PAVEL BOCHIAN

Viața unui păstor

din România
 Pavel Bochian

Viața unui păstor

din România

Ediția a II-a jubiliară, completată cu mărturii de la

Simpozionul Centenar Pavel Bochian

-București 2022-
 ISBN – 978-973-0-36885-7

Drepturi rezervate Misiunii Centrul Creștin Emanuel București

Copertă: Paul Andrei Bochian, David Simion

Editor: Ioan Bochian
Redactori: Ioan Bochian, Iulia Iacob, Emilia Ceuță,
Ștefania Elisabeta Mihai
Pentru achiziții contactați: MCCE – email:
emanuelbucuresti@gmail.com
 „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruința prin
Domnul nostru ISUS HRISTOS”

(1 Corinteni 15:57)

DEDICAȚIE

În luna iulie a acestui an, cu prilejul împlinirii vârstei de 78 de ani,

copiii mei mi-au scris o felicitare în care se consideră fericiți și
mândri că le sunt tată. Mi-au scris că se bucură auzind că oamenii
vorbesc cu drag și numai de bine despre mine. Mi-au mulțumit
apoi cu afecțiune pentru că le-am fost învățător, prieten și călăuză
în viață. Am fost adânc mișcat.

Doresc să dedic această carte soției, copiilor, ginerilor, nurorilor și

nepoților mei, de care mă bucur nespus că slujesc Domnului!

Autorul

5
CUPRINS
Prefață la ediția a II-a ................................................................... 13
Cuvânt înainte - Lucrarea în via materială și spirituală ............. 15

Partea I – VIAȚA

1. Copilăria într-o familie creștină .......................................... 21

2. Școala .................................................................................. 23
3. Frecventând Biserica Baptistă ............................................. 24
4. Aflarea Bisericii Penticostale .............................................. 25
5. Mărturisind vindecările divine ............................................ 26
6. Rusaliile anului 1930 – botezul în apă și botezul cu Duhul
Sfânt ................................................................................................ 29
7. Prigoane contra noii Biserici ............................................... 30
8. Botezul meu în apă .............................................................. 32
9. Botezul meu cu Duhul Sfânt ............................................... 33
„Faptele firii pământești și roada Duhului Sfânt”
de Gheorghe Bradin ............................................. 33
10. Botezul meu cu foc și prigonirile ....................................... 38
- Condamnat și închis pentru credința Penticostală ......... 40
- Mărturia mea creștină în armată .................................... 47
11. Căsătoria mea și familia ...................................................... 50
12. Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală în România și
în lume .................................................................................... 52
- Botezul Duhului Sfânt - temei biblic ........................ 53
- Morala religioasă a credinciosului penticostal ......... 58
- Morala socială .......................................................... 58
- Primirea recunoașterii statului .................................. 61
- Greutățile întâmpinate după recunoașterea Cultului
Penticostal ......................................................................... 62
7
 - Un om nou și o viață nouă ........................................ 64
13. Ploaia târzie a botezului cu Duhul Sfânt în România -
Începutul Bisericii Penticostale ............................................. 65
- Anii 1925-1930 ....................................................... 67
- Prima organizare a Bisericii Penticostale ................ 69
14. Reorganizarea Bisericilor Penticostale din România ........ 70
- Activitatea editorială .............................................. 72
- Autorizații eliberate ................................................ 74
- Casa de pensii ......................................................... 74
15. Conviețuirea armonioasă între Bisericile Penticostale ...... 75
- Organizarea Bisericilor Penticostale ...................... 76

Partea a II-a - SLUJIREA

16. Consacrare în slujba Evangheliei ........................................ 83

- Ordinarea în slujba de Pastor .................................. 84
- Activitatea în felurite slujbe .................................... 85
- Greutățile slujbei ..................................................... 85
- Începutul slujbei de Pastor ...................................... 86
- Începutul unor noi persecuții .................................. 87
- O revelație personală a Domnului .......................... 88
- Chemarea în slujba de conducere a Cultului
Penticostal .......................................................................... 92
- 28 de ani Pastor la Comunitatea Penticostală nr. 1
București ............................................................................ 95
17. Experiențe spirituale personale .......................................... 102
- Darul tălmăcirii limbilor în acțiune ....................... 104
- Vindecări prin credință și rugăciune ..................... 106
- Alte experiențe în slujba Domnului în Biserica din
Arad – Bujac, str. Veneției nr.1 ........................................ 112

8
 - Experiențe la Casa de Rugăciune din Reșița ......... 114
- Cazul Casei de Rugăciune din Arad, str.
Mestecăniș ........................................................................ 116
- Cazul Turnu Severin .............................................. 117
18. Întâlniri cu Președintele țării ............................................ 118
- Evenimentul de la Vicovul de Sus ........................ 119
- Apelul pentru pace ................................................. 120
19. Experiențe și învățături din alte țări .................................. 121
- Vizite în Europa de răsărit ..................................... 124
- Învățături și experiențe din vizita în Israel ............ 126
o Muzeele din Ierusalim și Tel Aviv ...... 128
20. Vizită la bisericile din Coreea de Sud .............................. 132
- Creșterea Bisericii din Coreea de Sud ................... 133
- Condițiile creșterii spirituale a Bisericii sugerate de
credincioșii coreeni ....................................................................... 136
- Rolul Bisericii în societate ................................... 139
21. Deplasări la biserici din SUA ........................................... 139
22. Vizite în țară ..................................................................... 140
23. Experiența unei vindecări și o nouă viziune .................... 141
24. Pastor și învățător ............................................................. 142
- Mărturia creștină în societate .............................. 144
- Mișcarea Charismatică ........................................ 148
- O vizită la Academia religiilor ............................ 149
25. Păstori și apărători ai turmei Domnului ........................... 157
- Zidirea de biserici în anii comunismului ............. 160
- Reîntâlnire ........................................................... 161
26. În loc de epilog: Conviețuirea armonioasă între generații 163
- Generația copilăriei ............................................. 163
- Generația adolescenței ........................................ 164
- Generația maturității ........................................... 165
- Generația bătrâneții ............................................. 166
27. Apendix 1: „Pocăința” – Primul meu articol într-o revistă
penticostală ........................................................................... 170
9
 Apendix 2: Penticostalii români și știința medicală ........ 174
Apendix 3: „Credința cea adevărată” .............................. 176
Apendix 4: Mărturisiri ..................................................... 180
- „O lucrare minunată a lui Dumnezeu, în zilele de azi”
de Gheorghe și Persida Bradin .......................................... 180
- Mărturisirea lui Gheorghe Bradin despre ploaia târzie
a botezului cu Duhul Sfânt ............................................ 183

Album fotografic – arhivă ediția I-a........................187

PARTEA A III-A

A. Mesaje prezentate în cadrul evenimentului „Centenar

Pavel Bochian”

Ioan Bochian ................................................................... 213

Moise Ardelean ...............................................................216
Pavel Riviș Tipei .............................................................218
Victor Opaschi .................................................................222
Cristian Vasile Roske ...................................................... 226
Ioan Bochian ....................................................................233
Virgil Achihai .................................................................. 238
Rick Cunningham ............................................................ 243
Costel Grămadă ................................................................245
Ciprian Gheorghe-Luca ................................................... 248
Ciprian Bălăban ............................................................... 261
Chelu Iulian ..................................................................... 266
Ardeu Aurel ..................................................................... 272
Grădinaru Constantin Gheorghe .......................................275
Ștefan Biro ........................................................................278
Bran Dumitru ................................................................... 285
Dorel Curcă ...................................................................... 288
Ileana Cernat .................................................................... 291
Constantin Buzatu ............................................................ 299

10
B. Mesaje transmise ulterior
Pavel Bochian Jr. ............................................................. 305
Filimon Ciurea ................................................................. 316
Dumitru Hanga ................................................................ 320
Beniamin Fițui ................................................................. 323
Gheorghe Deznan ............................................................ 326
Mircea Berci .................................................................... 328

PARTEA A IV-A –
MESAJELE MEMBRILOR FAMILIEI

Silvia Căpitanu .................................................................. 335

Virgil Căpitanu .................................................................. 338
Elena Dan .......................................................................... 340
Dan Corneliu ..................................................................... 343
Emilia Ceuță ...................................................................... 346
Ioan Ceuță ......................................................................... 352
Ligia Berci ........................................................................ 367
Diana Taloș ....................................................................... 371
Simona Zdrențan ............................................................... 373
Ina Bochian ....................................................................... 375
Alina Cristiana Ceuță ........................................................ 378
Ștefania Elisabeta Mihai ................................................... 381

Album fotografic al evenimentului „Centenar Pavel

Bochian.............................................................................383

Index nume .....................................................................401

Index localități.................................................................406
Index biserici...................................................................410

11
 Prefață la ediția a II-a

Prima ediție a acestei cărți a apărut în 1997. După 25

de ani se impunea o ediție a doua și aceasta din mai multe
motive.
Mai întâi pentru că prima ediție s-a publicat într-un
tiraj limitat la 1000 de exemplare, care s-au epuizat demult și
am primit mai multe cereri din partea multor cititori interesați.
În al doilea rând, Centenarul Penticostal Românesc pe
care îl vom avea în 2022 reprezintă o bună ocazie de a face loc
acestei cărți, întrucât Pavel Bochian a slujit mai bine de 60 de
ani din cei 100, ca predicator, pastor și lider național al acestui
cult.
Reeditarea cărții era necesară și pentru revizuirea
textului care, în prima ediție, prezenta câteva incoerențe și erori
tipografice.
Asumându-mi editarea acestei lucrări, am decis,
împreună cu membrii familiei lărgite, precum și împreună cu
liderii Bisericii „Emanuel” București, ca organizatori ai
evenimentului din 24 noiembrie 2018, Centenar Pavel Bochian,
să includem în această ediție și mărturiile prezentate cu această
ocazie. Aceste mărturii apar în partea a III-a A a prezentei
lucrări.
Întrucât unii din cei care au dorit să participe nu au
reușit să ajungă la Centenarul Pavel Bochian dar au trimis
mărturii valoroase ca „Memorie Vie”, am decis să includem și
aceste materiale în partea a III-a, care a devenit astfel mai
consistentă și capătă o mare valoare documentară.
Volumul de față cuprinde și mărturii ale membrilor
familiei Bochian preluate din lucrarea intitulată „Centenar

13
Pavel Bochian”, ediție specială îngrijită și editată de Emilia
Ceuță.
O mențiune specială despre documentele fotografice:
am preluat toate fotografiile din prima ediție și le-am inserat în
volum; în plus volumul conține și fotografii de la Centenarul
Pavel Bochian, pentru care mulțumim Sandrei Bochian Voicu.
Autorul fiecărei mărturii apare cu o fotografie și câteva
date biografice esențiale.
Sunt încredințat că tot ceea ce apare în cartea de față,
textul memoriilor lui Pavel Bochian, mărturiile și fotografiile,
ajută la o reflectare mai fidelă a ceea ce a însemnat persona-
litatea lui Pavel Bochian ca om, slujitor al Bisericii și lider al
Mișcării Penticostale din România.

Ioan Bochian

București - România
Iunie 2022

14
 CUVÂNT ÎNAINTE

Lucrarea în via materială și spirituală

În timpul copilăriei mele, părinții mei, Pavel și Sara

Bochian, prin munca lor și prin economiile pe care le făceau, au
cumpărat circa o mie de butuci de vie în Comuna Mocrea,
județul Arad. Îmi amintesc cu multă plăcere că în toamna
anului 1929 am mers cu părinții mei și am văzut via. M-am
bucurat că, deși via fusese culeasă, am mai aflat în mlădițele ei
câțiva struguri.
În primăvara anului 1930, am început a lucra la vie
împreună cu tatăl meu. Săpam pământul, curățam buruienile și
ierburile care atacau butucii de vie, tăiam rădăcinile lăturalnice
care slăbeau puterea butucilor și îndeplineam toate lucrările
necesare pentru ca via să fie roditoare.
În timp ce lucram, cântam laudele lui Dumnezeu. Când
vecinii lucrau viile lor, odată cu mine, le spuneam cum ne
bucurăm noi în adunare și ce învățăm din Biblie. Ei ascultau cu
plăcere. Într-o zi, un vecin i-a zis tatălui meu: „L-am ascultat pe
fiul tău cum cântă și cum ne vorbește din Biblie. Acesta va fi
un predicator și un evanghelist care va vesti Cuvântul lui
Dumnezeu în multe locuri!”
În timpul acela participam la adunările creștine din casa
părintească și la Școala Duminicală din Biserica Baptistă aflată
într-o comună învecinată.
Din copilărie am avut râvna și înclinația de a lucra nu
numai în via naturală ci și în via spirituală, în Biserica lui
Dumnezeu.
********

15
 Doresc să scriu în această carte despre harul lui
Dumnezeu care m-a călăuzit din cea mai fragedă copilărie să
învăț din Cuvântul lui Dumnezeu scris în Biblie și despre
lucrarea Duhului Sfânt, prin care s-a realizat progresul Bisericii
lui Dumnezeu în lume și în România.
În anul 1922, când s-a născut Biserica lui Dumnezeu
Apostolică în România, s-a produs o trezire spirituală în casa
părinților mei. Tatăl meu, Pavel Bochian, a cercetat învățăturile
Bibliei și n-a fost mulțumit cu o viață creștină din care lipsește
roada Duhului Sfânt, care este puterea evlaviei.
În anul 1929 am intrat în legătură cu Biserica
Penticostală care era la început de drum în România. Am
convingerea că Biserica lui Dumnezeu Apostolică nu este o
sectă. Ea este rezultatul trezirii spirituale produse de Cuvântul
lui Dumnezeu și de puterea Duhului Sfânt, care ne îndeamnă:
„luptați pentru credința care a fost dată sfinților odată pentru
totdeauna” (Iuda v3).
Anii tinereții mele sunt marcați de botezul în apă la 6
septembrie 1931, botezul cu Duhul Sfânt la 23 mai 1934 și
botezul cu foc al încercărilor prin care am trecut, păzit fiind de
puterea lui Dumnezeu (1 Petru 1:5-9; 4:12-14).
La vârsta maturității am fost consacrat în slujba de
pastor, la 29 iunie 1945, prin ordinarea făcută de ceata
prezbiterilor, cu punerea mâinilor, cum este scris în Fapte 6:6, 1
Timotei 4:14 și 2 Timotei 1:6. După această dată am îndeplinit
mai multe slujbe în Bisericile Penticostale. Au trecut de la data
ordinării mele mai mult de 40 de ani. În această perioadă
Dumnezeu a binecuvântat Bisericile Penticostale din România
cu cea mai mare creștere numerică din Europa. Aceste biserici
s-au înmulțit cu ajutorul Duhului Sfânt (Fapte 9:31) și astfel s-a
ajuns ca în 1990 să fie în România 1400 biserici cu circa
350.000 de membri.

16
 În paginile cărții voi face referire la învățăturile Bibliei,
din care se vor înțelege atât convingerile mele, cât și cele ale
Bisericilor Penticostale din România. Din anul 1945, după
ordinarea în slujba de pastor, am îndeplinit slujba de
supraveghetor al Filialei Arad a Cultului Penticostal și m-am
deplasat în mai multe județe din țară pentru organizarea și
unitatea bisericilor. La Congresul Bisericilor Penticostale ținut
la Arad în anul 1946, având însărcinarea de Președinte de zi al
Congresului, am prezentat un raport de activitate.
Din anul 1962 am avut însărcinarea de conducere în
Comitetul Executiv al Bisericilor Penticostale din țară și, în
calitate de Președinte, misiunea de a veghea ca principiile de
credință și unitate frățească să fie respectate în toate
comunitățile din România. Doresc să binecuvânteze Domnul
această carte, ca să fie un izvor de învățătură sfântă pentru
membrii bisericilor de astăzi și a celor din viitor, având
convingerea că Biserica lui Dumnezeu din toate vremurile este
rodul Cuvântului Său și al lucrării Duhului Sfânt.

Pavel Bochian, autorul

București – România

Septembrie 1996

17
PARTEA I
VIAȚA
 1. COPILĂRIA ÎNTR-O FAMILIE CREȘTINĂ

M-am născut la 13 iulie 1918 în comuna Mocrea,

Județul Arad, România. Am fost primul născut și până la urmă
singurul copil în familie. Părinții mei, Pavel Bochian și Sara,
mi-au dat numele după tatăl meu, Pavel. Comuna Mocrea, în
care m-am născut, este situată în județul Arad, în vestul
României, aproape de orașul Ineu, la confluența dintre Câmpia
vestică a Crișului și Dealurile Zărandului. Locuitorii comunei
lucrează în agricultură și în viticultură; unii mai sunt angajați la
întreprinderi în Ineu, Pâncota și Arad, iar alții la calea ferată.
Majoritatea locuitorilor din Mocrea sunt români, alături de care
trăiesc două minorități: slovaci și rromi. Românii din Mocrea
erau în majoritate greco-catolici până în anul 1948, când
autoritățile de atunci au determinat trecerea lor la Biserica
Ortodoxă.
Prin anul 1928, directorul școlii, care era preot ortodox,
a deschis Biserica Ortodoxă într-o sală de clasă cu vreo 50-60
de enoriași. Numele lui era Tocăniță. El mi-a propus să urmez
cursurile de teologie ortodoxă. La rândul său preotul greco-
catolic mi-a sugerat să urmez teologia greco-catolică. Locuitorii
de naționalitate slovacă din Mocrea sunt luterani.
Între anii 1910-1920 o familie de români și una de
slovaci din sat erau credincioși baptiști, având ca predicator pe
fratele Berlo Pavel, de la care tatăl meu a primit prima Biblie.
Biserica Penticostală a luat ființă la Mocrea în ziua de
Rusalii a anului 1930, când au fost botezați în apă cinci frați
între care era și tatăl meu. În ziua aceea fratele Jimon Nicolae a
fost botezat cu Duhul Sfânt. Tatăl meu Pavel a primit botezul
cu Duhul Sfânt doar câteva zile mai târziu și a devenit unul
dintre predicatori în Mocrea și alte sate învecinate.

21
 Domnul l-a binecuvântat pe tatăl meu cu darul de a
scrie poezii. El a compus și câteva imnuri, dintre care unele se
cântă și astăzi în România. În anul 1935 a publicat în revista
Cuvântul Adevărului articolul „Credința cea adevărată”. În anul
1945, luna februarie, tatăl meu a fost chemat acasă la Domnul,
la numai 51 ani.
Mama mea Sara, a venit la credința Penticostală fiind
botezată de pastorul Lela Gheorghe, după ce a experimentat
vindecarea de suferințe prin harul lui Dumnezeu. Ea a trăit până
în anul 1969 când a fost chemată la Domnul, la vârsta de 76
ani.
Am avut o mare bucurie pentru faptul că am avut harul
ca din copilărie să-I slujesc Domnului împreună cu părinții mei.
Îmi amintesc cu plăcere de învățăturile biblice pe care le-am
auzit de la tatăl meu înainte de a frecventa cursurile școlii. În
timpul acela, tatăl meu citea Biblia, dar mergea la Biserica
Greco-Catolică. După ce venea de la biserică, zicea: „...sunt
frumoase cântările și predicile în biserică, dar cei mai mulți
oameni nu le dau atenție. Cei mai mulți șoptesc între ei, unii
stau în curtea bisericii, fără să asculte slujba”. Mai târziu, mi-
am dat seama că pentru mulți frecventarea unei biserici și
împlinirea unor ritualuri este numai o datină omenească, și nu
au o viață creștină.
Părinții mei au dorit să fie împlinitori ai Cuvântului lui
Dumnezeu. Duminica și în zilele de sărbătoare citeau Biblia
acasă și se rugau lui Dumnezeu. Între anii 1922-1924 au
început să vină la rugăciune în casa noastră frații Bulza Ioan,
Bulza Petru, Berar Ioan, Jimon Nicolae și Mărcuți Augustin.
Îmi amintesc că la vârsta de numai patru ani aveam o mare
plăcere să ascult Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu ei. A fost
timpul când am început să învăț primele cântece creștine. Sora
tatălui meu, Elena, era căsătorită în satul Luguzău, comuna
Șilindia. Socrul ei, Popa Onu, era predicator baptist. Vărul meu
22
Aurel și sora lui, Iuliana, frecventau serviciile divine de la
Biserica Baptistă împreună cu bunicul lor. În unele duminici
veneau în casa noastră și cântau laudele lui Dumnezeu cu frații
care se adunau la noi. De la ei am învățat și eu mai multe
cântări creștine.

2. ȘCOALA

În toamna anului 1924, am început a frecventa

cursurile la școala primară din comună. Îmi amintesc cu plăcere
de domnul învățător Ioan Donat și de domnișoara Elvira
Grozescu, de la care am învățat multe lucruri frumoase. În
timpul acela se predau în școală și lecții de religie. Preotul
greco-catolic Pușcașu ne preda din Vechiul Testament despre
creațiune, izbăvirea israeliților din robia egipteană, iar din Noul
Testament despre viața Domnului Isus. Multor copii nu le
plăcea religia, erau neatenți la lecții și îl supărau pe preot. El se
bucura văzând că eu sunt nelipsit de la orele de religie și de la
slujbele de la biserică. Se mira văzând că știu să povestesc din
Biblie. M-a întrebat: „De unde ai învățat?” Am răspuns că mă
învăța tata din Biblie. Atunci el a zis: „Să-mi aduci mie Biblia,
pentru că numai preotul are voie s-o citească și s-o
tălmăcească”. Tatăl meu nu a vrut să-i dea Biblia, ci a continuat
să o citească și să ceară prin rugăciune, lumina și călăuzirea
Duhului Sfânt ca să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. El a
început de asemenea să se roage pentru preotul învățător. Din
dușmănie față de mine pentru credința mea, deși devenisem un
bun elev, nu am fost apreciat pozitiv niciodată de către
profesorii mei. Cu toate că în școală toți se credeau creștini,
mulți mă luau în râs pe mine și pe cei care credeau ca mine. Ei
ne numeau „pocăiți”. N-am putut niciodată să înțeleg de ce
acesta poate fi un nume rău și a devenit un nume de ocară.
23
Chiar și azi sunt unii care nu vor să se pocăiască și se rușinează
de numele de „pocăiți”.

3. FRECVENTÂND BISERICA BAPTISTĂ

În vacanțele de vară mergeam la Luguzău, unde

frecventam Școala Duminicală a copiilor din Biserica Baptistă.
Acolo am învățat multe din Cuvântul lui Dumnezeu. Am
început să rostesc rugăciuni și versetele biblice numite
„Cuvinte de Aur”. Am învățat a mă feri de păcate și de a rosti
cuvinte nefolositoare. Mulți tineri mă batjocoreau pentru că eu
stăteam cu bătrânii la rugăciune. Nu luam în seamă cele spuse
de ei, ci îmi găseam plăcerea și bucuria între credincioșii care Îl
iubeau pe Dumnezeu. Ei erau șase bărbați și eu mă bucuram să
fiu al „șaptelea”. Întotdeauna mă bucuram când se zicea
„Haidem la Casa Domnului” (Psalmul 122:1). Din cea mai
fragedă copilărie, oamenii evlavioși au fost toată plăcerea mea
(vezi Psalmul 16:3).
La vârsta de zece ani, frecventând Biserica Baptistă din
Luguzău, învățasem deja multe versete biblice și vorbeam din
Biblie la Școala Biblică a copiilor. După mai multe predici
rostite copiilor, am predicat și la Orele Tineretului din Biserica
din Luguzău.
În anii 1929-1930 frecventam și bisericile baptiste din
localitățile Chier, Iermata, Moroda și Ineu. În aceste biserici
erau coruri și predicatori pe care îi ascultam cu plăcere și
doream să urmez exemplul lor de slujitori ai lui Dumnezeu. În
timpul vacanțelor școlare, lucram în viticultură și agricultură
împreună cu mulți tineri și muncitori care nu se sfiau să
rostească tot felul de cuvinte necuviincioase. N-a fost ușor să
mă feresc de a fi amestecat în vorbirile lor, dar m-am străduit
să-mi păstrez curată tinerețea îndreptându-mă după Cuvântul
24
lui Dumnezeu (Psalmul 119:9), iar Dumnezeu mi-a ascultat
rugăciunea și m-a ținut curat.

4. AFLAREA BISERICII PENTICOSTALE

În anul 1929, a apărut la Brăilița revista penticostală

numită Cuvântul Adevărului. Mărcuți Augustin, consăteanul
nostru, lucra la fabrica de mobilă din Pâncota. De acolo a adus
el în casa noastră un exemplar din această revistă. În ea era
scris că, pe lângă botezul în apă, credincioșii penticostali
primesc și botezul cu Duhul Sfânt promis de Domnul Isus. Mai
erau scrise în Cuvântul Adevărului și mărturisiri ale unor
bolnavi care s-au vindecat prin rugăciune și ungere cu ulei, în
Numele Domnului, cum este scris în Iacov 5:14-15. Pe când
tata citea declarațiile bolnavilor vindecați, vecinul nostru
Sighete Gheorghe, care avea soția paralizată de patru ani, a zis:
„Unde pot să-i găsesc pe oamenii aceștia care se roagă pentru
bolnavi? Vreau să-i chem să se roage pentru vindecarea soției
mele”. Fratele Mărcuți Augustin știa adresa Bisericii
Penticostale din Pâncota și i-a dat-o tatălui meu.
Într-o duminică din luna noiembrie 1929, tata împreună
cu vecinul Gheorghe s-au dus la Pâncota și au găsit Biserica
Penticostală. Am așteptat cu nerăbdare să se întoarcă acasă și să
ne spună cum este Biserica Penticostală. Duminică seară, tata a
venit și ne-a spus: „Am aflat Biserica adevărată a lui
Dumnezeu”. În biserică s-au făcut rugăciuni înflăcărate,
deosebite chiar și de rugăciunile din Biserica Baptistă. Am
auzit rugăciuni în alte limbi cum este scris la Marcu 16:17 și
Fapte 2:4. M-am convins că aceasta este Biserica adevărată,
pentru că în ea sunt credincioși botezați cu Duhul Sfânt și au
daruri duhovnicești cum erau pe vremea apostolilor. Am auzit
25
vorbire în limbi noi necunoscute și tălmăcirea limbilor. În
tălmăcire s-a spus: „Domnul lucrează la numărarea sfinților și
când numărul mântuiților dintre neamuri se va împlini, ușa
mântuirii se va deschide pentru Israel”. Tatăl meu a zis:
„Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să nu disprețuim prorociile,
ci să le cercetăm ca să ne convingem dacă sunt în conformitate
cu învățătura Bibliei. Această prorocie este de la Duhul Sfânt
căci se bazează pe Evanghelia descoperită de Domnul
apostolului Pavel care a zis: `Dacă lepădarea israeliților a
adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât
viață din morți?` (Romani 11:15). Israel a căzut într-o
împietrire care va ține până se va împlini numărul deplin al
neamurilor” (Romani 11:25). Tata a mai zis: „Trebuie să ne
grăbim să primim mântuirea lui Dumnezeu ca să nu ne
pomenim că venim prea târziu, după închiderea ușii mântuirii
față de neamuri”.
Mă bucur și azi că tatăl meu a cercetat tălmăcirea
vorbirii în limbi și prorociile în lumina Bibliei și a fost
credincios Adevărului.

5. MĂRTURISIND VINDECĂRILE DIVINE

În anul 1929, prezbiterul Bisericii Penticostale din

Pâncota, județul Arad, era fratele Buda Dumitru. El nu era
acasă, în Pâncota, când a mers tata prima dată acolo cu vecinul
Gheorghe. Vecinul a spus fraților de acolo că a venit să cheme
prezbiterul să se roage pentru soția sa. Frații din comitetul
bisericii l-au asigurat că prezbiterul se va deplasa la Mocrea
marți seara la orele 18 cu trenul. Îmi amintesc că am așteptat în
stradă venirea prezbiterului, cu iubire, ca pe un apostol al
Domnului. Deodată am văzut că se apropie de noi doi bărbați și

26
o femeie – erau frații penticostali din Pâncota: Buda Dumitru,
Hălmăjan Gheorghe și sora Iacob Marișca. Pe fețele lor am
putut observa că sunt oameni pătrunși de iubirea și blândețea
Domnului Isus. Au intrat câteva minute în casa părinților mei,
apoi ne-am deplasat la Sighete Gheorghe, unde era vecina
Maria, paralizată. Vecinul Gheorghe a fost încredințat că soția
sa se va vindeca. El a chemat rudeniile și vecinii să vadă
vindecarea. Am intrat în casa vecinului cu părinții mei și cu
frații localnici Bulza Petru și Ioan, Berar Ioan și Jimon Nicolae.
Prezbiterul Buda Dumitru, cu o voce blândă și plină de iubire, a
întrebat: „Vă rog să ne spuneți, de ce ne-ați chemat?” Vecinul
Gheorghe a răspuns: „Soția mea este paralizată de patru ani, stă
întinsă în pat și o îngrijesc ca pe un copil; am dus-o la medici,
la vrăjitori și preoți, dar nu s-a vindecat; am auzit de
dumneavoastră că vă rugați pentru bolnavi și că se fac
vindecări. V-am chemat să vă rugați pentru soția mea ca să se
vindece.” Prezbiterul a răspuns: „Noi suntem oameni ca și
dumneavoastră, dar avem încredere în Dumnezeu, care ne-a dat
viață, că poate să ne și vindece. În Biblie este scris: `Este
vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii,
și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în
Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui
pe cel bolnav și Domnul îl va însănătoși și, dacă a făcut
păcate, îi vor fi iertate.` (Iacov 5:14-15). Noi facem
rugăciunea, iar Dumnezeu face vindecarea.”
După această scurtă vorbire, prezbiterul s-a rugat și a
citit textul biblic din Isaia 53:1-6. După citirea textului a spus:
„Noi ne rugăm cu încredere că Dumnezeu vindecă bolnava
paralizată și vă atragem atenția că mădularele vindecate de El
trebuie să fie puse în slujba Lui și nu în slujba păcatelor”; apoi
a citit: „Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele
voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii, ci dați-vă pe voi înșivă
lui Dumnezeu, ca vii din morți cum erați; și dați lui
27
Dumnezeu mădularele voastre, ca pe niște unelte ale
neprihănirii.” (Romani 6:13).
A întrebat-o pe bolnavă: „Unde simți că ești legată și
nu te poți mișca?” Ea a răspuns: „În mijlocul spatelui, simt că
sunt înfipte cinci degete ca de o mână care nu-mi îngăduie să
mă mișc.” Prezbiterul a zis: „Domnul Isus a vindecat o femeie
legată de un duh de neputință și poate să te vindece și pe
dumneata! Crezi că Dumnezeu te poate vindeca?” Femeia a zis:
„Cred că Dumnezeu mă va vindeca!” Prezbiterul i-a făcut
ungerea cu untdelemn în Numele Domnului Isus. Apoi a
apucat-o de mâini și i-a zis: „În Numele Domnului Isus, scoală-
te!” Bolnava s-a ridicat în capul oaselor și a început să se miște
și să ridice mâinile. Soțul femeii s-a aruncat cu fața la pământ și
a strigat: „Dumnezeu este în mijlocul nostru! De patru ani soția
mea n-a putut ridica mâinile, n-a putut umbla, dar acum mă
bucur că o văd vindecată.”
S-au împlinit atunci cuvintele apostolului Pavel, care a
spus că oamenii care vor vedea mărirea lui Dumnezeu, „vor
cădea cu fața la pământ și vor mărturisi că Dumnezeu este în
mijlocul credincioșilor” (vezi 1 Corinteni 14:25).
După vindecarea aceasta, prezbiterul s-a rugat pentru
mai mulți bolnavi din comuna Mocrea, iar Dumnezeu a răspuns
prin minunate vindecări. Frații se adunau în casa noastră
împreună cu cei ce s-au convins că această credință a fraților
penticostali este credința dată sfinților odată pentru totdeauna
(vezi Iuda 3). De atunci am cântat cu mai multă bucurie și am
înțeles mai bine cântarea: „O ce dulce nume-i Isus/Rănile cum
vindecă/Pace, bucurie aduce/Inimii credincioase”. Este o mare
bucurie de a afla că Duhul Sfânt botează, umple cu putere și
lucrează cu darurile Sale. Erau multe asemenea cântări în
adunările noastre și îmi amintesc unul dintre primele imnuri pe
care-l cântam cu mult entuziasm: „Ce prieten minunat avem noi
în Isus!”.
28
 6. RUSALIILE ANULUI 1930 –
BOTEZUL ÎN APĂ ȘI BOTEZUL CU DUHUL SFÂNT

Îmi amintesc de o zi de duminică, atunci când

prezbiterul Buda Dumitru i-a botezat în apa curgătoare a râului
Cighier, pe frații Bochian Pavel (tatăl meu), pe Bulza Ioan,
Bulza Petru, Berar Ioan și Jimon Nicolae. Am fost și eu la acest
botez, ca participant. La terminarea serviciului divin frații au
hotărât ca la orele 17 să ne adunăm la rugăciune în casa fratelui
Bulza Ioan din centrul comunei Mocrea. În fața casei lui erau
mulți oameni adunați la hora satului și mai ales tineret. În
timpul rugăciunii, camera în care am fost adunați s-a umplut de
vântul Duhului Sfânt, pe care eu L-am simțit prima dată în viața
mea: Dumnezeu a trimis peste noi un duh de rugăciune. În
timpul acelei rugăciuni fratele Jimon Nicolae a primit botezul
cu Duhul Sfânt. A vorbit și a cântat în felurite limbi măririle lui
Dumnezeu. Rugăciunea fiind înflăcărată, s-a auzit în stradă.
Mulți bărbați și femei au intrat în curtea casei. Tatăl meu, Pavel
Bochian a deschis fereastra și a spus celor adunați: „Astăzi
avem Rusaliile adevărate, Dumnezeu ne-a cercetat prin Duhul
Sfânt și a botezat cu Duh Sfânt ca pe vremea apostolilor.
Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se
șteargă păcatele și să vină de la Domnul vremurile de înviorare,
apoi veți primi darul Duhului Sfânt.” (vezi Fapte 2:38; 3:19)
Din ziua aceea a Rusaliilor anului 1930, s-au întors la
Dumnezeu soțiile fraților, care s-au botezat și ele, precum și
mai multe suflete din comună. Biserica Penticostală născută
astfel la Mocrea a crescut cu ajutorul Duhului Sfânt până la
aproape 200 de membri, reprezentând un număr frumos din

29
populația micului nostru sat care, în acea perioadă a anilor
1945-1951, atingea circa 1000 de suflete.

7. PRIGOANE CONTRA NOII BISERICI

Noua Biserică Penticostală din Mocrea a luat ființă

într-o casă în care frații doreau să se adune pentru a se închina
lui Dumnezeu, în duh și în adevăr. După numai o lună acești
frați adunați la rugăciune au fost arestați; casa a fost închisă și
sigilată, iar după o noapte în arestul Primăriei, credincioșii au
fost eliberați cu porunca să nu se mai adune la rugăciune.
În duminica Paștelor din anul 1931, fratele prezbiter
Buda Dumitru a venit din nou la Mocrea pentru a sluji la Cina
Domnului. Eram circa 40 bărbați, femei și copii adunați
împreună. În timp ce se dădea pâinea și rodul viței, care
reprezintă trupul și sângele Domnului Isus, au venit jandarmii.
Ne-au arestat și ne-au dus în curtea Primăriei unde erau adunați
mulți oameni, fiind zi de sărbătoare. Acolo ne așteptau notarul
comunei, un maior de jandarmi și primarul comunei. Notarul și
maiorul de jandarmi ne-au primit cu cele mai josnice înjurături
și batjocuri, declarându-ne sectanți și eretici. După ce au încetat
cu înjurăturile, prezbiterul Buda Dumitru, i-a rugat să-i dea
voie să ia cuvântul. El a zis: „Astăzi sărbătorim Paștele, în
amintirea învierii Domnului nostru Isus Hristos. Noi am fost
adunați pentru împărtășirea cu trupul și sângele Domnului, cum
a poruncit El urmașilor Lui. Dumneavoastră ne-ați arestat, ne-
ați adus aici și ne-ați primit cu înjurături și batjocuri. Am citit și
eu mai multe cărți din istoria primilor creștini, dar nicăieri n-am
aflat despre creștini că ar fi prigonit pe alți creștini. Dimpotrivă,
cei ce nu credeau în Domnul Isus i-au prigonit pe creștini.”

30
 După ce a spus el aceste cuvinte, un fruntaș al comunei
numit Ursuțiu Ioan, a apărut în fața autorităților și a zis: „Vă
rog, domnule maior, să nu-i mai înjurați pe acești oameni. Ei
sunt credincioși în Dumnezeu, s-au rugat, au lăudat învierea
Domnului, iar dumneavoastră îi înjurați și îi blestemați. Ei s-au
rugat pentru bolnavi și la rugăciunea lor mulți s-au vindecat. Vă
rog să-i lăsați liberi. Dacă trebuie amendă sau orice pedeapsă
pentru ce au făcut ei, să mi-o dați mie, dar pe ei să-i eliberați.”
După aceste cuvinte maiorul de jandarmi a zis: „Plecați acasă,
dar să nu vă mai găsesc adunați la rugăciune.”
Am plecat din nou la casa fratelui Bulza Petru, unde
am continuat serviciul împărtășindu-ne cu trupul și sângele
Domnului. Adunările au continuat prin casele mai multor frați,
schimbând mereu locul pentru a nu fi găsiți. De mai multe ori
însă ne-au arestat jandarmii, ne-au dus la Primărie noaptea, ne-
au bătut și ne-au ținut până dimineața închiși. De obicei camera
de arest nu era altceva decât o magazie insalubră.
În anul 1931, luna iulie, am mers cu frații Jimon
Nicolae și Bulza Petru la Biserica Penticostală din comuna
Târnova. Adunarea se ținea în casa fratelui Cătană Ion. Și
acolo, în timpul serviciului divin, au venit peste noi jandarmii.
Pe frații Bulza Petru și Jimon Nicolae nu i-au găsit pentru că
trecuseră în altă cameră, dar pe mine m-au văzut și mi-au scris
numele. De asemenea au scris numele tuturor fraților și
surorilor din Târnova. Jandarmii au încheiat proces verbal în
care au menționat învinuirea că ne-au găsit adunați la
rugăciune. Procesul lor verbal a fost înaintat la Judecătoria din
orașul Ineu, reședința de plasă. Urmarea a fost că într-o joi
seara am fost arestat chiar în sat la mine. Am fost dus la
Primărie unde m-au ținut toată noaptea, iar vineri dimineața, un
plutonier și un jandarm m-au dus sub escortă la Judecătoria din
Ineu. Aici i-am întâlnit și pe frații și surorile din Târnova,
arestați și ei în urma procesului verbal. Am fost și eu predat
31
judecătorului. Acesta însă m-a eliberat, spunând că nu este
drept să țină în detenție minori. Aveam doar treisprezece ani.
Procesul verbal a fost trimis la Tribunalul din Arad, unde după
mai multe înfățișări, am fost absolviți de pedeapsă cu toții. Ne-
au eliberat însă cu condiția să nu mai fim găsiți adunați la
rugăciune.

8. BOTEZUL MEU ÎN APĂ

După focul acestor încercări, am primit botezul în apă

în ziua de 6 septembrie 1931, fiind botezat în râul Cighier, de
către pastorul Lela Gheorghe din comuna Tăuți, județul Arad.
Acest frate a fost unul dintre primii pastori ordinați în Biserica
Penticostală din România. El avea un duh blând și liniștit și o
inimă de pastor. El avea mai mulți copii: fiul său Cornel este
azi prezbiter în Biserica din Șoimoș, județul Arad; un alt fiu
Gheorghe, este conducător de cor și fanfară. Bătrânul pastor
Lela Gheorghe avea o învățătură sănătoasă și o viață de creștin
adevărat. El a trăit mult, depășind vârsta de 80 de ani. După ce
a luptat și a păzit cu credincioșie credința dată sfinților odată
pentru totdeauna, s-a mutat acasă la Domnul în anul 1988.
Pentru mine acest frate face parte din numărul slujitorilor lui
Dumnezeu cu privire la care Duhul Sfânt ne îndeamnă să ne
uităm la sfârșitul felului lor de viețuire și să le urmăm credința.
De curând, la 13 octombrie 1991, vizitând Biserica
Penticostală din Pâncota, județul Arad, l-am întâlnit pe Cornel
Lela, fiul bătrânului și pe copiii lui. Ei sunt și astăzi oameni
plini de Duhul Sfânt, predică și cântă laudele lui Dumnezeu.
După ce am fost botezat în apă, am simțit cea mai
sfântă pace și bucurie în inima mea. Eram ca famenul etiopian
care, după ce a fost botezat de Filip, își vedea drum plin de

32
bucurie (Fapte 8:39). În aceeași zi cu mine, au fost botezate de
către pastorul Lela Gheorghe și surorile Berar Florița, Jimon
Maria și Bulza Ana. Adunările de rugăciune le țineam în
diferite case, ferindu-ne de cei ce ne prigoneau.
Am vizitat între anii 1931-1939 mai multe adunări
penticostale din comunele: Pâncota, Târnova, Moroda, Șebiș,
Sălăjeni, Almaș, Șoimoș. În aceste biserici am întâlnit
rugăciuni fierbinți, dragoste mare pentru lucrările Duhului
Sfânt și multe alte binecuvântări care m-au întărit în credință.
S-a aprins în sufletul meu setea stăruinței în rugăciune pentru
primirea botezului cu Duhul Sfânt.

9. BOTEZUL MEU CU DUHUL SFÂNT

După ce am fost botezat în apă, am fost însetat după

botezul cu Duhul Sfânt și am început să-L cer Domnului Isus,
prin rugăciune, cum a zis El (vezi Ioan 7:37-39). În timp ce
stăruiam în rugăciune să primesc botezul cu Duhul Sfânt, am
citit din revista Cuvântul Adevărului, articolul „Faptele firii
pământești și roada Duhului Sfânt”, de Gheorghe Bradin. Acest
articol, pe care-l reproduc mai jos, a fost pentru mine un
îndrumar spre experiența botezului cu Duhul Sfânt.

FAPTELE FIRII PĂMÂNTEȘTI ȘI

ROADA DUHULUI SFÂNT

Având în vedere că mulți dintre cei ce se predau lui

Isus, nu cunosc pe deplin faptele firii pământești și roada
33
Duhului Sfânt, am arătat prin mila lui Dumnezeu care sunt
aceste fapte și roade, ele fiind cuprinse în mai multe capitole și
versuri din Sfânta Scriptură. Am auzit oameni care, trăind încă
în câteva din faptele firii pământești, se întrebau: „Oare care ar
fi cauza pentru care Domnul nu mă botează cu Duhul Sfânt?”
Alții, botezați cu Duhul Sfânt, se întreabă: „Oare dacă ar veni
Domnul acum să-Și ia Biserica, aș fi luat și eu?”
La aceste întrebări, Biblia răspunde. Păcatele care-l
împiedică pe cel nebotezat de a primi botezul cu Duh Sfânt și
apoi pe cel botezat și pe cel nebotezat de a intra în Împărăția lui
Dumnezeu sunt menționate în Cuvântul lui Dumnezeu.
„Faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea:
preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli,
vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile (invidiile), mâniile,
neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele,
uciderile, bețiile, îmbuibările (Galateni 6:19-21), sodomia,
hoția, lăcomia, defăimarea, răpirea (1 Corinteni 6:9-10),
viclenia, răutatea, înșelătoria, pornirea rea, șoptirea, bârfirea,
obrăznicia (fără simțul rușinii), trufia, născocirea de rele,
lăudăroșia vieții, neascultarea de părinți, nepriceperea (când
este vorba de făcut bine), călcarea de cuvânt, neînduplecarea la
bine (Romani 1:29-32), iubirea de sine, iubirea de plăceri
lumești, iubirea de bani, zgârcenia, clevetirea, neîmblânzirea,
neiubirea de bine, trădarea (vânzarea) (2 Timotei 3:1-4),
cuvintele porcoase, cuvintele nechibzuite, glumele proaste
(Efeseni 5:4), furturile (Efeseni 4:28), răzbunarea (Romani
12:19), iuțimea (Proverbe 22, 24, 25), minciuna (sub orice
culoare) (Apocalipsa 21:8), lenevia (Evrei 10:25; 2
Tesaloniceni 3:10), păcatul ascuns (1 Timotei 5:24), frica de
oameni (Apocalipsa 21:8), rușinea de Cuvântul lui Dumnezeu
(Marcu 8:35), ura (1 Ioan 3:15), jignirile cu voie (Galateni
5:15), fățărnicia (Matei 7:5), cugetările necurate (Proverbe

34
25:9), vorbirea multă (Proverbe 10:9), ușurătatea (râsul mult)
(Eclesiastul 7:13), juruințele neîmplinite (Eclesiastul 5:4),
neprimirea de oaspeți (Eclesiastul 13:9), nesațurile (de orice
fel) (1 Timotei 6:8), necuviința, neorânduiala (1 Corinteni
1:40), părtinirea celor ce păcătuiesc (Romani 1:32), primirea și
împărtășirea cu cei ce fac rele (2 Ioan 5:10-11), participarea la
păcatele altora (1 Timotei 5:22), ținerea păcatului ascuns
(Proverbe 28:15), lățirea vorbirii de rău (Proverbe 10-18),
nesupunerea față de legile țării (Romani 13:1-7), mândria
(Psalmul 19:13).
„Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac
astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.”
(Galateni 5:21) „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine,
credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-
23), în acestea cuprinzându-se și: dreptatea, adevărul, curăția,
mila, sfințenia (Iacov 3:17; Evrei 12:14), iertarea, căința (Matei
18:15-17), smerenia, etc. (Iacov 4:10; Ioan 13:1-17; Luca
22:26).
„Cine slujește lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui
Dumnezeu și cinstit de oameni.” (Romani 14:8).
Faptele firii pământești sunt pete negre în viața ta, iar
roadele Duhului Sfânt, flori de aur în coroana ta. Cercetează
Biblia și vezi, ce-ți arată? Flori de aur sau pete negre? (Iacov
1:23-24) Fericiți sunt acei credincioși care, cu ajutorul
Cuvântului și al Duhului Sfânt, pot scoate aceste pete din viața
lor. Așa vorbește Domnul: „Iată că vă pun înainte calea vieții
și calea morții.” (Ieremia 21:28); „Alegeți astăzi cui vreți să
slujiți.” (Iosua 24:15); „Intrați pe poarta cea strâmtă, căci
largă este poarta, lată este calea care duce la pierzanie, și
mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă
este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află.”

35
(Matei 7:13-14); „Să se lase cel rău de calea lui, și omul
nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul
care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu
obosește iertând.” (Isaia 55:7); „Spune-le: `Pe viața Mea, zice
Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să
se întoarcă de la calea lui și să trăiască.`” (Ezechiel 33:11)
„Nu vă înșelați, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, ci ce
seamănă omul, aceea va și secera... din firea pământească,
putrezirea, dar cine seamănă în Duhul, viața veșnică.” (Galateni
6:7)
*******

În același timp, însă frații predicatori din Bisericile

Baptiste care m-au cunoscut pe mine și pe frații mei din
Mocrea, au venit să ne lămurească spunându-ne că nu este
necesar să cerem botezul cu Duhul Sfânt. Între aceștia erau și
rudeniile mele din Luguzău, fratele Palci din Moroda, Dehelean
din Chier și unii absolvenți ai Seminarului Teologic Baptist,
care ne-au spus că vorbirea în limbi de astăzi nu se aseamănă
cu cea din Ziua Cincizecimii.
Despre botezul cu Duhul Sfânt mai ziceau că nu se mai
repetă ca în Ziua Cincizecimii, pentru că atunci s-a dat pentru
toți credincioșii din toate vremurile. Spuneau că botezul cu
Duhul Sfânt este numai pentru timpul trecut, nu și pentru
prezent sau viitor.
„Botezul cu Duhul Sfânt, spuneau frații baptiști, s-a dat
Bisericii din Ziua Cincizecimii și nu se mai dă fiecărui
credincios în parte.” Alții, ziceau că apostolii în Ziua
Cincizecimii au vorbit în limba ebraică sau aramaică, dar
transformarea s-a făcut în urechile ascultătorilor ca să înțeleagă
predica în limba lor. În comuna Buteni funcționa Seminarul
Baptist, prin urmare, și absolvenții Seminarului spuneau despre
botezul cu Duhul Sfânt același lucru, după cum învățau ei:
36
„Dacă tu crezi în Domnul Isus Hristos, ești pocăit și trăiești o
viață nouă, nu este necesar să ceri botezul cu Duhul Sfânt.”
Despre semnele arătate de Domnul Isus în Evanghelia
după Marcu 16:17-18, ziceau că aceste semne au fost numai în
timpul primilor creștini și au încetat odată cu trecerea la cele
veșnice a apostolilor.
Cu privire la vorbirea în limbi, ziceau: „Dacă nu înjuri,
nu vorbești cuvinte necuviincioase și vorbești Cuvântul lui
Dumnezeu, înseamnă că vorbești în limbi noi.”
Referitor la cele scrise de apostolul Pavel la 1 Corinteni
14, ziceau că vorbirea în limbi noi de acolo nu seamănă cu cea
din Ziua Cincizecimii. Mai ziceau frații baptiști că vorbirea în
felurite limbi s-a dat apostolilor numai ca să poată predica
Evanghelia la mai multe neamuri.
Toate argumentele arătate nu m-au împiedicat să stărui
în rugăciune pentru a primi botezul cu Duhul Sfânt.
Sunt convins că și azi credința, pocăința, nașterea la o
viață nouă, sunt lucrări ale Duhului Sfânt care ne ajută să fim
izbăviți de legea păcatului și a morții (Romani 8:2; Tit 3:3-5).
Dar, pentru mine, este limpede și faptul că semnele botezului
cu Duhul Sfânt s-au repetat în viețile credincioșilor și după
Ziua Cincizecimii. Botezul cu Duhul Sfânt este promis tuturor
credincioșilor născuți la o viață nouă, „în oricât de mare
număr îi va chema Domnul” (Fapte 2:39). Fiind convins că
botezul cu Duhul Sfânt este necesar, L-am cerut și eu lui
Dumnezeu prin rugăciuni stăruitoare să-L primesc la fel ca
ucenicii Domnului în Ziua Cincizecimii.
În ziua de 23 mai 1934, orele 12 ziua, mă rugam
Domnului în casa părintească. Am deschis Biblia la Psalmul
116:1: „Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile
mele”. După citirea acestui verset am zis: „Doamne, de mult
cer botezul cu Duhul Sfânt și nu l-am primit. Dacă ai auzit

37
glasul meu și cererile mele, Te rog să-mi dai botezul cu Duhul
Sfânt”.
În timpul citirii psalmului și în timpul rugăciunii am
simțit puterea Duhului Sfânt. El a luat în stăpânire rugăciunea
mea și am vorbit măririle lui Dumnezeu în felurite limbi. Mi-
aduc și azi aminte că prezența și revărsarea Duhului Sfânt peste
mine a fost dovedită și prin vindecarea miraculoasă a mamei
mele în chiar clipa când eu am primit darul Duhului Sfânt.
Mama era bolnavă, anchilozată la pat. Auzind rugăciunea din
care a înțeles că eu sunt botezat cu Duhul Sfânt, s-a vindecat pe
loc și nu a mai suferit de reumatism până la vârsta de 76 de ani,
cât a trăit. Eu m-am străduit să mă port aspru cu mine și să mă
înfrânez, ferindu-mă de păcatele care sunt faptele firii
pământești și rugându-mă ca Duhul Sfânt să producă roada Lui
în viața mea.

10. BOTEZUL MEU CU FOC – PRIGONIRILE

De multe ori am fost arestați de la locul unde eram

adunați la rugăciune. Fiind cel mai tânăr, plutonierul Tufan,
șeful postului de jandarmi din comună, mă bătea mai mult
decât pe alții și mă înjura, zicând: „De ce nu te duci la petreceri
cu tinerii, și te duci cu bătrânii la rugăciune?”
Le-am suferit pe toate și, prin harul lui Dumnezeu, am
continuat a trăi viața creștină de rugăciune. Îmi amintesc un
episod cu prigoana cauzată de faptul că noi, credincioșii
penticostali, nu ne făceam semnul crucii. Într-adevăr, noi ne
închinăm Domnului în duh și în adevăr, cum este scris în Ioan
4:24. Credem și că Domnul Isus a fost răstignit pe cruce, dar
purtăm crucea în inimă și ne închinăm Celui care a fost mort și

38
a înviat. Aceasta este închinarea adevărată și de aceea nu ne
„facem cruce”, sau semnul crucii.
În timpul acela, între anii 1930-1945, au fost arestați
mai mulți frați penticostali, pentru că erau adunați la rugăciune.
Un maior de jandarmi îi înjura pe unii și pe alții îi lovea. După
ce s-a mai calmat a zis: „Voi sunteți din aceia care nu vă faceți
cruce. Acela care își va face cruce va fi liber, iar ceilalți
rămâneți arestați și vă trimit sub escortă la Tribunalul Militar.”
La început niciunul nu a zis că își va face cruce. După un timp,
un frate de naționalitate maghiară a zis: „Domnule maior, la
mine trebuie cruce!” Maiorul a zis: „Bine, dacă o să-ți faci
cruce, ești liber!” Dar, fratele a zis: „Nu așa! Crucea o faci
dumneata, iar eu duc crucea.” Maiorul a întrebat: „Ce să înțeleg
din cele spuse de tine?” Fratele a zis: „Când dumneavoastră ne
înjurați, ne bateți și ne trimiteți sub escortă la Tribunal, ne
faceți cruce. Iar noi când răbdăm tot ce ne faceți pentru credința
noastră în Dumnezeu, purtăm crucea lui Hristos. El ne va plăti
nouă, pentru că am răbdat și am purtat crucea, iar
dumneavoastră vă va plăti pentru că ne-ați făcut cruce,
deoarece crucea înseamnă suferință și răbdare pentru împlinirea
voii lui Dumnezeu.”
Impresionat de aceste cuvinte, maiorul a zis: „Sunteți
liberi! Plecați acasă de data aceasta!”
Relatez în continuare un alt caz în care prigoana a
primit o replică plină de curaj.
La o adunare de rugăciune au fost arestați mai mulți
frați și au fost duși la postul de jandarmi. După multe înjurături
și lovituri, „majurul” a întrebat pe un frate mai bătrân: „Moșule,
de ce n-ai stat acasă, că ești om bătrân?” El a răspuns: „Chiar
din această cauză, fiind bătrân, am venit să mă rog lui
Dumnezeu, să-mi ierte păcatele.” Maiorul a răspuns: „Aici nu
este alt Dumnezeu afară de mine. Eu sunt dumnezeu și nu vă
iert, ci vă fac Proces verbal să vă trimit în judecată, unde veți fi
39
condamnați la ani grei de închisoare.” Maiorul a început apoi
să-i întrebe pe fiecare de nume, adresă și data nașterii. Când l-a
întrebat pe bătrân cum îl cheamă, bătrânul a răspuns:
„Dumneavoastră ați zis că sunteți Dumnezeu. El știe numele
oamenilor, data când s-au născut și adresa lor. Vă rog să nu mă
mai întrebați.” În momentul acela maiorul și-a dat seama că a
greșit, zicând că el este Dumnezeu. I-a eliberat pe toți
credincioșii fără a-i mai da în judecată.
În anii 1934-1939 au fost mai multe prigoane pentru
creștinii penticostali din România. Ne adunam prin păduri, pe
dealuri și în multe alte locuri unde ne gândeam că nu ne află
prigonitorii, dar ne-au găsit de multe ori. Ne arestau, ne duceau
la posturile de jandarmi sau la primării; acolo ne înjurau, ne
băteau și ne trimiteau în judecată în tribunale, unde uneori ne
condamnau cu închisoare și de multe ori cu amenzi.

Condamnat și închis pentru credința penticostală

În anul 1937, s-a dat Circulara guvernamentală nr. 11,

în care erau popularizate unele secte interzise, între care și
penticostalii. În circulară era menționat că aceștia pot fi arestați
și duși la tribunalele militare.
Îmi amintesc cum prin anul 1937 în casa noastră și la
mai multe familii penticostale din comuna Mocrea, au venit
jandarmii, au ridicat Bibliile, toate revistele religioase, iar pe
tata și pe mai mulți frați i-au dus sub escortă pe jos, din post în
post, până la Tribunalul din Arad. De data aceasta, nu i-au
arestat, nici nu i-au condamnat, pentru că nu i-au aflat la
rugăciune, ci doar i-au amendat pe fiecare.
În anul 1938, a decedat la Mocrea o fetiță de doi ani.
Era dintr-o familie penticostală. Am fost chemat la
înmormântare. Deși eram la secerișul grâului, am lăsat munca

40
și am mers la înmormântare. Am rămas impresionat de faptul
că un număr mare de locuitori ai comunei și din comunele
vecine au participat la serviciul divin al înmormântării.
Am citit textul biblic din Evanghelia după Marcu
10:13-14. Din acest text am spus că pe această fetiță de doi ani
numită Florica, Domnul Isus a chemat-o acasă la El, ca să nu
mai guste amărăciunile, greutățile și păcatele din lume. Am
chemat oamenii la pocăință spunând că Ioan Botezătorul a zis:
„Pocăiți-vă, căci Împărăția lui Dumnezeu este aproape”.
Domnul Isus a făcut chemare la mântuire când a zis: „Veniți la
Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.”;
„Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci
Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru
sufletele voastre.” Am mai spus și cuvintele apostolului Petru,
care a zis: „Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu,
pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul
vremurile de înviorare” (Fapte 3:19).
De la casa unde era fetița decedată, ne-am deplasat la
cimitir, aducând cântări de laudă lui Dumnezeu. La cimitir,
tatăl meu, Bochian Pavel a citit textul biblic din Ioan 11, despre
învierea lui Lazăr. În timpul citirii, au intrat în cimitir preotul
greco-catolic, poliția și jandarmii care ne-au arestat și ne-au dus
la postul de jandarmi din comuna Târnova. Acolo ne-au
încheiat acte de dare în judecată și ne-au dus la arestul
Tribunalului Militar din Timișoara, unde am rămas arestați în
camera nr. 76. Erau cu noi în aceeași cameră circa 100 de
deținuți, pentru felurite călcări ale legilor statului. La
închisoare, deținuții se întrebau unii pe alții pentru ce sunt
arestați. Șeful camerei era domnul Hândea, condamnat la 25 de
ani de închisoare pentru felurite crime. Mai erau trei cetățeni de
naționalitate maghiară care ziceau că sunt comuniști. Eu nu
știam ce înseamnă a fi comunist, dar nici ei nu știau ce sunt
penticostalii. Ei m-au întrebat: „Ce ai făcut? Pentru ce te-au
41
arestat?” Le-am răspuns: „M-au arestat pentru că eu cred în
Dumnezeu, am citit în Noul Testament și am predicat
oamenilor să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu.” Apoi
i-am întrebat: „Voi, dacă sunteți comuniști, ce ați făcut și
pentru ce sunteți arestați?” Ei mi-au răspuns: „Noi nu credem în
Dumnezeu și nu vrem ca unii să fie prea bogați și alții prea
săraci. Pentru aceasta luptăm noi”. Le-am răspuns: „Cel mai
mare păcat al vostru este necredința în Dumnezeu”.
În timp ce eram în camera 76, dl. Hândea, deținutul
care era șeful camerei (așa îl numeau toți), ne-a cerut să cântăm
o cântare creștină. I-am zis: „Noi suntem aici tocmai pentru
cântări, ce va fi cu noi dacă și aici vom cânta?” El a zis: „Eu
răspund de această cameră. Dacă trebuie bătaie pentru că voi
cântați, cer să mă bată pe mine. Dacă mai trebuie ani de
închisoare, cer să-i adauge la cei 25 de ani pe care i-am primit
eu. Atunci noi, cei 10 credincioși, am cântat cântarea:
„Doamne, vrednic ești de lăudat” (nr. 175 din cartea de
cântări). În timp ce cântam această cântare, dl. Hândea a căzut
în genunchi și cu fața la pământ. Plângea și zicea: „Eu nu merit
să stau cu voi, nici voi cu mine. Eu sunt un criminal, iar voi
cântați laudele lui Dumnezeu.”
L-am ridicat, l-am sărutat, l-am mângâiat și i-am zis:
„Domnul Isus, când a murit pe cruce, a mântuit un tâlhar care
L-a rugat: „`Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în
Împărăția Ta!`” Isus a răspuns: `Adevărat îți spun că astăzi
vei fi cu Mine în rai.`” (Luca 23:42-43). Altă dată, apostolul
Pavel a zis unui temnicer: „Crede în Domnul Isus și vei fi
mântuit tu și toată casa ta” (Fapte 16:31). Astfel l-am
îndemnat pe dl. Hândea: „Crede în Domnul Isus, pocăiește-te,
roagă-te lui Dumnezeu să-ți ierte păcatele și să nu mai
păcătuiești.” Când te iartă Dumnezeu, pot da și judecătorii
decrete de grațiere și amnistie. Dl. Hândea ne-a devenit cel mai

42
bun prieten. Îi plăcea să-i vorbim din Cuvântul lui Dumnezeu,
ceea ce am și făcut până ne-am despărțit.
În Tribunalul militar din Timișoara am fost vizitați de
un general al Armatei Române care a luptat în primul război
mondial și care se interesa de motivul arestării fiecăruia. Când
au spus comuniștii de ce sunt ei acolo, lor le-a zis: „Dacă aș
avea în mână mai mulți bobi de fasole și i-aș lovi de perete,
bobi ar cădea, iar peretele nu s-ar dărâma pentru că este tare;
voi sunteți la fel de slabi ca bobii de fasole.” Generalul avea
dreptate, pentru că n-ar fi ajuns comuniștii la putere dacă n-ar fi
fost influența ocupării țării noastre de către armatele sovietice.
Când a auzit de noi că suntem penticostali, ne-a spus: „Poate
doar dacă vin comuniștii veți fi și voi recunoscuți de stat!” Nici
aici generalul nu a greșit, deoarece într-o oarecare măsură, așa
avea să se întâmple. Ca să fim eliberați din detenția preventivă
a trebuit să plătim câte o mie de lei amendă, fiecare din cei zece
câți eram arestați, și astfel am fost eliberați până la judecarea
procesului.
Când am ieșit din penitenciarul militar, eram slăbit
fizic și spiritual. M-am gândit să nu mai frecventez adunările de
rugăciune și să nu mai predic Evanghelia, ca să nu mai fiu
arestat. Atunci a intervenit vărul meu, Bochian Ioan, care deși a
venit la credință chemat de mine, de data aceasta, a avut el un
rol hotărâtor în întărirea mea. Am fost uimit să văd că, deși era
departe și nu știa starea mea, mi-a zis: „Dragă vărule și frate în
Domnul Isus, tu m-ai chemat pe mine la Dumnezeu, iar acum
după ce ai suferit puțin vrei să te întorci la păcatele din lume,
cum au vrut israeliții să se întoarcă la castraveții din robia
egipteană? Te îndemn să nu dai înapoi, ci să fii credincios lui
Dumnezeu până la moarte ca să primești cununa vieții veșnice.”
Am luat acest îndemn ca pe o descoperire de la Duhul
Sfânt și m-am întărit în credință. În același timp, un alt om din
sat, Berar Ioan, de religie greco-catolică, mi-a zis: „Știu că ai
43
fost la închisoare pentru credința ta și pentru că ai predicat
Cuvântul lui Dumnezeu. Ai întâlnit acolo oameni condamnați
pentru furturi, bătăi sau ucideri – acestea sunt păcatele lor; tu
însă nu te lăsa de credința ta, nici de predicarea Evangheliei
chiar dacă ar trebui să mori ca martir. Aceasta este o suferință
onorabilă, nu rușinoasă, ca a celor ce suferă pentru păcatele
lor”. Acest îndemn a fost o nouă încurajare pentru mine pe
calea credinței. M-am convins că prin aceste îndemnuri mi-a
vorbit Dumnezeu și am continuat să merg la rugăciune și să
predic Evanghelia.
Pentru judecarea procesului care a urmat am fost citat
la Tribunalul civil din Arad. Înainte de prezentare, am mers la
avocatul Lepa, pentru a-l lua ca apărător. El m-a întrebat: „Ce
ai făcut și pentru ce ești citat la tribunal?” Am răspuns: „Am
citit din Noul Testament, m-am rugat lui Dumnezeu și am
predicat la înmormântarea unei fetițe de doi ani, pe care preotul
greco-catolic nu a vrut să o înmormânteze pentru că nu era
botezată de el.” Avocatul mi-a zis: „Dacă te băteai cu cineva
sau făceai alte fapte, știam cum să te apăr, dar la probleme
religioase nu mă pricep.” Atunci i-am zis: „În proces sunt
învinuit că sunt sectant. Eu am citit din Noul Testament, care
nu este carte sectantă, ci creștină. Vă rog, scoateți-mă de sub
învinuirea de sectant și spuneți că sunt creștin.” Atunci avocatul
a primit să-mi fie apărător.
M-am prezentat la proces împreună cu tatăl meu și cu
alți frați credincioși care erau și ei citați la tribunal. Judecătorul
a vorbit cu mine, pentru că eram acuzat că am predicat. Ca
martori acuzatori la proces au fost chemați preotul greco-catolic
Radu și primarul Berlo Dinu, din Mocrea. Procurorul a citit
acuzarea, și anume că am predicat și că sunt învinuit de a fi
sectant, ceea ce era interzis de stat.
Judecătorul l-a întrebat pe primar: „Tânărul acesta vă
înjură, se bate cu alți oameni, se îmbată sau vă sparge ferestrele
44
la Primărie?” Un domn care stătea lângă judecător a zis:
„Aceste fapte le fac oamenii preotului, nu pocăiții, domnule
judecător”. Primarul a răspuns: „Acest tânăr nu face faptele de
care m-ați întrebat. Am auzit că se duce cu pocăiții la rugăciune
și că predică din Biblie. Eu nu am participat la adunările lor.”
Judecătorul l-a întrebat pe preot: „Ce învinuire aduceți acestui
tânăr? Preotul a răspuns: „La adunările pocăiților cărora noi le
zicem sectanți, tânărul acesta, fără a fi preot, s-a rugat și a citit
din Evanghelie și a predicat la înmormântarea unei fetițe
nebotezate după rânduielile bisericii noastre”. Judecătorul m-a
întrebat: „Ai învățat teologia? Ai diplomă de teolog?” Am
răspuns că n-am diplomă de teolog, dar Biblia o cunosc,
întrucât din copilărie o citesc in familie. Judecătorul m-a mai
întrebat: „Ești sectant?” am răspuns: „Am citit din Noul
Testament. Dacă acest Testament este sectant și eu sunt, iar
dacă Noul Testament este creștin atunci și eu sunt creștin, nu
sectant”. Judecătorul a zis: „Ca să mă conving că poți predica,
ia Testamentul acesta (care era pe masa lui reprezentând corpul
delict), citește din el și ține o predică”.
Am luat Noul Testament și am citit textul din Marcu
10:13-16, după care am zis: „Dacă Dumnezeu a chemat în
veșnicie o fetiță de doi ani și pe noi ne poate chema când
voiește. Trebuie să ne pregătim pentru a ne întâlni cu
Dumnezeu! Aceasta o putem face împlinind ce a zis Domnul
Isus: `Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie`. Apostolul Petru a zis
și el la fel: `Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să
vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de
înviorare`. (Fapte 3:19). După aceste cuvinte, Judecătorul a zis:
„Oprește-te, că tu vrei să ne pocăiești pe toți!” Preotul Radu,
martorul acuzării, a zis: „A citit la înmormântare din Noul
Testament, dar a cântat cântece sectante”. Eu am răspuns:
„Domnule judecător, am cântat tot din acest Nou Testament”
(Noul Testament de pe masa judecătorului avea la sfârșit și
45
cartea Psalmilor). Judecătorul a întrebat: „Sunt în Noul
Testament și cântări? Cântă-ne, să auzim ce cântări sunt
acelea”. Am cântat Psalmul 15: „Doamne, cine va locui cu Tine
în cortul tău?”
Atunci a luat cuvântul avocatul Lepa care a zis: „N-am
voit să mă angajez în acest proces, fiind străin de problemele
religioase. După ce am ascultat însă ce s-a spus aici, consider
că ar fi trebuit să-i felicităm pe toți tinerii care citesc Noul
Testament și au o purtare bună cum a spus domnul primar
despre tânărul Bochian Pavel. Astăzi a fost Noul Testament
corp delict pe masa tribunalului, ieri erau sticle sparte și haine
murdare de sânge, dovedind că niște tineri s-au bătut și s-au
rănit unii pe alții. Domnule judecător, veți pune Noul
Testament lângă celelalte corpuri delicte? Tânărul acesta a
dovedit că este creștin, nu sectant, pentru că a citit din Noul
Testament care este baza Creștinismului. Rugați-l pe domnul
preot să facă religie cu cetățenii în comună, nu la tribunal! Rog,
Onorată Instanță, să-i achitați pe acești învinuiți, care au citit
Noul Testament. Fericită ar fi toată țara dacă tot tineretul ar citi
și ar împlini ce este scris în Noul Testament! Susțin să fie
absolviți de orice pedeapsă pentru că nu au călcat legile
statului, ca să fie condamnați!”
În pofida acestei pledoarii nesperat de frumoase a
avocatului apărării, la pronunțarea sentinței s-a anunțat pentru
fiecare câte 3 ani și 6 luni de închisoare cu suspendarea
executării și 5000 de lei amendă care trebuiau achitați imediat.
Fiind în proces și eu și tatăl meu, a trebuit să vindem vite și tot
ce aveam pe lângă casă pentru achitarea amenzii de 10.000 de
lei. Această amendă am achitat-o cu mari greutăți din cauza
sărăciei în care ne aflam.

46
 Mărturia mea creștină în armată

La 15 noiembrie 1939, m-am încorporat la Regimentul

93 Infanterie în Arad. Aici am făcut cunoștință cu fratele Roșca
Ioan care era sergent, cu un frate Mariș din Sălăjeni și cu fratele
Mercea Gheorghe, din Chisindia, județul Arad.
Fratele Mercea Gheorghe mi-a spus ce a suferit el
pentru credința Penticostală din partea unui ofițer. Acesta îi
zisese: „Scot eu credința din tine.” Și l-a pus să poarte în spate
mitraliera fără a o mai schimba cu alți soldați. Planton făcea în
fiecare noapte schimbul doi, de la orele 24 la 3 dimineața.
Hrana era slabă și puțină. Nu avea voie să primească pachet cu
mâncare de acasă. Îmbolnăvindu-se și având spatele rănit de la
mitralieră s-a internat în infirmerie pentru tratament medical.
La infirmerie a fost vizitat de un ofițer superior căruia i-a spus
cum a fost prigonit pentru credința sa. Acesta i-a zis: „Ofițerul
nu avea voie să te prigonească pentru credința ta religioasă. Noi
avem în regiment un preot ortodox. Dacă ești eretic, el trebuie
să te lămurească. Ziua următoare l-a dus și l-a dat în primire
preotului pentru lămurirea credinței. Preotul l-a întrebat ce
credință are, iar el a răspuns că este penticostal. Preotul l-a
întrebat dacă a depus jurământul militar, dacă poartă arma și
îndeplinește toate ordinele militare. El a arătat că este rănit de
mitraliera pe care a purtat-o neschimbat, a făcut planton numai
în schimbul doi, a depus jurământul și îndeplinește toate
ordinele militare, dar nu-și părăsește credința lui.
Preotul a zis: „Tu ai din partea lui Dumnezeu harul nu
doar să crezi în El, ci să și pătimești pentru El.” L-a îndemnat
să-și păstreze credința lui și s-au rugat împreună. După aceasta
au încetat prigonirile asupra fratelui Gheorghe. Acel preot a
fost un creștin ortodox care nu și-a impus prin constrângere
convingerile lui, ci a respectat și credința fratelui Gheorghe.

47
 La data de 6 decembrie, 1939, am fost transferat de la
Regimentul 93 Infanterie din Arad la Batalionul Specialități
Moto, care se formase la Turda. În această unitate l-am
cunoscut pe fratele Creangă Constantin din județul Mehedinți
care a primit credința Penticostală fiind militar. Întâlnindu-ne,
ne-am bucurat că avem aceeași credință. El lucra la biroul
mobilizări și dorea să lucrăm împreună la acest birou. Pentru
aceasta ne-am rugat lui Dumnezeu și am primit răspuns, fiind și
eu chemat să lucrez în biroul mobilizări.
Într-o noapte am avut o descoperire dumnezeiască.
Fiind santinelă într-un garaj, am auzit o voce care zicea: „E
ultima noapte când faci santinelă! Vei lucra la birou și în slujba
Evangheliei.” Nu știam cum se va realiza aceasta. A doua zi
comandantul companiei m-a chemat și mi-a dat decizia de
transfer de la instrucție pentru a lucra la biroul mobilizări.
După ce am lucrat o vreme cu fratele Creangă
Constantin în același birou, a venit un ordin în care era scris că
sectanții, evreii și țiganii vor fi trimiși în lagăr la Bug, în
U.R.S.S..
Citind acest ordin m-am îngrijorat și am cerut
comandantului să mă lase acasă pentru a merge cu părinții la
Bug, chiar dacă acolo vom suferi și vom muri împreună.
Comandantul nu mi-a dat voie să plec acasă. Când eram mai
îngrijorat, am spus unui frate credincios că este ordin prin care
credincioșii trebuie să fie trimiși la Bug, pentru exterminare. El
mi-a zis: „Dacă Dumnezeu n-a semnat acest ordin, nu se va
împlini!” Într-adevăr, ordinul nu a fost aprobat de Dumnezeu
pentru că nu s-a împlinit.
După ce a început războiul și armata română împreună
cu alte armate a intrat în U.R.S.S., a venit ordinul ca toți
militarii activi să fie trimiși pe front, iar la birouri să lucreze
oamenii mai înaintați în vârstă, concentrați. Fratele Creangă și
cu mine eram militari activi. Șeful biroului nostru, deși ținea la
48
noi, ne-a repartizat la o companie care mergea pe front și am
preluat în primire tot armamentul necesar pe front.
Într-o seară i-am zis fratelui Creangă: „Nu știu câte
nopți nedormite vom avea pe front, vino să mergem într-un lan
de porumb să stăm o noapte în veghe și rugăciune, apoi
Domnul va face ce va crede.” Am vegheat și ne-am rugat o
noapte.
În ziua următoare a venit un general să ne facă
verificare la biroul mobilizări. Șeful biroului m-a chemat să-i
prezint actele pentru verificare. După ce i le-am prezentat și i-
am dat explicațiile necesare timp de trei ore, m-a felicitat. Șeful
biroului, căpitanul Bogatu a cerut însă să fie și el trimis cu noi
pe front. I-a spus generalului că suntem specialiști în lucrările
biroului mobilizări și că în acest birou nu pot lucra concentrați
care nu au experiență. Generalul, în registrul său de inspecții, a
scris numele meu și al fratelui Creangă, menționând: „Acești
militari nu vor merge pe front cât va ține războiul, pentru că
sunt specialiști în lucrări de mobilizări.” Când a venit să
inspecteze unitatea, generalul a citit numele nostru, ne-a trimis
să predăm tot inventarul și armamentul și să mergem la birou.
Mai mult chiar, pe masa noastră de birou am aflat câte
un bilet de voie semnat de general cu câte 15 zile de concediu.
Nu am plecat însă acasă, până când nu a plecat unitatea pe
front. Astfel ne-a păzit Dumnezeu de a ucide oameni și de fi
uciși în război. De la Turda, unitatea noastră militară s-a mutat
la Câmpina în județul Prahova. În Câmpina am frecventat
adunarea Creștinilor după Evanghelie, care făceau parte din
ramura condusă de Tudor Popescu, fost preot ortodox în
București la Biserica de pe str. Știrbei Vodă. El a fost scos din
slujba de preot de către Biserica Ortodoxă, pentru convingerile
sale evanghelice. După ce n-a mai fost preot ortodox, Tudor
Popescu a continuat să predice Evanghelia într-o casă din
București, în str. Carol Davila. În țară erau deja mai multe
49
adunări care urmau învățătura lui, între care era și adunarea din
Câmpina. În această adunare am conlucrat în slujba de
predicare a Evangheliei cu dl. profesor de istorie numit Mihnea
și inginerul Popescu Alexandru. De multe ori m-am bucurat în
Domnul cu frații din Câmpina.
De la Câmpina am călătorit în delegație la București,
unde i-am cunoscut pe frații penticostali Oprea Florea, Petruș,
Chișe Teodor și mulți alții cu care ne adunam la rugăciune prin
diferite case.
După 23 August 1944, când armata română a început
lupta împotriva naziștilor, am fost transferat la Lăculețe, în
județul Dâmbovița. Aici am lucrat din nou la biroul mobilizări,
până în luna aprilie 1945, când am cerut permisiunea să fiu
lăsat la vatră și să mă ocup de muncile agricole. Imediat după
ce am plecat eu acasă în permisie, unitatea mea a fost atacată de
un grup de partizani germani rămași prin păduri. Pot spune că și
de data aceasta am fost salvat de la moarte, prin harul lui
Dumnezeu.

