UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL

CONSTANłA
SPECIALIZAREA CONTABILITATE ŞI INFORMATICA DE GESTIUNE
AN II
DISCIPLINA : FINANłE PUBLICE FISCALITATE
CONDUCĂTOR DISCIPLINĂ: LECT.UNIV.DRD. TRANDAFIR ADINA

În lumea contemporană, finanŃele publice constituie o componentă de primă dimensiune a

vieŃii social – economice a fiecărei naŃiuni.
Note de curs-sinteze cuprind aspecte legate de dezvoltarea finanŃelor publice în România
legată de dezvoltările în domeniu care au loc la nivel european şi internaŃional, astfel încît să-şi
poată găsi locul în economia globală care se prefigurează.
Procesele şi fluxurile financiare sunt prezentate atît ca mecanisme, instrumente şi pîrghii
de acŃiune, cît şi ca elemente ale politicii financiare ale statului, tranziŃia la economia de piaŃă
presupunînd o adaptare corespunzătoare a întregului sistem financiar, a instrumentelor, a
instituŃiilor şi organelor financiare, a tehnicilor şi metodelor de lucru, precum şi a reglementărilor
juridice cu caracter financiar.
Constituirea principalelor fonduri financiare la dispoziŃia statului (prin impozite, taxe,
contribuŃii) precum şi repartizarea acestora pentru acoperirea necesităŃilor publice (sociale,
culturale, economice, adminstrative, s.a.), este prezentată prin intermediul metodelor, tehnicilor şi
procedeelor specifice de alocare a resurselor, subliniindu-se în special, particularităŃile existente
în cadrul cheltuielilor şi veniturilor bugetare.
Apelul la împrumuturi de stat, în completarea veniturilor fiscale precum şi contractarea
datoriei publice este prezentată prin indicatori specifici, calcularea de rate, raporturi şi ponderi,
care se folosesc de către autorităŃi pentru a stabili priorităŃile fiecărei etape Ńinînd cont de
caracterul limitat al resurselor financiare, precum şi de raŃionalitatea pe termen scurt, mediu şi
lung a cheltuielilor publice pe care le reclamă.
Sistemul bugetar în România precum şi etapele procesului bugetar sunt prezentate în
conformitate cu prevederile legale în vigoare şi anume, Legea bugetului de stat, precum şi Legea
finantelor publice nr. 500/2002.

Bibliografie obligatorie
1. Mariana-Cristina Cioponea, FinanŃe publice şi teorie fiscală, Editura FundaŃiei România
de Mâine, Bucureşti, 2007.
2. Nicolae Grigorie - LăcriŃa, Mariana-Cristina Cioponea, FinanŃe publice şi fiscalitate,
Editura FundaŃiei România de Mâine, Bucureşti, 2004.
3. Nicolae HoanŃă, Economie şi finanŃe publice, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
4. Tatiana Moşteanu şi colectiv, FinanŃe publice – Note de curs şi seminar, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2002.
5. LuminiŃa Ristea, Adina Trandafir, FinanŃe publice – între teorie şi practică, Editura
FundaŃiei România de Mâine, Bucureşti, 2005.
6. LuminiŃa Ristea, Laura Iacob, Adina Trandafir, FinanŃe publice – prezent şi perspective,
Editura Ex Ponto, Constanta , 2006.
 7. LuminiŃa Ristea, Adina Trandafir, FinanŃe publice –aplicatii si solutii, Editura Muntenia,
Constanta, 2006.
8. Iulian Văcărel şi colectiv, FinanŃe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000.

Bibliografie suplimentară
1. Bistriceanu Gh.D şi colectiv – FinanŃele agenŃilor economici, Editura Economică, Bucureşti,
2001
2. Brezeanu Petre şi Iulian Marinescu- FinanŃele publice şi fiscalitatea între teorie şi practică,
Editura FundaŃiei România de Mâine, Bucureşti, 1998
3. Brezeanu Petre – Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici., Editura Economică, Bucureşti,
2001.
4. Ciotei N. Constantin – FinanŃe – Monedă, Credit – Bănci, Editura FundaŃiei “România de
mâine”, Bucureşti 1999.
5. Lăzărescu Alexandru- FinanŃe publice- Editura NaŃional, 2000
6. Lefter Chirică şi BănuŃ Al.- FinanŃe publice, contabilitate bugetară şi de trezorerie, Edtura
Economică, Bucureşti, 2002.
7. Roman Daniela Lidia – FinanŃe aplicate, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
8. Moşteanu Roxana- FinanŃe publice. Concepte cheie şi aplicaŃii practice, Editura Semne,
2000, Bucureşti.
9. Moşteanu Tatiana şi colectiv, FinanŃe publice-Teste grilă, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2003

Bibliografie facultativă

1. Bălan Emil.- Administrarea finanŃelor public, Editura Luminna Lex, Bucureşti, 1999
2. Cooper David Jonathan şi colectiv – Paradisuri fiscale şi firme neimpozabile, Editura Nevali,
Bucureşti,1998
3. Corduneanu Carmen- Sistemul fiscal în ştiinŃa finanŃelor, Editura Codecs, Bucureşti, 1998
4. Ionescu LuminiŃa- Controlul şi implicaŃiile economice, financiare şi fiscale ale impozitelor
indirecte, Editura Economică, Bucureşti, 2001
5. Juravle Vasile, Vintilă Georgeta- Metode şi tehnici fiscale, Editura Rolcris, Bucureşti, 2000
6. Moşteanu Tatiana, Dinu Sorin – Reforma sistemului fiscal în România, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999
7. Moşteanu Tatiana- Buget şi trezorerie publică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997
8. www.mfinanŃe.ro
9. www.ier.ro
 NOTE DE CURS –SINTEZE
FINANłELE PUBLICE – COMPONENTĂ DE BAZĂ A VIEłII SOCIAL-ECONOMICE
ÎN ECONOMIA MODERNĂ

“FinanŃele publice constituie studiul activităŃilor financiare ale guvernelor şi autorităŃilor

publice.”1
ŞtiinŃa finanŃelor este o ramură a economiei politice. Principiile generale ale dreptului,
economiei şi ale politicii constituie izvoarele stiinŃei finanŃelor. ŞtiinŃa finanŃelor are raporturi
strânse cu mai multe discipline de studiu, cum ar fi: drept constituŃional şi administrativ, drept
civil, monedă şi credit, asigurări interne şi internaŃionale, contabilitate, statistica, relaŃii financiar-
valutare, economia politică.
ŞtiinŃa finanŃelor are ca obiect studierea modului de gestionare a finanŃelor publice şi
private.
NoŃiunea de finanŃe provine de la cuvântul latinesc ”finare”, care înseamnă a termina, a
încheia în general, iar într-un sens restrâns, a aranja o afacere, a termina un diferend prin
mijlocirea banului, o acŃiune judecătorească sau o hotarâre a justiŃiei în legatură cu o plată în
bani.
FinanŃele au un caracter istoric constituind rezultatul unui proces complex şi îndelungat.
Ele au aparut în perioada destrămării comunei primitive, concomitent cu naşterea societăŃii
sclavagiste, au evoluat luând o oarecare dezvoltare în feudalism, extinzindu-se ulterior in
societatea capitalista.
Necesitatea finanŃelor a fost determinată de dezvoltarea forŃelor de producŃie şi a relaŃiilor
marfă-bani, instituirea proprietăŃii private, apariŃia claselor sociale antagoniste şi a statului.
De-a lungul anilor, concepŃiile despre finanŃe au evoluat continuu, conturându-se două
abordări distincte:
• Abordarea clasică corespunde, în linii generale, maşinismului, capitalismului
ascendent (secolele XVIII-XX) şi reflectă, de fapt, doctrina liberală predominantă în
perioada capitalismului ascendent.
În concepŃia clasică intervenŃiile statului asupra activităŃii economice limitau
libertatea de acŃiune a forŃelor pieŃii, preocuparea specialistilor fiind orientata cu
precadere spre problemele procurarii resurselor necesare statului, utilizarii lor cu spirit
de economie, repartizării sarcinilor fiscale pe categorii de plătitori, contractării şi
rambursării împrumuturilor, întocmirii şi executării echilibrate a bugetului.
• Abordarea modernă corspunde dezvoltării monopolurilor (secolul XX şi mai cu seamă
perioada după marea recesiune economică mondială când după opinia unor economişti,
locul statului-jandarm a fost luat de către statul-providenŃă (statul-bunăstării), care-şi
lărgeşte considerabil sfera preocupărilor. În legatură cu activitatea economică a
statului, se afirmă tot mai mult concepŃia intervenŃionistă, potrivit căreia autoritatea
publică este chemată să joace un rol activ în viaŃa economică, să influenŃeze procesele
economice, să corecteze evoluŃia ciclică, să prevină crizele sau cel puŃin să limiteze
efectele negative.

1
Public Finance, McGraw-Hill Company, New York, St.Lois, San Francisco, 1985, p.23
 FinanŃele, ca concept, reprezintă acea parte a relaŃiilor social-economice exprimate în formă
bănească, care se folosesc în procesul repartiŃiei produsului naŃional brut şi cu ajutorul cărora se
formează, se repartizează şi se gestionează fondurile băneşti ale statului şi ale agenŃilor
economici necesare reproducŃiei sociale, acŃiunilor social-culturale, stisfacerii celorlalte cerinŃe
comune ale societăŃii şi cetăŃenilor.
În Ńara noastră, ca şi în alte Ńări cu economie de piaŃă, finanŃele se pot grupa în două mari
categorii: finanŃele publice şi finanŃele private.
Finantele publice exprimă relaŃii social-economice băneşti asociate statului, unităŃilor
administrativ teritoriale, prin intermediul cărora se formează şi se repartizează fondurile de
resurse financiare publice în scopul dezvoltării economice şi sociale a Ńării, satisfacerii celorlalte
nevoi obşteşti.
Finantele private exprimă relaŃii social-economice băneşti asociate sectorului privat.
FuncŃiile finanŃelor publice sunt urmatoarele:
1. functia de repartiŃie;
2. functia de control.
FuncŃia de repartiŃie a finanŃelor publice constă în constituirea fondurilor la dispoziŃia
autorităŃii publice şi în distribuirea lor şi cunoaşte două faze distincte, organic legate între ele:
constituirea fondurilor şi distribuirea acestora.
FuncŃia de control a finanŃelor publice este strâns legată de funcŃia de repartiŃie, constând
în controlul constituirii şi distribuirii fondurilor, precum şi a modului de repartizare a resurselor.
Principalele forme ale controlului financiar sunt:
a) controlul financiar preventiv;
b) controlul financiar operativ curent;
c) controlul financiar posterior.

Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de conducere şi/sau

reglare, de către factorii de decizie ai societăŃii precum şi obiectivele ce guvernează această
conducere şi/sau reglare şi întregul sistem organizaŃional prin intermediul căruia o efectuează.
Mecanismul financiar reprezintă componentele de natură financiară ale mecanismului economic
şi cuprinde: sistemul financiar, pîrghiile financiare, metodele administrative de conducere, cadrul
instituŃional şi cadrul juridic.

b) PÂRGHIILE FINANCIARE
a) SISTEMUL FINANCIAR PENTRU INFLUENłAREA
ACTIVITĂłII ECONOMICE

MECANISMUL
FINANCIAR

c) METODE e) CADRUL JURIDIC:LEGI, d) CADRUL

ADMINISTRATIVE DE HOTARÂRI, ORDONANłE INSTITUłIONAL:
CONDUCERE FOLOSITE ÎN ŞI ALTE REGLEMENTĂRI INSTITUłII ŞI ORGANE ÎN
DOMENIUL FINANłELOR DOMENIUL FINANłELOR

Componentele mecanismului financiar sunt:

- sistemul financiar
- pârghiile financiare
- metodele administrative de conducere
- cadrul instituŃional
- cadrul juridic

Politica financiară nu trebuie confundată cu finanŃele, deşi între acestea există o strânsă legătură.
Politica financiară se defineşte ca fiind activitatea desfăşurată de forurile conducătoare în
domeniul economic pentru a pune în practică programul de guvernare.
Politica financiară se defineşte ca fiind activitatea desfăşurată de forurile conducătoare în
domeniul economic pentru a pune în practică programul de guvernare.

