Sunteți pe pagina 1din 2

Semne şi simptome în bolile endocrine

Bolile endocrine determină manifestări caracteristice care pot fi observa-te de asistentul


medical, ceea ce îl ajută în elaborarea unei strategii de îngrijire. Prin contactul direct cu
persoanele îngrijite are posibilitatea să depisteze precoce semnele unor boli şi să îndrume
persoana sau familia, în cazul copiilor, să se adreseze medicului.
Culegerea datelor
Interviul: furnizează informaţii despre simptome generale, modul și circumstanţele apariţiei,
asocierea cu alte simptome; aceste manifestări nu sunt specifice bolilor endocrine, dar pot avea
valoare deosebită:
- cefaleea: frecvent în compresiunile tumorilor hipofizei cu localizări diferite; apare în crize
de scurtă durată, apoi devine permanentă, insuportabilă, cu tulburări vizuale, vărsături
explozive în jet, bradicardie;
- oboseală: fizică şi intelectuală mai accentuată dimineața: în boala Addison, insuficiență
hipofizară, în tireotoxicoză;
- tulburările somnului: insomnii, somn neliniștit, populat de coşmaruri în hipertiroidie şi în
sindromul adipozo-genital; hipersomnia în tumorile hipotalamo-hipofizare; în hipotiroidism
bolnavul pare adormit tot timpul;
- transpiraţia: în sindromul adipozo-genital, feocromocitom, în tireotoxicoză la nivelul
palmelor şi în regiunea capului, la diabetici anunţând o hipoglicemie sau comă;
- sughiţul: guşă tiroidiană;
- setea: diabet zaharat insipid, hiperparatiroidism;
- tulburări gastrointestinale: inapetenţă în insuficiența hipofizară globală, hiperparatiroidism,
boala Addison; diaree în hipertiroidism, boala Addison; constipaţie în hipotiroidie, vărsături
în tumorile hipofizare;
- tulburări cardiorespiratorii: palpitaţii, ameţeli la schimbarea din decubit în ortostatism în
insuficiență corticosuprarenală; dispnee în insuficiență tiroidiană;
- tulburări ale aparatului genital: instalarea precoce sau tardivă a pubertăţii la femei;
- amenoree, tulburări de ritm (bradimenoree) în boli tiroidiene şi suprarenaliene;
- alte manifestări: modificări ale vocii după operaţii pe tiroidă; îngroşarea vocii în disfuncţii
gonadice; tulburări de vedere.
Examenul fizic:
 Poziţia: disconfort, fatigabilitate, apatie, neatenţie;
 Mişcări şi contracţii involuntare: tremurături fine (la extremităţi), asinergia mişcărilor
oculo-palpebrale în hipertiroidism; contracţii tonice ale musculaturii somatice
periferice în hipoparatiroidism; convulsii parţiale în tumori;
 Aspectul feţei: facies hipertiroidian, facies hipotiroidian sau mixedematos, facies
cushingoid (aspect de lună plină), facies acromegalic (piele îngroşată cu cute frontale,
limbă mărită, spaţii interdentare lărgite), facies addisonian (modificări de culoare ale
pielii asemănător cafelei cu lapte), facies hipopituitar (aspect infantil general cu piele
îmbătrânită), facies din insuficiența hipofizară globală (trăsături şterse cu piele
colorată în jurul ochilor, buhăită şi ridată);
 Statura: gigantismul (creşterea de peste 2 m), nanismul (înălţime mică 1,20-1,50 m)
hipofizar sau tiroidian;
 Starea de nutriţie: poate fi evaluată după anumiţi parametrii: dezvoltarea
musculaturii, a ţesutului adipos, a greutăţii corporale, sex, vârstă, înălţime;
 Obezitatea poate fi de mai multe tipuri: de tip Cushing, în sindromul adipozo-genital,
în hipotiroidie, obezitate hipotalamică, obezitate din insuficiența gonadică;
 Slăbirea-scăderea cu 10-15 kg în câteva luni în hipertiroidie, boala Addison, diabet
zaharat, cașexie în insuficiență hipofizară globală;
 Aspectul tegumentelor: hiperpigmentare generalizată în boala Addison; piele aspră
îngroşată, rece, ceroasă în hipotiroidie; piele caldă, umedă, subţire în hipertiroidie;
vergeturi roşii-violacei în boala Cushing;
 Părul şi unghiile:
- Părul: hipertricoză în ovarul polichistic; hirsutism (mustaţă, barbă, inserţie
masculină a pilozităţii genitale la femei) în boli suprarenale, ovarul polichistic,
tumori hipofizare; alopecie în hipotiroidie; păr mătăsos în hipertiroidie; căderea
părului axilar şi pubian în insuficiența hipofizară;
- Unghiile: concave, subţiri, friabile în boala Addison; friabile, îngroşate în
tireotoxicoză; lungi şi înguste în eunucoidism, hipopituitarism; aspect pătrat în
acromegalie;
- Edemul: în hipotiroidism – infiltraţie edematoasă, nu lasă godeu;
- Ochii: exoftalmie - boala Basedow; scăderea secreţiei lacrimale în diabetul zaharat;
- Oase şi muşchi: deformări, osteoporoză, scăderea forţei musculare, hipertrofie
musculară la femei în ovarul poli-chistic virilizant;
- Aparatul genital şi sâni: secreţie lactată anormală în pro-lactinom;
ginecomastie;
- Semne vitale:
- Temperatura – creşte la hipertiroidieni şi scade la hipotiroidieni
- Pulsul – tahicardie în hipertiroidism, bradicardie în hipotiroidism
- TA – creşteri foarte mari (200-300 mmHg) în feocro-mocitom; creştere
maximă şi scădere minimă în hiper-tiroidism; scade maxima şi creşte
minima în hipo-tiroidism; hipotensiune în bola Addison
- Respiraţia: dispnee în feocromocitom; respiraţie dificilă la efort în boala
Addison şi hipertiroidism; laringospasm în hipoparatiroidism.

S-ar putea să vă placă și