Sunteți pe pagina 1din 1

CRITERIILE DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ

După cum demonstrează extinderile precedente ale UE, aderarea la UE reprezintă


un proces îndelungat şi complicat de ajustare a tuturor domeniilor interne ale
statelor candidate la principiile, valorile şi standardele UE. Doar în acest caz
integrarea ulterioară a noilor ţări membre nu va avea pentru ele consecinţe
dureroase şi nu va afecta integritatea sistemului european. Pentru a orienta statele
candidate asupra reformelor care trebuie îndeplinite în vederea aderării la UE,
Uniunea a stabilit cîteva criterii de aderare. Criteriile obligatorii pentru aderarea la
Uniunea Europeană formalizate la summitul de la Copenhaga sunt următoarele
[Tratatul asupra UE, art. 49]:
1. Criteriul politic: existenţa unor instituţii stabile, care ar fi garante ale
democraţiei, supremaţia legii, drepturile omului şi protecţia minorităţilor. Acest
criteriu a fost desfăşurat mai târziu în Tratatul de la Amsterdam, declarându-se
că „Uniunea este fondată în baza condiţiilor de libertate, democraţie,
respectarea drepturile omului şi a libertăţilor fundamentale, supremaţiei legii,
principii care sunt comune pentru toate statele membre” (art.6). Orice stat
european care respectă aceste principii poate deveni membru al Uniunii.
2. Criteriul economic: existenţa unei economii de piaţă funcţionale, capabile să
facă faţă presiunilor competitive şi forţelor de piaţă din cadrul UE.
3. Capacitatea de adoptare integrală a acquis-ului comunitar; aderarea la
obiectivele politice, economice şi monetare ale UE.
Ulterior la Consiliile Europene, care au urmat celui de la Copenhaga, criteriile de
mai sus au fost completate cu încă unul:
4. Existenţa unor structuri administrative şi judiciare car vor permite
adoptarea şi aplicarea acquis-ului comunitar.
Această condiţie urma să asigure că extinderea Uniunii Europene nu va periclita
realizările Comunităţii şi procesul de integrare, convenit la Maastricht.
Consiliul European de la Luxembourg, din decembrie 1997, a decis completarea
criteriilor de la Copenhaga cu o nouă condiţie – capacitatea UE de accepta noi
membri, aceasta însemnînd sporirea angajamentului UE în procesul de extindere.
Criteriile expuse la summitul de la Copenhaga vin să completeze condiţia de bază
pentru a deveni membru al UE o constituie identitatea europeană, care a fost
consacrată prin Tratatul de la Roma din 1958, art. 237 („orice stat european poate
deveni membru al Uniunii Europene”).
Îndeplinirea criteriilor de aderare de către statele candidate este monitorizată de
Comisia Europeană, care anual publică Rapoarte de Ţară privind succesele
înregistrate de statele candidate în acest domeniu.
Condiţia înaintată UE:
Capacitatea UE de a absoarbe noii membri şi de a menţine, în acelaşi timp, procesul
de integrare.
- Extinderea nu trebuie să fie mai costisitoare decât procesul de integrare
- Extinderea nu trebuie să pericliteze realizările Comunităţii şi procesul de integrare
convenit la Maastricht.
Uniunea îşi rezervă dreptul de a decide momentul la care va fi pregătită pentru a
accepta noi membri.

S-ar putea să vă placă și