Sunteți pe pagina 1din 3

Romantism

Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele


decenii ale secolului al XVIII-lea în Europa, care a durat mare parte din secolul
al XIX-lea. A fost o mişcare contra raţionalismului care marcase perioada
neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului romantic. Iniţial, doar o
atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai târziu forma unei
mişcări. Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult despre propriile lor
sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile utopice. Dacă
secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate şi raţiune, începutul secolului XIX
va fi marcat de subiectivitate, de emoţie şi de eul interior.

Romantismul literar şi-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-


lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice şi cu cel
muzical. Migraţia influenţelor impuse de curent determină coexistenţa lui
alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu,
parnasianismul).

Trăsături
• Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul,
fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite
precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic şi nuvela istorică.
• Cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând
raţiunea şi luciditatea.
• Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor şi din trecutul istoric.
• Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un
cadru natural nocturn.
• Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a
momentelor anotimpurilor în pasteluri şi prin reflecţii asupra gravelor
probleme ale universului în meditaţii.
• Acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, cu predilecţie
iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii
ocrotitoare sau participative.
• Construirea eroilor exceptionali, care acţionează în imprejurări ieşite
din comun, precum şi portretizarea omului de geniu şi condiţia
nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt dominate
de raţiune, ci de imaginaţie şi de sentimente.
• Preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemarginite, ca
proiectie subiectivă a spiritului uman, concepţie preluată de la filozofii
idealişti.
• Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă
locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea
personajelor, situaţiilor, ideilor exprimate
• Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare,
fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv,
satira, cât şi în poeme filosofice.
• Priorita absolută in locul rigorii rationale a clasicismului
• Asumarea poziţiei demiurgice (demonice) faţă de universul creat
• Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în
evidenţă antonimiile specifice unei existenţe contradictorii
• Lărgirea viziunii estetice prin inovaţie la nivelul speciilor literare al
tematici, motivelor si limbajelor artistice

Literatura română romantică

În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul


scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult timp după
declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera
lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.

Încadrare
Deoarece romantismul a fost primul curent literar manifestat la români
în condiții tipice, neelitiste (cum a fost cazul umanismului, ai cărui autori
aveau înalte poziții sociale ), existența sa se înscrie într-un complex stilistic
alături clasicism, iluminism (curente din trecut care nu se manifestaseră în
Țările Române). Cu toate că un asemenea conglomerat are la bază doctrine
contradictorii, existența acestor elemente se reflectă în scrierile unor autori ai
aceleiași perioade sau chiar în opera unui singur autor – cea mai elocventă
poziție în acest sens îi aparține lui Mihai Eminescu, ale cărui scrieri oscilează
între romantism și fascism

Desfășurare
Romantismul s-a manifestat în literaura română în trei etape:

1. preromantismul (cunoscut și ca romantism al sciitorilor pașoptiști sau


de tip Bidermaier)
o caracterizează gustul omului mediu, al burghezului
o domestic, ideizant, idilic, conservator
o cultivă comfortul spiritual, pasiunile temperate, plăcerile simple
o creațiile sunt, în mare majoritate, mediocre; este perioada
imitării literaturii romantice din Europa de Vest, în special Franța
o reprezentanți: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile
Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu
2. romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
o dimensiunea cosmică e dezvoltată până la exces
o misticism, ocultism
o pasiuni înflăcărate
o capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii
reale
o reprezentant unic: Mihai Eminescu – impactul creației sale
asupra autorilor ce i-au urmat este incomparabil mai mare decât
acela a oricărui alt romantic din spațiul românesc
3. romantismul posteminescian
o reactualizează teme și mijloace clasice și romantice, conferindu-
le o nouă forță expresivă
o marchează reacțiile lumii literare românești la depășirea
apogeului de creație pentru Eminescu, sprijinind apariția multor
epigoni ce nu s-au impus, dar și a unor autori care au purtat
imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnându-le cu
elemente de expresie aparținând simbolismului,
semănătorismului etc.
o reprezentanți: George Coșbuc, Octavian Goga, Alexandru
Macedonski, Barbu Ștefănescu Delavrancea

Specii abordate
Romantismul cultivă o serie largă de specii literare, cuprinzând:[1]

• elegia ("Miezul nopței" de Grigore Alexandrescu, "O fată tânără pe


patul morții" de Dimitrie Bolintineanu)
• epopeea
o epopeea istorică ("Mihaiada" de Ion Heliade-Rădulescu)
o epopeea cosmogonică ("Anatolida" de I. Heliade-Rădulescu)
• epistola ("Epistolă domnului Iancu Văcărescu" de Grigore
Alexandrescu)
• oda ("Odă lui Schiller" de I. Heliade-Rădulescu)
• balada
o balada istorică ("Muma lui Ștefan cel Mare" de D. Bolintineanu)
o balada fantastică ("Mihnea și baba" de D. Bolintineanu)
• meditația ("Umbra lui Mircea la Cozia" de G. Alexandrescu)
• satira ("Satiră. Duhului meu" de G. Alexandrescu)
• fabula ("Toporul și pădurea", "Câinele și cățelul" de G. Alexandrescu)