Sunteți pe pagina 1din 23

Anestezia în imagistica prin rezonanţă magnetică

Recomandări Societatea Română de ATI (SRATI) 2009

Ioana Grigoraş, Dorel Săndesc, Ioana Grinţescu, 


Mihai Grigoraş, BogdanŢuţuianu, Dan Corneci*

Introducere
Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) este o modalitate neinvazivă
de formare a imaginilor secţionale (tomografice) prin corpului uman, bazată
pe proprietăţile magnetice ale ţesuturilor.
Pacienţii examinaţi IRM necesită din ce în ce mai frecvent asistenţa de
anestezie-terapie intensivă, fie pentru asigurarea imobilităţii pacientului,
necesară achiziţionării unor imagini de calitate, fie pentru managementul
pacientului cu risc înalt sau a pacientului critic. Iniţial utilizată doar in dia-
gnosticul morfologic, IRM şi-a lărgit aplicaţiile în domeniul diagnosticului
funcţional, al radiologiei intervenţionale, precum şi în chirurgia ghidată
imagistic, toate acestea de neconceput fără o anestezie corespunzătoare
(1).
Mediul IRM are numeroase particularităţi fizice, care supun pacientul şi
personalul medical la numeroase riscuri (1,2,3). Particularităţile şi riscurile
trebuie cunoscute de către personalul de anestezie, pentru siguranţa proprie
şi a pacientului. Uzual în cursul examinarii IRM anestezistul este prezent fie
în proximitatea pacientului, în sala de examinare (4), fie la distanţă, urmă-
rind pacientul şi monitoarele prin fereastra ce separă sala de examinare de
cea a consolei (1,3). O camera TV urmăreşte pacientul, iar imaginile sunt

 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, Iaşi


 Universitatea de Medicină şi Farmacie, Timişoara
 Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, Iaşi
 Spitalul Universitar de Urgenţă „Sf. Spiridon”, Iaşi
 Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti
redate pe monitoare aflate lângă magnet sau în camera consolei. Atunci
când se află în sala de examinare, anestezistul lucrează într-un spaţiu în-
chis, cu lumină puţină şi temperatură scăzută, cu nivel ridicat de zgomot,
la distanţă de pacient şi cu acces dificil la pacient atât timp cât acesta este
introdus în tunel. Monitorizarea pacientului este mai solicitantă decât în
practica obişnuită fiind şi supusă erorilor de funcţionare a aparaturii în acest
mediu particular. Accesul dificil la pacient poate influenţa calitatea îngriji-
rilor acordate pacientului mai ales în perioadele cele mai dificile, în cursul
agravarii stării pacientului sau a incidentelor tehnice generate de funcţi-
onarea defectuoasă a aparaturii imagistice. Interventia in caz de urgenţă
este dificilă şi atipică (acţiunea câmpului magnetic nu încetează chiar dacă
 s-a oprit examinarea!), iar locaţia este de cele mai multe ori îndepărtată de
secţiile spitalului unde se realizează obisnuit asistenţa de anestezie-terapie
intensivă (bloc operator, unitatea de terapie intensivă (1,2,4-15).
De aceea, specificitatea mediului de examinare IRM impune particularităţi
organizatorice, tehnice şi de management privind asistenţa anestezică şi de
terapie intensivă, particularităţi ce trebuie cunoscute şi aplicate.

Scopurile recomandărilor privind anestezia în IRM:


- cunoaşterea principiilor generale de funcţionare şi a particularităţilor
unităţilor IRM, particularităţi extrem de speciale faţă de alte sectoare
ale spitalului şi care sunt încă puţin cunoscute în afara specialităţii de
Radiologie;
- organizarea asistenţei de anestezie şi terapie intensivă conform acestor
particularităţi;
- dotarea cu aparatura şi echipamentele necesare “compatibile IRM” pen-
tru siguranţa pacientului, a personalului şi pentru o asistare de calita-
te;
- uniformizarea practicii la nivel naţional în domeniul asistenţei anestezi-
ce în IRM.

Metodologia de lucru
Recomandările au fost elaborate de un grup de lucru alcătuit din 6 membri, 5
medici primari Anestezie-Terapie Intensivă (ATI), cadre universitare şi un medic
primar Radiologie şi Imagistică Medicală după următoarea metodologie:
- căutare pe internet în bazele de date cu următoarele perechi de cuvinte
cheie: “MRI anesthesia recommendations”, “monitoring MRI”, “MRI an-
esthesia machine”, “ anesthesia outside OR”;
- articolele au fost selectate după relevanţă şi după anul publicării, în
special, după anul 2000;
- în momentul de faţă nu există la nivel internaţional ghiduri de practică
elaborate de societăţile de profil;
- la baza elaborării acestui text au stat, în principal, recomandările ela-
borate de societăţile de profil americane şi europene: Practice Advisory
on Anesthetic Care for Magnetic Resonance Imaging (A Report by the
American Society of Anesthesiologists Taskforce on Anesthetic Care for
Magnetic Resonance Imaging)(2009)(3) şi Provision of Anaesthetic Ser-
vices in Magnetic Resonance Units (The Association of Anaesthetists of
Great Britain and Ireland (2002)(1).
- pe baza recomandărilor societăţilor de profil şi a articolelor selectate
a fost elaborat un text, care a fost supus analizei membrilor grupului
până la obţinerea consensului. 
De precizat că recomandările de practică mai sus menţionate nu fac gradarea
recomandărilor, de aceea, aceasta nu se regăseşte nici în aceste recomandări.

Structura recomandărilor
I. Date generale despre investigaţia prin rezonanţă magnetică
• Principiul formării imaginilor în IRM
• Particularităţi ale mediului IRM. Riscuri asociate.
- Arhitectura scanerul IRM
- Câmpul magnetic static
- Undele de radiofrecvenţă
- Câmpurile magnetice variabile
- Zgomotul
- Riscurile asociate “quenching-ului”
- Riscul administrării substanţelor de contrast specifice IRM
- Riscuri nemedicale asociate examinării IRM
- Riscul teratogen
II. Date despre asistenţa de anestezie în IRM
• Dotarea pentru asistenţa anestezică în IRM
- Planificare
- Echipamentele pentru anestezie
- Echipamentele de resuscitare
- Personalul
• Indicaţiile asistenţei ATI în IRM
• Evaluarea pacientului
• Asistenţa ATI în IRM
• Particularităţile asistenţei ATI la copil în cursul IRM
III. Recomandări privind anestezia în IRM

