DISERTATIE

1
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”
SPECIALIZAREA
COMUNICARE ȘI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI SPIRITUALĂ
Lucrare de disertație
OMUL CONTEMPORAN ÎNTRE CRIZA
SPIRITUALĂ ȘI CRIZA ECOLOGICĂ
Coordonator științific:
Pr. Prof. Dr. POPA Gheorghe
Masterandă:
TALPAG (căs. IVAN) Cătălina-Valentina
Iași
2023
2
3
CUPRINS
ARGUMENT..................................................................................................................................5
I.DELIMITĂRI CONCEPTUALE
I.a.Criza spirituală.........................................................................................................................6
I.a.1. Definiția crizei spirituale........................................................................................................6
I.a.2. Aspecte teologice ale crizei spirituale...................................................................................10
I.a.2.1. Păcatul omenesc.....................................................................................................10
I.a.2.2. Suferința omului.....................................................................................................12
I.a.2.3. Ieșirea omului de sub puterea harului divin și pierderea comuniunii
cu Creatorul și cu creația sa.............................................................................................13
I.a.3.Aspecte morale ale crizei spirituale.......................................................................................14
I.b.Criza ecologică........................................................................................................................16
I.b.1. Definiția crizei ecologice......................................................................................................16
I.b.2. Aspecte biblice ale crizei ecologice......................................................................................18
I.b.3. Aspecte etice ale crizei ecologice.........................................................................................20
I.c.Aspecte ale crizei spirituale și ecologice în societatea modernă -
identificare și definire.................................................................................................................20
II.CAUZELE ȘI CONSECINȚEI CRIZEI ECOLOGICE
II.a. Cauzele crizei spirituale - amprente asupra crizei ecologice..........................................24

II.a.1. Cauze ideologice - Renașterea și paradigmele ei...............................................................24
II.a.2. Cauze economice - Concepția pragmatică și comercială despre lume................................25
II.a.3. Cauzele suflețești – patimile................................................................................................26
II.a.3.1. Iubirea de sine, egoismul, filautia..........................................................................26
II.a.3.2. Patima iubirii de arginți.........................................................................................27
II.a.3.3. Cultul comodității..................................................................................................28
II.b. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu creația................................................28
II.b.1. Poluarea mediului................................................................................................................28
II.b.2. Poluarea apei.......................................................................................................................29
4
II.b.3. Poluarea aerului...................................................................................................................30

II.b.4. Poluarea solului...................................................................................................................31
II.b.5. Efectele globale ale poluării................................................................................................32
II.b.6. Pericole la adresa biodiversității..........................................................................................34
II.b.7. Amprenta ecologică.............................................................................................................36
II.c. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu Dumnezeu și cu semenii...................36
II.c.1. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu Dumnezeu............................................36
II.c.2. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu semenii................................................38
II.c.2.1. Consecințele poluării asupra sănătății persoanei....................................................38
II.c.2.2. Consecințele poluării asupra relațiilor dintre oameni.............................................39
III.SOLUȚII TEOLOGICE ȘI MORALE LA CELE DOUĂ FORME

DE CRIZĂ
III.a. Dimensiunea hristocentrică a vieții spirituale a omului........................................................41

III.b. Biserica, spațiu de înnoire a omului......................................................................................43
III.c. Educația de tip filocalic: rugăciunea și întărirea credinței....................................................45
III.d. Educația moral-religioasă în școală......................................................................................46
III.e. Educația ecologică................................................................................................................49
III.e.1. Disciplina opțională-Educaţie ecologică şi de protecţie a mediului....................49
III.e.2. Modalități de realizare a educației ecologice în școală........................................51
III.f. Iubirea - soluția supremă la toate crizele lumii......................................................................52
CONCLUZII................................................................................................................................54
ANEXA.........................................................................................................................................55
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................60
CURRICULUM VITAE..............................................................................................................64
DECLARAȚIE privind originalitatea conținutului lucrării de disertație.....................................68

5
ARGUMENT
Alegerea temei lucrării de disertație „Omul contemporan între criza spirituală și criza
ecologică” a fost facil de realizat în primul rând datorită preocupărilor personale și profesionale
legate de ea, iar în al doilea rând datorită problematicii arzătoare, actuale și provocatoare la care
este invitată să participe întreaga societate contemporană.
Având conștiința faptului că Pământul este darul lui Dumnezeu pentru oameni și
promovând această viziune și în profesia mea de dascăl, am căutat să-mi lărgesc orizontul de
cunoaștere în domeniul teologiei prin înțelegerea și aprofundarea dogmelor ortodoxe și a
învățăturilor de credință desprinse din Sfânta Scriptură și din literatura patristică. Din lectura
acestei lucrări se va putea desprinde scopul sau raționalitatea creației și care trebuie să fie relația
corectă dintre Dumnezeu, om și creație conform fundamentelor enunțate anterior.
Viziunea de abordare a temei este una preponderent teologică, însă nu exclude și date,
concepte și definiții ori referiri la studii și rapoarte științifice din domeniul moralei creștine,
psihologiei, ecologiei și biologiei.
Așadar, lucrarea este un răstimp de reflecție asupra adevărurilor de credință ortodoxă
la care am reușit să mă opresc, dar și o răsucire în interioritatea universului meu personal pentru a
mă repoziționa la un nivel duhovnicesc superior în relațiile cu Dumnezeu, cu semenii și cu întrega
creație. Această lucrare poate fi socotită ca o manieră personală sau ca o stare interioară de unde
izvorăște nevoia de a-L preaslăvi pe Dumnezeu și de a-I mulțumi pentru toate darurile sale pe care
ni le oferă din nemăsurata Lui iubire, pentru mântuirea noastră.
6
I
DELIMITĂRI CONCEPTUALE
I.a. Criza spirituală

I.a.1. Definiția crizei spirituale
În societatea globalizată a zilelor noastre, termenul „criză" este folosit foarte frecvent,
atât în mass-media, cât și în discuțiile cotidiene, deoarece evenimentele care se succed și la care
suntem prezenți provoacă o varietate de crize, atât la nivel social, cât și la nivel profesional și
personal. De fapt, cuvântul „criză" a devenit atât de uzual încât este adesea întrebuințat pentru a
descrie o varietate de situații, nu doar cele care implică o amenințare majoră sau o situație de
urgență. Cuvântul „criză” provine din limba greacă veche, „krisis”, care înseamnă „decizie”,
„moment critic”, „judecată”, „opțiune”1. De-a lungul timpului, cuvântul „criză" a fost adoptat în
numeroase limbi, inclusiv în română și a devenit un termen frecvent pentru a descrie o situație de
urgență, o situație critică sau o perioadă de instabilitate indiferent la care domeniu al realității ne
raportăm.
Dicționarul explicativ al limbii române dă următoarele definiții ale crizei: 1.
manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare,
de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate; 2. moment critic, culminant, în
evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli; declanșare bruscă a unei boli sau apariția
unui acces brusc în cursul unei boli cronice; 3. tensiune, moment de depresiune sufletească,
zbucium.
Criza lumii contemporane este o sintagmă care redă temele, tensiunile și dificultățile
cu care se confruntă atât societatea cât și oamenii de astăzi. Aceste probleme fac trimitere la o
varietate de aspecte, cum ar fi economia, mediul înconjurător, sănătatea, politicile, societatea,
cultura și spiritualitatea. Unele dintre problemele esențiale care au generat criza lumii moderne
includ modificările climatice și devastarea mediului înconjurător (creșterea temperaturilor,
poluarea și distrugerea habitatelor viețuitoarelor și plantelor cu consecințe considerabile asupra
vieții noastre și a generațiilor viitoare), mărirea inegalității economice (opulența și puterea sunt
1
https://dexonline.ro/definitie/criza/definitii., accesat la 6 aprilie 2023.
7
condensate în mâinile unui număr mic de persoane, în timp ce majoritatea oamenilor se forțează
să-și asigure nevoile de bază), instabilitatea politică (tensiunile geopolitice, războaiele și
conflictele interne pot crea dezechilibru și nesiguranță în societate), criza valorilor (schimbările
culturale, progresul tehnologic și secularizarea au dus la dispariția unor valori tradiționale și au
lăsat oamenii cu o senzație de îndoială și lipsă de orientare), criza morală ( creșterea criminalității,
a corupției și a altor conduite imorale poate afecta negativ sănătatea și prosperitatea societății) și
criza spirituală (oamenii se confruntă cu probleme sau dileme adânci și fundamentale legate de
sensul vieții și al existenței).
Cu toate acestea, se poate pune în discuție realitatea unei crize spirituale ce a însoțit
istoria omenirii. Mai exact, putem observa astfel de intervale în diferite culturi și civilizații, cum
ar fi în Grecia antică, în timpul Renașterii europene, în secolul al XVIII-lea odată cu Iluminismul
sau în epoca modernă și postmodernă. În genere, criza spirituală este legată de schimbările sociale,
economice și politice, precum și de progresele tehnologice și științifice care au influențat grav
modul în care oamenii percep și își construiesc înțelegerea despre lume. De pildă, în epoca
modernă, descoperirile științifice și tehnologice au dus la o amplificare a raționalismului și a
scepticismului, care a influențat credințele religioase și metafizice. Mai mult, schimbările sociale
și politice, cum ar fi industrializarea, urbanizarea, globalizarea și secularizarea, au adus cu ele noile
provocări pentru oamenii care încearcă să își găsească un sens și un scop în viață. De exemplu,
procesul de urbanizare a dus la o destrămare a comunităților tradiționale și a relațiilor
interpersonale, ceea ce a avut o repercusiune negativă asupra relațiilor sociale și a sentimentului
de apartenență.
Numeroși specialiști din domenii diferite precum medicina, psihologia, filosofia,
sociologia, literatura, istoria, teologia, au abordat criza spirituală din diferite unghiuri și au oferit
consiliere și ajutor pentru cei care caută să găsească un sens mai profund al existenței lor.
Criza spirituală este un concept întâlnit în psihologie care se referă la un moment de
tranziție sau de transformare interioară profundă al persoanei, care poate fi experimentat de oameni
în diverse situații, cum ar fi: pierderea sensului vieții, drama că valorile și scopurile personale nu
mai sunt în concordanță cu cele ale societății sau culturii în care trăiesc, întâlnirea cu probleme
majore sau traume, care converg la îndoieli profunde în ceea ce privește valoarea sau convingerile
personale, atingerea unei vârste mijlocii sau de tranziție care poate fi dominată de introspecție și
reflecție asupra vieții și a opțiunilor făcute de-a lungul vieții.
În timpul crizei spirituale, persoana poate experimenta o stare de confuzie, pierdere a
încrederii în sine, sentimente de singurătate sau de izolare și poate căuta un nou sens sau scop în
viață. Acest proces poate fi anevoios și poate dura o perioadă de timp variabilă, dar poate duce la
o transformare personală profundă și la o mai mare înțelegere a valorilor și a sensului vieții.
8
Abraham Maslow - cunoscut pentru ierarhia nevoilor sale, dar și unul dintre cei mai
importanți fondatori ai psihologiei transpersonale (un sub-domeniu sau o „școală” de psihologie,
care integrează aspecte spirituale și transcendente ale experienței umane în cadrul psihologiei
moderne2) a scris despre nevoile spirituale ale oamenilor și despre modul în care acestea pot fi
satisfăcute. Într-una dintre lucrările sale, Maslow a precizat ,,că anumite stări ale conștiinței (stările
modificate, mistice, de extaz sau spirituale) sunt experiențe aflate dincolo de actualizarea sinelui,
în care individul depășește limitele obișnuite ale identității și experienței” 3, explorând modalitatea
în care oamenii pot trece printr-o criză spirituală atunci când nu își pot împlini nevoile spirituale.
Carl Gustave Jung - unul dintre pionierii psihologiei analitice, a vorbit despre criza
spirituală ca fiind o căutare a sinelui și o căutare a sensului vieții. În prologul uneia dintre lucrările
sale, Jung afirmă: „Viața am asemuit-o întotdeauna unei plante care trăiește din rizomul ei. Viața
sa propriu-zisă nu este vizibilă, ea își are sălașul în rizom. Ceea ce devine vizibil deasupra
pământului durează doar o vară. Apoi se ofilește - o apariție efemeră. Dacă ne gândim la devenirea
și disparția infinită a vieții și a culturilor, ni se conturează impresia unei deșertăciuni absolute; dar
eu n-am pierdut niciodată sentimentul perenității vieții sub etema schimbare. Ceea ce se vede este
floarea, ea este cea care dispare. Rizomul dăinuie”4. Jung a fost de părere că orice criza spirituală
este o etapă naturală în dezvoltarea psihologică a omului și că acesta poate fi depășită prin
explorarea simbolurilor și a imaginației.
Mircea Eliade, „istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor de origine
română la Universitatea din Chicago, titular al catedrei de istoria religiilor” 5 a scris despre o criză
spirituală în societatea modernă care este cauzată de ruperea conexiunilor omului modern cu sacru
și de secularizarea lumii moderne. El a argumentat că religia și experiențele sacre sunt
fundamentale pentru dezvoltarea spirituală a individului și că pierderea acestora poate duce la
disperare și alienare. Mircea Eliade susține ideea că „orice criză existenţială repune în discuţie atât
realitatea Lumii, cât şi prezenţa omului în Lume: criza existenţială este de fapt „religioasă”, pentru
că fiinţa se confundă cu sacrul, la nivelurile arhaice de cultură”6.
O perspectivă ortodoxă asupra crizei spirituale a fost nuanțată de către părintele
profesor Dumitru Stăniloae pe care o consideră o problemă fundamentală a lumii contemporane
care afectează multe persoane, indiferent de religia lor sau de absența acesteia și o repercusiune a
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_transpersonal%C4%83, accesat la 08.04.2023.
3
Abraham Harold MASLOW, Motivație și Personalitate, Traducere din limba engleză de Andreea Răsuceanu, Ed.
Trei, București, 2007, pp. 460-461.
4
Carl Gustav JUNG, Amintiri, Vise, Reflecții, consemnate și editate de Aniela Jaffé, Traducere și notă de Daniela
Ștefănescu, Ed. Humanitas, București, 1996, p. 19.
5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade, accesat la 08.04 2023.
6
Mircea ELIADE, Sacrul și Profanul, Traducere din franceză de Brândușa Prelipceanu, Ediția a III-a, Ed. Humanitas,
București, 2000, p. 158.
9
pierderii legăturii cu valorile autentice și a înlocuirii lor cu cele efemere, precum și o afirmare a
slăbiciunii interioare a ființelor umane. Părintele subliniază faptul că, în societatea modernă,
materialismul și hedonismul au asimilat multiple aspecte ale vieții și că oamenii au uitat să mai
urmărească sensul profund al existenței lor, afirmând că „omul s-a deprins însă atât de mult cu
plăcerea satisfacerii trebuinţelor trupeşti, încât le satisface chiar peste măsura necesară, căutând
plăcerea în ea însăşi. Iar de durere fuge, chiar cu preţul renunţării la valorile care menţin sănătatea
spirituală a firii, acceptând o adevărată descompunere spirituală. În toate acestea se manifestă o
teribilă slăbire a firii noastre, care trece cu vederea viitorul durabil, de dragul clipei prezente. Trece
cu vederea că satisfacerea de mai multe ori repetată a unor plăceri prezente va aduce un lanţ
continuu de dureri viitoare”7.
Dumitru Popescu nu neagă impotanța deosebită a științei și tehnicii, dar consideră că
,,nu este mai puţin adevărat că aceeaşi ştiinţă şi aceeaşi tehnologie i-au dat omului posibilitatea să
declanşeze ultimele două războaie mondiale, cele mai sângeroase şi cele mai sălbatice din întreaga
istorie a umanităţii, conducând apoi la apariţia arsenalelor nucleare, care planează asupra omenirii
ca o umbră înspăimântătoare a distrugerii şi a morţii sau la groaznica poluare a naturii care sporeşte
neîncetat, ca şi la criza spirituală”8. Din cele enunțate mai sus se desprinde o situație paradoxală
pe care autorul amintit mai sus o explicitează în felul următor: „pe de o parte, ştiinţa i-a permis
omului să domine lumea exterioară, dar, pe de altă parte, l-a transformat, pe planul vieţii spirituale
şi interioare, în sclavul instinctelor alterate de păcat. Progresul ştiinţific a fost însoţit de o tot mai
acută criză spirituală, tocmai atunci când omul avea nevoie de putere spirituală pentru a împiedica
tehnica să se transforme din tehnică pusă în slujba vieţii, în tehnică pusă în slujba morţii” 9.
Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, evidenția în
noiembrie 2013, cu ocazia Sinaxei stareților și starețelor din Arhiepiscopia Bucurestilor, că „mai
gravă este criza spirituală prin care trece lumea de astăzi. În general, criza economică a societății
contemporane este asimilată doar cu lipsa de bani, de bunuri și valori materiale, dar aceasta a
apărut și ca urmare a unei crize morale sau spirituale în economie și politică, printr-o preocupare
exclusivă sau excesivă pentru profitul material, comercial și financiar, adesea în detrimentul
calității relațiilor interumane, sociale și internaționale; criza spirituală este o profundă criză a
viziunii exclusiv materialiste despre lume și viață, promovată treptat în Europa și în America de
iluminism, de umanismul ateu și de capitalismul exacerbat” 10.
7
Dumitru, STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă , Vol. 2, Ediția a doua, EIBMBOR, București, 1997, Ediție
electronică, Apologeticum, 2006, p.34.
8
Dumitru POPESCU, Hristos, Biserică, Societate, EIBMBOR, București, 1998, p. 38.
9
D. POPESCU, Hristos, Biserică ..., p. 38.
10
Preafericitul Părinte DANIEL, Criza materială cheamă pe om la convertire spirituală, în www.noutati-
ortodoxe.ro, 11 noiembrie 2013, https://www.noutati-ortodoxe.ro/criza-material-cheam-pe-om-la-convertire-
spiritual_l35442_p0.html, accesat la 08.04.2023.
10
Reluând definiția prezentată anterior a cuvântului grecesc „crisis” care înseamnă și

judecată, părintele profesor Ioan C. Teșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru
Stăniloae” din Iaşi, susține opinia „că fiecare criză pe care Dumnezeu o îngăduie, este o formă de
judecată a Sa asupra omenirii, mai înainte de Înfricoșătoarea Judecată, la care nu vom mai putea
face nimic în favoarea noastră, ci vom constata atunci efectele veșnice ale faptelor noastre
trecute”11. Pe de altă parte, părintele Teșu, analizează criza și la nivel individual, apreciind că „orice
criză este și o formă de judecată personală, un moment de evaluare, un ceas de discernământ. Criza
trebuie înțeleasă ca o șansă spirituală, pe care Dumnezeu ne-o oferă de a sta mai des și mai mult
de vorbă cu noi înșine, de a ne evalua starea nu doar materială, cât mai ales cea spirituală”12.
Aceeași idee reiese și din opinia lui Ernest Barnea, sociolog, etnograf și filozof român, care susține
cu tărie faptul că această „criză metafizică şi religioasă este adevărata criză; este criza totală pentru
că ea priveşte starea omului”13. Din punct de vedere creștin el vede criza spirituală drept „căderea
din bucuria şi vrednicia omului în faţa harului divin”14, ce face referință la „legătura mistică cu
transcendenţa, cu Dumnezeu”15.
I.a.2. Aspecte teologice ale crizei spirituale

Criza spirituală a omului va fi abordată din punct de vedere teologic, raportându-ne la
câteva idei importante, și anume: păcatul, suferința, pierderea harului divin și a comuniunii cu
Dumnezeu, cu semenii și cu întreaga creație.
I.a.2.1 Păcatul omenesc

