P. 1
Viata Sfantului Ciprian

Viata Sfantului Ciprian

|Views: 111|Likes:
Published by ZanyRO

More info:

Published by: ZanyRO on May 11, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/17/2013

pdf

text

original

SF. CIPRIAN c.

200 - 258
Viaţa. Sf. Ciprian se naşte, probabil, în jurul anului 200 la Cartagina, din părinţi păgâni şi bogaţi. Primeşte o educaţie aleasă, îşi face o cultură întinsă şi ajunge retor, calitate în care îşi creează numeroase legături şi se înconjoară de un deosebit prestigiu. Sub influenţa preotului Caecilianus, Sf. Ciprian se converteşte, se botează, e hirotonit preot şi, la începutul anului 249, e făcut episcop, ca urmaş al lui Donat. Episcopatul său durează nouă ani, dar e plin de fapte, atitudini şi idei mari. La începutul anului 250, începe persecuţia lui Deciu, în timpul căreia Ciprian se refugiază în jurul Cartaginei, de unde îşi conduce Biserica prin scrisori şi oameni de încredere. În anul următor (251) apare problema celor căzuţi de la credinţă în timpul persecuţiei, problema lapsilor, care doreau să reintre în sânul Bisericii, folosindu-se mai ales de intervenţia mărturisitorilor, adică a acelor creştini care-L mărturisiseră pe Hristos în timpul persecuţiei, fuseseră închişi sau chinuiţi, dar scăpaseră. Sf. Ciprian ia măsuri potrivite impunând celor căzuţi, după gradul de apostazie: libellatici, sacrificaţi, thurificati, acta facientes, anumite perioade de penitenţă, care unora au părut prea severe. Nemulţumiţii au creat un partid rival, condus de diaconul Felicissimus. În acest partid intră şi cinci preoţi, foşti rivali ai Sf. Ciprian la episcopat. Unul din ei, Novat, se duce la Roma unde sprijină schisma lui Novaţian. Într-un sinod, Sf. Ciprian îi elimină din Biserică pe turbulenţi. În timpul ciumei care pârjoleşte imperiul în 252-254, Sf. Ciprian organizează o admirabilă asistenţă sanitară şi socială în eparhia sa, alinând nenumăratele suferinţe în vremea flagelului şi după aceea, în 255 apare problema validităţii Botezului ereticilor. Se ştie că, asemenea lui Tertulian şi episcopilor din Asia Mică, Sf. Ciprian nu admitea Botezul ereticilor, în trei Sinoade din 256, la Cartagina, el se pronunţă pentru nevaliditatea acestui Botez. Din această cauză a intrat în conflict cu episcopul Ştefan al Romei, care susţinea validitatea Botezului ereticilor. Cu toate ameninţările lui Ştefan, Sf. Ciprian a rămas inflexibil din punctul său de vedere. Sub persecuţia lui Valerian, Ciprian e întâi exilat, în 257, la Curubis, pe malul mării. După un an, în 258, e rechemat, e arestat, e judecat şi decapitat la 14 septembrie, la Cartagina. S-au păstrat documentele procesului lui sub numele de Actele proconsulare ale lui Ciprian. El a fost confundat uneori de către scriitori sau Părinţii bisericeşti cu vrăjitorul şi martirul Ciprian de Antiohia. Dar Sf. Ciprian este şi un preţios scriitor bisericesc. Om de acţiune mai mult decât de speculaţie, Sf. Ciprian n-are idei prea originale. Marele său maestru era Tertulian, pe care-1 citea zilnic după relatarea lui Ieronim (De viris illustr., 53). Dar, spre deosebire de Tertulian, el scrie o limbă uşoară şi de o formă aproape perfectă. Ieronim apreciază limba, stilul şi ideile lui Ciprian, ca fiind mai limpezi decât soarele (De viris ill., 67). Ciprian trece drept scriitorul bisericesc normativ până la Fer. Augustin. Opera Sf. Ciprian se împarte în scrieri apologetice, disciplinare, morale şi scrisori. Scrieri apologetice: 1. Către Donatus (Ad Donatum), scrisă probabil imediat după convertire şi expunând sub formă de dialog evoluţia sa sufletească, până la primirea şi după primirea Botezului, numit „a doua naştere" (Cap. 4). Îşi îndeamnă prietenul să-1 urmeze. Această scriere pregăteşte Mărturisirile Fer. Augustin. 