Învăţământul profesional şi tehnic în domeniul TIC

Proiect cofinanţat din Fondul Social European în cadrul POS DRU 2007-2013
Beneficiar – Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic
str. Spiru Haret nr. 10-12, sector 1, Bucureşti-010176, tel. 021-3111162, fax. 021-3125498, vet@tvet.ro

CONECTAREA LA O REŢEA LAN

Material de predare

Domeniul: Informatică
Calificarea: Tehnician echipamente de calcul

Nivel 3 avansat

2009
AUTOR:
Angela Victoriu – Prof. grad I, Colegiul Tehnic „Paul Dimo” Galaţi

COORDONATOR:

SIDOR COSTINAŞI - Prof. drd., Colegiul Tehnic “INFOEL” Bistriţa

CONSULTANŢĂ:

IOANA CÎRSTEA – expert CNDIPT

ZOICA VLĂDUŢ – expert CNDIPT
ANGELA POPESCU – expert CNDIPT
DANA STROIE – expert CNDIPT

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului Învăţământul profesional şi tehnic în

domeniul TIC, proiect cofinanţat din Fondul Social European în cadrul POS DRU 2007-
2013
Cuprins

I. Introducere....................................................................................................................................4
II. Documente necesare pentru activitatea de predare.....................................................................6
III. Resurse.......................................................................................................................................7
Tema 1. Proprietăţi şi standarde corespunzătoare cablurilor de transmisie a datelor în reţele........7
Fişa suport 1.1. Tipuri de cabluri de transmisie a datelor în reţea – Cablu coaxial, UTP,
STP; Standarde TIA/EIA.........................................................................................................7
Tema 2. Transmisia şi recepţia datelor în reţea.............................................................................18
Fişa suport 2.1. Topologii: punct la punct, punct –multipunct, topologie fizică, logică.......18
Fişa suport 2.2. – Analiza semnalului şi a factorilor care influenţează transmisia acestuia în
reţea – modulaţie, distanţă, zgomot, interferenţe IR, RF.......................................................28
Fişa suport 2.3. – Transmisia datelor în reţele cablate şi în reţele fără fir.............................46
Tema 3 – Cabluri torsadate ...........................................................................................................68
Fişa suport 3.1. – Parametrii cablurilor torsadate – conform standardelor............................68
Fişa suport 3.2. Testarea principalilor parametri ai cablurilor torsadate cu ajutorul tester-ului
...............................................................................................................................................72
Tema 4. Sertizarea cablurilor de transmisie de date......................................................................84
Fişa suport 4.1. Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor coaxiale
şi UTP conform standardelor.................................................................................................84
IV. Bibliografie............................................................................................................................107
I. Introducere
Materialele de predare reprezintă o resursă – suport pentru activitatea de predare,
instrumente auxiliare care includ un mesaj sau o informaţie didactică.

Prezentul material de predare, se adresează cadrelor didactice care predau în cadrul

şcolilor postliceale, domeniul Informatică, calificarea Tehnician echipamente de
calcul.

El a fost elaborat pentru modulul XI - Conectarea la o reţea LAN ce se desfăşoară în 60

ore, în următoarea structură:

Instruire teoretică 16 ore

Laborator tehnologic 32 ore

Instruire practică 12 ore

Competenţe / Teme Fişe suport

rezultate ale
învăţării

Descrie • Tema 1: Proprietăţi şi standarde • Fişa suport 1.1: Tipuri de

proprietăţile şi corespunzătoare cablurilor de cabluri de transmisie a
standardele transmisie a datelor în reţele datelor în reţea – Cablu
corespunzătoare coaxial, UTP, STP;
cablurilor de Standarde TIA/EIA
transmisie a
datelor în reţea

Explică modul • Tema 2 – Transmisia şi recepţia • Fisa suport 2.1: Topologii:

de transmisie şi datelor în reţea punct la punct, punct –
recepţie a multipunct, topologie fizică,
datelor într-o logică
reţea
• Fisa suport 2.2: Analiza
semnalului şi a factorilor care
influenţează transmisia
acestuia în reţea – modulaţie,
distanţă, zgomot, interferenţe
IR, RF

• Fisa suport 2.3: Transmisia

şi recepţia datelor în reţele
cablate şi în reţele fără fir
Analizează • Tema 3 – Cabluri torsadate • Fişa suport 3.1: Parametrii
cablurile cablurilor torsadate – conform
torsadate standardului TIA/EIA–568–B
 Competenţe / Fişe suport
rezultate ale Teme
învăţării

• Fişa suport 3.2: Testarea

principalilor parametri ai
cablurilor torsadate cu
ajutorul tester-ului
Sertizează • Tema 4 – Sertizarea cablurilor • Fişa suport 4.1: Alegerea
cablurile de de transmisie de date tipului de conector
transmisie de corespunzător şi sertizarea
date cablurilor coaxiale şi UTP
conform standardelor

Absolvenţii nivelului 3 avansat, şcoală postliceală, calificarea Tehnician echipamente de

calcul, vor fi capabili să îndeplinească sarcini cu caracter tehnic de montaj, punere în
funcţiune, întreţinere, exploatare şi reparare a echipamentelor de calcul.
II. Documente necesare pentru activitatea de predare
Pentru predarea conţinuturilor abordate în cadrul materialului de predare cadrul
didactic are obligaţia de a studia următoarele documente:

• Standardul de Pregătire Profesională pentru calificarea Tehnician echipamente

de calcul, nivelul 3 avansat – www.tvet.ro, secţiunea SPP sau www.edu.ro ,
secţiunea învăţământ preuniversitar

• Curriculum pentru calificarea Tehnician echipamente de calcul, nivelul 3 avansat

– www.tvet.ro, secţiunea Curriculum sau www.edu.ro , secţiunea învăţământ
preuniversitar
 III. Resurse
Tema 1. Proprietăţi şi standarde corespunzătoare cablurilor de
transmisie a datelor în reţele
Fişa suport 1.1. Tipuri de cabluri de transmisie a datelor în reţea – Cablu
coaxial, UTP, STP; Standarde TIA/EIA

Ce?

1. Tipuri de cabluri de transmisie a datelor în reţea:

o Cablu coaxial

o Cabluri torsadate: UTP, FTP, STP

2. Standarde pentru utilizarea cablurilor de transmisie a datelor în reţea - TIA/EIA

Generalităţi

Mediile de transmisie utilizate în mod curent pot fi grupate în două mari categorii:
medii ghidate şi medii neghidate. Mediile ghidate sunt cele care oferă o cale de
propagare în afara căreia semnalul nu poate să existe într-o formă utilizabilă,
rămânând dependent de mediu.

Principalele medii ghidate de transmisie sunt:

 cabluri coaxiale
 cabluri cu perechi de conductoare torsadate
- neecranate: UTP (Unshielded Twisted Pairs)
- ecranate: STP (Shielded Twisted Pairs), ScUTP (Screened UTP) sau
FTP (Foiled Twisted Pairs)
 fibra optică: multimod şi monomod

Transmisiile neghidate sunt cele la care propagarea nu este restricţionată la un spaţiu

fizic, înţelegând-se de obicei prin aceasta propagarea în aer liber. Principalele medii
de transmisie neghidate sunt:

 undele radio
 microunde
 radiaţia laser
 radiaţia infraroşie

Mediul de reţea poate fi de tipurile: mediu de cupru, mediu optic, mediu fără fir
(wireless). Aceste medii au diferite caracteristici care se reflectă în performanţă.
 1. MEDIUL DE CUPRU

Cabluri coaxiale

Se recomandă o scurtă recapitulare a proprietăţilor cablurilor coaxiale (pe baza

cunoştinţelor acumulate la Modulul X - „Reţele de calculatoare – noţiuni generale”, anul
I) şi identificarea părţilor componente ale acestora, având la dispoziţie mostre de
cabluri.

Cablul coaxial a fost utilizat pe scară largă în reţelele locale (Ethernet şi 802.3). În
prezent, „popularitatea” lui a scăzut pentru că nu poate fi utilizat în reţelele de mare
viteză, în reţele cu legături full duplex sau în cele care folosesc comutatoare super
rapide. Pe distanţe scurte se preferă în locul cablului coaxial cablul torsadat iar pe
distanţe mari – fibra optică.

Fig. 1.1.1

Avantajul utilizării cablurilor coaxiale - oferă posibilitatea unor comunicaţii de bandă

largă pe distanţe relativ mari, echipamentele fiind conectate la o magistrală unică prin
conectoare adaptoare în forma de T. Astfel, sistemele conectate apar ca fiind, unul
după altul, în cascadă.

Mediul de comunicaţie se comportă ca un ghid de undă, motiv pentru care trebuie

asigurată adaptarea de impedanţă la capetele liniei (cu conectoare de capăt sau
terminatoare) dar şi la nivelul punctelor de inserare a echipamentelor de date. Diafonia
este extrem de redusă chiar la frecvenţe mari ale semnalului.

Principalele dezavantaje care au dus la înlocuirea aproape totală a acestui cablu sunt:
este relativ fragil, nu are o rezistenţă mecanică deosebită, cost ridicat, diametru mare (1
cm sau mai mult în funcţie de tip) şi dificultăţile de a asigura adaptarea de impedanţă a
magistralei de comunicaţie. Lipsa adaptării de impedanţă determină reflexia şi refracţia
undelor electromagnetice.
Pentru adaptare, la capetele liniei de comunicaţie se folosesc conectoare de capăt sau
terminatoare. În cazul cablurilor coaxiale utilizate în reţelele locale (Ethernet)
comunicaţia are loc alternativ în cele două sensuri, fiind astfel de tip semiduplex.

Tab. 1.1.1 - Tipuri de cablu coaxial

10BASE5 Ethernet RG 8 (Thicknet sau 10BASE2 Ethernet (Thinnet, subţire) RG

„cablul galben”, gros) sau coaxial de 58 sau cablul coaxial în banda de bază
bandă largă  impedanţă de 50 Ω
 impedanţă de 75 Ω  viteza semnalului 10Mbps pentru o
 viteză a semnalului de 10Mbps lungime de 185 de metri
pentru o lungime de 500 de metri  utilizare - în reţele de calculatoare
 utilizare - în reţele de calculatoare,  raportul performanţă/cost - bun
transmisii TV
 raportul performanţă/cost - scăzut

Cabluri torsadate

Cablul UTP (cablu torsadat neecranat, Unschielded Twisted Pairs). Asigură transmisii
de tip duplex. Torsadarea reduce efectul de distorsionare a semnalului cauzat de EMI –
interferenţe electromagnetice sau RFI – interferenţe ale frecvenţelor radio, la fel ca şi în
telefonie. Conform standardului Ethernet 10/100 BASE T, acest tip de cablu are o
impedanţă de 100 de ohmi ceea ce înseamnă o viteză de transmitere a informaţiei cu
10Mbps (Ethernet) sau 100Mbps (Fast Ethernet) pe o distanţă de până la 100 de metri.

Din cele opt conductoare din care este format cablul UTP, sunt folosite doar patru
astfel: o pereche de conductoare oferă suport pentru transmisii într-un sens (TD+, TD- ;
transmission data) iar cealaltă pentru transmisii în sens invers, respectiv recepţie (RX+,
RD- ; received data). Conductoarele neutilizate pentru comunicaţia de date sunt
destinate telefoniei digitale care este de fapt echivalenta tot cu un transfer de date.
Aceste perechi pot fi utilizate însă pentru a realiza un alt canal de comunicaţie pe
acelaşi mediu fizic.
 Fig. 1.1.2 – Cablu UTP

Cablurile FTP sunt modele hibride de cabluri STP şi UTP. Se aseamănă cu cablul
UTP dar sunt acoperite cu un ecran metalic (Screened Twisted Pairs) sau cu o folie de
metal (Foiled Twisted Pairs) ce realizează ecranajul. Impedanţa tipică pentru acest tip
de cablu este de 100 sau 120 de ohmi.

Fig. 1.1.3 – Cablu FTP

Cablul STP: Shielded Twisted Pair (Cablu cu perechi răsucite ecranat) În acest tip
de cablu, fiecare pereche este învelită într-o folie de ecranare şi oferă o bună protecţie
împotriva interferenţelor şi a diafoniei. Foliile de ecranare au, de asemenea, rolul de
conductor de împământarea. Cablul STP a fost utilizat cu precădere în reţelele token
ring, dar în prezent este rar implementat deoarece potenţialele performanţe superioare
tipului UTP nu justifică diferenţa mare de preţ. În plus, datorită foliilor, flexibilitatea
cablului este mult redusă. Scopul acestei ecranări este acela de a permite cablurilor
torsadate să funcţioneze în medii predispuse la perturbaţii electromagnetice (EMI)
şi/sau interferenţe radio (RFI). Ecranul împiedică pătrunderea radiaţiei externe
perturbatoare dar şi emisia electromagnetică datorată efectului de antenă al
conductoarelor proprii. Acest tip de cablu are o impedanţă de 150 de ohmi, este mai
scump, mai greu de instalat şi mai gros decât cablul UTP (aprox. 1cm) dar protecţia la
interferente electromagnetice este net mai bună . Ecranul acestui tip de cablu trebuie
conectat la un potenţial de referinţă nul (împământarea) la ambele capete pentru a
funcţiona corect, în caz contrar induce un nivel ridicat de zgomot.

Fig. 1.1.4 – Cablu STP

S/STP: Screened Shielded Twisted Pair (Cablu cu perechi răsucite ecranat,

cu tresă)
Cablul S/STP este asemănător tipului STP, dar are în plus o tresă împletită ce înveleşte
toate perechile (similară celei din cablul coaxial), oferind o protecţie deosebită împotriva
interferenţelor externe.

Fig. 1.1.5 – Cablu S/STP

S/FTP: Screened Foiled Twisted Pair (Cablu cu perechi răsucite cu folie şi

tresă)

Acest tip de cablu este o combinaţie a tipurilor S/UTP şi FTP, fiind ecranat cu folie şi
tresă.

Fig. 1.1.6 – Cablu S/FTP

S/UTP: Screened Unshielded Twisted Pair (Cablu cu perechi răsucite

neecranat, cu tresă)

Asemănător cu FTP, singura diferenţă fiind că S/UTP are o tresă împletită în loc de folie
învelind toate perechile
 Fig. 1.1.7 – Cablu S/UTP

Comparaţie între cabluri

Fig. 1.1.8 – Cabluri torsadate

Tab. 1.1.2 – Comparaţie între mediile de transmisie

Caracteristici Thinnet Thicknet Twisted-pair Fibră optică

coaxial coaxial (10BaseT)
(10Base2) (10Base5)
Cost Mai mare decât Mai mare UTP : mai mic Mai mare decât
UTP decât thinnet STP: mai mare decât thinnet dar mai
thinnet mic decât
thicknet
Lungimea 185m 500 m UTP şi STP: 100 m 2 km
utilizabilă

Viteza de 10 Mbps 10 Mbps UTP: 4-100 Mbps 100 Mbps sau mai
transmisie STP: 16-500 Mbps mult

Flexibilitate Suficient de Mai puţin UTP: Cel mai flexibil Mai puţin flexibil
flexibil flexibil decât STP: mai puţin flexibil decât thicknet
thinnet decât UTP
Uşurinţa în Uşor de instalat Uşurinţă UTP : foarte uşor Dificil de instalat
instalare medie în STP : moderat de uşor
instalare
Susceptibilitate Bună Buna UTP: foarte susceptibil Imun la interferenţe
a la interferenţe rezistenţă la rezistenţă la STP: Bună rezistenţă
interferenţe interferenţe
Caracteristici Thinnet Thicknet Twisted-pair Fibră optică
coaxial coaxial (10BaseT)
(10Base2) (10Base5)
Caracteristici Suportul Suportul UTP : acelaşi ca la Suportă voce, date
speciale electronic mai electronic mai telefon: adesea preinstalat şi video
ieftin decât la ieftin decât la în clădiri
cablul torsadat cablul STP : suportă viteze mai
torsadat mari ca UTP
Utilizarea Reţele medii şi Legătura între UTP : reţele cu buget Orice reţea care
preferată mari cu cerinţe reţele thinnet limitat necesită viteza.
de securitate – coloana STP : Token Ring de orice securitate şi
foarte bună principală, cu dimensiune integritate ridicate
cerinţe de
securitate

2. Standarde

EIA (Electronics Industries Associatiori) şi TIA (Telecommunication Industry

Association) au elaborat în comun o serie de standarde, cunoscute ca standarde
TIA/EIA, referitoare la proiectarea şi instalarea reţelelor de calculatoare.

Un sistem de cablare structurată include mediile de transmisie şi hardware-ul asociat.

Această infrastructură de comunicaţie trebuie să nu fie dependentă de un anumit
dispozitiv. Chiar dacă respectă aceleaşi standarde, orice sistem de cablare este unic
în felul său prin: produsele folosite, configuraţia echipamentelor, arhitectura clădirii în
care se instalează reţeaua, cerinţele beneficiarului etc.

Standardul TIA/EIA-568-A descrie cablarea orizontală (horizontal cross-connect)

incluzând mediul fizic de comunicaţie locală, dintre staţiile de lucru, echipamentele de
comunicaţie de tip repetor, hub şi dulapurile cu echipamente.

Conform standardului ANSI/TIA/EIA 568, un sistem de cablare structurată cuprinde

următoarele elemente:

1. cablarea orizontală
2. cablarea principală considerată coloana vertebrală a reţelei
3. spaţiul de lucru
4. rack-ul sau panoul pentru telecomunicaţii (cabinetul unde se află
echipamentele de reţea)
5. sala echipamentelor
6. facilităţi de acces

1. Cablarea orizontală

Acoperă suprafaţa cuprinsă între priza din zona de lucru (birou) şi panoul pentru
telecomunicaţii. Se foloseşte topologia stea, fiecare rack din zona de lucru
conectându-se printr-o legătură încrucişată cu sala de echipamente pentru
telecomunicaţii. Distanţa maximă a unui segment este de 90 metri. La ea se adaugă
cablurile din zona de lucru cu o lungime maximă de 10 metri. Din subsistem mai fac
parte: conectorii pentru telecomunicaţii (prizele), conectorii şi cablurile din interiorul
rack-ului.

Mediile de transmisie standard sunt: cablu UTP de 100 ohmi, cablu STP de 150
ohmi, fibra optică multi-mode (62,5/125µm). În fiecare zonă de lucru trebuie să existe
o priză cu două module: un modul pentru cablu UTP (cel puţin de categoria 3, de 100
ohmi) şi un modul pentru STP sau fibră optică.

2. Cablarea principală (backbone)

Backbone-ul interconectează între ele cabinetele cu echipamente, sălile cu

echipamente sau facilităţile de acces şi suportă cantitatea cea mai mare de trafic.
Topologia este de tip stea ierarhică şi poate fi completată cu topologii inel sau
magistrală. Patch cord-urile nodului central şi cele din nodurile secundare ar trebui să
aibă maxim 20 metri. Cablurile pentru conectarea celorlalte echipamente nu trebuie
să depăşească 30 metri.

Distanţele maxime admise pentru mediile de transmisie sunt:

Tab. 1.1.3 - Distanţele maxime admise

Mediu de transmisie Distanţa maximă admisă

pentru backbone
100 Ω, UTP (24 sau 22 AWG) 800 m pentru voce, 90 m pentru date
150 Ω, STP 90 m pentru date
Fibră optică multi-mode de 62.5/125µm 2000 m
Fibră optică single-mode de 8.3/125µm 3000 m

3. Zona de lucru - este formată din: staţii de lucru, terminale, telefoane, cabluri de
prelungire (patch cable), adaptoare şi se întinde de la priza pentru comunicaţii până
la staţia de lucru sau alt echipament de lucru. Aici se regăsesc utilizatorii reţelei. În
acest caz, cablarea trebuie să fie adaptabilă la modificări ulterioare, cum ar fi
adăugarea de noi staţii de lucru.

4. Panoul (cabinetul) pentru telecomunicaţii – este zona unde sunt concentrate

echipamentele prin care se interconectează mediile de transmisie: terminatorii
mecanici şi sistemul de cabluri cross sau backbone. Specificaţiile tehnice sunt
definite în standardul EIA/TIA 569A.

5. Sala echipamentelor - specificaţiile tehnice sunt definite în standardul EIA/TIA

569A.

6. Facilităţile de acces – vizează punctul de interacţiune dintre cablurile din

interiorul clădirii şi cele ale backbone-ului. Specificaţiile tehnice sunt definite în
standardul EIA/TIA 569A.

Standardul ANSI/TIA/EIA 568-B: Commercial Building Telecommunications Wiring

Standard (Standardul privind cablarea pentru telecomunicaţii în clădirile comerciale).
Acest standard este o revizuire ce include standardul original TIA/EIA-568-A şi
actualizările ulterioare. Include 3 părţi:

 Cerinţe generale
  Cablu de cupru

 Fibră optică

În ceea ce priveşte cablurile UTP, standardele EIA/TIA 568A şi EIA/TIA 568B stabilesc
că se folosesc doar 4 din cele 8 fire disponibile pentru transmiterea datelor vehiculate în
reţea şi specifică atât culoarea celor 8 fire, dar şi ordinea de dispunere a acestora.

Fig. 1.1.9 – Standardul T 568

Pin Funcţie Culoare – T568A Culoare – T568B

1 Transmisie Alb-Verde Alb-Portocaliu
2 Transmisie Verde Portocaliu
3 Recepţie Alb-Portocaliu Alb-Verde
4 Nefolosit Albastru Albastru
5 Nefolosit Alb-Albastru Alb-Albastru
6 Recepţie Portocaliu Verde
7 Nefolosit Alb-Maro Alb-Maro
8 Nefolosit Maro Maro

În general în Europa se foloseşte standardul 568B, iar în Statele Unite 568A. Teoretic
vorbind nu contează care din acest standard este folosit, atât timp cât ambele mufe (de
la cele două capete) sunt făcute folosind acelaşi standard. Dar atunci când se lucrează
într-o reţea de mari dimensiuni, lucrează mai mulţi oameni care poate nu vor discuta
între ei şi deci nu se vor pune de acord cum să facă mufele. Prin urmare cea mai sigură
soluţie este ca toată lumea să respecte acelaşi standard, astfel fiind reduse foarte mult
problemele generate de erori umane.

