I Introducere

A. Furajul este orice material comestibil preparat pentru și administrat la animalele de

fermă exclusiv ca furaje de creștere, siloz și fân.
B. Surse intoxicațiilor produse prin furajare
1. Aditivi. Intoxicațiile pot fi determinate de aditivi care sunt amestecați sau formulați
în furajele de bază.
a. Antibiotice și antibactericide (sulfonamide, nitrofurani, lincomicin)
b. Substanțe antiparazitare (coccidiostatice, fenotiazine)
c. Amplificatori de creștere sau performanță (ionofori, iodul organic).
2. Folosirea excesivă sau improprie a nutrienților poate determina intoxicație
a. Produsele pe bază de azot neproteic
b. Soia
c. Gosipolul
C. Caracteristici generale ale intoxicațiilor date de furajare
1. Distribuția toxicului. Ingredientele toxice pot fi amestecate uniform în furaj
favorizând distribuirea egală a toxicului în întregul efectiv. Astfel:
a. Substanțele înalt toxice prezintă o rată relative crescută a morbidității.
b. Diferențele de răspuns sunt date animal sau de factorii de mediu, mai mult decât
diferențele de dozaj.
c. Dacă numai o parte a efectivului este afectată, probabilitatea de a reține
reziduuri este în restul, datorită largii distribuții a toxicului la membrii neafectați
ai efectivului.
d. Adesea animalele sunt afectate asemănător, în cadrul unei scurte perioade de
timp, din cauza disponibilității și dozajului.
2. Diferențe de susceptibilitate Orice fectiv are susceptibilitate diferită la aceeași doză
conform legilor distribuției. Cu excepția situației în care există o mare concentrație
de toxic în furaj, o varietate de răspunsuri pot fi întâlnite. Unele animale pot fi grav
intoxicate și mor, altele pot fi moderat sau mijlociu afectate și unele pot rămâne
neafectate.
3. Cauza probabilă. O recent schimbare a sursei sau mixarea furajului, sau adăugarea
de noi ingredient sunt adesea cauza intoxicațiilor. Oricum, schimbări de furajare sau
ingredient fără altă documentație explicativă nu sunt suficiente pentru a confirma
intoxicația.
4. Răspundere. Intoxicațiile datorate condițiilor de furajare sunt adesea urmate de
problem de răspundere pentru daune stabilirea vinovăției.
a. Potențiale cazuri legate de furajare terbuie să fie bine documentate în scris de
către medicul veterinar currant.
 b. Probele representative de furaj introdus în hrana animalelor vor fi recoltate,
individualizate, etichetate și depozitate corespunzător. Problemele juridice pot
apărea după luni sau uneori ani de la eveniment.

II Antibiotice și bactericide

A. Lincomicinul
1. Farmacologie
a. Chimie Antibioticele lincosamide sunt derivati monobazici ai unui amino-acid
neobișnuit (acid propilhigric) legat printr-o punte peptidică de o octoză cu conținut
de sulf.
b. Mecanism de acțiune. Lincomicina se leagă la subunitățile 50S ale ribozomilor
bacterieni inhibând sinteza proteică.
c. Farmacocinetici. Lincomicinul este absorbit din tractul gastro-intestinal, se
metabolizează în ficat și este excretat prin bilă și urină.
d. Efecte farmacologice. Lincomicinul și clindamicinul sunt în general inhibitori ai
cocilor Gram + dar nu și pentru bacteriile Gram-. Clostridium difficile este de obicei
rezistent.
e. Doza normală. Concentrația în furaj pentru suine este de 20-200 ppm (g/tonă).
Pentru pui este de 2-4 ppm, în scop preventiv sau curativ.
f. Efecte adverse. Suinele pot prezenta diaree, umflarea anusului în două zile de la
inițierea tratamentului. Rareori, înroșirea pielii și iritabilitate pot fi semnalate.
Acestea se remit în 5-8 zile fără tratament.
2. Toxicologie. Caii, porcii de Guineea, hamsterii și iepurii sunt sensibile la lincomicină și,
dacă se expun la niveluri acceptabile pentru suine în furaje, pot prezenta severe
hemoragii gastrointestinale și necroze. Efecte asemănătoare la aceste specii sunt
determinate de tetracycline.
a. Expunere. Accesul accidental la furaje ce conțin lincomicină este cea mai obișnuită
cauză a intoxicației prin furajare cu lincomicină, iar caii sunt cel mai frecvent afectați.
b. Mecanismul acțiunii toxice. Aparent, toxinele care rezultă din proliferarea lui C.
difficile sunt cauza intoxicației.
c. Semne clinice sunt similar cu cele din colita X la cai, și include colită acută necrotică,
colici, diaree, deshidratare și șoc.
d. Tratamentul este nespecific și de susținere rata mortalității în cazurile clinice fiind
foarte crescută.
B. Nitrofuranii au importanță istorică, folosirea lor fiind restricționată sau
prohibită/interzisă în hrana animalelor.
Nitrofuranii

1. Farmacologie
a. Preparare și utilizări terapeutice. Sunt substanțe antibacteriene de culoare galbenă
folosite în trecut ca bacteriostatice și coccidostatice. Sunt pulveri sau cristale în
general moderat solubile în apă.
(1) Nitrofurazonul a fost folosit ca aditiv furajer pentru tratarea enteritei porcului
(doza de 500 ppm) și coccidiozei la pui (50-150 ppm).
(2) Nitrofurantoinul a fost folosit pentru tratarea infecțiilor cronice respiratorii și ale
tractului urinar la cai și animalele mici.
(3) Furazolidonul a fost folosit în tratarea enteritelor bacteriene la suine doza 100-300
ppm și ca coccidiostatic la pui, curci și iepuri. Este folosit în mod current la curci
și suine în doze de 110 ppm și respective 220 ppm pentru prevenirea și tratarea
bolilor bacteriene

b. Mecanisme de actiune. Nitrofuranii inhiba enzimele ciclului acidului tricarboxilic (TCA),

interferand cu oxidarea aeroba a glucozei. Cele mai susceptibile la intoxicatia cu nitrofuran sunt
tesuturile active metabolic, dependente de metabolismul aerobic (ex: creierul, testiculele, rinichii,
ficatul).

