Femeia - rolul ei

în familia creştină
Este un clişeu socio-mediatic afirmaţia că “familia este cea mai importantă celulă a societăţii”,
dar este fundamental ca această afirmaţie să fie desăvârşită prin mărturisirea rolului pe care ea îl are în
trupul bisericesc1, unde aceeaşi familie este primordială; familia creştină îşi află plinătatea în
comuniunea cu Hristos, care este temelia acestei unităţi existenţiale. Perspectiva în care membrii
acesteia ajung la limanul împlinirii şi al desăvărşirii morale este realizabilă prin continua raportare a
vieţii la relaţia dintre Hristos şi Biserică : ,,Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a
iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25). (Apotolul citit la Taina Cununiei)
Din referatul biblic al creaţiei observăm că omul a fost creat de către Dumnezeu la
sfârşitul zilei a şasea, bărbat şi femeie: ,,Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”(Facere 1, 27).
1.Femeia şi importanţa ei, în Vechiul Testament:
Poporul evreu considera, în conformitate cu Pentateuhul lui Moise, că Dumnezeu în
marea Lui înţelepciune, a creat-o pe Eva din coasta lui Adam; Eva nu este cu nimic mai prejos de
Adam: şi ea este fiinţă cugetătoare, desăvârşită şi întreagă, raţională asemenea bărbatului, capabilă să
fie aproape de bărbat în toate împrejurările vieţii.2
Femeia este dăruită de divinitate cu darul naşterii de prunci cu scopul perpetuării
neamului omenesc. Soţia evreică, deşi supusă bărbatului ei, avea o serie de drepturi (sclavele însă, erau
private de orice drept). Deşi în urma achitării preţului de răscumpărare femeia devenea proprietatea
soţului, totuşi ea nu era supusă acestuia asemenea unei sclave; soţul avea dreptul de a divorţa, iar soţia
trebuia să se supună în tăcere acestei stări faptice.
În ceea ce priveşte intervenţia femeii în cultul văzut, ea era lipsită de autoritatea necesară
depunerii vreunui vot. Autoritatea ei se manifesta doar asupra sclavilor şi a copiilor, ( Pilde 14).
În Deuteronom se arată în ce fel era pedepsit bărbatul care dezonora o femeie: prin
uciderea cu pietre sau prin obligaţia de a o lua de soţie fără ca vreodată să poată divorţa de ea, (Deut.
22,29).
2.Femeia la evreii Nou-Testamentari:
Femeia (γυνή) apare în Noul Testament sub toate aspectele şi slujirile ei în viaţa socială:
ca sclavă (Gal. 4,22), cum era în păgânism sau semisclavă cum era în iudaism (IPetru 3,6), până la
femeia liberă, eliberată prin harul şi învăţătura lui Hristos, egal îndreptăţită la moştenirea harului vieţii
(I Petru 3,7; Gal. 3,28). În orice situaţie s-a aflat femeia, Iisus a privit-o ca pe o soră.
Femeia apare ca fecioară (Mt. 25, 1-10; I Cor. 7,32-34), ca soţie şi mamă de copii (Mt.
15, 22-28; ICor. 7,22-34) şi ca văduvă (I Tim. 5,14-16), bătrână sau tânără, sfătuindu-se laolaltă (Tit
2, 3-5).
Din punct de vedere religios, femeile sunt credincioase şi au venit cele dintâi la credinţa
în Hristos, înduplecând şi pe soţii lor păgâni (I Petru 3,1-4), prin apostolatul lor tăcut.
Sub aspect moral, unele au fost desfrânate si unele chiar adultere (Mc. 10,12; In. 8, 1-
11), oricum multe erau expuse alunecării în păcat (I Tim. 5. 14-15) şi luxului (Tit 2,3-5) şi chiar
păcatului păgânesc împotriva firii (Rom. 1,26).
Femeile mironosiţe au slujit lui Iisus şi apostolilor la întreţinerea misiunii lor (Lc. 8,3); au
fost prezente la patimile şi lângă Crucea Domnului (Mt. 27,55; Mc.15,40). Au luat parte la îngroparea
Lui ungându-i trupul cu miresme (Mt. 27,61). Femeia creştină însă nu avea voie să grăiască în
biserică, la cult , constituind o ruşine, ci să întrebe pe bărbaţi acasă cele ce vor să ştie (I Cor. 14. 34-
35; I Tim. 2, 12); şi să fie supuse bărbaţilor lor (I Cor. 11, 3). Femeia a fost prezentă în toate acţiunile
Bisericii. Iar Maica Domnului, devenită şi Mama Bisericii , este desăvârşirea întruchipată şi tip al
1
Pr. Prof. Gleb Kalenda, Biserica din casă, editura Σοφία, Bucureşti, 2006, p.9.
2
Sfântul IOAN GURĂ DE AUR, Scrieri, partea întâi, Omilia XV, edit. I.B.M., Bucureşti, 1987, p. 168.
Bisericii. 3
Atitudinea Mântuitorului faţă de femeie - rezultată din relatările Sfintelor Evanghelii –
este cu totul alta decăt aceea a contemporanilor săi, iudei, şi a celor din lumea greco-romană. De aceea
sa spus că Iisus a mântuit femeia prin însăşi atitudinea Sa, lipsită de prejudecăţi, faţă de aceasta.
Prin faptul de a îngădui să fie însoţit şi de femei în activitatea sa pământească (Lc. 8, 1-
3), Mântuitorul a arătat noua poziţie socială şi religioasă a femeii în societate şi în Biserică.4