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE. PREZENTARE GENERALĂ

Cheltuielile publice exprimă relaŃii economico-sociale în formă bănească, care se

manifestă între stat pe de o parte şi persoane fizice sau juridice, pe de altă parte, cu ocazia
repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcŃiilor sale.
Cheltuielile publice totale neconsolidate se obŃin prin însumarea cheltuielilor diferitelor
categorii de administraŃii publice.
Caseta 7
Totalul cheltuielilor publice neconsolidate
n
Cpt = ∑j =1
Cpj = Cpc + Cpi + Cpl

în care:
Cpc = Cheltuielile administraŃiei publice centrale:
a) Cheltuielile administraŃiei publice centrale, finanŃate de la bugetul de stat
b) Cheltuielile finanŃate din fondurile securităŃii sociale, din bugetul asigurărilor
sociale de stat
c) Cheltuielile administraŃiei publice centrale finanŃate din fonduri speciale
Cpi = Cheltuielile publice ale subdiviziunilor politice şi administrative intermediare,
finanŃate de la bugetele acestor subdiviziuni
Cpl = Cheltuielile colectivităŃilor locale

Efortul financiar anual al statului în vederea finanŃării obiectivelor şi acŃiunilor în cadrul

politicii bugetare este reprezentat de cheltuielile publice totale consolidate.

Caseta 8
Totalul cheltuielilor publice totale consolidate

Cptc = Cpt - Tig + Crexi - RI

în care:
Cpc = Cheltuielile administraŃiei publice centrale
Tig = Transferurile între bugetele administraŃiilor publice centrale şi cele locale sau alte bugete
Crexi = Intrări anuale de credite externe în fiecare buget
RI = Rambursări anuale de credite externe, mai puŃin dobânzile
i = numărul treptelor de bugete
 Cheltuielile publice nu trebuie confundate cu cheltuielile bugetare. Cheltuielile bugetare
sunt cheltuieli publice, dar nu toate cheltuielile publice sunt bugetare.

Cheltuielile publice cuprind toate cheltuielile care se efectuează prin intermediul

instituŃiilor publice (aparat de stat, instituŃii social-culturale, armata, ordine interna şi siguranŃa
naŃională, cercetare ştiinŃifică etc), care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie
din fondurile extrabugetare sau din bugetele proprii ale instituŃiilor pe seama veniturilor.
Cheltuielile bugetare cuprind numai cheltuielile care se finanŃează de la bugetul de stat,
din bugetele locale sau din bugetul asigurărilor sociale de stat, ele fiind deci o parte a cheltuielilor
publice. Cheltuielile bugetare au o sfera mai restrânsă decât cheltuielile publice.
În România, clasificarea cheltuielior publice se aliniază la criteriile utilizate în cadrul
clasificaŃiei ONU, folosindu-se următoarele grupări:
- clasificaŃia economică;
- clasificaŃia funcŃională;
- clasificaŃia administrativă;
- clasificaŃia pe surse de finanŃare.
În legea bugetului de stat, în cadrul clasificaŃiei economice, are loc următoarea grupare a
cheltuielilor publice:

CHELTUIELI – TOTAL
I. CHELTUIELI CURENTE

1) cheltuieli de personal

2) cheltuieli materiale şi servicii

3) subvenŃii

4) prime

5) transferuri

6) dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli

7) rezerve

II. CHELTUIELI DE CAPITAL

III. ÎMPRUMUTURI ACORDATE

IV. RAMBURSĂRI DE CREDITE ŞI PLĂłI DE DOBÂNZI ŞI COMISIOANE LA CREDITE

1) rambursări de credite şi plăŃi de dobânzi şi comisioane la credite externe

2) rambursări de credite şi plăŃi de dobânzi şi comisioane la credite interne

 ClasificaŃia funcŃională a cheltuielilor publice conform legii bugetului de stat se prezintă
astfel:

PARTEA I : SERVICII PUBLICE GENERALE

PARTEA A II-A : APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANłĂ NAłIONALĂ

PARTEA A IV-A : SERVICII ŞI DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINłE MEDIU ŞI APE

PARTEA A V-A : ACłIUNI ECONOMICE

PARTEA A VI-A : ALTE ACłIUNI

PARTEA A XI-A : TRANSFERURI

PARTEA A XII- A : PLĂłI DE DOBÂNZI ŞI ALTE CHELTUIELI AFERENTE DATORIEI

PUBLICE

PARTEA A XIII- A : FONDURI DE REZERVĂ

ClasificaŃia administrativă sau instituŃională se utilizează le repartizarea fondurilor

publice în cadrul clasificaŃiei funcŃionale, la nivelul ordonatorilor de credite principali (gradul I)
care nu sunt subordonaŃi altor instituŃii.

Cheltuielile publice din legea bugetului de stat mai sunt grupate şi după sursele de
finanŃare:
a) cheltuieli finanŃate din bugetul de stat;
b) cheltuieli finanŃate din intrări anuale de credite interne;
c) cheltuieli finanŃate din venituri proprii ale instituŃiilor publice;
d) cheltuieli finanŃate din fonduri externe nerambursabile.

O analiză aprofundată a cheltuielilor publice serveşte la caracterizarea politicii financiare şi

bugetare a fiecărui stat în diferite perioade de timp.
Nivelul cheltuielilor publice totale şi al diferitelor categorii de cheltuieli se apreciaza atât
static (la un moment dat), cât şi dinamic (în evoluŃie pe o perioadă de timp) pe baza următorilor
indicatori:
Volumul cheltuielior publice, în expresie nominală şi reală - reprezintă volumul cheltuielilor
publice în expresie nominală (în preŃurile curente ale anului considerat, în moneda naŃională )
notat cu C np sau reală ( cheltuielile publice nomimale recalculate în preŃuri constante) notat cu C
r
p.
Ponderea cheltuielilor publice in produsul intern brut - exprima o caracterizare a nivelului
cheltuielilor publice şi a dinamicii acestora în fiecare stat, calculat pe baza relaŃiei:
Cp/PIB = C np / PIBn * 100
în care: Cp/PIB = ponderea cheltuielilor publice în PIB
C np = cheltuielile publice în expresie nominală (în preŃuri curente)
PIBn = PIB în expresie nominală (în preŃuri curente)

Cheltuielile publice medii pe un locuitor - se calculează atât în moneda naŃională, cât şi în

dolari SUA pentru a se asigura comparabilitatea datelor între diferite Ńări pe baza relaŃiei:
 Cp/loc = C np / N exprimat în moneda naŃională sau
Cp/loc = C np / N /curs de schimb moneda naŃională /$ exprimat în $
în care:
Cp/loc – cheltuieli medii publice pe un locuitor
N = numarul de locuitori ai anului pentru care se efectuează calculul
Structura cheltuielilor publice – se exprimă prin calcularea ponderii (greutăŃii specifice) a
fiecărei categorii de cheltuieli publice, în totalul acestora, pe baza relaŃiei:
cpi
gscpi = x 100
cpt
în care:
gscpi = greutatea specifică a categoriei de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor publice;
cpi = cheltuielile publice ale categoriei i;
cpt = cheltuieli publice totale;i - 1…..n categorii de cheltuieli
Dinamica cheltuielilor publice exprimă modificările care intervin în cuantumul şi structura
acestora în decursul unui interval de timp. Pentru o perioadă considerată, indicatorii dinamicii
cheltuielilor publice sunt:
Creşterea nominală şi creşterea reală a cheltuielilor publice
Creşterea nominală absolută – rezultă din compararea cheltuielilor publice exprimate în
preŃuri curente, şi se calculează pe baza formulei:
∆ Cn p 1/0 = Cn p1 – Cn p0
Creşterea reală absolută- rezultă din compararea cheltuielilor publice exprimate în preŃuri
constante şi se calculează pe baza formulei:
∆ Cr p 1/0 = Cr p1 – Cr p0
în care:
∆ Cp 1/0 pentru n şi r reprezintă creşterea nominală sau reală a cheltuielilor publice în perioada 1
faŃă de 0;
C p1 si C p0 pentru n şi r reprezintă cheltuieli publice ale perioadei curente (1) şi ale perioadei de
bază (0) exprimate în preŃuri nominale şi reale.

Creşterea nominală relativă se calculează astfel:

% Crn cp = In cp1/0 –100 sau
% Crn cp = ∆ C np 1/0 /Cnp0 X 100
Creşterea reală relativă se calculează astfel:
% Crr cp = Ir cp1/0 –100 sau
% Crr cp = ∆ C rp 1/0 /Crp0 *100

Modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern – se calculează astfel:

∆ C p/PIB = Cp1 / PIB1*100 - Cp0 / PIB0*100

Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor se calculează

astfel:
∆ C p/loc = Cp /loc1 - Cp /loc0

Modificarea structurii cheltuielilor publice se calculează astfel:

∆gs Cpi = gs Cpi1 – gs Cpi0
Indicatorul privind corespondenta dintre cresterea cheltuielilor publice si cresterea
produsului intern brut

Icp 1/0
K =
IPIB 1/0
în care:
Icp 1/0 =indicele creşterii cheltuielilor publice;
IPIB 1/0 = indicele creşterii PIB;
K = Coeficientul de corespondenŃă dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea
PIB

Elasticitatea cheltuielilor publice fata de produsul intern brut - măsoară amploarea reacŃiei
cheltuielilor publice la modificarea PIB, după cum urmează
∆ Cp 1 / 0 ∆ PIB 1 / 0
e cp = /
Cp0 PIB0

Cp şi ∆Cp = cheltuieli publice şi modificarea acestora în perioada de referinŃă

PIB şi ∆PIB = produsul intern şi modificarea acestuia în perioada de referinŃă
ecp = elasticitatea cheltuielilor publice
Dezvoltarea umană este definită ca fiind un proces care conduce la extinderea gamei de
posibilităŃi ce se oferă unui individ. FiinŃa umană este situată în centrul acŃiunilor privind
dezvoltarea cu necesitatea de a-şi manifesta deplin opŃiunile în orice domeniu economic, social,
cultural şi politic.
Indicele dezvoltării umane (IDU) cuprinde trei elemente:
Longevitatea – măsurată prin speranŃa de viaŃă la naştere; s-au stabilit valorile minime şi maxime:
între 25 şi 85 ani;
Nivelul de educaŃie – calculat ca medie aritmetică ponderată între gradul de alfabetizare al
populaŃiei (cu o pondere de două treimi) şi gradul de cuprindere în învaŃământul de toate
nivelurile (o treime)

gradul de alfabetizare – cuprins între 0% şi 100%;

gradul de cuprindere în învăŃământ – cuprins între 0% şi 100%.
Standardul de viaŃă (nivelul de viaŃă) – masurat prin indicatorul PIB/locuitor exprimat în dolari
SUA, la paritatea puterii de cumpărare. Sunt precizate valorile minime şi maxime: între 100
dolari SUA şi 40 000 dolari SUA.

