Semiologie: Gusa endemica

 Distrofia endemica tireopata

Iodul este esential pentru cresterea, dezvoltarea si functionarea normala a organismului

uman. Lipsa lui este una din cele mai frecvent intalnite cauze ale retardului mintal si singura
care poate fi prevenita. In plus, distrofia endemica tireopata (gusa endemica), urmarea
deficitului de iod la adult, este una din cele mai frecvente cauze de prezentare la medicul
endocrinolog.
Concentratia iodului in alimente depinde in mare masura de continutul acestuia in apa, aer
si sol. Cea mai mare concentratie de iod se gaseste in apa marii, in atmosfera si in solul din
preajma marilor. In aceste zone este crescuta si concentratia acestui element in produsele
alimentare. Iodul se afla in cantitati mari in produsele marine (peste, alge etc.), in oua, ceapa,
usturoi. In zonele cu deficit, gusa endemica se previne prin suplimentarea cu iod a
alimentatiei (sarea iodata fiind cea mai importanta).
Aportul de iod in Romania variaza intre 60 si 150 mg/zi, tara noastra situandu-se printre cele
cu deficit moderat de iod. Din aceasta cauza, gusa endemica apare la aproximativ 10% din
populatia tarii.

Necesarul de iod
Conform OMS, necesarul de iod este:

 in perioada pubertatii, adolescentei si la adulti: 150 mg/zi;

 in timpul sarcinii: 200 mg/zi;

 copii 0-6 luni: 90 mg/zi;

 copii 6 luni - 10 ani: 90-120 mg/zi.

Deficitul de iod determina numeroase afectiuni, in functie de varsta la care apare. La
nou-nascut apare gusa care poate fi insotita de semne clinice de hipotiroidism. De
asemenea, creste numarul copiilor cu greutate mica la nastere
(hipotrofie), anomalii congenitale si morbiditatea perinatala.

In perioada copilariei, ca urmare a deficitului de iod, se constata: gusa, insotita

sau nu de semne de hipotiroidism, cretinismul endemic (deficit mintal si afectarea
dezvoltarii fizice cu surdomutitate, nanism s.a.). La femei: in perioada fertila apare
gusa, hipotiroidismul subclinic sau clinic manifest, dereglari de ciclu menstrual. La
femeile insarcinate, deficitul de iod determina: avorturi repetate, nasteri premature,
moarte intrauterina a fatului, preeclampsie (hipertensiune indusa de sarcina),
abruptio placentae (dezlipire de placenta cu hemoragie), disfunctii ale sistemului
cardiac, anemie, hemoragii post-partum.

Gusa endemica
Este o boala tiroidiana distrofica, intalnita la 5-10% din populatia dintr-un teritoriu in care exista
deficit geoclimateric de iod. Din cauza cantitatii mici de iod pe care o primeste prin alimentatie,
glanda tiroida nu poate sa produca o cantitate suficienta de hormoni tiroidieni, fapt ce determina
aparitia semnelor si simptomelor de hipotiroidism.

Organismul sesizeaza deficitul de hormoni tiroidieni si stimuleaza continuu tiroida sa produca,

determinand hipertrofia acesteia si aparitia gusii. Exista mai multe forme clinice ale acestei
afectiuni.

1. Forma oligosimptomatica - singurul element clinic este reprezentat de prezenta gusii, care este
o formatiune situata pe fata anterioara a gatului, in regiunea corespunzatoare glandei tiroide.

Gusa poate fi stadializata in mai multe grade, in functie de dimensiunile acesteia:

 grad I (mica) - se poate observa doar in deglutitie;

 grad II (medie) - se observa permanent;

 grad III (mare) - depaseste marginile muschiului sternocleidomastoidian;

 grad IV (gigant) - depaseste loja cervicala.

Gusa recenta este omogena, cea veche este neregulata, cu numerosi noduli de dimensiuni diferite.
Atunci cand gusa este foarte voluminoasa, se pot observa si semne de compresie a esofagului:
disfagie, dispnee, sindrom Claude Bernard Horner, edem in pelerina, circulatie colaterala.

2. Forma endocrinopata - in afara de prezenta gusii, se constata fenomene de hipotiroidie sau

hipertiroidie. Semnele si simptomele care pot sa apara in hipertiroidie sunt:

 hiperexcitabilitate, nervozitate, anxietate;

  intoleranta la caldura;

  exoftalmie;

  tahicardie;

  piele fina, eritematoasa, calda;

  apetit crescut;

  diaree;

  pierdere in greutate (subponderalitate);

  rapiditatea miscarilor (hiperkinezie);

  menstruatii neregulate, amenoree.

 Semnele si simptomele care pot sa apara in hipotiroidie sunt:

  depresie, apatie, somnolenta, scaderea

 memoriei;

  intoleranta la frig;

  edem periorbitar;

  bradicardie;

  tegumente galbene, uscate, aspre, reci;

  pierdere inexplicabila a parului;

  voce ragusita;

  crampe musculare dureroase;

  constipatie;

  crestere in greutate (supraponderalitate);

  lentoare in miscari;

 menstruatii neregulate, infertilitate.

Cretinismul endemic
Apare la copiii ale caror mame au gusa endemica, deficit de iod sau de hormoni
tiroidieni in timpul perioadei de gestatie. Cretinismul endemic are severitate
variabila (gradul I, II sau III).
Forma mixedematoasa a cretinismului apare atunci cand deficitul de iod apare dupa primul
trimestru de gestatie. Nounascutul prezinta semne ale deficitului de hormoni tiroidieni, dar
leziunile sunt reversibile.

In cazul formei neuropate de cretinism, copiii pot avea concentratia hormonilor tiroidieni in
limite normale la nastere, dar exista leziuni ireversibile cauzate de deficitul de hormoni
tiroidieni in primul trimestru de gestatie. Leziunile nu se amelioreaza prin tratamentul cu
hormoni tiroidieni.

Evaluarea clinica a glandei tiroide

Pentru a depista afectiunile glandei tiroide, prima si cea mai accesibila metoda este
anamneza, prin care pacientul este intrebat cu privire la simptomele bolii. In cazul in care
depistati cel putin trei din semnele si simptomele prezentate la hipo sau
hipertiroidism, persoana ar trebui sfatuita sa consulte un medic endocrinolog.
Urmatorul pas il constituie evaluarea dimensiunii glandei tiroidei, prima metoda pentru
aceasta fiind inspectia. Examinatorul trebuie sa priveasca atent regiunea cervicala
anterioara a pacientului atat din fata, cat si din profil pentru a constata orice crestere in
dimensiuni sau deformare a acesteia. In cazul unei gusi vizibile, persoana afectata trebuie sa
se adreseze medicului, chiar daca nu are semne clinice de hiper sau
hipotiroidism.Urmatoarea manevra o constituie palparea lojei glandei tiroide, care se poate
face cu ambele maini sau cu una singura, examinatorul fiind pozitionat in fata sau in spatele
pacientului.

Se localizeaza istmul tiroidian prin palpare intre cartilajul cricoid si fosa suprasternala, iar
pacientul este rugat sa inghita. Tiroida normala nu este palpabila si nici vizibila. In cazul
unei mariri usoare a tiroidei, aceasta devine palpabila in deglutie. In cazul maririi
considerabile, glanda devine palpabila si vizibila. Tot prin palpare se observa modificarile de
consistenta si structura ale glandei tiroide si aparitia nodulilor tiroidieni.