Se vor consulta şi discuta Standardele ANSI/TIA/EIA 568 de la adresa:

http://www.tiaonline.org. Sertizarea se va studia la Tema 4, folosind Fişa suport 4.1:
Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor coaxiale şi UTP
conform standardelor

Parametrii cablurilor torsadate se vor studia la Tema 3. Cabluri torsadate, Fişa

suport 3.1: Parametrii cablurilor torsadate – conform standardului TIA/EIA – 568 – B.54
 Tipurile de cablurile şi conectorii corespunzători lor se vor studia la Tema 4.
Sertizarea cablurilor de transmisie de date - Fişa suport: Alegerea tipului de conector
corespunzător şi sertizarea cablurilor coaxiale şi UTP conform standardelor.

Alte standarde în domeniul cablării structurate includ:

 EN 50173: Information technology - Generic cabling systems (Tehnologia

informaţiei - Sisteme generice de cablare)
 EN 50174: Information technology - Cabling installation (Tehnologia informaţiei -
Instalarea cablurilor)
 ISO/IEC 11801: Generic Customer Premises Cabling (Cablarea generică a
imobilului clientului)
 ANSI/TIA/EIA-569: Commercial Building Standard for Telecommunications
Pathways and Spaces (Standardul privind căile şi spaţiile folosite în
telecomunicaţii în clădirile comerciale);
 ANSI/TIA/EIA 570: Residential and Light Commercial Telecommunications
Wiring Standard (Standardul privind cablarea pentru telecomunicaţii comerciale
de complexitate redusă şi rezidenţiale);
 ANSI/TIA/EIA-606: Building Infrastructure Administration Standard (Standardul
privind administrarea infrastructurii clădirilor);
 ANSI/TIA/EIA-607: Grounding and Bonding Requirements (Cerinţe privind
împământarea şi legarea).
 Curentul actual urmăreşte evoluarea standardelor în vederea furnizării de suport
pentru reţele de mare viteză (Gigabit Ethernet) şi definirii tipurilor de cabluri
(Cat.6 şi Cat.7) şi dispozitivelor de conectare.

Unde ?

Laborator informatică sau tehnică de calcul

Cu ce?

Mostre (eşantioane) de cabluri coaxiale şi torsadate, Standardul TIA/EIA – Anexa 1,

calculator, prezentare multimedia – Cabluri şi standarde pentru reţele LAN.

Cum?

Forme de organizarea a clasei:

 frontal – pentru activităţile de predare
 pe grupe sau individual pentru activităţile practice

Conversaţia euristică:
 se clasifică mediile de transmisie
 se compară principalele tipuri de cabluri de cupru evidenţiind avantajele şi
dezavantajele utilizării lor ca medii de transmisie în reţele LAN

Sugestii metodologice
 Exerciţiu – identificarea corectă a principalelor tipuri de cabluri pentru reţele LAN,
având la dispoziţie o colecţie de mostre.

 Exerciţiu – consultarea Standardului TIA/EIA şi extragerea informaţiilor solicitate

din acesta.

 Se cere elevilor să secţioneze diferite tipuri de cabluri torsadate, să le compare

identificând părţile componente ale acestora şi să explice rolul fiecărui element.
Tema 2. Transmisia şi recepţia datelor în reţea
Fişa suport 2.1. Topologii: punct la punct, punct –multipunct, topologie
fizică, logică

Ce?

Reţele de calculatoare – criterii de clasificare şi topologii

Sugestii metodologice

Se vor reactualiza cunoştinţele despre reţele de calculatoare, achiziţionate în anul I la

Modulul X – “Reţele de calculatoare – noţiuni generale”.

Se vor dezbate împreună cu elevilor, avantajele utilizării reţelelor de calculatoare:

 Necesită puţine periferice

 Acces direct la resursele hardware (unităţi de stocare externe, imprimante) şi

software

 Păstrarea programelor şi fişierelor într-o singură copie (pe server) şi folosirea lor
de către orice utilizator cu drept de acces

 Creşterea posibilităţii de comunicare şi schimb de informaţii (programe şi fişiere)

între utilizatori la nivel local, regional sau mondial

 Evitarea coruperii şi duplicării fişierelor

 Utilizarea simultană a bazelor de date de către mai mulţi utilizatori

 Cheltuieli scăzute pentru licenţa

 Administrare centralizată

 Păstrarea resurselor

Dezbateri despre ce se poate partaja într-o reţea: documente, mesaje E-mail, software
pentru editare de text, software pentru urmărirea unui proiect, fotografii, fişiere audio şi
video, distribuţia de video şi audio LIVE, imprimante, modemuri, discuri Hard etc.

Se va cere elevilor să prezinte criteriile de clasificare a reţelelor şi tipurile de reţele în

funcţie de criteriul enunţat. Dacă nivelul clasei permite, această secţiune poate fi
parcursă utilizând problematizarea: se vor specifica cerinţele unui potenţial client care
solicită construirea unei reţele (scopul în care va fi utilizată, numărul de calculatoare,
gradul de securitate, disponibilitate pentru anumite costuri etc) şi se va cere să se
identifice soluţia optimă.
 După tehnologia de transmisie, reţelele se împart în două categorii:

 reţele punct la punct

 reţele cu difuzare (broadcast).

Reţele punct la punct sunt acele reţele care dispun de numeroase conexiuni între
perechi de calculatoare individuale. Pentru a ajunge de la calculatorul sursă la
calculatorul destinaţie, un pachet s-ar putea să fie nevoit sa treacă prin unul sau mai
multe calculatoare intermediare. Deseori sunt posibile trasee multiple, de diferite lungimi
etc.

Reţele cu difuzare (broadcast) sunt reţele care au un singur canal de comunicaţie.

Acesta este partajat de toate calculatoarele din reţea. Oricare dintre mesajele trimise de
un membru al acestui tip de reţea poate să fie recepţionat de toţi ceilalţi membri din
reţea.

Un avantaj semnificativ al reţelelor cu difuzare este faptul că mesajul (pachet) poate fi

adresat unui singur calculator, tuturor calculatoarelor din reţea (difuzare) sau unui
subset de calculatoare (trimitere multiplă). Acest mod de transmitere este caracteristic
reţelelor LAN.

În general, reţelele mai mici (locale) tind să utilizeze difuzarea, în timp ce reţelele mai
mari sunt de obicei punct - la - punct.

Topologia defineşte structura reţelei în ceea ce priveşte modalitatea de

interconectare a componentelor active şi pasive ale reţelei, relativ la plasarea mediilor
de transfer şi la ordinea existentă între componente: servere, staţii de lucru, dispozitive
de interconectare, linii de comunicaţie. Adică, topologia unei reţele se referă la structura
acesteia, la modul de aşezare al nodurilor reţelei, precum şi la logica prin care acestea
comunică. Felul în care funcţionează reţeaua este influenţat în mare măsură de
topologia acesteia.

Topologiile determină caracteristicile reţelei cum ar fi:

 comportarea la extensii şi la restrângeri ale reţelei;

 costurile implicate de extinderi;

 modul în care reacţionează reţeaua la căderea unei staţii sau linii;

 dificultăţile şi modalităţile de reconectare a unei staţii după defect;

 locuri de congestie a traficului (gâtuiri).

Reţelele pot avea atât topologie fizică cât şi topologie logică.

Topologiile fizice se referă la aspectul spaţial şi organizarea fizică / configuraţia mediilor

de transmisie, a calculatoarelor şi a perifericelor, pe când cele logice se referă la modul
în care se realizează comunicarea în reţea, la modul în care datele circulă între noduri.
Cu alte cuvinte, topologia logică face referire la metoda folosită pentru transferul
informaţiilor de la un calculator la altul).

Tab. 2.1.1 - Topologii

Topologia fizică descrie structura Topologia logică descrie modul în care

constructivă a reţelei, modul în care sunt informaţiile circulă în cadrul reţelei.
trasate legăturile dintre calculatoare. Este Determină cum gazda accesează mediul
stratul fizic al componentei din reţea de comunicare din reţea Uneori topologia
logică poate fi diferită de cea fizică.

Topologii logice

Din punctul de vedere al topologiei logice utilizate, cele mai folosite arhitecturi LAN,
sunt :
• Ethernet
• Token Ring
• Fiber-Distributed Data Interface (FDDI)

Token Ring

O reţea Token Ring poate conţine până la 33 concentratoare. O reţea Token Ring cu un
MSAU poate conţine până la 72 calculatoare (staţii) ce folosesc cablu torsadat
neecranat (UTP) şi până la 260 calculatoare (staţii) ce folosesc cablu torsadat
ecranat (STP). În mediul Token Ring nu există coliziuni !

Topologii fizice
 Principalele tipuri de topologii fizice sunt: bus – topologie magistrală, ring – topologie
inel, star – topologie stea, hierarchical – topologie ierarhizată, mesh – topologie
plasă (reţea).

Fig. 2.1.1 – Topologii fizice

Tab. 2.1.2 - Topologii

Topologia Avantaje / Dezavantaje

Magistrală

Avantaje :
 uşurinţă în conectarea calculatoarelor.
 necesarul de cablu este redus.
 constituie unul din cele mai ieftine moduri de a construi o
reţea.
 calculatoarele conectate la acest tip de reţea au acces în
mod egal la toate resursele reţelei.
 pentru toate legăturile (liniile) individuale ale nodurilor se
foloseşte un mediu pasiv de transfer;
 Topologia Avantaje / Dezavantaje

 fiecare nod este în contact direct cu oricare altul, de aici

durata redusă de tranzit a pachetelor pe linie;
 conectarea unei noi staţii (montarea) se face fără risipă de
cablu, folosind cablaje deja existente;
 se poate face uşor emisie multiplă (multicast), unul la mai
mulţi (one-to-many).

Dezavantaje:

 reţeaua nu funcţionează dacă apar întreruperi în cablu - la

căderea mediului comun de transfer cade toata reţeaua;
 este nevoie de terminatori la ambele capete ale cablului ca
să absoarbă semnalul când ajunge la capătul liniei sau al
firului;
 în lipsa terminatorului, semnalul electric ce reprezintă datele
se întoarce, provocând erori în reţea;
 problemele sunt greu de identificat dacă reţeaua „cade" -
zonele de cablu defecte se localizează greu;
 informaţiile se pot "fura" uşor printr-o conectare fără
întreruperea funcţionării reţelei;
 realizarea backup-ului este costisitoare;
 la creşterea numărului de staţii în reţea creşte numărul de
coliziuni în reţea;
 nu se asigură flexibilitate la cablare;
 lungimea reţelei este limitată (atenuarea semnalului de
date), deci şi numărul de calculatoare conectate
 dacă se doreşte o extindere, va fi dificil de schimbat
mărimea şi distribuţia reţelei
 poate fi transmis un singur pachet de date la un moment dat;
 în cazul conectării unui număr mai mare de calculatoare, are
randament scăzut în ceea ce priveşte viteza, datorită
coliziunii pachetelor de date.

Inel
Topologia Avantaje / Dezavantaje

Avantaje:

 principalul avantaj: nu există coliziuni ale pachetelor de date

 are o structură uşor de extins care necesită o lungime
minimă de cablu;
 nu este necesar un nod central prin care să circule toate
informaţiile;
 zonele de cablu defecte sunt relativ uşor de localizat;
 există restricţii de lungime totală a reţelei (inelului), un factor
de performanţă fiind şi distanţa maximă admisă între noduri;
 la un moment dat se cunoaşte care staţie urmează să
retransmită datele;
 nu există capete de cabluri neconectate la inel, deci
terminatorii nu mai sunt utilizaţi
 primul calculator care este pornit şi accesează inelul poartă
denumirea de „monitor activ” şi are responsabilitatea de a
monitoriza inelul pentru a descoperi probleme, cum ar fi o
întrerupere în inel
 în cazul utilizării unui inel dublu, pe lângă faptul că datele
sunt transmise în ambele direcţii, se creează toleranţă la
erori - deoarece dacă un inel cedează, transmisia se face pe
celălalt inel; mai mult, dacă ambele inele cedează, prin
remedierea zonei în care a fost întrerupt cablul se remediază
întreaga reţea.

Dezavantaje:

 căderea unei staţii provoacă căderea întregii reţele;

 conectarea unei noi staţii se face prin întreruperea
temporară a funcţionării reţelei, fiindcă inelul trebuie deschis;
 durata transferului unui pachet de date creşte proporţional cu
numărul de noduri conectate în reţea;
 topologia în inel permite doar unui singur calculator să aibă
acces pentru a trimite date pe inel la un moment dat, acest
lucru ducând la o reţea determinată
 Topologia Avantaje / Dezavantaje

 este necesara dublarea liniei, ca în cazul căderii liniei

principale cea suplimentară să intre în funcţiune.

Avantaje:

Stea  fiecare dispozitiv conectat poate iniţia accesul la mediu,

independent de celelalte dispozitive conectate;
 este flexibilă, scalabilă şi relativ necostisitoare, în comparaţie
cu reţelele LAN mai sofisticate, cu metode de acces
controlate strict;
 este uşor de reparat, deoarece fiecare computer este legat
la punctul central cu propriul lui cablu;
 dacă un cablu se defectează va afecta doar calculatorul la
care este legat, restul reţelei rămânând operaţională – ceea
ce constituie cel mai important avantaj al reţelelor stea;
 constituie fundamentul pentru ultima topologie LAN:
topologia comutată.

Dezavantaje:

 dacă dispozitivul central se defectează, întreaga reţea se va

deconecta deoarece gazdele sunt conectate direct la punctul
central (hub, switch, sau router)
 costă mai mult decât reţeaua magistrală deoarece este
nevoie de mai mult cablu, mai scump şi de un dispozitiv
central
Topologie
ierarhică
 Topologia Avantaje / Dezavantaje

Avantaje:

 este recomandată pentru reţele LAN de dimensiuni medii şi

mari care trebuie să aibă în vedere scalabilitatea reţelei şi
concentrarea traficului
 este o variantă a topologiei stea, în care există o stea
centrală, cu un nod central, ale căror noduri sunt centre ale
altor stele – de aici decurg şi avantajele reţelelor stea

Dezavantaje:

 în linii mari aceleaşi ca la topologia stea

Mesh

(Reţea, plasă)

Avantaje:

 deteriorarea unui cablu nu va afecta reţeaua iar traficul poate

fi realizat prin alte rute utilizând alte cabluri - cu alte cuvinte,
dacă o conexiune eşuează, un calculator poate încă accesa
alt calculator prin utilizarea altei conexiuni.
 Topologia Avantaje / Dezavantaje

 este aproape imposibil pentru un cablu să provoace o cădere

a unei reţele de acest tip
 utilizată deseori în situaţiile în care datele trebuie să fie
disponibile în eventualitatea unei deteriorări parţiale ale
reţelei
 în cazul unei topologii de tip plasă completă, fiecare nod este
conectat fizic cu fiecare dintre nodurile celelalte, asigurând
astfel un maximum de toleranţă la erori

Dezavantaje:

 scump şi greu de instalat datorită cantităţii mari de cablu

necesare
 volum ridicat de muncă pentru realizare a reţelei
 este greu de administrat
 are un cost mai mare decât în cazul celorlalte topologii,
rezultat atât din cheltuielile de construire a reţelei cât şi din
cele de administrare

Alte consideraţii:

 Determinarea numărului de cabluri de conexiune de care

este nevoie la o reţea tip plasa se poate face utilizând
formula: Ln = n (n -1)/2 - – unde: n este numărul de noduri,
iar Ln este numărul de conexiuni necesare.
Internetul este un exemplu de topologie de reţea / plasă

Concluzii privind corelarea topologiei fizice cu topologia logică

1. Topologiile logică şi fizică ale unei reţele pot avea aceeaşi structură. De exemplu,
într-o reţea modelată fizic ca magistrală, datele circulă de-a lungul cablului. Astfel, acest
tip de reţea are atât topologie fizică de tip magistrală cât şi topologie logică de tip
magistrală.

2. Pentru o aceeaşi reţea, topologia fizică poate fi diferită de topologia logică. De

exemplu, o reţea poate avea topologie fizică de tip stea şi topologie logică de tip inel.
Topologia fizică de tip stea presupune existenţa unui dispozitiv central de tip
concentrator la care se conectează toate calculatoarele, prin segmente de cablu.
Topologie logică de tip inel este justificată prin faptul că datele circulă de la un
calculator spre următorul calculator. În interiorul concentratorului, conexiunile firelor sunt
realizate astfel încât semnalele călătoresc în cerc, de la un port la următorul, creând
astfel un inel logic.

3. Reţeaua de tip token ring (jeton de acces) poate avea topologie logică de tip inel şi
topologie fizică de tip magistrală sau stea.

Unde ?
 laborator tehnică de calcul – laborator tehnologic

Cu ce?

Videoproiector, reţeaua de calculatoare, schiţe, desene pentru fiecare tip de reţea.

Cum?

Clasa poate fi organizată frontal sau pe grupe

Conversaţia euristică:

 comparaţie între diferite tipuri de reţele având în vedere eficienţă, costuri,

securitate, numărul de calculatoare conectate etc
 prezentarea tipurilor de reţele LAN în funcţie de un criteriu dat
 utilizarea corectă a termenilor tehnici nou învăţaţi

Exerciţiu:

 recunoaşterea tipurilor de reţele având la dispoziţie schema/imaginea acestora

 reprezentarea grafică a schiţei unei reţele

Problematizarea – stabilirea corectă a tipului de reţea necesară pentru fiecare caz

prezentat prin specificarea cerinţelor beneficiarului
Tema 2. Transmisia şi recepţia datelor în reţea
Fişa suport 2.2. – Analiza semnalului şi a factorilor care influenţează
transmisia acestuia în reţea – modulaţie, distanţă, zgomot,
interferenţe IR, RF

Ce?

Semnalul şi factorii care îl influenţează

După parcurgerea acestei secţiuni, elevii vor putea:

1. să diferenţieze undelor sinusoidale de undele pătrate

2. să efectueze operaţii cu numere reprezentate în baza 2 respectiv 16
3. să definească exponenţiala şi logaritmii, efectuând calcule cu acestea
4. să prezinte noţiunea de decibel
5. să efectueze calculul decibelilor
6. să definească termenii de bază referitori la timp, frecvenţă şi zgomot
7. să diferenţieze lăţimea de bandă numerică de cea analogică
8. să compare nivelul de zgomot pentru diferite tipuri de cabluri
9. să definească/să descrie efectele de atenuare şi erorile de adaptare a
impedanţei
10.să arate cum cablurile torsadate pot reduce zgomotul
11.să arate cum diafonia poate reduce zgomotul

1. Noţiuni generale privind semnalele

Semnalul este un fenomen fizic măsurabil, care variază în spaţiu şi/sau timp,
utilizat pentru a transmite informaţie. Semnalele pot fi continue sau discrete. De
asemenea, o clasificare frecventă a semnalelor este cea analogic/digital. Semnalele
digitale sunt discrete şi cuantizate - adică pot fi reprezentate prin numere cu un anumit
nivel de precizie prestabilit. Semnalele analogice sunt continue şi, teoretic, ar putea fi
reprezentate prin numere doar cu un nivel infinit de precizie (cu un număr infinit de
zecimale).

Unda este energia care circulă dintr-un loc în altul. Există numeroase tipuri de unde, dar
toate pot fi descrise folosind aceeaşi termeni.

Undele pot fi comparate cu perturbaţiile. De exemplu, oceanul care suferă influenţa

vântului şi a mareelor şi în consecinţă prezintă în permanenţă unde detectabile.

Specialiştii în reţele sunt interesaţi de undele de tensiune în cazul cablurilor de cupru,

de undele optice în fibra optică şi de câmpurile electrice şi electromagnetice la undele
electromagnetice. Amplitudinea unui semnal electric reprezintă înălţimea undei şi se
măsoară în volţi (V) şi nu în metri (m). Perioada este intervalul de timp necesar
desfăşurării unui ciclu şi se măsoară în secunde. Frecvenţa este numărul de cicluri
complete pe secundă; se măsoară în Hertz.
O perturbaţie provocată în mod deliberat, previzibilă şi care implică o durată fixă de timp
se numeşte impuls. Impulsul joacă un rol important în cazul semnalelor electrice. El
constituie baza transmisiilor numerice.

Fig. 2.2.1- Intensitatea câmpului electric pentru diferite perturbaţii

2. Unde sinusoidale şi unde pătrate

Fig. 2.2.2 – Unde sinusoidale

A = Amplitudine (înălţimea sau profunzimea undelor)

T = perioada (timpul necesar efectuării unui ciclu)

F = Frecvenţa (cicluri pe secundă) = 1/T

Caracteristici:

1. Tensiune cu variaţie continuă

2. Variaţia tensiunii în timp
3. Numărul de codificări posibile

Undele sinusoidale sau sinusoidele sunt reprezentate prin formule matematice. Ele sunt
periodice, ceea ce înseamnă că schema/forma lor se repetă la intervale regulate. În
plus, acestea variază în mod continuu, ceea ce înseamnă că nici un punct nu are
aceeaşi valoare cu cel care-l precede sau cu punctul imediat următor de pe grafic. Ele
sunt reprezentări grafice ale unor evenimente care se repetă şi se modifică în mod
natural, la intervale regulate de timp.

Undele sinusoidale variază permanent şi sunt un exemplu de unde analogice.

Ca şi undele sinusoidale, undele pătrate sunt periodice.

Fig. 2.2.3 – Unde pătrate

A = Amplitudine (înălţimea impulsurilor)

Caracteristici:

1. Impulsuri discrete (discontinue)

2. Sunt posibile doar două stări: 0 şi 1 sau stins / aprins
3. Salt de tensiune între niveluri

Cu toate acestea, graficul undei pătrate nu variază în timp. Unda păstrează aceeaşi
valoare, apoi se modifică brusc. La scurt timp, revine la valoarea iniţială. Undele pătrate
sunt semnale numerice sau impulsuri.

În concluzie, toate tipurile de unde se caracterizează prin: amplitudine, perioadă şi

frecvenţă.
 3. Decibelul (dB) - unitatea de măsură pentru descrierea semnalului în reţea.

Se utilizează două formule:

dB = 10 log10 (P final / P ref)

dB = 20 log10 (V final / V ref)

Unde:

P final = puterea de ieşire măsurată în waţi

P ref = puterea de intrare măsurată în waţi
V final = tensiunea de ieşire, măsurată în volţi
V ref = tensiunea de intrare (de referinţă), măsurată în volţi

În aceste formule, dB reprezintă pierderea sau câştigul de putere al undei.

Decibelii pot avea valori negative, ceea ce corespunde unei pierderi de putere în
propagarea unei unde, sau valori pozitive ceea ce corespunde unui câştig de putere –
adică unei amplificări de semnal.