I. Date generale despre investigaţia prin rezonanţă magnetică
Principiul formării imaginilor în IRM (1,5,12,13)
Nucleul atomilor este format din protoni si neutroni. Doar hidrogenul are
nucleul format dintr-un singur proton. Plasaţi într-un câmp magnetic unii
nuclei au proprietăţi speciale: se aliniiază pe direcţia liniilor de forţă ale câm-
pului magnetic („magnetizare”), pot absorbi şi apoi reiradia energia primită
(„rezonanţă”). Proprietăţile magnetice intrinseci ale nucleilor diferă foarte
mult de la un element chimic la altul, ceea ce face ca doar o mică parte
dintre elementele chimice care intră în compoziţia corpului uman să poată
fi utile diagnosticului prin IRM. Dintre acestea, la baza majorităţii aplicaţiilor
 medicale din IRM stă nucleul de hidrogen („protonul”), aflat abundent în
corpul uman (apă, lipide) şi care posedă aceste proprietăţi speciale.
În cursul examinării pacientul este introdus într-o incintă de examinare
aflată în centrul scannerului IRM. Componenta principală a scannerului, nu-
mită magnet, generează câmpul magnetic static, intens şi permanent. Sub
influenţa câmpului static protonii se aliniază după direcţia liniilor de forţă.
Un emiţător radio supune protonii la acţiunea unor pulsuri de unde de ra-
diofrecvenţă (RF). Undele transmit energie care modifică alinierea protoni-
lor („excitaţie”). Odată cu încetarea acţiunii undelor de RF protonii cedează
energia acumulată („relaxare”) şi revin la alinierea iniţială, cea impusă de
câmpul magnetic static. Energia emisă, tot sub formă de RF, este recepţio-
nată de antenele scannerului sub forma unor semnale foarte slabe. Semnalul
cules trebuie amplificat prin repetarea de mai multe ori a secvenţei de exci-
taţie-relaxare. Acesta este motivul pentru care pacientul trebuie să păstreze
cu stricteţe poziţia imobilă în cursul examinării, pentru a se realiza o supra-
punere perfectă a semnalelor culese din acelaşi punct. Formarea imaginii, pe
lângă culegerea semnalului, implică şi localizarea sursei acestuia, astfel ca
pentru fiecare punct-obiect al corpului să se formeze un singur punct-ima-
gine pe imaginile secţionale IRM. Pentru aceasta se aplică corpului uman
examinat, pentru perioade scurte de timp, câmpuri magnetice suplimentare,
dirijate în cele trei direcţii ale spaţiului. Aceste câmpuri suprapuse acţiunii
câmpului static variază liniar în intensitate (”gradienţi de câmp magnetic”)
după o distribuţie spaţială dictată de protocolul de examinare (grosimea şi
distanţa dintre secţiuni). Deschiderea şi închiderea „gradienţilor de câmp
magnetic”, precum şi suprapunerea acţiunii gradienţilor peste cea a câmpul
static generează zgomotul caracteristic examinării IRM.
Particularităţi ale mediului IRM. Riscuri asociate
• Arhitectura scanerului IRM (7,8,16)
Scanerul IRM poate avea două variante constructive pentru incinta de
examinare a pacientului: scanner „închis”, în forma de tunel („gantry”) sau
scanner „deschis”.
a) Gantry-ul este o incintă cilindrică, îngustă, mai lungă decât în CT, care
cuprinde aproape în întregime corpul pacientului. Pacientul este aşezat
în decubit dorsal, cu mâinile pe lângă corp, imobil şi respiră liniştit sau
controlat, pe durata examinării. Tunelul este ventilat şi supravegheat vi-
deo. Temperatura în tunel şi în camera de examinare este controlată, în
general scăzută, sub nivelul de confort chiar şi pentru un om sănătos.
Riscuri asociate arhitecturii scannerului: 
- risc de claustrofobie, cu cât scannerul este mai îngust;
- acces dificil pentru personalul ATI (supraveghere dificilă, adeseori de la
distanţă, cu vizualizare limitată a pacientului, acces imposibil în cursul
examinarii, monitorizare cu restricţii dictate de îngustimea şi lungimea
tunelului);
- risc de accident generat de prezenţa în gantry, în contact cu pacientul,
a conductorilor electrici ai antenelor de examinare şi ai aparaturii de
monitorizare;
- risc de hipotermie pentru pacientul imobilizat pentru un timp relativ
lung (examinarea durează de obicei între 30 şi 60 de minute).
O variantă constructivă este cea a gantry-ului deschis parţial doar pe o
latură, pentru accesul chirurgului. Pentru pacient şi anestezist prezintă
aceleaşi inconveniente ca şi gantry-ul clasic.
b) Scannerele deschise, încă puţin răspândite în prezent, asigură accesul
larg la pacient şi sunt utile în examinarea claustrofobilor, a copiilor în
general precum şi în radiologia intervenţională, chirurgia ghidată IRM.

• Câmpul magnetic static (5,8,16,17)


Magnetul scanner-ului IRM generează un câmp magnetic static, puter-
nic şi permanent. Aplicaţiile medicale cele mai obişnuite se desfăşoară în
scannere cu câmpuri de la 0,5T până la 4T (1T = 10.000 gauss), iar aplicaţiile
din spectroscopie în câmpuri de până la 9T. Prin comparaţie, intensitatea
magnetismului terestru nu depăşeşte 0,5 gauss.
Prezenţa permanentă a câmpului magnetic static şi intensitatea sa im-
pun restricţii de acces în serviciul de IRM pentru pacienţi, precum şi pentru
personalul medical, diferenţiat pe zone, în funcţie de apropierea de camera
magnetului, respectiv în funcţie de descreşterea proporţională a intensităţii
câmpului cu distanţa.
Riscurile asociate prezenţei câmpului magnetic static constau în:
- atracţia magnetică a corpurilor ferometalice implantate în corp inci-
dental sau în scop medical sau a obiecte admise în incinta de examina-
re odată cu pacientul sau cu personalul medical. Corpii străini (de ex.
intraoculari sau subcutanaţi), clipurile vasculare feromagnetice se vor
deplasa de la locul lor, putând rupe vasele sau deveni veritabile proiec-
tile. Obiectele feromagnetice confecţionate din fier, nichel, cobalt pot
fi rotate sau translate în câmp, deplasate de la locul lor („efect de pro-
iectil”). Acest inconvenient se referă şi la funcţionarea aparaturii, care
poate conţine astfel de piese metalice (supape, regulatoare de debit)
care pot funcţiona defectuos sau deloc.
 - efectul negativ asupra funcţionării unor dispozitive medicale implantate
în corp (pacemaker, stimulator neural, implant cohlear, pompe implan-
tate, defibrilatoare automate interne) sau folosite la monitorizarea pa-
cientului (baterii, ceasuri, dispozitive metalice de dozare sau direcţiona-
re a gazelor şi anestezicelor, memorii magnetice).
Toate situaţiile enumerate mai sus constituie contraindicaţii absolute pen-
tru admiterea pacientului şi a instrumentarului/echipamentelor neconforme
IRM în camera de examinare. Personalul se va supune aceloraşi restricţii ca
şi pacientul.
Dispozitivele medicale metalice, folosite în camera magnetului, trebuie să
fie confecţionate din materiale non-feromagnetice (oţel inoxidabil, titan,
tantal). Orice obiect metalic, instrument sau echipament medical destinat a
fi admis în camera de examinare trebuie construit special şi etichetat relativ
la siguranţa folosirii lui în câmp („compatibil IRM”). Se mai admite folosirea
instrumentelor care nu sunt construite special, dar au fost testate şi eti-
chetate corespunzător. Toate celelalte instrumente care nu sunt construite
special sau nu trec testul de conformitate nu vor fi admise în camera de
examinare.
Recomandarea generală este de a obţine informaţii exacte de la pacient
cu privire la situaţia sa particulară şi de a consulta listele de compatibilitate
IRM pentru fiecare dispozitiv implantabil (vezi www.MRIsafety.com).
Multe din dispozitivele implantate sunt contraindicaţii pentru examinarea
IRM pentru că nu există studii care să ateste securitatea pacientului. Unele
din contraindicaţii sunt în curs de reevaluare (M).
Descreşterea la distanţă a intensităţii câmpului determină constituirea în
interiorul serviciului IRM a unor zone de securitate. Agenţia americană Food
and Drug Administration impune accesul controlat dincolo de curba de 5
gauss. În practică aceste zone sunt desemnate prin măsurarea intensităţii
şi studiul distribuţiei câmpului sau de la început, prin proiectarea clădirii
în funcţie de geometria câmpului magnetic generat de scanner-ul care ur-
mează să fie instalat. Această ultimă situaţie, presupune ca anesteziştii să
participe la proiectarea spaţiilor serviciului de IRM, oferind soluţia optimă
pentru configurarea zonelor din punctul lor de vedere (1,2).
Zona I - acces fără restricţii.
Zona II – zona de tranziţie: spaţiul de recepţie. Pacienţii rămân sub strictă
supraveghere a personalului IRM. Activităţi permise: anamneză, com-
pletarea chestionarelor.
Zona III - zona strict controlată. Accesul este permis doar pentru pacienţii,
personalul medical şi obiectele medicale care au trecut inspecţia de sigu-
ranţă şi conformitate IRM. Corespunde periferiei câmpului magnetic.
Zona IV - camera de examinare care conţine magnetul. Este zona cu me- 
diul fizic cel mai neprielnic, cu riscurile cele mai mari asociate prezenţei
câmpului static, gradienţilor de câmp magnetic, undelor de radiofrec-
venţă şi condiţiilor speciale de desfăşurare a manevrelor de examinare,
sedare/anestezie şi monitorizare.

