Sunteți pe pagina 1din 10

ROLUL COMUNICRII N PROCESUL DE NVMNT

Institutor Anton Simona Marinela


coala cu clasele I-VIII nr. 2 Vorniceni, Judetul Botosani

Schimbarea conceptiei comunicative promovat n scoal pune n mod acut problema


educrii cu si mai mult srguint a capacittii comunicative deopotriv la profesor si la elevi,
concomitent cu mbunttirea comunicrii de ansamblu din cadrul institutiei scolare.
Comunicarea are semnificatia unei valori umane si sociale, motiv pentru care educarea
comunicrii constituie un scop n sine, un obiectiv major al nvtmntului.
Cerintele de comunicare ale scolii sunt ntr-o continu crestere, motiv pentru care ea si
multiplic formele de comunicare si si sporeste exigentele fat de actul comunicrii. O astfel de
evolutie oblig cadrul didactic s devin un bun profesionist al comunicrii didactice, att n
planul stpnirii tehnicii comunicrii, ct si n cel al rezonrii receptorului, n cel al influentrii
formrii personalittii acestuia sub multiple aspecte, competenta comunicativ cptnd, n
felul acesta, o valoare integrativ a aptitudinii sale pedagogice.
Comunicarea este un proces relational, n cadrul cruia doi sau mai multi interlocutori
fac schimb de informatii, se nteleg si se influenteaz ntre ei. Codurile folosite n comunicare
sunt: cuvntul, gestul, imaginea, sunetul, miscarea, strile afective.
Conform Dictionarului de pedagogie, comunicarea didactic este parte fundamental a
procesului de nvtmnt n care elevii, sub ndrumarea cadrului didactic, dobndesc noi
cunostinte, reguli, formule, legi. n pedagogia traditional, comunicarea didactic era
considerat numai actiune de predare, elevul avnd un rol de simplu receptor.
Reconsidernd rolul elevului n cadrul procesului de nvtmnt, pedagogia modern
acord o atentie deosebit metodelor activ-participative, conlucrrii dintre elev si cadrul
didactic, toate acestea fac din comunicarea didactic un proces complex si viu.

Comunicarea didactic reprezint o form particular de comunicare, specific procesului


didactic. La nivelul comunicrii didactice interfereaz mai multe tipuri de comunicare:
- comunicare oral (dominant) si comunicare scris;
- comunicare verbal, paraverbal si nonverbal;
- comunicare referential (prin care se transmit cunostinte teoretice) si comunicare
atitudinal (se transmit sisteme de valori, criterii de apreciere a valorilor).
nvtmntul este, prin excelent, un domeniu puternic comunicant la toate nivelurile.
Aceast apreciere este cu att mai evident dac vom privi lucrurile prin prisma pedagogiei
moderne a comunicrii, pentru care:
relatia instructiv (educativ) este eminamente o relatie de comunicare, ce d nastere
unui tip specific de limbaj- limbajul didactic sau pedagogic pe care se bazeaz. Ceea ce nu
nseamn c nvtmntul este reductibil la comunicare, ci evidentiaz o recunoastere a
comunicrii ca parte constitutiv si vital a procesului instructiv-educativ;
ca parte constitutiv si vital de nvtmnt, comunicarea se implic activ si creator n
structurarea acestuia;
comunicarea constituie una din conditiile fundamentale desfsurrii a procesului de
nvtmnt, de unde concluzia c a organiza conditiile nvtrii nseamn a organiza
comunicrile care se produc n clas, a organiza si controla schimburile de semnificatii ce au loc
ntre profesor si elevi.
Extinznd lucrurile, comunicarea contribuie la formarea si cristalizarea comunittii ca
mediu mai larg care intervine ntr-o manier favorabil la stimularea nvtrii si a unei activitti
didactice de calitate. Este important de subliniat faptul c institutia de nvtmnt constituie locul
unde se nvat comunicarea, unde se deprinde si se perfectioneaz comunicarea, unde se
elaboreaz comunicarea, unde se educ (cultiv) comunicarea. Aici, comunicarea are
semnificatia unei valori umane si sociale, motiv pentru care educarea comunicrii constituie un
scop n sine, un obiectiv major al nvtmntului.
Definit n termeni de comunicare, procesul de nvtmnt apare ca o nlntuire teoretic
infinit, de situatii de comunicare cu specific didactic. Profesorul trebuie s-si armonizeze

