Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi Merlusca Ana- Maria Anul I Grupa C

De bono coniugali. O istorie a familiei din Tara Romaneasca in secolul al

XVII-lea.

Violeta Barbu, De bono coniugali. O istorie a familiei din Tara Romaneasca in secolul al XVIIlea. Editura Meridiane, Bucuresti 2003. Cartea doamnei Violeta Barbu , cercetator la Institutul de istorie Nicolae Iorga, De bono coniugali. O istorie a familiei din Tara Romaneasca in secolul al XVII-lea, a aparut in anul 2003, la editura Meridiane, insumand un numar de 223 de pagini. Cartea structurata in opt capitole, s-a dorit a fi, dupa cum insasi autoarea spune:un posibil raspuns la intrebarea cum isi cautau oamenii din Tara Romaneasca, barbati si femei, fericirea in familie in veacul al XVII-lea. Titlul a fost preluat dupa cunoscuta lucrarea a Sfantului Augustin, De bono coniugali. De sancta uirginitate. Rodul unei indelungate cercetari si a unor studii publicate anterior, cartea doamnei Barbu, ar mai putea fi gandita in doua parti. Prima parte trateaza aspecte prvitoare la felul in care oamenii acelor vremuri percepeau fericirea, o fericire a posesiei, inteleasa in sensul micii fericiri. A doua parte se refera la straduinta indivizilor de a-si gasi sensul, de a exista in familie si de a-si gasi un rol, un scop acolo unde au fost meniti sa fie. Capitolul introductiv prezinta succint carti si lucrari diferite, in care s-a tratat de-a lungul anilor problema antropologiei istorice, in care pe baza arheologiei si a izvoarelor literare s-a conturat imaginea ideei de familie. De asemenea autoarea insista in explicarea si definirea notiunii de antropologie juridica, bazata pe antropologia culturala a dreptului. Desi antropologia si dreptul/ legile apartin unor discipline total diferite, au un camp de interrelationare ce consta in faptul ca amandoua se ocupa cu cercetarea societatii umane si a problemelor acesteia. Un alt punct atins in

acest capitol ar fi prezentarea surselor care trateaza aspecte referitoare la familie si evolutia acesteia, izvoarele si scrierile literare din vremea diferitilor domnitori, remarcabila fiind domnia lui Matei Basarab si cea a lui Constantin Brancoveanu. Se incearca lamurirea anumitor diferente privitoare la evolutia familiei si a drepturilor acesteia in spatial romanesc. Capitolele al doilea si al treilea trateaza elemente ce tin de semantica unor cuvinte. Cuvinte ce concentreaza unele structure de organizare, sau cuvinte ce definesc felul in care locuitorii Tari Romanesti intelegeau diferentele de rang si statut. In capitolul II se incearca explicarea termenilor de: neam- inteles in sensul de neam bun si neam prost, casa si familie. Termenul de casa avea conotatii si aspecte diferite si era inteles fie in sensul in care acesta reprezenta familia largita de tip clan, atat consanguina cat si prin alianta, fie cuvantul se referea la cei care se trag din acelasi stramos. Prin constrangere, termenul de casa se mai putea referi la totalitatea persoanelor aflate in slujba cuiva. Dupa 1696, apare in limba romana termenul de familie, termen de origine latina si care se referea fie la un cerc restrans de indivizi care locuiesc sub acelasi acoperis, fie la un cerc format din parinti si copii legati prin relatii de alianta si de consanguinitate .Este folosit pentru prima data de stolnicul Constantin Cantacuzino in Istoria Tarii Romanesti. Comparativ cu casa si familie cuvantul neam indica un ansamblu al persoanelor inrudite prin sange . Notiunea de neam era inteleasa prin doua aspecte : neam bun si neam prost. Calitatea de a fi de neam bun era inteleasa prin termenul de blagorodia. De asemenea se mai foloseau termini precum : neam ales, neam inalt, neam vestit, vita buna etc. Acesti termeni au fost cel mai adesea asociati cu familia Cantacuzinilor, iar in conotatie laudativa au fost dedicate domnului Constantin Brancoveanu, referindu-se la nobletea neamului sau. Atribuirea acestor calitati se facea fie in functie de nobletea sangelui, a rangului fie se legitima. Neam prost calitate inteleasca prin termenul de mojicia. Dupa cum si Ion Neculce afirma: nefericire de a fi de neam prost se tradeaza inevitabil. Capitolul III, surprinde exisntenta clanurilor in societatea romaneasca a secolului al XVIIlea. In documentele contemporane sau posterioare, clanurile, sunt intalnite cu forme de plural: Buzestii, Balenii, Cantacuzinii si Rudenii fiecare avand o istorie diferita. Pentru intarirea conceptului de apartenenta la o anumita familie, barbatii au inceput sa semneze cu ambele nume, sau uneori doar cu numele de familie. Unele inscriptii reliefeaza si in cazul femeilor o constiinta