11. CĂSĂTORIA MEA ȘI FAMILIA

Încă din perioada în care eram militar am făcut

cunoștință cu cea care avea să fie soția mea, Ileana, născută
Iacob, din satul Săliște, județul Turda, la 21 mai 1918.
Convingându-mă că este bună creștină, i-am propus să ne
căsătorim. Am încheiat actul de căsătorie civilă și religioasă la
12 noiembrie 1942 în satul Săliște. Am trăit și căutăm să trăim
o viață cu adevărat creștină.
Dumnezeu ne-a binecuvântat cu 6 copii. Silvia, născută
la 14 septembrie 1943, a decedat la vârsta de 5 săptămâni. A
doua fetiță, pe care am numit-o tot Silvia, s-a născut la 10
februarie 1945. A urmat școala profesională, a lucrat în comerț
50
și s-a căsătorit cu tânărul Căpitanu Virgil, cu care s-a mutat în
București. A urmat liceul și a lucrat ca inspectoare la magazinul
Victoria. Soțul ei este inginer mecanic. Ei au o fetiță, Ligia, și
un băiat, Cristian Valeriu. Ligia este absolventă a Facultății de
medicină și căsătorită cu Berci Mircea. Cristian este absolvent
de liceu și a studiat cu pasiune și la Facultatea de Matematică.
Elena, născută la 13 mai 1949, este a treia noastră fiică.
Este căsătorită cu Dan Cornel și are două fete: Diana și Simona.
Fetele lor, Diana și Simona au terminat liceul și continuă
studiile.
Ioan, căsătorit cu Mariana, absolventă a Facultății de
Filologie, este absolvent al Facultății de Comerț din A.S.E.. Au
trei copii: Andreea, Paul și Sandra. Ioan este și absolvent al
cursurilor teologice penticostale de la Bruxelles, fiind ordinat
pastor. Mariana a lucrat ca instructor de limba engleză la
Centrul de Librării. Slujesc Domnului cu toată familia.
Pavel, născut la 19 februarie 1953, este absolvent al
Institutului Politehnic și s-a căsătorit cu Sanda, asistentă
medicală; au două fetițe – Ina și Morisa; și ei slujesc Domnului.
Emilia, născută la 16 august 1957, este absolventă a
Facultății de Contabilitate din A.S.E. și a fost angajată
economistă la S.N.C.F.R.. Emilia este și absolventă a unui
Seminar Teologic din S.U.A.. Este căsătorită cu Ceuță Ioan,
absolvent de liceu și al Seminarului Teologic Penticostal de 4
ani din țară; apoi a urmat 3 ani de studii în S.U.A., primind
diploma de master. Este absolvent și al unui doctorat în
teologie la Columbia University din S.U.A.. În prezent este
Președintele Institutului Biblic Român pe care l-a înființat în
1993. Au două fetițe: Alina și Elisabeta. Slujesc Domnului cu
toată familia.
Mie îmi place să mărturisesc la fel ca Iosua: „Cât
despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua
24:15). Cred că orice pastor sau slujitor al lui Dumnezeu
51
dorește să poată mărturisi la fel. Acesta nu este meritul meu, ci
al harului dumnezeiesc.
Cred însă că soția mea, Ileana, are un rol esențial în
susținerea unei asemenea mărturii.
Soția mea s-a dovedit a fi un prețios „ajutor potrivit” și
un bun „tovarăș de lucru” pentru mine, tocmai prin felul în care
a știut să se ocupe de „adunarea de acasă”, adică de cei cinci
copii.
Datorită slujbei de conducere în țară, eu am lipsit mult
din familie și astfel, educarea și creșterea copiilor în frica
Domnului a rămas în sarcina soției.
Ea îi aducea pe copii la biserică, se ruga cu ei acasă și
tot ea îi îndruma sau corecta atunci când greșeau.
Ileana a păstrat tot timpul o legătură cu Dumnezeu prin
rugăciuni în care ne susținea pe toți, atât pe mine cât și pe copii.
În plus, dragostea ei pentru Domnul s-a arătat în
primirea de oaspeți atât din țară cât și din străinătate. Oricât era
de bolnavă, față de oaspeți arăta bucurie și îi trata cu tot ce avea
mai bun.
Chiar dacă suferințele ei nesfârșite ar fi putut-o
descuraja, așa ceva nu s-a întâmplat până în ziua de astăzi. Nici
faptul că Dumnezeu n-a vindecat-o pe deplin de grele ei
suferințe nu a făcut-o să-și piardă credința.
Dimpotrivă, copiii mei au învățat de la ea un verset de
aur: „Pot totul în Hristos, care mă întărește!” (Filipeni 4:13).

12. BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ

PENTICOSTALĂ ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN LUME

Credincioșii penticostali au apărut în anii premergători

secolului al XX-lea, din dorința de a trăi morala creștină, după
52
învățătura și modelul Domnului Isus Hristos și al primilor
creștini, așa cum este scris în Evanghelii, Faptele Apostolilor și
Epistolele Noului Testament.
Numele de „Biserică” l-a pronunțat Domnul Isus când
a zis: „Eu voi zidi Biserica Mea și porțile Locuinței morților
nu o vor birui.” (Matei 16:18).
Biserica este a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel o
numește „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia
adevărului” (1 Timotei 3:15).
Biserica este Apostolică, fiind alcătuită din pietre vii,
care sunt credincioșii, zidiți pe învățătura apostolilor și a
prorocilor și pe temelia care este Isus Hristos (vezi 1 Corinteni
3:11; Efeseni 2:19-22; 1 Petru 2:5).
Numele „Penticostal” provine de la coborârea Duhului
Sfânt la cincizeci de zile după învierea Domnului, adică la
sărbătoarea Rusaliilor sau Cincizecimea. (În original, cuvântul
grecesc folosit în Faptele Apostolilor 2:1 pentru Cincizecime
este „Pentekoste”).
După anul 1896, înmulțindu-se Bibliile tipărite în mai
multe limbi, credincioșii creștini din mai multe denominații s-
au convins că botezul Duhului Sfânt și darurile Sale nu au
încetat în primul veac al creștinismului, ci continuă să se
reverse, cum a spus apostolul Petru când a dovedit că apostolii
au primit botezul Duhului Sfânt. El a zis iudeilor: „Făgăduința
aceasta este pentru voi, pentru copii voștri și pentru toți cei ce
sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema
Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2:39).

Botezul Duhului Sfânt - temei biblic

În trecut Biblia era scrisă în limbile ebraică și greacă și

tradusă în latină și slavonă. În bisericile istorice se predica în

53
limba latină și greacă – limbi neînțelese de popor. Creștinii,
când au putut cerceta Scripturile scrise pe înțelesul lor, s-au
rugat pentru primirea botezului cu Duhul Sfânt și a darurilor
Sale. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile, au primit botezul cu
Duhul Sfânt și astfel s-au născut Bisericile Penticostale. Ei au
aflat că Ioan Botezătorul a spus despre Domnul Isus Hristos:
„El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc” (Matei 3:11).
Domnul Isus a promis tuturor credincioșilor: „Eu voi ruga pe
Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi
în veac; și anume Duhul adevărului pe care lumea nu-L
poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște, dar voi Îl
cunoașteți căci rămâne cu voi și va fi în voi” (Ioan 14:16,17).
„Duhul Sfânt... vă va învăța toate lucrurile” (v.26), „vă va
călăuzi în tot adevărul” (Ioan 16:13).
Ucenicii Domnului, înainte de moartea și învierea Sa,
aveau gânduri omenești. Ei se gândeau că Domnul Isus va
restatornici Împărăția lui Israel. Adeseori se certau ca să știe
care este cel mai mare (vezi Marcu 9:33,34; Luca 22:24).
Înainte de Înălțarea Domnului, ucenicii L-au întrebat:
„`Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou
Împărăția lui Israel?`. El le-a răspuns: `Nu este treaba voastră
să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub
stăpânirea Sa. Ci voi veți primi o putere, când se va coborî
Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în
toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.`”
(Fapte 1:6-8)
Domnul S-a înălțat la Cer, iar ei au rămas la Ierusalim
în rugăciune. Timp de zece zile și-au recunoscut greșelile, au
cerut iertare lui Dumnezeu și unii altora, ajungând să fie uniți
într-un cuget curat și să stăruiască în rugăciuni și cereri.
Ei au împlinit învățătura care zice: „Și când stați în
picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva,

54
pentru ca și Tatăl vostru, care este în ceruri să vă ierte greșelile
voastre.” (Marcu 11:25).
Pentru a primi botezul Duhului Sfânt este necesar ca
păcatele să fie iertate și inimile să fie curate (Psalmul 32:1-2).
În Ziua Cincizecimii, ucenicii Domnului erau toți
împreună în același loc... „și toți s-au umplut de Duhul Sfânt și
au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să
vorbească” (Fapte 2:1-4).
Același botez cu Duhul Sfânt a fost dat și în casa
sutașului roman Corneliu (vezi Fapte 10:45). L-a primit apoi
apostolul Pavel (vezi Fapte 9:17), l-au primit ucenicii lui Ioan
Botezătorul (vezi Fapte 19:1-7) și creștinii din Samaria (vezi
Fapte 8:17).
Primii creștini au experimentat botezul cu Duhul Sfânt
și roada Sa care este: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea,
înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22, 23). Duhul Sfânt lucrează
în Biserică prin darurile Sale. De pildă, unuia îi este dat să
vorbească despre înțelepciune; altuia să vorbească despre
cunoștință, datorită aceluiași Duh; altuia, puterea să facă
minuni; altuia proorocia; altuia deosebirea duhurilor; altuia,
felurite limbi și altuia tălmăcirea limbilor (vezi 1 Corinteni
12:8-10).
Toate acestea se primesc prin Harul lui Dumnezeu,
care ne învață „să trăim în veacul de acum cu cumpătare,
dreptate și evlavie” (Tit 2:12). Botezul cu Duhul Sfânt, roada
Sa și darurile Sale au fost experimentate și mărturisite în istoria
primilor creștini de Origen, Tertulian, Irineu și alți istorici ai
Bisericii Creștine. În toate perioadele istorice au fost în lume
credincioși adevărați pe care Dumnezeu i-a recunoscut (vezi 2
Timotei 2:19). Împreună cu Duhul Sfânt, Dumnezeu revarsă
iubirea Sa în inimile celor ce-L primesc. Fără iubire și sfințire,

55
orice alte manifestări de daruri spirituale sunt zadarnice (vezi
Matei 7:22, 23; 1 Corinteni 13:1-3).
După anul 1900, au fost mai mulți creștini care au
experimentat pocăința, nașterea spirituală la o viață nouă, roada
Duhului, botezul cu Duhul Sfânt și darurile Sale. Aceștia au
trăit pe continente și în țări diferite. Înainte de anul 1920,
lucrarea Duhului Sfânt s-a răspândit în Europa și anume în
Marea Britanie (Marea trezire din Țara Galilor), în Norvegia
(Biserica Filadelfia din Oslo cu pastorul T. B. Barratt), apoi în
Suedia și treptat pretutindeni. După anul 1920, învățătura și
experiența botezului cu Duhul Sfânt a pătruns și în România.
Din anul 1925, credincioșii penticostali s-au organizat, au
întocmit Statutul de organizare și funcționare și au cerut să fie
recunoscută Biserica Penticostală din România, conform art. 22
al Constituției din anul 1923. Nu au primit recunoașterea din
partea statului, deși au dovedit că respectă legile și autoritățile
statului și îndeplinesc conștiincios îndatoririle cetățenești. În
toate țările civilizate credincioșii penticostali sunt recunoscuți
iar funcționarea Bisericilor Penticostale este autorizată de
justiția acestor țări. În urma frecventelor demersuri făcute la
Ministerul Cultelor, acesta a răspuns că: „Principiile de credință
și statutul de organizare ale credincioșilor penticostali nu conțin
nimic dăunător bunelor moravuri, a ordinii publice sau a altor
culte – deja autorizate”. Acest răspuns a constituit un aviz
favorabil pentru autorizarea Bisericii Penticostale din România,
emis de Ministerul Cultelor prin Decizia 5734/1925. Anchetele
făcute asupra modului de viață al credincioșilor penticostali,
conform adresei Ministerului Cultelor 44627/1934, au
concluzionat că acești oameni trăiesc cu frica lui Dumnezeu, au
morală bună, îndeplinesc bine îndatoririle cetățenești față de
stat. Cu toate acestea, Biserica Penticostală nu a primit
recunoașterea oficială a statului.

56
 Ziarele Dimineața și Adevărul de atunci au scris despre
modul în care au fost prigoniți penticostalii. S-a scris că erau
țărani care au trecut prin felurite crize materiale și care au
căutat sprijin moral în credința lor, în viața spirituală și în
ajutorul lui Dumnezeu.
Între anii 1935-1940 era în vigoare Ordonanța nr.
11/1925, prin care se cerea expres ca sectanții, printre care erau
nominalizați și credincioșii penticostali, să fie depistați și
deferiți Justiției și tribunalelor pentru a fi pedepsiți.
Între anii 1940-1944, greutățile creștinilor penticostali
au sporit continuu. În această perioadă s-a dezlănțuit al doilea
război mondial. Mulți credincioși erau militari pe front, iar
soțiile lor și copiii lor, dacă erau găsiți la rugăciune, erau
amenințați, judecați și condamnați de tribunale militare.
Iată un caz: Fâșcu Ioan din Sucevița, județul Suceava, a
venit într-o permisie de pe front. Fiind prins cu credincioșii la
rugăciune, a fost trimis în judecată la Tribunalul Militar din
Cernăuți. Primarul, chemat ca martor, a mărturisit că inculpatul
este un om bun care își îndeplinește toate îndatoririle
cetățenești; cu toate referințele bune pe care le-a avut de la
armată și de la comună, a fost condamnat la 25 ani de
închisoare, pentru că s-a găsit cineva să spună că este împotriva
statului și a religiei de stat. Fâșcu Ioan mi-a mărturisit când
trăia: „Judecătorul care m-a condamnat în 1944 a primit și el o
condamnare la 25 de ani de închisoare de la noile autorități
comuniste. Mi-a părut rău pentru el, întrucât nu doresc rău
pentru rău”. La fel ca și Fâșcu Ioan au fost mulți oameni
credincioși condamnați la mulți ani de închisoare, înainte de
1945.

57
 Morala religioasă a credinciosului penticostal

Credincioșii penticostali consideră că virtutea cea mai

mare este iubirea față de Dumnezeu și față de oameni. Sunt
considerate păcate toate cuvintele și faptele care produc jignire,
daună spirituală și naturală celor ce le săvârșesc, societății și
vatămă onoarea lui Dumnezeu.

Morala socială

Credincioșii penticostali respectă legile și autoritățile

statului, îndeplinesc obligațiile cetățenești, având ca temei
Cuvântul lui Dumnezeu care este scris la Romani 13:1-7 și Tit
3:1,2. Ei caută pacea și buna înțelegere cu toți oamenii, fără
deosebire de convingerile lor. În mărturisirea de credință în
toate perioadele a fost și este prevăzut următorul principiu:
„Credincioșii penticostali nu defăimă alte culte, pentru că
urmăresc pacea și buna conviețuire cu toate cultele și cu toți
oamenii.” (vezi Romani 12:17,18).
În anul 1945 credincioșii penticostali s-au reorganizat
și au cerut din nou recunoașterea statutului de cult autorizat.
Țările aliate au declarat libertatea popoarelor și dreptul
cetățenilor pentru a-și manifesta convingerile lor, pentru
fericire naturală și spirituală, pentru pacea și bunăstarea
omenirii.
După al doilea război mondial, credincioșii penticostali
și-au editat Mărturisirea de credință și Statutul de organizare cu
speranțe noi, de libertate religioasă.
Au început să se desfășoare servicii divine în case
închiriate și în case puse la dispoziția lor de către persoane
private sau administrații locale. Până în anul 1945 credincioșii
penticostali nu aveau Case de Rugăciune construite ca atare.

58
Din această cauză se oficiau botezuri în apă în râuri, în aer
liber. S-au ținut servicii divine de evanghelizare, căsătorii și
alte servicii divine în deplină libertate. S-au ordinat noi pastori,
prezbiteri și diaconi. S-a tipărit revista Vestitorul Evangheliei,
s-au tipărit cărți de cântări, Harfa Bisericilor lui Dumnezeu,
fără restricție de tiraj. În revista Vestitorul Evangheliei s-au
publicat reportaje despre inaugurările Caselor de Rugăciune noi
construite în mai multe localități, botezuri în apă, botezuri cu
Duhul Sfânt. În numărul 3 din această revistă este publicat
mesajul președintelui S.U.A., Harry S. Truman, care a zis:
„Dușmanii civilizației, care ar fi distrus cu desăvârșire orice fel
de libertate religioasă, au fost învinși. Să ne unim cu toții ca să
creăm acea pace care să țină vie libertatea credințelor religioase
în toată lumea.”
În nr. 4-5, Vestitorul Evangheliei a proclamat duminica
de 19 august – zi de rugăciune în toată țara, invitând
credincioșii spre a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru victoria
câștigată de Națiunile Unite și să se roage ca Dumnezeu să
călăuzească popoarele pe calea păcii.
În nr. 2/1946, în revista noastră s-au publicat
următoarele: „În ziua de 8 ianuarie a avut loc un Consiliu de
Miniștri extraordinar, sub președinția d-lui dr. Petru Groza. Dl.
prim-ministru a prezentat noii miniștri, după care a adus la
cunoștința Moscovei hotărârile luate. Consiliul de Miniștri
luând în considerare aceste hotărâri socotește că este absolut
necesar ca să se țină alegeri în cel mai scurt timp posibil pe
bază de vot secret și universal. Toate partidele democratice și
antifasciste se vor prezenta la alegeri și vor depune liste de
candidați. De asemenea, se vor acorda depline libertăți: presei,
cuvântului, religiei și asociațiilor. Domnii miniștri de Interne,
Justiție, Culte, și Propagandă sunt însărcinați să ducă la
îndeplinire aceste hotărâri.”

59
 În nr. 4/1946 al revistei mai sus menționate, s-au
publicat următoarele cuvinte: „Pe data de 5 martie a.c. toate
cultele și asociațiile religioase din țară au fost invitate să-și
trimită delegații pentru a conlucra la Ministerul Cultelor în
vederea întocmirii noii Legi a Cultelor. Consfătuirea de la
Minister a avut loc în zilele 5-6 martie a.c.. „Biserica lui
Dumnezeu Apostolică” din România a participat prin delegați
la această consfătuire unde a putut să-și spună cuvântul.
Ministerul Cultelor a ascultat dorințele tuturor
delegațiilor prezenți și a luat notă într-un proces verbal de felul
cum văd ei lucrurile. La întocmirea noului proiect de Lege a
Cultelor, Ministerul urma să aibă în vedere dorința fiecăruia și,
după ce proiectul a fost întocmit avea să fie trimis tuturor
cultelor și asociațiilor religioase, pentru a se mai putea face
obiecțiile socotite necesare. Delegații din „Biserica lui
Dumnezeu Apostolică” au depus la Minister un istoric al
cultului, un Statut de organizare precum și Principiile de
credință.”
În nr. 4/1946, în revistă s-au scris îndemnuri la unitate,
fiind citat mesajul Duhului Sfânt: „Vă îndemn fraților, pentru
Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel
de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți într-un
chip desăvârșit într-un gând și o simțire” (1 Corinteni 1:10).
Ministerul Cultelor, la cererea înregistrată la nr.
2544/1946, ne-a făcut cunoscut următoarele: „Cu ocazia
convocărilor la Minister a reprezentanților cultelor și
asociațiilor religioase în legătură cu pregătirea noului Proiect de
Lege a Cultelor, în conformitate cu Acordul de la Moscova,
acest departament a trimis spre publicare un comunicat, apărut
în Universul la 22 februarie 1944 prin care autoritățile
polițienești și administrative din țară au fost rugate să lase
libere adunările religioase permise sau nepermise, cu scopul de

60
a-și desemna oficial delegații la Ministerul Cultelor în vederea
elaborării noii legi de libertate religioasă.
În sensul acestui comunicat, vi s-a aprobat ca adunările
dumneavoastră să se poată ține în mod liber până la intrarea în
vigoare a noii legi care va reglementa situația (Director: N.
Grosu)”. Acest director a devenit un bun creștin și mi-a fost un
bun frate și prieten.
Prin mila și harul lui Dumnezeu, prin biruința
națiunilor dornice de libertate, prin triumful democrației,
Bisericile Penticostale s-au putut reorganiza la început în trei
organizații: „Biserica lui Dumnezeu Apostolică” cu sediul la
Arad, „Creștinii botezați cu Duhul Sfânt” și „Ucenicii
Domnului Isus”, ambele cu sediul la București.
În această perioadă s-au depus mari eforturi pentru
unitatea frățească, atât de necesară pentru recunoașterea
Cultului Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică. Noile
autorități ne-au anunțat că numai o singură organizație
penticostală va putea fi recunoscută în România. Dumnezeu
știe câte eforturi s-au făcut în această perioadă pentru ca frații
să fie uniți, întrucât „toți, în adevăr, am fost botezați de un
singur Duh, ca să alcătuim un singur trup” (1 Corinteni
12:13). Prin harul și cu ajutorul lui Dumnezeu, unirea s-a
realizat. Cele trei grupări penticostale s-au unit pentru a putea fi
recunoscute.

Primirea recunoașterii statului

La data de 14 noiembrie 1950, prin Decret

Prezidențial nr. 1203, Cultul Penticostal – Biserica lui
Dumnezeu Apostolică a fost recunoscut și au fost aprobate
Mărturisirea de credință și Statutul Cultului. Astfel, Cultul

61
Penticostal din România a intrat pentru prima dată în rândul
cultelor recunoscute de stat, și a rămas așa până astăzi.

Greutățile întâmpinate după recunoașterea Cultului

Penticostal

După primirea recunoașterii Cultului era necesar ca

unitatea frățească să fie păstrată și întărită.
În perioada ce a urmat anului 1950, din partea
autorităților au fost luate anumite măsuri de restricție cu privire
la viața religioasă din România. Tirajul revistelor, calendarelor
și cărților de cântări, precum și al altor cărți religioase a fost
redus. După 1950 existau totuși în multe localități din țară,
biserici autorizate și pastori autorizați.
Între anii 1961-1963 s-a impus arondarea bisericilor.
Această nouă „măsură organizatorică” impusă de autoritățile
comuniste a făcut ca mai multe biserici din numeroase localități
să nu mai primească autorizație de funcționare. Unii pastori nu
au mai fost recunoscuți de Departamentul Cultelor.
Autorizațiile de funcționare se eliberau numai cu aprobarea
Departamentului Cultelor, după un lung proces de „verificări”.
A urmat apoi o altă îngrădire a libertății de cult -
reglementarea prin care se aproba ca serviciile religioase să se
oficieze numai sâmbăta seara după orele 18 și duminica până la
orele 14.
Botezurile în apă erau admise numai pentru tinerii
majori provenind din familii penticostale. Botezul se aproba
numai cu un tabel nominal, vizat de inspectorii
Departamentului Cultelor.
În anii aceia nu era permisă introducerea de Biblii în
țară și nici tipărirea lor. S-au făcut intervenții repetate către
autorități pentru a aproba tipărirea Bibliilor în țară sau pentru
62
aprobarea primirii Bibliilor de la Societatea Biblică
Internațională. După un timp, s-au primit anumite aprobări
pentru introducerea de Biblii în țară și astfel am putut beneficia
în câteva rânduri de câte 5.000 sau 10.000 de Biblii pe care le-
am putut distribui în biserici.
Credincioșii care se adunau la rugăciune în familii sau
în case fără autorizații erau amendați în baza Decretului
153/1970, același care condamna jocurile de noroc și alte fapte
antisociale. Bineînțeles că rugăciunile nu se încadrau în acest
decret. Totuși cei care îi amendau pe credincioși spuneau că
aici au ordin să îi încadreze. Credința în Dumnezeu nu s-a stins
însă prin amenzi și alte persecuții care au urmat!
La un moment dat, Președintele Departamentului
Cultelor a remarcat că există peste 300 de localități din țară
unde funcționează biserici penticostale neautorizate. Pe atunci
eram deja, prin harul și mila Domnului, Președintele Cultului
Penticostal. Am fost chemat să mi se ceară socoteală pentru
această situație „inadmisibilă”. Era foarte nervos. Am cerut
răgaz de o zi pentru a mă „pregăti” să-i răspund. După ce m-am
rugat, m-am prezentat a doua zi la Președintele
Departamentului Cultelor, găsindu-l mai liniștit. Atunci i-am
zis: „Domnule Președinte, toate aceste biserici au fost aprobate
de Consiliile Populare Locale!” „Cum așa?” m-a întrebat el. I-
am răspuns: „Consiliile Populare cer credincioșilor să
muncească la strângerea recoltei și la alte munci, să contracteze
cu statul bunuri agricole și, îndeplinind aceste lucruri, nu-i
opresc de la rugăciune! Dacă autoritățile locale zic așa, se
cuvine să mă duc eu să le spun oamenilor să nu se roage?
Chemarea mea este să deschid biserici și la aceasta m-aș bucura
să mă lăsați să merg”. Președintele Departamentului Cultelor n-
a mai zis nimic.
În bisericile locale din sate și orașe, credincioșii Îl
iubeau pe Dumnezeu, trăiau în pace unii cu alții și urmăreau
63
pacea cu celelalte culte și cu toți oamenii, continuându-și
activitatea.
Dacă în anul 1945, când s-a cerut recunoașterea
Bisericilor Penticostale, erau circa 25.000 de credincioși, până
în anul 1989 numărul lor s-a ridicat la aproximativ 300.000.
Bisericile autorizate erau circa 800 în 1989, iar cele
neautorizate erau în jur de 300. În total erau 1100 de biserici în
funcțiune.

Un an nou și o viață nouă

Evenimentele de la sfârșitul anului 1989 au făcut ca

pășind în anul 1990, în România să înceapă o viață nouă pentru
creștini. Cetățenii României și credincioșii s-au simțit liberi în
sfârșit.
Credincioșii penticostali au format noi biserici locale.
S-au organizat noi comunități religioase. La biserici, în
comunități și în consiliul bisericesc național s-au ales noi
conducători.
S-au înființat noi cercuri de studii biblice și școli
teologice cu diferite denumiri, precum și licee creștine.
S-au format noi alianțe evanghelice. S-au ținut
evanghelizări și mai multe întruniri în case de cultură și chiar
pe stadioane. În mai multe localități s-au zidit Case de
Rugăciune noi. Biserici până nu demult neautorizate au primit
autorizații de funcționare.
S-au tipărit multe Biblii, reviste și literatură religioasă.
Bisericile au fost vizitate de mulți predicatori din mai multe
țări. Delegați ai bisericilor noastre s-au deplasat la conferințe și
întruniri creștine în mai multe țări.

64
 13. PLOAIA TÂRZIE A BOTEZULUI CU DUHUL
SFÂNT ÎN ROMÂNIA – ÎNCEPUTUL BISERICII
PENTICOSTALE

Soții Gheorghe și Persida Bradin au deschis prima Casă

de Rugăciune Penticostală din România în comuna Păuliș,
județul Arad, la data de 10 septembrie 1922. Deschiderea
primei Case de Rugăciune de acest gen în locuința lor din
comuna Păuliș a fost ca să se roage lui Dumnezeu, cerând
vindecarea de boli și botezul cu Duhul Sfânt.
La început au fost doar două suflete la rugăciune, dar s-
au împlinit cu ei cuvintele Domnului Isus: „unde sunt doi sau
trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”
(Matei 18:20).
Prezența Domnului s-a dovedit prin faptul ca sora
Persida, care avea o umflătură la gât ce-i împiedica respirația, a
fost vindecată la o rugăciune. Umflătura a dispărut pentru
totdeauna. Două sau trei duminici au fost la rugăciune numai
cei doi soți, dar apoi mai mulți credincioși care i-au iubit pentru
purtarea lor bună, au început să vină cu ei. Până la sfârșitul
anului 1922, Biserica Penticostală din Păuliș avea aproape
cincizeci de membri și s-a format acolo chiar și un cor pentru a-
L lăuda pe Domnul.
În anul 1923, soții Persida și Gheorghe Bradin,
împreună cu alte suflete credincioase, au primit botezul cu
Duhul Sfânt la fel ca primii creștini în Ziua Cincizecimii (Fapte
2:1-4).
În anul 1925 erau deja în țară mai mult de zece biserici
penticostale. Credincioșii care le alcătuiau aveau un singur țel:
voiau să împlinească îndemnul apostolului Iuda, care a scris:
„Preaiubiților, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu
65
despre mântuirea noastră de obște, m-am văzut silit să vă
scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința care a fost
dată sfinților odată pentru totdeauna.” (Iuda v.3).
După cum se înțelege din cuvintele de mai sus,
apostolul Iuda s-a gândit să scrie despre mântuirea noastră de
obște. Obștea este o comunitate locală sau o adunare a
credincioșilor. În această obște, Duhul Sfânt l-a determinat pe
apostolul Iuda să scrie îndemnul ca toți creștinii să lupte și să
îndeplinească credința sau învățătura dată odată pentru
totdeauna sfinților. Dumnezeu cunoaște pe cei care sunt ai Lui
dintr-o comunitate sau obște.
Domnul Isus a predat ucenicilor Lui, prin Duhul Sfânt,
învățăturile și poruncile pe care le-a primit de la Tatăl.
Apostolii stăruiau în împlinirea învățăturilor Domnului Isus, iar
primii creștini stăruiau în învățătura apostolilor (Fapte 2:42).
Noi mărturisim că Biserica Penticostală s-a născut din dorința
credincioșilor de a lupta și a trăi în credința dată odată pentru
totdeauna sfinților. Ea este opera Cuvântului lui Dumnezeu și a
trezirii spirituale produse de Duhul Sfânt.
În anul 1925, s-au scris broșuri de combatere a
credinței penticostale. Ziarele arătau că în comuna Păuliș,
județul Arad, au apărut penticostalii. Publicând cuvinte
defăimătoare la adresa penticostalilor aceste publicații
răspândite în țară au făcut ca mulți credincioși să se deplaseze
la Păuliș, pentru a vizita Biserica Penticostală. Mulți, din cei ce
au cercetat biserica, s-au convins că penticostalii au o morală
bună, vor să trăiască în sfințenie și să țină credința dată sfinților
odată pentru totdeauna. Astfel, mulți au rămas și ei credincioși
penticostali.

66
 Anii 1925-1930

Deoarece satul meu, Mocrea, nu era decât la vreo 40

km de Păuliș, am cunoscut încă din această perioadă familia
Bradin. După mărturisirile auzite de la Gheorghe Bradin și
după citirea scrierilor sale, am înțeles că în primii ani se aflau
biserici penticostale în localitățile: Păuliș, Cuvin, Șoimoș,
Arad-Micalaca, Pâncota, Caporal Alexa, Măderat, Târnova,
Tauți, Nadăș și altele din județul Arad. Ceva mai târziu se mai
aflau biserici penticostale în județele Timiș, Brăila, Galați,
Suceava, Bihor, ca și în alte părți.
Cei mai mulți credincioși penticostali proveneau dintre
țăranii săraci, muncitori și oameni fără mare pregătire școlară.
Ei erau râvnitori pentru a trăi morala creștină după învățăturile
biblice și modelul de viață al Domnului Isus și al primilor
creștini. S-au potrivit astfel cu rugăciunea Domnului Isus, care
după ce și-a ales ucenicii, a zis: „Te laud, Doamne al cerului și
al pământului pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei
înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.” (Matei:11-
25). I-a asemănat pe credincioși cu pruncii, pentru că erau
smeriți și cu inimile curate și fără vicleșug.
Domnul Isus a venit în lume să propovăduiască
săracilor Evanghelia. El Însuși S-a făcut sărac pentru a ne
îmbogăți pe noi cu bunuri spirituale. Apostolul Pavel a scris
membrilor Bisericii din Corint: „uitați-vă la voi, care ați fost
chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici
mulți puternici, nici mulți de neam ales” (1 Corinteni 1:26).
Din această categorie de oameni au fost chemați de Dumnezeu
la mântuire și credincioșii penticostali din țara noastră. Ei n-au
avut la început posibilități materiale pentru a publica articole în
reviste sau a tipări cărți spre a face cunoscut numele și
convingerile lor. Au fost însă alte publicații pe care le-au scris

67
cei ce au vrut să combată credința lor, dar în fapt au contribuit
la răspândirea mesajului penticostal.

*******
În cele ce urmează voi prezenta câteva date importante
pentru istoria mișcării penticostale din România, așa cum le
cunosc eu.
În anul 1924, credincioșii penticostali au făcut prima
cerere la Ministerul Cultelor și Artelor pentru a primi
recunoașterea statului.
În anul 1925, la 29 ianuarie, consecință a cererii de mai
sus, prin Decizia Ministerului Cultelor și Artelor nr. 5734,
bisericile penticostale au fost înscrise între sectele interzise de
stat.
În anul 1928, prin Decizia Ministerului Cultelor și
Artelor nr. 24536 s-a comunicat în presă interzicerea
penticostalilor. A mai apărut o broșură numită Călăuza, în care
erau scrise o parte din principiile de credință ale credincioșilor
penticostali, numele și adresa lui Gheorghe Bradin, Păuliș,
Județul Arad. Nici în deciziile Ministerului Cultelor și Artelor,
nici în reviste sau broșuri în care s-a scris despre penticostali n-
a fost menționat că penticostalii nu ar avea o morală sănătoasă,
că ar fi împotriva bunelor moravuri sau că ar avea vreo
vinovăție față de legile statului, ci numai atât – că statul nu-i
recunoaște. După apariția deciziilor de nerecunoaștere și a
cărților de combatere, mulți s-au deplasat la fratele Gheorghe
Bradin în Păuliș, l-au întrebat despre credința penticostală și au
participat la serviciile religioase în bisericile penticostale. Mulți
s-au convins că s-au răspândit vești neadevărate despre ei și că
penticostalii Îl iubesc pe Dumnezeu, își iubesc semenii și sunt
muncitori cinstiți. Astfel, mulți au aflat despre credința și
practicile penticostale că sunt întemeiate pe învățăturile Bibliei

68
și s-au convins că decretele de interzicere și învinuirile din
cărțile de combatere nu sunt întemeiate.

Prima organizare a Bisericii Penticostale

În anul 1928, pastorii, prezbiterii, diaconii și

predicatorii bisericilor penticostale din timpul acela s-au adunat
la un sfat frățesc pentru a se organiza și a stabili principiile de
credință.
Organizarea bisericilor penticostale a fost necesară
pentru unificarea tuturor credincioșilor conform rugăciunii
Domnului Isus care a zis: „Mă rog ca toți să fie una” (Ioan
17:21). Unitatea este lucrarea Duhului Sfânt, cum este scris la 1
Corinteni 12:12-13. Unitatea frățească poate fi realizată numai
respectând porunca Domnului Isus: „Vă dau o poruncă nouă:
Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și
voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți
ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan
13:34-35).
Voia lui Dumnezeu este ca toți credincioșii să fie uniți
în chip desăvârșit, având „o simțire, o dragoste, un suflet și un
gând” (1 Corinteni 1:10; Filipeni 2:2). Ca urmare a discuțiilor
purtate cu Gheorghe Bradin și din cele citate în revistele
penticostale, am înțeles că la sfatul din anul 1928 au fost circa
50 de frați, între care erau: Gheorghe Bradin, Mihai Olar,
Isbașa Alexandru, Ioan Bododea, Neța Ioan, Lela Gheorghe și
Urlea Gheorghe. Aceștia au format Comitetul de conducere,
alegându-l ca președinte pe Gheorghe Bradin, secretar pe Mihai
Olar și redactor pe Ioan Bododea.
În procesul verbal al acelei adunări din 1928 s-a scris
că organizarea se întemeiază pe principiile biblice arătate de
Domnul Isus, care a zis: „Căci acolo unde sunt doi sau trei

69
adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei
18:29). Scopul organizării a fost ca într-o unitate sfântă toți
credincioșii penticostali să urmeze exemplul primilor creștini
care „stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească,
în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2:42). Organizația
s-a numit „Asociația Religioasă Biserica lui Dumnezeu
Apostolică”.
Este important de reținut faptul că se închega astfel în
România o mișcare fără intervenția unor misionari din alte țări.
Biblia în limba română și deschiderea inimii credincioșilor
români pentru revărsarea Duhului Sfânt au fost atunci de ajuns.

14. REORGANIZAREA BISERICILOR

PENTICOSTALE DIN ROMÂNIA

În luna ianuarie 1945, la o conferință organizată în

comuna Pâncota, județul Arad, împreună cu frații adunați am
semnat Cererea pentru recunoașterea Bisericii Penticostale,
însărcinând ca reprezentați ai bisericilor pe frații Iulian Florea
și Șandru Trandafir.
La 20 mai 1945, la o conferință pentru organizarea
Bisericii Penticostale, au fost aleși în Comitetul Executiv frații:
Gheorghe Bradin – președinte, Olar Mihai – vicepreședinte,
Șandru Trandafir – secretar general, Urlea Gheorghe – casier
central. S-a hotărât tipărirea revistei Vestitorul Evangheliei,
avându-l ca redactor pe fratele Șandru Trandafir.
Ministerul Cultelor, Direcția Cultelor Minoritare, prin
adresa nr. 25411 din 20 mai 1946, a răspuns că adunările
noastre de cult pot fi ținute în mod liber. Domnul mă chema tot
mai insistent în lucrare în timpul acela. Revista Vestitorul
Evangheliei din luna iulie 1946 a publicat despre deplasarea
70
mea, făcută împreună cu fratele Vamvu Alecsie la 12 mai 1946
pentru reorganizarea bisericilor din județul Argeș în comuna
Oarja. La 19 mai același an m-am deplasat și în județul Galați.
În aceeași revistă este menționat că la 30 mai am fost ales
prezbiter al cercului raional Arad. Nu era o slujbă înaltă, dar
eram foarte solicitat în biserici.
La 15-16 august 1946 s-a ținut în Arad prima
conferință cu frații adunați din toată țara, la care am fost ales
președinte al Biroului de Zi.
La 23 decembrie 1946 s-a primit recunoașterea
provizorie a Bisericii lui Dumnezeu Penticostale cu sediul în
Arad, avându-l ca președinte pe fratele Bradin Gheorghe.
Aceasta era cea mai mare grupare penticostală.
Datorită faptului că erau deosebite convingerile fraților
penticostali în anul 1946, au primit recunoașterea și „Creștini
Botezați cu Duhul Sfânt”, având ca președinte pe fratele
Cojocaru Pintilie, precum și o a treia grupare penticostală –
„Ucenicii Domnului Isus” sub conducerea fratelui Jiloveanu
Ioan din București.
Credincioșii penticostali erau în majoritate oameni
simpli fără multă școală. La fel eram și noi slujitorii Bisericii.
Niciunul din noi nu avea o pregătire intelectuală deosebită și cu
atât mai puțin o formație teologică.
Gruparea Bisericilor lui Dumnezeu Penticostale a
hotărât să organizeze cursuri de pregătire pentru diaconi,
pastori și conducători.
În perioada 11-27 noiembrie 1948 s-a ținut în Arad un
curs de contabilitate și administrație bisericească condus de
fratele Trandafir Șandru.
În anii 1951-1952, s-au ținut cursuri biblice în Rădăuți,
Cluj, Timișoara și București.
Foarte curând din cursant am devenit lector, adică din
învățăcel, învățător.
71
 În anii 1954/1955 și 1956 s-au ținut cursuri biblice cu
caracter de seminar cu o durată de trei luni la care au participat
circa 50 de frați slujitori. La aceste cursuri fratele Șandru
Trandafir a fost director, iar eu am fost lector alături de frații
Vamvu Alecsie și Porubin Ioan.
Atât pentru legătura frățească, dar și pentru învățături
biblice s-au ținut conferințe trimestriale cu pastorii în mai multe
zone din țară.
În anul 1976 după îndelungi cereri și formalități ni s-a
aprobat înființarea Seminarului Teologic Penticostal, cu o
durată de studii de 4 ani. În primul eșalon au fost admiși 15
tineri din toată țara. Atât cursurile cât și găzduirea studenților s-
a făcut la sediul central al Cultului pe str. Carol Davila, nr. 81.

Activitatea editorială

Credincioșii penticostali nu au fost de la început foarte

buni scriitori. Totuși noi am publicat atât reviste cât și câteva
cărți. Iată o listă a modestelor noastre tipărituri la editarea
cărora am participat cu onoare și mare bucurie:
Între anii 1945-1948 s-a tipărit revista VESTITORUL
EVANGHELIEI.
Începând din anul 1953 s-a tipărit revista BULETINUL
CULTULUI PENTICOSTAL, cu apariții lunare sau uneori
bilunare, până în anul 1989. La această revistă am colaborat fie
scriind editoriale fie diferite articole.
În fiecare an s-a tipărit și Calendarul de perete al
Cultului Penticostal în care se făcea și planificarea temelor de
studiu biblic săptămânal desfășurat în bisericile locale.
Între anii 1946-1980 s-au tipărit 8 ediții ale cărții de
cântări HARFA BISERICII LUI DUMNEZEU.
Începând din anul 1976 s-au tipărit mai multe cărți:

72
 ÎNDRUMĂTORUL PASTORULUI de Trandafir
Șandru;
VIAȚA ȘI ACTIVITATEA APOSTOLULUI PAVEL
de
Trandafir Șandru;
LECȚIUNI BIBLICE de Cristian Vasile Roske;
PNEUMATOLOGIA de Trandafir Șandru;
BISERICA LUI DUMNEZEU ȘI ASPECTE DIN
VIAȚA EI de Pavel Bochian;
ACTELE DE CULT ÎN BISERICA LUI DUMNEZEU
de Alecsie Vamvu;
LUMEA DIN PUNCT DE VEDERE BIBLIC -
MANUAL GEOGRAFIC, ȘI ARHEOLOGIC de Emil Bulgăr;
VIAȚA APOSTOLULUI PETRU de Pavel Bochian;
CREDINȚĂ ȘI FAPTĂ - COMENTARIU DUPĂ
EPISTOLA LUI IACOV de Pavel Bochian și Cristian Vasile
Roske;
EVANGHELOGIA - VIAȚA ȘI ÎNVĂȚĂTURILE
DOMNULUI ISUS HRISTOS de Trandafir Șandru.
Tirajul acestor tipărituri era mic față de numărul
membrilor și al bisericilor care cereau să le fie trimise. Nu am
putut tipări Biblii în țară, ci le primeam din străinătate. S-au
făcut în aceeași perioadă construcții și amenajări ale Caselor de
Rugăciune în mai multe localități și s-au construit și amenajat
cu autorizații mai multe lăcașuri tolerate de autoritățile locale.
Nu le puteam extinde pe toate în condițiile restrictive impuse de
regimul comunist, dar ne bucuram că în cele pe care le-am
reamenajat funcționau biserici pline.

73
 Autorizații eliberate

Anii 1960 și 1961 ne-au adus o nouă formă de

îngrădire și persecuție – arondarea bisericilor. Ce însemna
aceasta? Guvernul comunist reducea în felul acesta numărul
bisericilor existente. În multe sate și comune mai mici,
bisericilor penticostale li s-au suprimat autorizațiile de
funcționare pe motiv că erau prea mici. Credincioșii au fost
„arondați” spre biserici mai mari, în centre comunale sau
urbane mai mari. Mulți credincioși aveau de mers pe jos
kilometri întregi pentru a se aduna împreună cu frații și pentru a
participa la serviciile divine.
În perioada următoare, pentru că rămăseseră un număr
destul de mic de Case de Rugăciune autorizate, (după unele
informații circa 400 de biserici și 100 de filiale) am făcut multe
intervenții și am reușit ca până la sfârșitul anului 1989 să avem
800 de biserici autorizate.
Cât privește numărul de membrii în țară, dacă în anul
1950 numărul membrilor era de circa 25.000, cu ajutorul
Duhului Sfânt, în anul 1989 numărul sufletelor din bisericile
penticostale era de circa 300.000.

Casa de pensii

În cadrul Cultului a fost și este și astăzi recunoscută

Casa de Pensii și Ajutoare a Cultului, prin care slujitorii
angajați la Cult care împlinesc vârsta de pensionare, sunt
pensionați în conformitate cu Regulamentul Casei și cu legile
statului.
Pentru pastorii care au activat fără a fi angajați perma-
nent, este prevăzută posibilitatea de a li se acorda ajutoare
financiare din Fondul de ajutorare al Cultului.

74
 15. CONVIEȚUIREA ARMONIOASĂ ÎNTRE
BISERICILE PENTICOSTALE

Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală este

opera Cuvântului lui Dumnezeu și a Duhului Sfânt, după cum
am amintit de mai multe ori. La începutul secolului douăzeci, în
mai multe țări credincioșii penticostali având același crez și
experimentând credința sfinților, pocăința, nașterea la o viață
nouă și lucrarea Duhului Sfânt cu roada și darurile Sale, s-au
unit și au întemeiat bisericile locale, la fel ca primii creștini.
În anul 1947, la Zurich, în Elveția, s-a ținut Conferința
Mondială a Bisericilor Penticostale, unde reprezentanții
bisericilor au făcut cunoștință unii cu alții, au depus mărturisiri
din experiența lor și au stabilit legătura frățească.
De atunci s-au ținut conferințe mondiale din trei în trei
ani. Prima dată când am participat la una din aceste conferințe
mondiale a fost în anul 1970, în Dallas (SUA).
În Europa s-a ținut prima Conferință Europeană la
Nyhem în Suedia în 1969. De atunci se țin conferințe
penticostale europene din trei în trei ani.
Participând la conferințele penticostale mondiale și
europene am ascultat referatele biblice care s-au prezentat și am
constatat că în fapt credincioșii penticostali din diferite țări sau
continente au convingeri biblice asemănătoare. Fără deosebire
de naționalitate sau culoare, penticostalii au unitate spirituală în
iubire, fiind botezați de un singur Duh (vezi 1 Corinteni 12:13),
au aceeași învățătură, fiind călăuziți de Duhul Sfânt, cum a zis
Domnul Isus: „Duhul Sfânt vă va învăța toate lucrurile” (Ioan
14:26) și „Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot
adevărul” (Ioan 16:13). Cei ce au în ființa lor puterea Duhului
Sfânt, au învățătura Duhului și trăiesc după aceasta (vezi Ioan
2:22). Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii
75
lui Dumnezeu (vezi Psalmul 143:10; Romani 8:14; Galateni
5:18).
Bisericile Penticostale călăuzite de Duhul Sfânt nu
exclud învățătura biblică primită în Seminarii și Institute
Teologice sau prin literatură teologică. Credincioșii penticostali
stăruiesc în rugăciune pentru ca în toate formele de învățământ
să se dea întâietate învățăturilor Bibliei și călăuzirii Duhului
Sfânt. Comitetele de organizare ale conferințelor mondiale și
europene nu au rolul de conducere mondială sau europeană a
bisericilor, ci de părtășie și pregătire a conferințelor. De asemenea,
în aceste comitete se discută probleme biblice de interes comun, se
evidențiază mărturisiri și experiențe spirituale din diferite biserici și
se propun teme și referate pentru următoarele conferințe.

Organizarea Bisericilor Penticostale în

Europa și în lume

Credincioșii penticostali și reprezentanții bisericilor

provenind din felurite organizații locale sau naționale prezintă
la conferințele mondiale și europene sistemele lor organiza-
torice.
Unii penticostali susțin forma organizatorică centra-
lizată sau episcopală, având o conducere centrală căreia să i se
supună toate bisericile locale. În acest sistem conducerea
centrală repartizează pastori, diaconi și slujitori pentru
bisericile locale. În cazul în care cei din conducerea centralizată
sunt legaliști, făcând lege din propunerile lor, chiar dacă nu
sunt biblice, se ajunge la totalitarism și dictatură omenească.
Altă formă de organizare a bisericilor este cea congre-
gațională sau a libertății și autonomiei locale. În acest sistem
bisericile locale pot alege o conducere proprie care să le
reprezinte unde este necesar. Astfel bisericile pot avea o organi-
zare regională sau națională cu scopul primordial de întărire a
76
legăturilor frățești, a sfințeniei sau a moralei, dar nu de a
impune legi sau dispoziții slujitorilor din biserica locală, fără
asentimentul majorității membrilor. Eu cred că această formă
de organizare are temei biblic: „alegeți dintre voi...” (Fapte
6:3); „binele pe care mi-l faci să nu fie silit” (Filimon 1:14).
Slujitorii Bisericii care nu sunt impuși, ci lucrează cu asenti-
mentul membrilor, cârmuiesc cu mai multă râvnă și atașament
(vezi Romani 12:8).
În biserica locală, nici dărnicia nu trebuie să fie silită
sau impusă, ci trebuie făcută de bună voie (vezi 2 Corinteni
9:7). Unde este bunăvoință, toată slujirea este bine primită
înaintea lui Dumnezeu (vezi Marcu 12:43-44; Luca 21:3; 2
Corinteni 8:12).
În bisericile autonome care se bucură de libertate,
Duhul Sfânt poate decide: „Puneți-Mi deoparte pe cei ce i-am
ales” (vezi Fapte 13:2). Slujitorii aleși prin votul membrilor
sub călăuzirea Duhului Sfânt, întrunesc calitățile biblice (vezi 1
Timotei 1:1-13; Tit 1:6-9). Cu privire la acești slujitori este
valabil cuvântul: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată
turma peste care v-a pus Duhul Sfânt” (Fapte 20:28).
Un alt principiu care este adoptat de unele biserici
locale este acela al independenței. Astfel de biserici n-au o
conducere centrală, ci numai locală. Acestea păstrează uneori
legături frățești cu alte biserici, participă la conferințele care se
organizează, dar recunosc și susțin numai conducerea bisericii
locale.
După îndemnul pe care îl am din partea lui Dumnezeu,
consider că cea mai bună este organizarea care asigură libertate
bisericii locale. Dumnezeu ne-a chemat la slobozenie: „unde
este Duhul Domnului acolo este slobozenia” (2 Corinteni
3:17), cu unele condiții: să nu fie nimeni pricină de poticnire
(vezi 1 Corinteni 8:9); să nu fie niciun motiv pentru a săvârși

77
faptele firii pământești (vezi Galateni 5:13); să nu fie o haină a
răutății (vezi 1 Petru 2:16).
În bisericile penticostale din țările scandinave se
respectă principiul organizatoric al libertății bisericii locale.
Situația organizatorică în bisericile penticostale din
Europa de răsărit consta în faptul că bisericile numite
neoprotestante aparțineau de o conducere centrală. În multe țări
există o federalitate. Bisericile s-au încadrat în aceste federații
pentru a-și menține libertatea. Au fost și unele biserici care au
refuzat încadrarea în aceste federații, suferind persecuții,
amenzi, chiar închisoarea în timpul regimurilor comuniste.
În România, între 1950-1960 a fost organizată și
recunoscută o Federație a cultelor Adventist, Baptist, Creștin
după Evanghelie și Penticostal. Această federație nu a
funcționat mult timp, pentru că în anii `60 cei din conducerea ei
s-au împotrivit arondării și altor restricții care erau impuse.
Fiecare cult a continuat să funcționeze și și-a apărat interesele,
cum s-a putut mai bine.
Îmi amintesc de o discuție pe care am avut-o în anul
1988, cu un director al Departamentului Cultelor care mi-a zis:
„Penticostalii au ceva deosebit de conducerile celorlalte culte,
care poartă cu noi discuții contradictorii, unele foarte aprinse.
Voi păstrați tăcerea la centru și în țară, dar progresați, crescând
cel mai repede. Aveți cele mai multe biserici care funcționează
autorizat, dar și multe neautorizate. Din anul 1945 până în
prezent ați crescut de la circa 25.000 de credincioși la mult
peste 200.000.” Am răspuns: „Este scris că de fapt certurile de
cuvinte nu duc la niciun folos” (vezi 2 Timotei 2:14). Oamenii
lui Dumnezeu știu că trebuie „să aștepți în tăcere ajutorul
Domnului” (Plângerile lui Ieremia 3:26).
Fratele Ioan Bunaciu, în Istoria răspândirii credinței
Baptiste, a scris: „Unii din cei mai tineri susțineau o
confruntare cu autoritățile prin memorii, proteste, apeluri la
78
diferite organizații internaționale, iar ceilalți, mai bătrâni, eram
pentru rezolvarea problemelor de pe poziții principiale, prin
discuții, ca să determinăm factorii de răspundere ai statului să
ne rezolve problemele. Ce m-a intrigat pe mine a fost faptul că
cei mai mulți implicați în metoda rezolvării problemelor
noastre prin combatere cu autoritățile, au creat ei înșiși
conflicte artificiale ca să apară dizidenți, eroi, pentru ca
autoritățile românești să le elibereze pașapoarte de plecare în
SUA. Nouăzeci de procente din acești protestatari au emigrat în
SUA. Unii spuneau că au fost obligați să emigreze, dar nu
cunosc pe nimeni care să fi refuzat viza și să fi zis: `Mai bine
merg la închisoare decât să emigrez`. Unii chiar au spus
autorităților: `Dați-mi viza de plecare și veți avea liniște!` Noi
am stat la datorie predicând Evanghelia aici” (pagina 134). Din
cele arătate până aici, se poate înțelege că problemele spirituale
pot fi rezolvate sub călăuzirea Duhului Sfânt, cu un duh blând
și liniștit.
Fie dar ca și în viitor Biserica lui Dumnezeu să fie
călăuzită de Duhul Sfânt care este Duhul Adevărului și al păcii!
Amin!

79
PARTEA a II-a
SLUJIREA
 16. CONSACRAREA ÎN SLUJBA EVANGHELIEI

După cum am scris la început, m-am îndeletnicit cu

studiul Bibliei și cu vestirea Cuvântului lui Dumnezeu încă din
copilărie. În tot timpul tinereții, am vestit Evanghelia în
comuna Mocrea, unde m-am născut, și în mai multe comune
din județul Arad. În timpul serviciului militar, când aveam un
bilet de voie predicam în biserici din Turda și din mai multe
comune din județul Turda. Făceam la fel, mai târziu, la
Câmpina, la București și oriunde aveam ocazia și o ușă
deschisă pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu.
Prin harul și cu ajutorul Domnului, împreună cu
vestirea Evangheliei, m-am străduit să-mi păstrez curată
tinerețea îndreptându-mă după Cuvântul lui Dumnezeu
(Psalmul 119:9). Am respectat și îndemnul apostolului Pavel,
cum este scris în 1 Timotei 4:12, 15, 16; 2 Timotei 2:22; Tit
2:6-8.
Toate acestea sunt rezultatul harului lui Dumnezeu,
care aduce mântuire pentru toți oamenii. Mulțumesc Domnului
nostru Isus Hristos care m-a socotit vrednic de încredere și m-a
pus în slujba Lui (vezi 1 Timotei 1:12).
Biblia a fost cartea de bază din care am citit și am
învățat. Sigur că am mai citit tot felul de reviste și cărți
religioase pe care le-am întâlnit și am ascultat predicatori
talentați care aveau vocație în vestirea Evangheliei. Din toate
cărțile și din toate predicile am ales învățătura despre care am
constatat că este corespunzătoare cu dreptarul învățăturilor
sănătoase din Biblie și am urmat exemplul celor ce au trăit în
conformitate cu această învățătură.

83
 Ordinarea în slujba de pastor

În ziua de 29 iunie, 1945, în Casa de Rugăciune din

comuna Pâncota au fost adunați mai mulți frați pastori și
conducători de biserici penticostale. Îmi amintesc că erau acolo
fratele Gheorghe Bradin din Păuliș, Ardeleanu Gheorghe din
Șicula, Suciu Teodor din Iermata, Mustea Samuel din Sălăjeni,
fratele Cuț Vasile din Cil și alții.
Frații au propus ordinarea mea ca pastor al bisericilor
penticostale din județul Arad. La propunerea lor am zis: „Mă
simt slab pentru această slujbă, întrucât am venit bolnav din
serviciul militar, fac parte dintr-o familie săracă, am suferit
pentru credință, Biserica Penticostală nu este recunoscută încă
de către stat, iar din firea mea sunt slab și fricos.”
Un frate a zis atunci: „Dacă Domnul vrea să te pună în
slujba Lui și prin slăbiciunile tale să-Și arate puterea și mărirea
Sa, nici așa nu vrei să primești slujba propusă?” Am răspuns:
„Chemarea Domnului nu o refuz, dar vreau să am siguranța că
sunt chemat de El în această slujbă.” Frații au întrebat: „Cum te
poți convinge de această chemare?” – Am răspuns: „Puneți
două sorțuri. Unul cu DA și altul cu NU. Dacă trageți sorțul cu
DA, este pentru mine un semn al chemării Domnului. Al doilea
semn al chemării Domnului este acesta: să-mi dea El sănătate și
putere spirituală ca să pot îndeplini această slujbă”. Sorțul a
ieșit DA, iar Domnul mi-a dat sănătate, chiar și vindecare,
pentru că la ora aceea eram bolnav cu o infecție în corp. Iată că
azi trăiesc și lucrez în slujba Sa, acum când am împlinit 78 de
ani de viață, slavă Domnului!
În aceeași zi mi s-a făcut ordinarea prin rugăciune cu
punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor, cum este scris la
Faptele Apostolilor 6:6; 13:3; 1 Timotei 4:14; 2 Timotei 1:6-7.
Despre ordinarea mea s-a publicat o notă în revista Vestitorul
Evangheliei din luna august 1945.
84
 Activitatea în felurite slujbe

Prin harul lui Dumnezeu, am îndeplinit în Bisericile

Penticostale felurite slujbe.
Din anul 1945 până în anul 1950, am lucrat ca pastor al
Bisericii din Comuna Mocrea și m-am deplasat la mai multe
biserici din județul Arad și din mai multe județe din țară, pentru
a stabili pacea, unitatea frățească și organizarea comunităților
penticostale. Era necesară o activitate intensă, pentru desăvâr-
șirea vieții spirituale și a unității de credință, pentru că frații
aveau diferite convingeri și practici care împiedicau legătura
frățească organizată.
Am desfășurat această activitate pentru a realiza ce este
scris în Efeseni 4:12-16. Rezultatul a fost că tot mai multe
biserici locale au acceptat Mărturisirea de credință penticostală
înlesnind astfel drumul spre recunoașterea oficială a Cultului
Penticostal în România.

Greutățile slujbei

În slujba pentru unificare și organizare, am întâmpinat

greutăți din partea unora care nu voiau să se înscrie în registrele
de membri ale bisericilor, susținând că nu voiesc să fie scriși pe
pământ ci în cer. Aceștia ziceau că nu au trebuință de
recunoașterea statului și de autorizație, întrucât Domnul Isus și
apostolii n-au fost recunoscuți de iudei și de romani, nici n-au
avut autorizație. A fost nevoie de o activitate intensă și de
adâncire în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca mulți dintre cei
ce aveau astfel de păreri și unele practici greșite, să trăiască
într-o bună rânduială și apoi să se înscrie în biserici organizate.
Erau și unele păreri deosebite, privitoare la lucrarea
Duhului Sfânt. În fața acestora trebuia dovedit prin Cuvântul lui

85
Dumnezeu că toate semnele și minunile, n-au valoare, fără o
viață sfântă și iubire frățească!

Începutul slujbei de pastor

La începutul activității în slujba de pastor (anii 1945-

1951) mă ocupam și cu munca în agricultură și viticultură, dar
mă deplasam și în județul Arad și în alte județe, pentru vestirea
Evangheliei, la Cina Domnului, căsătorii, botezuri, binecu-
vântări de copii, înmormântări, rugăciuni pentru bolnavi,
precum și pentru organizarea, stabilirea unității conform
principiilor de bază de credință penticostale pe baza Bibliei.
A fost o activitate grea, așa cum am mai spus, din mai
multe motive. Unii credincioși, nu erau de acord cu
organizarea. Alții, care suferiseră în trecut amenzi și închisoare
pentru credința penticostală, nu erau de acord să primească în
funcții de conducere pe aceia care în timpul prigoanelor au
declarat că părăsesc învățăturile penticostale și s-au atașat de
alte culte.
În biserici erau deosebiri în modul de practicare a
serviciilor divine și împlinirea principiilor de credință. Am
depus multe mijlociri și îndemnuri să-i iertăm pe frații care s-au
atașat de alte culte, dar care au revenit la credința penticostală,
arătând că și Domnul Isus l-a iertat pe apostolul Petru pentru
lepădarea sa.
Am stăruit împreună în rugăciuni și îndemnuri biblice,
sfătuind pe toți să trăiască în pace și să întărim unitatea
frățească. Era necesar să stabilim principiile de credință, să
întocmim Statutul de organizare și să cerem ca Biserica lui
Dumnezeu Apostolică Penticostală să fie recunoscută de stat.
Am făcut multe călătorii cu trenul și zeci de kilometri
pe jos. Am trecut prin aceleași greutăți ca apostolul Pavel, care

86
a zis: „Suferim de foame, de sete... umblăm din loc în loc, ne
ostenim, lucrăm cu mâinile noastre, când suntem ocărâți
binecuvântăm, când suntem izgoniți, răbdăm, când suntem
vorbiți de rău, ne rugăm” (1 Corinteni 4:11-13).
Trecând prin astfel de încercări, aveam slăbiciuni
omenești și greutăți atât familiale, cât și din partea celor din
afara Bisericii, întrucât Biserica Penticostală nu primise
recunoașterea statului.

Începutul unor noi persecuții

În anul 1945, am ținut adunare cu credincioșii într-o

grădină din comuna Agrijul Mare, județul Arad. S-au adunat
mai multe sute de frați, surori și mulți oameni cu convingeri
diferite. Adunarea s-a încheiat cu oficierea unui botez nou-
testamentar. Am observat că în mulțime se afla și un
reprezentat al autorităților.
La trei zile după oficierea botezului, am fost chemat la
primarul comunei, care mi-a spus că în aceeași seară trebuie să
mă prezint la autoritățile statului, din comuna Sebiș (astăzi
devenit oraș), județul Arad. M-am deplasat la Sebiș, dar am
mers mai întâi la frați, am dormit la o familie și m-am prezentat
la autorități în ziua următoare la ora 10 dimineața. Acolo era o
santinelă care mi-a zis: „Aici nu este nimeni de serviciu ziua.
Serviciul începe seara la orele 21 și este până dimineața la ora
6”.
M-am înapoiat la frații credincioși, unde ne-am rugat și
m-am pregătit să mă prezint la autorități seara, la orele 22. În
timpul rugăciunii ce am făcut-o înainte de prezentare, a venit o
descoperire printr-o soră, spunând: „Așa zice Domnul: `Nu te
teme! Cu bine vei merge, cu bine vei veni, dar vei depune
mărturie pentru Domnul`”. Parcă nu eram eu pe deplin

87
încredințat că va fi așa. M-am prezentat la orele 22. Am fost
primit de noile autorități comuniste și întrebat: „Care lege ți-a
dat voie să predici din Biblie la sute de oameni și să botezi 104
persoane?” Am răspuns: „Sunt credincios penticostal din
copilărie. În Biblie scrie să se predice Evanghelia și cine crede
în Dumnezeu și se pocăiește să fie botezat. Aceasta este legea
biblică după care mă călăuzesc”. Mi-au răspuns: „Noi nu
credem în Dumnezeu și nici în Biblie”.
Atunci le-am zis: „În anul 1938, în Penitenciarul
Militar din Timișoara, am stat în camera 76, cu membrii
partidului comunist. Ei mi-au zis că nu cred în Dumnezeu, dar
au spus: `Dacă suferim împreună, ne vom bucura și de libertate
împreună. Noi nu înțelegem să combatem convingerile
religioase prin prigoană, ci prin știință`”.
Atunci autoritățile mi-au zis: „Lasă Biblia la o parte,
studiază cărțile marxist-leniniste și vorbește din ele”. Am
răspuns că nu pot spune că mă lepăd de credință, ca să nu fiu
mincinos. Ei mi-au zis: „Ține-te de Biblie, dar să nu vorbești
împotriva partidului și împotriva statului”.
Am răspuns: „Nu vorbesc împotriva statului pentru că
sunt cetățean și Biblia ne învață să îndeplinim îndatoririle
cetățenești, să respectăm legile și autoritățile statului. Nu
înțeleg însă de ce este legat ateismul de comunism”. Au spus că
așa este doctrina comunistă. Le-am vorbit din Romani 13:1-7, 1
Timotei 2:1-4, Tit 3:1-2. M-au eliberat în seara aceea și am
mers la frații din Sebiș, unde am mulțumit lui Dumnezeu prin
rugăciune.

O revelație personală a Domnului

După ce am trecut prin mai multe asemenea încercări,

din partea celor din afara Bisericii, dar și din partea unora din

88
biserici, într-un timp de slăbiciune și descurajare, m-am
deplasat la fratele Cuț Vasile în comuna Cil, județul Arad, cu
gândul să demisionez din slujba de pastor. Ajuns la Cil în casa
fratelui Cuț Vasile, i-am spus că vreau să demisionez, pentru că
am prea multe greutăți. Fratele mi-a zis: „Ești prea obosit acum.
Întâi stăm la masă, mâncăm și apoi discutăm.” După ce am stat
la masă, am vrut să vorbesc din nou, dar fratele Cuț m-a oprit și
a zis: „Trebuie să te odihnești acum; discutăm mâine
dimineață.” După ce am stat la masă s-au adunat în casa fratelui
Cuț mai mulți frați și surori, am citit din Biblie și ne-am rugat
până la ora 1 după miezul nopții.
După ce m-am culcat, am avut o revelație de la
Domnul. Nu știu dacă a fost un vis sau o altă descoperire –
Domnul știe. Mi se părea că am călătorit pe o alee frumoasă,
printr-un câmp cu iarbă verde, împodobit cu cele mai frumoase
flori de diferite culori minunate. Respiram un aer curat
împreună cu mirosul frumos al florilor și mă simțeam foarte
fericit. La sfârșitul aleii, pe care mergeam, am ajuns la un palat
mare, pe care îl priveam. Era de o frumusețe cum nu am mai
văzut altul. În timp ce stăteam în fața palatului și-l priveam, s-
au deschis ușile lui și am intrat înăuntru, într-un hol mare ca o
sală de așteptare dintr-o gară foarte mare. Am văzut acolo o
bancă pe care m-am așezat, simțindu-mă obosit. M-am odihnit,
dar eram singur pe bancă în holul acela. După un timp a venit
spre mine un om, îmbrăcat într-o haină de culoare argintie,
care-I acoperea picioarele până la genunchi. În picioare, avea
un fel de sandale. Fața Lui era frumoasă, ca a unui bărbat la
vârsta de 30 de ani. Părul capului era de o culoare aurie, care
cădea pe umerii Lui. El s-a așezat lângă mine pe bancă. L-am
privit, dar și El m-a privit pe mine. După o tăcere, m-a întrebat:
„Pavele, nu Mă cunoști?” Eu am răspuns: „Nu Vă cunosc”.
Atunci El mi-a zis: „Eu sunt Isus Hristos. În trupul în care Mă
vezi, eram când trăiam pe pământ.” L-am mai privit încă o dată
89
de sus până jos și am văzut picioarele Lui mai albe ca zăpada.
Atunci am zis: „Aceste sunt picioarele pe care o femeie
păcătoasă le-a udat cu lacrimi și le-a șters cu părul capului,
primind iertarea. Te rog, lasă-mă să le îmbrățișez și să le sărut.”
El mi-a zis: „N-ai voie să te atingi de Mine acum. Dar poți să
stai însă lângă Mine; întreabă-Mă ce vrei și-ți voi răspunde.”
Am stat și mă gândeam ce să întreb. Am întrebat: „Doamne, Tu
știi ce credință am eu și frații penticostali, botezați cu Duhul
Sfânt. Te rog, spune-mi, este bine ce facem? Trebuie să mai
adăugăm ceva sau să mai lăsăm din câte credem și facem?” El
mi-a răspuns: „Voi aveți credința care a fost dată sfinților,
odată pentru totdeauna. Aveți un singur păcat: vă interesați mai
mult de cele pământești decât de cele cerești. Trebuie să căutați
mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate
celelalte vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Am mai
întrebat: „Doamne, mai este mult până la venirea Ta?” El mi-a
răspuns: „Acum este timpul în care Mirele zăbovește să vină,
pentru ca mai mulți să se poată pregăti. Vestiți Evanghelia și
chemați oamenii la mântuire, să vină la pocăință, ca să
primească iertarea păcatelor și mântuirea lui Dumnezeu!” (vezi
Fapte 3:19; 2 Petru 3:9).
Atunci Domnul mi-a zis: „Să nu faceți fapte care sunt
pricină de poticnire pentru cei care vor să vină la mântuire.”
(vezi Romani 14:1-13) Domnul a mai zis: „Fii credincios până
la moarte, împlinește bine slujba la care te-am chemat și în care
ești așezat. Nu te teme de foamete, de sărăcie și de prigoniri,
pentru că Eu îți voi purta de grijă și te voi ocroti. Dacă oamenii
se vor răscula împotriva ta, Eu te voi apăra. Am hrănit mii de
oameni cu pâinile și peștii care s-au înmulțit și nici pe tine nu te
voi lăsa să suferi de foame cu familia ta, iar dacă vei fi bolnav
te voi vindeca”.
În timpul acestei descoperiri minunate, m-am convins
din nou că Biserica lui Dumnezeu este Mireasa lui Hristos,
90
căreia El îi poartă de grijă. Apostolul Pavel a zis: „v-am logodit
cu un bărbat ca să vă înfățișez înaintea Lui ca o fecioară
curată.” (2 Corinteni 11:2). Apostolul Ioan a spus: „Apoi am
văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și
pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am
văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă,
Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru
bărbatul ei. Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de
domnie și zicea: `Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va
locui cu ei și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu Însuși va fi
cu ei. El va fi Dumnezeu lor.`” (Apocalipsa 21:1-3)
M-am deșteptat la ora 5 dimineața și am spus fratelui
Cuț despre revelația primită. N-am mai depus demisia, fiind
deplin încredințat că este voia lui Dumnezeu să îndeplinesc
slujba la care am fost chemat de El. Zic și eu împreună cu
apostolul Pavel: „Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru,
care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, și m-a
pus în slujba Lui” (1 Timotei 1:12).
După revelația divină, cu ajutorul Duhului Sfânt, am
continuat îndeplinirea slujbei de pastor. Din anul 1945 până în
anul 1951, deși continuam să lucrez și în agricultură, când eram
chemat la slujbe sfinte (în biserici) lăsam totul pentru slujba
Evangheliei. Am urmat pilda apostolului Pavel care împreună
cu Aquila și cu Priscila, nevasta sa, lucrau în meseria lor, la
facerea corturilor, dar vesteau și Cuvântul lui Dumnezeu (vezi
Fapte 18:1-4).
Împreună cu mai mulți frați și surori din Mocrea,
lucram în agricultură și viticultură. Munca o făceam cu multă
plăcere pentru că în timpul lucrului cântam cântări creștine,
vorbeam din Cuvântul lui Dumnezeu și făceam pauze pentru
rugăciune. În timpul muncii aveam bucurii și împliniri
sufletești. S-a împlinit cu noi Cuvântul Domnului care zice: „O
inimă veselă înseninează fața... cel cu inima mulțumită are
91
un ospăț necurmat” (Proverbe 15:13-15). Am frumoase
amintiri de părtășie frățească cu frații și surorile din timpul
acela, în comuna Mocrea. Aveam servicii divine în Case de
Rugăciune închiriate, marți seara, joi seara, duminică dimineața
și după masă, când ne zideam sufletește prin Cuvântul lui
Dumnezeu și prin Duhul Sfânt.
În anul 1951 am fost solicitat să mă mut în orașul Arad
unde era atât Sediul Central al Cultului Penticostal cât și Sediul
Filialei Arad. Am primit chemarea de a conduce Filiala Arad în
care erau cuprinse bisericile penticostale din mai multe județe,
respectiv Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.
Am locuit în Arad între anii 1951-1966. Pe lângă slujba
de Supraveghetor al Filialei Arad, am păstorit Biserica
Penticostală Arad-Bujac, despre care am mai vorbit.