Prima formulă este des utilizată pentru măsurarea undelor optice în fibra optică şi a
undelor radioelectrice în aer, în timp ce a doua formulă se foloseşte pentru a măsura
undele electromagnetice în cablurile de cupru. Aceste formule au mai multe puncte
comune.

Exerciţii:

1. Dacă puterea de intrare (P ref ) a unei surse laser este de 7 microwatts şi

pierderea totală într-o conexiune cu fibră optică este de 13dB, cât este puterea
de ieşire (P final) ?
2. Dacă pierderea totală într-o conexiune cu fibră optică este de 84 dB şi puterea
de intrare (P ref ) a unei surse laser este de 1 miliwatt, cât este puterea de ieşire
(P final) ?

Sugestii metodologice - Se va discuta despre aplicabilitatea funcţiilor matematice

în reprezentarea grafică a semnalelor / undelor şi în analiza acestora.

 Funcţia putere: ridică un număr variabil la o putere fixă.

 Funcţia exponenţială: ridică un număr fix la o putere variabilă.
 Logaritmul: inversa funcţiei exponenţială; util în rezolvarea ecuaţiilor care implică
exponenţiale.
 Radicalul: produce un număr al cărui pătrat este egal cu argumentul.

În numeroase calcule legate de testarea cablajelor intervin numere foarte mari ceea ce
impune utilizarea funcţiei putere şi a exponenţialei. Logaritmul este adesea utilizat
pentru a calcula decibelii şi pentru măsurarea intensităţii semnalului în mediul de
transmisie: cablu, fibra optică sau wireless.

Funcţia exponenţială şi logaritmul

În cazul reţelelor se folosesc trei sisteme de numeraţie:

1. sistemul binar – baza 2

2. sistemul zecimal – baza 10
3. sistemul hexazecimal – baza 16

 Se va reaminti definiţia unui sistem de numeraţie.

 Se vor efectua exerciţii de conversie a unui număr dintr-o bază de
numeraţie într-alta.
 Se vor efectua exerciţii de adunare şi scădere a numerelor reprezentate
în sistem binar apoi în sistem hexazecimal

Deşi funcţiile anterior menţionate constituie obiectul matematicii, având în vedere

importanţa lor pentru studiul semnalului, se recomandă să se aloce una - două ore de
curs (în funcţie de nivelul clasei) pentru a-i învăţa pe elevi să utilizeze corect aplicaţia
„Calculator” în modul Scientific, cu scopul de a efectua exerciţii care implică puterea,
logaritmul şi radicalul.

Fig. 2.2.4 – Aplicaţia calculator

4. Timpul şi frecvenţa semnalelor

Caracterele, imaginile, filmele şi sunetele sunt reprezentate într-un mod electric, prin
variaţii ale tensiunii în cabluri sau alte echipamente electronice. Datele care reprezintă
variaţii de tensiune pot fi convertite în unde optice sau de radio, şi, din nou, în unde de
tensiune. De exemplu: telefonia analogică. Undele sonore emise de cel care apelează,
trec printr-un microfon încorporat în telefon. Microfonul converteşte variaţiile energiei
acustice în variaţii de energie electrică, reprezentând vocea. Dacă tensiunea este
reprezentată grafic în funcţie de timp, variaţiile vocii apar pe ecran.
Osciloscopul este un echipament electronic care permite vizualizarea semnalelor
electrice sub formă de unde şi impulsuri. Pe ecran, pe axa absciselor se reprezintă
timpul iar pe axa ordonatelor se reprezintă tensiunea sau curentul electric. De obicei
sunt două intrări pe axa ordonatelor, pentru a permite observarea şi măsurarea a două
semnale simultane.

Fig. 2.2.5 – Osciloscop

Cu osciloscopul se realizează o analiză a semnalului în funcţie de timp. Pentru

studierea semnalului, tehnicienii utilizează şi analiza din punct de vedere al frecvenţei.
Pe ordonată se reprezintă timpul iar pe abscisă – frecvenţa. Un echipament electronic,
numit analizor spectral, permite crearea graficelor pentru analizarea frecvenţei.
Semnalele electromagnetice utilizează frecvenţe diferite pentru transmisie, evitându-se
interferenţa dintre ele. Semnalele radioelectrice FM (frecvenţă modulată) folosesc
frecvenţe diferite faţă de cele TV sau satelit. Când ascultătorii schimbă postul de radio,
de fapt schimbă frecvenţa receptată de aparat.

5. Semnale analogice şi digitale

Semnalele analogice, cel mai adesea, sunt cele întâlnite în natură, cum ar fi
vocea umană, ciripitul păsărilor, şuieratul vântului etc. Atunci când sunt reprezentate
grafic ele seamănă cu nişte valuri mai mult sau mai puţin simetrice. Cel mai simplu
exemplu de semnal analogic este o sinusoidă. Semnalele analogice variază continuu în
timp şi de aceea nu au treceri bruşte de la o valoare la alta: se mai spune că sunt
"wavy", adică unduioase.

Semnalele digitale, cel mai adesea, sunt cele folosite în tehnică şi au la bază
două valori logice, 0 şi 1, care au fiecare câte o reprezentare în funcţie de modul în care
sunt transmise. Impulsurile digitale (0 sau 1 logic) se numesc biţi. Transmisia digitală
este de multe ori de preferat celei analogice deoarece este mai puţin afectată de
zgomote, fiind deci mai robustă. Datorită trecerilor bruşte de la o valoare la alta, se mai
spune că este „jumpy", adică săltăreaţă. Semnalele digitale menţin un nivel constant de
tensiune sau intensitate luminoasă, apoi trec pe alt nivel constant.

Exemplul simplu de mai jos ilustrează faptul că transmisia digitală e mai puţin afectată
de zgomote. Fie o linie pe care se doreşte transmiterea numărului 7. Dacă transmisia
este analogică, se va transmite practic o undă, în exemplu de faţă amplitudinea fiind de
0,7 (dacă s-ar fi dorit transmiterea numărului 5, ar fi trebuit folosită o amplitudine 0,5
etc). Dacă acea linie este afectată de interferenţe electromagnetice cu amplitudinea de
0,2, atunci la recepţie se va citi 0,9, adică numărul 9. Transmisie eronată! Dacă în
schimb se foloseşte transmisia digitală, va trebui convertit 7 în binar, iar numărul 111 va
fi transmis digital. Transmisia poate avea 2 valori: spre exemplu, 0 logic între
amplitudinile 0,1 şi 0,4 şi 1 logic între 0,8 şi 1. Dacă se doreşte transmiterea lui 1 logic
de 3 ori, practic vor fi transmise 3 impulsuri cu amplitudinea de 0,8. Dacă la ele se
adaugă interferenţele prezente pe linie, la celălalt capăt vor fi citite 3 impulsuri de
amplitudine 1, ceea ce înseamnă tot 1 logic. Transmisie corectă! Este adevărat că
există numeroase cazuri în care datorită interferenţelor prea mari se emite 0 şi se
recepţionează 1 sau invers, însă, în comparaţie cu transmisia analogică, cea digitală
este mult mai precisă şi mai robustă.

Fig. 2.2.6 a) - Semnal analogic

Fig. 2.2.6 b) - Semnal digital

Fig. 2.2.6 - Exemplu de semnal analogic şi digital

Trebuie făcută distincţia între tipul semnalului şi tipul datelor transmise folosind acel
semnal. La rândul lor, şi datele se împart în analogice sau digitale. Datele analogice
sunt valori continue din cadrul unui interval (exemplu: sunetele din natură, înălţimea
unei coloane de mercur din termometru). Datele digitale sunt valori discrete (exemplu:
un fişier text, cifrele afişate pe ecranul unui termometru digital).

Un caz în care date analogice, cum ar fi vocea, sunt transmise printr-un semnal
analogic, este cel al telefonului clasic.

De obicei, pentru datele digitale se folosesc semnale digitale. Dacă însă, se doreşte
transmiterea de date digitale printr-un mediu analogic, trebuie folosit un modem. Acesta
preia datele digitale de transmis şi le modulează, rezultând un semnal analogic. La
recepţie, aplicând procesul invers, demodularea, asupra semnalului analogic citit de pe
mediu se obţin datele digitale.

Fig. 2.2.7 - Date analogice/digitale, semnal analogic/digital

6. Clasificarea semnalelor în funcţie de modul de transmisie

În funcţie de natura generatorului de semnal şi a mediului în care se propagă,

semnalele pot fi împărţite în trei categorii:

1. Semnale electrice - Semnalele electrice constau în impulsuri electrice ce

folosesc ca suport pentru transmisie fire de cupru.
2. Semnale optice - Semnalele optice se obţin prin conversia semnalului electric în
impulsuri luminoase care sunt transmise apoi printr-o fibră optică.
3. Unde electromagnetice (unde radio, microunde) - Semnalele wireless (fără
fir) se propagă prin aer, sub formă de unde radio sau microunde.

7.Codarea

De-a lungul timpului au existat numeroase forme de transport al informaţiei pe distanţe

lungi. Fiecare dintre aceste metode avea o anumită formă de codare a informaţiei. De
exemplu, indienii apache făceau un foc mare pe un deal şi cu ajutorul unei pături
formau rotocoale de fum. O variantă de codare folosită ar putea fi: 3 rotocoale de fum
înseamnă că este vânat mult prin zonă, 4 rotocoale mari şi două mici înseamnă că vine
furtuna, etc. Apariţia codului Morse a revoluţionat la vremea respectivă comunicaţiile:
fiecare literă avea propriul ei simbol format din semnale lungi şi scurte.

Procesul de transformare a informaţiei într-un semnal ce poate fi transportat pe

un canal fizic se numeşte codare. Codificarea datelor se poate face software sau direct
hardware.

Transmiterea informaţiei în reţelele de calculatoare presupune aplicarea mai multor

procese de codare la diferite niveluri ale stivei OSI - precum segmentarea datelor,
comprimarea datelor sau criptarea. Desigur, pentru a transmite informaţia, aceasta
trebuie convertită într-un semnal digital binar. La nivelul fizic, pasul următor constă în
codarea semnalului binar într-un alt semnal adecvat mediului fizic - precum variaţii ale
nivelului de tensiune într-un cablu de cupru, sau variaţii ale luminozităţii într-o fibră
optică.

Mai jos sunt prezentate câteva metode de codare ale semnalelor binare în semnale
fizice.

7.1. Sincronizarea cu ceas

a) NRZ-L

NRZ-L este cea mai simplă metodă de codificare, folosită de regulă pentru codificarea
semnalelor stocate pe medii magnetice şi mai puţin pentru transmisii de date.
Codificarea se face pe două nivele, respectiv două tensiuni diferite pentru biţii 0 şi 1.
Tensiunea se menţine constantă pe durata unui bit. Se poate aplica una din
următoarele reguli:
• absenţa tensiunii pentru 0 (zero), tensiune constantă pozitivă pentru 1
(unu)
• mai des folosit: tensiune negativă pentru o valoare şi tensiune pozitivă
pentru cealaltă.
Avantaje - codificarea este foarte uşor de realizat, iar lărgimea de bandă necesară
mică.

Un dezavantaj important al acestei metode de codare este riscul crescut de pierdere a

sincronizării la receptor. Transmiterea unei secvenţe de date ce conţine un număr mare
de biţi consecutivi cu aceeaşi valoare presupune menţinerea tensiunii mai mult timp pe
acelaşi nivel, iar în cazul desincronizării, numărul biţilor recepţionaţi poate fi eronat.

b) NRZI

În codarea Non-Return-to-Zero Inverted valoarea semnalului trece de pe un nivel pe

altul doar atunci când în şirul de biţi apare valoarea 1 logic. Ca exemplu, dacă în starea
curentă semnalul se afla pe nivelul de tensiune joasă, la apariţia unui bit de valoare 1,
va trece pe tensiune înaltă. Apariţia unuia sau mai multor biţi de 0 nu schimbă în niciun
fel nivelul de tensiune. Acesta va reveni la tensiune joasă doar pentru a reprezenta
următorul bit de 1 întâlnit în şir.
 7.2 Sincronizarea fără ceas

a) Manchester

Codarea Manchester foloseşte pentru reprezentarea fiecăreia dintre cele două valori
logice câte o tranziţie între nivelurile de tensiune. Astfel, o trecere sus-jos codifică un bit
0, în timp ce un bit 1 este codificat printr-o trecere jos-sus. Tranziţiile au loc la mijlocul
celulei de bit, ceea ce înseamnă că, dacă se pierde sincronizarea, pot fi folosite atât ca
date cât şi ca semnal de ceas. De exemplu, dacă este folosită codarea NRZ-L şi trebuie
transmişi 20 de biţi de 1 logic, atunci ar fi necesare 20 de impulsuri de tensiune - 5V. S-
ar putea însă ca la recepţie, datorită tuturor fenomenelor discutate până acum, să fie
citiţi 18 biţi sau 21 de biţi. Folosind codarea Manchester, unde fiecare bit e o tranziţie,
sunt trimise practic mai multe impulsuri electrice, însă la recepţie vor fi citite tot 20 de
tranziţii. Codarea Manchester este utilizată în cadrul standardului IEEE 802.3
(Ethernet).

b) Manchester diferenţial

Manchester diferenţial este o metodă de codare în care datele sunt combinate cu

semnalele de ceas pentru a forma un şir de date cu autosincronizare. Această metodă
foloseşte tranziţia din mijlocul celulei de bit doar ca şi semnal de ceas. Pentru a
reprezenta 1, prima jumătate a celulei de bit curente este egală cu ultima jumătate a
bitului precedent. Pentru a codifica 0, se inversează nivelul de tensiune existent în cea
de-a doua jumătate a semnalului anterior. Cu alte cuvinte, un bit 0 este reprezentat
printr-o tranziţie la începutul celulei de bit, absenţa acestei tranziţii semnificând 1 logic.
Manchester diferenţial este utilizat în cadrul standardului 802.5 (Token Ring).

Pentru exemplificare, în Fig 2.2.8 de mai jos este reprezentată codarea caracterului K
în cele patru variante discutate. Caracterul A în hexazecimal are valoarea 41(16). Cum
litera K se află la o distanţă de 10 litere de A, înseamnă că reprezentarea lui K în hexa
este 4B(16).
A = 41(16), B = 42(16),..., I = 49(16), J = 4A(16), K = 4B(16)
Reprezentarea binară: 4(16) = 4(10) = 0100(2) şi B(16) = 11(10) =1011(2)
Reprezentarea binară pentru litera K este 0100 1011.
 Fig. 2.2.8 - Metode de codare

1. Codarea NRZ-L - dacă un bit este 1, semnalul este pe nivelul de tensiune joasă,
dacă bitul este 0, semnalul trece pe tensiune înaltă
2. Codarea NRZ-I - semnalul schimbă nivelul de tensiune doar când urmează un bit
1.
3. Codarea Manchester - 0 este codificat ca o tranziţie sus-jos, 1 ca tranziţie jos-sus
4. Codarea Manchester diferenţial - Tranziţia de la începutul semnalului indică un
bit 0.

8. Modularea

Modularea se referă la modificarea unui semnal folosind un alt semnal. Într-o

transmisie radio semnalul cu ajutorul căruia este transportată informaţia este o undă, de
exemplu o sinusoidă. Transmiţătorul emite în permanenţă o sinusoidă (caracterizată de
amplitudine, frecvenţă şi fază) cu toţi parametrii constanţi. În acest caz, cantitatea de
informaţie este nulă, adică pe această sinusoidă nu este transmisă niciun fel de
informaţie utilă. În momentul în care începe transmisia datelor, semnalul util de date,
adică biţii, sunt folosiţi pentru a varia parametrii sinusoidei. Cu alte cuvinte, datele -
adică biţii - se reprezintă prin modificări ale sinusoidei iniţiale. Cum, sau mai exact, ce
trebuie modificat la sinusoidă? Pot fi modificaţi următorii parametri:

• amplitudinea: modulare AM - amplitude modulation;

• frecvenţa: modulare FM - frequency modulation;
• faza: modulare PM - phose modulation.
 Modularea este procesul de compunere a unei unde purtătoare cu un set de
date.

Operaţia de modulare / demodulare face posibilă transmiterea informaţiei prin medii

(canale) diverse cu caracteristici diferite. Se disting semnale modulate a căror
purtătoare este sinusoidală şi semnale a căror purtătoare este o secvenţă de
impulsuri.
Purtătoarele sinusoidale pot fi modulate liniar – este cazul diverselor variante ale
modulaţiei în amplitudine – sau exponenţial – cum se întâmplă în cazul modulaţiilor
de frecvenţă sau de fază. Se practică uneori modalităţi mixte de modulare, adică se
modifică simultan în raport cu semnalul – mesaj de transmis mai mult de unul dintre cei
trei parametrii ai unui semnal sinusoidal: amplitudine, fază, frecvenţă.
Prin modulaţie se înţelege transferarea proprietăţilor unui semnal, numit semnal de
bază sau semnal modulator, către alt semnal, numit purtător în scopul obţinerii
semnalului modulat. Este necesară deoarece:
• face posibilă transmiterea informaţiei printr-un mediu de transmitere (aer, vid,
fibre,…)
• pe un canal este nevoie de a transmite simultan mai multe semnale (fără a exista
interferenţe între acestea)
• asigură protecţie la zgomot

Fig. 2.2.9 - Modulare în amplitudine (AM), frecvenţă (FM), fază (PM)

Desigur, există forme mult mai avansate de modulare, însă cele trei prezentate mai sus
reprezintă bazele modulării semnalelor.

Datele din calculator fiind digitale, pentru orice fel de comunicaţie trec prin procesul de
codare. Dacă mediul de transmisie folosit este tot digital (de exemplu cablu UTP),
datele sunt puse direct pe mediu, fără a mai fi nevoie de modulare. Pentru transmisiile
pe legături seriale sau pe cablu coaxial va fi folosită atât codarea cât şi modularea.
 9. Multiplexarea

Multiplexarea semnalelor presupune transmiterea mai multor semnale de la surse

diferite, cu caracteristici diferite pe acelaşi canal fizic, fără ca semnalele să interfereze.
Operaţia inversă, de extragere şi separare a semnalelor la receptor se numeşte
demultiplexare.

Multiplexarea şi demultiplexarea se pot face în timp sau în frecvenţă.

Multiplexarea şi demultiplexarea în timp se bazează pe eşantionarea semnalelor şi

refacerea semnalelor originale din eşantioane.

Multiplexarea în frecvenţă se realizează prin modularea semnalelor respective cu

semnale purtătoare ale căror frecvenţe trebuie să îndeplinească condiţiile:

 să fie distincte la fiecare modulator

 densităţile spectrale ale semnalelor modulate să nu se suprapună
 să aibă între ele un ecart în frecvenţă suficient pentru a selecta (separa)
fiecare canal prin intermediul filtrelor

Există numeroase tehnici de multiplexare, între care se numără:

• TDM (Time Division Multiplexing): informaţiilor din fiecare canal de date li se

alocă o cuantă de timp predefinită, indiferent dacă pe acele canale se transmite
sau nu.
• ATDM (Asynchronous time - division multiplexing): informaţiilor din fiecare canal
de date li se alocă o cuantă de timp variabilă, în funcţie de numărul de canale
utilizate în acel moment.
• FDM (Frequency Division Multiplexing): fiecare canal primeşte o anumită bandă
de frecvenţă.
• Statistical multiplexing - Banda este alocată în mod dinamic fiecărui canal care
are informaţii de transmis.
• DWDM (Dense Wavelength Division Multiplexing) este o formă de multiplexare
dezvoltată pentru transmisia pe fibră optică. DWDM este echivalentul optic al
multiplexării FDM.

Aceste tipuri de multiplexări se referă la mărimea fizică ce stă la baza separaţiei

canalelor. De exemplu, în cazul multiplexării TDM, fiecărui canal de comunicaţie i se
alocă o cuantă de timp, iar în cazul FDM, fiecărui canal i se alocă o anumită bandă de
frecvenţă.

10. Factori care afectează semnalele dintr-o reţea

• Latenţa = întârziere
• Atenuare = pierdere a semnalului
• Reflexia = apare în circuite în care se folosesc elemente având impedanţe diferite
• Zgomot = termic, unde radio, motoare sau cabluri electrice
• Probleme de timing = rezolvate prin sincronizări cu circuite de tip clock şi prin
impunerea respectării unor serii de protocoale
• Coliziuni = doi biţi proveniţi de la computere diferite se află în acelaşi timp pe un
mediu comun

a) Latenţa, numită şi întârziere, este de două tipuri: latenţa propagării prin mediul de
transmisie şi latenţa trecerii prin echipamentele de reţea.

Primul tip de latenţă este dat de viteza de propagare a semnalului în mediul de

transmisie specific şi de distanţa între sursă şi destinaţie. De exemplu, pentru o
transmisie prin mediul electric viteza de propagare a semnalului este aproximativ două
treimi din viteza luminii. Aceasta înseamnă că un impuls electric va parcurge un
segment de reţea de 100 m în

100
= 0,5 ×10 −6 secunde
2 8 
 × 3 ×10 
3 

A doua sursă a latenţei o reprezintă echipamentele de reţea folosite pe parcurs. Fiecare

echipament execută operaţii specifice, de la redresarea semnalului electric, până la
determinarea căii optime pe care trebuie trimis fiecare pachet. Latenţa dispozitivelor de
interconectare variază de la câteva microsecunde în cazul hub-ului şi a convertoarelor
de mediu, până la milisecunde în cazul comutatoarelor şi a routerelor. Astfel,
comparativ cu latenţa introdusă de un repetor Ethernet, de aproximativ 5,6
microsecunde, latenţa mediului de conectare este cu un ordin de mărime mai mică.

Latenţa propagării este în general semnificativ mai mică decât latenţa dispozitivelor de
interconectare, astfel încât deseori este considerată drept neglijabilă. Cu toate acestea,
există cazuri în care latenţa propagării este factorul principal al întârzierii totale a unui
semnal, cel mai relevant exemplu fiind cel al comunicaţiilor prin satelit. Folosirea
sateliţilor geostaţionari face ca drumul total între sursă şi destinaţie să fie de peste
75.000 km, aducând latenţa totală a oricărei transmisiuni în jurul valorii de 0,5 secunde.

b) Atenuarea
„Atenuarea" este un termen general care se referă la reducerea puterii unui semnal.
Atenuarea are loc indiferent de tipul de semnal, analogic sau digital. Numită uneori şi
„pierdere" (loss), atenuarea este o consecinţă a transmiterii semnalului la distanţe mari.
Atenuarea afectează reţelele de calculatoare deoarece limitează distanţa maximă între
dispozitivele acesteia. Dacă distanţa este prea mare, din cauza atenuării, la destinaţie
nu se va mai putea interpreta semnalul corect.

