Sunteți pe pagina 1din 19

1.

Depozitul

Depozitele de distribuţie sunt spaţii, respectiv puncte de stocare, care sunt implantate în
drumul fizic al unui produs de la producător la utilizatorul final.

Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de depozit. Se apreciază că,
magazia este spaţiul de depozitare pentru materii prime, materiale, în general bune în curs de
prelucrare sau utilizare, în timp ce depozitul are rolul de a păstra, în perfecte condiţii de siguranţă
calitativă şi cantitativă, mărfurile destinate vânzării către clienţi.

Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere economic şi din punct de vedere
tehnic.

Din punct de vedere economic, depozitul reprezintă unitatea de bază în cadrul proceselor
de aprovizionare tehnico- materială care cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse
finite păstrate în cadrul întreprinderii în vederea aprovizionării neîntrerupte a secţiilor şi
atelierelor şi pentru asigurarea ritmicităţii livrărilor către beneficiari.

Din punct de vedere tehnic depozitele sunt formate din totalitatea construcţiilor sau
suprafeţelor special amenajate, împreună cu utilajele, instalaţiile şi dispozitivele necesare
efectuării diverselor operaţii, în vederea păstrării materialelor sau produselor finite.

Unele depozite sunt în întregime automatizate, cu nici un muncitor înauntru. Paleţii şi


produsele sunt manevrate cu un sistem de transportoare automatizate şi depozitare automatizată
şi cu ajutorul maşinilor de recuperare coordonate de conducătorii de logică programabilă şi de
către computerele cu softuri de logistică. Aceste sisteme sunt adesea instalate în depozitele răcite
unde temperaturile sunt păstrate foarte reci pentru a împiedica produsul să se deterioreze.

Direcţia şi urmărirea materialelor în depozit este coordonată cu ajutorul WMS, sau


Warehouse Management System, o bază de date coordonată de un soft. WMS este folosit de
personalul de logistică pentru a îmbunataţi eficienţa depozitului prin păstrarea unui inventar
corect ce înregistreaza tranzacţiile depozitului.

Depozitarea tradiţională a intrat în declin în ultimele decenii ale secolului 20 cu


introducerea treptată de Just In Time( JIT) tehnici proiectate să îmbunătăţească amortizarea
investiţiilor unei afaceri. Sistemul JIT promovează livrarea produsului direct de la fabrică la
comerciantul de comerţ cu amănuntul, sau de la fabricanţii de parţi direct la o fabrică de scară
mare, fără folosirea de depozite.

Dezvoltările recente din marketing au condus de asemenea la dezvoltarea stilului


depozitelor de comerţ cu amănuntul, prin situarea tavanului la un nivel foarte înalt unde răftuirea
decorativă este înlocuită de rafturile industriale, prin articolele gata de vânzare deja plasate în

1
părtile inferioare ale rafturilor, iar cele gata ambalate sunt puse pe paleţi fiind situate în părţile
superioare datorită accesului relativ uşor cu macaraua. În acest mod, aceeaşi clădire este folosită
atât ca un magazin de comerţ cu amănuntul cât şi ca un depozit.

Depozitele moderne sunt de asemenea folosite cu o mare frecvenţă de către exportatori/fabricanţi


ca punct de dezvoltare a outleturilor de comerţ cu amănuntul într-o regiune specială sau ţară.
Acest concept reduce costul final al produsului la consumator şi astfel sporeşte raportul de
vânzare al producţiei.

2.Evoluţia conceptului de depozitare

În prima jumătate a secolului, perspectiva asupra depozitării, în domeniul conceptual şi


practic, a fost caracterizată de următoarele aspecte:

• caracterul static – rolul depozitului constă în păstrarea mărfurilor


• necorelarea cu alte activitaţi logistice – atenţia utilizatorilor de spaţii de depozitare era
focalizată numai asupra costurilor generate de acest domeniu de activitate
• preocupările limitate pentru creşterea eficacităţii – eforturile de îmbunătăţire a
eficacităţii activităţilor erau orientate prioritar spre producţie
• accentul pe resursele umane – întrucat forţa de muncă era o resursă necostisitoare,
depozitarea presupunea realizarea manuală a majorităţii covârşitoare a activităţilor
După cel de-al doilea război mondial, mutaţiile din domeniul producţiei şi distribuţiei au avut
ca efect o nouă atitudine faţă de depozitarea mărfurilor.

Mai întâi au apărut depozitele regionale care permiteau acoperirea unei arii teritoriale
extinse, apoi depozitele localizate strategic, deoarece un depozit localizat favorabil putea lua
locul spaţiilor de depozitare existente la fiecare unitate de producţie.

Dezvoltarea distribuţiei contractuale, în anii ’80 şi ’90, a generat un nou mod de a beneficia
de servicii de depozitare.