2. Toxicologie

a. Expunerea. Utilizarea abuziva ar putea conduce la intoxicatii cu nitrofuran.

b. Mecanismul de deteriorare toxicologica. Intoxicatia cu furazolidone poate fi mediata prin

actiunea ciclului acidului tricarboxilic (TCA). Cresc piruvatul si lactatul, eventual indicand o
conversie scazuta a piruvatului in acetil coenzima A.

c. Toxicitate si semne clinice.

(1) Nitrofurazon

(a) Sobolani. DL50 la sobolani este de aproximativ 500mg/kg. Semnele clinice sunt cu
preponderenta neurologice, incluzand iritabilitate, tremuraturi, slabiciune, convulsii si apnee.

(b) Caini. La caini, hepatita, depresie, diaree, vomituritie, atunci cand dozajul atinge 2,0mg/kg

IV. Dozele orale de 50mg/kg cauzeaza manifestari clinice neurologice.

(c) Pasari de curte. O singura administare orala in doza de 150-200mg/kg cauzeaza fie depresie,
fie convulsii la pasarile tinere.

(d) Vitei.
(i) Nitrofurazona cauzeaza moartea la vitei in conditiile in care sunt administrate doze de
30mg/kg timp de 5 zile.

(ii) Dozajele de 15mg/kg produc crize in aproximativ 20 de zile, expunerea indelungata putand
determina moartea.

(iii) Viteii de lapte care primesc nitrofurazone in apa la >30mg/kg greutate corporala, dezvolta
semne clinice acute in 24-48 de ore. Semnele clinice includ opistotonus, tremuraturi, pedalari,
miscari de rotatie si crize intermitente.

(2) Furazolidone

(a) Pasari de curte

(i) Administrarea continua in hrana de 200ppm poate reduce eclozabilitatea oualor si poate
intarzia debutul productiei de oua la gaini sau reproducerea la cocosi.

(ii) Furazolidone la 400ppm in dieta puilor de carne cauzeaza posturi anormale si ataxie.

(iii) La concentratii de peste 500ppm se inregistreaza reducerea cresterii la pasarile de curte.

(iv) Cardiomiopatiile apar la dozaje de 500-700ppm. Hipertrofia cardiaca la pasarile de curte

este cunoscuta sub numele de “boala inimii rotunde”, si este caracterizata prin cresterea
continutului de umiditate si depunerea de glicogen cardiac.

(b) Suine. Dozajele ridicate (mai mari de 600ppm) cauzeaza usoara ataxie cu paralizia
membrelor posterioare intr-un sindrom similar cu cel din intoxicatia cu acid arsanilic. Cand este
combinat cu acidul arsanilic, furazolidonul in concentratie de 400 ppm poate fi neurotoxic la
suine.

(i) Mersul include hipermetria (pasul de gasca) sau slabiciune posterioara.

(ii) Semnele clinice se acutizeaza atunci cand suinele sunt agitate.

d. Diagnosticul. Analiza chimica a furajelor va confirma daca s-a folosit supradozarea in ratii.
Nitrofuranii sunt rapid metabolizati si excretati; analiza tesutului este inutila.

e. Tratamentul

(1) Terapia de sustinere este necesara pentru a corecta insuficienta renala, deshidratarea sau
malnutritia.

(2) Ingrijirea atenta este importanta pentru recuperarea animalelor.

C. Sulfonamidele

1. Farmacologie
a. Preparate. In apa sau in furaje, sulfathiazole, sulfamethazine, sulfamerazine, si
sulfachlorpyridazine.
b. Farmacocinetica. Sulfonamidele sunt metabolizate de obicei prin conjugare sau
excretate in urina.
c. Efecte adverse
(1) Administrarea pe termen lung a sulfonamidelor la doze terapeutice poate inhida
metabolizarea iodului, rezultand gusa si hiperplazia tiroidei.
(2) Agranulocitoza si hiperprotrombonemia sunt raportate, in special, dupa utilizarea
sulfaquinoxaline la pasarile de curte.
(3) Sulfaquinoxaline cauzeaza coagulopatii la pasarile de curte si la caini, aparent
interferand cu sinteza factorilor de coagulare a vitaminei K.
(4) Se pot produce nevrite periferice si o scadere de productie a oualor la pasarile de
curte.

2. Toxicologie
a. Expunerea. Toxicitatea suflonamidelor poate surveni la dozari individuale sau
indicatii terapeutice in furaje. In cele mai multe cazuri, rezulta din supradozarea
individuala a animalelor, sau prin administrarea la animalele care au acces la surse
limitate de apa sau deshidratare ca urmare a diareei.
b. Mecanisme de deteriorare toxicologica.
(1) “Socul medicamentos”. Injectarea intravenoasa rapida cauzeaza un “soc
medicamentos” acut cu colaps sau posibila moarte.
(2) Uremia. Tubii renali pot fi obstructionati de catre cristalurile sulfonamidelor dupa
5-7 zile de la expunerea la sulfonamide daca dozajul este excesiv sau cantitatea de
apa nu este suficienta.
(a) Sulfonamidele sunt insolubile in solutii apoase acide si cresc in solubilitate pe
masura ce creste pH-ul urinei. Cristaluria tubilor uriniferi apare de obicei la
pisici si la caini, care produc o urina acida.
(b) Formatiunile cristaloide ale tubilor uriniferi se produc atunci cand urinarile
sunt frecvente. Deshidratarea si eliminarea in cantitati mici a urinei duce la
predispozitii de toxicoze cronice renale.
(3) Hipersensibilitatea. O reactie de hipersensibilitate (numita si “febra
medicamentoasa”) similara unei reactii anafilactice poate aparea dupa expuneri
repetate la toxic. Dificultati de respiratie si urticarie sunt semnele clinice majore.
Reactiile anafilactice sunt nonspecifice.

