Este un simbol al vietii, fie ea aceasta cea terestra sau
cea specifica axului trecerii. Ca toate simbolurile, nu numai forma semnului, ci si pozitia acestuia a exprimat starea de fapt inconfundabila a existentei omului. Ramura cu spicul spre cer, in pozitia de crestere, a reprezentat viata terestra, crestrea fiind un element specific ciclului pamantean. Ramura sau pomul cu spicul in declin, intors catre spatiul subteran, a marcat varsta de dupa moarte precum si pragul dintre cele doua vieti, locul de trecere dintre acestea. Rezistenta in timp a simbolului a fost in atentia celor care au implinit ceremonialul ocazionat de nastere, de casatorie sau de moarte. Intotdeauna, pomul a fost ales din specia arborilor ale caror ramuri nu se ofileau repede. Din acest motiv a fost ales vradul, in donele unde acesta crestea din belsug. Tot pentru mentinerea simbolului, bradul botezului, sau al nuntii, la sfarsitul ceremonialului se lega intr-un pom fructifer, in mar de obicei, pe axul coloanei acestuia, sporind astfel semnificatia, prelungind-o spre vesnicie, spre cer. In cazul cand in apropierea locuintei nu era pom fructifer, ramura botezului sau a nuntii se arunca pe acoperisul casei si acolo se patra pana la descopunerea ramurilor. Ramura, sau pomul vietii, erau investite cu puteri divine in timpul ceremonialului specific ocazionat de eveniment. Un anume scenariu cu cantece si jocuri stravechi era pentru pomul botezului, altul pentru bradul nuntii, in toate imprejurarile gateala facandus- dupa canoane precise, inconfundabile. Dintre toate podoabele nu a lipsit beteala, marul, banii, simbolurile plinatatii. In Oltenia, ramura impodobita era ridicata in cea mai inalta prajina fixata in batatatura nuntii si numai cand mirele reusea sa o coboare, alaiul pleca de la casa miresei. La Costesti-Hunedoara pomul
de moarte trebuia sa masoare tot atatia metri, cati ani