Formla de calcul a IDU este următoarea:

indicele / sperantei / de / viata + indicele / nivelului / de / educatie + indicele / PIB / locuitor
IDU =
3

ToŃi indicatorii care intră în compunerea IDU se calculează după următoarea formulă
generală:
valoarea / efectiva − valoarea / min ima
indicator =
valoarea / max ima − valoarea / min ima
Indicele nivelului de educaŃie se calculează ca un indice compozit după formula:
2 X (indicele / gradului / de / alfabetizare) + 1X (indicele / gradului / de / cuprindere / in / invata min t )
3

Indicatorul Dezvoltării Umane (IDUl) este util în ierarhizarea Ńărilor şi stabilirea

componentelor care influenŃează negativ evoluŃia lui, astfel:

IDU mai mare sau egal cu 0,800 Ńări cu nivel ridicat al dezvoltării umane
IDU între 0,500 şi 0,799 Ńări cu nivel mediu al dezvoltării umane
IDU mai mic decât 0,5 Ńări cu nivel scăzut al dezvoltării umane

SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp
În funcŃie de structura finanŃelor, resursele financiare ale societăŃii se compun din:
- resurse financiare publice;
- resurse financiare private.

RESURSE FINANCIARE
ALE AUTORITĂłILOR ŞI
INSTITUłIILOR PUBLICE

RESURSELE
RESURSELE ÎNTREPRINDERILOR
FINANCIARE PUBLICE ŞI PRIVATE
NAłIONALE

RESURSELE
ÎNTREPRINDERILOR
FĂRĂ SCOP LUCRATIV

RESURSELE
POPULAłIEI

În funcŃie de structura finanŃelor, resursele financiare ale societăŃii se compun din:

- resurse financiare publice;
- resurse financiare private.
Resursele financiare publice sunt compuse din :
° Resursele administraŃiei de stat centrale şi locale (impozite şi taxe, venituri nefiscale,
împrumuturi, transferuri (subvenŃii), alte resurse cu caracter întâmplător);
° Resursele asigurărilor sociale de stat (contribuŃiile pentru asigurări sociale);
° Resursele instituŃiilor publice cu caracter autonom (din vânzarea produselor, executarea de
lucrări sau prestarea de servicii).
Resursele financiare private sunt formate din resursele financiare ale agenŃilor economici
particulari, resursele instituŃiilor şi unităŃilor fără scop lucrativ şi resursele populaŃiei.
 În teoria finanŃelor publice, se consideră că alocarea efectiva a resurselor între sectorul
public şi cel privat determină o anumită proporŃie între acestea, putându-se accepta că alocarea
resurselor este optimă dacă cerinŃele consumatorilor sunt satisfacute la nivel maxim, prin
intermediul sectorului privat şi a celui public. Cu toate acestea o mare importanŃă prezintă
resursele financiare publice. Nivelul lor este determinat, în primul rând de mărimea cheltuielilor
publice, dar şi de condiŃii conjuncturale. Dacă cheltuielile publice cresc în limite rezonabile, este
posibil să nu apară necesitatea apelării la noi resurse sau luarea de măsuri de sporire a fiscalitatii.
Principala categorie de resurse financiare publice o constituie impozitele şi taxele. În
perioadele de expansiune economică, randamentul impozitelor creşte fără a fi necesară sporirea
cotelor de impunere sau introducerea de noi impozite. Pe de altă parte, în perioadele în care
fenomenele inflaŃioniste se accentuează, veniturile fiscale cresc în mod automat. Există şi situaŃii
când sporirea resurselor publice nu este determinată de creşterea cheltuielilor, ci de alte scopuri
cu caracter economic (de exemplu, când se intenŃionează reducerea consumului).

STRUCTURA SISTEMULUI RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

În toate Ńările lumii, din ce în ce mai frecvent, se manifestă o cerere sporită de resurse
financiare generată de creşterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluŃiei
produsului intern brut.
Factorii care determină creşterea resurselor financiare publice pot fi grupaŃi în următoarele
categorii:
a) factori economici - determină creşterea produsului intern brut şi pe această bază sporirea
veniturilor impozabile;
b) factori monetari - (dobânda, credit, masă monetară) care îşi transmit influenŃa prin preŃ;
c) factori sociali - a căror influenŃă este tot mai accentuată pe masura sporirii rolului social al
statului;
d) factori demografici - determină sporirea numărului contribuabililor;
e) factori politici şi militari - pot avea efecte multiple: creşterea producŃiei şi a veniturilor,
sporirea fiscalităŃii, creşterea presiunii asupra bugetului public naŃional; unele măsuri cu
caracter militar, stările conflictuale, situaŃiile de război determină nevoia suplimentară de
resurse financiare publice; pe de altă parte pot apărea chiar impozite noi generate de
venituri suplimentare obŃinute în timpul ori ca urmare a războaielor.
f) factori de natură financiară cum sunt cei legaŃi de apariŃia deficitului bugetar ce reclamă
resurse financiare sporite pentru acoperirea lui.

A. Clasificarea resurselor financiare din punct financiar este următoarea:

• Prelevări cu caracter obligatoriu, denumite şi venituri fiscale: impozite, taxe, contribuŃii. Ele
alimentează bugetul administraŃiei centrale de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetele
locale. Veniturile fiscale au un nivel limitat şi, de cele mai multe ori, insuficient. Măsurile de
creştere a resurselor financiare se bazează pe modificari ale sistemului fiscal, care trebuie să
primească girul puterii legislative.
• Resurse de trezorerie cum ar fi împrumuturi pe termen scurt (pâna la un an) cu caracter
rambursabil, contractate de stat prin emisiunea unor bonuri de tezaur.
• Resurse din împrumuturi publice constituie o sursa la care se apelează în cazuri deosebite şi
reprezintă, în fapt, o datorie publica pe termen mediu (2-5 ani) şi lung (peste 5 ani).
• Emisiunea bănească constă în emiterea de bani de către Banca Centrală. În fapt se realizează
contractarea unui împrumut de la Banca Centrala. Creşterea volumului resurselor financiare
 pe această cale evidenŃiază, pe lângă nivelul redus faŃă de necesar al prelevărilor cu caracter
obligatoriu, şi existenŃa unor dificultăŃi ale trezoreriei.

B. Clasificarea resurselor financiare din punct de vedere al structurii organizatorice este

următoarea:
♦ resurse ale bugetului federal
STATELE DE TIP ♦ resurse ale bugetelor statelor,
FEDERAL regiunilor sau provinciilor membre
♦ resurse ale bugetelor locale

STATELE DE TIP ♦ resursele publice ale bugetului central

UNITAR
♦ resursele publice ale bugetelor locale

C. Clasificarea resurselor financiare prin prisma bugetului general consolidat este

următoarea:
• Resursele financiare ale bugetului de stat
• Resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat
• Resurse financiare cu destinaŃie specială
• Resurse financiare ale bugetelor unităŃilor administrativ-teritoriale

D. Clasificarea resurselor financiare în funcŃie de ritmicitatea încasării lor la buget

• Resurse financiare ordinare resurse pe care statul le încaseaza în mod obisnuit, au
caracter permanent si un volum care poate fi estimat: impozite, taxe, contributii (venituri
fiscale) sau varsaminte de la întreprinderile publice
• Resurse financiare extraordinare resurse la care statul recurge în situatii exceptionale,
când practic resursele curente nu acopera cheltuielile.

E. Clasificarea resurselor financiare în funcŃie de provenienŃă

• Resurse financiare interne cuprind veniturile fiscale, împrumuturile de stat interne,
emisiunea bănească, donaŃiile interne.
• Resurse financiare externe sunt cele care provin din împrumuturi externe sau din ajutoare
nerambursabile din partea altor state sau a unor organisme internaŃionale.

Nivelul resurselor financiare publice totale şi al diferitelor categorii de venituri se

apreciază atât static (la un moment dat), cât şi dinamic (în evoluŃie pe o perioadă de timp) pe baza
următorilor indicatori:
Volumul veniturilor publice, în expresie nominală şi reală reprezintă suma veniturilor publice
aflate la dispoziŃia entităŃilor publice. Acest indicator reprezintă volumul resurselor publice în
expresie nominală (în preŃurile curente ale anului considerat, în moneda naŃională ) notat cu V np
sau în expresie reală, pe baza relaŃiei de calcul:
Vr p0 = Vnp0 / Ip 0/cst ;
Vr p1 = Vnp1 / Ip 1/cst ;
în care:Vr p0 = veniturile publice reale ale anului 0
Vr p1 = veniturile publice reale ale anului 1
Ponderea veniturilor publice în produsul intern brut poate exprima o caracterizare a
nivelului veniturilor publice şi a dinamicii acestora în fiecare stat, într-o anumită perioadă şi se
calculează pe baza relaŃiei:
 Vp/PIB = Vp n / PIBn * 100
în care: Vp/PIB = ponderea veniturilor publice în PIB
V pn = venituri publice în expresie nominală (în preŃuri curente)
PIBn = PIB în expresie nominală (în preŃuri curente)
Venituri publice medii pe un locuitor reprezintă mărimi variabile în Ńările dezvoltate şi în Ńările
în curs de dezvoltare şi se calculează atât în moneda naŃională, cât şi în dolari SUA pentru a se
asigura comparabilitatea datelor între diferite Ńări pe baza relaŃiei:
Vp/loc = Vp n / N exprimat în moneda naŃională sau
Vp/loc = Vpn / N /curs de schimb moneda naŃională /$ exprimat în $
în care:Vp/loc – venituri medii publice pe un locuitor
V pn – venituri publice nominale anuale
N = numarul de locuitori ai anului pentru care se efectuează calculul

Structura veniturilor publice se calculează folosind indicatorul ponderea (greutatea

specifică) a fiecărei categorii de venituri publice, în totalul acestora, pe baza relaŃiei:

vpi
gsvpi = x 100
vpt
în care:gsvpi = greutatea specifică a categoriei de venituri publice în totalul veniturilor publice;
vpi = venituri publice ale categoriei i;
vpt = venituri publice totale;i - 1…..n categorii de venituri

Dinamica veniturilor publice exprimă modificările care intervin în cuantumul şi structura

acestora în decursul unui interval de timp.
Pentru o perioadă considerată, indicatorii dinamicii veniturilor publice sunt:
Modificarea nominală şi modificarea reală a veniturilor publice
Modificarea nominală absolută – rezultă din compararea veniturilor publice exprimate în
preŃuri curente.
Modificarea reală absolută- rezultă din compararea veniturilor publice exprimate în preŃuri
constante.
Ambele modalităŃi de calcul exprimă creşterea în mărimi absolute, conform relaŃiilor:
∆ Vn p1/0 = Vn p 1 – Vn p 0

∆ Vr p1/0 = Vr p 1 – Vr p 0
∆ V p1/0 pentru n şi r reprezintă creşterea nominală sau reală a veniturilor în perioada 1 faŃă de
0;
V p1 si V p0 pentru n şi r reprezintă venituri publice ale perioadei curente (1) şi ale perioadei de
bază (0) exprimate în preŃuri nominale şi reale.

