ARTICULATIA TALOCRURALA -Anatomie

Ligamentul colateral medial

Este mai puternic,de forma unei lame triunghiulare si de aceea se mai numeste si
ligament deltoidian.Ia nastere pe marginile si pe virful maleolei mediale si de acolo
se raspandeste la oasele tarsiene.I se descriu patru fascicule:tibiotalar
anterior,tibionavicular,tibiocalcanean si tibiotalar posterior.Ligamentul colateral
medial este gros si are fibrele dispuse in doua planuri:unul superficial,altul
profund.Stratul superficial este format din fibre scurte,rezistente,care se insera in
sus pe virful maleolei mediale,iar in jos pe fata mediala a talusului sub fetisoara
articulara.
Sinoviala este stratul intern al capsulei articulare si prezinta dispozitia
obisnuita:tapeteaza fata profunda a stratului fibros,apoi se reflecta la locul de
insertie al acestuia,spre a se terminala limita cartilajului hialin.
Ligamentul colateral lateral
Radiaza de la maleola laterala la oasele tarsiene invecinate si este cosntruit din
fibre grupate in trei fascicule distincte,denumite in raport cu situatia lor:ligamentul
talofibular anterior,calcaneofibular,ligamentul talofibular posterior.Fasciculul
posterior este situat pe fata posterioara a articulatiei.El se insera pe foseta de pe
maleola laterala;de la acest nivel se indreapta orizontal inapoi si
inauntru,terminandu-se pe tuberculul lateral al procesului posterior al talusului.
Suprafetele articulare
De partea gambei exista o formatiune comparabila cu o scoaba formata de
extremitatile inferioare ale tibiei si fibulei.La formarea acesteia iau parte fata
articulara inferioara a tibiei si cele doua fete articulare ale maleolelor mediala si
laterala pe cele doua laturi.
Mijloacele de unire
Sunt reprezentate de o capsula articulara intarita pe laturi de doua ligamente
puternice.
Capsula articulara
Stratul fibros al acesteia se insera la periferia cartilajului articular;cele doua maleole
ramin extraarticulare.Capsula este subtire si foarte strinsa pe laturi,mai mult
laxa,dar rezistenta in partea anterioara si posterioara.Tendoanele muschilor
extensori adera intim de capsula si in acest fel o feresc de a fi prinsa intre oase in
timpul miscarilor.
Miscarile articulatiei
Miscarile articulare se vor trata impreuna cu cele ale piciorului si sunt
urmatoarele:flexiunea dorsala,flexiunea
plantara,abductia,adductia,circumductiunea,supinatia si pronatia.Ca punct de
plecare al acestor miscari vom lua pozitia de unghi drept,formata de gamba cu fata
dorsaala a priciorului.
Articulatia talocrurala este caracterizata prin miscarile de flexiune plantara-flexiune
dorsala.Aceste miscari se petrec in jurul unui ax transversal care trece aproximativ
prin varful celor doua maleole;mai exact intra putin sub virful maleolei mediale
trece prin varful talusului si iese prin varful maleolei laterale.