C. Diagnosticul
 (1) Toxicoza acuta. Diagnosticarea “socului medicamentos” acut este bazata in
special pe istoric si simptomatologie, cauza fiind uneori destul de evidenta pentru
emiterea unui diagnostic. Semnele clinice ale intoxicatiei acute includ salivarea,
vomituritia, diareea, polipneea; slabiciune, ataxie si rigiditate spastica, semne
relativ rare.

(2) Toxicoza cronica uremica

(a) Semnele clinice ale formei uremice includ anorexia, depresia, hematuria,
albuminuria, oliguria. Cristalele de sulfonamide sunt vizibile in parul preputial
sau vulvar.
(b) Diagnosticul de laborator. Nivelurile crescute de azot ureic din sange (BUN)
si nivelurile sulfonamidei din plasma de peste 15mg/100 ml sustin diagnosticul.
(c) Leziuni. Examinarea la microscop releva cristaluri de sulfonamide in tubii
renali si in pelvisul renal. Proba din rinichi trebuie fixata in soluție acidă de
formaldehidă sau etanol pur pentru conservarea cristalelor.
(3) Toxicitatea cronica la pasarile de curte si la caini. Depresia maduvei osoase cu
granulocitopenie, anemie, hipotrombonemie sugereaza intoxicația cu
sulfaquinoxaleină la pasarile de curte si la caini. Analize prelevate din muschi,
rinichi sau tesut hepatic indica concentratii de sulfonamide mai mari de 20ppm.

c. Tratamentul
(1) Restabilirea functiei renale
(2) Rehidratarea. Solutii saline si bicarbonat pot fi administrate intravenous, cu
electroliti orali si apa.
(3) Epinefrina si antihistaminicele sunt folosite pentru a trata reactiile hipersenzitive.

D. Tiamulin
1. Farmacologie
a. Farmacocinetica. Tiamulin este absorbit rapid din sursele alimentare.
b. Intrebuintari terapeutice. Tiamulin fumarate actioneaza asupra bacteriilor gram
pozitive, Mycoplasma si Serpulina hyodysenteriae.
2. Toxicologie
a. Mecanismul de deteriorare toxicologica. Utilizarea concomitenta a tiamulin si
monensin la porcine si pasari de curte a cauzat tozicoze cu ionofori (vezi IV A 2),
mionecroze si moarte.
Tiamulinul este de toxicitate scazuta, insa interfereaza cu metabolizarea si eliminarea de
ionofori polieteri (monensin, salinomicyn, lasalocid, narasin).
b. Profilaxie. Seleniul si vitamina E protejeaza impotriva interactiunii toxice a
tiamulinului si inoforilor.
 III. Medicamente antiparazitare
A. Phenothiazine (PTZ)
1. Farmacologie
a. Utilizari terapeutice
(1) PTZ a fost utilizat ca si antihelmintic inca din anii 1930, in special la
rumegatoare si cai. Toxicitatea sa relativa crescuta a limitat sau prevenit
utilizarea sa la suine, caini si pisici.
(2) PTZ a fost folosit in programe de profilaxie in doze mici pentru a reduce
producerea de oua parazitare, insa acest lucru a fost in mare parte inlocuit cu
antihelmintice mult mai sigure si eficiente.

b. Farmacocinetica. Metabolizarea PTZ in phenothiazine sulfoxide in mucoasa

gastro-intestinala este urmata de oxidarea in ficat pentru a forma
leucophenotziazine si leucothionol, care sunt excretate in urina. Odata cu
expunerea la soare, acesti metaboliti sunt mai departe oxidati la coloranti roscat-
maro (phenothiazine and thionol) care coloreaza urina si laptele intr-o culoare
rosiatica sau rosiatic-maronie timp de cateva zile dupa tratament.

2. Toxicologie
a. Mecanism de deteriorare toxicologica. Toxicoza rezulta din cantitati excesive de
phenothiazine sulfoxide.
(1) Phenothiazine sulfoxide pot penetra fluidele oculare si dermul, producand
fotofobie si fotosensibilitate.
(2) Fenotiazina in exces cauzeaza anemie hemolitica, icter, hemoglobinurie,
anorexie, colici, febra, oligurie.

b. Toxicitate. Doze mai mari de 30-50g la caii adulti sunt toxice, un factor important
fiind conditia initiala a animalului. Animalele anemice sunt mult mai susceptibile
la toxicoza prin supradozare sau expunerea continua la furaje contaminate.
c. Diagnosticul poate fi confirmat prin analiza urinei pentru depistarea fenotiazinelor
sau a metabolitilor fenotiazinelor, corelata cu istoricul expunerii si semnele
clinice specifice.
d. Tratamentul presupune terapia de sustinere pentru anemie si fotosensibilitate si
terapie simptomatica.

B. Amprolium este un antagonist competitiv al tiaminei folosit ca si coccidiostatic la

pasarile de curte si la bovine.

