2.4 Tipuri de studii în psihologie. Exemple.

2.4.1 Efectul accentuării (studiu privind apariţia stereotipurilor etnice) (Razrant, 1963)

Într-un studiu prin care se încerca să se înţeleagă de ce apar stereotipurile etnice şi în

ce situaţii, cercetătorii cereau studenţilor să vadă pozele unor fete şi să indice trăsăturile de
personalitate sau caracteristicile pe care le-ar putea avea aceste fete. Trebuiau să indice 3-4
trăsături de personalitate sau caracteristici.
În studiu se lucra cu două grupe de subiecţii. Primul grup primea un set de fotografii şi
i se cerea să noteze caracteristicile sau trăsăturile de personalitate pentru fiecare fată din
imagine. Al doilea grup, primea acelaşi set de fotografii, doar că sub fiecare fotografie era
menţionat grupul etnic din care făcea parte fata din imagine (printr-un nume care permitea
reperarea originii: evreiască, italienească, irlandeză). Li se cerea acelaşi lucru, adică să noteze
3-4 trăsături de personalitate sau caracterstici ale fetei din imagine.
Rezultatele obţinute arată că în situaţia experimentală, când fotografiile erau însoţite
de prezentarea etniei, subiecţii indică un număr mai mare de adjective stereotipe, decât în
situaţia de control. Altfel spus, în condiţia experimentală subiecţii atribuie fetelor care aparţin
unei comunităţi caracteristici similare (cum au fost puse în categorii, subiecţii vor avea
percepţia unei mai mari omogenităţi între aceste persoane). În condiţia de control acest lucru
nu se constată. Aceste caracteristici corespund stereotipurilor pe care le au oamenii despre
aceste grupuri: evreicele – ambiţioase, inteligente, mai puţin frumoase; italiencele – frumoase,
mai puţin inteligente.

2.4.2 Biasarea experimentatorului (Rosenthal & Frode, 1963)

În acest studiu Rosenthal arată existenţa efectului numit „biasarea

experimentatorului” = modul în care experimentatorul, în mod implicit, determină
comportamentul subiecţilor în sensul aşteptat (inducerea rezultatelor prezise). Prin simplul
fapt că ne aşteptăm la diferenţe ajungem la existenţa acestor diferenţe.
În cadrul studiului cercetătorul lucrează cu două grupuri de studenţi la biologie, care
trebuiau să îngrijească fiecare câte un şoarece de laborator (şobolan) pentru că trebuiau să se
antreneze în manipularea animalelor.
Primesc fiecare responsabilitatea unui şobolan: au 8 încercări de a-l învăţa să parcurgă
un labirint. Li se spune că au: (aceştia fiind, de fapt, repartizaţi aleator în cele două grupuri):
  fie un şobolan inteligent
 fie un şobolan „retardat”
În realitate, şobolanii sunt repartizaţi aleator (la întâmplare) în cele două grupuri. Se
măsoară progresul/ performanţa şobolanului la sfârşitul fiecărei şedinţe.
Rezultatele arată că şobolanii inteligenţi au învăţat mai rapid labirintul decât ceilalţi;
nu există diferenţe între şobolani decât în mintea studenţilor (aşteptările acestora).

2.4.3 „Efectul Pygmalion” (Rosenthal & Jacobson, 1971)

