Sunteți pe pagina 1din 20

Scurt istoric

In 1948 Helmut Wagner a nceput producia de chedere i furtunuri de ap. Hala de


producie era o cldire secundar a fabricii de pielrie Frnkische Lederfabrik, fondat n
1907.
REHAU se prezinta sub forma unei afaceri de familie, fondatorul firmei fiind Helmut
Wagner care mai apoi pred conducerea firmei fiilor si: Jobst Wagner devine Preedinte
Supervisory Board, Dr. Veit Wagner devine Vice-Preedinte
De la fondarea companiei n anul 1948, REHAU s-a dezvoltat prin fore proprii ntr-un
grup activ la nivel mondial. Pentru nceput, REHAU a fost activ n Germania, apoi a avut loc
o dezvoltare rapid n rile vestice vecine. Astfel, n 1956 n Austria a fost nfiinat prima
reprezentan n afara Germaniei. Aceasta a fost urmat de o dezvoltare reuit n Europa precum
i de fondarea de noi locaii n America de Nord, Asia i Australia. De peste zece ani REHAU
este reprezentat puternic i n Europa de Est.
Astzi, la nivel mondial, sunt activi aproximativ 17.000 angajai, asigurnd dezvoltarea i
succesul companiei. Prezent n peste 170 locaii pe cinci continente, REHAU caut s fie
aproape de nevoile pieei i ale clienilor.
Sediu REHAU se afla lng Viena. De aici se coordoneaz activitatea pentru Albania,
Bosnia-Heregovina, Bulgaria, Grecia i Cipru, Kosovo, Croaia, Macedonia, Moldova,
Muntenegru, Romnia, Serbia, Slovenia, Slovacia, Cehia Turcia, Ungaria i Ucraina pe
domeniile marketing i vnzri, tehnic aplicativ, gestiunea materialelor, organizare/IT i
management de personal.
REHAU a putut s pun bazele succesului datorat miilor de produse i sisteme diferite.
Compania a cunoscut incepand cu anii 50 o crestere fara precedent avand implicatii
importante:

industria automobilistic: bucle de oprire si trepte de scar pentru Volkswagen-Broscu,


nfiinarea fabricii Feuchtwangen astzi cea mai mare locaie de producie din Germania

particip cu furtunuri de silicon la prima operaie de cord din Germania

primul profil extrudat de ferestre din material sintetic , primele rame magnetice extrudate pentru
frigidere

saltul peste ocean: REHAU deschide la Montreal, Canada, prima fabric din America de Nord.

primul profil de fereastr RAUCRON

apare meseria de modelator de material sintetic n Germania, la propunerea REHAU.

prima bar de protecie VW Passat, BMW

la fabrica Brake/Saxonia Inferioar este instalat prima instalaie de lcuire automat pentru
accesorii auto

pompa de cldur REHAU


REHAU a castigat de-a lungul anilor premii care l-au propulsat si i-au adus recunostinta,
amintind:

2006 - BME pentru conceptul inovator de achiziionare i Best Office Award pentru cel mai
bun birou din Europa.

2007 - Interzum Award 2007 pentru produse deosebite ale branei de furnizori din domeniul
Mobil

Prezentarea societii

REHAU, o companie de familie, se concentreaz n mod contient pe o diversificare prin