1. Concentratiile din furaje de 2-10 ori mai mari decat dozele recomandate timp de 3
saptamani sau mai mult au cauzat polinevrite la pasarile de curte.
 2. Dozajele extrem de excesive (mai mari de 50 de ori decat doza recomandata) au fost
asociate cu polioencefalomalacia la vitei si miei. Cu toate acestea, acest lucru este
puțin probabil să apară în majoritatea condițiilor de utilizare.

IV Promotorii de creștere și de performanță

A. Ionoforii sunt reprezentați de: monesin, lasalocid, salinomycin si narasin.

1. Farmacologie.
a. Chimie. Ionoforii sunt compusi activi biologic, produsi de catre Streptomyces
cinnamonensis. Ei sunt clasificati ca si polieteri.
b. Intrebuintari.
(1) Initial, ionoforii au fost dezvoltati ca si coccidiostatice la păsările de curte, fiind
folositi la 100g/tona de furaj.
(2) La rumegatoare, ionoforii maresc productia de acid propionic, alterand fermentarea
rumenului. Ei sunt folositi ca si aditivi pentru bovine la 5-30 ppm din ratia finisata pentru
a imbunatati eficienta hranei cu 10-20%.
c. Mecanisme de actiune. Datorita abilitatii lor de a transporta cationi specifici ai
metalelor alcaline prin membranele celulare, ionoforii sunt clasificati ca si antibiotice. Ei
transporta selectiv ionii de sodiu și potasiu între spațiile extracelulare și intracelulare.
d. Farmacocinetica
(1) Absorbția este redusă la niveluri de hrănire recomandate.
(2) Metabolismul hepatic transforma compusul principal in cativa metaboliti polari.
(3) Excretia se face in primul rand pe cale digestiva, prin fecale; o mare parte din antibiotic nu
este deloc absorbita.

2. Toxicologie
a. Mecanismul de deteriorare toxicologica
(1) Interferenta cu transportul de potasiu. Ionoforii interactioneaza cu mecanismul de
transport care reguleaza transportul de potasiu de-a lungul membranelor
mitocondriale, inhiband hidrolizarea ATP-ul si diminuand producerea de energie
celulara. Microscopul electronic a confirmat faptul ca monesin cauzeaza severe
afectiuni mitocondriale.
(2)Interferenta cu transportul de calciu. Unele dovezi indică faptul că ionoforii pot
afecta transportul calciului prin modificarea componentei de sodiu a schimbului de sodiu-calciu
de difuzie in membranele celulare, ceea ce duce la acumularea de calciu in celule si mitocondrii
si, eventual, provocând moartea celulelor.

b. Toxicitate (tabel 26-1) intoxicatiile acute sau subacute sunt cele mai periculoase. Caii au
sensibilitate cea mai ridicata.
(1) Caii pot fi intoxicati printr-un continut in hrana de 100ppm monesin si pot ajunge in
faza de exitus prin ingerarea de furaje ce contin 300ppm.
 (2) Bovinele. Semne clinice au fost observate la un nivel de 3-5 ori mai mare fata de
doza recomandata in furajele bovinelor. Cazurile aparente de toxicoze si incercarile
experimentale nu sunt in acord cu toxicitatea la bovine.
(a) Cazurile de toxicoze la bovine au fost asociate cu furajele ce contin 50-160 ppm
monesin administrate la aproximativ 1,6% din greutatea corporala.
(b) Studii asupra monensinului administrat la bovine în proporție de 300 ppm arată un
consum de furaje redus cu 90% în trei zile. Nu s-a semnalat mortalitate.

Valorile DL50 in intoxicatia cu ionofori

Specia Monensin Lasalocid Salinomicin
Cai 2-3 mg/kg 21.5 mg/kg 0,6 mg/kg
Câini 20 mg/kg
Șobolani 35 mg/kg
Bovine 22 mg/kg
Șoareci 125 mg/kg
Pui 200 mg/kg

c. Diagnostic
(1) Semne clinice
(a) Cai
(i) Semne inițiale sunt: anorexie parțială sau totală, neliniște, transpirație profuză
sau intermitentă. Temperatura este variabilă. Poliuria apare din timp fiind
urmată de oligurie terminală.
(ii) Semnele intermediare includ ataxie progresivă (12-36 ore postexpunere)
urmată de colică și rigiditate. Pareza posterioară și culcări ridicări intermitente
apar ca semne ale progresiei toxicozei.
(iii) Semne avansate tahicardie, hipotensiune, hiperventilația și dispneea sunt
terminale indicând un prognostic grav.
(b) Bovine
(i) Semnele intoxicației acute includ: anorexia (24-36 ore postexpunere),
depresie, slăbiciune, ataxie, dispnee și diaree (36-48 ore postexpunere).
Bovinele recuperate după intoxicația acută pot prezenta colaps și moarte în
timpul perioadelor de efort sau la temperaturi ambientale crescute.
(ii) Semnele intoxicatie subacute sunt elocvente pentru reducerea funcției cardiace
și pentru insuficiența cardiacă congestivă.
(2) Diagnostic de laborator
(a) Fosfataza alkalină serică PA este crescută moderat spre markat, iar distribuția
izoenzime este corelata cu PA din oase.
(b) Nivelul bilirubinei crește după 24 de ore ca urmare a bilirubinei neconjugate.
(c) Nivelul ureei (BUN) este crescut inițial apoi poate reveni la normal.
(d) Calciul seric este moderat redus cu 10-15% timp de 12-18 ore.
(e) Nivelul de creatin-kinază este de la trei la o sută de ori mai mare decât în mod normal
ca rezultat al necrozei mușchilor scheletici.
(f) Creatinina serică crește în 24-36 de ore și poate reveni la normal.
(g) Hematocritul este crescut.
 (h) Nivelul de lactat dehidrogenază crește pentru 36 de ore mai ales din surse miocardice
și eritrocitare.
(i) Potasiul seric este scăzut după 24 de ore, dar poate reveni la supraviețuitori.
(j) Aspartat transaminaza (AST/GOT) crește.
(k) Analiza furajului este cel mai frecvent folosită pentru a stabili expunerea. Analizele
de țesut sunt dificil de efectuat iar rezultatul este dificil de interpretat; multe
laboratoare nu oferă acest serviciu.
(3) Leziuni
(a) Macroscopice sunt: hemopericard mediu, hemoragii epicardice și miocard palid.
Hidrotorax, ascite și edemul pulmonar pot fi întâlnite la bovine.
(b) Leziunile microscopice includ miofibre cardiace palide, pierderea striatiilor musculare,
degenerarea vacuolara multifocala a muschiului cardiac, arii imprastiate de necroza a
miocardului cu zone de regenerare si inlocuire cu tesut fibros. Mai pot aparea: nefroza toxica,
degenerare hidropica tubulara, hepatita toxica.

