Dansul focului

Ce-nseamnă oare să fii fericit cu adevărat?Sunt lucruri

puţine şi neâsemnate,o cafea,o adiere de vânt,o îmbrăţişare...o
privire tandră...un răsărit de soare,în roua dimineţii...

Cât de rece era nisipul sub tălpi...dar ce conta ? Gândul

că era în august compensa cu frigul de dimineaţă.Pescaruşii
culegeau din marea neprietenoasă gândurile ei...

Amalia plutea... Nu mergea pe o rută

anume...zâmbea...avea o faţă senină...ochii îi sclipeau de
bucurie...forma un întreg surâs. Era o sclipire în stele,cu feţi
frumoşi, regine salvate de prinţi carismatici...gânduri puerile
dar atât de sincere...iubea să iubească, adora să
fie iubită…iubea iubirea…

Trecea cu uşurinţă de la un gând la altul, de la prima

iubire la prima despărţire, de la primul fior,la prima
dezamăgire...toate se derulau navalnic….

Parcă ar fi fost ieri,când a avut prima întâlnire... intensă

precum focul unui rasarit...atât de zgomotoasă,ca tunetul
norilor...şi asta nu era altceva, decât difuzia sentimentelor
implicate.Efemera e iubirea…sentimente
fizice,sufletesti,bucurii,regrete ,dezamagiri,credinta… . De
fapt, chiar dacă
avusese o relaţie « cu sentimente » alături de Dan,dar
despărţirea
s-a produs...însă în cazul ăsta nu a fost vorba dorinţa, ci pur şi
simplu
de...destin ? Hm...mda...Amaliei îi era bine...nu suferea...îşi
amintea cu
plăcere de tot...dar toate la timpul lor ! Lucruri noi aveau să
vină !

De asta era sigură visătoarea noastră,sufletul pereche se

apropie : « tout est possible ! »

Aşezându-se pe malul marii, Amalia închise ochii...era

la un bal mascat, îmbrăcată cu o rochie vaporoasa, având
corset, purtând o mască « placată » cu paiete argintii, dansând
în taină cu-n misterios
barbat , mascat, îmbrăcat într-un frac negru strălucitor...atât de
romantic,
dar totuşi prea trist.Dansul focului...în liniştea tăcerii...

Nu ştia cum a ajuns acolo, spera totuşi să afle curând,

era curioasă cine anume era Fat-Frumosul şi mai ales CUM A
AJUNSESE ACOLO ?... era ţărmul, un portal spre lumi
diferite?...cine ştie...

Dansul focului...era magic !...în ritmul inimii...

Ca şi în viaţă...făcând paşii corecţi, te bucuri alături de

ceilalţi sau suporţi invidiile altora ; faci un pas greşit şi pierzi
ritmul melodiei...rămâi în urmă...te calcă toţi pe picioare...

Misterul din faţa ei cu Făt-Frumos se şterge...se

lichefiază...rămâne totul negru...de-a dreptu’ bizar...Apoi
lacrimi-cristal se sparg şi un sunet de orga,urmat de o ploaie
de stele...

-Esti bine ? Părea c-ai leşinat...

 Hm, ce cunoscut mi se pare tipul...seamănă...nu pot să-
mi dau seama....

Crisatale de lacrimi sparte-n amurg...urmate de-o ploaie

de stele...Amalia primea lumina de soare în înălţimile
verzi...şi ce mai soare...o strălucire magica...simţi cum te
îmbrăţişează lumina cu speranţă, lăsându-ţi în inimă
aprins un fir de dragoste.Fire de iarba-iubire sub palma ei...ce
bine era
acolo...

Un aprig jar de stele o cuprinse! Ama fremata,undeva

printre nori...atingea luna,stelele şi zmeii ascunşi prin spatiul
interstelar, asta pentru că o cuprinsese în braţe cântăreţul. Fata
s-a luminat si s-a aprins...sanii
pulsau în fâlfâitul stolului de fluturi din stomac... Acesta îi
pusese un
trandafir roşu la ureche...Îl privea acum în ochii
căprui...degajau atâta
căldură, un zâmbet, o strângea de mână... o privea cu
admiraţie. Ea se pierduse
de mult în el,în adâncul ochilor din vis...

Cristale de lacrimi,urmate de-o ploaie de stele...pe plaja

a ramas singură... Ce ciudat şi ce bizar ! Era bulversată de-a
dreptu’ ! Ce se întâmplase ? Ridicându-se în picioare
un trandafir roşu a căzut pe nisip, atingandu+i coapsele.L-a
ridicat şi în săruturi-petala,
pentru o clipă a simţit din nou acele îmbrăţişări senzuale...si
sânii fremătând...

Timpul s-a oprit...tacerile s-au risipit în doruri...

 Se uită mirată la trandafir...ştia că undeva...într-un colţ
opus al lumii...sau poate chiar aici lânga de ea...va găsi
sufletul pereche...şi va ştii că e pentru totdeauna !