Chemarea în slujbă la conducerea Cultului Penticostal

În primăvara anului 1962 a încetat din viață fratele

Gheorghe Bradin, Președintele Cultului Penticostal. În timpul
acela eram Vicepreședintele Comitetului Executiv al Cultului.
În această calitate am organizat funeraliile fratelui Bradin.
Frații din Arad au cerut să-l înmormântăm la Arad, acolo unde
Gheorghe Bradin a trăit și a lucrat cel mai mult timp. Serviciul
de înmormântare s-a ținut în Casa de Rugăciune a Comunității
Penticostale din Grădiște și apoi la Cimitirul Eternitatea din
Arad.
La scurt timp după înmormântare, s-a ținut un sfat
frățesc în casa fratelui Ardeu Petru din Arad. Toți cei adunați
acolo m-au însărcinat ca, în calitate de Vicepreședinte, să mă
deplasez la București și să mă ocup de bunul mers al Cultului.
În condițiile de atunci, guvernul comunist nu ne-a permis
organizarea unor alegeri, astfel încât am devenit Președintele

92
Cultului Penticostal de drept – pe baza prevederilor Statului și
de fapt – pe baza alegerii lui Dumnezeu exprimată prin voința
fraților.
La biroul Cultului, care se afla pe str. Carol Davila nr.
81 din București, am aflat pe fratele Danciu Ioan, care era
contabil. Un alt frate, numit Barbu, era casier, iar fratele
Matache Dumitru era supraveghetorul Filialei București (fără a
avea însă vreun contabil, casier sau alți angajați).
În același an, respectiv în 1962, s-a impus și arondarea
filialelor Cultului. Constatându-se că filialele Cultului nostru
din Oradea, Arad și Suceava aveau personal de conducere, au
rămas aceste trei filiale penticostale în toată țara. Filialele din
București și Cluj s-au desființat, bisericile fiind arondate
Filialelor Arad și respectiv Oradea. Fratele Matache Dumitru a
fost transferat casier al Cultului și ulterior vicepreședinte în
Comitetul Executiv.
La prima întâlnire din 1962 a Consiliului Bisericesc și
a mai multor pastori, eu am propus ca frații Vamvu Alecsie,
Șandru Trandafir, Cristian Vasile Roske și alții, cărora le era
retras dreptul de membri, să fie reabilitați. Am arătat celor
prezenți că împreună cu ei am contribuit la reorganizarea
Cultului, după anul 1945, și de asemenea că trebuie să
intervenim pentru a fi recunoscuți de către autorități în funcții
corespunzătoare pentru a contribui la unitatea frățească și la
bunul mers al Cultului. Fratele Șandru Trandafir fusese pastor
la Biserica din București-Crângași, Vamvu Alecsie la Biserica
din București, str. Popa Nan; ambii fuseseră înlocuiți înainte de
1962. Consiliul Bisericesc a hotărât reabilitarea și să se ceară
recunoașterea lor de către autorități în slujba de pastori.
După aceste hotărâri au fost necesare intervenții la
Departamentul Cultelor, deoarece așa prevedea Statutul
Cultului aprobat de autoritățile comuniste.

93
 Am făcut personal mai multe intervenții scrise și am
intrat în mai multe audiențe, până când s-a acceptat anularea
hotărârilor de excludere din trecut. Printre altele, existau chiar
hotărâri judecătorești prin care frații amintiți mai sus și alții
erau avertizați să nu mai frecventeze bisericile penticostale. Am
susținut în repetate rânduri că Biserica este un loc public și că
nimeni nu poate fi împiedicat să participe la slujba religioasă,
conform Legii Cultelor din 1948, art. 3, în care se prevede:
„Nimeni nu poate fi urmărit pentru credința religioasă, sau
pentru necredința sa.”; prin urmare, hotărârile judecătorești
erau abuzive și neîntemeiate legal.
Cum autoritățile comuniste nu erau ușor de înduplecat,
intervențiile au durat ceva timp, dar Dumnezeu ne-a dat
biruință și de data aceasta, astfel că fratele Vamvu Alecsie a
fost angajat și recunoscut de către Departamentul Cultelor în
funcția de secretar general al Cultului Penticostal, iar fratele
Șandru Trandafir a fost angajat și de asemenea recunoscut de
către Departamentul Cultelor în funcția de redactor al revistei
noastre. Ulterior, fratele Vamvu a fost recunoscut ca pastor la
Biserica din cartierul Tudor Vladimirescu, iar fratele Șandru
Trandafir ca pastor la Biserica din str. Miulești, Comunitatea
nr. 3, București.
Și fratele Emil Bulgăr avea o situație dificilă. El lucrase
ca pastor la Biserica din București, șos. Crângași nr. 23, unde
pastor principal între anii 1957-1962 era fratele Gheorghe
Bradin. Fratele Emil Bulgăr nu era angajat al Cultului, întrucât
lucra ca inginer la un institut de proiectări în construcții. Totuși
el era legitimat și ca pastor, dar în urma faptului că oficiase
serviciul de înmormântarea al unui UTC-ist, i se retrăsese
recunoașterea. Regimul comunist săvârșea deseori abuzuri de
felul acesta și foarte greu revenea asupra deciziilor sale.
Când am fost deci invitat să mă ocup de Biserica
Penticostală nr. 1 din București, șos. Crângași nr. 23 și să
94
preiau slujba de pastor, în locul fratelui Gheorghe Bradin, mi-
am exprimat disponibilitatea de a face două lucruri și anume: să
intervin pentru restituirea legitimației de pastor pentru fratele
Emil Bulgăr și să îi dau tot concursul să slujească alături de
mine în păstorirea acestei biserici.
Astfel am lucrat în Biserica Penticostală din Crângași
nr. 23 ca pastor oficial, răspunzând de bunul mers al bisericii
timp de 28 de ani, respectiv din 1962 până în 1990. Fratele
Emil Bulgăr a slujit și el ca pastor în biserică și m-a ajutat în tot
acest timp. Pe lângă serviciul său de inginer la institutul unde
lucra, eu am avut grijă să îi ofer și slujba de Director la Casa de
Pensii a Cultului Penticostal pentru care a primit o indemnizație
lunară în toți acești ani.
Fratele Emil Bulgăr a fost liber să îndeplinească
servicii divine și să predice Evanghelia în toate bisericile din
țară unde se deplasa când era liber din partea serviciului. Când
eram întrebat de autorități de ce îndeplinește acte de cult în alte
biserici, trebuia să justific necesitatea folosirii fratelui Emil
Bulgăr ca pastor. Arătam atunci că bisericile îl apreciază și îl
acceptă. Așadar răspundeam: „Este bun inginer, bun cetățean al
țării și conlucrăm împreună și în biserică.” Astfel am conlucrat
în via Domnului toți acești ani, iar Domnul ne-a binecuvântat.

28 de ani pastor la Comunitatea Penticostală nr. 1

București

Când am venit în București ca Președinte al Cultului

Penticostal în martie 1962, am început și slujba de pastor în
Biserica Penticostală nr. 1 din șos. Crângași nr. 23, lângă podul
Grant.
Biserica funcționa într-o sală special amenajată inițial
pe o proprietate a familiei Toader Handrea care locuia pe
95
aceeași stradă. Sala avea circa 300 locuri și dispunea de câteva
dependințe la demisolul clădirii. Din cauză că nu s-au făcut
actele de donație la timp clădirea a fost naționalizată de către
statul comunist în 1948, astfel că, practic, era închiriată de la
stat.
Între anii 1962-1966 numărul credincioșilor care
frecventau această comunitate era de circa 200. Biserica
funcționase înainte într-un demisol din Splai (pe malul
Dâmboviței) în cadrul grupării Ucenicii Domnului Isus și era
păstorită de Ioan Jiloveanu (1945-1954). Între 1954-1957
pastorul bisericii a fost Trandafir Șandru, iar din 1957 până în
1962, pastor a fost Gheorghe Bradin, Președintele Cultului. În
1962, la venirea mea, Biserica era condusă de un comitet din
care făceau parte frații: Emil Bulgăr – pastor, Ioan Vlad –
conducător, Ion Burduloiu – casier și alții. Ulterior fratele Petre
Dumitrescu a devenit casier și a fost ajutat Vlad Stanciu.
Treptat, numărul membrilor și simpatizanților a
crescut. Dumnezeu a condus Biserica într-o trezire spirituală
continuă, mai ales după anul 1970.
Biserica era amplasată pe o arteră foarte circulată. Noi
aveam o firmă foarte discretă pe care era scris doar atât: „Cultul
Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România”,
apoi: „Program: Duminica 9-12; 18-20; Joi 18-20”. Mulți
trecători auzeau cântările, apoi citeau programul și, cei mai
curioși, intrau în biserică să „vadă” și să „audă”.
Îmi aduc aminte de un asemenea caz, petrecut prin anul
1975, într-o joi seara, când a intrat în biserică o doamnă. În
timp ce predicam, doamna, care se vedea că nu era dintre
membrii bisericii, s-a ridicat și a zis: „Eu vreau să mă predau
Domnului!”
Am rugat-o politicos să aștepte până când se va termina
programul și să rămână să discutăm.

96
 „Nu pot să mai aștept, a zis ea, pentru că mă așteaptă
soțul să mergem împreună la cinematograf”. Spunând aceste
cuvinte, doamna a ieșit din biserică, iar eu am crezut că nu a
fost altceva decât un caz, deși puțin excentric, totuși destul de
obișnuit, când oamenii aleg „mai întâi” orice altceva decât
„Împărăția lui Dumnezeu”.
Am fost surprins să constat duminica următoare că
doamna care se predase joi seara a revenit la biserică. Am aflat
că se numește Maria Bondoc și că este hotărâtă să rămână
credincioasă Domnului Isus, pe care a mărturisit că L-a primit
în inima ei.
Cu adevărat ea a rămas credincioasă Domnului și a fost
de folos în biserică. Cunoștea limba bulgară și limba rusă și ne-
a servit ca traducătoare atunci când am avut nevoie, fie pentru
materiale scrise, fie în timpul vizitelor în biserica noastră ale
unor frați străini care vorbeau aceste limbi.
Acesta a fost doar un caz, dar ceea ce pot afirma cu
bucurie și astăzi este că un număr tot mai mare de „curioși” au
început să frecventeze Biserica noastră din Crângași. Cuvântul
Domnului îi atrăgea fie prin predici, fie prin poeziile și
cântările tineretului.
Aici trebuie amintit faptul că, treptat, s-au format în
Biserica din Crângași un cor și o orchestră în care tinerii din
familiile membrilor noștri cântau tot mai bine.
Corul a fost dirijat pe rând de frații Mihai Gherasim,
Ghiță Popa și apoi, o bună bucată de vreme, între anii 1978-
1988 de către fratele Florin Rădulescu, un pianist de prima
mână la Opera Română din București. Fiecare din acești dirijori
și cei ce le-au urmat au lucrat cu multă dăruire în arta de a
conduce corul bisericii spre slava lui Dumnezeu. Rând pe rând,
cântări înălțătoare cum ar fi „Cobori la noi” (dirijată de Mihai
Gherasim), „O, călătorule” (dirijată de Ghiță Popa) sau „Tristul
Păstor”, „Te îndură”, „Tată, o, Tată”, „Aleluia” (de Haendel) și
97
multe altele dirijate de Florin Rădulescu, au lăsat o puternică
impresie asupra ascultătorilor noștri. Aceste cântări completau
armonios mesajul predicilor și mulți s-au convertit și au cerut
să fie botezați în Biserica noastră penticostală.
Serviciile de botez în apă, pe baza mărturisirii publice a
credinței în Domnul Isus Hristos, nu erau deloc ușor de oficiat
între anii 1962-1989. Autoritățile comuniste ne cereau
declarații cu privire la cei botezați, interzicându-se botezul
celor care nu proveneau din familii penticostale. Ce făceam
totuși, cu oamenii care proveneau din alte „medii religioase”?
Nu aveam decât două soluții: fie să-i botezăm pe ascuns, fie să-
i strecurăm printre tinerii noștri care aveau „libertatea” să se
boteze.
Demolarea clădirii Bisericii din strada Crângași nr. 23,
care s-a petrecut în anul 1975, a însemnat o mare piatră de
încercare pentru noi. Era în plină desfășurare unul din vestitele
planuri de sistematizare a orașului cu care se mândrea fostul
regim, plan care a cuprins refacerea zonei Podului Grant și
ridicarea blocurilor pe șos. Crângași. Aceasta presupunea însă
și demolarea oricărui obiectiv „incomod”, printre care s-a
numărat și clădirea în care funcționa biserica noastră. În
momentul demolării, clădirea aparținea statului, deoarece a fost
naționalizată prin exproprierea familiei Handrea, iar noi ca
Biserică, am devenit chiriași la ICRAL, întreprindere de stat.
Astfel nu puteam nici să ne opunem demolării nici să emitem
mari pretenții. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a ajutat să
cumpărăm tot în cartierul Crângași, o casă bătrânească cu un
teren de aprox. 800 m2, pe strada Munții Gurghiului nr. 55B.
Acolo ne-am mutat „strângerea laolaltă” și modestul mobilier
de care dispuneam, începând cu luna iunie a anului 1975. Casa
era din capul locului prea mică pentru sutele de credincioși care
frecventau atunci biserica noastră, astfel că am început curând

98
să ținem adunările de joi și de duminică în aer liber, în grădina
casei, sub un nuc.
Apoi, în cursul verii, am reușit să aducem de la
Ploiești o baracă industrială metalică, o construcție provizorie
de aproximativ 300 metri pătrați (30 m în lungime și 10 m
lățime). Am placat pereții interiori cu zidărie, am realizat un
tavan fals și am tencuit și finisat totul astfel că, în scurt timp,
am avut o sală frumoasă, de trei ori mai mare decât cea pe care
o pierdusem în șos. Crângași nr. 23.
Dumnezeu a împlinit încă o dată pentru noi
cuvintele scrise de Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, în epistola sa
către creștinii din Roma: „...toate lucrurile lucrează împreună
spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu...” (Romani 8:28).
El ne-a dovedit prin multe semne și minuni
prezența și ajutorul Său providențial. Relatez în continuare
numai un fapt. În toamna anului 1975 ne puneam problema
cum vom încălzi peste iarnă baraca noastră din metal. Într-o
duminică dimineață, am primit în Biserica noastră vizita a doi
frați creștini din Olanda. Veniseră ca turiști în România și, deși
la graniță autoritățile le confiscaseră Bibliile pe care le aduceau
cu ei, li s-a lăsat un injector pentru o instalație de încălzire
centrală cu motorină, demontat de la o biserică din Olanda care
își schimbase sistemul de încălzire. Mi-au arătat piesa și m-au
întrebat dacă o putem folosi la ceva. Era exact ceea ce ne
trebuia, așa că am montat-o imediat. Acest injector mai
funcționează și astăzi, în 1996, în Biserica din Crângași.
Biserica a crescut mult după 1980, ajungând în
1989 la circa 1300 de credincioși, împreună cu copiii. Regretul
meu a fost că nu am reușit să încep în Crângași construcția unui
nou local. Astăzi Biserica funcționează în aceeași baracă
„construită” înainte de 1980. Sper că Domnul va binecuvânta
lucrările care au început deja pentru zidirea unui lăcaș de cult
corespunzător la aceeași adresă.
99
 Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot acest timp cât am
putut sluji în Biserica din Crângași, pentru credincioșii cu care
am avut părtășie acolo și pentru frații cu care am putut
colabora.
Trebuie să menționez aici cu bucurie buna conlucrare
pe care am avut-o cu frații: Vlad Ioan, Dumitrescu Petru,
Stănescu Ion, Curcă Mihai, Vlad Stanciu, Burduloiu Ion și alții.
Unii au trecut la Domnul, iar alții mai sunt încă în viață.
Chiar dacă la 9 ianuarie 1990 câțiva frați au încercat o
„mișcare revoluționară” în Cult și apoi și în Biserica din
Crângași, nu am răspuns provocărilor. Domnul să le ierte pe
toate! Amin.
Când m-am pensionat, la 1 februarie 1990, la vârsta de
aproape 72 de ani, după câteva internări în spital, am lăsat
păstorirea Bisericii nr. 1 Crângași fratelui Emil Bulgăr care m-a
ajutat timp de 28 de ani în această slujbă.
Domnul pregătise deja o altă lucrare pentru mine....
Întrucât la 9 ianuarie, după ce mi-am anunțat hotărârea
de pensionare, m-am retras dintr-o ședință cu mai mulți pastori
din țară, am aflat mai târziu că fratele Emil Bulgăr a fost ales
Președinte Interimar până la alegerile care urmau să fie
organizate în mai 1990.
Tot în luna ianuarie 1990, Adunarea Generală a
Comunității Penticostale din București, str. Munții Gurghiului
nr. 55B, a votat să conlucrăm mai departe împreună în slujba de
pastori, eu împreună cu fratele Emil Bulgăr.
Datorită unor slăbiciuni fizice prin care am trecut în
1990, n-am putut lua parte la toate serviciile divine ale Bisericii
din str. Munții Gurghiului.
Când m-am întărit fizic, m-am deplasat la mai multe
biserici din țară. Cu prilejul acestor deplasări, mai mulți frați și
surori, pe care nu-i cunoscusem, mi-au zis: „Domnul ne-a

100
descoperit că ai fost bolnav și te-ai vindecat ca să vestești
Evanghelia și să faci rugăciuni pentru vindecarea bolnavilor.”
În luna noiembrie 1990, un grup de frați între care și
fiul meu, Ioan, și ginerele meu Marinel Ceuță, au deschis o
nouă Biserică Penticostală în sala din str. Anghel Saligny nr. 2
– din centrul Bucureștiului.
La început nu m-am implicat în deschiderea acestei
biserici. Frații care au deschis-o au făcut mai multe intervenții
pentru recunoașterea și autorizarea ei prin Cultul Penticostal.
În ziua de 25 iunie 1991, Consiliul Bisericesc al
Cultului Penticostal din România a hotărât: „Se aprobă
funcționarea Bisericii Emanuel din București, în str. Anghel
Saligny nr. 2, având ca pastor pe fratele Pavel Bochian” – act
semnat de 17 frați.
Autorizația nr. 1427 mi-a fost înmânată de noul
Președinte al Cultului, fratele Emil Bulgăr în prezența fraților
Trandafir Șandru, Leontiuc Constantin și Iosif Frânc din
conducerea Cultului Penticostal din România și a fraților
oaspeți din Coreea de Sud care au participat la serviciul divin
într-o miercuri seara, pe 26 iunie 1991. Acest eveniment îl
consider o mare lucrare a lui Dumnezeu, lăudat să fie Numele
Lui minunat!
În prezent Îi slujesc lui Dumnezeu în această biserică,
dar mă deplasez și oriunde sunt chemat la vestirea Evangheliei
și la rugăciuni pentru bolnavi. Numai cu ajutorul și prin
puterea Domnului am putut continua îndeplinirea acestor
însărcinări și vreau să le îndeplinesc cât voi trăi.

101
 17. EXPERIENȚE SPIRITUALE PERSONALE

În perioada între anii 1945-1951, am avut mai multe

experiențe prin puterea Duhului Sfânt din care doresc să
amintesc unele, pe care nu le-am putut uita.
Într-o duminică dimineața, la serviciul divin, a intrat în
Casa de Rugăciune din Mocrea un om pe care nu-l cunoșteam,
el fiind venit din altă comună. El s-a așezat pe ultima bancă și
asculta Cuvântul lui Dumnezeu. La încheierea serviciului divin
s-a rugat sora Suciu Maria. În timpul rugăciunii, ea a mulțumit
Domnului, prin Duhul Sfânt, vorbind într-o limbă necunoscută.
În timp ce ea se ruga, omul acesta venit din altă comună,
plângea. La încheierea rugăciunii el a zis: „Rog femeia care s-a
rugat să-mi spună dacă știe limba germană și dacă știe numele
meu.” Sora Maria a zis: „Nu știu limba germană, nici numele
dumneavoastră.” Omul a zis: „Eu am lucrat ca slugă angajat la
niște germani și știu limba germană. În rugăciune, ai spus
numele meu și ai zis: `...ai venit aici chemat de Dumnezeu, care
vrea să te pocăiești, și să-ți ierte păcatele ca să fii mântuit`”.
Omul era din comuna Gurba, județul Arad și era necăsătorit.
Urmare acestei descoperiri el s-a întors la Dumnezeu, s-a
căsătorit cu o soră credincioasă și au trăit împreună mai mulți
ani, până când a fost chemat acasă la Domnul.
O altă experiență din timpul când Biserica Penticostală
nu era recunoscută de stat și eram opriți să ne adunăm la
rugăciune, a fost cea pe care o relatez în continuare. O familie
de credincioși baptiști, de naționalitate slovacă, locuiau în
mijlocul unei păduri unde aveau turme de oi, iar fiul lor era
pădurar. La o sărbătoare a Rusaliilor, această familie ne-a
invitat pe noi, frații penticostali din mai multe sate, să ne
adunăm la ei în pădure, garantându-ne că fiul lor are grijă ca
jandarmii să nu ne deranjeze. Ne-am adunat acolo credincioși
102
din mai multe sate, am cântat cântări creștine, am citit texte
biblice, s-au ținut predici și s-au făcut rugăciuni. Ultima
rugăciune de mulțumire către Dumnezeu a fost rostită de o soră
înaintată în vârstă din orașul Ineu. În timpul rugăciunii, această
soră a cântat o cântare minunată, prin Duhul, într-o limbă
străină. Fratele Almoșdi și soția lui, proprietarii care ne
invitaseră și care erau slovaci, plângeau în timp ce sora cânta.
La încheierea rugăciunii și a cântării, soții Almoșdi au întrebat-
o pe sora care cântase într-o altă limbă: „Dumneata știi limba
slovacă?” Sora a răspuns: „Nu știu nici să citesc nici să scriu, și
nu știu nici limba slovacă.” Soții Almoșdi au răspuns atunci:
„Noi suntem credincioși baptiști, dar ne-am convins că botezul
cu Duhul Sfânt este posibil și azi, iar vorbirea într-o limbă
necunoscută este darul Duhului Sfânt, pentru că sora a cântat în
limba slovacă, pe care nu o cunoștea.”
Fratele Șandru Trandafir a scris în cartea
Pneumatologia la pagina 198: „Nu o dată vorbirea în limbi a
putut fi înțeleasă de cei cunoscători a mai multor limbi”,
întâmplându-se exact ca la Rusalii, când toți se mirau
„înțelegând vorbirea în felurite limbi” (Fapte 2:7,8).
Ralph W. Haris în lucrarea Spoken by the Spirit (Rostit
prin Duhul), prezintă cu date, o serie de astfel de cazuri.
Autorul respectiv, lucrând ca predicator penticostal mai bine de
35 de ani, angajat la sediul Institutului penticostal din
Springfield, MO (S.U.A.), a cules circa 100 de cazuri de vorbiri
în limbi necunoscute de cei care le-au vorbit, cuprinzând 60 de
limbi diferite, de la arabă până la zulu, adresate unui număr de
150 de pastori cu experiență în S.U.A. din 49 de districte ale
Bisericilor penticostale din S.U.A. (Assemblies of God),
precum și în revista de mare tiraj Pentecostal Evangel.
Prin cele arătate până aici, se dovedește că darul
Duhului Sfânt al vorbirii în felurite limbi, s-a manifestat
adeseori prin limbi care au fost înțelese de unii ascultători în
103
mod natural, la fel ca în Ziua Cincizecimii, în Faptele
apostolilor 2:8.

Darul tălmăcirii limbilor în acțiune

Întrucât darul vorbirii în alte limbi este al Duhului

Sfânt, și tălmăcirea limbilor este tot darul Duhului Sfânt
conform textului din 1 Corinteni 12:10. Despre acest dar,
apostolul Pavel a scris: „Cine vorbește în altă limbă, să se
roage să aibă și darul de tălmăcire” (1 Corinteni 14:13).
Credincioșii care au darul vorbirii în limbi și cer prin
rugăciune darul tălmăcirii, trebuie să fie oameni noi în Hristos,
cu păcatele iertate, cu inimile curate, fără vicleșug în duhul lor,
pentru ca tălmăcirea să fie cu adevărat izvorâtă din darul
Duhului Sfânt.
În cazul când cineva ar îndrăzni să spună prin tălmăcire
gândurile lui și nu ale Duhului Sfânt, săvârșește un păcat și
duce în rătăcire pe cei lesne crezători. „Omul lesne crezător,
crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama cum merge.”
(Proverbe 14:15). Omul poate avea gânduri deșarte (Psalmul
94:11; 1 Corinteni 3:19, 20). Dumnezeu a zis: „Gândurile
Mele nu sunt gândurile voastre... Ci cât sunt de sus cerurile
față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile
voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” (Isaia
55:8,9). Cuvântul lui Dumnezeu mustră cu asprime pe cei ce
spun, în Numele Lui, închipuiri scoase din inima lor (Ieremia
14:14-23; 15:16).
Apostolul Pavel a mai scris în 1 Corinteni 14:27: „Dacă
sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte
doi sau cel mult trei, fiecare la rândul lui și unul să tălmăcească.
Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică și să-și
vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu”. Decât o tălmăcire

104
falsă, este mai bună tăcerea. De asemenea, dacă vorbesc mai
mulți deodată în limbi necunoscute în biserică, este o abatere de
la Cuvântul lui Dumnezeu și chiar o pricină de poticnire pentru
ascultători (vezi 1 Corinteni 14:23).
În cartea profetului Daniel, avem exemplul vechi
testamentar al scrierii într-o limbă necunoscută și tălmăcirea
acelui mesaj. Împăratul Belșațar a făcut un ospăț mare, la care a
adus vasele de aur luate din Casa lui Dumnezeu din Ierusalim,
au băut vin din ele și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint,
de aramă și de fier, de lemn și de piatră. În clipa aceea, s-a
arătat degetul unei mâini ca de om care a scris un mesaj în fața
sfeșnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Nimeni
dintre înțelepții împăratului nu a știut citi această scriere.
Profetul Daniel a fost adus și el a zis: „Iată scrierea care a fost
scrisă: `Numărat, numărat, cântărit și împărțit!` Și iată
tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat înseamnă că Dumnezeu ți-
a numărat zilele domniei și i-a pus capăt. Cântărit înseamnă
că ai fost pus în cumpănă și ai fost găsit ușor! Împărțit
înseamnă că împărăția ta va fi împărțită și va fi dată mezilor
și perșilor.” (Daniel 5:25-28).
Tâlcuirea lui Daniel s-a împlinit de îndată: „chiar în
noaptea aceea, Belșațar, împăratul haldeenilor a fost omorât. Și
a pus mâna pe împărăție Darius Medul” (Daniel 5:30-31).
„Dumnezeu zice și se face, poruncește și ce poruncește ia
ființă.” (Psalmul 33:9). Apostolul Ioan ne îndeamnă:
„Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați
duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți
proroci mincinoși” (1 Ioan 4:1). Domnul Isus a prezis: „Căci se
vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși, vor face
semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu
putință, chiar și pe cei aleși.” (Matei 24:24).
Privitor la darurile de inspirație care sunt: prorocirea,
vorbirea în limbi și tălmăcirea lor, este necesar să cerem
105
Domnului prin rugăciune, ca în Biserică, în mod deosebit
pastorii și cei însărcinați cu slujbe de conducere, sau alți frați
înțelepți să fie înzestrați cu darul înțelepciunii sau darul
cunoașterii adevărului și al deosebirii duhurilor, pentru a fi în
stare să judece dacă darurile de inspirație sunt izvorâte din
Duhul Sfânt (1 Corinteni 14:29). Slujitorii Bisericii chemați să
deosebească duhurile nu-L judecă pe Duhul Sfânt, ci pe
oamenii care vorbesc, pentru a constata dacă ei au roada
Duhului Sfânt și dacă vorbirea lor nu este în contrazicere cu
Biblia, care este inspirată de Duhul Sfânt (Matei 7:15-23; 2
Timotei 3:16-17; 2 Petru 1:19-21).
Legat de acest subiect, prin profetul Osea, Domnul a
zis: „Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință” (Osea 4:6).
De altfel și Domnul Isus a cerut ca urmașii Lui să fie învățați să
păzească tot ce a poruncit El (Matei 28:20).
Cei ce vorbesc din îndrăzneala lor, din închipuiri
deșarte, trebuie să fie atenți ca această lucrare să nu ducă în
rătăcire pe cei care-i ascultă. Să ne rugăm Domnului ca Duhul
Adevărului să ne călăuzească în tot adevărul. Cu rugăciunea
aceasta este necesar să unim cercetarea Scripturilor, să
cunoaștem adevărul învățăturilor sănătoase ale profeților
adevărați din Vechiul Testament, învățătura Domnului Isus și
învățătura apostolilor care au continuat învățătura Domnului
Isus.
Astăzi ne bucurăm că avem create condiții de libertate,
ca în Institutul Teologic și la diferite cursuri biblice, să învățăm
dreptarul învățăturilor sănătoase din Biblie și să le împlinim.
Domnul să ne ajute! Amin.

Vindecări prin credință și rugăciune

Ileana, soția mea, avea odată mari dureri la stomac. Am

mers la spitalul din Ineu, unde medicul Stoian era un bun
106
chirurg. El a examinat-o pe soția mea și i-a zis: „Astăzi nu am
locuri în spital, dar peste câteva zile trebuie să vii la operație.”
După ce am mers acasă, ne-a vizitat fratele pastor Cuț Vasile
din comuna Cil. El s-a rugat pentru soție, după ce i-a făcut
ungerea cu ulei în Numele Domnului, cum este scris în Iacov
5:14-15. Drept urmare, soția mea s-a vindecat și nu a mai fost
nevoie de operație la stomac.
Din comuna Moroda, o comună vecină cu Mocrea, îmi
amintesc două evenimente.
Într-o seară când m-am deplasat pentru Cina Domnului,
s-a umplut Casa de Rugăciune cu mulți tineri. Din cauza
îmbulzelii nu ne-am putut împărtăși. S-au cântat cântări
creștine, s-au făcut rugăciuni și s-au rostit predici. La
încheierea serviciului divin, s-a ridicat un tânăr numit Gavrilă,
care a zis: „Noi am venit aici, mai mulți tineri, ca să vă
batjocorim. Dar de astăzi înainte, eu cu toată familia mea, ne
predăm lui Dumnezeu și vrem să-L slujim cât vom trăi.” Mai
mulți tineri veniți împreună cu el s-au predat și ei Domnului și
astfel, cu ajutorul Duhului Sfânt, Biserica a crescut.
Tot în comuna Moroda, într-o duminică, la încheierea
serviciului divin pentru Cina Domnului, o soră m-a chemat să
fac rugăciune pentru fata ei care era grav bolnavă. Am întrebat
dacă fata este credincioasă. A spus că nu este, dar a zis: „Te
chem pentru credința mea, nu pentru credința ei.” Am luat cu
mine pe frații Mila Constantin și Mecheș Gheorghe. Când am
intrat în casa bolnavei am văzut-o că stătea ridicată pe un pat de
scânduri susținută la spate, la dreapta și la stânga de câte o
pernă. Era foarte slăbită și respira greu. M-am gândit că în
timpul rugăciunii va muri, atât era de slăbită. Am făcut o
rugăciune și am citit un psalm. În timpul citirii am auzit o
pocnitură: patul de scândură s-a rupt și așternutul cu pernele
bolnavei, s-a lăsat pe vatra casei. Atunci am întrerupt citirea
psalmului. Femeia bolnavă a zis: „Rugați-vă mai departe
107
liniștiți! Când mama mea s-a dus să vă cheme, m-am rugat și eu
lui Dumnezeu cum am știut și am zis: „Doamne, dacă este voia
Ta să mă vindec, dă-mi un semn: să faci ca în timpul rugăciunii
să se rupă patul pe care zac bolnavă!” Semnul meu s-a
împlinit.” Ne-am rugat și i-am făcut bolnavei ungere cu ulei în
Numele Domnului, cum este scris la Iacov 5:14-15, apoi am
plecat.
La doi ani după acest eveniment am mers din nou în
comuna Moroda la o înmormântare. Frații Mila și Mecheș care
erau cu mine, mi-au arătat lângă sicriu o femeie solidă, deplin
sănătoasă și mi-au spus că aceasta este femeia cu care s-a rupt
patul la rugăciune. Am dat mâna cu ea și mi-a spus că imediat
după rugăciune s-a vindecat. A trăit mult după aceea, până a
depășit vârsta de 75 de ani.
În comuna Zărand – județul Arad, am fost chemat la
rugăciune pentru o femeie chinuită de duhuri rele.
Îmi amintesc cum în fața casei unde locuiam în
Mocrea, a oprit odată o căruță trasă de doi cai puternici. Omul
din căruță m-a întrebat dacă acolo locuiește Pavel Bochian. Am
răspuns că eu sunt acela și l-am poftit înăuntru. El mi-a zis:
„Dumneata ai fost la Zărand cu puțin timp în urmă și ai botezat
câțiva oameni acolo? ” „Da”, am răspuns. „Ei bine, să știi că ai
botezat-o și pe soția mea.” Atunci mi-am amintit că, nu cu mult
timp în urmă, soțul unei femei pe care o botezasem în condiții
similare, a venit să mă omoare cu o secure, dar nu m-a găsit
acasă. Așa că acum mă rugam în gând: „Doamne, atunci m-ai
scăpat, dar ce mă fac eu acum cu omul acesta?” „Se poate”, i-
am răspuns. El a continuat spunând că a venit să mă ia cu el ca
să mă rog pentru soția lui care este stăpânită de duhuri rele și
are manifestări îngrozitoare. Duhurile rele scot țipete ca o
mulțime de gâște, apoi ca niște vaci și trebuie să o țină legată de
pat pentru că are manifestări foarte neplăcute. Atunci mi-am
zis: „Mai bine m-ar fi bătut, pentru că cine știe ce voi păți cu
108
duhurile acelea.” I-am spus însă, să meargă liniștit acasă, iar eu
voi sosi a doua zi.
În ziua următoare am mers pe jos circa 20 km din
comuna Mocrea la Zărand. Acolo am intrat la conducătorul
bisericii, care mi-a spus despre manifestările duhurilor rele prin
femeia suferindă. Auzind cele spuse de el, m-am înfricoșat, dar
nu îndrăzneam să spun fraților despre frica mea. Am mers
împreună cu frații la femeia chinuită. M-am așezat departe de
patul ei, fiindu-mi încă frică și neștiind cum se va manifesta.
Femeia stătea în pat cu fața în jos, cu capul îngropat într-o
pernă. Frații care ajunseseră acolo înaintea mea, mi-au povestit
cum în aceeași zi, la orele 17, duhurile rele din femeie au zis:
„În noaptea asta trebuie să ieșim! Vine botezătorul. Acum a
trecut peste podul Crișului.” Ora se potrivea perfect. Atunci am
simțit că a venit Duhul Sfânt peste mine, frica a dispărut și am
auzit o voce care mi-a zis: „Dacă ai venit tu singur, teme-te!
Dacă ai venit însă în Numele Domnului Isus, nu trebuie să te
temi de toți demonii, căci aceștia vor fi biruiți în Numele
Domnului Isus prin Duhul Sfânt.” Am mers la patul femeii și i-
am zis: „Sora Floare, scoală-te!” Femeia s-a sculat și m-a privit,
iar eu am întrebat-o: „Mă cunoști?” A spus că mă cunoaște, dar
a zis că mă cheamă „Pătruț”. Eu i-am zis: „Ori nu mă cunoști,
ori nu vrei să-mi spui numele corect.” Ea a răspuns: „Când
spun numele greșit, vorbește cel mincinos, căci el nu poate
spune adevărul.” Atunci am zis: „În Numele Domnului Isus, cel
mincinos să rămână mut și să tacă! Eu nu am venit să vorbesc
cu el!” Atunci femeia a spus numele meu corect. Am dat mâna
cu ea și am întrebat-o de când nu a mai mâncat. Ea a răspuns că
duhurile rele nu au lăsat-o să mănânce de două săptămâni.
Atunci i-am zis: „În Numele lui Isus, să te îmbraci, să te așezi
la masă și să mănânci!” Femeia s-a îmbrăcat, a cerut supă și
ceai. Soțul ei s-a aruncat cu fața la pământ mulțumind lui
Dumnezeu că, după două săptămâni, o vede pe femeia lui
109
mâncând la masă. Am continuat rugăciunea până la miezul
nopții, când femeia a respirat ușurată și a adormit. A doua zi,
am vizitat-o din nou și am aflat-o deplin vindecată prin puterea
lui Dumnezeu, slavă Domnului! Femeia aceasta a trăit până
aproape de 80 de ani, deplin sănătoasă în Numele Domnului
Isus.
Până în anul 1951 m-am ocupat și cu munca în
agricultură și viticultură și cu slujba de pastor. În anul 1951 am
renunțat la agricultură și viticultură și m-am stabilit în Arad,
având slujba de Supraveghetor al Filialei Arad a Cultului
Penticostal. Făceam în același timp și slujba de pastor la
Biserica Penticostală din cartierul Bujac, unde erau 40-50 de
credincioși înaintați în vârstă, majoritatea peste 50 de ani. Casa
de Rugăciune a fost pusă la dispoziție de familia fratelui Ardeu
Petru.
Timp de 15 ani cât am slujit ca pastor în această
biserică, ne-am bucurat de pace și unitate. Cu ajutorul Duhului
Sfânt, numărul membrilor s-a ridicat la 800, iar Casa de
Rugăciune a fost lărgită de mai multe ori, până în anul 1966
când m-am mutat la București.
Din experiențele spirituale trăite la Arad, îmi amintesc
câteva pe care le redau în continuare.
Fratele Deac Vasile avea un fiu cu o rană în dosul
urechii. Rana aceasta, cu toate tratamentele medicale, nu se
vindeca. Într-o duminică, fratele Deac m-a chemat împreună cu
fratele Ardeu Petru să facem copilului ungere cu ulei și să ne
rugăm pentru el. După rugăciune, rana a dispărut și copilul
fratelui a rămas sănătos.
Fratele Bodea Pavel, avea pe soția sa, Ana, bolnavă de
o boală necunoscută. Nu se putea susține, ci se scuturau toate
mădularele ei, iar așezată în pat se scutura tot patul cu ea. A
chemat Salvarea, dar m-a chemat și pe mine, ca împreună cu
frații prezbiteri Ardeu Petru și Ghirișan Ilie, să ne rugăm pentru
110
ea. Ne-am rugat, i-am făcut ungere cu ulei și până când a venit
Salvarea, Ana era complet sănătoasă; sora trăiește și în prezent,
fiind deplin sănătoasă în Numele Domnului Isus.
Fiul meu, Nelu, la vârsta de 4 ani s-a îmbolnăvit de
cheratită, albeață la ochi, și nu mai putea privi lumina. A fost
internat în spital la Arad și Timișoara, fiind consultat și tratat de
mai mulți medici, aproape doi ani, dar fără a fi vindecat.
Într-o duminică în Casa de Rugăciune din Arad-Bujac,
s-a citit textul biblic din Fapte 9:35-43, despre învierea Tabitei.
Nelu stătea în genunchi cu palmele la ochi ca să nu vadă
lumina. La terminarea serviciului am mers în familie, având ca
oaspete pe vechiul meu prieten, fratele Creangă Constantin.
Copilul stătea cu fața în jos pe o canapea ca să nu vadă lumina.
În timp ce noi stăteam la masă, el a strigat: „Doamne Isuse, de
mult Te aștept să vindeci ochii mei, cum ai înviat-o pe Tabita.”
Ne-am așezat toți în genunchi, ne-am rugat și Domnul l-a
vindecat. Fie lăudat Numele Domnului!
În revistele penticostale din România sunt scrise multe
declarații ale celor ce au fost vindecați prin rugăciune.
Vindecările divine au continuat prin puterea lui
Dumnezeu și vor continua tot timpul cât va fi Biserica lui
Dumnezeu în lume. „Isus Hristos este același ieri, azi și în
veci!” (Evrei 13:8). Apostolul Iacov a scris îndemnul: „Este
vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii
și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în
Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui
pe cel bolnav și Domnul îl va însănătoșa, și dacă a făcut
păcate îi vor fi iertate.” „Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și
rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere
are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Rugăciunea
pentru iertarea păcatelor și vindecarea bolnavilor este o datorie
sfântă a Bisericii și trebuie îndeplinită cum este scris în Iacov
5:14-15.
111
 Pentru vindecarea bolilor și iertarea păcatelor trebuie ca
bolnavii credincioși să-i cheme pe prezbiteri, nu prezbiterii pe
bolnavi. Nu se cuvin laude prezbiterilor sau oamenilor care s-au
rugat, ci toți împreună, trebuie să zicem: „Nu nouă, Doamne,
nu nouă, ci Numelui Tău dăm slavă pentru bunătatea Ta,
pentru credincioșia Ta!” (Psalmul 115:1).

Alte experiențe în slujba Domnului în Biserica din Arad-

Bujac, str. Veneției nr. 1

În anul 1951, așa cum am mai arătat, m-am mutat cu

familia din comuna Mocrea, județul Arad în casa cumpărată în
Arad, str. Veneției nr. 12. La cumpărarea acestei case am fost
ajutat de familia fratelui Ardeu care știa că era de vânzare. Ei
mi-au recomandat să o cumpăr și mi-au împrumutat banii care
îmi lipseau pentru achitarea ei. Ulterior Dumnezeu m-a ajutat
să mă achit de datorie.
Biserica din cartierul Bujac funcționa într-o casă mai
mică zidită în curtea fratelui Ardeu. În Biserică erau circa 50 de
membri, frați și surori mai înaintați în vârstă.
Am început a sluji în slujba de pastor ajutat de frații din
comitet de care îmi amintesc: fr. Ardeu Petru senior, fr.
Munteanu Haiduc, fr. Achimaș, fr. Petcuț și fr. Cătana Ioan.
Tineretul frecventa o altă biserică din Arad, în cartierul
Grădiște, unde era conducător fr. Ardeu Petru junior, ulterior
ordinat și el ca pastor în Biserica din Bujac.
Treptat, în Biserica din Bujac, la serviciile divine de
duminică seara au început să vină și tinerii. S-a format și un
cor, dar încă erau mai mulți frați și surori în vârstă.
În decursul anilor, mai multe familii de penticostali din
satele învecinate s-au mutat în cartierul Bujac și s-au adăugat la
numărul membrilor Bisericii. Numărul familiilor cu mai mulți
112
copii a crescut și totodată s-au adăugat și noii convertiți la
Hristos, care au făcut ca prin harul Domnului Biserica să
crească.
Pe măsură ce creștea numărul membrilor, era necesară
extinderea Casei de Rugăciune. Astfel s-au făcut unele
reparații, extinderi și îmbunătățiri funcționale la clădirea
Bisericii pentru a corespunde numărului mai mare de
participanți la slujbe.
Într-o zi, ne-a vizitat în familia mea o doamnă care se
ocupa cu cultivarea plantelor medicinale. Ea mi-a recomandat
să cultiv mentă în grădină. Doamna aceasta, care spunea că este
creștină luterană ne-a chemat să mergem să ne rugăm pentru
mama ei care era bolnavă pentru ca Dumnezeu să o vindece.
Am vizitat această familie de etnie germană acasă,
unde erau adunați copiii femeii bolnave. Am citit din Biblie și
ne-am rugat ca Dumnezeu să îi dăruiască vindecare.
După această vizită a trecut un timp și am fost invitat la
Primăria orașului, la Secția Sistematizare. Acolo am fost
întrebat câte oi are familia Ardeu și am răspuns că nu știu. Mi
s-a spus în continuare că familia Ardeu făcuse cerere să
construiască un staul de oi destul de mare. Eu nu știam nimic
despre această cerere. Am răspuns că în casa din curtea lui
Ardeu avem Casă de Rugăciune și este necesar să facem o
extindere ca să funcționăm, deoarece în Arad se mutaseră multe
familii care lucrau în agricultură, la Colectiv și în fabrici, iar
vechea clădire devenise neîncăpătoare.
Un fiu al femeii luterane pentru care ne rugasem, fiind
inginer, lucra la Primărie. El i-a spus șefului de la Sistematizare
(care era și el german) că ne cunoaștem și i-a recomandat să ne
elibereze autorizația pentru lărgirea Casei de Rugăciune. A fost
chemat și Inspectorul Departamentului Cultelor, Dl. Câmpeanu,
care a susținut și el să ni se elibereze autorizație și astfel am
extins Casa de Rugăciune în anul 1960.
113
 Până în anul 1966, când m-am mutat împreună cu
familia în București, Casa de Rugăciune din curtea fr. Ardeu
s-a extins de mai multe ori întrucât și numărul membrilor a
crescut la aproximativ 800.
Ulterior, împreună cu fratele Ardeu Petru junior am
făcut intervențiile necesare pentru terenul din str. Gloriei pe
care în anii `70 s-a zidit actuala Casă de Rugăciune în
proprietatea bisericii locale. Membrii Bisericii din cartierul
Bujac au depus eforturile necesare pentru zidirea și amenajarea
Casei de Rugăciune, așa cum este în prezent.

Experiențe la Casa de Rugăciune din Reșița

Și la Reșița numărul credincioșilor penticostali era în

continuă creștere.
Prin anul 1965, fratele Ioachimov Nicolae și fratele
Amarie au făcut intervențiile necesare pentru a primi autorizația
pentru zidirea Casei de Rugăciune. Autorizația a fost eliberată
și a fost predată unei cooperative de construcții ca să execute
lucrarea.
După ce s-a autorizat executarea lucrărilor de con-
strucție, la Consiliul Județean s-au depus reclamații anonime
prin care șeful Sistematizării era reclamat că a eliberat pe
nedrept autorizația Bisericii Penticostale. Urmare acestor
reclamații, acel om curajos, șeful Sistematizării care a aprobat
autorizația, a fost eliberat din funcție. Criza devenise serioasă.
Inspectorul Departamentului Cultelor m-a chemat la Reșița.
Am cerut atunci audiență și la Președintele Consiliului
Județului care m-a primit. I-am spus acelui demnitar:
„Domnule Președinte, membrii Bisericii Penticostale sunt
muncitori, cu familii numeroase și cu retribuții mici pentru
munca lor. Din câștigul lor modest contribuie la zidirea Casei

114
de Rugăciune. Este imposibil să mai fi strâns bani și pentru a
mitui pe cei care ne-au eliberat autorizația, așa cum sunt
acuzați. Pe nedrept a fost sancționat șeful Sistematizării!”
Președintele Consiliului Județean mi-a zis: „Eu voi face anchetă
între salariații mei, apoi o să facem cercetări și asupra
membrilor bisericii timp de două zile, după care ne vom
revedea și vom ști rezultatul.”
Am prezentat registrul membrilor, cu numărul de copii
pe familie și cu sumele cu care au contribuit la construcția
bisericii, dovedind că nu există contribuții fictive. Juristul
Consiliului Județean i-a anchetat pe salariații de acolo. Când m-
am revăzut cu dl. Președinte, juristul a zis: „Noi juriștii nu ne
bazăm pe denunțuri anonime sau acuzații verbale. Noi ne
bazăm pe acte. Nu avem nicio dovadă că șeful Sistematizării ar
avea vreo vinovăție și nici vreun alt salariat al Consiliului.”
După ce Președintele Consiliului Județean s-a convins
că nici credincioșii penticostali, nici salariații din subordinea sa
nu se făcuseră vinovați de mituire, așa cum erau învinuiți, mi-a
spus: „Avem aici o fabrică de pâine în construcție și n-am putut
s-o terminăm. Ar putea lucra credincioșii penticostali la
ridicarea acestei fabrici?” La această întrebare am răspuns
imediat: „Domnule Președinte, vă asigur că da, credincioșii
penticostali vor lucra și vor termina întâi fabrica de pâine și
apoi biserica!”
Abia după ce am plecat de la Consiliul Județean m-a
cuprins teama: „Oare vor asculta frații și oare vor accepta ei să
lucreze întâi la fabrica de pâine?”
Mulțumesc lui Dumnezeu precum și fraților și surorilor
din Reșița, căci m-au ascultat. Nu numai că au acceptat să
construiască mai întâi fabrica de pâine, dar au lucrat cu atâta
dăruire încât au câștigat admirația autorităților și a celorlalți
muncitori.

115
 În felul acesta s-a ridicat în anul 1966 la Reșița o sală
cu peste 350 de locuri la parter și la balcoane, fiind pentru mulți
ani una din cele mai frumoase biserici penticostale din țară.
Biserica este în funcțiune și astăzi.

Cazul Casei de Rugăciune din Arad, str. Mestecăniș

Această Biserică din Arad a funcționat multă vreme

fără autorizație legală. Totuși Consiliul Popular a avizat unui
grup de credincioși care au cumpărat o casă, actul privat cu care
au achitat casa și în care au menționat că au cumpărat-o pentru
a fi folosită drept Casă de Rugăciune. În baza acestui act,
biserica a funcționat mai mult timp fără altă autorizație legală.
După un timp, prin anul 1983 autoritățile locale de
atunci nu au mai vrut să tolereze funcționarea unei biserici
„ilegale” pe str. Mestecăniș.
Am fost anunțat că a fost planificată o zi pentru
demolarea Casei de către autorități și am fost chemat la Arad.
Împreună cu tânărul pastor local, fratele Pavel Riviș Tipei, am
cerut audiență la Președintele Consiliului Județean, Pavel Aron,
care ne-a primit. La audiență erau prezenți și Vice-președintele
Consiliului, Darie, Secretarul județean și Primarul orașului
Arad. Vice-președintele și Primarul aduceau învinuirea că
biserica nu era autorizată și că în plus s-au făcut reparații și
extinderi fără autorizație de construcție. Atunci, am răspuns:
„Domnule Președinte, membrii acestei biserici au obținut o viză
a Consiliului Popular Arad să cumpere această casă, arătând că
o vor folosi drept Casă de Rugăciune. Nu li s-a cerut atunci o
autorizație de funcționare sau altă autorizație de construcție. Să
ne amintim faptul că Biserica se află în vestul României,
aproape de graniță. Călătorind de mai multe ori în țările
apusene și în S.U.A. am auzit multe voci care aduc defăimare

116
României pe motiv că aici se demolează biserici și Case de
Rugăciune. Având în vedere că această biserică are peste opt
sute de membri, nu aș vrea să se demoleze Casa de Rugăciune
și astfel să fie pomenită demolarea ei de către cei care ne
defăimează țara. Vă rog să ne aprobați autorizarea consolidării,
construcției și funcționării acestei biserici.” Atunci Președintele
Consiliului Județean a întrebat pe șeful Sistematizării din
primărie dacă din puncte de vedere tehnic este posibilă
consolidarea și extinderea clădirii. Răspunsul a fost că „Tehnic,
totul este posibil”. Drept urmare, Președintele Consiliului
Județean a dispus să se rețină propunerea mea de autorizare a
construcției și de funcționare a bisericii.
Astfel a fost salvată de la demolare Casa de Rugăciune
din Arad, str. Mestecăniș. În prezent membrii acestei biserici au
construit cea mai mare Casă de Rugăciune din Arad, pe Șos.
Aurel Vlaicu, axa principală a orașului.

Cazul Turnu Severin

Și în orașul Turnu Severin funcționa o Casă de

Rugăciune fără autorizație de prin 1970. Proprietarul casei, un
credincios penticostal cu o familie numeroasă a fost amendat
din această cauză cu o sumă pe care nu o putea achita. Pentru
acest caz am cerut audiență la conducerea județului și la
Președintele Tribunalului din oraș.
În intervențiile făcute am arătat autorităților că, datorită
apropierii orașului de granița cu Iugoslavia, nu vreau ca peste
hotare să se răspândească zvonul că o familie numeroasă a fost
amendată pentru probleme religioase, în timp ce în Constituția
României este înscrisă libertatea religioasă, iar în Legea
Cultelor este menționat că nimeni nu poate fi condamnat pentru
credința ori pentru necredința sa.
117
 Rezultatul a fost că amenda s-a redus, astfel încât
proprietarul a putut să o achite, iar Casa de Rugăciune a
continuat să funcționeze sub acoperișul său. Este adevărat că
oficial Biserica Penticostală din Turnu Severin nu a putut fi
autorizată în anii aceia. Era însă tolerată să funcționeze și
aceasta era deja o binecuvântare.
În timpul activității în slujba îndeplinită ca Președinte
al Cultului Penticostal între 1962-1990, am făcut multe
intervenții și mijlociri pentru autorizarea bisericilor, pentru
Casele de Rugăciune și funcționarea Cultului Penticostal.
Astfel, în județul Arad s-au zidit Case de Rugăciune în
comunele Almaș, Mocrea, Iermata și altele; în județul Timiș: la
Timișoara (două Case de Rugăciune), Cărpiniș, Jimbolia, etc.;
în județul Maramureș: Comuna Tăreasa, orașul Sârbi, orașul
Baia Mare, Baia Sprie, Poienile de sub Munte; în județul
Suceava: Sfântul Ilie, Iazlovăț, Rădăuți, Vicovul de Sus,
Volovăț, Marginea și altele.
Nu-mi ajunge timpul să le menționez pe toate, dar cred
că în Cer la Dumnezeu sunt luate în evidență. Toate acestea au
fost realizate cu ajutorul Domnului, prin puterea Duhului Sfânt,
în condițiile unui regim politic ateu și care se opunea vizibil
oricărei înaintări credinței creștine.

18. ÎNTÂLNIRI CU PREȘEDINTELE ȚĂRII

Între anii 1965-1989, se obișnuia ca la sărbătoarea

națională de la 23 August și la unele evenimente asemănătoare
să fie invitați conducătorii cultelor la recepție cu Președintele
țării.
La prima recepție la care am fost invitat, dl. Președinte
al Departamentului Cultelor, dl. Dogaru, când a venit
Președintele țării să-i felicite pe conducătorii cultelor (fiecare

118
având în mână un pahar cu vin sau șampanie), a cerut scuze
Președintelui țării, explicând: „Scuzați-l pe dl. Bochian pentru
că el nu consumă băuturi alcoolice și de aceea nu are în mână
paharul de vin.”
Președintele a venit la mine câteva momente mai târziu
și m-a întrebat: „Avem în țară oameni cărora nu le place
vinul?” Am răspuns: „Nu știu la câți le place sau nu vinul, dar
eu cred că noi care propovăduim morala, trebuie să fim un
model pentru credincioși.” Președintele a zis: „Am auzit că se
spune: `Să faci ce zice popa, dar să nu faci ce face el`. La
dumneavoastră este bine să se facă și ce ziceți și ce faceți...”

Evenimentul de la Vicovul de Sus

În anul 1968, când mai multe armate ale blocului

comunist au invadat Cehoslovacia, armata României nu s-a
alăturat, dar se afla în stare de alertă. Eram în perioada aceea la
Vicovul de Sus, lângă frontiera de atunci cu U.R.S.S., într-o
duminică în care mulți cetățeni ai țării erau îngrijorați, neștiind
ce se va întâmpla, țara noastră fiind următoarea vizată pentru o
invazie. La Biserica din Vicovul de Sus aveam serviciu de
ordinare în slujba de pastor a fratelui Cârdei Dumitru. La acest
serviciu divin era prezent și un inspector de la Departamentul
Cultelor din București. În timpul rugăciunii, un credincios din
Vicov a prorocit și a zis: „Ascultă, poporule! Așa zice Domnul:
`Să nu aveți frică! La granițele țării, împreună cu grănicerii,
păzesc și îngerii Domnului! Nu se va întâmpla nimic rău!
Dumnezeu apără România!`”
Mai târziu, într-o discuție personală, acel inspector de
la Departamentul Cultelor m-a întrebat: „Oare este adevărat ce
a spus acel om în rugăciune?” I-am răspuns: „Dacă a zis numai

119
el, poate să nu fie adevărat, dar dacă a vorbit Dumnezeu prin el,
este adevărat și așa se va întâmpla!”
Cred că acest inspector a raportat mai sus ce a văzut și
ce a auzit, pentru că, după câteva zile, am fost invitat împreună
cu ceilalți conducători ai cultelor la o altă întâlnire cu
Președintele țării. Președintele Departamentului Cultelor i-a
spus Președintelui țării: „Seara trecută conducătorii cultelor din
România au fost adunați și au scris tuturor Bisericilor să facă
tot ce cred necesar pentru apărarea țării. Acesta înseamnă că se
vor face rugăciuni în Biserici pentru țară și pentru conducători.”
Atunci, în fața mea, Președintele țării a ridicat mâna și a spus:
„Cu Dumnezeu înainte!” A fost auzit de toți cei prezenți.

Apelul pentru pace

La o întâlnire asemănătoare, în anii ‘80, când s-a cerut

ca toți cetățenii să semneze apelul pentru pace, am fost chemați
la Președintele țării un număr mai mic de conducători de culte.
Patriarhul Iustin Moisescu a spus atunci: „Domnule
Președinte, Biserica Ortodoxă Română, cu un număr de circa
optsprezece milioane de credincioși, activează pentru pace și
semnează apelul păcii. În toate slujbele Bisericii noi ne rugăm
pentru pace și, în relațiile internaționale purtăm mesajul păcii și
al bunei înțelegeri între toate popoarele.”
După aceste cuvinte, am cerut și eu voie să vorbesc și
am zis: „Domnule Președinte, aduc cele mai sincere mulțumiri
și felicitări Preafericitului Patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române pentru activitatea pe care o desfășoară Biserica
Ortodoxă în slujba păcii. Vreau să mărturisesc aici că și noi,
credincioșii penticostali, suntem împreună lucrători cu Biserica
Ortodoxă și cu toți cetățenii care desfășoară activități pentru
pace. Săptămâna viitoare voi participa la o Conferință

120
Penticostală Mondială în Apus, unde sunt mulți protestanți și
neoprotestanți. Acolo voi avea ocazia să spun cu claritate că noi
credincioșii penticostali din România iubim pacea, ne rugăm
pentru pace și activăm pentru biruința păcii în lume.”
După această întâlnire, prin harul lui Dumnezeu,
Biserica Penticostală din România și credincioșii ei au fost
altfel priviți de către autoritățile de atunci care ne fuseseră în
general atât de potrivnice.

19. EXPERIENȚE ȘI ÎNVĂȚĂTURI DIN ALTE ȚĂRI

După 1965 România a început să deschidă frontierele

pentru turiștii străini. Printre ei au început vină în țară și pastori
sau misionari penticostali din vest. În 1965 a venit în România
o echipă de pastori din Norvegia condusă de Tore Rem și Tom
Erlandsen. Acești pastori m-au invitat să le întorc vizita și
astfel, în 1967, însoțit de fratele Trandafir Șandru, am primit
aprobarea de a face prima vizită în străinătate și anume în
Franța, Anglia și Norvegia.
Am participat atunci la o conferință pastorală în
Norvegia, unde am transmis salutări din partea Bisericilor
Penticostale din România. Cu acest prilej, am combătut
defăimările celor care răspândeau zvonuri false despre
bisericile penticostale din țara noastră și anume că ar fi doar
biserici de fațadă, că adevărații credincioși nu erau în bisericile
noastre.
La această conferință erau prezenți și pastori din
Suedia. De la ei am aflat că Lewi Pethrus, pastorul fondator al
Bisericii Philadelphia din Stockholm, la aniversarea vârstei de
optzeci de ani, a fost felicitat de Regele Suediei, care a spus:
„Lewi Pethrus, prin vestirea Evangheliei, a salvat pe mulți
cetățeni din patimile drogurilor, bețiilor, desfrâului, avorturilor,

121
aceștia devenind oameni utili în familii, în Biserică și în
societate. Numărul celor salvați prin Evanghelie este mai mare
decât numărul acelora pe care am încercat să-i îndreptăm prin
mijloacele poliției și ale justiției.”
După ce am participat la această conferință, mai mulți
pastori din Norvegia, între care și cunoscutul evanghelist Aril
Edvarsen, au vizitat România și s-au bucurat să constate
spiritualitatea sinceră și reală a Bisericilor Penticostale din țara
noastră.
În anul 1970, am participat la Conferința Penticostală
Mondială din Dallas, S.U.A. Ajuns acolo, am fost anunțat de
conducătorii conferinței că au primit scrisori prin care eram
învinuit că nu cred în prorocii, în răpiri spirituale și că nu mai
susțin doctrina penticostală.
La aceste defăimări am răspuns: „Am aflat că
defăimătorii mei sunt la această conferință. Vă rog întrebați-i
dacă ei cred și susțin prorociile și răpirile despre care spun ei că
eu nu le cred”. Știam că acei oameni erau mai degrabă ei înșiși
departe de a crede doctrina penticostală a lucrării Duhului
Sfânt.
În ce mă privește, am arătat că eu, ca și Bisericile
Penticostale din România susținem pocăința, nașterea din nou,
botezul în apă și cu Duhul Sfânt, toată roada Duhului și darurile
Sale. „Ceea ce combatem într-adevăr, am spus eu, sunt
prorociile false și pe cei care zic că sunt apostoli, dar nu sunt.
Combatem și așa-zisele „răpiri” practicate nu prin Duhul Sfânt,
ci prin duhuri înșelătoare.”
Noi susținem că împlinirea poruncii iubirii este semnul
cel mai mare pentru un ucenic al lui Hristos (Ioan 13:34, 35).
Apostolul Pavel le-a scris corintenilor: „Chiar dacă aș vorbi în
limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o
aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Și chiar dacă aș
avea darul prorociei, și aș cunoaște toată știința, chiar dacă
122
aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și n-aș avea
dragoste nu sunt nimic.” (1 Corinteni 13:1,2). Apostolul Ioan a
scris: „Nu dați crezare oricărui duh” (1 Ioan 4:1).
Frații din conducerea Conferinței Penticostale
Mondiale s-au convins că defăimările nu erau adevărate și chiar
mi-au dat ocazia să vorbesc la conferință. Am transmis salutări
din partea Bisericilor Penticostale din România și am anunțat
că am avut în țară mari inundații, dar Casele noastre de
Rugăciune, așa modeste cum erau, n-au fost demolate de
inundații și niciun credincios penticostal n-a murit în timpul
acestei catastrofe naturale. Am dat exemplu o familie de
penticostali cu cinci copii care a fost salvată de un elicopter
militar. Fratele în cauză pe care l-am cunoscut, mi-a mărturisit:
„Am pierdut casa și mobilierul ei, dar sunt cel mai bogat pentru
că am fost salvat împreună cu toată familia.”
Ulterior, fratele Thomas F. Zimmermann, Președintele
organizației penticostale Assemblies of God din SUA și apoi și
alți conducători ai bisericilor penticostale din America au
vizitat România și s-au convins de adevărurile pe care le-am
spus la conferință. După aceea, între 1980 și 1989, am
participat împreună cu alți pastori din țară la mai multe
conferințe penticostale în Europa, în Israel și chiar în Africa.
Am fost însoțit de frații Șandru Trandafir, Cristian Vasile
Roske, Vamvu Alecsie, Berar Ioan, Grosu Constantin, Leontiuc
Constantin, Mesaroș Marinel și alții.
Îmi amintesc de vizita din Kenya, la Nairobi în 1982,
unde diferența dintre nivelul de trai din oraș și cel din suburbii
era uriașă. Acolo am participat la o adunare într-un cort, fără
dușumea, în jurul unui amvon improvizat. Localnicii au fost
atât de bucuroși de vizita noastră, încât câțiva ne-au oferit nouă
hrana lor din ziua respectivă, adică puțină fiertură de orez.

123
 Acolo Dumnezeu ne-a învățat să-I mulțumim mai mult
pentru Casele noastre de Rugăciune din piatră și pentru
„pâinea cea de toate zilele”.

Vizite în Europa de răsărit

• În anul 1983 am fost în Uniunea Sovietică cu

frații Șandru Trandafir și Vamvu Alecsie, avându-l ca
translator pe fratele ucrainian Ciorei Andrei din
Maramureș.

În Bisericile Baptiste din Moscova și Harkov erau

adunați împreună atât credincioși baptiști cât și penticostali.
Am întâlnit atunci mulți credincioși penticostali și slujitori din
bisericile neînregistrate oficial. Aceștia trăiau cu teama zilnică
de persecuțiile regimului comunist. Adesea erau prezenți în
adunările lor și reprezentanți ai autorităților sovietice.
Și acolo, în Uniunea Sovietică, am putut depune
mărturie despre Bisericile Penticostale din România și despre
modul cum am experimentat și experimentăm lucrarea Duhului
Sfânt la noi. Nu era deloc ușor să știi că orice cuvânt se
înregistrează și poate fi interpretat drept ostil de către cel mai
puternic aparat de represiune comunist din lume, dar
Dumnezeu ne-a arătat încă o dată că El este deasupra tuturor,
iar frații ruși s-au simțit îmbărbătați, știind că „frații lor” din
România „trec prin aceleași suferințe ca și ei” (vezi 2 Corinteni
1:6 și 1 Petru 5:9).

• O experiență interesantă am trăit-o în

Cehoslovacia în 1984. Acolo am ajuns la invitația

124
 fraților penticostali din Bratislava. În Slovacia, Bisericile
Penticostale erau recunoscute de statul comunist, dar în
Cehia nu erau recunoscute de aceleași autorități de stat.

Un frate pastor ceh numit Bubic m-a invitat să merg cu

aceeași ocazie și în Cehia, unde adunările se țineau în
ilegalitate prin locuințele credincioșilor, prin blocuri sau case
private. Fratele Bubic fusese de mai multe ori arestat. La Secția
de Miliție, el le-a spus de mai multe ori autorităților că nu
înțelege de ce într-o regiune din aceeași țară (se referea la
Bratislava), Biserica Penticostală era recunoscută în timp ce la
doar câțiva kilometri distanță credincioșii penticostali cehi erau
în afara legii și persecutați.
Fr. Bubic mi-a povestit că odată, când era arestat,
anchetatorii lui au găsit de cuviință să-l închidă într-o celulă
fără lumină. Când a sosit ora interogatoriului, anchetatorii au
constatat uluiți că fratele Bubic era vesel și fără nicio teamă. Nu
mai văzuseră așa ceva, astfel că nu s-au putut abține și l-au
întrebat de ce era așa de vesel. El a răspuns: „Chiar și acolo în
celula întunecoasă, Dumnezeu a fost cu mine și împreună cu El
eu am numai bucurii. În Biblie este scris: „Dacă suferiți cu
răbdare când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut
lui Dumnezeu” (1 Petru 2:20). Atunci anchetatorii l-au
întrebat: „Vrei să faci un bine pentru comuna în care locuiești?” El
a răspuns: „Vreau! Ce bine mi se cere să fac?” „Avem aici un
dispensar început cu mulți ani în urmă și neterminat, i-au spus
anchetatorii. N-ai vrea să lucrezi împreună cu credincioșii tăi la
terminarea dispensarului?” Fratele pastor a răspuns: „Sigur că
vreau! Dați-mi materiale și noi vom termina construcția!”
Când au început lucrul, autoritățile care urmăreau
desfășurarea lucrărilor îndeaproape, au recunoscut printre
muncitori pe unii din mai vechii lor „clienți”, urmăriți pentru
trafic și consum de droguri, violență în stare de ebrietate și alte
125
fărădelegi. Imediat pastorul a fost întrebat: „Pe aceștia cum i-ai
adunat?” Fratele Bubic le-a zis: „Ei nu mai sunt cei pe care îi
căutați voi! De mult nu mai folosesc droguri, băuturi alcoolice
și nu mai săvârșesc nicio fărădelege pentru că s-au întors la
Dumnezeu prin Evanghelie și cu ajutorul Duhului Sfânt.”
Curând dispensarul acela a fost isprăvit, și astfel
prigonirea credincioșilor penticostali s-a mai domolit.
Se pare că nu doar în România, ci și în alte țări est
europene, credincioșii erau puși să execute lucrări grele în
construcții și în alte domenii, în schimbul unei autorizații de
închinare sau pentru încetarea, fie ea și vremelnică, a perse-
cuțiilor. Credincioșii cehi ne-au dat atunci o frumoasă pildă
despre modul în care au biruit răul prin bine, alăturându-se
astfel celor din România și din lumea întreagă care au înțeles
fericirea de a suferi pentru neprihănire (vezi Matei 5:10).

Învățături și experiențe din vizita în Israel

Cu prilejul călătoriei în Israel prin 1979, am avut

ocazia să vizitez țara în care au trăit israeliții cu patriarhii,
profeții și regii lor precum și Cel mai mare Profet, Domnul
nostru Isus Hristos.
În Israel am întâlnit oameni de tot felul: unii nu
recunoșteau nici măcar Vechiul Testament, și cu atât mai puțin
Noul Testament și pe Domnul Isus Hristos; alții declarau că
respectă Legea dată prin Moise și învățăturile Vechiului
Testament. Am avut însă marea bucurie să întâlnesc și israeliți
credincioși în Domnul Isus Hristos, care s-au pocăit și trăiesc o
viață nouă, după Cuvântul și învățăturile Sale.
Unul din ei, un vestitor al Evangheliei de acolo mi-a
mărturisit: „Nu este ușoară slujba de evanghelist în Israel, unde

126
cei mai mulți oameni nu-L recunosc pe Domnul Isus Hristos ca
Fiul lui Dumnezeu și Mesia”.
Un alt evanghelist, intrând în prăvălia unui evreu care
vindea haine, a fost întrebat de patron: „De ce superi poporul
israelit propovăduind un Mesia pe care acest popor nu-L
recunoaște? Noi suntem în așteptarea unui Mesia care va
restabili Împărăția Israelită, făcând-o mai bogată, mai puternică
și mai durabilă ca Împărăția lui Solomon. El va rezidi Templul
și sub domnia Lui vom fi cu adevărat fericiți”. Evanghelistul a
răspuns: „Acel Mesia pe care cei mai mulți israeliți nu-L
recunoașteți, a spus că El a venit în Numele Tatălui Ceresc și
nu L-ați primit, dar a prevestit că va veni un altul în numele lui
însuși (deci un impostor) și pe acela îl vor primi cei mai mulți
israeliți (Ioan 5:43). Fiul lui Dumnezeu, care a venit în Numele
Tatălui, a plâns pentru poporul lui israelit pentru că n-au
cunoscut vremea cercetării lor și lucrurile care le-ar fi putut
aduce pacea (Luca 19:41-44).
Este dureroasă distrugerea Ierusalimului și a Templului
de către armata romană în anul 70 d. Hr. Vă întreb însă: Cum
respectați legea jertfelor din Vechiul Testament?”
Patronul a răspuns: „Înțelepții noștri ne-au spus că de
când nu mai avem mare preot și Sfânta Sfintelor, este destul să
citim despre legea jertfelor fără să mai aducem jertfe”.
Evanghelistul care cumpărase haine a cerut atunci să i se
elibereze bonul pe care era trecut prețul mărfii. După ce a
primit bonul, a vrut să plece. Patronul însă l-a oprit imediat:
„Plătește prețul hainelor, căci n-ai plătit!” Evanghelistul a
zâmbit și după ce a plătit, a zis: „V-ați convins că nu-i destul să
citim care este prețul, dacă prețul n-a fost plătit?” Desigur
evanghelistul voia să spună că Legea a pus în vedere oamenilor
păcatele lor și nevoia unei jertfe de sânge pentru acoperirea sau
ispășirea acelor păcate. Iar Isus, Mesia tocmai aceasta a făcut -
a plătit prețul pentru ispășirea acestor păcate cu sângele jertfei
127
Lui. Această jertfă este însă pentru cei ce cred în Isus, Mielul
lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.
În Israel locuiesc și mulți musulmani. Un musulman
care a devenit creștin a fost întrebat: „De ce ai devenit creștin?”
El a răspuns: „În timpul războiului m-am rătăcit. La o
încrucișare de drumuri, am văzut un soldat viu și un om mort.
Pe care trebuia să-l întreb în ce direcție aveam să merg?” Cei
care îl întrebaseră au răspuns toți: „Pe cel viu”. Atunci
musulmanul care trecuse la creștinism a spus: „Exact așa am
făcut eu. Am crezut în Isus Mântuitorul care a înviat și este viu
și prin urmare m-am hotărât să-L urmez pe El!”

Muzeele din Ierusalim și Tel Aviv

Biblia este cartea folositoare tuturor oamenilor, chiar și

pentru cei care nu acceptă credința proclamată de ea. Biblia
conține învățături practice, descrieri ale naturii, învățături
folositoare vieții, poezie, sfaturi înțelepte, îndemnuri morale
care au rezistat de la scrierea lor de-a lungul vremii, ajungând
până în timpul vieții noastre. Este o enciclopedie unică de
informații, fiind scrisă de oameni care au avut revelații prin
Duhul Adevărului.
În Israel, locurile, orașele și câmpurile de bătălie despre
care este scris în Biblie, sunt scoase la lumina zilei unul câte
unul de către arheologi neobosiți. Aceste așezări, bogate în
construcții monumentale și dovezi documentare arată exact așa
cum le descrie Biblia și sunt plasate exact în locurile unde ea le
localizează.
Această comoară prețioasă de descoperiri istorice din
vremurile antice amintite în Biblie precum și o plimbare prin
zorile civilizației, îl așteaptă pe vizitator la Muzeul Bibliei
(Cărții) din Ierusalim.

128
 Viitorul omenirii își are rădăcinile în trecut. Muzeul
Cărții din Ierusalim prezintă o perioadă de timp din Antichitate.
Cu Biblia în mână, poți descoperi Egiptul antic, călcând pe
urmele Exodului: „Iată numele fiilor lui Israel intrați în
Egipt” (Exod 1:1).
În altă galerie a Muzeului Cărții auzi tunetele bătăliei
din timpul lui Ghedeon, care a condus lupta pentru izbăvirea
israeliților de sub robia madianiților, cu trei cete de câte o sută
de oameni care, sunând din trâmbiță, au spart ulcioarele și au
strigat: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon” (Judecători 7:20).
De asemenea, se aude zgomotul armelor din lupta condusă de
David, care i-a bătut pe filisteni și i-a smerit (1 Cronici 18:1).
Este prezentată și lupta profetului Ilie cu preoții idolului
canaanit, Baal, zeul lui Ahab, pe Muntele Carmel (1 Împărați
8:20).
Privind la diferitele obiecte din muzeu, poți înțelege
mai bine profețiile făcute de Ieremia și Ezechiel, precum și
diferitele culturi din perioada în care au trăit ei.
În Muzeul din Ierusalim se mai poate observa cum se
împlinește profeția lui Isaia prin care Dumnezeu a promis: „voi
preface Ierusalimul în veselie și pe poporul lui, în bucurie”
(Isaia 65:18).
Începând din anul 1948 statele lumii și organizațiile
internaționale au recunoscut statul Israel independent.
Înțelegând lumea biblică antică, avem o mai bună
înțelegere asupra vremurilor noastre de astăzi.
Într-o expoziție pentru nevăzători, dintr-un muzeu din
Tel Aviv există obiecte expuse pentru acești oameni fără
vedere. Obiectele pot fi atinse de ei. Este vorba de multe
obiecte confecționate din piatră, lut și metal care prin atingere
își pot spune povestea lor.