În acest studiu cercetătorii încearcă să afle dacă aşteptările profesorilor pot să aibă
efecte asupra elevilor. Studiul se desfăşoară într-o şcoală în care erau multe eşecuri, elevii
aveau rezultate slabe la învăţătură.
Cei doi cercetători pretind că aplică teste care puteau identifica elevii care sunt cu
potenţial de învăţare („demarreurs tardifs”). Măsoară, deci, coeficientul de inteligenţă al
elevilor. După aplicarea testului fac o listă pentru profesori cu rezultatele elevilor buni şi
slabi. Lista era realizată la întâmplare: adică elevii fuseseră incluşi la întâmplare în lista celor
buni sau a celor slabi. Această testare se realizează la începutul anului şcolar. La sfârşitul
anului şcolar se testează din nou nivelul inteligenţei elevilor. Testarea se repetă şi la un an de
la începerea experimentului.
Rezultatele studiului arată că elevii care au fost trecuţi pe lista celor buni au obţinut
rezultate mai bune la sfârşitul anului şcolar (un coeficient de inteligenţă mai ridicat),
comparativ cu elevii care au fost trecuţi pe lista celor slabi. Aceste diferenţe se menţin şi după
un an de la prima testare.
Prin urmare, aşteptările activate au efect asupra judecăţilor profesorilor, a modului în
care îi văd pe elevi. Comportamentul elevilor, adică rezultatele la şcoală sunt un efect al
aşteptării profesorilor. Dacă profesorii vor avea nişte aşteptări, pe baza acestora elevii vor
avea un comportament diferit: auto-realizarea profeţiei. Aproximativ 300 de cercetări s-au
făcut în următorii 10 ani şi au arătat că acest efect există, mai ales în mediul şcolar.

2.4.4 Conformismul în grup (Ash, 1951)

 Experimentul a fost realizat de Solomon
Ash pentru a investiga modul în care presiunea
grupului de a se conforma influenţează judecata
unui individ. În cadrul experimentului, opt subiecţi
erau aşezaţi la o masă în aşa fel încât să prevină
orice suspiciuni. Dintre cei opt doar unul singur
era un subiect autentic, ceilalţi şapte fiind
complicii experimentatorului, care au fost bine
instruiţi ca să dea anumite răspunsuri stabilite
anterior.
Li se cere subiecţilor să evalueze lungimea
unor linii şi să spună care dintre acestea sunt de lungimi egale. Complicii dau răspunsuri
greşite în 12 din cele 18 încercări pe care le aveau. Subiectul autentic este intenţionat pus să
răspundă la sfârşit, după ce a auzit răpunsurile celorlalţi.
În situaţia de control, în care complicii dau răspunsuri corecte, subiecţii dau răspunsuri
corecte în măsură de 80%. În situaţia experimentală, când subiecţii ascultă înainte
răspunsurile greşite ale complicilor vor da răspunsuri corecte în măsură de 36,8%. Toate
erorile merg în sensul răspunsurilor greşite oferite de complici. Rezultatele arată că subiecţii
au tendinţa de a urma norma grupului şi de a da răspunsuri greşite dacă toţi cei dinaintea lor
au făcut acest lucru.

2.4.5 „20 de dolari pentru o minciună” (Festinger & Carlsmith, 1959)

Un student voluntar este recrutat pentru a participa la un experiment. După ce ajunge

la laborator studentul este invitat să realizeze două sarcini monotone şi neplăcute:
(1) să ia un sac de bobine şi să le pună pe un platou (timp de 30 de minute)
(2) să întoarcă nişte ace de ceas cu un sfert de rotaţie (timp de 30 de minute)
După realizarea acestor sarcini experimentatorul îi mulţumeşte subiectului şi îi cere un
serviciu: să prezinte cele două sarcini unui alt student spunându-i că au fost agreabile şi
interesante.
Există două condiţii experimentale şi una de control. În cazul condiţiilor
experimentale:
1. unii subiecţi au fost plătiţi cu 1 $
 2. alţi subiecţi au fost plătiţi cu 20 $
Studentul acceptă să-l mintă pe un alt student, care este complicele experimentatorului.
Complicele primise instrucţiunea de a fi sceptic. După experiment, cercetătorul îi mulţumeşte
studentului. În drum spre ieşire, subiectul dă peste un alt experimentator care îi cere să
completeze un chestionar, în care exista şi întrebarea: „Sarcinile pe care le-aţi realizat au fost
interesante şi agreabile?”. Scala de evaluare era de la -5 la +5 (deloc agreabilă, în totalitate
agreabilă).
În cazul grupului de control se realiza sarcina şi imediat după se măsura atitudinea faţă
de sarcini.
Rezultatele obţinute sunt:

Control 20$ 1$
-0,45 -0,5 +1,35