Fig. 2.2.10 - Atenuarea semnalului

Pentru transmisia la distanţe mai mari decât permite tipul de cablu utilizat se folosesc
anumite dispozitive, numite repetoare, care regenerează semnalul (din punct de
vedere electric, optic sau wireless). Atenuarea afectează toate tipurile de medii de
transmisie, însă are valori diferite pentru fiecare mediu în parte. De exemplu, un semnal
electric transmis pe un fir de cupru se atenuează mai repede decât un semnal optic
(transmis pe o fibră optică). Atenuarea în general se măsoară în decibeli (dB), iar
atenuarea specifică unui anumit tip de cablu se măsoară în decibeli/metru sau
decibeli/kilometru. Fiecare tip de cablu are o atenuare specifică. Cu cât această
atenuare este mai mică, cu atât acel cablu este considerat mai bun. Atenuarea este un
factor foarte important de luat în calcul în cazul proiectării reţelelor de fibră optică.
Echipamentele de fibră optică garantează o anumită distanţă (specificată în cartea
tehnică), însă această distanţă este garantată pentru o fibră optică cu o anumită
atenuare / km (specificată tot în cartea tehnică). Dacă se foloseşte o fibră optică cu o
atenuare mai mare, atunci distanţa maximă garantată va fi mai mică. Dacă însă se
foloseşte fibră optică de o mai bună calitate, transmisia va fi corectă şi la distanţe mai
mari decât cea specificată.

Cum se determină distanţa maximă posibilă pentru o transmisie? Echipamentele impun

o anumită valoare a atenuării care nu trebuie depăşită. Se poate considera că:

distanţa maximă = (atenuarea maximă a echipamentului – atenuarea conectorilor )/

atenuarea specifică a mediului

c) Reflexia

Reflexia are loc de obicei atunci când un semnal întâlneşte o linie de separaţie între
două medii. Atunci, o anumită parte din semnal se reflectă înapoi în mediul din care a
venit şi o parte trece în mediul următor.

Reflexia poate apărea în cazul semnalelor electrice când, de exemplu, impulsurile

electrice sau biţii întâlnesc o discontinuitate, moment în care o anumită parte din
energia semnalului se reflectă. Dacă nu este controlată, această energie poate interfera
cu biţii transmişi mai târziu. Milioane de biţi sunt transmişi în fiecare secundă, iar
această energie reflectată poate duce la multe transmisii nereuşite. Un exemplu este o
reţea pe cablu coaxial care are nevoie de un terminator la fiecare capăt. Dacă nu ar
avea acest terminator, la capătul cablului ar apărea o linie de separare între cele două
medii (aer şi cupru), iar o parte din energie s-ar reflecta înapoi în firul de cupru. Reflexia
poate avea loc şi în cazul sistemelor optice. Un semnal optic se reflectă ori de câte ori
întâlneşte o discontinuitate în fibra de sticlă, ca de exemplu atunci când se ataşează un
conector. De aceea este necesară o pregătire specială în cazul ataşării conectorilor de
fibră optică, pentru a nu permite reflexia luminii înapoi în fibră.

d) Zgomotul

Zgomotul este o cantitate de energie nedorită (electrică, electromagnetică sau radio)

care poate degrada calitatea semnalului transmis. Zgomotul afectează atât transmisiile
analogice cât şi cele digitale. În cazul semnalelor analogice, semnalul devine bruiat şi
uşor deformat. Un exemplu este o convorbire telefonică pe care se aude un zgomot de
fond. În sistemele digitale, zgomotele afectează valorile biţilor transmişi (0 sau 1), la
destinaţie aceştia putând fi interpretaţi greşit (adică 1 în loc de 0 şi invers).

Zgomotul poate avea mai multe cauze: câmpurile electrice provenite de la motoare
electrice, lumina fluorescentă (neon), etc - toate provenite de la surse exterioare
cablului afectat. Acest tip de zgomot se numeşte EMI (Electromagnetic Interference –
Interferenţă Electromagnetică) dacă provine de la surse electrice sau RFI (Radio
Frequency Interference - Interferenţă Radio) când provine de la surse radio, radar sau
microunde. Zgomotul mai poate proveni de la liniile de curent alternativ sau de la
fulgere. Fiecare fir dintr-un cablu poate acţiona ca o antenă. Când acest lucru se
întâmplă, firul practic absoarbe semnale electrice din celelalte fire din cablu sau din
surse electrice exterioare cablului. Dacă zgomotul electric rezultat atinge un nivel destul
de înalt, poate deveni foarte dificil sau chiar imposibil pentru echipamentul de la celălalt
capăt să distingă semnalul de zgomot.

Fig. 2.2.11 - Efectul zgomotului

Un sistem de transmisie poate fi afectat de unele dintre aceste tipuri de zgomot şi imun
la altele. De exemplu, transmisia optică este imună la interferenţele electrice, deoarece
semnalul purtat nu are natură electrică, ci optică. Acest lucru le face ideale pentru
legăturile din exteriorul clădirii, unde transmisia pe firele de cupru ar putea fi influenţată
de fulgere, câmpuri electrice din alte surse, etc.

e) Crosstalk

Cablurile de cupru sunt afectate de interferenţe electromagnetice de la diferite surse din

afara cablului. Totuşi, cea mai importantă sursă de zgomot pentru cablurile de cupru o
reprezintă efectul numit crosstalk: interferenţa semnalelor între două fire din interiorul
aceluiaşi cablu. Acest efect se mai numeşte şi diafonie. Una dintre cele mai eficiente
metode de prevenire a efectului de crosstalk este torsadarea firelor. Prin torsadare,
câmpurile electrice se anulează şi firele din celelalte perechi nu mai sunt influenţate de
semnalul din perechea iniţială. De multe ori apar însă probleme la ataşarea
conectorilor. La ataşarea unui conector la capătul unui cablu trebuie întâi detorsadate
toate perechile din interiorul cablului. Dacă se lasă o bucată prea mare detorsadată, în
acea zonă câmpurile electrice generate de fiecare fir dintr-o pereche nu se vor mai
anula şi va apărea o interferenţă între fire, numită NEXT (Near-End Crosstalk). Acest
parametru, NEXT, este specific fiecărui cablu. Cu cât un cablu este terminat (adică
mufa este sertizată) cu mai multă atenţie, cu atât efectul NEXT va fi mai mic. Valoarea
maximă a parametrului NEXT este specifică fiecărei categorii de cablu (Cat3, Cat5,
Cat6): cu cât categoria este mai mare, cu atât interferenţa NEXT trebuie să fie mai mică
(adică se impune o calitate mai ridicată a sertizării cablurilor). Terminarea cu grijă a
cablurilor este cea mai importantă metodă de prevenire a efectului de crosstalk.

(f) Coliziunea apare atunci când se întâlnesc doi biţi provenind de la două calculatoare
din aceeaşi reţea. Biţii sunt distruşi în asemenea caz, fiind necesară retransmiterea lor.
Fenomenul poate fi evitat prin folosirea unei alte topologii decât ce de tip broadcast.

(g) Dispersia reprezintă “întinderea” semnalului în timp. Este produsă de tipul de mediu
implicat. Poate duce la interferenţa unui semnal cu cele adiacente. Poate fi evitată prin
folosirea unor cabluri de bună calitate şi limitarea lungimii cablului.

Performanţele unui canal de comunicaţie sunt evaluate în principal prin cantitatea de

informaţie care poate fi vehiculată printr-o secţiune a canalului în unitatea de timp,
parametru numit lăţime de banda (bandwidth). În cazul transmisiilor analogice lăţimea
de bandă are în vedere intervalul din spectrul de frecvenţe ocupat. La nivelul
transmisiunilor digitale evaluarea cantităţii de informaţie transferate se face prin volumul
de informaţie logică vehiculată. Lăţimea de banda în frecvenţă este direct corelată cu
volumul binar transferat. Din acest motiv, în cazul comunicaţiilor digitale, lăţimea de
banda a unui canal se apreciază prin cantitatea de informaţie binară transferată într-o
unitate de timp şi se măsoară în biţi/secundă, bps (bits per second).

Mediul de transmisie Lăţimea de bandă

Cablu coaxial (Ethernet 10Base2) 10 Mbps
Cablu UTP (Ethernet 10Base-T) 10 Mbps
Cablu UTP (Fast Ethernet 100Base-TX) 100 Mbps
Fibră optică (Multimode, 100Base-FX) 100 Mbps
Fibră optică (Singlemode, 1000Base-LX) 1000 Mbps
Fără fir 54 Mbps
Tab. 2.2.1 – Lăţimi de bandă

Factorii care intervin în transferul de date şi influenţează lăţimea de bandă efectivă

sunt numeroşi, fiind vorba de dispozitivele folosite, tipul de date transferate,
topologia reţelei, echipamentul utilizat, numărul de utilizatori sau procese concurente,
viteza sursei de date, congestii de transmisie etc. Prin urmare, debitul binar net
(throughput) este diferit de rata de transfer a canalului de comunicaţie

Despre infraroşu, unde radio şi perturbaţiile lor a se vedea Fişa 2.3.

Unde ?

Laborator de informatică

laborator tehnică de calcul – laborator tehnologic

Cu ce?

Eşantioane de cabluri, multimetru digital, generator de semnale şi osciloscop

catodic cu două canale, hârtie milimetrică pentru reprezentarea grafică a semnalelor
obţinute prin experimente de laborator, aplicaţia „Calculator” pentru calcule cu grad de
precizie 6.

Cum?

Clasa poate fi organizată astfel:

 frontal – în timpul activităţilor de transmitere de noi cunoştinţe, de

verificare, de explicare a sarcinilor de lucru, a temelor pentru acasă
 pe grupe – în timpul efectuării experimentelor
 individual – rezolvare de exerciţii: operaţii cu logaritmi, radicali, puteri,
conversia numerelor dintr-o baza în alta, operaţii aritmetice cu numere în
baza 2 şi/sau 16.

Demonstraţia – pentru pregătirea lucrării de laborator; se demonstrează cum se

foloseşte multimetrul digital, generator de semnale, osciloscop catodic
Observaţia dirijată – urmăreşte etapele montării şi fixării aparaturii de laborator,
activitatea elevilor în timpul efectuării lucrării (dacă îşi notează sau nu concluziile, dacă
reprezintă fidel tipurile de undă văzute pe ecran

Conversaţia euristică – în secvenţele de verificare şi/sau la transmiterea noilor

cunoştinţe .

Exerciţiu - prin efectuarea calculelor date în fişa de lucru

Tema 2. Transmisia şi recepţia datelor în reţea
Fişa suport 2.3. – Transmisia datelor în reţele cablate şi în reţele fără fir

Ce?

1. Transmiterea datelor în reţele cablate

Noţiuni introductive

Notaţia unui standard Ethernet

Tipuri de transmisii

Standarde Ethernet

Extinderea reţelelor 10Base2 şi 10Base5 cu repetoare şi punţi

Comparaţie între standardele 802.3, 802.4 şi 802.5

2. Transmisii în reţele wireless

Reţele Wireless – generalităţi

Infraroşu

Unde radio

Bluetooth

Reţele de tip Ad-Hoc şi de tip Infrastructură

Se recomandă reactualizarea cunoştinţelor despre: modelul OSI, TCP/IP, tipuri de

transmisii, pachete (rolul pachetelor în comunicaţia din reţea, crearea pachetelor,
adresare, dirijare), cadre (formatul cadrelor), repetoare, concentratoare (hub), punţi
(bridge-uri), comutatoare (switch-uri), routere.

1.Transmiterea datelor în reţele cablate

1.1. Noţiuni introductive

În domeniul reţelelor de calculatoare, următoarele grupuri au stabilit standarde: IEEE

(Institute of Electrical and Electronics Engineers), UL (Underwriters Laboratories), EIA
(Electronic Industries Alliance), TIA (Telecommunications Industry Association. Pe lângă
aceste standarde, se aplică şi cele locale referitoare la construcţii, siguranţă, prevenirea
incendiilor.

Ethernetul este un standard pentru o familie de tehnologii de reţele. Tipuri diferite de

Ethernet folosesc cabluri şi plăci de reţea complet diferite.
Proiectanţii standardului Ethernet s-au confruntat cu o serie de probleme: cum să trimită
datele prin fir, cum să identifice calculatoarele expeditor şi destinatar, cum să determine
calculatorul care ar trebui să utilizeze la un moment dat cablul partajat. Aceste
probleme au putut fi rezolvate prin utilizarea cadrelor de date care conţineau adrese
MAC (Media Access Control) pentru identificarea calculatoarelor din reţea şi folosind un
proces numit CSMA/CD (Carrier Sense Multiple Access with Collision Detection –
acces multiplu cu sesizarea purtătoarei şi evitarea coliziunilor) pentru a determina care
dintre sisteme ar trebui să acceseze cablul la un moment dat.

În ce constă CSMA/CD? Dacă două sau mai multe gazde încep să transmită în acelaşi
timp se spune că a avut loc o coliziune. Când se întâmplă acest lucru gazdele care au
produs coliziunea o pot detecta şi trimit un semnal de bruiaj astfel încât fiecare gazda să
afle care este situaţia. După aceea, staţiile care au generat coliziunea nu mai transmit
nimic pentru o perioadă de timp aleasă aleator; apoi pot începe să retransmită. Un
algoritm special cunoscut sub numele de algoritmul back-off este folosit pentru a calcula
această perioada de timp. În final fiecare staţie a reţelei va avea posibilitatea să transmită
date, dar spre deosebire de reţelele token-passing, Ethernet-ul nu este determinist (nu se
poate calcula cât timp trebuie să aştepte un computer până poate transmite).

Ethernet-ul este o reţea de difuzare. Acest lucru înseamnă că toate gazdele dintr-o reţea
pot vedea frame-urile nodului care transmite, dar numai gazda care deţine adresa MAC
ce se potriveşte cu destinaţia din câmpul destinaţie va procesa datele transmise. Restul
gazdelor le vor ignora.

Comitetul IEEE 802.3, ajungând la concluzia că nu există o soluţie unică de cablare

funcţională în orice situaţie, a stabilit mai multe standarde de cablare cum ar fi:
10Base5, 10Base2, 10BaseT, 10BaseTX. Cu timpul, datorită evoluţiei reţelelor, au mai
apărut şi altele.

Standardele Ethernet pot fi aplicate în diverse medii fizice de transmisie rezultând mai
multe variante, cu transmisie în banda de bază (BB - BaseBand, notată simplu BASE)
sau cu modulare şi demodulare şi transmisie în bandă largă (Broadband notată
BROAD), la 10 Mbps pe segmente de reţea de maximum 3600 metri (notaţie:
10Broad36).

1.2. Notaţia unui standard Ethernet include:

 pe prima poziţie valoarea vitezei de transmisie exprimată în Mbps (Mega bits

per second)
 specificaţia benzii de transmisie (BASE sau BROAD)
 un simbol asociat mediului de transmisie, lungimii segmentului de cablu exprimate
ca multiplu de 100 metri sau lungimii de undă a undei luminoase folosite

Exemplu:

10 Base 5
10Mbps 500 metri
Viteza: Distanţa:
Transmisie în banda de bază
Tipul de semnal:
 Fig. 2.3.1 – Notaţia standardului Ethernet

T - cablu torsadat (twisted pair), ecranat (STP - Shielded Twisted Pair sau FTP
-Foiled Twisted Pair) sau neecranat (UTP - Unshielded Twisted Pair);

F - fibră optică (fiber);

C - cablu coaxial (coaxial);

2 - cablu coaxial subţire cu segmente de lungime maximă 200 m;

5 - cablu coaxial gros cu lungime maximă a segmentului de 500 m;

S - fibră optică cu lungime de undă mică (short wavelength);

L - fibră optică cu lungime de undă mare (long wavelength).

1.3. Tipuri de transmisii

În funcţie de posibilităţile de vehiculare direcţionată a datelor, sunt cunoscute trei tipuri

fundamentale de transmisii: simplex, semi-duplex (half-duplex), duplex (full-duplex).

simplex semi-duplex duplex

Fig. 2.3.2 - Tipuri de canale de comunicaţie

Simplex - transmisie intr-un singur sens, de la A către B, specifice terminalelor de

supervizare

Semi-duplex (half-duplex) - transmisia de la A către B, sau de la B către A, dar

alternativ şi nu simultan.

Duplex sau full-duplex - transmisia simultană de la A către B şi de la B către A.

Un caz particular îl constituie transmisia de tip echoplex pe canale full-duplex, care

constă în retransmisia înapoi a caracterului recepţionat, efect similar cu ecoul.
Echoplexarea este utilă pentru detectarea şi corectarea erorilor.
1.4. Standarde Ethernet

Tab. 2.3.1 – Reţele Ethernet

Standard Caracteristici Avantaje Dezavantaje

10Base5 Viteza: 10 Mbps - cablul Thicknet are cea - costul pe metru liniar
Tipul de semnal: banda de bază (pe cablu există mai bună protecţie dintre este foarte ridicat în
un singur semnal) toate cablurile utilizate de comparaţie cu alte sisteme
Distanţa: 500 metri pe segment obicei pentru reţele Ethernet de cablare
Topologie: magistrală de 10 Mbps, motiv pentru - deoarece cablul
Comunicarea între staţiile se realizează prin care este recomandat Thicknet este gros şi foarte
transceivere externe la care sunt ataşate cabluri pentru medii cu interferenţă rigid, se pozează în
sau de segmente. Transceiver-ul extern este ridicată majoritatea cazurilor prin
conectat la un NIC (Network Interface Card) - acest standard a stat la tavan şi au adaptate cabluri
printr-un cablu baza dezvoltării ulterioare a verticale (de coborâre)
- foloseşte cablu coaxial gros RG-8, numit şi standardelor de reţea din folosite pentru a conecta
Thick Ethernet sau Thicknet, de cele mai multe familia Ethernet cablul de magistrală la
ori de culoare galbenă, cu impedanţa de plăcile de reţea
50±2Ω - numărul de calculatoare
- viteza de propagare a semnalului: minim conectate pe segment (100)
0,77c; este mai mare decât la
- atenuarea: maxim 17 dB/km (8,5 dB pe tot 10Base2
tronsonul de cablu) la 10 MHz şi maxim 12 - prezintă toate
dB/km (6 dB pe tot cablul) la 5 MHz dezavantajele reţelelor
- cablul trebuie conectat la împământare magistrală
într-un singur punct; atât cablul cât şi
elementele legate de el trebuie să fie izolate
faţă de pământ sau faţă de alte conductoare
- conectorii – AUI (Attachement Unit
Intreface)
- limita maximă de lungime a segmentelor
10Base5 este de 500 metri
- nodurile 10Base5, spre deosebire de
nodurile din alte sisteme de cablare, nu se
conectează direct la cablul de magistrală;
Standard Caracteristici Avantaje Dezavantaje
plăcile de reţea 10Base5 folosesc un conector
DB mamă cu 15 pini (numit conector AUI)
pentru a se conecta la un transceiver extern
- nodurile trebuie să fie spaţiate la intervale
de 2,5 metri – cablurile sunt marcate cu o
bandă neagră la fiecare 2,5 metri pentru a
facilita instalarea
- lungimea maximă a cablului dintre o placă
de reţea şi un transceiver este de 50 metri, cu
menţiunea că această distanţă trebuie să fie
multiplu de 2,5 metri
- între dispozitive se pot utiliza maximum 2
repetoare
- la fiecare segment 10Base5 pot fi ataşate
maximum 100 de staţii
- ambele capete ale segmentului de cablu
trebuie să fie încheiate cu un terminator de 50
ohmi
-
10Base2 Viteza: 10 Mbps - costul pe metru liniar - permite conectarea unui
Tipul de semnal: banda de bază (pe cablu există este mic în comparaţie cu număr mic de calculatoare
un singur semnal) cablul Thicknet, ceea ce pe segment, mai mic decât
Distanţa: 185 metri pe segment face ca reţeaua 10Base2 la 10Base5
Topologie: magistrală per total să fie mai ieftină - viteza de transmisie
- foloseşte cablu coaxial subţire RG-58, decât 10Base5 (10Mbps) mică în raport cu
numit şi Thin Ethernet sau Thinnet, cu - cablul este flexibil, reţelele Fast Ethernet şi
diametru de 0,2", este flexibil şi subţire, putându- făcând instalarea mai Gigabit Ethernet, egală însă
se conecta direct pe placa NIC prin intermediul uşoară decât în cazul cu cea din 10Base5
unui conector T de tip BNC; se poate folosi reţelelor 10Base5 - o întrerupere a
însă şi varianta cu transceiver separat de placa - deşi uzat moral, cablului magistrală duce
de interfaţă; prezintă o impedanţă de 50±2Ω standardul 10Base2 de regulă la oprirea
- atenuarea maximă pe segment de 8,5dB împreună cu 10Base5 stau funcţionării întregii
la 10MHz, sau de 6dB la frecvenţa de 5MHz la baza dezvoltării ulterioare reţele
Standard Caracteristici Avantaje Dezavantaje
- viteza minimă de propagare a semnalului a standardelor de reţea
electric în cablu de 0,65c, cu c viteza luminii
- cablu coaxial RG-58 cu conectoare BNC
se conectează la conectoarele T din fiecare
nod
- nodurile de la capetele cablului de
magistrală trebuie să aibă instalat un
terminator la unul din capetele conectorului T
- obligativitatea folosirii de terminatori de
segment, cu impedanţă de 50Ω, pentru
blocarea interferenţelor; unul dintre ei
trebuie să fie cuplat la împământare
- nu pot fi mai mult de 30 de noduri pe
segment
- nodurile trebuie să fie spaţiate la intervale
de cel puţin 0,5 metri
- standardul 10Base2 oferă o metodă ieftină
şi rapidă de a conecta în reţea un număr mic
de calculatoare folosind cablu coaxial şi
metoda Ethernet, motiv pentru care 10Base2
deţine încă un procent destul de mare de
instalări în zona reţelelor mici
- păstrează mecanismele de bază Ethernet:
CSMA/CD, adresele MAC şi formatul de cadru
Ethernet