129
 Descoperirile arheologice dovedesc adevărurile scrise
în Biblie. Ele sunt moștenirea culturală a țării lui Israel și a
Bibliei.
În anul 1843 francezul Paul Emile Bota a descoperit un
basorelief cu figurile regelui asirian Sargon al II-lea, cel care
pustiise Israelul și a dus poporul Regatului de Nord în robia
asiriană. De atunci mai mulți cercetători au descoperit locuri,
oseminte, inscripții ale personajelor menționate în Biblie,
aducându-le astăzi la lumina zilei.
În anul 1947, în mai multe peșteri de lângă Marea
Moartă, s-au descoperit sulurile scrise ale Vechiului Testament,
între care se află și Cartea prorocului Isaia. Aceste manuscrise
se află de asemenea în Muzeul Cărții din Ierusalim.
Prin descoperirile arheologice, scrierile biblice pot fi
înțelese mai bine și putem argumenta că acestea sunt adevărate.
Este adevărat că Biblia, scrierile ei, toate dovezile prin
care se argumentează adevărurile ei, învățăturile teologice și
predicarea Evangheliei produc înnoirea caracterului, însă
aceasta se realizează numai cu ajutorul Duhului Sfânt. Cuvântul
lui Dumnezeu împreună cu Duhul Sfânt sunt cei doi factori care
produc nașterea din nou despre care a vorbit Domnul Isus cu
Nicodim (Ioan 3:1-8).
Apostolul Pavel, care era un iudeu învățat la picioarele
lui Gamaliel și care cunoștea cu de-amănuntul Legea și
învățătura Vechiului Testament, a fost un prigonitor al
creștinilor până când Domnul Isus Hristos i S-a descoperit în
chip miraculos. După această descoperire, un ucenic al
Domnului numit Anania din Damasc a fost trimis la Saul.
Acesta, având de acum un nume nou și o viață nouă, mărturisea
ulterior: „A venit la mine un om numit Anania, bărbat
temător de Dumnezeu, după Lege, și pe care toți iudeii care
locuiesc în Damasc îl vorbesc de bine. El mi-a zis: `Frate
Saule, capătă-ți din nou vederea!...` El mi-a zis: `Dumnezeul
130
părinților noștri te-a ales să cunoști voia Lui, să vezi pe Cel
Neprihănit și să auzi cuvinte din gura Lui; căci Îi vei fi
martor față de toți oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai
văzut și auzit. Și acum ce zăbovești? Scoală-te, primește
botezul și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele
Domnului.`” (Fapte 22:13-16).
În acest fel s-a produs înnoirea vieții lui Saul care a
primit un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea
oamenilor, ca și noul său nume, Pavel, care înseamnă mic și
lucrător (Fapte 24: 22).
În Epistola către Tit, Pavel se numără și pe sine între
cei cu o viață veche, dar care au fost înnoiți de Cuvântul lui
Dumnezeu și de Duhul Sfânt: „Căci și noi eram altă dată fără
minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și
plăceri, trăind în răutate și în pizmă, vrednici să fim urâți și
urându-ne unii pe alții” (Tit 3:3).
Privitor la înnoirea produsă de nașterea din nou,
apostolul Pavel scrie: „Dar când s-a arătat bunătatea lui
Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El
ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci
pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin
înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belșug
peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată
socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem, în nădejde,
moștenitori ai vieții veșnice. Adevărat este cuvântul acesta și
vreau să spun apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în
Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este
bine și de folos pentru oameni” (Tit 3:4-8).
O vizită în Israel, la locurile sfinte, în Ierusalim și în
muzeele sale, te face să cugeți mai adânc la adevărurile Bibliei.
Câștigul este real numai dacă ne întărim în credință. Fie dar ca
prin învățăturile Bibliei, cu ajutorul Duhului Sfânt, să fim

131
născuți la o viață nouă și să păzim credința dată sfinților odată
pentru totdeauna, în tot timpul vieții.

20. VIZITĂ ÎN BISERICILE DIN COREEA DE SUD

La începutul anului 1990, am fost vizitat acasă de frații

pastori din Seul (Coreea de Sud). Frații au promis că mă vor
invita la Seul pentru a depune mărturie despre activitatea în
slujba Evangheliei.
În ziua de 31.10.1990, împreună cu un grup format din
pastorul reformat calvin Albu Zoltan, Ioan Bochian (fiul meu)
și Istrate Nelu din Biserica Fraților Evangheliști, am plecat în
vizită în Coreea de Sud. Frații care ne-au invitat au suportat
cheltuielile de deplasare și ședere la Seul.
După ce am călătorit cu avionul pe ruta București –
Varșovia – Bangkok, am ajuns la Seul în ziua de 02.11.1990
orele 20, unde am fost așteptați de frați. Ei ne-au condus la un
hotel și ne-au spus că în fiecare dimineață între orele 5-6 vom
participa la rugăciunile de dimineață ale bisericii locale.
În ziua de 03.11.1990, ora 5 a.m., când am luat parte la
primele rugăciuni de dimineață, am rămas surprins văzând că în
biserică sunt prezenți câteva mii de frați și surori și că aceasta
se întâmplă în fiecare dimineață de la ora 5 la ora 6 când toți
aceștia participă la rugăciune.
Vorbind cu mult entuziasm despre lucrarea lui
Dumnezeu din țara lor, frații coreeni ne-au spus: „Cu o sută de
ani în urmă, mesajul creștin al Evangheliei a pătruns mai întâi
în Coreea de Nord. Acolo erau mulți vrăjitori. În Coreea există
o religie orientală numită șamanism. Cei care sunt sub influența
șamanismului nu cred în morală. Ei cred că totul depinde de
noroc sau de ghinion. Șamanismul nu are doctrină. Este o
religie primitivă, în care mulți sunt sub influența vrăjitorilor și
132
cred că aceștia au putere să alunge duhurile rele: ei nu se
gândesc la viața viitoare, ci doar la cea pământească.
În Coreea de Sud sunt de asemenea mulți budiști și
musulmani. În anul 1910, a pătruns aici confucianismul, care
este o filosofie naturală, cu o morală formală, dar fără credință
în Dumnezeu.
Mesajul creștin a pătruns cu ajutorul unor misionari din
vest, mai întâi în Coreea de Nord. Misionarii care au vestit
Evanghelia au spus că puterea Evangheliei și a Duhului Sfânt
este mai mare decât puterea duhurilor rele și a tuturor
vrăjitorilor. Ei au învățat limba și scrierea coreeană ca să poată
vesti Evanghelia. Mesajul creștin și adevărul Evangheliei ne-au
fost vestite în simplitate, pentru a putea fi înțelese”. Așa ne
mărturiseau pastorii coreeni care ne-au mai spus: „În anul 1907
a avut loc o mare trezire spirituală în Coreea de Nord. În
Phenian au fost cei mai mulți creștini. Norvegienii au adus
mărturia botezului cu Duhul Sfânt și a studiului biblic. De
atunci, coreeni stăruie mereu în rugăciune.”

Creșterea Bisericii în Coreea de Sud

Pe parcurs au fost pregătiți evangheliști și conducători

creștini coreeni. Crizele și suferințele i-au apropiat de
Dumnezeu. Evanghelia a fost primită de oamenii săraci.
Bisericile s-au autofinanțat și au ajutat mulți săraci. „Dacă ne-ar
fi ajutat numai străinii, nu prețuiam ajutorul” spun astăzi liderii
creștini coreeni. La început s-au format grupări creștine izolate.
Misionarii au încurajat aceste grupări. Apoi s-au făcut plantări
de noi grupări și s-au născut biserici. Misionarii străini s-au
retras și au lăsat locul predicatorilor locali.

133
 Un lider coreean îmi spunea: „Dacă timp de 7 ani
ajutăm o biserică, ea rămâne mică. Dacă însă se autofinanțează
și învață să se conducă singură, biserica va crește.”
Mulți creștini s-au mutat din sate în orașe. Unii au fost
însărcinați să vestească Evanghelia fiind ordinați, alții nu erau
ordinați. Mai târziu s-au înființat școli biblice și Seminarii
teologice. Din cauza persecuțiilor, mulți creștini din Coreea de
Nord s-au mutat în Coreea de Sud.
Din anul 1967, bisericile au început să se ocupe de
problemele sociale. „Ne ocupăm de educație în familii, în școli,
în fabrici și în birouri. Avem un departament pentru legătura cu
muncitorii. Oamenii de afaceri au grupuri de rugăciune cu
muncitorii lor” – îmi spunea un pastor coreean.
„Sindicatele s-au ales cu răscoale și lupte în care nu era
loc pentru creștini, în timp ce evangheliștii noștri activează
pentru transformarea oamenilor”, îmi spunea același pastor.
Creșterea bisericilor din Coreea este poate cea mai
spectaculoasă din lume. De la un singur creștin coreean cu o
sută de ani în urmă, astăzi în Coreea sunt peste 15.000.000 de
creștini, la 45.000.000 de locuitori!
Învățăturile Bibliei sunt considerate superioare tuturor
teoriilor. Coreenii creștini cred că Biserica este și vizibilă și
invizibilă. Biserica vizibilă Îl proclamă pe Isus Domn și
Mântuitor, dar nu totdeauna are succes vizibil pe acest pământ.
Cea invizibilă este cea veșnic biruitoare, cuprinzând duhurile
creștinilor din toate timpurile, făcuți neprihăniți și desăvârșiți
de Isus Mijlocitorul legământului celui nou și de sângele
stropirii care vorbește mai bine decât sângele lui Abel (Evrei
12:22-24).
Credința și morala creștinilor din Coreea de Sud îi
determină să se ocupe și de evanghelizarea altor popoare. Ei au
misionari în 17 țări din lume, care lucrează atât între popoarele
cu o cultură apropiată lor – în Asia, cât și printre popoarele de
134
culturi diferite – din Africa, America Latină, America de Nord,
Europa de Est și țări din fosta Uniune Sovietică. Biserica
Penticostală din Seul este cea mai mare din lume. Trebuie să
evanghelizeze!
Bisericile din Coreea de Sud cred că: „Misionarii
Evangheliei trebuie să fie slujitori smeriți cum a fost Domnul
Isus. Trebuie să coboare la oamenii cei mai săraci și înapoiați și
să locuiască împreună cu ei. Să fie consacrați lui Dumnezeu,
fiind un model vrednic de urmat pentru oamenii cărora le
vestesc Evanghelia. Este necesar să trăim viața în lumina și
învățătura Bibliei. Învățăturile Bibliei sunt superioare față de
toate teoriile. Planurile noastre le supunem aprobării lui
Dumnezeu.”
Biserica Penticostală Yoido (Full Gospel Church) din
Seul, păstorită de dr. David Younggi Cho, are o mare creștere
numerică. În Casa de Rugăciune, care este cea mai mare din
lume (o sală centrală de 17.000 de locuri și alte săli mai mici
conectate video), se țin 5-6 servicii divine în fiecare duminică.
Creșterea numărului credincioșilor nu asigură însă și creștere
calitativă. Cantitatea este aripa stângă a Bisericii, iar calitatea
este aripa dreaptă.
Pastorii trebuie să lucreze la creșterea calitativă a
credincioșilor. În bisericile cu peste 200 de membri, este
dificilă supravegherea și educația pentru creșterea în sfințenie.
De aceea, se apelează la părtășia și studiul biblic în grupuri
mici în cadrul bisericii locale. Aceste grupuri sunt conduse de
colaboratorii pastorului – oameni credincioși în lucrarea
încredințată fiecăruia (1 Corinteni 4:2). Aceste metode se
practică în Coreea.
Mare greșeală fac acei conducători sau pastori care-i
înlătură pe colaboratorii destoinici, temându-se ca nu cumva
aceștia să le ia locul. Biblia menționează un astfel de caz, când
Diotref, dornic de întâietate, nu-i primea pe frați, îi dădea afară
135
din Biserică și nu voia să păstreze legătura frățească cu
apostolii (vezi 3 Ioan v. 9 și 10).

Condițiile creșterii spirituale a Bisericii,

sugerate de credincioșii coreeni

Creșterea bisericilor creștine depinde de:

1. Pastori consacrați lui Dumnezeu, care întrunesc
calitățile Bibliei și câștigă iubirea și ascultarea membrilor prin
faptele iubirii lor;
2. Dărnicia din dragoste a membrilor pentru
susținerea bisericii;
3. Educația pastorilor care se unesc în grupuri de
rugăciune, părtășie și educație biblică cu membrii bisericii au
succes în activitatea spirituală care se face în spiritul iubirii și
pentru împlinirea poruncii iubirii (Ioan 13:34-35).
4. Rugăciunea să fie făcută pentru a primi
binecuvântările Domnului. Nu poate exista trezire spirituală
fără rugăciune. Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu și
respirația sufletului. Domnul Isus a zis: „cereți și veți căpăta,
pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:24). Prin
rugăciune, Dumnezeu înnoiește viețile oamenilor, viața
Bisericii și a societății. Rugăciunea întărește credința.
Rugăciunea poate fi individuală sau în grup, acasă, în biserică,
la serviciu, în ascuns sau în călătorie. Postul și rugăciunea sunt
cheile care deschid inimile închise și poarta cerurilor.
5. Pastorii trebuie să țină evidența tuturor
membrilor, să-i cunoască pe fiecare din ei și să se ocupe de
136
creșterea tuturor, vizitându-i și ajutându-i pe cei săraci și pe
bolnavi; ei trebuie să-L iubească pe Dumnezeu și pe oameni, să
fie plini de Duhul Sfânt și înțelepciune, având roada Duhului
(Galateni 5:22-23); ei nu trebuie să se considere stăpânii în
biserică, ci trebuie să slujească după sfatul apostolului Petru
care a scris: „păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza
voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu;
nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și
când ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci
făcându-vă pilde turmei.” (1 Petru 5:2,3). În smerenie, pastorul
trebuie să fie slujitorul tuturor, urmând marele exemplu al
Domnului Isus (vezi Matei 11:29; 20:25-28).
El trebuie să păstorească cu iubire mielușeii, oițele și
oile turmei lui Dumnezeu (vezi Ioan 21:15-17), folosind Biblia,
Cuvântul lui Dumnezeu pentru hrană spirituală și rugăciunea
pentru respirația sufletului (vezi 1 Tesaloniceni 5:18).
Pentru a vorbi despre Dumnezeu, trebuie să învățăm mai
întâi Cuvântul lui Dumnezeu ca să avem cunoștința adevărului.
Cuvântul lui Dumnezeu are mare putere când este însoțit
de rugăciune (vezi Evrei 4:12, 16).
6. Puterea Duhului Sfânt să fie recunoscută cu rol
determinant; Duhul Sfânt este izvorul puterii în rugăciune și în
iubire: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile
noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani 5:5).
Cei care au roada Duhului Sfânt și iubire desăvârșită sunt
oameni duhovnicești. Duhul Sfânt îi convinge pe oameni să-și
recunoască păcatele și să se pocăiască.
Trebuie așadar să trăim în sfințenie și să ne rugăm ca să
primim plinătatea Duhului Sfânt.
137
 7. Închinarea în Biserică în duh și în adevăr, să fi o
slujire care se face cu respect și glorificarea lui Dumnezeu.
În Biserică trebuie să se cânte în comun, să fie coruri de
copii, de tineret și să cânte atât membrii bisericii cu vocea cât și
cu instrumente muzicale.
Sunt unele biserici în care pastorul face toată închinarea,
iar ceilalți membri sunt doar spectatori. Este important ca
fiecare să participe la închinare, într-o ținută și o poziție
cuviincioasă, cu inima curată și sinceră. Procedeul greșit al
pastorului este o pricină se poticnire. Mare responsabilitate are
pastorul și învățătorul în Biserică (vezi Matei 11:29; Ioan
13:15; Filipeni 3:17; 2 Tesaloniceni 3:9; Tit 2:7).
În Faptele Apostolilor găsim că cei ce au primit
propovăduirea lui Petru au fost aproape 3.000 de suflete (vezi
Fapte 2:41,42).
Creșterea numărului nu înseamnă și creșterea calității
membrilor.
Apostolul Pavel a scris că Dumnezeu a dat Bisericii
felurite slujbe și slujitori pentru desăvârșirea sfinților, ca să
ajungem la unirea credinței, la înălțimea staturii plinătății lui
Hristos, fiind credincioși adevărului în iubire (vezi Efeseni
4:11-15).
Apostolul Petru a scris: „creșteți în harul și în
cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2
Petru 3:18).
Aceasta este creșterea calitativă. Este necesar să aducem
viața în lumina Bibliei și învățătura Bibliei în trăirea vieții.

138
 Rolul Bisericii în societatea coreeană

Biserica influențează societatea și cultura, combătând

imoralitatea și corupția. De multe ori bisericile au înființat școli
și institute biblice.
După cum sarea pătrunde în alimente împiedicând
alterarea și oferind un gust plăcut, la fel a pătruns credința
creștină în societatea coreeană. Ea a înlăturat o bună parte din
stricăciunea păcatelor și mulți coreeni au devenit oameni noi.
În Coreea s-a realizat o bună legătură creștină între
Bisericile Prezbiteriene, Metodiste și Penticostale.
Prin Evanghelie și evanghelizare s-au produs mari
înnoiri în multe ramuri de activitate ale societății.
Creștinii din Coreea dau dovadă de multă hărnicie în
rugăciune și în muncă. Ei se roagă ca Dumnezeu să întărească
poporul în orice cuvânt bun și în orice lucrare bună, pentru
bunăstarea și fericirea tuturor.
Nu doar societatea coreeană, ci întreaga societate
umană are nevoie de oameni noi, cu o morală sănătoasă și cu
hărnicie în toate activitățile.

21. DEPLASĂRI LA BISERICI DIN SUA

În luna martie 1991, am vizitat câteva biserici

americane din statul Minnesota (SUA) precum și bisericile
penticostale române din Chicago. Această vizită a fost
organizată de soții Finn și Solvei Larsen. Solvei este o solistă
creștină de mare valoare pe plan internațional, iar Finn este un
foarte bun evanghelist. Ei au fost primii care au predicat la o
evanghelizare publică, după revoluție, la București în Sala
Polivalentă în data de 10 februarie 1990.
139
 În timpul vizitei în SUA am avut prilejul să vestesc
Evanghelia și să mărturisesc despre lucrările lui Dumnezeu din
România. Din loc în loc, în biserici, prin descoperiri ale
Duhului Sfânt am fost încurajat să vestesc Evanghelia și să fac
rugăciuni pentru vindecarea bolnavilor, cu încrederea că
Dumnezeu este Cel care vindecă.
Prin unele scrieri, în SUA era răspândită ideea că în
România ar mai exista prigoane sau interdicții religioase pentru
unele grupări religioase și am fost întrebat în vizita aceasta din
1991 dacă este adevărat. Am răspuns că odată cu încheierea
anului 1989 toate interdicțiile religioase au încetat și
credincioșii din toate cultele și grupările religioase se închină
lui Dumnezeu potrivit cu convingerile lor în deplină libertate.
Am înțeles ulterior că și această modestă mărturie a adus o
contribuție pentru acordarea Clauzei Națiunii Celei mai
Favorizate pentru România în anul acela.

22. VIZITE DE MISIUNE ÎN ȚARĂ

În luna iunie 1991, am însoțit familia Finn și Solvei

Annette Larsen la evanghelizări în București, la Sala de
Concerte a Radiodifuziunii și în orașele Sibiu, Alba Iulia,
Târgu Mureș, Codlea, unde s-a predicat Evanghelia și sora
Solvei a lăudat numele Domnului prin cântări în limba engleză
și chiar și în limba română. Multe suflete s-au întors la
Domnul. Despre aceste vizite s-a scris în revista Cuvântul
Adevărului din iulie-august 1991.
Am participat de asemenea la conferințe pastorale în
Brașov și Arad, unde i-am îndemnat pe frați la dărnicie pentru
susținerea lucrării Domnului, la iubire și unitate frățească.

140
23. EXPERIENȚA UNEI VINDECĂRI PERSONALE ȘI O
NOUĂ VIZIUNE

În luna decembrie 1992 am fost foarte bolnav. Cred că

totul s-a declanșat de la o călătorie misionară pe care am făcut-
o la Iași cu o lună înainte. Pastorul Marion Ravan și fiul său
Pastorul misionar Tim Ravan veniți din SUA au insistat să îi
însoțesc în vizită la Biserica Penticostală din Iași. Am plecat cu
mașina fratelui Marian Simion din București.
La Iași am fost primiți de Pastorul Samoil Căileanu.
Am avut mai multe adunări de evanghelizare în Iași și Domnul
a dat mult har. Pe drumul de întoarcere de la Iași s-a iscat brusc
o furtună de zăpadă atât de violentă încât șoseaua a devenit
impracticabilă. Motorul diesel al micului autoturism Fiat s-a
gripat și practic am rămas izolați pe o șosea departe de orice
localitate. Speram să ne poată veni cineva în ajutor, dar s-a
lăsat seara și erau tot mai puține șanse să mai treacă vreo
mașină. Într-un târziu, am văzut că se apropie un autobuz care
înainta greu prin nămeți. Fratele Marian Simion a făcut semne
disperate să oprească și cu mare greutate a oprit acel autobuz.
Mai târziu aveam să aflăm că pasagerii din autobuz implorau pe
șofer să nu oprească întrucât toate locurile erau ocupate și mai
ales exista riscul ca autobuzul să se înzăpezească și să nu mai
poată porni mai departe. Șoferul s-a dovedit însă om cu inimă,
a oprit și ne-a luat pe noi patru cu bagajele noastre, urmând să
ne ducă până la Bârlad, unde speram să găsim un hotel în care
să rămânem peste noapte. Mașina noastră am abandonat-o pe
marginea drumului, unde a rămas pentru următoarele 2
săptămâni, până când fratele Marian s-a putut întoarce să o
recupereze. Cu ajutorul Domnului am ajuns la hotelul din
Bârlad unde am primit camere fără încălzire. Am răbdat mult
frig în noaptea aceea și a doua zi până când am ajuns la
141
București. Cred că din cauza aceasta mi s-a declanșat un blocaj
și am făcut o ocluzie intestinală care n-a putut fi rezolvată decât
printr-o intervenție chirurgicală. Operația s-a desfășurat cu
succes și mulțumesc Domnului că am început să mă simt mai
bine.
În timpul din urmă, după convalescență, am căutat să-
mi concentrez însă întreaga mea activitate în vestirea
Evangheliei și în rugăciunile pentru bolnavi. Și într-adevăr,
Domnul a răspuns prin multe întoarceri la mântuire, atât la
București cât și la Hunedoara, Suceava, Botoșani și în alte
localități, unde am călătorit în ultimul timp.
M-am rugat de asemenea pentru bolnavi, atât cu
punerea mâinilor în Biserică, cât și cu ungerea cu untdelemn la
patul bolnavilor la care am fost chemat!

24. PĂSTOR ȘI ÎNVĂȚĂTOR

Când apostolul Pavel prezintă la Efeseni 4:11 slujbele

pe care Domnul le-a dat Bisericii, el vorbește și despre păstori
învățători.
Domnul m-a chemat și pe mine să lucrez și ca învățător
pentru tinerii lucrători.
Între anii 1950-1960 s-au organizat de către Cultul
Penticostal mai multe serii de Cursuri Biblice pentru pastori și
predicatori la Arad, Timișoara și Rădăuți. Eu am predat la acele
cursuri Principiile de Credință Penticostală.
De asemenea, la Cursurile Biblice cu pastorii pe care
le-am organizat în mai multe serii la București între anii 1972-
1976, am mai predat: Studiul Vechiului Testament, Noul
Testament și din nou Principiile de Credință Penticostală.

142
 În 1976 s-a înființat la București Seminarul Teologic
Penticostal. Și aici am avut ocazia să predau mai multe subiecte
biblice și teologice.
În ultimul timp, respectiv după 1986, ca Președinte al
Cultului aveam cu studenții ore de Îndrumări pastorale la care
discutam despre calitățile biblice pe care trebuie să le aibă
vestitorii Evangheliei, diaconii și prezbiterii.
Recent chiar, aș putea spune „la bătrânețe”, am fost
solicitat să predau la o instituție de prestigiu, numită Academia
Religiilor, a Institutului Ecumenic Internațional din București.
Înainte de a relata întâlnirea cu studenții de la
Academia Religiilor, consider că este necesară o prezentare
ceva mai detaliată a termenilor ecumenism, mărturie creștină,
precum și temeiul libertății religioase.
Ecumenismul înseamnă înțelegere, pace, conviețuire
armonioasă între biserici sau alte culte care se deosebesc unele
de altele prin dogme, statute, tradiții și modul de îndeplinire a
slujbelor și a ceremoniilor religioase.
În anul 1910, la Edinburgh, Marea Britanie, s-a ținut o
conferință a conducătorilor religioși cu dorința de a organiza
ecumenismul.
În anul 1948 a luat ființă, la Amsterdam, Consiliul
Mondial al Bisericilor, cu sediul la Geneva, Elveția, constituit
din Biserici Protestante și Ortodoxe și câteva biserici și
organizații Penticostale.
Unii se tem că, prin ecumenism, bisericile majoritare
vor limita sau împiedica evanghelizarea. Alții își manifestă
îngrijorarea că prin evanghelizare, Bisericile Evanghelice vor
câștiga mulți membri și vor face prozelitism. Pentru a înlătura
aceste temeri, în cadrul Comitetului Consiliului Mondial al
Bisericilor, în anul 1954 s-au discutat dificultățile ce s-au ivit și
s-a hotărât ca o comisie să studieze tema: „Mărturia creștină și
libertatea religioasă”.
143
 Comisia s-a întrunit de mai multe ori și după mai multe
cercetări a depus un raport către Consiliu.
În anul 1960 s-a ajuns la concepția că „Bisericile care Îl
acceptă pe Domnul Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, pot sta
împreună la consfătuire frățească și să se ajute reciproc
depunând mărturia creștină”.
Cuvântul „prozelit” nu trebuie înțeles denaturat.
Toate Bisericile Creștine depun mărturia creștină,
având societăți misionare și evangheliști în conformitate cu
învățătura Domnului Isus Hristos: „Duceți-vă și faceți ucenici
din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului,
și al Duhului Sfânt. Și învățați-i să păzească tot ce v-am
poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la
sfârșitul veacului.” (Matei 28:19, 20).
În acest scop bisericile folosesc cuvintele:
„evanghelizare”, „apostolat”, „mărturie creștină” și alte
expresii.

Mărturia creștină în societate

A depune mărturie creștină prin cuvinte biblice și prin

fapte bune este misiunea esențială și datoria fiecărui creștin și a
fiecărei biserici.
Dumnezeu nu-i constrânge pe oameni să răspundă la
iubirea Lui pentru ei. Revelația lui Dumnezeu nu se impune cu
forța spre a intra în sufletele oamenilor. Ascultarea de
Dumnezeu este voluntară. El cheamă oamenii să-I răspundă
voluntar, prin ascultare liber consimțită, din convingere perso-
nală. Aceasta înseamnă că trebuie recunoscută și respectată
libertatea de conștiință și convingerile oamenilor.
Declarația Drepturilor Omului adoptată de ONU în
1948 se aplică și la convingerile religioase. Aceasta Declarație
prevede: „Oricine are dreptul la libertate de gândire, conștiință
144
și religie: acest drept include libertatea de a schimba religia și
credința – libertate atât individuală cât și în unire cu alții, în
public sau privat, de a manifesta religia sau credința sa, prin
învățământ, practică, serviciu divin și ceremoniile respective”.
În Constituția României din 1991, art. 20 prevede că:
„Dispozițiile Constituționale privind drepturile și libertatea
cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu
Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și
celelalte tratate la care România a luat parte”.
Art. 29 din Constituție prevede că: „Libertatea gândirii
și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot
fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să
adopte o credință religioasă, contrar convingerilor sale.”
Articolul 30 prevede că „libertatea de exprimare a
opiniilor sau a credințelor de orice fel, prin viu grai, prin scris,
prin imagini, prin comunicare în public, sunt inviolabile”.
În România, în relațiile dintre culte sunt interzise orice
forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.
Domnul Isus a zis: „tot ce voiți să vă facă vouă
oamenii, faceți-le și voi la fel: căci în aceasta se cuprinde legea
și prorocii”.
Apostolul Petru a scris: „Purtați-vă ca niște oameni
slobozi, fără a face din slobozenia aceasta o haină a răutății” (1
Petru 2:16).
Domnul Isus a combătut cărturarii și fariseii fățarnici
care alergau mult să facă un prozelit, însă după ce-l făceau, îl
conduceau pe cale în așa fel încât acesta devenea de două ori
mai rău decât ei înșiși. (Vezi Matei 23:15).
Mărturia creștină sau evanghelizarea este greșit folosită
când intervine defăimarea altor culte sau biserici, sau când se
face presiune asupra cuiva, ori se recurge la corupție, mărturie
mincinoasă, calomnie sau la răspândirea de zvonuri
neadevărate și învinuiri despre unii slujitori ai bisericilor.
145
 În perioada istorică a epocii moderne s-au dezvoltat
foarte multe mijloace de comunicare în masă. Bisericile și
cultura nu pot rămâne izolate. Presa, tipăriturile, radioul,
televiziunea și deplasările dintr-o țară în alta, pot avea influențe
religioase și culturale pozitive. Circulația ideilor, inclusiv a
celor religioase, nu poate fi zădărnicită prin represalii.
Bisericile și Cultele religioase susțin că libertatea religioasă
este baza tuturor libertăților.
Fiecare biserică sau cult creștin trebuie să aibă nu
numai permisiunea, dar și datoria de a-și îndemna credincioșii
să îndeplinească voia lui Dumnezeu, printr-o morală sănătoasă,
propovăduind iubirea de oameni.
Toți cei aflați în dregătoriile bisericilor și slujitorii lor
trebuie să se bucure de mărturia înviorătoare și înnoitoare a
credincioșilor. Bisericile sau Cultele trebuie să se respecte
unele pe altele, iar credincioșii trebuie să se roage lui
Dumnezeu unii pentru alții.
În ziarul România Liberă din 11 mai 1996, preotul
Ioan Alexandru din Oradea, scrie nemulțumirea că unii
predicatori neoprotestanți aduc jignire și ofensă Bisericii
Ortodoxe și poporului român care se mărturisește creștin, când
spun că preoții nu-L cunosc pe Dumnezeu.
Pe de altă parte, în reviste ale neoprotestanților am citit
că aceștia sunt jigniți și ofensați de Biserica Ortodoxă, fiind
numiți adesea eretici și sectanți.
Adevărul este că numele de ortodox înseamnă „drept
credincios”, iar numele de creștin vine de la Cristos, Numele
Domnului Isus. Este știut că în Bisericile Ortodoxe se citește
Cuvântul lui Dumnezeu și se cântă laudele lui Dumnezeu.
Bisericile Evanghelice, numite Neoprotestante, pe de
altă parte, sunt alcătuite din credincioși care au râvna de a trăi o
viață nouă în Hristos și de a fi creștini (vezi 2 Corinteni 5:17).

146
 Este necesar deci ca toți creștinii să se respecte, să nu
se judece unii pe alții, cum este scris la Romani 14:13 și 14:18-
19, să nu se defăimeze unii pe alții, ci să caute și să urmărească
pacea: „Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni
nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14).
Biblia ne învață că Dumnezeu șade deasupra cercului
pământului (vezi Isaia 40:22), iar Hristos, care S-a înălțat la
Cer, este mai presus de toate dogmele, tradițiile și organizațiile
creștine omenești. Mesajul inspirat de Duhul Sfânt spune
pentru toți creștinii: „`Totuși temelia tare a lui Dumnezeu stă
nezguduită, având pecetea aceasta: `Domnul cunoaște pe cei
ce sunt ai Lui` și `Oricine rostește Numele Domnului să se
depărteze de fărădelege!`” (2 Timotei 2:19).
Preotul ortodox menționat mai sus mai scria: „Știm că
pe umerii noștri apasă responsabilități grele pentru îndreptarea
vieții morale în care își duce viața astăzi o parte a poporului
român (indiferență religioasă, desfrâu, milioane de avorturi,
corupție, etc.)”.
Iată de ce în loc să ne jignim și să ne ofensăm unii pe
alții, este mai bine să urmărim în unire, îndreptarea morală a
poporului din țara noastră.
Fiecare credincios are dreptul să frecventeze și să ceară
a fi membru în biserica în care se zidește sufletește și are
convingerea că îndeplinește voia lui Dumnezeu.
Respectând buna cuviință și respectându-ne unii pe alți
vom trăi în buna înțelegere și în armonia la care ne cheamă
Cuvântul lui Dumnezeu!
El să ne ajute! Amin!
Pe fondul acestor tratative de reconciliere intercon-
fesională care caracterizează sfârșitul secolului nostru, o nouă
mișcare religioasă și-a făcut tot mai pregnant simțită prezența
în bisericile tradiționale, fenomen care se cuvine a fi amintit în
cele ce urmează.
147
 Mișcarea Charismatică

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, a apărut în

lume trezirea charismatică. Numele „charismatic” provine de la
harul lui Dumnezeu care aduce mântuire și ne învață să trăim
în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie (Tit 2:11-
13).
Charismaticii provin din Biserici Catolice, Protestante
și Neoprotestante. Ei sunt răspândiți în S.U.A., în Europa
precum și în alte țări de pe glob. Ei nu au intenționat să formeze
o nouă organizație, ci mărturisesc că doresc trezirea la o viață
nouă în bisericile din care provin; unii chiar au rămas în acele
biserici.
Ei râvnesc să experimenteze lucrarea Duhului Sfânt
care produce roada Sa: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și
înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23).
De asemenea charismaticii mărturisesc că
experimentează botezul cu Duhul Sfânt și darurile Sale
cuprinse în Epistola apostolului Pavel către credincioșii aflați în
Corint (vezi 1 Corinteni 12:8-10). Apostolul Pavel a mai scris
că aceste daruri au valoare numai dacă sunt însoțite de dragoste
și de roada Duhului (vezi 1 Corinteni 13:1-21).
Charismaticii manifestă înviorare creștină și entuziasm
în cântări și în rugăciuni.
Cunoscutul pastor penticostal David du Plesis din
Africa de Sud, care a luat parte la Adunările Charismatice și la
Consiliul Mondial al Bisericilor cu sediul la Geneva, a expus
convingerile și manifestările lor, cu scopul de a contribui la o
mai bună înțelegere și „apropiere” între confesiuni.
Împreună cu fratele Șandru Trandafir am participat
personal la Adunarea Charismaticilor din Elveția.

148
 Fratele pastor David du Plesis a predicat din Cuvântul
lui Dumnezeu, subliniind unele învățături biblice și bucurându-
se de o atenție deosebită din partea celor prezenți.
Trăim perioada istorică în care Cuvântul lui Dumnezeu
și puterea Duhului Sfânt pot aduce noi treziri spirituale.
Noi însă, trebuie să veghem neîncetat, pentru că
Domnul Isus Însuși ne-a avertizat că în vremurile din urmă vor
apărea învățături și profeții înșelătoare.
Cu toate acestea, trebuie să discernem, în lumina
Cuvântului lui Dumnezeu dintre toate manifestările, care este
trezirea adevărată a Duhului Sfânt pentru că trebuie să
respectăm îndemnul din 1 Ioan 4:1-3. Nu este de ajuns să zicem
doar „Hristos S-a născut în trup omenesc”, ci este necesar ca
slujitorii adevărați ai lui Dumnezeu să poată mărturisi: „nu mai
trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20).

O vizită la Academia Religiilor

În ziua de 9 ianuarie 1995 am fost invitat la Academia

Internațională a Religiilor din București, pentru a vorbi despre
Biserica Penticostală.
Invitația a fost făcută de domnul Albu Zoltan, preotul
Bisericii Reformate din București. Împreună cu domnia sa am
participat apoi în țară la mai multe conferințe creștine
ecumenice și am fost de asemenea și la Seul, unde ne-am rugat
împreună, am vizitat Biserici Prezbiteriene, Metodiste și
Penticostale și am asistat la cursuri biblice predate de distinși
profesori de teologie. Toate acestea ne-au adus zidire spirituală
și au întărit iubirea noastră creștină.
La București, în prima sală de clasă am vorbit studentei
Catargiu Elena. I-am spus că în Samaria Domnul Isus a vorbit
cu o femeie căreia i-a spus viața ei, iar ea a recunoscut că el
149
este profet; ea zicea că Îl așteaptă pe Mesia. El i-a zis: „Eu sunt
Acela”. Domnul i-a explicat acestei femei că închinătorii
adevărați se închină lui Dumnezeu în duh și în adevăr.
Despre Biserica Penticostală, am mărturisit studenților,
că s-a născut din dorința credincioșilor de a se închina lui
Dumnezeu în duh și în adevăr. Numele „penticostal” provine de
la Ziua Cincizecimii, în care Duhul Sfânt S-a coborât și i-a
umplut cu puterea Sa pe primii creștini, în Ierusalim, la
cincizeci de zile după învierea Domnului Isus. Acesta este
înțelesul cuvântului grecesc „Pentekoste” și anume
Cincizecime.
Credincioșii penticostali se călăuzesc după învățăturile
Bibliei și experimentează lucrarea Duhului Sfânt. Biserica
Penticostală este o trezire spirituală între creștini, așa cum au
mai fost și alte treziri în istoria creștinismului. Iată mai jos
câteva exemple.
John Wycliffe (c. 1328-1384) în Anglia, prin 1382, a
tradus Biblia în limba engleză, pe înțelesul poporului. El a
susținut că Hristos este Capul Bisericii. Opera și viața lui au
dus la o frumoasă trezire spirituală în vremea aceea.
Jan Hus (1369-1415) a susținut învățătura lui Wycliffe
la Universitatea din Praga, proclamând învățăturile Bibliei. El a
combătut cu energie patimile și păcatele unor credincioși
nominali, nesinceri. Hus avea un caracter blând și liniștit între
oameni. El a scris unui prieten: „Fii evlavios și smerit! Să nu
folosești averea și banii în petreceri. Ferește-te de exagerări! Să
nu împodobești exteriorul și casa ta mai mult decât sufletul
tău”. Considerat un eretic de puterea papală, Ian Hus a fost ars
pe rug, dar sufletul și convingerile sale n-au murit. Aceste
convingeri se răspândesc până în zilele noastre.
Martin Luther (1483-1546) și Jean Calvin (1509-1564)
au continuat trezirile spirituale reformatoare în viața creștinilor,
susținând învățăturile autentice ale Bibliei.
150
 Biserica Penticostală, purtând numele Zilei
Cincizecimii, Pentekoste, ziua pogorârii Duhului Sfânt, susține
că în viața creștină trebuie să urmăm modelul Domnului Isus și
morala primilor creștini, experimentând lucrarea Duhului Sfânt.
Studenta Catargiu Elena menționată mai sus a mai
întrebat: „Cum poate fi experimentată lucrarea Duhului Sfânt?”
Am răspuns: „Predicatorii vestesc Cuvântul lui
Dumnezeu, iar Duhul Sfânt luminează mintea și produce
trezirea spirituală și nașterea din nou. Ascultătorii înțeleg
Cuvântul și Duhul Sfânt le înduplecă voința să-l împlinească.
Experimentăm lucrarea Duhului Sfânt cultivând roada Sa în
viața noastră și prin darurile Sale în viața Bisericii. Botezul cu
Duhul Sfânt este tot un dar al lui Dumnezeu și reprezintă o
umplere interioară”.
Biserica Penticostală urmărește, prin iubire, pacea cu
toți oamenii și cu toate cultele, din dorința ca, în unitate, să
împlinim cu toții Cuvântul și voia lui Dumnezeu.
Intrând într-o altă sală acolo, la Academia Religiilor,
am întâlnit mai mulți preoți și intelectuali, studenți în anul al
doilea la Academie.
Și aici am vorbit despre Biserica Penticostală, despre
nașterea ei în secolul 20 în diferite țări din lume și în România,
mărturisind că eu am primit credința în copilărie și am slujit în
diferite slujbe în bisericile penticostale, din anul 1945 până în
anul 1990, când m-am pensionat. „În prezent, am adăugat,
slujesc la Biserica Emanuel”.
Am prezentat sumarul principiilor de credință ale
Bisericii Penticostale, după care mi s-au pus întrebări. Redau în
continuare câteva din întrebările pe care mi le-am notat.

Întrebare: „Cum înțelegeți Învierea Domnului Isus?”

Răspuns: „Mărturisim împreună cu toți creștinii că
Domnul Isus a fost răstignit, a murit pentru păcatele noastre
151
cum este scris, dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și este viu în
vecii vecilor!
Considerăm că suntem adevărați creștini dacă înviem
împreună cu El din moartea păcatului și trăim o viață nouă
după cum de asemenea este scris în Biblie”.
Întrebare: „Cum înțelegeți transmiterea harului
slujitorilor Bisericii pentru vestirea Evangheliei?”
Răspuns: „Slujbele în Biserică și darurile Duhului
Sfânt sunt slujbele și darurile harului. Dumnezeu nu le împarte
după meritele noastre, ci prin harul Lui. Apostolul Pavel a
mulțumit lui Dumnezeu că l-a socotit vrednic de încredere și l-a
pus în slujba Lui (vezi 1 Timotei 1:12).
Harul lui Dumnezeu `ne învață să o rupem cu
păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de
acum cu cumpătare, dreptate și evlavie` (Tit 2:12). Prin har
suntem mântuiți. Orice faptă care vatămă sufletul, producând
mustrări de conștiință, este dăunătoare sănătății, aduce jignire
aproapelui, Îl dezonorează pe Dumnezeu, cu alte cuvinte
reprezintă un păcat care trebuie înlăturat din viața creștinilor”.

Întrebare: „Ce legătură au păcatele cu sănătatea

omului?”
Răspuns: „Întâi dau un exemplu: Săptămâna trecută am
fost internat în spital. Lângă mine era un bolnav căruia îi
crescuse o tumoare pe limbă. Medicii i-au spus că aceasta
provine din cauza fumatului și alcoolului. El a spus că a vrut să
se lase de fumat, a fost și la dezalcoolizare, dar n-a putut scăpa
de aceste vicii. A fost operat. Îl compătimesc pe acest bolnav
care a suferit o operație grea, dar patimile și păcatele sale i-au
vătămat sănătatea.
Este necesar ca Biserica să propovăduiască morala
creștină, să combată păcatele și viciile. Prin aceasta contribuim
la sănătatea naturală și spirituală a societății”.
152
 Întrebare: „Care sunt tainele Bisericii?”
Răspuns: „Noi nu considerăm tainele la fel ca și
Biserica Ortodoxă, respectiv ca ascunzătoare de haruri secrete.
Harul lui Dumnezeu s-a arătat pentru toți. Domnul Isus Hristos
a lăsat Bisericii două rânduieli de împlinit: Botezul credinței și
Împărtășirea cu trupul și sângele Domnului.
Botezul credinței sau botezul în apă este actul în care
credinciosul își mărturisește credința în Fiul lui Dumnezeu, Isus
Hristos, în moartea Sa pentru păcatele noastre și în învierea Sa
pentru ca noi să trăim o viață nouă. Botezul se îndeplinește prin
scufundare în apă în Numele Sfintei Treimi. Scufundarea în apă
simbolizează înmormântarea omului cel vechi și ridicarea din
apă simbolizează învierea omului la o viață nouă.
Împărtășirea cu trupul și sângele Domnului reprezintă o
amintire a jertfei Domnului Isus și exprimă legătura noastră cu
Dumnezeu și legătura iubirii unii față de alții, ca frați și surori
în Trupul Bisericii lui Hristos.
Bineînțeles că pentru noi au importanță și alte rânduieli
creștine biblice practicate de apostoli și de primii creștini. Iată
câteva din aceste rânduieli:
• Ungerea cu untdelemn a bolnavilor este un simbol
al intervenției Duhului Sfânt pentru vindecare. Mare
putere are rugăciunea fierbinte a celor neprihăniți,
susținută de Duhul Sfânt (vezi Iacov 5:14)! Noi
practicăm ungerea cu untdelemn a bolnavilor, ne rugăm
pentru ei și mulți se vindecă prin credință.
• Căsătoria. Apostolul Pavel a zis: „Mare este taina
aceasta – vorbesc despre Hristos și Biserică” (Efeseni
5:32). Unirea în căsătorie a unui bărbat cu o femeie
oglindește unirea spirituală a Bisericii cu Hristos. De

153
 aceea căsătoria dintre un bărbat și o femeie este o
instituție care trebuie sfințită de Dumnezeu și apărată de
cel rău.

Întrebare: „Care este ierarhia în Biserică?”

Răspuns: „Domnul Isus a zis ucenicilor: `Voi sunteți
frați`. În Biserică sunt rânduite diferite slujbe: diacon, prezbiter,
episcop sau supraveghetor. Privitor la aceștia este scris să se
poarte cu iubire și cu blândețe față de membrii Bisericii, iar
credincioșii sunt îndemnați să-i respecte și să-i asculte, fiind
gata să facă orice lucrare bună.”

Întrebare: „Cum se susține Biserica?”

Răspuns: „Prin dărnicia membrilor săi”.

Întrebare: „Cum se face școlarizarea?”

Răspuns: „Pentru credincioși educația creștină se face
prin învățătura biblică dată în Casele de Rugăciune și prin
catehizare. De asemenea, pentru slujitori în prezent avem
cursuri biblice prin corespondență, învățământ teologic seral și
periodic și bineînțeles, Institutul Teologic de grad universitar,
din București.”

Întrebare: „Ce publicații aveți?”

Răspuns: „Noi publicăm lunar Revista Cuvântul
Adevărului, ca organ de presă central al Cultului Penticostal.
Mai apar și alte reviste în Arad (Flacăra Rusaliilor) și
Timișoara (Revista Elim).”

Întrebare: „Cum o respectați pe fecioara Maria?”

Răspuns: „Recunoaștem că fecioara Maria a primit
mare har din partea lui Dumnezeu prin faptul că a născut de la
Duhul Sfânt pe Domnul Isus. Respectăm morala ei și am dori
154
ca toate fetele, femeile și toți credincioșii să respecte caracterul
ei.”
Întrebare: „După câte știm, există mai multe ramuri
sau grupări penticostale.”
Răspuns: „Noi, penticostalii din România, păstrăm
legătura frățească cu toți cei care au o morală și o credință
întemeiată pe învățăturile Bibliei.”
Întrebare: „Care este manifestarea darurilor Duhului
Sfânt?”
Răspuns: „La 1 Corinteni 12:8-11 aceste daruri sunt
enumerate: darul de a vorbi despre înțelepciune, despre
cunoștință și deosebirea duhurilor. Acestea sunt daruri de
inspirație care trebuie să călăuzească Biserica, pentru a fi ferită
de învățături rele și duhuri înșelătoare. Darul credinței, darurile
de vindecări și darul minunilor au lucrat prin apostolii Petru și
Ioan când s-a vindecat ologul din naștere în Ierusalim. Acestea
sunt daruri de putere prin care Duhul Sfânt lucrează cum și
când voiește El. Prin darurile de vorbire, respectiv vorbirea în
felurite limbi, tălmăcirea limbilor și prorocia, Duhul Sfânt
lucrează la zidirea spirituală a credincioșilor.”
Întrebare: „Ce atitudine aveți față de ecumenism?”
Răspuns: „Scopul ecumenismului trebuie să fie buna
înțelegere între biserici și credincioși precum și înlăturarea
disputelor și competiției dintre biserici.
Creștinii au datoria de a-i iubi pe toți oamenii, fără
deosebire de rasă sau convingeri. Orice defăimare a unui cult
duce la lupte de cuvinte și certuri. Slujitorii Domnului nu
trebuie nici să defăimeze, nici să se certe cu nimeni.”

Întrebare: „Ce atitudine aveți față de musulmani?”

155
 Răspuns: „Noi îi iubim pe musulmani, dorim mântuirea
lor, dar ne ferim de discuții contradictorii.”

Întrebare: „Ce atitudine aveți față de prozelitism?”

Răspuns: „Considerăm că fiecare biserică și fiecare
credincios are dreptul să mărturisească despre credința lui cu
vorba, cu fapta bună și cu adevărul.
Cei care participă la serviciile divine ale diferitelor
biserici sunt liberi să frecventeze și să devină membri în oricare
biserică unde își află pacea și bucuria spirituală.
Nimeni nu are dreptul să oblige un credincios să
aparțină unei anumite biserici, nici să-l atragă prin diferite
mijloace străine de iubirea creștină și de adevărul creștin.
Adevărata încadrare în viața Bisericii este nașterea la o viață
nouă. `Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă`
(2 Corinteni 5:17).

Întrebare: „De ce este Biserica Penticostală cea mai

numeroasă dintre neoprotestanți?”
Răspuns: „Mai întâi, este cunoscut faptul că familiile
penticostale sunt numeroase. Apoi, ne bucurăm că s-au aflat și
persoane din alte familii care s-au simțit bine sufletește în
bisericile penticostale și au aderat la credința noastră. În toate
vremurile, bisericile au crescut cu ajutorul Duhului Sfânt (vezi
Fapte 9:31).”

*******

În lunile martie și aprilie 1996 am predat la Academia

Religiilor cursurile „1 Tesaloniceni” și „Cele șapte Biserici din
Apocalipsa”.

156
 Studenții erau fie preoți ortodocși, fie cadre didactice și
studenți laici, care doreau să se pregătească pentru predarea
religiei în școli.
Toți s-au dovedit foarte receptivi, mai ales când am
vorbit despre convertirea tesalonicenilor și despre modul cum
apostolul Pavel i-a prezentat pe ei ca model între creștini.
În timpul predării cursului din Apocalipsa, studenții
erau curioși să afle cine erau nicolaiții, Balaam și Izabela.
Aceasta mi-a dat ocazia să parcurg cu acești studenți deosebiți
mai multe texte biblice sub călăuzirea Duhului Sfânt. Am
înțeles ulterior că învățătura biblică pe care am dat-o a fost
foarte bine primită de studenți.
Toată viața am avut o mare bucurie să studiez și să
împărtășesc Cuvântul lui Dumnezeu oricând și oriunde am avut
ocazia!
Credincioșii din zilele noastre ar trebui astăzi, mai mult
ca oricând, să caute cu însetare acest izvor de apă vie al
Cuvântului lui Dumnezeu, strângându-l în inimă și călăuzindu-
se în viață doar după lumina lui (vezi Psalmul 119:11, 115).

25. PĂSTORI ȘI APĂRĂTORI AI TURMEI DOMNULUI

În perioada dintre 1962-1989 am păstrat o bună

legătură frățească cu pastori din toată țara și cu frații
conducători ai filialelor Cultului Penticostal din România. În
cele ce urmează, rezerv câteva rânduri pentru a-i prezenta pe
câțiva din acești bravi lucrători ai viei Domnului.
După arondarea din 1962, Cultul Penticostal era
reprezentat pe întreg teritoriul țării de numai 3 filiale sau
Comunități regionale. Cea mai mare era filiala Arad, unde de la

157
început au lucrat împreună cu mine frații Ardeu Petru, Mariș
Alexandru, Berar Ioan și alții.
În filiala Oradea lucrau, în 1962, frații Tivadar Petru,
Chișe Mihai și Pop Ioan. Fratele Tivadar a emigrat în S.U.A. în
anul 1964, iar Chișe Mihai și Pop Ioan au încetat să mai lucreze
tot în aceeași perioadă. În aceste condiții grele am apelat la doi
frați de încredere: Berar Ioan, de la Arad, care a devenit
supraveghetor la Oradea, și Creangă Constantin care a lucrat ca
secretar.
Filiala Suceava a Cultului Penticostal după 1962 era
condusă mai întâi de fratele Duciuc Grigore ca supraveghetor,
ajutat de fratele Zamfir Dumitru și alții. Întrucât acești frați s-au
pensionat, au fost promovați frații Grosu Constantin ca
supraveghetor și Udișteanu Dorin ca secretar.
Pe lângă acești frați cu care lucram, trebuie să mai
menționez aici câțiva pastori de prestigiu care făceau parte din
Consiliul Bisericesc și care s-au remarcat prin multe acțiuni de
mare dăruire în acele timpuri grele.
În nordul țării au activat frații Latiș Gavril din Răzoare,
jud. Maramureș și Mărcuș Dumitru din Dumitra, jud. Bistrița-
Năsăud. Ei au deschis multe biserici și au îndrumat multe
generații de lucrători tineri. În aceeași vreme lucrau ca pastori
frații Pop Ioan din Dej și Pop Niculae din Cluj.
La Cluj, până în 1962, aveam o filială teritorială a
Cultului la care lucrau frații Popa Ioan ca supraveghetor și
Sodolan Ioan ca secretar. Arondarea a determinat încetarea
activităților administrative, iar acești frați au rămas credincioși
lucrării Domnului.
În județul Hunedoara Domnul S-a folosit de frații
Lipovan Ilie și Moise Viorel. Fratele Lipovan a renunțat la
meseria de cojocar pentru a sluji bisericile ca pastor, dar a
încetat din viață în 1970. Fratele Moise Viorel a lucrat ca pastor
județean în Hunedoara și Alba, dar a continuat și ca meșter
158
cojocar și s-a dovedit extrem de util deschiderii și intabulării de
biserici.
La Târgu Mureș am lucrat cu frații Murar Petru și
Augustin Berindean. Ei au deschis cu mari sacrificii, biserici în
Târgu Mureș și în județ. Fratele Murar era unul din pionierii
credinței care au suferit mult pentru credință în închisori și
totuși a trăit până la vârsta de 95 de ani. Augustin Berindean,
care era un model de dăruire în slujbă, a murit relativ tânăr în
1975, în urma unui cancer la stomac.
În Brașov s-a ridicat o puternică Biserică Penticostală
prin lucrarea fraților Popovici Teodor și Lăcătuș Tudor, ambii
din comuna Burzuc, județul Bihor. Ei au ridicat două
construcții frumoase și, la aceeași adresă în Brașov, str.
Brândușelor nr. 2-4 unde biserica numără astăzi peste 700 de
credincioși.
Un loc special în amintirile mele îl are orașul
Timișoara. Acolo am lucrat mai întâi cu pastori pionieri ca
frații Crișan Vasile, Mengher Ioan, Duțu Toma, Dincă Ciolac,
Leontiuc Constantin și Frânc Iosif.
Timișoara a ajuns curând să aibă cel mai mare număr
de credincioși penticostali (circa 10.000 în 1989) și cea mai
mare biserică din țară („Elim”) cu peste 5000 de credincioși,
biserică păstorită de fr. Codreanu Toader.
În Muntenia, Oltenia, Dobrogea și Moldova de sud
erau mai puțini credincioși penticostali, dar vreau să-i
menționez pe câțiva din slujitorii care au lucrat acolo.
La Galați a început să predice fratele Solomon
Borlovan din Arad care era șef de gară în zona aceea. De la el
au primit Cuvântul lui Dumnezeu frații: Stoica Stroe din
Schela, Mihai Radu din Galați și Bododea Ioan din Brăila.
În Dobrogea lucrarea a început modest, cu fratele
Tănăsache Iulian de la care a preluat conducerea pastorul
Topciu Nicolae. Fratele Topciu a venit împreună cu un grup de
159
circa 20 de frați de la Biserica Baptistă. Unii dintre ei au fost
botezați cu Duhul Sfânt.
La Craiova lucrarea penticostală a fost începută de
pastorul Macarie Teodor, venit din Bocsig, județul Arad. De la
el a preluat lucrarea fratele Vamvu Alecsie și Pășcălău
Gheorghe, iar mai târziu și fratele Crețan Constantin.
Toți aceștia erau în general oameni simpli, fără o
pregătire școlară deosebită, dar plini de Duhul Sfânt și de
înțelepciune.
Păstorind împreună cu astfel de slujitori, am văzut
turma Domnului din Bisericile Penticostale din România
crescând de la 25.000 de suflete (în 1950) la circa 300.000 de
credincioși (1989), deci o creștere de peste 10 ori în 40 de ani.

Zidirea de biserici în anii comunismului

Credincioșii penticostali din România erau, cel puțin la

început, prin anii 1950-1970, oameni săraci, țărani și muncitori,
așa cum este scris la 1 Corinteni 1:26 „printre voi nu sunt
mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de
neam ales”.
Din această cauză comuniștii nu au văzut de la început
în noi niște adversari foarte periculoși.
În ceea ce privește zidirea de biserici, noi urmăream în
primul rând creșterea bisericii din pietre vii, adică a numărului
de credincioși.
Astfel bisericile se înmulțeau datorită Duhului Sfânt și
ca urmare a vestirii Evangheliei prin puterea Sa. Pe de o parte,
mesajul întărit de Duhul Sfânt pătrunde mai ușor în inimă;
credincioșii au înțeles că botezul cu Duhul Sfânt este biblic și
au dorit să beneficieze de toate promisiunile Tatălui Ceresc
pentru Biserica Sa.

160
 Reîntâlnire

La 24 mai 1996 am fost invitat să vorbesc la Conferința

Pastorilor Penticostali din România organizată la Băile Felix,
lângă Oradea. Cu această ocazie am evocat anii grei de slujire
din perioada 1950-1989, pe colaboratorii mei mai în vârstă,
dintre care erau unii prezenți și pe care i-am numit „frați de
cruce”.
Cu ei am ostenit atât la vestirea Evangheliei, cât și la
înfruntarea autorităților pentru apărarea bisericilor. Nu era
deloc ușor să se autorizeze noi biserici în acele vremuri și era și
mai greu de zidit Case de Rugăciune. Au fost necesare
intervenții făcute cu mult tact, calm și mai ales stăruință și
credință.
Uitându-mă la pastorul Marinel Mesaroș, acum
Secretar General al Cultului, i-am spus cât de greu am luptat
pentru a avea la Cluj o construcție nouă de biserică pe strada
Carpați, unde el activa ca pastor. Vechea casă în care funcționa
biserica pe strada Câmpeni ne fusese sechestrată de către
autorități. Consiliul Popular și-a luat angajamentul de a ne
despăgubi prin atribuirea altui teren și plata materialelor
încorporate în clădire, dar nu și-a respectat angajamentul. În
această situație am insistat să ni se aprobe cumpărarea unui
teren pe strada Carpați nr. 29 care însă era ocupat de chiriași și
potențiali cumpărători. Fratele Pop Niculae, prin care am făcut
mai multe intervenții pentru aprobări, a primit fel și fel de
amenințări pentru a renunța la teren.
Cazul Bisericii Penticostale din Cluj de pe str. Carpați
nr. 29 a ajuns la Tribunalul Suprem din București, unde fratele
Pop Niculae nu a avut curaj să se prezinte. A trebuit să merg eu
împreună cu un avocat angajat într-o acțiune fără șanse

161
împotriva statului român. În ziua procesului avocatul angajat a
invocat motive medicale și nu s-a prezentat, astfel că a trebuit
să merg singur. Domnul mi-a dat har, iar Tribunalul comunist
ne-a declarat câștigători. Încurajat de acest succes istoric, am
continuat demersurile obținând chiar și autorizația de a construi
un locaș de închinare nou în Cluj pe strada Carpați 29.
Astfel s-a ridicat Biserica din strada Carpați, care
numără astăzi peste o mie de membri.
Tot acolo, la conferința de la Băile Felix, văzându-l pe
fratele Riviș Tipei Pavel, acum Președintele Cultului, i-am
amintit cu câte eforturi s-au plantat în Arad biserici și s-au
construit Case de Rugăciune cum sunt cele din strada
Mestecăniș și din Bujac pe noul amplasament din strada
Gloriei.
Fratele Tipei a avut un răspuns amabil amintind că
părinții lui i-au spus că eu l-am ținut în brațe la serviciul divin
de binecuvântare, după cum tot eu am fost acela care a
contribuit la ordinarea sa în slujba de pastor și apoi
supraveghetor în același sector în care mi-am început și eu
slujba. Mi-am amintit că l-am auzit pe fratele Tipei predicând
la Biserica Grădiște din Arad în tinerețea lui și am înțeles
atunci că are vocație și chemare de la Domnul pentru slujire.
Astfel, ulterior el a fost ales și ordinat ca pastor. De altfel, el
lucra ca funcționar la Filiala Cultului din Arad încă din anul
1979 și a dovedit un mare atașament pentru lucrarea Domnului.
Atmosfera de emoție care a cuprins Conferința
Pastorală de la Băile Felix din 1996 în timp ce evocam
asemenea momente din istoria creșterii noastre, m-a făcut să
înțeleg că frații apreciază cum se cuvine lucrarea și sacrificiile
pastorilor din generația mea.
Am avut atunci, de asemenea, o mare satisfacție să mă
întâlnesc personal cu un număr mare de frați care și-au arătat în
mod sincer tot respectul și dragostea pentru ceea ce Domnul ne-
162
a ajutat să facem în anii în care lucrarea a fost foarte grea, iar
creșterea bisericilor a fost atât de puternică încât opoziția
regimului comunist nu a putut-o opri.

26. În loc de epilog:

CONVIEȚUIREA ARMONIOASĂ ÎNTRE GENERAȚII

În Biserică, la fel ca și în societate, oamenii apropiați în

ce privește vârsta, formează o generație care își păstrează
omogenitatea și amintirile. Există așadar generația copilăriei,
cea a adolescenței, a maturității și a bătrâneții.

Generația copilăriei

Perioada copilăriei este cea a creșterii naturale, a

educației și pregătirii pentru a intra în generațiile viitoare.
În timpul copilăriei este necesar ca părinții, fiind primii
educatori, să se îngrijească de sănătatea naturală a copiilor, și
apoi, treptat, și de cea spirituală. La naștere copiii nu știu ce
naționalitate și ce convingeri au părinții. Mama se bucură că a
dus un copil pe lume. Copiii au trebuință de o creștere
armonioasă în statură, pricepere, sănătate și vorbire. Apoi, prin
Cuvântul lui Dumnezeu, prin îngrijirea și purtarea bună a
părinților, copiii pot să primească educație sănătoasă, cum este
scris: „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și
când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6).
După cum o casă zidită din material tare, pe o temelie
de stâncă, este rezistentă în timpul calamităților, la fel este
necesară o bună temelie a copilăriei pentru viitorul fericit al
vieții omului.

163
 Cei șapte ani ai copilăriei sunt primii ani ai educației și
amintirea lor rămâne toată viața. Educația trebuie să fie severă,
în spiritul adevărului, dar exersată cu calm și înțelepciune.
Neadevărul nu trebuie spus copiilor nici în glumă, pentru că ei
au încredere în cuvintele părinților, „Și voi părinților nu
întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și
învățătura Domnului” (Efeseni 6:4).
Supravegheați jocurile și comportamentul copiilor căci
din acestea se cunoaște dacă vor avea o purtare bună și dreaptă
sau dimpotrivă.
Copiii trebuie să fie educați pentru a cinsti și respecta
părinții, cum este scris: „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama
ta” (Efeseni 6:2). Ei trebuie să-și respecte educatorii, învățătorii
și în general pe toți oamenii: „cinstiți pe toți oamenii” (1 Petru
2:17). Iubirea față de Dumnezeu și față de oameni trebuie
sădită în inimile copiilor prin cuvinte, exemple și rugăciune.
Copiii trebuie învățați să vorbească frumos, cuviincios
și să se ferească de prietenia celor răi, pentru că: „tovărășiile
rele strică obiceiurile bune” (1 Corinteni 15:33).

Generația adolescenței și tinereții

În perioada anilor din această etapă, este necesară

învățătura și supravegherea pentru ca tinerii să fie conștienți de
înclinațiile și aptitudinile lor, să cunoască bine calea pe care
trebuie să o urmeze în viață (vezi Psalmul 32:8). Ei trebuie să
fie destoinicii și înțelepți pentru a ști să deosebească ce este
bine și ce este rău (vezi Romani 2:18, Ezechiel 44:23). Trebuie
să crească în cunoștință și pricepere ca să fie curați și plini de
roada neprihănirii (vezi Filimon 1:9-11).

164
 Tinerețea este perioada încercării. Psalmistul David, în
rugăciunea lui către Dumnezeu, a zis: „Dacă îmi vei încerca
inima, ...nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură, aceea și
gândesc.” (Psalmul 17:3). Aceasta este sinceritatea.
Un tânăr neîncercat poate cădea ușor în ispită și în greu
păcat (vezi Proverbe 7:24-27). Tinerii își păstrează curată calea
tinereții îndreptându-se după Cuvântul lui Dumnezeu (vezi
Psalmul 119:9).
Mesajul inspirat de Duhul Sfânt îi îndeamnă: „Fugi de
poftele tinereții” (1 Timotei 2:22). Cei ce trăiesc în această
generație au ocazia să învețe și să se pregătească pentru cariera
spre care au atracție. Ei trebuie să fie silitori la învățătură și la
purtare bună. În această perioadă poate avea loc și actul
căsătoriei despre care este scris: „...nu vă înjugați la un jug
nepotrivit ” (2 Corinteni 6:14).
Tinerii pot înainta în cunoștințele științei, dar este bine
să aprofundeze și cunoștințele biblice. Pot obține felurite
diplome și titluri sau pot fi înălțați chiar în unele dregătorii.
Toate acestea pot fi bune, cu condiția ca ei să rămână smeriți cu
inima și un model în societate, iar cei credincioși, în Biserică.
Pe unii tineri cunoștința prea multă, diplomele și
titlurile îi îngâmfă. De această atitudine păcătoasă tinerii
trebuie să se ferească (vezi Psalmul 19:13).
Numai iubirea aduce zidirea spirituală și este cea mai
aleasă virtute (vezi 1 Ioan 13:14-16).

Generația maturității

Cei ce s-au dovedit biruitori prin încercările copilăriei

și ale tinereții intră cu bine în generația maturității.
Prin vorbirea lor înțeleaptă și purtarea lor bună, ei se
dovedesc folositori în societate și în Biserică.

165
 Unii care au o pregătire intelectuală și spirituală pot
avea păreri mai înalte despre ei decât se cuvine. Ei pot avea
râvnă pentru slujbe mari sau pentru îndeplinirea slujbelor sfinte
în Biserică. Dacă au această râvnă, ea este bună, dar cei în
cauză mai trebuie să fie și înzestrați cu calitățile necesare
slujbei pe care o râvnesc. Aceste slujbe trebuie să fie
încredințate unor oameni încercați, care s-au dovedit curați și
destoinici pentru orice lucrare bună. (vezi 1 Timotei 3:1-13; Tit
1:6-9)
Cei ce ordinează și ridică în slujbe sfinte pe cei
neîncercați și fără calitățile biblice necesare, se fac vinovați
(vezi 1 Timotei 5:22).
Cei din generația maturității trebuie să fie înțelepți și
pricepuți.
În fruntea turmei lui Dumnezeu trebuie așezați
credincioși destoinici, a căror destoinicie vine de la Dumnezeu
(vezi Geneza 47:6; 2 Corinteni 3:5).

Generația bătrâneții

În această generație se ajunge doar cu aprobarea lui

Dumnezeu. El i-a promis lui Avraam că va avea o bătrânețe
fericită (vezi Geneza 15:15). În cartea lui Dumnezeu sunt scrise
zilele oamenilor (Psalmul 139:16).
Ferice de aceia care ajung la bătrânețe pe calea
neprihănirii! (vezi Proverbe 16:31; 20:29). Pe această cale
bătrânii au învățat și din experiență, au crescut în înțelepciune.
Elihu, în dialogul său cu Iov, a zis că bătrânii trebuie să învețe
pe cei mei tineri înțelepciunea, dar el a recunoscut că: „...în om,
duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea” (Iov 32:8).
Dumnezeu a hotărât ca bătrânii să fie sfătuitorii
poporului (vezi Deuteronom 25:8). Profetul Moise a însărcinat

166
70 de bătrâni să-l ajute în conducerea poporului, iar Dumnezeu
a așezat Duhul Sfânt peste ei (vezi Numeri 11:16, 24).
Bătrânii din Israel au uns pe tânărul David ca împărat
(vezi 2 Samuel 5:3). Tânărul Solomon a ajuns împărat prin
intervenția profetului Natan și a preotului Țadoc. Ei au convins-
o pe Bat-Șeba, mama lui, să-i amintească lui David că a
confirmat cu jurământ că Solomon va fi urcat pe tron. Astfel,
Solomon a fost încoronat (vezi 1 Împărați 1:28-46). David
trebuia să-i fie recunoscător lui Samuel și bătrânilor, iar
Solomon datora recunoștință profetului Natan, preotului Țadoc
și mamei sale pentru ridicarea în slujba de împărat.
După moartea lui Solomon, împărăția israeliților s-a
despărțit în două regate (Israel în nord și Iuda în sud) conduse
de Ieroboam și respectiv Roboam. Roboam, fiul lui Solomon, s-
a sfătuit cu tinerii, care l-au îndemnat să îngreuneze jugul
asupra poporului, zicând: „tatăl meu a pus peste voi un jug
greu, dar eu vi-l voi face și mai greu” (1 Împărați 12:11).
Bătrânii l-au sfătuit să ușureze jugul și viața poporului, dar el n-
a ascultat, iar poporul l-a părăsit. Roboam a vrut să aducă
poporul sub stăpânirea sa prin război, dar profetul Șemaia i-a
spus: „Așa vorbește Domnul: `Nu vă suiți și nu faceți război
împotriva fraților voștri`” (1 Împărați 12:22-24).
Cei care n-au respectat sfatul părinților și al bătrânilor
n-au avut un viitor și un sfârșit bun. Bătrânii le-au voit binele și
le-au dat sfaturi prin înțelepciunea și cunoștința dăruite de
Dumnezeu și câștigate prin experiența vieții lor.
Interesant este cum fiii lui Noe și urmașii lor s-au
deosebit unii de alții. Canaan, fiul Ham l-a disprețuit pe
bătrânul Noe, în timp ce Iafet și Sem au acoperit greșeala
tatălui lor. Drept urmare, Canaan a ajuns robul fraților lui, iar
Sem și Iafet au avut parte de binecuvântarea tatălui lor (vezi
Geneza 9:22-27).

167
 Pentru o conviețuire armonioasă între generații este
necesar ca tinerii să fie recunoscători părinților și bătrânilor
care au contribuit la creșterea lor naturală și spirituală. Să nu-i
disprețuiască, dacă au și ei greșelile lor omenești, să nu urmeze
exemplul lui Canaan din întâmplarea menționată mai sus.
Tot pentru buna înțelegere între generații, apostolul
Petru le-a scris prezbiterilor sau bătrânilor să nu se poarte cu
poporul lui Dumnezeu ca și cum ar stăpâni peste ei, ci să fie un
exemplu bun pentru turma Domnului (vezi 1 Petru 5:1-4). El a
mai zis: „și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în
legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie” (1 Petru
5:5).
Bătrânii care au slujit și au ridicat în credință și
învățătură pe cei mai tineri, au dreptul să le zică împreună cu
apostolul Pavel: „Chiar dacă ați avea zece mii de învățători, n-
aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Isus
Hristos prin Evanghelie” (1 Corinteni 4:15).
Tinerii, în smerenie, trebuie să-i respecte și pe
învățătorii lor, iar bătrânii, tot în smerenie, trebuie să fie
îngăduitori cu entuziasmul celor tineri și toți, în unitate, să
conviețuiască în iubire în societate și în Biserică.
Psalmistul David, inspirat de Duhul Sfânt, a zis
bătrânilor despre Domnul: „El îți satură de bunătăți
bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul.”
(Psalmul 103:5). Bătrânii, având duhul și mintea întinerite,
chiar dacă mădularele au slăbiciunea lor, vor fi mai îngăduitori
cu tinerii și cu copiii, ca să le îndrepte greșelile cu blândețe și
înțelepciune. Ei nu se vor purta cu asprime, ci cu blândețe și
smerenie.
Îmi amintesc de un exemplu frumos când în Biserica
Filadelfia din Timișoara, după ordinarea fratelui Leontiuc
Constantin în slujba de pastor, un inspector din timpul acela i-a
zis: „Nu te mai folosi la slujbe în biserică de cei bătrâni, căci
168
timpul lor a trecut”. Atunci fratele Leontiuc a răspuns: „Am
participat la o sărbătoare a Cultului Mozaic și am văzut că un
rabin evreu bătrân și bolnav a fost adus cu mașina și așezat la
loc de cinste în prezidiu. Și eu voi da cinste bătrânilor care sunt
înaintașii mei”.
În revista Flacăra Rusaliilor din luna iunie 1996, am
citit că fratele Leontiuc a zis: „În Biserică, tinerii trebuie să se
supună bătrânilor, iar aceștia din urmă trebuie să le dea locul
tinerilor, folosind toate capacitățile lor și să lucreze împreună în
unitate”.
Rog pe Domnul să binecuvânteze și să întărească
conviețuirea armonioasă între toate generațiile!
Îmi place nespus de mult lupta neobosită și declarația
apostolului Pavel în prima sa epistolă către Corinteni, 9:23 –
„Fac totul pentru Evanghelie ca să am și eu parte de ea”.
Doresc și eu cât voi trăi să pot mărturisi la fel!
Să „alergăm” dar cu toții (copii, tineri, adulți, bătrâni)
„spre ținta chemării cerești”, „în așa fel ca să căpătăm
premiul”!

AMIN!

169
 27. APENDIX 1 – „POCĂINȚA” – PRIMUL MEU
ARTICOL ÎNTR-O REVISTĂ PENTICOSTALĂ (1934)

În anul 1934 am scris primul meu articol publicat în

revista Cuvântul Adevărului, pe care îl redau integral mai jos:

„POCĂINȚA”

Pocăința este singura cale prin care omul decăzut în

păcat își poate afla mântuirea sufletului său. Cel dintâi om al
Noului Testament, trimis de Dumnezeu să predice pocăința a
fost Ioan Botezătorul (Matei 3:1-2). După el a venit Domnul
Isus Hristos, care zicea: „S-a împlinit vremea, și Împărăția lui
Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie.”
(Marcu 1:15).

La pocăință sunt chemați toți cei ce se recunosc păcătoși.

Căci precum cei sănătoși în corp n-au trebuință de medic, tot
așa și cei ce se consideră drepți, nu se pocăiesc (Luca 5:31-32).
„Isus Hristos a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei
păcătoși” (1 Timotei 1:15). Noi însă știm că toți oamenii au
păcătuit. Căci păcatul a venit în lume prin neascultarea primilor
oameni, a trecut de la ei din neam în neam, la toată omenirea
(vezi Romani 5:19). „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de
slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). „Nu este nici un om
neprihănit, nici unul măcar” (Romani 3:10). De aceea
Dumnezeu cheamă toți oamenii la pocăință, El nu vrea să piară

170
niciunul din ei, ci toți să ajungă la pocăință și mântuire (vezi 2
Petru 3:9; 1 Timotei 2:4).

Pocăința înseamnă întoarcerea la Dumnezeu de la căile

rătăcite. Cuvântul Lui zice: „Să se lase cel rău de calea lui, și
omul nelegiuit de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul
care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește
iertând” (Isaia 55:7). Când un om se întoarce la Dumnezeu, el
trebuie să-și schimbe simțurile, gândurile și chiar mintea
trebuie să și-o îndrepte după voia lui Dumnezeu. Cel ce se
pocăiește trebuie să o rupă cu păcatul și păgânătatea: „Ajunge,
în adevăr, că în trecut ați făcut voia neamurilor și ați trăit în
desfrânări, în pofte, în beții, în ospețe, în chefuri și în slujiri
idolești neîngăduite” (1 Petru 4:3). Pe omul păcătos îl aduce la
pocăință bunătatea și mila lui Dumnezeu (vezi Romani 2:4).
„Harul lui Dumnezeu ne învață să o rupem cu păgânătatea și
cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu
cumpătare, dreptate și evlavie” (Tit 2:12).

„Căci cine iubește viața și vrea să vadă zile bune, să-și

înfrâneze limba de la rău și buzele de la cuvinte înșelătoare.
Să se depărteze de rău și să facă binele, să caute pacea și să o
urmărească” (1 Petru 10:11).

Orice om care dorește să fie mântuit, trebuie să se

pocăiască, adică să se întoarcă de la căile lui rătăcite la
Dumnezeu și să se căiască pentru păcatele pe care le-a făcut,
mărturisindu-le înaintea Domnului. „Dacă ne mărturisim
păcatele, El este credincios și drept, să ne ierte păcatele și să
ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Pocăința
171
adevărată și din inimă, chiar dacă un om a făcut greșeli sau
pagube, caută să le îndrepte cum a făcut Zacheu (vezi Luca
19:8). Pocăința trebuie să fie urmată de botezul în apă, căci și
aceasta este o poruncă a Domnului Isus (vezi Matei 28:19). La
fel și rugăciunea pentru botezul cu Duhul Sfânt, tot o poruncă
este (vezi Fapte 1:4-5). Botezul cu Duhul Sfânt îl pot primi toți
cei pocăiți care trăiesc o viață sfântă și-l cer cu credință, prin
rugăciune (vezi Luca 11:13). Pocăința, nașterea la o viață nouă,
botezul în apă și cu Duhul Sfânt împreună cu roada Duhului
trebuie să se vadă la toți cei ce sunt pe calea mântuirii și cred în
Domnul Isus Hristos (vezi Fapte 2:28; Marcu 16:18; Galateni
5:22-23).

