ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE “David Ogilvy”

SOCIOLOGIA PROFESIILOR

REFERAT :

FORMAREA ABILITĂŢILOR DE MUNCĂ ÎN

ECHIPĂ

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC,
prof. univ.dr. Constanitin Schifirneţ

Masterand: prof. RĂDUŢĂ NORICA – LILIANA

Liceul Teoretic „Nichita Stănecu” Ploieşti
ANUL I

Master online : MANAGEMENT EDUCAŢIONAL ŞI COMUNICARE

INSTITUŢIONALĂ
 PLOIEŞTI, 2008

FORMAREA ABILITĂŢILOR DE MUNCĂ ÎN ECHIPĂ

Orice societate sau grup social nu este o sumă de indivizi, ci constă intr-o reţea de
legături între aceştia, în mijloacele materiale sau spirituale pe care ei le folosesc în
interacţiunile şi activităţile lor, precum şi în rezultatele sau produsele materiale şi spirituale
ale activităţilor lor sociale. Fiinţele umane intră in relaţii cu alţi membri ai societăţii dintr-o
necesitate. Astfel, fiecare dintre noi facem parte dintr-un grup, ţinând cont de caracterul
colectiv al societăţii. De la naştere facem parte dintr-o familie, la şcoală facem parte dintr-
un colectiv al clasei respective, lucrăm într-un colectiv, avem un cerc de prieteni, etc.
„Astfel, la baza acţiunii sociale stă raţionalitatea actelor umane, ca efect al scopurilor
urmărite. Spre deosebire de colectivităţile animale în care relaţiile dintre indivizi sunt doar
naturale, determinate de nevoile de hrană, apărare şi reproducere, în colectivităţile umane
relaţiile dintre indivizi sau grupuri de indivizi sunt raporturi de cooperare animate de
interese şi trebuinţe complexe stabilite raţional”. (Gavril Preda, 2005, pag.22).
Aşa cum am aflat din cursul de sociologia profesiilor, oamenii se asociază în
grupuri din diferite cauze, cum ar fi:
 atracţia pentru activităţile grupului, pentru participarea la activităţile grupului sau
atingerea unui anumit scop care este mai uşor de realizat decât singur. Printre
tipurile de grupuri de această natură se enumără:
- grupurile de muncă, formate pentru a realiza o sarcină mai eficient şi mai rapid prin
unirea resurselor şi efortului;
- grupuri de soluţionare a problemelor acolo unde se produc activităţi civice şi sociale;
- grupuri legislative, în care sunt formulate legi şi regulamente;
- grupuri de autosprijin, în care membri grupului acţionează în vederea proprii
perfecţionări.
 simpatia pentru membrii grupului datorată unei atracţii între membrii grupului,
independente de scopul şi de activităţile grupului. Grupurile care se formează pe
baza atracţiei interpersonale apar spontan, ca de exemplu:

2
 - grupurile de prieteni;
- bandele de stradă;
- cluburile sociale; etc.
 nevoile membrilor grupului per se- oamenii pot deveni membri ai unui grup pe
motiv de a găsi aici satisfacerea nevoilor emoţionale sociale, independent de natura
activităţii grupului sau scopurilor sau atractivităţii pentru alţi membri ai grupului.
Iar grupurile apar şi se dezvoltă ca o consecinţă de trei factori:
 nevoia de eficienţă- legată de importanţa activităţii grupului într-o perioadă
specifică;
 tipurile de abilităţi şi motivaţii ale membrilor grupului;
 mediul social.(apud Constantin Schifirneţ, 2005).
Un individ îşi petrece cea mai mare parte a timpului în grupul de muncă. În aceste
condiţii se pun bazele formării unui mod de comportare socială între membri grupului în
vederea realizării sarcinilor de muncă. În astfel de grupuri se realizează o interacţiune pe mai
multe niveluri- atât pe orizontală între membri grupului, cât şi pe verticală între membrii
grupului şi structurile ierarhice- apărând relaţiile de autoritate. (Constantin Schifirneţ, 2005,
pag.57)
„În grupurile de muncă interacţiunile imediate au un rol crucial pentru că ele
influenţează direct randamentul muncii.[…] Particularitatea grupurilor de muncă stă în
orientarea şi centrarea lor pe sarcină. Scopul său este productiv, economic sau social, şi
constă în producerea unor bunuri –materiale sau spirituale- sau a unor servicii. În grupul de
muncă scopul nu poate fi realizat de indivizi izolaţi, ci numai de indivizi care cooperează
între ei în temeiul diviziunii muncii.”(idem)
Grupul de muncă funcţionează după anumite reguli şi norme pentru a-şi atinge scopul.
Grupul şcolar funcţionează după reguli şi norme proprii, bazate pe nevoia de comunicare şi
de formare de competenţe, de abilităţi, de aptitudini, de valori şi care pune elevul în centru
procesului instructiv-educativ. Astfel, într-o şcoală întâlnim o serie de grupe de muncă:
colectivul de cadre didactice şi colectivele de elevi din fiecare clasă. Aceştia formează
echipe de lucru doar în cazul în care intre membrii grupului există relaţii socio-afective în
scopul realizării obiectivelor. De cele mai multe ori se confundă clasa de elevi cu o echipă de
lucru deoarece între membri săi există relaţii socio-afective numai că fiecare elev are

3
obiectivele sale, independente de cele ale celor din grup. Ei vor deveni o echipă doar în cazul
în care vor avea obiective comune şi vor realiza sarcinile împreună.

Deşi munca în echipă are o serie de avantaje şi este o formă de muncă încă din cele
mai vechi timpuri este foarte greu de precizat cum funcţionează. Pentru aceasta ar trebui să
definim noţiunea de „echipă”. După unii echipa înseamnă „persoane muncind împreună
pentru a realiza ceva” iar după alţii „un număr restrâns de persoane cu abilităţi
complementare care urmăresc un scop, obiective de realizat şi o abordare comună pentru
care se consideră reciproc responsabile” (didactic.ro).
„Munca în echipă este capacitatea de a munci împreună pentru a realiza o
idee comună. Capacitatea de a direcţiona realizările individuale spre obiectivele
organizaţionale. Este sursa ce le permite oamenilor obişnuiţi să atingă rezultate
neobişnuite”. (Andrew Carnegie- Cel mai bogat om din lume în 1901) (idem)
Se crede adesea că învăţarea este ceva ce are loc în mintea indivizilor. Drept
rezultat, munca în echipă în procesul de învăţare este percepută ca o altă tehnică de a
realiza acest proces de învăţare individual. Cu toate acestea, procesul de învăţare poate fi
considerat de asemenea o activitate socială. Echipele sunt adesea mai capabile decât
indivizii să rezolve problemele şi să creeze noi idei. (ibidem)
Întrucât încercăm să dezvoltăm abilităţi de lucru în echipă la elevii noştri, precum şi
cunoştinţe şi abilităţi tehnice, trebuie să ne gândim cum putem să folosim cel mai bine
experienţa lor privind munca în echipă.
Printre avantajele muncii în echipă pentru învăţământ, respectiv formarea tehnică şi
profesională se numără:
• încurajarea elevilor să înveţe şi să muncească împreună;
• pregătire mai bună a elevilor pentru a-şi ocupa locul pe piaţa muncii;
• posibilitatea ca elevii să participe mai eficient în contextele sociale;
• sprijinirea elevilor să respecte valoarea tuturor indivizilor – un aspect important într-un
sistem educaţional pe deplin inclusiv;
• facilitarea schimbului de cunoştinţe şi experienţă între elevi;
• a profita de învăţarea din grupul de colegi, prin intermediul experienţelor împărtăşite,
fiecare individ va fi ajutat să devină mai conştient de propriul comportament.