Distribuţia contractuală reprezintă furnizarea de către un distribuitor terţ a unui serviciu de


distribuţie complet şi operat pe seama unui anumit client. Forma contractului poate varia de la
asigurarea de facilitaţi de depozitare, la un centru de distribuţie dedicat unui client, fie

2
producător, fie detailist. Centrul de distribuţie are rolul de a accelera circulaţia mărfurilor şi, în
plus, permite satisfacerea cerinţelor specifice ale clientului.

Comerţul cu amănuntul a fost marcat in anii ’80, de crearea depozitelor de distribuţie


centrale, ale marilor detailisti. Producătorii livrau comenzi de dimensiuni mari depozitelor
centrale ale detailistilor, fără a mai fi necesar să dispună de spaţii proprii de depozitare.

Marile corporaţii, prezente simultan pe mai multe pieţe, au apelat la conceptul de depozit
multi-ţări. Pentru ţarile dintr-o anumită zonă, se creează un depozit central, care livrează
depozitelor existente la nivelul filialelor companiei sau distribuie mărfurile direct următorului
nivel din canalele de marketing.

Pentru secolul XXI, se consideră ca obiectiv ideal in privinţa depozitării, reducerea


neîncetataâă a stocurilor de mărfuri care nu se află în mişcare, până când se va realiza o mişcare
cvasi-continuă.

3.Utilitatea depozitării şi importanţa logisticii

Fiecare companie trebuie să îşi depoziteze bunurile cât timp aşteaptă să fie vândute. Pentru a
se asigura că pot îndeplini comenzile rapid, trebuie să aibă stoc disponibil. O funcţie de
depozitare este necesară deoarece ciclurile de producţie şi consum rareori coincid. Funcţia de
depozitare depăşeşte diferenţele dintre cantităţile necesare şi timp.

O companie trebuie să decidă cât de multe şi ce tipuri de depozite îi sunt necesare, şi unde
vor fi situate.

Deciziile legate de unde să fie localizate acestea pentru a fi eficiente, sensibile în faţa
economiei şi a consumatorilor sunt decizii ale lanţului strategic de aprovizionare în strânsă
legatură cu logistica. De obicei se folosesc două abordări pentru identificarea celei mai puţin
costisitoare locaţii şi anume: “centrul de gravitate” si “sistemul de retea”.

3
Compania poate folosi depozitele pentru a înmagazina bunurile de la scurte pana la lungi
perioade de timp sau pot folosi centrele de distribuţie, care sunt proiectate să primească bunuri de
la diverse companii, să preia comenzi, să le îndeplinească eficient, şi să expedieze bunurile
consumatorilor cât mai repede posibil.

Rolul important al depozitelor de distribuţie rezultă din următoarele considerente:

 întreprinderile dotate cu depozite au o mai mare capacitate de disponibilitate a produselor


la locul şi timpul solicitate de către client;
 depozitele de distribuţie, amplasate corespunzător, diminuează timpul de livrare;
 transporturile în cantităţi de masă sunt mai ieftine decât transporturile mici; expedierea în
cantităţi mari se face pe distanţe mari producător- depozit de distribuţie; expedierea de
cantităţi mici poate să se limiteze pe distanţe mici.

Activităţile specifice logisticii distibuţiei şi a mărfurilor condiţionează următoarele aspecte


esenţiale ale funcţionării firmei:

 Modalitatea şi ritmul de creştere al firmei, prin faptul că stabileşte pe de o parte


modalităţile concrete de aprovizionare şi pe de altă parte canalele prin intermediul cărora
produsele vor ajunge pe piaţă.
 Gestiunea costurilor întrucât efectuează monitorizarea tuturor operaţiunilor legate de
transport, depozitare şi manevrare dealungul ciclului de producţie şi distribuţie. Fiecare
fază a acestui ciclu implică anumite costuri pentru firmă.
 Posibilităţile de externalizare ale firmei: permite identificarea “vocaţiei principale” a
firmei, adică a acelor activităţi şi operaţiuni pe care firma reuşeşte să le execute în
condiţii de eficacitate maximă, astfel încât funcţiile şi operaţiunile mai puţin performante
să fie cumpărate de la diverşi operatori de piaţă, adică externalizat.
 Normalizarea produselor şi proceselor de gestiune prin standardizarea anumitor
componente şi produse, introducerea unor norme privind cantităţile stocate şi
transportate, definirea unor proceduri de prelucrare a comenzilor şi prin fixarea unor
norme de consum şi costuri.

4
 Posibilităţile de diversificare ale firmei, astfel încât activităţile desfăşurate dealungul
lanţului logistic permit lărgirea gamei de activităţi şi produse ale firmei prin utilizarea în
comun a aceloraşi resurse şi competenţe.
 Flexibilitatea şi adaptabilitatea firmei. Logistica distribuţiei şi a mărfurilor prin faptul că
operează atât în amontele cât şi în avalul activităţii desfăşurate de firmă permite
îmbunătăţirea timpului de livrare, în acest fel crescând capacitatea de răspuns a firmei la
cerinţele pieţei.