actiunea la nivelul experientei lingvistice a elevilor cu care lucreaz. Mesajul didactic trebuie s
fie structurat, prelucrat si prezentat n concordant cu posibilittile de receptare ale elevilor. Este
o problem care tine de capacitatea educatorului de a-si adapta comunicarea la nivelul maturittii
intelectuale a elevului. Nu ntotdeauna comunicarea didactic se realizeaz asa cum ne-am
propus deoarece pe parcursul comunicrii pot aprea si blocaje. Blocajele de comunicare pot
interveni atunci cnd cadrul didactic are o exprimare neclar, vorbeste prea ncet sau prea
repede , nu creeaz motivatii, elevii nu au cunostintele necesare pentru a ntelege comunicarea
sau nu sunt bine fixate, influentnd negativ cunostintele noi. Limbajul nseamn comunicare, dar
nu se comunic nimic dac vorbirea e lipsit de sens.
n comunicarea didactic intervin, determinnd-o sau numai influentnd-o, factori
multipli care pot fi grupati n urmtoarele categorii: caracteristicile profesorului, caracteristicile
elevului sau clasei, caracteristicile canalului de transmitere si ale contextului n care se
desfsoar actul comunicativ. Din perspectiva cadrului didactic conteaz stilul didactic,
strategiile de instruire abordate, competentele de exprimare clar, precis, argumentat,
accesibil, implicarea profesional, formele de motivare utilizate, tipuri de relatii pedagogice(de
conducere, afective).
Deosebit de importante sunt si caracteristicile elevului: acuitatea senzorial (vizual si
auditiv), nivelul dezvoltrii intelectuale, experienta cognitiv si lingvistic, motivatia nvtrii,
nivelul competentelor de comunicare, gradul de cultur, ritmul de lucru, atitudinile cognitive si
sociale, tririle emotionale, individuale si de grup (anterioare si simultane actului de
comunicare). Comunicarea poate s ntretin relatii de tipuri diferite: unidirectionale,
bidirectionale si multidirectionale. Accentul tinde s se pun pe dezvoltarea comunicrii
multidirectionale, ce favorizeaz interactiunea, interactivitatea, confruntarea diverselor
cunostinte.
Este recunoscut faptul c relatiile dintre cadrele didactice si elevi sunt multiple, iar modul
de manifestare comportamental e resimtit de ceilalti n maniere diferite genernd dou tipuri de
sentimente: de respingere sau de acceptare. Acest lucru este influentat de individ dar si de
obstacole aprute n calea comunicrii. De multe ori, atunci cnd dorim s modificm
comportamentul unui elev, ncercm s modificm mediul sau s intervenim asupra propriului
mod de manifestare. Nu reusim ns ntotdeauna s-i ascultm pe elevi cu tact, rbdare si

atentie, lucru ce duce la instalarea unor obstacole n calea comunicrii. Spre exemplu, n cazul
unui elev care se plnge c ntmpin dificultti n efectuarea unei teme, cadrul didactic poate
riposta pe un ton :
-de avertizare: Dac vrei note mari, munceste!;
-de comand: Lucreaz si nu te mai plnge att!;
-de ridiculizare: Vai de mine chiar asa?
Astfel de mesaje sunt depreciative pentru elevi si neag importanta sentimentelor trite de
acestia , tocmai din acest motiv , pentru c stim cu totii c educatia cere nu numai pricepere ci si
afectivitate din partea educatorului, ar trebui s-i rspundem elevului ntr-o manier de acceptare
si stimulare a copilului cu disponibilitate pentru cooperare si comunicare. Se impune s
ncurajm copilul verbal si prin gesturi, ascultndu-l activ ori s ascultm mesajul acestuia n
tcere , incitndu-l s-si destinuie propriile triri. Este necesar, ca noi cei de la catedr, s
reflectm mai mult asupra fortei modelatoare a limbajului. Cuvntul poate fi unealt pretioas
sau mijloc periculos, deoarece poate influenta pozitiv sau negativ interlocutorul. Se stie deja, c
limbajul celui de la catedr, gesturile sau mimica acestuia sunt copiate de elevi, de aceea trebuie
s acordm o atentie deosebit comunicrii. Atitudinea cadrului didactic n fata elevilor si a
printilor poate declansa sau atenua conflictele care apar ntre elevi, ntre elevi si printi ori ntre
printi si profesor.
Referitor la optimizarea comunicrii trebuie s recunoastem c, nu de putine ori,
profesorul trieste cu impresia c vorbele sau mesajele sale ajung la destinatie asa cum gndeste
el, c sunt receptate de elevi pstrnd aceleasi ntelesuri, aceleasi semnificatii cu ale sale. Din
pcate, lucrurile nu decurg ntotdeauna asa, mesajele receptate au tendinta de a se ndeprta mai
mult sau mai putin de sensurile emise sau originale, uneori s fie chiar diferite. Numai c actul
comunicrii didactice poate fi protejat de posibile variatii si deviatii, distantri sau deteriorri
nedorite prin interventia feed-back-ului. n reglarea propriei comunicri, cadrul didactic trebuie
s tin seama de mimica elevilor, de gesturile, expresiile si miscrile lor, reactii care devin
simptomatice pentru ceea ce simt, nteleg, accept, doresc acestia. El poate sesiza direct si abil,
din mers, starea de spirit a elevilor si astfel s valorifice la maximum comportamentul acestora
n beneficiul optimizrii comunicrii. Pornind de aici, cadrul didactic poate s-si restructureze

