Curs 3 Tea 2008

PROCESE UNITARE
PENTRU TRATAREA
APELOR
CURS 3
1 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

GENERALITĂŢI
 Orice tehnologie de transformare este

constituită dintr-o serie de operaţii
succesive, continue sau ciclice, de
natură mecanică, fizică, chimică sau
mixtă.

GENERALITĂŢI
 Oricât de complicată ar fi o
tehnologie, ea constă dintr-un număr
limitat de operaţii simple, distincte
care se realizează în instalaţii şi
aparate corespunzătoare, comune
pentru diverse variante de tehnologii.

Aspecte procese unitare
 studiul principiilor ştiinţifice de bază

 experimentarea la scară de laborator sau
pilot urmată de prelucarea datelor
experimentale pentru stabilirea de relaţii
care să permită dimensionarea instalaţiilor
(stabilirea parametrilor optimi)
 alegerea instalaţiilor şi utilajelor adecvate
pentru realizarea în condiţii optime a
transformărilor dorite.

GENERALITĂŢI
 Între procesele unitare prin care se

realizează tratarea apei naturale
pentru obţinerea apei potabile şi cele
de epurare a apelor uzate nu există
deosebiri esenţiale, diferenţa
constând în natura apei brute supuse
tratării şi în calitatea efluentului final
care trebuie obţinută.

GENERALITĂŢI
 In ambele cazuri, substanţele nedorite

sunt îndepărtate din apă şi
transformate în substanţe acceptabile.
 Există totuşi unele procese unitare
care din considerente economice sau
tehnologice, îşi găsesc aplicare
curentă numai în tratarea apei sau
numai în epurarea apei.

Proces unitar
 toate transformările care intervin într-o

schemă tehnologică de tratare a
apelor, indiferent dacă sunt de natură
fizică, chimică sau biologică.

 Produsul unei staţii de tratare este o
apă de calitate superioară care
corespunde cerinţelor unei folosinţe.
 Produsul unei staţii de epurare este
un efluent acceptabil care nu
înrăutăţeşte calitatea resurselor
naturale de apă.

 Majoritatea proceselor de tratare şi de
epurare aduc schimbări ale
concentraţiilor unor substanţe care
sunt fie scoase, fie introduse în apă,
intervenind astfel un transfer de fază
între cele trei faze existente: gazoasă,
lichidă, solidă.

 Cerinţele actuale de calitatea apei includ,
de asemenea îndepărtarea contaminaţilor
specifici precum şi îndepărtarea nutrienţilor
(azot şi fosfor).
 Sisteme naturale de tipul iazurilor sunt de
asemenea utilizate pentru epurarea apelor
uzate, în special a apelor uzate menajere şi
a celor provenite din industria alimentară
sau agricultură.

 Nămolurile rezultate în urma
operaţiilor de epurare sunt tratate prin
diverse procedee în vederea reducerii
conţinutului de apă şi de materii
organice pentru a putea fi depozitate
sau reutilizate.

Metode de epurare a apelor
uzate
 procese fizice
 chimice
 biologice.

Operaţii fizice unitare
 Reţinerea pe grătare, site
 Mărunţirea în dezintegratoare a
corpurilor pentru a permite trecerea
printre barele sistemului
 Egalizarea debitelor
 Sedimentarea
 Flotaţia
 Filtrarea în medii granulare

Operaţii chimice unitare
 Precipitarea chimică
 Adsorbţia
 Dezinfecţia

Operaţii biologice unitare
 Procese cu nămol activ

 Iazuri de aerare
 Biofiltre
 Biodiscuri
 Iazuri de stabilizare

Procese fizice de tratare
 Principalele grupe de procese fizice au la
bază:
 separarea gravitaţională,
 filtrarea
 transferarea poluanţilor din fază apoasă în
altă fază.
 În aceste procese substanţele poluante nu
suferă, în cursul separării lor din apă,
transformări în alte substanţe.