După ce Dumnezeu l-a așezat pe om în grădina bucuriei, din iubire nemăsurată, i-a dat
o interdicție: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să
nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Geneza 2, 16-17) . Sfântul
Ioan Damaschin ne dă cea mai relevantă definiție: „călcarea acestei porunci este păcatul” 16.
Aceasta este dogma păcatului originar, prin care devine edificator faptul că „printr-un om a intrat
păcatul în lume și prin păcat moartea”(Romani 5, 12) deoarece omul scoate din preocupările sale
11
Ioan Cristinel TEȘU, Criza contemporană - moment de judecată divină și personală, https://doxologia.ro/puncte-
de-vedere/criza-contemporana-moment-de-judecata-divina-personala, accesat la 08.04.2023.
12
I. C. TEȘU, Criza contemporană...https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/criza-contemporana-moment-de-judecata-
divina-personala, accesat la 08.04.2023.
13
Ernest BERNEA, Criza lumii moderne, Ed. Predania, București, 2011, p. 18.
14
E. BERNEA, Criza lumii..., p. 18.
15
E. BERNEA, Criza lumii..., p. 18.
16
Sf. Ioan DAMASCHIN, Dogmatica, Traducere de Pr. D. Fecioru, Apologeticum 2004, Ediția a III-a, Ed. Scripta,
Bucureşti, 1993, p. 167.
11
legătura cu Dumnezeu pentru „autoapărarea individualității sale egocentrice” 17. Sfântul Maxim
Mărturisitorul explică faptul că omul și-a folosit libertatea de a alege schimbându-și firea „spre
pătimire, spre stricăciune şi spre moarte - e deci osânda păcatului săvârşit prin hotărâre liberă de
Adam. Starea aceasta nu a avut-o omul dintru început de la Dumnezeu, ci a înfiinţat-o şi a
cunoscut-o, săvârşind prin neascultare păcatul cu voia”18. Din momentul căderii, „chipul lui
Dumnezeu”( Geneză 1,27) din om s-a întunecat, s-a deformat, apoi „a făcut Dumnezeu lui Adam
și femeii lui haine de piele și i-a îmbrăcat cu ele”( Geneză 3,21), adică i-a îmbrăcat într-o viață
lipsită de rațiune, dar plină de patimi, de plăceri și de durere, de haos. „Sămânța dezordinii va
crește și se va amplifica mai întâi în ființa Omului și apoi va antrena întreaga creație. În limbaj
teologic, această sămânță a dezordinii este numită „păcat” originar” 19.
Starea de criză spirituală este consecința păcatului personal după cum spunea înțeleptul
Solomon că ,,cel fără de lege este prins în laţurile fărădelegilor lui şi de funiile păcatelor lui este
înfăşurat”( Pilde 5, 22). O altă fundamentare vechi-testamentară despre păcat ne-o oferă proorocul
David care are conștiința păcatului originar ,,că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-
a născut maica mea”(Psalmi, 50, 6), dar și cea a păcatului personal ,,că fărădelegea mea eu o cunosc
și păcatul meu înaintea mea este pururea”( Psalmi, 50, 40). Păcatul se poate transforma ușor în
patimă deoarece ,,nestăpânirea de sine, tentațiile de tot felul care se cer mereu satisfăcute, depășesc
păcatul care ar putea fi o cădere incidentală și devin patimă, slăbind până la anihilare voința
omului”20 sau „repetarea păcatului devine patimă, iar patima este păcat de moarte” 21 și în același
timp ,,cel mai coborât nivel la care poate cădea ființa omenească” 22. Patimile locuiesc în sufletul
omului și însuși Mântuitorul le recomandă fariseilor să se orienteze spre ei înșiși și să observe că
de acolo ,,dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile,
adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea”
( Marcu 7, 21-23).
Sfântul Apostol Pavel, în epistolele sale, realizează „o radiografie importantă a
sufletului omului stăpânit de patimi”23. O categorie de patimi sunt cele ale trupului: „adulter,
desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii,
mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora”
17
Gheorghe POPA, Lege și iubire, coordonate biblice și hermeneutice pentru teologia morală, Ed. Trinitas, Iași, 2002,
p.25.
18
Sf. Maxim MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților Părinți,
Vol. III, Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ediţie electronică, Apologeticum, 2005, p.176.
19
Gh. POPA, Lege și iubire, coordonate..., p.29.
20
Ene, BRANIȘTE, Ecaterina, BRANIȘTE, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Ed. Diacezană,
Caransebeș, 2001, p. 356.
21
E. BRANIȘTE, E., BRANIȘTE, Dicționar enciclopedic..., p.359.
22
Dumitru, STĂNILOAE, Spiritualitatea Ortodoxă, Ascetică și Mistică, Ed. IBMBOR, București, 1992, p. 55.
23
IEROTHEOS, Mitropolit al Nafpaktosului, Psihoterapia ortodoxă, calea tămăduirii după Sfinții Părinți, Trad.
Protosinghel Teofan Munteanu, Ed. Sophia, București, 2013, p. 239.
12
(Galateni 5, 19-21). Acestora le urmează păcatele ce stăpânesc în oamenii care nu-l au pe Hristos
în centrul preocupărilor lor, „plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie,
de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori
de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi
părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă.”( Romani 1, 28-31). Lui
Timotei, Sfântul Apostol Pavel îi prezintă dispozițiile sau patimile în care se vor găsi oamenii în
timpurile cele din urmă: „oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori,
neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi,
clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de
desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind
puterea ei”(II Timotei 3, 1-5).
Sfântul Maxim Mărturisitorul socotește că patima cea mai mare care este izvorul
celorlalte patimi o reprezintă iubirea de sine și ,,cel ce a lepădat de la sine pe maica patimilor, adică
iubirea trupească de sine (filautia), uşor leapădă, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi pe celelalte, ca
mânia, întristarea, pomenirea răului şi cele ce urmează. Iar cel ce e stăpânit de cea dintâi e rănit şi
de-a doua, chiar dacă nu vrea”24.
I.a.2.2 Suferința omului

Mărturiile vetero-testamentare ne relatează că suferința este legată pe de o parte, de
experiența poporului ales, ce a trecut printr-o profundă criză spirituală ,,și iată că fiii lui Israel au
suspinat din pricina robiei și au strigat; strigătul lor din pricina robiei a ajuns la Dumnezeu" (
Ieșirea 2, 23), iar pe de alta de încercarea credinței lui Iov de către Dumnezeu în momentele când
îi moare familia, când își pierde toată agoniseala și când este cuprins de o boală severă și „prin
durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt”( Iov
33, 19).
În Noul Testament, modelul suprem de pătimire, ni-l dă însuși Mântuitorul și accentul
cade pe „sensul suferințelor lui Hristos, a importanței și a rostului lor în cadrul iconomiei Sale
mântuitoare și, prin urmare, în privința semnificației, cauzei și finalității suferințelor omenești” 25.
Din acest verset biblic „și a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune
foarte”(Facerea 1, 31), înțelegem că suferința nu este de la Creatorul tuturor, deoarece prin
suferință se înțelege lipsa binelui și prezența celor care sunt împotriva firii.
24
Sf. Maxim MĂRTURISITORUL, Filocalia II, Traducere, introducere și note Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ediție
electronică, Apologeticum, 2005, pag. 90.
25
Jean Claude, LARCHET, Dumnezeu nu vrea suferința omului, Trad. Marinela Bojin, Ed. Sophia, București, 2008,
p.10.
13
Suferința este considerată în primul rând „ca rod al păcatului strămoșesc ce este sădită
în firea tuturor oamenilor, chiar dacă ei nu sunt răspunzători și vinovați de fapta lui Adam” 26. Apoi,
lucrarea diavolească este cea care provoacă suferința în lume ,,căci lupta noastră nu este împotriva
trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor
întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”( Efeseni 6, 12).
I.a.2.3 Ieșirea omului de sub puterea harului divin și pierderea comuniunii cu

Creatorul și cu creația sa
„Harul ca o stare continuă, e o stare de prezenţă continuă şi activă a lui Hristos însuşi
în faţa omului şi a omului în faţa lui Hristos, o stare de nemijlocită relaţie dialogică, dinamică,
vie”27, însă omul iese în afara acestei legături atunci când este sub stăpânirea patimilor care îi
provoacă adânci suferințe. Părintele Dumitru Stăniloae descrie într-un mod explicit faptul că harul,
„ca Duh al comuniunii omului cu Hristos şi în Hristos cu toţi credincioşii, El este mai ales un Eu
al Bisericii, un Eu în care credincioşii Bisericii se simt una, pentru că fiecare simte că eu-ul lui e
penetrat de eu-urile celorlalţi, întrucât acelaşi Eu al Duhului e prezent şi se smereşte în toţi în
comuniunea lor cu Hristos şi întreolaltă”28. În setea lui după infinitate, omului i-„au rămas după
cădere unele porniri spre bine, spre spargerea zidurilor egoismului său şi, dacă el le foloseşte, se
deschide harului ce i se oferă”29. Referitor la atitudinea pe care trebuie să o aibă omul în relația
lui cu harul, într-una dintre epistolele pauline găsim adresat ucenicului Timotei îndemnul :,,nu fi
nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-
marilor preoţilor” (I Timotei 4,14) deoarece „nu este amărăciune mai mare ca pierderea harului”30.
Această „grație divină”31 , harul, „nu este cauza, ci mai degrabă urmarea căderii firii. Omul a
obturat în sine putinţa de a comunica cu Dumnezeu, a închis calea pentru harul care prin el trebuia
să curgă peste toată făptura”32. „O persoană care intră în unire din ce în ce mai strânsă cu
Dumnezeu nu poate rămâne în afara luminii. Dacă ea se află afundată în întuneric, aceasta se
datorează faptului că firea sa este întunecată de vreun păcat” 33.
26
J.-C. LARCHET, Dumnezeu nu vrea suferința..., p.33.
27
D. STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol. 2, EIBMBOR, București, 1997, Ediţie electronică,
Apologeticum, 2006, p. 145.
28
D. STĂNILOAE, Teologia Dogmatică..., pag.146.
29
D. STĂNILOAE, Teologia Dogmatică..., pag. 148.
30
Siluan, ATHONITUL, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Însemnări duhovniceşti, Studiu introductiv şi
traducere Ioan Ică jr, Ediția a V-a, Ed. Deisis, Sibiu, 2001
31
E. BRANIȘTE, E. BRANIȘTE, Dicționar enciclopedic de cunoștințe..., p. 186.
32
Vladimir, LOSSKY, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Traducere din limba franceză de Pr. Vasile Răducă, Ed.
Bonifaciu, București, 1998, p.52.
33
V. LOSSKY, Teologia mistică..., p.84.
14
Deși omul este viu din punct de vedere biologic, el trăiește o profundă criză spirituală
atunci când sufletul lui este mort întrucât „moartea sufletească este ruperea legăturii harice dintre
Dumnezeu și om, părăsirea comuniunii cu Dumnezeu și intrarea în robia păcatului. Fiind decădere
morală și stare de păcat, moartea sufletească face parte mai mult din conținutul păcatului
strămoșesc, ca parte materială a lui, decât din urmările acestui păcat. Moartea veșnică, separația
veșnică de Dumnezeu, este fără îndoială pedeapsa și urmarea păcatului originar”34. Tot cu referire
la păcatul adamic, părintele Gheorghe Popa întărește ideea că omul și-a manifestat „dorința lui de
a cunoaște și de a deveni dumnezeu, însă fără harul lui Dumnezeu”35. Dacă nu mai există har, omul
pierde comuniunea, intră în „exil”, se pervertește, suferă, se zbuciumă și intră într-o „călătorie
dramatică de la paradisul pierdut în Adam și cel regăsit în Hristos” 36.
I.a.3. Aspecte morale ale crizei spirituale

Este o certitudine faptul că viața omului contemporan este amprentată de intense
dileme morale, în lipsa unui consens moral. Mai mult ca oricând, ,,trebuie să apărăm drepturile
omului, să fim toleranți, să practicăm caritatea non-violentă, să apărăm instituțiile democratice, să
asigurăm o protecție reală a copiilor, să luptăm împotriva corupției, a șomajului, a sărăciei, a
traficului de persoane, a drogurilor, a manipulărilor de tot felul care sunt amenințări la adresa
demnității umane”37. Părintele Gheorghe Popa consideră că acest surplus al inițiativelor morale,
face îndoielnică corectitudinea celor care inundă spațiul public cu ele și oamenii devin sceptici ori
nepăsători. În primul rând, această atitudine este sporită de faptul că ,,afirmarea aparentă a
principiilor morale funcționează ca o mască pentru exprimarea dorințelor și preferințelor
individuale”38, iar în al doilea rând, de „conflictul permanent între diferitele sisteme de morală
care-și dispută întâietatea și competența în formarea și modelarea conștiinței morale a omului de
astăzi”39. Ideea pe care o nuanțează părintele Gheorghe Popa este aceea că oamenii devin fără
voia lor „instrumente ale manipulării care este de inspirație „dia-bolică” și că această manipulare
poate să îmbrace formele cele mai subtile și să se ascundă sub idealurile morale cele mai înalte,” 40
ignorând definiția Omului și chemarea sa în lume. Morala creștină atribuie omului o „vocație
34
Nicolae, CHIȚESCU, Isidor, TODORAN, Ioan, PETREUȚĂ Teologia Dogmatică și Simbolică, manual pentru
facultățile teologice, Vol I, Ediția a II a, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 416.
35
Gheorghe, POPA, Comuniune și înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne, Ed. Mitropoliei
Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, p 139.
36
Gh. POPA, Comuniune și înnoire...,p. 145.
37
Gheorghe, POPA, Introducere în teologia morală – principii și concepte generale, Ed. Mitropolitană Trinitas, Iași,
2003, p.26.
38
Gh. POPA, Introducere în teologia..., p.26.
39
40
15
transcendentă”41, în timp ce pentru lumea secularizată devenirea înseamnă bunăstare materială și

experiențe hedoniste. În întărirea afirmațiilor anterioare, teologul Jean Claude Larchet, aduce
următorul argument: „cultul modern al plăcerii sub toate formele sale este și el, fără îndoială, o
reacție contra unei civilizații dominate de o morală creștină care, vreme de secole, nu numai că a
condamnat plăcerea, dar chiar a exaltat suferința”42.
Dorința de stăpânire a omului dă naștere celui mai disprețuit act de imoralitate:
războiul. Societatea actuală este în tumultul uneia dintre cele mai puternice crize morale din istoria
sa, secolul al XX-lea fiind „puternic tectonizat de seismele ce i-au zguduit din temelii structurile
morale, au fost ucişi zeci de milioane de oameni, sub cinicul pretext al aşa ziselor "războaie
legitime" pentru învingători, în contrast cu războaiele criminale pentru învinşi”43!
În prezent, terorismul îmbracă manifestări subterane de organizare internațională, iar
„omorurile de mulţimi nevinovate prin fanatismul criminal al sinucigaşilor "kamikadze" au ajuns
să fie declarate o faptă de eroism, plătit în avans şi post factum prin bogate "recompense"
individuale şi familiale! Vremurile noastre de profund dezechilibru moral au ajuns să "statueze" o
nouă şi abominabilă profesiune, aceea de "killer", de ucigaş la comandă; cu sâmbrie! Miliarde de
dolari stau la îndemâna unor dezaxaţi periculoşi pentru a ucide, pentru a distruge civilizaţia şi
cultura acestei lumi. Cum poate reacţiona omenirea binelui în legitimă apărare împotriva acestei
diabolice maşini a morţii”44 este întrebarea pertinentă pe care și-o poate adresa orice om în fața
acestei teribile realități.
În pustiul produs de lipsa unor principii și norme morale s-au înstăpânit „patimile,
viciile, dezmăţul, corupţia, delaţiunea care creează falsa şi periculoasa iluzie a fericirii. Drogurile
au năvălit în rândul tineretului, al studenţilor şi al elevilor. Autoritatea publică se dovedeşte
neputincioasă, cu toate acţiunile ce le întreprinde pentru stârpirea traficului de droguri şi pentru
"asanarea" vieţii tinerilor căzuţi în robia dependenţei de aceste otrăvuri ale sufletului şi trupului”45.
Din pricina incertitudinii morale, ignorării exigențelor etice, intensificării aspectelor
conflictuale din interiorul realității înrăite şi angoasei generale, mulţi oameni nu mai sunt interesați
să imprime vieţii lor o orientare morală sănătoasă. Omul modern a ajuns la blazare. Mai mult trist
decât senin, „sufocat de aglomeraţiile citadine, pierdut în trepidaţia infernală megalopoliseică,
unde însăşi siguranţa vieţii se clatină, în orice clipă putând surveni un accident, o agresiune, o
41
42
J.-C. LARCHET, Dumnezeu nu vrea suferința..., p. 9.
43
Petru OLOSU, „Criza morală a lumii”, în Dacoromania, Nr.31, https://www.dacoromania-
alba.ro/nr31/criza_morala_a_lumii.htm accestat la 20.04.2023.
44
P. OLOSU, „Criza morală a lumii”, în Dacoromania, Nr.31, https://www.dacoromania-
45
P. OLOSU, „Criza morală a lumii”, în Dacoromania, Nr.31, https://www.dacoromania-
16
tâlhărie sau o crimă, pedepsit la un anonimat cenuşiu cu stingerea treptată a căldurii adevăratei
vieţi sociale pe măsura creşterii complexităţii societăţii, condamnat la alegerea şi exercitarea acelei
profesiuni „ce se caută”, chiar dacă este contrarie chemării sale lăuntrice, omul modern este lipsit
de trăirea înaltelor virtuţi. Sărăcit fără să vrea de credinţa în valori absolute, el trăieşte aruncat
dintr-o parte într-alta de impresiile de moment, singurele pentru care mai are răgazul preţuirii în
necurmata sa luptă cu materialitatea tiranică a cerinţelor existenţei cotidiene. Puterea de a trăi
intens viaţa cu toate bogăţiile ei spirituale, culturale se stinge văzând cu ochii, golindu-se până la
blazarea totală, până la vacuitatea sufletească, până la atrofierea acelor senzori ai frumosului
înnăscuţi prin creaţia divină, până la dispariţia liniştii sufleteşti şi a capacităţii de meditaţie” 46.
I.b. Criza ecologică

I.b.1. Definiția crizei ecologice
Ernst Heinrich Haeckel (1834-1919), biolog și filozof german a „formulat în anul 1866
conceptul de ecologie a cărui etimologie provine din grecescul oikos care înseamnă „casă,
gospodărie” și logos care înseamnă „studiu”. Ecologia este știința care studiază relațiile dintre
organisme și ambianța lor, fie că este vorba de individ , populație sau de o comunitate și are relații
cu biochimia, cibernetica, chimia, climatologia, fizica, fiziologia, geografia, meteorologia,
pedologia ș.a. social, inclusiv relațiile dintre fenomenele și instituțiile sociale și spațiile în care ele
se amplasează (orașe, întreprinderi, locuințe etc.), influențele lor reciproce” 47.
Ideea de ecologie a fost supusă opiniei publice la sfârșitul secolului al XX-lea datorită
producerii unor „evenimente cu puternic impact social, precum celebrele maree negre ori
accidentele nucleare, în frunte cu cel de la Cernobîl din 26 aprilie 1986, care au zguduit din inerție
opinia publică și a introdus treptat ecologia în rândul preocupărilor individului și comunităților”48.
În ecologie, din punct de vedere științific, „o criză ecologică este definită ca o eroziune
durabilă a biodiversității unui anumit ecosistem sau specie, al cărei impact asupra restului
ecosistemului considerat modifică permanent resursele din acest ecosistem sau rezistența acestei
specii. O criză ecologică apare atunci când mediul de viață al uneia sau mai multor specii sau al
unei populații evoluează într-un mod nefavorabil supraviețuirii indivizilor”49.
Dacă ecologia reprezintă o știință căreia oamenii i-au acordat importanță mai mare în
ultima perioadă, în mod evident, fenomenul de criză ecologică, este unul recent derivat din criza
46
P. OLOSU, Criza morală a lumii, în „Dacoromania”, Nr.31, https://www.dacoromania-
47
https://dexonline.ro/definitie/ecologie/definitii, accesat la 12.04.2023.
48
Marian, NIȚĂ, Ecologia văzută prin ochii credinței în Dumnezeu, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2005, p.7.
49
https://ro.frwiki.wiki/wiki/Crise_%C3%A9cologique#Facteurs_de_la_crise_%C3%A9cologique, accesat la
15.04.2023.
17
antropologică. În susținerea acestei idei vom adăuga punctele de vedere a unor teologi și lideri
spirituali.
Contemporanul teolog ortodox francez Jean Claude Larchet își exprimă opinia sa
despre ecologie pe care o consideră ,,o reflecție asupra maladiilor naturii și asupra felului în care
acestea pot fi tratate și vindecate; pe de altă parte, aceste maladii ale naturii își au sursa în maladiile
spirituale ale omului și tămăduirea acelora depinde în fond de tămăduirea acestora” 50. Natura
suferă de boli precum epuizarea resurselor naturale, schimbările climatice, distrugerea
biodiversității și poluarea. ,,Poluarea apei, a aerului și a solului este considerată esenţa crizei
ecologice, deoarece, ceea ce este fără suflet, natura - este mai uşor de distrus şi deoarece
maximizarea profitului nu are obstacole, dar devine obstacol real în reconcilierea omului cu
natura”51. O idee edificatoare o avem și de la teologul grec, Georgios Mantzaridis care consideră
că această criză ecologică ,,reflectă la dimensiuni mondiale criza interioară a omului” 52 de care
fiecare persoană este responsabilă. Această idee este susținută și de alți lideri religioși ai lumii.
Interesul pe care trebuie să-l acordăm creaţiei lui Dumnezeu este temă de reflecţii
teologice şi de grijă pastoral-misionară ale prezentului Patriarh Ecumenic Bartolomeu I, și de
aceea a fost numit și „Patriarhul verde”. În privința realității crizei ecologice, patriarhul consideră
că această ,,criză ecologică cu care suntem confruntaţi ne aduce aminte de dimensiunile cosmice
şi de consecinţele păcatului, care sunt mult mai mult decât doar sociale, ci profund spirituale”53.
De asemenea, patriarhul este de părere că ,,orice acţiune de poluare sau de distrugere a mediului
înconjurător este o ofensă la adresa lui Dumnezeu, ca şi Creator al universului” 54.
Papa Francisc, adresându-se unor experți în domeniul ecologic, afirma că ,,în cele din
urmă, criza ecologică manifestă de o manieră vizibilă criza invizibilă care atacă inima ființei
umane și o face să se considere stăpânul, dacă nu chiar despotul creației lui Dumnezeu” 55.
50
Jean-Claude, LARCHET, Fundamentele spirituale ale crizei ecologice, Ed. Shopia, București, 2016, p. 9.
51
https://lege5.ro/Gratuit/ge3tanrzg4ya/interferente-conceptuale-ale-eco-bioeticii-asupra-biodiversității-si-
biosecuritatii-instrumente-juridice-internationale, accesat la 15.04.2023.
52
Georgios, MANTZARIDIS, ,,Morala creștină”, Ed. Bizantină, București, 2006, p.447.
53
Patriarhul Ecumenic BARTOLOMEU, Întâlnire cu Taina, o prezentare contemporană a ortodoxiei, Traducere din
limba greacă Diac. Dr. Habil. Ștefan L. Toma, Editura Andreiana, Sibiu, 2016, p.192.
54
Patriarhul Ecumenic BARTOLOMEU, Întâlnire cu Taina, o prezentare..., p. 192.
55
Papa FRANCISC, Criza ecologică, indiciul unei grave crize etice: papa Francisc, unui grup de experți în ecologie,
https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2020-09/papa-francisc-discurs-criza-ecologica-criza-etica.html, accesat la
15.04.2023.
18
I.b.2. Aspecte biblice ale crizei ecologice