sau s amelioreze demersul didactic de moment si nu n ultimul rnd s-si regleze viteza si ritmul
propriei vorbiri.
Actul comunicrii devine eficient atunci cnd favorizeaz o implicare activ din partea
elevului, o angajare cu toate fortele sale intelectuale si afective n procesul receptrii. Astfel,
receptarea depseste simpla percepere a unor continuturi audiate. A produce interlocutori activi,
a-i determina pe elevi s urmreasc cu interes si s manifeste o atitudine activ n cursul
ascultrii constituie un indicator al competentelor pedagogice a cadrului didactic.

Bibliografie:
1. Ioan Cerghit, Sisteme de instruire alternative si complementare, Bucuresti, Editura Aramis,
2002
2. Dinu Mihai, Fundamentele comunicrii interpersonale, Bucuresti, Editura All, 2004
3. oitu Laurentiu, Pedagogia comunicrii, Bucuresti, Editura Didactic si Pedagogic, 1997

Cuvntul este sunet si culoare, e mesagerul gndului uman."

T. Vianu
COMUNICAREA

,, presupune asocierea elementelor cognitive si afective cu scopul de a transmite informati,a


inspira credinte,a induce emotii sau a evidentia comportamente printr-un proces alternant de
relatii ntre scris ,vizual, nonverbal ,vocal auditiv,
simbolic si comportamental "
Level si Galle
Comunicarea este un transfer de informatie ntre un emitator si un receptor, n urma
caruia, informatia transmisa si captata este nteleasa si interpretata n acelasi mod de catre cele
doua parti. Dictionarul explicativ al limbii romne ne ofera mai multe sinonome pentru cuvntul
comunicare: nstiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura.
Comunicarea se refera la transmisie si schimb de informatii ntre oameni, la circulatia de
impresii, trairi afective, judecati de valoare, comenzi cu scopul de a obtine modificari
comportamentale la indivizi, manifestate, n reprezentarile, cunostintele acestora.
Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:

Logic

Paraverbal

Nonverbal

Dintre acestea, (I. O. Pnisoara, 2004) nivelul logic (al cuvintelor) reprezinta doar 7% din
totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si
55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, mbracamintea etc.).
Daca ntre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace, n caz contrar
mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
Tipuri de comunicare:

Comunicarea intrapersonala (comunicarea n si catre sine).

Comunicarea interpersonala (comunicarea ntre oameni).

Comunicarea de grup (comunicarea ntre membrii grupurilor si comunicarea


dintre oamenii din grupuri cu alti oameni).

Comunicarea de masa (comunicarea primita de sau folosita de un numar mare de


oameni).

Comunicarea didactica vizeaza n principal ntelegerea, educatorul avnd un rol activ.


