Nutritie - Curs 2 - 19.10.

2015
Gramineele verzi - perene sau anuale.
Gramineele perene verzi - cele mai cultivate sunt raigrasul
italian si raigrasul englezesc. Pe o scara mai redusa: golomatul, paiusul, firuta,
timoftica.
Raigrasul italian - cea mai cultivata graminee perena datorita
productivitatii foarte mari. Se utilizeaza cu eficienta maxima timp de 2 ani, dupa
aceea productivitatea scade evident. Are un ritm rapid de crestere si o mare
usurinta de implantare in sol (este utilizat cu succes in acest sens ca prima
cultura pe un teren defrisat). Se remarca si printr-o rezistenta mai scazuta la frig
si seceta fiind o planta de origine mediteraneana. Cel mai adesea aceasta
graminee perena se cultiva singura, fiind o planta relativ inalta. Sub aspctul
valorii nutritive se remarca un echilibru intre proteina si energie, in faza optima
de recoltare, inceputul inspicarii, avand cca. 0,80 - 0,85 UFL/kg SU si 65-70g
PDIN/kg SU.Varietatea anuala, in primele stadii de vegetatie se remarca
printr-un continut foarte ridicat in proteina 130g PDIN/kg SU. Poate fi utilizat
fie ca nutret verde cosit, fie ca siloz, fie ca fan.
Raigrasul englezesc - graminee perena clasica, cu o durata de
exploatare eficienta, de cca. 4 ani. Este adaptata climatului oceanic umed,
motiv pentru care este foarte sensibila la seceta. Se preteaza foarte bine la
pasunat, aceasta fiind princpala modalitate de exploatare (transformarea in fan
se face mai greu datorita uscarii greoaie, in special a tulpinilor). Are doua
varietati: timpurie/tarzie. La inceputul inspicarii, momentul optim de recoltare,
are o valoareb nutritiva de 0,80 - 0,85 UFL/kg SU (asemanatoare la cele 2
varietati) si o valoare proteica diferita, mai mare la varietatea timpurie 85-90g
PDIN/kg SU, respectiv 65-70g PDIN/kg SU.
Golomatul - se poate exploata pe o perioada lunga de timp, chiar 5-6
ani, Este bine adaptat conditiilor tarii noastre, rezistan destul de bine la seceta,
Este un nutret valoros mai ales in stadiul tanar, dupa aceea avand o tendinta de
lignificare, cu o productivitate buna, cu o mare capacitate de refacere.Se poate
cultiva singur sau in amestec cu leguminoase perene, mai ales cu lucerna,
putandu-se exploata fie prin pasunat, fie prin cosit. In anii favorabili, si in
conditii de irigare poate fi recoltat si de 4-5 ori pe an. Valoare nutreitiva
energetica si proteica este asemanatoare cu a raigrasulu englezesc, varianta
precoce.
Paiusul - paiusul de livada si paiusul inalt. Paiusul de livada are o buna
capacitate de refacere, regenerand repede dupa pasunat sau cosit. Este
considerat una din cele mai rezistente graminee perene (la seceta, frig, exces
de umiditate). Se poate exploata atat singur sau in combinatie cu trifoiul alb,
atat prin pasunat cay si prin cosit. Paiusul inalt se foloseste mai ales in
amestecuri cu golomat, lucerna, trifoi alb pentru infiintarea de pajisti temporare.

