Expeditie pe Acoperisul

Lumii
Greu accesibil si cu atat mai
misterios, Tibetul este o destinatie
pentru minte si suflet, dar si o
provocare la rezistenta fizica,
pentru ca regatul budist este
pamantul cel mai aproape de cer.

Exploratoarea Uca Marinescu a ajuns pentru a doua oara in Tibet, dupa

o perioada de sapte ani. La intoarcere, i-am facut o scurta vizita...

IN CENTRUL CAPITALEI TIBETANE

Aerul e intepator. Parfumul dulce al frunzelor de ienupar arse se
amesteca cu mirosul greu al lumanarilor din seu de iac. In vechiul
Barkhor, din Lhasa, capitala Tibetului, credinciosii se inghesuie cu
ofrande, intonand cantece religioase. Unii se tarasc pe genunchi si
coate. Drumul lor e flancat de tarabele negustorilor care vand steaguri
de rugaciune, matanii si alte podoabe.
Barkhor este principalul cartier comercial din Lhasa, dar si centrul
spiritual al Tibetului. Strada care poarta acest nume inconjoara
Jokhang, cel mai sacru si mai vechi templu al acestui popor. De sute
de ani, nomazi cu infatisare aspra si calugari budisti din toate colturile
Tibetului vin aici in pelerinaj. De aceea, Barkhor e locul unde poti
vedea impresionanta parada a celui mai credincios popor din lume.

Jokhang semnifica patrunderea religiei budiste in regiune. Edificiul a

fost construit in jurul anului 650 d.Cr., din dorinta primului rege
tibetan, Songtsen Gampo, si a celor doua sotii ale sale (o printesa din
Nepal si una din China). Aceasta familie regala a introdus budismul in
Tibet. Jokhang gazduieste statuia Jowo Sakyamuni, o reprezentare a
lui Budha la 12 ani, adusa din India, la fel de veche ca si templul, si
despre care multi credinciosi sunt convinsi ca s-a creat singura, fara
ajutorul vreunui sculptor.

PALATUL POTALA, SIMBOLUL REGATULUI BUDIST

Pentru turistii obisnuiti, Jokhang este al doilea punct de atractie ca
importanta, dupa uriasul complex Potala, fosta resedinta de iarna a
regilor Dalai Lama. Situat aproape de Jokhang, palatul este cea mai
cunoscuta constructie din Tibet.
In ultimii ani, faima sa a crescut uimitor, fiind din ce in ce mai vizitat.
"E o imbulzeala foarte mare aici", povesteste Uca Marinescu. O
 jumatate de zi de-abia iti ajunge ca sa-ti faci o idee
despre tezaurul cultural aflat in acest labirint cu peste
1.000 de incaperi.

Palatul Potala adaposteste picturi murale, stupe,

mormintele a opt Dalai Lama si mantre nepretuite.
Vizitatorii se inghesuie sa faca poze, dar o fotografie
in interior costa 6 dolari. Norbulingka, in schimb, e
preferat pentru parcurile sale superbe.

LHASA E MODERNIZATA
Fluxul tot mai mare de turisti a atras dupa sine ceea ce s-ar putea
numi o „comercializare“ a orasului. Dupa sapte ani, Uca a descoperit o
capitala complet schimbata.
"In 1996, in jurul Palatului Potala nu exista decat o strada de acces, pe
care erau tot felul de tarabe si chioscuri cu produse de artizanat.
Astazi, a aparut acest oras mare, cu cladiri moderne, banci, hoteluri,
iar in fata palatului s-a amenajat o piata imensa.
In ultimii ani, s-a construit foarte mult, insa ceva din atmosfera sacra
s-a stricat. Tocmai de aceea, Lhasa nu prea m-a mai atras acum..."

ALTE ATRACTII IN ZONA LHASA

o Manastirile Drepung si Sera sunt doua dintre cele patru mari

manastiri ale calugarilor cu bonete galbene. Calugarii tibetani se
impart in doua grupari concurente: cei cu bonete rosii, care au
fost primii, si cei cu bonete galbene, care detin suprematia in
prezent. Din randul acestora din urma face parte si actualul Dalai
Lama, care traieste in exil, in India.
o Un adevarat orasel cu temple, magazine si largi dependinte,
Drepung este cel mai mare ansamblu monastic tibetan, care
include si cea mai buna universitate.
o Norbulingka este vechea resedinta de vara a liderilor spirituali
Dalai Lama, un complex de lacuri si parcuri presarate cu temple.
Dincolo de usile sale, poti vizita apartamente realizate in stil Art
deco si o frumoasa colectie de picturi pe panza.