• Undele de radiofrecvenţă (RF) (6,8)


Sunt emise şi recepţionate de către o antenă plasată în peretele tunelului.
În prezent cele mai multe aplicaţii clinice utilizează antene aplicate în con-
tact cu corpul pacientului, conectate la scanner prin fire conductoare. Pul-
surile de unde RF transmit energie corpului întreg sau regiunii examinate,
iar absorbţia acestei energii poate determina încălzirea ţesuturilor sau chiar
dezechilibru termic, în cazul pacienţilor cu probleme de termoreglare (pre-
maturi, copii, bolnavi critici) (18). Transferul de energie este definit ca rată
de absorbţie specifică şi se măsoară în waţi per kilogram (W/kg corp). Canti-
tăţile maxime de energie care pot fi transmise corpului uman sunt limitate
de normele de protecţie ale pacientului. Tehnicianul imagist este responsabil
de configurarea protocolului de examinare, care trebuie să realizeze un ra-
port optim între calitatea imaginii şi cantitatea energiei transmise („cea mai
bună imagine obţinută cu cea mai scăzută energie transmisă”). (19). Rezultă
importanţa cântăririi exacte a pacientului înainte de examinare, urmând ca
softul aparatului şi tehnicianul IRM să configureze programul de examinare
în limitele de siguranţă. Orice abatere de la regulă poate fi acceptată numai
în nişte limite, apropierea de aceste limite fiind comunicată anestezistului,
pentru măsuri corespunzătoare.
Riscuri asociate acţiunii undelor de RF:
- transferul de energie, cu risc de supraîncălzire a ţesuturilor/corpului, risc
de dezechilibru termic;
- risc de arsură cutanată acolo unde firele conductoare ale antenelor sau
echipamentului de monitorizare ating pielea, mai ales dacă realizează
bucle, care acţioneză ele însele, suplimentar, ca nişte antene;
- prin extensie, riscul de arsură cutanată poate fi prezent în cazul orică-
rui obiect metalic aflat în contact cu pielea, ascuns în haine sau aflat
în materialele de protecţie termică ale pacientului (de exemplu, agrafa
care fixează un tub de dren).
- risc de arsură internă generat de dispozitivele implantate sau introduse
în cord, vase, trahee, etc. şi care nu sunt conforme IRM.
- risc de funţionare deficitară a aparaturii de monitorizare sau tratament,
care se utilizează în cursul examinării (debite generate sau măsurate
incorect, semnale culese incorect, etc.)
 - risc interferenţă a undelor RF emise de aparatura de monitorizare şi
tratament cu procesul de emitere şi recepţie a undelor de RF specific
formării imaginii. Ecranarea aparatelor şi conductorilor cu cupru poate
elimina acest tip de interferenţă.

• Câmpurile magnetice variabile (8,16,18)


Gradienţii de câmp magnetic pot induce curenţi electrici în ţesuturile
corpului, rezultând stimularea nervoasă şi musculară periferică, durere sau,
în condiţii extreme, chiar stimularea cardiacă (20). Deşi nu poate fi igno-
rat, acest risc este mai mult teoretic pentru că aplicaţiile clinice IRM sunt
proiectate să se desfăşoare în limitele de siguranţă, iar măsurarea exactă a
greutăţii pacientului asigură eliminarea riscurilor (19).

• Zgomotul (1,8,16,18,21)
Este produs de prezenţa gradienţilor de câmp şi interacţiunea acestora cu
câmpul magnetic static. Riscurile generate de zgomot privesc atât pacientul
cât şi pe cei ce sunt nevoiţi să asiste de aproape pacientul examinat. Toţi cei
ce staţionează în camera de examinare în cursul secvenţelor imagistice vor
purta antifoane. În aceste condiţii comunicarea este imposibilă chiar şi în
cazul examinării pacienţilor conştienţi. Singura posibilitate este comunica-
rea prin căştile purtate de pacient peste antifoane, microfonul fiind plasat
în consola de examinare.
Nivelul de zgomot este particular fiecărei secvenţe imagistice, situîndu-se
în general până la 93 dB, cu valori extreme de 110 dB doar în unele aplicaţii.
Nivelul maxim de expunere acceptat, evaluat în condiţiile utilizării antifoa-
nelor, este de 99dB (18). Protecţia împotriva zgomotului este cu atât mai
importantă cu cât nu se poate preciza cu siguranţă cine este susceptibil la
efectul zgomotului, cei aflaţi în această situaţie putând ajunge la pierderea
definitivă a auzului (21).
• Riscurile asociate “quenching-ului” (1,3,16)
Scannerele moderne genereaza câmpul magnetic cu ajutorul unei bob-
ine electice confectionată din metale speciale, care devin superconductoare
atunci când sunt plasate într-un mediu cu temperatură apropiată de zero
absolut (-273,15 º C). Temperatura redusă este obţinută prin plasarea bobi-
nei într-un cryogen, de obicei heliu lichid, ansamblul bobină-criogen fiind
conţinut într-un “termos” de oţel. Evaporarea rapidă a criogenului, care
poate interveni în anumite situaţii, se numeste “quenching”. Volumul imens
de gaz rezultat prin evaporare trebuie preluat de un sistem de evacuare şi
dirijat către exteriorul clădirii. Nu este exclus ca tubulatura sistemului de
evacuare să cedeze, iar gazele să fie evacuate în camera de examinare, rea-
lizând hiperpresiune, inlocuirea aerului din incăpere sau răcirea extremă a 
metalelor, la care se adaugă efectele fizico-biologice directe asupra pacien-
tului sau personalului.
Riscuri asociate eliminării criogenului în camera de examinare:
- criogenul lichid sau vaporii săi reci pot determina leziuni similare arsu-
rilor termice sau degerăturilor;
- gazele reci respirate pot leza plămânii, iar în condiţiile în care în came-
ra magnetului nu există aer sau oxigen suficient pot provoca asfixia şi
chiar moartea pacientuluiş
- pielea neprotejată aderă la metalele răcite prin eliberarea helium-ului,
rezultând plagi prin detaşarea ţesuturilor aderente la metal.
- risc de leziuni prin hiperpresiune, dacă uşa camerei de examinare nu se
deschide.
Fiecare serviciu IRM trebuie să aibă implementată o procedură de evacu-
are a celor din camera magnetului.