El actioneaza ca un filtru ce selecteaza, organizeaza si personalizeaza informatia.
Procesul de nvatamnt este, prin excelenta, un proces de comunicare, ntre cadrul
didactic si elevi avnd loc un permanent schimb de mesaje al caror scop principal este
realizarea (atingerea) unor obiective pedagogice, n conditii optime (adica la un nivel de
performanta ct mai nalt, dar cu cheltuieli minime de energie fizica si nervoasa, de
timp).
Comunicarea didactica poate fi definita ca un schimb de mesaje, cu continut
specific, ntre cadru didactic si elevi. Se realizeaza oral (cea. 70% din timpul destinat
instruirii), n scris, pe cale vizuala si chiar prin gesturi.
Scopul comunicarii didactice este multiplu:
-transmiterea si asimilarea informatiei;
-rezolvarea de probleme;
-formarea unor capacitati, convingeri, sentimente si atitudini ;
-adoptarea unor decizii referitoare la strategiile didactice, tehnici de nvatare,

orientare scolara si profesionala;


-evaluarea rezultatelor.
Comunicarea didactica este eficienta atunci cnd, att profesorul ct si elevii respecta anumite
cerinte:
a). ale profesorului:
claritatea mesajelor;
precizia acestora (evitarea formularii ambigue);
utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor (potrivit nivelului lor
ntelegere, corespunzator vrstei);

de

structura logica a mesajelor transmise;


prezentarea interesanta a materiei predate;
asigurarea unui climat adecvat comunicarii.
b). ale elevilor:
sa aiba capacitate de concentrare (pentru a putea receptiona si ntelege
mesajul profesorului);
sa posede cunostintele anterioare necesare nvatarii care urmeaza;
sa fie motivati pentru a nvata (n general si la un anumit obiect de studiu,
n particular);

sa cunoasca limbajele utilizate de profesor ( sau de calculator, n cazul


instruirii asistate de acesta).
Randamentul comunicarii didactice nu se reduce la formularea continuturilor verbale.
Daca prin componenta verbala se exprima un anumit continut n acelasi timp, prin componenta
para si nonverbala se exprima atitudini. Prin orientarile lor atitudinale, pozitive, neutre sau
negative, educatoarea si prescolarul potenteaza sau frneaza comunicarea sau anuleaza efectele
continutului didactic.
Comunicarea para si nonverbala pregateste terenul pentru comunicarea verbala. S-a
demonstrat ca informatiile receptionate pe un fond afectiv pozitiv sunt mai bine retinute, n timp
ce un climat afectiv stresant (frica, neplacere, efort excesiv) faciliteaza uitarea.

O comunicare complexa (verbala, paraverbala si nonverbala) usureaza ndeplinirea unor


sarcini diferite prin realizarea lor concomitenta dar si prin mijloace diferite.
Folosirea multicanalitatii n transmiterea si receptarea mesajului faciliteaza prelucrarea si
retinerea unei mari cantitati de informatii si, n acelasi timp, sporeste varietatea si atractivitatea
actului de comunicare.
Combinarea variata si convergenta a mesajelor verbale, paraverbale si nonverbale, poate
reprezenta un spor de claritate.
Comunicarea divergenta poate produce confuzii, nesiguranta si chiar refuzul continuturilor
transmise. Ceea ce nu o intereseaza pe educatoare si nu o pasioneaza nu are de ce sa-i atraga mai
mult pe copii.
n gradinita principalul mijloc de comunicare este limbajul. Gradinita este prima treapta a
sistemului de nvatamnt care si asuma sarcina de a organiza experientele de limbaj ale copiilor.
Noua conceptie care fundamenteaza practica exersarii limbajului n gradinita porneste de
la faptul ca, scopul principal al limbajului este comunicarea n situatii diverse. Nevoia de
comunicare este o nevoie fireasca a copiilor, limbajul fiind un instrument de cunoastere al
realitatii.
Achizitia limbajului se face ntr-o maniera globala, ca un ntreg si presupune integrarea
tuturor actelor sale (ascultarea, vorbirea si citirea unor cuvinte la grupa pregatitoare).
Aceasta achizitie presupune urmatoarele finalitati:
- integrarea activitatilor de educare a limbajului n situatii de nvatare si exersare ct mai
apropiate de experinta de viata a copiilor;
- crearea oportunitatilor de comunicare orala sa scrisa prin intermediul simbolurilor
grafice, matematice, a artei plastice sau muzicale, n situatii ct mai diverse;
- ntelegerea faptului ca, fiecare copil are ritmul sau propriu de dezvoltare, iar momentul
optim pentru nceperea nvatarii scris-cititului difera de la un copil la altul, n functie de nivelul
de maturitate, experienta culturala si mediul de provenienta social-familial;
- evitarea exceselor de genul: activitati frontale de scriere, repetarea unor sarcini de vorbire
pna la indeplinirea acestora, pedepsirea copiilor pentru indisciplina prin sarcini de exersare a
elementelor grafice.
n gradinita, prin comunicare orala se urmareste dezvoltarea capacitatilor de exprimare
prin limbaj verbal si nonverbal utiliznd structuri lingvistice complexe, ntr-o maniera corecta,
cursiva, expresiva, n contexte ct mai variate.