2. Către Demetrian (Ad Demetrianum), adresată unui păgân pătimaş şi cutezător, care-i făcea pe creştini responsabili de toate nenorocirile care se abăteau asupra imperiului. Autorul arată că acuzaţiile lui Demetrian sunt fără temei şi, dacă se cere o explicaţie pentru nenorociri, aceasta este că nenorocirile în chestiune se datoresc îndărătniciei păgânilor de a îmbrăţişa creştinismul. Păgânii nu vor scăpa de pedeapsa veşnică. Dar ei se pot pocăi şi Dumnezeu îi va primi (cap. 24, 25). 3. Că idolii nu sunt zei (Quod idola dii non sint), colecţie de texte scoase din Octavius al lui Minucius Felix şi din Apologeticul lui Tertulian, pentru a dovedi neadevărul idolatriei şi adevărul creştinismului. 4. Dovezi către Quirinus (Testimonia ad Quirinum), în trei cărţi scrise pe la 249-250, arată cu texte din Vechiul şi Noul Testament că legea iudaică a fost provizorie, că profeţiile Vechiului Testament s-au realizat în Iisus Hristos, care este Dumnezeu, şi că virtuţile creştine şi credinţa sunt necesare. 5. Către Fortunat (Ad Fortunatum de exhortatione martyrii) în care, cu texte biblice, îi îndeamnă pe creştini să fie tari în vreme de persecuţie. Această scriere şi cea anterioară sunt preţioase pentru cunoaşterea textului vechii Biblii latine. Scrieri disciplinare şi morale: 1. Despre unitatea Bisericii universale (De catholicae ecclesiae unitate), cea mai importantă şi mai originală scriere a lui Ciprian din categoria celor disciplinare. Scrisă în 250-252, înainte de reîntoarcerea lui Ciprian din ascunzătoarea în care se retrăsese în timpul persecuţiilor lui Deciu, ea combate schisma lui Felicissimus şi demonstrează, cu deosebită abilitate şi căldură, că idealul fiecărui creştin trebuie să fie unitatea în aceeaşi Biserică a lui Hristos pe întreg pământul. Sfâşierea Bisericii prin schisme nu poate fi iertată nici prin moarte martirică. Credincioşii trebuie să fie uniţi între ei, având-1 în centru pe episcop. „Nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, acela care n-are Biserica de mamă" (cap. 6). E un singur episcopat, care conduce o singură Biserică. Cap. 4, cu două variante, e socotit de romano-catolici ca fiind un temei pentru primatul papal, susţinere neadevărată, pentru că în acelaşi capitol autorul afirmă că Hristos „după înviere acordă Apostolilor putere egală". Despre unitate a fost citită de Ciprian la Sinodul din 251 la Cartagina. 2. Despre cei căzuţi (De lapsis), scrisă o dată cu cea anterioară, după căderea în timpul persecuţiei lui Deciu, cei în cauză trebuie să facă penitenţă serioasă pentru a fi reprimiţi în Biserică. „Faceţi pocăinţă multă, arătaţi mâhnirea unui suflet în durere şi jale” (Cap. 32). Iar mărturisitorilor, care dădeau bilete de indulgenţă, pentru ca cei căzuţi să fie reprimiţi, autorul le spune: „Iertare de păcatele care s-au săvârşit împotriva Lui, poate să le dea numai Acela care a purtat păcatele voastre, care a suferit pentru noi, pe care Dumnezeu L-a dat pentru păcatele noastre” (Cap. 17). 3. Despre moarte (De mortalitate), o pastorală din 252, adresată credincioşilor pentru a-i încuraja şi mângâia în timpul ciumei.