• Riscul administrării substanţelor de contrast specifice IRM (1,16,22-


25)
Categoria de substanţe de contrast cea mai utilizată în adimistrare i.v. în
diagnosticul IRM este reprezentată de compuşii gadolinium-ului. Adminis-
trarea lor se însoţeşte de simptome (greaţă, vărsături, alterarea gustului,
transpiraţii, senzaţie de căldură, anxietate), care sunt considerate ca răs-
puns fiziologic la administrarea substanţei de contrast. Reacţiile adverse
acute la aceste substanţe pot fi asemănătoare reacţiilor alergice şi sunt rare
(0,07%)(22). Ele pot fi clasificate în:
- reacţii uşoare: prurit, rush cutanat, urticarie, tuse, nas înfundat, strănut,
uşor edem al pleoapelor şi feţei.
- reacţii medii: dispnee, bronhospasm, edem laringian uşor, tahicardie sau
bradicardie simptomatică, hipertensiune sau hipotensiune.
- reacţii severe: angioedem progresiv, insuficienţă respiratorie severă,
pierderea stării de conştienţă, convulsii, aritmii, stop cardio-respirator.
Reacţiile uşoare, obicei, nu necesită intervenţie terapeutică, cele medii
trebuie tratate, iar în cazul celor severe este necesară intervenţia perso-
nalului de anestezie-terapie intensivă. este necesară doar în ~7% dintre
cazurile injectate, atunci când apar reacţii severe.
Reacţiile la gadolinium sunt mai rare decât cele la substanţele de contrast
iodate. Factorii de risc pentru acestea sunt istoric de reacţii la administrarea
substanţelor de contrast (fie gadolinium, fie iodate) sau istoric de alte ma-
nifestări alergice.
Un alt risc asociat administrării de gadolinium este fibroza sistemică ne-
10 frogenică, o afecţiune nou descrisă, foarte rară, care apare la distanţă de la
administrare, eventual după administrări repetate. Apare mai ales la bolnavii
cu afectare renală preexistrentă şi are un pronostic rezervat (22-25).

• Riscuri nemedicale asociate examinării IRM (16)


Privesc deteriorarea dispozitivelor care stochează date folosind tehnologie
magnetică. Nu vor fi admise în zona de acţiune a câmpului magnetic căr-
ţile de credit, cartele magnetice, prin extensie orice dispozitiv cu memorie
magnetică. Dacă ceasurile mecanice pot fi distruse prin magnetizare, cele cu
quarţ se pot opri din funcţionare în cursul staţionării în câmp.

• Riscul teratogen (1)


IRM nu foloseşte radiaţii ionizante şi din acest motiv este metoda imagis-
tică alternativă pentru examinarea femeilor însărcinate. Deşi nu există date
sigure care să dovedească existenţa unui astfel de risc este prudent ca paci-
entele insărcinate să nu fie examinate IRM în primul trimestru de sarcină.

II. Date despre asistenţa de anestezie în IRM


Dotarea pentru asistenţa anestezică în IRM
• Planificare
Dacă până acum în literatura de specialitate s-a vorbit de management
anestezic „compatibil IRM”, acum începe să se discute despre IRM „compa-
tibil cu anestezia”. Aceasta înseamnă că nu numai anestezistul trebuie să
îndeplinească cerinţele specifice IRM, ci şi serviciile IRM trebuie concepute a
fi „compatibile cu anestezia”, adică să ofere condiţii pentru managementul
optim şi în condiţii de securitate a pacientului (17,26,27).
De aceea, când se planifică instalarea unui aparat de IRM este necesară
consilierea în specialitatea Anestezie-Terapie Intensivă pentru proiectarea
spaţiului astfel încât acesta să corespundă cerinţelor de securitate şi mana-
gement impuse de asistarea anestezică a pacienţilor (1). Din proiect trebuie
prevăzut spaţii cu amplasare, dimensiuni, dotări şi acces adecvate pentru
desfăşurarea activităţii ATI – spaţiu de preanestezie şi resuscitare. Această
încăpere este un spaţiu de preluare a bolnavului, de inducţie a sedării sau
anesteziei şi de management al urgenţelor şi resuscitare (1). Acest spaţiu
trebuie să fie aproape de camera magnetului, cu acces larg şi direct la aceas-
ta pentru a permite mutarea imediată a pacientului din camera magnetului
în caz de urgenţă majoră (1). Într-o altă spaţiu se va asigura supravegherea
postanestezică a pacientului. În funcţie de tipul de pacienţi deserviţi, de
tipurile de asistare anestezică şi de numărul mediu de proceduri cu aneste-
zie în acea unitate, aceste două spaţii pot fi într-o singură încăpere sau în 11
camere diferite.
Proiectarea să ia în considerare de la început circuitul de alimentare cu
energie electrică şi sistemele de transport şi livrare a fluidelor medicale, ca
şi locurile şi modalităţile de pasaj a conductelor, cablurilor, firelor electrice,
tuburilor înspre şi dinspre camera magnetului. Tuburile de fluide medicale
trebuie sa fie confectionate din aluminiu.
Alimentarea cu fluide medicinale (oxigen, aer comprimat, protoxid de azot)
trebuie să fie disponibilă în camera magnetului şi în spaţiul de pre/postan-
estezie şi resuscitare. De asemenea, trebuie să existe un sistem de evacuare a
anestezicelor inhalatorii. Trebuie să existe un sistem de alarmă pentru cazuri
de urgenţă şi o procedură bine definită pentru acţiune în acest caz.
În planificarea iniţială a bugetului pentru instalarea şi funcţionarea unui
aparat IRM este necesară includerea echipamentelor „compatibile IRM”
pentru anestezie, a echipamentelor de urgenţă şi resuscitare, a personalului,
dispozabilelor şi medicamentelor necesare asistenţei de anestezie aferente
noii unităţi(1).
Up-gradarea aparaturii IRM (de exemplu, trecerea de la un aparat de 1,5T
la unul de 3T) nu presupune automat că echipamentele compatibile cu pri-
mul vor fi compatibile şi cu al doilea. Compatibilitatea IRM trebuie evaluată
în concordanţă cu caracteristicile fiecărui aparat (1).

• Echipamentele pentru anestezie (5,8,28)


Toate materialele care intră în componenţa circuitelor pentru fluide me-
dicale (oxigen, aer comprimat, protoxid de azot), a echipamentelor folosite
pentru realizarea procedurii anestezice, precum şi cele pentru monitorizare
trebuie să fie în acord cu standardul de siguranţă elaborat de American
Society for Testing and Materials (2006) şi acceptat de US Food and Drug
Administration. Standardele de siguranţă clasifică materialele în trei cate-
gorii. În cursul utilizării materialele şi instrumentele trebuie să fie etichetate
corespunzător:
- “sigur în utilizarea la IRM” (“MR-Safe”) – echipamente, instrumente sau
implanturi complet neferomagnetice, neconductoare electric şi indife-
rente la efectul undelor de radiofrecvenţă. Acestea nu prezinta nici un
pericol în timpul procedurii MRI.
- “compatibil IRM” (“MR-Compatible”) – echipamente, instrumente sau
implanturi care conţin materiale slab magnetice, conductoare electric
sau reactive la radiofrecvenţă. Acestea pot fi folosite în siguranţă în ve-
cinatatea magnetului, cu condiţia să existe şi să fie respectate anumite
reguli de operare (29).
12 - “incompatibil IRM” (“MR-Unsafe”) – echipamente, instrumente sau im-
planturi care datorită proprietăţilor feromagnetice reprezintă un pericol
evident pentru persoanele şi echipamentele din camera magnetului.
Toate echipamentele pentru asistarea anestezică, care vor fi utilizate în
camera magnetului, trebuie să corespundă standardului “sigur în utilizarea
la IRM” sau “compatibil IRM”. Responsabilitatea pentru această compatibi-
litate revine tehnicianului IRM, care trebuie să avizeze orice persoană sau
echipament, ce intră în camera de examinare IRM.