Cei ce au ajuns la toate acestea nu au terminat lupta, ci

trebuie să vegheze tot timpul, pentru ca atunci când vine
vrăjmașul, care s-a dus și la Domnul Isus ca să-L ispitească, ei
să poată fi biruitori asupra ispitei și ispititorul să nu le poată
răpi fericirea care îi așteaptă dacă stau statornici într-o viață
sfântă.

Să cerem dar neîncetat ajutor și putere de la Dumnezeu, să

trăim în sfințire, pentru ca la sfârșitul vieții noastre, să putem zice și
noi ca apostolul Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am
isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă
cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul,
Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor
fi iubit venirea Lui” (Timotei 4:7-8).

172
 Domnul Isus Hristos să ne ajute ca pocăiți, născuți din
nou prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt, să putem
fi gata pentru venirea Lui! Amin.

Pavel Bochian

173
 APENDIX 2 - PENTICOSTALII ROMÂNI ȘI ȘTIINȚA
MEDICALĂ

Principiile de credință ale Bisericii lui Dumnezeu

Apostolice din România, izvorâte din Biblie, cuprind și
rugăciunea pentru vindecarea bolnavilor, conform celor scrise
la Iacov 5, dar nu sunt împotriva științei medicale ori a
tratamentului medical.
Despre tratamentul medical este scris în Vechiul
Testament. Oamenii foloseau leacul alinător (vezi Geneza
37:25; 43-11). Iosif avea medici în slujba lui. După moartea
tatălui său, Iacov, a poruncit să i se îmbălsămeze trupul,
conform științei medicale a vremii. Și Iosif a fost îmbălsămat
(vezi Geneza 50:2-26).
În cartea apocrifă Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah
este scris:
„Cinstește pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că și pe
el l-a făcut Domnul”.
Domnul Isus a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de
doctori, ci cei bolnavi” (Matei 9:12). Evanghelistul Luca este
numit de apostolul Pavel „doctorul preaiubit” (1 Timotei
5:23).
Dumnezeu numește trupurile credincioșilor „temple al
Duhului Sfânt”. Fiecare credincios trebuie să-și îngrijească
trupul, cum îngrijește Hristos Biserica (Efeseni 5:29).
Apostolul Pavel a salutat pe credincioși zicând: „Dumnezeul
păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru,
sufletul vostru și trupul vostru, să fie păzite întregi, fără
prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a
chemat este credincios și va face lucrul acesta” (1
Tesaloniceni 5:23-24). Voia lui Dumnezeu este ca toate
174
lucrurile copiilor Lui să le meargă bine, respectiv și sănătatea
naturală și cea spirituală să progreseze (vezi 3 Ioan v. 2).
„Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos,
Domnul nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai
înainte de toți vecii, și acum și în veci!” Amin.

175
 APENDIX 3 - CREDINȚA CEA ADEVĂRATĂ

(articol scris în revista Cuvântul Adevărului, în 1935 de tatăl meu,

Pavel Bochian Sr.)

„CREDINȚA CEA ADEVĂRATĂ”

În lume sunt răspândite multe feluri de învățături și

credințe. Toți cei iubitori de adevăr și doritori de mântuire,
trebuie să cunoaștem adevărul biblic, credința adevărată, ca
nimeni să nu ne amăgească.
Sunt unii creștini care caută mântuire prin Legea
Vechiului Testament. Profetul Moise a îndemnat poporul să
asculte de Domnul Isus (vezi Deuteronom 18:15-18). Legea a
fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus
Hristos (vezi Ioan 1:17). La Botezul Domnului Isus, glasul
Tatălui ceresc a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care
Îmi găsesc toată plăcerea” (Matei 3:17). Dumnezeu a trimis pe
Fiul Său născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub
Lege, ca să căpătăm înfierea (vezi Galateni 4:4-5). Legea ne-a
fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți
prin credință. După ce a venit credința, nu mai suntem sub
îndrumătorul acesta, „căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu,
prin credința în Hristos Isus” (Galateni 3:26).
„Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau
băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună
nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor
viitoare, dar trupul este al lui Hristos” (Coloseni 2:16-17).
Mântuirea o avem prin Isus Hristos: „În nimeni altul nu
este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt Nume dat
oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:12).

176
 El este odihna sau Sabatul nostru. La această odihnă ne
cheamă zicând: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați,
și Eu vă voi da odihnă.” (Matei 11:28).
Ca să fim creștini și credincioși adevărați, trebuie să
ținem învățăturile lui Isus. El a zis: „Voi sunteți prietenii Mei
dacă faceți ce vă poruncesc Eu.” (Ioan 15:14).
„Oricine o ia înainte și nu rămâne la învățătura lui
Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne la învățătura aceasta
are pe Tatăl și pe Fiul.” (2 Ioan v. 9).
Credința adevărată se dovedește prin faptă, „credința,
dacă n-are fapte, este moartă” (Iacov 2:17). Faptele credinței
adevărate și dovada nașterii la o viață nouă se dovedesc prin
„Roada Duhului, (care) dimpotrivă, este: este dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de
bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva
acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, și-
au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele
ei” (Galateni 5:22-24).
Credința adevărată este adeverită de Dumnezeu
Domnul Isus a zis: „Iată semnele care-i vor însoți pe
cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în
limbi noi, vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ceva de moarte,
nu îi va vătăma, își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavii
se vor însănătoșa” (Marcu 16:17-18).
Aceste semne s-au arătat în viețile primilor creștini,
după ce au fost botezați cu Duhul Sfânt, în Ziua Cincizecimii.
Cei ce stăruiau cu un cuget în rugăciune de la înălțarea
Domnului Isus, timp de 10 zile până în Ziua Cincizecimii, au
scos din inimile lor duhul de mândrie, dorința de întâietate,
duhul de ceartă și duhul de ură. Ei au ajuns să-I facă lui
Dumnezeu bucuria deplină, stăruind cu un cuget în rugăciune,
cum este scris: „Faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o
dragoste, un suflet și un gând” (Filipeni 2:2).
177
 Dumnezeu n-ar fi dat botezul cu Duhul Sfânt ucenicilor
Domnului Isus când se certau ca să știe care dintre ei avea să
fie cel mai mare (vezi Luca 22:24). Duhul de ceartă, pizma,
invidia, și ura împreună cu toate păcatele, trebuie să fie curățite
din inimile și faptele celor ce doresc să trăiască în credința
adevărată și să fie adeveriți de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, că
sunt credincioși adevărați.
Sutașul Corneliu era cucernic, temător de Dumnezeu,
împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului
și se ruga întotdeauna lui Dumnezeu. Printr-o descoperire
dumnezeiască a fost îndemnat Corneliu să-l cheme la el pe
apostolul Petru și la fel, prin revelație a fost trimis Petru la
Corneliu. Dumnezeu a dovedit că sutașul Corneliu împreună cu
cei din casa lui sunt credincioși adevărați prin faptul că i-a
botezat cu Duhul Sfânt, la fel ca pe ucenicii Domnului în Ziua
Cincizecimii.
Credința adevărată se manifestă prin dragoste
„Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o
inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință
neprefăcută.” (1 Timotei 1:5). Când stăruim în rugăciune ca să
fim botezați cu Duhul Sfânt, nu cerem numai un dar, ci cerem
Persoana Duhului Sfânt, care a fost promis de Domnul Isus
când a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi nu după multe zile
veți fi botezați cu Duhul Sfânt... voi veți primi o putere când
se va pogorî Duhul Sfânt peste voi” (Fapte 1:5-8). În mai
multe versete biblice este scris că aceia care au primit botezul
cu Duhul Sfânt au „vorbit în alte limbi după cum le da Duhul
să vorbească” (Fapte 2:4).
Darurile Duhului Sfânt le împarte El, cum voiește (vezi
1 Corinteni 12:11). Duhul Sfânt adeverea predica apostolilor
sau mărturisirea lor despre Domnul Isus cu semne, puteri și
felurite minuni și cu darurile Duhului Sfânt, „darurile Duhului
Sfânt, împărțite după voia Sa” (Evrei 2:4).
178
 Mai presus de toate acestea apostolii și primii creștini
aveau o nădejde vie despre care au spus: „nădejdea aceasta nu
înșală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în
inimile noastre, prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani
5:5).
Celor ce se laudă cu daruri duhovnicești și trăiesc în
păcate, Domnul le zice: „Niciodată nu v-am cunoscut;
depărtați-vă de la Mine voi toți care lucrați fărădelegea”
(Matei 7:23).
Porunca Lui cea mai mare, care nu se învechește
niciodată, este dragostea. El a zis: „prin aceasta vor cunoaște
toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii
pentru alții” (Ioan 13:35).
Apostolul Pavel a scris: „Chiar dacă aș vorbi în limbi
omenești și îngerești, și nu aș avea dragoste, sunt o aramă
sunătoare, sau un chimval zângănitor” (1 Corinteni 13:1).
„Căci vestirea pe care ați auzit-o de la început este
aceasta: să ne iubim unii pe alții, nu cum a fost Cain care era de
la cel rău, și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru
că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite” (1
Ioan 3:11-12).
„Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu
fapta și cu adevărul, ...și porunca Lui este să credem în Numele
Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții cum ne-a
poruncit El” (1 Ioan 3:18, 23).
Dumnezeu să ne ajute să trăim în credința și dragostea
adevărată!
Amin!

179
 APENDIX 4 - MĂRTURISIRI

Inserez în continuare mărturisirea personală a soților

Bradin referitoare la implicarea lor în începutul lucrării
penticostale din România. Limbajul este simplu dar sincer și
reflectă adevăruri pe care le-am trăit.

O LUCRARE MINUNATĂ A LUI DUMNEZEU,

ÎN ZILELE DE AZI
de soții Gheorghe și Persida Bradin

Prin mila bunului Dumnezeu, voim să facem aici o

scurtă expunere a minunatei lucrări dumnezeiești care ne
conduce și pe care o simțim revărsându-se de la Dumnezeu
asupra noastră. În afară de botezul cu Duhul Sfânt și de
vindecările prin care Domnul a lucrat în corpul și sufletul
nostru, El mai lucrează cu noi pe o cale cunoscută numai de
foarte puțini, Aleluia Numelui Său Sfânt! Amin.
Înainte de aceasta cu 8 ani de zile (în anul 1922)
Domnul ne-a chemat cu Biblia în mână și Cuvântul Sfânt în
inimă, să începem a propovădui, ceea ce era ascuns și nu se
cunoștea în țara noastră, adică: botezul Duhului Sfânt (în forma
lui originală) și lucrarea darurilor duhovnicești în Biserica lui
Dumnezeu (Fapte 11:15-17; 1 Corinteni 12:26-28). Când am
privit la starea noastră ne-am îngrozit, socotindu-ne prea slabi
pentru a începe propovăduirea unei lucrări atât de mărețe. Ne-
am zis: „Cum vom putea noi în calitate de țărani, cu puțină
carte, săraci, etc., să îndeplinim voința Domnului?” Dar
crezând că această lucrare este numai voința Domnului, am zis:
180
„Nu noi, ci El trebuie să Se lupte prin noi, pentru a-Și aduce la
îndeplinire voința Sa. Aleluia!” Și astfel am început lucrarea. În
fața noastră ne-am pomenit numaidecât cu conducători
religioși, care au început a căuta cu toate mijloacele ca să ne
combată, ne-am pomenit cu sărăcia, care a căutat să ne
împiedice a lucra pentru Domnul, ne-am pomenit cu neștiința,
care a căutat să ne înfricoșeze, ne-am pomenit cu lumea, care a
început a ne batjocori și în fine cu autoritățile care au început a
ne urmări și a ne amenința. În fața acestora, dacă Domnul nu
era de partea noastră, am fi fost nimiciți (Psalmul 124). Dar
lăudat și mărit să fie El, care a rușinat pe adversari, a înfruntat
sărăcia, a călcat peste neștiință, a disprețuit batjocura. Pentru
aceea: „Nu nouă Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă
pentru bunătatea Ta, pentru credincioșia Ta!” (Psalmul
115:1).
Astăzi Evanghelia deplină se predică de la o margine a
țării la cealaltă. Aleluia!
Mulți au crezut că noi luptăm pentru asigurarea
existenței noastre pământești, dar aceasta a fost și este o părere
greșită, izvorâtă din duhul lui Satan, cu scopul de a întuneca
lucrarea Domnului. Cu toate că am avea dreptul, dacă păstorim
turma, să ne hrănim cu laptele ei, cu toate că am avea dreptul,
dacă am plantat vie, să ne hrănim cu fructul ei și cu toate că am
avea dreptul, dacă predicăm Evanghelia, să trăim din
Evanghelie, noi n-am putut întrebuința aceste drepturi (1
Corinteni 9:15). Ci am rămas ca să trăim și astăzi ca și atunci
când am început lucrul: numai prin credință. Noi credem astăzi
că Domnul are căi și mijloace prin care se interesează de copiii
Săi, ca să nu ducă lipsă (Psalmul 34:10). El a zis: „Nicidecum
n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).
Astfel, noi am învățat că atunci când vreo lipsă bate la ușa
inimii noastre și voiește să ne îngrijoreze, trebuie să ne plecăm
pe genunchi și să-I cerem Tatălui nostru ceresc îndeplinirea ei,
181
după voia Lui. După ce ne sculăm de pe genunchi, suntem
liniștiți și fără grijă, căci știm că I-am dat Lui acea grijă și El se
îngrijește pentru noi (1 Petru 5:7). Și aici se arată minunea!
Dumnezeu prin diferite căi și mijloace, ne îndeplinește lipsa și
nici nu se poate altcumva. Tot El este Cel care a avut putere să-
l hrănească pe Ilie prin corbi (1 Regi 17:6). Și când nouă ni se
pare că totul este pierdut și stricat în jurul nostru, El are sute și
mii de servi care Îl ascultă și fac voia Sa (Romani 11:3-4). Ei
sunt aceia care se uită la răsplătire (Matei 10:42; 25:34,40) și în
care Domnul Își arată dragostea Sa (1 Ioan 3:15-17; Galateni
6:6), „căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala
voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui,
voi care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți” (Evrei 6:10). Nu o
dată Satan a căutat să ne scoată din această stare de credință,
îmbiindu-ne cu favoruri lumești ca: trai ușor, existență sigură
etc.. Dar la șoaptele lui i-am răspuns „Înapoia mea Satano, căci
ținta noastră este Împărăția lui Dumnezeu și nu lumea”. A mai
căutat Satana să mă dezguste și prin fii lui Core, Datan și
Abiram. Aceștia, cu toate că nu-i dădeau lui Moise nimic iar
Moise nu lua de la ei nici măcar un măgar, totuși au început a-l
acuza că voiește a lua și ochii oamenilor și să stăpânească peste
ei. Dar când am privit la sfârșitul lor, am văzut că Moise a
rămas tot în locul în care l-a pus Dumnezeu, dar aceștia au
pierit, după cum pier și astăzi toți răsculații împotriva celor
chemați de Dumnezeu la slujire în Biserica Sa (Fapte 20:30). În
toate veacurile s-au ivit oameni care prin atitudine și
comportamente urmează pilda lui Core, Datan și Abiram (Iuda
v. 11).
Și acum zicem: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, care,
în slăbiciunea și sărăcia noastră, Își desăvârșește bogăția Sa cea
nemărginită. A Lui să fie toată lauda, acum și în veci!” Amin.

182
 Simplitatea acestor mărturisiri este uimitoare. Soții
Bradin s-au simțit chemați de Dumnezeu să propovăduiască
credința dată sfinților, botezul cu Duhul Sfânt, lucrarea
darurilor duhovnicești și vindecările divine „cu Biblia în mână
și Cuvântul Sfânt în inimă”. Aceasta nu era pentru ei altceva
decât Evanghelia deplină. Abia mai târziu s-a putut numi
Biserica lui Dumnezeu Apostolică – Penticostală ceea ce a
apărut în urma acestei vestiri.

MĂRTURISIREA LUI GHEORGHE BRADIN DESPRE

PLOAIA TÂRZIE A BOTEZULUI CU DUHUL SFÂNT

Fratele Gheorghe Bradin și soția sa Persida, care au

deschis prima Casă de Rugăciune Penticostală în ziua de 10
septembrie 1922, au mărturisit cum au primit chemarea
Domnului în activitatea lor. Reproduc mărturisirile lor după
cum au fost publicate în revista Cuvântul Adevărului în anii
1931 și 1935.
În 1931, fratele Gheorghe mărturisea în scris: „Sunt 8
ani de când Dumnezeu, în nemărginita Sa milă pe care a avut-o
față de noi, a lăsat ca prin Fiul Său Isus Hristos să se pogoare în
inimile noastre Sfântul, Onoratul, și Mărețul Duh Sfânt. Ne-am
dat toată silința ca să-I servim Domnului în sfințenie, am înțeles
că Domnul are și astăzi oameni prin care El lucrează, așa cum
este scris în Marcu 16:17-18, există un botez cu Duh Sfânt, așa
cum a existat în timpul apostolilor. Lucrarea Domnului prin
care El ne-a deșteptat sau școala prin care Domnul ne-a trecut,
a durat din anul 1918 până în anul 1922. În acest an,
nenorocirile, bolile și orice neliniște sufletească au dispărut de
la noi.

183
 În septembrie 1922 am început a stărui după botezul cu
Duhul Sfânt. La început a fost cam străină lucrarea, mișcarea
noastră, dar până la 3 iunie 1923, când am primit botezul cu
Duhul Sfânt eram aici mai mult de 20. Mișcarea aceasta a
stârnit împotrivire în rândul conducătorilor religioși.
Orice plan pe care l-au făcut împotriva noastră,
Domnul l-a făcut să fie pentru noi o binecuvântare.
Noi, în stare de oameni săraci, cu puțină carte și lipsiți
de orice sprijin omenesc, niciodată n-am fi putut ajunge unde
am ajuns astăzi, dacă Domnul nu era cu noi la lucru. Domnul
zice: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în
slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:9). Domnul
a lucrat cu noi în anul 1923, ne-a botezat cu Duhul Sfânt pe opt
suflete. În anul 1924 Domnul a mai botezat zece suflete.
În anul 1926, Domnul a mai botezat cu Duhul Sfânt 42
de suflete, iar în anul 1927 încă 117 suflete. De atunci nu am
mai putut ține în evidență botezurile cu Duhul Sfânt deoarece
Domnul le-a dat într-o măsură mai mare în diferite regiuni ale
țării. Aleluia! AMIN.
Cine ar cuteza să-și ia meritul lui în această lucrare?
Nimeni! Toată onoarea, mărirea și slava să fie aduse singurului
Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus, scumpului nostru Mântuitor
și Proslăvitului Duh Sfânt! AMIN.”
Din mărturisirea de mai sus vedem că și în perioada
ploii târzii a botezului cu Duhul Sfânt, Domnul Isus lucrează ca
în timpul alegerii apostolilor, printre pescari, vameși, oameni
necărturari. Pentru ei am mulțumit Tatălui, zicând: „Te laud
Tată, Doamne al Cerului și al pământului, pentru că ai
ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai
descoperit pruncilor. Da Tată, Te laud, pentru că așa ai găsit
Tu cu cale!” (Matei 11:25-26). Apostolul Pavel a scris fraților
corinteni: „De pildă, fraților, uitați-vă la voi, care ați fost
chemați; printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici
184
mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales
lucrurile nebune ale lumii ca să facă de rușine pe cele
înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să
facă de rușine pe cele tari, pentru ca nimeni să nu se laude
înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:26-27, 29).
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui
nespus de mare! El a lucrat pentru a revărsa în România
Botezul Duhului Sfânt în aceste vremuri din urmă (Ioel 2:23).
AMIN!

185
ALBUM FOTOGRAFIC
Arhivă ediția I-a
188
189
190
191
192
193
194
195
196
197
198
199
200
201
202
203
204
205
206
207
208
209
 PARTEA A III-A

A. MESAJE PREZENTATE ÎN
CADRUL EVENIMENTULUI
„CENTENAR PAVEL BOCHIAN”
24 Noiembrie 2018
 Ioan Bochian

Pastor fondator al Bisericii Centrul Creștin „Emanuel”

S-a născut la 21 iulie 1951 în

localitatea Mocrea, județul
Arad.
A absolvit Academia de Studii
Economice, Facultatea de
Comerț în 1975; a luat licența
în Biblie și Teologie la
Colegiul Biblic Continental din
Bruxelles în 1989 și un
masterat în Literatură biblică
în Springfield, Missouri, AGTS
în 1994.
A fost ordinat ca pastor la 15 octombrie 1989 în Mărăcineni,
Pitești, județul Argeș.
În 1990 a înființat Biserica Centrul Creștin „Emanuel”, iar în
2001 Liceul teologic Penticostal „Emanuel” din București.
A tradus mai multe cărți din limba engleză (David Younggi
Cho - „Duhul Sfânt, asociatul meu”; Thomas E. Trask, Wayde
I. Goodall -„Întoarcere la cuvânt”; seria de cursuri biblice
„Marile întrebări ale vieții”) și a publicat „Itinerarul
Credinței” în 2021.
Este căsătorit cu Mariana Avia Simion din anul 1975 și au
împreună 3 copii.
213
 Cuvânt de Bun Venit – 24 Noiembrie 2018

Dragi invitați,

Îmi face o deosebită plăcere să vă adresez în nume

personal, dar și din partea Centrului Creștin „Emanuel”
București, ca gazdă, un călduros Bun Venit la întâlnirea
Centenar Pavel Bochian.
Suntem încurajați în această întâlnire chiar de Cuvântul
Sfintelor Scripturi care, în Evrei 13:7, ne învață: „Aduceți-vă
aminte de mai-marii voștri care v-au vestit Cuvântul lui
Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor
de viețuire și urmați-le credința!”
Pastorul Pavel Bochian a fost unul din mai-marii noștri,
atât pentru că a vestit Cuvântul lui Dumnezeu timp de peste 60
de ani, cât și pentru că ne-a servit ca Președinte al Cultului
Penticostal din România timp de 28 de ani, între 1962 și 1990.
Pavel Bochian s-a născut la Mocrea – Ineu, județul
Arad la 13 Iulie 1918 și a încheiat alergarea pe pământ pe 5
Octombrie 1996 în București, la vârsta de 78 de ani.
Pe planul credinței, drumul lui Pavel Bochian a fost
marcat de următoarele evenimente: botezul în apă la 13 ani,
botezul cu Duhul Sfânt la 16 ani, ordinarea în slujba pastorală
în 1945, la 27 de ani, promovarea ca Președinte Supraveghetor
al Filialei Arad a Cultului Penticostal, în 1950 la 32 de ani și
exercitarea slujbei de Supraveghetor Național sau Președinte al
Cultului Penticostal, la 44 de ani, între 1962 (după decesul lui
Gheorghe Bradin, fostul președinte) și până în ianuarie 1990
când s-a pensionat, la 72 de ani.
În paralel cu slujbele menționate mai sus, Pavel
Bochian a exercitat slujba pastorală în următoarele biserici
locale: Biserica Penticostală din Mocrea între 1945-1950,
214
Biserica din Arad - Grădiște între 1950-1953, Biserica din Arad
-Bujac între 1950-1966, Biserica din București - Crângași între
1962-1990 și Biserica Centrul Creștin „Emanuel” între 1990-
1996.
Pavel Bochian a fost recunoscut, alături de Trandafir
Șandru, ca lider internațional la nivel european și mondial,
făcând parte din Comitetul Penticostal European și din
Comitetul Consultativ al Conferinței Mondiale Penticostale
între 1978-1990.
Ca autor, Pavel Bochian a publicat zeci de articole în
revista Buletinul Cultului Penticostal și în Cuvântul
Adevărului. A scris de asemenea 4 cărți: Viața și lucrarea
apostolului Petru, Un Comentariu asupra Epistolei lui Iacov,
Biserica lui Dumnezeu și Viața unui pastor din România.
Menționez în încheiere că scopurile organizatorilor
pentru acest eveniment centenar sunt următoarele:
să aducem la suprafață acele mărturii și documente din
viața pastorului Pavel Bochian care sunt legate de bunul mers și
creșterea mișcării penticostale din România, având în vedere
slujbele importante pe care le-a îndeplinit;
să atragem atenția asupra importanței cunoașterii
istoriei noastre penticostale din România, atât pentru a
beneficia de valorile care ne-au adus până aici, cât și pentru a
învăța din experiențele prin care a trecut mișcarea noastră
penticostală;
să constituim un imbold pentru lucrări de cercetare sau
chiar pentru realizarea unui departament de Cercetări Istorice,
care în mod precis va fi apreciat de studenți și de mulți urmași
ai credinței noastre în viitor.
Vă mulțumim călduros tuturor celor care, prin
prezență, ați făcut posibil acest eveniment.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

215
 Pastor Moise Ardelean
Biserica Penticostală „Gloria” Arad-Bujac
Președinte în exercițiu al Cultului Creștin Penticostal

S-a născut la 8 martie 1955 în comuna

Pilu, județul Arad.
A absolvit Institutul Politehnic din
Timișoara în 1980.
În anul 1996 și-a luat licența în
teologie la Universitatea „Babeș-
Bolyai” din Cluj-Napoca.
A fost ordinat ca pastor al Bisericii
Penticostale „Gloria” din Arad în februarie 1990, după care a
fost ales în mai multe funcții de conducere a Comunității
Regionale Penticostale Arad.
Din data de 1.12.2014 este Președinte al Cultului Creștin
Penticostal.
Este căsătorit cu Voichița din 1978 și au împreună 6 copii.

-Mesaj transmis telefonic-

Am un mesaj din partea Președintelui actual al Cultului
Creștin Penticostal, fratele Pastor Moise Ardelean. Am vorbit
aseară cu el și, pentru că are o altă conferință la Arad și invitați
din Suedia, nu a putut să fie cu noi chiar dacă ar fi dorit. M-a

216
rugat să spun din partea sa trei lucruri despre Pavel Bochian,
ceea ce voi face în continuare (Pastor Ioan Bochian):
Pavel Bochian, în calitate de pastor al Bisericii
Penticostale „Gloria” Arad-Bujac, conducea des și programul
de Școală Duminicală din biserică. Eu eram între copiii care
răspundeau la întrebări și spuneau versetul de aur (versetul
biblic programat pentru lecția de Școală Duminicală, pe care
trebuia să-l memorăm). Fratele Bochian ne aprecia pe cei care
eram mai activi, ne spunea pe nume, ne felicita și ne încuraja,
ceea ce pentru mine a însemnat foarte mult.
Fratele Pavel Bochian s-a mutat din Arad la București
în 1966. În anii următori el a vizitat biserica noastră destul de
des. Îmi aduc aminte cât de mult ne bucuram toți când fratele
Bochian era musafirul nostru. Era întotdeauna o plăcere să-l
ascultăm vestind Evanghelia și prezentând experiențele pe care
le-a avut în lucrarea Domnului.
Un alt lucru pe care mi-l amintesc este atenția de care
m-am bucurat din partea fratelui Bochian în anii `80, când eu
nu făceam parte din comitetul Bisericii „Gloria” din Arad-
Bujac. Deși fusesem ales în comitet ca tânăr evanghelist încă
ianuarie 1981, nu am primit recunoașterea din partea
inspectorului pentru culte din vremea aceea. Totuși liderii
noștri din București, frații pastori Pavel Bochian, Sile Roske și
Trandafir Șandru m-au invitat să predic Evanghelia în bisericile
din capitală în care slujeau. Pentru mine faptul acesta a fost o
mare încurajare, într-o vreme în care se știe că libertatea
religioasă în România era limitată.
În încheiere salut pe toți participanții la Centenarul
Pavel Bochian din București și vă doresc binecuvântarea
Domnului!

217
 Pavel Riviș Tipei

Pastor la Biserica Penticostală „Betania”, Arad

Președinte al Cultului Penticostal din România între
1994-2014

S-a născut la 28 aprilie 1950 în

localitatea Sintea Mică, județul
Arad.
A absolvit Universitatea „Babeș-
Bolyai”, Facultatea de Teologie
Reformată în anul 1995.
A fost ordinat ca pastor în Biserica
„Betania” din Arad în anul 1980.
A ocupat funcția de Președinte al
Cultului Penticostal din România
din anul 1994 până în anul 2014.
Este căsătorit cu Cornelia și au
împreună 6 copii.

-Mesaj transmis prin poșta electronică-

Îmi aduc aminte că era în anul 1956, luna aprilie, în
săptămâna patimilor când în fața casei noastre din Sintea Mică
s-a oprit o căruță și din ea au coborât doi bărbați: Pavel
218
Bochian din Mocrea și Domșa Nicolae din Caporal Alexa,
amândoi pastori penticostali. Cum era în ziua de Vinerea
Patimilor, în casa noastră au venit mai mulți pastori penticostali
din localitatea noastră și din împrejurimi. Una dintre surorile
mele, Maria, era foarte grav bolnavă. Tatăl meu a apelat la
ajutorul medicilor, dar cu medicina din acea vreme nu s-a putut
face nimic pentru sora mea. Avea corpul plin de răni iar carnea
parcă îi cădea de pe oase. Ajunsese deja în comă, iar când se
trezea scotea niște țipete groaznice din cauza durerilor. Frații
pastori veniți împreună cu cei din localitate au făcut o
rugăciune comună în casa noastră, iar fratele Pavel Bochian i-a
făcut Mariei ungerea cu untdelemn. Apoi, pe când fratele
Domșa Nicolae se ruga și cerea vindecare pentru sora mea, din
partea Domnului a venit răspunsul. Chiar în ziua aceea boala a
dispărut. Trupul sorei mele s-a vindecat complet și ea trăiește și
astăzi în vârstă de 73 de ani. Așa l-am cunoscut eu pe fratele
Pavel Bochian când eram copil.
Mama mi-a povestit mult despre el și mi-a spus că la
binecuvântarea mea, când eram un copilaș mic, actul de cult de
binecuvântare a fost oficiat de fratele Bochian Pavel împreună
cu pastorul Sighete Florea. În zona Aradului, frații penticostali
povesteau foarte multe despre lucrările „păstorului Păvăluț de
la Mocrea”, cum era cunoscut Pavel Bochian. Iar eu, copil
fiind, doream de multe ori să ascult mărturiile și predicile
fratelui Bochian.
După mutarea fratelui Bochian Pavel de la Mocrea în
Arad, lucrarea penticostală din municipiu a devenit foarte
înfloritoare. El era un neobosit lucrător în ogorul Domnului. A
păstorit în Arad două bisericii: Biserica „Betania” din Grădiște
timp trei ani de zile (1950-1953) și Biserica „Gloria” din
cartierul Bujac timp de 14 ani de zile (1953-1966).

219
 În anul 1963 ne-am mutat cu părinții din satul Sintea
Mică în orașul Arad. Mă interesam atunci unde predică fratele
Bochian și mergeam să-l ascult.
După moartea fratelui Gheorghe Bradin, primul
președinte al Cultului Penticostal din România, în 1962, fratele
Pavel Bochian a preluat președinția Cultului. Apoi, după 1966,
când fratele Pavel Bochian s-a mutat cu familia în București,
întâlnirile noastre au fost mai rare.
În anul 1968, într-o duminică dimineață, era venit din
București în Arad și în timpul orei de rugăciune, pe când eu
dădeam îndemnul, fratele Bochian a intrat la noi în biserică. A
ascultat mesajul pe care l-am transmis și, la urmă, a stat de
vorbă cu mine, dându-mi unele sfaturi și cerându-mi să-l mai
caut. L-am vizitat în București, și acasă și la biserică. Și în anul
1978 el m-a angajat în cadrul Cultului Penticostal, la Filiala
Arad, pe postul de funcționar economic.
Ori de câte ori venea la Arad îl primeam cu bucurie în
casa noastră și el ne spunea că eu și Neli, soția mea, suntem
copiii lui din Arad.
În anul 1980, într-o zi de decembrie la Biserica
„Betania” din Grădiște fratele Bochian împreună cu un grup de
pastori din Arad, m-a ordinat în slujba Domnului, ca pastor,
deși aveam doar 30 de ani.
Îmi mai amintesc aici că în luna noiembrie 1994, după
ce am fost ales Președinte al Cultului Penticostal din România,
fratele Bochian a fost din nou alături de mine. Au avut loc
atunci niște evenimente și fratele Bochian a văzut că vreau să
dau înapoi. Atunci el m-a încurajat: „Ți-am spus și altă dată că
Dumnezeu și eu suntem alături de tine. Mergi înainte!”

220
 Tristă a fost ziua aceea de toamnă, 11 octombrie 1996,
când la cei 78 de ani ai lui a trebuit să stau la căpătâiul
catafalcului privind corpul neînsuflețit, pentru că pe el Domnul
îl chemase acasă.
Cred că în mulțimea stelelor care strălucesc, așa cum
spunea Daniel (vezi Daniel 12:3), este și o stea care pe pământ
s-a numit Pavel Bochian.
Toată viața îmi voi aduce aminte de cel pe care l-am
considerat un părinte spiritual. Amin!

221
 Victor Opaschi
Secretar de Stat
Secretariatul de Stat pentru Culte din România

S-a născut la 6 iulie 1948 în

Bîrca, județul Dolj.
A obținut diploma licență la
Facultatea de Istorie-Filosofie
a Universității „Alexandru Ioan
Cuza” din Iași în 1971.
În 1990 a devenit Consilier de
Stat pentru Cultură și Culte
la Președinția României, post pe
care l-a ocupat în perioadele
1990-1996 și 2000-2004.
În perioada 2012-2013 a fost Secretar de Stat pentru Cultură și
Culte în Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, iar din
2013 și până în prezent este Secretar de Stat la Secretariatul de
Stat pentru Culte.

Onorată adunare, îmi face o deosebită plăcere să

fiu alături de dumneavoastră la simpozionul dedicat împlinirii
unui secol de la nașterea Pastorului Pavel Bochian, cel care a
condus Cultul Penticostal din țara noastră în perioada 1962-
1990, ani dificili pentru exprimarea liberă a credinței și a
identității religioase.

222
 Am avut onoarea de a-l cunoaște pe Pastorul
Pavel Bochian. Eu am terminat Facultatea de Istorie-Filosofie
la Iași în 1971 și, împreună cu colega și soția mea (M-am
căsătorit în ultimul an de facultate cu colega mea.), am fost
repartizați în București la două institute diferite ale Academiei.
Pentru că socrul meu a avut o gravă condamnare politică, eu a
trebuit să părăsesc Institutul de Științe Politice și Relații
Internaționale al Academiei și am fost trimis să lucrez la
Departamentul Cultelor. Acolo am lucrat o foarte scurtă
perioadă de timp. Atunci am avut onoarea să-l cunosc pe
Președintele Cultului Penticostal, Pastorul Pavel Bochian. După
foarte scurt timp, însă, a trebuit să plec de acolo. Cumnatul meu
s-a căsătorit cu o săsoaică, a plecat din țară, astfel că am fost
dat afară și de acolo. N-aș vrea să credeți că pozez într-un
disident sau o persoană care a avut de suferit în timpul
regimului comunist. Eu doar relatez niște fapte.
Dar, repet, în perioada aceea am avut onoarea și
bucuria să-l cunosc pe Pastorul Pavel Bochian și familia
domniei sale.
Aniversarea a o sută de ani de la nașterea lui
Pavel Bochian se suprapune, în mod fericit, peste aniversarea
de o sută de ani de la Marea Unire, moment de sărbătoare și
reflecție pentru întreaga țară.
Născut în același an cu România Mare în comuna
Mocrea din județul Arad, localitate în care conviețuiau în
armonie greco-catolici, ortodocși, luterani și baptiști, Pavel
Bochian a devenit membru al Bisericii penticostale încă din
anul 1930, când penticostalii din România erau în perioada de
organizare teritorială. Cu un bagaj social amprentat de
pluralism și toleranță religioasă, Pavel Bochian și-a dedicat
întreaga viață nu doar bunei organizări și funcționări a Cultului
penticostal, ci și menținerii unui climat de pace socială și

223
confesională între diferitele organizații religioase din țara
noastră.
Este de datoria mea să recunosc faptul că nici perioada
interbelică și nici cea comunistă nu au fost perioade ușoare
pentru penticostalii din țara noastră. Adesea statul supunea
cultele religioase și mai ales noile organizații religioase unui
regim excesiv și absurd de supraveghere și control. Exercitarea
liberă a credințelor și convingerilor religioase, în deplină
consonanță cu exigențele democrației, a devenit o realitate în
țara noastră abia odată cu revoluția din decembrie 1989.
Tocmai de aceea, cultele religioase din țara noastră au avut
nevoie, mai ales în anii comunismului, de conducători
consensuali, înzestrați cu viziune pe termen lung, răbdători cu
istora, atenți la semnele vremii și plini de speranță și viziune
pentru viitor.
Pavel Bochian, pe care, așa cum am spus de la
început, am avut onoarea să-l cunosc, încă din anii 1980, a fost
un astfel de lider providențial, reușind să țină comunitatea
penticostală din România unită și să o reprezinte în fața
autorităților statului cu diplomație și tact, ceea ce nu era la
îndemâna oricui.
Celebrarea memoriei lui Pavel Bochian și în
special a istoriei sale de lider al Comunității Penticostale din
România, ne invită să privim critic și cu obiectivitate atât
plusurile, cât și minusurile perioadei la care m-am referit.
Pentru viața religioasă, Mare Unire a însemnat
recunoașterea oficială a mai multor credințe și organizații
religioase, unele dintre acestea intrate în țara noastră ca urmare
a unirii Regatului României cu Basarabia, Bucovina, Banat și
Transilvania, altele, însă, cum este cazul unor culte evan-
ghelice, fiind recunoscute ca urmare a încurajării pluralismului
religios, imediat după Marea Unire. România Mare a avut șansa
să se nască de la bun început ca o țară a pluralismului religios,
224
recensământul populației din anul 1930 înregistrând 13 culte
religioase, dintre care, două de tradiție neo-protestantă sau
evanghelică: Biserica Baptistă, respectiv, Biserica Adventistă.
Ulterior, abia în anul 1950, și Bisericii Penticostale i-a fost
recunoscut statutul de cult religios în România.
Astăzi prețuim libertatea religioasă și libertatea de
conștiință ca valori centrale ale oricărui regim democratic.
Dreptul fundamental al fiecărui cetățean de a-și asuma în public
și în privat, propria credință sau convingere religioasă ori non-
religioasă, este astăzi considerat o condiție sine qua non a
democrației. Respectarea libertății religioase este totodată
principiul fundamental al edificării relațiilor dintre state și
cultele religioase în România ca și în întreaga Europă.
Într-o societate cum este cea de astăzi, însă, în care
libertatea religioasă se confruntă cu noi provocări venite din
direcția fundamentalismelor religioase și ale terorismului, dar și
din cauza renașterii xenofobiei și intoleranței, este indispensabil
ca, atât statele, cât și cultele religioase din Europa să reafirme
centralitatea valorii libertății religioase ca expresie
fundamentală a libertății și demnității omului în cadrul
societății.
De aceea, închei felicitând organizatorii Simpozionului
Centenarul Pavel Bochian și spunând că țara noastră și mai ales
tânăra generație au nevoie de cunoașterea și aprofundarea vieții
și a activității celor care, în vremuri mult diferite față de cele de
astăzi și deloc prietenoase cu drepturile și libertățile cetățenești,
și-au asumat slujirea aproapelui așa cum a fost Pastorul Pavel
Bochian.

225
 Cristian Vasile Roske

Pastor pensionar în Biserica „Vestea Bună”, București

S-a născut la 1 ianuarie 1931 în

Brăila.
Este absolvent al Academiei de
Studii Agricole și a funcționat până
în 1968 ca redactor-șef la
Academia Agricolă.
A primit botezul în 1948 la Biserica
Penticostală din Splai, actualmente
„Betel” Crângași.
A fost membru fondator al Bisericii
„Vestea Bună” București în
septembrie 1951, unde în 1952 a fost ales secretar, în 1981
diacon, iar în 1988 pastor.
La nivelul central al Cultului Penticostal din România, a
activat în Comitetul executiv în 1990 și ca redactor al revistei
„Buletinului Cultului Penticostal” care a devenit din 1990
„Cuvântul Adevărului”, unde a activat până în 2011 ca
redactor-șef.

Slăvit să fie Domnul!

Eu m-am născut la 1 ianuarie 1931, la circa 9 ani după
ce s-a născut Mișcarea Penticostală din România. Dumnezeu
226
mi-a făcut parte să-i cunosc personal pe toți cei patru președinți
ai Cultului Penticostal de până acum. Mai mult chiar, până am
ieșit la pensie, la vârsta de 80 de ani în martie 2011, am lucrat
pe rând cu toți aceștia.
Sigur că am foarte multe amintiri cu fratele Pavel
Bochian, și este foarte interesant că sunt numai amintiri bune,
pozitive, frumoase. Nu pot să spun decât lucruri folositoare,
interesante pe care le-am trăit lucrând împreună cu el.
În primul rând, un lucru care s-a amintit deja aici
este faptul că am fost excluși din Cult mai mulți frați, și mai
ales doi pastori importanți din București, prin 1960. Mă refer la
Trandafir Șandru, care a fost scos din toate funcțiile și de pastor
și de redactor-șef și din Comitetul executiv. Al doilea a fost
fratele Vamvu Alecsie, care era pastor în Biserica noastră din
Popa Nan 106, București. Și pentru că noi câțiva nu am fost de
acord cu schimbările acestea, i-am spus fratelui Bradin
Gheorghe, Președintele Cultului de atunci: „Frate, eu înțeleg că
Departamentul, sau în sfârșit..., că este ceva și că nu mai poate
fi în continuare Vamvu pastor la noi. Dar, dați-ne voie să
alegem noi pe altcineva. Nu să ne puneți pe unul care nici nu
cunoaște Biblia”, așa cum a fost adus Oprea Ion pentru că nu a
fost altcineva pe care să ni-l aducă.
...Dar nu despre aceasta vreau să insist, ci despre
final. Când fratele Bochian a venit ca președinte, după plecarea
din această viață a președintelui vechi, ne-a chemat pe toți trei
și am fost reintegrați, cum s-ar zice, și fără cazier adică fără să
rămână în istoria penticostală mențiunea excluderii noastre ca
opreliște pentru a ocupa anumite posturi. Pentru că, știți că în
Statutul Cultului este prevăzut că dacă un slujitor este
sancționat pentru ceva de felul acesta, dacă este exclus pentru
anumite abateri, nu mai poate să ocupe funcții în biserică și în
Cult. Ori, pe mine m-a ajutat Dumnezeu pe urmă să fiu aprobat
ca pastor și apoi să ajung chiar în Comitetul executiv al
227
Cultului în 1986 împreună cu frații Bochian, Șandru, Bulgăr,
Leontiuc de la Timișoara și cu Berar de la Oradea.
O experiență mai bogată pe care am avut-o cu
fratele Bochian și cu ceilalți frați pe care i-am menționat mai
sus, a fost la Conferința Europeană Penticostală din Portugalia,
ținută în 1987. Acolo am mers toți cinci. Însă, fratele Jacob
Zopfi, care era Președintele Comitetului Penticostal European,
a venit la mine. Ne cunoșteam bine de la București, unde eu îl
traduceam din germană pentru că el predica mai cu drag în
limba sa maternă, când venea în misiune. Atunci Zopfi mi-a
zis: „Frate Sile, trebuie să alegem și un membru român în
Prezidiul Comitetului European Penticostal (Pentru că noi trei,
Bochian cu mine și cu Trandafir eram deja membrii în
Comitetul European). Ar fi cazul să fie și România reprezentată
în Prezidiu pentru că este țara cu numărul cel mai mare de
penticostali.” Și eu i-am răspuns: „Este bine că vă gândiți așa.”
Apoi el m-a întrebat: „Cine crezi că ar trebui să fie?” Eu i-am
zis: „Sunt două persoane care ar putea să ocupe funcția aceasta
și anume fratele Trandafir și fratele Bochian.” „Dar, care dintre
cei doi crezi că ar putea să fie?” Zic: „Domnule, este adevărat,
Trandafir știe engleză, poate vorbi fără traducător. Dar fratele
Bochian ar fi cazul să fie! Cred că și Guvernul României,
Departamentul, ar recomanda pe fratele Bochian.” Atunci Zopfi
a zis: „Așa m-am gândit și eu, fiind Președintele Cultului aici,
să fie el. Dar trebuie să fie ales.” Și alegerea pe funcții de genul
acesta se făcea pe grupuri de state. Și acolo, chiar în Portugalia,
la Lisabona, într-o pauză au venit delegați din Ungaria, din
Serbia, din România, noi trei, și din Grecia. Și, sigur că s-a
discutat de unul, de altul, dar lobby-ul era foarte puternic pentru
unguri și liderul ungur a fost ales în Prezidiu. Și fratele Zopfi a
rămas foarte deziluzionat pentru că el nu a participat la alegerea
aceasta.

228
 Am menționat experiența aceasta de la Lisabona, din
1987, pentru că am dorit să arăt că România, prin frații Pavel
Bochian și Șandru Trandafir, era foarte apreciată în Comitetul
Penticostal European.
Cu fratele Bochian am mai avut multe experiențe. El
avea întotdeauna un zâmbet pe față și o dorință de a face pace
între oameni.
După ce s-a pensionat în martie 1990, la 72 de ani,
venea des pe la mine pe la Biroul Cultului și îmi spunea: „Frate
Sile, dacă este vreo treabă, undeva, într-o biserică, o
nemulțumire, ceva și nu aveți pe cine trimite pentru că sunteți
toți ocupați, eu pot să mă duc acum.” Da, chiar și după ce a
ieșit la pensie, el dorea să mai facă ceva pentru lucrarea
Domnului.
Împreună cu fratele Bochian am scris o carte „Credință
și Fapte” pe marginea Epistolei lui Iacov. El scria cu foarte
multe referințe la texte din Biblie, pe care le punea în carte.
Referitor la colaborarea cu articole la revista Cultului vreau vă
spun că atâta vreme cât a trăit, ori de câte ori i-am cerut să scrie
un articol pentru numărul următor, el răspundea și nu întârzia,
cum se întâmplă chiar și astăzi, că se mai întârzie apariția
revistei, pentru că unii din lideri promit un articol și nu apucă
să îl dea la timp. Este foarte rău când promiți astfel și ții o
publicație pe loc. Unele numere de revistă sunt legate de câte
un eveniment în perioada aceea și ca redactor îți dorești să nu
ratezi acel eveniment. Fratele Pavel Bochian însă era un altfel
de autor, ca să spun așa. Articolele lui, unele foarte importante
și de actualitate pentru Cultul nostru și pentru credincioși, erau
presărate cu foarte multe verste și pasaje din Biblie. Chiar dacă
unii dintre abonați îmi spuneau: „Frate, dar articolul fratelui
Bochian poate că are prea multe versete”, eu răspundeam: „Da,
dar te-ai uitat la ceilalți autori care nu folosesc Biblia atât de

229
mult? Revista are nevoie și de un autor care să dea mai multe
versete din Biblie, să fie echilibrată în felul acesta”.
Fratele Bochian a avut un mare rol în viața mea
personală. El m-a determinat să nu emigrez în Germania. Eu
am avut cetățenia germană în copilărie și o recăpătasem după
ce, datorită discuțiilor multe din Academia Agricolă, unde
lucram și vorbeam despre credință, le dădeam colegilor cărți
creștine și Noul Testament, am fost percheziționat odată și
drept urmare a trebuit să plec de acolo, practic fiind dat afară pe
motive de credință. Vă dați seama că nu este ușor să fii dat
afară pentru credință, mai ales că nici nu scria că a fost pentru
credință, ci că s-a întâmplat pentru folosirea timpului de
serviciu în alte scopuri. Sigur că în Academie se obișnuiau
mese tovărășești, nu de dragoste, ci cu pahare și băuturi
alcoolice la diferite aniversări la care eu nu participam. Dar
pentru că au găsit într-o agendă a mea cum că am vorbit cu
foarte mulți cărora le-am dat cărți, au început o anchetă.... Și
chiar dacă aici nu este vorba direct de fratele Bochian, vreau să
vă împărtășesc un detaliu din ancheta care s-a făcut de către
Securitate și șeful organizației de Partid Comunist din
Academie. Au chemat pe o doamnă care era redactor la noi în
editură și care trebuia să-mi dea în fiecare lună numărul
respectiv de revistă. Aveam vreo 12 reviste pe care le
coordonam. Anchetatorii îi spuneau acestei doamne: „În ziua
cutare (pentru că aveau agenda mea confiscată) ați stat de vorbă
cu Vasile Roske, șeful dumneavoastră, un timp destul de
îndelungat”. Doamna respectivă a răspuns așa: „Vreți să
spuneți că am pierdut timpul stând de vorbă cu șeful meu? Păi,
dați-mi voie să vă spun: în primul rând, eu eram în divorț cu
soțul meu; în al doilea rând, din cauza aceasta și a altor
probleme, am vrut să mă sinucid și din zi în zi mă așteptam să
mor, să plec din lumea aceasta; și în al treilea rând, vă întreb:
mai puteam eu să lucrez, mai aveam eu vreun rost să lucrez
230
pentru revistă dacă știam că mor, că divorțez și viața mea cine
știe unde va ajunge? Ei bine, vreau să vă spun că în final nu am
pierdut timpul vorbind cu el! Pentru că el, când m-am dus și i-
am spus că nu mai pot să lucrez, m-a invitat să stau jos în biroul
lui și a început să-mi vorbească despre Dumnezeu și despre
experiențe din viața lui, din cărți, din Biblie, astfel că am plecat
de acolo alt om”. Și culmea, această doamnă mi-a povestit ce s-
a mai întâmplat: „Le-am spus că vreau și eu să mă fac
credincioasă ca el”. Când au auzit aceasta, anchetatorii i-au zis:
„Gata, puteți pleca. N-avem alte întrebări.”... Sigur că era
penibil pentru ei să constate că de fapt femeia n-a pierdut
timpul, ci și-a salvat viața.
Dar să revin la faptul că fratele Pavel Bochian a avut
un rol decisiv ca să nu plec definitiv în Germania, chiar dacă nu
mai eram primit în serviciu, pentru că nu te mai angaja nimeni
cu un dosar cum aveam eu din care rezulta că am făcut
propagandă religioasă sau prozelitism. Îmi amintesc că fratele
Bochian mi-a zis așa: „Silicuțule, decât să pleci în Germania și
de acolo să scrii cine știe ce, și să mai iei legătura cu cine știe
cine și să scrii și ce vor alții împotriva României, mai bine
rămâi aici să scrii pentru noi, la revista noastră. Poți să scrii,
poți să publici și va fi bine. Probabil că lucrurile acestea le-a
mai spus el și acolo unde trebuiau să fie spuse pentru ca eu să
reușesc să fiu ales în 1986 chiar în Comitetul Executiv al
Cultului.
Așadar, pot spune că noi am colaborat foarte bine.
Niciodată nu am avut cu fratele Bochian vreo discuție sau vreo
problemă. Poate cu alții din Cult am mai avut, dar fratele Pavel
Bochian a fost un om de bine, cu zâmbetul lui, cu sfat biblic și
cuvinte din Biblie știa să convingă pe oameni să respecte mai
degrabă Cuvântul lui Dumnezeu decât să se ia după alte vorbe
și păreri.

231
 Mă bucur că s-a organizat această întrunire. Fratele
Bochian a rămas un nume, așa cum spunea Ceuță aici: „De la
Bochian, la Bochian...”. Vă spun drept, a fost un om deosebit.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți de aici, pentru că
probabil mulți dintre cei de aici, poate majoritatea l-au cunoscut
pe fratele Bochian și au colaborat cu el. Dumnezeu mi-a ajutat
să mărturisesc aceste lucruri și eu Îl binecuvântez pe Dumnezeu
pentru toată lucrarea pe care a făcut-o El în viețile noastre ale
tuturor. Amin.
24. 11. 2018

232
 Ioan Bochian
Pavel Bochian la a 5-a Aniversare a Centrului Creștin
„Emanuel”

La 28 Noiembrie 1995 sărbătoream prima mare

aniversare a Bisericii Centrul Creștin „Emanuel”, 5 ani de la
primul nostru serviciu divin.
Eram de acum la noua noastră adresă și țineam
adunările în „Cortul Emanuel - Cortul lui Dumnezeu cu
oamenii”, în strada Cuza Vodă 116. Inaugurasem acest cort pe
29 Octombrie 1994 când Pastorul emerit Pavel Bochian a tăiat
panglica în prezența a sute de frați și surori și a oaspeților din
străinătate – Finn și Solvei Larsen din Norvegia, împreună cu
Sheila și Ian Hall din SUA.
În pregătirea acelei aniversări de 5 ani ne propuneam
două lucruri: să decorăm biserica cu bannere inscripționate cu
versete semnificative și să avem ca invitat un pastor predicator
din țară. Versetele ni le-a propus Pavel Bochian cu aceste
cuvinte: să scriem pentru trecut, „până aici Domnul ne-a
ajutat” (1 Samuel 7:12); pentru prezent, „Emanuel –
Dumnezeu este cu noi” (Isaia 7:14); iar pentru viitor, „Domnul
va purta de grijă” (Geneza 22:14).
Aceste 3 versete au fost imprimate cu litere mari pe 3
bannere istorice, care au decorat cortul nostru de atunci și până
când ne-am mutat cu adunarea din cort în Capela Salem,
respectiv la 7 Decembrie 1997.
Astăzi mă gândesc la faptul că poate predicatorul cel
mai potrivit la aniversarea celor 5 ani ar fi fost chiar pastorul
nostru emerit cu care petreceam ultima noastră aniversare.
Totuși și el și noi am fost de acord ca invitatul nostru să fie
tânărul pastor Teodor Dronca de la Biserica „Emanuel” din
233
Sebiș, județul Arad. Toți l-am primit cu mare bucurie și am
avut o frumoasă aniversare.
Am ținut adunările noastre în cort mai bine de trei ani,
din 29 Octombrie 1994 până la 7 Decembrie 1997. Au fost
poate cei mai rodnici ani pe plan spiritual, numărul
participanților la adunările noastre crescând atunci până spre
500. Suntem încredințați că Domnul s-a folosit în vremea aceea
de înțelepciunea și puterea spirituală a unui lucrător încercat, ca
Pastorul nostru emerit Pavel Bochian. Mulțumim și astăzi
Domnului pentru perioada aceea!

234
 Pavel Bochian - Trei mulțumiri la sfârșit de cale

La 26 august 1996 am început săpăturile de fundație la

primul corp din cele 3 ale clădirii Centrului Creștin „Emanuel”.
Nevoia de fonduri era foarte mare și, primind o invitație din
Anglia, în luna septembrie 1996 am plecat într-o deplasare la
Biserica Penticostală „Elim” din Chorley păstorită de Tony
Lacy. Pentru perioada pentru care urma să lipsesc am
încredințat slujirea din biserică tatălui meu, ca pastor, și
comitetului de atunci al bisericii (fraților Costel Caraș, Marian
Simion, Nicu Ilieș și Octavian Dascălu).
Îmi amintesc de mărturia mamei, care spunea că în
lipsa mea tata pleca zilnic de acasă din cartierul Militari să
supravegheze lucrările la fundație, la clădirea începută pe Str.
Cuza Vodă 116. Mama îi zicea: „Mai stai acasă omule, că sunt
acolo destui oameni mai tineri care să se ocupe.” La care
răspunsul tatei era: „Nu pot sta liniștit acasă, trebuie ca în lipsa
lui Nelu să fiu acolo să încurajez oamenii și să mă asigur că
treaba merge bine.”
Totuși, pentru că era adevărat că se simțea slăbit în
zilele acelea, a apărut o ocazie să se interneze la Institutul de
Geriatrie din Otopeni pentru o cură de întărire cu vitamine. În
timp ce era internat acolo a survenit o ocluzie intestinală care a
impus mutarea lui la Spitalul de Urgență Floreasca, întrucât
intervenția chirurgicală era singura cale de ieșire din acest
impas.
După operație starea lui continua să fie critică, astfel că
eu și Mariana, soția mea, ne-am întrerupt călătoria în Anglia și
ne-am întors de urgență acasă. De la aeroport am mers direct la
spitalul Floreasca. Cumnatul, Marinel Ceuță, care era în salon,
lângă tata, spune că atunci când am deschis ușa salonului, l-a
anunțat: „Uite că intră Nelu, a venit din Anglia.” Până atunci
235
aparatele de tensiune la care era conectat urcau greu până la 5,
aproape de colaps, dar când a auzit vestea că m-am întors,
tensiunea s-a urcat imediat până la 11, spre normal, și a rămas
așa încă vreo 3 zile.
Am putut să ne bucurăm de revedere și chiar
începusem să sperăm că tata se va reface după operație. Îl
vizitam zilnic. Deși știam că se bucură că îl vizitez, îmi spunea
mereu: „Nu te îngrijora de mine, cu mine e bine. Du-te că ai
treburi mai importante de care să te ocupi. Viziteaz-o pe mama
în celălalt spital și ai grijă de construcția bisericii.” Totuși,
vedeam și că el era tot mai slăbit.
Ultima dată când am mai putut conversa cu el, mi-a
arătat 3 degete și încerca să-mi spună ceva despre 3 lucruri, dar
nu reușeam să înțeleg ce vrea să spună. Vocea lui era atât de
slabă încât nu mai reușeam s-o înțeleg. Ajungând acasă, soacra
mea, mami Rica mi-a zis: „Cred că știu ce vrea să spună. În
ultima predică, înainte de a se interna, spunea cu bucurie în fața
Bisericii „Emanuel”, la amvonul din cort, că are 3 motive
speciale de mulțumire înaintea Domnului și anume: că a văzut
fundația noii construcții a bisericii și știe că se va termina cu
bine; că a terminat de scris cartea Viața unui pastor din
România și chiar a văzut primele pagini tipărite ale cărții; iar în
al 3-lea rând, era mulțumit că a reușit să termine cripta din
cimitirul Ioan Calvin, pentru că așa au hotărât, împreună cu
mama, să nu lase povara aceasta financiară asupra copiilor care
spuneau ei, oricum au greutățile lor.”
Sunt sigur că acestea au fost cele 3 mulțumiri pe care le
simțea tata pe patul de moarte și cu care venea înaintea
Domnului cu recunoștință. De altfel, mai știu că pe când era
încă sănătos a venit cu o sumă de bani la mine, spunându-mi că
sunt sume rămase de la ultimele sale cheltuieli și că tot ce i-a
rămas acum vrea să le doneze pentru construcția bisericii.

236
 Felul acesta al lui de a-și sfârși calea cu mulțumire și
recunoștință mi-a rămas ca o mare încurajare. Am înțeles că
oricine trăiește așa, poate sfârși așa, fără frică în fața morții și
mai degrabă cu mulțumirea împlinirii și cu recunoștință față de
Dumnezeu care te ajută să duci la bun sfârșit planurile bune.
Tocmai de aceea este scris: „Scumpă este înaintea Domnului
moartea celor iubiți de El.” (Psalmul 116:15).

237
 Pastor Virgil Achihai

Președinte al Cultului Creștin după Evanghelie

S-a născut la 19 octombrie 1959

la Târgovişte.

În 1984 îşi ia licenţa în ştiinţe

economice la Academia de Studii
Economice, completată cu două
masterate: Administrația publică
europeană (2005) şi Audit
financiar (2006). În 2002 şi-a
luat şi licenţa în teologie la
Facultatea de Teologie Baptistă,
Bucureşti.

Din 1990 este prezbiter al Bisericii Creștine după Evanghelie.

Încă din 1991 lucrează în cadrul Uniunii Bisericilor Creștine

după Evanghelie din România, unde a deținut şi poziții de
conducere: Secretar general (1998-2006) şi Președinte (2006-
prezent). De asemenea, a condus şi Alianța Evanghelică din
România în calitate de Președinte (2011-2015) şi secretar
general (2015-prezent).

Este căsătorit din 2000 cu Doina-Laura, şi au împreună doi

copii.

238
 Iubită adunare, mă aflu aici datorită invitației fratelui
Nelu Bochian și fratelui Ceuță și datorită unor plăcute vizite pe
care fratele Pavel Bochian le făcea la noi acasă în Târgoviște în
anii `70-`80. În vremea aceea locuiam cu tatăl meu, care era
penticostal, și avea o casă mai mare. Fratele Pavel venea și se
întâlnea cu mai mulți frați la sfat. Uneori venea și
împuternicitul Cultelor din vremea aceea, Diaconescu cred că îl
chema. Discutau despre autorizarea Bisericii Penticostale din
Târgoviște care se promitea de ani și ani de zile și nu se mai
realiza.
Îmi aduc aminte, tot legat de Târgoviște, cum duminica
seara se formau în mai multe ocazii delegații de credincioși
penticostali din Târgoviște care plecau cu trenul de noapte la
Arad unde era sediul filialei penticostale. Nu înțelegeam eu de
ce filiala era la Arad, la 600 km distanță, când noi eram la
Târgoviște, la 100 km de București, unde era sediul Cultului.
Am aflat mai târziu că atunci Târgoviște aparținea de filiala
Arad, astfel că într-acolo mergeau mai multe grupuri de frați
penticostali, fiecare cu cererea lor. Și mai țin minte că
întotdeauna plecau cu cererile lor și se întorceau cu gândul de
pace al fratelui Bochian. Chiar țin minte cum spuneau: „Ne-am
dus cu gândul nostru și ne-am întors cu gândul lui”.
Amintirile nu pot fi aduse în prezent dacă nu le
cunoști, dar mai ales, dacă nu le prețuiești. Cei mai mulți dintre
înaintașii noștri în credință, ca și ai dumneavoastră, ai Bisericii
Penticostale, au înțeles cu siguranță că viața lor și slujirea lor
are un sfârșit. Dar mărturia nu se sfârșește, trece de la o
generație la alta. În același timp, exact ca mărturia Domnului
Isus Hristos, ea trece din generație în generație, dar nu se
oprește. Și cât o să fie lumea aceasta, noi o să mărturisim
despre Domnul Isus Hristos. În Epistola către Evrei, autorul ne
îndeamnă să ne uităm la trecutul acelora care au consolidat
Biserica din Ierusalim și cred că se referă la Iacov, fratele
239
Domnului, la Iacov, fratele lui Ioan și alți înaintași care au
suferit până și martirajul. Suntem îndemnați să ne aducem
aminte de acei oameni care ne-au slujit cu credincioșie. Așa
înțeleg eu interpretarea versetului din Evrei 13:7: „Aduceți-vă
aminte de mai-marii voștri care au vestit Cuvântul lui
Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului
lor de viețuire și urmați-le credința!”
În același timp, dumneavoastră ca și Biserică
Penticostală, aveți mulți înaintași în credință, rude sau prieteni
cu dumneavoastră. Biblia nu ne cere să-i cinstim ci ne cere să
ne aducem aminte de ei. Cred că în acest context, fratele Pavel
Bochian își are locul lui cu totul și cu totul aparte.
De altfel, fratele Pavel Bochian rămâne și în amintirea
mea ca un credincios care a știut să adune, nu să dezbine. Din
păcate, astăzi mulți slujitori mai mult risipesc decât adună și
aceasta doar ca să aibă un număr mai mare de credincioși care-i
urmează.
Chiar dacă astăzi sunt unii care caută în memoria
documentelor scrise de fostul regim comunist să găsească fapte,
declarații compromițătoare despre fratele Bochian, este posibil
să găsească. Totuși, vreau să vă spun un lucru pe care-l știm cu
toții: istoria vieții noastre a fost scrisă și pe pământ, dar este
scrisă și în cer; a fost scrisă de oameni, dar este scrisă și de
îngeri. Iar eu știu un lucru: istoria scrisă de oameni este în mare
parte mincinoasă și se schimbă de la generație la generație.
Istoria scrisă de Dumnezeu în cer este singura adevărată, care
nu se schimbă și pe care trebuie să o luăm în considerare. Iar
dacă ne lipsește înțelepciunea, Cuvântul lui Dumnezeu ne
spune să o cerem și ne va fi dată. Este vorba de înțelepciunea
care vine de sus.
Oricine poate păta amintirea oricui. Eu am trăit multe
experiențe în Biserica Creștină după Evanghelie. Îmi amintesc
de adunările de alegeri. Se tulbură apele mereu înaintea unor
240
astfel de evenimente și unul dintre credincioșii noștri spunea un
lucru: „Aruncă cu mult noroi în cineva, ceva tot se va prinde”.
Dragii mei, au fost mulți care au aruncat cu mult noroi și în
fratele Pavel Bochian. Dar, eu cred un lucru: că acolo unde
aruncă oamenii cu noroi, spală Dumnezeu.
Oricine poate păta amintirea oricui, dar nu oricine
poate prețui amintirea înaintașilor noștri. De ce? Deoarece, ca
să prețuiești amintirea, trebuie să fii un credincios de caracter,
nu de moment, nu de evenimente, nu de minuni, ci de caracter
și să ai un caracter asemănător cu al Domnului Isus Hristos.
Doar astfel de oameni pot prețui cu adevărat pe înaintașii lor.
Doar astfel de oameni văd trecutul ca pe o frumoasă moștenire
pe care ești dator să o studiezi, să o înțelegi, să o aplici în viața
ta, să te poți bucura că ai avut înainte astfel de oameni pe care
lumea aceea i-a prețuit. Știu că frații din adunările noastre știu
că eu îi prețuiesc pe frații penticostali pentru că am crescut într-
o casă de penticostali. Întotdeauna la noi în casă în timpul
copilăriei mele nu a fost altceva decât o bucurie că se pot aduna
împreună frați penticostali, creștini după Evanghelie, baptiști,
creștini cu botezul mic. Da, era o mare bucurie când se
întâlneau frații.... Din păcate, multe din serile de rugăciune de
astăzi și din părtășiile frățești au mai degrabă un caracter
lumesc, prea plin de orgolii, de mândrie și de amprente ale
vremelniciei și a unor slujitori care niciodată nu o să se înalțe la
statura fratelui Pavel Bochian.
Cineva a scris o carte, „Pigmei și uriași” se numește.
Da, au fost niște uriași ai credinței. Din păcate, epigonii de
astăzi nu fac decât să le arate și mai mult valoarea de atunci.
În rest, Domnul să mă ajute să prețuiesc cu adevărat pe
înaintașii în credință, nu neapărat să le aduc cinste - cinstea este
doar a Domnului Isus Hristos - dar să-mi aduc aminte de ei și
să știu un lucru: că dacă eu sunt astăzi aici, este și datorită
faptului că ei au fost înaintea mea. Domnul Isus să vă
241
binecuvânteze și să ne facă să nu uităm un lucru, că fiecare
generație are responsabilitatea ei, fiecare dintre noi avem o
anumită responsabilitate de care putem fugi ca Iona sau pe care
ne-o putem îndeplini. Depinde de fiecare din noi ce dorim să
facem. Și să nu uităm: oricâte lucruri rele vor spune oamenii
împotriva noastră, Mântuitorul nostru spune: „bucurați-vă că
numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10:20). Și de
acolo, dragii mei, nu șterge nimeni nimic. Amin.

242
 Rick Cunningham

Pastor, Misionar, membru în World Assemblies of God

Missions Commission pentru Europa

S-a născut la 27 martie 1951 în

Minnesota, SUA.
A ajuns în România în ianuarie
1996, ca misionar reprezentant al
Assemblies of God World
Missions, Springfield, MO 65802.
A absolvit în anul 1990 Masters
in Cross Cultural Training și New
Testament Theology.
În România a slujit ca Pastor de
misiune la Biserica „Vestea Bună”, București și ca Vice-
președinte al Centrului Român de Studii Transculturale din
Agigea.
A fost pastor timp de 6 ani în două bisericii din SUA din anul
1977.
Este implicat în misiune încă din anul 1983 și până în prezent.
A slujit timp de 11 ani în Spania ca misionar, profesor și
director la Seminario Evanghelico Español. A slujit în
România ca un lider (field director) pentru misionarii
americani timp de 26 de ani. Face parte din bordul fundator al
Agenției Penticostale de Misiune Externe, din anul 2006.
Este căsătorit cu Jan și au împreună 3 copii.
243
 Este o onoare pentru mine să reprezint în această
ocazie bisericile Assemblies of God din SUA, care au găsit în
fratele Pavel Bochian un prieten.
Știu despre o mărturie a fratelui misionar Bob
Mackiesh care reprezenta în Europa Centrală și de Est
organizația Assemblies of God din SUA. Fratele Mackiesh
povestea cu mare plăcere despre călătoria pe care el a făcut-o
având pe fratele Nelu ca șofer, când a vizitat mai multe biserici
din România la invitația fratelui Bochian Pavel.
Ne bucurăm azi pentru o viață ale cărei roade iată că le
vedem astăzi.
Domnul Isus a declarat că vom fi cunoscuți după roade.
Și iată că vedem aici astăzi că voi sunteți roada și ne bucurăm
pentru ce a făcut Domnul prin fratele Pavel Bochian, a cărui
lucrare a influențat atât de multe vieți în momente dificile
pentru România. Slavă Domnului: El este Domn și El poate
face minuni chiar și în circumstanțe grele!
Ne bucurăm împreună cu voi în amintirea acestui frate
drag pe care Domnul l-a folosit pentru slava Lui. Și, de
asemenea ne bucurăm în Numele Domnului pentru ocazia de
astăzi.
Domnul să vă binecuvânteze!

244
 Costel Grămadă

Președintele Comunității Regionale Penticostale București

S-a născut la 7 februarie 1962

în comuna Satu-Mare, județul
Suceava.
A absolvit Facultatea de
Teologie pastorală din cadrul
Institutului Teologic Penticostal
în 1996.
A fost botezat la 24 august 1980
în Biserica din Satu-Mare din
Suceava.
A fost ordinat ca pastor în martie 1997 în Biserica „Filadelfia”
din București.
A început lucrarea de plantare a bisericilor în județul Ialomița
din 1995.
A fost numit în funcția de Director al Seminarului Biblic al
Comunității Regionale București în anul 1998.
Din 2005 funcționează ca director al ICI Global University.
A devenit în 2017 secretar al Comunității Regionale
Penticostale București. În 2018 a fost ales ca Președinte în
CRPB.
Este căsătorit cu Loredana Camelia Matei din 1986 și au
împreună 3 copii.

245
 Stimați invitați, dragi frați și surori, doamnelor și
domnilor, este și pentru mine o onoare să particip la acest
eveniment în care sărbătorim o sută de ani de la nașterea celui
ce a fost soț, tată, bunic, străbunic, pastor și Președinte al
Cultului Creștin Penticostal din România între anii 1962-1990.
Înainte de a spune câteva cuvinte omagiale la adresa
fratelui Pavel Bochian, dați-mi voie să spun două mărturii
personale referitoare la frații pastori Marinel Ceuță și Nelu
Bochian. Ei fac parte din generația mai tânără, o verigă între
generații, generațiile fratelui Pavel Bochian și a mea. Eu și
colegii mei, la rândul nostru, suntem următoarea verigă în
lanțul generațiilor.
În 1980, eram un mic bucovinean venit la București,
după liceu. Aveam aproape 19 ani și frecventam Biserica
„Filadelfia”. Îmi amintesc că fratele Marinel Ceuță, fiind
student și șofer la Cult, l-a adus cu mașina Cultului pe fratele
Trandafir Șandru la biserică la un serviciu de cateheză. În
vremea aceea fratele Marinel era foarte activ la „Filadelfia” cu
tinerii, așa că ne cunoșteam destul de bine. În seara aceea s-a
așezat lângă mine și m-a întrebat: „Tu de ce nu vrei să te duci la
seminar?” Nu aveam încă vârsta, dar a fost primul care m-a
impulsionat în direcția aceasta. Au mai trecut 12 ani până când
am reușit să mă înscriu la Seminar. Mulțumesc și acum
Domnului că sămânța a încolțit la vremea potrivită.
Despre fratele Pastor Nelu Bochian, care în 1998 a
devenit Președinte de Comunitate, mărturisesc că a văzut
interesul meu pentru lucrarea Domnului și m-a chemat să mă
implic în lucrarea cu Seminarul biblic al Comunității. Apoi, în
2002 în Comitetul Comunității m-a desemnat responsabil cu
Departamentul de Învățământ, eu devenind astfel directorul
Seminarului Biblic al Comunității. Astfel mărturisesc cu
recunoștință, cu bucurie, că fratele Nelu Bochian a fost folosit
de Domnul în viața mea, mai ales în formarea mea ca lider.
246
 Eu fiind mult mai tânăr, nu pot intra în multe detalii
despre fratele Pastor Pavel Bochian. Observ că, în calitatea de
mai mare al nostru, s-a născut în anul Marii Uniri. Și nu știa că
îl așteaptă o mare lucrare cu o mare responsabilitate pentru
Marea Mișcare Penticostală din România.
Slujind într-o perioadă foarte grea pentru Bisericile
Penticostale din România, în timpul celor 45 de ani de dictatură
comunistă, putem spune pe de o parte, că a condus cu înțelepciune
și dăruire Mișcarea Penticostală la nivel național. Pe de altă parte,
ca un dârz apologet a apărat credința penticostală și valorile
spirituale ale Bisericii. Prin acestea a contribuit puternic la
dezvoltarea Mișcării noastre penticostale din România.
Am avut onoarea și harul să-l cunosc personal. Mi-a
rămas vie amintirea privirii lui calde și vocii sale blânde. Îmi
amintesc, în mod special, de o vizită pe care a făcut-o socrului
meu, fratele Matei, care era bolnav grav de cancer în acel
moment și chinuit de gânduri sinucigașe, cu care s-a rugat,
căruia i-a vorbit atât de cald și de încurajator încât, după aceea,
socrul meu a declarat că, în timp ce Pastorul Pavel Bochian îi
vorbea, simțea cum prezența puterii lui Dumnezeu îi trecea prin
tot corpul. După această vizită socrul meu a fost schimbat de
puterea lui Dumnezeu, dorind să plece acasă doar la timpul
când Dumnezeu urma să-l cheme.
Omagiindu-l astăzi pe Pastorul Pavel Bochian, mă rog
ca Dumnezeu să ridice slujitori destoinici pentru Biserica
Penticostală din România, oameni cu caracter hristic, apologeți
care să apere cu demnitate și dârzenie valorile spirituale și
familiale și care să lase, la fel, în urmă o moștenire bună pentru
generațiile viitoare. La aceasta ne cheamă Dumnezeu.
Dumnezeu să binecuvânteze Mișcarea Penticostală din
România, familia Pastorului Pavel Bochian și Biserica
„Emanuel”, ca și întreaga audiență prezentă aici. Toată gloria
să-I fie adusă doar lui Dumnezeu! Amin.
247
 Ciprian Gheorghe-Luca

Pastor Biserica Centrul Creștin „Emanuel” București

Ciprian Gheorghe-Luca este

directorul Liceului Teologic
Penticostal „Emanuel” din
București, unde predă discipline
teologice de specialitate, și
Pastor asociat al Centrului
Creștin „Emanuel” din București.
Este licențiat în teologie
penticostală pastorală și
didactică al Institutului Teologic
Penticostal din București, a urmat
apoi cursurile de pregătire doctorală ale Universității „Lucian
Blaga” din Sibiu, iar în anul 2015 a efectuat stagiu de
cercetare doctorală în teologie morală, ca bursier CEEPUS al
Universității din Viena, în cadrul Facultății de Teologie
Catolică.
În prezent este doctorand în teologie penticostală publică la
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (Școala doctorală
interdisciplinară) și lucrează la o teză intitulată „Communio
Sanctorum. Către o teologie penticostală a vieții publice”.
Interesele sale de cercetare cuprind valențe etice și sociale ale
sfințeniei Bisericii, dimensiunea publică a credinței creștine și
contribuția creștinilor la binele comun.
Este căsătorit cu Liliana și au împreună 3 copii.