3.Problematica autorităţii în familia creştină:

Dacă cea dintâi familie s-a întemeiat în rai, având ca preot şi martor pe Însuşi Dumnezeu,
putem afirma că cea dintâi nuntă creştină a fost cea din Cana Galileii care a avut ca arhiereu şi martor
pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos cel întrupat.5
Căsătoria creştină nu reprezintă spaţiul de refugiu în care două suflete, pline de orgoliu
şi-ar căuta liniştea, ci o adevărată unitate de viaţă în mijlocul căreia e Hristos. Unirea din cadrul Tainei
Cununiei nu distruge demnitatea şi egalitatea soţilor ci printr-o îngemănare a tuturor gândurilor, a
idealurilor, a comorilor de năzuinţe şi virtuţi, pregăteşte celor doi un nou drum în viaţă spre
dobândirea mântuirii. Deoarece familia are o alcătuire bine definită, ea are şi o autoritate
conducătoare.
Din scrierile Sfântului Apostol Pavel aflăm în ce constă autoritatea în căsătorie şi care
sunt relaţiile ce trebuie sa domine atmosfera familiei: ,,Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos.
Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi
Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.(…) Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi
iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.”(Efes 5,21-24,33).
Referitor la sintagma ,,femeia să se teamă de bărbat”, unii exegeţi ar considera potrivit
ca verbul ,,a se teme” să fie tradus din greceşte ,,a respecta”. În deschiderea referirii sale la viaţa de
familie, Sf. Ap. Pavel spune: ,,Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos”. Aşadar supunerea care
poate naşte teamă sau frică este reciprocă ,,unul altuia” , şi mai ales ca teamă de a nu greşi înaintea lui
Dumnezeu: ,, întru frica lui Hristos”. Acest concept paulin de ,,teamă” sau ,,frică” nu trebuie înţeles în
sensul lui propriu, fiind confundat cu reacţia umană provenită din instincul de conservare, ci trebuie
trecut prin lumina întregului capitol al epistolei. Prin această teama, înţelegem teama de a nu greşi,
precum şi dorinţa de oferi respectul cuvenit unei persoane, toate acestea săvârşindu-le spre a îndeplini
slujirea noastră faţă de Dumnezeu.
Aşadar , privind din perspectiva credinţei creştin ortodoxe, problema autorităţii familiale
primeşte o cu totul altă dezlegare. Relaţia existentă între soţi se defineşte printr-o reciprocitate tainică
practicată după modelul suprem oferit de Hristos şi Biserică: ,,Căci nimeni vreodată nu şi-a urât
trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica”(Efes. 5,29). Bărbatul
trebuie să se poarte cu femeia sa cum se poartă cu propriul suflet iar înaintea oricărei sentiment de
autoritate trebuie să primeze dragostea, deoarece în lipsa acesteia autoritatea nu e decât tiranie.
Referitor la acest fapt Sfântul Ioan Hrisostom afirmă următoarele: ,, Bărbaţii şi femeile să trăiască în
pace …nici bărbatul să nu se ridice împotriva femeii ci să fie cu multă îngăduinţă cu ea, ca faţă de un
vas mai slab şi nici femeia să nu se împotrivească bărbatului, ci să se ia la întrecere unul cu altul a
purta sarcinile unul altuia şi să nu socotească nimic mai de preţ ca pacea”.6
În ceea ce priveşte persoana şi îndatoririle soţiei, morala ortodoxă este purtătoare unui
suflet nemuritor, având acelaşi nivel de drepturi şi îndatoriri cu soţul ei: ,,Toţi suntem fii lui
Dumnezeu” (Gal. 3,26). Printre îndatoririle ce-i revin soţiei este necesar să amintim faptul de a veghea
asupra căminului cu deosebită grijă pentru a-l face intim şi agreabil soţului şi copiilor. Femeia trebuie
să ia în serios rolul de sfătuitoare a soţului ei, în măsura competenţei sale, având nobila ambiţie de a fi
ajutorul său, sprijinitoarea şi colaboratoarea lui. Supunerea şi ascultarea de bărbat nu poate avea decât
3
Pr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, edit. I.B.M., Bucureşti, 1995, p. 174.
4
Pr. Leon Dură, Familia în lumina Noului Testament, S.T. seria a II-a, anul IV, nr. 1-2, 2003, p. 148.
5
Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, edit. I.B.M., Bucureşti, 1992, p.400.
6
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile şi explicarea Epistolei către Efeseni … , p. 193.
sensul dăruirii de sine ce aparţine ,,eternului feminin”. Autoritatea în familie rămâne să fie considerată
aceea pe care o impune Mântuitorul în măsură să prefacă o instituţie precum e familia în biserica de
acasă sau ,,ecclesia domestica”.7
În cele din urmă amintim cuvintele ziditoare de suflet ale cuviosului părinte Paisie
Aghiorâtul: ,,Femeia poate fi mai slabă cu trupul, poate avea mai puţine puteri trupeşti decât bărbatul,
dar cu inima ce o are, dacă o pune în lucrare, are o astfel de rezistenţă, încât întrece şi puterea
bărbătească. Bărbatul are puterea dar nu are inima pe care o are femeia”.8

7
Pr. Prof. Ilie Moldovan,Adevărul şi frumuseţea căsătoriei-Teologia iubirii II, Alba Iulia,1996,p.147-150.
8
Cuviosul Paisie Aghiorâtul, Cuvinte Duhovniceşti IV, edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p.33.