4
O diferenţă majoră între grupuri şi echipe este că cele din urmă sunt mai orientate spre un
scop. (apud didactic.ro)
Trebuie să avem în vedere nu numai scopurile ci şi persoanele implicate.Rolul în
echipă descrie tiparul caracteristic de comportament al unui membru al echipei faţă de
ceilalţi, ce poate ajuta sau împiedica eficienţa echipei. Identificarea rolului pe care îl poate
juca o persoană este importantă pentru că permite ca:
• persoana care formează echipa, să facă alegeri mai bune în ceea ce priveşte componenţa
echipei;
• individul să se cunoască mai bine astfel încât să poată să-şi organizeze punctele tari şi
slabe şi să lucreze mai eficient în echipă,
echipa să-şi adapteze felul în care răspunde cerinţelor sarcinii propuse.(idem)
Munca în echipă nu se realizează pur şi simplu automat, aducând un grup de
persoane laolaltă şi numindu-le echipă. Ca punct de pornire, trebuie să fie formaţi pentru a
munci în echipă iar apoi trebuie să fie lăsaţi să lucrează împreună ca o echipă.
În ceea ce priveşte componenţa echipelor, e necesar să existe o combinaţie de
persoane cu abilităţi diferite şi caractere diferite. Dacă sunt prea asemănătoare, crearea de
noi idei va fi limitată şi toată lumea va dori să joace aceleaşi roluri şi să îndeplinească
aceleaşi sarcini, iar dacă au caractere foarte diferite vor apărea conflicte de interese sau
divergenţe de opinii ce a ce poate conduce uneori la destrămarea echipei.
Trebuie să ne asigurăm că membrii echipei sunt trataţi egal, atât în cadrul echipei
cât şi de persoanele din afara acesteia. Membrii pot juca roluri diferite, de exemplu, în
general există un conducător, dar aceasta nu înseamnă că el este mai important decât
oricare alt membru al echipei. Această recunoaştere egală trebuie să se raporteze şi la sex,
capacitate intelectuală şi oricare din multele diferenţe ce caracterizează indivizii. (ibidem)
De asemenea mărimea echipei este importantă. Într-o echipă cu puţini membri este
probabil ca toţi să devină activi, implicaţi în procesul educativ. Cei mai tăcuţi nu vor fi
dominaţi de personalităţile mai puternice, iar aceia care nu doresc să muncească nu se pot
ascunde atât de uşor. Grupurile mai mari cuprind adesea una sau două persoane care nu
contribuie foarte mult, dar care pot fi încă productive. În grupurile foarte mari observăm că
mai puţini vorbesc ori sunt realmente implicaţi activ şi un număr mic de persoane vor
domina activitatea.

5
 Ca o echipă să funcţioneze cu succes, membrii ei ar trebui să fie complet dedicaţi
finalizării sarcinii şi realizării obiectivelor. Ei trebuie să sprijine procesul şi produsul
muncii în echipă.Realizarea unui consens şi asumarea sarcinii de către fiecare membru al
echipei este foarte importantă, atât în vederea succesului muncii în echipă cât şi a
dezvoltării fiecărui membru.
O echipă eficace acceptă şi recunoaşte punctele tari şi slabe ale membrilor săi şi
valorifică punctele tari ale fiecărui membru. Membrii recunosc că este importantă
contribuţia fiecărei persoane. Deşi este posibil să nu fie de acord cu tot ceea ce spun sau
fac ceilalţi, ei se respectă reciproc, recunosc drepturile celorlalţi de a avea şi exprima opinii
individuale. Apoi cad de acord cum să avanseze pe baza unui consens. De asemenea ei
recunosc şi apreciază faptul că performanţa combinată a unei echipe este mai semnificativă
decât suma contribuţiilor individuale.(didactic.ro)
O echipă eficace alocă sarcinile cu claritate şi identifică felul în care activităţile vor
fi coordonate. Aceasta poate presupune sisteme formale sau informale de raportare în
cadrul echipei, în special în cazul unei echipe mai mari sau atunci când echipa nu lucrează
tot timpul în acelaşi loc.
O echipă eficace va fi de asemenea capabilă să recunoască dacă realocarea muncii
sau reorganizarea echipei este adecvată. De asemenea, membrii ei vor fi capabili să
acţioneze dacă apare o astfel de situaţie.
Munca în echipă presupune adesea o varietate de abilităţi, dacă o sarcină urmează a
fi realizată, şi că fiecare dintre ei vine cu abilităţi individuale ce contribuie la realizarea
produsului.
Dat fiind că există câteva aspecte ale practicilor de lucru eficace, iată cinci aspecte
pentru activitatea în echipă.
- Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
- Facilitarea formării unor practici de muncă eficace
- Asigurarea accesului la idei şi informaţii
- Soluţionarea conflictului
- Monitorizarea realizărilor şi oferirea de feedback (apud didactic.ro)

