Sunteți pe pagina 1din 3

inima de piatra

Mihaela Munteanu

motto:
"atit de mult te-am visat,
atit am mers, atit am vorbit,
atit de tare umbra ti-am iubit,
incit nu mi-a mai ramas nimic din tine"
Robert Desnos
alta poveste, aceleasi temeri....

Il vedeam de cite ori treceam prin piata orasului. Un batrin zdrentaros, cu o barba rara pe fata subtire
si suie. Cu ochii inchisi, statea chircit, incalzindu-se in soarele diminetii. In pragul unei darapanaturi
de pravalie, statea fara sa spuna nimic, fara sa ia aminte la zgomotele strazii. Ceilalti negustori isi
strigau marfa, unii te trageau de mineca sa le calci pragul: ..."marfa buna, din orient, hai, intra sa
vezi minunate si rare pinzeturi, podoabe, vase..." El nu spunea nimic, parca nici nu vroia sa iti atraga
atentia. Sa treci mai departe fara sa il vezi.
Intr-o zi, mi-am luat inima in dinti si i-am trecut pragul pravaliei. Batrinul nu schita nici un gest ca
m-ar fi vazut. Era tot afara, nemiscat. Pret de citeva minute, am stat in pragul usii cit mi-a trebuit sa
imi obisnuiesc ochii cu intunericul incaperii. Parea mai mare decit imi dadeam eu seama. Iar
obiectele multe, ingramadite si prafuite o faceau sa arate ca un pod in care ai fi depozitat lucruri
inutile pe care le-ai fi vrut uitate.
"Ce ati vrea sa cumparati?"
Am tresarit auzind glasul hirsiit din spatele meu. M-am intors.
"Aaa, pai nu stiu ca nu vad prea bine ce aveti aici."
Risul batrinului se ineca intr-o tuse prelunga.
"Sa va fac lumina atunci" spuse el cind se potoli. Si se indrepta catre fundul pravaliei. Cum naiba o
vedea in intunericul ala. Cind se intoarse, tinea o lampa mica cu gaz a carei stralucire facea ca
obiectele din jur sa danseze in umbre fantomatice.
"Am tot ce iti doresti. Da, da tot ce iti doresti sau ti-ai dorit vreodata."
De unde sa stie el ce vroiam eu sau mi-am dorit cind nici eu nu stiam ce anume cautam acolo.
"Ai venit unde trebuia si daca mai intirziai nu ai mai fi gasit-o" Zicind acestea se departa si il
auzeam cum cauta ceva, rascolind printre rafturi. Nu-l mai vedeam dar il auzeam chicotind si tusind.
"Da, da, ai venit la timp"
Un frison rece imi infiora ceafa si as fi vrut sa plec repede pina nu se intorcea.
Dar, deodata rasarii din intuneric chiar in fata mea. Tinea ceva infasurat intr-o cirpa murdara.
"Uite, asta e" spuse el si desfacu legatura. In mina tinea o piatra rotunjita, inchisa la culoare, aproape
neagra. O simpla piatra de riu, gindii eu.
"Ce e asta?"
"Ai sa vezi. Ia-o!"
"Pai ce sa fac cu ea? Nu imi..." nu am continuat pentru ca priveam fascinata piatra aceea fara sa imi
pot dezlipi privirea. Simteam cum creste in mine dorinta de a o atinge.
Deodata mi se paru ca vad o lucire rosiatica tresarind pe suprafata ei.
Am intins mina sa o iau.
"Nu, nu, intii trebuie sa platesti."
"Cit?" am intrebat eu, frustrata.
"Hmm, nu merge asa. Trebuie sa imi dai ceva in schimb."
"Bine, bine. Spune ce!" aproape am batut din picior nerabdatoare.
"Ehe, deocamdata promite-mi ca imi vei da ceea ce iti voi cere."
Un gind mi-a trecut repede prin cap. Pleaca! Dar dorinta de a avea piatra aceea misterioasa era mai
puternica.
"Prea bine. Promit."
"Atunci, ia-o. O sa vin sa imi iau plata, negresit, da, da. Sa nu uiti asta!"
Batrin nebun nici nu stii cine sint, daramite unde locuiesc, imi trecu prin cap si rosti cu glas tare:
"Bine, nu uit."
Cu piatra in buzunarul jachetei, am iesit repede, de frica sa nu se razgindeasca. Si pipaind-o cu mina
dreapta m-am indreptat catre casa, uitindu-ma in rastimpuri in spatele meu crezind ca batrinul ma
urmareste. Dar nimeni nu mergea dupa mine.
...........................................................................................................................................................
Simteam caldura soarelui incalzindu-mi fata prin deschizatura draperiei grele de catifea. Pesemne e
aproape miezul zilei. Cu ochii inchisi, incercam sa ramin in lumea de vis in care calatorisem toata
noaptea. Insa, in acelasi timp, deveneam constienta de realitate. Cu o seara inainte ajunsesem acasa
si apoi, in tacerea si racoarea camerei mele ma jucasem cu piatra care, deja, incepuse sa ma
fascineze. Ore in sir pindisem dansul luminilor rosietice ivite in rastimpuri pe suprafata ei. O luam
in causul palmei, o intorceam pe toate partile, o mingiiam usor cu virfurile degetelor. Tresaream de
cite ori piatra se incalzea brusc, odata cu aparitia luminilor si de cite ori la fel de brusc, devenea ca
de gheata cind acestea dispareau.