domenii i sectoare de activitate, precum i pe regiuni i ri. Acest lucru ne d stabilitate i
consolideaz performana economic a companiei.
n prezent n Regiunea SE sunt supervizai din Austria mai mult de 1450 de angajai din
24 de locaii n 19 ri n domeniile: Finance, Human Resources, tehnica aplicativ, Supply
Chain Management, IT/IS und Marketing/Communications/Public Relations. 450 dintre ei
lucreaz pentru REHAU n Austria, n timp ce 1000 n celelalte ri.
n calitate de marc de prestigiu n domeniul soluiilor pe baz de polimeri, REHAU este
lider internaional n domeniile Construcii, Automotive i Industrie.
Fora inovatoare, structura, care cuprinde mai multe domenii, i eficiena sinergiilor
firmei ce rezult de aici fac ca aceasta companie sa fie una moderna, organizat profesional si s
fie unic n industria materialelor sintetice.
De competena firmei in att dezvoltarea de materiale i sisteme ct i tehnica
suprafeelor. REHAU ocup cu cei peste 15.000 de angajai din peste 170 de locaii n toat
lumea un loc printre promotorii de inovaii.
Produse : Rehau.SRL isi desfasoara activitatea in domeniul constructiilor unde este
cunoscuta pe piata de profile PVC pentru usi si ferestre, dar si pe piata instalatiilor electrice,
sanitare, termice si subterane ( alimantari cu gaze, apa, canalizari).
Forma juridica a intreprinderii:

Societatea este persoana juridica romana constituita in forma societatii cu raspundere limitata.

In cazul in care adunarea generala va hotari transformarea formei juridice a societatii, aceasta
transformare va determina in mod obligatoriu modificarea formei SRL de mai sus, precum si
indeplinirea formalitatilor de autorizare, publicitate, inmatriculare si inregistrare, impuse de lege
pentru infiintarea societatii.

Denumirea societatii:

Denumirea societatii este "REHAU POLYMER" S.R.L., in conformitate cu dovada privind


disponibilitatea firmei nr. 4082 din 27.08.2002

In toate actele, publicatiile, facturile si orice alte documente emanand de la societate, denumirea
societatii va fi urmata de initialele S.R.L., sediul, numarul de inmatriculare in Registrul
Comertului si codul fiscal.
Sediul societatii:

In Romania, sediul societatii este in TUNARI, str. Horia Closca i Crisan nr. 14-16, judet ILFOV.

Societatea isi va putea schimba sediul si va putea infiinta sucursale, filiale, puncte de
lucru, birouri, reprezentante, agentii oriunde in Romania sau in strainatate numai in urma
hotararii Adunarii generale, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare.

Obiectul de activitate al societii:

Domeniul principal: Comer cu amnuntul n magazine nespecializate.

Activitate principal: Comer cu amnuntul n magazine nespecializate, cu vnzare predominant


de produse, accesorii de tamplarie PVC Tamplarie PVC ,tamplarie aluminiu, tamplarie lemn,
termopan

Obiect secundar: dezvolta, produce si comercializeaza produse, sisteme si module din


termoplaste, elastomeri si duroplaste, furnitura pentru sectorul electrocasnic
La momentul actual, principalul obiect de activitate este reprezentat de livrarea catre
producatorii locali a profilelor din PVC destinate executiei de tamplarie termoizolanta, compania
deruland relatii de afaceri cu peste 200 de parteneri autohtoni.
Managementul societatii este destul de optimist in ceea ce priveste perspectivele de
revigorare din actualul exercitiu financiar, prognozele curente indicand o revenire a cifrei de
afaceri pe un trend ascendent. Astfel, pentru 2014 sunt preconizate vanzari totale de aproximativ
40 de milioane de euro, din care aproximativ 80% va reprezenta cota reperelor pentru tamplarie.
Responsabilitatea sociala - obiectiv primordial, la nivel de grup
REHAU a pus bazele unui succes ulterior, care s-a concretizat prin promovarea pe piata
internationala a unui portofoliu complet de produse si sisteme inovatoare.
Momentele care au marcat evolutia in domeniul materialelor destinate industriei de
ferestre au fost constituite de promovarea, in 1969, a primului profil de fereastra, comercializat
sub marca Raucron, urmata, in anul 2000, de lansarea celui dintai sistem pentru case pasive
certificat de institutul PHI Darmstadt si de promovarea, incepand cu 2008, a solutiei inovatoare
Geneo. Din 1996, activitatea companiei in zona Europei de Sud-Est a fost coordonata de
sucursala Rehau cu sediul in localitatea Guntramsdorf - Austria.