D. Tratament

(1) Detoxificarea. Decontaminarea gastro-intestinala prompta ar trebui efectuata utilizand

carbune medicinal activat si o solutie salina.
(2) Terapie de sustinere
(a) Fluidele si electrolitii ar trebui administrati pentru corectarea schimbarilor in hematocrit,
serul de potasiu si serul de calciu.
(b) Administrarea rapida de seleniu si de vitamina E ar putea reduce severitatea afectarii
musculare.

B. Iodul organic
1. Farmacologie
a. Sursa. Iodul este un oligoelement care se gaseste in crusta pamantului la 1parte/15 milioane.
Cantitati importante de iod sunt regasite si in algele marine si in salpetrul de Chile
(caliche)nitrat de sodium nitrate-bearing Chilean caliche rock.
b. Preparate si utilizari terapeutice
(1) Iodura de potasiu este utilizata pentru a trata actinobacilozele si infectiile cu Fusobacterii.
(2) Dihidroiodid etilendiamina (EDDI)
(a) EDDI a fost utilizat ca un aditiv furajer pentru prevenirea dermatitei interdigitale si a
actinomicozei si ca un usor expectorant, insa nu mai este utilizat pentru aceste intrebuintari.
(b) Supliment nutritional. EDDI este adaugat in ratia bovinelor pentru a corecta deficitul de iod.
Bovinele necesita 0,5-1mg de iod pe zi.
(i) EDDI este interzis la vacile de lapte.
(ii) Statele Unite de Nord-Est si de Nord-Vest sunt zone in care se manifesta gusa endemica.
2. Toxicologie
a. Toxicitate. Toxicitatea acuta este rara; efectele subacute sau cronice sunt mult mai posibile.
Raspunsul toxicologic minim se inregistreaza la un dozaj de 250-1250 mg/zi.

b. Diagnosticul

(1) Semne clinice

(a) Dozajul de 1000mg EDDI/zi timp de o saptamana produce usoare efecte expectorante si
jetaj nazal seros. Semnele clinice scad in intensitate la 2-3 zile dupa eliminarea EDDI din furaje.
(b) La dozaje de 250-1250 mg EDDI/zi se produce un raspuns legat de doza (caracterizat prin
tuse, secretii nazale mucopurulente, lacrimari seromucoase, si salivatie in exces) pana la 30 de
zile. Dupa un interval de aproximativ 30 de zile, viteii dezvolta hipercheratoza, ingrosarea firelor
de par, dermatita exfolianta si alopecie. Schimbarile sunt foarte vizibile in partea dorsala si in
regiunea periorbitala.
(c) La doze de 1250 mg EDDI/zi, semnele persista pentru 2-3 luni. La 250 mg/zi, semnele se
estompeaza dupa 6 saptamani.
(d) Mari dozaje de iod par a interfera cu titrurile anumitor antigeni, a scadea limfoblastogeneza,
fagocitoza, si scaderea leucocitelor. Afectarea Imunitatii umorale si celulare poate fi
responsabila de aparitia bolilor infectioase si de raspunsul scazut la terapie.

(2) Diagnosticul de laborator

(a) Iodul seric total creste odata cu doza de iod: Dozaje de 50mg/zi produc niveluri de iod seric
de 300ng/ml; dozaje de 1000mg/zi produc niveluri de iod seric de 1400ng/ml.
(b) La un dozaj de 1250mg EDDI/zi, T3 si T4 scad cu 50% in interval de 3 pana la 7 saptamani.
Niveluri mai mici de 250ml/zi nu afecteaza functiile tiroidei.

(3) Leziuni
(a) Leziunile de baza includ exfolierea dermica focala, conjunctiva congestionata, jetaj nazal
abundent, bronhopneumonie cu consolidarea lobilor apical si cardiac, limfonoduri marite in
volum, congestia mucoasei traheale, exsudat traheal seros sau mucopurulent.
(b) Leziuni microscopice
(i) Leziuni traheale includ ulcerarea si congestia mucoasei, zone de necroza, metaplazie
scvamoasa, multiple focare de traheita limfocitara si neutrofilica.
(ii) Leziunile pulmonare sunt specifice pneumoniei bronhoalveolare fibrinoase si purulente.
(iii) Leziuni ale tiroidei. Epiteliu columnar plat sau scazut, coloid granular pal, si prezenta
nucelilor foliculari degenerativi.
 V. Produsii pe bază de azot neproteic NPN

Sunt adaugati in ratiile rumegatoarelor pentru a asigura necesarul de pana la 40% proteină.