10Base-T Viteza: 10 Mbps - raportul - lungimea maximă a unui

Tipul de semnal: Base - semnifică faptul că cost/performanţă foarte bun
transmisia este baseband (banda de bază). În - foloseşte cablu UTP,
transmisia baseband, întreaga lăţime de bandă a mult mai ieftin decât cablul
cablului este folosită pentru un singur tip de coaxial
semnal - costurile de instalare
T: indică tipul de cablu utilizat – cablu bifilar sunt foarte mici în
segment de cablu 10BASE-
T este de doar 100 m
- cablurile sunt
susceptibile la interferenţe
electromagnetice (EMI)
- dacă distribuitorul nu
Standard Caracteristici Avantaje Dezavantaje
torsadat, mai exact cablu bifilar torsadat comparaţie cu fibra optică mai este alimentat sau dacă
neecranat cunoscut ca UTP - oferă avantajul folosirii segmentul propriu-zis se
Topologie: stea fizică şi magistrală logică cablării existente, realizată întrerupe în interiorul
pentru sistemul telefonic; distribuitorului, atunci este
- este identic cu 10Base2 şi 10Base5, este deci o cablare ieftină şi afectată întreaga reţea
excepţie făcând tipul de cablu şi topologia sigură - foloseşte numai două
- viteza de propagare a semnalului electric - cablurile sunt subţiri, din cele patru perechi de
este de cel puţin 0,585c flexibile şi mai uşor de fire din cablul torsadat
- atenuarea este de maxim 11,5dB instalat decât cablul coaxial - apar probleme legate de
- sistemele de calcul identifică în continuare - echipamentul şi cablurile eventualele erori de
celelalte sisteme după adresele MAC şi sunt uşor de îmbunătăţit depăşire a capacităţii de
folosesc tehnologia CSMA/CD - foloseşte aceleaşi cadre memorie urmate de
- foloseşte cablu UTP de Cat 3 sau mai mult ca standardele Ethernet pierderea datelor
şi conectori RJ-45 anterioare - un distribuitor 10Base-T
- in timp ce în reţelele 10Base2 şi 10Base5, - dacă un cablu de nu poate să conecteze mai
legătura dintre calculatoare se realizează prin legătură dintre distribuitor şi mult de 1024 de
segmente care parcurg întreaga reţea, în un nod se întrerupe, calculatoare, nici nu ar fi
reţeaua 10Base-T, se păstrează segmentul întreruperea afectează doar recomandat mai mult
însă este compactat într-un distribuitor calculatorul respectiv pentru deoarece costul
- distribuitorul conţine în interior o placă cu că segmentul Ethernet distribuitorului ar fi foarte
circuite care asigură aceleaşi funcţii ca şi propriu-zis nu este întrerupt mare iar performanţele
segmentele de cablu coaxial din 10Base2 şi - protocol de comunicaţie reţelei ar scădea datorită
10Base5 simplu coliziunilor excesive
- distribuitorul este un repetor multiport – - staţiile pot fi conectate la
repetă semnalul primit de la un port către toate reţea în timpul funcţionării
celelalte porturi; un distribuitor mic are 4 porturi acesteia
iar un distribuitor mare poate avea 48 porturi - utilizează cabluri pasive,
(se montează într-un dulap numit rack) fără modemuri
- distribuitoarele mari preiau curent direct de - uşurinţa în instalarea,
la o priză de alimentare în timp ce gestionarea şi
distribuitoarele mici dispun de adaptoare de modernizarea reţelei,
curent alternativ aceasta fiind modelul ideal
- limita cea mai importantă de distanţă pentru reţelele dedicate
Standard Caracteristici Avantaje Dezavantaje
pentru reţelele 10Base-T este distanţa dintre grupurilor de lucru
distribuitor şi calculator: cablul cu perechi - lungimea de maxim
torsadate care conectează calculatorul la 100m, în timp, a fost mărită
distribuitor nu trebuie să depăşească 100 metri datorită folosirii cablurilor
- metode de interconectarea mai multor UTP de categoria 5,
distribuitoare: 1. cablu coaxial şi 2. cabluri pentru care diafonia şi
crossover (încrucişat) atenuarea au scăzut mult -
- dimensiunile unei reţele 10Base-T se se poate lucra aici până la
calculează cu regula 5-4-3 care stabileşte că 165m
într-un domeniu de coliziuni două noduri
oarecare nu pot fi separate de mai mult de 5
segmente, 4 repetoare şi 3 segmente populate
Fast Ethernet cele mai importante versiuni sunt 100Base-T pentru cablu şi 100BaseFX pentru fibră optică.
100 Base-T Viteza: 100 Mbps
are două Tipul de semnal: banda de bază
variante T – cablu torsadat
principale: Topologie: stea
100Base-TX şi - foloseşte cablu UTP CAT 3, 4, 5 (4 fire) şi conectori RJ-45
100Base-T4 - lungimea maximă a segmentului: 100 m
- suportă transmisie full-duplex; semnalizări la 25 MHz
- plăcile de reţea 100Base-T sunt notate 10/100 FastEthernet, adică pot fi utilizate la ambele valori ale
vitezei de transmisie dar nu simultan
100BASE-TX Viteza: 100 Mbps - la 100 Mbps, rata de - lungimea maximă a unui
Tipul de semnal: banda de bază transfer a 100BASE-TX este segment 100BASE-TX este
T – cablu torsadat de 10 ori mai mare decât de doar 100m
X - admite funcţia de autonegociere cea a 10BASE-T - cablurile sunt
Topologie: stea magistrală - 100BASE-TX foloseste susceptibile la interferenţe
- foloseşte cablu UTP CAT 5 (4 fire – 2 cablu torsadat care este electromagnetice (EMI)
perechi) sau STP şi conectori RJ-45 ieftin şi uşor de instalat - costuri duble faţă de
- este mult mai rapid decât 10BASE-T şi are - răspunde cererilor mari reţelele Ethernet de 10Mbps
o lăţime de bandă teoretică de 100 Mbps de lăţime de bandă ale - diametrul reţelei este de
- transmisie full-duplex la 100 MHz aplicaţiilor moderne, cum ar doar 205 m mult mai mic
- transmisie half-duplex la 200 MHz fi conferinţe video şi decât al reţelelor Ethernet
Standard Caracteristici Avantaje Dezavantaje
- în ultimii ani, 100Base-TX a eliminat de pe streaming audio, care de 10Mbps (2.5Km)
piaţă 100Base-T4, iar în prezent necesită viteze de transfer - nivelul de securitate este
echipamentele 100Base-TX sunt marcate crescute scăzut
100Base-T - permite utilizarea - nu e interschimbabilă cu
cablării existente a unei 100Base-T4, atât
reţele 10BaseT; distribuitorul cât şi placa de
modernizarea şi adaptarea reţea trebuie să fie
la cerinţele 100Base-TX se 100Base-TX
realizează prin simpla
înlocuire a distribuitoarelor
şi a plăcilor de reţea
100 Base-T4 Viteza: 100 Mbps - asigură o rată de - limita de distanţă de 100
Tipul de semnal: banda de bază transfer mare prin utilizarea m este inadecvată pentru
T – cablu torsadat celor 4 perechi de fire reţelele care acoperă clădiri
4 – foloseşte cele 4 perechi (8 fire) - ca şi 100Base-TX, mari sau campusuri
Topologie: stea permite utilizarea cablării - cabluri UTP nu sunt
- foloseşte cablu UTP CAT 3,4,5 (8 fire) şi existente a unei reţele ecranate electric şi astfel
conectori RJ-45 10BaseT sunt inadecvate pentru
- lungimea maximă a segmentului: 100 m reţelele situate în locaţii cu
- nu admite transmisii full-duplex niveluri ridicate de
interferenţă electrică
- nivelul de securitate este
scăzut, fiind uşor de
interceptat
- nu e interschimbabilă cu
100Base-TX
Gigabit
Ethernet
1000BASE-T Topologie fizică stea, logică magistrală - arhitectura 1000BASE-T - lungimea maximă a unui
- foloseşte cablu UTP CAT 5 (8 fire) şi oferă suport pentru transfer segment 1000BASE-T este
conectori RJ-45 de date la viteze de 1 Gbps. de doar 100m
- lungimea maximă a segmentului: 100 m La 1 Gbps, este de 10 ori - este susceptibil la
- nu admite PoE mai rapid decât Fast interferenţe
Standard Caracteristici Avantaje
- în cazul cablului UTP se pot transmite date Ethernet şi de 100 de ori -
pe patru fire, pe fiecare cu o viteză de 250 mai rapid decât Ethernet.
Mbps; similar, la recepţie se folosesc celelalte Aceasta viteză sporită face
patru fire disponibile din cablu posibilă implementarea -
aplicaţiilor ce au nevoie de
lăţime de banda mare, cum
ar fi video live
- arhitectura 1000BASE-T
suporta interoperabilitatea
cu 10BASE-T şi 100BASE-
TX
- creşterea vitezei este
posibilă printr-o folosire
eficientă a benzii de
transmisie, cu transmisie pe
toate căile din cablu
1000 Base-CX Topologie: stea - costuri foarte scăzute
- foloseşte cablu STP şi conectori RJ-45
- lungimea maximă a segmentului: 25 m
- standardul permite două tipuri de
conectoare: conectoare trapezoidale: cu
Dezavantaje
plăcile de reţea Gigabit
şi switchurile Gigabit sunt
scumpe
este de asemenea
nevoie de echipament
suplimentar
- cablul UTP de categoria
5 are proprietăţi electrice la
limită pentru realizarea unei
viteze de transmisie de 1
Gbps pe distanţe de 100 m.
Utilizarea cablurilor cu
calităţi superiore, cat 6 sau
7, ar fi condus la un
standard cu posibilităţi de
aplicare efectivă extrem de
redusă deoarece 99% din
cablajele existente sunt de
categorie 5 sau 5 extins.
Standardele IEEE 802.3
sunt deosebit de pragmatice
şi ele urmăresc nu doar
standardizarea unui
domeniu ci şi posibilitatea de
implementare efectivă şi de
realizarea unor produse
industriale cu succes
comercial
- lungimea maximă a unui
segment 1000BASE-CX
este de doar 25m
-
Standard Caracteristici
9 pini (identice cu cele utilizate pentru
porturile seriale) sau nişte conectoare cu
8 pini asemănătoare, dar incompatibile,
cu RJ45
10Gbps - asigură conectare locală de mare viteză
Ethernet între switch-uri de mare capacitate
- Permit conectarea geografică a LAN
dispersate şi construirea de MAN şi WAN
- la un cap la altul
Avantaje Dezavantaje
- conversie nu tocmai -
scumpă, ca urmare a cererii
de bandă
- Reţeaua e Ethernet de
- oferă politici de trafic
- pune la dispoziţia user-
ilor şi a provider-ilor
tehnologii avansate de trafic
- oferă o varietate de
interfeţe optice
- optimizează modul de
operare şi costurile pentru
LAN, MAN, sau WAN
- distanţa maximă de la
300 m la 40 km
- Mod Full-duplex
 1.5. Extinderea reţelelor 10Base2 şi 10Base5 cu repetoare şi punţi

Unele reţele funcţionează perfect în limitele standardelor 10Base2 şi 10Base5. În

cazul în care reţeaua trebuie să răspundă unor noi cerinţe cum ar fi: distanţe mari,
mai multe calculatoare conectate, capacitatea de a combina sisteme de cablare
diferite, toleranţă mai mare la defectări, se adaugă dispozitive speciale denumite
repetoare şi punţi.

Avantajele utilizării repetoarelor:

- se măreşte distanţa totală pe care o poate acoperi reţeaua mărind distanţa dintre
sisteme prin legarea împreună a două segmente – astfel pentru 10Base2
distanţa maximă care poate separa două sisteme aflate în segmente diferite este
2x185 = 370 metri, în timp ce pentru 10Base5 este 2x500 = 1000 metri
- creşte toleranţa reţelei la defectări, limitând efectul întreruperilor de cablu doar la
segmentul în care s-a produs defecţiunea
- oferă mai multă flexibilitate în proiectarea reţelelor permiţând să se combine
tipuri diferite de cablu în aceeaşi reţea - de exemplu, un repetor poate să
conecteze fără probleme un segment 10Base2 cu un segment 10Base5, el fiind
livrat atât cu conectoare AUI cât şi cu conectoare BNC

Limitele repetoarelor

- repetoarele operează doar la nivelul fizic (Nivelul I) al modelului OSI

- repetoarele nu gestionează şi nici nu reduc traficul din reţea

Avantajele utilizării punţilor

- punţile retransmit traficul pe baza adreselor MAC conţinute în fiecare cadru de

date
- punţile învaţă adresele MAC ale calculatoarelor din fiecare reţea prin ascultarea
cablului

Limitele punţilor

- operează la nivelul 2 (Data Link) al modelului OSI

- pot conecta două reţele doar dacă folosesc acelaşi tip de cadre de date
( exemplu: Ethernet cu Ethernet şi Token Ring cu Token Ring)

În prezent, se studiază posibilităţile de realizare a transmisiei la 10 Gbps, prin

tehnologii denumite 10 Gigabit Ethernet şi notate simplu 10 G. Problemele care trebuie
rezolvate vizează creşterea vitezei de transmisie în condiţiile menţinerii distanţelor
maxim admise în standardele anterioare. Standardele GigaEthernet şi 10 Giga Ethernet
folosesc toate cele 8 fire din cablul UTP.

Toate standardele marcate cu X la sfârşit admit funcţia de autonegociere prin care orice
dispozitiv care lucrează pe baza unui astfel de standard, poate detecta modurile posibile
de funcţionare ale dispozitivului cu care comunică în reţea, astfel încât să se
determine modurile comune şi posibilităţile optime de comunicare. Funcţia de
autonegociere este proiectată să asigure compatibilitatea dintre dispozitive care
transmit cu viteze diferite (1 Mbps, 10 Mbps, 100 Mbps, 1000 Mbps).
1.7. Comparaţie între standardele 802.3, 802.4 şi 802.5

Standardele 802.3, 802.4 şi 802.5 sunt considerate fundamentale pentru definirea şi

problematica reţelelor locale, motiv pentru care s-a acordat o importanţă deosebită
studierii comparative a metodelor de acces la mediu utilizate şi a performanţelor
efective ale celor trei tipuri de reţele.

Deşi, în linii mari cele trei tipuri de reţele au performanţe relativ similare, la nivel de
implementări apar deosebiri.

Tab. 2.3.2 - Comparaţie între standardele 802.3, 802.4 şi 802.5

Standardul / Reţeaua Avantaje Dezavantaje

Reţeaua 802.3 (reţea ■ utilizarea unor medii de ■ necesită circuite
Ethernet) este cel mai transmisie ieftine şi electronice analogice
folosit şi cunoscut tip de diversificate ■ are limitări importante
LAN. Împotriva tuturor ■ algoritmul de acces la privind lungimea totală a
deficienţelor sale, rămâne mediu este de tip reţelei şi lungimea
importantă pentru evoluţia CSMA/CD, simplu, se segmentelor
LAN, chiar şi în cazul comportă bine la încărcări ■ lungimea cadrului este
reţelelor de mare viteză mici şi medii limitată inferior la 64 octeţi
şi superior la 1500 octeţi,
ceea ce-i conferă o
lungime mică în raport cu
cadrele reţelelor Token
Bus şi Token Ring
■ algoritmul de acces la
mediu este deficitar în
cazul unor încărcări mari –
condiţii în care viteza de
lucru scade de la 10Mbps
aproape la jumătate
■ acelaşi algoritm este
nedeterminist - nu permite
estimarea timpului de
aşteptare pentru acces şi
nu tratează priorităţile,
ceea ce-l face inutilizabil
pentru lucrul în timp real
sau pentru reţelele
industriale

Reţeaua 802.4 a fost ■ algoritmul de acces la ■ comportament mai puţin

concepută pentru mediu este de tip Token satisfăcător la încărcări
automatizarea benzilor de Bus şi permite tratarea slabe ale reţelei
producţie. priorităţilor şi rezolvarea ■ protocolul este complex şi
deterministă a accesului la dificil de implementat în
mediu mod corect şi complet
■ se comportă bine la ■ nu admite utilizarea fibrei
încărcări mari ale reţelei optice
■ reţeaua poate fi cadrele au o lungime
 Standardul / Reţeaua Avantaje Dezavantaje
configurată pentru a oferi maximă limitată la
lăţime garantată de bandă aproximativ 8000 octeţi şi o
structură incompatibilă cu
reţelele 802.3
Reţeaua 802.5 sau Token ■ algoritmul de acces la ■ folosirea controlului
Ring mediu este de tip Token centralizat, prin monitorul
Ring tratează priorităţile şi activ
are caracter determinist ■ cadrul reţelelor 802.5 nu
■ se comportă excelent la este compatibil cu cadrele
încărcări mari ale reţelei şi reţelelor 802.3 sau 802.4
bine la trafic scăzut ( dacă
se folosesc variante cu
eliberarea anticipată a
jetonului)
■ oferă fiabilitate ridicată
■ reţeaua este uşor de
întreţinut
■ suportă medii diferite de
transmisie
■ cadrele de date sunt de
lungime flexibilă fără să
aibă limitări prestabilite

Tab. 2.3.3 - Comparaţii reţele

Parametri 10BASE5 10BASE2 10BASET 10BROAD36

mediu Cablu coaxial Cablu coaxial Fire torsadate Cablu coaxial
transmisie 50Ω 50Ω 75Ω
mod transmisie Baseband Baseband Baseband Broadband
(Manchester) (Manchester) (Manchester) (DPSK)
rata datelor 10 10 10 10
(Mbps)
lung. max. 500 185 100 1800
segment (m)
lungime max. 2500 925 500 3600
reţea (m)
noduri per 100 30 - -
segment
distanţa între 2.5 0.5 - -
noduri (m)
diametrul 10 5 0.4-0.6 -
cabului (mm)
slotTime 512 512 512 512
(perioade bit)
interval interbloc 9.6 9.6 9.6 9.6
(µ s)
nr. max. 16 16 16 16
încercări
retransmisie
 limită 10 10 10 10
dezactivare
lung. max. bloc 1518 1518 1518 1518
(octeţi)
lung. min. bloc 64 64 64 64
(octeţi)

Chiar dacă mai există elemente 10Base2 şi 10Base5 în unele reţele, utilizarea
topologiei stea-magistrală pentru reţelele Ethernet bazate pe cablu UTP şi pe fibră
optică, permite realizarea unor reţele mai fiabile, mai flexibile. Modul de operare full-
duplex, capacitatea de a folosi segmente de mare viteză, punţile, routerele şi
comutatoarele sunt elemente care conduc la construirea unor reţele rapide şi stabile.
Acestea sunt motivele pentru care cablul UTP şi fibra optică au eliminat din competiţie
cablul coaxial şi deţin supremaţia în domeniul reţelelor.

2. Transmisii în reţele wireless

2.1. Reţele Wireless – generalităţi

Fig. 2.3.3 - WLAN

WLAN (reţea locală fără fir sau Wireless Local Area Networks) este unu tip de reţea
locală care a cunoscut o dezvoltare considerabilă în ultima perioadă şi care promite noi
realizări în viitorul apropiat.

Este o alternativa la reţeaua LAN prin cablu, într-o clădire sau un grup de clădiri
apropiate. Folosind undele electromagnetice, dispozitivele WLAN transmit şi primesc
date prin aer, eliminând necesitatea cablurilor şi transformând reţeaua într-un LAN
mobil.

În reţelele locale fără fir sunt definite prin standarde două medii diferite de comunicaţie:

1. lumina în spectral infraroşu, 900nm

2. unde radio în diferite benzi de frecvenţă din domeniul GHz

Standardul pentru reţelele fără fir este 802.11. Obiectivele acestuia sunt:

 găsirea unei benzi de frecvenţe care să fie disponibile, de preferinţă la nivel

mondial
 tratarea faptului că semnalele radio au o acţiune limitată
  asigurarea menţinerii confidenţialităţii utilizatorului

De obicei, plăcile de reţea de la diferiţi producători sunt incompatibile. Pentru a se

putea realiza comunicare între două astfel de NIC-uri se instalează un access point
(AP). AP-urile primesc, stochează şi transmit date de la/către aparatele din WLAN şi
cele din LAN, cele mai multe dintre acestea acţionează pe o rază de 90 până la 300
metri.

2.2. Infraroşu

Soluţia bazată pe infraroşu foloseşte transmisiuni cu difuzare (fără vizibilitate directă) la

0,85 sau 0,95 microni. Sunt permise două viteze 1Mbps şi 2 Mbps (la fiecare se
folosesc codificări diferite).

Dezavantaje:

 semnalele infraroşii nu trec prin ziduri

 lărgimea de bandă redusă
 lumina soarelui afectează semnalele în infraroşu
 limitarea razei de acoperire la o singură încăpere
 variante simplificate ca IrDA (Infrared Data Association) cu rate de transfer de
până la 4Mbps nu pot fi considerate reţele locale, ele asigurând doar
interconectarea a două dispozitive
 particularitatea de propagare a luminii în linie dreaptă presupune ca dispozitivele
participante să fie vizibile între ele fără nici un fel de obstacol
 propagarea prin reflexii, din pereţi, pune noi probleme datorita fenomenului de
interferenţă între unda directă şi cea reflectată

Avantaje:

Deşi puţin utilizată în prezent varianta infraroşu ar putea să se dezvolte în viitor datorită
unei proprietăţi care împiedică utilizarea ei pe moment şi anume aceea de a nu părăsi
un spaţiu limitat de pereţi. Această limitare în propagare contribuie semnificativ la
creşterea securităţii reţelei, calitate dificil de obţinut în cazul utilizării undelor radio şi
care în viitor, pe măsura rezolvării problemei de interferenţă şi a scăderii costurilor
această, va face din varianta infraroşu o opţiune viabilă în reţele fără fir.