248
Calitatea de cetățean al patriei, în viziunea pastorului Pavel
Bochian: o lectură din perspectiva teologiei penticostale
publice

Oricât de straniu ar părea, având în vedere regimul

totalitar în care trăiau, puțina educație teologică la care au avut
acces în acea vreme, precum și atitudinea oarecum generalizată
de izolare față de viața publică1, penticostalii români au avut
momente în care au reflectat, avant la lettre, la teme importante
de teologie publică, precum „cetățenia” și „binele comun”.
Reflecțiile lor ne pot părea astăzi modeste sau condiționate de
un anumit spațiu ideologic în care au fost nevoiți să „locuiască”
pentru a putea scrie, însă textele precum cel asupra căruia ne
vom apleca ne arată că au avut parte de o călăuzire specială.
În acest scurt referat, ocazionat de sărbătorirea
Centenarului lui Pavel Bochian în Biserica Centrul Creștin
„Emanuel” București, ne propunem să prezentăm o lectură din
perspectiva teologiei penticostale publice, asupra articolului
„Calitatea de cetățean al patriei”, publicat în numărul din
octombrie-decembrie 1979 (nr. 9-12) al Buletinului Cultului
Penticostal.2

1
Situația de (auto)izolare politică a evanghelicilor – și, implicit, a penticostalilor –
în perioada comunistă, precum și coordonatele teologico-politice ale vremii sunt
descrise în studiul detaliat realizat de către istoricul Sorin Dobrincu, „Sub puterea
Cezarului. O Istorie politică a evanghelicilor din România (a doua jumătate a
secolului al XIX-lea -1989)”, în Dorin Dobrincu și Dănuț Mănăstireanu
(coordonatori), Omul evanghelic. O explorare a comunităților protestante
românești, Polirom, Iași/București, 2018, pag. 37-243 (147-153).
2
Pavel Bochian, „Calitatea de cetățean al patriei”, în Buletinul Cultului Penticostal
din Romania, anul XXVII, nr. 9-12, septembrie-decembrie 1979, pag. 2, accesat la
data de 20.11.2018,
http://digitallibrary.usc.edu/cdm/compoundobject/collection/p15799coll14/id/2218
52/rec/12. Arhiva electronică „Pentecostal and Charismatic Research Archive
(PCRA)” a University of Southern California găzduiește o colecție impresionantă
249
 În sensul acesta, vom schița întâi profilul biografic al
pastorului Pavel Bochian, apoi ne vom apleca asupra articolului
propriu-zis, prezentând textul propriu-zis și oprindu-ne asupra
unor afirmații pe care le socotim mai însemnate.

Profilul biografic al pastorului Pavel Bochian

Pastorul Pavel Bochian s-a născut la Mocrea – Ineu, în

județul Arad, în 13 iulie 1918.3
A fost ordinat ca pastor în anul 1945 și a devenit
Președintele Filialei Arad în 1950. În anul 1962, după decesul
pastorului Gheorghe Bradin, devine Președintele Cultului
Penticostal, slujbă pe care o exercită până în ianuarie 1990,
când se pensionează. În paralel, Pavel Bochian a păstorit
Biserica Penticostală din Mocrea (1945-1950), Biserica din
Arad Grădiște („Betania”, între 1950-1953), Biserica din Arad-
Bujac („Gloria”, între 1950-1966), Biserica din București
Crângași („Betel”, între 1962-1990) și Biserica Centrul Creștin
„Emanuel” din București (1990-1996). Alături de Trandafir
Șandru, pastorul Pavel Bochian s-a remarcat ca lider în plan
european și mondial, făcând parte din Comitetul Penticostal
European (PEM) și din Comitetul Consultativ al Conferinței
Modiale Penticostale (1978-1990). A publicat zeci de articole
în revistele Buletinul Cultului Penticostal și Cuvântul
Adevărului și a scris patru cărți: trei cărți pentru uzul
studenților de la Institutul Teologic Penticostal din București -
Biserica lui Dumnezeu şi aspecte din viața ei (1976), Viața,

de reviste penticostale, printre care întreaga arhivă a revistei Cultului Creștin

Penticostal din România.
3
Cu prilejul Centenarului, biserica organizatoare (Centrul Creștin “Emanuel”
București) a publicat o broșură aniversare, intitulată Centenar Pavel Bochian
(1918-2018). O carte de aducere aminte.
250
activitatea şi învățăturile apostolului Petru (1981), Credință şi
fapte – Introducere şi comentariu la epistola lui Iacov (scrisă
împreună cu pastorul Cristian-Vasile Roske, 1988) și o
autobiografie, Viața unui pastor din România4.

Textul propriu-zis al articolului „Calitatea de cetățean al

patriei”5

„CALITATEA DE CETĂŢEAN AL PATRIEI”

Locuitorii țării noastre prin naștere din părinți care au

cetățenia română, dobândesc calitatea de cetățeni ai patriei.
Cetățenia privită în lumina legilor țării, cât şi în lumina
învățăturilor Bibliei este un atribut de onoare şi mare
responsabilitate civică. Fiecare cetățean are drepturi, dar şi
obligații față de societatea din care face parte.
Credincioșii care mărturisesc iubirea față de
Dumnezeu, trebuie să dovedească iubirea lor prin fapte bune,
săvârșite pentru binele concetățenilor şi pentru ridicarea
prestigiului țării lor.
Poporul român s-a născut şi s-a dezvoltat pe aceste
meleaguri moștenite de la strămoșii săi, fiind unul din cele mai
vechi popoare ale Europei. În urmă cu 2050 de ani s-a făurit
statul centralizat şi independent, al geto-dacilor, sub
conducerea lui Burebista. De atunci poporul român a rămas
statornic în teritoriul patriei sale, a muncit şi a luptat fără
întrerupere pe aceste meleaguri, pentru păstrarea graiului, a
gliei şi pentru a făuri o viață materială şi culturală cât mai
înfloritoare.

4
Editura Privilegiu, București, 1997.
5
Articolul apare și in facsimil, ca anexă la acest referat.
251
 Din cele mai vechi timpuri poporul român a trebuit să
ducă lupte grele, pentru a-şi asigura continuitatea pe teritoriul
unde s-a născut.
După cum stâncile, dealurile, munții şi văile nu s-au
mutat din locurile lor, la fel a rămas şi poporul român, statornic
în patria sa, muncind şi luptând pentru realizarea unei vieți cât
mai bune şi mai îmbelșugate, pe teritoriul patriei sale.
Războaiele şi calamitățile naturale au lovit şi au produs
răni adânci şi dureroase în viața poporului român, dar prin lupta
şi munca unită dusă de popor sub conducerea înțeleaptă a
conducătorilor săi, greutățile au fost învinse, rănile s-au
vindecat, iar poporul nostru şi-a păstrat ființa sa.
Înaintașii poporului român au militat pentru ridicarea
nivelului de viață culturală şi materială a poporului şi pentru
dezvoltarea multilaterală a personalității fiecărui cetățean.
În opera oamenilor luminați, ridicați din sânul
poporului, sunt cuprinse idealuri mărețe care puse în practică,
au contribuit la ridicarea poporului nostru pe culmile
progresului şi ale civilizației.
Dinicu Golescu, a spus : «Dezvoltând învățământul şi
cultura în general, vom câștiga cinste şi fericire».
Un om sau un popor care rămâne staționar în
cunoștințele sau în realizările sale, își compromite viitorul. De
aceea au luptat şi luptă conducătorii poporului pentru
organizarea şi ridicarea continuă a vieții morale, culturale şi
materiale a poporului nostru.
Nicolae Bălcescu a spus : «Să luminăm dar poporul
dacă vrem să fim liberi, dacă vrem să intrăm în solidaritatea
națiunilor, dacă avem sentimentul datoriei».
După multe lupte şi frământări, astăzi în Constituția
patriei noastre este prevăzut că, «întreaga putere în Republica
Socialistă România, aparține poporului, liber şi stăpân pe soarta
sa... întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea
252
orânduirii şi înflorirea națiunii, creșterea continuă a bunăstării
materiale şi culturale a poporului, asigurarea libertății şi
demnității omului, afirmarea multilaterală a personalității
umane».
De asemenea în Constituție şi în legea cetățeniei sunt
cuprinse drepturile şi obligațiile cetățenilor.
Cetățenii patriei noastre fără deosebire de naționalitate,
rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi şi în toate domeniile
vieții economice, politice, juridice, sociale şi culturale.
Dreptul la muncă, la odihnă, la învățătură, la folosirea
liberă a limbii materne, împreună cu libertatea de a împărtăși
sau nu, o credință religioasă, sunt garantate prin Constituție
tuturor cetățenilor.
Libertatea exercitării cultului este garantată. Noi ne
bucurăm că după eliberarea patriei noastre de sub dominația
fascistă, a primit şi cultul nostru recunoașterea statului.
Este necesar să fim conștienți de faptul că libertățile şi
drepturile cetățenești de care ne bucurăm, trebuie să le folosim,
pentru continua întărire şi înflorire a patriei, pentru binele şi
fericirea tuturor cetățenilor. Cine nu iubește pe aproapele său,
nu iubește nici pe Dumnezeu, şi cine nu este un bun cetățean al
patriei sale pe pământ, nu este bun nici ca cetățean al Împărăției
lui Dumnezeu.
Credincioșii adevărați în toate vremurile au respectat şi
au îndeplinit conștiincios îndemnurile inspirate de Duhul Sfânt,
care i-a învățat să fie cei dintâi în fapte bune, pentru binele şi
fericirea tuturor oamenilor.
În conformitate cu învățăturile Bibliei, autoritățile şi
legile statului sunt rânduieli așezate de Dumnezeu, pentru
binele oamenilor. Cine se împotrivește stăpânirii, se împotri-
vește rânduielii așezate de Dumnezeu — Romani 13:23.

253
 Călăuzind-ne după îndreptarul învățăturilor sănătoase
ale Bibliei, chemăm şi îndemnăm pe toți frații şi surorile
noastre în Domnul, să fie cetățeni adevărați ai patriei noastre.
Din îndemnul cugetului curat, într-o unitate sfântă, să
aducem contribuția noastră la întărirea şi înflorirea patriei
noastre şi la bunăstarea poporului din care facem, parte.
Cei ce poartă numele de credincioși, dar nu sunt sinceri
în iubirea față de oameni şi loiali față de patrie, devin pricini de
poticnire în societate şi din pricina lor, calea adevărului este
grăită de rău.
Pastorii şi conducătorii comunităților trebuie să
împlinească în permanență față de credincioși îndemnul
apostolului Pavel care a zis: «Adu-le aminte să fie supuși
stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice
lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de
ceartă, ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii» Tit.
3:1-2.
Fiecare credincios să se străduiască în fiecare zi şi în
orice loc, să fie la înălțimea chemării de bun cetățean şi bun
patriot prin munca şi prin faptele sale bune.
«Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat
aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute
să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos
pentru oameni! » Tit. 3:8.
În strânsă unitate cu toți concetățenii noștri, să
desfășurăm o activitate cât mai rodnică, pentru ca aici acasă la
noi, în vatra străbună moștenită de la strămoșii noștri, să făurim
o viață cât mai dreaptă şi cât mai bună. În modul acesta
îndeplinim îndemnul Domnului Isus, de a fi lumina lumii şi
sare a pământului.
«Cine slujește lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui
Dumnezeu şi cinstit de oameni. Așa dar, să urmărim lucrurile
cari duc la pacea şi zidirea noastră» Rom. 14:18-19.
254
 Slujind cu credincioșie lui Dumnezeu şi îndeplinind cu
aceeași credincioșie şi îndatoririle față de societate şi de
concetățenii noștri de pe pământ, ne vom bucura şi de cetățenia
cerească.
Acei credincioși care aici pe pământ sunt bogați în
fapte bune în folosul semenilor, adună pentru vremea viitoare
drept comoară o bună temelie şi apucă viața veșnică, la care ne-
a chemat Domnul prin Evanghelie.
Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu
toți, Amin.

Pavel Bochian

255
256
257
 Scurt comentariu din perspectiva teologiei penticostale
publice

Se impun, întâi, câteva cuvinte despre contextul

articolului. Numărul respectiv al revistei Buletinul Cultului
Penticostal a apărut în preajma Zilei Republicii6. Articolul lui
Pavel Bochian este precedat de un altul, semnat de „Redacție”
(probabil de pastorul Bulgăr, redactor șef în acea vreme), pe
tema Republicii.
La o primă lectură, textul pare presărat cu afirmații și
slogane bine-cunoscute și îndrăgite de comuniști („lupta şi
munca unită dusă de popor sub conducerea înțeleaptă a
conducătorilor săi”; „dezvoltarea multilaterală a personalității
fiecărui cetățean”; “întreaga putere în Republica Socialistă
România, aparține poporului, liber şi stăpân pe soarta sa...”;
„întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orânduirii
şi înflorirea națiunii, creșterea continuă a bunăstării materiale şi
culturale a poporului, asigurarea libertății şi demnității omului,
afirmarea multilaterală a personalității umane” etc.). Totuși, la
o lectură mai atentă, depășind frazele prin care inevitabila
cenzură trebuia „liniștită” (ca să nu spunem, „păcălită”),
cititorul binevoitor descoperă mai multe idei valoroase, atât din
punct de vedere biblic, cât și al viziunii publice. Asupra
acestora ne propunem să ne oprim succint, în cele ce urmează.
Pavel Bochian își începe articolul afirmând că „cetățenia
privită în lumina legilor țării, cât şi în lumina învățăturilor Bibliei
este un atribut de onoare şi mare responsabilitate civică” și

6
“Ziua republicii”, numită în istoriografia comunistă și “Proclamarea Republicii
Populare Române”, se serba pe 30 Decembrie și comemora evenimentele de tristă
amintire petrecute în perioada 30 decembrie 1947 - 3 ianuarie 1948. Pe 30
Decembrie 1947 a avut loc lovitura de stat în urma căreia comuniștii români,
sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai prin amenințare
semnarea unui act de abdicare și au proclamat Republica Populară Română.
258
subliniind faptul că „fiecare cetățean are drepturi, dar şi obligații
față de societatea din care face parte”.
Foarte interesant este faptul că Bochian îl citează pe
cărturarul român Dinicu Golescu (1810-1877), care afirma că
„Dezvoltând învățământul și cultura în general, vom câștiga
cinste și fericire”. Este cunoscut faptul că pastorul Pavel
Bochian, era un promotor al educației, care a încercat să-i
strângă și să-i motiveze pe intelectualii creștini penticostali, așa
puțini cum erau.7 Mai mult, autorul articolului ne lasă să
înțelegem că, în contextul cetățeniei și, implicit, al vieții
publice, educația („învățământul și cultura”) constituie un
factor deosebit de important, generator de „cinste și fericire”. În
lumina acestei viziuni cu privire la importanța educației, nu e
de mirare că biserica al cărei pastor onorific a rămas, Centrul
Creștin „Emanuel” București, a fondat în anul 2001, sub
conducerea pastorului Ioan Bochian, Liceul Teologic
Penticostal „Emanuel”, instituție în care sunt cultivate valorile
creștine penticostale.
La prima vedere, preluarea din constituția socialistă (a
RS România) a ideii că folosirea libertăților și drepturilor
cetățenești trebuie să urmărească „continua întărire și înflorire a
patriei, pentru binele și fericirea tuturor cetățenilor” poate părea
o repetare mecanică a unei mantre îndrăgite de comuniști.
Totuși, două chestiuni sunt demne de remarcat, din perspectiva
teologiei publice. În primul rând, articolul aduce în discuție
conceptul de bine comun, respectiv de înflorire/fericire a
tuturor cetățenilor, concept care constituie și astăzi un
important deziderat pentru teologia publică. Știm astăzi că, în
realitatea vieții cotidiene a epocii, lucrurile nu stăteau chiar așa
cum scria în Constituție, dar aceasta nu demonstrează că binele

7
Afirmația a fost făcută de pastorul Ioan Ceuță, în cadrul prelegerii susținute la
Centenar.
259
comun nu reprezintă un obiectiv nobil (sau chiar biblic), ci că
mijloacele comuniste, prin care se urmărea atingerea lui, erau
inadecvate. În al doilea rând, prin felul în care folosește citatul
în contextul articolului, Pavel Bochian reușește – aproape
subversiv – să-i suprascrie sensului „constituțional” socialist,
unul biblic, înrădăcinând teologic atât noțiunea de cetățean, cât
și pe cea de „bine comun”. Cu alte cuvinte, Bochian lasă să se
înțeleagă că românii penticostali sunt buni cetățeni nu (doar)
pentru că „scrie în Constituție”, ci pentru că Biblia și Duhul
Sfânt îi învață să își iubească semenii. Pentru Bochian, refuzul
unui creștin penticostal de a fi un bun cetățean înseamnă nu
doar a nu-i iubi pe semeni, ci a nu-L iubi pe Dumnezeu. Mai
mult, duplicitatea în relația cu semenii face ca respectivii
creștini să devină “pricini de poticnire în societate şi din pricina
lor, calea adevărului este grăită de rău”.
În încheiere, se naște, desigur, întrebarea “Cum
pot creștinii penticostali fi buni cetățeni, în viziunea pastorului
Pavel Bochian?”. Iată, sub formă de rezumat, patru propuneri
care se desprind din articol:
Pastorii și conducătorii comunităților trebuie să fie ei
înșiși pilde și să-i îndemne pe credincioși. Este invocat ca
argument textul biblic din Tit 3:1-2;
Fiecare credincios trebuie să se străduiască să fie la
înălțimea chemării de bun cetățean prin munca și prin faptele
sale bune (Tit 3:8);
Conlucrând cu toți concetățenii la făurirea unei vieți cât
mai drepte și mai bune (Bochian vede în această conlucrare
împlinirea îndemnului lui Hristos, de a fi lumina lumii și sarea
pământului);
Urmărind lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră.
Este adevărat că autoritățile comuniste vor fi văzut aici o
chemare la faimoasa „luptă pentru pace”, dar principiul biblic
învederat rămâne neschimbat până astăzi.
260
 Lector univ. Dr. Ciprian Bălăban

Institutul Teologic Penticostal din București

S-a născut la 30 iunie 1976 în

Arad.
Licențiat în teologie (2002) și în
istorie (2008), master în istorie
(2007), doctor în teologie
(Universitatea Babeș-Bolyai –
2013).
A publicat cartea „Istoria
Bisericii Penticostale din
România (1922-1989) - instituție
și harisme” în 2016.
Este căsătorit cu Flori și au 3 copii.

Ca istoric, mi-am dorit să fiu aici ca să aflu cât mai

multe. Nu am considerat nimerit să țin eu o prelegere despre
Pavel Bochian. Fac aceasta la ITP și chiar am scris unele
articole pe tema aceasta. Totuși, pentru că aici avem mărturii
directe, persoane care l-au cunoscut bine, îndeaproape, este o
ocazie „să bem apă de izvor,” cum spun eu studenților atunci
când studiem surse directe.
În contextul în care suntem la o sută de ani de la Marea
Unire, Centenarul sărbătorit azi se suprapune cu acela al unirii
românilor, astfel mi-am intitulat discursul de astăzi „Fobii
261
politice și sociale legate de confesiunile evanghelice din
România, după 1918”.
Una dintre fobiile pe care le-am întâlnit în cercetarea
mea, legată de confesiunile evanghelice, a fost față de
presupusa încercare de deznaționalizare a românilor, mai ales
din Transilvania în cadrul unui plan al maghiarilor de a
recâștiga Transilvania. Ca dovadă, avem eforturile lui
Gheorghe Grigore Comșa, Episcopul Aradului care a susținut
foarte mult această teză. Între 1925 și 1936 Comșa a scris mai
multe cărți împotriva baptiștilor, adventiștilor și a
penticostalilor, denominații care proliferaru chiar în zona
episcopiei sale. N-am să menționez aici titlurile cărților pe care
le-a scris, dar vă spun că este o listă de aproape o pagină cu
scris mărunt care cuprinde titlurile cărților pe care le-a scris
episcopul Comșa împotriva evanghelicilor. Fiecare din aceste
cărți au între 80 și 130 de pagini. Am observat, și asta apreciez
la el, că în 1925, când a scris pentru prima dată despre
penticostali, era foarte bine documentat. Am mai văzut articole
în ziare scrise la începutul secolului 20 despre penticostali, care
însă nu erau atât de bine documentate. Episcopul Comșa
considera că, de fapt, maghiarii încearcă prin baptiști și prin
penticostali să dezrădăcineze românii pentru a recâștiga
Transilvania. Aceasta era una din fricile sale și aș putea să îi
acord unele circumstanțe atenuante pentru că în primul război
mondial el a trăit experiențe care cred că l-au marcat. În 1916,
de exemplu, Episcopul Comșa a fost prins de câțiva soldați
maghiari, pe când era preot în Sibiu, și aceștia l-au arestat cu
intenția de a-l duce să fie judecat, considerând că trebuie să fie
executat. Șansa lui a fost că, în timp ce era dus la locul unde
trebuia să fie judecat, un maior german i-a întâlnit și i-a întrebat
pe soldați: „Ce faceți cu părintele Comșa?” „Îl ducem la
execuție, ce să facem cu el?” au răspuns ei. Atunci maiorul
german a spus: „Nu se poate așa ceva, pentru că este om bun”
262
Și a pus astfel o vorbă bună care l-a scăpat pe Comșa. Probabil
că evenimentul l-a marcat și de aceea el vedea în cultele
evanghelice un pericol maghiar al dezrădăcinării românilor din
Transilvania.
O altă idee pe care o avea tot Comșa era aceea că
adunările evanghelicilor (penticostali, baptiști, dar și
adventiști), sunt de fapt locuri unde bolșevicii, comuniștii se
adunau în mod clandestin în perioada respectivă. Totuși, tot el
spunea, că evanghelicii îl consideră pe Lenin Antihristul.
Așadar, erau idei contradictorii în ceea ce susținea Comșa.
Aceste două învinuiri au atârnat deasupra baptiștilor și
a penticostalilor în toată perioada interbelică, chiar și în
informațiile adunate de Siguranță. În vremea aceea, în 1929-
1930, activa în România o misiune coordonată de Assemblies
of God din SUA, care avea sediul la Danzig, astăzi Gdansk, în
Polonia care chiar așa se numea: „Misiunea pentru Europa de
Est și Rusia”. Lucrau acolo câțiva misionari maghiari, care
fuseseră expulzați din Rusia. Superintendentul acestei misiuni,
Gustav Schmidt, născut în Rusia, a făcut studii la Berlin și New
York. Gustav Schmidt a vizitat România. Siguranța îl bănuia că
este de fapt un agent maghiar. De ce? Pentru că, spuneau ei, de
fapt este vorba de Augustin Covaci. Numele Smith, ca și
Covaci, au aceeași semnificație, respectiv fierar, iar Gustav ar
proveni de la Augustin. Observăm, deci, că avem în față
aceeași frică de riscul de deznaționalizare după Marea Unire
dintre România și Transilvania, cu consecințe în planul
confesiunilor evanghelice.
Surprinzător, am găsit și de partea cealaltă, între
penticostalii noștri, că exista aceeași frică. Un misionar maghiar
din România a ajuns în America și a mărturisit acolo într-o
biserică penticostală: „Drepturile credincioșilor nu sunt
respectate. Frații noștri sunt persecutați!” A fost însă apostrofat:
„Ce vrei să spui, că de când s-a unit Transilvania cu România,
263
în Transilvania nu mai este libertate religioasă?” Sigur că acest
credincios era sincer și aducea informații corecte; era destulă
persecuție contra penticostalilor în România.
A fost și o a treia categorie de fobii: fobii sociale,
legate de diferite zvonuri care circulau despre frații noștri. De
multe ori, adunându-se clandestin pentru rugăciuni, frații
penticostali acopereau ferestrele cu perne și cu plăpumi. De
afară vecinii percepeau că s-au adunat acolo câteva persoane și
că stăteau înăuntru pe întuneric. Și de aici au circulat mai multe
zvonuri, care au continuat și în perioada comunistă, fiind
alimentate chiar de Securitate, apărând și în ziare unele mărturii
false că pocăiții se adună și sting lumina în timpul adunărilor.
Îmi aduc aminte că, pe când eram un adolescent în Arad, am
invitat un vecin mai în vârstă la biserică. El mi-a spus: „Nu am
curaj să vin la voi pentru că voi stingeți lumina și faceți transfer
de sânge.” Atunci l-am întrebat, fiind curios: „Dar cum facem
transferul acela de sânge?” „Nu știu cum”, a răspuns el dar nici
nu a vrut să vină și să afle dacă facem așa ceva. L-am asigurat
că nu se stinge lumina, și că nu se poate face niciun transfer de
sânge, dar tot nu a avut curaj să vină la biserică.
A existat și o a patra fobie, caracteristică celui de-al
doilea război mondial și apoi în perioada comunistă: exista
bănuiala că evanghelicii și adventiștii aveau legături cu
America și Anglia, țări considerate atunci dușmani ai
României. Pentru acest motiv în timpul celui de-al doilea război
mondial, mareșalul Antonescu a dat o lege prin care și baptiștii
și penticostalii erau scoși în afara legii.
După război a continuat să existate această fobie.
Acum nu ni se mai spunea că suntem comuniști, ci că între noi
sunt agenți occidentali. Poate, într-un fel, acum erau mai
aproape de adevăr pentru că penticostalii n-au fost niciodată
comuniști, dar legături cu occidentul și influențe din occident
au existat.
264
 Înainte de a încheia aș vrea să evoc o scurtă amintire
legată de fratele Pavel Bochian. Mama mea provenea dintr-o
familie de credincioși penticostali, bunicii mei au fost
credincioși penticostali, toți ceilalți frați ai mamei erau
penticostali. La un moment dat, mama mea s-a căsătorit cu tatăl
meu care era un bărbat divorțat de soția lui. Bineînțeles că toți
frații ei au sfătuit-o să nu facă acest pas și au fost mâhniți de
alegerea ei. Spuneau că s-au rugat mult pentru ea. Unul dintre
unchii mei, Cornel Dan, s-a căsătorit cu una dintre fetele
fratelui Pavel Bochian, Elena sau tușa Liliana cum îi spuneam,
și astfel s-a mutat la București. A venit timpul când Domnul a
lucrat în familia noastră, pe când aveam eu 10 ani, prin 1986, și
părinții mei au început să frecventeze adunarea din Micalaca, la
început mai rar, numai duminică după-masa, apoi tot mai des.
Și în 1988, când tatăl meu s-a hotărât că vrea să încheie
legământ cu Dumnezeu și să se boteze, toți frații mamei mele s-
au bucurat foarte mult și au văzut în aceasta un răspuns la
rugăciunile lor. După botez, în același an, fratele Pavel Bochian
urma să viziteze Biserica din Micalaca. Eu cred că unchiul
Cornel i-o fi spus: „Vezi că acolo cumnatul meu s-a pocăit de
puțin timp.” După serviciul religios fratele Bochian l-a abordat
pe tatăl meu, l-a felicitat pentru alegerea făcută și l-a întrebat:
„Cu ce pot să te ajut?” Tatăl meu i-a spus: „Fă-mi rost de o
Biblie”, pentru că nu se găseau ușor pe atunci. Răspunsul
fratelui Pavel a fost: „Uite, ia Biblia aceasta”, Biblia pe care o
avea în mână, din care predicase. Cineva chiar l-a avertizat pe
tatăl meu: „Ai grijă când mergi prin biserici, că aceasta este
Biblia în format mediu, nu format mic, de buzunar”, cum erau
cele care erau traficate clandestin. Biblia aceea era de format un
pic mai mare, numai pentru pastori, pentru predicatori. Așa că
prietenul acela i-a spus tatălui meu: „Ai grijă să nu te pună la
amvon când te vor vedea cu o Biblie ca aceasta.”

265
 Pastor Chelu Iulian
Pastor fondator al Bisericii penticostale „Betezda” din
București

S-a născut la 19 aprilie 1952 în

Glogoveanu, județul Dâmbovița.
A activat ca angajat
administrativ, apoi ca pastor în
Cultul Penticostal între 11
februarie 1974 și 19 aprilie
2016.
Între 1976-1980 a urmat
cursurile Seminarului Teologic
Penticostal, absolvind în prima
promoție. După absolvire a fost repartizat ca pastor al celor
cinci biserici existente în județul Dâmbovița.
La 15 septembrie 1990 a înființat Biserica penticostală
„Betezda” pe str. Șoimuș 54, în sectorul 4 din București. În
februarie 1993 a fost ales Președinte al nou înființatei
Comunități Regionale București, funcție în care a fost înlocuit
în 1994 de pastorul Emil Bulgăr.
Între 2006-2010 a funcționat ca Secretar al Comunității
regionale București.
Este căsătorit din 1974 cu Valeria Crișan, având împreună 8
copii.
În prezent, continuă să activeze ca pastor pensionar și
plantator de biserici.
266
 Onorată audiență, mă alătur tuturor celor care au luat
cuvântul și vreau să vă spun că, în afară de familie, am fost cel
care l-am cunoscut foarte bine pe fratele Pavel Bochian,
lucrând împreună cu el peste 20 de ani în Administrația
Cultului Penticostal.
Am pus pe hârtie câteva gânduri care cred că pot să ne
fie și nouă de pildă.

Pavel Bochian - cel mai bun mentor al meu

Evrei 13:7: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care
v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu băgare de
seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința.”
În cei peste 50 de ani de credință penticostală am
cunoscut mulți lideri. Dar cel care m-a influențat cel mai mult a
fost fratele Bochian Pavel, cel de-al doilea Președinte al
Cultului Penticostal din România, între 1962-1990. Am auzit de
personalitatea sa începând din anul 1968, când am intrat ca
membru în Biserica Penticostală, dar l-am cunoscut mai bine
din data de 11 februarie 1974, când mi-a aprobat cererea de
angajare la Centrul Cultului Penticostal. Am avut onoarea să
lucrez timp de peste 20 de ani sub conducerea sa, fapt ce m-a
ajutat să-i cunosc inima de tată. A condus destinele Cultului
Penticostal aproape trei decenii în condițiile extrem de grele ale
opresiunii comuniste.
Dragostea sa pentru Dumnezeu și pentru oameni a fost
biruitoare. Pasiunea, caracterul, smerenia și răbdarea de care a
dat dovadă l-au deosebit mult de cei din jur.
Îmi aduc aminte că niciodată, cei ce veneau supărați
sau mânioși în audiență la dânsul, nu plecau la fel. Știa
întotdeauna cum să pună un zâmbet pe fața celor din jur. A știut
să înfrunte greutățile cu seninătate, atât pe cele de afară cât și
267
pe cele din interiorul lucrării. Colaboratorii apropiați ar fi
trebuit să îl înțeleagă mai bine, însă nu a fost întotdeauna așa.
Folosea adesea o vorbă frumoasă de care mi-aduc aminte: „Cu
răbdare și înțelepciune, le vom face toate bune”. Și chiar așa
făcea!
În perioada 1976-1980 fratele Pavel Bochian a fost
profesor la Seminarul Teologic Penticostal, slujbă pe care a
făcut-o cu înțelepciune și cu dragoste sub ungerea Duhului
Sfânt. În vara anului 1980, când s-au încheiat cursurile primei
promoții a Seminarului, cei 15 absolvenți am fost ordinați ca
diaconi. Au fost prezenți 15 pastori din țară și străinătate,
invitați speciali la eveniment. Fiecare s-a rugat pentru unu
dintre absolvenți. Am avut harul ca peste mine să-și pună
mâinile și să se roage fratele Bochian Pavel, fapt ce, cred eu, a
transferat un har special de la Domnul și putere de la Duhul
Sfânt peste mine.
Am participat alături de fratele Bochian Pavel la
predicarea Evangheliei în mai multe biserici din județul
Dâmbovița unde am slujit ca pastor mai mulți ani, primind
multe sfaturi și învățând lucruri folositoare de la fratele
Bochian, necesare activității mele în câmpul Evangheliei.
Cu prilejul Centenarului Pavel Bochian, felicit
organizatorii acestui frumos și solemn eveniment comemorativ,
în special pe fratele Pastor Bochian Ioan, alături de toți ceilalți
membrii ai familiei Bochian. Vă mulțumesc pentru invitația și
onoarea pe care mi-o faceți să prezint în câteva cuvinte umile,
unele adevăruri pentru a fi cunoscute.
Față de textul motto din Evrei 13:7, vreau să precizez
trei lucruri:
1.„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au
vestit Cuvântul lui Dumnezeu”. Îmi aduc aminte de mai-
marele nostru, cel care a fost Pastorul Bochian Pavel, cu
nostalgie. A fost o pildă de om a lui Dumnezeu! Iubea pe
268
Dumnezeu și pe oameni cu pasiune. Era blând și smerit. Nu l-
am văzut niciodată să țipe la cineva. Avea un cuvânt de
încurajare pentru toți cei din jur. Își iubea foarte mult familia și
adeseori, așa cum sora Mili a spus, cita cuvântul din Iosua
24:15, care și pentru mine a devenit un motto al vieții de
familie: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji
Domnului”.
Cu acest prilej însă, vreau să spun că în spatele acestui
gigant, acestui om mare, a stat o femeie mare. Și mi-amintesc
că, participând la înmormântarea sorei Ileana în anul 2000,
Pastorul Ceuță a spus un cuvânt pe care nu l-am uitat: „Sora
Ileana n-a făcut școli, dar a avut 25 de ani de academie de
suferință, ani în care a stat înaintea lui Dumnezeu pentru noi
ceilalți”. Dumnezeu să binecuvânteze astfel pe toate surorile,
soțiile noastre. Și chiar dacă nu veți predica dragi surori, dar
veți face slujba pe care a făcut-o sora Ileana, m-aș bucura.
Fratele Bochian a fost o pildă de pastor și predicator.
Chiar dacă aici s-au spus numai lucruri frumoase, eu îmi aduc
aminte, ca unul care eram înăuntrul sistemului, că pe 8 ianuarie
1990 au venit din țară la Centrul Cultului, un grup de așa-ziși
oameni ai lui Dumnezeu, cu strigăte și răgnete ca de nebuni,
iertați-mă, împotriva fratelui Bochian. El însă stătea liniștit, ca
un miel, nu și-a deschis gura. Pentru mine pilda unui astfel de
om rămâne neștearsă. Atunci, sub o mare presiune și exercitare
de forță a trebuit să părăsească slujba de președinte. Aceasta a
fost o realitate dureroasă, dar trebuie să spunem măcar azi
despre ea.
Apoi, mai trebuie spus că nu a plecat de voie de la
Biserica „Betel” din Crângași, ci a fost smuls. Inima lui însă a
iubit turma și L-a slujit pe Dumnezeu până la sfârșitul vieții
sale, șase ani mai târziu.
2. În al doilea rând: „uitați-vă cu băgare de seamă la
sfârșitul felului lor de viețuire”. Pavel Bochian a încheiat
269
slujirea cu bine și L-a mărturisit pe Domnul și s-a rugat pentru
bolnavi până la sfârșit. Drumul lui în viață a fost luminos și cu
un sfârșit fericit. A terminat călătoria ca un erou, ajutând să
crească în credință pe toți cei din jur. Slăvit să fie Dumnezeu!
Îmi amintesc că în 1987, comuniștii mi-au ridicat
autorizația și legitimația de pastor. Eram singurul pastor
pedepsit astfel de autorități, pentru că așa era situația și
împrejurarea vieții. Pe vremea aceea, fiecare dintre pastori
aveam două acte: autorizația de la Departament Cultelor și
legitimația pastorală de la Cult. Deși Departamentul mi-a
ridicat autorizația, fratele Bochian nu mi-a luat legitimația
pastorală. Și astfel eu mergeam și slujeam în pofida restricției
Departamentului. Mie fratele Bochian îmi spunea: „Frate, ți-am
luat eu legitimația?” Până la urmă însă, Departamentul, printr-
un abuz, mi-a ridicat și legitimația pastorală. Dar fratele
Bochian mi-a spus: „Eu te respect pentru că ești un slujitor al
lui Dumnezeu.”
Tot ceea ce s-a spus aici, este puțin, fraților, pentru că
pentru noi fratele Bochian a fost mai mult, a fost o pildă. Așa
cum am mai spus, nu exagerez, eu nu am mai cunoscut un al
doilea ca el. M-aș bucura să mai cunosc unul ca el și să-i dau
zece sărutări de bucurie că Dumnezeu mai ridică astfel de
lucrători.
3. În al treilea rând: „urmați-le credința”.
Acesta este un imperativ pentru toți cei care l-au
cunoscut pe Pavel Bochian. Fratele ne-a lăsat o mare moștenire
spirituală și o responsabilitate pe măsură. Am fost privilegiat
să-l cunosc și sunt hotărât să-i urmez exemplul cu ajutorul
bunului Dumnezeu.
În încheiere doresc să prezint un text biblic care cred că
ne arată profilul moral și lucrarea celui care a fost Pavel
Bochian, Maleahi 2:5-7: „Legământul Meu cu el era un
legământ de viață și de pace. I l-am dat ca să se teamă de
270
Mine, și el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu.
Legea adevărului era în gura lui și nu s-a găsit nimic
nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace și
neprihănire și pe mulți i-a abătut de la rău. Căci buzele
preotului trebuie să păzească știința și din gura lui se așteaptă
învățătură, pentru că el este un sol al Domnului oștirilor”
Dumnezeu să mai binecuvânteze poporul Său cu astfel
de lucrători. Amin.

271
 Ardeu Aurel

Pastor al Bisericii Penticostale „Filadelfia”, Sânt-Ana

S-a născut la 7 octombrie 1961 la

Arad.
A fost ordinat ca pastor în 1996.
A absolvit Internațional Bible
Institute din Sussex în 1992.
A înființat Biserica din Sânt-Ana
în 1993, Biserica din Grăniceri în
1995, și pe cea din Țipari în 2001.

Este căsătorit din 1984 cu Dina Șuteu și au două fete: Linda și

Emanuela Otilia.

Stimate familii Bochian și Ceuță, vă mulțumesc pentru

invitația la acest eveniment și doresc ca Dumnezeu să vă
binecuvânteze!
Sigur că am un bagaj foarte greu, dar în câteva cuvinte
și minute aș vrea să vi-l dăruiesc. Eu, fiind mezinul dintre cei
șase băieți ai familiei Ardeu, n-am fost prieten de vârsta lor cu
frații Bochian. Frații mei mai mari și surorile mele au fost
prieteni buni cu Nelu, cu Emilia, cu Luțu, cu Lenuța și cu
Silvia. Dar pe parcurs, după ce am crescut și m-am dezvoltat,

272
am devenit prieten cu fratele Nelu Bochian și l-am cunoscut și
pe fratele Ceuță.
Prietenia celor două familii Ardeu-Bochian a început
din Arad-Bujac, o prietenie care va rămâne pentru veșnicie.
Stând aici pe scaun, mi-am amintit că la Biserica din
Arad-Grădiște fratele Pavel Bochian a fost pastor, și după ce a
plecat de acolo, fratele Petru Ardeu, tatăl meu, i-a luat locul. La
fel, după ce fratele Pavel Bochian a plecat de la Biserica din
Arad-Bujac, fratele Ardeu i-a luat locul. După ce a plecat
fratele Bochian de la Filiala din Arad, fratele Ardeu i-a luat
locul. Ce coincidență! Este un fapt că pe cei doi, Pavel Bochian
și Ardeu Petru, i-au legat respectul, credincioșia și mai presus
de toate, faptul că amândoi L-au pus pe primul loc pe Isus
Hristos și amândoi au dat dovadă de ascultare și de supunere
față de Domnul.
Adolescent sau chiar copil fiind, mi-aduc aminte de o
vizită pe care fratele Pavel Bochian a făcut-o la Biserica din
Bujac și vreau să vă spun că era cel mai mare povestitor păstor-
învățător pe care l-am auzit vreodată. Noi fiind copii acolo în
Biserica din Bujac, oricând venea fratele Bochian știam că ne
povestea frumos; nu era nevoie să facă predici teologice. Ne
plăcea pentru că ne povestea pe unde a fost. Îmi aduc aminte
parcă ar fi fost ieri când s-a întors din Israel și ne-a povestit ce a
văzut. Vorbea cu atâta dragoste despre Țara Sfântă că ne-a
captivat pe toți. Noi copiii, n-am mai făcut gălăgie în adunare,
s-a făcut liniște. Iar el ne vorbea așa: „Nu vă puteți imagina cu
câtă bucurie cântă frații noștri din Israel. Se adună, cântă, fac o
horă împreună și se bucură; vreau să vă învăț un cântec pe care
eu l-am învățat de la ei și vreau să-l învățăm și aici în Bujac. Și
la final o să-l cântăm împreună.” Așa am învățat de la el
cântarea „Ieshua Hashem Adonai”.
Altă dată, când sora mea mai mare Cornelia, Neli, s-a
căsătorit în 1970, fratele Pavel Bochian a venit la Arad
273
împreună cu fratele Avram Ion, care era șofer la Cult atunci,
conducând o Dacia 1100. La programul de duminică dimineața
trebuia să meargă la Biserica din cartierul Micalaca și tatăl meu
și fratele Bochian. Eu, copil fiind, am insistat că doresc să-i
însoțesc, să merg împreună cu ei și am zis: „Tati, vreau să merg
cu voi!” „Dar n-ai loc.” „Mă înghesuiți acolo în mașină.” Și
până la urmă, în mașina aceea mică m-au băgat și m-au luat și
pe mine la Micalaca. Poate vi se par evenimente minore, dar eu
le-am trăit.
Și îmi mai amintesc ceva de la nunta sorei mele. Mama
Agrița, care ca temperament era opusul tatălui meu Pătruț, în
toate aspectele, a zis: „Frate Bochian, fata mea, ca mireasă,
vreau să intre în biserică cu voal și coroniță”. Pe vremea aceea
nu era de conceput așa ceva în bisericile penticostale din Arad.
Și totuși în acel an, 1970, fratele Bochian i-a spus mamei mele,
blând și cu un zâmbet: „Sora Agrița, așa va fi, cum ai spus!” Și
așa a fost, cu liniște și pace. Tata n-ar fi fost de acord pentru că
zicea: „Nu vreau să-mi fac probleme în Comitetul Bisericii din
Bujac.” Dar fratele Bochian, cu autoritatea și blândețea pe care
o avea, a rezolvat problema. Iar de atunci, din 1970 și până
astăzi, s-a dus vestea în toată țara: miresele pot intra în biserică
la penticostali cu voal și coroniță. Acestea sunt experiențe pe
care le-am trăit. Și pot să spun că a fost minunat.
Recent ne-am întâlnit cu frații mei, pe 13 noiembrie
2018 la restaurantul fratelui meu mai mare Uțu. Știau toți de
invitația pe care ne-a făcut-o fratele Nelu și am fi vrut să fim cu
toții aici să vă cântăm cu toții împreună. Dar, pentru că n-au
putut, mi-au zis: „Dacă tu te duci, transmite-le din partea
noastră mult har, pace și binecuvântare”. Așadar, frații mei vă
salută pe toți, vă binecuvântează în Numele Domnului. Și acum
vă invit să cântăm împreună această cântare pe care am învățat-
o de la fratele Pavel Bochian, dar în limba română: „Slavă lui
Isus, Salvă lui Isus, sus în cer”. Amin.
274
 Grădinaru Constantin Gheorghe

Pastor Fondator al Bisericii Penticostale Fălticeni, județul

Suceava

S-a născut la 17 aprilie 1960 în

comuna Mănăstireni, județul
Botoșani.
A absolvit Seminarul Biblic al
Comunității la Suceava în anul
1997.
Pe plan spiritual, a plantat
Biserica Penticostală din
Fălticeni în 1989 și a participat
la construcția locașului de
închinare care mai există și azi.
A mai plantat alte 7 biserici în zona Fălticenilor între anii
1990-1996 și una în Predeal, județul Brașov în anii 2019-2020.
A păstorit Biserica din Riverside, CA între 1996-2005 și între
2005-2007, o biserică din Springfield, MO.
Este căsătorit cu Angelica Jiber și au împreună 7 copii.

Scumpă familie Bochian, aș vrea să confirm cele spuse

de sora Emilia. L-am cunoscut personal pe fratele Pavel
Bochian. De altfel, tatăl meu l-a cunoscut mai întâi pe fratele
Pavel în anul 1977. Când a fost cutremurul, tatăl meu a fost

275
trimis cu o echipă de constructori de la Suceava la București.
Ca om credincios, tatăl meu a căutat adunarea și cineva l-a
îndrumat la Biserica din Crângași. Tatăl meu mi-a povestit că
primul care l-a întâmpinat în Crângași a fost fratele Pavel.
Apoi, au legat o prietenie în serile de rugăciune care aveau loc
la subsolul bisericii și la programele de închinare de duminică
în Biserica din Crângași.
La plecarea tatălui meu din București, el l-a invitat pe
fratele Pavel pe la noi și fratele Pavel a ajuns în familia noastră
din Moara, județul Suceava. Țin minte că fratele Pavel, vizitând
filiala Cultului din Suceava, și-a făcut timp să vină și la Moara,
în familia tatălui meu. Așa cum spunea aici și fratele Ceuță, că
fratele Pavel a știut să adune oameni pregătiți, pot să spun că a
știut să adune pe constructorii sau muncitorii de rând. Nu i-a
ignorat, ci a știut să se apropie de ei, astfel că a rămas în
sufletul multor oameni. Slăvit să fie Domnul pentru lucrul
aceasta! Da, el a fost un om care a știut, prin vocea lui, prin
comportament, prin tot, a știut să intre în inimile multor
oameni. Când a ajuns fratele Pavel în familia noastră de la
Moara, țin minte că aveam vreo 17 ani. Am stat și am sorbit
cuvintele conversației sale cu tatăl meu; atât de mult mi-au
plăcut învățăturile și istorisirile biblice despre care vorbeau. Nu
după mult timp, am ajuns și eu în București, unde fratele Pavel
pentru mine a fost un mentor. A știut cum să se apropie de
mine, un tânăr la vremea aceea. Nu pot să uit nici astăzi
sfaturile și îndemnurile pe care mi le-a dat și care m-au condus
până aici.
În perioada aceea l-am cunoscut și pe fratele Nelu, pe
sora Emilia și pe fratele Ceuță. Cu fratele Nelu și cu fratele
Ceuță am rămas prieteni până astăzi.
Acum locuiesc în Ineu, județul Arad. În anii din urmă,
împreună cu fratele Nelu, ne-am văzut de mai multe ori și am
depănat amintiri frumoase. L-am găzduit în Ineu, la mine în
276
familie pe fratele Nelu și împreună am vizitat în zonă câteva
familii de creștini ortodocși. Am rămas uimit să aud ce mărturii
frumoase am putut primi din gura acestor oameni despre fratele
Pavel. Am văzut Biblii primite de aceștia de la fratele Pavel pe
care ei le țin ca amintire din vremuri în care Biblia nu se găsea.
Slăvit să fie Domnul pentru lucrarea de slujire din acea vreme!
În Ineu există astăzi două bisericii penticostale. În
Mocrea se reconstruiește acum biserica penticostală începută în
1930 de tatăl fratelui Pavel Bochian. Am hotărât, după
discuțiile pe care le-am avut cu fratele Nelu, să mă fac membru
în Biserica din Mocrea, pentru a continua ceea ce a început
fratele Pavel; să mergem din casă-n casă, de la om la om și
biserica aceasta care se reconstruiește acum, să dea Domnul ca
prin noi, cei care slujim astăzi, să se umple cu mântuiți ai
Domnului, slăvit să fie El!
În încheiere, mai am de spus un lucru: fratele Ceuță a
postat pe Facebook un mesaj despre fratele Pavel. Automat, s-
au găsit critici, și atât de mult m-a deranjat lucrul acesta încât
m-au provocat și le-am răspuns. Drept urmare aceștia m-au
abordat și m-au batjocorit în privat. M-au făcut că sunt securist
și comunist. Le-am răspuns tot în privat: „Sunt un comunist
bătut de comuniști, arestat de comuniști și înfometat de
comuniști.” Pentru că, da, mi s-a întâmplat să fiu arestat, bătut
timp de 36 de ore, timp în care nu am mâncat și nu am băut
nimic, nu am avut acces nici la toaletă, dar de bătut am fost
bătut bine. Ca martori sunt frații care au fost împreună cu mine
arestați atunci. Și le-am spus criticilor fratelui Bochian: „Da,
sunt unul dintre aceștia care am curajul să-l apăr pe fratele
Pavel pentru lucrarea frumoasă pe care a făcut-o în România,
pentru ceea ce el a implementat în sufletul meu, în inima mea.”
În încheiere zic ca Domnul să binecuvânteze această
întâlnire frumoasă și pe care frații care au hotărât să o
organizeze!
277
 Ștefan Biro

Pastor Biserica „Emanuel” București

S-a născut la 18 mai 1957 în

Rebrișoara, județul Bistrița-
Năsăud.
A absolvit Universitatea „Aurel
Vlaicu”-Facultatea „Betania” în
2005 și Universitatea „Lucian
Blaga” din Sibiu - Facultatea de
drept.
A fost între anii 2000-2010 pastor
al Bisericii „Filadelfia” din
București.
A deținut funcția de Secretar al Comunității Regionale
Penticostale București între anii 2002-2006.

Motto: „Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit

despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni, de
la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce prin
Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i
alesese.” (Faptele apostolilor 1:1,2) Amin.
Stimată familie Bochian, iubiți frați și surori, doam-
nelor și domnilor, amintirile mele legate de cel care a fost
Pastorul Pavel Bochian se duc în urmă cu aproape 50 de ani. O
278
parte din aceste amintiri le voi reda pe scurt, având în vedere
timpul foarte limitat.
În jurul anilor `70, eram copil, apoi adolescent într-o
frumoasă biserică din localitatea Rebrișoara, județul Bistrița-
Năsăud, biserică pe care fratele pastor Pavel Bochian o vizita
foarte des cu diferite ocazii, dar mai ales când venea în
concediu într-o frumoasă stațiune, numită Sângeorz-Băi. Îmi
amintesc, legat de acea perioadă, trei lucruri pe care vreau să vi
le spun aici. Primul este legat de cântare, al doilea este legat de
predică și al treilea este legat de o mărturie-experiență.
Cântarea
Nu era nicio vizită a dânsului fără ca să învățăm o
cântare nouă. Mi-a plăcut foarte mult că unul dintre
antevorbitorii mei și-a amintit același lucru. Și dacă n-ar fi
făcut-o dânsul, aș fi făcut eu gestul, ca pe lângă frumoasele
cântări ale tinerilor, pe lângă frumoasele cântări pe care le-am
auzit din partea corului, ca un adevărat și bun gospodar, să
scoatem din visteria inimii și din visteria trecutului, lucrurile
vechi și de preț. Legat de acea perioadă, trebuie să mărturisesc
faptul că am învățat împreună cu Biserica din Rebrișoara o
frumoasă cântare de la fratele Pavel, cântare care este încă de
actualitate, „Eu am o carte ce-o iubesc, Biblia-i cartea ce o
citesc”. Biserica din Rebrișoara o cânta ori de câte ori Biblia
era în mâna pastorului și se pregăteau cu respect să primească
un cuvânt din partea Domnului.

Predica
S-a întâmplat că fratele Pavel Bochian a venit la noi la
biserică după o vizită pe care o făcuse în Israel. Copil fiind,
ascultam cu atâta plăcere ceea ce ne spunea. Închideam ochii și
parcă eram transpus în acea frumoasă zonă a lumii. Și mi-am
dorit încă de atunci să vizitez Israelul. Cu aceeași ocazie fratele
Pavel a ținut și o predică din Evanghelia după Ioan capitolul 4,
279
despre samariteancă. Am auzit de atunci foarte multe predici
legate de femeia samariteancă, dar pot să spun că cea mai
frumoasă a rămas predica pe care a rostit-o Pastorul Pavel
Bochian.
Mărturisirea unei experiențe
Al treilea lucru pe care aș vrea să vi-l spun aici, este
legat de acea perioadă a anilor `70 și de o experiență pe care
dânsul ne-a mărturisit-o în biserică. Poate sunt unul din puținii
care și-o mai amintesc, dar o fac cu toată plăcerea. Spunea
dânsul că a fost într-o vizită în Ungaria. Frații din Ungaria i-au
pregătit mai multe biserici unde să slujească. Înainte de a se
întoarce în România a fost planificat să slujească într-o biserică
foarte aproape de graniță. Dacă nu au fost probleme în celelalte
biserici pentru că avea translator, s-a întâmplat că în ultima
biserică unde trebuia să predice, translatorul, spunea dânsul, n-a
venit, nu se știa din ce motive. S-a cântat, s-au spus poezii, a
fost o atmosferă cerească în biserica aceea. Dar, a sosit timpul
când trebuia să predice fratele Pavel Bochian. S-a uitat în jur,
și-a dat seama că nu are interpret, a deschis Scriptura, a citit
textul și apoi a început să predice, nu doar cinci minute, ci
probabil că 20-30 minute spre o oră. S-a uitat la asistență, la
biserică, toată lumea îl asculta cu atenție, probabil că era o
cercetare a Duhului Sfânt. Nici dânsul nu înțelegea ce se
întâmplă. Predica în limba română. Timpul a fost foarte scurt,
spunea dânsul. Și după încheierea serviciului din biserică a
trebuit să se îndrepte spre graniță. Câțiva frați și câteva surori l-
au însoțit. Abia acolo la graniță a ajuns și translatorul. Frații
care l-au ascultat în ultima biserică ar fi dorit să îl mai asculte,
să le mai vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu. Și bineînțeles
că acum translatorul a făcut oficiul acesta de a traduce pentru a
răspunde la întrebările pe care frații de acolo din Ungaria le
puneau în limba maghiară. Privindu-i, însă, fratele Pavel
Bochian a observat că este ceva care nu este în regulă și l-a
280
întrebat pe translator: „Ce se întâmplă cu frații? Parcă nu mai
au bucuria din biserică”. La care ei au spus: „Suntem puțin
derutați. Cum se explică faptul că în biserica noastră l-am auzit
pe fratele Pavel vorbind în limba maghiară atât de frumos și
acum nu mai vorbește decât în românește? Îi este rușine să mai
vorbească în limba maghiară? Vrem să știm din ce cauză
vorbește acum numai în limba română. Am vrea să ne
vorbească în limba maghiară.” Atunci fratele Pavel Bochian le-
a transmis celor care erau acolo: „Fraților, este o problemă, o
neînțelegere. Eu atunci când am predicat în biserica voastră, am
predicat în limba română. Eu nu știu limba maghiară, poate
două trei cuvinte, dar eu să vorbesc fluent în limba maghiară,
nu știu. Eu am predicat în limba română.” Atunci s-a făcut
acolo o mare rumoare: „Cum, frate? Noi te-am auzit în limba
maghiară. Și ne-ai vorbit cursiv și a fost o limbă frumoasă care
ne-a plăcut și de aceea te-am ascultat.” Dar fratele Pavel a
insistat: „Fraților, surorilor, eu am vorbit în limba română.”
Poate știți că fenomenul acesta nu s-a petrecut pentru
prima dată în Ungaria. Fenomenul acesta este descris în Faptele
apostolilor, la Cincizecime, odată cu înființarea Bisericii. Parte
din istoria Bisericii Creștine și a Bisericii Penticostale din
România este și fratele Pavel Bochian. A fost o zi de Rusalii
când niște oameni veniți în vizită la Ierusalim și-au pus
întrebarea: „Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către
alții: `Toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar îi
auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba noastră în care
ne-am născut?`” (Faptele apostolilor 2:7,8). Slăvit să fie
Domnul pentru astfel de oameni care experimentează darurile
Duhului Sfânt.
Un alt set de amintiri sunt din anii `80. Eram atunci
student în Baia Mare. Atunci l-am cunoscut personal pe fratele
Pavel Bochian. Dacă în copilărie și în adolescență aș fi avut
onoarea să dau mâna cu dânsul, eu cred că ar fi fost pentru
281
mine cea mai mare onoare. Pentru că acesta era respectul pe
care îl aveam pentru oamenii care veneau și ne vizitau în
biserică. Nu ajungeau toți să dea mâna cu fratele Bochian,
pentru că în acea vreme, când venea el, biserica era arhiplină, și
în sală și afară în curte, peste tot. Mărturisesc că nu știu cum se
adunau atât de mulți pentru că nu erau telefoane mobile, dar
biserica era arhiplină.
Revenind în anii `80, când eram student în Baia Mare
în casa fratelui Gavrilă Latiș am avut ocazia, nu de puține ori,
să stau de vorbă cu fratele Pavel Bochian când venea acolo în
vizită. După mai multe discuții pe care le-am avut împreună, în
anul 1980, s-a pus problema să vin să dau un examen la
Seminar aici în București. Atunci am testat o altă latură a
caracterului dânsului. Am sosit în București cu avionul pe
aeroportul Băneasa. Singura persoană pe care o cunoșteam aici
și de la care aveam un număr de telefon era fratele Pavel
Bochian. Am îndrăznit să sun de acolo din aeroport. Mi-a
răspuns chiar el, cu o voce plăcută pe care n-ai cum să o uiți.
Mi-a spus cuvintele pe care le reproduc: „Frate Ștefan, aș fi
foarte bucuros să te găzduiesc. Ia mașina cutare, mergi până
acolo, faci cutare și te aștept, pentru că vreau să te găzduiesc.”
Era foarte mare lucru ca Președintele Cultului Penticostal să
primească să găzduiască un om ca mine, un tânăr, ...mare lucru!
Domnul să binecuvânteze familia Bochian și să nu uite
exemplul acesta și să fie la înălțimea acestui om mare pe care
astăzi îl amintim aici.
Mai am niște amintiri din anii `90. După 1990 am avut
ocazia de mai multe ori să stau de vorbă cu fratele Pavel
Bochian. Eram deja pastor în Apuseni, păstoream mai multe
biserici acolo și îmi amintesc ultima discuție pe care am avut-o
cu dânsul la Băile Felix, la o conferință organizată de Cultul
Penticostal. Poate era în primăvara lui 1996, chiar anul în care
fratele Bochian a fost chemat acasă la Domnul. L-am întâlnit pe
282
holul hotelului. M-am dus și l-am salutat, iar el m-a îmbrățișat
cum numai dânsul știa să îmbrățișeze, fără fățărnicia specifică
unor oameni. Am simțit toată dragostea frățească din el! I-am
spus cu acea ocazie: „Frate, aș fi atât de bucuros și onorat eu,
familia ca și bisericile din Apuseni să vă avem pentru o
perioadă de timp la noi. Faceți cumva și veniți. Mi-a răspuns:
„Frate Ștefan, să știi că iau în serios invitația pe care mi-o faci
și vreau să vin acolo.” Și am început să schițăm proiectul unei
vizite pe care trebuia să o facă în Apuseni. Apoi, imediat, a
văzut o bancă liberă, m-a luat de mână și mi-a zis: „Hai să stăm
pe bancă”. Și fără nicio altă introducere a început să predice.
Nu erau douăzeci de oameni în jur, nu erau cincizeci de
oameni, nu era o sală plină, eram numai eu, iar el a început să
predice. N-am să uit niciodată predica. Era legată de Solomon:
succesul lui Solomon. Mi-a spus pe puncte în ce a constat
secretul lui Solomon. Și a încheiat așa: „Dacă n-ai știut până
acum, unul dintre lucrurile pe care trebuie să le ții minte este că
secretul lui Solomon a constat în faptul că a fost un om al
păcii.” Și mi-a explicat cum a făcut Solomon pace pe toate
segmentele vieții din jurul său....
Nu vă ascund faptul că atunci când am aflat că fratele
Bochian a plecat acasă la Domnul, pe 5 octombrie 1996, am
făcut cu mașina peste 450 de km împreună cu alți câțiva frați cu
care am vrut să fim alături de familia Bochian, în acea tristă
ocazie.
Închei fără să vă ascund una din întrebările care mă
preocupă în ultimul timp: cum se face că în vremea aceasta
când avem libertate, avem confort, avem resurse și mijloace de
locomoție la care nici nu am visat, în vremea aceasta când
avem persoane licențiate și nu cu o singură licență - mulțumim
Domnului pentru ele! - cum se face că în vremea aceasta noi, ca
slujitori, nu mai avem impactul unor oameni despre care

283
vorbim, de data aceasta, Pavel Bochian, asupra bisericilor pe
care le păstorim și implicit asupra comunității?
Stând pe bancă și ascultând mesajele celor dinaintea
mea mi-a venit răspunsul din motto-ul din Faptele apostolilor
1:1,2: „Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot
ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni”. Cred că
răspunsul este că oamenii ca Pavel Bochian au semănat foarte
mult cu Isus, pentru că ei au început și să facă și să învețe, cum
a făcut Isus.
Dumnezeu să ne ajute să fim astfel de oameni, să fim
un exemplu pozitiv în familiile noastre, în bisericile noastre, în
societate, să facem și apoi să învățăm. Și fiind astfel de oameni,
vom avea impact! Dumnezeu să vă binecuvânteze! Amin.

284
 Bran Dumitru

Prezbiter și Conducător al Bisericii Penticostale Mocrea,

județul Arad

S-a născut la 28 februarie 1949

în Pătrăuți, județul Suceava.
A absolvit Școala Generală din
Pătrăuți în 1962.
A fost botezat cu Duhul Sfânt în
1968 și botezat în apă în 1969 în
Biserica din Pătrăuți, județul
Suceava.
A fost ordinat ca lucrător în
Biserica Penticostală Pătrăuți
nr. 2 în 1975.
În 1983 s-a mutat la Mocrea și a conlucrat cu Pastorul Mariș
Solomon, răspunzând de biserica locală.
La 13 octombrie 2019 a inaugurat la Mocrea noua construcție
a bisericii locale.
S-a căsătorit cu Biatrisa în 1968 și au împreună 13 copii.

Fiți binecuvântați de Domnul, Cel care a făcut cerurile

și pământul! Amin.
Mulțumesc, în primul rând celor doi pastori, fratele
Nelu Bochian și fratele Marinel Ceuță, pentru invitația pe care
mi-au făcut-o și pe care am acceptat-o cu drag.
285
 Vreau să vă fac de cunoscut că prima mea întâlnire cu
fratele Pavel Bochian a fost în Suceava, în localitatea Pătrăuți,
unde m-am născut și am crescut, și unde am făcut parte din
Biserica Penticostală. A existat o nemulțumire care s-a agravat
acolo în biserică, astfel că frații au apelat la Comunitatea
Regională de Suceava și, pentru că nu s-a putut rezolva
problema, a fost invitat din București, de la Cult, fratele Pavel
Bochian. Acest frate cu privirea lui blândă, cu vorba dulce și
înțeleaptă, a putut să rezolve problema de atunci din Pătrăuți.
Ce n-a putut face biserica locală, comunitatea, a făcut fratele
Pavel Bochian.
Cu timpul m-am căsătorit, mi s-au născut zece copii în
familie și din Suceava, din Pătrăuți am ajuns în satul natal al
fratelui Pavel Bochian, în localitatea Mocrea, județul Arad.
Astfel am ajuns să slujesc și în biserica unde dumnealui a slujit
și a format biserica.
Din când în când, fratele Pavel venea în vizită în
Mocrea, uneori stătea mai multe zile, se consulta cu sătenii, cu
rudeniile și apoi se întorcea la București. Am primit mai multe
scrisori de la dumnealui. Odată mi-a scris: „Frate Dumitre,
stând în Mocrea mai multă vreme și auzind cuvinte frumoase la
adresa ta și a familiei tale, te invit la București la Biserica din
cort, pe care eu o păstoresc, să te prezint la frați.” L-am ascultat
și am venit. Am ajuns în familie. Fratele Marinel și soția
locuiau atunci acolo, împreună cu părinții. Duminica am venit
în biserică, atunci aici era un cort puternic. Apoi, seara am
rămas în familie la fratele Pavel.
Eram necăjit și o duceam greu; după cei zece copii
născuți la Suceava, mi s-au mai născut alți trei copii aici.
Pocăiții știu ce înseamnă o familie numeroasă și săracă. Fratele
Bochian m-a invitat și mi-a spus: „Frate Dumitru, în primul
rând, îmi pare bine că tu te-ai localizat în Mocrea. Îți dau niște
sfaturi: când te prezinți în fața celor cărora le propovăduiești și
286
faci slujbă, trebuie să ții cont de anumite reguli.” Și mi-a
explicat cum să mă prezint și cum să mă îmbrac. Apoi a mers la
dulapul de haine, a luat o cămașă și costumul bleumarin, (Avea
unul gri, dar sora Ileana i-a atras atenția să nu-l dea pe acela,
pentru că îl mai îmbracă dumnealui). Mi-a dat costumul și mi-a
făcut semn să tac. Ascultați-mă bine! A mai luat haina de piele
neagră, cei din familie o știți, și m-a îmbrăcat frumos. Mi-a dat
o geantă, un diplomat de piele cu care făcea slujbe prin țară; îl
am și acum acasă. Am plecat mulțumit spre casă pentru că acest
om al lui Dumnezeu a fost de folos pentru mine și familia mea.
Printre altele, înțelegând problemele familiale, fratele
Pavel a mai spus: „Frate, îți voi rezolva și problema asta, cu
greutățile familiei.” Și pentru că aici în sală este sora Rodica
Maresciuc, vă spun că la îndemnul fratelui Pavel Bochian,
mulți ani de zile familia mea a primit un ajutor financiar lunar
prin misiunea condusă de această soră.
Mărturisesc faptul că am primit de la fratele Bochian
sfaturi, îndemnuri, și astfel am reușit să slujesc mulți ani în
biserică. Cred că Domnul mă va ajuta până voi trece din viață.
În prezent lucrăm împreună cu frații la noua construcție a
Bisericii din Mocrea care se va termina cred, în anul viitor. Și
aș dori din toată inima ca împreună cu fratele Nelu să vină la
Mocrea și fratele Marinel, pe care îl stimez și îl apreciez pentru
că ne-a fost de ajutor. Aș dori ca la deschidere să fie și fratele
Marinel prezent.
Doamne, ai în vedere pe toți frații, toate surorile din
familia Bochian de la mic la mare! Să vă dea Domnul
binecuvântare și să vă rugați pentru noi, mocrenii. Frați sfinți
care aveți parte de chemarea cerească, vrem să știți că noi, cei
din Mocrea, ne ațintim privirile spre Marele Preot al
mărturisirii noastre, spre Domnul Isus. Amin.

287
 Dorel Curcă
Membru al Bisericii Penticostale din București-Crângași

S-a născut la 5 ianuarie 1933.

A urmat Liceul „Regele Mihai”
între 1945-1947 și apoi Școala de
Meserii STB, devenind mecanic
auto.
A fost membru al celei mai vechi
biserici penticostale din
București, Biserica din Splaiul
Independenței, păstorită de
pastorul Jiloveanu și apoi al
Bisericii din Crângași nr. 23
A activat ca voluntar în distribuirea de Biblii între 1970 -1898,
activitate ilegală în timpul comunismului

Am fost tânăr, am îmbătrânit, dar până aici Domnul

mi-a ajutat! Binecuvântați să fiți toți cei care sunteți prezenți
aici în această zi minunată.
Dragii mei, iată în scurte cuvinte ce vreau să vă spun.
Pe fratele Pavel Bochian l-am cunoscut în 1954 când a
venit în Biserica din Crângași, care atunci era condusă de
fratele Draghe. Fratele Bochian a venit de la Arad în vizită
pentru că era în București fratele Paul Budeanu, venit din
America.
Atunci l-am întâlnit pentru prima dată pe fratele
Bochian. Ceea ce mi-a rămas în minte sunt expresiile,

288
cuvintele, emoțiile. Când vorbea cu cineva își întindea mâinile
și zicea plin de bucurie: „Pace, frate! Binecuvântat să fii!”
Pe urmă în 1962, când fratele Bradin, fostul pastor din
Crângași și Președinte al Cultului a plecat la Domnul, după
serviciul de înmormântare, la Arad, la casa fratelui Petru
Ardeu, un grup de frați s-au întâlnit și au discutat problema și
anume că fratele Bochian trebuia să meargă la Cult să ia funcția
de Președinte de Cult și pastor al Bisericii din Crângași 23. De
ce? Pentru că autoritățile de atunci nu dădeau voie să se facă
alte alegeri și acela care avea funcția de Vice-președinte era
obligat să ocupe funcția de Președinte de Cult. După patru ani
fratele Bochian și-a adus și familia de la Arad și a locuit în
cartierul Militari unde și părinții mei aveau casa. Acolo mai
erau două familii: familia Drog și familia Sandu care în total
aveau un număr de vreo 11 de copii, toți adolescenți. Și atunci
când a venit și familia fratelui Bochian, fratele Nelu era și el
adolescent, iar în curtea părinților mei, pentru că era o suprafață
mai mare și cu pomi fructiferi, veneau, discutau și traduceau
cântări din limba engleză și din limba franceză, cântări care se
găsesc și în ziua de astăzi în cartea de cântări a Cultului.
În 1985 fratele Cociuba Ion, un frate care avea o
dizabilitate și mergea în două cârje, era în legătură cu unele
persoane care aduceau în țară Biblii din străinătate. Lucrarea
aceasta o începuse din 1968 Vladimir Caravan, care însă, în
1970 a plecat din țară pentru a lucra Radio Ibra care transmitea
programe creștine direct din Monte Carlo. Sigur că de acolo a
continuat să trimită mai departe Bibliile.
În anii `70 era implicat în această lucrare și fratele
Cornel Mihai până când autoritățile au venit și au oprit
lucrarea, arestând șase persoane. I-au dus la Tribunal și i-au
condamnat la șase luni de zile. Și când s-a dat sentința
judecătorul a bătut de trei ori cu ciocanul în masă și a zis: „Sunt

289
condamnați la închisoare” și apoi completat: „Condamnați, fără
suspendare!”
În depozitul care funcționa la fratele Cociuba am fost
implicat și eu în transporturi de Biblii; mergeam acolo să facem
pachete pe care să le trimitem mai departe, la mai multe adrese.
Într-o seară, pe la ora nouă, am auzit o bătaie la ușă. Am tresărit
toți. Nu eram decât patru persoane acolo în casă. Bătăile au
continuat, așa că noi ne-am rugat: „Doamne, dacă până aici ne-
ai ajutat timp de 17 ani, ne-ai ocrotit și ne-ai păzit și n-am avut
probleme cu Securitatea, acum voia Ta să se facă!” Și i-am
spun lui Cristi, băiatul lui Cociuba: „Cristi, du-te și deschide
ușa!” Când deschide ușa era fratele Pavel Bochian: „Ce faceți
voi aici, căutați să terminați mai repede! Face-ți curat și duceți
Bibliile unde știți voi mai bine. Pentru că tu Ionele (Cociuba),
ești în obiectivul Securității și s-ar putea să vină zilele acestea
să îți facă percheziție!” Apoi fratele Pavel a plecat. Sigur că ne-
am bucurat pentru că ne-a prevenit. Așa că, în noaptea aceea
am distribuit toate Bibliile. Iar dimineața am plecat la serviciu
după o noapte nedormită. Nu simțeam însă nicio oboseală, ci
doar o mare bucurie pentru că încă o lucrare a fost dusă la bun
sfârșit.
În 2014 a avut loc la ITP o întrunire a celor care au
slujit în anii comunismului în lucrarea aceasta de distribuire a
Bibliilor. Am depănat atunci multe amintiri din lucrarea pe care
Domnul ne-a îngăduit să o facem pentru slava Lui.
Domnul să vă binecuvânteze!

290
 Ileana Cernat

S-a născut la 22 februarie 1943.

A absolvit Institutul de Artă

Teatrală și Cinematografică,
Facultatea de Teatru în anul 1965.

Din anul 1966 este actriță la

Teatrul „Odeon”.

Este căsătorită cu Alexandru

Popp, alături de care slujește în
Biserica Internațională din
București.

Este o onoare să pot să particip la această aniversare, la

acest centenar care ne îndeamnă să ne gândim la Centenarul
Marii Uniri și să ne dea un îndemn să fim și noi uniți așa cum a
fost unită țara și așa cum au fost uniți penticostalii, baptiștii și
toate cultele din țara aceasta și au lăsat o așa aromă plăcută și o
binecuvântare pentru această țară.
Pastorul Bochian mi-a fost foarte drag. L-am cunoscut la
Crângași când încă venea și predica. Și mi-a făcut mare plăcere
să stau de vorbă cu dânsul, mai ales că era și poet, ca și fratele
Roske. Mi-a făcut mare plăcere să discut cu dânsul și poezie. Îi
plăcea foarte mult când eu recitam în biserică. Avea poeziile
dânsului preferate.
Dar am uitat să spun că a lăsat o mireasmă plăcută în familia
dânsului, în biserica dânsului. Exact ca și Iosua a spus: „Eu și casa
291
mea vom sluji Domnului!”. Și, într-adevăr, casa lui, pe care o
cunosc foarte bine, slujește în întregime Domnului. Și pentru asta
mulțumim, că a pus semințe care au încolțit și au înflorit.
Dânsului îi plăcea foarte mult poezia „Puiul” de
Costache Ioanid. Îl iubea foarte mult pe Costache Ioanid. Mă
ruga deseori să o recit. Poezia aceasta este atât de actuală și ne
îndeamnă și pe noi să privim în sus, să privim la lucrurile pe
care le așteptăm și să nu credem că suntem închiși aici într-un
găoc și nu trebuie să participăm și să ne dăm toată silința acolo
unde Domnul ne-a chemat să fim Mireasa Lui.