A. Introducere
1. Produse. Tabel 26-2. Principalele ingrediente utilizate in prezent sunt ureea si fosfatul
de uree. Structura ureei este prezentata in figura cu numarul 26-1.
2. Modalitati de prezentare
a. Furaje. Produsele NPN sunt valabile ca si suplimenti uscati pentru a fi amestecati cu
furajele sau adaugati in acestea.
b. Sub forma de blocuri sau de cuburi pot contine uree si saruri de amoniu.
c. Rezervoare de lins, folosite in pasuni sau conditii de camp, ce contin suplimente
lichide.

Tabelul 26-2
Produse pe bază de azot neproteic
Produsul Azot%
Uree furajeră 45%
Biuret furajer 37%
Diamonium fosfat 17%
Soluție polifosfat de amoniu 9%
Sulat de amoniu 21%
Monoamonium fosfat 9%

3. Calcule
a. Echivalentul proteinic al produselor NPN. Echivalentul proteinic este valoarea de
proteina dobandita dintr-o cantitate data de uree. Echivalentul proteinic poate fi
determinat din continutul de azot.
(1) Proteina este proximativ 16% azot. Astfel:
PE = N x 100/16
N x 6,25
PE = echivalent proteic, N = continut in azot
Ex. Uree furajera contine 45% azot deci PE = 45% x 6,25 = 281%
b. Continutul in NPN al ratiilor. Continutul in NPN al ratiilor este calculat impartind
totalul de proteina bruta diin ratie la echivalentul proteic NPN pur. Lista de etichete
alimentare indica cantitatea de proteina bruta furnizata de catre ratie. Astfel, un
supliment cu 28% proteina bruta din clasa de furaje cu uree ar contine 10% uree:
Continut NPN = 28/281 = 0,10
4. Rata normala de alimentare pentru produsele NPN este 3% a ratiilor de cereale sau 1%
din totalul ratiei.
5. Slaba performanta a animalelor hranite cu uree poate fi o problema de management, si
nu o problema toxicologica. Intoxicatia “cronica” cu uree nu este recunoscuta in mod
obisnuit.
a. Hranirea deficitara a animalelor duce la o inabilitate a acestora de a se adapta la
utilizarea ureei. Conditiile meteo, transportul, sau bolile pot afecta aportul de
supliment. In consecinta, rata de eliminare a amoniacului si pH-ul rumenal sunt
slab controlate.
b. Dezechilibrul sau deficienta de nutrienti
(1) Daca nu sunt puse la dispozitie furaje bogate in fibre, nu este obtinuta
utilizarea maxima a amoniacului.
(2) Daca nu sunt puse la dispozitie proteine naturale, fosforul, vitaminele, sau
sulful pot fi deficitare.
(3) Animalele ce cantaresc mai putin de 250kg nu asimileaza complet ureea, din
cauza lipsei complete a functiilor rumenale.

B. Toxicologie. Intoxicatia cu uree sau cu NPN este o afectiune acuta care respezinta o
problema practica a rumegatoarelor.

1. Mecanismul de deteriorare toxicologica. Toxicoza se manifesta de obicei ca rezultat

al ureei administrate in exces si ca urmare a inadaptarii complete a rumenului la
NPN.
a. Principalul metabolit al ureei este amoniacul. Eliberarea amoniacului este
stimulata de catre microflora rumenala si ureaza. Amoniacul ramane pentru o
perioada scurta in sange si este rapid convertit in ciclul ureei si excretat numai
atunci cand acesta se regaseste in exces in sange.
b. Microflora rumenala trebuie sa se adapteze la cantitatea de amoniu care este
eliberata in loc sa asimileze amoniul intr-o proteina bacteriana care poate fi
digerata de catre abomasum si intestine. Adaptarea dureaza cateva zile; cu toate
acestea, accesul rapid la uree sau alt NPN produs fara adaptarea adecvata a
rumenului mareste susceptibilitatea la intoxicatie.
c. Eliberarea in exces a amoniacului in rumen conduce la hiperamonemie.
(1) Amoniacul in exces eliberat rapid de catre ureaza nu este utilizat de catre
populatia microbiana a rumenului si este absorbit de catre sistemul circulator
prin intermediul peretelui ruminoreticular.
(2) Amoniacul in exces este toxic enzimelor ciclului TCA, transformandu-se in
acidoza metabolica.
 d. Moartea poate surveni in urma acidozei lactice si a insuficientei cardiace
kiperkalemice.

2. Factori predispozanti ai intoxicatiei cu uree

a. Infometarea, ceea ce cauzeaza o pierdere de energie necesara pentru ca microbii
rumenali sa metabolizeze ureea;
b. Diete bogate in furaj grosier;
c. pH rumenal mare, care promoveaza amoniacul intr-o forma neionizata si
mareste absorbtia;
d. deshidratarea sau consumul scazut de lichide;
e. insuficienta hepatica, ceea ce cauzeaza o inabilitate de a metaboliza ureea in
ciclul uree-amoniac;
f. lipsa de proteine naturale care poate fi solicitata de catre microbii din rumen
pentru a utiliza amoniacul.