APARATUL DE ANESTEZIE (5,8,28)


Trebuie să fie « sigur în utilizarea la IRM » sau « compatibil IRM », adică
să funcţioneze corect în câmp magnetic şi să nu afecteze calitatea imaginii
prin apropierea de gantry, prin tubulatură, conectori sau alte componente.
În prezent există aparate de anestezie “compatibile IRM” confecţionate
din materiale neferomagnetice (oţel inoxidabil, alamă, aluminiu şi plastic).
Ele pot fi utilizate cu condiţia să fie cunoscută intensitatea maximă a câm-
pului magnetic până la care acestea operează în siguranţă. Locul aparatului
de anestezie în sala de examinare trebuie să fie stabilit de un bioinginer
împreună cu un anestezist. În funcţie de specificul unităţii IRM, aparatul de
anestezie trebuie să fie performant, având în vedere că pacienţi investigaţi
pot fi de la nou-născuţi la adulţi sau bolnavi în stare critică, cu necesităţi de
ventilaţie speciale. Vaporizoarele şi cilindrii de gaz de pe aparatul de aneste-
zie trebuie să fie “compatibile IM” şi nu vor fi schimbate cu altele standard.
Vaporizoarele sunt puţin afectate de câmpul magnetic şi funcţionează co-
respunzător.
O caracteristică a acestor aparate este lungimea circuitului (6-10 m) pen-
tru a se acomoda cu distanţa mare dintre pacientul situat în gantry şi apa-
ratul de anestezie, care stă la distanţă de pacient în camera magnetului.
Aceasta poate afecta securitatea anesteziei la copil.
APARATURA DE MONITORIZARE (5,8,28)
Toată aparatura de monitorizare trebuie să fie “compabilă IRM”. Monito-
rizarea pacientului investigat MRI trebuie beneficieze de aceeaşi dotare şi să
se desfăşoare după aceleaşi standarde ca şi în sala de operaţie. Responsabili-
tatea amplasării corecte a dispozitivelor şi cablurilor de monitorizare trebuie
stabilită explicit (medic sau asistentă de anestezie sau tehnician IRM).
Toate monitoarele trebuie să beneficieze de modalităţi clare de alarmare
vizuală, având în vedere că alarmele auditive pot să nu fie auzite pentru
că personalul din camera magnetului trebuie să poarte antifoane în cursul
examinării.
Pulsoximetria
Deşi multe tipuri de pulsoximetre pot functiona în timpul IRM, au avut loc 13
accidente (arsuri ale extremităţilor) datorită inducerii unui curent electric
într-o buclă a firului. Pentru evitarea acestor incidente se indică utilizarea
puloximetrelor cu fibre optice (care nu se încălzesc), senzorul se plasează pe
extremitatea aflată distal de magnet, păstrând cablurile întinse şi protejând
degetul cu o folie transparentă de plastic.
Monitorul ECG
Caracteristicile monitorului pot afecta calitatea imaginii, cablurile functi-
onând ca antene, dar şi calitatea ECG şi siguranţa pacientului, care poate fi
supus arsurilor sau unor şocuri electrice.
Sângele este un fluid bun conductor şi la trecerea sa prin cord interac-
ţionează cu câmpul magnetic. Rezultatul poate fi reprezentat de semnale
electrice care să distorsioneze unda ECG. Cel mai modificat este segmentul
ST, ischemia fiind astfel dificil de identificat, dar şi amplitudinea undei T
creşte, interferând cu detectarea de către monitor a complexelor QRS, ca
alternativă existând citirea valorii frecvenţei cardiace prin pulsoximetrie.
Alte artefacte care pot apare sunt legate de impedanţa crescută a cablurilor
ECG, pentru a diminua riscul de arsuri. Electrozii recomandaţi sunt din grafit.
Aceştia au rezistenţă scăzută, sunt neferomagnetici şi nu interferează cu
undele de radiofrecvenţă.
Tensiunea arterială
Manşeta, tuburile şi conectoarele trebuie să fie neferomagnetice, iar mo-
nitorul trebuie să stea cât mai departe de magnet. Măsurarea noninvazivă
a TA se face prin metoda oscilometrică, evitandu-se astfel interferenţele
electromagnetice. Măsurarea invazivă a presiunii arteriale poate fi utilizată
cu celule de presiune conventionale, dar dispunerea transductorului de pre-
siune trebuie stabilită de către un bioinginer.
Monitorizarea gazelor anestezice şi capnografia
Sunt disponibile pe aparatele de anestezie “compatibile IRM” moderne.
Lungimea tuburilor poate creşte latenţa afisării cu până la 20 secunde, nu
alterează sensibilitatea determinării.
Temperatura
Temperatura pacientului trebuie monitorizată datorita variaţiilor în tem-
peratura mediului ambiant - încălzire datorită radiofrecvenţei sau răcire
datorită temperaturii scăzute, care trebuie menţinută în camera magnetu-
lui pentru a proteja superconductorii. Deşi nu au fost raportate incidente,
ţesuturile mai expuse sunt cele care nu disipează căldura - ochiul, scrotul,
etc. Folosirea termistorului nu a fost recomandată datorită conţinutului fe-
romagnetic al cablurilor. A fost totuşi propusă monitorizarea intermitentă a
temperaturii (pentru a scădea riscul de arsuri) la pacienţii critici şi în cursul
14 explorărilor de lungă durată.
Având în vedere că disponibilul de monitoare “compatibile IRM” este încă
limitat şi, chiar atunci când există, monitorizarea este dificilă (localizarea
monitorului la distanţă, buclele firelor, etc.) se aşteaptă în viitor soluţii simple
şi sigure. În acest sens sunt în curs cercetări privind realizarea unor senzori
optici plasaţi în material textil, astfel monitorizarea complexă (respiraţie,
circulaţie, temperatură, etc.) să se facă prin “haine” de monitorizare, iar una
din aplicaţii vizează anestezia în IRM (30).

• Echipamentele de resuscitare
Pentru moment echipamentele de resuscitare „compatibile IRM” sunt încă
rare. Există laringoscoape integral din plastic sau defibrilatoare „compatibile
IRM”. Echipamentele şi materialele de resuscitare se găsesc în camera de
preanestezie şi resuscitare. Anestezistul are obligaţia să cunoască caracterul
„compatibil IRM” sau „incompatibil IRM” al fiecăruia în parte înainte de a
începe orice procedură anestezică.
În marea majoritate a cazurilor echipamentele de resuscitare sunt „incom-
patibile IRM”. De aceea, în caz de stop cardio-respirator anestezistul va iniţia
suportul vital bazal în camera de examinare şi suportul vital avansat după
extragerea pacientului din camera magnetului.

• Personalul
Personalul (medici, asistente medicale), care asigură anestezia la IRM tre-
buie să fie instruit asupra particularităţilor şi riscurilor în cursul IRM, să
recunoască aparatura specială “compatibilă IRM”, să cunoască manipularea
ei şi să cunoască particularităţile anesteziei la IRM, să cunoască amplasarea
tuturor echipamentelor de resuscitare şi de intervenţie în caz de urgenţă.
Responsabilitatea instruirii personalului de anestezie revine şefului secţiei
de Anestezie-Terapie Intensivă (1,2).
Personalul de anestezie trebuie să lucreze în echipă cu personalul de la
IRM pentru cunoaşterea particularităţilor pacientului şi examinării, pentru
intervenţie în caz de urgenţă, pentru comunicarea rapidă cu alte secţii ale
spitalului (1,2).

Indicaţiile asistenţei ATI în IRM (1,28,31)


- copii sub 7 ani
- pacienţii de orice vârstă, care din cauza anxietăţii, claustrofobiei sau din
motive patologice nu pot păstra imobilitatea în cursul examinării
- pacientii critici.