onomastica, cum ar fi in cazul sotiilor Rudenilor, si cel mai pregnant in cazul Stancai Brancoveanu, care semneaza pe un document cu numele de Stanca Cantacuzinii, dovedind ca legaturile de sange si constiinta de clan sunt mai puternice decat legatura matrimoniala Structura clanului si persistenta acestuia sta in legatura de sange, care isi are legatura intr-un trunchi comun, pater familiae din care pornesc mai multi descendenti pe linie masculine. Lipsa de urmasi masculine reprezenta in cele mai multe cazuri anihilarea clanului. Strategiile matrimoniale intaresc coeziunea clanurilor, structura lui se consolideaza prin sotii, nurori cat si familiile acestora.Prin aceste aliante se depaseste caratacerul territorial si partizan al clanurilor. Habitatul, inteles in epoca prin termeni precum scaun sau temei, evidentia importanta detinerii unei anumite proprietati in originea si vechimea unei familii. Clanul Buzestilor, aveau ca model de habitat- resedinte apropiate pentru fiecare dintre frati, toate resursele clanului erau exploatate in chip coherent. Curtile de la Ruda l-au gazduit pe Mihai Viteazul in 1601. Boierii Baleni au fost printer cei mai legati de scaunul inaintasilor lor care nu s-au stramutat din satul lor de bastina. Pentru Cantacuzini, patrimonial funciar si symbolic era legat de casele boieresti de la Margineni, aduse de Elina, zestre dinspre mama sa care era scoboratoare din Margineni. Cantacuzinii au fost singurul clan care a cladit case importante si a achizitionat terenuri de constructive in ambele capital ale tarii, Bucuresti si Targoviste. Capitolul IV , ne ofera dupa cum si denumirea o sugereaza, o cronica de familie, un eseu asupra familiei patrimoniale. Pe baza unui studiu de caz privitor la descendenta voievodului Radu Serban, se incearca caracterizarea unei familii situate la marginea elitei sociale si politice. Se incearca identificarea practicilor de impunere, conservare si legitimare a puterii uneii familii in ierarhia corpului social. O practica obisnuita in Evul Mediu,o reprezenta pentru dezertori si nu numai, exilul, care genera o ampla situati de conflict. Exilatii isi petreceau timpul in scrierea memoriilor, in nostalgia si dorul reintoarcerii in patrie. Repatrierea insemna o noua identitate, un nou statut social. Capitolul V, incepe cu un scurt pasaj din Vechiul Testament, menit sa reliefeze, ceea ce autoarea va descrie referitor la privilegiul mezinului si la statutul acestuia in societatea romaneasca a secolului al XVII-lea. Privilegiul mezinului se refera la dreptul acestuia de a mosteni casa parinteasca. Mostenirea caminului parintesc revenea exclusive urmasilor pe linie masculine, iar