BIOMECANICA ARTICULATIEI GLEZNEI

Articulatia gleznei formeaza jonctiunea dintre scheletul gambei si

piciorul transformat intr-o platforma orizontala, mobila, adaptabila la
neregularitatile suportului. Ea este legata functional de articulatiile situate la
nivelul retro- si antepiciorului cu care formeaza un complex articular ce permite
orientarea piciorului in toate directiile spatiului, absorbtia socurilor si transmiterea
greutatii spre suportul de sprijin in statca si locomotie.
KINEMATICA GLEZNEI
Dupa forma suprafetelor articulare, glezna este considerata un ginglym
(trohleartroza) care permite uniplanar realizarea miscarilor de flexie-extensie. Unii
autori considera ca articulatia talocrurala este o articulatie in sa, in care miscarile
in plan sagital sunt favorizate. Ca in orice trohleartroza, conducerea miscarilor
articulare este dubla, ligamentara si osoasa. Indiferent de geometria articulara luata
in consideratie, axul de miscare este transversal deviat spre posterior, aproximand
linia care uneste varful celor doua maleole. El este directionat lateral si posterior,
fiind rotat extern fata de axul articulatiei genunchiului cu 20 - 30.
Glezna detine o stabilitate articulara intrinseca care tine de geometria
elementelor osoase componente.
Amplitudinea de miscare
In articulatia talocrurala, miscarile piciorului fata de gamba si invers( ale
gambei fata de piciorul fixat ) sunt posibile pentru o amplitudine de 45 in plan
sagital, cu mari variatii in functie de individ si varsta. Aceste miscari reprezinta
parti constituiente ale diferitelor faze ale mersului.
Din pozitie neutra, piciorul liber poate face flexia plantara 25 - 35.
Extensia ( flexia dorsala ) se realizeaza in mod normal intre 10 - 20. Cu piciorul
fixat, gamba se poate inclina spre inainte in sensul unei extensii pana la 30. In
flexia plantara corespunzatoare, gamba se poate inclina cu 50 spre inapoi fata de
picior. Ca amplitudine, flexia plantara suporta cele mai mari variatii individuale, in
special in timpul gimnasticii si a baletului.
Articulatia gleznei este foarte inportanta in realizarea mersului. In
momentul atacului calcanean, pozitia articulatiei este in usoara flexie plantara, care
se accentueaza pe masura ce piciorul ruleaza spre contanctul plantar complet. In
faza de spriji, flexia plantara se transforma rapid in extensie cand centrul de
greutate se proiecteaza peste antepicior. La sfarsitul fazei de sprijin, ridicarea

calcaiului se face in pozitie de flexie plantara, care se continua la ridicarea

degetelor si inceputul fazei de balans. La mijlocul fazei de balans pozitia gleznei
revine spre extensie, pentru a pregati atacul calcanean. Amplitudinea de miscare in
timpul mersului (in special flezia plantara) depinde de inaltimea tocului
incaltamintei purtate. Spre deosebire de articulatiile soldului si genunchiului, unde
amplitudinea de miscare creste odata cu frecventa pasului, in articulatia gleznei
flexia dorsala ramane constanta, iar flexia plantara scade odata cu cresterea vitezei.
Miscarea suprafetelor articulare
Articulatia talocrurala si sindesmoza tibiofibulara sunt cuplate prin
intermediul furcii maleolare. Miscarea suprafetelor articulare se realizeazaa atat in
articulatia tibiotalara, cat si fibulotalara, iar in timpul extensiei sindesmoza
tibiofibulara se largeste cu 1-2 mm. Din punct de vedere kinematic, miscarile
articulatiei gleznei nu se desfasoara ca miscari pure de rotatie intr-o balama.
Determinarea centrilor de rotatie instantanee si a directiei de deplasare a punctelor
de contact articulare au demonstrat ca miscarea articulara incepe prin separarea
(distractia) suprafetelor articulare la inceputul miscarii, efectuarea miscarii prin
blocarea suprafetelor articulare (prin compresie). Reluarea miscarii in sens invers
presupune decomprimarea prin distractie a suprafetelor blocate, alunecare si
reblocare prin compresie la sfarsitul miscarii. Se presupune ca jocul alternativ al
blocarilor si deblocarilor articulare cu variatiile de presiune intraarticulara
corespunzatoare contribuie efectiv la lubrifierea articulara.
Proiectia centrilor de miscare sagitala a articulatiei gleznei se realizeaza
la nivelul corpului talusului pe o arie atat de restransa, incat poate fi considerata ca
punctiforma. Prin aceasta arie poate fi trasat axul transversal al miscarilor de
flexie-extensie, inclinat fata de axul tibiei cu 82 spre lateral (unghiul talo-crural).
Pozitia oblica a axului face ca in flexia plantara a piciorului talusul sa execute o
rotatie mediala prin care capul talusului vine in contact cu cavitatea navicularului.
Miscarea de rotatie mediala a talusului in articulatia tibiotalara se continua cu
miscarea de inversiune a piciorului din articulatiile subtalara si
talocalcaneonaviculara. In miscarea de flexie dorsala, desfasurarea miscarilor se
inverseaza.
Desi suprafetele articulare ale talusului si tibiei sunt orientate strict
orizontal, se considera ca trohleea talusului face parte dintr-un con cu baza
orientata spre fibula. Pozitionarea oblica a axului si orientarea ligamentara