Produsul pe baza de azot

Specia Doza toxică (g/kg) Doza letală (g/kg)
neproteic
Rumegătoare Uree 0,3-0,5 1-1,5
Fosfat de uree 1 -
Săruri de amoniu 1-2 -
Biuret 8 -
Cai Uree - 4
Monogastrice Uree Aproape netoxic -
Săruri de amoniu 1,5 -

3. Toxicitate

a. Valorile toxicitatii pe specii sunt mentionate in tabelul 26-3.

b. Factori care cresc toxicitatea

(1) Ureaza vegetala (din soia cruda) poate spori hidrolizarea ureei.
(2) Mediul alcalin din rumen creste toxicitatea ureei. La un PH rumenal mai mic de 6,2,
amoniacul se regaseste sub forma de ioni de amoniu, care nu sunt absorbiti intr-o cantitate
insemnata prin peretele rumenal.
(a) Ureoliza ureazei este stimulata, astfel fiind potentata absorbtia amoniacului
in rumen.
(b) Fosfatul ureic sau alte saruri ce mentin un PH rumenal scazut (ex: sulfatul de
amoniu) reduc absorbtia amoniacului.
 4. Diagnosticul. Evolutia clinica a intoxicatiei la 0,5-6 ore. Manifestarile toxice au loc
atunci cand nivelurile de amoniac din rumen depasesc 80mg/dl sau atunci cand nivelul de
ammoniac din sange depaseste 1mg/dl.
a. Semne clinice. Debutul acut al semnelor se inregistreaza la 0,5-4 ore dupa
ingerare.
(1) Primele semne clinice sunt salivatia: spumoasa, scrasnirea dintilor, dureri
abdominale si poliurie.
(2) Tremuraturi musculare, blefarospasm, incoordonarea miscarilor si slabiciune.
(3) Culcarile repetate pe trenul anterior sunt un semn al intoxicatiei avansate.
Polipneea, timpanismul, si regurgitarea continutului rumenal sunt serioase manifestari clinice in
intoxicatiile avansate.
(4) Hipertermia, anuria si cianoza pot aparea inainte de moartea animalului.
b. Examene de laborator. Nivelurile crescute de amoniac in sange induc efectele
toxice.
(1) Scaderea pH-ului sanguin (acidoza metabolica) este o caracteristica a intoxicatiei.
(2) Se inregistreaza cresterea nivelului de glucoza din sange, a acidului lactic, BUN, AST,
potasiului seric, amoniacului si cresterea pH-ului rumenal.

3. Valorile de diagnostic.

(a) Amoniacul din sange: 1-4 mg/100ml

(b) Amoniacul din rumen: >80mg/100ml
(c) pH ruminal: pH > 7,5
4. Prelevarea si pastrarea probelor. Autoliza si temperaturile crescute produc
eliminarea amoniacului in exces si proteoliza, conducand la rezultate fals positive. Cu toate
acestea, conservarea este imperativa.

(a) Congelarea. Probele ar trebui congelate in situatiile in care testele nu pot fi

efectuate intr-un interval de o ora, deoarece eliberarea spontana poate schimba nivelul de
concentratie a amoniacului.

(b) Clorura de mercur (1-3% dintr-o solutie saturata) poate fi folosita drept
conservant atunci cand probele nu pot fi congelate.

c. Leziunile includ timpanism ruminal antemortem sau postmortem, miros de amoniac

al continutului rumenului, congestie pulmonara si traheala.

5. Tratamentul
 a. Infuzii rumenale cu apa rece sau cu acid acetic ce trebuiesc repetate la fiecare 6 ore
timp de 48 de ore. Cele mai bune rezultate sunt obtinute atunci cand animalul este inca tratat
ambulatoriu.

(1) Apa rece (3-10 galoane – 11-37 litri per animal pentru bovine) poate dilua nivelul
ureei si poate scadea temperatura rumenala.

(2) Acidul acetic (5%) sau otetul (2-8L per animal) pot scadea pH-ul rumenal si reduce
absorbtia amoniacului.

b. Punctie rumenala pentru reducerea timpanismului.

c. Administrarea intravenoasa a substantelor saline cu bicardonat sau lactat pot ajuta la

combaterea acidozei metabolice.

d. Rumenotomia. In cazul in care animalele pot suporta interventiile chirurgicale,

rumenotomia este o metoda eficienta de a inlatura un continut mare de furaje contaminate.

VII. Soia crudă

A. Expunerea. Accesul accidental ocazional la soia cauzeaza toxicoze acute.

B. Mecanism de actiune
Boabele de soia cruda au un continut ridicat in carbohidrati si proteine, la fel de active
ca si ureaza enzimatica. Consumul in exces al boabelor de soia de catre rumegatoare
poate cauza fermentatie acuta si eliminare in exces de amoniac. Aceasta afectiune se
presupune a fi o combinatie intre toxicoza cu amoniac si acidoza lactica.

C. Diagnosticul
1. Semne clinice. Bovinele sau ovinele afectate au borborisme ruminale asociate cu
diaree pastoasa de culoare cenusie. Semnele neurologice includ: ataxia, slabiciunea,
tremuraturi musculare si decubitul.

2. Leziuni. Necropsia releva de obicei boabe de soia nedigerate, intregi, in rumen, alaturi
de un continut rumenal pastos de culoare cenusie. Continutul rumenal este usor alcalin,
datorita proteolizei proteinei de soia.

C. Tratamentul se realizeaza, de obicei, fara succes, insa interventia rapida a

rumenotomiei poate preveni instalarea completa a toxicozei.
 VIII. Gosipolul

A. Surse. Gosipolul este un pigment polifenolic ce se gaseste in glandele pigmentare ale

semintelor de bumbac.

1. Continutul gosipolului variaza in functie de specia plantei si poate varia de la 0.002%

peste mai mult de 6%.

2. Se regaseste in samanta de bumbac atat in forma libera cat si in forma legata. Forma
libera este toxica, insa cea legata este nontoxica datorita modului de legare a proteinelor.

B. Expunerea
1. Adaugarea de seminte de bumbac in exces in dieta porcinelor sau a tineretului bovin,
toxicoza aparand pe fondul unui rumen nefunctional complet.
a. Este interzisa utilizarea in dieta porcinelor si a pasarilor de curte din cauza
potentialului toxic ce se manifesta la animalele monogastrice.
b. Continutul de gosipol al ratiei suinelor este regulat; dieta trebuie sa contina
mai putin de 0,01% (100ppm).
2. Accesul accidental in mediu se poate produce daca animalele au acces liber la
intreaga cantitate de seminte de bumbac sau furaje ce contin seminte de bumbac.