Există totuşi 2 domenii influenţate direct şi puternic de către activităţile logisticii şi


distribuţiei mărfurilor:

 Amplasarea, numărul şi dimensiunea medie a unităţilor de producţie, stocare şi distribuţie


ale firmei.
 Distribuţia spatială în cadrul firmei, a locurilor de muncă, materialelor şi echipamentelor.

La rândul său, activitaţile de logistică şi distribuţie a mărfurilor sunt influenţate de o


multitudine de factori, printre cei mai importanţi, numărându-se:

 Strategia firmei prin activităţi şi produse ce vor fi realizate şi prin nivelul calităţii şi
cantităţile acestor produse.
 Factori economici cum ar fi: existenţa şi calitatea infrastructurii economice (drumuri,
poduri, aducţiuni, utilităţi) şi localizarea pieţelor din amonte si aval.
 Condiţiile sociale: disponibilitatea mâinii de lucru, calificarea lucrătorilor, nivelul de
sindicalizare al sectorului, potenţialul apariţiei unor conflicte sociale.
 Costurile de implementare şi funcţionare legate de preţurile la terenuri, costurile de
construcţie şi de instalare.
 Constrângerile tehnice, respective condiţii specifice necesare pentru a desfăşura o
anumită activitate.
 Factorii politici şi instituţionali: acordarea unor subvenţii guvernamentale, facilităţile
fiscale, reglementarea juridică, achiziţiile publice.

Obiectivele logisticii distribuţiei şi mărfurilor sunt următoarele:

 Ameliorarea sistemelor de aprovizionare şi distribuţie ale firmei.


 Maximizarea calităţii şi cantităţii serviciilor oferite clienţilor.
 Optimizarea costurilor de circulaţie a materialelor, produselor şi mărfurilor

5
 Îmbunătăţirea imaginii si reputaţiei firmei.

4.Funcţiile depozitului

Principalele funcţii ale unui depozit comercial sunt:

 Depozitarea şi păstrarea mărfurilor, care asigură continuitatea aprovizionării consumatorilor


individuali şi indistriali, în condiţiile existenţei unor diferenţe temporale între producţie şi
consum, datorate fenomenului de sezonalitate şi de dispersie spaţială diferită. Sub aspectul
duratei de păstrare a produselor în stoc, în practică există următoarele variante:
• Depozitarea pe termen lung. În cazul unei producţii sau unui consum concentrate în
limitele unui sezon, depozitul poate menţine produsele necesare pentru satisfacerea
cererii la momentul potrivit. De asemenea, produsele alimentare supuse unui proces
de învechire sunt păstrate pe durată îndelungată.
• Depozitarea sezonieră. În cazul unui cererii sezoniere, este adesea mult mai
profitabilă apelarea la depozite apropiate de pieţele strategice, care sunt aprovizionate
de la depozitul central al firmei, cu puţin timp înainte de începerea sezonului. După
terminarea sezonului, mărfurile rămase sunt returnate la depozitul central.
• Depozitarea temporară. Produsele sunt menţinute în depozit până la realizarea unor
livrări care utilizează complet capacitatea mijloacelor de transport. Depozitele de
distribuţie facilitează circulaţia produselor, fără să realizeze o depozitare pe termen
lung.
 Consolidarea livrărilor, respectiv condiţionarea şi porţionarea ( dozarea ) mărfurilor, în
vederea constituirii unei oferte adaptate diferitelor categorii de clienţi. Produsele primite de
la mai multe surse sunt reunite în vederea livrării către client, prin intermediul unui singur
transport.

6
Avantajele consolidării sunt: obţinerea unor tarife de transport mai mici, prin livrarea unor
cantităţi mari de produse către client; reducerea costurilor totale de distribuţie pentru fiecare
producător, comparativ cu situaţia în care ar fi distribuit mărfurile în mod individual;

 Formarea sortimentului comercial prin corelare cu necesităţile ferme ale comerţului de detail.
Acestă funcţie este întâlnită sub două variante, în funcţie de sursa de provenienţă a
produselor:
• Unităţile de producţie ale aceleiaşi firme. Depozitul primeşte mărfurile de la mai
multe fabrici ale producătorului şi livrează clienţilor o combinaţie de produse.
Mărfurile sunt sortate, pentru a îndeplini solicitările fiecărui client sau pieţe ţintă, în
privinţa structurii sortimentale;
• Firme diferite. Depozitul creează combinaţii de produse în mod anticipat faţă de
comenzile clienţilor. Sortimentul include mai multe linii de produse de la diverşi
furnizori. Avantajele oferite clienţilor sunt: reducerea numărului furnizorilor cu care
trebuie să stabilească relaţii fiecare client; costuri de transport mai mici decât în cazul
aprovizionării de către fiecare client, în mod individual, de la furnizor; asigurarea
unei structuri sortimentale diversificate, adaptate cerinţelor clienţilor.