Separare gravitaţională
 Se bazează pe faptul că asupra unui corp

aflat într-un câmp gravitaţional acţionează o
forţă, ce determină deplasarea corpului
spre fundul bazinului de separare.
 Separarea particulelor relativ grosiere,
nedizolvate în apă, sub influenţa câmpului
gravitaţional, are loc prin sedimentare sau
flotaţie.

 Dacă sedimentarea gravitaţională nu este

eficientă se utilizează o separare sub
acţiunea unui câmp de rotaţie creat
artificial, în care iau naştere forţe
gravitaţionale, această separare fiind
denumită centrifugare.

 După o perioadă iniţială de accelerare,

deplasarea, sub acţiunea câmpului
gravitaţional, a unei particule în apă se
face cu o viteză constantă, datorită
echilibrului dintre forţa exercitată de
câmpul gravitaţional (Fm) şi forţa de
frecare între particulă şi apă (Ff).

 Fm = (ρ1- ρ2) gv V (1)

 Ff = (2)
unde:
ρ1, ρ2: densităţile particulei şi fluidului;
d, s, v : diametrul, aria şi volumul particulei;
V: viteza de depunere a particulei;
g: acceleraţia gravitaţională;
C: coeficientul de frecare
 În funcţie de regimul de curgere

caracterizat de numărul Reynolds
(Re) şi de coeficientul de frecare C,
viteza de sedimentare se poate
calcula cu diverse formule (tabelul 1).

Tabelul 1
Re Regim de C Formula de
curgere calcul
10-4 <Re< 1 Laminar 24 Re-1 Stokes
1 <Re< 103 Intermediar 18,5 Re-0,6 Allen
103<Re< 2.105 Turbulent 0,44 Newton

 Sedimentarea particulelor într-un bazin

ideal de formă rectangulară este
prezentată schematic în figura 2, unde sunt
reprezentate traiectoriile teoretice ale
particulelor discrete (traiectorii drepte) şi
ale celor întâlnite în practică (traiectorii
curbe).

Fig. 2. Schema sedimentării în apă a particulelor greu
solubile într-un bazin rectangular (secţiune verticală-
longitudinală)
Bazinul de sedimentare:
 zona de admisie în care amestecul de apă
cu suspensii este distribuit pe secţiunea
transversală a bazinului;
 zona de sedimentare în care particulele
cad prin masa de apă, aflată în curgere
orizontală cu viteză constantă vd ;
 zona de nămol în care se adună
particulele depuse ;
 zona de evacuare a apei limpezite care
mai conţine particulele care nu s-au
depus.

 Traiectoriile particulelor discrete rezultă
din însumarea vectorială a vitezei de
sedimentare vs şi a vitezei de deplasare
a apei în bazin vd.

 Particulele cu viteza de sedimentare v0
egală cu raportul dintre adâncimea bazinului
(h0) şi timpul de parcurgere a lungimii
acestuia de către o particulă de apă (t0),
dacă la intrarea în bazin (t = 0) se află la
suprafaţa apei (h = 0), ating fundul zonei de
sedimentare la extremitatea din aval a
acesteia.

 Toate particulele a căror viteză de cădere
este mai mare sau egală cu v0 sunt reţinute
în bazinul de sedimentare.

 În bazinele cu curgere verticală, particulele
cu viteză de sedimentare mai mică decât v0
nu sunt reţinute, fiind antrenate cu apă în
zona de evacuare.
 Dimpotrivă, în bazinele cu curgere
orizontală, astfel de particule sunt reţinute
dacă la intrarea în zona de sedimentare se
află deasupra zonei de nămol la o înălţime
mai mică decât produsul vt0.

 Decantoarele se pot construi într-o
varietate mare de tipuri (STAS 4162-
80), din decantoare eliminându-se o
apă relativ limpede şi nămolul
respectiv.

Egalizarea, uniformizarea debitelor
şi a compoziţiei apelor industriale
 Apele uzate, indiferent de sursă, prezintă

variaţii în timp ale debitelor şi compoziţiei,
datorită lipsei de uniformitate a
consumurilor de apă, a cantităţilor de apă
eliminată din proces şi a conţinutului
acestora în substanţe poluante.

