Pomul vietii Virgil Vasilescu

Este un simbol al vietii, fie ea aceasta cea terestra sau

cea specifica axului trecerii. Ca toate simbolurile, nu numai
forma semnului, ci si pozitia acestuia a exprimat starea de
fapt inconfundabila a existentei omului. Ramura cu spicul
spre cer, in pozitia de crestere, a reprezentat viata terestra,
crestrea fiind un element specific ciclului pamantean. Ramura
sau pomul cu spicul in declin, intors catre spatiul subteran, a
marcat varsta de dupa moarte precum si pragul dintre cele
doua vieti, locul de trecere dintre acestea.
Rezistenta in timp a simbolului a fost in atentia celor care
au implinit ceremonialul ocazionat de nastere, de casatorie
sau de moarte. Intotdeauna, pomul a fost ales din specia
arborilor ale caror ramuri nu se ofileau repede. Din acest
motiv a fost ales vradul, in donele unde acesta crestea din
belsug. Tot pentru mentinerea simbolului, bradul botezului,
sau al nuntii, la sfarsitul ceremonialului se lega intr-un pom
fructifer, in mar de obicei, pe axul coloanei acestuia, sporind
astfel semnificatia, prelungind-o spre vesnicie, spre cer.
In cazul cand in apropierea locuintei nu era pom fructifer,
ramura botezului sau a nuntii se arunca pe acoperisul casei si
acolo se patra pana la descopunerea ramurilor.
Ramura, sau pomul vietii, erau investite cu puteri divine
in timpul ceremonialului specific ocazionat de eveniment. Un
anume scenariu cu cantece si jocuri stravechi era pentru
pomul botezului, altul pentru bradul nuntii, in toate
imprejurarile gateala facandus- dupa canoane precise,
inconfundabile. Dintre toate podoabele nu a lipsit beteala,
marul, banii, simbolurile plinatatii. In Oltenia, ramura
impodobita era ridicata in cea mai inalta prajina fixata in
batatatura nuntii si numai cand mirele reusea sa o coboare,
alaiul pleca de la casa miresei. La Costesti-Hunedoara pomul

de moarte trebuia sa masoare tot atatia metri, cati ani

impliniti avea feciorul cumindat.