În Geneza se regăsește începutul crizei spirituale, deci și a celei ecologice a omenirii.
Primii oameni sau ,,generația adamică” nu au început un război împotriva lui Dumnezeu, dar au
dorit să devină „dumnezei” fără ajutorul lui Dumnezeu și din această cauză a intrat sămânța
dezordinii în ordinea creației”56. Diavolul, întruchipându-se într-un animal, le-a sugerat oamenilor
: ,,Nu, nu veți muri! Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii
și veți fi ca Dumnezeu, „cunoscând binele și răul”( Geneza 3, 4-5)/ Devenind prin neascultare o
ființă independentă și centrată pe sine, „cunoscând „binele” și „răul”, adică preferând dualitatea și
duplicitatea, în locul unității și al comuniunii, omul se descoperă pe sine ca pe o ființă separată de
Dumnezeu, de semenii săi și de întreaga creație”57. Ascunderea de la fața lui Dumnezeu a lui Adam
sugerează faptul că el a început să trăiască o criză spirituală, „simțindu-se vinovat de trădare și
infidelitate. Datorită gestului său, un sentiment de rușine îi cuprinde întreaga ființă, ca o neliniște
sufletească, provocată de pervertirea apropierii familiare cu Dumnezeu, bazată pe violență și nu
pe comuniune”58. Dumnezeu, din iubirea sa nemăsurată, le va oferi oamenilor o manieră de
„restaurare” a rânduielii dintru început a creației, „însă aceasta va fi o cale dureroasă, ce se va
desfășura în orizontul unui timp tensionat, întrucât dezordinea care a pătruns în creație datorită
libertății de alegere a Omului, nu putea fi reparată decât prin respectarea libertății totale a omului,
cu toate consecințele tragice pe care le va avea exercițiul acestei libertăți de-a lungul istoriei”59.
Adam este izgonit din grădina bucuriei, „își pierde, astfel, verticalitatea sa spirituală, iar
verticalitatea sa biologică este orientată spre orizontalitatea instinctelor de posesiune, de plăcere și
de putere”60. Ruperea comuniunii dintre om și Dumnezeu instituită prin păcatul strămoșesc a
pricinuit „despărțirea omului de natură, nu aparent, de vreme ce omul pare să se fi apropiat și mai
mult de creaturi, ci în mod fundamental, pentru că omul se îndepărtează de adevărata lor realitate,
definită prin relația lor cu Dumnezeu”61. Acesta este momentul când omul nu a mai putut să vadă
în cele create pe Dumnezeu, ci doar latura lor sensibilă și consecințele acesteia. . Sfântul Maxim
tâlcuiește că „ aşa se explică şi apariţia afectelor conforme cu firea, după căderea în păcat a omului.
Aceste afecte sunt: pofta de mâncare şi plăcere de ea, frica de durere şi de moarte, un fel de
manifestări ale instinctelor de conservare trupească. Până când sunt ţinute în frâul raţiunii,
limitându-se la ceea ce e necesar existenţei trupului, aceste afecte sunt ireproşabile. Dar când sunt
56
Gh. POPA, Lege și iubire..., p.22.
57
Gh. POPA, Lege și iubire..., pp.23-24.
58
59
60
61
J.-C. LARCHET, Fundamentele spirituale ale crizei ..., p. 72.
19
satisfăcute cu exagerare, ele devin patimi păcătoase” 62. Așadar, păcatul a strecurat o modalitate
urâtă de a vedea lucrurile care a condus la o rea utilizare a lor în sensul satisfacerii patimilor, a
plăcerilor și a evitării durerii în locul plăcerii spirituale, pierdute prin separarea de Dumnezeu. Tot
Sfântul Maxim consideră că prima patimă din care se nasc toate celelalte este filautia sau iubirea
egoistă de sine sau cu alte cuvinte „seva care hrăneşte sau se mişcă în toate patimile este iubirea
trupească de sine pe care caută omul să şi-o satisfacă în legătură cu suprafaţa materială a lumii”63.
Făcând referire la mediul înconjurător și la această primă patimă, părintele Dumitru Stăniloae
precizează că „binele se manifestă prin mijlocirea naturii în fapte ale unora pentru alții și fructele
naturii trebuie prelucrate și date și altora, nu folosite în mod egoist” 64. Alte patimi elementare sau
trupești sunt numite de sfinții părinți :„gastrimarghia (în care omul își caută plăcerea în multa
mâncare și băutură, și în alegerea celor mai bune mâncări și băuturi), luxura, desfrâul (în care omul
își caută plăcerea în relații sexuale, folosindu-se de celălalt ca de un obiect de consum), filarghia
(în care omul se alipește în chip egoist și cu tot sufletul de avuții și de bani), pleonexia (în care
vrea să adune și să aibă cât mai mult)” 65. Aceste patimi sunt însoțite și de altele precum
agresivitatea, frica, tristețe, vanitatea, mândria.
Părăsind voia creatorului său, „omul nu mai este de-acum ocrotitorul naturii și nu mai
are puterea de a stăpâni făpturile din natură”66. O mărturie vetero-testamentară al acestui aspect
ne-o oferă Prorocul Isaia înșiruind consecințele păcatului asupra naturii: „Pământul este în chin şi
sleit, lumea tânjeşte şi se istoveşte, cerul împreună cu pământul vor pieri. Pământul este pângărit
sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci!
Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce
locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr! Via tânjeşte, viţele sale
sunt firave, cei cu inima veselă suspină”( Isaia 24, 4-7).
Răspunderea și vina omului pentru starea căzută care se manifestă astăzi asupra
întregii creații, apare ca și criză ecologică în fundamentul biblic al Sfântului Apostol Pavel care
face remarca următoare: „făptura a fost supusă deşertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia
care a supus-o, căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum”(
Romani 8, 20-22).
62
Sf. Maxim MĂRTURISITORUL, Răspunsuri către Talasie, Filocalia, Vol. III, Traducere, introducere şi note de Pr.
Prof. Dumitru Stăniloae, Ediție electronică, APOLOGETICUM, 2005, p.15.
63
Sf. Maxim MĂRTURISITORUL, Răspunsuri..., pp.12-13.
64
Dumitru, STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Tom 1, Ediția a V-a, Ed. Basilica a Patriarhiei Române,
București, 2018, p.503.
65
66
20
I.b.3. Aspecte etice ale crizei ecologice

În Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel le precizează acestora care sunt
efectele care se răsfrâng asupra aceluia care face binele: „mărire, cinste şi pace. Conștiința este
aceea care îl judecă pe om conform cu voia lui Dumnezeu care există înlăuntrul lui ca lege morală
înnăscută și lucrează ca învățător sau judecător al lui, îi aprobă faptele prin încuviințare lăuntrică
și pace, sau le dezaprobă prin remușcări și tulburare. Când omul nu se îngrijește de cultivarea
conștiinței lui și se predă, fără discernământ, răului și păcatului apare conștiința pervertită care nu
doar că nu mai distinge răul de bine, dar chiar ajunge să socotească răul drept bine și devine un
adept al cultului răului”67. În fond, problema cunoașterii binelui nu este în ultimă analiză una etică,
ci existențială. Criza ecologică derivă din relațiile interpersonale și sociale ale omului care nu
sunt bazate pe valori morale. Comoditatea, lipsa de prețuire față de mediul înconjurător, risipa
irațională, absența măsurii, lipsa de responsabilitate, nedreptatea, exploatarea, câștigul ilicit,
căutarea plăcerii și a fericirii, care se manifestă pe toate planurile vieții și activității umane, sunt
factori care o provoacă.
Papa Francisc este vocea care declară poziția bisericii catolice referitoare la aspectele
etice ale crizei: „dacă criza ecologică este o ieșire la suprafață sau o manifestare exterioară a crizei
etice, culturale și spirituale a modernității, nu putem să ne închipuim că putem vindeca relația
noastră cu natura și cu mediul fără a vindeca toate relațiile umane fundamentale. De aceea, nu va
exista o nouă relație cu natura fără o ființă umană nouă și numai vindecând inima omului putem
spera să vindecăm lumea de dezordinile ei din domeniul social și al mediului” 68.
I.c. Aspecte ale crizei spirituale și ecologice în societatea postmodernă

- identificare și definire-
Omul autosuficient și egocentric al societății postmoderne îl elimină pe Dumnezeu din
orizontul existenței sale și se lasă adictivat de tehnologie și manipulat de modelele de conduită
competitivă și acțiune promovate în mass-media. Pentru el poziția socială, starea materială,
divertismentul și acele preocupări care îi produc plăcere reprezintă sensul vieții sale. Încătușat de
patimi, el are convingerea că libertatea sa constă în opțiunile hedonice, că spiritul său nu este
mărginit de valori morale sau religioase creștine desuete și că își poate împlini nevoia de sacru
îmbrățisând ușor alte alternative spirituale. De fapt, ajunge la o dezordine spirituală care are
influențe nefaste atât asupra vieții sale personale, profesionale, sociale, cât și a mediului
67
G. MANTZARIDIS, Morala creștină, pp.33-34.
68
https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2020-09/papa-francisc-discurs-criza-ecologica-criza-etica.html, accesat
la 17.04.2023.
21
înconjurător. Părintele Serafim Rose conturează felul de a fi al omului modern și raportarea lui la
Dumnezeul cel viu: „mentalitatea modernă nu poate suporta un astfel de Dumnezeu. El este și prea
intim – prea «personal», chiar prea «uman» –, și prea absolut, prea nu face compromisuri în ceea
ce ne cere; și Se face cunoscut numai credinței smerite – fapt menit să înstrăineze inteligența
modernă cea mândră. Este limpede că un «nou dumnezeu» este cerut de către omul modern, un
dumnezeu făurit după tiparul unor interese centrale ale omului modern, precum știința și afacerile.
[…] Acesta este dumnezeul cel mort al filosofilor, care nu au nevoie decât de o «cauză primă»
pentru a-și completa sistemele, precum și al adepților «gândirii pozitive» și al altor sofiști religioși,
care inventează un Dumnezeu pentru că «au nevoie» de el și apoi socotesc să Îl folosească după
bunul lor plac. Fie ei «deiști», «idealiști», «panteiști» sau «imanentiști», toți dumnezeii moderni
sunt o construcție mentală, produsă de suflete moarte, din cauza pierderii credinței în adevăratul
Dumnezeu”69.
La o analiză atentă a perioadei pe care o parcurgem, cea a postmodernismului, putem
sesiza câteva elemente specifice acesteia: globalizarea (economică, politică, socială), progresul
extraordinar al științei și tehnologiei, secularismul și individualismul, consumerismul. Viziunea
despre om a societății actuale este una predominant antropocentrică în sensul că omul are
convingerea că se poate împlini fără ajutorul lui Dumnezeu, prin el însuși, ghidat de propriile sale
legități sau altfel spus, „idealul lui este omul autonom care nu ascultă de nimeni și încearcă să se
realizeze împlinindu-și voia lui sau chiar impunând-o pe aceasta și celorlalți”70. „Sacrul este
principalul obstacol în fața libertății lui și omul nu se simte liber decât în măsura în care elimină
sacrul din natură”71.
Deși globalizarea pare că înlesnește comunicarea și apropierea dintre oameni, de fapt,
globalizarea duce la modelarea popoarelor în mase de indivizi, la dispariția culturilor, la
amalgamul religiilor, la omogenizarea aspectului şi conduitei oamenilor, la nimicirea omului ca
persoană şi chiar a adevărului însuşi despre persoană. Această ideologie vede lumea în afara
valorilor și particularităților sale, scopul ei fiind bunăstarea vieții prin puterea dominatoare a
banului, eliminându-se orice formă de spiritualitate. În același timp, globalizarea oferă mediu
prielnic internaţionalizării violenţei, deschizând drumul noilor aspecte ale crimei organizate,
mărind decalajul dintre bogaţi şi săraci, înrobindu-i pe cei slabi, eliminându-i pe cei nedoriți.
69
Ieromonah Serafim ROSE, Nihilismul. Rădăcina Revoluției în epoca modernă, Ed. Sophia, București, 2013, pp. 36-
37.
70
G. MANTZARIDIS, Morala creștină, p. 161
71
Dumitru, POPESCU, coordonator și colaboratorii Dr. George, STAN, Diac, dr. Doru, COSTACHE, drd. Adrian,
LEMENI, drd. Răzvan, IONESCU Știință și tehnologie, preliminarii pentru dialog, , Ed. XXI: Eonul dogmatic,
22
Dependența de internet, de rețelele sociale și de media prin progresul tehnologiei este

o boală sufletească sau o suferință de ordin spiritual specifică lumii contemporane. Timpul nu mai
este utilizat rugăciunii deoarece telefoanele și tabletele ocupă atenția și depărtează omul de
reflecție sau contemplație a naturii.
Sub aspect religios, secularismul neagă vehement existența religiozității în viața
societății. Cea mai mare problemă ridicată de secularizare se pune în plan individual deoarece tot
mai mulți oameni se declară indiferenți fața de orice aspect spiritual.
Individualismul, ca „atitudine a celui care subordonează interesele obștești celor
personale, care este preocupat exclusiv de propria persoană”72 îi trezește omului dorința de a se
afirma cu orice preț „căutand să promoveze cât mai sus, pe scara ierarhică, la nivel economic,
politic, cultural etc. Această goană nesăbuită după avansare socială sau agonisită materială îl
transformă pe om în sclavul unei rutine zilnice generatoare de stres și oboseală, privându-l de orice
dorință de elevare spirituală. Din păcate, forța omului postmodern rezidă tocmai în dezechilibrul
său interior – acesta îl determină să se abandoneze condiției stresante a vieții, pentru a scăpa de
marile chestiuni existențiale”73.
„Consumerismul se referă la acumularea egoistă și superficială de produse cunoscută
și sub numele de materialism economic. În acest sens, consumerismul capătă conotații negative,
fiind în antiteză cu stilul de viață sănătos și traiul simplu promovate de anti-consumerism.
Consumerismul este o forță din cadrul pieței care distruge individualitatea și afectează societatea.
În această accepțiune, termenul este corelat cu globalizarea și este contestat cu vehemență de
promotorii mișcării anti-globalizare”74. Societatea de consum nu ia în considerare impactul său
asupra mediului înconjurător, deoarece consumul excesiv și producția continuă de bunuri și
servicii duc la poluarea mediului, epuizarea resurselor naturale și schimbări climatice. De
asemenea, societatea de consum poate duce la probleme sociale, precum inegalitatea economică și
accesul limitat la resurse pentru cei care nu pot participa la consumul excesiv.
La cele expuse anterior, Adrian Lemeni adaugă un aspect foarte important în ceea ce
privește relațiile interumane, considerând că ,,societatea postmodernă se confruntă cu o disipare
permanentă a sentimentului comuniunii cu cei din jur, o pierdere a bucuriei redate de micile
momente care ne îmbogățesc și ne înfrumusețează viața. Însingurarea și izolarea sunt omniprezente
în viața de zi cu zi, făcând loc surogatelor tehnice ale socializării și divertismentului, practic,
dependenței de un ecran: smartphone-uri, tablete, calculatoare, televizoare. „De fapt, tehnopolisul
72
https://dexonline.ro/definitie/individualism, accesat la 12.04.2023.
73
Stelian,GOMBOS, Biserica Ortodoxă în fața provocărilor lumii contemporane,
https://www.crestinortodox.ro/religie/biserica-ortodoxa-fata-provocarilor-lumii-contemporane-124595.html#_ftn4,
accesat la 12.04.2023.
74
https://ro.wikipedia.org/wiki/Consumerism, accesat la 18.04.2023
23
induce starea de singurătate și de apăsare, trăită în mijlocul mulțimii. Fiecare își trăiește propria
dramă, fără să aibă curajul să își asume până la capăt cauzele acestei singurătăți, de a identifica
incapacitatea de a se conștientiza pe sine ca persoană și de a-l privi pe celălalt ca persoană, ca o
taină inepuizabilă a vieții”75.
75
Adrian LEMENI et alții, Apologetică Ortodoxă, vol. 2, Editura Basilica, București, 2014, p. 352.
24
II
CAUZELE ȘI CONSECINȚELE CRIZEI ECOLOGICE
II.a. Cauzele crizei spirituale - amprente asupra crizei ecologice

Cauzele actualei crize ecologice reprezintă rezultatul mai multor factori care sunt greu
de stabilit, clasificat și datat. Cu toate acestea, se va încerca o radiografiere a celor mai importante
cauze în accepțiune filozofică, teologogică, psihologică și științifică.
II.a. 1. Cauze ideologice - Renașterea și paradigmele ei

Criza ecologică, după cum am arătat anterior, este o criză morală și spirituală a omului,
iar cauzele care au determinat-o se pare că află în contextul fenomenelor naturale sau al
evenimentelor istorice. Această opinie „este superficială și dă dovadă de miopie” 76. Ideea acesta
este cât se poate de bine argumentată teologul contemporan Georgios Mantzaridis când afirmă că
„nici cauza crizei nu este percepută, nici combaterea ei nu poate fi corectă, deoarece această
combatere a ei se bazează pe principiile care au dus la criză, și este firesc nu numai să nu ducă la
rezolvarea ei, dar și să o reproducă”77.
Jean Claude Larchet consideră că în paradigmele propuse de Renaștere și de Epoca
Luminilor se află cauzele crizei ecologice. Astfel, „umanismul este o exaltare a omului, privit în
sine și pentru sine...Dumnezeu nu mai constituie o referință pentru om și omul devine măsura
tuturor lucrurilor. Natura, în consecință, nu mai este raportată la Dumnezeu, ci numai la om și omul
este acela care de-acum îi definește sensul, valoarea și modul de folosire”78. De asemenea,
naturalismul, definit prin întoarcerea la natură, „chiar o supravalorizare a naturii, este pe de altă
parte o devalorizare, pentru că privează natura de relația cu transcendentul, care-i conferă cu
adevărat valoare”79. Raționalismul, după Jean Claude Larchet, este acel curent prin care omul
„înțelege natura numai și numai cu ajutorul rațiunii sale, contribuind la despiritualizarea naturii și
la întărirea naturalismului”80. Un alt curent, individualismul, „instaurează o eră a lui ,,fiecare
pentru sine”, a concurenței, a slăbirii simțului de comunitate și de solidaritate” 81.
76
G. MANTZARIDIS, Morala creștină, p. 448.
77
78
J.-C. LARCHET, Fundamentele spirituale ale crizei..., p. 98.
79
J.-C. LARCHET, Fundamentele spirituale ale crizei..., p 99.
80
81
25
II.a. 2. Cauze economice - Concepția pragmatică și comercială despre lume

În economia capitalistă, tehnologia, din ce în ce mai performantă, se transformă în
unealtă a unei „exploatări economice, în care nu mai este vorba de satisfacerea nevoilor
elementare, ci de obținerea de profit cât se poate de mare”82. Reclama, sufletul comerțului, are
scopul de a „crea nevoi artificiale și noutăți cu totul inutile, perimarea și deprecierea programată a
acestora obligând la înlocuirea obiectelor concepute pentru a se uza rapid, sau, dacă sunt încă
funcționale, devin perimate prin evoluția tehnicilor de care depind” 83, ceea ce presupune o utilizare
excesivă a resurselor naturale. Ca și în industrie, și în agricultură se urmărește obținerea unui profit
cât mai mare, prin utilizarea de îngrășăminte artificiale și pesticide. Resursele epuizabile (cărbuni,
gaze, petrol) sunt utilizate în majoritatea ramurilor industriale și produc emisii enorme care
modifică calitatea mediului, poluând aerul, apa, solul și îmbolnăvind plantele, animalele și omul.
Totodată, în societatea occidentală și nu numai, dezvoltarea tehnicilor de exploatare naturală și
comerțul au favorizat creșterea nivelului de trai, ,,transpus printr-o scădere a nivelui spiritual”84,
adică într-o depărtare de Dumnezeu. La polul opus se află țările subdezvoltate care, în opinia lui
Larchet „se caracterizează în general, printr-o mai mare spiritualitate, căci sărăcia, lipsurile, viața
mizeră, ...îl fac pe om să-și simtă slăbiciunea ființială, neputința, starea sa nevoiașă, din care se
nasc nădejdea într-o lume mai bună și alipirea de o viață spirituală, în vreme ce bogăția, confortul
[...] îi dau omului o falsă impresie de forță, de autosuficiență, de plenitudine și fericire, iar viața
spirituală i se pare lipsită de orice rost”85. Materialismul, ca orientare filozofică care a străbătut
ultimele veacuri, a amprentat în modul de gândire al omului occidental ideea că la baza tuturor
proceselor și fenomenelor lumii stă materia, că „mediul înconjurător și procesele care se
desfășoară în acesta exclude elemente spirituale sau imateriale, ca de exemplu Dumnezeu, a cărui
existență nu poate fi evaluată (verificată sau infirmată) de știință, mai ales de experiment” 86. Prin
urmare, materialismul s-a manifestat prin dorința omului de a acumula cât mai multe bogății și de
a deveni adept al consumerismului în baza unor nevoi artificiale (pofte, extravaganță, opulență)
ceea ce a condus la exploatarea naturii. E stânjenitoare constatarea că nu doar cărbunele, petrolul
și gazele naturale s-au prefăcut în izvoare de câștiguri importante, ci și apa și spațiile naturale au
fost transformate de către anumite societăți economice în surse de înavuțire. Această valorificare
a resurselor naturale „nu se supune nici unui principiu de natură spirituală, nici vreunei reguli etice,
atât în ceea ce privește natura surselor prelevate, cantitatea lor, mijloacele utilizate, cât și daunele
82
83
84
J.-C. LARCHET, Fundamentele spirituale ale crizei..., p.116.
85
J.-C. LARCHET, Fundamentele spirituale ale crizei..., p.117.
86
https://ro.wikipedia.org/wiki/Materialism, accesat la 04.05.2023.
26
pe care acestea le produc mediului natural și omului”87. În realitate, adevăratele pricini ale
factorilor enunțati mai sus se răgăsesc în factorii de sorginte spirituală, adică în anumite patimi
care au fost amplificate în contextul unui mediu favorizant.
II.a. 3. Cauzele suflețești - patimile