 Sunt relativ rare cazurile în care debitul şi

compoziţia sunt constante, cum ar fi
procesele industriale cu caracter continuu,
ce funcţionează în regim staţionar şi în
care nu intervin operaţii ciclice, cum sunt
industria de sinteză a amoniacului,
acidului azotic, metanolului, prepararea
minereurilor, unele procese metalurgice,
etc.

 În majoritatea industriilor intervin operaţii

discontinue care, pe ansamblu, conduc la
evacuarea de ape uzate cu caracter
aleator.
 Prezenţa mai multor surse de evacuare
discontinue, cu periodicitate diferită,
determină variaţii dezordonate ale debitului
şi compoziţiei apelor uzate.

 Variabilitatea compoziţiei apelor uzate poate fi o

consecinţă şi a modificării în timp a profilului şi a
capacităţii de producţie.
 Exemple:
 fabricide zahăr şi conserve - debite de ape uzate
sezoniere
 industria chimică de sinteză, de obţinere a
medicamentelor şi coloranţilor - se obţin cantităţi
mici de produse pe perioade variabile de timp - se
produc ape uzate numai în aceste perioade.
 Pe platformele industriale complexe, compoziţia

apelor uzate este aleatoare, iar debitele prezintă
fluctuaţii, până la limita maximă determinată de
capacitatea sistemului din care se face
alimentarea cu apă.
 Aceste debite sunt influenţate şi de gradul de
recirculare a apelor din industria respectivă, iar în
cazul sistemelor de canalizare mixte şi de
regimul precipitaţiilor.

 Variaţiile de debit sunt întotdeauna

însoţite şi de variaţii de concentraţii
ale substanţelor poluante.
 Concentraţiile poluanţilor sunt
determinate de evacuările specifice
de apă pe unitatea de produs, precum
şi de evacuarea materialelor nedorite.

 În instalaţiile de tratare a apelor uzate,

rezultatele depind de stabilitatea,
respectiv uniformitatea regimului de
intrare a apelor uzate în sistemul de
tratare.
 Variaţiile de debit în staţiile de tratare
au ca rezultat salturi de viteză ce
perturbă regimul de curgere.

 Instabilitatea vitezelor de curgere este

dăunătoare mai ales în bazinele de
decantare, în care vitezele mari de
curgere antrenează în efluent
materiale în suspensie sau chiar
materiale deja sedimentate.

 Uniformizarea debitelor şi a compoziţiei

apelor uzate se face în bazine de
uniformizare amplasate în serie sau în
derivaţie cu colectorul de canalizare şi
permite dimensionarea staţiei de tratare la
nivelul debitelor medii.

 În instalaţiile de uniformizare a apelor uzate,

(bazinele de uniformizare), cu forme şi
dimensiuni adaptate fiecărui caz în parte, pot
avea loc şi transformări chimice între diferiţii
poluanţi din aceste ape, cum ar fi reacţii de
neutralizare, de oxigenare, redox, de
precipitare sau procese biochimice, toate
conducând la o degrevare a etapei de
epurare.
Flotaţia
 procesul unitar de separare din apă a

particulelor cu densitate medie mai mică
decât a apei, sub acţiunea forţelor
gravitaţionale.
 Astfel de particule pot fi constituite din
materiale omogene sau din asocieri de
materiale cu densităţi diferite.

Flotaţia
 În procesul de flotaţie naturala,

particulele materiale mai uşoare decât
apa (uleiuri, grăsimi, hidrocarburi)
formează asociaţii cu bule de aer sau gaz
din procesele microbiologice ridicându-se
la suprafaţa apei care staţionează sau
care se află în curgere liberă.