Propun urmatoarele sugestii metodice pentru dezvoltarea abilitatilor de comunicare:


- n cazul n care copiii se exprima n propozitii scurte, fara a lega cuvintele, se repeta
spusele lor adaugnd cuvinte de legatura si alte cuvinte noi;
- daca pentru a exprima o idee, copiii au nevoie de un cuvnt nou, acesta se va folosi n
vorbirea curenta si se va defini simplu n timpul conversatiei;
- se vor crea situatii n care copiii vor asculta spusele celorlalti.
Consider ca, ascultarea activa face parte din comunicare si este prilej de achizitie a unor
noi structuri verbale pentru copiii prescolari.
Dezvoltarea limbajului permite copilului prescolar sa relateze aspecte ale experientelor de
nvatare, sa discute solutii si cai de rezolvare cu colegii si educatoarea. Toate activitatile din
gradinita presupun comunicare.
Comunicarea educatoare- copil nu se reduce la un schimb verbal care angajeaza,
doar fortele intelectual, ea are si o importanta afectiv- emotionala. Subtextul emotiv al
vorbirii, calitatea gesticii si a mimicii vin sa sporeasca forta de influentare educativa a
continuturilor verbale.
D. Salavastru (2004) arata ca barierele care stau n fata comunicarii didactice sunt de o
mare diversitate si le sistematizeaza n functie de natura elementului structural afectat ntr-o
relatie de comunicare:
a) blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate n comunicarea didactica;
b) blocaje determinate de relatiile social-valorice existente ntre participantii la relatia de
comunicare didactica;
c) blocaje determinate de canalul de transmisie;
d) blocaje determinate de particularitatile domeniului n care se realizeaza comunicarea
didactica.
Pentru perfectionarea comunicarii didactice, educatorea trebuie sa cunoasca si sa
respecte anumite cerinte:
- vorbirea corecta, deschisa
mesajelor);

si directa (care previne sau reduce

distorsiunea

- ncurajarea feedback-ului din partea copiilor (pentru a cunoaste n ce masura


mesajele transmise au fost corect receptionate si ntelese);

- ascultarea atenta, rabdatoare si ncurajatoare a mesajelor primite din partea


prescolarilor, concomitent cu efortul de a ntelege exact sensul acestor mesaje;
- folosirea mai multor forme de comunicare didactica pentru acelasi tip de mesaje;
-repetarea mesajelor mai complexe.
Daca trebuie sa le comunice unor copii decizii, educatorea va avea grija sa faca
acest lucru dupa o pregatire prealabila a celor vizati, cu tactul necesar si, n orice caz, sa
explice, sa argumenteze (sa motiveze) decizia, pentru ca aceasta (buna sau rea) sa aiba si
o valoare educativa.
A fi educator nseamna a avea cunostinte de specialitate temeinic (premisa necesara dar nu
si suficienta), dar si a avea capacitatea de a le "traduce"didactic sau, altfel spus, posibilitatea de a
sti "ce", "ct", "cum", "cnd", "n ce fel", "cu ce", "cui", oferi.
Randamentul comunicarii didactice nu se reduce la stapnirea continuturilor verbale. Pentru
contemporaneitate, a fi pedagog nseamna, nainte de toate, a sti sa explici, sa etalezi clar n fata
elevilor un anumit continut, sa clarifici si sa rezolvi metodic sarcini didactice, prin stapnire a
ceea ce Comenius spunea: "arta de a-i nvata pe toti totul".
Bibliografie:
1. . Pnisoara, Ovidiu-Ion, 2004, Comunicarea eficienta, Editura Polirom, Iasi
2. Cucos, Constantin, 1998, Pedagogie, Editura Polirom, Iasi
3. Revista nvatamnt prescolar, 1993, nr. 1-2
4. soitu, Laurentiu, 1997, Pedagogia comunicarii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
5. Iacob, Luminita, 1998, Psihopedagogie pentru examenul de definitivat si grade didactice, Editura Polirom, Iasi
6. Salavastru, Dorina, 2004, Psihologia educatiei, Editura Polirom, Iasi