Straja satului vine la casa unui ţăran şi-i bate în geam.

Se încinge o conversaţie:

— Hei, mă din casă!

— Cine?
— Tu!
— Eu?
— Păi cine!
— Ce-i?
— Cum ce-i?
— Păi ce-i?
— Ai o scrisoare!
— Cine, mă?
— Tu.
— Eu?
— Păi cine.
— Ad-o-ncoa!
— Ce, mă?
— Scrisoarea.
— Ce scrisoare?
— Ştiu eu ce scrisoare?
— Trebuie să plăteşti!
— Ce, mă?
— Cum ce?
— Ce să plătesc?
— Porto.
— Cine?
— Tu.
— Eu?
— Păi tu.
— Ce porto, mă?
— Iaca, porto.
— Cum aşa?
— Păi, ştiu!
— Nu-i plătită?
— Ce?
— Scrisoarea.
— Ehei!
— Cum ehei?
— Ai să dai, măi!
— Ce?
— Bani.
— Ce bani?
— Porto.
— Cât, mă?
— Ce cât?
— Câţi bani, mă?
— 15.
— Cum 15?
— Păi!
— Dar de ce, mă?
— Nu ştiu.
— Iaca 15.
— Aşa.
— Ei, dă-mi-o!
— Ce, mă?
— Scrisoarea.
— Ce scrisoare?
— Care ai adus-o.
— Eu, mă?
— Păi cine?
— N-am adus-o.
— Păi cum?
— Nu-i la mine.
— Asta-i!
— Cum asta-i?
— Unde-i, mă?
— Cine?
— Scrisoarea.
— La primărie.
— Ba la dracul!
— Ba, aşa.
— Păi, cum?
— Să te duci să ţi-o iei.