Puiul
de Costache Ioanid

Trist
Şi singur în găoace,
Puiul galben, auriu,
A simțit într-un târziu,
Că-i stingher,
Că n-are pace.
A simțit că lumea lui,
Tot mai strâmtă,
Nu știu cum,
Se face. .
Ce-o fi asta?
Se gândi
Cum de m-a ajuns năpasta
Să trăiesc într-o mărgică,
Într-o casă,
Tot mai strâmtă,

292
 Tot mai mică?
Să nu pot să-mi aflu loc,
Nici pe față,
Nici pe spate,
Şi să-mi crească,
După toate,
Uite,
Ce nătâng de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciudă,
Eu cu ciocul,
Ca un prost...
Însă ciocul ce s-audă?
Bate-n dreapta,
Cade-n stânga
Și-mi atârnă,
Ca o bârnă
Fără rost.
Mi-au ieșit și doi ochi mici
Ce să fac cu ei aici?
Mi-au crescut şi aripi grele
Ce să fac aici cu ele?
Iar sub pântec,
La picioare,
Se făcură niște gheare,
Lungi, cu vârfu-ncovoiat,
Simt că-n pântec mi-au intrat...
Doamne, pentru ce mi-ai dat
Daruri care-mi sunt povară?
293
 Şi,
Lăsat pe partea stângă,
A-nceput ușor să plângă
Puiul.
Pentru-ntâia oară...
Dar deodată,
În găoc,
Bate cineva de-afară:
Cioc! Cioc! Cioc!
Inima în pui se zbate,
Se-nfioară,
Cine?
Oare cine bate?
Şi e-un tremur ca de-o vrajă
A bătut și puiu-n coajă
Uite!
Sub ciocănituri solide,
Se deschide o fereastră!
Doamne, ce priveliște măiastră!
Şi apoi, uite-acuma loc,
Unde poate să alerge,
Să se joace,
Să se culce...
Şi un glas atât de dulce,
Glas de mamă,
- Andantino...
Iată,
Îi vorbește,
Vino!
294
 Şi, prin coaja de ruine,
A sărit degrabă puiul
Din bârlogul vieții vechi,
O, acum cât e de bine,
Să ai ochi,
Să ai urechi,
Ce frumoasă e lumina!
Parc-ar vrea în piept s-o soarbă.
"Şi asta ce-i?"
"Un fir de iarbă"
"Iar acolo? ... "
"E grădina"
Și-nălțând privirea-n soare,
Puiul,
Suflet de pripas,
A bătut din aripioare,
Şi-a făcut întâiul pas.
Iar apoi,
Dup-o clipită,
A zărit lâng-un arbust,
O grăunță rumenită
Mmmm!
Da bună e la gust!
Şi colea o gâză mică
Pe un fir de busuioc
Doamne,
Ciocuşorul, totuși,
Nu e...
Nu e rău deloc!
295
 Dar aici, în noua țară,
Ce s-ar fi făcut el oare,
Fără aripi,
Fără gheare,
Fără vechea lui povară,
Din căsuța cea sihastră,
Bietul pui?
Frații mei,
Povestea lui,
Nu-i decât povestea noastră,
Cinste,
Curăție,
Milă,
Jertfă,
Inimă umilă,
Lacrimi grele,
Bunătate,
Şi suspine după stele,
Bine,
Dar acestea toate,
Ce să faci aici cu ele?
Să fii mut ca oaia-n strungă,
Cu răbdare
(Îndelungă...)
Să nu fugi după avere,
După nume,
Să iubești pe cel ce-i gata,
De-ar putea,
Să te sugrume,
296
 Bine,
Dar acestea toate
Ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare
Are preț,
Numai zâmbetul isteț,
Numai vorbă îndrăzneață
Numai, pașii rari şi grei,
Numai mâna cu mănușă,
Care trage la cenușă,
De la toți,
Pe turta ei,
Da,
Când viața e-o berbuncă
Unde toți străbat răscrucea
Şi în calea ta aruncă,
Spini şi cioburi fără număr
Tu...
Să-ți iei în taină crucea
Şi s-o duci umil pe umăr...
Suspinând discret,
Cuminte,
Sub scuipatul de ocară
O, Părinte
Creatorule-ndurat,
Oare pentru ce ne-ai dat
Daruri,
Care sunt povară?
Pentru ce?
297
 Nu știi?
Așteaptă,
Vine-o clipă
Un soroc,
Când la marginile lumii
Cineva din cer va bate...
Cioc! Cioc! Cioc!
Şi-n acest străvechi găoc
Se va face o fereastră
Către lumea cea măiastră
Şi atunci,
Frate,
Cât va fi de bine,
Să ai pieptul cu suspine
Să ai umerii cu cruce,
Să ai tâmplele cu spini,
Să ai fața toată plină,
De a lacrimilor salbe
Doamne,
Căci acestea toate,
Se vor face aripi albe
Şi tunica de lumină,
Şi cununa de rubini,
Şi toiag de-mpărăţire,
Care știe lumi să-nfrunte
(După cum Isus ne-a spus!)
Când ne va sclipi pe frunte,
Numele etern: Isus!

298
 Constantin Buzatu

Pastor Biserica „Golgota” Brăila

S-a născut la 19 februarie 1933 în

Vișani, județul Brăila.
A urmat cursurile biblice
intensive ale Cultului Penticostal
în 1975.
A fost ordinat diacon în 1980,
prezbiter în anul 1985 și
recunoscut, în 1991, ca prezbiter
județean.
A condus Biserica Penticostală
„Golgota” din Brăila între anii 1985-1992.
S-a căsătorit în 1960 cu Stoiana Necula și au împreună 4 copii.

Iubiți frați și surori, mă bucur că suntem Biserica lui

Dumnezeu Apostolică botezată cu Duhul Sfânt. A lui
Dumnezeu să fie slava, cinstea și onoarea, în Numele lui Isus
Hristos și prin Duhul Sfânt!
Spune un cuvânt în Biblie: „Mă bucur când mi se zice:
`Haidem la Casa Domnului!`” (Psalmul 122:1). Și am stat și
m-am gândit, recent, într-una din zile, când mă întorceam din
oraș acasă și scumpa mea soție mi-a dat o veste bună: „Ești
chemat la București.” „De cine?” „De fratele Nelu Bochian”.
Merg la biserică și pastorul, fratele Daniel, băiatul meu îmi
299

299
zice: „Vezi că ești chemat și tu împreună cu mine”. Atunci am
zis: „Mă bucur când mi se zice: `Haidem la Casa
Domnului!`” Domnul să ne binecuvânteze, frați și surori! „Dar
ce este acolo?” „Este un eveniment despre istoria fratelui Pavel
Bochian despre care ai ce spune.” Și să știți că am ce spune,
fraților!
Când îl vedeam pe fratele Bochian Pavel, parcă îl
vedeam pe Domnul Isus, ca pe tatăl meu. Eu provin dintr-o
familie cu 14 frați și surori din care eu sunt ultimul și Domnul
m-a chemat la pocăință. Fratele Pavel venea la biserică la noi la
Brăila pentru rezolvarea unor probleme și aducea cu el pacea
Domnului Isus. Atâtea sfaturi bune avea fratele acesta!
Am început să ne cunoaștem mai îndeaproape din anul
1960....
Atunci când venea fratele la noi, îl mai luam la mine
acasă ca oaspete și ne bucuram. Când veneam eu la București,
el m-a găzduit de mai multe ori.
Aș vrea să spun, frați și surori, că noi am trecut printr-o
trezire spirituală în România între 1950-1980. În timpul acesta
Dumnezeu a ales o persoană ca să ducă lucrarea de trezire până
la capăt, și anume pe fratele Pavel Bochian. Dumnezeu l-a
înzestrat cu puterea Duhului Sfânt, cu darul de deosebire a
duhurilor. Erau multe probleme prin biserici pentru că Satana
căuta să dezbine pe frați. Mulți mergeau la fratele Pavel și cu el
rezolvau problema. Așa de bine lucra Dumnezeu prin Duhul
Sfânt cu el. Nu mergea numai într-o biserică, ci în toată țara. În
vremea aceea ne rugam mulți pentru el: „Doamne, dă-i
sănătate!” și Dumnezeu îi dădea. Trecea și el prin necazuri dar,
Dumnezeu îi dădea putere și rezolva problemele în bisericile
din România.
Veneau foarte mulți oameni la credință în vremea
aceea; eu sunt un martor viu. Uneori parcă Satana nu avea nicio
300
treabă cu nici un alt cult neoprotestant, ca și cu Biserica lui
Dumnezeu Apostolică Penticostală.
Este aproape venirea Domnului. În 63 de ani pe calea
Domnului nu am văzut atâtea semne împlinindu-se câte vedem
azi. Nu știm ziua și ora, dar vremurile trebuie să le cunoaștem.
Vă spun asta ca să ne pregătim, fraților. „Și Duhul și Mireasa
zic: `Vino!` Și cel ce aude să zică: `Vino!`” (Apocalipsa
22:17).
Dacă nu ești însoțit de Duhul Sfânt, dacă nu ești
botezat cu Duhul Sfânt și dacă nu te rogi în fiecare zi, când te
rogi în mod obișnuit pentru anumite probleme și nu te însoțește
cuvântul acesta „Vino, Doamne Isuse! Ai milă, de mine nu mă
părăsi!”.... Să nu uităm că Duhul Sfânt se roagă pentru noi –
Duhul Sfânt și apoi noi, amândoi! După ce se roagă Duhul
Sfânt prin noi în vorbirea în limbi, putem veni și noi cu o
tălmăcire să ne rugăm: „Vino, Doamne Isuse, că suntem
Mireasa Ta!”
Nu vreau să ies în evidență, dar să știți că nu vreau să
uit lucrarea Domnului pe care a făcut-o prin fratele nostru
scump Pavel Bochian. Și acum, pot spune că de fratele Pavel și
urmașii lui mă bucur. Numai vești bune am auzit. Dumnezeu să
ne ajute!
Erau și niște vrășmași care au scos anumite motive
denigratoare, dar care nu erau adevărate, despre Pavel Bochian.
Eu i-am contrazis: „Priviți la lucrarea lui, care se vede, este
dreaptă. Priviți cum au crescut bisericile în toată țara în anii în
care ne-a condus el. De ce am luat-o înaintea baptiștilor și
adventiștilor?” De ce? Pentru că Dumnezeu a lucrat și S-a
îndurat.
Fraților, la noi în Biserica din Brăila nu mai este
nimeni din generația veche, numai eu și cu soția. Acum sunt
alte generații. Soția mea are 66 de ani pe calea Domnului, iar eu
301
am 63. Noi suntem istoria. Dacă o întreb câte ceva începe și
zice tot ce a fost pe vremuri. Eu mai uit unele lucruri.
Domnul să ne binecuvânteze, frați și surori, căci ne-a
ajutat și ne-a dat putere să-I slujim! Dumnezeu să bine-
cuvânteze familia fratelui Bochian: pe fratele Nelu să-l ajute în
lucrare în continuare; Domnul să ajute familia lui și toată
biserica și toate bisericile din țara noastră. Domnul să ne
binecuvânteze! Domnul să ne ajute, căci harul lui Dumnezeu
care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat și ne învață
să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în
veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie așteptând pe
marele nostru Mântuitor Isus. Domnul să ne ajute. Doamne, ai
milă! Vino, Doamne Isuse!

302
B.MESAJE TRANSMISE ULTERIOR
EVENIMENTULUI
„CENTENAR PAVEL BOCHIAN”
 Pastor Pavel Bochian Jr.

S-a născut la 19 februarie 1953 în

Arad, județul Arad.
A absolvit Institutul Politehnic
București în 1979 și Truman
College Chicago în 1994.
A urmat programul de masterat în
Urban Ministry la Trinity
University din Deerfield, Illinois
între 2003-2006.
În 1990 s-a mutat în America,
unde, în 1993 a fost ordinat ca diacon și în anul 1997 ca Pastor
asociat în Biserica „Filadelfia” din Chicago.
S-a căsătorit în 1981 cu Alexandra Ion și au împreună două
fete: Ina și Morissa.

EU ȘI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI

Dacă stau și mă gândesc la Tati și motto-ul, sau scopul
major al vieții lui, acesta poate fi cuprins într-o singură
propoziție din cartea lui Iosua: „Eu și casa mea vom sluji
Domnului”. Deși nu ne-a anunțat niciodată în mod formal și
nici nu a scris într-un document oficial, noi de-a lungul vieții,
am înțeles acest mesaj.

305
 Una din cele mai vechi amintiri din copilăria mea este
un tablou cu flori de câmp pe care era scrisă această declarație.
L-am observat poate înainte de a ști să citesc. Îl am și acum în
memorie: flori pictate direct pe sticlă care încadrau cuvintele
scrise cu litere de tipar de culoare neagră.
Tati nu ne-a forțat niciodată să mergem la adunare, să
citim Biblia sau să fim creștini. Dar prin istoria vieții lui, prin
modul lui de viață, prin predicile lui, prin cărțile pe care le
citea, ne inspira acest lucru.
Îmi aduc aminte de cartea Călătoria Creștinului, pe care
ne-o citea seara. Era o carte care avea ilustrații schițate într-o
grafică simplă. Deși nu știam să citesc, memoria auditivă și cea
vizuală m-au ajutat să-mi imaginez călătoria creștinului în
lumea aceasta.
Tati și-a iubit familia și l-a iubit pe Dumnezeu. Când ni
se adresa avea cuvintele lui specifice: „Sărute-i tăticu pe ei” (pe
copii), „parpareii lui tăticu” și „Ce faci tu, mamicuță?” (când i
se adresa mamei). Era un om plin de bucurie, blând, cu suflet
cald și punea pasiune în tot ce făcea. Nu era foarte emotiv și nu
plângea ușor. Prima data când l-am văzut plângând a fost la
rugăciunea pe care am făcut-o pe genunchi cu toată familia într-
o dimineață, foarte devreme, într-o zi de septembrie în anul
1963. Sora noastră mai mare Silvia, s-a căsătorit și urma să
plece la București cu avionul. Când ne-am sculat de pe
genunchi l-am văzut pe Tati plângând pentru prima dată. Cred
că tot în dimineața aceea Tati i-a dat Silviei o Biblie, format
mic, îmbrăcată în piele maro. Biblia era foarte frumoasă. Pe
copertă avea litere presate iar la sfârșit hărți colorate. Pe
vremea aceea Bibliile erau greu de găsit. Eram într-un fel gelos
și, îngrijorat, mă gândeam: „Oare când eu o să mă căsătoresc,
va avea Tati o Biblie și pentru mine?”

306
 După ce m-am căsătorit, într-o seară tot în septembrie,
dar în 1981, l-am vizitat pe Tati pe Strada Apusului din
București. Mi-am adus aminte de Biblia Silviei, și i-am zis:
„Tati, poți să-mi dai și mie o Biblie?” S-a dus în camera lui și
mi-a adus o Biblie, format mare, cu coperte negre cartonate și
cu marginile de la pagini vopsite în roșu. A scris o dedicație pe
prima pagină pentru mine și pentru soția mea Sanda. Apoi, a
deschis Biblia la 2 Petru 1:15 și a subliniat versetul pentru că n-
a putut să-l citească din cauza emoției: „Îmi voi da osteneala,
dar, ca, și după moartea mea să vă puteți aduce totdeauna
aminte de aceste lucruri.” În versetele anterioare erau scrise
următoarele cuvinte: „dați-vă și voi toate silințele să uniți cu
credința voastră fapta, cu fapta, cunoștința; cu cunoștința,
înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu
evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iubirea de
oameni.” A închis Biblia și mi-a înmânat-o. Când mi-a dat
Biblia avea lacrimi în ochi, așa cum a avut și în dimineața de
septembrie 1963, când ne-am ridicat de pe genunchi.
Pe lângă Iosua 24:15, Tati Bochian mai avea și alte
versete preferate din Biblie și câteva cântări preferate despre
familie. Unul dintre aceste versete era 3 Ioan 1:4: „Eu n-am
bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în
adevăr.”
Cât despre cântări, îmi aduc aminte că odată a venit
dintr-o călătorie din țară cu o cântare nouă. Ne-a învățat și pe
noi acasă și a cântat-o și la Adunarea din Crângași. Am căutat-o
pe internet, la Resurse Creștine și am găsit-o marcată cu 10
stele din 10. Probabil că sunt sute și mii de părinți care iubesc
această cântare. Cântarea este o adaptare a textului din Iosua
24:15.

307
 Eu cât și casa mea voiesc,
O, Doamne, ca să te slujesc!
/:Te rog să-mi dai puterea Ta,
Să Te servesc cu viața mea:/
Mi-ajută Doamne să iubesc
Pe-ai mei și să le dovedesc
/:O pildă bună, cum Tu vrei
Sa fie ucenicii Tăi:/
Eu mă gândesc neîncetat
Că eu și toți ce mi i-ai dat,
/:Supuși, uniți să viețuim
Și Ție, Doamne, să-ți servim:/
Drept jertfă Ție mă predau
Ai Tăi să fim pe veci, eu vreau
/:Ascultă, Doamne, ruga mea,
Dă binecuvântarea Ta:/

Odată, pe când eram în București, pe Strada Apusului,

Tati a adus acasă un tablou frumos cu un peisaj cu munți și cu
un lac. Tabloul fusese modificat și în partea de sus, deasupra
munților, erau scrise cuvintele: „Eu și Casa Mea Vom Sluji
Domnului!”. Tabloul a fost plasat în sufragerie pe peretele care
ne separa de vecina Varbiu. Domnul Varbiu era un Colonel
Pensionar al Armatei Române. Îmi aduc aminte că de multe ori
ne adunam cu familia sau cu tinerii și cântam și ne rugam. Prin
peretele de beton se auzea și la familia Varbiu. „Ștefane, vecinii
noștri iar se roagă!” iar vecinul spunea: „Lasă-i să se roage, cât
timp se roagă ei, ne merge și nouă bine!”

308
 Familia noastră avea obiceiul să se adune cu diferite
ocazii, fie la ziua de naștere a cuiva, fie doar pentru a fi toți
împreună. Eram destui și puteam forma un cor pe patru voci:
Tati, Mami, Silvia, Gicu, Cornel, Liliana, Nelu, Mariana, Luțu,
Sanda, Mili și Marinel, Mircea, Ligia, Cristi, Andreea, Paul,
Sandra, Diana, Simona, Alina, Bety și Ina. (Morissa s-a născut
mai târziu în America). Majoritatea eram coriști și știam
cântările pe de rost, fără caiete. Practic, acestea erau cele mai
frumoase momente de familie. Liliana le povestea colegilor de
serviciu despre întâlnirile noastre. O colegă îi spunea cu durere:
„Voi sunteți cinci și vă înțelegeți foarte bine, noi suntem numai
două și nu ne putem vedea”. Aș putea să spun că aceștia au fost
anii de aur ai familiei noastre (golden years).
Zilele noastre de naștere aveau un protocol foarte
simplu. Sărbătoritul era gazda și pregătea o masă de părtășie.
Ceilalți făceau o „colectă” și cumpărau un cadou sărbătoritului.
Tati era foarte fericit să ne vadă pe toți împreună. Prin anii `80
criza alimentară ne-a făcut să spunem uneori: „Tati, nu mai
sunt alimente, și nu ne mai putem aduna toți, suntem mulți și
este foarte greu să pregătești o masă”. Tati a găsit soluția ca să
trecem peste obstacolul crizei economice: „Voi vă adunați, și
Tăticul plătește!”
Mami a fost o femeie mai bolnăvicioasă. Prin anii `80,
ne suna Mili si ne spunea: „Veniți pe la noi că e bolnavă
Mami!” Seara eram toți acolo, vorbeam, ne rugam și cântam.
Dacă o întrebam pe Mami: „Ce ai? Ce te doare?”, ne
răspundea: „Acuma nu mai am nimic, doar mă bucur pentru că
vă văd pe toți.”
Cât eram mai tineri obișnuiam să petrecem Crăciunul
mergând cu colindul și Revelionul cu tinerii din Munții
Gurghiului. Dar pe măsură ce au îmbătrânit părinții am renunțat
să petrecem Crăciunul sau Revelionul la altcineva și am ales să-

309
l petrecem cu părinții, pe rând pe la casele noastre. A fost felul
nostru de a răspunde mandatului Biblic: „Cinstește pe tatăl tău
și pe mama ta!”
Ultima variantă grafică a mottoului: „Eu și casa mea
vom sluji Domnului” a fost pe o poza de familie unde erau:
Tati, Mami și noi cei cinci copii: Silvia, Liliana, Nelu, Luțu și
Mili. Inițial fotografia era alb-negru. Tati a dat-o la editat unui
fotograf care ne-a colorat și deasupra familiei era din nou scris
cu litere mari: „Eu și casa mea vom sluji Domnului.” Acum
nu mai avea nimeni nicio îndoială care este interpretarea
textului din Iosua. Tati voia să spună clar: „Eu și familia mea
vom sluji Domnului.” Putem spune că lui Tati, Dumnezeu i-a
împlinit angajamentul și visul. Toți copiii, nurorile și ginerii lui
sunt credincioși. Cei doi fii sunt pastori (Nelu în București,
Luțu în Chicago). Marinel, soțul Emiliei este pastor. Cornel,
soțul Lilianei este diacon în Chicago. Ginerele lui Cornel și al
Lilianei, Radu Zdrențan, este diacon în Chicago și lucrează cu
mare dedicare împreună cu soția lui, Simona, ca Director la
Școala Duminicală de la Biserica „Philadelphia”. În toamna
aceasta au organizat Convenția Copiilor la care au participat
peste 1000 de copii și părinți (dintre care 700 erau copii).
Mesajul final a fost ținut de Radu Zdrențan prin care i-a
îndemnat pe copii să-și predea viața Domnului Isus. Sute de
copii au ridicat mâinile zicând că vor să se predea Domnului.
Un alt nepot, Mircea Berci (soțul Ligiei, fiica Silviei) este
pastor în Sacramento. Fiicele Ligiei și ale lui Mircea Berci,
Stefanie și Sabrina sunt implicate în slujire prin închinare și au
scos câteva serii de casete și discuri cu muzica creștină. Soțul
Ștefaniei (Berci), Otniel Chis, este și el absolvent al unei
facultăți creștine și slujește ca predicator și evanghelist. Gicu
Căpitanu lucrează alături de Mircea Berci contribuind cu
îndemnuri la timpul de rugăciune. Nepoatele din România,

310
Alina si Bety sunt foarte implicate în închinare și multe alte
activități în Biserică. La Chicago, fiica lui Luțu, Morissa și
soțul ei Darius Toma (nepotul pastorului Mariș Alexandru din
Arad, colegul de slujbă a lui Tati de la Filiala Arad) sunt
implicați în închinare. Darius este pianist iar Morissa solistă.
Mai sunt de amintit Andreea, Paul și Sandra care au slujit prin
laudă și închinare în Biserica „Emanuel” din București.
Este greu să scrii acest șir de nume fără să pară că te
lauzi, sau fără să fie plictisitor. Dar și în Biblie găsim multe
liste cu nume. Câteodată, în Biblie, istoriile și învățăturile sunt
întrerupte prin liste de nume, slujbe și seminții. Înșiruirea de
nume de mai sus, nu este nici o laudă nici un motiv de
plictiseală, ci o dovadă că Dumnezeu a onorat visul și dorința
unui om al Lui, Pavel Bochian, care și-a propus să împlinească
ceea ce era scris în Iosua 24:15: „Cât despre mine, eu și casa
mea vom sluji Domnului!”

Pavel Bochian Jr.

Chicago, Noiembrie 11, 2018

311
 În Casa Tatălui Meu
Pavel Bochian Jr., 6 Februarie 2018, Chicago

Suntem străini, pribegi în astă lume

Da-n orice loc Tatăl ne-a dat o Casă.
E Casa Lui, Casa de Rugăciune,
Și-aici cu toții ne simțim… acasă.

Aicea vin bolnavii și zdrobiții

Ca să trimită cereri la altar,
Aicea cântă frații… Mântuiții,
Și toți așteaptă îndurare, har.

În Casa Tatălui vin multe generații

Și toți au ceva de-a vorbi și-a spune,
Căci pieptul lor e plin de aspirații
Si vor să le exprime-n rugăciune.

Unii șoptesc și plâng mocnit ca Ana,

Alții își strigă dorul, chinul lor,
Dar toți sunt liberi să-și exprime teama,
Și ruga lor răsună ca un cor.
Aici venim trudiți și-mpovărați,
Căci suntem invitați expres de Fiul,
Dar când plecăm, suntem eliberați
Căci prefăcut-n oază e pustiul.
Aici se roagă unii pentru alții,
Să ceară vindecare și iertare,
Se roagă toți, fierbinte, ca și frații,
Iar ruga lor aduce alinare.

312
 Aicea vin bătuții la ai lor,
Să spună de pedeapsă și prigoană
Și frații toți ridică glasu-n cor
Să ceară îndrăzneală când proclamă.
În Casă vine-un vameș păcătos,
Bătând cu pumnii-n pieptul lui zdrobit,
Dar e văzut de Domnul nost’ Cristos,
Și pleacă-apoi iertat și-îndreptățit.
Aici venim când suntem ispitiți
Pentru că răii n-au griji și o duc bine
Dar când plecăm, suntem mai liniștiți,
Plecăm schimbați de-un ceas de rugăciune.
Nu mai privim cu jind la cei ce-s răi,
Și nu cârtim când nu e bunătate,
Știind că Domnu-i răsplătește pe ai Săi
Și judecă pământul cu dreptate.

Aici, în timp de post și rugăciune,

Prin Duhul Sfânt sunt oameni puși de-o parte,
Să meargă pân’ la margine de lume,
Să ducă Vestea Bună mai departe.
Aici plâng preoți la altar
C-au năvălit lăcustele-n hotare,
Dar după rugă și un plâns amar
Trezirea vine iar în adunare.
Când fete și feciori vor proroci,
Și când bătrânii-s prinși în reverie,
Când peste robi și roabe Duh va fi
Turnat ca ploaie, Ploaia cea târzie.

313
 Iar ochii Tatălui sunt veșnic peste Casă,
Urechea Lui… ascultă rugăciuni,
Avem răspuns… căci Tatăl nu ne lasă,
Și-n felul Lui, răspunde prin minuni.

Amin.

Istoria Poeziei În Casa Tatălui Meu

Luni, 5 Ianuarie 2018, a fost foarte frig și a nins mult la
Chicago. Am plecat după orele de serviciu din orășelul Cary,
unde am biroul, pe la 5:25 și timp de două ore și un sfert m-am
luptat cu traficul și cu zăpada. A trebuit să ies de câteva ori din
mașină să curăț gheața de pe ștergătoarele de parbriz și de pe
geamul din față. Apa de spălat parbrizul era înghețată din cauza
frigului. Pe drum, l-am sunat pe Pastorul Florin Cîmpean să-i
spun că voi întârzia la programul de rugăciune din cauza
condițiilor de drum. Apoi am sunat-o pe Sanda, soția mea, să-i
spun că sunt frustrat și obosit. Când eram la jumătate de oră de
biserică m-a sunat fratele Puiu Bădulescu să mă întrebe dacă se
anulează serviciul de rugăciune. I-am spus că nu, și că eu
oricum voi fi acolo. În final, am ajuns al biserică la 19:40, după
două ore și un sfert de condus prin zăpadă. Erau mai puțini
frați, dar era totuși o participare destul de bună pentru o vreme
așa de rea. A venit și fratele Puiu Bădulescu.
M-am bucurat să-i văd acolo pe tovarășii mei de lucrare:
Pastorul Florin Cîmpean, Diaconul Vasile Trinca, Diaconul
Ștefan Mateș și Diaconul Florin Modog. Ultimii doi au condus,
ca de obicei, grupul de închinare „Mântuiții”. De data aceasta
grupul era mai puțin numeros din cauza dificultăților de
transport.

314
 La început, am dat mâna cu frații. O sora în vârstă, Sora
Diac din București ne-a adus o cauză de mulțumire. Fiica lor,
Ligia, a fost foarte bolnavă la spitalul de boli contagioase și
Domnul s-a îndurat de ea, a fost vindecată și a ieșit din spital.
Ca îndemn la rugăciune pentru acea seară am citit
Psalmul 84: „Cât de plăcute sunt locașurile tale Doamne al
oștirilor”.
Fratele Modog, a spus că a vrut să renunțe din cauza
zăpezii, dar s-a gândit la mine să nu mă lase singur, și a venit.
La îndemnul pe care l-am dat la rugăciune am spus o
întâmplare despre doi prieteni de pe front. Unul dintre ei, după
un atac a rămas afară din tranșee între cele două armate
combatante și striga după ajutor. Prietenul lui, din tranșee, se
pregătea să iasă să-l ajute. Toți din jurul lui l-au implorat să nu
plece pentru că vor muri amândoi. Împotriva sfaturilor lor el a
plecat. După câtva timp s-a întors, dar singur. Colegii lui din
tranșee i-au spus: „Vezi ca nu s-a meritat, oricum a murit!” Dar
prietenul rănitului le-a răspuns: „Ba da, s-a meritat. Când am
ajuns la el mi-a spus atât: `Am știut c-o să vii!`”.
După seara de rugăciune, Ștefan Mateș, a dat mâna cu
mine și mi-a spus: „Am știut c-o să vii!”
În aceeași seară, la colectă, deși eram mai puțini, s-au
adunat peste 500 $ pentru o misiune din România.
A doua zi, m-am sculat mai dimineață, am dus-o pe
Sanda la serviciu în oraș și a apoi m-am întors să merg la
serviciul meu din suburbie, în direcția opusă.
Drumul de la spital la serviciul meu a durat cam la fel,
două ore și un sfert. Conducând spre serviciu m-am gândit la
seara de rugăciune și Dumnezeu mi-a dat poezia aceasta, În
Casa Tatălui Meu, adică în Casa de Rugăciune. Dumnezeu mi-
a răsplătit efortul dându-mi această poezie.

315
 Filimon Ciurea

Pastor Biserica Penticostală Câmpulung Muscel

S-a născut la 19 iulie 1953 în

Stoenești.

A primit botezul în 1967, în

Biserica Penticostală
„Filadelfia” din str. Miulești.

A absolvit Seminarul Biblic al

Comunității Penticostale Brașov
în 1992.

A fost ordinat diacon în martie 1990 în Biserica „Piatra Vie”

din Câmpulung, unde a fost ales și ordinat ca pastor în 1996.
A fost ales Președinte al Comunității regionale Penticostale
Oltenia-Argeș în 2006. În prezent funcționează ca Vice-
președinte din 2018.
S-a căsătorit în 10 august 1975 cu Bujorica Aurelia și au
împreună 9 copii.

Vreau să relatez două întâmplări în care am solicitat

ajutorul fratelui Pavel Bochian în rugăciune și cum acest om al
lui Dumnezeu a fost alături de noi în situații critice din viața
mea și a familiei mele. Dumnezeu s-a folosit de fratele Pavel să
ne aducă vindecare, încurajare și astfel credința noastră în
Domnul să fie întărită.

316
 Vindecarea sorei Bujorica, soția mea
Îmi amintesc că într-o vreme, prin 1980, Bujorica, soția
mea, era foarte bolnavă. De 10 zile nu mai coborâse din pat.
Avea o lipsă mare de calciu. Trebuia să stea cineva permanent
cu ea. Când eu eram la serviciu, stăteau cu ea pe rând, o zi
mama ei, o zi sora ei, Geta.
Într-o zi de miercuri m-am dus dimineața devreme la
serviciu și șeful meu, care știa situația soției mele, m-a întrebat
cum se mai simte soția mea și de ce nu merg acasă să văd de ea
până se face bine. La serviciu, zicea el, nu sunt probleme
urgente și mă învoiește. În ziua aceea am putut pleca pe la ora
11:00 dimineața spre casă. M-a luat un coleg cu mașina și, în
loc să mă lase acasă, m-a lăsat în centrul orașului, dar nu
departe de casă. Nu înțelegeam de ce m-a lăsat acolo, dar am
coborât din mașină.
După ce am coborât, la numai un minut, m-am întâlnit
cu fratele Pavel Bochian, aflat în vizită la Câmpulung. Înainte
de orice m-a întrebat ce face Bujorica, soția mea. I-am spus că
nu este bine, că de 10 zile nu a coborât din pat și că trebuie ca
cineva să stea permanent cu ea. Atunci fratele Bochian mi-a
spus ca vrea să vină să facă o rugăciune pentru ea, doar că mai
întâi ar trebui să trecem pe la Primărie pentru a discuta să se
permită credincioșilor să se strângă la rugăciune în casa unui
frate. De la Primărie, după câteva ore de discuții, am plecat nu
spre casă, așa cum mă așteptam și cum speram, ci spre casa
fratelui Eugen Ungureanu unde urma să deschidem Biserica.
Am stat acolo o vreme, însă gândul meu era doar acasă; nu
știam ce face Bujorica. Se făcuse deja ora 8 seara. Ne-am
așezat la masă la familia Ungureanu, și după ce ne-a servit
aperitivul (deși eu nu puteam mânca nimic pentru că mă
frământau gândurile: ce o fi acasă?), fratele Pavel s-a ridicat și

317
a spus că nu mai stă să termine de mâncat pentru că Domnul i-a
spus să plece imediat să facă ungerea soției mele.
Trebuie spus că situația Bujoricăi se agrava pe zi ce
trece; corpul ei nu mai asimila Calciu. Când a intrat în casă și a
văzut-o în ce stare era, dintr-o dată nici fratele Pavel nu mai era
așa de încrezător. Și totuși, a spus că Domnul l-a trimis să facă
o rugăciune. Așa că i-am chemat pe toți copiii în camera soției,
iar fratele Pavel i-a făcut ungerea și a început să se roage. În
momentul în care i-a făcut ungerea, Bujorica s-a ridicat din pat
și a stat în picioare pe deplin vindecată. Domnul a vindecat-o!
Când a terminat rugăciunea, fratele Bochian i-a spus
soției ca nu cumva să se apuce imediat de treburi, ci să stea să
se refacă. Iar mâine dimineață să îl sune să îi spună cum se
simte. Apoi fratele a plecat. În drum spre poartă, i-am spus
fratelui Pavel plin de credință: „Eu cred că mâine dimineață,
Bujorica mă va conduce la poartă așa cum face de obicei!” Și
așa a fost. A doua zi dimineața, soția mea m-a condus la poartă
pe deplin vindecată. L-a sunat apoi pe fratele Pavel și i-a spus,
nu doar că este vindecată, ci că și poate mânca și că are putere
de muncă. De altfel, s-a și apucat de treburi prin casă ca mamă
a nouă copii. Și astăzi pot mărturisi că Domnul nostru are
putere și a vindecat-o, ridicând-o din pat pe Bujorica în
împrejurarea aceea, în urma rugăciunii Pastorului Pavel
Bochian!

Vindecarea lui Aurel Ciurea, fiul meu

În 1992 băiatul nostru Aurel în vârstă de 12 a fost
internat la Pediatrie acuzând puternice dureri de mijloc.
Într-o miercuri noapte am scos copilul din spital pe
propria răspundere și l-am dus la București, la Spitalul Fundeni.
Aveam o trimitere către medicul Emil Proca, dar ajunși la spital
318
ni s-a spus că acesta era în concediu. Copilul era în mașină iar
eu mă plimbam disperat pe culoarele spitalului, căutând o
soluție. Atunci am văzut mai multe persoane așteptând. I-am
întrebat ce așteaptă. Mi s-a spus că îl așteaptă pe dr. Proca. Pe
la 6 dimineața am văzut doi bărbați intrând în cabinet. În timp
ce așteptam, o asistentă ne-a întrebat de unde suntem și ce
problemă avem; i-am dat toate detaliile spunându-i că suntem
din Câmpulung. După ce doctorul Proca a consultat pe primul
pacient, a ieșit din cabinet și a întrebat cine este din
Câmpulung. Eu, care așteptam să ne vină rândul, m-am
prezentat ca fiind din Câmpulung. Doctorul m-a întrebat unde
este copilul, i-am spus că este în mașină și dumnealui mi-a
spus: „Adu-l în cabinet imediat!”. Soția a venit cu copilul și a
intrat cu el în cabinet. La consultație medicul a constat că Aurel
avea coloana în formă de S. Medicul a spus: „Așa s-a născut.”
Soția i-a răspuns: „Profesore, eu sunt mama lui, eu i-am făcut
baie când era mic. Știu că deformația a apărut în ultima
săptămână!” Atunci profesorul a adunat mai mulți medici din
spital cărora le-a prezentat cazul și așa a fost internat.
Peste 2 zile l-am căutat pe fratele Bochian și l-am
chemat să-i facă ungerea. A doua zi copilul era complet
vindecat.
Miercuri, la externare, medicului care l-a tratat, l-a
condus pe copil pe culoar și l-a prezentat mai multor colegi
spunând: „Acest copil este o minune, a fost vindecat!” De
atunci Aurel nu a mai avut niciodată probleme cu rinichii.
Atunci suferise o infecție puternică la rinichi în urma căreia și
coloana vertebrală s-a curbat, dar după rugăciune băiatul a fost
vindecat fără vreo intervenție chirurgicală.

319
 Dumitru Hanga

Pastor Pâncota, județul Arad

S-a născut la 2 noiembrie 1950 în

Sânmartin, județul Bihor.
S-a botezat în Biserica „Betel” nr
1, str. Ion Ghica nr. 1, din Oradea
în 1969.
A absolvit în 1980 Seminarul
Teologic Penticostal din București
și a fost repartizat la Filiala
Oradea, unde a activat ca
funcționar administrativ un an și în
28 martie 1981 a fost numit responsabil în Biserica „Betel”
pentru un întreg sector.
La 1 iulie 1981 a început să păstorească un sector din județul
Arad și din 1987 a păstorit Biserica Penticostală din Pâncota,
până la pensionare.
S-a căsătorit în iunie 1981 cu sora Coman Maria din Pâncota
și au împreună 4 copii.

Motto: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au

vestit Cuvântul lui Dumnezeu” Evrei 13:7.

Pe când eram student la Seminarul Teologic Penticostal

din București, începusem anul II în toamna lui 1978, într-o zi
am fost chemat de frații din Conducerea Cultului. Ei mi-au

320
solicitat, dacă vreau, ca pe lângă calitatea de student, în timpul
liber să conduc mașina Cultului. Fratele Avram, care fusese până
atunci șofer, s-a pensionat și nu mai puteau angaja pe altcineva,
deoarece postul a fost blocat și Departamentul Cultelor nu a mai
dat aprobarea pentru deblocarea postului.
Înțelegând situația, am acceptat să-i ajut pe frați, ori de
câte ori era nevoie, făcând acest lucru cu bucurie ca voluntar,
fără a fi retribuit.
Spre sfârșitul anului II, fratele Pavel Bochian, care în
acea vreme era Președintele Cultului Penticostal, a fost sunat de
mai multe ori, în mod insistent, de către o familie penticostală din
Ploiești, să facă tot posibilul să fie prezent la cununia religioasă a
unuia dintre copiii lor. Evenimentul urma să aibă loc în Casa de
rugăciune unde slujea ca pastor fratele Mircea Cniș.
Fratele Pavel Bochian mi-a propus ca în duminica
programată să accept să-i duc la Ploiești, la acea căsătorie, cu
mașina cultului. Dânsul l-a mai solicitat si pe fratele Lazăr Gog
care era student, coleg cu mine și ne-a rugat să ne pregătim că
mergem în practică pastorală și vom avea și noi un scurt mesaj.
Fratele Pavel Bochian, care era un părinte spiritual și care
totdeauna căuta nu numai să fie el o pildă, dar ne și încuraja
pentru lucrarea Domnului, mi-a spus: „Șoferul trebuie să fie
odihnit, să fie hrănit și mașina de asemeni alimentată”. Și toți
trei am pornit la drum din București spre Ploiești.
Ajunși la biserica din Prahova, Casa de rugăciune era
arhiplină și frații s-au bucurat că am sosit. Noi n-am știut că a
fost invitat și fratele Iosif Țon, pastorul de atunci al Bisericii
Baptiste din Ploiești. Serviciul divin s-a desfășurat bine, fratele
Pavel Bochian acordându-i loc la predică și fratelui Pastor Iosif
Țon. Când s-a încheiat serviciul de cununie și s-a eliberat Casa
de rugăciune, noi ne gândeam că familia care-l invitase pe
fratele Bochian va veni să ne invite și la masa pregătită pentru

321
miri și invitați. Însă, cu părere de rău, îmi amintesc faptul că
acest lucru nu s-a întâmplat. Atunci fratele Pavel Bochian, care
era un om foarte răbdător, văzând care este situația, ne-a zis:
„Fraților, ne întoarcem la București și pe drum ne vom opri la
un restaurant unde vom servi masa de prânz”.
Am ajuns la restaurant, am servit masa și la sfârșit eu și
colegul meu Lazăr am vrut să ne plătim consumația. Fratele
Bochian însă ne-a oprit spunându-ne: „În Biblie stă scris:
`...puneți aceasta în socoteala mea, eu Pavel voi plăti!`”
Apoi, fratele Bochian ne-a îndemnat să nu descurajăm
niciodată în astfel de situații. În slujba pastorală vom mai avea
parte de asemenea evenimente, dar noi să privim la Domnul
Isus care a suferit mult mai mult și totuși ne-a iubit. Ca slujitori
ai Domnului, suntem chemați să iubim, să iertăm și să mergem
mai departe cu lucrarea Lui.
Astfel a rămas în mintea mea de student un crâmpei din
istoria vieții de la Seminar, unde, de altfel, am mai avut și alte
amintiri plăcute cu fratele Pavel Bochian, profesorul nostru de
Pastorală.

322
 Beniamin Fițui

Pastor Biserica Penticostală Română din Perth, Australia

S-a născut la 14 ianuarie 1951 în

localitatea Crai Nou, județul
Timiș.
A absolvit Universitatea București,
Facultatea de drept în 1977.
S-a mutat în Australia în 1989 și
în 1990 a fondat, împreună cu
pastorul Bujorel Lucaci, Biserica
Penticostală „Filadelfia” din
Melbourne.
Din 1995 slujește ca pastor în Biserica Penticostală Română
din Perth, Australia de Vest.
Activează în cadrul departamentului Attorney General și
Justice of the Peace din vestul Australiei.

Pavel Bochian a fost un adevărat om al lui Dumnezeu

din vremurile noastre. Am fost de nenumărate ori (ca oaspete)
în casa fratelui Bochian și tot de atâtea ori am plecat îmbogățit
din tezaurul frumuseților și al înțelepciunii Scripturilor de care
fratele Bochian era plin și din care, de fiecare dată, ne
împărtășea și nouă cu atâta bucurie.
Vocea lui plină de căldură și dragoste, care a răsunat de
la mai toate amvoanele bisericilor din țara noastră dragă, îmi
sună și azi în memorie, ca un ecou prelungit.
323
 Îi îmbrățișăm și noi cu multă dragoste pe toți cei din
familia fratelui Bochian, oriunde ar fi ei. Cu o parte din familia
fratelui Pavel, respectiv cu Nelu si Luțu Bochian, cu Liliana și
Cornel Dan și cu Mili, eram ca și cu proprii mei frați. De aceea
mă simt atât de onorat să fiu parte a acestui material special de
mărturii, cu privire la viața de slujire a unuia din eroii de
credință ai neamului nostru românesc. Sunt convins că
împreună cu astfel de oameni vom avea ocazia să petrecem în
prezența Domnului nostru scump Isus, o veșnicie întreagă.
Pentru că suntem și în contextul Centenarului Bisericii
Creștine Penticostale din România, pe care îl sărbătorim în
acest an de grație 2022, aș dori să aduc unele mărturii
referitoare la începuturile penticostale din satul Crai Nou,
județul Timiș. Este satul în care am crescut și mi-au rămas în
memorie încă foarte vii informațiile primite de la părinții si
bunicii mei, credincioși penticostali care l-au iubit pe
Dumnezeu și care au sfârșit deja de multă vreme, călătoria în
lumea aceasta.
Prin anii 1920-1921 era în toi o migrațiune atât din
teritoriile Banatului iugoslav, cât și din zona Munților Apuseni,
spre Banatul românesc, respectiv localitatea Crai Nou. Printre
cei veniți erau destul de mulți credincioși: baptiști, nazarineni,
creștini după Evanghelie și din Oastea Domnului. Migrația se
întâmpla ca urmare a reorganizării noilor frontiere dintre
România și Iugoslavia, la terminarea Primului Război Mondial,
când mulți din românii care trăiau pe teritoriile Banatului
sârbesc până atunci, doreau acum să aparțină de Romania.
Acest lucru a devenit posibil prin semnarea Tratatului de la
Sevres și a Convenției de la Belgrad, semnată apoi la
Timișoara, între România si Iugoslavia.
Erau atunci venite și multe familii de credincioși care
s-au mutat din Munții Apuseni pe terenurile virane ale satului

324
Crai Nou din județul Timiș. La început se adunau pentru
rugăciune si părtășie frățească, în casele noilor sosiți din Crai
Nou. Începând chiar din anul 1921 s-a constituit acolo o
biserică baptistă, care a împlinit deja an anul trecut 100 de ani
de existență.
Aflând despre faptul că în anul 1922 au apărut biserici
penticostale în zona Păuliș din județul Arad, câțiva frați
interesați de această nouă credință, respectiv frații Ocolișan,
Ișfan, și Iorgovan, au luat legătura cu credincioșii penticostali.
Astfel în cursul vizitelor și a colaborării credincioșilor
din Crai Nou cu cei de la Păuliș, și în mod special cu fratele
Gheorghe Bradin, deja între anii 1924-1928 au fost botezați cu
Duhul Sfânt și câțiva din credincioșii din Biserica nou înființată
din satul Crai Nou. În urma acestei experiențe, Biserica din
Crai Nou s-a hotărât să aderare la noul Cult Penticostal ce se
forma în Romania.
Astfel, având în vedere aceste realități, se poate afirma
faptul că Biserica Penticostală din Crai Nou, este una din
bisericile care au funcționat de la începutul Mișcării
penticostale în România, și cu siguranță, una din primele
biserici penticostale din Banat. Menționez că această mărturie
despre Biserica Penticostală din Crai Nou am publicat-o în
materialul „Momente din Istoria Comunității Penticostale din
Crai Nou”.

325
 Gheorghe Deznan

Membru al Bisericii Penticostale „Gloria” din Arad-Bujac

S-a născut la 2 Martie 1940 în

comuna Șicula, Județul Arad.

A urmat școala generală în

comuna maternă și o școală
profesională în Arad.

Este unul din cei mai vechi

membri ai Bisericii Penticostale
„Gloria” din Arad.

Eu l-am cunoscut foarte bine atât pe fratele Pavel

Bochian cât și pe copiii lui. El mi-a fost pastor timp de 15 ani.
După moartea lui Gheorghe Bradin în 1962, Pavel Bochian a
fost ales ca Președintele Cultului Penticostal din România.
Astfel a trebuit să se mute la București. L-am cunoscut ca pe un
om de rară omenie. Se știa despre el că oriunde mergea prin
țară lăsa pace între frați și în biserici. Eu l-am cunoscut foarte
bine și datorită lui am rămas în credința penticostală. Avea
darul vorbirii, cunoștea Biblia și era un bun povestitor.
La ora actuală când Biserica „Gloria” din Bujac, de
unde a plecat Pavel Bochian, numără 1800 de membri, nimeni
nu l-a cunoscut ca mine. Eu am rămas printre cei mai vechi în
biserică. Cred că pe la 16 sau 18 ani, Pavel Bochian a trecut și
prin pușcărie din pricina credinței, dar asta nu l-a descurajat.
326
 Îmi permit să scriu din memorie pentru că am locuit
aproape de familia Bochian și i-am cunoscut foarte bine. Când
am văzut recent fotografia familiei pe Facebook mi-am amintit
că la începutul anilor `90 fratele Bochian Pavel împreună cu
Ardeu Petru au mers la casa din str. Veneției nr. 12 pe care el a
construit-o în Arad prin 1960, deci cu 30 de ani mai înainte. A
sunat la poartă și a ieșit o doamnă care locuia acum în fosta
casă a familiei Bochian. Doamna i-a întrebat dacă le poate fi cu
ceva de folos. Fratele Bochian i-a spus: „Doamnă, vreau să știți
că aici am locuit eu, aceasta a fost casa pe care am construit-o.”
Doamna i-a răspuns: „Da, știu.” Apoi el a întrebat-o: „Ne dați
voie să intrăm în casă și să facem o rugăciune?” Doamna i-a
zis: „Da, cu toată plăcerea!” Au intrat în casă împreună cu
fratele Ardeu și fratele Bochian a făcut o rugăciune cum
doamna aceea nu a mai auzit până atunci. Eu am aflat această
întâmplare chiar de la doamna pe care o vizitase Pavel Bochian.
Ea mi-a povestit că nu a mai întâlnit niciun om ca aceasta și a
afirmat: „Cu adevărat, acesta e omul lui Dumnezeu.” Eram
împreună cu un alt frate din biserică, cu Gusti Bulza, când
doamna ne-a mărturisit această experiență, dar el nu mai poate
fi martor pentru că acum doi ani a plecat la Domnul. Eu nu mai
știu dacă doamna s-a pocăit în urma rugăciunii făcute de
Bochian, dar îi va fi de mărturie. Aș putea să-l întreb pe băiatul
doamnei pentru că îl cunosc foarte bine.

327
 Pastor Mircea Berci

Sacramento, California

S-a născut în 5 august 1962 în

Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.
A urmat școala generală și liceul
în Bistrița.
A absolvit Facultatea de
Electronică din București în 1985.
Între 2000-2008 a făcut studii de
licență și masterat în teologie la
Fuller Theological Seminary,
Sacramento, obținând titlul de Master of Arts.
În prezent slujește ca Pastor în Biserica Penticostală
„Emanuel” din Sacramento, CA.

Eram în Sacramento, California în toamna anului 1996

când am primit vestea plecării în veșnicie a bunicului nostru
Pavel Bochian. Pentru Ligia și pentru mine a fost o veste foarte
dureroasă. Doar noi eram din familie aici. Ne vizitase în 1993
și le-a ținut în brațe pe Ștefania și pe Sabrina, bucurându-se de
ele. Trecuseră patru ani.
Pastorul de atunci al Bisericii Române din Sacramento,
fratele Samuel Ișfan, mi-a zis: „Pentru un astfel de om al lui
Dumnezeu ca Pavel Bochian trebuie să avem un serviciu
328
special de comemorare și să mulțumim Domnului pentru viața
lui. Iar tu, Mircea, trebuie să ai un cuvânt cu această ocazie.”
Mi s-a părut ceva foarte greu și m-am văzut prea mic să
vorbesc despre un om așa de mare. Nu era mare prin distanța
față de oameni, pentru că era un om foarte apropiat de cei din
jur, ci era mare prin ceea ce a pus Dumnezeu în el pentru a-i
atrage pe oameni la El și pentru a le arăta dragoste.
În acele zile, eu și Ligia am auzit atât de multe lucruri
frumoase și amintiri deosebite din partea celor din biserică
despre fratele Pavel Bochian. Mărturisirile lor erau realități și
experiențe cu fratele Bochian pe care parcă le trăiau din nou
când ni le povesteau. Toate acestea ne-au dat putere și ne-au
ajutat să fim recunoscători Domnului pentru modul în care l-a
folosit ca să slujească altora și să fie un mesager al Împărăției
Cerului spre care călătorim noi credincioșii.
L-am cunoscut pe Pavel Bochian când eram copil la
Bistrița și vizita biserica noastră. Îmi plăcea să-l ascult
predicând. Când nu se grăbea să plece imediat la altă biserică îl
invita tata la noi acasă și ne bucuram să fie cu noi. Apoi l-am
cunoscut mai bine când am ajuns student la București și
frecventam biserica pe care fratele Bochian o păstorea, de pe
strada Munții Gurghiului. Acolo am cunoscut-o pe Ligia.
Câțiva ani mai târziu el s-a rugat pentru binecuvântare la
căsătoria noastră și Domnul într-adevăr ne-a binecuvântat.
Anii au trecut și acum, la 100 de ani de la nașterea lui
Tati Bochian, ne aducem cu drag aminte de cuvintele lui pline
de dragoste, de privirea lui plăcută, de calmitatea și dragostea
cu care sfătuia și pe cel mare și pe cel mic. Predicile lui, poate
prea puține au ajuns pe Youtube sau la TV, dar au rămas vii în
inimile celor ce au avut harul să-l asculte și să primească prin el
Cuvântul vieții.

329
 Noi familia vrem să urmăm exemplul lui în slujire și în
dragoste, pentru că ne-a convins prin viața lui de fiecare zi că a
urmat cu toată dragostea și puterea lui exemplul Mântuitorului
nostru Isus Hristos.

Cu mulțumire Domnului și în slujba Lui,

Pastor Mircea Berci
Sacramento, California
Noiembrie 15, 2018

330
 În numărul său din decembrie 2018 revista
Cuvântul Adevărului a publicat o pagină cu următorul conținut:

Cuvântul Adevărului – Revista lunară a

Cultului Creștin Penticostal
331
 PARTEA A IV-A
MESAJELE MEMBRILOR FAMILIEI
 Silvia Căpitanu

Fiica cea mai mare în familia Bochian

S-a născut la 10 februarie 1945

în comuna Mocrea, județul Arad.
A terminat cursurile școlii
generale în Arad, iar în 1975
Liceul Economic nr.1, București.
A ocupat funcții de conducere în
centre comerciale mari din
București între 1970- 1990 și în
Germania între 1990-2005.
Este căsătorită cu Virgil Căpitanu
și au împreună doi copii.

Eu sunt Silvia, fiica cea mai mare dintre cei 5 copii,

rămași în viață în familia Bochian Pavel. Am mai avut o soră
mai mare născută în 1943, pe care nu am cunoscut-o pentru că
a murit când avea doar 5 săptămâni.
Apreciez că Pavel Bochian, tatăl meu, a fost un model
de viață ca tată, ca soț, ca frate de credință, ca pastor sau
cetățean.
Ca tată îi plăcea să rostească cuvintele spuse de Iosua:
„Cât despre mine, eu și casa mea voi sluji Domnului” (Iosua
24:15). A fost un tată iubitor, îi plăcea mereu să ne încurajeze,
ne purta de grijă, se implica în toate problemele noastre.

335
 Ca soț, o consulta pe mami în toate problemele și își
cerea iertare când greșea cu ceva.
Ca predicator și lucrător avea Duhul Domnului, care îl
însoțea la predică. Îi plăcea mult să citească. Era un autodidact
apreciat pentru că scria articole și cărți.
Tati Bochian era primitor de oaspeți. La el veneau frați
din toată țara să-i ceară sfatul și ajutorul.
Îmi amintesc că mă întreba, cum a fost ziua mea la
școală sau mai târziu la serviciu. Când veneam de la biserică
mă întreba dacă mi-a plăcut la biserică și cum au fost predicile,
dorind să se corecteze daca era cazul.
La vârsta de 10 ani l-am primit pe Domul Isus ca
Mântuitor personal, în urma unei predici a tatălui meu despre
Solomon, care i-a cerut Domnului să-i dea înțelepciune.
Tati era plecat foarte mult în lucrarea Domnului și când
venea acasă o întreba pe mami cum ne-am purtat și ne mustra
dacă mama îi spunea că nu am fost cuminți. Noi copiii ne
retrăgeam necăjiți, dar înainte de culcare, întotdeauna ne
îmbrățișa și nu ne lăsa să ne culcăm supărați. Ne-a ajutat în
formarea personalității, încurajându-ne ori de câte ori făceam
ceva bine.
Tata i-a primit cu mare dragoste pe fiecare din
noii membri ai familiei, respectiv pe gineri, nurori și nepoți. Pe
toți i-a iubit necondiționat și fără rezerve. Era foarte bucuros
când familia noastră lărgită era împreună, primindu-ne cu
expresia: „Ce bucurie îi faceți voi lui tăticu atunci când veniți la
el!” Pentru mulți din biserică el era „Tati” ca și pentru noi, cei
din familie.
Când am plecat ultima dată de acasă, o plecare
definitivă în Germania, ne-a încredințat pe brațul Domnului
citindu-ne Psalmul 20: „Să te asculte Domnul în ziua

336
necazului... și să-și aducă aminte de toate darurile tale de
mâncare”.
La vestea morții lui Tati am deschis Biblia la 1
Împărați 2:2: „Eu plec pe calea pe care merge toată lumea, tu
întărește-te și îmbărbătează-te”. Acesta a fost un verset care
m-a încurajat, mai ales că sufeream foarte mult pentru că nu am
putut să particip la înmormântare, neavând încă actele de ședere
în Germania în deplină regulă.

337
 Virgil Căpitanu

Ginerele cel mai mare, căsătorit cu Silvia

S-a născut la 2 aprilie 1942 la

București.
A absolvit Institutul Politehnic
București ca inginer mecanic.
A primit credința și botezul în
Biserica penticostală din
cartierul Tudor Vladimirescu
din București.
Între 1990-2005 a locuit în
Germania, iar din 2005 și până
în prezent în Sacramento, CA.
Este căsătorit cu Silvia și au împreună 2 copii, pe Ligia și
Cristian Valeriu.
L-am cunoscut pe socrul meu, Tati Bochian cam cu un
an și jumătate înainte de căsătoria mea cu Silvia, deci prin
1962. Eram foarte tânăr, aveam 20 de ani, dar totuși destul de
matur ca să pot distinge calitățile și personalitatea acestui om.
Tati Bochian era foarte sincer, foarte direct, un om foarte viu;
imediat înfiripa cu tine un dialog plăcut. Era foarte apropiat de
oamenii simpli, iar cei tineri îl iubeau foarte mult.
Îi plăceau subiectele din toate domeniile, dar prioritate
aveau subiectele din viața creștină. Nu pot uita întrebarea pe
care mi-a pus-o, dacă nu aș vrea să scriu un articol în revista
cultului având ca subiect textul din 1 Timotei 5:22: „Pe tine

338
însuți păzește-te curat”. M-a surprins încrederea acordată dar
si responsabilitatea subiectului. Mai târziu am constatat
calitatea pe care o avea Tati Bochian în a acorda încredere
oamenilor, a le acorda importanță, a-i iubi și încuraja.
A fost omul care se dezbrăca de sine însuși, știind să-i
aprecieze pe oameni, să-i stimeze indiferent de poziția lor
socială sau intelectuală. De aceea pentru frați și surori el nu a
fost doar „Pavel Bochian” - ci pur si simplu „Tati Bochian”.
La un centenar, cântărește atât valoarea omului cât si
moștenirile lăsate: harul lui Dumnezeu care a lucrat în el cu
putere, lucru care se vedea în fiecare vorbă, în fiecare gest. Și-a
trăit viața de zi cu zi cu modestia oamenilor mari.
Tati Bochian va rămâne ca o icoană luminoasă de om
credincios în adevăratul sens al cuvântului, serios în
mărturisirea pe care a făcut-o Domnului Isus Hristos de a fi un
slujitor al idealurilor creștine. Doamne ajută-ne să prețuim
veșnic pe Tati Bochian și să transmitem urmașilor noștri
moștenirile spirituale lăsate de el.

339
 Elena Dan

Cea de-a doua fiică în familia Bochian

S-a născut la 13 mai 1949 în

Mocrea, județul Arad.
A crescut în Arad, unde a
frecventat Biserica din Bujac
până în 1966, și apoi în
București la Biserica din
Crângași până în 1990.
A urmat studii de comerț și
economie în București.
Este căsătorită cu Dan Corneliu
din 1969 și și locuiesc din 1990 în Chicago, IL.
Au împreună două fete, pe Diana-Laura și Simona.

Îmi aduc aminte cu multă plăcere de anii copilăriei

mele când stăteam în jurul mesei împreună cu părinții și cu
frații mei. Tati avea o mare bucurie să ne vadă pe toți la masă și
să ne povestească întâmplări din călătoriile lui misionare.
Întotdeauna era plin de bucurie si aducător de vești bune. Când
se întorcea din vizitele pe care le făcea la diferite biserici prin
țară, întotdeauna ne povestea despre felul în care lucrează
Dumnezeu prin minuni și vindecări și cum se întorc oamenii la
Dumnezeu. De asemenea, îmi aduc aminte cu multă plăcere de
predicile din biserică. Erau pline de har si de bucurie. Duhul
Domnului era peste el și ori de câte ori vorbea, biserica se
340
înviora. De multe ori, când se întorcea dintr-o călătorie ne cânta
câte o cântare nouă si ne spunea că Duhul Domnului se coboară
în mijlocul laudelor poporului de credincioși! Biserica întreagă
se bucura, era o prezență divină pe care mi-o amintesc și azi și
o păstrez ca pe o comoară în sufletul meu. Nu puteai să stai în
jurul său și să nu te îndrăgostești de Dumnezeu. Îi mulțumesc
lui Dumnezeu pentru tatăl meu și pentru mama mea, care ne-au
lăsat cea mai frumoasă și bogată moștenire - credința în Isus
Hristos! Spun aceasta pentru că i-am văzut trăind cu adevărat
ceea ce vorbeau. Mama era o femeie a rugăciunii, iar tata un
om al rugăciunii și al Cuvântului! Îi plăcea mult să spună
versetul din Iosua: „Cât despre mine, Eu și casa mea vom sluji
Domnului”.
N-am cuvinte să-I mulțumesc lui Dumnezeu că, până în
ziua de azi, acest verset s-a împlinit în toate familiile noastre.
Cuvintele și rugăciunile rostite de părinți au mare putere!
Îmi aduc aminte cu emoție de ultima vizită pe care ne-a
făcut-o tati la Chicago. Stăteam de vorbă cu el, în jurul mesei și
l-am întrebat: „Tati, ce crezi, fetele mele vor găsi oare băieți
credincioși cu care să se căsătorească?” Tati mi-a spus atunci:
„Nu te îngrijora, fetele tale se vor căsători cu băieți credincioși,
vor rămâne în Biserică, se vor implica în Biserică și-L vor sluji
pe Domnul împreună cu familiile lor!” Mulțumesc lui
Dumnezeu că această prorocie s-a împlinit în familia mea.
Diana și Simona s-au căsătorit cu băieți credincioși, oameni ai
lui Dumnezeu, care, împreună cu familiile lor, Îl slujesc pe
Domnul.
Mama mea întotdeauna a dorit ca noi frații, oriunde am
fi, să ne iubim unii pe alții cu dragostea cu care ea ne-a iubit ea.
În adevăr avem o relație foarte frumoasă cu toți frații, cumnații
și cumnatele. Orice se întâmplă în familiile noastre suntem
alături unii de alții atât la bine cât și la rău. Atât bucuriile cât și

341
necazurile ne ajută să ne unim în rugăciune unii pentru alții și
de multe ori Dumnezeu ne răspunde rugăciunilor noastre. Sunt
mulțumitoare lui Dumnezeu pentru părinții mei care, prin
trăirea lor, ne-au arătat roadele Duhului Sfânt: dragostea,
bucuria, pacea, facerea de bine pe care ne străduim să le
împlinim și noi în familiile noastre.

342
 Dan Corneliu

Ginere, soțul Elenei Dan, a doua fiică

S-a născut la 23 ianuarie 1946 în

Rădăuți, județul Suceava.

A crescut împreună cu familia în

Arad, unde a frecventat Biserica
din Micalaca.

A făcut studii de comerț și

economie în Arad și în București.

Este căsătorit cu Elena Dan din

1969 și au împreună două fete, pe
Diana Laura și pe Simona.

Din 1990 s-a mutat în Chicago, IL, unde frecventează Biserica

„Filadelfia”, în care a fost ordinat ca diacon în octombrie
2005

Îmi amintesc cu drag despre cel care a fost Pavel

Bochian, socrul meu, pe care cu multă dragoste îl numeam Tati.
După ce ne-am căsătorit, eu cu Liliana, timp de doi ani
am locuit împreună cu socrii în același apartament. Tati mă
numea Corneluțu lui Tăticu. M-a făcut să mă simt bine si m-a
primit cu multă dragoste în casa lor.
Întotdeauna i-am iubit și i-am respectat pe socrii mei.
Atât părinții mei cât și socrii mei au avut un impact important
în viața mea și au fost un model frumos de trăire creștină. Tati
343
întotdeauna m-a iubit, m-a respectat și mi-a acordat foarte
multă încredere. Îmi aduc cu emoție aminte cum la
înmormântarea mamei mele, Tati le-a mulțumit părinților mei
pentru mine și pentru creșterea frumoasă pe care mi-au dat-o,
dăruindu-le un ginere pe care îl iubește foarte mult.
Întotdeauna am fost cu tot ce am putut alături de socrii
mei pe care i-am ajutat cum știam mai bine. Lucrând în comerț
aveam acces mai ușor la multe lucruri și aprovizionam familia
cu ce avea nevoie. Tati mă aprecia și-mi spunea cu multă
dragoste: „Sărută-te tăticu Corneluțu lui tăticu, tu întotdeauna
te gândești și la noi, la familie.” L-am iubit și i-am apreciat
învățăturile, modul de viață, felul în care și-a iubit familia,
ginerii și nurorile. Toți au fost tratați la fel în familia Bochian.
Nu pot să uit respectul și dragostea cu care Îl slujea pe
Dumnezeu. Când se ridica la amvon era plin de bucurie, Duhul
Sfânt se cobora peste el și vestea Cuvântul cu multă putere și
îndrăzneală.
Îmi amintesc o scenă dramatică din viața lui: Mami a
trebuit să facă o operație, am dus-o împreună cu Tati la spital și
am internat-o. El s-a dus, a vorbit cu doctorii, apoi a venit și s-a
rugat pentru Mami încredințând-o în mâna lui Dumnezeu. După
aceia l-am dus la Gara de Nord și a plecat în lucrarea lui
Dumnezeu în țară. Mami a rămas cu noi cei de acasă. Am
rămas uimit de dăruirea lui pentru lucrarea lui Dumnezeu în
astfel de momente critice. În drum spre gară m-am întrebat în
sinea mea: „Oare cum poate, să-și lase soția în spital (era o
operație foarte grea) și să plece în lucrare?” Când ne-am
despărțit, parcă mi-ar fi citit gândurile, mi-a spus: „Mă voi ruga
în continuare pentru Mami, iar voi să aveți grijă de tot ce are ea
nevoie.” Am înțeles că lucrarea lui Dumnezeu era importantă
pentru el, știind că Dumnezeu îi va purta de grijă soției lui.

344
Pentru mine atât el cât și Mami au rămas niște titani ai credinței
pe care nu o să-i pot uita niciodată.
Oricât am scrie despre ei, vor rămâne multe lucruri
frumoase și amintiri nescrise despre viața lor, atât de bogată în
fapte pentru Dumnezeu. Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să
ne ajute să trăim și noi la fel de frumos cum au trăit ei, să fim și
noi modele vii pentru copiii noștri.

345
 Emilia Ceuță

Fiica cea mică

S-a născut 16 august 1957 la Arad.

A crescut împreună cu familia în
Arad, unde a frecventat Biserica din
Bujac și în București, unde a
frecventat Biserica din Crângași.
A absolvit Academia de Studii
economice din București în anul
1983.
A obținut diploma de Master of Arts
în Church ministry, licența în
Teologie în 1997.
În 2004 a susținut cu succes teza de doctorat în sociologie la
Universitatea București.
În 2011 a publicat volumul „Sociologia familiei din perspectiva
creștină”.
Este căsătorită cu Pastorul Ioan Ceuță și au împreună două
fete.

TESTAMENTUL SPIRITUAL LĂSAT DE TATI

MOTTO: „Ascultaţi, fiilor, învățătura unui tată și luați

aminte ca să pricepeți, căci eu vă dau sfaturi bune: nu
lepădați învățătura mea!” (Proverbe 4:1,2)
346
 Ori de câte ori mă întâlnesc cu oameni care l-au
cunoscut pe tata mi se spune că-i semăn. Mărturisesc că este
aprecierea care îmi face mare plăcere. Fiind ultimul copil al
familiei Bochian, mi-a revenit responsabilitatea de-a avea grijă
de părinții mei până în ultima zi a vieții lor. A fost o onoare, dar
și povară destul de grea. A fost foarte greu când mi s-a cerut să
semnez înainte de a intra tata în ultima operație, pentru că
doctorul spunea că este foarte riscantă intervenția chirurgicală,
că nu știe dacă se va mai trezi din anestezie din cauza
problemelor pe care le avea la plămâni și la inimă. Tatăl meu a
auzit conversația și, ca un om lucid și responsabil, m-a absolvit
de această povară, spunâdu-i doctorului că el este conștient și
că fiind vorba despre el, este normal să își asume singur riscul.
A fost pentru mine o mare ușurare, mai ales că frații mei în
acea zi erau toți plecați din țară, iar mama se afla internată într-
un alt spital. Operația de ocluzie intestinală a decurs bine, tata
s-a trezit din anestezie și a mai trăit cam zece zile după
operație, dar într-adevăr plămânii au cedat și a intrat în comă
miercuri, 2 octombrie iar sâmbătă, pe data de 5 octombrie
2021, a plecat acasă la Domnul.
Când tata se afla pe patul de spital în ultimele zile,
înainte de a intra în comă, m-a rugat să-i citesc doi psalmi pe
care nu-i voi uita niciodată. De atunci, pentru mine, Psalmii 32
și 34, reprezintă Testamentul spiritual pe care tata mi l-a lăsat
și voi puncta câteva lucruri care se desprind din acești psalmi și
care, de fapt, sunt temelia învățăturilor pe care tata ni le-a
împărtășit în familie și ori de câte ori predica.
Psalmul 32 reprezintă bucuria omului iertat de Domnul
care și-a recunoscut păcatele, conștient fiind că mărturisirea
sinceră aduce eliberare. Iar Psalmul 34 este un psalm testament
pentru urmașii lui David și eu cred că tata și-a dorit ca înainte

347
de a pleca din lumea aceasta să sintetizeze tot ce ne-a spus și a
trăit ca om, ca părinte, ca soț și slujitor al lui Hristos.
Tati ne-a învățat să fim sinceri și să recunoaștem
când greșim. De multe ori ne spunea: „Greșeala recunoscută
este pe jumătate iertată!” Pentru el nu era prea greu să-și ceară
iertare de la mama și să recunoască dacă a greșit.
Tati ne-a învățat că rugăciunea făcută cu credință
aduce rezolvare în cele mai dificile probleme ale vieții. Am
experimentat minuni și vindecări în familia noastră. Altarul
rugăciunii nu s-a stins niciodată în familie.
Tati ne-a învățat că adevărata înțelepciune o
primim din Cuvântul Domnului care este îndreptarul
învățăturilor sănătoase.
Ne-a mai învățat de asemenea să ne bucurăm
indiferent de circumstanțele vieții și de multe ori ne spunea,
când aveam probleme: „Seara vine plânsul, iar dimineața
veselia”. Când aveam decizii importante de luat, ne spunea să
nu luăm nici o hotărâre seara când suntem obosiți, ci să ne
rugăm și să ne culcăm, pentru că noaptea este un sfetnic bun.
Dimineața, când ne trezeam, toate lucrurile păreau mult mai
clare și situațiile mai puțin încurcate.
Tati era un om vesel, cu un simț al umorului foarte
bine dezvoltat. Avea un dar minunat de a povesti, de-a ne
istorisi din experiențele lui din nenumăratele călătorii pe care le
făcea. Îmi amintesc cu drag de anii copilăriei, când eu aveam
vreo 6 ani el făcea naveta de la Arad la București. De obicei se
întorcea dimineața acasă, după ce călătorea toată noaptea și ne
adunam în patul lui, ne îmbrățișa și ne povestea câte ceva. Tati
nu ne-a propovăduit niciodată o Evanghelie a tristeții și a
autocompătimirii. Mesajul lui a fost întotdeauna plin de
speranță, de bucurie și de încurajare. „Neprihăniților,

348
bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă! Scoateți strigăte de
bucurie, toți cei cu inima fără prihană!” (Psalmul 32:11).
Din Psalmul 34 voi prezenta câteva principii de viață
pe care tata le-a trăit și pe care ni le-a transmis și nouă.
Tati ne-a învățat să fim mulțumitori și
recunoscători lui Dumnezeu cât și părinților și celor din jur.
El ne spunea că a avut multe situații în care s-a temut -
circumstanțele vieții i-au dat nenumărate motive - dar ne
spunea mereu că numai Dumnezeu ne poate scăpa din toate
necazurile și să nu punem prea mare bază pe promisiunile
oamenilor.
Tati nu ne-a obligat să mergem la biserică, sau să
citim Cuvântul lui Dumnezeu dar ne-a făcut, prin purtarea lui
și prin dragostea lui, să iubim Cuvântul lui Dumnezeu și să
experimentăm bunătatea Lui și sprijinul divin în viața de zi cu
zi.
Ne-a mai învățat că nu bunurile materiale sunt
adevăratele comori, ci pacea sufletească și liniștea unui cămin
în care domnește armonia și bucuria sunt cele mai prețioase
daruri de care are nevoie fiecare familie. Eu nu i-am auzit pe
părinții mei certându-se niciodată. Se respectau foarte mult și se
iubeau. Tati nu ne permitea să-i întoarcem vorba mamei.
Oricum, lui nu ne-am fi permis vreodată.
Am mai învățat că fericirea ne-o dă Dumnezeu dacă
Îl urmăm cu toată inima noastră, cu toată puterea noastră
și cu tot cugetul nostru. Ținea foarte mult la numele lui bun.
Ori de câte ori plecam cu tinerii din biserica noastră într-o
călătorie misionară pe la biserici, sau în excursii, ne atrăgea
atenția să ne comportăm în așa fel încât să nu îl facem de
rușine. Aceste cuvinte ale tatălui meu mi-au marcat adolescența
și tinerețea. Oriunde mergeam mă gândeam: oare dacă tata m-ar
vedea în situația asta s-ar supăra sau ar fi mândru de mine?

349
Chiar și acum sunt momente în care aceste cuvinte mă
urmăresc.
Tata era un om foarte cumpătat în vorbire și în
purtare. De asemenea era cumpătat în administrarea
banilor. Nu-i plăcea să fie dator nimănui. De nenumărate ori ne
spunea să ne întindem doar cât ne este plapuma. El ne spunea:
„Dacă în luna aceasta nu-ți ajung banii din salariu cum vei reuși
luna viitoare să faci față cheltuielilor curente și să-ți plătești si
datoriile?” Ne-a învățat să nu vorbim lucruri cu două înțelesuri,
să nu vorbim de rău pe nimeni. Ori de câte ori avea ocazia, el
scotea în evidență doar lucrurile bune despre colaboratorii lui și
despre toți cei cu care interacționa.
Am mai învățat de la tata să nu ne rușinăm de
faptul că suntem pocăiți. În vremea aceea, în anii
comunismului, la școală sau la locul de muncă oamenii îi
desconsiderau pe copiii de pocăiți și uneori chiar ne persecutau.
Tata ne spunea să învățăm bine la școală, să fim printre primii.
Când am crescut, și aveam serviciu, ne spunea să fim modele
pentru cei din jur în punctualitate, corectitudine, să muncim cu
seriozitate și singura „vină” să ne fie aceea de a fi pocăiți.
Atunci Dumnezeu ne va răsplăti și chiar și oamenii ne vor
aprecia la un moment dat.
Tati a fost un om al păcii. Nu i-au plăcut conflictele,
deși era un maestru în rezolvarea lor. El ne spunea să nu dăm
pacea pe gâlceavă. A fost, după părerea mea, una din trăsăturile
lui forte, arta de a-i face pe oameni să recunoască dacă au greșit
și să-i ajute să restabilească relațiile frânte. A fost darul și harul
cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Așa cum spune psalmistul
pacea nu vine singură, trebuie căutată și trebuie să umblăm
după ea: „...caută pacea și aleargă după ea!” (Psalmul 34:14).
Tatălui meu îi plăceau poveștile cu tâlc și în copilărie
ne citea foarte multe proverbe și maxime; erau preferatele lui.

