Percepţia timpului în culturile

tradiţionale. Sacru şi profan.

Ritual şi neritual. Reprezentări
mitice ale timpului
 Cei mai frecvenţi termenii cu relevanţă
etnologică care se referă la percepţia
timpului sunt:
•timp sacru şi timp profan
•timp mitic
•timp ritual
•timp festiv
• „Relaţia dintre spaţiu şi timp proiectată în
nivelul sacru al existenţei revelează
solidaritatea religioasă dintre Lume şi
Timpul cosmic dintre Templum şi Tempus.”
(Mircea Eliade).
Bolta bisericii Sf. Ioan Botezătorul din com. Arcangues, Țara Bascilor,
Franța (sec. XII)
• Relația dintre timp și spațiu implică o
„corporalizare” a timpului sub forma
cerului, soarelui, lunii şi stelelor.

De asemenea, timpul ca durată poate fi

perceput geometric, mai ales circular: Roata
Anului și discul solar
Calendarul aztec, reprezentând anul circular, pe o lespede de piatră din
sec. al XV-lea, aflat acum la Muzeul Național de Antropologie din
Mexico City, Mexic
• Antropomorfizarea timpului în percepția
tradițională se manifestă ca prezenţă a
divinităților solare, lunare, dar şi a
reprezentărilor mitice (personificate) ale
duratelor (zi-noapte; zi a săptămânii; lună a
anului; vară-iarnă).
Un exemplu este Zeul solar din Heliopolis
(Egiptul antic)
 Heliopolis a cunoscut
perioada de maximă
strălucire în mileniul al III-
lea a.Chr. (cca 2400), când
zeul Ra a fost instaurat ca
principal zeu al cultului din
Egiptul de Jos. Astăzi, locul
orașului vechi face parte
din Cairo și este marcat de
obeliscul regelui Senusret I,
cca 1950 a.Chr. Obeliscul
este un simbol al zeului Ra.
Foto: New York Public Library Digital Gallery
Helios și Selene, zeii lunii și ai soarelui în mitologia greacă, reprezentați
pe vase din sec. V a.Chr.
Zeița Hera - „vara anului”
(Grecia antică).

Hera, cap din sec. V a.Chr.

• Percepția timpului ca durată este asociată,
în culturile populare tradiţionale, ritmurilor
vegetației: alternanța dintre vară și iarnă
este marcată de semnele „citite” în natură.
Miturile alternanței sezoniere în lumea
mediteraneană:
• Dispariția lui Telepinu (mit hitit)
• Coborârea Inanei în lumea subpământeană și
moartea lui Dumuzi (cultura mesopotamiană
și sumeriană, veterobabiloniană și asiriană)
Situl arheologic Hattusa, capitala
Imperiului Hittit
Basorelief din Ur, cca 2200 a.Chr., înfățișându-i pe zeul lunii și soția sa
(sumer.: Nanna și Ningal), care poate da o idee despre reprezentarea
Inannei și a lui Dumuzi
Miturile alternanței sezoniere în lumea mediteraneană:
Mitul lui Adonis (circula în Grecia antică, însă are
origine babiloniană: este vorba despre mitul lui
Ishtar și Tammuz, preluat de greci printr-un
intermediar fenician)
Afrodita și Adonis pe un vas grecesc
datat cca 410 a.Chr.
Câteva reprezentări mitice ale timpului în
cultura populară tradițională românească sunt:
•Baba Dochia
•Moșii
•Sfinții populari
•Zorile
•Reprezentări zoomorfe ale timpului (ex.:
cerbul solar)
 Sf. Haralambie, icoană pe
sticlă din Țara Făgărașului
pictată de Savu Moga, sec.
al XIX-lea
• Aşadar, în culturile populare tradiţionale,
percepția timpului:
- apare în relație cu aceea a spațiului;
- este impregnată de o viziune religioasă a
lumii ca manifestare a Sacrului.
• Omul culturilor tradiționale percepe timpul
prin efectele pe care acesta le are asupra
lumii. Nu există „timp”, ci doar
„generatori” divini ai duratei, reprezentați
cel mai adesea de un zeu uranic, solar sau
de un zeu al marilor praguri temporale, cum
era Ianus la romani.
Monedă romană (denar), cca 130 a.Chr., cu Ianus pe față și Marte în car
de luptă pe verso
• „Genul” timpului antropomorfizat poate fi
masculin sau feminin, în funcție de cultura
la care ne raportăm. În general, în culturile
indo-europene, Soarele este un zeu de genul
masculin, asemenea Cerului. În schimb, în
cultura egipteană, Cerul este o zeiță (Nut).
Nut, zeița cerului, arcuindu-și corpul deasupra lui Ra, zeul solar, pe un
papirus egiptean conținând o Carte a morților (mil. I a.Chr.)
• Există și reprezentări mitice zoomorfe ce fac
trimitere la percepția timpului în culturile
tradiționale din aria indo-europeană și
mediteraneană: de exemplu, cerbul sau șarpele.
 Cel mai vechi Ouroboros din zona Mediteranei apare în Egipt (mileniul I a.Chr.
Papirusul de la Dama Heroub, cu Horus copil înconjurat de Ouroboros), apoi este
preluat de greci, prin filieră feniciană
• Una dintre cele mai vechi cristalizări ale
percepției timpului în culturile tradiționale este
mitul „morții” și „renașterii” unui zeu al
vegetației, pe care îl regăsim atât la popoarele
indoeuropene cât și la cele neindoeuropene din
bazinul Mediteranei.
Capră de Anul Nou.
Sursa:
charlesfreger.com,
preluat de Alexandru
Chiselev pe blogul
Muzeului de
Etnografie și Artă
populară Tulcea
„Omul religios trăiește astfel în două feluri
de timp, dintre care cel mai important,
Timpul sacru, se prezintă sub aspectul
paradoxal al unui Timp circular, reversibil
și recuperabil, un fel de etern prezent mitic,
în care te reintegrezi periodic, prin
intermediul riturilor” (Eliade 1992: 65).