 Transportarea şi ambalarea mărfurilor, fără de care nu este posibilă participarea la întregul


lanţ de distribuţie, deplasarea bunurilor în interiorul depozitului;
 Prestarea de servicii cu valoare adăugată. Cele mai obişnuite servicii care constau în
adăugarea de valoare sunt cele legate de ambalarea şi etichetarea mărfurilor

5.Tipologia depozitelor

Depozitele comerciale, în funcţie de diverse criterii, pot fi grupate în mai multe categorii:

după caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc, depozitele pot fi:

7
 depozite de colectare, care concentrează partizi relativ mici de mărfuri primite de
la diverşi furnizori, în vederea formării unor partizi mari, pentru diferiţi beneficiari;
 depozite de repartizare, destinate acumulării mărfurilor în partizi mari, pentru a le
livra beneficiarilor în partizi mici;
 depozite de tranzit şi transbordare, amplasate de regulă în gări şi porturi, servind
pentru păstrarea temporală, şi, uneori, pentru pregătirea mărfurilor în vederea
transportării ulterioare la depozitele principale sau la beneficiari;
 depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată, destinate acumulării de
mărfuri într-o perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră sau pentru păstrarea mai
îndelungată.
după gradul de specializare, depozitele pot fi :

 depozite strict specializate, în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei


caracteristică este prezenţa celui mai simplu sortiment ( de ex.sare, cartofi, combustibili
lichizi);
 depozite specializate, având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri
( confecţii, cosmetice)
 depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri
apropiate prin cererea de consum a populaţiei ( textile- încălţăminte, galanterie-
cosmetice);
 depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fie sectorului nealimentar;
 depozite mixte, în care se păstreză mărfuri din ambele sectoare.
După forma construcţiei, depozitele pot fi :

 Construcţii deschise – depozit liber, folosite pentru mîrfurile insensibile la


acţiunea factorilor de climă;
 Construcţii semideschise – depozite acoperite, destinate mărfurilor ce trebuie
protejate; suprafaţa utilizabilă va fi limitată de înălţime şi de punctele de sprijin;
 Construcţii închise.

8
În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor depozitele pot fi:

 Neclimatizate
 Parţial climatizate
 Climatizate.
În funcţie de poziţia faţă de nivelul solului, depozitele pot fi:

 Deasupra pământului
 Sub pământ.

6.Logistica generală a firmei

Conform definiţiei dată de Philip Kotler, logistica generală a firmei constă în planificarea,
implementarea şi controlul fluxurilor fizice de materiale, produse finite şi mărfuri de la punctele
de provenienţă ale acestora la punctele de utilizare finală, astfel încât să fie satisfăcute cerinţele
utilizatorilor finali în condiţii de eficienţă a firmei.

Misiunea logisticii generale constă în crearea unor lanţuri de furnizări (denumite şi lanţuri
logistice), adică fluxuri de valoare adăugată dinspre furnizori spre consumatorii finali, organizate
după următoarea schemă generală:

Fig 1. Lanţ de furnizare/ lanţ logistic

9
Pentru a identifica domeniul specializat al logisticii distribuţiei şi mărfurilor în cadrul
logisticii generale a firmei este necesară examinarea conceptelor de logistica produsului şi
logistica de susţinere.

Logistica produsului priveşte totalitatea fluxurilor fizice şi informaţionale asociate


întregului ciclu de producţie şi distribuţie de la aprovizionarea cu materii prime până la stocarea
mărfurilor la comercianţii cu amănuntul.

Logistica de susţinere se referă la fluxurile fizice şi informaţionale care apar din


momentul desfacerii cu amănuntul a produselor până la service-ul si mentenanţa post-vânzare.
Aceste două concepte se îmbină în următoarea schemă analitică:

Achiziţii de materii prime, materiale, mărfuri


Transportul achiziţiilor
Programarea şi gestiunea producţiei
Transportul produselor finite la depozite
Depozitarea produselor finite
Alimentarea platformelor de redistribuire
Transportul comenzilor către comercianţii cu amănuntul
Stocarea şi gestiunea stocurilor la comercianţii cu amănuntul
Desfacerea cu amănuntul
Service şi mentenanţa post vanzare

Logistica aprovizionării + Logistica distribuţiei Logistica distribuţiei şi a mărfurilor.

În acest fel, logistica distribuţiei şi a mărfurilor poate fi definită ca organizarea şi gestiunea


fluxurilor fizice şi informaţionale asociate activităţilor de aprovizionare şi distribuţie.

O altă definiţie a logisticii distribuţiei şi mărfurilor o prezintă ca ansamblul activităţilor


care contribuie la optimizarea disponibilităţii unui produs material sau marfă dealungul

10
întregului ciclu de viaţă a acestuia în condiţiile îmbunătăţirii raportului costuri/performanţă
economică.

