Elemente de Teorie Generala a Dreptului

Dreptul desemneaza ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat,

care are ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele
relatii din societate (respectand insa libertatea individului, drepturile lui
fundamentale, justitia sociala).
In inventarul stiintelor, dreptul figureaza ca stiinta sociala normativa (ca si
etica/morala, dreptul studiaza normele de conduita ale oamenilor).
Teoria generala a dreptului are un trecut indelungat, primul studiu general
asupra dreptului datand din anul 1275. De atunci, subdenumit sub diferite denumiri
(enciclopedie juridica, filosofia dreptului, drept natural, drept pur, drept general,
etc.) teoria generala a dreptului a persistat in programul de invatamant juridic pana
in vremea noastra.
Dreptul ca notiune este utilizat cu mai multe semnificatii:
Drept = Drept obiectiv: ansamblul normelor legale care prefigureaza si
promoveaza scopurile generale ale vietii sociale (libertate, prosperitate, etc.).
Dreptului obiectiv i se mai spune si drept pozitiv, intrucat el reprezinta ansamblul
normelor juridice existente in vigoare intr-un stat.
Drept = Drept subiectiv care desemneaza facultatea unui subiect de a-si
valorifica sau apara un anumit interes impotriva tertilor, interes protejat de catre
legile in vigoare. Altfel spus, dreptul subiectiv desemneaza ansamblul drepturilor
individuale ale persoanelor, drepturi ce nu pot fi numarate, nici consacrate in legi,
dar pe care legile le ocrotesc daca ele sunt licite (legale).
Originea dreptului a generat unele controverse doctrinare. Marea
majoritate a teoreticienilor sunt de acord ca dreptul numai statul putea sa-l creeze, si
sa finanteze organele specializate in realizarea justitiei (nimanui nefiindu-I permis
sa-si faca dreptate singur). Exista insa si un punct de vedere initiat de cativa mari
antropologi ai secolului al XIX-lea, care au sustinut existenta unui drept anterior
statului (“drept traditional”, “drept primitiv”, “drept tribal”). Acest punct de vedere
nu se justifica stiintific, dar este luat in considerare datorita renumelui celor care l-
au sustinut.
Primele legiuri (colectii de norme juridice) apar in Orientul antic (Babilon,
India, China).

1
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
Factori de configurare a dreptului -> factori care influenteaza in mod
evident crearea si aplicarea dreptului:
1. Prima categorie de astfel de factori este aceea a cadrului natural (mediul
geografic, factorii biologici, demografia, etc.). In acest sens, actele
normative sunt de multe ori influentate in continutul lor de mediul geografic
- de ex.: protectia unei zone; de factorii demografici –
incurajarea/descurajarea cresterii demografice, s.a.
2. Cadrul social - politic – influenteaza continutul legislatiei atat din directia
vietii economice, pe care legislatia trebuie s-o stimuleze, cat si din directia
structurilor organizatorice care au o tot mai influenta asupra puterii
legislative din tara (grupurile de interese, grupurile de presiune, sindicatele).
3. Factorul uman – calitatea oamenilor si nivelul lor cultural intr-o tara.

Esenta dreptului desemneaza vointa generala, oficializata, adica reprezinta

vointa majoritatii cetatenilor exprimata in legi (se considera ca orice regula de
conduita cuprinsa in normele juridice reprezinta vointa a cel putin jumatate+1 din
numarul de cetateni).
Continutul dreptului il reprezinta ansamblul elementelor, laturilor si
conexiunilor sale. De fapt, continutul dreptului consta in ansamblul normelor
juridice precum si in ansamblul normelor tehnice in conformite cu care se fac
normele juridice.
Tipologia dreptului (clasificarea dreptului)
Exista mai multe clasificari ale tipurilor de drept, in functie de criteriile
utilizate. Astfel, in functie de sistemul de organizare sociala existent (oranduire)
avem:
- drept sclavagist
- drept feudal
- drept burghez
- drept socialist
Conform criteriului apartenentei la un “bazin de civilizatie juridica”, avem
urmatoarele familii de drepturi:

2
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
1. Familia romano-germana: reprezinta sistemul de drept utilizat in intreaga
Europa, cu exceptia Marii Britanii, si care provine din dreptul roman post
clasic.
2. Familia de drept anglo-saxona (anglo-americana): si aceasta familie se
origineaza tot in dreptul roman, dar in cel clasic. Daca in dreptul comun
romano-german primordiala este legea, in dreptul anglo-american
primordiale sunt jurisprudenta si precedentul judiciar.
3. Familia dreptului musulman: este un sistem juridic in care infrastructura
(fundamentul_ sistemului juridic nu este Constitutia ci legea islamica numita
saria (sharia’h). Acest drept este utilitzat in statele fundamentaliste. Este
primitiv si dominat de solutii inumane.
Exista de asemenea o familie de drept a extremului Orient (hindus, chinez,
japonez, o familie de drept a Africii Negre, Madagascarul). De asemenea, o
importanta deosebita a dobandit-o in prezent dreptul comunitate (al Uniunii
Europene).
Principiile dreptului sunt ideile conducatoare ale continutului tuturor
normelor juridice. Nu exista un punct de vedere unitar cu privire la numarul
principiilor generale ale dreptului.
Toti specialistii sunt inca de acord ca aceste principii au un rol decisiv in:
- cunoasterea principiilor de drept;
- cunoasterea juridica (orienteaza legiuitorul in opera sa de creatie
si ii indica directia progresului);
- aplicarea dreptului (administrarea justitiei) unde principiile
generale reprezinta “spiritul legii”.
Uneori, principiile generale ale dreptului tin loc de norme de reglementare,
cum de exemplu in dreptul civil unde in tacerea legii, juristanta hotaraste pe baza
principiului general al dreptului.
Inventarul principiilor generale ale dreptului cuprinde:
1. Principiul asigurarii bazelor legale de functionare a statului (statul se
organizeaza si functioneaza pe baza de norme juridice).
2. Principiul legalitatii (respectarea normelor juridice este obligatorie).
3. Principiul respectarii libertatii si egalitatii (justa dozare in actele juridice
a libertatii si egalitatii).
3
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
4. Principiul responsabilitatii (responsabilitatea este masura libertatii si
inseamna asumarea consecintelor faptei tale. Idealul oricarui sistem de
drept este de a inlocui raspunderea juridica (asumarea consecintelor
faptelor in raport cu prevederile legii) cu responsabilitatea (asumarea
consecintelor faptei in fata propriei constiinte). Conditia acestui proces
este insa cresterea continua a nivelului culturii juridice a populatiei.
5. Principiul echitatii si al justitiei (justitia este astfel considerata “justa
proportie” a faptelor omului).
Functiile dreptului sunt acele directii fundamentale de actiune la
indeplinirea carora participa intregul sistem juridic.
1. Functia de institutionalizare a organizarii sociale (functie de
reglementare juridica a statului; orice organism social, politic sau
economic este reglementat prin norme juridice);
2. Functia de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale
societatii (aceste valori fundamentale sunt protejate prin norme juridice);
3. Functia de conducere a societatii (instrumentul cel mai eficient de
realizare a scopurilor social-politice ale statului este norma juridica);
4. Functia normativa (“de facere a legii”).

Norma juridica este o lege generala si obligatorie de conduita al carui scop

este asigurarea ordinii sociale, regula pe care statul o poate aplica chiar si prin
constrangere.

1. Caracterul general si impresonal: norma juridica trebuie sa fie un etalon de

conduita si de aceea trebuie sa se adreseze difuz si impersonal fiecarui
individ in parte. Prin urmare nu se emit norme juridice pentru anumite
persoane concrete. Totusi se admite ca in pofida caracterului general si
impersonal se pot adopta norme juridice care sa vizeze numai anumite parti
ale teritoriului sau numai anumite categorii de persoane, De asemenea,
caracterul general si impersonal nu presupune descrierea tuturor cazurilor si
situatiilor in care s-ar afla un subiect, asa cum caracterul general si
impresonal se pastreaza chiar si atunci cand norma juridica reglemeteaza
conduita unor organe impersonale.
4
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
2. Caracterul tipic: avem in vedere standardizarea normelor atat in ceea ce
priveste conduita-tip pe care o reglementeaza, dar si modul de formulare.
3. Orice norma presupune un raport intersubiectiv; altfel spus, orice norma are
caracter bilateral, de genul: drepturile mele sunt obligatii pentru tine,
drepturile tale sunt obligatii pentru mine, situatie care conduce la o
reciprocitate a drepturilor si indatoririlor.
4. Caracterul obligatoriu: norma juridica nu admite liberul arbitru al
subiectului uman, fapt pentru care norma devine obligatoriu de respectat.
Obligativitatea ei este acceptata daca norma corespunde normelor sociale,
iar obligativitatea ei este acceptata de macar majoritatea cetatenilor. Pentru a
deveni obligatorie, norma juridica beneficiaza, spre deosebire de celelalte
norme sociale, de exigibilitate – sunt garantii date de stat ca norma va fi
aplicata inclusiv prin constrangere.
In privinta obligativitatii, precizam urmatoarele:
- indiferent de forta juridica, orice norma juridica este obligatorie;
- obligativitatea unei norme nu decurge din frecventa cu care se aplica.

Structura normei juridice trebuie sa cuprinda conditiile in care ea urmeaza

sa se aplice, conduita pe care o pretinde si sanctiunile consecutive
nerespectarii conduitei pretinse.
Avem in vedere doua structuri:
- o structura tehnica, redactionala
- o structura logica, formala: este alcatuirea interna, statica a normei juridice
si este compusa din:
– ipoteza, care desemneaza partea alcatuitoare a normei, care descrie
imprejurarile in care norma intra in actiune si unde, dupa caz, poate fi
precizata si calitatea subiectului caruia i se adreseaza (elevi, militari…).
Ipotezele pot fi determinate sau relativ determinate. Din ratiuni de
simplificare, unele norme nu mai contin si ipoteza, care se subintelege din
restul normei.
- dispozitia, care reprezinta continutul normei, adica conduita pe care
aceasta o pretinde, comandamentul normei. In acest sens, dispozitia normei
juridice, dupa caz, poate:
5
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
a) sa ordone o anumita conduita;
b) sa prevada obligatia de abtinere de la o anumita conduita (prohibitive);
c) sa cuprinda anumite permisiuni (permisive).
Dispozitiile pot fi si ele determinate (“trebuie”, “este obligat”) sau relativ
determinate (“poate”, “este indreptatit”).
- sanctiunea, contine urmarile nefavorabile ce survin ca urmare a
nerespectarii ipotezei sau dispozitiei (cand sanctiunea este negativa) sau
masuri de cointeresare a subiectului in vederea promovarii conduitei dorite
(cand sanctiunea este pozitiva). De regula insa, sanctiunile sunt negative,
fiindca ele sunt mai eficiente in descurajarea conduitei neconforme. In plus,
in cadrul dreptului, sanctiunile sunt formalizate (au o forma precisa,
prevazuta explicit in norma). Sanctiunile juridice sunt aplicate de organe
special abilitate prin lege. Mentionam insa ca normele nu se aplica de
fiecare data prin utilizarea sanctiunii, imensa majoritate a lor supunandu-se
comandamentului normei juridice.
Dupa gradul de determinare, sanctiunile sunt:
- determinate
- relativ determinate
- alternative
- cumulative