CUM AJUNGI IN TIBET

Izolati de lantul himalaian, tibetanii s-au straduit secole de-a randul sa
descurajeze incercarile lumii exterioare de a lua contact cu civilizatia
lor. In 1950 insa, teritoriul le-a a fost ocupat de chinezi, care au vazut
in Tibet o importanta zona strategica, si granitele au fost inchise.
In 1965, regatul a fost declarat regiune autonoma a Chinei, fiind si el
supus cruntei revolutii culturale instituite de Mao Tze Dung (printre
 altele, asta a presupus distrugerea a numeroase
manastiri). In 1987, autoritatile chineze au redeschis
Tibetul doar pentru turisti organizati in grupuri. In
regat se patrunde prin China sau Nepal. Uca a pornit
spre Tibet din Kathmandu.
"Acolo m-am dus la Ambasada Chinei, pentru a primi
viza si a-mi declara traseul. Pentru fiecare zona pe
care vrei sa o vizitezi, trebuie sa obtii un permis care costa de la 20
pana la 50-60 de dolari. Intregul teritoriu e sever controlat de armata
chineza.
Daca nu ai permis, de multe ori poti plati pe loc, la posturile de
control, taxa pentru permis".
Poarta propriu-zisa de intrare in Tibet este Gongkar, aeroportul aflat la
90 km de Lhasa. Deplasarea in teritoriu se face cu masinile de teren,
pe care trebuie sa le inchiriezi, cu sofer cu tot, de la agentiile din
capitala. Este tot o modalitate de a supraveghea indeaproape turismul.
{oferii sunt instruiti pentru a avea grija sa respecti traseul aprobat.
DE LA EST LA VEST
Din Lhasa, Uca si-a continuat calatoria spre Gyantse, propunandu-si sa
traverseze, practic, Tibetul, de la est la vest.
Situata la 200 km de capitala, Gyantse este una dintre asezarile cele
mai putin atinse de influenta chineza si care merita vizitata cel putin
din acest motiv.
Zona e spectaculoasa, fiindca drumul te duce prin munti si pe langa
marele lac Yamdrok (60 km lungime). Trebuie sa o iei prin doua
trecatori aflate la cca 5.200 m altitudine. Urmatoarele popasuri au fost
la Shigatse, Lhatse si Tingri.

ULTIMA PARTE A CALATORIEI

Intre Shigatse si Lhatse se afla doua importante manastiri, Tashilumpo
(la 2 km de Shigatse) si Sakya (la 130 km de acelasi oras). Fondata in
1477 de primul Dalai Lama, Gendun Drubpa, Tashilumpo constituie
una dintre cele mai influente comunitati monastice din Tibet.
Incepand cu 1713, aici a fost cetatea de scaun a celor care au detinut
titlul de Panchen Lama, al doilea rang ca importanta in ierarhia
religios-statala tibetana, dupa Dalai Lama. Pentru Uca, drumul urmat
de la Lhatse a fost cel mai frumos. "Intre Lhatse si Tingri gasesti
specificul podisului tibetan. Poti intra pe vai si te poti opri intr-un sat,
sa cunosti oamenii."

Tingri este ultima asezare importanta unde alpinistii se opresc inainte

de plecarea spre tabara de baza de pe Everest (punctul propriu-zis de
pornire in ascensiune). Multa lume poposeste in micul restaurant si in
hanurile amenajate in Tingri, caci, daca e vreme frumoasa, ai parte de
o vedere extraordinara a varfurilor Everest si Makalu.
Ultima parte a calatoriei a insemnat deplasarea in paralel cu lantul
himalaian si apoi traversarea muntilor, inspre Nepal, prin pasul
Tzongla. "Traseul e spectaculos. Ghetarii sunt chiar langa drum. Poti
pasi pe zapada si pe gheata. Trecatoarea e flancata de steaguri de
rugaciune.
Ai impresia ca esti foarte aproape de colosii muntosi cu inaltimi de
peste 7.000 si 8.000 m, care parca vin spre tine. Vrei parca sa ai aripi
si sa zbori, pentru a-i admira mai de aproape."

LOCALNICII
"Omul nu e facut pentru confort, asa cum capra nu e facuta sa traiasca
la ses", spune un vechi proverb tibetan, care rezuma intocmai stilul de
viata al bastinasilor din mijlocul pustiurilor din podis si de pe vaile
Muntilor Himalaia.
Majoritatea sunt fermieri sau pastori seminomazi. Sursa lor cea mai
importanta de existenta este iacul, animalul-rege in Tibet. Bastinasii ii
folosesc carnea, grasimea, pielea si blana (paradoxal, simbolul
Tibetului este caprioara, un animal care nu traieste aici; se spune ca,
la venirea sa pe pamant, Budha a fost intampinat de doua caprioare,
care l-au insotit pe tot drumul).
Seul de iac, de pilda, este si un mijloc de incalzire pentru ei, dar si
materia prima din care fac lumanari si mici reprezentari ale stupei (un
fel de troita a noastra), pe care le duc la temple, ca ofrande.
Pentru ei, credinta este un dat. Nu tin neaparat sa invete carte, dar
familiile sarace cu multi copii obisnuiesc sa-si trimita unul sau doi fii la
scolile de calugari; pentru ei, este sansa unei vieti mai bune.