O a II-a definiţie a logisticii distribuţiei mărfurilor este interesată în special de


ameliorarea următorilor indicatori de performantă:

1. Rata de disponibilitate a materialului/produsului/ mărfii

2. Costul total al punerii la dispoziţie a materialului/produsului/mărfii.

Din schema prezentată, rezultă că logistica reprezintă o activitate transversală (în care
sunt implicate mai multe servicii specializate ale firmei) şi care se desfăşoară în strânsă
interconexiune cu celelalte funcţii ale firmei (producţie, financiar-contabilă, comercială-
marketing, resurse umane, cercetare-dezvoltare, administrare generală).

7.Sistemul logisticii şi ditribuţiei mărfurilor

Momentul de referinţă în planificarea şi organizarea unui sistem de logistică şi distribuţie a


mărfurilor îl constituie studiul a ceea ce solicita clienţii. Criteriile de care sunt interesaţi clienţii
se referă la:

a) livrarea mărfurilor la timp

b) disponibilitatea furnizorilor de a le îndeplini comenzi urgente sau speciale

c) capacitatea furnizorilor de a manipula atent mărfurile

d) disponibilitatea furnizorilor de a-şi recupera mărfurile defecte şi a le înlocui cu


cele bune

e) disponibilitatea furnizorului de a stoca şi/sau transporta mărfurile.

Pornind de la obiectivele activităţii logisticii şi distribuţiei mărfurilor, firma trebuie sa-şi


proiecteze un sistem care să reducă la minimum costurile legate de atingerea acestor obiective.

Orice sistem de logistică şi distribuţie a mărfurilor este caracterizat printr-un anumit cost
de funcţionare:

11
C=T+FD+VD+V+Cs+Ca

C- costurile logisticii şi distribuţiei mărfurilor

T- costul total al transportului în cazul sistemului propus

FD- costurile fixe totale cu depozitarea şi stocarea în cazul sistemului propus

VD- costurile variabile totale cu depozitarea şi stocarea în cazul sistemului propus

V- costul total aferent vânzărilor pierdute datorită întarzierii livrărilor în cazul sistemului
propus

Cs- costul serviciilor oferite clienţilor în cazul sistemului propus

Ca- costul de administrare a canalelor de aprovizionare şi distribuţie în cazul sistemului


propus.

Alegerea unui sistem LDM presupune examinarea costurilor LDM (C) specifice fiecărei
variante alternative şi selectarea sistemului care asigură un cost minim.

Dacă unele elemente de cost sunt dificil de măsurat şi exprimat financiar, firma îşi va
propune să minimizeze costurile cu logistica şi distribuţia mărfurilor în condiţiile atingerii unui
anumit nivel al serviciilor oferite clienţilor.

Logistica şi distribuţia mărfurilor vizează câteva domenii decizionale specifice de


maximă importanţă pentru funcţionarea firmei:

1. Prelucrarea comenzilor- cum trebuie tratate comenzile clienţilor

2. Depozitarea- sau unde trebuie amplasate stocurile de marfă

3. Stocarea- sau câtă marfă trebuie menţinută în stoc şi la ce cost

4. Transportul- sau cum şi de către cine trebuie expediate bunurile

5. Gama de servicii suplimentare oferite clienţilor

6. Alegerea şi administrarea canalelor de aprovizionare si distribuţie.

Pe scurt, conţinutul fiecărui domeniu este următorul:

1. Prelucrarea comenzilor. Logistica începe cu primirea unei comenzi de la un clinent. Pentru


orice firmă este esenţială scurtarea ciclului comandă-plată, adică a timpului scurs de la momentul
lansării comenzii şi până la momentul plăţii bunurilor ce au constituit obiectul comenzii
respective. Acest ciclu implică mai multe faze, cele mai importante fiind:

12
a) transmiterea comenzii de către agentul de vânzari

b) înregistrarea comenzii şi verificarea, dacă este necesar, a capacităţii de plată a clinetului.

c) planificarea fabricaţiei şi a stocurilor.

d) expedierea către client a mărfurilor comandate şi facturarea acestora.

e) încasarea banilor de la clienţi.

Cu cât derularea acestui ciclu durează mai mult, cu atât insatisfacţia clienţilor poate fi
mai mare iar profiturile firmei mai mici.

2. Depozitarea- este necesară întrucat ciclurile de producţie şi distribuţie pe de o parte şi


ciclurile de cumpărare şi consum pe de altă parte,de multe ori nu sunt sincronizate.

În acest domeniu, firma trebuie să decidă asupra numărului de locuri în care îţi va
depozita stocurile de mărfuri. Mai multe locuri de depozitare înseamna livrarea mai rapidă a
mărfurilor către clienţi, însă costurile de depozitare vor creşte. Prin urmare, numărul de locuri de
depozitare şi amplasarea lor concretă trebuie alese astfel încât să fie realizat un echilibru între
nivelul serviciilor oferite clienţilor şi costurile aferente distribuţiei.