Firuta - o planta tipica de pasune, care creste in toate zonele, incepand

din stepa si pana in regiunile forestiere. Se introduce mai rar in amestecuri
pentru infiintarea pajistilor temporare, deoarece are o crestere lenta si este
concuraya puternic de celelalte specii din amestec.
Timoftica - se intalneste frecvent in flora spontana a pajistilor din
regiunile umede. In aceste regiuni se foloseste d eobicei in amestec cu trifoi
rosu pentru refacerea pajsitilor degradate.
Gramineele anuale verzi - reprezinta o importanta sursa de hrana
datorita productivitatii ridicate. Principalul reprezentat = porumb, dar si secara,
orzul graul, sorgul, ovazul, etc.
Porumbul planta intreaga verde sau transformat in siloz, a produs in
ultimii 20-30 de ani, o mutatie profunda in alimentatia rumegatoarelor, fiind
componenta de baza in ratiile acestora. In scop furajer se folosesc siuri de
porumb diferite fata de cele pentru boabe, cu talie mai inalta, cu masa foliata
mai bogata. Porumbul furajer planta intreaga esye bogat in amidon si zaharuri
simple, dar sarac in proteina si minerale. In comparate cu alte plante furajere
ingestibilitatea si digestibilitatea porubului planta intreaga sunt foarte ridicate si
constante, indiferent de stadiul de vegetatie, atata timp cat planta se mentine
verdeAceste caracteristici confera porumbului planta intreaga o valoare nutritiva
energetica foarte ridicata pentru un nutret de volum = 0,88 - 0,92 UFL/kg SU,
apropiata de cea a concentratelor. Valoarea nutritiva proteina este insa mai
scazutaL 7,5-8% PB in SU = 45-48g PDIN/kg SU Datorita dezechilibrulu energoproteic este bine sa se asocieze cu leguminoase sau cu alte furaje
complementare. Stadiul optim d recoltare depinde de modul de folosinta. Astfel,
daca este folosit ca nutret verde, se recomanda a se recolta in perioada dintre
inflorire si stadiul de lapte al boabelor (intreaga planta are 20-25% SU), iar daca
va fi transformat in siloz va fi recoltat in momentul in care boabele stiuletilor
sunt in stadiul de lapte-ceara sau chiar ceara (30-35% SU la nivelul intregii
plante).
Sorgul cu doua varietati: sorgul furajer si iarba de Sudan. Ele pot
asigura masa verde in regiune mai secetoase, deoarece au o rezistenta mai
buna ca porumbul. In primele stadii de vegetatie (sub 40-50cm inaltime),
sorgula re efecte toxice pronuntate, din cauza glicozizilor cianogeni pe care ii
contine (acestia descompunandu-se in acid cianhidric care poate provoca
moartea). Se recomanda a se administra animalelor adulte, in cantitati limitate,
sau insilozat. La acelasi continut in SU, sorgul are o valoare energetica mai mica
decat porumbul, si o valoare proteina asemenatoare.
Secara - se recolteaza inainte de inflorire deoarece apoi tulpina se
lignifica puternic si devine greu consumabila. In cantitati mari, la inceputul
sezonului verde si, mai ales, cand se administreaza umeda poate induce
tulburari dgestive; se recomanda in acest sens, trecerea treptata la consumul
maxim admis, includerea in ratii a durajelor uscate.

Orzul si ovazul - ca si secara, pot fi folosite atat in cultura pura

(direct ca nutreturi verzi sau insilozate), cat si in amestecuri cu leguminoase
anuale, formand borceaguri. Se recomanda preferential in hrana vacilor in
lactatie, dar se pot folosi si in hrana altor erbivore.
Graul - se foloseste mai rar in hrana animalelor, ca nutret verde,
pentru ca principalul scop este obtinerea boabelor.
Silozurile - insilozarea este un mijloc de conservare al plantelor
verzi, in mediu umed, prin intermediul fermentatiior controlate
Fermentatiile din silozuri - plantele verzi cosite continua sa respire
mai multe zile, atata timp cat ele dispun de O2 si de un mediu umed Acelasi
lucru se petrece si la inceputul insilozarii plantelor, cand respiratia =
dscompunerea zaharurilor cu producere de apa, CO2 si caldura si, in ltima
instanta, prin pierderea de SU. De aceea respiratia plantelor trebuie oprita cat
mai curand posibil prin tasare si prin inchiderea silozurilor.
Plantele supuse insilozarii au pe suprafata lor diverse
microorganisme, care se dezvolta in siloz utilizand ca substrat nutrivit continutul
celular, rezultat in ruma tocarii. microorganismele se multiplica din ce in ce mai
mult cu cat cnditiile sunt mai favorabile si determina producerea anumitor tipuri
de fermentatii: lactice, acetuce, butirice, alcoolice, etc.
Fermentatiile lactice
Fermentatiile lactice, provocate de lactobacili, sunt considerate
fermentati dorite (imprima calitate silozurilor). In urma ferentatiilor lactice
rezulta acid lactic , rezultatul practic fara pierderi al transformarii zaharurilor in
acizi. Acest tip de fermentatii se desfasoara atat in prezenta, cat si in absenta
oxigenului (bacteriile lactice sunt facultativ anaerobe) si in mediu acid.
Formarea acidului lactic incepe aproximativ din ziua a 3-a de insilozare si
continua cca. 3 saptamani, dupa care inceteaza si determina in final scaderea
pHului silozurilor, permitand o buna conservare a acestora.
Exista un numar mare de specii de bacterii lactice: bacterii
homofermentative (ex. Lactobacillus planctarum), bacterii
heterofermentative (ex. Lactobacillus brevis). Primele descompun zaharurile
cu producere aproape unica de acid lactic si actioneaza la un pH optim de 4 4,5. Celelalte produc alaturi de acid lactic si acid acetic si alcool, CO2,
actioneaza la un pH de 5 - 5,5.
Fermentatiile acetice - sunt produse de bacterii coliforme,
prescum Escherichia coli, care sunt facultativ anaerobe si concureaza cu
bacteriile lactice.
Bacteriile coliforme actioneaza primele in masa plantelor supuse
insilozarii, chiar si in prezenta oxigenului, la un pH optim de 6-7, producand acid
acetic, CO2, alcool, pe seama glucidedlor solubile. Ele ataca, insa si proteinele,