Produsele REHAU
REHAU este partener pentru aproape toate ramurile economice cum ar fi de ex:

industria automobilelor, (sisteme de aerisire, garnituri etc.)

constructii civile,

tehnica cladirilor, (profile pentru ferestre si fatade, instalatii si infrastructura),

industria electrotehnica, drumuri si constructii subterane,

tehnica sanitara si pentru incalzire (termopane, instalatii de apa si gaz, retele de conducte
industriale si de aer comprimat)

instalatii electrice),

tehnica medicala,

industria mobilei (furtunuri si profile, furnitura pentru sectorul electrocasnic, tamplarie lemn,
aluminiu, PVC).
REHAU foloseste toate procedeele actuale din domeniul prelucrarii polimerilor:

extrudare,

turnare de piese sub presiune,

modelare la cald, procedeu de extrudare prin suflare si turnare de spuma reactiva


Mai mult decat atat, REHAU ofera toate posibilitatile pentru imbunatatirea calitatii
suprafetelor si confectionarea, respectiv prelucrarea de produse, pana la un engineering complet.
REHAU este specializat in rezolvarea problemelor tehnice dificile.
REHAU se ocupa cu cercetarea de baza, dezvoltarea de noi materiale, retete si procedee
si perfectionarea lor pentru productia de serie. Prin colaborarea dintre tehnica aplicata si
laboratoare, dintre tehnica procedeelor si constructia proprie de unelte si masini, dintre vanzare si
distributie, REHAU realizeaza solutii conforme cu cerintele pietii si ale clientilor, si care
corespund nevoii unui mediu inconjurator curat.

Furnizorii
Reeaua de achiziie REHAU rspunde pe plan internaional pentru procurarea
materialelor necesare. Volumul de achiziii cuprinde: materii prime i accesorii, utilaje i
instalaii, unelte, servicii de transport, materiale auxiliare i carburani, servicii IT, echipamente
i accesorii pentru birou i multe altele

Obiectivul companiei const n a atinge nivelul optim de randament al materialelor i n a


pune la dispoziie materialele necesare avnd calitatea i cantitatea necesar, la momentul i
locul potrivit i la un pre avantajos.
Reeaua de achiziie aplic aceleai procese de achiziie pentru toate locaiile. Astfel, se
garanteaz o procedur identic i transparen peste tot n lume. Respectarea consecvent a
managementului grupelor de materiale asigur n plus colaborarea cu furnizori performani, care
sunt evaluai regulat prin sistemul de asigurare a calitii al departamentelor REHAU Achiziii i
REHAU Tehnic.
De asemenea, compania este la rndul ei furnizor pentru multe alte firme Romneti.
Rehau Polymer si-a consolidat, in 2013, pozitia detinuta in topul furnizorilor de profile din PVC
destinate executiei de tamplarie termoizolanta.

Clienii

Prin aplicarea propriului potential sinergetic disponibil in lumea intreaga, REHAU


genereaza o oferta de servicii foarte cuprinzatoare. Clientii sai beneficiaza de aceasta in toate
fazele activitatilor industriale.
Prin solutii de sistem orientate spre viitor , ofera clientilor si partenerilor un important
potential de economisire, menajeaza resursele si mediul si asigura alimentarea cu energie pentru
urmatoarele generatii.
Prin colaborarea dintre tehnica aplicata si laboratoare, dintre tehnica procedeelor si
constructia proprie de unelte si masini, dintre vanzare si distributie, REHAU realizeaza solutii
conforme cu cerintele pietii si ale clientilor, si care corespund nevoii unui mediu inconjurator
curat.
Toate Sistemele REHAU ofera siguranta si protectia mediului pentru generatii. Competenta
superioara in tehnica, logistica si apropierea de clienti asigura un succes de lunga durata REHAU.
REHAU se adreseaza persoanelor cu venituri medii, persoanelor care doresc s-i cumpere usi

si ferestre, sau sunt interesati de instalatii electrice, sanitare, termice si subterane.

