Spre deosebire de cele mai multe dintre produsele agricole, fructele se preteaza foarte

bine la uscarea la soare deoarece contin niveluri ridicate de zahar si acizi, care permit
expunerea lor in aer liber fara nici o primejdie pentru siguranta noastra alimentara.
Dintre fructele uscate in astfel de conditii, cele mai cunoscute sunt prunele, stafidele,
curmalele si smochinele, dar alaturi de acestea putem incerca sa uscam la soare o
gama mult mai larga de fructe pe care sa le folosim apoi in sezonul rece fie drept
ingrediente alimentare, fie sa le consumam ca atare, obtinand nutrimente de calitate si
indulcind cu ceva frigul taios al iernii.
Cel mai bine se vor usca fructele la soare atunci cand temperaturile se mentin in jurul
valorii de 30 de grade Celsius sau mai ridicate si exista si o buna miscare a aerului,
macar sub forma unor adieri de vant usoare. O singura zi nu va fi indeajuns pentru o
uscarea corecta si fructele trebuie dispuse intr-o locatie de unde sa poate fi repede
duse in interior in caz de ploaie.
In zonele unde umiditatea aerului este ridicata nu e deloc indicat sa se usuce fructele
prin aceasta metoda, de regula fiind necesar un grad de umiditate a aerului undeva sub
60 de procente. Suplimentar, pe timp de noapte fructele trebuie aduse fie in interior, fie
acoperite pentru a fi protejate de efectele cresterii umiditatii.
Ca echipament util pentru uscarea fructelor la soare se recomanda cu tarie apelarea la
blocuri de piatra, blocuri din beton sau alti suporti utili peste care sa se plaseze apoi
suprafata unde se intentioneaza sa se puna fructele la uscat. Aceasta nu trebuie sa fie
prea densa ci sa arate mai degraba ca o plasa cu ochiurile mai stranse pentru a permite
circulatia buna a aerului si pe dedesubt, grabind astfel uscarea corecta a fructelor in
cele mai bune conditii.
In alte situatii, se poate apela si la suspendarea fructelor in plan vertical, fructele fiind
plasate in saculeti speciali din material textil sau insirate pe sfoara, asa cum se mai
procedeaza in mediul rural. Foarte util este sa se apeleze mai intai de orice la plasarea
unei folii mari de aluminiu pe pamant, urmata apoi de asezarea blocurilor de piatra si
abia apoi a suprafetei de depozitare a fructelor. Foaia de aluminiu va reflecta caldura de
dedesubt pe fructe, asigurand o uscare superioara a acestora pe toate partile.
Cele mai bune suprafete de uscare sunt cele confectionate din inox, fibra de sticla
imbracata in teflon sau chiar si plastic termorezistent. Prelatele din materiale textile
favorizeaza contaminarea fructelor cu diferiti agenti patogeni si nu sunt recomandate.
La fel stau lucrurile si cu aluminiul sau cuprul, care se oxideaza prea repede pentru a fi
utilizate la astfel de operatiuni in aer liber.
Suplimentar, fructele ar trebui sa fie acoperite la o distanta de maximum 30 de
centimetri cu o a doua suprafata din plasa de inox sau plastic termorezistent, care sa
previna atacul insectelor sau a pasarilor, care nu se vor da indarat daca li se ofera
ocazia sa guste putin din roadele unei recolte bogate. Acum se poate apela si la panze
mai rare din material textil deoarece fructele nu se vor mai aseza direct pe acestea si

restrictiile de siguranta alimentara nu mai sunt atat de drastice.

Uscarea fructelor pentru iarna nu este o procedura foarte des utilizata in Romania, dar
cerere mare exista totusi pe piata nu doar in sezonul rece, dar si in tot restul anului si de
aceea ar fi foarte bine daca unii producatori agricoli ar lua in considerare si varianta
producerii de astfel de fructe uscate pentru piata romaneasca, astfel putand sa ne ofere
la preturi rezonabile nu doar prune uscate sau stafide, dar si pere, mere, fructe de
padure sau alte fructe cerute pe piata.