2.3. Unde radio

Undele radio reprezintă cel mai răspândit mod de comunicare wireless, datorită
următoarelor proprietăţi:

 trec cu uşurinţă prin pereţi şi alte obiecte solide

 sunt omnidirecţionale - se pot propaga în orice direcţie de la sursă deci nu este
nevoie de o aliniere fizică a transmiţătorului cu receptorul
 sunt supuse la interferenţe datorate motoarelor şi altor echipamente electrice
 proprietăţile undelor sunt dependente de frecvenţă:
 la frecvenţe joase undele radio se propagă bine prin obstacole, dar
puterea semnalului scade mult cu distanţa de la sursă

 la frecvenţe înalte, undele radio tind să se propage în linie dreaptă şi să

ricoşeze din obstacole; de asemenea sunt absorbite de: picăturile de
ploaie
  în benzile de frecvenţă mai joase (VLF, LF şi MF) undele radio urmăresc curbura
Pământului
 în benzile de frecvenţă mai înalte (HF, VHF şi UHF) undele radio tind să fie
absorbite de Pământ, cele care trec ating ionosfera (100-500km), fiind refractate
de aceasta şi trimise înapoi spre Pământ

Fig. 2.3.4 - Propagarea semnalelor radio

Avantaje:

 sunt posibile rate de transfer de până la 100Mbps funcţie de echipament şi

standardul de funcţionare
 distanţe mai mari de ordinul kilometrilor pot fi străbătute cu ajutorul unor antene
speciale
 în viitor se aşteptă creşterea ratei de transfer până la ordinul sutelor de Mbps
 ariile de acoperire sunt de raze de ordinul zecilor sau sutelor de metri şi pot fi
penetraţi chiar şi pereţi de diferite grosimi, e drept cu scăderea ratei de transfer

Dezavantaje:

 rata de transfer depinde de distanţa dintre receptor şi emiţător şi scade odată cu

distanţa
 securitatea în reţea este scăzută - necesită măsuri de securitate complementare

Benzi de frecvenţă

Benzile de frecvenţă radio sunt considerate resurse naturale şi exploatarea lor este
legată de o licenţă de utilizare. Prin derogare benzile de 2,4GHz şi 5GHz sunt exceptate
de la această regulă şi pot fi utilizate de oricine fără licenţă. Utilizarea benzii de 3.5GHz
este condiţionată de posesia unei licenţe de emisie radio.

În implementarea unei reţele fără fir alegerea benzii de frecvenţă, utilizate trebuie făcută
ţinând cont de următoarele considerente: bandă fără licenţă - implementare rapidă fără
costuri de licenţiere dar aceeaşi bandă poate fi utilizată şi de alţii ceea ce duce la
interferenţe şi scăderea ratei de transfer; bandă cu licenţă - proces birocratic de
licenţiere cu costuri suplimentare iniţiale şi recurente dar se asigură o exclusivitate de
utilizare care va menţine în timp rata de transfer.
2.4. Bluetooth

Bluetooth este o tehnologie de comunicaţie fără fir, pe distanţe scurte, utilizabilă

oriunde în lume, prin intermediul căreia se pot transmite voce şi date. Pentru
Bluetooth, în funcţie de puterea pe care o dezvoltă şi de distanţa maximă la care pot
comunica dispozitivele, au fost definite trei clase de funcţionare:

 Clasa 1: putere mare de emisie de 100 mW, distanţă de 100 m.

 Clasa 2: putere medie de emisie de 2.5 mW, distanţă de ordinul zecilor de metri.
 Clasa 3: putere mică de 1 mW, distanţă de până la 10 metri.

Avantajele tehnologiei Bluetooth sunt:

 uşurinţa de realizare a unei reţele ad-hoc

 simplitatea şi diversitatea echipamentelor
 lipsa cablurilor inclusiv a celor care conectează perifericele la un computer
(imprimante, scanere, tastaturi, mouse şi altele).
 permit reducerea efectelor interferenţelor cu alte emiţătoare care lucrează în
aceeaşi bandă de frecvenţe prin utilizarea unor tehnici de extensie de spectru cu
salturi de frecvenţă (FHSS - Freqnency Hopping Spread Spectrum), cu 79 de
canale
 sincronizarea transmisiei se realizează automat, cu pachete de tip „beacon"
 banda de frecvenţe din spectrul radio în care operează tehnologia Bluetooth
este, cu câteva excepţii, fără licenţă în întreaga lume şi, ca urmare,
echipamentele care folosesc această tehnologie pot lucra fără să necesite
modificări, indiferent unde se află utilizatorul echipamentului.

Dezavantaje:

 asigură comunicarea pe distanţe mici

2.5. Reţele de tip Ad-Hoc şi de tip Infrastructură

Reţele fără fir pot opera în două moduri: Ad-Hoc sau Infrastructură.

Modul de lucru Ad-Hoc este un mod simplu chiar simplist şi este utilizat atunci când se
doreşte conectarea temporară a două sau mai multe dispozitive într-o reţea simplă. În
acest mod de operare nu există dispozitive dedicate cu funcţii de management ci fiecare
nod trebuie să înglobeze aceste funcţii. Acest mod de lucru permite însă comunicarea
doar între dispozitivele care sunt în conexiune fizică directă, receptorul este în raza de
acţiune a emiţătorului. Dispozitive care nu sunt direct conectate pot comunica doar dacă
sunt prevăzute noduri cu funcţii speciale de releu între noduri fără conexiune directă.

În reţele de tip Infrastructură există două tipuri de dispozitive: Puncte de Acces (Access
Point AP) şi clienţii. Arhitectura clienţilor este mult simplificată, funcţiile de management
fiind preluate în totalitate de punctele de acces. Punctele de acces asigură şi accesul la
reţeaua cablată. Reţelele definite prin standardul IEEE 802.11 sunt reţele de tip
infrastructură dar permit şi modul de lucru Ad-Hoc cu limitarea că nu se permite
existenţa releelor.

Se vor sintetiza noţiunile noi despre reţele fără fir sub forma următoarelor tabele:
 Tab. 2.3.4 - Caracteristicile reţelelor fără fir (WLAN)

Domenii de utilizare Avantaje Dezavantaje

• Locuri de muncă • Creşterea mobilităţii • Partajarea mediului

mobile pentru acasă şi / flexibilităţii • Bandă relativ joasă
la oficii • Scade / elimină • Benzi diferite pentru
• Posibilitatea cablarea diverse ţări
formării de grupuri de • Instalarea rapidă în • Cost ridicat per
lucru mobile pentru reţea bandă
timp scurt • Posibilitatea • Domeniul (distanţa
• Săli de învăţare/săli integrării în reţele(LAN) de lucru) limitat
de conferinţe cablate • Interferenţă mai
• Achiziţii mobile de • Se elimină ales în banda de
date/acces la date problemele privind frecvenţă de 2.4 GHz
mobile incompatibilitatea
• Hot-spot-uri pentru conectorilor
legări rapide în reţea
din locuri necablate
• Conexiuni LAN-LAN
Conexiuni LAN-MAN

Tab. 2.3.5 - Comparaţie privind standardele pentru WLAN

Standardul 802.11b 802.11g 802.11a

WLAN
Frecvenţa 2,4 GHz 2,4 GHz 5 GHz
Conflicte cu alte Conflicte cu alte Bandă liberă
dispozitive dispozitive
Viteza Până la 11 Mbps Până la 54 Mbps Până la 54 Mbps
Distanţa 100 – 150 m 100 – 150 m 25 –50 m
(Domeniul)
Compatibilitate Compatibil cu Compatibil cu Incompatibil cu alte
802.11g 802.11b standarde
Popularitatea Standard larg În creştere Tehnologie nouă
adoptat rapidă
Accesul Da, numărul de Compatibil cu Nu
public Hot-Spot-uri este Hot-Spot-urile
în creştere 802.11b
Costul Ieftin Destul de ieftin Scump

Tab. 2.3.6 - Comparaţie privind topologiile

Topologie Avantaje Dezavantaje

Ad-Hoc • Implementare rapidă, • Distanţe mici

cu costuri mici • Număr limitat de clienţi
• Configurarea simplă • Fără posibilitate de
 Topologie Avantaje Dezavantaje

integrare în reţele LAN cablate

• Din protocolul WEP poate fi
folosită doar criptarea
Topologie • Distanţe mai mari • Cost mai ridicat
• Posibilitatea de • Cerinţe mai multe de
Infrastructurată integrare în reţele LAN instalare şi configurare
cablate
• Securitate sporită
prin posibilitatea filtrării
adreselor MAC

Unde ?

Laborator de informatică sau laborator tehnică de calcul

Cu ce?

Reţea de calculatoare, prezentare multimedia, fişe de lucru, proiecte, Internet,

elemente de reţelistică

Cum?

Forme de organizarea a clasei:

 frontal – pentru activităţile de predare

 pe grupe sau individual pentru activităţile practice

Conversaţia euristică:

 se prezintă comparativ principalele standarde pentru reţele locale (LAN) şi

pentru reţele wireless (WLAN)
 se analizează caracteristicile reţelelor de calculatoare din punct de vedre
structural, funcţional, economic

Explicaţia – pentru prezentarea noilor noţiuni:

Observarea dirijată:

 identificarea componentele folosite pentru construirea unei reţele: tipuri de

cabluri, conectori, repetoare şi hub-uri, bridge-uri şi switch-uri, routere

Proiect:

 se va stabili o listă de teme concrete (însoţite de bibliografii)

  elevii se vor grupa în echipe şi îşi vor alege tema sau vor propune şi discuta cu
profesorul o temă agreată de ei.

Sugestii metodologice:

Se vor: stabili echipele de lucru, sarcini concrete pentru fiecare membru al echipei Se
vor fixa termene de verificare parţială a proiectelor.

1. Analizând figurile următoare, să se precizeze regulile de configurare pentru

10Base2 şi 10Base5.

Fig. 2.3.5 - Reguli de configurare 10Base2

 Fig. 2.3.6 - Reguli de configurare 10Base5

2. Se va cere elevilor să precizeze cel puţin trei metode prin care pot să deosebească o
reţea 10Base-T de o reţea 10Base2.
Tema 3 – Cabluri torsadate
Fişa suport 3.1. – Parametrii cablurilor torsadate – conform standardelor

Ce?

1. Standarde pentru medii torsadate

2. Categorii de medii torsadate – parametri

1. Standarde pentru medii torsadate

Colecţia IEEE 802.3 cuprinde standardele ce definesc nivelul fizic şi subnivelul MAC al
nivelului legătură de date pentru Ethernet. Este definit câte un standard pentru fiecare
tip de mediu de transmisie folosit. Astfel, în această colecţie se regăsesc, printre altele,
standardele pentru cablu UTP, standardele pentru Ethernet pe cablu coaxial (10BASE5,
10BASE2), Ethernet prin fibră optică (10BASE-F, 100BASE-FX, etc) sau descrierea
tehnologiei PoE (Power over Ethernet).

Standardul ce conţine cerinţele pentru transmiterea a 10 Mbit/s pe cablu UTP este

standardul 10BASE-T. În mod similar, pentru 100 Mbit/s şi 1000 Mbit/s (1 Gbit/s) există
100BASE-T, respectiv 1000BASE-T (numit şi Gigabit Ethernet). Numele standardului
derivă din unele aspecte legate de mediului fizic: Numărul reprezintă viteza maximă
teoretică exprimată în megabiţi pe secundă. „BASE" este prescurtarea pentru
baseband, ceea ce înseamnă că fiecare fir este folosit ca un singur canal de
comunicaţie, pe care se transmite într-o singură frecvenţă. Cu alte cuvinte, nu se aplică
nicio formă de multiplexare. Litera de la sfârşit reprezintă tipul cablului, în acest caz, "T"
înseamnă torsadat (twisted). Aşadar, 100BASE-T este o denumire generică pentru un
standard care asigură o viteză de 100 Mbit/s pe cablu torsadat, în particular, sunt
definite trei forme: 100BASE-TX, 100BASE-T4 şi 100BASE-T2. 100BASE-TX indică
utilizarea unui cablu de categorie cel puţin CAT5 şi folosirea a 2 perechi de fire din cele
4. Sufixul T4 indică folosirea a 4 perechi pentru comunicaţie. 100BASE-T4 şi 100BASE-
T2 nu se mai folosesc, fiind standarde învechite. Toate aceste standarde operează pe
segmente de cablu cu lungimi de maxim 100 de metri.

În 2006 a fost publicat standardul 10GBASE-T pentru conexiuni de 10 gigabit/s prin

cablu torsadat. 10Gigabit Ethernet suportă doar legături full-duplex, spre deosebire de
celelalte trei standarde ce suportă şi comunicaţii half-duplex.

Cantitatea de informaţie transferată între emiţător şi receptor este proporţională cu

frecvenţa semnalelor pe mediul de transmisie. În cazul semnalelor electrice, frecvenţa
este dată de calitatea cuprului de a fi mai bun sau mai puţin bun conductor de curent
electric. Această calitate depinde de densitatea de impurităţi caracteristică materialului.
De aceea, există mai multe categorii de cabluri, o categorie mai mare implicând
performanţe mai bune.
 2. Categorii de medii torsadate

Categoriile de cabluri torsadate au fost definite în setul de standarde TIA/EIA-568-B

de către asociaţia americană Telecommunications Industry Associations (TIA).
Acesta s-a dovedit a fi standardul cu cea mai largă acceptare pe piaţa producătorilor de
soluţii pentru mediul fizic. Cablurile torsadate sunt standardizate în funcţie de
performanţele pe care trebuie să le asigure şi nu prin parametri fizici. Iniţial au existat
cinci serii de test pentru a stabili categoriile de performanţă pentru cablurile torsadate
ulterior adăugându-se şi altele. Aceste categorii de performanţă sunt uzual numerotate
de la 1 la 7, iar cablul care corespunde uneia este identificat ca fiind de Categoria x
unde x reprezintă numărul seriei de teste care a fost trecut cu succes. Cat 1 şi Cat 2 au
fost rapid abandonate (1995) fiind considerate perimate datorită slabelor performanţe.
Cablurile care se utilizează încă astăzi sunt Cat 3 (16 Mhz lăţime de banda, 10Mbps
viteza pana la 100m) şi Cat 5 (100 Mhz lăţime de banda, 100/155/256 Mbps cu distante
de pana la 100m). Cat 4 putea oferi o lăţime de banda de 20Mhz, dar aceasta categorie
intermediara s-a dovedit a fi neeconomica. Cat 5e este o extensia a lui Cat 5 care
permite conexiuni 100BaseT pe 350m sau 1000BaseT pe distante reduse. Cat 6 poate
fi utilizate în reţele de viteza ridicata, tip Gigabit în timp ce Cat 7 a fost proiectat pentru
viteze de 10Gbps. Atunci când cablurile TP se folosesc pentru a conecta două
echipamente este necesar ca cele două perechi pentru transmisie respectiv recepţie să
fie inversate (transmisia unuia sa ajungă la recepţia celuilalt), rezultând cablul cross-
over (inversor).

2.1 UTP CAT1 - 4

Cablul încadrat la categoria 1 (CAT1) este cel folosit în serviciile de telefonie clasică
(POTS - Plain Old Telephone Service) sau soneriile de la uşi. Această etichetare este
cumva improprie, întrucât setul de standarde TIA/EIA-568-B nu recunoaşte în momentul
de faţă decât categoriile 3, 5e, 6 şi 6a. Standardul C3 a fost folosit în anii '90 pentru
TokenRing şi pentru Ethernet, ajungând la viteze de până la 10Mbit/s. Astăzi, acesta
este folosit în sistemele de telefonie şi poate fi uşor adaptat pentru Voice over IP (VoIP)
întrucât viteza de 10 Mbit/s pe care o oferă depăşeşte cu mult cerinţele de 0,08Mbit/s
ale unui telefon VolP la încărcare maximă. În plus, CAT3 este compatibilă cu tehnologia
Power over Ethernet, tehnologie ce descrie un sistem prin care odată cu datele se
transferă şi energie electrică, tocmai în scopul alimentării anumitor aparate aflate la
distanţă, precum telefoanele VolP. Apariţia standardului 100BASE-T4 a dus la creşterea
vitezei la 100Mbit/s prin utilizarea a 4 perechi de fire (şi nu doar 2 cum prevedea
standardul anterior), ceea ce a permis infrastructurilor mai vechi, deja existente, de
cabluri CAT3 să ofere o lăţime de bandă mai mare. Cu toate acestea, utilizarea sa
pentru comunicaţiile de date a scăzut odată cu apariţia standardului CAT5. Standardul
CAT4 oferea o frecvenţă cu puţin mai mare decât CAT3, 20MHZ faţă de 16MHZ şi era
utilizat pentru o variantă îmbunătăţită a reţelelor Token Ring.

2.2 UTP CAT5 şi CAT5e

Specificaţiile cablului de categoria 5, definite în TIA/EIA-568-B, indică o frecvenţă

maximă de 100 MHz. CAT5 este folosit în special în reţele de 100 Mbit/s
(FastEthernet), dar poate fi utilizat şi pentru Gigabit Ethernet. Odată cu definirea în
2001 a CAT5e (enhanced) în TIA/EIA-568-B, specificaţiile variantei originale CAT5 nu
mai sunt recunoscute în aceste standarde.
UTP CAT5e a devenit cel mai răspândit mediu de transmisie pentru reţelele locale.
Datorită performanţelor îmbunătăţite faţă de versiunea originală, şi datorită unui preţ
mult mai mic decât al CAT6, CAT5e este cea mai potrivită alegere pentru infrastructura
reţelelor Gigabit Ethernet. Cu toate acestea, CAT5e menţine recomandarea limitării
segmentelor de la cablu la 100 de metri, la fel ca şi în cazul celorlalte tipuri de cabluri
definite de TIA/EIA.

Este de reţinut faptul că standardul folosit pentru Gigabit Ethernet, 1000BASE-T,

impune utilizarea a 4 perechi de fire torsadate, spre deosebire de versiunile anterioare
(10BASE-T şi 100BASE-T) care foloseau în comunicaţie doar două perechi. Aşadar,
standardul de Ethernet ales pentru infrastructură este cel care specifică numărul de
perechi necesare în comunicaţie, şi nu standardul de cablu. Categoria specifică doar
caracteristicile specifice cablului, precum: numărul de perechi existente, pasul de
torsadare, diametrul firelor, parametrii NEXT, FEXT şi, cel mai important, limita
superioară de frecvenţă. Astfel, un cablu CAT5e folosit pentru 100BASE-T
(FastEthernet) utilizează în comunicaţie 2 perechi de fire din cele 4 disponibile, în timp
ce acelaşi cablu pentru infrastructuri de 1000BASE-T (Gigabit Ethernet) necesită toate
cele 4 perechi.

2.3 UTP CAT6, CAT6a

UTP CAT6 aduce îmbunătăţiri majore, precum impunerea unui pas de torsadare mult
mai mic decât la CAT5 şi o limită superioară de frecvenţă de 250 MHz, fiind conceput
special pentru reţelele Gigabit Ethernet. Standardul de cablu categoria 6 păstrează
compatibilitatea cu standardele CAT5, CAT5e şi CAT3.

Deşi CAT6 este mai frecvent folosit în reţelele Gigabit Ethernet, specificaţiile sale permit
şi implementarea standardului 10GBASE-T (apărut în 2006), dar numai pe segmente
de 55 de metri. Pentru a face posibilă utilizarea standardului 10BASE-T pe lungimi de
100 de metri, se impune folosirea unui nou tip de cablu, definit ca standard TIA în
februarie 2008, şi anume categoria 6a. Cablul UTP CAT6a (augmented) operează la
frecvenţe de până la 500MHz (dublu faţă de CAT6), fiind destinat infrastructurilor de
10GBASE -T (10 Gigabit Ethernet).

2.4 UTP CAT7, CAT8

Standardul de cablul categoria 7 (CAT7) are un pas de torsadare şi mai mic decât
CAT6 şi, în combinaţie cu conectori de tip GG45, poate trata semnale cu banda de
frecvenţă de până la 625 MHz. În plus, fiecare dintre cele patru perechi de fire este
ecranată individual (pe lângă învelişul exterior al cablului). Deşi a fost creat pentru 10
Gigabit Ethernet, cea mai folosită tehnologie pentru 10GBASE-T rămâne CAT6a.

Categoria 7 este şi cea mai strictă în privinţa normelor de siguranţă referitoare la

comportamentul cablurilor în situaţii de incendiu: viteza de răspândire a focului,
substanţe emanate, etc. Un exemplu care să justifice necesitatea unor astfel de
reglementări este cel al cablurilor cu învelişul din PVC, foarte populare datorită preţului
scăzut. În momentul în care iau foc, aceste cabluri degajă substanţe foarte toxice
omului, fiind total nepotrivite pentru cablările orizontale.

UTP CAT8 este destinat infrastructurilor multimedia, un astfel de cablu putând

transporta simultan oricare patru servicii de tip TV, video, satelit, audio, date, etc. Cablul
UTP Cat 8 operează cu frecvenţe de 1200MHZ şi poate ajunge la maxim 1400MHZ.
 Tab. 3.1.1 - Parametri - Categorii de cablu

Categorie Frecvenţ Viteza de transmisie Utilizare

cablu ă

Cat 1 1 Mbps Telefonia clasică

Cat 2 4 Mbps Transmisiuni seriale

Cat 3 16 MH2 10 Mbps 100 Mbps TokenRing 10BaseT 100BaseT4

Cat 4 20 MHZ 16 Mbps 100 Mbps TokenRing 10BaseT 100BaseT4

Cat 5 100 MHz 10 Mbps 100 Mbps ATM, TokenRing, 10BaseT

100BaseTX

Cat 5e 155 MHZ 10 Mbps 100 Mbps 1 10BaseT, 100BaseTX,

Gbps 1000BaseT

Cat 6 250 MHZ 100 Mbps 1 Gbps 100BaseTX 1000BaseT

Cat 6a 500 MHz 10 Gbps 10GBaseT

Cat 7 625 MHz 10 Gbps 10GbaseT

Cat 8 1200 MHz 10 Gbps 10GbaseT

Unde ?

Laborator de informatică

laborator tehnică de calcul – laborator tehnologic

Cu ce?

Mostre de cablu coaxial şi torsadat, standardul TIA/EIA 568B, calculator,

videoproiector

Cum?

Clasa poate fi organizată frontal pentru secvenţele de transmitere de noi cunoştinţe iar
pentru rezolvarea cerinţelor din fişele de lucru – individual sau pe grupe.

Explicaţia, conversaţia euristică – pentru clasificarea cablurilor coaxiale şi torsadate în

categorii, conform standardului TIA/EIA 568B

Exerciţiu – recunoaşterea cablurilor şi identificarea categoriei din care fac parte;

caracterizarea principalelor categorii de cabluri torsadate
Tema 3 – Cabluri torsadate
Fişa suport 3.2. Testarea principalilor parametri ai cablurilor torsadate cu
ajutorul tester-ului

Ce?

Organizaţia TIA/EIA pune la dispoziţia administratorilor/tehnicienilor de reţea o serie de

standarde foarte complexe şi foarte importante, necesare pentru testarea cablurilor.

Cel mai indicat instrument pentru testarea cablurilor este testerul de cablu (cable tester).
Acesta are o varietate largă de funcţii şi poate să diagnosticheze toate tipurile de
probleme privitoare la cablare.