Evaluarea pacientului 15
Anestezistul trebuie sa evalueze atent pacientul pentru a stabili gradul de
risc asociat anesteziei la RMN. Pacienţii cu risc crescut sunt pacienţii critici
cu instabilitate hemodinamică, nou-născuţii, sugarii, pacienţii cu comorbi-
dităţi şi cei la care se preconizează sedare cu diverse grade de profunzime
(2).
În fiecare caz anestezistul trebuie să elaboreze un plan de asistenţă anes-
tezică adecvat particularităţilor cazului şi particularităţilor de mediu IRM.
Responsabilitatea evaluării contraindicaţiilor pentru IRM aparţine radio-
logului, responsabilitatea pentru securitatea pătrunderii în zona IV aparţine
tehnicianului IRM, dar anestezistul trebuie să se asigure că aceste evaluări
au fost făcute. (3).

Asistenţa ATI în IRM


Scopurile asistenţei de anestezie-terapie intensivă la RMN sunt siguran-
ţa pacientului pe tot parcursul explorării şi în perioada imediat următoare,
imobilitatea pacientului pentru asigurarea achiziţionării unor imagini de ca-
litate şi o recuperare rapidă.
Asistenţa de anestezie-terapie intensivă la RMN cuprinde sedarea mode-
rată sau profundă, monitorizarea asistată de anestezist, anestezia generală şi
suportul ventilator şi de terapie intensivă pentru bolnavul critic.
Asistenţa anestezică, dar mai ales a pacientului critic presupune utilizarea
a unei game largi de echipamente (ventilatoare, seringi automate, moni-
toare), care nu sunt întotdeauna disponibile în varianta “compatibil IRM”,
ceea ce forţează anestezistul la compromisuri între siguranţa pacientului
prin continuarea tratamentului şi examinarea IRM. (27).

Anestezistul poate sta în camera magnetului în proximitatea pacientului


sau la distanţă, în camera consolei, urmărind pacientul prin monitorizare
video şi prin urmărirea monitoarelor, a căror display, în acest caz, trebuie
amplasat aici. Recomandarea The Association of Anaesthetists of Great
Britain and Ireland (2002) permite staţionarea anestezistului în camera
consolei, atunci când pacientul este stabil şi dacă display-ul monitoarelor
este acolo (1). Totuşi au fost raportate accidente (4,32), uneori mortale, care
puteau fi prevenite dacă anestezistul era prezent în proximitatea pacien-
tului în camera magnetului. Cum până în prezent nu au fost dovedite efecte
negative ale IRM asupra personalului medical, este puternic recomandată
prezenţa anestezistului în camera de examinare (4), mai ales că aceasta este
în concordanţă cu standardul ASA de monitorizare (prezenţa anestezistului
în proximitatea pacientului)
16
Sedarea este o formă de asistenţă anestezică, care teoretic răspunde
foarte bine cerinţelor examinării IRM: induce imobilitate, amnezie, permite
adaptarea la zgomot şi spaţiul închis, iar analgezia nu e necesară pentru că
examinarea nu induce durere. Sedarea este împărţită în patru nivele: sedare
minimă (anxioliză), superficială (sedare conştientă), stare indusă farmacolo-
gic, în care pacientul doarme, dar este capabil de răspuns adecvat la coman-
dă verbală sau stimulare, are amnezie şi imobilitate, reflexele de protecţie şi
patenţa căii aeriene sunt intacte, sedare profundă, în care conştienţa paci-
entului este deprimată, iar stimularea nu determină trezirea pacientului şi
se poate asocia cu pierderea parţială sau completă a reflexelor protective
sau a patenţei căii aeriene şi anestezia generală. Sedarea are însă caracte-
ristici, de care trebuie ţinut cont: este un continuum de depresie a stării de
conştienţă, astfel încât limita dintre cele două forme, teoretic disctincte,
este în realitate mult mai discretă, iar răspunsul pacientului la o doză, care
teoretic vizează un grad de sedare superficială, poate fi imprevizibil astfel
oricând se poate ajunge în zone profunde, periculoase ale sedării. De aceea,
este necesară monitorizarea atentă şi adecvată a pacientului, iar experienţa
anestezistului este extrem de valoroasă în acest mediu atât de diferit de sala
de operaţie.

Dacă se optează pentru anestezie generală, toate exigenţele privind secu-


ritatea pacientului trebuie respectate, după aceleaşi standarde ca în sala de
operaţie. Ceea ce e particular este adaptarea modului de realizare a securi-
tăţii (de exemplu, monitorizare) la particularităţile IRM. Inducţia anesteziei
generale trebuie făcută în spaţiul de preanestezie şi resuscitare. Pacientul va
fi mutat în camera de examinare numai după atingerea unui grad adecvat
de anestezie şi cu stabilitatea funcţiilor vitale.
Indiferent dacă pacientul a primit sedare sau anestezie, după procedură el
va fi supravegheat adecvat până la recuperarea completă. În cazul pacien-
ţilor examinaţi în ambulator, este necesar să existe un protocol scris privind
condiţiile în care pacientul poate părăsi unitatea IRM (scale de externare,
persoană de însoţire, etc) (33).

Particularităţile asistenţei ATI la copil în cursul IRM


Scopurile sedării/anesteziei la pacientul pediatric sunt:
- să asigure confortul şi siguranţa pacientului
- să diminue reacţiile psihologice negative şi reacţiile motorii la stimulii
din laboratorul IRM
- să ţină sub control comportamentul pacientului în cursul investigaţiei 17
- să asigure condiţiile necesare pentru obţinerea unei imagini corecte,
fără artefacte (imobilitate) (28).
Atingerea scopurilor enumerate mai sus se realizează prin aplicarea corec-
tă şi minuţioasă a principiilor generale de anestezie la pacientul pediatric.

Particularităţi fiziologice
Trebuie conştientizat că pacientul pediatric are necesităţi fizice şi psiholo-
gice speciale. El nu poate fi considerat un pacient adult în miniatură. Chiar şi
în cadrul populaţiei de pacienti pediatrici (care nu este omogenă), necesităţile
fizice şi psihologice, ca şi caracteristicile patologiei variază în funcţie de grupa
de vârstă. Particularităţile pacienţilor pediatrici trebuie să guverneze manage-
mentul asistării anestezice: variabilitatea datelor antropometrice, insuficienta
dezvoltare a unor mecanisme (de exemplu, termoreglarea), fiziologia şi fizio-
patologia specifice copiilor (volumul de distribuţie, statusul hemodinamic, re-
activitatea căilor aeriene, etc), particularităţile psiho-comportamentale, etc.

Dotarea cu echipamente şi materiale


Trebuie să fie corespunzătoare. Materialele şi aparatura trebuie să acope-
re toate grupele de vârstă: lame de diferite dimensiuni pentru laringoscop,
sonde IOT cu şi fără balonaş, măşti laringiene, circuit Bain la pacienţii de
vârstă mică pentru a evita creşterea spaţiului mort, complianţa mare a cir-
cuitului şi livrarea impredictibilă/incorectă a volumelor mici prin circuitul
circular foarte lung, manşete de monitorizare a TA adaptate vârstei, etc.