contribuie la realizarea unor miscari asimetrice ale trohleei: cand piciorul este fixat
la sol, se realizeaza o deplasare anteroposterioara a maleolei fibulare mai mare
decat a maleolei tibiale, fixata de ligamentul deltoid. Influenta oblicitatii axului
face ca in faza de pendulare, in timpul extensiei dorsale, piciorul sa fie orientat in
afara, iar flexia plantara sa se orienteze spre inauntru. In faza de sprijin, cand
piciorul este bine aplicat pe sol (inainte de a ridica calcaiul), extensia este cuplata
cu rotatia interna a furcii maleolare ( si deci a axului gambei) cu 5 - 12. In acelasi
timp maleola peroniera se rotaeza extern, transleaza proximal se si indeparteaza de
maleola tibiala. Flexia plantara a articulatiei tibiotalare produce rotatia externa a
gambei, translatia distala, rotatia interna si apropierea maleolei peroniere de cea
tibiala. Axul de miscare intersecteaza talusul la nivelul santului talusului si
incruciseaza axul articulatiei subtalare. Lipsa insertiilor musculare pe talus face ca
echilibrul articulatiei tibiotalare sa se poata realiza numai prin blocarea
(inchiderea) articulatiei subtalare. Aceste miscari de rotatie apar in timpul mersului
la nivelul intregului membru inferior si ridica problema unui mecanism de
absorbtie la nivelul piciorului.

Entorsa de glezna
Articulatia talocrurala (glezna) reprezinta un complex articular ce permite orientarea piciorului in
toate directiile spatiului, absortia socurilor si transmiterea greutatii spre suportul de sprijin in statica si
locomotie. Pentru a rezista actiunii fortelor solicitante mari, articulatia gleznei trebuie sa fie stabila
atat in statica articulara, cat si in dinamica. Stabilitatea gleznei este mixta, rezultand prin actiunea
combinata a elementelor osoase si ligamentare. Conformatia geometrica a suprafetelor articulare
este responsabila in principal pentru stabilitatea osoasa.
Entorsa gleznei apare atunci cand ligamentele care asigura legatura intre oasele piciorului si cele
ale gambei sunt rasucite. Desi frecvente, entorsele gleznei nu sunt intotdeauna leziuni minore.
Aproximativ 25% din cei care fac o entorsa de glezna vor prezenta pe termen lung durere
inarticulatie si o oarecare sensibilitate.
Etiologie
O leziune prin inversiune, cea mai frecventa cauza de entorsa de glezna, apare atunci cand glezna
este rotata in exterior si talpa piciorului este adusa in interior. Rezulta astfel intinderea sau ruperea
ligamentelor dintre talus si peroneu. Este cel mai frecvent mecanism prin care se produc entorsele
de glezna.