Obiectivul principal al companiei este acela de a ndeplini obiectivele clienilor prin calitate
superioar oferit la preuri accesibile, asumandu-si responsabiliti sociale pe termen lung, n loc s
acioneze punctual, fr un efect durabil.
n ceea ce privete vrsta, clienii firmei sunt reprezentai de persoane cu vrste cuprinse ntre 20
i 50 de ani care cumpara produsele oferite de aceasta, REHAU isi fidelizeaza clientii, reuind s
genereze oferte de servicii foarte cuprinzatoare pe placul acestora, nalt performan n dezvoltare i
organizare puternic descentralizat a vnzrilor.

Concureni principali
Principalii

concurenti

ai

firmei

Rehau

comercializeazaproduse de tamplarie.
Top 10 firme din acelasi sector de activitate:
1. BLACK SEA SUPPLIERS SRL
2. MARATHON DISTRIBUTION GROUP SRL
3. ROBERT BOSCH SRL
4. VIA INTERTRADIN AUDTRIA SRL
5. ANDAMI COMP SRL
6. SIDEROM STEEL SRL
7. SUNLIGHT ROMANIA FILIALA BUCURESTI SRL
8. 3M ROMANIA SRL
9. REHAU POLYEMER SRL
10. AGRESSIONE GROUP SA

sunt

companiile

care

produc

si

Studiu de caz
Pornind de la informaiile mai sus prezentate, vom analiza diagnosticul comercial n
complexitatea sa n cadrul SC BAMBINI SRL.

1. Analiza pieei
1.1. Analiza evoluiei vnzrilor
Nr.

Indicatori

2010

2011

2012

Cifra de afaceri n preuri curente

213457713

191435118

196252275

(lei/%)

100,00

89,68

102,52

Indicele mediu al preurilor (%)

106,09

105,79

103,33

Cifra

201204367,0

180957668,9

189927683,1

100,00
96,32

89,94
102,12

104,96
101,35

3,68

-12,18

3,61

crt.
1

de

afaceri

preuri

comparabile (lei/%)
4

Indicele vnzrii pe piaa sectorului


de activitate (%)

Diferena de cretere a vnzrilor


firmei comparativ cu dinamica
sectorului (%)

Din analiza datelor prezentate mai sus, observm c cifra de afaceri exprimat n preuri
curente a scazut in anul 2011 fata de 2010, iar in anul 2012 aceasta inregistreaza o crestere fata
de anul anterior.
Se observ c indicele de cretere a cifrei de afaceri n preuri curente este mai mic decat
indicele mediu al preurilor.
Constatm c activitatea ntreprinderii, determint de cifra de afaceri real, prin prisma
indicelui mediu al preurilor, inregistreaza o scadere in anul de 10,06 % in anul 2011, iar in anul
2012 incepe a inregistrat o crestere de 4,96%.

Dac comparm n cadrul diagnosticului comercial pentru evaluarea firmei, situaia


privind realizrile firmei prin prisma valorii cifrei de afaceri n preuri comparabile cu situaia
vnzrilor pe piaa sectorului de activitate, putem constata usoare variabilitati. In anul 2010 firma
se afla peste media vanzarilor celorlalte firme din sectorul de activitate, cu 3,68%, n anul
urmator inregistrand o scadere 12,18%, situatie ce s-a schimbat in anul urmator, aceasta reusind
sa se afle din nou peste media vanzarilor celorlalte firme cu 3,81%.