6
 Factorul major care duce la realizări sub aşteptări sau lipsă de eficacitate în munca
în echipă este comunicarea defectuoasă cu toate că formarea unei echipe trebuie să
contribuie la dezvoltarea comunicării între membrii săi.
Plecând de la afirmaţia lui Francoise Dalto: „orice grup uman îşi ia bogăţia din
comunicare, întrajutorare şi solidaritate vizând un scop comun: înflorirea fiecăruia
respectând diferenţele”, vom dezvolta rolul şi efectele muncii în echipă în cadrul şcolii
contemporane.
Un principiu de bază în învăţământul contemporan se referă la învăţarea centrată pe
elev. Astfel, învăţarea centrată pe elev are loc atunci când elevii muncesc atât în grupuri,
cât şi individual, pentru a explora probleme şi a deveni manipulatori activi de cunoştinţe,
mai degrabă decât receptori pasivi ai acestora. (S.W. Harmon & A. Hirumi, 1996).(idem)
Elevul de azi va trebui să se integreze într-un colectiv de muncă mai târziu, va
trebui să aibă bine sădite acele valori morale, abilităţi şi competenţe care să-i permită să
lucreze împreună cu ceilalţi, să comunice, să asculte, să ştie când şi cum să intervină pentru
a obţine un maxim de calitate a muncii.
Iată deci, cum ideea de competitivitate individuală, ce implică egoism, teama de
eşec, timiditate sau aroganţă excesivă începe să fie înlocuită cu cea de cooperare, exprimare
liberă a opiniei, întrajutorare, coordonare. Aceasta implică un proces destul de îndelungat,
început de la o vârstă fragedă.
Un lucru devine cert: adolescenţii din zilele noastre nu merg la şcoală doar pentru a
învăţa, ci şi de a participa la numeroase activităţi care să le permită exprimarea liberă a
opiniilor, dar şi a îndoielilor lor, a dorinţelor şi personalităţii lor, deschizându-şi drum sper
viaţa asociativă.
Elevii şi profesorii, eventual şi alţi factori externi, se întâlnesc într-un demers către
un alt fel de educaţie, bazat pe un adevărat schimb de idei şi pe valori umane, precum
respectul faţă de alţii, stima faţă de sine şi solidaritatea umană. Trebuie să recunoaştem că
schimbarea educaţiei de la competiţia individuală la solidaritatea umană este profundă şi
participarea elevilor la proiecte în comun, împărţindu-şi sarcinile, ajutând un coleg care are
probleme, luând decizii şi lucrând cu plăcere.
Fiind profesor de fizică, am realizat împreună cu elevii mei numeroase proiecte în
comun cu finalitate practică . Chiar şi modul de organizare a activităţii practice de laborator