Modificarea nominală relativa se calculează astfel:

% Vrpn = In vp1/0 –100 sau
% Vrpn = ∆ V n p1/0 /Vnp0 X 100

Modificarea reală relativă se calculează astfel:

 % Vrpr = Ir vp1/0 –100 sau
% Vrpr = ∆ V r p1/0 /Vrpo *100

Modificarea ponderii veniturilor publice în produsul intern brut

Calculul se efectuează astfel:

∆ Vp/PIB = Vp1 / PIB1*100 - Vp0 / PIB0*100

Modificarea volumului mediu al veniturilor publice ce revin pe un locuitor

Calculul se efectuează astfel:

∆ V p/loc = Vp /loc1 - Vp /loc0

Modificarea structurii veniturilor publice;
Calculul se efectuează astfel:
∆gs Vpi = gs Vpi1 – gs Vpi0
Coeficientul de corelare dintre veniturile publice şi produsul intern brut;

Ivp 1/0
K =
IPIB 1/0
în care:

Ivp 1/0 =indicele creşterii veniturilor publice;

IPIB 1/0 = indicele creşterii PIB;
K = Coeficientul de corelare dintre creşterea veniturilor publice şi creşterea PIB
Elasticitatea veniturilor publice în raport cu produsul intern brut - măsoară amploarea
reacŃiei veniturilor publice la modificarea PIB şi se calculează astfel:

în care :
∆ Vp 1 / 0 ∆ PIB 1 / 0
ev p = /
Vp0 PIB0
Vp şi ∆Vp = venituri publice publice şi modificarea acestora în perioada de referinŃă
PIB şi ∆PIB = produsul intern şi modificarea acestuia în perioada de referinŃă
evp = elasticitatea veniturilor publice în raport cu produsul intern brut

Impozite şi taxe – noŃiuni generale

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părŃi din veniturile sau averea persoanelor
fizice sau juridice la dispoziŃia statului în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Aceasta prelevare
se face:
• în mod obligatoriu;
• cu titlu nerambursabil;
• fără contraprestaŃie directă din partea statului.
Taxele reprezintă prelevări băneşti obligatorii către stat în cazul în care o persoană fizică sau
juridică solicită un seviciu unei instituŃii publice.
ContribuŃiile reprezintă prelevări obligatorii către stat de la anumiŃi contribuabili care
beneficiază de unele servicii publice sau activităŃi ale statului.
Conceptul de fiscalitate indică mărimea “sacrificiului” suportat de contribuabili prin plata
impozitelor, taxelor, contribuŃiilor. Fiscalitatea se determină ca un raport între volumul
veniturilor fiscale şI volumul PIB la un moment dat şI se exprimă prin gradul de fiscalitate.

impozite, taxe, contributii

grad de fiscalitate = ------------------------------------- x 100
PIB

impozit 1
structura fiscalităŃii = ----------------------------- x 100
total venituri fiscale

Elementele impozitului

• Subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizică sau juridică

obligată prin lege să plătească impozitul.
• Suportatorul (destinatarul)impozitului este persoana fizică sau juridică din
ale cărei venituri se suportă în mod efectiv impozitul.
• Obiectul impozabil (materia impozabilă) reprezintă venitul, averea sau altă
bază asupra căreia este instituit impozitul.
• Sursa impozitului reprezintă venitul de care plătitorul dispune pentru a face
faŃă plăŃii impozitului.
• Unitatea de impunere este stabilită în funcŃie de natura obiectului impozabil
şi serveşte dimensionării acestuia.
• Cota de impunere este elementul care serveşte calculării impozitului.
• Asieta fiscală dă expresie modului de aşezare a impozitelor
• Termenul de plată reprezintă data până la care impozitul trebuie achitat.

Actul legal de instituire a unui impozit trebuie să mai cuprindă:

• Autoritatea impozitului este puterea publică îndrituită să instituie impozitul,
la care se adaugă organele care aşează şi percep în mod efectiv impozitul.
• Beneficiarul impozitului poate fi bugetul central al staului, bugetele locale
sau bugetele unor instituŃii publice, dupa caz.
• Posibilitatea impozitului relevă capacitatea economică a contribuabilului de a
plăti impozitele, precum şi baza de calcul luată în considerare la stabilirea
mărimii impozitului.
• FacilităŃile fiscale se referă la posibilitatea ca actul legal să prevadă unele
exonerări pentru anumite categorii de subiecŃi, unele perioade de scutire, unele
reduceri sau restituiri de impozite, după caz.
• SancŃiunile aplicabile au în vedere întărirea responsabilităŃii contribuabililor
în ce priveşte stabilirea corectă a obligaŃiilor fiscale şi plata acestora.
 Pentru stabilirea mărimii obiectului impozabil se folosesc mai multe metode:
• Metoda evaluării directe are două variante de aplicare:
evaluarea pe baza declaraŃiei contribuabilului
evaluarea pe baza declaraŃiei unui terŃ

• Metoda evaluării indirecte se poate practica în urmatoarele variante:

evaluarea obiectului impozabil după indicii exterioare
evaluarea pe baze forfetare
evaluarea administrativă,

Perceperea (încasarea) impozitelor se face prin următoarele metode

• metoda plăŃii directe
• stopajul la sursă
• aplicarea de timbre fiscale mobile

Clasificarea impozitelor

După obiectul care este impus, impozitele pot fi:

• pe venit (salarii, profit, venituri din chirii),
• pe avere (clădiri, terenuri),
• pe consum sau pe cheltuieli (pe cifra de afaceri, pe valoarea adaugată,
pe valoarea importurilor).

După scopul urmărit de stat la introducerea lor, impozitele pot fi:

• financiare
• de ordine

După frecvenŃa încasării lor, impozitele pot fi:

• cu caracter permanent
• incidentale.

După instituŃia care le administrează, impozitele pot fi:

• pentru state cu structură federală
• pentru state cu structură unitară

După cotele utilizate în calcularea lor, impozitele pot fi:

• proporŃionale,
• progresive
• regresive

După conŃinut şi formă, impozitele au următoarea structură:

• impozite directe;
• impozite indirecte .
Impozite directe

Impozitele directe au următoarele caracteristici:

• sunt suportate direct de persoana care le plăteşte;
• sunt stabilite pe venituri, câştiguri, avere sau alte bunuri ale persoanelor fizice
şi juridice;
• sunt nominale, cunoscându-se în sarcina cui sunt stabilite;
• sunt calculate în raport cu capacitatea contributivă a plătitorului, adică în
funcŃie de mărimea venitului, averii, sursa de provenienŃă, situaŃia socială,
sarcini familiale;
• permit stabilirea unui minim neimpozabil;
• pot avea o funcŃie antiinflaŃionistă deoarece pe măsura creşterii veniturilor,
creşte volumul impozitelor directe reducând veniturile plătitorilor şi
determinând reducerea preŃurilor;
• au o anumită rigiditate deoarece nu pot fi majorate rapid necesitând
modificarea legislaŃiei fiscale.

Impozitele directe pot fi:

• reale
• personale
 Impozitele pe venit
Impozitele pe veniturile persoanelor fizicele.
Impunerea separată
Impunerea globală.
Impozitele pe veniturile persoanelor juridice

 Impozitele pe avere
Impozite asupra averii propriu-zise
Impozitele pe circulaŃia averii.
Impozitele pe creşterea averii.

Impozitul pe profit

Plătitorii impozitului pe profit

În categoria plătitorilor impozitului pe profit, denumiŃi în continuare contribuabili, se

încadrează o serie de persoane juridice şi fizice printre care menŃionăm:
• persoanele juridice, romane pentru profitul obŃinut din România, cât şi din
străinătate;
• persoanele juridice şi fizice, pentru veniturile dintr-o asociere
• instituŃiile publice, pentru veniturile extrabugetare din activităŃi economice
• persoanele juridice străine care desfăşoară activităŃi printr-un sediu permanent
în România,
• persoanele juridice şi fizice straine care desfăşoară activităŃi în România ca
partener într-o asociere
 Prin sediu permanent se înŃelege locul prin intermediul căruia orice activitate a unei
persoane juridice sau fizice străine este total sau parŃial condusă direct sau prin intermediul unui
agent dependent. În sediu permanent se include: un birou de conducere sau de desfăşurare a
activităŃii, o agenŃie, o fabrică, un magazin, un loc de extracŃie a petrolului sau gazelor sau alt loc
de extragere a resurselor naturale, un şantier de construcŃii sau orice activitate de supraveghere
ori consultanŃă pentru realizarea unui proiect dacă au o durată mai mare de 12 luni. Un sediu
permanent nu include folosirea de spaŃii pentru depozitare sau distribuire de mărfuri ori
menŃinerea unor stocuri pentru desfăşurarea activităŃilor.

Profitul impozabil se calculează ca diferenŃă între veniturile obŃinute din livrarea bunurilor
mobile, serviciilor prestate şi lucrărilor executate, din vânzarea bunurilor imobile, inclusiv din
câştiguri din orice sursă, şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din
care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile. În scopul
determinării profitului impozabil se iau în calcul toate câştigurile din orice sursă, inclusiv cele
realizate din investiŃiile financiare. Formula de determinare a profitului impozabil este
următoarea :

Profit impozabil = +Venituri totale

– Cheltuieli totale
+ Cheltuieli nedeductibile
– Venituri neimpozabile
– Pierdere fiscală nerecuperata pe ultimii 5 ani

Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea cotelor de impozit legal stabilite asupra
profituluiimpozabil. Calculul se face lunar, cumulat, de la începutul anului calendaristic. Dacă se
realizează o pierdere anuală, stabilită prin declaraŃia de impozit pe profit (pierdere fiscala),
aceasta se recuperează din profiturile impozabile obŃinute în următorii 5 ani.
Contribuabilii care pe o perioadă de 3 ani consecutivi au realizat numai pierderi intră
automat în obiectivul de control al organului fiscal pentru constatarea cauzelor care au dus la
nerealizare de profit.
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 a primei luni a
trimestrului următor. Plata impozitului pe profit se face în lei.
Contribuabilii au obligaŃia să plătească ca impozit pe profit aferent trimestrului al IV-lea,
până la data de 25 ianuarie a anului următor, inclusiv, o sumă egală cu impozitul calculat şi
evidenŃiat pentru lunile octombrie şi noiembrie, iar pentru luna decembrie o sumă echivalentă cu
cea pe luna noiembrie. Regularizarea urmează să se efectueze pe baza datelor din bilanŃ până la
termenul prevăzut pentru depunerea bilanŃului contabil.

Impozitele si taxele locale

UnităŃile administrativ-teritoriale au posibilitatea să instituie impozite şi taxe, pentru a beneficia
de resurse pentru acoperirea cheltuielilor.
În categoria impozitelor şi taxelor locale se include, în principal:
• impozitul pe clădiri;
• impozitul pe teren;
• taxa asupra mijloacelor de transport;
• taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaŃiilor în
domeniul construcŃiilor;
• taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate, reclamă, afişaj;
 • taxe pentru folosirea drumurilor publice şi căilor ferate;
• impozitul pe spectacole;
• taxa pentru şederea în staŃiuni turistice;
• alte taxe locale.

În calitate de plătitori ai acestor taxe apar:

• persoanele fizice;
• persoanele juridice;
• unităŃile economice ale unor persoane juridice, partidelor
politice etc;
• asociaŃiile agricole;
• asociaŃiile familiale;
• sucursale ale reprezentanŃelor străine autorizate să funcŃioneze
în România.