Se consider sistemul de indicatori:


Indicatori
Cifra de afaceri(lei)
Nr. mediu salariai
Timp munc/zi/salariat(ore)
Timp munc / an / salariat
(zile)
Total timp munc n zile
Total timp munc n ore
Productivitatea
medie
anual (lei/salariat)
Productivitatea

Simbol
CA

2011 (0)
191435118

2012 (1)
196252275

113

113

7,6
255

7,2
248

%
102,52
100
94,74
97,25

28815
218994
1694116,09

28024
201772,8
1736745,8

97,25
92,14
102,52

6643,59

7003

105,41

medie

zilnic (lei/zi)
Productivitatea medie orar

874,16

(lei/or)

1.Modelul factorial

2.Schema factorial

CA

972,64

111,27

3. Determinarea factorilor:
D CA = 196252275 191435118 = 4817157
CA (
CA (

) = (113 113) * 1694116,09 = 0


) = 113 * (1736745,8 - 1694116,09) = 4817157,23

CA (

) = 113 * (248 255) * 6643,59 = - 5255079,69

CA (

) = 113 * 248 * (7003 - 6643,59) = 10072105,84

CA (

) = 113 * 248 * (7,2 7,6) * 874,16 = - 9798983,936

Ca (

) = 113 * 248 * 7,2 * (972,64 - 874,16) = 19870585,344

4. Verificarea:
19870585,344 + (-) 9798983,936 = 10071601,40
10072105,84 5255079,69 = 4817026,15
4817157,23 + 0 = 4817157,23

5. Interpretare
n cazul ntreprinderii analizate de noi, cifra de afaceri a nregistrat o cretere
semnificativ fa de anul 2011 de 82,02%. n acelai timp, un indicator de effort a crescut cu
20% fa de anul 2011, nsa mult mai puin.
Din compararea indicatorilor de efort (

) cu indicatorii de efect (CA), putem trage

concluzia c activitatea ntreprinderii se desfoar n condiii de normalitate, ntruct:

.
Resursa uman nregistreaz o cretere a numrului mediu de salariai (de la 5 la 6) direct
proporional cu creterea productivitii muncii:
-

productivitatea medie anual a crescut cu 51,68% fa de 2011

productivitatea medie zilnic a crescut cu 55,61% fa de 2011

productivitatea medie orar a crescut cu 64,76% fa de 2011


n timp ce numrul mediu de salariai crete, timpul de munc pe zi pe salariat exprimat
n ore scade cu 5,56%, iar timpul de munc pe an pe salariat exprimat n zile scade cu 2,52%.
Factorii care au contribuit la creterea cifrei de afaceri n numr de ase: doi n mod direct
(

) iar restul n mod indirect, au influenat diferit variaia acesteia n anul 2012.

Doi dintre toi aceti factori (

) au influenat negative i n sens nefavorabil cifra de

afaceri, contribuind la reducerea acesteia, iar restul factorilor au contribuit la creterea cifrei de
afaceri.
n concluzie, efectul cumulat al factorilor cu influen pozitiv i favorabil a devansat
efectul cumulate al factorilor negative i cu influen nefavorabil, rezultnd o cretere a cifrei de
afaceri cu 576,031 mii lei.
1.2. Analiza concurenei
Stabilirea cotei de pia:
CIFRA DE AFACERI (mii lei)
SC Black Sea Suppliers SRL
SC Marathon Distribution Group SRL
SC Robert Bosch SRL
VA Intertrading Austria SRL
SC Rehau Polymer SRL
TOTAL

cota de pia absolut:

2011
302684601
246426412
251282400
181208684
191435118

2012
293583317
261926727
252213874
237397900
196252275

1173037215

1241374093

1.

Indicele cotei de pia absolut pentru compania Black Sea Suppliers a scazut cu 8,37%
n anul 2012 fa de 2011.
2.

Indicele cotei de pia absolut pentru compania Marathon Distribution Group a crescut
cu 0,47% n anul 2012 fa de 2011.
3.

Indicele cotei de pia absolut pentru compania Robert Bosch a sczut cu 5,14% n anul
2012 fa de 2011.
4.

Indicele cotei de pia absolut pentru compania Intertrading Austria a crescut cu 23,75%
n anul 2012 fa de 2011.
5.

Indicele cotei de pia absolut pentru compania Rehau Polymer a sczut cu 3,07% n
anul 2012 fa de 2011.

