Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Baga este unul dintre cei mai importanti scriitori din perioada interbelica, poezia sa
incadrandu-se in curentul literar al expresionismului. Aceasta este o miscare culturala modernista,
care a aparut in anii de dupa Primul Razboi Mondial si care s-a manifestat atat in arta cat si in
literatura. Poezia Eu nu strivesc... a fost publicata in deschiderea volumului Poemele luminii,
in 1919, si face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada
interbelica. Este o arta poetica moderna deoarece accentul este deplasat de la ilustrarea tehnicii
poetice utilizate de autor, la exprimarea crezului si filosofiei sale despre lume si univers.
Poezia reprezita totodata si o sinteza a filozofiei blagiene referitoae la cunoasterea marilor
taine ale Universului si ilustreza concepte definite mai tarziu in Trilogia cunoasterii (1933):
cunoasterea paradisiaca si cunoastrea luciferica. Conform acestei filozofii Marele Anonim
(Creatorul) limiteaza capacitatea umana de intelegere a lucrurilor si de patrundere a misterelor
lumii. Astfel, natura obiectului cercetat devine duala, insumand o parte vizibila, accesibila prin
cunoastere paradisiaca, si o parte ascunsa, tainica, la care nu se poate accede din pozitia fiintei
umane. Cunoasterea paradisica presupune incercarea de a cunoaste prin concepte rationale,
logice, dar insuficiente pentru a sonda infinitul. Cunoasterea luciferica (care este totodata si cea
poetica) presupune insa pastrarea, protejarea si potentarea misterului, nu in incercarea de a-l
intelege ci pentru a participa alaturi de divinitate la procesul creatiei.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetului fata de tainile lumii si incercarea sa ca prin
cunoastere sa particepe la creatia divina, nu sa ii nege misterele. Prin urmare, tema iubirii apare
ilustrata in acest context ca si modalitate de atingere a cunoasterii absolute, dar si ca instrument al
comunicarii afective cu universul.
Modernitatea poeziei se reflecta atat la nivel tematic, cat si din punct de vedere structural.
Prozodia textului este moderna: absenta delimitarii strofice, versul liber, alternarea versurilor
lungi cu versurile scurte care contin accente semantice puternice ( si nu ucid, in calea mea,
dar eu) precum si ingambamentul sustin caracterul modernist al poeziei.
Titlul are o structura ampla si se constituie intr-o metafora revelatorie pentru conceptul
filosofic de cunoastere luciferica, a carui adept se declara poetul. Prin deschiderea poeziei cu
pronumele personal eu, versul lasa sa razbata un puternic individualism, o afirmare a eului liric
cu scopul de a pune in evidenta relatia individ-univers pe care autorul cauta sa o explice. Cel deal doilea element al acestei relatii, Universul, este criptat prin metafora revelatorie corola de
minuni a lumii. Corola reprezinta un simbol al perfectiunii prin ideea de cerc, de intreg, si
sugestie a frumusetii prin trimiterea la imaginea florilor. Verbul la indicativ prezent, nu
strivesc, exprima atitudinea protectoare pe care o adopta poetul fata de aceste minuni, mistere
ale universului. El refuza astfel cunoasterea de tip rational si nu cauta sa le desluseaca, ceea ce ar
duce la distrugerea, strivirea misterului, rolul sau fiind acela de a adanci taina.
Din puct de vedere compozitional versurile sunt organizate in trei secvente poetice care
cuprind ipostaze ale relatiei creator si lume, dar care pot fi citite si ca un discurs argumentativ in
inlantuirea ipoteza, argumente, concluzie.
Prima dintre secvente se constituie intr-o afirmare concisa a atitudinii eului liric fata de
existenta si univers. Aceasta se deschide ex abrupto, primul vers reluand metafora din titlul
poeziei. Receptam o puternica individualizare a vocii lirice prin verbele la forma negativa,

pronumele personal eu si adjectivul pronomial mea. Semantica verbelor ucid si strivesc

este una deosebit de agresiva, insa prin negarea acestora este pusa in evidenta atitudinea
protectore a artistului in ce priveste tainele universului. Este mentionat si potentialul instrument
al distrugerii, uciderea misterului cu mintea facand referire la cunoasterea logica, rationala, de
tip paradisiac, care nu contribuie la creatie ci nu face decat sa o sece de continut. Metafora calea
mea semnifica destinul asumat al poetului, care intelege si accepta misiunea creatoare ce o are
de dus la bun sfarsit. Aceasta secventa se finalizeaza cu o metafora care va reveni si in finalul
poeziei: in flori, in ochi, pe buze ori morminte. Fiecare termen al enumeratiei are semnificatii
ambigue, plurivalente, reducand universul cunoscut al euui liric la cateva elemente esentiale. Ele
trimit la lumea vegetala si umana a cunoasterii: flori- frumosul, existenta ingenua, inocenta:
ochii- reflectarea cunoasterea, gandirea umana; buze- rostirea cuvantului, cominicarea,
sarutul/iubirea; morminte- taina mortii, taina trecutului, a originii sau memoria colectiva. In
acelasi timp, cuvintele din enumeratie pot constitui temele majore ale creatiei poetice: viata,
cunoasterea, iubirea, moartea, eternitatea.
A doua secventa are in centrul sau simbolul luminii, instrument al cunoasterii atat pe
cale rationala cat si prin reverie. Aceasta dualitate a luminii este pusa in evidenta de printr-o
serie de opozitii: eu altii, lumina mea lumina altora, imbogastesc strivesc.
Opozitia se realizeaza prin urmare intre eul liric, caruia ii este spacifica cunoasterea luciferica,
care participa la creatie, potenteaza misterul si il protejeaza, si restul lumii, adepta a cunoasterii
paradisiace, logica, rationala, care anuleaza frumusetea misterului. Semantica dura a verbului
sugruma subliniaza agresivitatea si absurditatea incercarii de a cunoaste distrugand misterul.
Utilizarea conjunctiei adversativa dar si repetitia pronumelui eu marcheaza clar opozitia eu
alti.
In continuare este redata o ampla comparatie a cunoasterii luciferice, proprie eului liric,
cu lumina lunii. La fel cum astrul selenar nu indeparteaza misterul ci contribuie la sporirea
acestuia, la fel creatorul are menirea de a proteja si de a nu incerca sa releve nepatrunsul.
Ilustrarea acestui crez se realizeaza prin utilizarea unor verbe precum sporesc si imbogatesc
Metafora largi fiori de sfant mister simbolizeaza emotia poetica, extazul gata de minunile
lumii.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
i nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntlnesc
n calea mea
n flori, n ochi, pe buze ori morminte./
Lumina altora
sugrum vraja neptrunsului ascuns
n adncimi de ntuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii tain i-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micoreaz, ci tremurtoare
mrete i mai tare taina nopii,
aa nbogesc i eu ntunecata zare
cu largi fiori de sfnt mister
i tot ce-i neneles
se schimb-n nenelesuri i mai mari
sub ochii mei-/
cci eu iubesc
i flori i ochi i buze i morminte.
(1919)