Intr-o leziune prin eversiune, glezna se roteste in interior si talpa piciorului spre exterior, lezand
ligamentele din partea interna a articulatiei.
Leziunile ligamentelor variaza de la simple intinderi pana la rupturi partiale sau complete.
Se va face o stadializare a leziunii de catre medicul specialist:
gradul I reprezinta intinderea a ligamentelor, prezentand o usoara sensibilitate, edem (umflare a
gleznei) si rigiditate. Apare durere la mers.
gradul II reprezinta o leziune partiala a ligamentelor cu durere, edem si echimoza (invinetire)
moderate. Zonele lezate sunt sensibile la palpare si exista durere in timpul mersului.
gradul III reprezinta ruperea completa a ligamentului afectat insotita de edem si echimoza
severe. De cele mai multe ori mersul este imposibil, existand o durere puternica, desi durerea initiala
poate sa scada imediat in intesitate.
Simptome
De obicei este resimtita imediat durerea pe partea pe care s-a produs entorsa. De cele mai multe ori
glezna incepe sa se umfle imediat si poate de asemenea sa apara echimoza. Zona afectata este de
obicei sensibila la palpare. Intr-o entorsa usoara, edemul se amelioreaza in cateva zile.
Severitatea simptomelor depinde de gradul de lezare al ligametului afectat.
In entorsele mai severe apare incapacitatea de a merge si instabilitate de glezna. La inceput
apare,de cele mai multe ori,co durere extrema care se amelioreaza in interval de o ora.
Daca o entorsa nu se vindeca in mod corespunzator, articulatia gleznei va deveni predispusa catre o
noua leziune. Unele persoana acuza durere si edem care persista.
Se recomandaun consult ortopedic in toate situatiile dar mai daca:
-exista durere moderata sau severa, edem si echimoza severe
-exista amorteli si furnicaturi (parestezii)
Tratamentul corect si exercitiile de recuperare asigura o vindecare corespunzatoare. Daca nu sunt
urmate recomandarile date de medic, glezna poate sa ramana instabila.
Investigatii
Medicul specialist va face o anamneza pentru a cunoaste cum s-a produs entorsa de glezna.
Apoi se va face un examen obiectiv al gleznei si piciorului, chiar si al genunchiului pentru a se
observa daca sunt prezente si alte leziuni asociate. Se va testa mobilitatea gleznei si a piciorului de
catre medic pentru a se obseva daca ligamentele sunt afectate. Totusi daca durerea este foarte
intensa,
examenul
clinic
trebuie
temporizat.
Va fi nevoie de un examen radiologic pentru a se observa daca s-a produs o fractura, lucru posibil in

acelasi timp cu entorsa. Entorsele grave pot fi investigate prin RMN, pentru a cuantifica mai bine
leziunile ligamentare. Noi recomandam RMN obligatoriu, in perioada acuta daca pacientul este
sportiv de performanata, sau daca simptomele sunt foarte accentuate, si in toate entorsele cronice
cu sechele (entorse repetate cu instabilitati de glezna).
Tratament
Tratamentul
entorsei
de
glezna
depinde
de
gradul
afectiunii:
-fasa elastica in entorsele de gradul I si aparat gipsat 14-21 zile in entorsele de gradul II si III. Daca
pacientul este tanar, activ in entorsele de gradul III nu este indicat tratamentul ortopedic prin
imobilizare, ci tratamentul chirurgical prin refacerea aparatului ligamentar (ATFL si CFL).

pozitie procliva (piciorul trebuie tinut sus, in pat pe o perna)

-gheata in primele 24-72 de ore sau pana cand dispare edemul, se aplica pachete de gheta timp
de 20-30 de minute de 3-4 ori pe zi.
-AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) trebuie administrate comform sfatului medicului.
-antiinflamatoare locale (spray, crema ,gel) in cazul entorselor care nu au necesitat imobilizare
-antialgice la nevoie
-anticoagulate in cazul imobilizarii in aparat gipsat.
Majoritatea entorselor de glezna se vindeca cu un tratament corespunzator si exercitii de refacere.
In cazul entorselor severe care au necesitat imobilizare gipsata, dupa indepartarea gipsului, sunt
necesara: evitarea eforturilor fizice pentru 2-4 saptamani, folosirea unei glezniere, fizioterapie si
aniinflamatoare locale.
Tratament chirurgical este indicat in acute la pacientii tineri sau foarte activi si in entorsele cronice,
atunci cand glezna ramane instabila. Este luat in considerare tratamentul chirurgical si pentru
fractura
oaselor
asociate.
Entorsele de glezna au nevoie de o medie de 4 saptamani pentru a se vindeca dar in unele cazuri
pot sa dureze chiar mai mult in functie de severitatea acestora. Dupa vindecarea entorsei, folosirea
unei glezniere ajuta la prevenirea unui nou traumatism.