Impozitul pe clădiri se datorează de contribuabili, persoane fizice sau juridice, pentru

clădirile care se află în proprietatea acestora. În sfera de acŃiune a impozitului pe clădiri se mai
cuprind şi dependinŃele, situate fie în corpul clădirii, fie în afara acestuia, precum şi diverse spaŃii
construite ca: barăci, chioşcuri, cabane, magazine, depozite, inclusiv cele demolabile şi indiferent
de natura materialelor din care sunt construite.
Plătitorii impozitului pe clădiri sunt proprietarii acestora, însă, există şi unele excepŃii: în
cazul clădirilor din fondul locativ de stat, plătitorii sunt unităŃile sau persoanele care le
administrează sau le folosesc.
Baza de calcul a impozitului pe clădiri este diferită în funcŃie de proprietarul acesteia.
Astfel, în cazul în care proprietarul clădirii este persoană fizică, baza o constituie valoarea
clădirii, reprezentând o sumă fixă stabilită pe metru pătrat, determinată pe baza normelor emise
de Ministerul FinanŃelor. Conform legislaŃiei în vigoare, se acordă o reducere a valorii
impozabile în funcŃie de perioada în care a fost construită clădirea. Astfel, în cazul unui imobil cu
o vechime mai mare de 50 de ani, reducerea este de 20%, iar în cazul în care clădirea are o
vechime între 30 şi 50 de ani inclusiv , reducerea este de 10%. Baza de impozitare, în cazul
proprietarilor, persoane juridice, o constituie valoarea de inventar a clădirilor, actualizată
conform legii. Formula de calcul, în acest caz, este:

Baza de impozitare = suprafaŃa construită desfăşurată x valoarea impozabilă unitară x

coeficient de corecŃie pozitiv

Cotele de impozitare sunt diferite pentru persoanele fizice faŃă de ceilalŃi proprietari,
astfel:
• pentru persoanele fizice, cotele de impozitare sunt:
- 0,1%, indifferent dacă imobilul este situate în mediul urban sau
rural;
• în cazul contribuabililor, persoane juridice, impozitul se calculează prin
aplicarea unei cote procentuale astfel:
− cazul general – între 0,25% şi 1,5%
− cazul particular – între 5% şi 10% pentru clădările asupra
cărora nu s-a făcut nici o reevaluare în ultimii 3 ani anteriori
anului fiscal în care se calculează impozitul, dacă nu sunt
amortizate integral
 Impozitul pe clădiri se calculează după formula:

Impozit = baza de impozitare x cota de impunere

Impozitul pe clădiri se calculează anual şi se plăteşte trimestrial, până la data de 15,

inclusiv, a ultimei luni a trimestrului. Persoanele fizice care plătesc acest impozit pentru întregul
an, până la data de 15 martie a anului pentru care se plăteşte, beneficiază de o reducere de 5% din
impozitul total de plată.

Impozitul pe terenuri se datoreaza de catre persoanele fizice sau juridice, proprietare a unor
suprafeŃe de teren situate în municipii, oraşe sau comune.
În cazul impozitului pe teren trebuie să se facă distincŃie între terenul care se află în
intravilan şi care constituie obiectul impunerii şi terenul care se află în extravilan şi care
constituie obiectul impunerii impozitului pe venitul agricol. Pentru calculul acestui impozit se
Ńine cont de sumele fixe stabilite pe metru pătrat, diferenŃiate pe categorii de localităŃi şi pe zone
în cadrul localităŃilor. In cadrul localităŃilor, diferenŃierea se face în funcŃie de poziŃia terenului
faŃă de centrul localităŃii. Impozitul se calculează anual pentru suprafaŃa deŃinută în posesie, după
formula:

Impozit = suprafaŃa impozabilă x impozitul unitar 2

Plata impozitului pe teren se face în patru rate trimestriale egale, până la data de 15 a ultimei
luni a trimestrului respectiv.

Taxa asupra mijloacelor de transport datorat de către proprietarii mijloacelor de transport,

fie că ele sunt folosite pentru transportul rutier, fie că sunt folosite pentru transportul pe apă.
Pentru mijloacele de transport rutier, unde se pot include autoturismele, autobuzele, autocarele,
autotrenurile, tractoarele, motocicletele, scuterele, biciclete cu motor, triclete cu motor, impozitul
se calculează prin aplicarea unei sume fixe, diferenŃiată pe categorii de autovehicule, la fiecare
200 cmc sau fracŃiune de capacitate cilindrică. În cazul ataşelor taxa care se datorează de
contribuabil reprezintă 50% din taxa datorată pentru motociclete, motorete sau scutere.
Calculul taxei se face pentru întregul an şi se datorează trimestrial, până la data de 15,
inclusiv, a ultimei luni a trimestrului respectiv. Această taxă se datorează, indiferent dacă
mijloacele sunt în stare de funcŃionare sau dacă ele se află în reparaŃii curente sau capitale.

Dubla impunere internaŃională. Metode de evitare

Dubla impunere internaŃională reprezintă supunerea la impozit a aceleiaşi materii
impozabile şi pentru aceeaşi perioadă de timp, de către două autorităŃi fiscale din diferite Ńări.
Dubla impunere internaŃională apare în cazul realizării, de către rezidenŃii unui stat a unor
venituri pe teritoriul unui stat, deci numai în cazul impozitelor directe (impozitul pe veniturile
persoanelor fizice, impozitul pe salarii şi alte remuneraŃii similare, impozitul pe profiturile
persoanelor juridice, etc).
ConvenŃia de evitare a dublei impuneri internaŃionale este una din modalităŃile cele mai
folosite în practica internaŃională. ConvenŃia de evitare a dublei impuneri internaŃionale prezintă
cazurile în care două suveranităŃi fiscale îşi revendică dreptul de a impune o anumită materie

2
eventual se aplică şi un coeficient de corecŃie
impozabilă şi prezintă, pentru fiecare stat semnatar în parte, care dintre cele două autorităŃi fiscale
au dreptul să perceapă impozit.
Sfera de aplicare teritorială a convenŃiei fiscale o reprezintă spaŃiile geografice sau
teritoriile statelor semnatare. Plătitorii impozitelor sunt rezidenŃii unui stat care realizează
venituri pe teritoriul altui stat. RezidenŃii pot fi persoane fizice sau juridice. Persoana juridică este
considerată rezidentă a statului în care îşi are sediul conducerii efective. Persoana fizică este
considerată rezidentă a statului în care are o locuinŃă permanentă, indiferent de forma de
proprietate, condiŃia fiind ca această locuinŃă să fie locuită cea mai mare parte a anului.

Criteriile care stau la baza impunerii veniturilor sau averilor sunt:

1. Criteriul rezidenŃei sau Criteriul domiciliului fiscal – conform acestui criteriu, impunerea
veniturilor se efectuează de autoritatea fiscală în Ńara căruia este rezident, pentru veniturile
obŃinute acolo.
2. Criteriul nationalităŃii – potrivit căruia, impunerea veniturilor se efectuează de autoritatea
fiscală în Ńara a cărei naŃionalitate aparŃine, pentru veniturile realizate în această Ńară.
3. Criteriul originii veniturilor sau Criteriul teritorialităŃii – conform căruia impunerea
veniturilor se face de către autoritatea fiscală din Ńara pe al cărei teritoriu s-au obŃinut
veniturile sau se află averea, făcându-se abstracŃie de rezidenŃă sau de naŃionalitatea
beneficiarului.
Metode de evitare a dublei impuneri internaŃionale sunt :
1. Scutire totală (exonerare totală) – conform acestei metode veniturile realizate în străinătate
de rezidentul unui anumit stat şi care a fost supus acolo nu se mai include în venitul
impozabil în Ńara de rezidenŃă.
2. Scutire progresivă (exonerare progresivă) – conform acestei metode veniturile obtinute de
rezidentul unui stat in străinătate se adaugă la veniturile obtinute de acesta în Ńara de
rezidenŃă, urmând astfel ca la venitul total obŃinut să se stabilească cota aferentă, cotă care se
va aplica, însa, numai la venitul obŃinut în Ńara de rezidenŃă.
3. Creditare totală(imputare totală) – conform acestei metode din impozitul aferent veniturilor
totale cumulate şi calculate cu cota aferentă în Ńara de rezidenŃă se deduce impozitul plătit în
străinătate.
4. Creditare obisnuită (imputare obisnuită) – conform metodei creditării obişnuite, din
impozitul aferent veniturilor totale cumulate şi calculate cu cota aferentă în Ńara de rezidenŃă
se deduce impozitul aferent venitului din străinătate (din Ńara de origine a veniturilor),
calculat cu cota aferentă din Ńara de rezidenŃă.

Impozite indirecte

Impozitele indirecte sunt percepute cu ocazia vânzării mărfurilor, prestării serviciilor sau
cu ocazia transferului de avere. Ele au urmatoarele trăsături:
• obiectul îl constituie acea parte din venit care este cheltuită pentru
achiziŃionarea de mărfuri sau prestarea de servicii;
• persoana care le plateşte le include în preŃuri şi tarife, mărind nivelul acestora;
• se suportă în momentul cumpărării mărfii de către cumpărătorul respectiv;
• plătitorul impozitului indirect este agentul economic care încasează preŃul sau
tariful în care este cuprins impozitul indirect;
• sunt incluse în preŃ sau tarif ceea ce le face puŃin vizibile pentru cumpărător;
 • prezintă un caracter elastic, deoarece orice creştere a consumului conduce la
creşterea volumului impozitelor indirecte; în acelaşi timp au un caracter
inflaŃionist;
• nu permit stabilirea unui minim neimpozabil şi nu Ńin seama de capacitatea
contributivă a contribuabilului.
Impozite indirecte sunt:
• taxele de consumaŃie;
• veniturile aferente monopolurilor fiscale
• taxele vamale
• taxele fiscale, de timbru, consulare şi de înregistrare

Taxele vamale reprezintă impozite indirecte percepute de către stat asupra bunurilor şi
serviciilor atunci când acestea trec graniŃele vamale ale României.
În obiectul taxelor vamale intră: bunurile, mărfurile, prestările de servicii etc
La exportul de mărfuri nu se încasează taxe vamale.
În calitate de plătitori ai taxelor vamale apar agenŃii economici, persoane juridice şi
persoane fizice române sau străine care introduc sau scot din Ńară bunuri ce intră sub incidenŃa
codului vamal.
Baza de calcul a taxelor vamale o reprezintă valoarea în vamă transformată în lei la cursul
de schimb stabilit şi comunicat de Banca NaŃională a României.
Valoarea în vamă reprezintă preŃul extern al mărfii, obŃinut prin înmulŃirea costului unitar al
unui produs cu numărul de produse. La această valoare, în măsura în care au fost efectuate, dar
nu au fost cuprinse în preŃ, se mai pot include: cheltuielile de transport ale mărfurilor importate
până la frontiera română, cheltuielile de încărcare-descărcare şi de manipulare (conexe
transportului) ale mărfurilor din import, aferente parcursului extern, costul asigurării pe parcurs
extern.

PreŃ unitar Cantitate

PreŃ extern

VALOAREA ÎN VAMĂ

Cheltuieli manipulare Cheltuieli transport Cheltuieli asigurare

Taxele vamale practicate pe plan mondial sunt foarte diferite şi diferenŃiate în funcŃie de
criterii economice, politice, financiare, etc.
Taxele vamale pot fi clasificate după următoarele criterii:
1. din punct de vedere al modului de percepere:
taxe vamale ad valorem;
taxe vamale specifice;
taxe vamale mixte.
2. din punct de vedere al scopului impunerii:
taxe vamale cu caracter fiscal;
taxe vamale cu caracter protecŃionist.
3. din punct de vedere al obiectului impunerii:
taxe vamale de import;
taxe vamale de export;
taxe vamale de tranzit.
4. din punct de vedere al modului de stabilire a taxelor vamale:
taxe vamale autonome;
taxe vamale convenŃionale;
taxe vamale preferenŃiale;
taxe vamale de retorsiune.

ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICĂ

Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o înŃelegere intervenită între o persoană
fizică sau juridică, pe de o parte, şi stat, pe de altă parte, prin care prima consimte să pună la
dispoziŃia statului o suma de bani, sub formă de împrumut, pe o perioada determinată, iar acesta
din urma se angajează să o restituie la termenul stabilit şi să achite dobânda.
Împrumutul de stat prezintă următoarele trăsături caracteristice:
a) Împrumutul de stat are caracter contractual.
b) Împrumutul de stat are caracter rambursabil,
c) Împrumutul de stat asigură o contraprestaŃie

Împrumuturile de stat se pot clasifica astfel:

a) în funcŃie de termen:
 împrumut de stat pe termen scurt (pâna la un an)
 împrumut de stat pe termen mediu (2-3 pâna la 5 ani)
 împrumut de stat pe termen lung (peste 5 ani)
b ) în funcŃie de locul de plasare (contractare):
 împrumuturi interne (de pe piaŃa internă a capitalului de împrumut)
 împrumuturi externe (de pe piaŃa externă a capitalului de împrumut)
c) în funcŃie de poziŃia statului faŃă de creditori:
 împrumuturi contractate direct de către stat
 împrumuturi garantate de stat, ele fiind contractate de către agenŃii economici
sau alte entităŃi în drept.

Elementele tehnice ale unui împrumut public, care-l definesc din punct de vedere juridic
sunt: denumirea împrumutului, valoarea nominală, valoarea reală şi cursul, termenul de
rambursare, dobânda, avantaje şi facilităŃi.
a) Denumirea împrumutului poate fi legată de destinaŃia acestuia, caracterul excepŃional
sau obiectivul urmărit fiind precizat în denumirea împrumutului.
b) Valoarea nominală, valoarea reală şi cursul.
Suma înscrisă pe titlul unui împrumut de stat, denumită valoare nominala, exprimă mărimea
creanŃei pe care deŃinătorul o are de încasat de la stat (sau, invers, datoria statului faŃă de
deŃinătorul înscrisului respectiv).
Suma cu care se cumpără (se vinde ) un înscris la bursă se numeşte valoare reala, şi poate fi
egală, mai mare sau mai mică decât valoarea nominală.
Cursul exprimă preŃul cu care se cumpără şi se vând 100 de unităŃi monetare valoare nominală.
 Cursul poate fi:
 al pari, adică egal cu 100;
 sub pari, adică mai mic decât 100;
 supra pari, adică mai mare decât 100.
c) Termenul de rambursare.
Împrumuturile publice pot fi: cu termene precise de rambursare şi fără termene precise de
rambursare. Cele cu termene precise pot fi pe termen scurt (sub 1 an), pe termen mijlociu (între 1
şi 5 ani) sau pe termen lung (peste 5 ani).
d) Dobânda este preŃul pe care statul îl plăteşte creditorilor săi pentru folosirea sumei
împrumutate şi îmbracă forma:
 dobânzii (venit fix de care benficiază toŃi deŃinătorii de înscrisuri,
proporŃional cu valoarea nominală a sumelor împrumutate);
 câştigurilor (venit diferenŃiat ca mărime, de care beneficiază numai un
număr restrâns de deŃinători);
 forma combinată a dobânzii şi a câştigurilor sau forma altor avantaje.

Rata de emisiune a dobânzii se calculeaza la valoarea nominala a inscrisurilor emise,

purtând numele de rata nominala a dobânzii.
Dacă titlul se plasează pe piaŃă la un curs inferior valorii nominale, valoarea reală (suma
încasată de subscriitor) va fi mai mică decât valoarea nominală şi în acest caz rata nominală a
dobânzii va fi mai mică decât rata reală.
e) Avantaje şi facilităŃi. Pentru a face mai atractive împrumuturile, statul poate proceda
la:
 înlocuirea dobânzii cu câştiguri;
 plasarea împrumuturilor la un curs sub valoarea nominală şi acordarea unei
prime de rambursare; prima de rambursare reprezintă diferenŃa dintre
valoarea nominală a unui titlu de stat, la care se rambursează împrumutul şi
valoarea (reală) la care acesta a fost plasat, atunci când :
- cursul de emisiune a fost sub pari, iar la rambursare al pari
- cursul de emisiune a fost al pari , iar la rambursare suprapari.
 scutirea de impozite şi taxe a veniturilor din împrumuturi publice şi/sau a
tranzacŃiilor la bursă cu efecte publice;
 acceptarea de către stat a unor înscrisuri ale împrumuturilor sale, la valoarea
nominală, drept plată în contul impozitelor datorate de către deŃinătorul lor
înainte de expirarea termenului de rambursare;
 în unele Ńări, unele înscrisuri ale împrumuturilor de stat se bucură de
privilegiul juridic de a nu putea fi supuse executării silite, în cazul în care
deŃinătorul lor a ajuns în stare de faliment
 garantarea împotriva variaŃiilor monetare. Pentru a proteja interesele
creditorilor săi faŃă de eroziunea monetara a împrumutului, statul are la
dispoziŃie doua soluŃii:
- stabilirea unei rate mai înalte a dobânzii, care sa acopere si deprecierea
previzibila;
- oferirea unei garantii juridice impotriva deprecierii, cum ar fi:
- exprimarea împrumutului într-o monedă mai stabilă;
- legarea monedei în care s-a exprimat împrumutul de conŃinutul său
în aur (inaplicabilă în prezent în practică);
 -indexarea împrumutului, prin legarea valorii împrumutului de
valoarea monedei naŃionale, calculate pe baza indicelui de preŃ al
bunurilor de consum, sau a preŃului anumitor produse.

Împrumuturile publice implică o serie de operaŃiuni legate de plasarea acestora pe piaŃă, de

rambursarea lor, precum şi de eventualitatea modificării condiŃiilor acestora, după cum urmează:
A. Plasarea împrumuturilor publice se realizează, de regulă, prin trei modalităŃi: prin
subscriere publică, prin intermediul consorŃiilor (sindicatelor) bancare, prin vânzare la bursă.
• Plasarea împrumutului prin subscriere publica se face prin grija Ministerului FinanŃelor
sau a altei instituŃii specializate împuternicită de organul de decizie în acest sens.
• În cazul plasării împrumutului prin intermediul consorŃiului bancar, acesta fie preia în
comision titlurile de împrumut, fie le cumpără efectiv (apoi le plasează pe piaŃă).
• Vânzarea la bursă se utilizează în cazul unui împrumut nou, atunci când statul doreşte ca
acesta să treacă neobservat. Această modalitate prezintă avantajul că este discretă,
comodă şi foarte puŃin costisitoare..
B. Modificarea nivelului dobânzii se realizeaza prin operaŃiunea de conversiune, statul dorind
să câştige prin rata dobânzii, în cazul unor situaŃii economice favorabile.
În practică sunt întâlnite trei tipuri de conversiune:
- forŃată - statul oferă numai alternativa preschimbării titlurilor împrumutului vechi, contra
titlurilor unui nou împrumut;
- facultativă - deŃinatorii de înscrisuri au două alternative: să accepte preschimbarea
înscrisurilor vechiului împrumut în condiŃiile stabilite de stat sau să păstreze înscrisurile
vechiului împrumut;
- anticipată - deŃinătorii de înscrisuri au de optat între a accepta preschimbarea înscrisurilor
vechiului împrumut sau de a o refuza şi a solicita rambursarea anticipată.
C. Modificarea termenului de rambursare se realizează prin preschimbarea titlurilor pe
termen scurt în titluri pe termen lung .
D. Rambursarea împrumuturilor de stat semnifică răscumpărarea titlurilor de către stat de la
deŃinătorii acestora, adică restituirea sumelor împrumutate.
Rambursarea poate avea un caracter facultativ sau obligatoriu, la o anumită scadenŃă unică
sau în mod eşalonat. De regula, se practica urmatoarele modalitati de rambursare:
- prin anuităŃi, constând în aceea că, începând cu al doilea sau al treilea an
de la contractare, statul începe să achite pe lângă dobânzi şi o parte din suma datorată;
- prin tragere la sorŃi, când există un număr mare de creditori, statul
stabilind, în momentul lansării împrumutului, valoarea titlurilor amortizabile în fiecare
an.
- prin răscumpărarea la bursă, realizată numai la scadenŃă.
Datoria publica reprezintă totalitatea sumelor împrumutate de autorităŃile publice centrale,
de unităŃile administrativ-teritoriale şi de alte entităŃi publice, de la persoanele fizice sau juridice
pe piaŃă internă şi în străinătate şi rămase de rambursat la un moment dat.
Dimensiunile datoriei publice sunt date de volumul acesteia, mărimea medie a datoriei
publice pe locuitor şi gradul de îndatorare.
Alături de aceşti indicatori, un interes deosebit îl prezintă indicatorii care caracterizează
efortul financiar anual, pe care datoria publica îl reclamă. Acest efort se materializează în
serviciul datoriei publice care cuprinde cheltuielile cu rambursarea datoriei propriu-zise şi cele
legate de plata dobânzilor aferente.
Efortul financiar se exprimă cu ajutorul mai multor indicatori, cum ar fi: mărimea absolută
şi mărimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice, raportul dintre serviciul datoriei
publice şi produsul intern brut, raportul dintre serviciul datoriei publice şi total cheltuieli publice
sau ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor bugetare.
Deosebit de aceştia, se mai calculează şi cuantumul anual al dobânzilor, raportul dintre
dobânzi şi PIB şi ponderea dobânzilor în totalul cheltuielilor publice sau bugetare, după caz.
Aceşti indicatori exprimă dimensiunile contraprestaŃiei pe care statul o datorează creditorilor săi
în decursul unui an.

BUGETUL PUBLIC. PRINCIPII ŞI SISTEME BUGETARE

Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevazute şi autorizate veniturile
şi cheltuielile anuale ale statului..Din modul de definire a bugetului public rezultă următoarele
trăsături:
a) bugetul public este un act de previziuni, el prezentându-se sub forma unui
tablou evaluativ şi comparativ de venituri publice, adică indică sursele băneşti ale statului şi
destinaŃiile acestora, exprimate în cheltuieli;
b) bugetul public este un act de autorizare prin care puterea executiva este
împuternicită de puterea legislativă să cheltuiască şi să perceapă venituri în acord cu
prevederile legale;
c) bugetul public este un act anual, anul bugetar ca perioadă de exerciŃiu financiar
este cel mai potrivit interval pentru care se poate efectua programarea şi se poate urmări
execuŃia veniturilor şi cheltuielilor.
Abordarea economică a conceptului de buget subliniază corelaŃiile macroeconomice şi, în
special, legătura cu nivelul şi evoluŃia produsului intern brut.
Bugetul public este instrumentul de programare, de executare şi de control asupra
rezultatelor execuŃiei resurselor băneşti ale societăŃii şi a modului de repartizare şi utilizare a
acestora prin cheltuieli publice.
Pe scurt, bugetul public reflecta activitatea privind finanŃele publice ale unui stat. Bugetul
public coexistă alături de o pluralitate de “bugete private”, precum şi împreuna cu alte posibile
bugete elaborate de organele statale.
Ca “bugete private” pot fi enumerate: bugetele de venituri şi cheltuieli ale agenŃilor
economici, ale instituŃiilor private organizate pe principiul non-profitului, precum şi secŃiuni ale
acestora luate separat (spre exemplu: bugetul de încasări şi plăŃi în valută, bugetul de investiŃii,
etc.).
În categoria altor bugete posibile elaborate de organele statului includem: bugetul
economiei naŃionale, bugetul umbra, bugetul funcŃional şi bugetul social.