II.a.3.1.Iubirea de sine, egoismul, filautia
Sfântul Apostol Pavel îi scrie ucenicului Timotei atrăgându-i atenția asupra faptului că
,, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginți,
lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de
dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioși,
îngâmfați, iubitori de desfătări decât de Dumnezeu, având înfățișarea adevăratei credințe, dar
tăgăduind puterea ei”( II Timotei 3, 1-5). De fapt, apostolul face o scanare a sufletului bolnav al
omului zilelor noastre dacă privim la realitățile ce se petrec în jurul nostru, iar diagnosticul este
evident: patima sau viciul. În patericul românesc, citându-l pe părintele Ilie Cleopa, arhimandritul
Ioanichie Bălan definește patima iubirii de sine ca fiind „izvorul a toată răutatea și a tot păcatul și
rădăcina tuturor răutăților, ca fiind iubire nerațională față de trup” 88. Omul, ieșind din grădina
raiului, nu L-a mai văzut pe Dumnezeu în toate elementele creației, ci s-a atașat de creaturi căutând
să-și satisfacă poftele trupului. Așadar, relația omului față de natură a încetat să mai fie una de
uimire și „euharistică, devenind o relație de posedare și exploatare în vederea unei plăceri
egoiste”89. În concordanță cu concepția teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, omul nu
cunoaște cauza cea bună a lucrurilor și din această pricină, acționând doar conform laturii
simțitoare a lui, „s-a umplut de cunoştinţa pătimaşă a lucrurilor ce cad sub simţuri. Asemenea
dobitoacelor necuvântătoare şi aflând prin experienţă că împărtăşirea de cele sensibile susţine firea
lui trupească şi văzută, a părăsit frumuseţea dumnezeiască menită să alcătuiască podoaba lui
spirituală şi a socotit zidirea văzută, drept Dumnezeu, îndumnezeind-o datorită faptului că e de
trebuinţă pentru susţinerea trupului; iar trupul propriu legat prin fire de zidirea luată drept
Dumnezeu, l-a iubit cu toată puterea. Şi aşa prin grija exclusivă de trup, a slujit cu toată sârguinţa
zidirii în loc de Ziditor”90. Așadar, egoismul nu reprezintă o patimă care a fost născocită de către
societatea contemporană, însă aceasta din urmă a intensificat-o pe fondul individualismului și a
stilului de viață din ce în ce mai solitar.
87
J.-C. LARCHET, Fundamentele spirituale ale crizei ..., pp. 118-119.
88
Arhimandrit Ioanichie, BĂLAN, Patericul românesc, Ediția a V-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.750.
89
J.-C. LARCHET, Fundamentele spirituale ale crizei ..., p.120.
90
Sf. Maxim, MĂRTURISITORUL, Răspunduri către Talasie, Filocalia III, Ediție electronică, Apologeticum,
2005, p.32.
27
II.a.3.2.Patima iubirii de arginți

Această patimă se poate manifesta sub forma slăbiciunii față de bani și a poftei
nestăvilite de a aduna averi. În parabola semănătorului însuși Iisus Hristos, pentru o receptare
corectă a cuvântului său, le explică apostolilor că, sămânța căzută între spinii ogorului sufletesc
copleșit de grijile lumii și de înșelăciunea avuției, este înăbușită și nu va aduce roadă. Aceasta
nu înseamnă că avuția este o situație condamnabilă, ci modul în care este agonisită și modalitatea
de orientare și de folosire a acesteia în afara oricărui sens spiritual. Sfântul Ioan Gură de Aur
subliniază acest aspect în omilia 44 la Evanghelia după Matei: ,,Hristos n-a spus veacul ci grija
veacului, n-a spus bogăția, ci înșelăciunea bogăției. Să nu dăm, dar, vina pe lucruri, ci pe voința
noastră stricată. Se poate să fii și bogat și să nu fii înșelat, să fii în veacul acesta și să nu fii înăbușit
de griji. Bogăția are două cusururi potrivnice unul altuia: unul care încordează și întunecă sufletul
omului, grija; altul care îl moleșește, desfătarea” 91. Actualitatea mesajului hristic este atât de
evidentă și lăcomia, ca patimă a iubirii de arginți, a devenit impulsul activităților economice care
au amplificat exploatarea naturii dincolo de trebuințele normale ale omului. Rezervele naturii nu
mai sunt folosite cu scopul menținerii vieții și a satisfacerii nevoilor reale, „ci în mod aprioric și
nelimitat, având drept singur scop profitul, ci nu doar un profit constant, ci unul mereu tot mai
mare”92. Așadar, lăcomia celor care lucrează în agricultură și industrie a urmărit obținerea unui
randament cât mai ridicat, cu riscul deteriorării solului, a mediului înconjurător și a epuizării
resurselor acestuia. Efectele dezastruoase cauzate asupra naturii de patima avidității au fost expuse
în mod prevestitor de proorocul Isaia: „Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi grămădiţi ţarini
lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi numai voi stăpânitori în ţară, căci, de s-ar
face multe case, mari și frumoase, spre pustiire vor fi și nu vor fi locuitori în ele”( Isaia 5,9). Sfântul
Ioan Gură de aur interpretează tâlcul acestor cuvinte, raportându-se la scăderea rezervelor naturale
și la deșertificarea unor mari suprafețe. Din cauza modificărilor climatice și a comportamentului
avid privind hiperexploatarea pământului, suprafețe intinse, cândva fertile, se deșertifică constant.
Această realitate o constatăm și noi înșine.
În plan interior, iubitorul de avere nu pricepe cât este de supus acestei patimi, își pierde
dreapta cugetare, nemaiputând să facă distincția dintre nevoie și opulență. El este torturat pentru
că devine robul celor materiale, le iubește mai mult decât însuși sufletul său și nu-l mai interesează
căutările spirituale. Aceste consecințe le vom detalia în subcapitolul următor.
91
Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Seria PSB, Omilii la Matei, traducere Pr. D. Fecioru, Editura
IBMBOR, București, 1994, pp. 523-526.
92
28
II.a.3.3.Cultul comodității
În zilele noastre, omul este într-o căutare permanentă a confortului și a comodității
ceea ce presupune pe de o parte, un consum ridicat al resurselor naturale, iar pe de alta, o
producere imensă de deșeuri cu impact negativ asupra mediului. Confortul din casele noastre
asigurat de aparatele electrocasnice, transportul cu mașinile personale, ambalajele rezultate în
urma consumului de produse supuse unui amplu proces tehnologic, moda și consumul excesiv
reprezintă factori care secătuiesc pământul de resurrsele lui epuizabile, dar îl și intoxică cu emisii
de gaze și deșeuri care nu sunt reciclabile. Acestor factori li se mai adaugă și alții cu consecințe
aupra crizei ecologice a omenirii „lipsa de respect față de lucruri, risipa irațională, lipsa măsurii,
iresponsabilitatea, nedreptatea, exploatarea, câștigul murdar, eudemonismul” 93.
II.b. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu creația

Edouard Jean-Henri Bonnefous, politolog, istoric şi ecolog francez, profesor,
„membru de onoare al Academiei Române (1992)”94 și-a manifestat interesul în domeniul
ecologiei care s-a concretizat în lucrări de prestigiu. Una dintre ele, intitulată interogativ „Omul
sau natura?” se evidențiază printr-un intens caracter vizionar asupra aspectelor ecologice ale
viitorului. Ideile prezentate de acest autor în ultimii treizeci de ani ai secolului trecut, nu numai că
s-au adeverit, dar unele dintre ele (forme de manifestare a crizei ecologice) s-au agravat, astfel
încât în prezent comportă un risc mare pentru umanitate: „poluarea apei și a atmosferei, zgomotele
insuportabile, consecințe ale unei urbanizări agresive, ca și folosirea excesivă a pesticidelor, sunt
rezultatul unei industrializări lacome și al unui dispreț absolut pentru sănătatea oamenilor” 95.
II.b.1. Poluarea mediului

Nu existã o definiție unanim acceptată pentru mediul înconjurător deoarece această
noțiune este un concept complex, cu multe implicații, ce provine din cel de natură care înseamnă
„totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers” 96. Pentru antropologi, mediul este un aspect
prioritar al cercetării deoarece omul nu poate exista în exterioritatea lui. Din punct de vedere
științific, „mediul implică un demers antropocentrist. El este porțiunea din lumea materială în
cadrul căreia oamenii își duc existența și cu care se influențează reciproc. De aceea, într-o
perspectivă mai pragmatică, termenul de mediu se referă în special la mediul terestru[...] alcătuit
din compușii naturali ai Terrei (atmosfera cu aerul, apa, solul și subsolul cu rocile respective,
93
94
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89douard_Bonnefous, accesat la 18.05.2023.
95
Edouard BONNEFOUS, Omul sau natura?, Editura Politică, Bucureşti, 1976, p.9.
96
https://dexonline.ro/definitie/natur%C4%83, accesat la 18.05.2023.
29
plantele, animalele și microorganismele), printre care și populațiile umane (mediul socioeconomic

și cultural). Toate influențează oamenii și pot fi influențate de oameni”97. Despre abordarea
științifică a mediului am vorbit într-un capitol anterior când am definit ecologia ca un demers
interdisciplinar. Astăzi asistăm la amestecul clasei politice în domeniul ecologiei, dându-i o altă
semnificație. Oamenii politici s-au implicat în felul lor în ecologie și, din acest considerent, trebuie
să facem o diferență între ecologi, care sunt oameni de știință, și ecologiști, care sunt militanți
politici.
La nivelul legislației privind mediul, (legea nr. 137/1995) prin mediu se înțelege
„ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacțiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale”98.
„Poluarea (latinescul polluere = a murdări a pângări, a polua) reprezintă contaminarea
mediului înconjurător cu materiale care afectează sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția
naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc)”99. În Legea Protecției Mediului
(nr. 137/1995) din țara noastră este specificată următoarea definiție: „deteriorarea mediului -
alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale ale mediului,
reducerea diversității şi productivității biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea
echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului,
supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea
necorespunzătoare a teritoriului”100. Din același punct de vedere al legislației, în Legea apelor nr.
107 din 25 septembrie 1996, prin poluare se înțelege „ introducerea directă sau indirectă, ca rezultat
al activității umane, a unor substanțe, sau a căldurii în aer, apă sau pe sol, care poate dăuna sănătății
umane sau calității ecosistemelor acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, care poate
conduce la pagube materiale ale proprietății, sau care pot dăuna sau obstrucționa serviciile sau alte
folosințe legale ale mediului”101.
II.b.2. Poluarea apei

„Apele reprezintă o sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată, element
indispensabil pentru viața și pentru societate, materie primă pentru activități productive, sursă de
97
Constantin, BĂLĂCEANU-STOLNICI, „Omul și mediul”, în Antropologie și mediu, coord., Andrei Kozma,
coord. Cristiana Glavce, coord. Constantin Bălăceanu Stolnici, Ed. Niculescu, București, 2014, p.40.
98
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/6385, accesat la 18.03.2023.
99
https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare, accesat la 18.05.2023.
100
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/6385, accestat la 18.05.2023.
101
https://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G06BKACU1FHYRV08FSEFR6Z4CZA, accesat la
18.05.2023.
30
energie și cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic”102. Poluarea

apei reprezintă orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită
admisibilă, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de
activitățile umane, care o fac improprie pentru folosirea normală, în scopurile în care aceasta
folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea (Legea Apelor nr. 107/1996). Apa menajeră,
apa industrială și produsele chimice folosite în agricultură, cum ar fi îngrășămintele și pesticidele
sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri și estuare și 36% din râuri
sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului. În țările
în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri și golfuri, creând
un risc major pentru sănătatea umană.
Poluarea apei este cauzată de substanțele chimice cum ar fi fosfații și nitrații folosiți
în agricultură care sunt deversate în lacuri și râuri; „acestea se combină cu fosfații și nitrații din
apa menajeră și măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate să ajungă „sufocantă” din cauza
algelor care sunt în descompunere și care epuizează oxigenul din ea. Eroziunea contribuie și ea la
poluarea apelor. Pământul și nămolul duse de apă de pe dealurile defrișate, pământurile arate sau
de pe terenurile de construcție pot să blocheze cursul apelor și să omoare vegetația acvatică. Chiar
și cantități mici de nămol pot să elimine unele specii de pești. De exemplu, când defrișările
îndepărtează învelișul de plante al versanților dealurilor, ploaia poate să ducă pământ și nămol în
râuri, acoperind pietrișul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii își depun icrele. Pescăriile
marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esențială de proteine, mai ales
pentru oamenii din țările în curs de dezvoltare. Totuși, poluarea golfurilor amenință rezervele de
pește care și asa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000 barili de
petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea Prince William din Alaska, un vechi
și bogat loc de pescuit. În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele și în jurul apelor
Statelor Unite, devărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol”103.
II.b.3.Poluarea aerului
Aerul reprezintă amestecul de gaze care alcătuiește straturile inferioare ale atmosferei
Pământului „până la altitudinea medie de 3.000 km. Gazele care formează aerul atmosferic sunt:
azotul în proporție de 79,2%, oxigenul cu 20,8% și într‐o proporție neînsemnată dioxid de carbon,
amoniac şi vapori de apă. Prin poluarea aerului se înțelege prezența în atmosferă a unor substanțe
străine de compoziția normală a acestuia, care în funcție de concentrație şi timpul de acțiune
102
https://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G06BKACU1FHYRV08FSEFR6Z4CZA, accesat la
18.05.2023.
103
https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare#Poluarea_aerului, accesat la 18.05.2023.
31
provoacă tulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea şi confortul omului sau mediul de viață
al florei şi faunei”104.
Există trei surse naturale principale care cauzează o poluare accidentală și sunt
amplasate la intervale considerabile de așezările omenești:
➢ „Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanțe toxice datorită
conținutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultă în urma erupției şi a pulverizării lavei
vulcanice în aer. Vulcanii activi poluează continuu prin produse gazoase emise prin crater şi
crăpături.
➢ Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea solului produc
poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe țări sau pot chiar trece de pe un
continent pe altul. Pulberea poate fi ridicată până la mare înălțime şi odată ajunsă într‐o zonă
anticiclonică, începe să se depună. Se estimează că în fiecare an atmosfera poartă peste 30 de
milioane de tone de praf. Circulația prafului în atmosferă poate dura zeci de zile.
➢ Ceața este frecventă în zonele situate în vecinătatea oceanelor şi a mărilor, care aduc în
atmosfera continentală cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de apă” 105.
Sursele artificiale sunt multiple şi cu emisii mult mai nocive, totodată fiind şi într‐o
dezvoltare permanentă datorată extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le generează.
„Poluanții artificiali se răspândesc în atmosferă prin arderea combustibililor (petrol, gaze, cărbuni)
pentru producerea de electricitate, transport, industrie şi gospodării, prin procesele industriale şi
folosirea solvenților, de exemplu în industriile chimice şi cele extractive prin agricultură și tratarea
deşeurilor”106.
II.b.4.Poluarea solului
„Solul este un amestec eterogen format din materie din plante, minerale și animale care
se formează într-un proces foarte lung, ce poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creșterea
majorității plantelor și esențial pentru toată producția agricolă. Poluarea solului este acumularea
de compuși chimici toxici, săruri, patogeni, sau materiale radioactive și metale grele care pot afecta
viața plantelor și animalelor”107. Solul poate fi poluat:
➢ „direct prin deversari de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi
pesticide aruncate pe terenurile agricole.
104
Constantin, MUNTEANU, Mioara, DUMITRAȘCU, Romeo - Alexandru ILIUȚĂ, Ecologie și protecția calității
mediului, Suport curs: Tehnician ecolog și protecția calității mediului, Ed. Balneară, București, 2011, pag. 8.
105
C. MUNTEANU, et alii, Ecologie și protecția..., pag. 8.
106
107
https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare, accesat la 18.05.2023.
32
➢ indirect, prin depunerea agenților poluanți ejectați inițial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenti poluanți „spălați" din atmosfera contaminată, transportul agenților poluanți
de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.
Poluarea solului este strâns legată de poluarea atmosferei și a hidrosferei, datorită
circulației naturale a materiei în ecosferă. Metodele iraționale de administrare a solului au degradat
serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui si au accelerat eroziunea ”108.
Consecințele majore ale poluării solului sunt: efectul de seră, ploile acide, degradarea
stratului de ozon.
II.b.5.Efectele globale ale poluării

➢ Efectul de seră este o noțiune utilizată pentru a marca aportul unor gaze specifice,
emise natural sau artificial, la încălzirea atmosferei Pământului. „Balanța termică a Pământului se
află într-un echilibru delicat: radiațiile solare trec prin atmosferă, încălzesc Pământul, iar acesta
radiază înapoi în spațiu o parte din căldura înmagazinată. Gazele din compoziția atmosferei rețin
parțial această radiație, păstrând temperatura planetei la un nivel care permite existența vieții. Dacă
n-ar avea loc acest fenomen, temperatura medie a Pământului ar fi cu 33 grade Celsius mai redusă
(de -17 grade Celsius, față de +15 grade Celsius cât este în prezent) și orice formă de viață ar
deveni imposibilă. S-a constatat că anumiți poluanți gazoși existenți în atmosferă absorb radiațiile
solare și împiedică pierderile de căldură spre spațiul cosmic, producând încălzirea exagerată a
straturilor inferioare ale atmosferei”109, adică generând efectul de seră.
Multe gaze cu efect de seră apar în mod natural în atmosferă: „Dioxidul de carbon
(CO2), Metanul (CH4), Oxidul azotos (N2O), Hidrofluorocarburile (HFC-uri), Perfluorocarburile
(PFC-uri), Hexafluorura de sulf (SF6), iar aceste gaze sunt produse în mare parte de industrie şi
transporturi”110, însă principalul, provenit în urma acestor activități umane, a defrișărilor și a
degradării solului, îl reprezintă dioxidul de carbon eliberat în cantități foarte mari. Ca urmare,
efectul de seră din atmosferă generează încălzirea globală, ducând la schimbări în tiparele căderilor
de zăpadă și a ploilor, la o creștere a temperaturilor medii și la evenimente climatice extreme, cum
ar fi valurile de căldură și inundațiile. Efectul de seră are urmări nedorite deoarece induce
schimbări de fond ale aspectului scoarței terestre: deșertificarea anumitor zone, topirea ghețarilor,
creșterea nivelului oceanului planetar și inundarea unor zone joase. De asemenea, cantitatea și
calitatea apei potabile scade datorită infiltrării apei sărate în pânza freatică. În mod absurd, „o
108
109
Virginia, CIOBOTARU, Ana Maria, SOCOLESCU, Poluarea și protecția mediului, Ed. Econonică, București,
2008, p.42.
110
https://www.juridice.ro/282779/scurte-consideratii-privind-protectia-atmosferei-prin-prisma-conventiei-cadru-a-
natiunilor-unite-asupra-schimbarilor-climatice-si-a-protocolului-de-la-kyoto.html, accesat la 19.05.2023.
33
atmosferă mai caldă poate reține mai multă umezeală, dar, datorită evaporării, rezerva naturală de
apă din sol se micșorează și recoltele scad. Totodată, o climă mai caldă favorizează înmulțirea
insectelor și a altor dăunători care diminuează recoltele”111.
Într-o lume mai caldă se produc inundații sau uragane devastatoare care provoacă
pierderi materiale şi umane însemnate. Exemple vii în acest sens sunt fenomenele de tsunami din
decembrie 2004 care a făcut în Sri Lanka 135000 de victime, din iulie 2006 din Indonezia, și
inundațiile care s-au produs în Europa în anii 2005-2006. Pe continentul american uragane
binecunoscute precum Sandy (2012), Irene (2011), Ike (2008), Katrina (2005) reprezintă
consecințele devastatoare ale încălzirii globale.
Temperaturile globale ar putea atinge niveluri record în următorii cinci ani, alimentate
de gazele cu efect de seră care captează căldura, alături de fenomenul natural El Niño, potrivit unui
raport al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), făcut public în luna mai 2023. „Există o
probabilitate de 98% ca cel puțin unul dintre următorii cinci ani, precum și întreaga perioadă de
cinci ani, să fie cel mai cald înregistrat vreodată, precizează OMM în raport. Încălzirea Arcticii
este disproporționat de mare - se preconizează că va fi de peste trei ori mai mare decât anomalia
medie globală atunci când se calculează media pe următoarele cinci ierni prelungite din emisfera
nordică. Organizația a pus această situație nu doar pe seama schimbărilor climatice, ci și pe seama
fenomenului meteorologic El Niño care apare o dată la doi până la șapte ani și poate crește
suplimentar temperaturile globale. Acest fenomenul meteorologic se caracterizează printr-o
încălzire a apelor de suprafață din Oceanul Pacific. De obicei, acesta duce la secetă severă în
Australia, Indonezia și în unele părți ale Asiei de Sud, în timp ce în unele regiuni din Africa și
America de Sud, sudul SUA și Asia Centrală provoacă precipitații mai abundente. El Niño a avut
loc ultima dată în 2018 și 2019”112.
➢ Distrugerea stratului de ozon este un fenomen asociat declanșării și agravării
efectului de seră. În partea superioară a atmosferei (20-55 km), sub acțiunea radiațiilor ultraviolete,
are loc formarea ozonului care acționează ca un „ecran protector care filtrează radiațiile ce vin din
spațiul cosmic. Din acest punct de vedere, prezența ozonului în atmosferă este benefică pentru
existența vieții pe Pământ, deoarece absoarbe parțial radiațiile ultraviolete” 113. O diminuare
îngrijorătoare a stratului de ozon a fost constată în anul 1985, în atmosfera Antarcticii. Specialiștii
au explicat că „deasupra polilor tereștri, cel sudic în special, se formează iarna o pătură de nori din
ace foarte fine de gheață, pe suprafața cărora reacțiile de descompunere a ozonului de către
111
V. CIOBOTARU, A.-M., SOCOLESCU, Poluarea și protecția mediului, Ed. Econonică, București, 2008, p.44.
112
https://www.meteoradar.ro/stiri-meteo/temperaturile-globale-vor-atinge-noi-recorduri-in-urmatorii-5-ani--
3f8af603-216e-493b-be90-7697528a6d0f, accesat la 19.05.2023.
113
V. CIOBOTARU, A.-M., SOCOLESCU, Poluarea și protecția..., p.45.
34
radiațiile ultraviolete se accelerează din cauza gazelor poluante”114. În acest sens „s-a estimat că
o scădere a concentrației de ozon cu 1% determină o creștere a fluxului de radiații ultraviolete către
Pământ cu 2%, ceea ce ar duce la o sporire de șase ori a frecvenței cancerului de piele și a bolilor
de ochi, precum și la apariția altor efecte care ar perturba în mod serios echilibrele ecosistemelor
terestre”115.
➢ Cuvântul smog este împrumutat din limba engleză și introdus în limbajul uzual
atunci când se vorbește despre poluare și înseamnă „ceaţa densă amestecată cu fum, care se
formează la înălţime în atmosferă, în regiunile puternic industrializate” 116. Cuvântul smog este un
termen compus din cuvintele englezeşti: smoke = fum şi fog = ceaţă, rezultând fum combinat cu
ceaţă sau, prin prescurtare, simplu smog. Se impune precizarea că smogul „însemnă o ceaţă
persistentă, conţinând poluanţi în concentraţii peste limitele admise sau aer puternic poluat, cu
transparenţă redusă, care stagnează într-o zonă mai multe zile în şir”117.
➢ Un alt efect al poluării globale îl reprezintă ploile acide care se formează atunci
când în componența atmosferei se regăsesc „oxizi de azot și mai ales de sulf rezultate din procesele
de ardere a combustibililor sau la combustia motoarelor cu ardere internă. Aciditatea și
alcalinitatea sunt măsurate pe o scală numită scala pH. pH-ul normal al ploii este 5,6. Recordul
unei ploi ca aciditate a fost înregistrat într-o localitate scoțiană, în 1974, cu un pH de 2,4 care
reprezintă o valoare aproape egală cu cea a sucului de lămâie”118.
II.b.6. Pericole la adresa biodiversității
Conform Agenției Europene de Mediu „biodiversitate este denumirea varietății de