Răspunde la o seamă de nedumeriri ale creştinilor care mor de-a valma cu păgânii. E cea mai originală scriere a lui Ciprian din operele sale morale. 4. Despre fapta bună şi milostenie (De opere et eleeinosynis) îndeamnă la caritate. 5. Despre invidie şi gelozie (De zelo et livore) combate pe adversarii săi roşi de păcate. 6. Despre ţinuta fecioarelor (monahiilor) (De habitu verginum) atrage luarea-aminte femeilor consacrate lui Dumnezeu să nu fie cochete şi pradă duhului lumesc. Imitată după Tertulian. Scrisă la 249. 7. Despre Rugăciunea domnească (De dominica oratione) explică rugăciunea Tatăl nostru. Imitată după Tertulian. Scrisă la 252. Scrisorile lui Ciprian sunt producţia sa literară poate cea mai de seamă. Ele erau foarte preţuite de Ieronim şi Augustin. Colecţia întreagă cuprinde 81 piese, din care numai 65 aparţin lui Ciprian, celelalte fiindu-i adresate lui sau clerului din Cartagina. Ciprian însuşi făcuse dosare din corespondenţa sa. Scrisorile lui Ciprian au o mare importanţă pentru istoria timpului, pentru variatele şi interesantele probleme care se dezbat în ele, pentru caracterizarea persoanei autorului. Temele dogmatice, îndeosebi eclesiologice, sunt deseori puse şi soluţionate definitiv. Biserica e alcătuită din episcop, din cler şi din toţi cei ce stau în ea (Scris. 33, 1). Episcopul este în Biserică şi Biserica în episcop? Cine nu e cu episcopul, acela nu e în Biserică (Scris. 66, 8). Sfântului Ciprian i s-au atribuit opere care nu i-au aparţinut. Despre acelea vorbim în altă parte. Doctrina Sfântului Ciprian cuprinde câteva puncte importante dintre care unele au fost relevate. Unitatea Bisericii e una dintre ideile forţă ale Sf. Ciprian. Această unitate îl are ca centru pe episcop. Cine nu e cu episcopul, nu e în Biserică. Evident, la rândul lui, episcopul nu e episcop decât în Biserică. Episcopii trebuie să fie uniţi prin legea dragostei indivizibile şi a înţelegerii. Bisericile particulare sunt ramurile unuia şi aceluiaşi copac, care este Biserica una. Aşa cum razele soarelui sunt multe, dar lumina e una, aşa cum ramurile copacului sunt multe, dar puterea care le ţine e una, aşa cum pâraiele care ies dintr-un izvor sunt multe, dar se păstrează unitatea de origine, tot aşa şi Bisericile regionale sunt multe, dar ele stau pe temeiul unei singure Biserici. Biserica e comparată cu cămaşa cea necusută a lui Hristos. Nimeni nu se poate mântui decât în Biserică, în afară de Biserică nu e mântuire. Tradiţia e divină numai în măsura în care nu trece dincolo de Sf. Scriptură. Pâinea şi vinul euharistie devin jertfa lui Hristos prin Sf. Duh. Ca mare preot al lui Dumnezeu Tatăl, Iisus Hristos Se aduce pe Sine jertfă Tatălui şi ne învaţă să facem acest lucru în amintirea Lui. În consecinţă, preotul la Sf. Euharistie face ce a făcut Hristos, adică aduce jertfă adevărată şi plină lui Dumnezeu Tatăl în Biserică (Scris. 63, 14). Martirii ajung imediat după moarte să vadă faţa lui Dumnezeu, ceilalţi aşteaptă până la judecata Domnului. Caracterizare. Sf Ciprian a fost un om mare, un episcop strălucit, un temperament blând, dar ferm, o personalitate bisericească de autoritate şi prestigiu. N-a fost intimidat nici de duşmanii lui, nici de episcopul Romei, nici de moartea martirică. A fost un scriitor puţin original, dar talentat, clar, deseori avântat. Doctrina sa teologică se bazează pe Sf. Scriptură şi pe multe din ideile sau interpretările lui Tertulian. Unele din lucrările sale, mai ales ascetice, sunt simple adaptări ale lucrărilor corespunzătoare ale lui Tertulian. Ideea sa cea mai scumpă, unitatea Bisericii, este actuală şi astăzi. Tratatul Despre unitatea Bisericii, care a împlinit 1755 ani în 2006, merită să fie recitit şi meditat în zilele noastre, când între oameni şi între Biserici este atâta neînţelegere. Bibliografie: Ediţii: Migne, P.L. 4; C.S.E.L., 3, 1-3, 1868-1871 (G. Harţei). Istorii literare, studii şi manuale: Ieronim, De viris ill., 67; H. Fr. von Sodem, Die cyprianische Briefsammlung, Geschichte ihrer Entstehung und Ueberlieferung, în T. U., XXV, N. F. 3, 1904; P. Monceaux, Saint Cipriani (Les Saints), Paris 1914; A. D'Ales, La Théologie de Saint Cyprien, Paris 1922; P. Godet, Cyprièn (Saint), în Dict, de Théol. Cath., III, 2. 1923, col. 2459-2470; H. Koch, Cyprianische Untersuchungen (Arbeiten zur Kircliengeschichte hrsggb, von K. Holl, H. Lietzmann), Bonn 1926; Ad. Harnack. op. cit.. I, pp. 688-723; II, pp. 334-396: F. Cayré, op. cit., I, pp. 244-257; B. Altaner, op. cit., pp. 101-108.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->