Statele de tip unitar sunt organizate în unităŃi administrativ-teritoriale la nivelul cărora

funcŃionează organe ale puterii şi administraŃiei de stat locale. Structura sistemului bugetar în
statele de tip unitar cuprinde un buget al autorităŃilor publice centrale şi bugete locale, care
corespund unităŃilor administrativ-teritoriale.

Statele de tip federal au o structură organizatorică care include: federaŃia, statele,

provinciile sau regiunile membre ale federaŃiei şi unităŃile administrativ-teritoriale proprii fiecarui
stat membru al federaŃiei.

Toate componentele bugetului public naŃional sunt autonome, au venituri şi cheltuieli

proprii, se elaborează şi se aprobă distinct, iar din punct de vedere administrativ, titularii acestora
au independenŃă deplină. Aceste caracteristici sunt consfinŃite prin ConstituŃie.
 Principiile bugetare sunt:
• universalitatea
• unitatea
• realitatea
• anualitatea
• specializarea bugetara
• echilibrul bugetar
• neafectarea veniturilor bugetare
• publicitatea bugetara.

Conform principiului universalităŃii bugetului, veniturile şi cheltuielile publice trebuie

înscrise în bugetul de stat, în mod separat, cu sumele lor globale (totale), conform regulii non-
compensării; de asemenea, veniturile trebuie grupate într-o masă unică şi depersonalizată,
servind la acoperirea cheltuielilor în mod global, conform regulilor non-afectarii, non-
specializarii şi a non-atribuirii.
Principiului unităŃii bugetare vizeaza necesitatea înscrierii tuturor veniturilor publice şi a
tuturor cheltuielilor publice într-un document unic şi după o schemă unitară de clasificare. Prin
aceasta, autorizaŃia parlamentară este unică şi generală, permiŃând o cunoaştere clară a situaŃiei
finanŃelor publice.
Principiul realităŃii bugetare este principiul conform căruia veniturile şi cheltuielile
înscrise în bugetul public trebuie să fie stabilite pe baze reale, adică să corespundă situaŃiei
economico-financiare previzibilă pentru anul bugetar, astfel ca statul să nu aibe dificultăŃi
financiare în cursul execuŃiei bugetare.
Principiul anualităŃii bugetare este din punct de vedere istoric, primul principiu aplicat în
practica bugetară şi se refera atât la: perioada de timp pentru care se elaborează şi se adoptă
bugetul cât şi la durata autorizaŃiei date de parlament pentru încasarea veniturilor şi alocarea lor,
aferente unui buget.
În legatura cu stabilirea operaŃiunilor bugetare ale unui an, este de menŃionat că practica
financiară a consacrat doua modalităŃi, cunoscute sub numele de sistemul de gestiune şi sistemul
de exerciŃiu.
• Sistemul de gestiune, presupune că durata executării bugetului public este limitată strict la un
an, astfel ca, la finele anului luat în considerare, operaŃiunile bugetare încetează automat, iar
în contul de încheiere a exercitiului bugetar se înscriu doar veniturile efectiv încasate, precum
şi alocaŃiile şi cheltuielile bugetare efectuate. Veniturile neîncasate şi cheltuielile nelichidate
se reportează în bugetul anului urmator.
• Sistemul de exerciŃiu presupune o durată de execuŃie a bugetului mai mare decât un an,
exerciŃiul presupunând şi o perioadă complementară de 3 sau 6 luni, în vederea lichidării
tuturor operaŃiunilor, conform autorizaŃiei bugetare date de parlament. Corespunzator acestui
sistem, veniturile bugetare şi utilizările aferente unui an bugetar se reflectă integral în bugetul
respectiv, chiar dacă acestea nu s-au realizat în perioada de 12 luni a anului bugetar.
În România, conform prevederilor legale în vigoare, se aplica sistemul de gestiune.
 Principiul specializării bugetare se referă la faptul că autorizaŃia parlamentară cu privire la
buget nu se da “în bloc” - pentru toate veniturile şi toate utilizările bugetare- ci se aprobă pe surse
de provenienŃă a veniturilor şi pe categorii de utilizări, în funcŃie de natura şi destinaŃia lor, a
creditelor bugetare.
În acest scop, ca instrument tehnic al aplicării practice a principiului, se utilizează
clasificaŃia bugetara. Aceasta este o schema de grupare a veniturilor si cheltuielilor publice, într-
o anumita ordine si pe baza unor criterii precis determinate.
ClasificaŃia bugetară trebuie astfel concepută încât să grupeze veniturile după provenienŃă,
iar cheltuielile pe destinaŃia lor efectivă şi în funcŃie de conŃinutul lor economic. În practica
bugetară, criteriile luate în considerare sunt de ordin administrativ, economic şi funcŃional.
Dupa criteriul administrativ, veniturile si cheltuielile bugetului public sunt grupate dupa
institutiile care le încaseaza sau le efectueaza.
Criteriile economice au în vedere natura şi felul veniturilor, pe de o parte, precum şi natura
şi destinaŃia cheltuielilor, pe de altă parte, facându-se şi distincŃia între operaŃiuni curente şi
operaŃiuni de capital.
Criteriul funcŃional porneşte de la concepŃia că veniturile şi cheltuielile bugetare sunt
instrumente de realizare a politicii economico-financiare a guvernului; în acest scop, clasificaŃia
bugetară funcŃională cuprinde părti, titluri, capitole, subcapitole, paragrafe şi articole.
Echilibrarea bugetara este principiul conform căruia bugetul public trebuie să fie
echilibrat, ceea ce înseamnă că utilizările ordinare date fondului bugetar trebuie să fie acoperite
integral pe seama veniturilor ordinare.
Neafectarea veniturilor bugetare este un principiu complementar celui al universalităŃii,
în virtutea căruia veniturile prelevate la fondul bugetar trebuie să se despersonalizeze şi să
servescă la acoperirea cheltuielilor publice privite în ansamblul lor. Aceasta înseamnă că nu este
permisă folosirea unui anumit venit bugetar pentru finanŃarea unei anumite utilizări (cheltuieli)
bugetare.
Principiul publicităŃii bugetare presupune respectarea procedurii dezbaterii publice a
proiectelor bugetului public naŃional în cadrul Parlamentului şi al consiliilor locale, precum şi
aducerea acestora la cunostinta cetatenilor tarii. De asemenea, concomitent cu dezbaterile
parlamentare (sau din consiliile locale), proiectele de buget sunt larg comentate în presa scrisă şi
audiovizuală.
Principiul unităŃii monetare este prevăzut de Legea finanŃelor publice nr. 500/2002 care
stipulează că : toate operaŃiunile bugetare se exprimă în monedă naŃională.

Bugetul trebuie să reflecte, pe de o parte, necesităŃile de resurse financiare ale statului şi, pe
de altă parte, posibilităŃile de acoperire a acestora în condiŃii considerate normale din punct de
vedere economico-financiar. Se pune, astfel, problema dimensionării corecte a nivelului
veniturilor şi cheltuielilor publice. Pentru aceasta, în practica financiară se folosesc atât metode
clasice, cât şi metode moderne bazate pe analiza cost-avantaje şi alte studii de eficienŃă.
♦ Metodele clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare sunt:
- metoda automata sau a penultimei;
- metoda majorării sau a diminuării;
- metoda evaluării directe.

♦ Metodele moderne de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare sunt:

Metode de tip american

Metoda de planificare, programare şi bugetizare (P.P.B.S- Planned
Programmed Budgeting System)

Metoda Managementului prin obiective (M.B.O- Management by
objectives).

Baza bugetara zero, (Z.B.B- Zero Base Budgeting )

Metode de inspiratie franceza

Metoda raŃionalizării opŃiunilor bugetare, (R.C.B.- La Rationalisation des
Choix Budgetaires ) practicată în FranŃa, este concepută sub forma unui sistem
cibernetic închis, între componentele căruia există o legătură de interdependenŃă.
Metoda cuprinde patru faze, şi anume: studiul, decizia, execuŃia şi controlul şi se
bazează pe folosirea tehnicilor de analiză şi calcul, de previziune, organizare şi
gestiune.

PROCESUL BUGETAR

Procesul bugetar reprezintă un ansamblu de operaŃiuni care se succed anual şi privesc

elaborarea şi aprobarea proiectului legii bugetare anuale, execuŃia curentă a bugetului, încheierea
şi aprobarea contului de execuŃie bugetară, precum şi controlul bugetar.
OperaŃiunile ce compun procesul bugetar poartă amprenta specificului naŃional al cadrului
legislativ şi administrativ în care se derulează, dar prezintă şi o serie de trăsături comune. Astfel,
acesta este un proces:
• de decizie
• predominant politic
• complex
• ciclic
• strict reglementat,
de larg impact public, cu implicaŃii la nivel macro şi microeconomic, care se manifestă atât
în plan economic, cât şi social.

Elaborarea proiectului de buget

Proiectul legii bugetare este rezultatul unui proces complex, cu caracter iterativ, care constă
în dimensionarea mărimii alocaŃiilor bugetare destinate finanŃării obiectivelor de utilitate publică
ale perioadei, precum şi a resurselor financiare ce urmează să fie mobilizate, pe surse de
provenienŃă. În proiectul legii bugetare anuale sunt reflectate principalele opŃiuni ale Guvernului
în diverse domenii ale vieŃii social-economice, astfel că prin conŃinutul şi aria sa de cuprindere,
acest proiect are caracterul unui document de cea mai mare importanŃă.
Întocmirea proiectului legii bugetare se realizeaza de către organisme diferite, în diferite
Ńări, în funcŃie de competenŃele stabilite de lege în ce priveşte iniŃiativa bugetară. Din acest punct
de vedere, în practica internaŃională se disting:
• sistemul iniŃiativei guvernamentale;
• sistemul mixt - al iniŃiativei parlamentare şi guvernamentale;
• sistemul iniŃiativei prezidenŃiale.
Sistemul iniŃiativei guvernamentale constă în abilitarea Guvernului de a stabili sau sprijini
măsurile vizând aprobarea cheltuielilor publice sau instituirea de venituri publice.
Sistemul mixt se aplică în FranŃa şi în alte Ńări europene şi se referă la asumarea iniŃiativei
bugetare atât de către Parlament, cât şi de către Guvern.
Sistemul iniŃiativei prezidenŃiale se practică în SUA, unde proiectul bugetului federal este
elaborat de către Preşedintele Ńării.
 Sistemul bugetar românesc este un sistem mixt, al împletirii iniŃiativei guvernamentale cu
cea parlamentară.
Calendarul bugetar include următoarele etape:

Elaborarea indicatorilor macroeconomici

Stabilirea limitelor de cheltuieli

Transmiterea scrisoarii-cadru

Depunerea propunerilor bugetare ale ordonatorilor principali de credite

Transmiterea raportului şi proiectelor legilor bugetare la Guvern şi Parlament

Aprobarea bugetului
Proiectul legii bugetare şi cifrele bugetare previzionate pentru noul an sunt supuse
dezbaterii şi aprobării puterii legislative din fiecare Ńară, întrucât bugetul public are incidenŃă
asupra celei mai mari părŃi a populaŃiei şi reprezintă atât principalul instrument, cât şi principalul
mijloc de înfăptuire a politicii economico-sociale şi financiare a statului.
Procedura parlamentară a edictării legii privind adoptarea bugetului diferă de la o Ńară la
alta, în funcŃie de organizarea Parlamentului şi în funcŃie de tradiŃie.
Pentru a deveni lege, proiectele bugetare se înaintează Preşedintelui României pentru
promulgare.
ExecuŃia bugetului
Dupa promulgarea de către Preşedinte, legea privind bugetul se publică în buletinul oficial
al Ńării, moment în care bugetul devine operaŃional, trecându-se la execuŃia acestuia, care se
realizează pe durata anului bugetar.
ExecuŃia bugetului de stat reprezintă ansamblul operaŃiunilor privind încasarea veniturilor
şi efectuarea propriu-zisă a cheltuielilor aprobate de către Parlament.
În derularea acestor operaŃiuni intervin mii de participanŃi- instituŃii financiare, aparatul
fiscal, Trezoreria publică, bănci, agenŃii guvernamentale, contribuabili etc.- dar răspunderea
generală pentru aducerea la îndeplinire a autorizaŃiei parlamentare revine Guvernului.
Caracteristica esenŃială a procesului execuŃiei bugetului de stat constă în separarea
activităŃilor de executare a cheltuielilor de cele de executare a veniturilor, fiecare dintre acestea
folosind instrumente şi proceduri diferite.