Dupa ramura de drept, sanctiunile pot fi:

- civile
- penale
- administrative
- financiare
- disciplinare

Dupa natura:
- privitoare la patrimoniul persoanei;
- privitoare la drepturile persoanei (de ex. decadere din drepturi);
- privitoare la actele persoanei (nulitatea);
- privitoare la persoana (recluziune – inchisoarea).
6
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului

Structura tehnico-redactionala a normei are in vedere modul ei de

redactare, structura ei exterioara, intotdeauna dinamica. Din acest punct de
vedere, adesea, structura redactionala a normei poate sa cuprinda erori,
formulari defective, lacune, datorita conditiilor concret istorice in care a fost
redactata, influentelor exterioare pe care le-a suportat la acea vreme
legiuitorul. Desigur, structura redactionala a unei norme depinde si de
talentul legiuitorului.

Clasificarea normelor juridice

Aceasta clasificare este posibila prin utilizarea mai multor criterii care sa
permita corecta pozitionare a normei in cadrului sistemului de drept:
1. Conform criteriului ramurii de drept, avem norme de drept:
- civil
- penal
- administrativ
- constitutional etc.
2. Criteriul fortei juridice a actului normativ:
(forta juridica = puterea de modificare a unui act juridic inferior)
- legi
- ordonante de Guvern
- decrete
- hotarari de Guvern
- ordinele ministrilor si instructiunile ministerelor
- hotararile consiliilor locale
- ordinele prefectilor
- dispozitiile primarilor
- un statut aparte il au deciziile Curtii Constitutionale
3. Dupa criteriul structurii logice a normelor:
- complete (majoritatea)
- incomplete : - de trimitere
- in alb

7
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
Normele incomplete de trimitere sunt acelea care trebuie completate cu
precadere de alte norme juridice existente.
Normele incomplete in alb trebuie completate cu prevederi ale normelor care
nu exista inca.
4. Dupa criteriul sferei de aplicare:
- norme generale – au sfera cea mai larga de aplicabilitate in domeniul/ramura
lor.
Uneori, astfel de norme alcatuiesc dreptul comun in materie pentru o intreaga
sfera de reglementare.
Dreptul civil este drept comun pentru multe alte ramuri: drept comercial,
dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul transporturilor.
- norme speciale – utilizate pentru o sfera restransa de relatii derogand de la
dreptul comun.
De altfel, normele speciale au prioritate fata de cele generale (se aplica mai
intai normele speciale, apoi normele generale).
- norme de exceptie – le completeaza pe primele doua fara ca exceptia sa
aduca atingerea ordinii de drept.
Ele nu se pot extinde altui domeniu decat cel in care au fost date. Deoarece
atat normele speciale cat si cele exceptionale sunt derogatorii, iar in aplicarea lor au
un regim restrictiv, ele sunt considerate norma de stricta interpretare.
5. Dupa criteriul gradului si intensitatii reglementarii:
- norme – principii cu forta de valabilitate maxima, numite si postulate
juridice (Constitutii, Declaratii universale, principii generale).
- norme obisnuite – mijloace normative de transpunere in viata a normelor
principii.
6. Dupa criteriul modului de reglementare a conduitei:
- onerative – obliga subiectul sa savarseasca o anumita actiune; se mai numesc
injonctiuni (cele 10 porunci/comenzi).
- prohibitive – obliga subiectul sa se abtina de la savarsirea unor actiuni; se
mai numesc si imperative.
In general, normele imperative se utilizeaza in ramurile dreptului public,
deoarece cel care comanda este statul.

8
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
- permisive – nu obliga, nici nu interzic o anumita conduita, ci o lasa la
aprecierea subiectului (fara ca acestuia sa i se ingaduie in acest fel o conduita
ilicita).
Normele permisive se intalnesc cel mai adesea in dreptul privat.
O categorie aparte de norme:
- normele supletive (norme rugaminti)
Acestea la origine au fost norme permisive care insa s-au transformat in
norme imperative, fiindca subiectele nu au vrut sa se foloseasca de libertatea
acordata (le intalnim in dreptul muncii, familiei). Asadar, cand subiectul nu se
foloseste de permisivitatea normei, aceasta va dispune in locul lui.
In afara acestor clasificari care au in vedere toate normele juridice, exista doua
categorii aparte de norme care reglementeaza domenii speciale:
1. Normele organizatorice – se refera la organizarea institutiilor si a
organismelor sociale. Acestea cuprind modul de infiintare a unor institutii,
scopurile, competentele si relatiile cu acestea.
2. Normele primitive si normele stimulative – sunt numite astfel in
rapoarte de felul sanctiunii juridice care poate fi:
negativa (punitiva, pedepsitoare);
pozitiva (stimulativa) – stimulentul fiind o forma de cointeresare constand in
distinctii, decoratii, medalii, recompense banesti, promovabilitate rapida etc.
Actiunea normei juridice

Norma juridica ar trebui sa actioneze:

- pe timp nedeterminat
- intr-un spatiu dominat de teritoriu
- asupra unor persoane aflate in interiorul acestui spatiu
Asadar putem vorbi despre o actiune in timp, in spatiu si asupra persoanelor.