Ierarhizarea firmelor pe baza cotei de pia


TOPUL FIRMELOR
SC Black Sea Suppliers SRL

COTA DE PIA (%)


2011
2012
25,80%
23,64%

SC Marathon Distribution Group SRL

21,00%

21,10%

SC Robert Bosch SRL

21,42%

20,32%

VA Intertrading Austria SRL


SC Rehau Polymer SRL

15,45%
16,31%

19,12%
15,18%

cota de pia relativ:

1.

2.

3.

4.

0,59

0,81

5.

0,63

Ierarhizarea pe baza cotei de pia relativ

TOPUL FIRMELOR
SC Black Sea Suppliers SRL
SC Marathon Distribution Group SRL
SC Robert Bosch SRL
VA Intertrading Austria SRL
SC Rehau Polymer SRL

COTA DE PIA RELATIV


2011
2012
1,20
1,12
0,81
0,89
0,83
0,86
0,59
0,81
0,63
0,67

1.3. Analiza clienilor


-durata de imobilizare a creanelor:

unde:

SC Rehau Polymer

Calcul

Rezultat

SRL
2010

79,58

2011

69,15

2012

51,41

1.4. Analiza furnizorilor


Principalii furnizori ai companiei Rehau sunt firme din Germania si Austria. Prin calitatea
materiilor prime firma a reusit sa isi consolideze numele si sa ajunga in topurile romanesti si
europene.
Furnizori de utiliti

Criterii de alegere

1. SC Electrica SA

Unic furnizor

2. Compania de Apa Bucuresti SA

Unic furnizor

3. Romtelecom S.A.

Calitate superioar

4.Vodafone SA

Diversitatea ofertelor

Furnizori de materii prime,

Criterii de alegere

materiale
1. SC Schuko SRL

preuri mai convenabile

2. SC Agoterv SRL

diversitatea produselor

3.SC Maria Systems SRL

calitate superioar

4. SC Stocon SRL

preuri avantajoase

5. SC Neva Plast SRL

diversitatea produselor

6. SC Letaco SRL

preuri avantajoase

2. Analiza produselor
2.1 Analiza structurii vnzrilor
Produse
Tamplarie PVC
Tamplarie aluminiu
Tamplarie lemn
Termopan
Anexe
Total

Vnzri an 2011 (mii lei)


45.424.125
34.250.625
27.175.435
58.253.262
26.331.671
191435118

Vnzri an 2012 (mii lei)


47.563.271
36.345.345
25.287.924
56.267.198
30788537
196252275

Putem observa ca vanzarile inregistreaza o usoara crestere in anul 2012 fata de 2011 cu

4.817.157 lei. Chiar daca vanzarile tamplariilor de lemn i a termopanelor au avut o usoara
scadere, rezultatele aferente sectorului de sisteme profesionale pentru ferestre au fost conservate,
mentinandu-si nivelul inregistrat in perioada de referinta, in pofida dificultatilor specifice acestui
domeniu de activitate.

3. Analiza preurilor

Pre vnzare fereastra oscilobatanta PVC 255 lei

Pv>Pap

Pre total aprovizionare materiale pentru 1 fereastra oscilobatanta PVC


195 lei
Pre vnzare fereastra oscilobatanta aluminiu 610 lei

Pv>Pap

Pre total aprovizionare materiale pentru 1 fereastra oscilobatanta


aluminiu 525 lei
Pre usa balcon (interioara) PVC 940 lei

Pv>Pap

Pre total aprovizionare materiale pentru 1 usa balcon (interioara) PVC


855 lei
Pre vnzare usa balcon (interioara) aluminiu 14300 lei

Pv>Pap

Pre total aprovizionare materiale pentru 1 usa balcon (interioara)


aluminiu 13100 lei

Preurile de vnzare practicate de SC REHAU POLYMER SRL sunt mai mici cu


aproximativ 40-90 lei fata de cele ale concurentilor principali. Compania nu isi propune sa
functioneze cu cele mai mici preturi, ci cu cel mai bun raport calitate-pret.