În execuŃia părŃii de cheltuieli a bugetului de stat se parcurg succesiv următoarele etape:

angajarea, lichidarea, ordonanŃarea şi plata.

Primele trei operaŃii - angajarea, lichidarea şi ordonanŃarea- cad în sarcina ordonatorilor de

credite, iar plata se efectuează numai de gestionarii banilor publici -având calitatea de casieri sau
contabili platitori.

În cazul impozitelor directe fazele execuŃiei bugetare sunt următoarele: aşezarea

impozitelor, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitelor şi perceperea propriu-zisa a
acestora.

Pentru impozitele indirecte, ca şi pentru celelalte venituri bugetare, există proceduri

specifice de execuŃie.

Încheierea şi aprobarea contului de execuŃie bugetara

ExecuŃia bugetului de stat presupune înregistrarea contabilă a veniturilor şi cheltuielilor,
precum şi a încasărilor şi plăŃilor aferente acestora.
 CompetenŃa aprobării contului general anual de execuŃie a bugetului de stat revine
Parlamentului.
Contul general anual de execuŃie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de
stat şi celelalte conturi anuale de execuŃie se aprobă prin lege după verificarea acestora de
către Curtea de Conturi.
Contul general anual de execuŃie bugetară reflectă totalitatea operaŃiunilor privind încasarea
veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetului de stat. La finele anului bugetar, pe baza soldului
acestui cont rezultă situaŃia de echilibru bugetar, de excedent sau deficit.
OperaŃiunile aferente unui an bugetar sunt reflectate în contul de execuŃie bugetară, în
funcŃie de soluŃia adoptată pentru durata execuŃiei bugetului. Astfel, aceasta durată poate fi
limitată strict la un an (în cazul sistemului de gestiune) sau poate fi de 15-18 luni (în cazul
sistemului de exerciŃiu).

Controlul bugetar
Controlul execuŃiei bugetare este o etapă importantă a procesului bugetar, a cărei necesitate
derivă din restricŃiile ce trebuie luate în considerare la alocarea pe destinaŃii a resurselor bugetare,
avându-se în vedere caracterul limitat al acestora.
Controlul execuŃiei bugetului de stat se exercită de o seama de organe împuternicite, fiind
de natura politica, jurisdictionala si administrativa.
ExecuŃia bugetului, respectiv încasarea propriu-zisă a veniturilor, efectuarea de plăŃi,
mobilizarea de resurse financiare pentru finanŃarea deficitului, necesită un sistem organizat
pentru derularea fluxurilor bugetare atât în numerar, cât şi fără numerar.
ExecuŃia de casă a bugetului se poate realiza prin sistemul bancar sau sistemul de
trezorerie.
1. DefiniŃi conceptul de politica financiară
2. DefiniŃi conceptul de cheltuieli publice
3. DefiniŃi conceptul de cheltuieli publice totale consolidate
4. DefiniŃi conceptul de cheltuieli bugetare
5. PrezentaŃi indicatorii de nivel ai cheltuielilor publice
6. PrezentaŃi indicatorul de structură al cheltuielilor publice
7. PrezentaŃi indicatorii de dinamică ai cheltuielilor publice
8. DefiniŃi resursele financiare şi structura acestora
9. PrezentaŃi gruparea resurselor financiare publice din punct de vedere economic
10. PrezentaŃi gruparea resurselor financiare publice din punct de vedere structurii
organizatorice
11. PrezentaŃi gruparea resurselor financiare publice în funcŃie de ritmicitatea încasării lor la
buget
12. PrezentaŃi gruparea resurselor financiare publice în funcŃie de provenienŃă
13. PrezentaŃi indicatori privind nivelul resurselor financiare
14. PrezentaŃi indicatorul privind structura resurselor financiare
15. PrezentaŃi indicatori privind dinamica veniturilor publice
16. DefiniŃi împrumutul de stat din punct de vedere juridic
17. PrezentaŃi trăsaturile caracteristice împrumuturilor de stat
18. PrezentaŃi clasificarea împrumuturilor de stat în funcŃie de termen
19. PrezentaŃi clasificarea împrumuturilor de stat în funcŃie de locul de plasare
20. PrezentaŃi clasificarea împrumuturilor de stat în funcŃie de poziŃia statului faŃă de creditori
21. PrezentaŃi denumirea împrumutului ca element tehnic al împrumuturilor de stat
22. PrezentaŃi valoarea nominală, valoarea reală şi cursul ca elemente tehnice ale
împrumuturilor de stat
23. PrezentaŃi termenul de rambursare ca element tehnic al împrumuturilor de stat
24. PrezentaŃi dobânda ca element tehnic al împrumuturilor de stat
25. PrezentaŃi avantajele şi facilităŃile ca elemente tehnice ale împrumuturilor de stat
26. Ce este prima de rambursare şi cum se calculează
27. Care sunt operaŃiile prilejuite de plasarea împrumuturile de stat
28. DefiniŃi datoria publică
29. DefiniŃi indicatorii care exprimă gradul de îndatorare al unei Ńări faŃă de străinătate
30. DefiniŃi serviciul datoriei externe
31. DefiniŃi conceptul de buget public sub aspect juridic şi trăsăturile acestuia
32. EnumeraŃi principiile bugetare
33. DefiniŃi principiul universalităŃii
34. DefiniŃi principiul unităŃii bugetare
35. DefiniŃi principiul realităŃii bugetului
36. DefiniŃi principiul anualităŃii bugetului
37. DefiniŃi sistemul de gestiune în legatura cu stabilirea operaŃiunilor bugetare ale unui an
38. DefiniŃi sistemul de exerciŃiu în legatura cu stabilirea operaŃiunilor bugetare ale unui an
39. DefiniŃi principiul specializării bugetare
40. DefiniŃi clasificaŃia bugetară ca instrument tehnic al aplicării principiului specializării
bugetare
41. DefiniŃi principiul echilibrului bugetar
42. DefiniŃi principiul neafectării veniturilor bugetare
43. DefiniŃi principiul principiul publicităŃii bugetare
44. DefiniŃi principiul unităŃii monetare
45. Care sunt metodele clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
46. Definiti metoda automata sau a penultimei;
47. Definiti metoda metoda majorării sau a diminuării;
48. Definiti metoda metoda evaluării directe.
49. Care sunt metodele moderne de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
50. Definiti Metode de tip american
51. Definiti Metode de inspiratie franceza
52. DefiniŃi procesul bugetar
53. DefiniŃi trăsăturile comune ale operaŃiilor ce compun procesul bugetar
54. Ce reprezintă impozitele şi care sunt trăsăturile lor?
55. DefiniŃi conceptul de taxă.
56. DefiniŃi conceptul de contribuŃie.
57. Ce reprezintă gradul de fiscalitate şi care este formula de calcul a acestui indicator?
58. EnumeraŃi elementele tehnice ale impozitului.
59. Care sunt modalităŃile de impunere folosite ?
60. DefiniŃi termenul de asietă fiscală.
61. Care sunt metodele de stabilire a mărimii obiectului impozabil ?
62. În ce constă determinarea cuantumului impozabil ?
63. Care sunt criteriile de clasificare a impozitelor ?
64. PrecizaŃi caracteristicile impozitelor directe.
65. Cum se clasifică impozitele directe ?
66. PrezentaŃi pe scurt caracteristicile generale ale impozitelor indirecte.
67. DefiniŃi impozitele directe reale.
68. Ce impozite fac parte din categoria impozitelor directe reale ?
69. Care sunt impozitele directe personale ?
70. Ce categorii de impozite pe venit se întâlnesc ?
71. PrecizaŃi formula de calcul a profitului impozabil, cu prezentarea pe scurt a fiecărui
element.
72. EnumeraŃi categoriile de impozite şi taxe care se includ în “Impozite şi taxe locale”,
reglementate de Codul Fiscal.
73. Impozitul pe clădiri.
74. Impozitul pe teren.
75. Taxa asupra mijloacelor de transport.
76. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate.
77. DefiniŃi dubla impunere juridică internaŃională.
78. EnumeraŃi criteriile care stau la baza impunerii veniturilor sau averii în ceea ce priveşte
dubla impunere.
79. EnumeraŃi metodele de evitare a dublei impuneri internaŃionale.
80. DefiniŃi scutirea totală (exonerarea totală), ca metodă de evitare a dublei impuneri.
81. DefiniŃi scutirea progresivă (exonerarea progresivă), ca metodă de evitare a dublei
impuneri.
82. DefiniŃi creditarea totală (imputarea totală), ca metodă de evitare a dublei impuneri.
83. DefiniŃi creditarea obişnuită (imputarea obişnuită), ca metodă de evitare a dublei
impuneri.
84. Ce sunt monopolurile fiscale ?
85. Ce sunt accizele armonizate ?
86. Cine exercită administrarea monopolurilor fiscale şi cine efectuează exploatarea
activităŃilor ce constituie monopol de stat?
87. Care sunt principalele asemănări şi deosebiri ale taxelor faŃă de impozite şi contribuŃii?
88. DefiniŃi noŃiunea de taxe de consumaŃie şi formele pe care aceasta le îmbracă.
89. Cum se poate clasifica evaziunea fiscală frauduloasă?
90. Care sunt formele pe care le poate îmbrăca taxele de consumaŃie ?
91. DefiniŃi monopolurile fiscale depline şi monopolurile fiscale parŃiale.
92. PrezentaŃi formele pe care le poate îmbrăca taxele vamale din punct de vedere al scopului
impunerii.
93. DefiniŃi taxele vamale.
94. Cum se defineşte evaziunea fiscală evaziunea fiscală ilicită (frauda fiscală) ?
95. DefiniŃi evaziunea fiscală legală.
96. Care este obiectul şttinŃei finanŃelor
97. CaracterizaŃi abordarea clasică a concepŃiilor despre finanŃe
98. CaracterizaŃi abordarea moderna a concepŃiilor despre finanŃe
99. DefiniŃi finanŃele ca concept
100. DefiniŃi funcŃiile finanŃelor publice