Actiunea in timp a normei juridice

Timpul ii defineste normei juridice durata, deci rezistenta. In principiu, o norma
ar trebui sa actioneze pe termen nelimitat. In realitate si normele juridice se
uzeaza in timp si trebuie inlocuite cu norme noi.
Actiunea in timp a normei juridice este marcata de 3 momente importante :
9
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
a. intrarea in vigoare a normei (legii)
b. actiunea propriu-zisa a normei
c. iesirea din vigoare a normei
1. pune urmatoarele probleme:
Este important de precizat data la care o norma juridica intra in vigoare, intrucat
de la acea data ea devine obligatoriu de respectat.
O norma intra in vigoare :
- in marea majoritate a cazurilor la 3 zile dupa publicarea in Monitorul
Oficial;
- alte norme intra in vigoare la o data prevazuta in propriul lor text;
- in anumite situatii (de regual pentru a preintampina dezordinea sociala)
unele norme intra in vigoare la data comunicarii lor ;
De la aceste reguli se impun 2 exceptii :
- norma nu se considera ca a intrat in vigoare pe acea parte a teritoriului
national care din considerente de forta majora a ramas izolat de restul tarii ;
- in materia dreptului civil, daca o persoana incheie un contract necunoscand
consecintele pe care norma juridica le face sa decurga din acel contract, se
poate cere anularea contractului pentru eroare de drept.
2. principiile actiunii in timp a normei juridice :
Caracterul activ al normei juridice consta in faptul ca norma devine activa
numai din momentul intrarii in vigoare, producand efecte doar pentru viitor.
Prin urmare, principiile care guverneaza actiunile normei juridice sunt :
• principiul neretroactivitatii - prevede ca o norma juridica nu-si
intinde efectele asupra raporturilor nascute inaintea intrarii sale in vigoare (deci
nu produce efecte in trecut). Acest principiu este stipulat express in Coduri si
chiar in Constitutii.
De la principiul neretroactivitatii exista 3 derogari (exceptii) :
o norma penala mai favorabila (mitior lex – legea mai buna)
– urmaritului sau condamnatului penal i se aplica legea cea mai
avantajoasa ;

10
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
o normele juridice cu caracter interpretativ (cand se emit
norme juridice care interpreteaza alte norme juridice deja existente, normele
de interpretare se considera ca fac corp comun cu normele interpretate) ;
o retroactivitatea expresa – prin chiar intentia ei, legea
voieste sa produca efecte in trecut, de regula cu caracter reparatoriu.
• principiul neultraactivitatii – prevede ca o norma juridica nu-si poate
extinde efectele dupa iesirea sa din vigoare. Exista o exceptie de la acest
principiu si anume cazul normei juridice cu caracter temporar sau exceptional si
care produce efecte si dupa iesirea din vigoare, tocmai pentru ca incalcarea ei sa
nu ramana nepedepsita prin tergiversarea voita a procesului.
3. Iesirea din vigoare a normei juridice :
Normele ies din vigoare in 3 modalitati :
• Prin ajungerea la termen : sunt unele norme care au precizat
termenul de iesire din vigoare sau sunt norme adoptate pentru o
situatie exceptionala ; si atunci ajungerea la termen sau incetarea
starii exceptionale determina iesirea din vigoare a normei.
• Desuetudinea (perimarea, invechirea)
Exista norme care, desi formal sunt inca in vigoare, nu se mai aplica intrucat a
incetat temeiul pentru care au fost adoptate. Ele se considera abrogate prin
caderea in desuetudine.
• Abrogarea este cea mai importanta modalitate de iesire din vigoare a
unei norme. Abrogarea evita de altfel conflictul de legi in timp.

Formele abrogarii
1. Abrogarea expresa – este de 2 feluri :
o abrogarea expresa directa (vechea norma este scoasa din vigoare in
mod explicit prin precizariile unei noi norme adoptate) – este
modalitatea preferabila de abrogare ;
o abrogarea expresa indirecta – se realizeaza prin formula « prin
prezenta… se abroga orice dispozitie contrara».
2. Abrogarea tacita (implicita)

11
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
-

Abrogarea tacita

- Noul act nu prevede nimic in legatura cu actiunea vechii norme, dar da o

reglementare diferita fata de aceasta; in consecinta, organul menit sa aplice
intelege ca veche norma este abrogate tacit.
In ceea ce priveste problemele de tip international, abrogarea tratatelor poate
fi la randul ei sau explicita (prin acord abrogativ sau prin retragere unilaterala din
tratat) fie tacita (specifica succesiunii in timp a tratatelor).

Actiunea normelor juridice in spatiu si asupra persoanelor

- In spatiu, legea actioneaza numai pe teritoriul statului care a emis-o. In ceea

ce priveste legea penala, ea se aplica si persoanelor care nefiind cetateni romani,
se afla pe teritoriul statului roman.
De la teritorialitatea legii (actiunea e numai pe teritoriul statului), exista
derogarile extrateritorialitatii: starea civila si cetatenia insotesc persoanele oriunde
s-ar afla.
De asemenea, pe teritoriul misiunilor diplomatice si consulare precum si la
bordul navelor si aeronavelor romanesti aflate in afara tarii, continua sa se aplice
legea romana.
O situatie aparte o au operatiunile civile si comerciale internationale, in care
elemental de extraneitate genereaza intotdeauna un conflict de legi, norma
aplicabila litigiului dintr-o operatiune comerciala internationala putand fi:
- legea nationala (lex patriae) – legea tarii uneia dintre parti;
- legea locului (lex loci) – legea locului unde s-a produs litigiul (o solutie foarte
frecvent utilizata).
In ceea ce priveste personalitatea legii (asupra caror persoane se aplica
legea) se aplica cetatenilor statului care a emis-o, dar anumite categorii de acte
normative (legea penala) se aplica si rezidentilor (cetateni straini si apatrizi aflati pe
teritoriul altui stat).