solubilizandu-le si transformandu-le in amoniac (consecinta este diminuarea

valorii proteice).
Activitatea maxima a bacteriilor coliforme se desfasoara in primele
3 zile de insilozare, fiind inlocuita de activitatea bacteriilor lactice. Cand pHul din
silozuri ajunge la 4,5 fermentatia acetica este oprita, de aceea trebuie limitata
durata de viata a acestor pacterii - un sloz de calitate trebuie sa aiba cantitati
foarte reduse de acid acetic.
Fermentatiile alcoolice sunt produse de drojdii Majoritatea
drojdiilor sunt aerobe, deci favorizeaza dezvoltarea bacteriilor lactice. In urma
fermentatiilor alcoolice, cu pondere mica in toalul fermentatiilor, rezulta, in
principal, alcool etilic, care, in cantitati mici imprima silozului un gust placut si
un miros placut. Drojdiile sunt insa responsabile de producerea de toxine in
silozuri, daca acestea sunt expuse la aer.
Fermentatiile butirice sunt produse de bacterii butirice din genul
Clostridium. Ele ataca zaharurile solubile si acidul lactic (cu producere de acid
butiric si gaze) cat si proteinele (cu producere de amoniac si amine - acestea din
urma reprezentate de putrescina sau de cadaverina, au efecte toxice asupra
animalelor). => Fermentatiile butirice duc in final, la degradarea calitatii
silozurilor (miros+gust neplacute, valoare nutritiva scazuta, efecte toxice).
Bacteriile din genul Clostridium, strict anaerobe, au o dezvoltare
maxima la un pH de 7 -7,4. la n pH de 4 - 4,5 activitatea lor este inhibata.
Tipul si cantitatea de acizi produsi in timpul insilozarii plantelor pot
oferi idee asupra calitatii silozurilor. Profilul optim la fermentatiilor pentru silozul
de porumb (cel mai utilizat) este pH 3,6 -4 / acid lactic = 4-6% din SU / acid
acetic = sub 2% din SU / acid butiric sub 1% din SU.
Factori care influenteaza calitatea silozurilor
Pentru a se produce silozuri de calitate trebuie cunoscuti si urmatorii
factori:
Continutul plantelor in glucide usor solubile
Fermentatiile dorite, in special cele lactice se instaleaza cu atat mai
usor si cu atat mai profund cu cat plantele supuse insilozarii contin o cantitate
mai mare de glucide solubile. Din acest pdv, gramineele (in primul rand
porumbul), cu un continut superior in glucide solubile, se insilozeaza mai usor
decat leguminoasele (in primul rand lucerna). Insa, continutul plantelor in
glucide usor solubile este influentat, in afara de specie, si de stadiul de
vegetatie (cotinut mai mare la inceputul vegetatiei), numarul ciclurilor de
vegetatie (mai mare la ciclul I de vegetatie), conditiile climatice (mai mare in
primaverile reci) sau de gradul de fertilizare (mai mare la folosirea unor cantitati
mai mici de ingrasaminte pe baza de azot).
Continutul plantelor in substanta uscata

In cazul in care plantele au un continut redus in SU sunt favorizate

fermentatiile acetice (silozul se acreste) si scade calitatea silozurilor. La un
continut mai mare in SU, tasarea se face inficient, neasigurate conditiile de
anaerobioza si sunt favorizate fermentatiile nedorite. In aceste conditii se
apreciaza ca plantele supuse insilozarii trebuie sa aiba un continut in SU intre
25-45% (25-35% silozurile clasice; 35-35% semisilozurile).
Tocarea, tasarea si invelirea silozurilor
Tocarea plantelor la dimensiuni optime determina eliberarea rapida a
sucului celular, substratul nutritiv al bacteriilor lactice (si, deci, scurtarea
perioadei de insilozare), permite o tasare corespunzatoare (crearea mediului
anaerob). Pentru porumb ticarea se daxe a dunebsuybu nucum cca 1 cm, iar
pentru alte plante la 2-3 cm.
Tasarea trebuie efectuata imediat dupa introducerea plantelor in siloz,
pentru a crea un puternic mediu anaerob, favorabil bacteriilor lactice. Se face cu
tractoare cu senile sau chiar cu roti.
Invelirea silozurilor, cu ajutorul unor folii de plastic, trebuie facuta imediat
dupa tasare, pentru ca crea un mediu anaerob.
Adaugarea aditivilor de insilozare
In silozuri se pot introduce anumiti aditivi in scopu inhibarii activitatii
unor microorganisme nedorite sau favorizarii unor anumite tipuri de fermentatii.
Aditivii pentru insilozare se pot clasifica in 2 tipuri:
a. stimulatori ai fermentatiilor (ex. produse bogate in zaharuri simple, enzime,
inoculantii);
b. inhibitori ai fermentatiilor (ex. acizi minerali, acizi organici).
Melasa a fost printre primii aditivi de insilozare, folosita ca sursa de
zaharuri simple, pentru a permite dezvoltarea de bacterii lactice.
Inoculantii = culturi de bacterii lactice homofermentative, se folosesc
atunci cand plantele sunt greu insilozabile (lucerna, trifoi).
Enzimele = celulaze + hemicelulaze - permit degradarea peretilor
celulari ai plantelor, eliberand zaharurile solubile.
Acidul formic - cel mai utilizat acid organic, inhiba dezvoltarea
microorganismelor nedorite. Este greu de manipulat,