ecosisteme (capitalul natural), de specii și de gene din lume sau dintr-un anumit habitat. Ea este
esențială pentru starea de bine a oamenilor, deoarece oferă servicii care susțin economiile și
societățile noastre. De asemenea, biodiversitatea este esențială pentru serviciile ecosistemice –
serviciile pe care le furnizează natura –, cum sunt polenizarea, reglarea climei, protecția împotriva
inundațiilor, fertilitatea solului și producerea de alimente, combustibili, fibre și medicamente” 119.
Astăzi suntem martorii unei continue degradări a biodiversității ce afectează atât viața oamenilor
cât și a plantelor și a animalelor.
114
115
116
Gheorghe COMAN, Economia mediului, Editura Pim, Iași, 2004, p.206.
117
Gh. COMAN, Economia..., p.206.
118
Ion SCURTU, Nicoleta CÂRJILĂ, Ecologie și legislația mediului : curs aplicativ, Editura Independeța Economică,
Pitești, 2010, pp. 73-74.
119
https://www.eea.europa.eu/ro/themes/biodiversity/intro, consultat la 20.05.2023.
35
În raportul din anul 2022 a organizației independente WWF, activă în peste 100 de țări,
se precizează faptul că „un milion de plante și animale sunt amenințate cu dispariția și că 1-2,5%
dintre păsări, mamifere, amfibieni, reptile și pești au dispărut deja; abundența populației și
diversitatea genetică au scăzut, iar speciile își pierd din punct de vedere climatic habitatele.
Aproximativ 50% din coralii de apă caldă au fost deja pierduți din cauza unei varietăți de cauze.
O încălzire de 1,5 grade C va duce la o dispariție în proporție de 70-90% dintre coralii de apă caldă
și o încălzire cu 2 grade C va duce la o pierdere de peste 99%”120. O singură zi fierbinte din 2014
a ucis mai mult de 45.000 de lilieci „vulpi zburătoare” în Australia” 121.
Există și specii de animale cărora încălzirea globală le este favorabilă. De exemplu,
„gândacii și moliile care atacă pădurile din nord, deoarece supraviețuiesc mai bine în condiții mai
calde producând mai multe generații pe an, cu cât sezonul de vegetație este mai lung și provocând
moartea în masă a copacilor din nordul zonelor temperate și boreale din America de Nord și
Europa. Multe insecte care provoacă boli atât la animale sălbatice, cât și la oameni, s-au mutat în
zone noi și provoacă apariția de boli în Arctica și în Himalaya”122.
Dintre animalele acvatice, rechinii sunt amenințați de un risc mărit de extincție
deoarece „numărul lor a scăzut cu 71% față de acum 50 de ani datorită unei creșteri de 18 ori a
cantității pescuite în anul 1970. Până în 1980, 9 dintre cele 31 de specii de rechini erau amenințate.
Până în 2020, trei sferturi (77%, 24 de specii) erau amenințate cu un risc crescut de dispariție. De
exemplu, rechinul oceanic alb a scăzut cu 95% la nivel global pe parcursul a trei generații și a
trecut, prin urmare, de la vulnerabil la periclitat critic pe lista roșie” 123 considerată fiind ca cel mai
bun avertisment al stării biodiversității planetare.
Exemplele care să evidențieze influența negativă a factorilor antropici asupra
biodiversității pot continua, însă îngrijorătoare sunt și estimările care se fac cu privire la viitorul
multitudinii de ecosisteme, adică la „distrugerea habitatului ce pune în pericol viața a 25% dintre
mamiferele cunoscute, dintre care 75% trăiesc în pădurile tropicale” 124. A face o evaluare a
numărului de extincții precum și a procentulului dispărut este procuparea specialiștilor în domeniul
mediului. Din păcate, anticipațiile alarmante se împlinesc și, concomitent, „fiecare extincție este
pierdere ireparabilă, un dezastru dezolant”125.
120
Robert WATSON (Tyndall Centre for Climate Change Research), WWF LIVING PLANET REPORT 2022, p.16.
121
Camille PARMESAN, WWF LIVING PLANET REPORT 2022, p.18.
122
C. PARMESAN, WWF LIVING PLANET REPORT 2022, p.20.
123
Nathan PACOUREAU, Nicholas K DULVY, WWF LIVING PLANET REPORT 2022, p.42.
124
125
Hubert REEVES, Pământul e bolnav ce șanse avem să supraviețuiască, Ed. Humanitas, București, 2005, p. 134
36
II.b.7. Amprenta ecologică

Pentru a defini amprenta ecologică este necesară precizarea termenului de
„biocapacitate a planetei noastre ca abilitate a ecosistemelor sale de a se regenera, fiind moneda
de bază a tuturor sistemelor vii de pe Pământ. De exemplu, biocapacitatea oferă oamenilor resurse
biologice și absoarbe deșeurile pe care le produc”126. Folosit de către ecologul canadian William
Rees de la Universitatea Britanică din Columbia, termenul de amprentă ecologică globală reprezită
,,un indicator obiectiv ce exprimă sintetic presiunea pe care omenirea o exercită asupra biosferei,
prin consum. În crearea amprentei ecologice globale, o mare pondere au: suprafeţele agricole,
suprafeţele marine de pescuit, suprafeţele ocupate de construcţii industriale, amenajările de
infrastructură, aşezările umane din urban şi rural, suprafeţele destinate depozitării şi
neutralizării unor deşeuri, suprafeţele destinate extragerii şi depozitării unor minereuri sau
hidrocarburi, suprafeţele despădurite şi cele de curând reîmpădurite ş.a.”127.
Vorbind în termeni economici, amprenta ecologică, aproximează cantitatea sau
„cererea de mediu necesară pentru a produce bunurile și serviciile necesare susținerii unui anumit
stil de viață și cantitatea sau oferta de mediu de care dispune Pământul. Amprenta ecologică se
calculează prin raportarea consumului uman de resurse naturale la capacitatea pământului de a
le regenera şi se exprimă în hectare globale”128. Conform WWF LIVING PLANET REPORT
2022, determinarea amprentei ecologice arată că „omenirea suprautilizează resursele planetei cu
cel puțin 75% în plus, echivalentul a 1,75 planete Pământ. Această depășire erodează sănătatea
planetei și, odată cu ea, viitorul omenirii”129.
II.c. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu Dumnezeu și cu semenii

II.c.1. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu Dumnezeu
Care este nivelul de sensibilitate al omului zilelor noastre pentru a admira splendoarea
lumii înconjurătoare și a găsi în aceasta un răstimp pentru a reflecta la relația lui cu Dumnezeu?
Interpret și succesor al gândirii patristice a Sfântului Maxim Mărturisitorul, părintele
Dumitru Stăniloae a evidențiat importanța Revelației naturale. Având ca punct de plecare viziunea
Sfântului Maxim Mărturisitorul în ceea ce privește comuniunea omului cu Dumnezeu și întrega
creație, părintele profesor Dumitru Stăniloae consideră că „revelația este fundamentul credinței
126
Amanda DIEP, Alessandro GALLI, David LIN și Mathis WACKERNAGEL, WWF LIVING PLANET REPORT
2022, p.66
127
Mariana, STANCIU, „Amprenta ecologică a României – o nouă perspectivă asupra dezvoltării” în Calitatea
vieții, XX, nr. 3–4, 2009, p. 273, https://revistacalitateavietii.ro/journal/article/view/438/363.
128
M. STANCIU, „Amprenta ecologică a României – o nouă perspectivă asupra dezvoltării” în Calitatea vieții, XX,
nr. 3–4, 2009, p. 273, https://revistacalitateavietii.ro/journal/article/view/438/363.
129
A. DIEP și alții, WWF LIVING PLANET REPORT 2022, p.66.
37
creștine, iar conținutul revelației naturale este cosmosul și omul dotat cu rațiune”130. În teologia
părintelui Stăniloae, există un raport de reciprocitate dinamică dintre om și cosmos, dintre
raționalitatea lumii și rațiunea umană, însă „absența Revelației produce o gravă lipsă de sens
autentic în existența noastră”131.
O consecință a crizei spirituale în relația omului cu divinitatea este conturată de faptul
că omul nu cunoaște sensul pe care Dumnezeu l-a dat naturii înconjurătoare, cu atât mai mult
sensul trecerii lui prin această lume. Sensul lumii „ca obiect este numai mijlocul unui dialog de
gânduri și de fapte iubitoare între persoana rațională supremă și persoanele raționale umane ca și
între acestea înseși.Tot universul poartă marca unei raționalități personale destinate eternizării
persoanelor umane”132. Ca să ajungă la o asemenea înțelegere de sensuri, omul are nevoie de un
act de credință. Ființând în exterioritatea luminii credinței mântuitoare, lipsind natura de sensul ei
primordial, omul contemporan nu-și asumă responsabilitatea față de ocrotirea și de conservarea
mediului înconjurător, cultivând mai curând o atitudine de nepăsare, de negrijă și de lipsă de
responsabilitate, în primul rând personală, pentru faptele lui cu impact asupra mediului.
Degradarea naturii și exploatarea excesivă a resurselor naturale cu scopul satisfacerii pornirilor
egoiste întărește ideea că omul nu se află într-un orizont spiritual, că nu recunoaște valoarea naturii
și a sacralității ei. Atitudinea materialistă orientată spre un exagerat consum nechibzuit generează
cantități mari de deșeuri care sufocă Pământul, acest dar al lui Dumnezeu pentru oameni. Este
necesar să precizăm că asemenea atitudine nu este una generalizată deoarece există oameni fără
credință cărora le pasă și sunt implicați în protejarea biodiversității. Aceștia, însă, sunt în afara
sensului.
Contrar credinței ortodoxe și implicit a viziunii despre lume a părintelui Stăniloae,
lumea nu mai reprezintă darul divin oferit din iubire omului, „pentru viața lui trupească și pentru
formarea lui spirituală în vederea vieții de veci”133. Omul nu este capabil să imite modelul dăruirii
și se face rob lucrurilor, se lipește în mod egoist de lume și destructurează relația de „reciprocitate
între om și lume”134.
130
Dumitru STĂNILOAE, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Vol I, Ed. IBMBOR, București, 1996, p. 11.
131
D. STĂNILOAE, Teologie Dogmatică..., vol I, p.11.
132
D. STĂNILOAE, Teologie Dogmatică..., vol I, p.18.
133
D. STĂNILOAE, Teologie Dogmatică..., vol I, p. 234.
134
Adrian LEMENI, Adevăr și comuniune, Ed. Basilica, București, 2011, p. 159.
38
II.c.2 Consecințele crizei ecologice în relația omului cu semenii
II.c.2.1. Consecințele poluării asupra sănătății persoanei
Conform analizei Agenției Europene de Mediu (AEM), publicată în martie 2023,

poluarea aerului reprezintă în continuare cel mai mare risc pentru sănătatea mediului din Europa,
cauzând boli cronice și decese premature. Aceeași sursă preciza că „în 2020, 96 % din populația
urbană a UE a fost expusă la concentrații de particule fine în suspensie, peste nivelul admis și că,
cel puțin 238000 de persoane, au murit prematur din această cauză. Pe lângă decesul prematur,
poluarea aerului cauzează boli pulmonare obstructive cronice”135. Potrivit aceleași surse precizate
anterior, alături de poluarea atmosferică, cea fonică din orașe poate afecta calitatea somnului și
nivelul de stres. Organizația Mondială a Sănătății estimează că, în Europa, unul din opt decese este
cauzat de poluarea mediului. De asemenea, devastarea mediilor naturale de viață și scăderea
biodiversității pot restrânge oportunitățile pentru relaxare și conexiune cu natura. Examinând
„distribuția riscurilor de mediu în societate s-a constat că persoanele cele mai vulnerabile din
societatea noastră sunt cele mai afectate de factorii de stres din mediul înconjurător. Comunitățile
defavorizate din punct de vedere social sunt expuse la o povară mai mare a poluării. Oamenii mai
săraci, copiii, vârstnicii și persoanele cu probleme de sănătate sunt mai grav afectate decât altele
de pericolele de mediu cu impact asupra sănătății. Această distribuție inegală a riscurilor
exacerbează inegalitățile în materie de sănătate existente în Europa” 136. Privind în viitor,
schimbările climatice vor periclita însăși modul de viață a omului, însemnând dispariția imediată
de vieți omenești din cauza valurilor de căldură, a incendiilor forestiere și a inundațiilor, precum
și avertismente pe termen mai lung la adresa producției de hrană din cauza schimbării tiparelor
meteorologice. Deopotrivă, vom asista la schimbări în distribuția bolilor infecțioase pe măsură ce
insectele vectoare care poartă aceste boli se deplasează spre nord odată cu încălzirea climei.
Nu este deloc neglijabil impactul psihologic al crizei ecologice ce poate fi unul
semnificativ din cauza faptului că stările de îngrijorare și de disperare față de viitorul planetei pot
cauza depresia, anxietatea și tulburările de adaptare la mediu.
135
https://www.eea.europa.eu/ro/highlights/decesele-premature-cauzate-de-poluarea, accesat la 26.05.2023.
136
Catherine, GANZLEBEN , Sănătatea și mediul, inclusiv poluarea atmosferică și cea fonică – Activitatea
Agenției Europene de Mediu în centrul atenției https://www.eea.europa.eu/ro/articles/sanatatea-si-mediul-inclusiv-
poluarea, accesat la 26.05.2023.
39
II.c.2.2. Consecințele poluării asupra relațiilor dintre oameni

Dacă lumea este văzută și asumată în mod individualist și pătimaș, după cum am
prezentat mai sus, ea „devine sursă de dezbinare, de potențare a orgoliului. Omul este chemat să
adune lumea în el însuși, dar nu ca pe o realitate opacă, blocând accesul omului către semen și
Dumnezeu,”137 așa cum o arată viziunea secularizată a lumii. O realitate edificatoare sau o
consecință a crizei ecologice a relației omului cu semenii este situația tragică în care cei bogați își
măresc bogățiile, iar cei săraci, devin din ce în ce mai lipsiți. Comunitățile marginalizate, cum ar
fi cele sărace, minoritățile etnice și populațiile indigene, sunt adesea cele mai afectate de
degradarea mediului și au acces limitat la resurse și servicii de sănătate. Lipsa de egalitate la nivel
social se poate adânci, deoarece aceste grupuri se confruntă cu dificultăți suplimentare în a face
față repercusiunilor crizei ecologice: „cu cât cetățenii sunt mai defavorizați, cu atât mai puțin pot
face față problemelor de sănătate provocate de poluare sau de perturbațiile mediului și rezultatul
este că suferă disproporționat de pe urma problemelor de mediu”138.
Schimbările climatice și degradarea mediului pot duce la dislocarea populațiilor și
migrația forțată. Oamenii sunt obligați să-și părăsească casele și comunitățile în căutarea unui
mediu mai sigur și a condițiilor de trai mai bune. Situațiile converg spre tensiuni sociale, conflicte
și probleme legate de integrarea acestor migranți în noile locații. Nenumărate migrații ale
populației au avut loc de-a lungul istoriei cauzate de dezastre naturale, însă astăzi, printre cauze se
adaugă drama „ecorefugiaților” obligați să se deplaseze din cauza aridității, defrișării sau creșterii
nivelului apei. Programul Națiunilor Unite pentru Mediu estimează că „refugiații din cauze
ecologice sunt de peste 25 de milioane, adică aproximativ la fel de mulți ca și refugiații politici” 139.
Criza ecologică poate declanșa dezechilibru economic prin impactul asupra resurselor
naturale, agriculturii și industriei. Fenomenele extreme, cum ar fi inundațiile și secetele, pot afecta
producția agricolă, provocând scăderi ale veniturilor și creșterea prețurilor alimentelor, precum și
distrugerea infrastructurilor și pierderea locurilor de muncă.
Comunitățile locale și alte grupuri care trăiesc în armonie cu natura pot fi afectate în
mod deosebit, iar dispariția modurilor lor de viață însemnă și pierderea unor valori culturale
pentru societate.
Având ca fundament numeroase cercetări asupra comportamentului uman pe care
părintele Adrian Sorin Mihalache le-a studiat și le-a enunțat într-una din lucrările sale, se poate
137
Adrian LEMENI, Adevăr și comuniune, Ed. Basilica, București, 2011, p. 157.
138
Ismail SERAGELDIN, „World poverty and hunger – The Challenge for science”, Science, vol. 296, 5 aprilie
2002, pp.54-58, apud Hubert, REEVES, „Pământul e bolnav ce șanse avem să supraviețuiască”, Ed. Humanitas,
139
Marie BEUZARD, Marina JULIENNE, „Faut-il créer un statut d`éco-refugié?”, Science et Vie, septembrie 2002,
pp.168-171, apud Hubert, REEVES, „Pământul e bolnav ce șanse avem să supraviețuiască”, Ed. Humanitas,
40
afirma „că viața omului și a comunității se desfășoară la o distanță cât mai mare de mediul
natural[...] că privirile lui de opresc, inevitabil, pe suprafața artefactelor sale. În felul acesta, ființa
umană, rămasă la îndemâna societății de consum, se întâlnește în orașele luminoase pe care le-a
făurit, cu propriile ei opere”140. Suprapopularea citadină, paradoxal, nu îi determină pe oameni să
se afle într-o comuniune, ci ei trăiesc tot mai acut fenomenul ,,însingurării”. Așadar, despărțirea
omului de mediul natural și distanțarea față de semeni, produce o desensibilizare atât față de mediu,
cât și față de oameni. Separația creată se resimte în slaba responsabilitate față de aceștia și omul
nu-și dă seama cât este de scumpă pentru mediul înconjurător, viața lui confortabilă.
Disparitatea socială, exploatarea irațională a rezervelor naturale, extincțiile,
distrugerea ecosistemelor, arată de fapt, vulnerabilitățile societății întemeiate, în mod, autonom,
pe puterile omenești. Dezvoltarea științelor și progresul economic al unor națiuni sau regiuni, nu
fac neapărat lumea mai bună, dimpotrivă sporesc amenințările privitoare la viață și mediul natural.
140
Adrian Sorin, MIHALACHE, Lumina celui nevăzut - o privire teologică în raționalitatea Creației și teoriile
științifice recente despre Univers, Vol. II, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, Ed. Universității „Alexandru Ioan
Cuza” Iași, Ed. Universității din București, București, 2016, pp. 501-502.
41
III
SOLUȚII TEOLOGICE ȘI MORALE LA CELE DOUĂ FORME
DE CRIZĂ
III.a. Dimensiunea hristocentrică a vieții spirituale a omului