Pe nesimtite, m-a lasasem furata de somn. Imi aminteam doar cum stateam pe pat tinind piatra in
mina stinga si cum ma cufundasem in inchipuirea nalucilor ei.
Apoi, nu stiu cind, ajunsesem sa visez. Un vis care ma purtase pe un tarim nestiut, unde o mare
profunda si tumultoasa se amesteca cu cerul violet. Mergeam pe plaja cu reflexe de aurora boreala,
de parca cineva macinase fin, tone de marmura amestecindu-le cu sideful scoicilor. Vroiam sa ajung
la palatul ale carui scari alb-albastrii erau scaldate in tropote de valuri. Si aproape alergam cu
degetele picioarelor udate in rastimpuri de spuma marii. Simteam ca, ajunsa in acel palat , voi gasi
ceea ce cautam si imi doream de atita amar de vreme iar cautarile si nelinistile mele isi vor gasi
odihna.
Acum ma trezisem, cu piatra in mina, vrind ca noaptea sa nu se fi sfirsit iar eu sa fiu pe aceeasi plaja
din vis. Incercam sa imi aduc aminte amanuntele si sa definesc ceea ce cautam de fapt, dar nu
reuseam si deja lucrul acesta incepu sa ma irite.
Am tras draperiile ferestrei sa pot aduce intunericul inapoi. Am incuiat usa camerei si am reinceput
sa framint piatra cu ochii inchisi, incercind sa adorm. Degeaba, dupa citeva ceasuri nu reusisem
decit sa ma enervez mai mult.
Am hotarit atunci sa ies din casa. Piatra am lasat-o sa alunece in buzunar si am plecat, hoinarind fara
tinta prin oras. Pe nesimtite, pasii au ajuns sa ma poarte pe aleile umbrite ale unui parc, departe de
tumultul strazilor. Am cautat din ochi o banca singuratica si gasind-o, m-am asezat scotind din
buzunar piatra. Jocul cu ea a reinceput si la lumina zilei reflexele rosiatice se amestecau cu luciri
verzi si albastre. Mi se parea ca negrul nu mai era atit de profund ca in seara dinainte.
Priveam piatra din ce in ce mai fix, aproape hipnotizata si pe nesimtite eram din nou pe plaja marii
violet. Imi venea sa strig de bucurie pentru ca ma gaseam deja pe treptele palatului si stiam ca, odata
ajunsa acolo dorintele cele mai dragi le voi avea implinite. M-am grabit sa intru in palat. Strabateam
sali cu pereti strajuiti de coloane unde doar pasii mei le dadeau glas. Deschideam usi dupa usi,
strabatind de la un capat la altul incaperi pline de comori nemaivazute. Urcam nerabdatoare scari
interioare si patrundeam in coridoare ascunse. Brusc m-am oprit in fata unei usi micute, dincolo de
care stiam ca voi gasi ceea ce caut.
Cu mina pe clanta am tresarit cind in spatele meu, se auzii glasul batrinului negustor tusind:
"Hmm, Hmmm. Stai! Inainte sa intri vreau sa imi platesti!"
M-am intors spre el nervoasa si vazindu-i zimbetul strimb pe fata suie, i-am zis: "Hai spune repede,
ce vrei! Nu mai pot astepta! Trebuie sa intru!"
"Te grabesti, nu-i asa?!"
"Da, ma grabesc! Ce vrei? Cit?"
"Ei, cit. Nimic, un flecustet. spuse el si intinse mina catre pieptul meu. Doar ASTA!
"Ceee?! Vrei sa iti dau inima mea?"
"Pai, DA. Iti ramine oricum piatra in schimb si acum ai gasit si ceea ce cautai!"
Pentru o clipa imi strafulgera prin minte acelasi gind ca la inceput: Pleaca! Fugi! dar dorinta de a
deschide usa care ma despartea de implinirea tuturor dorintelor mele se dovedi mai puternica.
"Bine. Mi-am dat cuvintul deci, uite-o! Ia-o!" I-am spus eu, lasindu-l sa isi infiga degetele chircite si
hraparete in pieptul meu. I-am simtit pentru o clipa gheara stringind si pentru o clipa timpul se opri
in loc. Ma simteam golita, de parca ceva din mine pierise, ceva drag si pretios. Si in causul pieptului
am asezat atunci, fara sa spun vreun cuvint, piatra cea neagra si neteda, rece acum, asteptind ca in
rastimpuri sa strafulgere rosiatic.
Batrinul chicoti satisfacut si se departa.
Nu mai aveam timp de pierdut. Grabita, m-am intors si am intrat in camera care pina atunci imi
fusese oprita.
In incaperea destul de mica, in care sunetul vintului se contopea cu glasul valurilor, in fata
ferestrelor, se zarea o silueta.
Stiam ca pe mine ma astepta, asa cum imi imaginasem, asa cum doream. Ma astepta de ani si ani de
zile, iar eu fericita, in sfirsit il voi putea lua de mina si ma voi pierde in ochii lui.
M-am apropiat iar el venii spre mine.
Era asa cum imi aminteam, asa cum il imaginasem de sute de ori. Incapabila sa spun ceva, imi
doream doar ca bratele lui sa ma cuprinda tandru si sa uit de toate.
El insa zimbea trist si statea fara sa schiteze vreun gest. Privindu-ma adinc in ochi dincolo de fiinta,
imi spuse:
"Ai venit, esti aici, dar vezi tu, ceea ce ar fi trebuit sa imi daruiesti iti lipseste acum! Pacat!"