Personalul de anestezie
Trebuie să aibă experienţă în anestezia pediatrică şi să fie numeric cores-
punzător pentru a asigura securitatea pacienţilor (evaluare preoperatorie,
monitorizare intraprocedurală, supraveghere postanestezică).
Alegerea procedurii anestezice
Alegerea tipului de asistare anestezică trebuie făcută de către anestezist
în colaborare cu radiologul şi medicul curant (pediatru, chirurg, neurolog,
etc.). şi depinde de mai mulţi factori: vârsta pacientului, patologia pacien-
tului şi afecţiunile asociate, experienţa anestezistului în tehnicile de aneste-
zie pediatrică, experienţa radiologului, existenţa unei asistente specializate,
durata, complexitatea şi riscurile procedurii, dotarea laboratorului de IRM
(aparatura anestezică şi de resuscitare, medicaţie), etc. (34).
Astfel, se va putea opta pentru o paletă relativ largă de proceduri, pornind
de la sedarea superficială şi terminând cu anestezia generală cu intubaţie
orotraheală.
18 Gradul de complexitate al procedurii anestezice va fi cu atât mai mic cu
cât vârsta pacientului este mai mare (cooperare mai bună), cu cât experienţa
radiologului este mai mare (scurtează durata investigaţiei) şi cu cât durata şi
complexitatea investigaţiei sunt mai reduse .
În orice situaţie trebuie avut în vedere că sedarea/anestezia sunt procese
dinamice, a căror profunzime se modifică permanent şi a căror evoluţie tre-
buie monitorizată şi evaluată continuu, cu atât mai mult cu cât este puţin
predictibilă la pacienţii pediatrici, la care volumul de distribuţie este consi-
derabil mai mare şi procesele metabolice sunt mai intense. Studiile relevă că
sedarea pacientului pediatric se poate face iv sau oral, de obicei, cu combi-
naţii de droguri (35-37).

Examenul preanestezic
Înaintea începerii oricărei proceduri de sedare/anestezie trebuie obţinut
consimţământul informat al părinţilor. De asemenea, va fi efectuată anam-
neza ca în orice examen preanestezic (vârstă, greutate, înalţime, alergii, an-
tecedente, etc)(38)
Se va opri aportul de lapte sau solide cu 6 ore înainte, aportul de lapte
matern cu 4 ore înainte, în timp ce lichide clare (apă, suc de mere, etc) pot
fi consumate cu până cu 2 ore înaintea IRM (37,39). Pacienţii cu risc de as-
piraţie pulmonară (reflux gastro-esofagian, etc) vor primi medicaţie pentru
accelerarea evacuării gastrice, pentru creşterea pH-ului gastric şi vor trebui
intubaţi (40).

Siguranţa pacientului
Siguranţa pacientului trebuie să primeze întotdeauna. Ea are prioritate
faţă de inperativele examinării IRM.
Indiferent de gradul intenţionat de profunzime a sedării/anesteziei echi-
pamentul pentru protezarea căii aeriene şi echipamentul pentru resuscitare
şi medicamentele adecvate tuturor grupelor de vârstă trebuie să fie la dis-
poziţie (38).
Protocolul de intervenţie în caz de urgenţă (facilităţile, personalul şi echi-
pamentele necesare şi disponibile în caz de urgenţă) trebuie să fie bine cu-
noscut atât de către cei care lucrează în laboratorul IRM, cât şi de personalul
ATI.

III. Recomandări privind anestezia în IRM


Când se planifică instalarea unui aparat de IRM este necesară consilie-
rea în specialitatea Anestezie-Terapie Intensivă pentru proiectarea spaţiului
astfel încât acesta să corespundă cerinţelor de securitate şi management 19
impuse de asistarea anestezică a pacienţilor.

Personalul de anestezie (medic, asistente), care asigura proceduri aneste-


zice în cursul examinării IRM trebuie să fie instruit pentru a cunoaşte par-
ticularităţile de mediu, ale echipamentelor şi riscurile specifice şi pentru a
adapta managementul pacientului la acestea.

Un medic anestezist trebuie să fie continuu prezent în proximitatea pa-


cientului în cursul procedurilor anestezice din timpul examinării IRM şi în
perioada imediat următoare.

Anestezistul trebuie să comunice cu pacientul/familia acestuia, să aibă


acces la şi să studieze actele medicale ale pacientului pentru a evalua par-
ticularităţile sale fiziologice şi patologice şi pentru încadrarea într-un grad
de risc.
Anestezistul trebuie să comunice cu echipa IRM (medic radiolog, asisten-
te) pentru a cunoaşte particularităţile examinării (durată, poziţie, care parte
a corpului va fi în gantry, locaţia antenelor).

Anestezistul are obligaţia să verifice înainte de începerea procedurii dacă


echipamentele în curs de utilizare sau care vor fi utilizate în camera magne-
tului sunt “compatibile IRM” şi sunt în condiţii normale de funcţionare.
Anestezistul are datoria să verifice echipamentele pentru urgenţă şi re-
suscitare, care se găsesc în spaţiul destinat anesteziei sunt complete şi în
condiţii normale de funcţionare.

În cursul procedurii de examinare IRM anestezistul este recomandat să fie


prezent în proximitatea pacientului în camera magnetului pentru a asigura
supravegherea optimă a pacientului şi a echipamentelor (aparat de aneste-
zie, monitoare).

Anestezistul are obligaţia de a monitoriza continuu pacientul, clinic, în


măsura posibilului, şi cu ajutorul echipamentelor specifice. Gradul de mo-
nitorizare este impus de gradul de risc al pacientului şi trebuie să se supună
aceloraşi exigenţe ca şi în cazul sălii de operaţie.
Standardul minim de monitorizare în cursul sedării/anesteziei şi în cursul
supravegherii postanestezice include pulsoximetrie, ECG şi măsurarea non-
invazivă a TA.
20 Anestezistul trebuie să asigure imobilitatea pacientului în cursul exami-
nării IRM, dar aceasta nu poate avea priritate faţă de siguranţa pacientului.
Procedura de asistenţă de anestezie-terapie intensivă va fi aleasă de anes-
tezist în funcţie de particularităţile pacientului şi ale dotării cu echipamente
specifice, având ca principal scop siguranţa pacientului.

După terminarea examinării IRM anestezistul trebuie să asigure suprave-


gherea adecvată a pacientului de către personal calificat (medic sau asis-
tentă de anestezie) până la epuizarea efectelor sedării/anesteziei sau, dacă
e cazul, până la predarea pacientului personalului dintr-o secţie adecvată
(unitate de terapie intensivă, unitate de îngrijiri intermediare). În cazul pa-
cienţilor examinaţi în ambulator, este necesar să existe un protocol scris
privind condiţiile în care pacientul poate părăsi unitatea IRM (scale de exter-
nare, persoană de însoţire, etc) şi acesta trebuie respectat cu stricteţe.

În caz de urgenţă anestezistul trebuie să cunoască pe cine solicită pentru


întreruperea procedurii, unde este echipamentul pentru managementul si-
tuaţiilor de urgenţă, cum se acţionează în caz de complicaţii specifice (quen-
ching, etc,, tu stii mai bine ce..) şi cum comunică cu ale secţii ale spitalului
(UTI, UTIIP).
În caz de urgenţă majoră, inclusiv stop cardio-respirator, se impune între-
ruperea de urgenţă a examinării, chemarea de ajutoare şi se trece la evacu-
area pacientului din sala magnetului. Atenţie! Acţiunea câmpului magnetic
nu încetează chiar dacă s-a oprit examinarea! Nu este permisă aducerea în
camera magnetului a buteliilor de oxigen, a defibrilatorului sau laringo-
scopului, chiar dacă examinarea este întreruptă! Unele aparate IRM permit
evacuarea rapidă a pacientului cu masa de examinare pe care se găseşte
pacientul către spaţiul de pre/postanestezie şi resuscitare. Dacă este cazul,
se începe resuscitarea în camera magnetului şi se continuă pe timpul evacu-
ării. În spaţiul de pre/postanestezie şi resuscitare se va aplica managementul
corespunzător stării pacientului.
Fiecare unitate IRM trebuie să aibă protocoale specifice de intervenţie în
caz de complicaţii specifice (incendiu sau quencing).