3. Stocarea- stabilirea nivelului stocurilor constituie o decizie majoră referitoare la distribuţie


care afectează direct atât nivelul de satisfacţie al clientului cât şi performanţele financiare ale
firmei.

Agenţii de vânzări ar dori ca firmele lor să deţină stocuri suficiente pentru a putea onora
imediat comenzile clienţilor, însa din punct de vedere financiar nu întotdeauna este eficient ca
firma să deţină stocuri mari. Costurile de stocare, de regulă cresc într-un ritm tot mai mare, pe
măsură ce nivelul de servire al clienţilor este mai mare. De aceea, managementul firmei trebuie
să ştie cu cât ar creşte vânzările şi performanţele financiare dacă s-ar menţine stocuri mai mari,
în acest fel fiind posibilă onorarea comenzilor clienţilor într-un timp cât mai scurt.

Luarea deciziilor de stocare presupune să se cunoască “când să se comande” şi “cât să se


comande”. Pe masură ce stocurile firmei se epuizează, managementul trebuie să ştie la ce nivel al
stocurilor existente să lanseze o nouă comandă de aprovizionare care sa aducă la reîmprospătarea
acestora. Acest nivel al stocurilor se numeşte prag de comandă. Pragul de comandă este cu atât
mai ridicat cu cât perioada de onorare a comenzii este mai îndelungată, rata de utilizare a
bunurilor ce compun stocul este mai mare şi cu cât nivelul serviciilor oferite clientilor este mai
înalt. Dacă timpul de onorare al comenzii şi rata de utilizare a produsului sunt variabile, atunci
pragul de comandă trebuie fixat la un nivel mai înalt pentru a avea la dispoziţie un stoc de
siguranţă. Valoarea finală a pragului de comandă trebuie să asigure un echilibru între riscul de a
rămâne fără marfă în stoc şi costurile generate de stocuri supradimensionate.

Cealaltă decizie se referă la mărimea cantităţilor ce trebuie să se comande. Cu cât mai


mari sunt cantităţile comandate cu atât mai rar vor trebui lansate comenzile de reaprovizionare.

13
De aceea, firma va urmări echilibrul între cheltuielile corespunzătoare prelucrării comenzilor şi
costurile de stocare. Acestea din urmă constau din elemente ca: taxa de depozitare, costul
capitalurilor imobilizate în stocuri, diverse impozite şi asigurări, cheltuieli determinate de
depreciere sau învechire.

Cantitatea optimă ce trebuie comandată poate fi stabilită prin observarea evoluţiei sumei
dintre costurile de prelucrare a comenzilor şi costurile de stocare în funcţie de cantitatea
comandată.

4. Transportul- alegerea modalităţilor de transportare a mărfurilor influenţează direct preţurile de


vânzare, rapiditatea livrării şi starea fizică a bunurilor atunci când ele ajung la client. Toate
aceste aspecte vor determina gradul de satisfacţie al clientului.

Cele mai raspândite mijloace de transport sunt:feroviar, aerian, rutier, pe calea apei şi cu
ajutorul conductelor.

Responsabilii cu expedierea mărfurilor vor analiza mijloacele de transport în funcţie de


următoarele criterii: viteza, siguranţa încărcăturii, frecvenţa, capacitatea, disponibilitatea şi
costul.

Datorită posibilităţii de containerizare, expeditorii pot combina două sau mai multe
mijloace de transport. În literatura de specialitate s-au impus în legatură cu aceasta următorii
termeni:

- piggyback –utilizarea trenurilor şi a transportului rutier(autocamioane)

- fishyback- utilizarea transportului pe apă şi a celui rutier

- trainship- utilizarea trenurilor şi a transportului pe apă

- airtruck- utilizarea avionului şi a transportului rutier.

Fiecare din aceste combinaţii oferă diferite posibilităţi pentru expeditor. De exemplu,
piggyback este mai ieftină decât utilizarea exclusivă a transportului auto, oferind în acelaşi timp
un grad destul de ridicat de flexibilitate. Deciziile referitoare la transport trebuie să ia în
considerare interdenpendenţele existente între diferite mijloace de transport precum şi efectele
utilizării lor asupra altor elemente ale distribuţiei (depozitarea si stocarea).

5. Serviciile oferite clienţilor. De regulă, servicii mai numeroase şi de o calitate mai înaltă
înseamnă costuri mai ridicate şi invers. În acelaşi timp, numărul şi calitatea serviciilor pentru
clienţi influenţează direct comenzile acestora, şi, în consecinţă, vânzările realizate de firmă. De
aceea, managementul trebuie să realizeze un echilibru între costurile serviciilor oferite clienţilor
şi ritmul de creştere a vânzărilor datorită unor servicii suplimentare.