Majoritatea administratorilor de reţea care analizează un cablu potenţial defect vor

să cunoască următoarele:

 Care este lungimea cablului?

 Este rupt unul din fire?
 Dacă există o ruptură, unde este?
 Există un scurt-circuit între fire?
 Firele conductoare sunt plasate în ordinea corectă ( există perechi separate sau
încrucişate)?
 Există interferenţă electrică sau radio?

Diferitele modele de testere de cablu sunt proiectate să răspundă la câteva sau la

toate aceste întrebări. Există şi dispozitive ieftine care nu testează decât firele
conducătoare întrerupte. Despre un fir care poate conduce electricitate se spune că are
continuitate; ca urmare un fir rupt nu are continuitate. Aceste testere ieftine sunt numite
testere de continuitate. Unele testere de cablu vor testa existenţa de perechi separate
sau încrucişate şi existenţa unor scurt-circuite. Aceste testere nu necesită de obicei
introducerea ambelor capete ale cablului în tester. Desigur, aceasta poate genera o
problemă în situaţia în care cablul este deja instalat în perete.

Testere de cablu cu preţ mediu au funcţia suplimentară de a determina lungimea unui

cablu, şi pot indica locul unde este întreruperea. Acest tip de tester de cablu este numit
generic Time Domain Reflectometer (TDR). Un tester de cablu din această categorie are
un mic dispozitiv cu buclă locală care este introdus la capătul îndepărtat al cablului,
permiţând testerului să lucreze cu cabluri instalate.

Testerele profesionale, foarte scumpe, testează caracteristicile electrice EIA/TIA

importante. Aceste testere sunt cunoscute în general ca instrumente de certificare a
mediului (media certifier tools), deoarece pot să genereze un raport pe care instalatorul
poate să-l tipărească ca un certificat ce dovedeşte că traseele de cablu respectă
standardele EIA/TIA. Unele dintre aceste dispozitive de ultimă generaţie au funcţii şi mai
puternice, cum ar fi capabilitatea de a se conecta la o reţea şi de a genera pur şi simplu o
schemă a întregii reţele, incluzând informaţii cum ar fi: adresele MAC ale sistemelor,
adresele IP sau IPX şi chiar sistemul de operare al fiecărui calculator.
TESTARE / CERTIFICARE REŢELE DE DATE Şl VOCE

1. Validator de reţea / Certificator de cabluri NT950

•Certifică, pentru conformitate cu IEEE, pentru o viteză de 1 Gb, cablurile CAT5, CAT5E

şi CAT6.

•Testează TIA 568/570 standarde de interconectare

•Testează cablul coaxial, de telefonie, audio şi de securitate

•Include software-ul pentru managementul cablurilor Plan-Um™

•Creează şi printează rapoarte de muncă şi etichete pentru cabluri

•Hărţi de fire noi sau sisteme de cabluri existente

NT950 include: Validator, telecomandă Smart, 2 acumulatori reîncărcabili Lithium-lon, 2

unităţi de încărcare/adaptor AC, 4 sisteme de cabluri adaptoare, sistem de cabluri USB,
Flash Card compact, Software Plan-Um, carcasă de transport Deluxe PS150.

Fig. 3.2.1 - Validator de reţea

2. Plan-Um AP - Software profesional pentru planificarea şi instalarea cablurilor

PS150
Caracteristicile sale unice sunt perfecte pentru a administra orice instalaţie de cabluri.
Aşezare - desenaţi orice plan, introduceţi porturi specifice, apoi conectaţi-le cu reţele de
cabluri. Document - Fiecare reţea de
cablu populează automat un raport de
testare a cablului consolidat. Fiecare
rezultat de test poate fi introdus, stocat şi
tipărit. Tipăriţi etichete pentru cabluri -
pentru identificarea reţelelor de cabluri
când le testaţi. Arhivă - Datele de proiect
pot fi rechemate instant pentru prelucrare
sau schimbare. Cerinţe sistem: Sistem de
Operare 2000, Windows Xp, MAC OS X
sau Linux. Spaţiu pe disk 15 MB, Memorie
minim 512 MB.

Fig. 3.2.2 –Plan-Um AP

3. Instrument pentru managementul reţelei (toate-în-unul) Validator - NT

NT955

Are toate trăsăturile Validatorului NT950, plus: califică linii VoIP, caracteristici de reţea active
pentru testare, contact şi ID.

NT955 include: Validator NT, telecomandă Smart, 2 acumulatori reîncărcabili Lithium-lon,

2 unităţi de încărcare/adaptor AC, 4 sisteme de cabluri adaptoare, sistem de cabluri
USB, Flash Card compact, Software Plan-Um, carcasă de transport Deluxe PS150.

4. Aparat pentru testarea reţelei LanScaper NT700

Combină funcţiile unui aparat de top pentru

testarea cablurilor şi a unui dispozitiv pentru
măsurarea lungimii şi capacitatea de a monitoriza
şi corecta problemele de reţea referitoare la
nivelul fizic şi condiţiile conexiunii.

NT700 include: LanScaper, telecomandă, sistem

de cabluri de 12', set de cleşti crocodil RJ45, 2
bucăţi TP40, sistem de cabluri de 12', conectori
RJ45 neecranaţi, 2 bucăţi TP56, sistem de cabluri
7,5" şi conectori No-Fault RJ12 pentru mufe RJ11
şi RJ45, 2 bucăţi TP20, geantă PC150.

Fig. 3.2.3 - LanScaper NT700

5. LanScaper KIT cu 8 identificatori de la distanţă şi detector de ton NT750

NT750 include - LanScaper, telecomenzi, detector de ton TT100, sistem de cabluri de
12', set de cleşti crocodil RJ45, 2 bucăţi TP40, sistem de cabluri de 12', conectori RJ45
neecranaţi, 2 bucăţi TP56, conector RJ45 la F, 2 bucăţi TP50, sistem de cabluri 7,5" şi
conectori no-fault RJ12 pentru mufe RJ11 şi RJ45, 9 bucăţi TP20, carcasă de transport

PC400.

6. Tester / Analizor TP500 LanRoamer

Oferă un nou nivel preţ / performanţă pentru verificarea defectelor firelor sau configuraţiei
cablurilor de date. TP500 include: LanRoamer, telecomandă, ansamblu de cabluri 12',
conectori RJ45 neecranaţi, 2 piese TP56, geantă PC150.

7. Tester/AnalizorTP600 LanRoamer PRO

Acest tester pentru măsurarea lungimii de înaltă performanţă CAT5/6 identifică defecte
multiple. TP600 include: LanRoamer PRO, telecomandă, ansamblu de cabluri 12", set
cleşti aligator RJ45 TP40, ansamblu de cabluri 12" conectori RJ45 neecranaţi, 2 piese
TP56, abţibilduri pentru configurare fire, card de referinţă rapid laminat, geantă PC150.

Fig. 3.2.4 - LanRoamer PRO

8. Tester de reţea Tri-Porter pentru Voice IP, Video şi Date

Efectuează testele fizice pentru firele care sunt efectuate prin telefonul de test, tester activ
pentru reţele, tester/verificare pentru cabluri, sondă de amplificare, generator de ton şi
maper coaxial.

TP600 include: LanRoamer PRO, telecomenzi, ansamblu de cabluri 12", set cleşti
aligator RJ45 TP40, adaptor RJ45 pentru coaxial, 2 piese TP50, ansamblu de cabluri
12", conectori neecranaţi RJ45, 2 piese TP56, abţibilduri pentru configurare fire, card de
referinţă rapid laminat, carcasă de transport PC400.

Fig. 3.2.5 - Tester de reţea Tri-Porter

9. Fereastra Wi-Net Analizor de reţea wireless pentru mână WP150

 afişaj alpha - numeric LCD

 detectează semnalul wireless de tip b şi g IEEE802.11
 include trăsături noi de encrypt WEP
 testare cu scanare pentru semnale WIFI
 funcţii avansate latenţă şi mod ping
10. Net-Rite Tester de reţea Ethernet TP250

Acest tester de continuitate / mapare fire detectează şi depanează defectele şi legăturile

de fire greşite pentru cabluri ethernet de până 1000 ft (304,8 m). Cu ajutorul telecomenzii
detaşabile se pot testa cabluri mai lungi care se finalizează în zone diferite.

TP250 include: unitatea centrală Net-Rite, telecomandă, 4 baterii

Fig. 3.2.6 - Wi-Net Analizor şi Net-Rite Tester

LANTEK 6 - Testare si Certificare Reţele LAN cupru Cat.5, Cat.5e, Cat.6

Fig. 3.2.7 - LANTEK 6

LANTEK 6, un produs al companiei IDEAL Industries USA , este unul dintre cele mai
performante echipamente de pe piaţă pentru testarea şi certificarea performanţelor
cablărilor structurate UTP, STP şi SFTP. Oferă servicii de testarea şi certificarea
performanţelor pentru cablări de categoria Cat5, Cat5e şi Cat6.

• Compatibil integral cu standardele CAT 6/ISO E

• Autotest complet CAT 6/ISO cu grafice în câteva secunde
• Testează CAT 6/ISO F până la 350 MHz
• Opţiuni avansate de test fibra : FIBERTEK & TRACETEK
• Upgradabil complet la standarde viitoare
Pentru a efectua certificări şi teste în timpul cel mai scurt LANTEK 6, este cel mai
capabil instrument industrial de certificare şi testare CAT 6/ISO E hibridă cupru/fibră, cu
aplicaţii de testare până la 350MHz, mult peste specificaţiile de cablare structurată CAT
6/ISO E draft. LANTEK 6 efectuează un autotest complet Categorie 6/ISO E cu grafice
în aproximativ 25 secunde. În plus LANTEK 6 este upgradabil la LANTEK 7, protejând
investiţia şi oferind maximul de flexibilitate în aplicaţiile de certificare şi testare cupru /
fibră.

Activităţi de certificare şi măsurare pe cupru:

• Certificare şi documentare link Cat 6

• Certificare şi documentare link Cat 5e
• Certificare şi documentare link Cat 5

Testarea este însoţită de documentare automată pentru fiecare măsurătoare, respectiv

de fişier în format electronic cu toate testele şi măsurătorile.

Testere de la FLUKE Networks

Testere pentru cabluri, produse de Fluke Networks, permit măsurarea lungimii cablului,
detectarea scurt-circuitelor şi a deficienţelor, generează sunete/tonalităţi şi verifică
schema de cablaj într-un mod eficient – toate acestea folosind de regulă un singur
instrument.

CableIQ Qualification Tester

 Fig. 3.2.8 - CableIQ Qualification Tester

Ce putem verifica cu CableIQ Qualification Tester ?

Fig. 3.2.9 - Testarea cu CableIQ Qualification Tester

Instrumente tonale
În situaţia în care trebuie să localizeze cabluri, tehnicienii de reţea apelează la un
dispozitiv numit instrument tonal (toner). Acesta este termenul generic pentru două
dispozitive diferite dar utilizate împreună ca generator de ton (tone generator) şi ca
sondă de ton (tone probe).

Generatorul de ton se conectează la cablu cu ajutorul unor cleme crocodil, mici cârlige
sau o mufă de reţea, şi trimit un semnal electronic de-a lungul firului conducător la o
anumită frecvenţă. Sonda de ton emite un sunet atunci când este plasată lângă un
cablu conectat la generatorul de ton. Aceste două dispozitive sunt denumite destul de
frecvent Fox şi Hound – după modelul de instrument realizat de compania Triplett
Corporation.

Pentru a localiza un cablu, conectaţi generatorul de ton la capătul cunoscut al cablului

aflat în discuţie, apoi poziţionaţi sonda de ton lângă fiecare capăt de cablu din
mănunchiul de cabluri unde ar trebui să ajungă cablul căutat. Sonda de ton va emite un
sunet atunci când este plasată lângă cablul corect. Instrumentele tonale mai evoluate
includ şi mufe telefonice.
 IntelliTone Pro Toner and
Probe Urmăreşte şi localizează
cablurile active din reţea.
Producător: Fluke Network

1 - sonda 2 – generator de ton 3 - generator de ton, vedere

de jos

Fig. 3.2.10 - IntelliTone Pro Toner and Probe

Studiaţi şi următoarele testere de la FLUKE Networks

MicroScanner Cable Verifier MicroMapper Pro VDV DTX CableAnalyzer™

Pentru verificarea cablurilor şi
a serviciilor VDV (Voce Date
video)
Cable Tester
Tester de cablu VDV. Are
funcţie de test rapid pentru
cabluri coaxiale şi cu fire
torsadate
Series
Testează cablurile de cupru
şi fibra optică în con-
formitate cu TIA / ISO

Fig. 3.2.11 – Testere de la FLUKE Networks

Pentru mai multe informaţii şi pentru consultarea documentaţie aferente fiecărui

produs se vor consulta site-urile producătorilor:

 JDS Uniphase Corporation - http://www.jdsu.com

 Fluke Network - http://www.flukenetworks.com
  IDEAL INDUSTRIES - http://www.idealindustries.com
 Triplett Corporation - http://www.triplett.com
sau alte site-uri, cum ar fi: http://www.dect.ro

Unde ?

Laborator de informatică

laborator tehnică de calcul – laborator tehnologic

Cu ce?

Standardul TIA/EIA 568, cabluri de diferite tipuri şi categorii, testere, reţea de

calculatoare

Internet - pentru căutarea informaţiilor despre diferiţi producători de testere şi

documentarea asupra funcţiilor acestora, a modului de utilizare. Se vor consulta cărţile
tehnice ale produselor.

Cum?

Clasa poate fi organizată frontal sau pe grupe. Testarea cablului se va realiza şi

individual.

Demonstraţia – se va demonstra cum se efectuează testarea cablurilor de diferite tipuri

şi categorii

Observaţia dirijată – urmăreşte etapele unei activităţi de testare a cablurilor coaxiale

şi/sau torsadate

Exerciţiu

 realizează verificări de continuitate ale cablurilor

 testează principalii parametri ai cablurilor din reţea, urmărind conformitatea cu
standardul TIA/EIA
 compară testerele în funcţie de raportul complexitate/preţ şi analizează eficienţa
achiziţionării acestora

Sugestii metodologice:

Elevii vor fi îndrumaţi să-şi adauge în portofoliul personal:

 cărţi tehnice ale diferitelor tipuri de testere, să efectueze traduceri ale acestora
 cataloage de prezentare a testerelor
 extrase din standardele TIA/EIA referitoare la parametri ce trebuie verificaţi la un
cablu
Tema 4. Sertizarea cablurilor de transmisie de date
Fişa suport 4.1. Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea
cablurilor coaxiale şi UTP conform standardelor

Ce?

1. Unelte pentru cablare

2. Sertizarea cablurilor

2.1. Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor

coaxiale

2.2. Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor

torsadate

3. Tipuri cabluri LAN pentru cat. 5e 4x24AWG

4. Implementări ale standardului TIA/EIA 568 – Alegerea conectorilor

5. Precauţii la cablarea reţelelor

Elevii trebuie să poată:

1. să identifice şi să denumească corect uneltele necesare operaţiilor de sertizare, de
cablare

2. să identifice corect cablurile

3. să prezinte regulile de sertizare pentru fiecare tip de cablu care trebuie obţinut

4. să sertizeze cabluri coaxiale şi UTP, conform standardului TIA/EIA-568B

5. să aleagă tipul de conector corespunzător, conform standardului TIA/EIA-568B

6. să explice diferenţele dintre cabluri de categoria 5 şi cabluri de categoria 6

7. să utilizeze corect uneltele necesare operaţiilor de cablare

8. să aplice regulile de cablare

EIA (Electronics Industries Associatiori) şi TIA (Telecommunication Industry

Association) au elaborat în comun o serie de standarde, cunoscute ca standarde
TIA/EIA, referitoare la proiectarea şi instalarea reţelelor de calculatoare.

1. Unelte pentru cablare - Pentru instalarea cablurilor sunt necesare instrumente de

tăiat şi de găurit, scară pentru acces la zonele înalte, ciocan, şurubelniţe, dibluri, hol-
şuruburi, cleme, jgheaburi, cleşti speciali pentru montarea conectorilor la capetele
cablurilor torsadate (cleşti de sertizare) etc.
 Fig. 4.1.1 - Trusa de scule

Cleşte pentru dezizolat

Fig. 4.1.2 - Cleşte pentru dezizolat

Este o unealtă combinată: conţine un cleşte pentru dezizolat pentru îndepărtarea
învelişului exterior al cablurilor şi un tester de tensiune. Testerul funcţionează fără
contact, detectând tensiuni între 50-600 V c.a., 50-60 Hz. Semnalizarea este atât
vizuală cât şi sonoră. Dacă testerul/indicatorul de tensiune detectează o tensiune mai
mare de 50 V c.a., porneşte alarma sonoră. Testerul poate să fie detaşat şi să
funcţioneze ca un instrument separat. Este alimentat prin intermediul a două baterii
rotunde, LR44.

Fig. 4.1.3 - Cuţit şi foarfece pentru cabluri electrice

Tab. 4.1.1 – Unelte pentru cablarea reţelelor

Unealtă pentru dezizolat – Cable Stripper Cleşte pentru dezizolat cabluri coaxiale

Cleşte pentru dezizolat şi tăiat cabluri UTP/STP Cleşte sertizare pentru dezizolat cablu
(cable stripper and cutter for UTP/STP ) coaxial şi UTP/STP (cable stripper and
cutter)
Cleşte dezizolator pentru cablu coaxial (Coaxial Unealtă pentru dezizolat cablu coaxial
Cable Stripper )

Cuţit pentru tăierea cablului (Cable Cutter) Cuţit pentru tăierea cablului (Cable Cutter )

Cleşte profesional de sertizare pentru

cablu UTP RJ45 şi cablu de telefon
Cleşte universal pt. dezizolat şi tăiat 6,0-29mm RJ14/12/11 - ajustare forţă – include şi
(cutter) şurubelniţă

Cleşte sertizare cu 3 matriţe interschimbabile Instrument de tăiat şi curăţat pt. cabluri

pentru mufe RJ cu 4, 6 sau 8 pini. rotunde şi plate cu grosimea de 0,26-
Instrumentul permite să se efectueze toate 8,0mm
activităţile legate de pregătirea şi instalarea
Se foloseşte în special pentru cabluri
calculatoare-reţelelor şi prizelor telefonice:UTP/STP.
 tăierea şi dezizolarea cablurilor Tăierea izolaţiei se execută prin rotirea
uneltei în jurul cablului. Lamele tăietoare
 sertizarea conectorilor RJ-9, RJ-12, RJ- se reglează cu ajutorul unui şurub special.
11, RJ-45

Cleşte sertizare pentru BNC terminale

Este un instrument profesional pentru sertizarea conectorilor şi terminatorilor la cabluri
coaxiale RG: 58, 59, 62, 71, 84, 140, 174.
Această unealtă, datorită modificării mecanismului de acţionare, necesită forţe mai mici decât
în cazul mecanismului clasic. Înclinarea corespunzătoare a capului cleştelui uşurează munca.
Unealta se va deschide doar după o sertizare completă şi corectă, mecanismul fiind echipat
cu o funcţie de blocare. Mânerul ergonomic din plastic, asigură confort în timpul lucrului.
Unealta este confecţionată din oţel-carbon special.

2. Sertizarea cablurilor

2.1 Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor coaxiale

Se vor discuta următoarele caracteristici ale cablului coaxial: domeniul de utilizare

(în televiziune şi, în trecut, în reţelele de calculatoare), transportul datelor, flexibilitate
sau rigiditate, manevrabilitate - făcând referire la noţiunile învăţate la Modulul X –
Reţele de calculatoare(LAN).

a) Cablu coaxial subţire (thinnet)

Plăcile de reţea 10Base2 au un transceiver integrat şi se conectează la cablul de

magistrală folosind un conector BNC. Conectorul BNC asigură o metodă simplă de
separare a firului central (care transmite datele) de învelişul exterior. Firul central este
protejat astfel împotriva interferenţei. Pentru conectarea dispozitivelor la cablu, se foloseşte
un conector T. Partea centrală a acestuia se cuplează la conectorul mamă al plăcii de
reţea Ethernet, iar cele două bucăţi de cablu coaxial sunt cuplate la cele două capete ale
conectorului. Dacă un nod se află chiar la capătul cablului, în locul unuia dintre cabluri se
montează un rezistor de terminare, numit şi terminator.
 O greşeală frecventă pentru începători este conectarea unui conector BNC direct la
conexiunea mamă a unei plăci de reţea. Deşi conectorul se potriveşte perfect, reţeaua
nu va funcţiona pentru că nu mai există nicio locaţie pentru ataşarea conectorului de
terminare.

Conectoarele BNC tradiţionale sunt presate pe cablu cu ajutorul unui instrument special
numit cleşte de sertizare (presare) aşa cum se poate vedea în Tab.4.1.1. Sertizarea
este operaţia prin care metalul conectorului se îndoaie în jurul capătului cablului pentru a-l
fixa pe cablu.

Un conector BNC sertizat incorect permite ca între învelişul şi conductorul central să

existe contact, creând astfel un scurtcircuit în cablu.

Un scurtcircuit permite trecerea electricităţii între învelişul exterior şi conductorul central iar
sistemele din reţea vor presupune că reţeaua este ocupată şi nu vor mai transmite date.
Efectul unui scurtcircuit este acelaşi cu al unei întreruperi a cablului: întreaga reţea este
oprită.
 Fig. 4.1.4 – Cablarea cu RG – 58, cablu coaxial subţire

 este asociat cu 10 BASE 2

 transportă semnalul la 185 m
 aparţine familiei de cabluri RG – 58
 se utilizează cu terminatori de 50 ohmi la capetele segmentului de cablu, având
rolul de a “absorbi” semnalele.
 conectorii sunt de tip BNC (după unii autori - British Naval Connector, după alţii
Bayonet Nut Connector, Bayonet Navy Connector, Bayonet Neil Cofflin)
 Fig. 4.1.5 – Conectoare BNC pentru 10Base2

b) Cablu coaxial gros (thicknet)

 este asociat cu 10 BASE 5

 grosimea cablului 1,27 cm
 transportă semnalul până la 500 m
 mai dificil de manipulat datorită atât grosimii, cât şi modului de conectare a plăcii
de reţea la cablu
 nodurile 10Base5 nu se conectează direct la cablul de magistrală; pentru
conectarea la cablu se utilizează mufe vampir (vampire tap), formate din două
părţi:
• piesa care se ataşează cablului şi conţine dispozitivul care străpunge
învelişul până la miezul de cupru
• în partea inferioară, transceiver-ul (Transmiter + Receiver), care are un
conector AUI (Attachment User Interface), cunoscut şi sub numele de
conector DIX sau conector DB mamă cu 15 pini (DB 15). Acest conector
este identic din punct de vedere fizic cu conectoarele MIDI şi de joystick ce
pot fi găsite pe multe plăci de sunet

Cablul dintre o placă de reţea şi un transceiver poate avea lungimea de maxim 50 de

metri, însă transceiver-ele externe trebuie plasate cu exactitate la intervale de 2,5 metri.
Standardul 10Base5 foloseşte un cablu extrem de rigid, motiv pentru care cablurile sunt
pozate cel mai des prin tavan şi au adaptate cabluri verticale (de coborâre) folosite
pentru conectarea cablului de magistrală la plăcile de reţea. La fiecare segment 10Base5
pot fi ataşate maximum 100 de noduri.
Fig. 4.1.6 – Elemente pentru conectarea reţelelor 10Base5
Fig. 4.1.7 – Conector AUI ( Attachment User Interface)

Fig. 4.1.8 – Conectori pentru reţele LAN

 Tab. 4.1.2 – Conectori pentru cablu coaxial

Mufă tată BNC crimpată în unghi 50 OHM pt.