4. Promovarea
Produsele

REHAU

sunt

promovate

prin

intermediul

site-ului

oficial

http://www.rehau.com/RO_ro/ ce pune la dispozitia tuturor detalii privitoare la servicii, constructii,


design, istoricul firmei, noutati de ultima ora, realizari, evenimente, stiri despre companie, solutii
industriale, oferte ce vin in ajutorul clientilor.
Pe langa promovarea online, REHAU practica si promovarea prin intermediul media, prin
anunturi in ziare, sau stiri despre noi aparitii ( de exemplu, Serviciul de Comunicate si Anunturi Agenda
Constructiilor ce asigura publicarea rapida a informatiilor de actualitate referitoare la activitatea
companiilor si a institutiilor din domeniile constructii, instalatii, tamplarie si sectoarele conexe prezenta
ca titlu al unui comunicat : REHAU: Promovare a copertinei inovatoare pentru piscina Covrex, realizat
o reclama atractiva piscinei COVREX BY REHAU ce imbina atat design-ul sofisticat precum si
caracteristicile deosebite ale acestui produs).
O alta metoda o reprezinta publicitatea prin intermediul spoturilor publicitare televizate

sau de pe site-uri de socializare , precum Facebook, Youtube, unde prezinta informatii detaliate,

fotografii si imagini video si raspund cu promptitudine si serioazitate tuturor intrebarilor,


curiozitatilor celor interesati. Totodata, pe langa anunturile TV sau cele online, se folosesc si de
afise, banere din zonele de interes care sa trezeasca interesul tuturor.
REHAU investeste mii de euro in strategia de promovare, dar si rezultatele sunt cele asteptate,
fiind un furnizor de top pe piata dezvoltatorii imobiliarelor, cu un numar extrem de mare pe piata
consumatorilor.

Invent Media este unul dintre principalii jucatori pe piata publicitatii indoor si in lift, ce
ofera servicii de indoor advertising integrate: inchirierea spatiilor publicitate, consultanta in
alegerea celor mai bune solutii de expunere, monitorizarea campaniilor, decorarea si
neutralizarea campaniilor, mentenanta suporturilor. Agentia a derulat campanii pentru clienti
precum:Cosmote, Domo, Toyota, Walmark, GSK, Mercedes, Staropramen. REHAU apeleaza la
agentia Invent Media, ce pactica publicitatea indoor in cadrul mall-urilor si al hypermarketurilor, hotelurilor, unul dintre cele mai de impact promovari, reusind sa se adapteze nevoilor si
schimbarilor pietei, sa interactioneze cu publicul tinta prin acele canale cu eficienta ridicata, care
produc rezultate imediate.

5. Raportul de evaluare
Concluzionnd, activitatea comercial a SC POLYMER SRL a inregistrat o usoara
scadere in anul 2011, comparativ cu 2010, iar in anul 2012 cifra de afaceri inregistreaza o usoara
crestere fata de anul 2011, dar este mai mica in comparatie cu anul 2010.
Pe baza situaiei analizate, din punct de vedere al veniturilor putem previziona ca in anul
urmator veniturile vor inregistra o usoara crestere. n acest fel, se pot face investiii majore n
extinderea spaiului de depozitare a materialelor achiziionate, cel existent fiind la limit n raport
cu necesitile n vederea ndeplinirii cererilor clienilor.
Totodat, putem evalua activitatea de ansamblu a firmei drept una eficient, ntruct
odat ce sesizeaz o oportunitate, investete pe msura rezultatelor ateptate i mai mult de att
se bazeaz n mod continuu pe fructificarea loialitii clienilor si i meninerea unei relaii pe
termen lung cu furnizorii, ceea ce va duce automat pe viitor la o situaie benefic.

S-ar putea să vă placă și