C. Toxicocinetica
1. Gosipolul este liposolubil si este absorbit cu rapiditate din tractusul digestiv.
2. Gosipolul formeaza legaturi cu proteinele (incluzand aminoacidolizina) si cu ionii de
sare (sulfatul de fier), care il pot inactiva. Dietele care includ ratiile cu fier si gosipol 1:1
pot reduce susceptibilitatea la toxicoza.
3. O mare parte a cantitatii de gosipol este eliminata pe cale digestiva, prin fecale.

D. Mecanismul de degradare toxicologica

Efectele toxice apar, de obicei, dupa saptamani sau luni de expunere la gosipol.

1. Afectiuni ale inimii. Necroza cardiaca provoaca insuficienta cardiaca congestiva.

Animalele la care survine decesul rapid, fara leziuni cardiace, sunt considerate a
experimenta o forma de insuficienta cardiaca similara cu insuficienta cardiaca
hipercalemică.
2. Afectiuni ale rinichilor. Poate aparea hipocalemia asociata renal.
 3. Afectiuni hepatice. Gosipolul inhiba glutation-5-transferaza,
care afecteaza capacitatea ficatului de a metaboliza xenobioticele. Necroza hepatica
poate fi o urmare a insuficientei cardiace.

4. Malnutritia in proteine si cresterea redusa in greutate pot să apară ca rezultat al

legării de proteine, care interferează cu utilizarea de aminoacizi (in special lizina si
metionina).

5. Efectele asupra reproductiei.

a. Gosipolul inhiba enzime necesare pentru sinteza de steroizi din celulele Leydig
din testicule, de asemenea si LDH-ul. Rezultatul este infertilitatea.
b. Gosipolul provoaca avortul, exercitand o actiune luteolitica pe ovar.

E. Toxicitate
1. Toxicitatea acuta a gosipolului nu este tipica, deoarece sursa primara de toxicitate
se regaseste in furaje, iar efectele cumulative necesita un timp de expunere
indelungat la toxic.
2. Evolutia de la stadiul subacut la stadiul cronic depinde de varsta si de specia
afectata, fiind influentata de catre cantitate de fier din ratie.
a. Caii prezinta o rezistenta relativa.
b. Suinele si pasarile de curte sunt afectate de catre concentratii din furaje de
peste 100ppm si, respectiv, 200-400 ppm.
c. Rumegatoare
(1) Rumegatoarele adulte tolereaza in mod normal mai mult de 1000ppm
gosipol, insa concentratiile de 1500ppm pot cauza usoare sau moderate
toxicoze (anemia, reducerea dezvoltarii si a productiei de lapte).
(2) Rumegatoarele tinere (ce au mai putin de 6 luni) nu ar trebui sa primeasca
mai mult de 100ppm gosipol liber in dieta.

F. Diagnosticul
1. Semne clinice
a. Suinele manifesta rapid semne de anorexie, slabe cresteri in greutate, si slaba
eficienta a alimentatiei. Pe masura ce boala progreseaza, se instaleaza
slabiciunea, dispneea, cianoza, iar, in cele din urma, moartea.
b. Pasarile de curte. Decolorarea galbenusului oului este un simptom primar al
intoxicatiei cu gosipol. Anorexia, pierderile in greutate, slaba eclozabilitate sunt
semne tipice a toxicozei avansate la pasari.
 c. Bovinele dezvolta o usoara anemie si fragilitate eritrocitara (hemoliza). Alte
manifestari clinice ce pot aparea sunt: dispneea, slabiciunea, edemul pieptului,
depresia, si, in cele din urma, moartea.

2. Diagnosticul de laborator
a. Analizele releva enzime hepatice serice crescute (SDH, GGT, AST, LDH), usoara
anemie, fragilitate eritrocitara crescuta.
b. Analize pentru niveluri crescute de gosipol confirma expunerea excesiva la toxic.
(1) Analiza furjelor trebuie corelata cu semnele clinice si leziunile specifice
intoxicatiei.
(2) Furajele care au initiat cumularea toxicului in organism nu mai pot fi
analizate.
(3) Analiza pentru gosipol poate fi efectuata la un numar redus de laboratoare.

3. Leziunile la cele mai multe dintre animale sunt:

a. Fluide de culoare galben-pai pana la culoare rosu intens acumulate in torace si
abdomen;
b. Dilatare cardiaca, miocard pal, ventricule marite si dilatate;
c. Edem pulmonar interstitial cu evidentierea septumului interlobular;
d. Ficat marit in volum, congestionat si friabil, cu lobuli accentuati, si, uneori, icter
generalizat;
e. Leziuni histopatologice de cardiomiopatie sau necroza cardiaca cu zone de
regenerare, congestie hepatica centrolobulara si necroza, si usoara nefroza a
tubilor uriniferi.

G. Tratamentul

1. Detoxificarea se realizeaza, in primul rand, prin indepartarea gosipolului din ratie.

a. Deoarece expunerea este cronica, adsorbantii sunt de slaba valoare.

b. Adaugarea de fier in dieta (1:1 cu gosipol liber) ajuta la inactivarea gosipolului
liber.

2. Terapia de sustinere include o dieta inalt calitativa suplimentata cu lizina, metionina si

vitamine solubile in grasimi.

H. Prognosticul este rezervat, deoarece expunerea este, in general, cronica, iar

leziunile pot fi avansate inainte de confirmarea diagnosticului.