Flotaţia
 Stratul de material plutitor, ridicat prin flotaţie,
este îndepărtat prin raclare.
 Flotaţia este procesul prin care particulele mai
grele decât apa sunt antrenate la suprafaţă,
datorită asocierii lor cu bulele de aer, ce sunt
suflate în apă prin partea inferioară a bazinului.
 Această asociere cu bule de aer are consecinţe
pozitive deoarece particulele mai grele decât
apa capătă o viteză ascensională datorită
particulelor de aer.

Flotaţia
 În flotaţia cu aer, aerul este introdus fie sub
formă de bule, obţinute prin trecerea aerului prin
difuzoare poroase, fie prin degazarea aerului
dizolvat în apă, ca urmare a unei detente, când
se produce scăderea bruscă a presiunii gazului,
aflată în echilibru în apă.
 Flotaţia cu aer dispersat se utilizează la
prepararea minereurilor şi la îndepărtarea
materiilor grase din apele uzate.

Flotaţia
 Diametrul bulelor de aer este de 1-2 mm. La

aceste dimensiuni bulele de aer au o viteză
ascensională foarte mare şi pot provoca
distrugerea suspensiei coagulate din apă.
 Bulele mai fine (d< 0,1 mm) se pot obţine
prin destinderea apei sau prin
suprasaturarea apei cu aer.

Flotaţia
 Ridicarea particulelor insolubile în
apă, de către bulele de aer, este
rezultatul asocierilor reciproce, ce are
loc în două moduri:
 încorporarea de bule de aer în
interiorul particulei floculate cu
structură afânată;
 aderarea particulelor insolubile la
suprafaţa bulei de aer (gaz).

Flotaţia
 Mărimea forţelor care reţin particule

insolubile pe interfaţa apă-aer sau
apă-gaz depind de mărimea
suprafeţei particulelor şi de prezenţa
unei substanţe tensioactive, ce are
tendinţa de acumulare şi orientare a
moleculelor pe interfeţe.

Flotaţia
 În practică, în cazul separării prin flotaţie cu aer
nu este suficientă doar ridicarea particulelor la
suprafaţă ci este necesară şi formarea unei
spume uilizând substanţe spumante.
 Astfel de substanţe pot fi chiar unii constituenţi
din apele uzate, iar când aceştia nu există în apă
trebuiesc adăugaţi.
 Capacitate de spumare mare au apele uzate din
industria celulozei, textilă, industria de prelucrare
a proteinelor şi în industriile fermentative.

Flotaţia
 Pentru a se obţine o bună separare prin
flotaţie trebuie luate măsuri pentru a
reduce la minimum turbulenţa din zona de
separaţie.
 Datorită vitezelor mari de urcare a
particulelor în procesul de flotaţie, timpul
de retenţie a apelor uzate în bazinul de
flotaţie este mai mic decât în bazinul de
decantare.

Flotaţia
 Necesarul de aer variază funcţie de natura

şi concentraţia suspensiilor şi depinde de
condiţiile care trebuie îndeplinite de apa
tratată.

Metode de flotaţie
 Flotaţie cu aer dizolvat

 Flotaţia mecanică
 Flotaţia prin barbotare
 Flotaţia sub vid

Flotaţia cu aer dizolvat
 Injectarea aerului se produce în apa uzată
aflată la o presiune de câteva atmosfere,
urmată apoi de destinderea la presiunea
normală-atmosferică.
 Procedeul are la bază schimbarea
condiţiilor de echilibru la dizolvarea unui gaz
în lichid.
 În acest mod se obţin bule de aer foarte fine
cu diametrul de 20.. 100 microni, media 50
μm.

Flotaţia mecanică
 Echipamentul de flotaţie este compus

dintr-un recipient concentric prevăzut
cu un tub central.
 Aerul este introdus în masa de lichid
aflată în recipient prin intermediul uni
rotor dublu aspirant.

Flotaţia prin barbotare
 Se realizează prin difuzia aerului

comprimat în masa de apă prin
difuzori poroşi , conducte perforate,
etc.

