Ca să faci portretul unei păsări

Mai întâi pictezi o colivie

cu uşiţa larg deschisă,
apoi pictezi
ceva cât mai drăguţ
şi cât mai simplu:
ceva frumos,
ceva util
pentru pasăre;
pe urmă pui tabloul pe-un copac
într-o grădină,
într-un crâng,
într-o pădure
şi te ascunzi după copac
fără o vorbă
fără să te mişti...
Se-ntâmplă uneori ca pasărea să vină repede,
dar se mai poate întâmpla să treacă ani şi ani
până se hotărăşte.
Atunci nu te descuraja –
aşteaptă, aşteaptă dacă e nevoie ani întregi.
Viteza sau încetineala cu care pasărea soseşte
n-au nici o legătură
cu faptul că tabloul e reuşit sau nu.
Când pasărea soseşte –
dacă soseşte –
păstrezi cea mai adâncă linişte:
aştepţi mai întâi ca pasărea să intre în colivie
şi după ce a intrat
închizi uşiţa binişor cu pensula,
apoi
ştergi toate gratiile una câte una
cu mare grijă, nu cumva s-atingi vreo pană.
Pe urmă faci portretul arborelui, alegând
din toate crengile pe cele mai frumoase,
iar pentru pasăre pictezi după aceea
frunzişul verde şi răcoarea vântului,
pulberea soarelui,
foşnetul gâzelor prin iarbă în căldura verii,
apoi aştepţi ca pasărea să cânte...
Dacă nu cântă
e semn rău –
semn că tabloul nu e bun,
dar dacă vrea să cânte, e semn bun,
e semn că poţi semna.
Atunci îi smulgi o pană
binişor de tot
şi pe un colţ al pânzei te iscăleşti cu ea.

Pentru tine, dragostea mea

Am fost la targul de pasari

Si-am cumparat pasari
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de flori
Si-am cumparat flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de fiare vechi
Si-am cumparat lanturi
Lanturi grele
Pentru tine
dragostea mea
Apoi m-am dus la targul de sclave
Te-am cautat
Dar nu te-am gasit
dragostea mea.

Sunt aşa cum sunt

Sunt aşa cum sunt.

Sunt făcută-aşa,
Când îmi e de râs,
Râd în hohot da.
Drag mi-e cui sunt dragă.
Oare-i vina mea
Dacă nu-i acelaşi?
Dacă ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercănat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.

Parcul

Mii şi mii de ani

Nu ne-ar ajunge
Să spunem
Mica fărîma de veşnicie
Cînd te-am sărutat
Cînd m-ai sărutat
Prin dimineaţa unei zile de iarnă
În parcul Montsouris din Paris
Din Paris
Pe pămînt
Pe pămînt care este o stea

Copiii care se iubesc

Copiii care se iubesc se-mbratiseaza in picioare
Langa portile noptii
Si trecatorii care trec ii arata cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Si numai umbra lor
Inlantuita umbra tremura in noapte
Starnind mania trecatorilor
Mania si dispretul lor si rasetele si invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt in alta parte dincolo de noapte
Mult mai presus decat lumina zilei
In orbitoarea stralucire a primei lor iubiri.

Pisica şi pasărea

Un sat ascultă cu inima zdrobită

Cântec de pasăre rănită
E singura pasăre din sat
Si singura pisică din sat
Păsării o àripă i-a devorat
Cântul păsării a amuţit
Pisica din tors s-a oprit
Si fulgii de pe bot şi-a curăţit
Iar toată suflarea din sat
S-a pregătit de-nmormântare
Pisica invitată de onoare
Păşeşte-ncet în spatele sicriului ciudat
De o fetiţă-nlăcrimată legănat
De-aş fi ştiut că o să suferi aşa tare
Sopti pisica
Aş fi-nghiţit şi cealaltă arìpă
Si ţi-aş fi povestit
Cum am văzut pasărea zburând parcă
Spre capătul lumii atât de departe
Că nici o pasăre nu poate să se-ntoarcă
Durerea ta nu ar fi fost atât de mare
Ai fi fost numai tristă
Gânditoare
Există o măsură-n toate
Eu m-am oprit la jumătate.