6. Selectarea şi administrarea canalelor de aprovizionare şi distribuţie- reprezintă unele dintre


cele mai dificile decizii pe care trebuie să le adopte o firmă pe parcursul existentei sale. Fiecare

14
filieră de aprovizionare sau distribuţie realizează venituri şi implică costuri diferite. Din
momentul în care firma îşi alege canalele de aprovizionare şi distribuţie ea va fi nevoită să
lucreze cu ele o perioadă îndelungată de timp. Canalul de aprovizionare şi distribuţie ales va
influenţa şi va fi influenţat la rândul său de celelalte componente ale mixului de
marketing( produs, preţ, promovare). Intermediarii sunt utilizaţi de regulă atunci când se
dovedesc capabili să execute anumite operaţiuni logistice într-o manieră mai eficace decât firma
însăşi.

Cele mai importante operaţiuni desfăşurate dealungul unui canal de aprovizionare sau
distribuţie sunt: informarea, promovarea, negocierea contractelor, prelungirea şi onorarea
comenzilor, finanţarea şi preluarea riscurilor, posesia fizică a mărfurilor, efectuarea plăţilor şi
transmiterea drepturilor de proprietate. Aceste operaţiuni există şi sunt realizate indiferent de
numărul sau modul de organizare a angrosiştilor şi detailiştilor care operează în cadrul canalelor
de aprovizionare şi de distribuţie.

Administrarea acestor canale presupune alegerea unui anumit număr de intermediari şi


motivarea lor prin aplicarea unui mix de relaţii comerciale eficient din punct de vedere al
costurilor.

8.Gestiunea stocurilor

8.1. Implicaţiile gestiunii stocurilor

Iniţial, ideea de stocuri a fost legată de noţiuni cum ar fi perspicacitatea şi prundenţa: un


stoc era creat pentru a proteja firma de o posibilă ruptură în aprovizionare sau desfacere. În
prezent, idea de stoc se aplică atât în domeniul logisticii în amonte(de aprovizionare) cât şi
logistica în aval (distribuţie).

Stocul poate fi definit ca fiind ansamblul de mărfuri sau alte articole creat în aşteptarea
unor utilizări productive sau comerciale ulterioare, mai mult sau mai puţin îndepărtate în timp, în
scopul evitării timpilor prea îndelungaţi de aşteptare în cazul aprovizionărilor şi livrărilor. Astfel,
noţiunea de stocuri, regrupează:

a) aprovizionările – materii prime, materiale, furnituri;

b) stocurile de produse- intermediare sau finite

c) stocurile de mărfuri- cumpărări destinate revânzării

Nivelul unui stoc la sfârşitul unei perioade se determină astfel:

Stoc sf per = Stoc înc per + Fluxuri intrări – Fluxuri ieşiri

15
Numeroase raţiuni de ordin economic, financiar sau commercial justifică existenţa
stocurilor.

Cele mai importante motive pentru care sunt create stocuri se referă la:

 motive financiare -stocarea unor produse costisitoare în scopuri speculative, stocarea


anumitor mărfuri în aşteptarea evoluţiei negative ale preţurilor.
 rolul de reglare –susţinerea unor creşteri ale cererii, protejarea faţă de anumiţi factori
imprevizibili legaţi de transport şi producţie.
 motive economice –existenţa unor comenzi minime acceptate de furnizori în condiţiile
practicării unor preţuri mai mici, diminuarea cheltuielilor de transport, etc
 motive tehnice –asigurarea calităţii producţiei şi mărfurilor, în special prin asigurarea
unor condiţii de depozitare adecvate.
 motive comerciale– legate în special de reducerea perioadei de livrare a mărfurilor.

8.2.Mijloace materiale şi umane implicate în gestiunea stocurilor

Gestiunea stocurilor nu se limitează la aplicarea tehnicilor de optimizare a proceselor de


aprovizionare. Astfel, după recepţia achiziţiilor de la furnizori mărfurile trebuie stocate într-o
manieră raţională din punct de vedere economic. Dacă performanţele sistemului de stocare rezidă
în mare măsură în alegerea locurilor de stocare ea depinde deasemenea şi de alţi factori, printre
care se numără:

 mijloace materiale şi umane necesare stocării


 organizarea administrativă a depozitelor şi magazinelor
 informatizarea proceselor de stocare

1. Eficacitatea sistemului de gestiune a stocurilor este legată de competenţa personalului


afectat depozitelor şi magazinelor. Prin urmare, este necesară o selectare riguroasă a magazinelor
astfel încât formarea lor profesională să includă obligatoriu elemente cum ar fi:

-cunoştinţe de gestiune administrative a stocurilor (nomenclatorul de produse, urmărirea


mişcării articolelor stocate cu ajutorul fişelor de magazine, borderourilor şi facturilor, efectuarea
lucrărilor de inventariere, etc)

-cunoştinte privind principiile de stocare (planul de stocare al firmei, natura produselor


stocate, condiţii de stocare)

-cunoştinţe privind funcţionarea şi caracteristicile tehnice ale echipamentelor şi utilajelor


folosite în stocarea şi manipularea mărfurilor în magazii

-cunoştinţe privind siguranţa stocării şi funcţionării unui depozit (riscurile de accidente,


procedurile de interventie în caz de accidente, regulile de stocare a bunurilor cu un grad ridicat
de risc)

16
Plecând de la analiza nevoilor sale economice, obiectivelor strategice şi mijloacelor
financiare disponibile, firma va elabora un model de principiu al stocării care va specifica
următoarelor aspecte: localizarea clădirilor depozitelor, capacitatea de stocare a acestora,
capacitatea de recepţie şi expediţie, calitatea şi rapiditatea serviciilor.