12
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
O alta solutie ar fi utilizarea legii locului in care s-a incheiat actul (lex loci
actus).
- mai poate fi utilizata si lex fori – legea locului in care se afla instanta pe care
partile au ales-o sa judece litigiul;
- o alta solutie ar fi si lex voluntatis (legea vointei partilor).
Important este ca legea care va guverna solutionarea litigiului sa fie expres
prevazuta in contract.
Privitor la regimul juridic acordat strainilor de catre o tara, acesta poate fi de trei
feluri:
1. regimul national: strainilor li se recunosc aceleasi drepturi care se recunosc
si cetatenilor tarilor respective, cu exceptia drepturilor politice.
2. regimul special: strainilor aflati pe teritoriul tarii li se acorda anumite
drepturi strict nominalizate.
3. regimul clauzei natiunii celei mai favorizate: cetatenilor straini, aflati in
discutie, li se aplica un tratament similar, la fel de avantajos precum cel
recunoscut cetatenilor provenind dintr-un stat favorizat.

Tehnica elaborarii actelor normative

Notiunea de tehnica legislativa este partea constitutiva a tehnicii juridice,
alcatuita dintr-un complex de metode si procedee destinate asigurarii unei forme
corespunzatoare a continutului reglementarilor juridice.
Legiferarea presupune prin urmare doua momente:
- constatearea existentei acelor situatii sociale care reclama reglementari
juridice
- formularea solutiei juridice aplicabila acestor situatii

Principiile legiferarii
Crearea actelor normative este guveranta de urmatoarele principii:
1. Principiul fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor
juridice
Fundamentarea stiintifica a unui proiect legislativ trebuie sa strabata
urmatoarele etape:
a) descrierea situatiei de fapt
b) analiza situatiilor de fapt care trebuie transformate
c) evaluarea costului social al solutiei legislative
d) evaluarea oportunitatii adoptarii solutiei juridice respective
e) elaborarea prognozelor legislative (de exemplu aproximarea rezistentei in
timp a noului act legislativ)
In mod evident, parlamentarii nu au posibilitatea sa intreprinda operatiunile
enumerate anterior. Se recurge pentru aceasta la organisme juridice specializate,
13
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
abilitate sa analizeze proiectele legislative (in Franta - Consiliul de Stat, in
Romania – Consiliul Legislativ).
2. Principiul asigurarii unui raport normal intre statica si dinamica dreptului
Dreptul isi are propriile necesitati evolutive, dar este mai conservator, mai putin
dinamic decat alte domenii de activitate. Tranformari in interiorul dreptului se
petrec, dar mai lent, deoarece dreptul ramane un ideal de stabilitate. Astfel ca
orice modificare adusa dreptului trebuie sa tina seama de aceasta specificitate a
lui.
3. Principiul corelarii actelor normative
Are in vedere faptul ca datorita interferentei actiunilor, toate actele normative
sunt corelate. In plus, in contexul corelarii, legiuitorul trebuie sa evite riscul
contradictorialitatii actelor normative, ceea ce necesita interventii corective (de
exemplu daca noul act normativ are prevederi care contrazic prevederi ale unor
acte normative deja existente, legiuitorul poate: fie sa modifice noul act
normativ, fie sa abroge actele normative deja existente).
4. Principiul accesibilitatii si economiei de mijloace in legiferare are in
vedere:
- alegerea formei exterioare a reglementarii (ce fel de act normativ trebuie
adoptat) – in acest sens, Constitutia Frantei descrie domeniul legii; iar
Constitutia Romaniei “domeniul legii organice”;
- alegerea modalitatii de reglementare (daca pentru reglementarea domeniului
respectiv e necesar sa se utilizeze norme imperative sau permisive);
- cerinta accesibilitatii normei juridice (are in vedere constructia normei astfel
incat ea sa cuprinda toate elementele de structura exprimate intr-un stil clar,
precis si concis, utilizandu-se un limbaj specializat si institutionalizat).
In consecinta cerintei de accesibil, legiuitorul recurge adesea la prezumtii si
fictiuni juridice; ele simplifica fie reglementarea domeniului, fie solutia juridica
a litigiului.
Prezumtiile – procedee tehnice utilizate de legiuitor in constructiile juridice
si prin care se presupune ca ceva, fara a fi fost dovedit, exista cu adevarat (de
exemplu prezumtia cunoasterii legii – se presupune ca toti cunoastem legile;
prezumtia de nevinovatie, prezumtia de paternitate – orice copil care se naste in
cuplu se presupune a fi al cuplului; prezumtia culpei carausului).
Fictiunile juridice – procedee tehnice potrivit carora un anumit fapt este
considerat ca existent sau ca stabilit, desi el nu exista in realitate sau nu a fost
stabilit (exemplu: fictiunea comorientilor, a creditorului in actiunea
persecutorie, etc.)

Partile constitutive ale actului normativ (legea)

1. Expunerea de motive - se utilizeaza numai pe actele normative de importanta

deosebita; in ea se face o prezentare a actului normativ, a conditiilor care au impus
adoptarea normativ precum si a scopurilor urmarite de acestea.
Expunerea de motive este deci, facultativa.

14
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului

Teoria generala a dreptului

Curs 9, 10, 11

Interpretarea normei juridice

In aplicarea dreptului, organul de aplicare trebuie sa clarifice mai intai sensul

normei juridice. Atitudinea fata de interpretarea normei juridice a fost diferita de-a
lungul secolelor, osciland intre interzicerea oricarei interpretari (norma se aplica in
litera ei) si dreptul oferit judecatorului de a interpreta creator norma.