Soluția ultimă a Bisericii la criza spirituală și ecologică a lumii nu o reprezintă acțiunile
practice sau conduita morală corespunzătoare care să inspire preocuparea pentru îngrijirea și
ocrotirea mediului, ci ea, soluția, se găsește la nivel ontologic și se bazează pe dimensiunea
hristocentrică a vieții spirituale a omului. Pentru o înțelegere clară a acestui principiu, Georgios
Mantzaridis ne explică: „după cum distrugerea creației are o obârșie personală sau ipostatică, pe
Adam cel dintâi, tot astfel și înnoirea ei are o întemeiere personală sau ipostatică: pe Adam cel
nou, adică pe Hristos. Nu există înnoire impersonală a creației, după cum nu există nici distrugere
impersonală a ei. Mai mult, după învățătura creștină, omul este sacerdotul sau preotul creației. Este
acela care e chemat să ducă zidirea la Ziditorul ei” 141. Părintele profesor Dumitru Stăniloae
consideră că ,,natura e făcută pentru oameni, ca ei să fie ajutați de ea să urce în comuniunea între
ei și cu Dumnezeu, dar și ca ei să o ridice și pe ea la treapta unui tot mai vădit mediu transparent
al lui Dumnezeu. Fără om, natura nu ar avea niciun rost”142. Iisus Hristos, Cuvântul Întrupat,
făcându-Se om și având cele două firi, dumnezeiască și omenească, a putut prin puterea
Dumnezeirii Sale „să redreseze, să tămăduiască, să elibereze sau să restaureze în Sine Însuși firea
omenească decăzută pe care și-a asumat-o întru totul, afară numai de păcat”143. Lucrarea
mântuitoare adusă de Hristos este înțeleasă de Sfinții Părinți ca restaurare a stării din Rai, după
cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam
cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă" (Corinteni, 15,45). Trebuie subliniat faptul că atât în Sfânta
Scriptură, cât și în scrierile patristice există afirmații care arată faptul că „iconomia mântuitoare și
îndumnezeitoare a lui Hristos include, într-o anumită măsură și într-o anumită formă, întreaga
creație”144.
141
G. MANTZARIDIS, Morala creștină, pp. 454.
142
Dumitru STĂNILOAE, Chipul Nemuritor al lui Dumnezeu, Opere complete V, Ed. Basilica a Patriarhiei
Române, București, 2013, pp. 532-533.
143
144
42
Tot de Sfântul Apostol Pavel suntem încredințați „Căci în El a binevoit (Dumnezeu)

să sălăşluiască toată plinirea și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie
cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.” (Coloseni I,19-20). Pacea nu trebuie
să fie înțeleasă doar ca o dispariție a conflictelor dintre popoare, ci „ca o abolire a conflictelor,
tensiunilor, contradicțiilor, discordiiilor și dizarmoniei dintre făpturile creației” 145 . Termenul de
„pace” este potrivit acestui context deoarece păcatul a generat nu doar o separare, ci și un conflict
între om și Dumnezeu, între om și celelalte făpturi. Păcatele și patimile omului au dus la dezordine
în interiorul creației ce s-a conturat sub forma unui conflict între forțele binelui (care păstrază
ordinea primordială) și cele ale răului (care încearcă să o distrugă). Despre armonia desăvârșită
dintre oameni, animale și plante ne dă mărturie prorocul Isaia:
„O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da. Şi Se va odihni
peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul
cunoştinţei şi al bunei-credinţe. Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. Şi va judeca nu după
înfăţişarea cea din afară şi nici nu va da hotărârea Sa după cele ce se zvonesc. Ci va judeca pe cei săraci
întru dreptate şi după lege va mustra pe sărmanii din ţară. Pe cel aprig îl va bate cu toiagul gurii Lui şi
cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege. Dreptatea va fi ca o cingătoare pentru rărunchii
Lui şi credincioşia ca un brâu pentru coapsele Lui. Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul
se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca
se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca şi boul va mânca
paie; Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia
înţărcat îşi va întinde mâna. Nu va fi nici o nenorocire şi nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt!
Că tot pământul este plin de cunoştinţa şi de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de
ape!” (Isaia 11, 1-9).
Acestei mărturii despre relațiile armonioase din interiorul creației i se alătură cea a
Sfinților Părinți care consideră întreaga creație și întruparea ca fiind două realități care nu au sens
una în afara celeilalte : „creația vestește întruparea, iar întruparea Logosului creator desăvârșește
creația, restaurând-o și orientând-o spre vocația sa trinitară și comunitară”146.
Doctorul în teologie Bogdan Vlăduț Brânză a studiat viziunea despre ecologie a
Sfântului Maxim Mărturisitorul și a concluzionat că aceasta se bazează pe un „antropocentrism
teocentric”. Prin intermediul explicațiilor sale, domnia sa vine în ajutorul celui care dorește să aibă
o reprezentare clară a acestei viziuni: „triada cosmos-om-Dumnezeu poate fi văzută și înțeleasă
asemenea a trei cercuri concentrice; primul reprezentând cosmosul, îl are în centru pe cel de-al
doilea, care îl reprezintă pe om, iar acesta, la rându-i, îl are în centru pe cel de-al treilea,
reprezentându-l pe Dumnezeu, fiecare fiind în strictă dependență de mijlocul său, în calitate de
145
146
Gh. POPA, Comuniune și înnoire spirituală...,p.152.
43
nucleu. Lipsa nucleului îl face pe cel circumscris să nu mai aibă sens, creându-se o stare de criză.
Astfel, lumea nu mai are sens fără om, după cum nici omul, fără Dumnezeu. Omul fără Dumnezeu
intră în stare de criză, iar criza omul se răsfrânge asupra cosmosului”147.
Prin viața sa spirituală, omul are posibilitatea să-și asume lumea ca dar și s-o înapoieze
lui Dumnezeu transfigurată de experiența lui duhovnicească, săvârșind „o liturghie lăuntrică în
inima sa. Pe altarul inimii sale el jertfește toate gândurile și mișcările sufletului, orientându-le către
Hristos. Astfel, el devine o biserică vie, unificând rațiunile lucrurilor dezlipite de înțelesuri
pătimașe[...] se unifică cu sine însuși, cu ceilalți, cu lumea și cu Dumnezeu” 148. Ideea este desprinsă
din teologia părintelui Stăniloae : „prin această liturghie interioară se realizează și în biserica ființei
noastre o unificare a tuturor mișcărilor și tendințelor omului credincios între ele, și a lui cu
Dumnezeu. Și ea ajută, la rândul ei, la unificarea fiecărei ființe umane cu celelalte în Dumnezeu,
în activitatea sa în cadrul creațiunii cosmice, intensificând pe cea din lăcașul bisericesc în sens
strict, pe care, pe de altă parte, se susține. Căci un om neunificat în sine – unificare ce nu se poate
împlini decât în Dumnezeu, nu se poate unifica nici cu ceilalți. În același timp, aducând gândurile
noastre despre lucruri lui Hristos, le întoarcem cu mulțumită și curate Celui din Care provin toate
rațiunile lucrurilor, unificându-le din nou cu El și, împreună cu ele, și pe noi: „Ale tale dintru ale
Tale”149.
III.b. Biserica, spațiu de înnoire a omului

Sensul hristocentric al existenței umane se poate împlini prin apartenența la
comunitatea Bisericii care nu doar „integrează persoana celui botezat în Trupul lui Hristos, ci îi
permite ca, prin Sfintele Taine să primească harul, iar în al doilea rând, prin viața ascetică, să
asimileze harul acesta”150. Despre ceea ce reprezintă Biserica și care este rolul ei ne relatează
părintele Stăniloae, într-o cuprinzătoare și edificatoare definiție:
„Biserica e unirea a tot ce există sau e destinată să cuprindă tot ce există: Dumnezeu şi creaţie.
Ea e împlinirea planului etern al lui Dumnezeu: atotunitatea. În ea e eternul şi temporalul, ultimul -
destinat să fie copleşit de eternitate; necreatul şi creatul, ultimul - destinat să fie copleşit de necreat,
să se îndumnezeiască; spiritualul de toate categoriile şi materia, ultima - destinată spiritualizării; cerul
şi pământul penetrat de cer; nespaţialul şi spaţialul; eu şi tu, eu şi noi, noi şi voi, uniţi în „Tu” divin,
sau în relaţie dialogică directă cu El. Biserica este un eu uman comunitar în Hristos ca Tu, dar în
acelaşi timp eu-ul ei este Hristos. Biserica este eu-ul rugăciunii tuturor fiinţelor conştiente:
147
Bogdan Vlăduț, BRÎNZĂ, Patimă și pătimire în teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul. Relevanța lor pentru
teologia morală contemporană, Ed. Doxologia, Iași, 2021, p. 320.
148
A. LEMENI, Adevăr și comuniune..., p.176.
149
Dumitru, STĂNILOAE, Spiritualitate și comuniune în liturghia ortodoxă, EIBMBOR, București, 2004, p. 39.
150
44
pământeni, îngeri şi sfinţi, rugăciunea având în felul acesta un mare rol unificator. În Biserică, în
mine şi pentru mine, se roagă toţi, şi eu mă rog în toţi şi pentru toţi. În Biserică toate sunt unite, dar
neconfundate în această unitate. Biserica e trupul lui Hristos şi ca atare e unită cu El şi distinctă de
El. Biserica e imanentul care are în ea transcendentul, comunitatea treimică de Persoane plină de o
nesfârşită iubire faţă de lume, întreţinând în aceasta o continuă mişcare de autotranscendere prin
iubire. Biserica este Hristos extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate, sau umanitatea aceasta
unită cu Hristos şi având imprimat în ea pe Hristos cu trupul Lui îndumnezeit. Dacă Fiul lui
Dumnezeu n-ar fi luat trup şi nu 1-ar fi îndumnezeit prin Înviere şi Înălţare, ar fi lipsit inelul de
legătură între Dumnezeu şi creaţie, precum ar fi lipsit iubirea lui Dumnezeu care să se reverse în noi
şi să ne atragă la unirea cu El în iubire”151.
Într-una dintre lucrările sfinției sale, părintele Gheorghe Popa întărește viziunea
părintelui Stăniloae despre biserică ca trup al lui Hristos din care „iradiază permanent iubirea Sa
față de comunitatea eclesială”152. Creștinul trebuie să aibă conștiința responsabilității sale de a
continua Liturghia săvârșită în biserică și în viața concretă a comunității, făcându-se hristofor,
adică identificându-se precum Hristos cu cei lipsiți de mângâiere. Acesta este îndemnul Sfântului
Ioan Gură de Aur: „socotește că preot al lui Hristos te faci tu (mirean fiind), cu mâna ta dând, nu
trup, ci pâine, nu sânge, ci pahar de apă”153. Celor două tipuri de liturghii, eclesială și socială (a
fratelui) li se adaugă liturghia interioară care menține starea de ehilibru interior a creștinului. Prin
disciplina ascetică a trupului și a sufletului, prin respectarea poruncilor divine și prin iubirea față
de Dumnezeu și de semeni, omul înnoit spiritual devine „un centru unificator și pacificator al
mediului său existențial, întrucât relații sale cu lumea nu se mai întemeiază doar pe coordonate
raționale, psihologice sau sentimentale, ci pe credința în Fiul lui Dumnezeu care a iubit lumea până
la jertfa supremă. Omul înnoit spiritual, omul duhovnicesc nu este doar convins pe calea
argumentelor raționale sau psihologice de necesitatea credinței în Dumnezeu, ci este pătruns de
credință așa cum aerul pătrunde în toți porii plămânului. De aceea, credința lui în relațiile sale cu
lumea, nu se manifestă agresiv și fanatic, pentru că izvorul și puterea manifestării sale nu este eul
său egocentric, ci harul Duhului Sfânt”154.
151
Dumitru, STĂNILOAE, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Vol. II, Ediția a II-a, EIBMBOR, București, 1997, p.99.
152
Gh. POPA, Comuniune și înnoire..., p. 171.
153
Sfântul Ioan GURĂ DE AUR, Puțul sau împărțirea de grâne, Ed. Buna Vestire, Bacău, 1955, p. 372, apud
Gheorghe POPA, Comuniune și înnoire spirituală în contextul secularizării lumii moderne , Ed. Trinitas, Iași, 2000,
p. 171.
154
Gh. POPA, Comuniune și înnoire spirituală în..., p. 195.
45
III.c.Educația de tip filocalic: rugăciunea și întărirea credinței

Viața în Hristos este o viață ascetică și înseamnă împlinirea poruncilor Sale în vederea
asemănării cu el. Omul ascetic este în comuniune cu Dumnezeu. Exersând disciplina ascetică a
trupului și a sufletului prin înfrânarea de bună voie sau prin limitarea cantității de hrană, a
plăcerilor și a confortului, credinciosul își exercită voința, își combate patimile și readuce
stăpânirea minții asupra sufletului. În urcușul său spiritual, omul luptă împotriva patimilor și
pătimirilor, care se opun conștiinței lui și „introduce legea lui Dumnezeu, care odihnește conștiița
și creează adevăratul confort sau adevărata tihnă. Din contră, confortul material provoacă paralizie
spirituală. Îl ține pe om prizonier cotidianului și îl chinuie. Asceza este mersul către libertate. Prin
ea se câștigă, pe de o parte, stăpânia omului asupra lui însuși și asupra nevoilor lui, și pe de altă
parte, libertatea interioară și corecta raportare la Dumnezeu, la aproapele și la creație. Asceza
limitează satisfacția individuală și facilitează viața în comuniune. Neglijarea ei împiedică nu doar
iubirea față de Dumnezeu, ci și corecta raportare la mediul înconjurător”155.
Starea de conștiință obținută prin intermediul disciplinei ascetice descrie contemplația
naturală sau acel nivel „când mintea, purificată de patimi prin practicarea virtuților și unirea cu
Hristos, ajunge să vadă, adică să cunoască sensul real al lucrurilor sau structura lor logică, rațională,
care are ca temei Logosul Suprem”156. Întrebat fiind ce este curăția, răspunsul Sfântului Isaac Sirul
a fost: „inima plină de milă pentru toată firea zidită” 157. Așadar, starea de curăție nu este ceva în
sine, ci ea este iubire față de toate. Inevitabil, același sfânt părinte a definit și inima plină de milă
pentru toată firea zidită : „arderea inimii pentru toată zidirea, pentru oameni, pentru păsări, pentru
dobitoace, pentru draci şi pentru toată făptura. În acest caz, gândul la acestea şi vederea lor fac să
curgă din ochi şiroaie de lacrimi. Din mila multă şi apăsătoare ce stăpâneşte inima şi din stăruinţă,
inima se micşorează şi nu mai poate răbda, sau auzi, sau vedea vreo vătămare sau vreo întristare cât
de mică, ivită în vreo zidire. Şi pentru aceasta aduce rugăciune cu lacrimi în tot ceasul şi pentru cele
necuvântătoare şi pentru duşmanii adevărului şi pentru cei ce-l vatămă pe el, ca să fie păziţi şi iertaţi;
la fel şi pentru firea celor ce se târăsc pe pământ. O face aceasta din multa milostivire ce se mişcă
în inima lui fără măsură, după asemănarea lui Dumnezeu”158.
Referitor la rugăciunea cu lacrimi sau rugăciunea curată, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne
ajută să înțelegem care este folosul ei duhovnicesc: „două sunt stările cele mai înalte ale rugăciunii
curate. De una au parte cei ce se îndeletnicesc cu făptuirea, de alta cei ce se îndeletnicesc cu
contemplaţia. Cea dintâi se naşte în suflet din frica lui Dumnezeu şi din nădejdea cea bună; cea de
155
156
Gh., POPA, Comuniune și înnoire..., p. 191.
157
Sfântul Isaac SIRUL, Cuvinte despre sfintele nevoințe, în „Filocalia sau culegere din viețile sfinților părinți” Vol.
X, Trad. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMOR, București, 1981, p. 393.
158
Sfântul Isaac SIRUL, Cuvinte despre sfintele..., p 394.
46
a doua din dragostea dumnezeiască şi din curăţia cea mai deplină. Semnele prin care cunoaştem că
am ajuns la măsura celei dintâi le avem în aceea că mintea se adună din toate ideile lumii şi-şi face
rugăciunea neîmprăştiată şi nesupărată de parcă însuşi Dumnezeu ar fi în faţa ei, precum şi este. Iar
semnele celei de-a doua stau în aceea că mintea este răpită în avântul rugăciunii de lumina
dumnezeiască şi nemărginită şi nu se mai simte nici pe sine nici altceva din cele ce sunt, decât numai
pe Cel ce lucrează în ea prin dragoste această iluminare. Atunci, mişcată fiind şi în jurul raţiunilor
despre Dumnezeu, primeşte curate şi limpezi arătările cu privire la El” 159.
Creația este supusă influențelor oamenilor în sensul că „atitudinea contemplativă a omului
determină o anumită stare a creație, iar atitudinea sa posesivă determină o altă stare. Cu alte cuvinte,
starea de echilibru și de armonie a creației este determinată de starea spirituală a omului. Starea de
echilibru a creației se păstrează în măsura în care omul se odihnește în Dumnezeu” 160 .Cu toate
acestea, creația nu caută nici slăvirea, nici desconsiderarea noastră. Ea dorește să fim oameni
adevărați, nu întorcându-ne la ea, ci trăind o viață conform naturii date de Dumnezeu și „a trăi
potrivit naturii înseamnă a deveni dumnezei după har atunci îl vom cinsti pe Dumnezeu, iubi pe
fratele nostru. În același timp, vom percepe că toată făptura este zidită de Dumnezeu și suntem
meniți să fim stăpâni ai ei. Aceasta se va întâmpla când vom deveni slujitori și robi ai creației”161.
III.d. Educația moral-religioasă în școală
Pe El Îl vestim noi, pe tot omul sfătuindu-l şi pe tot omul

învăţându-l întru toată înţelepciunea, pentru ca pe tot omul să-l
înfăţişăm desăvârşit întru Hristos Iisus.
(Coloseni 1,28)
Lucrarea Bisericii creștine în lume este cea de evanghelizare a lumii şi de vieţuire în
concordanță cu dogmele creştine. Misiunea şi spiritualitatea sunt două aspecte definitorii ale vieţii
creştine, aceste dimensiuni păstrându-şi vitalitatea şi forţa în măsura în care ortodoxia este însușită,
conservată, aprofundată şi trăită în comunitatea eclesială. În viziunea ortodoxă, misiunea nu constă
doar în evanghelizare, ci urmărește integrarea şi vieţuirea tuturor oamenilor ca membri ai Bisericii,
ca Trup al lui Hristos.
Educaţia religioasă reprezintă un aspect principal al misiunii Bisericii în lume.
Învățătorul desăvârșit a fost Însuşi Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să cunoască voia Lui
159
Sfântul Maxim MĂRTURISITORUL, „Capete despre dragoste. Suta a doua”, în Filocalia, Vol. II, Trad. Prof.
Dumitru Stăniloae, Ediție electronică, APOLOGETICUM, 2005, p.89.
160
Gh. POPA, Comuniune și înnoire spirituală..., p. 201.
161
Arhimandrit Vasileios, „Ecologie și monahism”, în Pentru o ecologie a transfigurării, perspective ortodoxe
asupra mediului, naturii și creației, Vol. II, Trad. Valentin-Radu, Trandafir, Ed. Doxologia, Iași, 2017, p.649.
47
şi să o împlinească. Prin specificul orelor de religie, Biserica sprijină societatea, promovând

valorile general umane precum dragostea, prietenia, pacea, înţelegerea, întrajutorarea şi cooperarea
între semeni, toate acestea constituind fundamente ale credinţei creştine. După decembrie 1989 au
avut loc reforme şi transformări și în plan religios, una dintre ele fiind introducerea religiei în școli,
educația religioasă căpătându-și un loc important în politica educațională.
Biserica a susţinut constant şi într-o formă instituţionalizată educaţia religioasă a
generaţiilor ce au urmat. În cadrul ariei curriculare Om şi societate, religia urmărește dezvoltarea
unor competențe pe baza conţinuturilor moralei creştine.
Predarea Religiei în şcoală constituie un act misionar-sacramental, dar totodată are
conotaţii educaţionale profunde. Copilului i se prezintă cunoașterea, dar trebuie să i se creeze și
condițiile să se definească, să se autocunoască, să se așeze în matca lumii, să își recunoască și să
își asume o anumită marcă printr-un joc firesc al diferențelor, particularităților, chiar contrastelor.
Din acest punct de vedere, trebuie să i se pună la dispoziție cât mai multe aliniamente valorice din
perspectiva cărora să înțeleagă lumea - de la cele universale la cele particulare, de la cele ale
alterității la cele ale sale, de la valori pragmatice la cele sufletești, de la constante valorice la repere
circumstanțiale.
Profesorul Constantin Cucoș, doctor în științele educației, descrie specificul disciplinei
Religie în raport cu celelalte, considerând că aceasta „caută să vizeze credința persoanei, să o
conștientizeze ca problemă, să o fasoneze în raport cu un substrat fenomenologic ce ține de etajul
intim al persoanei, la care, mai devreme sau mai târziu, e foarte posibil să ajungă. Nu în sensul că
prin aceasta cineva este directivat sau obligat să creadă necondiționat, ci că i se propune o
eventuală pistă, i se devoalează un parcurs ascendent, urcător sau o dimensiune ce valorizează și
imprimă superioritate, autonomie și demnitate ființială”162. Este nevoie, în opinia profesorului
Cucoș, de mult tact și precauție în a selecta și adapta, la nivel de materie de predat, conținuturile
cu efect formator, care să atragă, să motiveze, să activeze și să fie în consens cu așteptările copiilor.
Religia nu impune nimic, ci propune un orizont axiologic, o pistă integratoare și „plinătoare” a
stărilor și expectanțelor”163. Pe cât de importante sunt competențele necesare desfășurării unei
profesiuni, pe atât de valoroasă este semnificația acordată acestora din perspectiva unor valori
veșnice. Conținuturile predate trebuie privite într-o perspectivă interdisciplinară, ca să valorifice
„cumulul scripturistic, patristic, istoric și cultural din perspectiva unor obiective de formare
162
Constantin, CUCOȘ, Educația religioasă – cale de culturalizare și spiritualizare
http://www.constantincucos.ro/2023/02/educatia-religioasa-cale-de-culturalizare-si-spiritualizare, accesat la
28.05.2023.
163
C. CUCOȘ, Educația religioasă – cale de culturalizare și spiritualizare
28.05.2023.
48
necesare elevilor, să abordeze teme contemporane de interes prioritar (războiul, pandemia, avortul,
eutanasia, familia, derive existențiale etc.) din perspectiva valorilor creștine, să pună accent pe
credința vie, pe atitudini și comportamente moral-creștine, interiorizate și asumate de elevi”164.
După cum bine se știe, disciplina Religie nu are ca finalitate dobândirea de cunoștințe,
ci formarea unor atitudini și credințe. Mai precis, „cunoașterea care se transmite nu are nici o
valoare dacă nu este aureolată de conștiința întrebuințării ei. Or asta presupune poziționare,
transcendere, deschiderea unor perspective mai înalte”165. Perspectiva religioasă propune o altfel
de folosire a cunoștințelor, una care să facă bine persoanei și conștiinței lui. „Crezând în bine, în
adevăr, în frumos acestea chiar au șansa să se ivească. Conștiința religioasă construiește nu numai
un individ mai responsabil, dar și o lume mai dreaptă, mai bună, mai frumoasă” 166.
Constantin Cucoș a formulat mai multe argumente, pe care le-a detaliat cu
minuțiozitate, în favoarea educației religioase în școală. În primul rând se referă la argumentul
cultural al religiei considerând că omul nu se poate numi o persoană culturală dacă nu cunoaște
propriile referințe religioase și istoria lor și dacă nu înțelege fenomenologia actului religios. În
afara acestora, omul rămâne „infirm” sau analfabet spiritual. Din punct de vedere psihologic,
educația religioasă invită la reflecție și la autocunoașere, ea devine prilej de identificare a sinelui
și de orientare a persoanei spre universul valorilor absolute. În favoarea argumentului etic este
adusă morala de tip religios care poate regla aspectele relaționale și comportamentale la nivel
individual și apoi social. Argumentul social al educației religioase se bazează pe faptul că valorile
religioase aduc oamenii împreună, crează legături stabile, solidarizează și cimentează comunitatea.
Din perspectivă istorică, credința creștină, pentru spațiul românesc, a acționat ca un factor de
închegare și de dăinure a neamului românesc. Formarea religioasă ne ajută să ne poziționăm mai
bine în aria religiei proprii, să devenim mai buni, nemaivăzând în ceilalți virtuale pericole
(argumentul ecumenic). Teologic vorbind, scopul formării religioase, în tradiția creștină, este
mântuirea sau intrarea în împărăția lui Dumnezeu, iar perimetrul școlar este un bun prilej spre
realizarea lui. La final, considerentul pedagogic apreciază că a fi inițiat din punct de vedere religios
înseamnă a fi educat în acest spirit, a avea capacitatea de perfecționare, de a-ți responsabiliza eul
în legătură cu propriile alegeri viitoare.
164
28.05.2023.
165
28.05.2023.
166
28.05.2023.
49
Educaţia religioasă este o alternativă la educația secularizată fundamentată pe principii

antropologice, în beneficiul unei culturi a sufletului atât de necesară oamenilor secolului nostru.
Educaţia religioasă presupune o introducere a subiectului în marile mistere existenţiale, facilitând
întâlnirea cu valori înalte prin înţelegerea religiei şi tradiţiei creştin-ortodoxe pentru spaţiul nostru
cultural. Experienţa religioasă îl face pe om să înţeleagă şi să acţioneze mai bine, îl invită la
reflexie, îl luminează interior. Religia este, înainte de toate, un sistem de norme ce reglementează
conduitele noastre față de Dumnezeu, de semeni și de întreaga creație.
III.e. Educația ecologică

