Alexandru Manea 01.04.

2010

„Inca nu am primit premiul de anul

trecut”
INTERVIU. Castigatorul Premiului Gopo pentru cel mai bun actor ne destainuie

Dragoş Bucur a jucat până în prezent în mai multe filme apreciate şi

premiate atât în ţară, cât şi în străinătate. Luni, el a fost recompensat din
nou cu un Premiu Gopo, pentru „cel mai bun actor”, datorită prestaţiei
sale din „Poliţist, adjectiv”. În acest an, îl vom putea vedea într-un nou
film, „The Way Back”, în care joacă alături de nume mari precum Ed
Harris sau Colin Farrell.

Este o diferenţă mare între modul în care se fac filmele străine faţă de cele
româneşti?
Nu sunt diferenţe. Camera de filmat e tot cameră, actoria, tot actorie, relaţiile
între actori şi regizori, aceleaşi ca la noi! Diferenţele sunt date, poate, de
buget...

Aţi avut multe de învăţat de la colegii de platou în timpul filmărilor pentru

„The Way Back”?
Înveţi non-stop în meseria asta, iar lângă Ed Harris şi Peter Weir trebuie să fii
idiot să nu priveşti şi să nu asimilezi! Am stat patru luni împreună cu
profesionişti din lumea filmului care au câte unul-două Oscaruri acasă sau
măcar câte o nominalizare, i-am vazut jucând, regizând sau în timp ce machiau
sau aranjau peruci, sper să nu fi fost un idiot pe lângă care au trecut
experienţele fără să îl atingă!

Aţi avut parte de vreo experienţă mai neobişnuită în acestor timpul

filmări?
Da, într-una din zilele în care filmam în platou, după o secvenţă de viscol
pentru care se foloseau zeci de kilograme de hârtie tocată, m-am trezit
împreună cu toţi actorii scobindu-ne în nas fără nici o jenă, într-o încercare
disperată de a ne scoate hârtia din nas! E cel puţin ciudat să vezi şapte oameni,
în cerc, scobindu-se în nas!

Cum vă simţiţi primind acest premiu pentru al doilea an la rând?

Păi, pe cel de anul trecut nu l-am primit, e încă la Radu Muntean acasă! E
flatant şi îmi gâdilă orgoliul, trebuie să recunosc… Adevărul e că, pe lângă
recunoaşterea calităţii filmului şi a muncii mele, acest premiu înseamnă şi o
simpatie, o acceptare a întregii industrii de film româneşti faţă de mine, pentru
că premiile se dau prin votul secret a 400 de profesionişti din domeniu. Le
mulţumesc!

Dragoş Bucur stă departe de lumina reflectoarelor. Este mai bună această
abordare pentru un actor sau e mai bine să aibă parte de mai multă
expunere media, indiferent de calitatea ei?
Nu e ceva calculat, pur şi simplu nu am avut chef să apar la diverse emisiuni
sau să dau interviuri fără să am despre ce să vorbesc. Pe de altă parte, cred că
expunerea media fără să ţii cont de calitate este o greşeală.

90% din filme, cu diabetul în spate

Până în prezent aţi lucrat cu regizori români ce aparţin tinerei generaţii.
Nu aţi fost ofertat de cei din „garda veche” sau proiectele lor nu vi s-au
părut atractive?
Am debutat la Pintilie, e un regizor pe care îl apreciez foarte mult şi alături de
care aş mai lucra cu mare plăcere, dar dincolo de această experienţă nu pot
spune nici că îmi doresc prea multe alte colaborări cu „garda veche” şi nici că
am avut oferte pe care să le fi refuzat.

Poliţist - adjectiv. Actor - …?

Mă faci să îmi amintesc de anii de liceu. ”Actor” este adjectivul, substantivul
este „om”.

Sunteţi fericitul tată al unei fete, doriţi să vă calce pe urme?

Îmi doresc să îmi calce pe urme dintr-un anume punct de vedere: să facă în
viaţă doar ce îşi doreşte.

De când aţi aflat că sunteţi diabetic, v-a fost mai greu să vă faceţi meseria?
Sunt diabetic de opt ani, în filme joc de 10 ani, 90% din munca mea ca actor de
film şi TV a fost făcută cu diabetul în spate.

Recomandarea lui Bucur

Mergeţi la „Invictus”. E un film clasic, cu actori de calitate, cu emoţie şi
poveste. Mie mi-a plăcut foarte mult.
 Dupa cum vedem in interviul de fata, comunicarea verbala se face prezenta
printr-un dialog intre emitator si anume cel care invervieveaza si receptorul cel
care este intervievat. Acesta din urma decofica mesajul care este transmis
printr-un cod, cel de fata fiind limba, care este pe intelesul amandurora, fapt ce
indeplineste comunicarea propriu-zisa, pentru ca o comunicare in care codul nu
este cunoscut nici de emitator nici de receptor, este inutila. Insa cum am
prezentat si in prima parte a licentei, comunicare verbala si nu numai, are si
feed-back, insa in acest tip de comunicare feed-backul propriu zis lipseste,
pentru ca este vorba de un dialog, mai exact un interviu, unde cel intervievat
raspunde strict la intrebarile adresate, isi expune punctul de vedere si opinia, iar
receptorul nu isi arata reactia, pentru ca scopul acestui tip de comunicare este
de a oferi informatii referitoare la consideratiile respondentului, de a clarifica o
situatie, de a se face inteles si de a-si exprima parerea in fata publicului mai
larg. De aceea adevaratul feed back, adevarata reactie vine din partea
publicului care citeste, vede, aude, devine informat de interviul respectiv.
Scopul comunicarii de fata este de a oferi posibilitatea interlocutorului de a-si
exprima parerea cu privire la neintelegerea ce a avut loc si anume cum ca
acesta nu si-a primit premiul pentru cel mai bun actor. Acesta ofera informatii
despre cariera sa, despre familie, chiar si sanatate. Comunicarea se desfasoara
strict la un nivel informational, relatia dintre cei doi fiind obiectiva, detasata,
fiecare urmarindu-si interesele proprii, nu exista o relatie stransa intre acestia,
tonul fiind unul formal, amiabil, chiar unul relaxat din partea actorului. Acesta
raspunde fara nici o retinere la intrebarile care ii sunt adresate, chiar
entuziasmat de experientele pe care le impartaseste. Raspunsurile sale sunt
unele din ele destul de scurte insa pline de semnficatie si profunzime.

Dupa cum zice si J. Claude Abric locutorii aflati in “situatia de comunicare”

isi adecveaza comportamentul in functie de feed-back-ul primit sau oferit si
sunt influentati de variabilele psihologice, cognitive si sociale. In situatia de
comunicare data, actorul reactioneaza si isi modifica atitudinea sau
comportamentul in functie de fiecare intrebare care ii este adresata, fiind una
diferita de cealalta si reprezentatand fiecare in parte cate o etapa a vietii sale,
sau cate o experienta a sa, iar acesta la nivel cognitiv si psihologic reactioneaza
pentru ca experienta sau etapa amintita ii provoaca reactii, acesta
manifestandu-se ca atare.

Comunicarea de fata poate fi considerata una lineara, unidirectionala, pentru

ca de fapt informatiile pe care receptorul le transmite sunt pentru public,
emitatorul si receptorul nu isi pot schimba locul sau pozitia.