Felurile interpretarilor normelor juridice

Interpretarea este de doua feluri: oficiala si neoficiala. Cea oficiala este

obligatorie, iar cea neoficiala este facultativa.
Interpretarea oficiala este realizata de organe de stat care fie au atributii in
domeniul elaborarii normei, fie au atributii in domeniul aplicarii:
a) organele care elaboreaza acte normative (fie ca sunt organe legislative sau
administrative) procedeaza uneori la interpretarea propriilor acte normative, prin
elaborarea unor acte normative de interpretare.
Cand organul emitent isi interpreteaza propriul act normativ, avem interpretarea
autentica. Ea reprezinta o interpretare legala, deci generala, intrucat actul de
interpretare face corp comun cu actul interpretat.
b) interpretarea cauzala este o interpretare de caz realizata de organele
judecatoresti sau administrative in calitatea lor de organe de aplicare a dreptului.
Aceasta interpretare insa este obligatorie numai pentru cazul respectiv si pentru
participantii la aceasta (organului de aplicare nu-i este ingaduit sa se pronunte pe
cale de dispozitie generala). Mentionam ca in aplicarea dreptului, organul de
aplicare trebuie sa interpreteze inclusiv obiceiurile juridice.
Interpretarea neoficiala se mai numeste si interpretare doctrinara deoarece, de
obicei, este cuprinsa in doctrina. Ea este facultativa, nu obligatorie, iar opiniile
specialistilor, chiar daca pot fi evocate in cursul aplicarii normei, nu sunt obligatorii
(vezi de exemplu propunerile de lege ferenda sau lata). De asemenea, tot
interpretare neoficiala este considerata si pledoaria avocatului, deoarece ea poate fi
luata in considerare sau poate fi respinsa de catre organul de aplicare (de altfel,
pledoaria avocatului nici nu este retinuta in stenogramele sedintelor).

Metodele interpretarii normei juridice

1. metoda gramaticala de interpretare – are ca obiect stabilirea sensului

comandamentului cuprins in norma juridica prin analiza gramaticala a textului
normei juridice, adica prin analiza morfologica si sintactica. Prin urmare, interpretul
va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire al lor (daca aceste cuvinte sunt
utilizate in acceptiunea lor comuna sau intr-o acceptiune specifica dreptului).
Uneori, astfel de intelesuri sunt explicate sau definite in textul normei (o
15
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
insemnatate deosebita in interpretarea normei o are stabilirea sensului exact al unor
conjunctii precum “si” si “sau”).
2. metoda sistematica – priveste modalitatea de stabilire a sensului normei prin
incadrarea ei in continutul actelor normative din care face parte (vezi raporturile
element-sistem).
In definitiv, regula de interpretare sistematica cere ca orice interpretare sa fie in
conformitate cu cadrul (intrucat norma juridica este considerata un element
component al unui sistem mai vast). Exemplu: institutia juridica, ramura de drept,
etc.
3. metoda istorica – urmareste sa explice intelesul normei juridice prin analiza
imprejurarilor social juridice care au stat la baza elaborarii si adoptarii legii
respective. De aceea, de multe ori interpretul recurge la analiza documentelor
pregatitoare ale actului normativ respectiv, la analiza
expunerii de motive, a interpretarilor formulate in Parlament, la analiza reactiei
presei din acea perioada etc.
4. metoda logica – este procedeul interpretativ cel mai frecvent, deoarece releva
atat cauzele care au condus la adoptarea normei respective, dar si semnificatia ei
profunda. Aceasta metoda implica operatiuni de generalizare, analiza logica,
analogie. In cadrul acestei interpretari sunt utilizate urmatoarele metode ale logicii
formale:
a) reducerea la absurd (ad absurdum) – adevarul tezei de demonstrat se stabileste
prin infirmarea tezei care il contrazice (orice alta interpretare data textului, in
afara celei stabilite de interpret, ar conduce la concluzii contrare legii).
b) interpretarea (per a contrarium) se bazeaza pe principiul logic pertium non datur
(in cazul unor notiuni contradictorii doar una e adevarata, cealalta e falsa, iar a
treia posibilitate nu exista).
Totusi, metoda tertului exclus este destul de controversata in domeniul dreptului.
c) cine poate mai mult poate si mai putin (a majori ad minus)
d) cine poate mai putin poate si mai mult (a minori ad majus): are in vedere faptul
ca daca legea
interzice mai putin, implicit interzice si mai mult, si ca de la o norma de caz special
se poate
ajunge la o norma de caz general.
e) argumentul (a fortiori) - cu necesitate este utilizat pentru a demonstra ca ratiunea aplicarii unei
norme e
si mai puternica intr-o alta situatie decat in cea indicata express de norma respectiva.
f) argumentul a pari (argumentul paritatii), pentru situatii identice trebuie sa se pronunte solutii
identice.
Acest argument nu este aplicabil insa, in cazul normelor exceptionale (si unde norma este de
stricta
interpretare).
Argumentul unde legea nu distinge, nu este ingaduit nici organului de aplicare sa
distinga.

Metoda analogiei.