7
la fizică se organizează pe grupe. Între elevii unei grupe se împart sarcinile de lucru astfel:
unii realizează dispozitivul experimental şi culeg datele iar alţii , pe baza formulelor,
determină valorile finale şi fac interpretarea datelor şi a rezultatelor. Am constatat, cu
această ocazie, că lucrul în cadrul grupei de elevi se realizează optim atunci când aceasta
este alcătuită din maxim trei elevi şi când fiecare îşi cunoaşte foarte bine îndatoririle. Din
păcate modul de organizare a laboratorului (mai ales dispunerea meselor de lucru) cât şi
dotarea acestuia ( material didactic insuficient) nu permite organizarea unor grupe atât de
mici ( în prezent grupa conţine 5 sau 6 elevi) ceea ce conduce la o dezorganizare a grupei
de lucru (în fiecare grupă va exista cel puţin un elev care să fie doar observator, fără a se
implica în desfăşurarea activităţii, sau vor apărea conflicte datorită dorinţei lor de a lucra
efectiv, de a cunoaşte). Uneori, am folosit în cadrul lecţiilor, prezentarea de proiecte ale
elevilor pe diferite teme. Pentru realizarea acestora şi pentru a uşura munca fiecărui individ
am organizat, de cele mai multe ori activitatea pe grupe. Chiar dacă grupele au fost formate
pe bază de prietenii şi simpatii tot au existat momente de neînţelegere între membri.
Acestea au apărut fie din cauză că unii considerau că munceau mai mult decât alţii, fie din
cauză că în grupă nu exista doar un singur lider.
Plecând de la aceste observaţii am încercat să modific, pe cât posibil, modul de
lucru pe echipe sau grupe. Astfel, în cadrul diferitelor proiecte derulate am încercat să le
dezvolt abilităţile de lucru în echipă.
Dar , se pare , că s-a bucurat de un succes deosebit două proiecte educative realizate
împreună cu elevii.
Ca dirigintă la clasa XI D, în anul şcolar 2005-2006, am realizat un proiect care să-i
ajute pe elevii mei în ceea ce priveşte orientarea profesională cât şi lucrul în echipă,
dezvoltându-le anumite competenţe. Am intitulat proiectul „ Ancheta ziaristului în
devenire”. Pentru că elevii erau mai puţin obişnuiţi cu acest mod de lucru, m-am implicat
destul de mult în acest proiect şi am combinat, pentru început, munca individuală cu munca
în echipă.
În prima etapă am explicat elevilor în ce constă acest proiect, am stabilit împreună
cu ei etapele desfăşurării lui şi le-am propus să se împartă în patru grupe, după preferinţe.
Le-am propus apoi câteva teme supuse investigaţiei, legate de centrele lor de interes ( aşa
cum am presupus eu). Din şase teme propuse s-au ales patru, câte una pentru fiecare grupă,

8
şi anume: „ Moda şi adolescenţii”; „ Violenţa în şcoală”; „ Calculatorul – necesitate şi
abuz”; „ Cum îmi petrec timpul liber”.
În a doua etapă, fiecare membru al unei echipe a formulat două întrebări legate de
tema acceptată. Elevii au avut la dispoziţie o săptămână în care să se întâlnească pentru a
prezenta forma finală a întrebărilor, având grijă să nu se repete întrebările.
După această săptămână, prima echipă a dat întrebările sale echipei a doua pentru a
răspunde la ele, în timp ce echipa a doua a dat întrebările sale primei echipe în acelaşi scop.
Acelaşi schimb s-a făcut şi între echipele trei şi patru.
În a treia etapă, cea mai importantă de altfel, elevii eu avut de realizat următoarele
sarcini: membrii fiecărei echipe au formulat împreună răspunsurile, în timp de încă o
săptămână; răspunsurile se întorc la echipele care au formulat întrebările şi se redactează,
în echipă, o concluzie finală, argumentată şi logică, pe baza răspunsurilor echipei pereche,
fără nici un fel de implicare personală.
În final, aceste concluzii au fost prezentate întregii clase. S-a votat cea mai bună
anchetă, prin vot individual şi secret. În urma numărării voturilor, cea mai bună anchetă a
fost realizată de grupa a doua, având tema „ Violenţa în şcoală”. Cu această ocazie am
aflat, nu numai eu ci şi o parte din elevi, o serie de informaţii legate de acest fenomen,
lucruri neştiute şi necunoscute de mulţi dintre elevii de la clasă dar şi de colegii mei de
cancelarie.
Scopurile urmărite în acest proiect au fost multiple, şi anume: familiarizarea cu un
mod de lucru din domeniul mass-media permiţând elevilor să-şi cunoască aptitudinile şi
competenţele în acest domeniu, dar şi modul de lucru în echipă, dezvoltând liber propriile
idei, cooperând şi ajutând pe ceilalţi.
Ca observaţii pozitive ale proiectului aşi sublinia faptul că am observat cum elevii
mai timizi au participat activ la acest proiect şi că toţi au lucrat cu plăcere. Totodată am
descoperit o altă „faţă” al unor elevii, care au cu adevărat talent organizatoric sau care au
înclinaţii literare, lucru pe care nu l-am putut descoperii la orele de curs. Astfel , în urma
acestui proiect, am putut recomanda trei elevi echipei de profesori şi elevi care au editat
revista şcolii în acel an şcolar.
Lucrurile nu au mers de la sine. S-au semnalat o serie de probleme, cum ar fi: o
lipsă de comunicare între ei chiar dacă se cunoşteau şi grupurile s-au format pe bază de