Flotaţia sub vid
 constă în saturarea apei cu aer şi apoi
introducerea ei într-un spaţiu închis cu
presiune scăzută.
 La scăderea presiunii soluţia apoasă
nu mai este în condiţii de echilibru şi
aerul se degajă în masa de apă sub
formă de bule foarte fine care asigură
flotarea materiilor grase sau în
suspensie.

Centrifugarea
 proces de separare gravitaţională a

suspensiilor din apă în care intervin
acceleraţii superioare celei gravitaţionale.
 se obţin viteze mari de sedimentare, ceea
ce duce la o separare a unei mase mari
de suspensii în unitatea de timp.
 se obţin concentrate mai compacte, cu un
conţinut mai mare de solid.
Centrifugarea
 Datorită costurilor mari ale instalaţiilor şi a

consumului de energie, acest procedeu se
aplică de preferinţă apelor uzate cu
conţinut mare de suspensii sau pentru
concentrarea nămolurilor.

Centrifugarea
 În epurarea apelor se utilizează, de regulă,

centrifugele decantoare cu ax orizontal, cu
funcţionare continuă.
 sunt constituite dintr-un corp cilindro-conic
rotativ în care se roteşte, la rândul său, -
cu o viteză ceva mai mică – un ax melcat.

Centrifugarea
 Apa cu suspensii este introdusă prin axul
corpului melcat şi este proiectată spre faţa
interioară a peretelui corpului centrifugei.
 Solidele depuse pe acest perete datorită
forţelor centrifuge sunt raclate şi împinse de
către corpul melcat spre zona conică a corpului
centrifugei.
 Lichidul limpezit, numit centrat, este evacuat pe
la capătul opus al centrifugei.

Centrifugarea
 Prin centrifugare se obţin concentrate de

nămol cu un conţinut mai mare de 50%
s.u., comparativ cu nămolurile obţinute
prin alte metode de separare la care
concentraţia în s.u. este între 4% şi 10%.

Filtrarea
 procedeul de trecere a apelor printr-un mediu

poros, pe care are loc reţinerea prin
fenomene predominant fizice a unora din
constituenţii apelor.

Filtrarea
 Funcţie de spaţiile libere ale mediului poros, în
instalaţiile de filtrare se pot reţine din apă impurităţi
de dimensiuni variabile, de la dimensiuni foarte mari
cum ar fi poluanţii grosieri, până la poluanţi foarte
fini.
 La mediile poroase cu pori mari, mecanismele de
reţinere pe filtre este simplu, fiind oprite toate
particulele cu dimensiuni mai mari decât porii filtrelor
(fenomen de sitare).
 Pe măsură ce dimensiunile porilor se micşorează,
mai intervin şi alte fenomene.

Filtrarea
 Mecanismele care contribuie la reţinerea din

apă a particulelor de impurităţi pe un filtru
sunt foarte complexe.
 Reţinerea pe suprafaţa filtrantă depinde de:
 caracteristicile fizico-chimice ale particulelor
 caracteristicile mediului filtrant
 viteza de filtrare
 caracteristicile fizice ale apei.

Filtrarea
 Curgerea prim medii filtrante poroase este

menţinută în mod normal în domeniul laminar
atât iniţial (în filtru curat), cât şi după
colmatarea lui cu suspensii.

Filtrarea
 Varietatea mecanismelor de reţinere a

impurităţilor din apă prin filtare şi gama largă
de dimensiuni a particulelor care se reţin a
dus la o diferenţiere între procesele în care
predomină efectul de sită şi cele în care
primează alte mecanisme.

Reţinerea pe grătare şi site
 Grătarele servesc pentru îndepărtarea din

apă a impurităţilor grosiere care pot forma
depuneri greu de evacuat şi care ar bloca
sistemele de raclare, pompele şi vanele,
gurile de evacuare şi deversoarele.
 Grătarele sunt formate din bare cu grosimi
de 0,8–1,2 cm aşezate la o distanţă de 12–
60 mm, înclinate cu 30-90°faţă de orizontală.