La elaborarea acestui model trebuie luate în considerare o multitudine de constrângeri


asociate în special diversităţii prouselor stocate:

-produsele stocate sunt lichide, solide sau gazoase?

-care sunt condiţiile fizice optime de conservare a acestor produse?(temperatură, umiditate,


luminozitate)

-este vorba de produse cu caracteristici speciale în termen de fragilitate sau periculozitate?

2. Sarcinile administrative realizate în cadrul depozitelor sau magaziilor au o importanţă


aparte în asigurarea eficienţei stocării. De exemplu, înregistrarea intrărilor şi ieşirilor de stoc
reprezintă baza gestiunii economice a stocurilor permiţând în primul rând luarea deciziilor
privind momentele de lansare a noilor comenzi de aprovizionare. Deasemenea, aceste sarcini
facilitează în special la nivelul mediu al acestora în diferite perioade de timp, ratele de rotaţie a
stocurilor sau ratele de deteriorare si depreciere a acestora.

Din momentul recepţiei şi până în momentul ieşirii lor din depozite, mişcarea stocurilor
comportă o succesiune de sarcini administrative interconectate asociate unor operaţiuni materiale
de gestiune a stocurilor.

Operaţiuni Sarcini administrative asociate


materiale de Gs
1. Recepţia -controlul calităţii, cantităţii şi conformităţii mărfurilor primite de la
furnizori

-controlul corectitudinii completării facturilor şi documentelor de


transport pentru mărfurile primite

-acceptarea sau refuzul motivat al bunurilor

-emiterea unui bon de recepţie pentru bunurile acceptate din care un


exemplar este trimis la compartimentul commercial şi unul la serviciul
contabilitate

-înregistrarea informatică a livrării


2.Aranjarea -căutarea unui loc de stocare adecvat pentru bunurile primite
spaţială a
stocurilor în

17
depozite
-precizarea pe fişele de magazie şi în calculator a locurilor de stocare

-inventarierea locurilor rămase libere


3.Conservarea -verificarea regulată a condiţiilor fizice, de stocare conform normelor
bunurilor legale şi /sau a normativelor interne

-inventarierea periodică prin numărare a bunurilor stocate şi compararea


soldurilor fizice efective cu soldurile din documentele de stocare

-completarea şi ţinerea la zi a unor documente de stocare speciale: fişa de


magazie care se păstrează permanent în locul de depozitare al bunului
respectiv, fişa de stoc în care sunt consemnate cantităţile reale de bunuri,
informaţii care la rândul lor vor sta la baza comenzilor de reaprovizionare,
fişa de rezervare în care sunt înregistrate solicitările emise de
consumatorii interni şi datele calendaristice în care au fost primite aceste
solicitări şi livrate cantităţile solicitate
4.Ieşirea -primirea bonurilor de ieşire
stocurilor
-efectuarea înregistrărilor necesare în documentele de depozit

-transmiterea câte unui exemplar din aceste documente contabilităţii şi


serviciului commercial

-eventual pregătirea documentelor de transport, de vamă şi de asigurare

Înafară de aceasta, gestiunea eficientă a stocurilor presupune:

 constatarea mişcărilor de stocuri: intrări-ieşiri ale stocurilor


 calcularea datelor de lansare a comenzilor de reaprovizionare şi a cantităţilor care vor fi
comandate
 determinarea mărimii stocului de alertă şi a stocului de securitate
 analiza performanţelor sistemului de gestiune a stocurilor pe baza calculării ratelor de
rotaţie a stocurilor în zile.

Creşterea valorii ratelor de rotaţie a stocurilor este un semnal al scăderii eficienţei


gestiunilor. În schimb, reducerea valorii ratelor de rotaţie indică o amelioare a performanţei
gestiunii stocurilor.

 analiza ratelor de rotaţie


 stabilirea previzională a nevoilor pe termen mediu şi lung pentru diferite categorii de
materiale, materii prime, furniture şi mărfuri.

Gestiunea stocurilor reprezintă unul din aspectele fundamentale ale managementului


logisticii. Această importanţă majoră este conferită de faptul că în economiile moderne

18
cheltuielile legate de stocare ating deseori cota de 30-40 % din preţul final de vânzare al
produselor către consumator.

Aceasta pondere semnificativă sugerează că gestiunea stocurilor reprezintă una dintre cele
mai importante căi de minimalizare a costurilor de producţie şi distribuţie a bunurilor.

19