Cand organul de aplicare nu gaseste o norma corespunzatoare pentru a solutiona cauza, poate recurge
la analogie:

16
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
-fie la analogia cu legea (ex-analogia legis) – adica incearca sa solutioneze cauza utilizand prevederi
ale unor norme
vecine;
-fie recurge la analogia cu principiile fundamentale ale dreptului (ex analogia juris).
In dreptul roman, daca judecatorul nu gasea solutia intr-o norma juridica, suspenda procesul. In
contemporaneitate,
codurile prevad in mod express obligarea judecatorului de a sollutii in cauzele private (Italia), fie
obliga doar pe
judecator sa se pronunte, chiar daca legea nu-l ajuta, prin intermediul analogiei (Franta, Romania).
Mentionam ca analogia este utilizabila numai in dreptul privat (civil si comercial), nu si in dreptul
penal, unde
functioneaza doua mari principii:

-legalitatea incriminarii (nu se pedepsesc decat faptele prevazute in lege);

-legalitatea pedepsei (nu se aplica decat pedepsele prevazute de lege).

Limitele interpretarii normei juridice:

Interpretarea literala (ad-litteram), utilizata atunci cand textul legii e limpede, organul de aplicare
constatand
consonanta textului normei cu relatiile sociale pe care trebuie sa le reglementeze. Interpretarea literala,
este insa
o interpretare restrictiva, nu intotdeauna benefica pentru realizarea justititiei.
Alteori, se constata ca interpretarea data normei, este mai restransa decat sfera relatiilor sociale pe care
le
reglementeaza – si atunci interpretarea este restrictiva.

Sunt situatii in care interpretarea data normei este mai larga decat sfera relatiilor sociale reglementate si
atunci
interpretarea este extensiva.

Raportul juridic

Este legatura sociala reglementata de o norma juridica, legatura aparata de catre stat chiar si prin
constrangere.

Trasaturi:

- este un raport social (se stabileste numai intre oameni)

- este un raport de suprastructura (adica se afla in componenta suprastructurii juridice, adica a etajului
superior,
conducator al dreptului)
- este un raport de vointa (raportul juridic determina intalnirea a doua vointe: vointa statala,
dominanta, prin care statul promoveaza drepturile si obligatiile participantilor la
raporturile juridice, si raporturile subiectelor
participante la raportul juridic. Aceasta intalnire de vointe poate sa produca fie colaborarea lor, fie
confruntarea lor.
- este un raport valoric: pentru ca in raportul juridic isi gaseseste concretizarea in valorile esentiale ale
societatii.
17
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
- este o categorie istorica: adica poarta amprenta societatii in care a fost reglementat.

Subiectele raportului juridic

Subiectul raportului de drept este omul, insa calitatea omului de a fi subiect al raporturilor juridice nu
rezulta
in mod natural (automat), ci este o calitate acordata de stat individului. Subiectul raporturilor juridice
este
totuna cu subiectul de drept si poarta si el amprenta (specificul) societatii in care exista.
Capacitatea juridica desemneaza aptitudinea omului, recunoscuta de lege, de a avea drepturi si obligatii
juridice.
Capacitatea juridica este deci premisa a capacitatii de drept. Legea fixeaza insa momentul aparitiei
capacitatii
juridice, intinderea acesteia, dar si volumul drepturilor si obligatiilor subiectului.
In drept utilizarile notiunilor de capacitate juridica sunt foarte diferite: vorbim de capacitate de
folosinta, capacitate de
exercitiu, capacitatea electorala, capacitatea succesorala.

Mentionam insa ca:

-subiectul de drept nu se manifesta in fiecare moment ca participant la un raport juridic concret; cand
participa insa,
subiectul va beneficia de capacitatea de drept
-capacitatea juridica nu se confunda cu volumul drepturilor subiective de care se bucura subiectul la un
moment dat.

Subiectele de drept dispunand de capacitate juridica, nu apar automat ca purtatori de drepturi si

obligatii
concrete in raporturile juridice. Ele apar ca titulari facultatii recunoscute de lege de a avea drepturi si
obligatii in
viitor. S-a incercat uneori reducerea problemei capacitatii juridice la tratarea (impartirea ei din dreptul
civil), dar nu
in toate ramurile de drept se poate vorbi despre impartirea capacitatii in capacitate de folosinta si
capacitate de exercitiu.
Ele de exemplu coincid in cazul capacitatii electorale saua a capacitatii maritale.
De asemenea, in dreptul civil, daca depasim limita raporturilor patrimoniale sau in cazul persoanelor
juridice,
dihotomia capacitatii de exercitiu si a folosintei nu mai are sens (de fapt posibilitatea despartirii
capacitatii de
folosinta de capacitatea de exercitiu, este posibila datorita insitutiei reprezentarii in dreptul civil.

Capacitatea juridica se imparte in:

- capacitate juridica generala: este aptitudinea de a participa ca titular de drepturi si obligatii, la toate
raporturile
juridice fara ca legea sa conditioneze aceasta participare de indeplinirea unor calitati anume.
- capacitate juridica speciala: este posibilitatea recunoscuta de lege de a participa ca subiect de drept in
rapoturile
in care trebuie indeplinite anumite conditii.
18
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului

Clasificarea subiectelor raportului juridic

1.Persoana - subiect de drept

Subiectele raportului juridic

Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie priviti in mod individual – persoanele fizice, fie
in mod
colectiv – persoanele juridice (morale). Pentru a fi subiect de drept, persoana fizica trebuie sa aiba
capacitate juridica.
Capacitatea juridica desemneaza aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si
obligatii in cadrul
raportului juridic.
Capacitatea juridica este generala cand nu vizeaza un anumit domeniu si speciala cand se refera la un
domeniu
anume, ramura sau institutie (capacitatea juridica a militarilor, a functionarilor, etc). In general
capacitatea juridica este
unica.

In dreptul civil, se disting doua aspecte:

-capacitatea juridica de folosinta

-capacitatea juridica de exercitiu.