350
Printre multele vorbe înțelepte se numără aceasta: „Atunci când
părinții le dau bani copiilor se bucură atât părinții cât și copiii,
dar când părinții sunt în situația de-a primi bani de la copiii lor,
plâng și copiii și părinții”. Am înțeles acest adevăr într-un
moment în care tata a fost nevoit să-mi ceară niște bani și nu
pot să uit tremurul vocii lui și lacrimile care i-au curs pe obraji.
I-am dat cu toată dragostea, dar am plâns amândoi. Acum când
și eu mă apropii de anii bătrâneții îmi doresc să fiu mereu în
situația de a-mi ajuta copiii și niciodată să nu fiu nevoită să cer
de la ei.
Sunt deosebit de recunoscătoare lui Dumnezeu că
fetele mele, Alina Cristiana și Elisabeta Ștefania, au avut ocazia
de a se bucura de părinții mei în anii pe care i-au petrecut
împreună. Alina avea 10 ani și Bety 6 ani când tati a plecat
dintre noi. Locuind în aceeași casă ele s-au bucurat de
dragostea lui, de poveștile cu Samuel, cu David și cele cu
Nastratin Hogea, pe care tati le îndrăgea. În seara în care a tati a
murit am fost cu fetele la spital să-l vizităm și să-i ducem ceva
de mâncare. Fiind la reanimare, fetele nu-l mai văzuseră de
când a plecat de acasă și tare mult și-au dorit să-l vadă dar nu a
mai fost posibil. Când eu am intrat în salon, o infirmieră mi-a
spus: „Acum câteva minute și-a dat duhul. A murit așa de
liniștit și așa o pace s-a așezat pe chipul lui cum eu nu am mai
văzut. Am văzut mulți oameni murind, dar el a plecat liniștit și
fericit.” Atunci mi-am adus aminte de Psalmul 116:15
„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El”.
Tati Bochian l-a iubit pe Dumnezeu în lucrarea lui cu toată
puterea lui, cu tot cugetul lui și cu toată inima lui și Domnul l-a
primit la El în Slavă. De aceea, el a plecat liniștit și în pace. Mi-
e dor de tati și-mi doresc ca și plecarea mea să fie la fel.

351
 Pastor Dr. Ioan Ceuță

Soțul Emiliei, fiica cea mică a lui Pavel Bochian

S-a născut la 3 noiembrie 1956 la

Livadia, Petroșani, județul
Hunedoara.
A absolvit Seminarul Teologic
Penticostal din București în 1984
și un program de doctorat la
Universitatea Columbia din
Carolina de Sud în 1990 și unul
la Universitatea din București,
Facultatea de Teologie în 2000.
A fost botezat în 1978 la Biserica
Penticostală din Petroșani. A fost ordinat ca pastor în anul
1984, la Galați pentru bisericile din județele Galați și Brăila. A
construit și inaugurat la data de 27 august 1989 Templul
Penticostal din Galați. În 1993 a fondat Biserica Internațională
„Harul”. În iulie 1996 a fondat Asociația „Adunările Lui
Dumnezeu din România”.
A scris mai multe cărți printre care: „Istoria Mișcării
Penticostale din România”, „Istoria Adunărilor lui
Dumnezeu”, „Arta Conducerii”, „Dumnezeirea Domnului
Isus”, „Teologie penticostală aplicată”, „Arta predicării” și
„Schițe de predici”.
Este căsătorit cu Emilia Bochian din iulie 1982, cu care are
împreună 2 fete.

352
 Despre activitatea pastorală a lui Pavel Bochian

În anul 1945 în România au fost trei organizații

penticostale: Biserica lui Dumnezeu Apostolică cu sediul în
Arad, Creștinii botezații cu Duhul Sfânt și Ucenicii Domnului
Isus, ambele cu sediul în București.
Autoritățile comuniste au anunțat că numai o singură
organizație penticostală va putea fi recunoscută în Romania.
La 14 noiembrie 1950 prin Decretul Prezidențial nr.
1203, Cultul Penticostal-Biserica lui Dumnezeu Apostolică a
fost recunoscut de autorități, sub conducerea lui Gheorghe
Bradin.
A urmat o perioadă foarte grea pentru Mișcarea
Penticostală din România, pe care aș caracteriza-o prin
următoarele:
1. Mulți credincioși nu au acceptat conducerea dictatorială a lui
Gheorghe Bradin care, în urma unificării celor trei organizații
penticostale menționate mai sus, a devenit liderul Cultului
Penticostal din România.
2. Tirajul revistelor, calendarelor și cărților de cântări precum și
al altor cărți religioase a fost redus.
3. Între anii 1961-1963 s-a impus arondarea bisericilor
penticostale existente. Prin aceasta se cerea ca mai multe
biserici dintr-o anumită zonă să nu mai primească autorizația de
funcționare de la Departamentul Cultelor, ci acestea să fie
arondate, comasate în cadrul unei biserici mai mari din zonă.
4. Pastorii puteau fi recunoscuți doar cu aprobarea
Departamentului Cultelor după un lung proces de verificări.
5. Reglementarea serviciilor religioase din bisericii se făcea
după un program impus de departamentul Cultelor: se puteau
organiza doar două servicii religioase săptămânal în biserici,

353
respectiv sâmbătă seara după ora 18 și duminica între orele 9 și
14.
6. Botezurile în apă erau admise numai pentru tinerii majori
provenind din familii penticostale. Botezul se aproba numai cu
un tabel nominal vizat de inspectorii de culte.
7. Credincioșii care se adunau la rugăciune fără autorizație erau
amendați în baza decretului 153/1970.
În anul 1950, când s-a cerut recunoașterea Cultului
Penticostal, erau circa 25.000-30.000 de credincioși, iar până în
anul 1989 numărul lor s-a ridicat la peste 200.000. Biserici
autorizate erau 800 în 1989, iar cele neautorizate erau peste
300, în total fiind peste 1100 de biserici penticostale în
România.
Cei mai mulți credincioși penticostali proveneau dintre
țăranii săraci, muncitori și oameni fără mare pregătire școlară.
Nu doresc să jignesc pe nimeni dar targhetul mișcării era pătura
de jos a societății. Această atitudine a fost susținută și de
fanatismul unic penticostalismului românesc. Se promova ideea
că sărăcia denotă sfințenie. De exemplu, Președintele Gheorghe
Bradin nu a purtat cravată niciodată, ca semn al smereniei sale;
era împotriva intelectualilor creștini pe care i-a îndepărtat din
jurul său.
Dumnezeu l-a folosit pe Pavel Bochian care a readus pe
frații penticostali cu studii superioare în biserici și i-a promovat
în conducerea Cultului. El a lucrat neobosit pentru stabilirea
păcii, pentru unitatea frățească și organizarea comunităților
penticostale din toată țara. A fost necesară o activitate intensă
pentru desăvârșirea vieții spirituale și pentru unirea principiilor
de credință deoarece bisericile și pastorii aveau adeseori diferite
convingeri și mai ales practici diferite în slujire.
În slujba de unificare și organizare a Cultului, Pavel
Bochian a întâmpinat diferite greutăți, confruntându-se cu

354
multe divergențe de opinii. Eu le-am grupat în patru tipuri de
probleme:
1. Unii slujitori și credincioși nu voiau să se înscrie în registrele
bisericilor, considerând că nu este biblic.
2. Existau păreri diferite privind lucrarea Duhului Sfânt.
3. Principalii lideri nu erau toți de acord cu organizarea unitară
a bisericilor și cu acceptarea unor structuri de conducere în
Mișcarea Penticostală.
4. Actul spălării picioarelor ca act de cult și practicat în cadrul
serviciului de Cina Domnului era o altă temă controversată.
Pentru a afla care era pulsul bisericilor, Pavel Bochian a
străbătut țara în lung și-n lat, a făcut multe călătorii cu trenul și
zeci de kilometrii i-a parcurs chiar pe jos pentru că nu existau
prea multe mijloace de transport.
Dintre slujbele exercitate de Pavel Bochian, amintesc
următoarele:
Între anii 1945-1950 a fost pastor pentru bisericile din
Județul Arad, inclusiv în comuna natală Mocrea.
În perioada anilor 1951-1965 a fost Supraveghetorul
Filialei Arad care cuprindea Județele: Arad, Timiș, Caraș-
Severin și Hunedoara dar a păstorit și Biserica Bujac din Arad.
În primăvara anului 1962 a încetat din viață Gheorghe
Bradin care a fost Președintele Cultului Penticostal. În acea
perioadă Pavel Bochian era Vice-președinte. Guvernul de
atunci nu a permis să se facă alegeri pentru înlocuirea
președintelui. Frații au decis ca Pavel Bochian să preia
conducerea Cultului Penticostal.
Nu pot să nu amintesc aici câteva aspecte ale modului în
care Gheorghe Bradin a condus Cultul Penticostal. Metoda lui
era aceea de a-i exclude din Cult pe cei care aveau influență și
potențial de lideri, chiar dacă au lucrat la organizarea Cultului.
Printre aceștia erau: Vamvu Alecsie, Trandafir Șandru, Vasile

355
Roske, Bodor Eugen, etc.. Următorul pe listă ar fi fost Pavel
Bochian dar a scăpat de excludere, deoarece Gheorghe Bradin
s-a îmbolnăvit de cancer. Boala a progresat galopant și nu după
mult timp Gheorghe Bradin a murit. Acesta este motivul pentru
care Pavel Bochian a scăpat de excludere.
În toată perioada în care Pavel Bochian a fost
președintele Cultului nu au mai fost excluși lideri și nici pastori
cu potențial.
Nu pot să spun același lucru despre ceilalți președinți
care au urmat după el. Ei au ales să urmeze exemplul lui Bradin
și au exclus din cult multe persoane cu potențial.
După ce Pavel Bochian a devenit președinte, el a dat
direcții foarte clare Mișcării Penticostale și a lucrat la
dezvoltarea acesteia în mai multe domenii din care menționez:
1. Unitatea frățească, pe primul plan. Astfel, a călătorit și a
vizitat bisericile pentru a-i aduce înapoi pe frații care au fost
îndepărtați, precum și bisericile plecate din Cult (socotite până
atunci ca disidente);
2. A încurajat tinerii din biserici și pe copiii din familiile de
penticostali să urmeze școli la toate nivelele;
3. I-a învățat pe pastori că fanatismul religios exterior nu are
nimic de-a face cu nașterea din nou și cu trăirea creștină
autentică;
4. I-a încurajat pe credincioși să fie îmbrăcați decent, într-un
context contemporan;
5. Au fost promovate principii sănătoase cu privire la respectul
față de autoritățile statului și dragostea de țară;
6. S-a pus accentul pe studierea Cuvântului lui Dumnezeu,
predicarea Scripturii și a învățăturilor biblice sănătoase;
7. Bisericile locale au fost sprijinite să se dezvolte.
Putem spune că a depus eforturi supraomenești pentru
menținerea unității Cultului, a făcut sute sau poate mii de

356
călătorii pentru a rezolva problemele din biserici; aceasta
pentru că în bisericile locale toți se considerau oameni călăuziți
de Duhul Sfânt, dar mai erau și mulți care lucrau sub imboldul
firii pământești. Astfel, sub conducerea lui Pavel Bochian a
crescut numărul credincioșilor, atât în bisericile păstorite de el
cât și la nivelul întregii țări.
În perioada în care a fost Președintele Cultului
Penticostal, Pavel Bochian a fost și pastorul Bisericii
Penticostale nr. 1 din București de pe strada Crângași nr. 23,
numită ,,Crângași”, după adresă; ulterior această biserică s-a
mutat în str. Munții Gurghiului, unde funcționează și acum sub
numele de „Betel”. Între anii 1962-1965, Biserica Crângași era
frecventată de aproximativ 200 de credincioși, iar în anul 1989
a ajuns să numere 1300 de credincioși împreună cu copiii.
Același lucru s-a întâmplat cu celelalte biserici în care a păstorit
Pavel Bochian. La Mocrea Biserica a crescut din 1945 până în
1951 de la 30 la 200 de membrii, iar în Arad-Bujac, între 1951
și 1966, biserica a crescut de la 50 la 800 de membrii.
O altă trăsătură specifică lui Pavel Bochian a fost
respectul pentru colaboratori. El a știut să-și atragă tovarăși de
slujbă în lucrarea lui Dumnezeu atât în bisericile păstorite cât și
la nivelul lucrării naționale din Romania.
Menționez câteva nume de pastori cu care a lucrat la
nivel național: Ardeu Petru, Mariș Alexandru, Berar Ioan,
Tivadar Petru, Chișe Mihai, Pop Ioan, Creangă Constantin,
Duciuc Grigore, Zamfir Dumitru, Grosu Constantin, Udișteanu
Dorin, Latiș Gavril, Mărcuș Dumitru, Popa Ioan, Sodolan Ioan,
Lipovan Ilie, Moise Viorel, Murar Petru, Augustin Berindean,
Popovici Teodor, Lăcătuș Tudor, Crișan Vasile, Mengher Ioan,
Duțu Toma, Dincă Ciolac, Leontiuc Constantin, Codreanu
Teodor, Solomon Borlovan, Stoica Stroie, Mihai Radu,

357
Bododea Ioan, Tănăsache Iulian, Topciu Nicolae, Macarie
Teodor, Pășcălău Gheorghe, Crețan Constantin și alții.
Conducerea Cultului, până în 1989, a fost realizată cu
ajutorul unui Comitet Executiv cu următoarea componență:
Președinte Pavel Bochian, Matache Dumitru - Vicepreședinte,
Vamvu Alecsie - Secretar General, Trandafir Șandru - Redactor
șef și Director al Seminarului Teologic Penticostal.

AMIRAL PAVEL BOCHIAN

COMANDANTUL FORȚELOR PENTICOSTALE
ROMÂNE - 1962-1990

Am pus gradul de AMIRAL pentru că a condus corabia

penticostală în cea mai grea perioadă a istoriei sale.
1. În timp ce autoritățile se străduiau să închidă
bisericile, Amiralul se lupta să deschidă noi biserici.
2. În timp ce bisericile erau dărâmate de autorități,
Amiralul obținea autorizații de renovare sau construcție pentru
alte locașuri de închinare.
3. În timp ce nu se aproba deschiderea școlilor biblice,
Amiralul a înființat Seminarul Teologic Penticostal din
București.
4. În timp ce se ridicau legitimații de pastor, Amiralul a
promovat noi pastori.
5. În timp ce Cultul era marginalizat, Amiralul a reușit
să facă din Cultul Penticostal o organizație bisericească
renumită în țară și în străinătate.
6. În timp ce erau tensiuni în multe biserici, Amiralul a
reușit să aducă pace în bisericile penticostale românești datorită
ungerii divine cu care era înzestrat de Dumnezeu.

358
 7. În timp ce se pleca masiv din țară pentru un trai mai
bun, Amiralul nu a vrut să-și părăsească nava, rămânând
statornic la cârmă, înfruntând furtuni greu de imaginat.
Vă invit să vă gândiți la miile de audiențe avute de
acest amiral începând de la șefii de post de Miliție din diferite
comune, primari din diferite localități și până la Șeful Statului,
pentru a susține bisericile penticostale. De la ultimul inspector
de Culte zonal și până la Președintele Departamentului
Cultelor, toți doreau să vorbească doar cu Amiralul.
Personal am fost uimit de înțelepciunea dăruită de
Dumnezeu acestui om în rezolvarea fiecărei situații limită. Am
înțeles cât de importantă este ungerea lui Dumnezeu care este
deasupra alegerilor omenești.
În Mișcarea Penticostală din România nu s-a mai
ridicat până în prezent un LIDER care să se apropie măcar de
nivelul lui Pavel Bochian.
Conducere nu înseamnă să vii la birou o dată pe
săptămână sau la două săptămâni, să semnezi niște documente,
să-ți încasezi salariul și te întorci cu avionul în aceeași zi în
care ai venit de la peste 500 km distanță.
Dacă liderii naționali și zonali actuali ar învăța ce
înseamnă să ai viziune, spirit de sacrificiu și modestie, cu
siguranță progresul lucrării penticostale ar fi diferit în România.

DE LA BOCHIAN PĂNĂ LA BOCHIAN NU A MAI

FOST UNUL CA BOCHIAN!

359
 SOCRII

„Părinții spirituali” și un model de trăire creștină

Motto:
,,Puțini au fost în lumea asta
O pildă bună pe Pământ
Ca părăsind, odată, viața
Să plângă toți la al lor mormânt.”
(La mormânt – Cristian
Vasile Roske)

Am acordat acest titlu, deși cuvântul „socrii” nu este

foarte adecvat pentru relația pe care am avut-o, începând din
anul 1982, cu părinții soției. A fost o relație părinte - copil.
După căsătorie m-am mutat împreună cu soția în apartamentul
din strada Apusului, cartierul Militari din București, unde
locuim şi în prezent. Dorința mea înainte de a mă căsători, până
s-o cunosc pe Mili, a fost să am o casă unde să locuiesc doar cu
familia mea. Împrejurările m-au făcut să accept situația de a
locui împreună în același apartament cu părinții soției. Acum,
privind în urmă, cred că stând împreună am putut să învăț multe
lucruri practice de la cel care a fost cel mai mare bărbat pe care
l-a avut Mișcarea Penticostală din România în toată istoria ei.
Pe data de 24 iulie 1982, am avut nunta și imediat după
nuntă m-am mutat în apartamentul în care locuia Pavel Bochian
și soția lui, un apartament cu patru camere în care am locuit
două familii până ce socrii au plecat dintre noi.
În perioada cât am fost student la Seminarul Penticostal
am condus și mașina instituției, în lipsa altui șofer. După ce m-
am căsătorit am avut ocazia să călătoresc şi mai mult cu fratele
Bochian. Mă lua uneori la anumite întâlniri, alteori îl așteptam
360
în mașină. Câteodată îl însoțeam la anumite evenimente la care
participau personalități ale statului. La acest tip de întâlniri
protocolul nu permitea să intre însoțit și eu am știut întotdeauna
să-mi păstrez locul, astfel că așteptam la masa șoferilor.
În toți anii în care am locuit împreună pot să spun cu
toată sinceritatea că nu au fost divergențe între noi legate de
problemele de familie. Trebuie însă să recunosc că au existat
câteva evenimente care au produs tensiuni. Acestea au fost
cauzate de acțiunile mele, pe care socrii nu erau pregătiți să le
accepte și nici nu au putut să le înțeleagă la momentul
respectiv. Au fost afectați de anumite decizii pe care eu le-am
luat, dar ulterior au fost de acord cu ceea ce am făcut pentru că
au înțeles care a fost viziunea mea. Dintre acestea amintesc
câteva din cele mai dificile: înființarea Școlii Biblice,
deschiderea Bisericii „Harul”, mutarea soției cu serviciul de la
Regionala CFR București, unde lucra ca economist, la Centrul
Creștin, nume sub care funcționa atunci organizația fondată de
noi. Cu toate că au generat anumite tensiuni la momentul
respectiv, au fost decizii importante pe care eu a trebuit să le
iau, timpul ne-a dovedit că au fost proiecte bune, care s-au
dezvoltat. Cu ajutorul lui Dumnezeu lucrurile au mers bine şi
până la urmă şi ei au înțeles că acesta a fost planul lui
Dumnezeu cu privire la noi.
Vorbind despre viața și lucrarea lui Pavel Bochian, nu
pot să nu-mi amintesc de cea pe care toţi o numeam „mami
Ileana”, soția lui pe care el o numea „mămicuța”. Această
femeie citea zilnic Biblia ore întregi, iar rugăciunile ei răsunau
în toată casa. Ea se ruga zilnic pentru binecuvântarea familiei şi
pentru lucrarea lui Dumnezeu din România şi din lume. A fost
una dintre cele mai înțelepte şi credincioase femei pe care am
întâlnit-o vreodată. A fost de o corectitudine şi un spirit al
dreptății ales. Am iubit-o mult şi am fost foarte apropiat de ea.

361
O eroină în ce privește efortul, deși umbla în cârje nu se dădea
bătută și nu renunța la ceea ce-și propunea să facă. De multe ori
făcea mâncare sprijinită în cârje. Vă mărturisesc că era o
bucătăreasă foarte bună. Era o femeie foarte ordonată și
curățenia era pe primul plan. Se îmbrăca frumos, iar soțul ei era
elegant tot timpul. Era blândă, dar şi autoritară în același timp
şi nimeni nu trecea peste cuvântul ei. Nu s-a lăsat complexată
de handicapul ei, ci a avut o voință de fier până în ultima clipă
a vieții. A știut ce a vrut de la viață, înțelegându-și menirea şi
misiunea. Dacă familia Bochian are astăzi toţi copiii pe calea
Domnului este meritul ei pentru că a știut cum să-i educe.
„TATI BOCHIAN”, cum îi spuneau toţi cei apropiați, era plecat
foarte mult timp în misiune şi pe la biserici. Soția rămânea
singură cu copiii fiindu-le şi mamă şi tată.
De data aceasta însă vreau să vorbesc mai mult despre
socrul meu, pe care toţi l-am numit „TATI BOCHIAN”. L-am
admirat ca fiind un lucrător al lui Dumnezeu cu multe daruri
speciale. Aş vrea să prezint câteva dintre aceste daruri pentru
care eu personal l-am apreciat foarte mult.
1. A fost un predicator expozițional, rar întâlnit. Nu
ținea predici lungi, dar erau pline de profunzime. De multe ori
îi rămâneau doar câteva minute la încheierea slujbei. Oricine ar
fi predicat înaintea lui, adeseori în doar cele 3-5 minute pe care
el le avea la dispoziție știa să scoată „crema predicii”. Iar când
predica 30-45 minute nu știai cum a trecut timpul. Avea un stil
personal de prezentare a Evangheliei astfel încât și un copil
putea să înțelegă. Predicile lui conțineau multe exemple din
experiența personală. Ilustrațiile pe care le prezenta atât din
Biblie cât și din cele trăite de el, erau fascinante. Ascultătorii
erau numai ochi şi urechi. Păcat că ne-au rămas prea puține din
predicile lui înregistrate.

362
 2. Ca lider, a fost un factor de echilibru între biserică şi
stat. Cunosc îndeaproape ce se întâmpla când primea un telefon
sau venea de la diverse întâlniri cu reprezentanții
Departamentului Cultelor sau cu cei de la Securitatea Statului.
Era congestionat la față şi nu de puține ori ne temeam că face
infarct şi moare pe loc. A suferit mult pentru deschiderea de noi
biserici, iar cei de acum se folosesc de munca lui fără să-şi
aprecieze înaintașii. Mulți nu fac altceva decât să se laude cu
numărul mare de biserici. Fie că era vară sau iarnă, timp frumos
sau ploaie, pleca imediat ce era chemat în zona de conflict
pentru a rezolva divergențele dintre credincioși uneori şi dintre
biserici și conducrea administrativă locală. A avut o putere de
muncă, deosebită. A iubit Evanghelia şi a făcut totul pentru
Evanghelie.
3. A fost un lider ales de Dumnezeu și a dovedit
măiestrie în arta conducerii. Deși avea doar studii medii, a dat
dovadă de multă înțelepciune. A fost mai înțelept decât mulți
dintre cei cu studii doctorale. Avea răspuns la orice situație şi
găsea o cale de rezolvare a problemelor astfel încât întotdeauna
biserica să iasă din impas și lucrarea Domnului să progreseze.
4. A avut o doctrină de credință foarte clară, bazată pe
Cuvântul lui Dumnezeu. Știa bine ce crede şi cum să expună
învățăturile Bibliei pentru ca acestea să fie înțelese de oricine îl
asculta. Cu toate că nu a avut studii teologice superioare, a scris
mai multe cărți care explică bine Cuvântul lui Dumnezeu, într-
un mod foarte clar şi profund, pentru că a primit de la
Dumnezeu înțelepciunea de a descifra taine ale trăirii creștine.
5. A fost un om plin de bucurie. Avea darul de a se
bucura de fiecare persoană pe care o întâlnea, cu o bucurie
molipsitoare, pe care o transmitea și celor din jur. Când vorbeai
cu el fața-i radia de bucurie şi oricât de trist ar fi fost cineva,
prin vorba lui caldă şi blândă aducea pace şi liniște.

363
 Personal nu am cuvinte să-i mulțumesc lui Dumnezeu
pentru că am putut locui în casă cu asemenea titani ai credinței
cum au fost socrii mei şi să învăț atâtea lucruri minunate de la
ei.
Le doresc tuturor tinerilor să aibă parte de socri așa
cum am avut eu şi, de ce să nu spun, că mi-aş dori să fiu un
socru despre care ginerii mei să spună același lucru.
În anul 1996, pe data de 5 octombrie, a murit fratele
Pavel Bochian, iar în anul 2000 pe data de 12 decembrie, a
murit sora Ileana Bochian.
În încheiere vreau să spun 7 lucruri care i-au
caracterizat pe ei ca soț şi soție.
1. CREDINCIOȘIA - au fost credincioși lui Dumnezeu
şi unul altuia. Amândoi l-au iubit pe Dumnezeu şi s-au iubit
unul pe celălalt. Cât timp am stat împreună cu ei, nu i-am auzit
vorbindu-şi pe ton ridicat sau să fie supărat unul pe celălalt, ci
tot timpul s-au alintat cu cuvinte frumoase şi s-au respectat
foarte mult.
2. AUTODIDACȚI au fost amândoi. Au iubit cartea şi
citeau foarte mult. Nu cred că trecea o zi fără să citească dintr-o
carte. Au învățat multe lucruri citind cărți despre viața
oamenilor lui Dumnezeu. Biblioteca lor era plină de cărți cu
proverbe şi maxime.
3. COPIII au fost investiția lor cea mai valoroasă. Nu
au avut multe lucruri materiale dar au investit în copiii lor. Toţi
copiii lor au urmat școli, fetele mai mari doar liceul, iar ultimii
trei copii au urmat şi facultatea. Fiecare dintre ei au avut locuri
de muncă bune şi au fost respectați şi apreciați ca oameni cu un
caracter creștin. Socrii mei şi-au iubit copiii foarte mult dar şi
copiii i-au iubit şi i-au respectat pe ei. Iubirea și respectul au
fost reciproce.

364
 4. BISERICA a fost o a doua casă pentru părinți și
copiii familiei. Toți erau nelipsiți de la Casa Domnului.
Biserica era prioritară pentru familia Bochian. Și-au educat
copiii să iubească biserica şi să se implice într-o lucrare pentru
Dumnezeu. Au fost mereu implicați în slujirea prin cântare sau
predicare. Acum ambii băieți sunt pastori unul în București,
Ioan Bochian, şi cel mai mic, Pavel care îi poartă şi numele, la
Chicago.
5. IUBIREA soților îi cuprindea pe toţi cei din jur, nu
numai pe cei din familie. Nu am întâlnit alte persoane să
vorbească despre dragoste dar şi să dovedească celor din jur
dragostea cum au făcut-o ei. Predicile cele mai multe ale
fratelui Bochian aveau subiectul „Cum să ne iubim unii pe
alții”. Au arătat foarte multă dragoste tuturor oamenilor cu care
interacționau. Au fost momente în care dragostea lor a fost
răsplătită cu ură de anumiți „credincioși”, dar asta nu i-a
împiedicat să răspundă cu bunătate și să-i primească în casa lor
și să le ofere chiar un pat cald și o masă bună la nevoie.
6. MODESTIA a fost atributul vieții lor. Deși Pavel
Bochian era Președintele Cultului Penticostal şi avea relații cu
foarte multe personalități, până la Președintele țării, acționa ca
şi cum nu cunoștea pe nimeni special, pentru a profita de așa
ceva. Ei au înțeles că toate acestea sunt doar împrejurări
vremelnice şi nu şi-au pus încrederea în poziție socială sau
bunuri materiale. Mami Ileana de asemenea era modestă şi nu
se afișa neapărat ca soție de președinte de Cult. Era smerită în
vorbire şi în felul de a se îmbrăca, deși îi plăcea să fie îngrijită
şi asortată. Modestia s-a văzut în modul lor de a trai cumpătat,
în stilul de viață şi educația pe care au dat-o şi altora.
7. IUBIREA DE ŢARĂ a fost una dintre învățăturile
promovate de soții Bochian. Deși puteau să emigreze şi să
conducă biserici mari în străinătate, au decis să rămână în

365
România să sufere alături de poporul lor. Nu au uitat niciodată
să se roage pentru binele țării şi de multe ori spuneau:
„Fericirea noastră atârnă de fericirea țării în care trăim.”
Am suferit foarte mult la plecarea fiecăruia dintre ei la
cele veșnice, dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru acești doi
titani ai credinței, care m-au primit în casa lor, în familia lor și
m-au tratat ca pe copilul lor. Dumnezeu le va da cununa vieții
veșnice şi aștept să ne revedem în cer. Modelul socrilor mei a
însemnat pentru mine mai mult decât modelul a 100 de
directori de școală.
Socrii mei nu mi-au spus cum să trăiesc, ei au trăit şi
m-au lăsat pe mine să privesc modul lor de viață şi să le urmez
exemplul.

366
 Ligia Berci

Prima nepoată a familiei Bochian

S-a născut în București la 7

septembrie 1964.
A absolvit Facultatea de Medicină
din București în 1989.
Între 1990-1992 a locuit în
Germania, unde a obținut dreptul de
a emigra în Statele Unite în 1992.
În Statele Unite a obținut dreptul de
înregistrare ca medic licențiat și
doctoratul în psihiatrie, specialitate
în care lucrează și în prezent.
Este căsătorită cu Pastorul Mircea Berci și au împreună 2 fete,
Stefanie și Sabrina.

Îmi sunt întipărite în minte nenumărate amintiri cu

bunicul meu, „tati”, cum îi spuneam noi. A fost un exemplu
pentru mine și o influență în a-L sluji pe Dumnezeu, el care m-
a iubit așa de mult și care a fost întotdeauna un sprijin neobosit
pentru mine.
Slujirea lui Dumnezeu a fost pentru el o atitudine de
viață. Îmi amintesc că în sufrageria apartamentului în care
locuia din strada Apusului era un tablou cu acest verset: „Eu și
casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15). Felul în care el a

367
slujit și a trăit Cuvântul lui Dumnezeu mi-a marcat viața,
credința și gândirea.
Eu și fratele meu Cristian am rămas de multe ori la
bunici. Mi-l amintesc pe tati citind și meditând cu Biblia în
față.
De multe ori veneau vizitatori, frați pe care îi primea cu
multă bucurie și cu zâmbetul pe buze. Oaspeții erau de cele mai
multe ori invitați la masă. Eu o ajutam pe bunica, „mami
Ileana”, cum îi spuneam noi, uneori cu cumpărăturile sau la
treburile casei. Bunica mea era tare meticuloasă. Aveam doar 5
ani când m-a învățat să calc batistele lui tati și a trebuit să le
desfac și redesfac până când au fost perfect împachetate, așa
cum dorea ea.
Mi-l amintesc pe tati uneori îngândurat și tăcut. Atunci
mami ne spunea că are probleme cu lucrarea în care era
implicat ca pastor și ca Președinte al Cultului. Știam că avea o
muncă de mare răspundere, dar niciodată nu ne vorbea despre
problemele cu care se confrunta. Pentru noi cea mai mare
sărbătoare era ziua de duminică și implicarea în biserică. Tati
se bucura să mă vadă cântând în cor sau recitând poezii. Nu ne
permiteam să întârziem la biserică. Îmi amintesc de pasiunea și
puterea cu care predica din Cuvântul lui Dumnezeu. Uneori ne
vorbea de vremurile sfârșitului, despre răpirea Bisericii și
despre venirea Domnului, subiecte care mă fascinează și astăzi.
Pe mine m-a iubit foarte mult, și ne primea cu brațele
deschise și o față plină de bucurie, ori de câte ori îl vizitam
împreună cu fratele meu Cristi și cu părinții, Silvia și Virgil
Căpitanu. Ne întâmpina cu aceste cuvinte: „Sărută-i tăticu pe
ei”. Apoi ne așezam la masă. Ceaiul de mentă și gemul de
măceșe erau nelipsite.
Nu voi uita niciodată rochițele pe care mi le-a adus din
străinătate, printre care și pe aceea de culoare albastru deschis

368
cu jabou și dantelă albă. Fratelui meu, care avea numai 5 ani, i-
a adus primul lui costum bleumarin.
Tati și mami m-au sprijinit întotdeauna în momentele
grele, s-au rugat și au postit pentru mine. Puteam să le spun
toate problemele mele. A fost o mare bucurie pentru bunicul
meu când am intrat la Facultatea de medicină. M-am dus la el
la birou să-i duc vestea, biroul lui fiind foarte aproape, pe str.
Carol Davila nr. 81, chiar lângă Facultatea de medicină. Știam
că aștepta vestea cu nerăbdare căci se rugase mult pentru mine
și mi-a spus atunci că a-i ajuta pe cei în suferință este ceva
divin, căci Domnul Isus Însuși a venit ca „oile Lui să aibă
viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10). Mai târziu îmi cerea
să-i verific tratamentul. El mi-a cumpărat primul meu
stetoscop.
Tati Bochian a fost cel care m-a botezat și tot el a cerut
binecuvântarea Domnului cu ocazia căsătoriei mele cu soțul
meu Mircea.
M-am bucurat de vizita lui în Sacramento, USA în
octombrie 1993. Atunci mi-a întâlnit fetele, pe Ștefania și
Sabrina, primele lui strănepoate. S-a jucat cu Ștefania cu
mingea și s-a bucurat că prima lui strănepoată vorbește
românește. Ne-am despărțit de el și la plecare ne-a apreciat casa
în care locuiam și ne-a spus: „Mi-a plăcut tare mult rânduiala
pe care o aveți voi aici în Sacramento”. Am mai vorbit de
atunci cu el la telefon, dar atunci la Sacramento a fost ultima
dată când l-am văzut. Nu voi mai avea ocazia să-l văd, să-i simt
îmbrățișarea caldă, să-i aud glasul duios dar ceea ce am învățat
de la el, sfaturile lui, frumoasele amintiri nu le voi uita.
Am mai învățat de la bunici respectul pentru lucrarea
lui Dumnezeu și ce înseamnă a fi statornic. Toate acestea le
trăiau și le practicau și părinții mei Silvia si Virgil și unchii și

369
mătușile mele Liliana, Cornel, Nelu, Mariana, Luțu, Sanda,
Mili și Marinel.
Ne rămâne nouă datoria, dragii mei verișori, Diana,
Simona, Andreea, Paul, Sandra, Ina, Morissa, Alina, Bety, să
ducem mai departe lucrarea începută de acești înaintași ai noștri
și versetul din Iosua: „Eu și casa mea vom sluji Domnului” să
rămână motto-ul familiilor noastre. Și de asemeni, să fim un
exemplu în a-L sluji pe Dumnezeu, a iubi și a fi un sprijin
pentru cei din jur, așa cum Tati Bochian ne-a învățat. Domnul
să ne ajute pe toți să ne îndeplinim această misiune!
Nu pot să uit sărbătorile noastre de familie când ne
întâlneam cu mic cu mare în apartamentul bunicilor și ne
bucuram împreună. Printre aceste sărbători se numără și
revelionul din anul 1987, de data aceasta în noul apartament al
tinerii noastre familii Mircea și Ligia Berci din Drumul
Taberei.
Vă iubesc și vă îmbrățișez pe toți cu dor și drag cu
ocazia Centenarului bunicului meu scump, Pavel Bochian.

370
 Diana Taloș

Fiica cea mare a Elenei Dan

S-a născut pe 14 februarie 1975.

A învățat la Liceul Matematică-Fizică
43, promoția 1993.
A absolvit International Academy of
Design and Technology.
Locuiește în Chicago și este căsătorită
cu Claudiu Taloș, fiul Pastorului
Vasile Taloș.

Deși au trecut 22 ani de la moartea bunicului meu,

Pavel Bochian, expresia feței lui plină de dragoste și vocea lui
blândă sunt încă vii în memoria mea. Îmi amintesc cu multă
plăcere de anii copilăriei, când ne întâlneam cu întreaga familie
la „Mami” și la „Tati” acasă, sărbătorind diferite evenimente
din familie, sau doar ca să fim împreună. Tati Bochian era de
multe ori plecat în interes de serviciu prin țară, însă când era
acasă, bucuria lui era să ne vadă pe toți în jurul mesei lui.
Puteai vedea cum fața i se lumina când copiii, ginerii, nurorile
și nepoții erau alături de el. Avea un mod aparte, original, de a
ne alinta, folosind diminutive ale numelor noastre. Pe mine mă
striga „Dienuca lui tăticu”. Nimeni nu m-a numit în felul acesta
în afară de Tati. Acele cuvinte simple erau încărcate de o
dragoste atât de profundă încât o simt și astăzi.
În casa bunicilor mei era bucurie, pace și armonie, care
nu puteau veni decât dintr-o dragoste sinceră pentru Dumnezeu
și o relație zilnică cu El. „Mami Ileana”, cum îi spuneam noi
371
toți bunicii, era o femeie a rugăciunii și zilnic se ruga pentru
fiecare amintindu-ne înaintea lui Dumnezeu pe nume. De
asemenea, se ruga zilnic pentru biserică și ținea post o dată pe
săptămână pentru bunul mers al lucrării, astfel lucrând alături
de Tati, susținându-l din umbră prin rugăciune în munca grea și
uneori stresantă, dar bogată în binecuvântări, la care l-a chemat
Dumnezeu.
Tati era și el un om al rugăciunii și al studiului biblic.
De câte ori mergeam la ei, Tati era la masa lui de lucru citind
Biblia și meditând asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Din păcate
eram prea mică să-mi mai amintesc predicile lui. Un lucru mi-a
rămas în memorie și nu îl voi uita niciodată: indiferent de
dificultățile cu care se confrunta zilnic, oboseala, problemele de
sănătate sau stresul produs de natura slujbei pe care o avea, de
câte ori se ridica la amvonul bisericii sau discuta cu cineva din
Biblie, fața i se lumina la o clipeală de ochi. Puteai vedea cum
prezența lui Dumnezeu se cobora peste el și-i ridica orice
problemă ce apăsa pe umerii lui. Această imagine mi-a rămas
vie în memorie și uitându-mă în urmă, îmi dau seama de
profunzimea relației bunicilor mei cu Dumnezeu, iar exemplul
lor mă va urmări toată viața. Mă rog, ca și Elisei, să vină și
peste familia mea o îndoită măsură din duhul lor.
În final voi spune si eu ca scriitorul Ion Creangă: „Nu
știu alți cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii
mele...”, la casa bunicilor din București, „parcă-mi saltă și
acum inima de bucurie!”

372
 Simona Zdrențan

A doua fiică a Elenei și a lui Cornel Dan

S-a născut la 20 noiembrie 1976.

A început studiile liceale la Liceul
Teologic „Logos” din București și a
terminat la Amunsen High School din
Chicago, IL
Este căsătorită cu Radu Zdrențan și
slujesc împreună ca directori ai
programului de Școală Duminicală al
Bisericii Penticostale Române
„Filadelfia” din Chicago.

Tati Pavel Bochian,

A fost și este până în ziua de azi stâlpul credinței

pentru familia noastră. Îmi aduc aminte cu plăcere de bunătatea
bunicului meu, de dragostea lui și de bucuria cu care ne primea
ori de câte ori îl vizitam. Bunătatea, înțelegerea și dragostea pe
care o arăta oamenilor din biserică sau fraților de pretutindeni,
o arăta de 10 ori mai mult copiilor, ginerilor, nurorilor și
fiecărui nepot.
Îmi aduc aminte cu multă plăcere de nenumăratele
ocazii în care ne uneam cu toți în casa lui Tati. Îi plăcea tare
mult să sărbătorim împreună zile de naștere ori să împărtășim
373
masa de duminica la prânz cu toată familia. Parcă îl văd stând
în capul mesei, cu zâmbetul pe buze. De nenumărate ori ne
spunea cât de fericit este să fie cu toți copiii împreună. Nu l-am
auzit niciodată să ni se adreseze rostind cuvinte nepotrivite.
Nepoții nu îl deranjau niciodată, el nu ne repezea, îi făcea mare
plăcere să-l vizităm, ne îmbrățișa și ne pupa de parcă nu ne-ar fi
văzut de o veșnicie.
Respectul și dragostea lui față de Mami Ileana erau
impresionante. Îi admiram că, în ciuda tuturor greutăților, după
mulți ani de căsnicie, 5 copii căsătoriți, 10 nepoți pe vremea
aceea, după fel și fel de furtuni pe care viața le-a aruncat în
drumul lor, dragostea lor a crescut tot mai mult, iar credința lor
în Dumnezeu era de neclintit.
Nu-mi aduc aminte de multe din predicile lui Tati, fiind
prea mică, poate eram de multe ori cu capul în nori în biserică
sau poate vorbeam cu Andreea sau Paul Bochian, când se
predica.
Dar nu voi uita niciodată sfaturile pe care le dădea
copiilor lui când eram cu toții împreună. Mereu le spunea: „Să
vă iubiți unii pe alții, nu întoarceți rău pentru rău, să nu vorbiți
cu ură, arătați dragoste tuturor. Lăsați-L pe Dumnezeu să facă
dreptate, căutați pacea și buna înțelegere cu toți oamenii”.
Mulți ani după aceea, când eu am început să citesc
Biblia mi-am dat seama că tot ce ne îndemna și ne învăța el
erau cuvintele Domnului Isus. Am înțeles că el și-a trăit viața în
fiecare zi după modelul lui Isus. Iar astăzi cuvintele lui sunt
imprimate în inima și în mintea mea. Iar eu și Radu, soțul meu,
încercăm să trăim și să-i învățăm pe copiii noștri să trăiască
aceste cuvinte.

374
 Ina Bochian

S-a născut la 18 iulie 1983 în

București.
Este licențiată a University of
Illinois, Chicago.
A publicat cartea „I Am Just
Enough Faith: Fighting Terror
with Faith” alături de Jason M.
Peterson, în anul 2020.

Ina Bochian, fiica lui Pavel Bochian jr., Luțu, cum îi

spunem noi, la numai 14 ani a compus această poezie în limba
engleză și a recitat-o la înmormântarea bunicului ei, Pavel
Bochian.
(Versiunea în limba română tradusă de Pavel Bochian
jr., tatăl Inei)
Eroul păcii

De vrei să-nvingi și tu-n război

Și să te-nscrii între eroi
Nu te lupta cu pumnii goi,
Ci cu puteri și virtuți noi.
Războaiele sunt despre bătălii
Și pot să-nvingă buni sau răi.
Dar dacă vrei între eroi
Gândește acum la pașii tăi.
375
Nu-i ținta noastră de luptat
Sau un război de câștigat.
Câștigă inimi, nu bătăi.
Fă din dușmani amicii tăi
Și-atunci vei fi apreciat
Erou, chiar dacă n-ai luptat.
Eu știu un om cât a trăit
De multe ori a fost lovit,
Lovit de cel considerat
Că-i este prieten și fârtat.
Dar n-a răspuns nicicând cu ură
Și nu s-a plâns de lovitură
Și omu-acesta cumpătat
Avea un dar, dar de-mpăcat.
Și multe bătălii a câștigat
Pentru că nu s-a-ntărâtat.
Pe adversari i-a cucerit
Cu darul lui de om iubit.
El n-a avut nici pumnul greu
Și nici un răcnet ca de leu
A câștigat fiind mereu
Blând, gata de împăciuit.
De-aceea l-au invidiat
Și l-au bârfit și criticat
Că n-a urât și n-a lovit
Ci a iubit și-a suferit.
Bunicul meu, azi vă pot spune
A fost erou în națiune.
Un pionier penticostal
Ce n-a fost dus de-al urii val.

376
 El a iubit și-a ajutat
De-aceia mulți nu l-au uitat.
Și încă aud în glasul lor
Că a fost blând și bun păstor.
Nu plâng acum eroul meu
El este-n cer cu Dumnezeu.
Acum sus eliberat
De luptele ce s-au purtat.
Și pot să spun că-i răsplătit
Cu-o pace fără de sfârșit.

377
 Alina Cristiana Ceuță

Fiica cea mare a familiei Ceuță

S-a născut la 25 decembrie 1986 la

București.

A absolvit Universitatea București

cu diplomă de licență în Psihologie
și Științele Educației în 2008.

A primit doctoratul în Științele

Educației la Universitatea
București în 2016

Are doi copii.

Despre Tati Bochian se pot scrie câteva romane și să fie

o lectură atât de interesantă încât să nu mai vrei să lași cartea
jos. Adaug și eu un scurt, dar important capitol.
Îmi amintesc de Tati în fiecare seară când urc în pat cu
copilașii mei, Matei și Victoria, și le spun povești. Pentru că
acela era și momentul nostru cu tati. Oricât de ocupat cu vizite
ar fi fost Tati în timpul zilei, seara era pentru noi și Samson și
David și Samuel. Tati nu era un fan al lui Creangă sau Ispirescu
(deși nu îi blama în niciun fel pe cei care erau). Cred că doar
folosea aceste exemple pentru că erau din singura lectură pe
care el o considera schimbătoare de vieți. Și ce adevăr mare
zicea!

378
 Una dintre poveștile noastre preferate era cu Samuel. Îmi
plăcea așa de tare să îi continui povestea spunând astfel:
Ascultă, Doamne, că robul Tău vorbește! Și ne prăpădeam de
râs. Tati încerca să mă convingă altfel, adică să cităm textul
corect.... Eu consideram amuzantă interpretarea mea.
A plecat dragul meu Tati prea repede dintre noi, înainte
să mă convingă de niște adevăruri, înainte să pot să îi aud
cuvintele înțelepte când lacrimile primelor prietenii distruse îmi
brăzdau obrajii, sau nereușitele unor examene îmi încercau
puterile. Așa de curioasă aș fi să povestesc îngrijorările mele cu
el și să aud idei, soluții sau poate doar să simt o caldă și
liniștitoare îmbrățișare.... Dar mă rezum acum la un act de
imaginație, unul cu care deja m-am obișnuit. Mai jos redau trei
lecții pe care mi le-a predat cu determinare metodică în timpul
mult prea scurt, dar prețios pe care l-am avut împreună.
Draga lui Tati, Alinuța, (căci așa eram toți pentru el) să
nu uiți de durerea celor din jur și de luptele pe care le are de
dus fiecare. Cred că nu am întâlnit un om mai iubitor de
oameni.... Cred că într-adevăr, lecția dragostei necondiționate,
imaginea Tatălui Suveran, de la el am învățat-o.
Când te ridici în fața oamenilor spune-le ceva cu sens,
ceva dătător de viață, pentru că oamenii n-au nevoie de
interpretări pompoase, ci de a auzi că șansa de a avea o viața
mai bună este aproape. Nu știa Tati, în modestia lui, că intuia
cele mai avangardiste lecții de „public speaking” din sfera
„storytelling-ului” și că intuia psihologia subconștientului care
răspunde cel mai bine la metafore. Diferența dintre el și
marketerii actuali era că mesajele lui erau despre veșnicie și nu
se terminau la finalul discursului ci brăzdau mintea și inima.
Ce-i drept, el a avut modelul Logos, adică al Povestitorului
Absolut, care este Însuși Dumnezeu.

379
 Când nu mai poți, genunchii sigur sunt răspunsul! Nu
știu dacă există un om care să fi trăit mai intens în șoaptă
lucruri greu de imaginat. Îl vedeam câteodată pierdut cu
privirea pe scaunul din bucătărie, gândindu-se la lucruri mult
mai greu de povestit, complex de trăit și câteodată imposibil de
înțeles. Dar rugăciunea era nelipsită din viața lui! Conectarea
cu Cerul, atât de puternică urmată de rezultate - iată o
moștenire!
Tati, dragul meu, căci așa ți-aș spune acum,
MULȚUMESC pentru ceea ce continui să fii chiar și acum
când nu mai ești...

Cu lacrimi în ochi, dar amintiri atât de dragi,

Nepoțica Alina

380
 Elisabeta Ștefania Mihai

Fiica cea mică a familiei Ceuță

Elisabeta Ștefania Mihai s-a

născut la 25.08.1990 la Berlin și
este absolventă a Facultății de
Istorie, din cadrul Universității
București, specializarea Relații
Internaționale și Studii
Europene.

Este căsătorita din anul 2015 cu

Ciprian Mihai și au împreună 3
copii.

Cred că sunt una dintre cele mai binecuvântate nepoate

ale lui Tati. Am fost nepoata cu care a petrecut cel mai mult
timp. Deși aveam doar 6 ani când a murit, îmi amintesc și azi
cum îmi dădea să mănânc în guriță pâine cu unt și cu gem sau
pâine cu unt și cu sare.
Nu pot să uit cum ne lua lângă el în pat și ne povestea
despre David și Goliat, sau despre Daniel în groapa cu lei.
Datorită lui am avut o copilărie fericită, plină de iubirea
pe care doar bunicii o pot da copilașilor.
Când am crescut, studiind istoria, din respect pentru tot
ceea ce a făcut Tati, bunicul meu, sau pionierul Mișcării
Penticostale din România, am studiat istoricul Mișcării
Penticostale. Ce m-a uimit din tot ceea ce am studiat și am aflat
despre el, este că el a trăit ceea ce a predicat și ne-a lăsat o
381
moștenire extrem de puternică atât la nivel spiritual cât și
moral. Dacă am fi curioși să studiem istoria penticostală din
România, nu cancanurile ei, cum au fost prezentate în anumite
lucrări considerate istorice, am afla că pastorii de atunci, liderii
mișcării au făcut tot ce au putut și au știut mai bine pentru ca
lucrarea lui Dumnezeu să înainteze și oamenii să Îl cunoască pe
Dumnezeu.
Tati a fost și va rămâne un exemplu de decență,
moralitate și diplomație atât în ochii credincioșilor de rând cât
și în cei ai autorităților. Pavel Bochian, merită mai mult decât
un simplu capitol într-o carte de istorie, merită să îi studiem
viața, lucrarea și să o spunem și celorlalți astfel încât afirmația
lui Nicolae Iorga să nu se împlinească: „Un popor care nu își
cunoaște trecutul este condamnat să îl repete.”

382
 ALBUM FOTOGRAFIC AL
EVENIMENTULUI „CENTENAR
PAVEL BOCHIAN”
Participanții la Simpozionul Centenar Pavel Bochian

385
Grupul de laudă și închinare al Bisericii „Emanuel”

Moment de rugăciune cu Alexandru Popp

386
Corul poemiștilor condus de Aurel Alăzăroaie

387
Centenar Pavel Bochian – 24.11.2018 (imagini din sală)

388
Ioan Bochian – Organizatorul Simpozionului Centenar Pavel Bochian

Ioan Ceuță

389
Victor Opaschi – Secretar de Stat, Secretariatul de Stat pentru Culte

Ciprian Gheorghe-Luca

390
 Ileana Cernat

Constantin Grămadă – Președinte CRP București

391
 Virgil Achihai

Emilia Ceuță

392
 Dragnea Lidia

Ardeu Aurel

393
Chelu Iulian

Biro Ștefan

394
Constantin Grădinaru

Bran Dumitru

395
Adrian Pușcaș -fost dirijor în Biserica Crângași București

Dorel Curcă

396
 Constantin Buzatu

Emilia Ceuță alături de fratele ei, Ioan Bochian

397
 Ardeu Aurel cu familia Mariana și Ioan Bochian

Constantin Grădinaru cu familia Mariana și Ioan Bochian

398
Familia Ioan și Mariana Bochian cu Ciprian Gheorghe-Luca

Prof. Ciprian Bălăban (centru) cu grupa de studenți de la ITP

399
Index de nume

A.
Achihai, Doina-Laura, 238 Ardeu, Aurel, 273, 393, 398
Achihai, Virgil, 238 Ardeu, Cornelia, 273,
Alăzăroaie, Aurel, 387 Ardeu, Emanuela Otilia, 273
Albu, Zoltan, 132, 149 Ardeu, Linda, 273
Almoșdi, 103 Ardeu, Petru Sr. (Pătruț), 92, 110, 112,
Amarie, 114 258, 273, 274, 289, 327, 357
Ardelean, Moise, 216 Ardeu, Petru Jr., 112, 114
Ardelean, Voichița, 216 Ardeu, Uțu, 274
Ardeleanu, Gheorghe, 84 Avram, Ion, 274, 321
Ardeu, Agrița, 274

B.
Barbu, 93 Bochian, Ina, 51, 305, 309, 375
Barratt, T. B., 56 Bochian, Mariana, 51, 235, 309, 370,
Bădulescu, Puiu, 314 398, 399
Bălăban, Ciprian, 261, 399 Bochian, Morissa, 305, 311, 370
Bălăban, Flori, 261 Bochian, Paul, 51, 309, 311, 370, 374
Bălcescu, Nicolae, 252 Bochian, Pavel Sr., 15, 16, 21, 29, 41,
Berar, Florița, 33 176
Berar, Ioan, 22, 27, 29, 123, 158, 228, Bochian, Pavel, 13, 14, 17, 46, 73, 89,
357, 101, 108, 173,188, 189, 192, 193, 194,
Berar, Ioan, 43 195, 196, 198, 199, 200, 202, 204, 206,
Berci, Ligia, 51, 309, 315, 328, 329 207, 209, 211, 215, 217, 218, 219, 220,
Berci, Mircea, 51, 309, 310, 328, 329, 222, 223, 224, 225, 227, 229, 231, 233,
330, 367, 369, 370 234, 235, 239, 240, 241, 244, 246, 247,
Berci, Sabrina, 310, 328, 367, 369 249, 250, 255, 258, 259, 260, 261, 265,
Berci, Ștefania, 401 267, 268, 269, 270, 273, 274, 275, 274,
Berindean, Augustin, 159, 357, 277, 278, 279, 280, 281, 282, 284, 286,
Berlo, Dinu, 44 287, 288, 290, 291, 300, 301, 303, 311,
Berlo, Pavel, 21 316, 317, 318, 319, 321, 322, 323, 324,
Biro, Ștefan, 278 326, 327, 328, 329, 335, 339, 343, 252,
Bochian, Andreea, 51, 309, 311, 370, 341, 354, 355, 356, 357, 358, 359, 360,
374 361, 362, 364, 365, 370, 371, 373, 375,
Bochian, Elena Liliana, 51,193, 265, 382, 383, 385, 388, 389
309, 310 Bochian, Pavel Jr. (Luțu) 51, 193, 207,
Bochian, Emilia, 51, 193, 269, 272, 310, 272, 305, 309, 310, 311, 312, 324, 365,
324, 360, 370 370, 375
Bochian, Ileana, 50, 52, 106, 193, 196, Bochian, Sanda, 51, 307, 309, 314, 315,
287, 361, 364, 371 370
Bochian, Ioan (Nelu), 51, 111, 132, 193, Bochian, Sandra, 51, 309, 311, 370
213, 217, 233, 235, 239, 244, 246, 259, Bochian, Sara, 15, 21, 22
265, 272, 274, 276, 277, 285, 289, 299, Bochian, Silvia, 50
302, 309, 310, 324, 370, 389, 397, 398 Bochian, Silvia, 50, 193, 272, 306
Bochian, Ioan, 43 Bodea, Ana, 110

401
Bodea, Pavel, 110 Bubic, 125, 126
Bododea, Ioan, 69, 159, 358 Buda, Dumitru, 26, 27, 29, 30
Bodor, Eugen, 356 Budeanu, Paul, 288
Bogatu, 49 Bulgăr, Emil, 73, 94, 95, 100, 101, 198,
Bondoc, Maria, 97 228, 258, 266
Borlovan, Solomon, 159, 357 Bulza, Ana, 33
Bota, Paul Emile, 130 Bulza, Gusti, 327
Bradin, Gheorghe, 33, 65, 67, 68, 69, 70, Bulza, Ioan, 22, 27, 29
71, 84, 92, 94, 95, 96, 180, 183, 188, Bulza, Petru, 22, 27, 29, 31
189, 190, 214, 220, 227, 250, 289, 325, Bunaciu, Ioan, 78
326, 353, 354, 355, 356 Burduloiu, Ion, 96, 100
Bradin, Persida, 65, 180, 183 Buzatu, Constantin, 299, 397
Bran, Biatrisa, 285 Buzatu, Daniel, 299
Bran, Dumitru, 285

C.
Caravan, Vladimir, 289 Chișe, Teodor, 50
Caraș, Costel, 235 Ciolac, Dincă, 159, 357
Catargiu, Elena, 150, 151 Ciurea, Aurel, 318
Căileanu, Samoil, 141 Ciurea, Bujorica Aurelia, 316, 317, 318
Căpitanu, Cristian Valeriu, 51, 388 Ciurea, Filimon, 316
Căpitanu, Gicu, 309, 310 Cîmpean, Florin, 314
Căpitanu, Ligia, 51, 309, 338 Cociuba, Cristi, 290
Căpitanu, Virgil, 51, 335, 338, 368, 369 Cociuba, Ion, 289, 290
Căpitanu, Silvia, 306, 335, 338, 368, 369 Codreanu, Teodor, 204
Cătana, Ioan, 112 Cojocaru, Pintilie, 71
Cătană, Ion, 31 Coman, Maria, 320
Câmpeanu, 114 Comșa, Gheorghe Grigore, 262, 263
Cernat, Ileana, 291, 391 Covaci, Constantin, 263
Ceuță, Alina, 51, 309, 311, 351, 370, Cniș, Mircea, 321
378, 380 Creangă, Constantin, 48, 49, 111, 158,
Ceuță, Elisabeta Ștefania, 51, 328, 351 357
Ceuță, Emilia, 14, 275, 276, 309, 346, Crețan, Constantin, 160, 358
391, 397 Crișan, Valeria, 266
Ceuță, Ioan (Marinel), 51, 101, 232, 235, Crișan, Vasile, 159, 357
239, 246, 269, 272, 273, 276, 277, 285, Cunningham, Jan, 243
346, 352, 389 Cunningham, Rick, 243
Ceuță, Matei, 378 Curcă, Dorel, 288, 396
Ceuță, Victoria, 378 Curcă, Mihai, 100
Chelu, Iulian, 266, 394 Cuț, Vasile, 84, 89, 91, 107
Chișe, Mihai, 158, 357
402
D.
Dan, Cornel, 51, 265, 309, 310, 324, Diac, Ligia, 315
340, 343, 344, 370, 373 Diaconescu, 239
Dan, Diana, 51, 309 Dogaru, 119
Dan, Elena Liliana, 248, 265, 309, 324, Domșa, Nicolae, 219
340, 343, 370 Donat, Ioan, 23
Dan, Simona, 51, 309, 340 Draghe, 280
Danciu, Ioan, 93 Drog, 289
Dascălu, Octavian, 235 Dronca, Teodor, 233
Deac, Vasile, 110 Duciuc, Grigore, 158, 357
Dehelean, 36 Dumitrescu, Petru (Petre), 96, 100
Deznan, Gheorghe, 326 Duțu, Toma, 159, 357
Diac, 315

E.
Erlandsen, Tom, 121
Edvarsen, Aril, 122

F.
Fâșcu, Ioan, 57 Florea, Iulian, 70
Fițui, Beniamin, 323 Frânc, Iosif, 101, 159
Floare, 109

G.
Gavrilă, 107 Graham, Billy, 208
Geta, 317 Grădinaru, Constantin Gheorghe, 275,
Gheorghe-Luca, Ciprian, 248, 390, 399 395, 398
Gheorghe-Luca, Liliana, 248 Grămadă, Costel, 245, 391
Gherasim, Mihai, 97 Greenway, Charles, 195
Ghirișan, Ilie, 110 Grosu, Constantin, 123, 158, 357
Goodall, Wayde I., 213 Grosu, N., 61
Gog, Lazăr, 321 Groza, Petru, 59
Golescu, Dinicu, 252, 259 Grozescu, Elvira, 23

H.
Haiduc, Munteanu, 112
Handrea, Toader, 95, 98 Hălmăjan, Gheorghe, 27
Hanga, Dumitru, 320 Hândea, 41, 42
Haris, Ralph W., 103 Hus, Jan, 150

403
I.
Iacob, Ileana, 50 Iorgovan, 325
Iacob, Marișca, 27 Isbașa, Alexandru, 69
Ilieș, Nicu, 235 Istrate, Nelu, 132
Ioachimov, Nicolae, 114 Ișfan, 325
Ioanid, Costache, 292 Ișfan, Samuel, 328
Ion, Alexandra, 305

J.
Jiloveanu, Ioan, 71, 96, 288 Jiber, Angelica, 275
Jimon, Maria, 32 Jimon, Nicolae,21, 22, 27, 29, 31

L.
Lăcătuș, Tudor, 159, 357
Lacy, Tony, 235
Larsen, Finn, 139, 140, 233
Larsen, Solvei, 139, 140, 233
Latiș, Gavril, 158, 282, 357
Lela, Cornel, 32
Lela, Gheorghe, 22, 32, 69, 202
Lela, Gheorghe Jr., 32
Leontiuc, Constantin, 101, 123, 159,
168, 169, 197, 228, 257
Leontiuc, Iuliana, 197
Lepa, 44, 46
Lipovan, Ilie, 158, 357
Lucaci, Bujorel, 323

M.
Macarie, Teodor, 160, 358
Mackiesh, Robert (Bob), 195, 244
Maresciuc, Rodica, 287
Mariș, 47
Mariș, Alexandru, 158, 311, 357
Mariș, Solomon, 285
Matache, Dumitru, 93, 358
Matei, 247
Matei, Loredana Camelia, 245
Mateș, Ștefan, 314, 315
Mărcuș, Dumitru, 158, 357
Mărcuți, Augustin, 22, 25
Mecheș, Gheorghe, 107, 108
Mengher, Ioan, 159, 357
Mercea, Gheorghe, 47
Mesaroș, Marinel, 123, 161
Mihai, Cornel, 289
Mihai, Elisabeta Ștefania, 381
Mihnea, 50
Mila, Constantin, 107, 108,
Modog, Florin, 314, 315
Moise, Viorel, 158, 159, 357
Moisescu, Iustin, 120
Murar, Petru,159. 357
Mustea, Samuel, 84

N.
Necula, Stoiana, 299
Neța, Ioan, 69,
Nicolle, André, 189

404
O.
Ocolișan, 325 Oprea, Ion, 227
Olar, Mihai, 69, 70 Opaschi, Victor, 220, 390
Oprea, Florea, 50

P.
Palci, 36 Popa, Ioan, 158, 357
Pășcălău, Gheorghe, 160, 358 Popa, Iuliana, 23
Petcuț, 112 Popa, Onu, 22
Pethrus, Lewi, 121, 123 Popescu, Alexandru, 50
du Plesis, David, 148, 149 Popescu, Tudor, 49
Pop, Ioan, 158 Popovici, Teodor, 159, 357
Pop, Ioan, 158, 357 Popp, Alexandru, 291
Pop, Niculae, 158, 161, 162 Porubin, Ioan, 72
Popa, Aurel, 23 Proca, Emil, 318
Popa, Elena, 22 Pușcaș, Adrian, 396
Popa, Ghiță, 97 Pușcașu, 23

R.
Radu, 44, 45 Rica, 236
Radu, Mihai, 159, 357 Rem, Tore, 121
Ravan, Marion, 141 Roske, Cristian Vasile, 73, 93, 123, 212,
Ravan, Tim, 141 226, 230, 251, 291, 355, 360
Rădulescu, Florin, 97, 98 Roșca, Ioan, 47

S.
Sandu, 289 Smith, 263
Santana, Jo, 208 Sodolan, Ioan, 158, 357
Sighete, Florea, 219 Stanciu, Vlad, 96, 100
Sighete, Gheorghe, 25, 27 Stănescu, Ion, 100
Sighete, Maria, 27 Stoian, 106
Simion, Marian, 141, 235 Stoica, Stroe, 159, 357
Simion, Mariana Avia, 213 Suciu, Maria, 102
Schmidt, Gustav, 263 Suciu, Teodor, 84

Ș.
Șuteu, Diana, 272

T.
Taloș, Claudiu, 371
405
Taloș, Diana-Laura, 34, 341, 343, 370, Toma, Duțu, 159, 357
371 Topciu, Nicolae, 160, 358
Taloș, Vasile, 371 Trandafir, Șandru, 70, 71, 72, 73, 93, 94,
Tănăsache, Iulian, 160, 358 96, 102, 103, 123, 124, 149, 189, 191,
Tipei, Cornelia (Neli), 218, 220 202, 204, 215, 217, 227, 228, 229, 246,
Tipei, Maria, 219 250, 355, 358
Tipei, Pavel Riviș, 116, 162, 218 Trask, Thomas E., 206, 213
Tivadar, Petru, 158, 357 Trinca, Vasile, 314
Tocăniță, 21 Truman, Harry S., 59
Toma, Darius, 311 Tufan, 378

Ț.
Țon, Iosif, 321

U. Ungureanu, Eugen, 317

Udișteanu, Dorin, 158, 357 Ursuțiu, Ioan, 31

V.
Varbiu, Ștefan, 308 Vivier, Lucien, 208
Vamvu, Alecsie, 70, 71, 73, 93, 94, 123, Vlad, Ioan, 96, 100
124, 160, 202, 227, 355, 358

W.
Wycliffe, John, 150
Wahnnemacher, Philip, 207

Y.
Younggi Cho, David, 135, 213

Z.
Zamfir, Dumitru, 158, 357 Zdrențan, Simona, 310, 341, 343, 370
Zdrențan, Radu, 310, 373 Zimmermann, Thomas, F., 123, 194, 195
Zopfi, Jacob, 288

Index de localități

A.
Agigea, 243 Almaș, 33, 118
Agrijul Mare, 87 Amsterdam, 143
Alba Iulia, 140
406
Arad, 17, 21, 32, 40, 44, 47, 48, 61, 67, 239, 248, 250, 261, 262, 264, 272, 273,
71, 92, 93, 110, 111, 112, 113, 114, 117, 274, 276, 288, 289, 305, 311, 320, 325,
140, 142, 155, 158, 159, 162, 188, 189, 326, 327, 335, 340, 343, 346, 348, 353,
190, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 355, 357

B.
Baia Mare, 118, 281, 282 București, 13, 14, 17, 49, 50, 51, 61, 71,
Baia Sprie, 118 83, 92, 93, 94, 95, 97, 100, 101, 110,
Băile Felix, 161, 162, 282 114, 119, 132, 139, 140, 141, 142, 143,
Bangkok, 132 149, 150, 154, 162, 191, 197, 198, 205,
Bârlad, 141 208, 209, 213, 214, 215, 217, 218, 220,
Bîrca, 222 223, 226, 227, 228, 238, 238, 243, 245,
Berlin, 263, 381 246, 248, 249, 250, 259, 261, 265, 266,
Brașov, 140, 159, 316 276, 278, 282, 286, 288, 291, 299, 300,
Bratislava 125 305, 306, 307, 308, 310, 311, 315, 318,
Brăila, 159, 226, 299, 300, 301 320, 321, 322, 323, 326, 328, 329, 335,
Brăilița, 25 338, 340, 343, 346, 348, 352, 353, 357,
Bruxelles, 51, 213 358, 360, 361, 365, 367, 372, 373, 375,
Bocsig, 160 378, 381, 391, 396
Botoșani, 142 Bug, 47, 48
Buteni, 36

C.
Caporal Alexa, 67, 219 Chisindia, 47
Cary, 314 Chorley, 235
Cărpiniș, 118 Cil, 84, 89
Câmpina, 50, 83 Cluj, 158, 161, 162, 216
Câmpulung, 316, 317, 319 Codlea, 140
Cernăuți, 57 Crai Nou, 323, 324, 325
Chicago, 139, 305, 310, 311, 312, 314, Craiova, 160
340, 341, 343, 365, 371, 373, 375 Cuvin, 67
Chier, 24, 36

D.
Dallas, 75, 122 Dej, 158
Danzic, 263 Dumitra, 158
Deerfield, 305

E.
Edinburgh, 143

407
F.
Fălticeni, 275

G.
Galați, 159, 352 Grăniceri, 272
Glogoveanu, 266 Geneva, 143, 148
Gdansk, 263 Gurba, 102

H.
Harkov, 124
Hunedoara, 142

I.
Iași, 141, 222, 223
Iazlovăț, 118 Ineu, 21, 24, 31, 103, 106, 214, 250,
Iermata, 24, 84, 118, 276, 277
Ierusalim, 54, 105, 127, 128, 129, 130,
131, 150, 155, 199, 239, 281

J.
Jimbolia, 118

L.
Lăculețe, 50 Luguzău, 22, 24, 36
Livadia, 357

M.
Marginea, 118 Mocrea, 15, 21, 26, 28, 29, 30, 36, 40,
Măderat, 67 44, 67, 83, 85, 91, 92, 107, 108, 109,
Mănăstireni, 275 112, 118, 200, 213, 214, 219, 223, 256,
Mărăcineni, 213 277, 285, 286, 287, 335, 340, 355, 357
Melbourne, 323 Monte Carlo, 289
Moara, 276 Moroda, 24, 33, 36, 107, 108
Moscova, 60, 124

N.
Nairobi, 123, 202 New York, 263
Nadăș, 67 Nyhem, 75

408
O.
Oarja, 71 Oslo, 56
Oradea, 93, 146, 158, 161, 228, 320 Otopeni, 235

P.
Pătrăuți, 285, 286 Pitești, 213
Păuliș, 65, 66, 67, 68, 84, 84, 325 Pilu, 216
Pâncota, 21, 25, 26, 27, 32, 33, 67, 70, Ploiești, 99, 321
84, 30 Poienile de sub munte, 118
Perth, 323 Praga, 150
Petroșani, 352 Predeal, 275
Phenian, 133

R.
Rădăuți, 71, 118, 142, 343 Reșița, 114, 115, 116
Răzoare, 158 Riverside, 275
Rebrișoara, 278, 279 Roma, 203

S.
Sacramento, 310, 328, 330, 338 369 Sfântul Ilie, 118
Satu-Mare, 245 Sintea Mică, 218, 220
Sălăjeni, 33, 47, 84 Springfield, 103, 206, 207, 213, 243,
Săliște, 50 275,
Sârbi, 118 Stockholm, 121
Sânt-Ana, 272 Stoenești, 316
Sângeorz-Băi, 279 St. Paul, 206
Sânmartin, 320 Stuttgart, 203
Schela, 159 Suceava, 93, 142, 158, 275, 276, 286
Sebiș, 33, 87, 88, 234 Sucevița, 57
Seul, 132, 135, 149 Sussex, 272

Ș. Șilindia, 22
Șicula, 84, 326 Șoimoș, 32, 33, 200

T.
Tauți, 67 Tel Aviv, 128, 129
Tăreasa, 118 Timișoara, 41, 43, 71, 88, 111, 118, 142,
Tăuți, 32 155, 159, 168, 197, 204, 216, 228, 324
Târgoviște, 238, 239 Turda, 48, 49, 50, 83
Târgu Mureș, 140, 159 Turnu Severin, 117
Târnova, 31, 33, 41, 67
409
Ț.
Țipari, 272

U.
Upsala, 204

V.
Varșovia, 132 Vișani, 299
Vicovul de Sus, 118, 119 Volovăț, 118
Viena, 248

Z.
Zărand, 108, 109
Zurich, 7

Index biserici

A.
Adunarea din Câmpina, 50
Adunarea Creștinilor după Evanghelie din str. Carol Davila, 49

B.
Biserica Baptistă din Chier, 24
Biserica Baptistă din Harkov, 124
Biserica Baptistă din Iermata, 24
Biserica Baptistă din Ineu, 24
Biserica Baptistă din Luguzău, 24
Biserica Baptistă din Moroda, 24
Biserica Baptistă din Moscova, 124
Biserica „Betania” din Arad (Grădiște), 92, 112, 162, 188, 190, 195, 198, 215, 218, 219,
220, 250, 273, 278,
Biserica „Betel” (Crângași)– București, 93, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 215, 226, 250, 269, 276,
288, 289, 291, 307, 340, 357
Biserica „Betel” – Oradea, 320
Biserica „Betezda” București, 266
Biserica Brașov – str. Brândușelor, 159
Biserica București – Popa-Nan („Vestea Bună”), 93, 226, 227, 243
Biserica „Central Assemblies of God” Springfield, MO, 207
Biserica Creștină după Evanghelie din Târgoviște, 239
Biserica din Cluj – str. Carpați (str. Câmpeni), 161, 162

410
Biserica „Emanuel” (Centrul Creștin „Emanuel”) București, 13, 209, 213, 215, 233, 236,
247, 248, 249, 250, 278, 386
Biserica „Emanuel” Sebiș, 233
Biserica „Filadelfia” București, 208, 245, 246, 278
Biserica „Filadelfia” din Oslo, 56
Biserica „Filadelfia” din Timișoara, 168
Biserica Internațională din București, 291
Biserica Internațională „Harul”, 352
Biserica „Piatra Vie” din Câmpulung, 316
Biserica de pe str. Știrbei Vodă, București, 49
Biserica din Riverside, CA, 275
Biserica din Springfield, MO, 275
Biserica din Tudor Vladimirescu, 94, 338
Biserica Penticostală Arad-Micalaca, 67, 265, 274, 343
Biserica Penticostală „Elim” din Chorley, 235
Biserica Penticostală „Emanuel” Sacramento, CA, 328
Biserica Penticostală Fălticeni, 275
Biserica Penticostală „Filadelfia” Melbourne, 323
Biserica Penticostală „Filadelfia”, str. Miulești, 94, 316
Biserica Penticostală „Filadelfia” Sânt-Ana, 272
Biserica Penticostală „Golgota” – Brăila, 299
Biserica Penticostală Grăniceri, 272
Biserica Penticostală din Mocrea, 21, 29, 30, 85, 92, 102, 118, 214, 250, 277, 285, 287, 357
Biserica Penticostală din Păuliș, 65, 67, 325
Biserica Penticostală din Pâncota, 25, 26, 32, 33, 67, 84, 320
Biserica Penticostală din Predeal, 275
Biserica Penticostală Română din Perth, 323
Biserica Penticostală Rebrișoara, 279
Biserica Penticostală din Șoimoș, 32, 33, 67
Biserica Penticostală din Târnova, 31, 33, 67
Biserica Penticostală Țipari, 272
Biserica „Philadelphia” din Chicago, 305, 343, 373
Biserica „Philadelphia” din Stockholm, 121
Biserica „Yoido” din Seul, 135

C.
Casa de Rugăciune Almaș, 33, 118
Casa de Rugăciune Arad – Bujac („Gloria”), 92, 110, 111, 112, 113, 114, 162, 215, 216,
217, 219, 250, 273, 274, 326, 340, 346, 355, 357
Casa de Rugăciune Arad, str. Mestecăniș (Șos. Aurel Vlaicu), 116, 117, 162
Casa de Rugăciune Baia Mare, 118
Casa de Rugăciune Baia Sprie, 118
411
Casa de Rugăciune Cărpiniș, 118
Casa de Rugăciune Iazlovăț, 118
Casa de Rugăciune din Iermata, 118
Casa de Rugăciune Jimbolia, 118
Casa de Rugăciune Poienile de sub munte, 118
Casa de Rugăciune Rădăuți, 118
Casa de Rugăciune Reșița, 114
Casa de Rugăciune Sârbi, 118
Casa de Rugăciune din Sfântul Ilie, 118
Casa de Rugăciune Tăreasa, 119
Casa de Rugăciune din Timișoara, 119, 159
Casa de Rugăciune Turnu Severin, 117, 118
Casa de Rugăciune Vicovul de Sus, 118, 119

T.
Templul Penticostal din Galați, 205, 352

412