III.e.1. Disciplina opțională
Educaţie ecologică şi de protecţie a mediuluI
Noile educaţii facilitează atitudinea deschisă a şcolii spre problematica lumii
contemporane. Protecţia mediului, prioritate a lumii contemporane, regăsită în Strategia de la
Lisabona şi Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene este însuşită de Guvernul
României, exprimată prin promovarea unor politici sustenabile în ceea ce priveşte capitalul uman
şi natural şi asumată prin acceptarea principiilor documentului UNESCO „Carta Pământului”, ca
instrument educaţional în contextul Decadei pentru Educaţie și pentru Dezvoltare Durabilă.
Curriculumul la decizia şcolii reprezintă un prim pas al procesului de descentralizare
al sistemului de învăţământ, prin dreptul conferit unităţii şcolare de a decide asupra unui segment
al Curriculumului naţional. Libertatea de decizie la nivelul şcolii reprezintă şansa de adecvare la
un sistem deschis, cu opţiuni multiple, flexibile, în funcţie de aşteptările elevilor şi priorităţile
sistemului educaţional şi permite crearea unui etos propriu. Disciplinele opționale care
aprofundează educația ecologică au un caracter interdisciplinar, adresându-se unui segment
educaţional generos, de la preşcolar la gimnazial.
Baza legislativă a educației ecologice în instituțiile de învățământ este asigurată de:
Educaţie ecologică şi de protecţie a mediului, aprobată prin Ordinul ministrului Nr. 1862 /
30.08.2007 și Ordinul Ministerului Educație nr. 3.446. din 18 martie 2022, se adresează ciclului
preșcolar, primar și gimnazial. „Prin conţinuturile diverse, cu înalt grad de aplicabilitate şi utilitate,
care răspund intereselor de cunoaştere ale elevilor, prin modalităţile de abordare a acestora, prin
utilizarea unor strategii didactice interactive, prin promovarea unor valori care ţin de şcoala
comunitară cerută de societate, disciplina opţională „Educaţie ecologică şi de protecţie a mediului
50
înconjurător” constituie un element valoros al curriculum-ului la decizia şcolii, un punct de

întâlnire cu direcţii promovate de alte sisteme educative europene” 167.
Creează-ți mediul, Anexa la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2291 /
28.09.2007, se adresează claselor a III-a, a IV-a și a V-a– a VII-a. Programa promovează principiile
ecologice universal valabile: Gândeşte global-acţionează local! Dezvoltarea durabilă; Prevenirea
şi controlul integrat al poluării; Poluatorul plăteşte; Producătorul răspunde etc. Curriculumul
propus este structurat pe patru dimensiuni care favorizează dezvoltarea competenţelor menţionate,
în vederea atingerii scopului propus: identificarea şi utilizarea informaţiei ştiinţifice; crearea de
mesaje pro-ecologice; aderarea la principiile pro-ecologice; formarea unui comportament ecologic
responsabil. Curriculum-ul național cuprinde conținuturi care promovează educația pentru mediu.
Formarea conduitei ecologice a copiilor se realizează prin implicarea lor directă în
acțiuni, activități și proiecte de educație pentru mediu. „Educația timpurie pentru copiii de vârstă
preșcolară cuprinde acțiuni practice de îngrijire, ocrotire şi protejare a mediului, de identificare a
unor probleme de mediu pe care le întâlnesc în activităţile din aer liber (excursii, vizite, plimbări),
de luări de poziție faţă de cei care greşesc, de imaginare a unor soluţii pentru unele probleme de
mediu.
Conștințele despre mediul înconjurător sunt continuate la clasele a III-a și a IV-a, la
disciplina Științele naturii. Copiii observă efectul poluării asupra unor organisme (de exemplu,
prin udarea periodică a unei plante cu suc de lămâie simulând ploile acide) sau identifică unele
comportamente distructive ale omului față de mediu prin jocuri de rol, simulări, chestionare (de
exemplu, prin chestionarea membrilor familiei, a prietenilor asupra felului în care depozitează
deșeurile). Elevii de clasa a IV-a, exersează unele deprinderi de utilizare rațională a unor resurse
(de exemplu: înscenări cu situații în care un copil nu oprește apa la robinet când își perie dinții, nu
stinge lumina atunci când părăsește camera) sau realizează unele proiecte ce oferă soluții la diverse
probleme din mediul apropiat (de exemplu: înfrumusețarea aspectului unui mediu neospitalier prin
decorarea cu tipuri de plante rezistente în acele condiții).
Noțiuni de ecologie sunt cuprinse și în cadrul altor disciplinele incluse în trunchiul
comun, cum ar fi Geografie, Educație tehnologică sau Educație civică, dar și la limbile străine sau
la orele de educație fizică, de dirigenție, de chimie sau de fizică.
Componenta extrașcolară completează conținuturile curriculumului național prin
intermediul unor proiecte, concursuri sau competiții importante”168.
167
***M.E., Ordinul Ministrului Educație nr. 3446 din 18.03.2022, privind Educaţia ecologică şi de protecţia
mediului, București, 2022, pp. 2-3.
168
Prof. Gabriela MIHAI și alții, „Educația ecologică în curriculum-ul național și curriculum-ul la decizia școlilor”
Eco-ul, revistă de educație pentru mediu, Anul VIII, Nr. 8. Ed. George Tofan, Suceava, 2019, pp.9-10.
51
III.e.2. Modalități de realizare a educației ecologice în școală

De-a lungul experienței mele didactice am fost interesată și am acordat un loc special
activităților curriculare și extracurriculare în domeniul educației ecologice. În primul rând, am
încercat să-i sensibilez pe copii în fața minunățiilor naturale oferite ca dar de Dumnezeu, apoi m-
am străduit să-i ajut pe elevi să înţeleagă influenţa comportamentului lor asupra calităţii mediului
ca, în final, să aibă conștiința responsabilităţii și a grijii pentru conservarea naturii.
Lumea copilăriei este dominată de interogații, iar găsirea răspunsurilor îl umple pe
copil de entuziasm, de satisfacție sau de nevoia de a-și exprima idei și sentimente, de a participa
el însuși la cercetarea lumii înconjurătoare. Curios cu privire la lumea din jurul său, copilul
descoperă misterele naturii și complexitatea sa din primii ani de viață și primește răspunsuri la
întrebările care se nasc din neștiință, în familie, în grădiniță sau în școală. Nelămuririle pe care le
are, curiozitatea pe care o manifestă față de tainele mediului înconjurător se pot clarifica mult mai
ușor dacă el intră în contact direct cu acesta și învață să descopere singur răspunsul la o seamă de
incertitudini, deslușind, prin cercetare și analiză directă, rolul personal și asumarea voluntară de
responsabilități la nivelul universului său mai apropiat sau mai cuprinzător. Explorarea naturii,
investigarea mediului, în general, folosind instrumente şi procedee adecvate, ajutat de învățător, îl
conduc pe copil să învețe să observe un mediu viu, să clasifice mediile de viață, să achiziționeze
cunoștințe despre tot ce-l înconjoară și să-și pună întrebări despre relația dintre elementele naturii,
dar și dintre om și natură.
Prin urmare, consider că un aspect esențial al activității mele didactice îl reprezintă
îmbinarea noțiunilor teoretice despre mediu cu activități și ieșiri în natură, care au rolul de a-i
implica pe copii în cunoașterea îndeaproape a mediului înconjurător, experimentând cum se simt
într-un mediu curat și cum trebuie să se comporte în natură. Contactul nemijlocit cu natura prin
ieșirea în parc, într-o pădure, într-o livadă, pe un câmp și observarea directă a unor ecosisteme are
un rol important în a percepe atât aspectele pozitive, cât și pe cele negative și a sensibiliza copiii
în legătură cu diversele probleme ale mediului înconjurător. Ei vor înțelege mai bine ce fenomene
și procese au loc în mediul înconjurător, dar și măsurile pe care este necesar să le luăm pentru a
preveni degradarea acestuia.
În sprijinul celor prezentate mai sus, an de an, am coordonat și am implementat
proiecte educaționale în domeniul educației ecologice la nivel local - „Pământul suspină...Alinați-
l copii!”, am predat, în cadrul curricumului la decizia școlii, disciplina opțională - „Micul
ecologist”, am realizat o revistă de educație ecologică - „Pământul, darul lui Dumnezeu pentru
oameni”, am coordonat activitățile extracurriculare din cadrul programului național – „Săptămâna
verde” (vezi ANEXA).
52
III.f. Iubirea - soluția supremă la toate crizele lumii
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre
acestea este dragostea.
(I Corinteni13,13)
Atât din Sfânta Scriptură, cât și din scrierile sfinților părinți se desprinde aceeași idee
înălțătoare că iubirea reprezintă virtutea teologică absolută, coroloarul tuturor virtuților „deoarece
ea realizează, din punct de vedere psihologic și moral, cea mai puternică și cea mai intimă legătură
cu Dumnezeu”169, adică „legătura desăvârșirii”(Coloseni, 3, 14). În lipsa dragostei, celelalte valori
se anulează: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am
aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte
şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-
mi foloseşte” (I Corinteni, 13, 1-3).
„Dumnezeu este iubire” (I Ioan, 4,8) și El a creat lumea din iubire, însă omului i se
pare de neînțeles iubirea aceasta proprie a lui Dumnezeu deoarece ea este de altă natură. Răspunsul
la iubirea lui Dumnezeu stă în exercitatarea libertății proprii a omului, care îl poate iubi sau îl poate
urî pe Dumnezeu. Măsura dragostei este dată de ținerea poruncilor Lui: ,,Cel ce are poruncile mele
și le ține, acesta este cel ce mă iubește” (Ioan, 14, 21). Când omul este rob al patimilor sale, el nu
îl poate iubi pe Dumnezeu. A doua poruncă, asemănătoare celei dintâi, constituie iubirea
aproapelui „ca sine al său care este sinele său cel în Hristos”170. Iisus Hristos a fost răstignit pe
cruce dintr-o nemărginită dragoste a lui Dumnezeu care pe însuși fiul său preaiubit l-a adus jertfă
pentru iertarea păcatelor oamenilor. În creștinism, iubirea de semeni este autentică atunci când își
trage seva din iubirea de Dumnezeu.
Iisus Hristos a sfidat legile firii omenești pentru că el nu i-a iubit doar pe cei care l-au
iubit, ci și pe cei care i-au fost dușmani. Acest aspect al iubirii desăvârșite este o taină pe care
oamenii, în logica lor, o percep ca pe o utopie sau ca pe un paradox.
Dragostea exclude greșeala, păcatul, patima, egoismul deoarece „dragostea îndelung
rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea
nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se
169
Gh. POPA, Introducere în teologia...,p. 175.
170
53
bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte,
toate le rabdă”( (I Corinteni, 13, 4-7).
Prin îndepărtarea de patimi omul se curăță sufletește, sporește în iubire, este dispus să
contemple natura și să sesizeze prezența lui Dumnezeu în creație. Astfel, iubirea și uimirea în fața
frumuseților divine sporesc mereu: iubind creația, omul îl vede pe Dumnezeu în ea și înțelegând
prezența lui Dumnezeu în făpturi, le iubește și mai mult. Această legătură de iubire este surprinsă
într-o manieră înălțătoare în condacele acatistului de mulțumire:
„Ce bine e să fii oaspetele zidirii Lui Dumnezeu - vântul bineînmiresmat, munţii care
tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea lină a
norilor. Întreaga fire şopteşte tainic, toată e plină de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea
iubirii! Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de
veşnicie! Trăim în viaţa aceasta ca într-un rai preasfânt. Vedem cerul ca un potir albastru şi adânc,
în azurul căruia cântă păsările, ascultăm foşnetul liniştitor al pădurii şi susurul dulce-glăsuitor al
apelor, ne înfruptăm din roadele bine înmiresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată. Ce bine e
pe pământ şi câtă bucurie e să fii oaspetele lui! Cât de minunată este sărbătoarea primăverii, când se
trezește la viață toată făptura și noi strigăm de bucurie. Mângâiate de lumina lumii și de cântecele
privighetorilor stau văile și codrii în veșminte de nuntă. Când se lasă înserarea pe pământ și se așterne
liniștea aducând vremea odihnei, palatele strălucitoare închipuite de norii poleiți cu aurul amurgului
par a fi cămări îngerești. Cu ce cutremur se umple sufletul nostru și cât de mărețe și pline de tâlc par
atunci viața și făptura toată”171!
În viziunea părintelui Stăniloae, natura este mediul în care se stabilesc relațiile de
dragoste sau de dezbinare dintre oameni și, prin urmare, „oamenii pot să-și facă unii altora bine
sau rău prin modul în care tratează, bine sau rău, natura”172: „fiecare poate contribui nu numai la
coruperea unei naturi care îi aparține personal, ci și a naturii care aparține tuturor. Aceasta indică
o responsabilitate a omului față de natură, în care este implicată o responsabilitate față de semenii
săi. Iar acuitatea acestei responsabilități, arată că ea are un temei într-o responsabilitate față de o
persoană supremă, care e Creatorul naturii și al oamenilor”173.
Iubind creația, omul recunoaște în ea o modalitate de apropiere de Dumnezeu și, în
acelați timp, un partener în procesul îndumnezeirii lui prin puterea harului Duhului Sfânt. Astfel,
„apropierea cu cuviință față de creație ne întărește într-o viață plină de virtuți, deoarece o
contemplare cu evlavie a rațiunilor lucrurilor ne descoperă virtutea pe care o putem câștiga prin
lucrul respectiv, iar ființa virtuților este Hristos” 174.
171
Acatisit de mulțumire, Slavă lui Dumnezeu pentru toate!, https://doxologia.ro/acatistul-de-multumire-slava-lui-
dumnezeu-pentru-toate, accesat la 06/06.2023.
172
173
D. STĂNILOAE, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Vol. I, p.224.
174
Adrian LEMENI, Sensul eshatologic al creației, Ed. Asab, București, 2004, p.232.
54
CONCLUZII
Criza ecologică a omenirii este o criză spirituală, este criza omului autosuficient și
egocentric, ieșit de sub autoritatea supremă a Lui Dumnezeu, acesta fiind înlocuit de dumnezeu-
omul prin ideologiile care au circulat de-a lungul timpului. O raportare abuzivă, materialistă sau
consumeristă a omului față de natură nu va putea niciodată găsi soluția viabilă ieșirii din criză
pentru că atâta timp cât soluția vine de la om, se va întoarce împotriva omului, conform evidențelor
pe care le trăim. Societatea secularizată a rupt orice legătură cu Dumnezeu, nu recunoaște și nu
respectă nici Creatorul și nici darul. Ecologia abordează problema relației omului cu mediul dintr-
o perspectivă impersonală, propunând principii etice, soluții și ecocomportamente în permanentă
schimbare.
Ieșirea omului din criza ecologică pe care o trăiește însemnă ieșirea din criza spirituală
în care se află. Viziunea creștină este soluția ieșirii. Prin întruparea sa, Dumnezeu- Cuvântul, Iisus
Hristos, a restaurat firea omenească pe care și-a asumat-o, cu excepția păcatului, iar lucrarea lui
mântuitoare include și întreaga creație. Așadar, înnoirea firii este de natură personală sau ipostatică
sau, cu alte cuvinte, creația și întruparea nu au sens una în afara ceilalte. Lucrurilor create li s-a
oferit raționalitate pentru a putea fi folosite în sens spiritual, adică în vederea trăirii comuniunii de
iubire dintre Dumnezeu, oameni și creație.
Sfinții părinți ne oferă soluția modelului ascetic al vieții ce implică experiența
personală ce presupune împlinirea poruncilor, renunțarea la patimi și cultivarea virtuților pentru a
ajunge la contemplația naturală sau la perceperea naturii ca taină a lui Dumnezeu în vederea
realizării relației de comuniune sau de iubire. Disciplina ascetică a trupului și a sufletului îl scoate
pe om din paralizia lui spirituală și dă libertatea de a se raporta corect la el însuși, la Dumnezeu,
la semeni și la natură.
Prin rugăciune, omul se curăță de patimi și renunță la iubirea de sine pentru iubirea
față de tot ce îl înconjoară. Astfel, starea spirituală a omului care se roagă, e starea omului care
iubește și care își găsește odihna în Dumnezeu, izvorul iubirii. Omul rugător este omul adevărat
care trăiește potrivit naturii dată de Dumnezeu și el se face dumnezu după har.
55
ANEXA
În cadrul proiectului de educație ecologică „Pământul suspină...Alinați-l copii!” am
desfășurat o serie de activități:
➢ Concurs de postere - „Pământul, darul lui Dumnezeu pentru oameni”
➢ Concurs de artă, fantezie şi culoare - „Toamna ne inspiră”

56
➢ Magia sărbătorilor de iarnă: „Brăduleţul ecologic”, „Ornamente din nimicuri”
➢ „Sunt ceea ce mănânc! ” -Legumele și fructele versus mâncarea fast-food
➢ „Ziua mondială a mediului”

57
➢ „ Învățăm și ne relaxăm” – serbare ecologică
➢ „ Dacă un copac moare, plantează altul în locul lui”

58
➢ „Marșul ecologiștilor”
➢ „Acțiuni de ecologizare”
➢ „Excursia școlară”
59
➢ Programul „Săptămâna verde”

60
BIBLIOGRAFIE
Izvoare:
1. 1.Biblia, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,
1988
Dicționare și enciclopedii
1. BRANIȘTE, pr. prof. dr. Ene, BRANIȘTE, prof. Ecaterina, Dicţionar Enciclopedic de
Cunoştinţe Religioase, Ed. Diecezană, Caransebeş, 2001
Articole, studii
1. CUCOȘ Constantin, Educația religioasă – cale de culturalizare și spiritualizare
http://www.constantincucos.ro/2023/02/educatia-religioasa-cale-de-culturalizare-si-
spiritualizare
2. DIEP Amanda, și alții, WWF LIVING PLANET REPORT 2022
3. GANZLEBEN Catherine, Sănătatea și mediul, inclusiv poluarea atmosferică și cea
fonică – Activitatea Agenției Europene de Mediu în centrul atenției
https://www.eea.europa.eu/ro/articles/sanatatea-si-mediul-inclusiv-poluarea
4. MIHAI Prof. Gabriela și alții, „Educația ecologică în curriculum-ul național și
curriculum-ul la decizia școlilor” în Eco-ul, revistă de educație pentru mediu, Anul VIII,
Nr. 8. Ed. George Tofan, Suceava, 2019
5. POPESCU, preot. prof. dr. Dumitru, coordonator și alții, „Știință și tehnologie, preliminarii
pentru dialog”, , Ed. XXI: Eonul dogmatic, București, 2001
6. PACOUREAU Nathan și alții WWF LIVING PLANET REPORT 2022
7. PARMESAN Camille, WWF LIVING PLANET REPORT 2022
8. STANCIU, Mariana, „Amprenta ecologică a României – o nouă perspectivă asupra
dezvoltării” în Calitatea vieții, XX, nr. 3–4, 2009
https://revistacalitateavietii.ro/journal/article/view/438/363
9. WATSON Robert , WWF LIVING PLANET REPORT 2022
Volume
1. ATHONITUL, Cuviosul Siluan Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Însemnări
duhovniceşti, Ed. Deisis, Sibiu, 2001
2. BARTOLOMEU, Patriarhul Ecumenic, Întâlnire cu Taina, o prezentare contemporană a
ortodoxiei, Editura Andreiana, Sibiu, 2016
3. BĂLAN, Arhimd. Ioanichie, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005
4. BĂLĂCEANU-STOLNICI, prof.univ. dr. Constantin, „Omul și mediul”, în Antropologie
și mediu, Ed. Niculescu, București, 2014
5. BERNEA Ernest, Criza lumii moderne, Ed. Predania, București, 2011
6. BONNEFOUS Edouard , Omul sau natura?, Editura Politică, Bucureşti, 1976
61
7. BRÎNZĂ, dr. Bogdan Vlăduț, Patimă și pătimire în teologia Sfântului Maxim