femeile erau excluse. Desi documentele sunt sarace in sprijinirea principiului conform caruia privilegiul de a pastra casa parinteasca ii revine mezinului, acesta fiind doar un obicei de obste. O intarire domneasca din 1643, sanctionand fapte petrecute in urma cu 50 de ani, ne indreptateste sa credem faptul ca privilegiul mezinului de a mosteni casa si mosia parinteasca functiona de multa vreme.Au existat cazuri in care si fetele s-au bucurat de acest privilegiu, prin substituire. In cazul legaturilor de fraternitate, daca parintele murea, fratii mai mari exercitau rolul de tutore asupra fratilor mai mici. Capitolele VI si VII, trateaza aspecte ale familii, ce tin de sistemele succesoriale, puse sub semnul obiceiului, aspecte referitoare la subsitutie, pana la aspecte ce privesc vocatia monastica a familiei. Substitutia este o fictiune juridical complexa care cuprinde o diversitate de tipuri de relatii juridice. Practicarea substitutiei se face intr-un sistem de drept al familiei : membrii egali in drepturi ai familiei au datorii echivalente fata de membrii inegali. Substitutia care se desfasoara intr-un mod constient si voluntar creaza o noua legatura de rudenie. In hrisovul domnului Radu de la Afumati, se intalneste pentru prima data, principiul egalitatii sexelor, care este recunoscut si intarit cu ajutorul autoritatii princiare: De aceea, am cercetat domnia mea ca este fiul ca si (fiicele, unul ca si) si inca parintii au pomana de la fiice.Domnul incearca sa puna capat privilegiului masculinitatii. Tot in hrisovul domnitorului Radu de la Afumati, femeile apar deseori alaturi de sotii lor in calitate de coproprietare Penultimul capitol al cartii concentreaza elemente referitoare la posesia bunurilor, considerate ca o povara, si la predispozitia spre monahism. Capitolul incepe cu un pasaj din Evanghelia dupa Matei. Elita sociala era definita prin avere,si aspira sa devina o elita spirituala prin imbracarea rasei monahale. Domnia lui Matei Basarab a reprezentat o epoca de fervoare religioasa, atat prin prisma ctitoriilor ce s-au realizat, dar si prin frecventele cazuri de calugarie, prin daniile si tranzactiile de bunuri ce se faceau bisericilor si manastirilor. Modelul monastic nu reprezenta pentru familiile din elita sociala, o alternativa de promovare. In raport cu familia , intrare in monahism reprezenta o rupere a celor calugariti de familie.Ei nu mai puteau poseda bunuri si nici nu se puteau bucura de mostenire. Calugarirea era ades inteles ca asistenta sociala. Sunt exemple care arata cazuri de calugari care s-au ingrijit de memebri ai familie lor ramasi fara protectie si au calugarit vaduve.

Vocatia monastic nu presupunea practicarea votului saraciei si nici asumarea prin asceza a unei morti fata de lume, asa cum era prevazut in tipicul tunderii in monahism. Capitolul de inchiere al cartii, capitolul VIII, evidentiaza aspect referitoare la problema mortii si la felul in care aceasta era perceputa de indivizii secolului al XVII-lea. Pentru istorici, moartea a ramas o problema ontologica. Putine sunt sursele care vorbesc despre moarte si pietate. Aceste teme precum si altele referitoare la aspectele fundamentale ale vietii sunt invaluite intr-o tacere misterioasa. Moartea este inteleasa ca forma de experienta traita individual, sau ca experienta acompaniata de grupul social de care individual se simte cel mai aproape, familia sa. Alte aspect analizate in acest capitol sunt cele referitoare la judecata de care fiecare suflet are parte, odata cu trecerea in lumea cealalta.Judecata este inteleasa prin prisma judecatii colecitve si a judecatii particulare. Crestinii de religie catolica credeau si cred existenta purgatoriului. Purgatoriu -loc unde se crede c sufletele celor mori, cu pcate mai mici, se purific prin suferine nainte de a
intra n paradis. Un alt aspect important face referire la importanta pomenirii mortilor de catre urmasi, practica frecventa a Bisericii rasaritene. Din ceea ce priveste testamentul, acesta era articulat in cateva secvente. Antim Ivireanul impune 8 reguli de intocmire a diatei, atasandu-le si un model, cu valoare de formular, in scopul stavilirii judecatilor si galcevilor inutile intre mostenitori. Autoritatea printelui asupra grupului familial ne apare pe alocuri ca fiind incontestabil, nu foarte diferit de patria potestas roman. Testamentele de strict mprire a averii, care pot fi numite distributive, redau, ca intr-o oglinda, relatiile pe care testatorul le intretine cu ceilali membri ai grupului familial. n aceast dinamic, n care i gsesc locul subiectivitatea preferinelor i constrngerile normelor de drept, se pot surprinde cel mai bine relaiile de grup. De asemenea testamentele pot contine donatii catre manastiri. Testamentele reliefeaza grija pentru suflet i mntuire Dorinta de a fi inmormntat aproape de locurile sfinte, conditie ce nlesneste mntuirea, face ca testatorii s cear expres familiei un loc anume unde sa fie inmormntat. Cartea se incheie cu o scurta prezentare, ce inlocuieste concluziile si cu o vasta bibliografie.