Decretul 31/1954 privind persoanele fizice si juridice defineste capacitatea de folosinta drept capacitatea
de a avea
drepturi si obligatii mentionand ca aceasta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza cu moartea aceteia.
Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile
savarsind
acte juridice. Capacitatea de exercitiu deplina a persoaei fizice incepe odata cu dobandirea majoratului
civil. Minorul
care a implinit 14 ani are capacitate de exerciu restransa, prezumandu-se ca el nu are destula experienta a
vietii si nici
suficient discernamant. Nu au capacitate de exercitiu minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si persoana
fizica pusa
sub interdictie. In domeniul dreptului privat, capacitatea civila de exercitiu si capacitatea comerciala de
exercitiu, in unele
sisteme de drept sunt dobandite la varste diferite. Desi in dreptul român cele doua capacitati coincid,
majoratul civil
respectiv majoratul comercial, in dreptul mexican sau in cel american se dobandesc la varste diferite.
Copilul poate primi
o mostenire chiar daca este inca nenascut cu conditia de a se naste viu.
Subiectele colective de drept sunt diverse organizatii (societati comerciale, ministere, tribunale) inclusiv
statul.
In materia dreptului civil, subiectul colectiv de drept este precis definit sub forma persoanei juridice care
presupune o serie
de conditii speciale referitoare la conducere, patrimoniu, raspundere, patrimoniu, etc.

19
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
Continutul raportului juridic

Drepturile si obligatiile subiectilor intre care se stabileste o relatie sociala normata juridic, formeaza
continutul
raportului juridic. Aceste drepturi si obligatii sunt prevazute de norma juridica. Trebuie sa facem deosebirea
intre
dreptul obiectiv ca ansamblu de norme, si dreptul subiectiv ca îngriduire legata de o persoana, ca posibilitate
de a actiona in
temeiul dreptului obiectiv, care se poate apara apeland la justitie.
In cadrul raportului juridic dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferita de norma juridica titularului
dreptului
(persoana fizica sau juridica) de a pretinde subiectului pasiv sa faca sau sa nu faca ceva, realizarea acestei
posibilitati
fiind garantata de forta de constrangere statala la care poate recurge titularul dreptului in caz de nevoie.
In literatura de specialitate exista numeroase clasificari ale drepturilor subiective in functie de diferite
criterii.

Astfel dupa criteriul provenientei, drepturile subiective se clasifica in trei mari categorii:

a) drepturi fundamentale care deriva din insasi conditia umana a unui individ (dreptul la viata, la
demnitate)
b) drepturi care decurg din insertia individului in viata sociala (dreptul la nume, la domiciliu)
c) drepturi care deriva din insasi vointa indivizilor (dreptul de a incheia contracte).

Dupa gradul lor de opozabilitate distingem:

a) drepturi absolute carora le corespunde obligatia tuturor subiectilor de drept de a le respecta (dreptul la
viata)
b) drepturi relative care sunt opozabile numai unei anumite persoane (dreptul cumparatorului de a primi
bunul este
opozabil doar vanzatorului).

Dupa continutul lor distingem:

a) drepturi patrimoniale (ce pot fi evaluate in bani)

b) drepturi nepatrimoniale (care nu au un continut economic).

La randul lor drepturile patrimoniale se clasifica in:

- drepturi reale
- drepturi de creanta.

Drepturile nepatrimoniale se impart in:

- drepturi care privesc existenta si integritatea persoanei

- drepturi care privesc indentificarea persoanei
- drepturi ce decurg din creatia intelectuala.

In functie de corelatiile ce se stabilesc intre diferite drepturi, exista:

20
 Elemente de Teorie Generala a Dreptului
- drepturi principale
- drepturi accesorii.

Obligatia juridica ca terminologie are o semnificatie multipla. Astfel in dreptul civil se distinge:

-un sens larg care configureaza raportul juridic de obligatie;

-un sens restrans pentru a desmna obligatia subiectului pasiv
-un sens de inscris constatator.

In genere, obligatiunea juridica poate fi definita ca indatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic,
pretinsa de
subiectul activ, de a da a face sau a nu face ceva, conduita ce poate fi indusa in caz de necesitate prin forta
coercitiva a
statului. O caracteristica definitorie a continutului raportului juridic este faptul ca drepturile si obligatiile nu
sunt rupte
unele de altele, ele se presupun si se coordoneaza reciproc (ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact
ceea ce
constituie indatorirea subiectului pasiv).

Obiectul raportului juridic

Conduita umana, ce se realizeaza de catre subiectii raportului juridic, ca urmare a exercitarii drepturilor si
indeplinirii obligatiilor, constituie obiectul raportului juridic. Acesta este rezultatul realizarii drepturilor si
obligatiilor subiectului raportului juridic in cauza. In literatura de specialitate nu exista unanimitate in privinta
definirii obiectului raportului de
drept juridic, conform unor opinii obiectul raportului juridic l-ar constitui bunul material impicat in acel
raport.

Faptele juridice

Intre regulile de drept si faptele sociale, exista relatii complexe. Dreptul se naste cel putin in parte prin fapte
si totodata se aplica acestora. Prin fapte juridice intelegem acele imprejurari care potrivit normelor juridice
atrag dupa sine aparitia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice si provoaca prin aceasta anumite
consecinte juridice.
Avand in vedere criteriul volitional faptele juridice se clasifica in evenimente si actiuni.
Evenimentele sunt fapte juridice care se petrec independent de vointa umana (de exemplu un cutremur
poate
produce pierderi materiale si prin aceasta se nasc anumite raporturi juridice).
Actiunile umane ca fapte juridice, sunt manifestari de vointa care nasc, mdifica sau sting raporturi juridice.
Acestea la randul lor pot fi licite sau ilicite.

21