Mărturisitorul. Relevanța lor pentru teologia morală contemporană, Ed. Doxologia, Iași,
2021
8. CHIȚESCU, prof. Nicolae, TODORAN, pr. prof. Isidor, PETREUȚĂ, pr. prof. Ioan,
Teologia Dogmatică și Simbolică, manual pentru facultățile teologice, Ed. Renașterea,
Cluj-Napoca, 2004
9. CIOBOTARU Virginia, SOCOLESCU Ana Maria, Poluarea și protecția mediului, Ed.
Econonică, București, 2008
10. COMAN Gheorghe, Economia mediului, Editura Pim, Iași, 2004
11. DAMASCHIN, Sf. Ioan, Dogmatica, Ediție electronică, Apologeticum, 2004, Ediția a III-
a, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993
12. ELIADE Mircea, Sacrul și Profanul, Ed. Humanitas, București, 2000
13. IEROTHEOS, Mitropolit al Nafpaktosului, ,,Psihoterapia ortodoxă, calea tămăduirii după
Sfinții Părinți, Ed. Sophia, București, 2013
14. IOAN GURĂ DE AUR , Sf., Scrieri, partea a III-a, Editura IBMBOR, București, 1994
15. JUNG Carl Gustav, Amintiri, Vise, Reflecții, Ed. Humanitas, București, 1996
16. LOSSKY Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Ed. Bonifaciu, București, 1998
17. LARCHET Jean Claude, Dumnezeu nu vrea suferința omului, Ed. Sophia, București, 2008
18. LARCHET Jean-Claude, Fundamentele spirituale ale crizei ecologice, Ed. Shopia,
București, 2016
19. LEMENI Adrian, Adevăr și comuniune, Ed. Basilica, București, 2011
20. LEMENI Adrian și alții, Apologetică Ortodoxă, vol. 2, Editura Basilica, București, 2014
21. LEMENI Adrian, Sensul eshatologic al creației, Ed. Asab, București, 2004
22. MANTZARIDIS Georgios, Morala creștină, Ed. Bizantină, București, 2006
23. MASLOW Abraham Harold, Motivație și Personalitate, Traducere din limba engleză de
Andreea Răsuceanu, Ed. Trei, București, 2007
24. MĂRTURISITORUL, Sf. Maxim, „Răspunsuri către Talasie”, Filocalia sau Culegere din
scrierile Sfinților Părinți, Vol. III, Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru
Stăniloae, Ediţie electronică, Apologeticum, 2005
25. MĂRTURISITORUL, Sf. Maxim, Filocalia II, Traducere, introducere și note Pr. Prof.
Dumitru Stăniloae, Ediție electronică, Apologeticum, 2005
26. MIHALACHE, diac. Adrian Sorin, Lumina celui nevăzut - o privire teologică în
raționalitatea Creației și teoriile științifice recente despre Univers, Vol. II, Ed. Basilica a
Patriarhiei Române, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Ed. Universității din
București, București, 2016
27. MUNTEANU Constantin și alții Ecologie și protecția calității mediului, Ed. Balneară,
București, 2011
28. NIȚĂ, prof. Marian, Ecologia văzută prin ochii credinței în Dumnezeu, Editura Mitropolia
Olteniei, Craiova, 2005
29. POPA, pr. Gheorghe, Comuniune și înnoire spirituală în contextul secularizării lumii
moderne, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000
30. POPA, pr. Gheorghe, Lege și iubire, coordonate biblice și hermeneutice pentru teologia
morală, Ed. Trinitas, Iași, 2002
31. POPESCU, preot. prof. dr. Dumitru, Hristos, Biserică, Societate, EIBMBOR, București,
1998
32. REEVES Hubert, Pământul e bolnav ce șanse avem să supraviețuiască, Ed. Humanitas,
București, 2005
62
33. ROSE, Ierom. Serafim, Nihilismul. Rădăcina Revoluției în epoca modernă, Ed. Sophia,
București, 2013
34. SCURTU Ion, CÂRJILĂ Nicoleta, Ecologie și legislația mediului : curs aplicativ, Editura
Independeța Economică, Pitești, 2010
35. SIRUL, Sf. Isaac, „Cuvinte despre sfintele nevoințe”, în Filocalia sau culegere din viețile
sfinților părinți Vol. X, Trad. Prof. Dumitru Stăniloae, EIBMOR, București, 1981
36. STĂNILOAE, preot. prof. dr. Dumitru, Chipul Nemuritor al lui Dumnezeu, Opere
complete V, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013
37. STĂNILOAE, preot. prof. dr. Dumitru, Spiritualitatea Ortodoxă, Ascetică și Mistică, Ed.
IBMBOR, București, 1992
38. STĂNILOAE, preot. prof. dr. Dumitru, Spiritualitate și comuniune în liturghia ortodoxă,
EIBMBOR, București, 2004
39. STĂNILOAE, preot. prof. dr. Dumitru Teologie Dogmatică Ortodoxă, Vol I, Ed. IBMBOR,
București, 1996
40. STĂNILOAE, preot. prof. dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Tom 1, Ed. Basilica
a Patriarhiei Române, București, 2018
41. STĂNILOAE, preot. prof. dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă , Vol. 2,
EIBMBOR, București, 1997, Ediție electronică, Apologeticum, 2006
42. VASILEIOS, Arhimd, „Ecologie și monahism”, în Pentru o ecologie a transfigurării,
perspective ortodoxe asupra mediului, naturii și creației, Vol. II, Ed. Doxologia, Iași, 2017
Surse web
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologia_transpersonal%C4%83
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade
3. DANIEL, Preafericitul Părinte, Criza materială cheamă pe om la convertire spirituală, în
www.noutati-ortodoxe.ro, https://www.noutati-ortodoxe.ro/criza-material-cheam-pe-om-
la-convertire-spiritual_l35442_p0.html
4. TEȘU, Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Cristinel, Criza contemporană - moment de judecată divină și
personală, https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/criza-contemporana-moment-de-judecata-
divina-personala
5. OLOSU, ing. Petru „Criza morală a lumii”, în Dacoromania, Nr.31, https://www.dacoromania-
alba.ro/nr31/criza_morala_a_lumii.htm
6. https://ro.frwiki.wiki/wiki/Crise_%C3%A9cologique#Facteurs_de_la_crise_%C3%A9cologique
7. https://lege5.ro/Gratuit/ge3tanrzg4ya/interferente-conceptuale-ale-eco-bioeticii-asupra-
biodiversității-si-biosecuritatii-instrumente-juridice-internationale
8. FRANCISC, Papa, Criza ecologică, indiciul unei grave crize etice: papa Francisc, unui grup de
experți în ecologie, https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2020-09/papa-francisc-discurs-
criza-ecologica-criza-etica.html
9. GOMBOS Stelian, Biserica Ortodoxă în fața provocărilor lumii contemporane,
https://www.crestinortodox.ro/religie/biserica-ortodoxa-fata-provocarilor-lumii-contemporane-
124595.html#_ftn4
10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Consumerism
11. https://ro.wikipedia.org/wiki/Materialism
12. https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89douard_Bonnefous
13. https://dexonline.ro/definitie/natur%C4%83
14. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/6385
15. https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare
16. https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare#Poluarea_aerului
17. https://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare
63
18. https://www.juridice.ro/282779/scurte-consideratii-privind-protectia-atmosferei-prin-prisma-
conventiei-cadru-a-natiunilor-unite-asupra-schimbarilor-climatice-si-a-protocolului-de-la-
kyoto.html
19. https://www.meteoradar.ro/stiri-meteo/temperaturile-globale-vor-atinge-noi-recorduri-in-
urmatorii-5-ani--3f8af603-216e-493b-be90-7697528a6d0f
20. https://www.eea.europa.eu/ro/themes/biodiversity/intro
21. https://www.eea.europa.eu/ro/highlights/decesele-premature-cauzate-de-poluarea
22. https://www.eea.europa.eu/ro/articles/sanatatea-si-mediul-inclusiv-poluarea
23. Acatisit de mulțumire, Slavă lui Dumnezeu pentru toate!, https://doxologia.ro/acatistul-de-
multumire-slava-lui-dumnezeu-pentru-toate
***M.E., Ordinul Ministrului Educație nr. 3446 din 18.03.2022, privind Educaţia ecologică şi
de protecţia mediului, București, 2022
64
CURRICULUM
VITAE
EUROPASS
Informaţii personale
Nume / Prenume Ivan Cătălina Valentina
Adresă(e) Număr imobil, nume stradă, cod poştal, localitate, ţară (rubrică
facultativă, vezi instrucţiunile)
Strada Școlii, Nr. 14, Bl. 27, Sc. B, Ap. 5, Cod 735100, Huşi, Vaslui
Telefon(oane) (rubrică facultativă, vezi Mobil: (rubrică facultativă,
instrucţiunile) vezi instrucţiunile)
0765275246 0766242102
Fax(uri) (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
E-mail(uri) (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
cataivanlina@yahoo.com
Naţionalitate(-tăţi) (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Română
Data naşterii (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

15.05.1977
Sex (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Feminin
Locul de muncă vizat / (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Domeniul ocupaţional Înscriere la Examenul de finalizare a studiilor de masterat, 26
iunie-2 iulie 2023
Experienţa profesională
Perioada Menţionaţi separat fiecare experienţă profesională relevantă, începând

cu cea mai recentă dintre acestea. (rubrică facultativă, vezi
instrucţiunile)
01.09.1996 – 31.08.2004 învăţător titular la „Şcoala cu Clasele I-
VIII” Râşeşti, Com Drânceni
01.09.2004 – până în prezent profesor pentru învățământul
primar, titular, la Şcoala Gimnazială „Anastasie Panu” Huşi
Funcţia sau postul ocupat Profesor pentru învăţământul primar
Activităţi şi responsabilităţi Învăţătoare la clasa a II-a B de la Şcoala Gimnazială „Anastasie
principale Panu” Huşi
65
Numele şi adresa Şcoala Gimnazială „Anastasie Panu” Huşi

angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul Învăţământ
de activitate
Educaţie şi formare
Perioada Menţionaţi separat fiecare forma de învăţământ şi program de formare

profesională absolvite, începând cu cel mai recent. (vezi instrucţiunile)
Calificarea / diploma obţinută • 2021 CPEECN ( Corpul profesorilor evaluatori pentru examenele
și concursurile naționale)
• 2021 Jocul didactic în școala incluzivă
• 2020 CRED („Curriculum relevant, educație deschisă pentru
toți”)
• 2017 Metode și procedee specificede lucrucu copiii cu CES
integrați în școlile de masă, curs CCD Vaslui
• 2017 Managementul Instituției Școlare, curs CCD Vaslui
• 2015 Curs pentru învăţătorii care predau la Clasa Pregătitoare,
curs CCD
• 2015 Educație prin șah în învățământul preuniversitar, curs CCD
• 2013 Programul de formare continuă „Predarea inovativă a limbii
române în societatea cunoașterii” CCD Cluj
• 2013 Programul de formare continuă „Dezvoltarea profesională
continuă pe componenta instruirii diferențiate a elevilor” CCD
Cluj
• 2013 Programul de formare continuă în sistem e-learning a
personalului didactic din învățământul preprimar și primar E-
UNIVERSITARIA, UAIC Iași
• 2012 Aprilie Curs de educație civică și educația caracterului, CCD
Vaslui
• 2009 Februarie Cursul „Didactica disciplinelor din învățământul
primar” CCD Vaslui
• 2008 Iunie Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,
domeniul Ştiinţe ale Educaţiei, specializarea Pedagogia
învăţământul primar şi preşcolar, Iaşi
• 2008 Mai Iniţiere IT şi Utilizare AeL, SIVECO România S.A.
• 2007 Ianuarie „Management educaţional”, curs de formare, CCD
Vaslui
• 2007 Martie „Metode active”, curs de formare, CCD Vaslui
• Septembrie 2007 „Consiliere şi Orientare” curs de formare, CCD
Vaslui
• 2006 Martie Obţinerea Gradului didactic I în învăţământ
• 2006 Martie „Conduita ecologică la tineri – pentru curăţenie şi
mediu nepoluant”, curs formare, CCD Vaslui
• 2005 Ianuarie Cursul „Management educațional” CCD Vaslui
• 2005 August Cursul de Inițiere în utilizarea calculatorului CCD
Vaslui
66
• 2003 Iunie Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Colegiul Universitar

de Institutori Bârlad
• 2002 August Obţinerea Gradului didactic II în învăţământ
• 1998 August Obţinerea Gradului definitiv în învăţământ
• 1996 Iunie Şcoala Normală „Alexandru Vlahuţă” Bârlad
Disciplinele principale Psihilogie generală şi psihologia vârstelor

studiate / competenţe Fundamentele şi teoria educaţiei
profesionale dobândite Psihopedagogie specială
Elemente TIC
Introducere in teoria curriculum-ului
Psihopedagogie preprimară şi primară
Teoria şi metodologia evaluării
Civilizaţie şi literatură franceză
Elemente de metodologie a cercetării
Orientări şi practici educaţionale
Consiliere şcolară
Elemente de psihopedagogie a jocului
Management instituţional
Numele şi tipul instituţiei de Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
învăţământ / furnizorului de
formare
Nivelul în clasificarea (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
naţională sau internaţională
Aptitudini şi competenţe
personale
Limba(i) maternă(e) Precizaţi limba(ile) maternă(e) (dacă este cazul specificaţi a doua
limbă maternă, vezi instrucţiunile)
Limba(i) străină(e)
cunoscută(e)
Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire
Participare la Discurs oral Exprimar
conversaţie e scrisă
Limba franceză Foarte
Foarte bine Foarte bine Foarte bine Foarte bine
bine
Limba engleză Satisfăcăto Satisfăcăto Satisfăcăto Satisfăcăto Satisfă
r r r r cător
(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi
Străine
Competenţe şi abilităţi Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost

sociale dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
67
-curiozitatea
-capacitatea de a identifica şi de a rezolva probleme
-capacitatea de a lucra în grup
-capacitatea de a rezista la tensiuni
-capacitatea de a rezolva conflictele
-capaciatea de a lua decizii
-capacitatea de comunicare
-competenţe de utilizare a noilor tehnologii informaţionale
-competenţe pentru a învăţa să înveţi
-competenţe de relaţionare interpersonală
-spirit de iniţiativă
Competenţe şi aptitudini Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost
organizatorice dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
Coordonarea comisiei metodice a învăţătorilor de la Şcoala

Gimnazială „Anastasie Panu” Huşi an şcolar 2006-2007, 2010-2011,
2012-2013;
Membru in CEAC, în anii școlari 2013-2014, 2014-2015; 2015-2016,
2016-2017;
Responsabil Cerc Pedagogic clasa Pregătitoare an şcolar 2015-
2016;2021-2022
Metodist învăţământ primar, ISJ Vaslui, an şcolar 2015-2016,
2016-2017;
Membru Consiliul Consultativ ISJ Vaslui 2021-2022

tehnice dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
Competenţe şi aptitudini de Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost

utilizare a calculatorului dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
Utilizare PC, program AeL

artistice dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
Cântat la vioară
Alte competenţe şi aptitudini Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost
dobândite. (Rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)
Abilitatea de a concepe şi coordona proiecte
Permis(e) de conducere Menţionaţi dacă deţineţi un permis de conducere şi categoria. (Rubrică
Permis de conducere Categoria B
Informaţii suplimentare Includeţi aici orice alte informaţii utile, care nu au fost menţionate
anterior, de exemplu: persoane de contact, referinţe etc. (Rubrică
Anexe
68
Anexa 1
Avizat,
Îndrumător Lucrare de disertație
Pr. Prof. Dr. POPA GHEORGHE

Data Semnătura
DECLARAȚIE
privind originalitatea conținutului lucrării de disertație
Subsemna, TALPAG (căs. IVAN) CĂTĂLINA - VALENTINA cu domiciliul în HUȘI,

Str. ȘCOLII, Nr. 14, Bl. 27, Sc. B, Ap. 5, Jud. VASLUI, născută la data de 15.05.1977 identificată
prin CNP 2770515372263, absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea
de Teologie Ortodoxă specializarea, COMUNICARE ȘI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI
SPIRITUALĂ promoția 2021-2023, declar pe propria răspundere, cunoscând consecințele
falsului în declarații în sensul art. 326 din Noul Cod Penal și Dispozițiile Legii nr. 1/2011 art. 143,
al. 4 și 5 referitoare la plagiat, că lucrarea de disertație cu titlul, OMUL CONTEMPORAN
ÎNTRE CRIZA SPIRITUALĂ ȘI CRIZA ECOLOGICĂ, elaborată sub îndrumarea dl. Pr.
Prof. Dr. POPA GHEORGHE, pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală, îmi
aparține și îmi asum conținutul său în întregime.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de disertație să fie verificată prin
orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea
conținutului său într-o bază de date în acest scop.
Am luat la cunoștință despre faptul că este interzisă comercializarea de lucrări științifice în

vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență, de
diplomă sau de disertație și în acest sens, declar pe propria răspundere că lucrarea de față nu a fost
copiată, ci reprezintă rodul cercetării pe care am întreprins-o.
Dată azi, Semnătură masterandă:

DISERTATIE

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DISERTATIE

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI

II.CAUZELE ȘI CONSECINȚEI CRIZEI ECOLOGICE

II.a. Cauzele crizei spirituale - amprente asupra crizei ecologice..........................................24

II.b.3. Poluarea aerului...................................................................................................................30

III.SOLUȚII TEOLOGICE ȘI MORALE LA CELE DOUĂ FORME

III.a. Dimensiunea hristocentrică a vieții spirituale a omului........................................................41

DECLARAȚIE privind originalitatea conținutului lucrării de disertație.....................................68

I.a. Criza spirituală

Reluând definiția prezentată anterior a cuvântului grecesc „crisis” care înseamnă și

I.a.2. Aspecte teologice ale crizei spirituale

I.a.2.1 Păcatul omenesc

I.a.2.2 Suferința omului

I.a.2.3 Ieșirea omului de sub puterea harului divin și pierderea comuniunii cu

I.a.3. Aspecte morale ale crizei spirituale

transcendentă”41, în timp ce pentru lumea secularizată devenirea înseamnă bunăstare materială și

I.b. Criza ecologică

I.b.2. Aspecte biblice ale crizei ecologice

I.b.3. Aspecte etice ale crizei ecologice

I.c. Aspecte ale crizei spirituale și ecologice în societatea postmodernă

Dependența de internet, de rețelele sociale și de media prin progresul tehnologiei este

II.a. Cauzele crizei spirituale - amprente asupra crizei ecologice

II.a. 1. Cauze ideologice - Renașterea și paradigmele ei

II.a. 2. Cauze economice - Concepția pragmatică și comercială despre lume

II.a. 3. Cauzele suflețești - patimile

II.a.3.2.Patima iubirii de arginți

II.b. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu creația

II.b.1. Poluarea mediului

plantele, animalele și microorganismele), printre care și populațiile umane (mediul socioeconomic

II.b.2. Poluarea apei

energie și cale de transport, factor determinant în menținerea echilibrului ecologic”102. Poluarea

II.b.5.Efectele globale ale poluării

II.b.6. Pericole la adresa biodiversității

Conform Agenției Europene de Mediu „biodiversitate este denumirea varietății de

II.b.7. Amprenta ecologică

II.c. Consecințele crizei ecologice în relația omului cu Dumnezeu și cu semenii

II.c.2 Consecințele crizei ecologice în relația omului cu semenii

II.c.2.1. Consecințele poluării asupra sănătății persoanei

Conform analizei Agenției Europene de Mediu (AEM), publicată în martie 2023,

II.c.2.2. Consecințele poluării asupra relațiilor dintre oameni

III.a. Dimensiunea hristocentrică a vieții spirituale a omului

Tot de Sfântul Apostol Pavel suntem încredințați „Căci în El a binevoit (Dumnezeu)

III.b. Biserica, spațiu de înnoire a omului

III.c.Educația de tip filocalic: rugăciunea și întărirea credinței

III.d. Educația moral-religioasă în școală

Pe El Îl vestim noi, pe tot omul sfătuindu-l şi pe tot omul

şi să o împlinească. Prin specificul orelor de religie, Biserica sprijină societatea, promovând

Educaţia religioasă este o alternativă la educația secularizată fundamentată pe principii

III.e. Educația ecologică

înconjurător” constituie un element valoros al curriculum-ului la decizia şcolii, un punct de

III.e.2. Modalități de realizare a educației ecologice în școală

III.f. Iubirea - soluția supremă la toate crizele lumii

➢ Concurs de artă, fantezie şi culoare - „Toamna ne inspiră”

➢ Magia sărbătorilor de iarnă: „Brăduleţul ecologic”, „Ornamente din nimicuri”

➢ „Sunt ceea ce mănânc! ” -Legumele și fructele versus mâncarea fast-food

➢ „Ziua mondială a mediului”

➢ „ Învățăm și ne relaxăm” – serbare ecologică

➢ „ Dacă un copac moare, plantează altul în locul lui”

➢ Programul „Săptămâna verde”

7. BRÎNZĂ, dr. Bogdan Vlăduț, Patimă și pătimire în teologia Sfântului Maxim

Naţionalitate(-tăţi) (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Data naşterii (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Sex (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)

Locul de muncă vizat / (rubrică facultativă, vezi instrucţiunile)