Mufă BNC terminator 50OHM cablu RG58

Mufă BNC terminator 75 OHM Mufă tată BNC crimpată 50OHM pt. cablu RG58

Soclu mamă BNC montare panou Mufă mamă BNC crimpată 50OHM pt. cablu
50OHM pt. cablu RG58 RG58

Adaptor BNC 2xsoclu-mufă Adaptor BNC mufă-mufă

 Cablu RG58, mufă tată BNC - mufă tată BNC

Terminatori BNC

2.2 Alegerea tipului de conector corespunzător şi sertizarea cablurilor torsadate

Reţelele de calculatoare din cadrul instituţiilor de stat sau firmelor private folosesc în
majoritatea covârşitoare a cazurilor pentru a interconecta diferite echipamente cabluri
de tip UTP şi conectori de tip RJ-45. Cablurile UTP, acronim pentru Unshielded
Twisted Pair (cablu torsadat neecranat), conţin câte 4 perechi de fire răsucite unul în
jurul celuilalt (în scopul anulării interferenţelor electromagnetice generate de semnalele
electrice care circulă prin ele), din care utile sunt doar două perechi.

Sugestii metodologice – se va consulta Fişa suport 1.1, pentru a recapitula ordinea

firelor în mufă, conform standardelor EIA/TIA 568A şi EIA/TIA 568B. Recapitularea se
poate face şi având la dispoziţie o planşă cu diagramele de culoare ca în Fig.4.1.9.
 Cablare 568-B Cablare 568-A

Perechea# Fire Pini Perechea# Fire Pini

1- Alb/Albastru 5 1- Alb/Albastru 5
Alb/Albastru Albastru/Alb 4 Alb/Albastru Albastru/ 4
2- Alb/Portocaliu 1 Alb/Verde 1
2 - Alb/Verde
Alb/Portocaliu Portocaliu 2 Verde 2
Alb/Verde 3 3- Alb/Portocaliu 3
3 - Alb/Verde
Verde 6 Alb/Portocaliu Portocaliu 6
Alb/Maro 7 Alb/Maro 7
4 - Alb/Maro 4 - Alb/Maro
Maro 8 Maro 8
Fig. 4.1.9 – Cablarea 568a, 568B

Mufele RJ-45 folosite pentru terminarea cablurilor UTP conţin 8 găuri în care trebuie
introduse cele 8 fire, apoi cu ajutorul unui cleşte de sertizat, se sertizează mufa. În
dreptul fiecărei găuri din mufă se află o lamelă metalică care iniţial este deasupra găurii,
astfel încât firul intră uşor. În timpul acestui proces de sertizare, lamela metalică din
dreptul fiecărei găuri este apăsată şi străpunge firul şi astfel se realizează contactul
electric.

Tab. 4.2.3 - Conectori pentru cablu torsadat

Mufă RJ45 8p8c pt. cablu Mufă RJ45 8p8c pt. cablu Mufă RJ45 8p8c pt. cablu
torsadat rotund ecranat torsadat plat torsadat rotund

Mufă industrială RJ45, Manşon pt. mufă RJ45 Adaptor RJ45

categoria 5e, montare pe
panou
Soclu RJ45 8p8c cu cablu
Adaptor RJ45 1x mufă/2x soclu

Priză reţea, montare pe

Socket RJ45 8p8c shielded perete, dublă, cat.5E A- Adaptor RJ12
LAN

Mufă plată RJ12 6p6c

Mufă RJ12 6p6c pt. cablu pentru cablu torsadat Soclu RJ12 cu cablu
torsadat rotund
În Fig. următoare se poate vedea modul în care sunt numerotaţi cei 8 pini
(corespunzători celor 8 fire ale cablurilor tip UTP) ai conectorilor de tip RJ-45, atât în
cazul mufei de tip tată, ataşată cablurilor, dar şi în cazul conectorilor de tip mamă, cei
care sunt parte integrantă a plăcilor de reţea, echipamente din componenţa
calculatorului personal care permit conectarea unui calculator la o reţea.

Fig. 4.1.10 – Conectori RJ-45

În cazul tehnologiei 100BaseTX şi 10BaseT transmisia şi recepţia se fac pe câte o

pereche. Cu alte cuvinte, doar două dintre aceste 4 perechi sunt folosite şi anume
perechile portocaliu şi verde (respectând standardele de mai sus). Pinii pe care se face
transmisia şi recepţia sunt perechile 1, 2 şi 3, 6. Se folosesc două fire pentru transmisie
(Tx+ şi Tx-) şi două pentru recepţie (Rx+ şi Rx-).

Atenţie: firele Tx şi firele Rx trebuie să facă parte din aceeaşi pereche! Prima
pereche ajunge pe pinii 1 şi 2, iar a doua pereche pe pinii 3 şi 6, adică pe acei pini
folosiţi. Dacă nu este respectat standardul există riscul să nu avem în aceeaşi pereche
cele două fire folosite pentru Rx sau Tx, moment în care torsadarea nu mai este practic
folosită şi nu se vor mai anula câmpurile electrice generând interferenţe serioase (cu
alte cuvinte ori nu va merge, ori va merge extrem de prost!).

Tab. 4.1.4 - Etapele sertizării

1. Se îndepărtează teaca cablului 2. Se separă firele

3. Se detorsadează firele şi se îndreaptă 4. Se aranjează firele în ordinea arătată într-
fiecare fir în parte. una din schemele 568A sau 568B.

Se aduc toate firele la un loc până se ating între ele. La acest punct, se verifică dacă
aranjamentul firelor corespunde diagramei selectate. Opţional: se face un semn la
distanţa de 1 cm de capătul cămăşii cablului. Firele se ţin, foarte apropiate între ele,
grupate (şi sortate), între degetul mare şi arătător.

5. Se taie firele la un unghi de 90 de 6. Se introduc firele într-un conector RJ-45.

grade, la o distanţă de 1,5 - 2 cm de Împingeţi moderat pentru a vă asigura că
capătul cămăşii cablului. Dacă firele nu toate firele au ajuns la capătul conectorului
sunt tăiate toate drept, atunci unele dintre
ele nu vor face contact.

7. Se presează firele în conector 8. Se verifică respectarea codului culorilor

9. Se verifică ambele capete, de regulă folosind un tester în special atunci când distanţa
dintre elementele conectate este mare.

Observaţii
 1. Pentru cablu de conectare, metoda 568-B este, de departe, cea mai utilizată
metodă.
2. Între cele doua metode de cablare nu există nici o diferenţa în conectivitate.
Oricum, cablurile merg foarte bine pe orice sistem.
3. Pentru o legătura directă, capetele cablului sunt identice.
4. Pentru legătura încrucişată un capăt al cablului respectă schema 568A, iar
celalalt capăt 568B.
5. Trebuie acordată mare atenţie la detorsadarea firelor. Atunci când este
îndepărtat manşonul de plastic şi sunt detorsadate perechile pentru a putea
introduce firele în mufă, trebuie avută mare grijă ca bucata de cablu detorsadat
să fie cât mai mică. În caz contrar, va apărea o interferenţă între fire, generând
crosstalk (diafonie). Practic vorbind, se tăie cam 3-4 cm din manşon, apoi sunt
detorsadate firele, sunt aranjate în ordinea dorită, iar apoi cu ajutorul unor lame
pe care le are cleştele de sertizat, sunt tăiate firele, lăsând cam 3/4 din lungimea
mufei. În acest fel firele vor ajunge până în capătul mufei, asigurând un contact
electric perfect, iar bucata detorsadată va fi aproape inexistentă, minimizând
riscul apariţiei crosstalk-ului.
6. Nu trebuie să faceţi confuzie între numerele perechilor şi numerele pinilor.
Numerele perechilor sunt utilizate pentru a face referire (ex. reţelele de tip
10BaseT foloseste perechile 2 şi 3). Numărul pinului indica poziţia fizică în cadrul
conectorului de reţea.

Realizarea patch-urilor UTP straight, crossover şi rollover

Cablurile folosite la interconectarea echipamentelor de reţea (PC-uri, switch-uri, hub-uri

şi rutere) poartă numele de patchcord-uri. Acestea pot fi de 3 feluri, în funcţie de
dispunerea firelor la cele două capete, cu fiecare dintre tipuri destinate conexiunilor
între anumite echipamente.

1. Cablul normal, sau direct (straight-through) - are ambele capete sertizate

folosind acelaşi standard (fie A-A - în SUA, fie B-B în Europa). Este folosit atunci
când conectăm o staţie într-un switch sau un hub. Aceste echipamente, în
momentul în care trimit biţii de la un port la altul, inversează Tx-ul cu Rx-ul, adică ceea
ce transmite o staţie pe primii doi pini ajunge la cealaltă staţie pe pinii 3 şi 6 de Rx.

2. Cablul inversor (cross-over) - atunci când vrem să conectăm direct două staţii
între ele fără a mai folosi un alt echipament, trebuie să avem în vedere că, ceea ce
transmite o staţie trebuie să ajungă la cealaltă în pinii de Rx, iar pentru că nu mai avem
un echipament care să ne facă această inversare, trebuie să o facem singuri, folosind
un cablu inversor. Acest cablu inversează practic pinii 1 şi 2 cu pinii 3 şi 6, adică pinul 1
ajunge în cealaltă parte la pinul 3 şi pinul 2 la pinul 6. Acest cablu se realizează
făcând o mufă pe standardul A şi una pe standardul B (se inversează perechile
portocaliu cu verde).
3. Cablul de consolă (rollover) - Se foloseşte atunci când dorim să ne conectăm la
consola unui ruter, care este un port de comunicaţie serială prevăzut cu o mufă RJ45.
Celălalt capăt îl introducem într-un adaptor RJ45 - DB9 (sau DB25) pe care îl folosim la
portul serial al calculatorului. Acest tip de cablu are pinii în oglindă, adică pinul 1
ajunge la pinul 8, 2 la 7, etc.

Mai jos puteţi vedea felul în care echipamentele de bază din compunerea unei reţele de
calculatoare pot fi interconectate folosind asemenea cabluri şi aceşti conectori .

Iată în continuare modalităţile corecte de conectare de urmat, dar şi cele incorecte şi

nefuncţionale, între echipamentele de reţea cel mai des întâlnite:
 Fig. 4.1.11 - Modalităţile de conectare corecte şi incorecte

3. Tipuri de cabluri LAN pentru cat. 5e 4x24AWG

Cablu UTP simplu: Cablu de date cat. 5e neecranat, 4 perechi torsadate x 24AWG
(0,51mm Ø) conductori cupru solid . Compatibil TIA/EIA 568 B.2; ISO/IEC 11801; EN
50173.

Cablu UTP patch: Cablu de date cat. 5e neecranat flexibil, 4 perechi torsadate x
24AWG conductori multifilari cupru . Compatibil TIA/EIA 568 B.2; ISO/IEC 11801.

Cablu FTP simplu: Cablu de date cat.5e ecranat cu folie de aluminiu dublată cu
poliester + conductor de continuitate; 4 perechi torsadate x 24AWG (0,511mm Ø)
conductori cupru solid. Compatibil EN 50173; IEC 61156-6; ISO/IEC 11801.

Cablu FTP patch: Cablu de date flexibil, cat. 5e ecranat cu folie de aluminiu dublată cu
poliester + conductor de continuitate; 4 perechi torsadate x 24AWG conductori multifilari
cupru. Compatibil EN 50173; ISO/IEC 11801.

Cablu FTP autopurtat: Cablu de date cat.5e autopurtat ecranat cu folie de aluminiu
dublata cu poliester + conductor de continuitate; 4 perechi torsadate x 24AWG
(0,511mm Ø) conductori cupru solid. Compatibil EN 50173; ISO/IEC 11801.

Cablu SFTP simplu: Cablu de date cat. 5e ecranat cu folie de aluminiu dublată cu
poliester şi tresă împletită 4 perechi torsadate x 24AWG conductori multifilari cupru.
Compatibil EN 50173; ISO/IEC 11801.
 Fig. 4.1.12 - Cablu UTP Categoria 5e

Tab. 4.1.5 – Caracteristicile cablurilor torsadate

Tip UTP cat 5e FTP cat 5e STP cat5e BSTP cat5e

Conductor 4x2xAWG 24 4x2xAWG 24 4x2xAWG 24 4x2xAWG 24

0,51mm. Ø 0,51mm. Ø 7x0,20mm. Ø 0,51mm. Ø
Cu Cu Cu Cu
Izolaţie 1,05mm. Ø 1,05mm. Ø 1,05mm. Ø 1,05mm. Ø
PE PE PE PE
Ecran 1 PET PPE AL-PET
0,50mm SnCu 7x0,20mm SnCu 0,50mm SnCu
AL-PP AL-PET
Ecran 2 SnCu
%65
Mantaua Ø 5,30 5,80 6,00 7,00
GREY PVC GREY PVC GREY PVC BEIGE PVC

4. Implementări ale standardului TIA/EIA 568 – Alegerea conectorilor

Dintre toate organizaţiile menţionate, la ora actuală EIA/TIA are cel mai puternic impact
asupra standardelor mediului de reţea pentru (Fast) Ethernet, prin standardul EIA/TIA
568.
Tab. de mai jos conţine detaliile pentru diferite implementări Ethernet:

Tab. 4.1.5 – Implementări ale standardului TIA/EIA 568

Mediu Descriere Lungime Topologie Conector

maximă
cablu
continuu
10BASE2 Cablu coaxial 185m Magistrală BNC
subţire de 50
de ohmi
10BASE5 Cablu coaxial 500m Magistrală AUI
gros de 50 de (Attachement
ohmi Unit Interface)
10BASE-T EIA/TIA cat 100m Stea RJ-45
3,4,5 UTP (2
perechi)
100BASE-TX EIA/TIA cat 5 100m Stea RJ-45
UTP, 2
perechi
100BASE-FX 62.5/125 μ 400m Stea ST sau SC
fibră
multimode
1000BASE- STP 25m Stea RJ-45
CX
1000BASE-T EIA/TIA cat. 5 100m Stea RJ-45
UTP, 4
perechi
1000BASE- 62.5/50 μ 275m pentru Stea SC
SX fibra 62.5μ
multimode 550m pt 50μ
1000BASE- 62.5/50 μ 440m - 62.5μ Stea SC
LX multimod sau 550m - 50μ
9μ single 3-10 Km
mode single mode

5. Precauţii la cablarea reţelelor

Se vor avea în vedere măsuri de siguranţă legate de posibile cauze de defectare şi de

sursele de perturbaţii existente (motoare electrice, lămpi fluorescente, cabluri de
tensiune, sisteme radiante, difuzoare etc.)

Temperatura şi umiditatea mediului influenţează buna funcţionare a echipamentelor.

De aceea se impune amplasarea acestora în spaţii cu condiţii normale de temperatură
şi umiditate, cu o bună ventilaţie naturală sau artificială, eventual cu sistem de
climatizare. Pentru a evita condensarea vaporilor de apă pe circuitele electrice şi
producerea unor scurtcircuite, la punerea în funcţiune, echipamentele electronice
trebuie să fie la temperatura mediului ambiant.

Se recomandă ca pentru instalarea componentelor hardware interne ale unui PC, să se

deconecteze calculatorul de la priza de alimentare şi să se evite descărcările
electrostatice în circuite. Se folosesc prize cu împământare. Toate împământările
(pentru ecranele cablurilor, carcasele echipamentelor, dulapurilor metalice de
telecomunicaţii etc.) trebuie făcute în conformitate cu standardul TIA/EIA-697. Pentru
servere şi echipamente de reţea (hub, switch, bridge, router) se recomandă
utilizarea unei surse de energie neîntreruptibilă (UPS - Uninterruptible Power
Supply). Nu trebuie depăşită capacitatea UPS-ului prin încărcarea acestuia cu prea
mulţi consumatori.

Segmentele de cablu dintre echipamente pot fi instalate în exterior, pe perete, fixate cu

cleme speciale sau plasate în aşa-numite "jgheaburi", sau în interiorul peretelui, în
tubulatură, terminate cu prize de reţea. Dacă există în apropiere surse de interferenţă
electromagnetică (EMI - ElectroMagnetic Interference), se recomandă utilizarea
cablurilor metalice ecranate sau a celor optice. Instalarea cablurilor se face în zone cu
trafic redus (pe marginile încăperilor sau la înălţime, pe pereţi) pentru a evita defectarea
lor accidentală sau intenţionată.

Este importantă testarea fiecărui cablu cu conectorii aferenţi folosind aparate speciale
de testare (cable tester) înainte de a pune în funcţiune reţeaua. Multe defecţiuni în
reţelele de calculatoare sunt cauzate de cabluri şi de conectorii incorect instalaţi. Prin
testare se verifică schema de conexiuni, respectarea codului culorilor şi se depistează
eventualele contacte imperfecte sau scurtcircuite nedorite între firele cablului.

Nu trebuie lăsate capete de cablu fără conectori sau terminatori cu impedanţe

adecvate. Astfel se va evita apariţia semnalelor reflectate pe linie din cauza
dezadaptărilor de impedanţă.

Cablurile şi echipamentele dintr-o reţea de calculatoare produc ele însele radiaţii

electromagnetice. Pentru minimizarea acestora se recomandă instalarea pe fiecare
cablu a unei sarcini magnetice, la mică distanţă faţă de echipament (circa 10 cm).

Unde ?

laborator tehnică de calcul – laborator tehnologic

Cu ce?

Materiale, mijloace didactice:

 truse de scule pentru sertizare şi tăiere: cleşte de sertizare universal, cleşte

pentru dezizolat cabluri, cuţite pentru tăierea cablurilor, foarfece

 cabluri: cablu coaxial gros şi subţire, cabluri torsadate (UTP, FTP, STP)

 conectori: RJ-45, RJ-11, RJ-12, BNC, conector vampir, terminator de capăt,

conector în T
Cum?

Clasa poate fi organizată astfel:

 frontal – în activităţile de predare

 individual în timpul exerciţiilor de sertizare

Demonstraţia – exerciţii de sertizare efectuate de cadrul didactic

Observaţia dirijată

 urmăreşte etapele sertizării cablurilor coaxiale

 urmăreşte etapele sertizării cablurilor torsadate

Exerciţiu:

 sertizează cabluri coaxiale

 sertizează cabluri torsadate

Sugestii metodologice
 Dacă aveţi acces la o reţea 10Base 2 funcţională, puteţi cere elevilor să aplice ce
au învăţat despre importanţa terminării cablului şi efectele unei terminări
incorecte. Se va scoate rezistorul de terminare de la capătul cablului de reţea
10Base2.
 Se va cere elevilor să observe ce se întâmplă dacă încearcă să acceseze
reţeaua atât de la sistemul aflat la capătul cablului cât şi de la celelalte sisteme
din reţea.

 Se va cere elevilor să analizeze cu atenţie cablarea din laboratorul de informatică

pentru a stabili ce conexiuni s-au folosit. Trebuie să stabilească dacă sistemul de
cablare a fost amplasat în mod îngrijit şi organizat (să argumenteze
răspunsurile), dacă porturile sunt etichetate clar şi dacă toate capetele au fost
sertizate corect.
 Folosind reţeaua Internet, elevii au sarcina să găsească distribuitorii şi preţurile
cele mai convenabile pentru a cumpăra 50 conectoare RJ-45, 50 conectoare
pentru cablu gros şi 50 conectoare BNC pentru cablu subţire.
IV. Bibliografie

1. Cerbuc Emil, Dădârlat, Vasile Teodor. (2005). Reţele locale de calculatoare de la

cablare la interconectare, Cluj-Napoca: Editura Albastră
2. Ionescu, Dan. (2007). Reţele de calculatoare, Alba Iulia: Editura All
3. Mârşanu, Radu (2001). Calculatoare personale, elemente arhitecturale,
Bucureşti: Editura All
4. Marinescu, D., Trandafirescu, M., (1995). PC-manualul începătorului, Bucureşti:
Editura Teora,
5. Meyers, Mike . (2008). Manualul Network+ pentru administrarea şi depanarea
reţelelor,Bucureşti: Editura Rosetti Educaţional
6. Munteanu, Adrian, Şerban Valerică Greavu. (2006). Reţele locale de
calculatoare: proiectare şi administrare; ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Iaşi:
Editura Polirom
7. Nicolae.I.C , (2003). Calculatorul personal, Bucureşti: Editura Niculescu
8. Scott, Mueller. (1999). PC Depanare şi modernizare, Bucureşti: Editura Teora
9. Tanenbaum, Andrew. (2003). Reţele de calculatoare, Bucureşti: Byblos.S.R.L.
10. ***. (2007). CCNA – Ghid de studiu independent, Bucureşti: Editura Bic All
11. ***. La www.resurse.org/capitol1.html. 24.04.2009
12. ***. La www.scribd.com/doc/8638739/ccna305expl 27.04.2009
13. ***. La www.teleconnect.ro. 30.04.2009
14. ***. La http://fr.wikipedia.org/wiki/. 01.05.2009
15. ***. La www.cobra.ro. 03.05.2009
16. ***. La www.everit.ro. 09.05.2009
17. ***. La www.conectica.ro/0/2-74-0-Retelistica/Accesorii_retelistica. 12.05.2009
18. ***. La www.talontool.com. 30.05.2009
19. ***. La www.teleconnect.ro. 30.05.2009