Cum se înţeleg ţăranii

de Ion Luca Caragiale

Straja satului vine la casa unui ţăran şi-i bate în geam. Se încinge o conversaţie:
— Hei, mă din casă! --- Ce cât?
— Cine? — Câţi bani, mă?
— Tu! — 15.
— Eu? — Cum 15?
— Păi cine! — Păi!
— Ce-i? — Dar de ce, mă?
— Cum ce-i? — Nu ştiu.
— Păi ce-i? — Iaca 15.
— Ai o scrisoare! — Aşa.
— Cine, mă? — Ei, dă-mi-o!
— Tu. — Ce, mă?
— Eu? — Scrisoarea.
— Păi cine. — Ce scrisoare?
— Ad-o-ncoa! — Care ai adus-o.
— Ce, mă? — Eu, mă?
— Scrisoarea. — Păi cine?
— Ce scrisoare? — N-am adus-o.
— Ştiu eu ce scrisoare? — Păi cum?
— Trebuie să plăteşti! — Nu-i la mine.
— Ce, mă? — Asta-i!
— Cum ce? — Cum asta-i?
— Ce să plătesc? — Unde-i, mă?
— Porto. — Cine?
— Cine? — Scrisoarea.
— Tu. — La primărie.
— Eu? — Ba la dracul!
— Păi tu. — Ba, aşa.
— Ce porto, mă? — Păi, cum?
— Iaca, porto. — Să te duci să ţi-o iei.
— Cum aşa?
— Păi, ştiu!
— Nu-i plătită?
— Ce?
— Scrisoarea.
— Ehei!
— Cum ehei?
— Ai să dai, măi!
— Ce?
— Bani.
— Ce bani?
— Porto.
— Cât, mă?