Reţinerea pe grătare şi site
 Materialele reţinute, cu dimensiuni mai mari decât
interstiţiile dintre bare, formează ele însele straturi
filtrante care măresc treptat pierderea de sarcină a
apei pe grătar şi trebuiesc îndepărtate periodic.
 Viteza apei la intrarea apei în grătare trebuie să fie
de 0,3-1 m/s pentru evitarea depunerilor în camera
grătarului.
 Pentru reţinerea impurităţilor de dimensiuni mai mici
se utilizează site statice sau mobile.

Reţinerea pe filtre
 Cele mai utilizate filtre pentru îndepărtarea

suspensiilor sunt filtrele granulare şi filtrele
cu prestrat.
 Materialul granular folosit frecvent este
nisipul cuarţos.

 Filtrele cu nisip - formate din mai multe
straturi cu densităţi diferite care într-un
curent de apă ascendent se stratifică
conform densităţii şi la care, după spălare,
se obţine spontan o aranjare a granulelor
cu diametrul descrescând în sensul de
curgere din timpul fazei de filtrare, fapt care
permite o folosire mai eficientă a adâncimii
filtrului.

 Filtrele de nisip sunt împărţite în:

 filtre lente cu viteze de filtrare de 0,1 – 0,6
m/h;
 filtre rapide cu viteze de filtrare de 3 – 6
m/h.
 Aceste două tipuri de filtre diferă prin
caracteristicile granulometrice ale nisipului
şi prin modul de regenerare.

 În epurarea apelor uzate filtrele cu nisip se
utilizează în treapta secundară de epurare
sau pentru finisarea efluenţilor treptei
biologice.
 În aceste filtre au loc, pe lângă procesele
fizice de reţinere a particulelor insolubile şi
procese microbiologice de degradare a
unor materiale organice dizolvate sau în
suspensie.

 Filtrele cu prestrat sunt formate din suporturi
poroase rigide aşezate într-o carcasă, pe care se
depune un strat subţire de material filtrant
granular, format din particule foarte fine de 5 –
100 µm.
 Fazele unui ciclu de funcţionare cuprind formarea
prestratului, filtarea şi regenerarea.
 Pentru a prelungi durata fazei de filtare, uneori se
adaugă în apa supusă tratării materialul granular
chiar în timpul filtrării.

Curs 3 Tea 2008

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 3 Tea 2008

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROCESE UNITARE

1 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 Orice tehnologie de transformare este

2 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

3 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 studiul principiilor ştiinţifice de bază

4 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 Între procesele unitare prin care se

5 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 In ambele cazuri, substanţele nedorite

6 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 toate transformările care intervin într-o

7 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

8 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

9 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

10 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

11 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

12 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

13 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

14 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 Procese cu nămol activ

15 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

16 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 Se bazează pe faptul că asupra unui corp

17 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 Dacă sedimentarea gravitaţională nu este

18 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 După o perioadă iniţială de accelerare,

19 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 Fm = (ρ1- ρ2) gv V (1)

 În funcţie de regimul de curgere

21 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

22 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

 Sedimentarea particulelor într-un bazin

23 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

25 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

26 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

27 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

28 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

29 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

30 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

şi a compoziţiei apelor industriale

 Apele uzate, indiferent de sursă, prezintă

31 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

şi a compoziţiei apelor industriale

 Sunt relativ rare cazurile în care debitul şi

32 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

şi a compoziţiei apelor industriale

 În majoritatea industriilor intervin operaţii

33 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

şi a compoziţiei apelor industriale

 Variabilitatea compoziţiei apelor uzate poate fi o

şi a compoziţiei apelor industriale

 Pe platformele industriale complexe, compoziţia

35 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

şi a compoziţiei apelor industriale

 Variaţiile de debit sunt întotdeauna

36 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

şi a compoziţiei apelor industriale

 În instalaţiile de tratare a apelor uzate,

37 lector dr. Radu MIHAIESCU 13.05.10

şi a compoziţiei apelor industriale

 Instabilitatea vitezelor de curgere este