9
prietenii şi simpatii, au ieşit în evidenţă o serie de mici neconcordanţe de opinii care au
trebuit fi rezolvate de mine ( nu s-au mai înţeles, unii au încercat să-şi impună propriile
păreri fără a ţine cont şi de părerile celorlalţi din echipă, nu reuşeau să se pună de acord în
probleme minore, luptă de orgolii)
Ca părţi negative ale acestui proiect aş semnala: timpul destul de lung de lucru,
cooperarea elevilor s-a realizat în mare parte în afara orelor de curs.
Un al doilea proiect la care am participat împreună cu un colectiv de cadre didactice
s-a intitulat „ LINCS – este şansa ta” şi s-a derulat în cadrul liceului în perioada iunie-
decembrie 2007. Acesta a fost rezultatul unei echipe formate din cadre didactice, care au
elaborat proiectul cu finanţare din granturi şcolare sprijinit de Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului.
Proiectul a avut ca obiectiv general „ formarea şi dezvoltarea unor abilităţi de
comunicare şi abilităţi antreprenoriale ale elevilor de liceu teoretic în cadrul organizaţional
al unei companii virtuale şcolare pentru facilitarea inserţiei sociale după absolvire”.
Astfel, pentru derularea proiectului a trebuit să organizam activitatea unui număr de
65 de elevi din liceu, de la diferite clase şi diferiţi ani de studiu, în două echipe omogene,
care să lucreze împreună, care să formeze o editură, care să-şi asume rolurile şi
responsabilităţile ce le revin conform fişei postului, care să realizeze şi să finalizeze o
revistă bilingvă pentru adolescenţi.
În cadrul acestui proiect s-au derulat o serie de activităţi, şi anume:
A1 - constituirea echipei de implementare a proiectului
A2 - selecţia elevilor conform organigramei companiei virtuale
A3- furnizarea unui training pentru cadrele didactice implicate în proiect
A4- desfăşurarea stagiului de practică a elevilor în cadrul unor edituri din municipiul
Ploieşti
A5- amenajarea spaţiului şi achiziţionarea aparaturii şi a consumabilelor
A6- organizarea unei vizite de lucru la Casa Presei Libere din Bucureşti
A7- seminar de lansare a proiectului
A8- stabilirea programului de lucru în compania virtuală
A9- realizarea revistei şi distribuirea ei
A10- seminar pentru închiderea proiectului

10
 Dacă lucrurile au mers bine în majoritatea activităţilor, cele mai mari probleme au fost
întâmpinate în cadrul activităţilor A8 şi A9. În aceste perioade elevii au trebuit să se
organizeze, să-şi asume răspunderi dar, mai ales să se cunoască, să formeze un tot.
Lucrurile nu au fost simple. În primul rând nu se cunoşteau între ei. În al doilea rând nu se
puteau întâlni deoarece programul şcolar nu le permitea. Au avut probleme şi la organizare
deoarece unii dintre ei doreau să fie şefi fără a înţelege sau a avea abilităţile specifice. Nu
în ultimul rând o problemă a fost ridicată şi de modul lor de organizarea, la un moment dat
au intrat în criză de timp. Până în final lucrurile s-au pus la punct dar asta a însemnat şi o
experienţă deosebită câştigată.
La finalul proiectului au recunoscut (citate ale unor elevi): „ am învăţat că lucrul în
echipă şi o meserie nu este chiar „floare la ureche” aşa cum pare la prima vedere”; „ am
învăţat să colaborăm astfel încât fiecare să îşi ştie atribuţiile şi să aprecieze totodată munca
celorlalţi”; „ acest proiect ne-a ajutat să ne dezvoltăm spiritul de echipă şi ne-a învăţat să
lucrăm în stres”; „ a fost o experienţă unică: prima relaţie şef-subaltern din viaţa mea”; ”ne-
am dezvoltat spiritul de echipă şi am văzut că trebuie multă muncă şi trebuie să pui suflet în
ceea ce faci”; etc
Proiectul continuă să se deruleze datorită contractelor de sponsorizare şi publicitate
încheiate. O parte dintre ei au devenit colaboratori ai unei redacţii. Unii dintre ei şi-au
descoperit, cu această ocazie, opţiunea de viitor.
O problemă a fost ridicată şi de cadrele didactice implicate în derularea proiectului
(printre care m-am numărat şi eu). Cu toţi a trebuit să formăm o grupă de lucru, să
coordonăm activitatea elevilor dar fără a o îngrădi, fără a ne impune principiile. Dacă în
procesul instructiv-educativ fiecare profesor îşi desfăşoară activitatea fără a implica şi
ceilalţi colegi (nici măcar pe cei din aria curriculară) acum toţi a trebuit să colaborăm, să ne
aducem aportul la buna derulare a activităţii, ţinând cont de scopul şi obiectivele
proiectului. Probleme au apărut mai ales din cauza programului şcolar diferit, a faptului că
o parte din activităţi s-au desfăşurat în perioada vacanţei şi al faptului că nu posedam
cunoştinţe temeinice de organizare a unei instituţii sau de jurnalism.
În final, consider că toţi, profesori şi elevi, am învăţat câte ceva legat de lucrul în
echipă.

11
 Consider, totuşi, că munca în echipă nu poate fi folosită continuu, ea trebuie
împletită cu un studiu individual ce poate permite tânărului să participe la proiectele de
muncă colectivă.
În final, putem spune că tinerii, în urma acestor experimente, îşi pot altfel imagina
împlinirea lor pe plan profesional, unde ambiţia, pasiunea, plăcerea de a lucra cu ceilalţi va
avea un rol foarte important.
Iată de ce învăţământul românesc se aliniază acestei orientări deja practicate de mult
timp în ţările occidentale ale U.E. şi atrage adolescenţii în acest tip de activitate, ce le
conferă o altă orientare în viitor.

BIBLIOGRAFIE

- „Sociologia profesiilor”, Constantin Schifirneţ, note de curs, SNSPA Bucureşti,

Facultatea de relaţii publice, 2005;
- „Sociologie”, Gavril Preda, note de curs, UPG Ploieşti, Departamentul de
învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă, 2005;
- „Utilizarea abilităţilor de muncă în echipă”, prof. ing. Doina Ciobanu, 2007,
www.didactic.ro;
- „ Pedagogie şi psihologie pentru examenele de definitivare şi grade didactice:
profesori, institutori/ învăţători, studenţi şi elevi ai şcolilor normale”, Marin Stoica,
Editura Gheorghe Alexandru, 2002;
- „Managementul şi gestiunea clasei de elevi- fundamente teoretico-metodologice”,
Romiţă B. Iucu, Editura POLIROM, 2000;
- „Management general şi strategic în educaţie- ghid practic”, Alois Gherguţ, Editura
POLIROM, 2007;
- „Consilierea carierei- compediu de metode şi tehnici”, Mihai Jigău ( redactor),
Editura SIGMA, Bucureşti, 2007;
- „Sociologie”, manual pentru clasa a 11-a, Maria Voinea şi Carmen Bulzan,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Editura ALL, 2006;

12
- „Sociologie”, manual pentru clasa a XI-a, Cătălin Zamfir şi Septimiu Chelcea,
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Editura ECONOMICĂ PREUNIVERSITARIA,
2001.

13