BILIOGRAFIE

1. *** Provision of Anaesthetic Services in Magnetic Resonance Units. The Association of Anaesthetists of
Great Britain and Ireland. www.aagbi.org May 2002
2. *** Anesthetic Care for Magnetic Resonance Imaging Reviewed. The American Society of Anesthesiolo-
gists (ASA) Task Force on Anesthetic Care. http://lnx.mednemo.it/?p=1458
3. *** A Report by the American Society of Anesthesiologists Task Force on Anesthetic Care for Magnetic
Resonance Imaging: Practice Advisory on Anesthetic Care for Magnetic Resonance Imaging Anesthesio-
logy 2009; 110:459–79.
21
4. Kempen PM. To the Editor: Stand Near By in the MRI. http://www.apsf.org/resource_center/news-
letter/2005/summer/05mri.htm
5. Bell Charlote. Anesthesia in MRI. Clinical window www.gasnet.org
6. Boidin MP, WolffGR, Doelman C. The technique of MRI under general anesthesia. Clinical window www.
gasnet.org
7. Boidin MP, WolffGR, Doelman C. Sedation versus general anesthesia. Clinical window www.gasnet.org
8. Miettinen S. Safety precautions in MRI environments. Clinical window www.gasnet.org
9. Boidin MP, Wolff GR, Doelman C. A working protocol for MRI under general anesthesia. Clinical win-
dow www.gasnet.org
10. Robbertze R, Posner KL, Domino KB. Anaesthesia outside the operating room Closed claims review of
anesthesia for procedures outside the operating room. Current Opinion in Anaesthesiology.2006; 19
(4): 436-442.
11. Kotur PF. Magnetic Resonance Imaging (MRI) and Anaesthesia Indian J. Anaesth. 2003; 47 (6): 424-426.
12. Puybasset L, Muller JC, Dormont D, Zouaoui A: L’IRM cérébrale en neuro-réanimation. Journées
d’Enseignement Post Universitaire d’Anesthésie Réanimation. http://www.jepu.net/pdf/2002-05-14.pdf.
13. Morgan GE, Mikhail MS, Murray MJ. Monitoring during magnetic resonance imaging – Case discussion.
Lange Clinical Anesthesiology. 3rd edition. 6th chapter: 123-126.2002.
14. Kempen PM. Let us make MRI anesthesia safe! Letters to the Editor Anesth Analg 2007; 104:1602.
15. *** Rethinking Anesthesia Care During MRI ASA newsletter 2005; 69(5). http://www.asahq.org/News-
letters/2005/05-05/lte05_05.html
16. Baert AL. Encyclopedia of Diagnostic Imaging, Springer 2008.
17. Litt L, Cauldwell C. ASA newsletter. Being Extra Safe When Providing Anesthesia for MRI Examinations.
http://www.asahq.org/Newsletters/2002/6_02/litt.html
18. Dempsey MF, Condon B. Thermal injuries associated with MRI: a review. Clin Radiol 2001;56:457- 465.
19. Center for Devices and Radiological Health. Guidance for industry and FDA staff. Criteria for significant
risk investigations of magnetic resonance diagnostic devices. U.S. Food and Drug Administration, 2003.
Available at: http://www.fda.gov/cdrh/ode/guidance/793.pdf. Accessed January 5, 2004.
20. Groenendaal F, Leusink C, Nijenhuis M, Janssen MJ. Neonatal life support during magnetic resonance
imaging. J Med Engin Technol 2002;26:71-74.
21. McJury M, Shellock FG. Auditory noise associated with MR procedures: a review. J Magn Reson Imaging
2000;12:37-45.
22. Dillman JR, Ellis JH, Cohan RH, Strouse PJ, Jan Sophia C. frequency and severity of acute allergic-like
reactions to gadolinium-containing iv contrast media in children and adults. AJR 2007; 189:1533–
1538.
23. Sadowski EA, Bennett LK, Chan MR, Wentland AL, Garrett AL, Garrett RW, Djamali A. Nephrogenic
Systemic Fibrosis: Risk factors and incidence estimation. Radiology 2007; 243(1): 148-157.
24. Kanal E, Barkovich AJ, Bell C, et al. ACR guidance document for safe MR practices: 2007. AJR Am J
Roentgenol 2007;188:1447-1474.
25. Thakral C, et al. Long-term retention of gadolinium in tissues from nephrogenic systemic fibrosis pati-
ent after multiple gadolinium-enhanced MRI scans: case report and implications. Contrast Media Mol
Imaging 2007; 2:199–205.
26. Katsuyuki M, Yoichi K, Takako T, Hirokazu S. Anesthesia-compatible Magnetic Resonance Imaging- Cor-
respondence. Anesthesiology 2005; 102:235.
27. Litt L. Invited commentary. Anesthesiology 2005; 102:236.
28. Wellis Vinit. Practice Guidelines for MRI and MRS. Pediatric anaesthesia and pain management. De-
partment of anaesthesia and pain management. Lucile Packard Children’s Hospital. Stanford University
Medical Center.
29. Andres J De, Valia JC, Cerda-Olmedo G, Quiroz C, et al. magnetic resonance imaging in patients with
spinal neurostimulation Systems Anesthesiology 2007; 106:779–86.
30. *** Optical Fibre Sensors Embedded into technical Textile for Healthcare EU Specific Targeted Research
Project (STREP) FP6-IST-2005-027869 www.ofseth.org
31. *** MR with Anesthesia http://www.csmc.edu/pf_9450.html
32. Zimmer C, Janssen MN, Treschan TA, Peters J. Near-miss accident during Magnetic resonance imaging
by a “flying sevoflurane vaporizer” due to ferromagnetism undetectable by handheld magnet. Corres-
pondence. Anesthesiology 2004; 100:1329–30.
33. Berlin L. Malpractice Issues in Radiology: Sedation and Analgesia in MR Imaging. AJR 2001; 177:
293–295.
34. Kaye RD, Sane SS, Towbin RB. Pediatric Intervention: An Update Part I. State of the Art JVIR 2000;
22 11:683–697.
35. Mason KP, Zurakowski D, Karian VE, et al. Sedatives used in pediatric imaging: comparison of iv pento-
barbital with iv pentobarbital with midazolam added. AJR 2001; 177: 427–430.
36. Rooks VJ, Chung T, Connor L, et al. Comparison of Oral Pentobarbital Sodium (Nembutal) and Oral
Chloral Hydrate for edation of Infants During Radiologic Imaging: Preliminary Results. AJR 2003; 180:
1125–1128.
37. Tellier Ph, Mason KP, et al. Infant sedation for MR imaging and CT: oral versus intravenous pentobarbi-
tal. Radiology 2004; 233: 723-728.
38. Frush DP,Bisset GS, Hall SC. Pediatric sedation in radiology: The practice of safe sleep. AJR
1996;167:1381-1387.
39. *** Anesthesia with MRI http://www.csmc.edu/pf_14438.html
40. *** Anesthesia for MRI in pediatric patients PAC list November 2006 RE http://metrohealthanesthesia.
com/edu/ped/pedsAnesMRI.doc
Anexa 1.
Anexa
Obiecte 1
úi dispozitive interzise în zona III úi IV a IRM
Obiecte şi dispozitive interzise în zona III şi IV a IRM
Obiecte asupra persoanelor (personal medical sau pacienĠi) (exemple)
- stetoscop, stilou/pix/creion cu piesă metalică, portofel, ceas, agrafe de păr,
Obiecte
ecuson,asupra
telefonpersoanelor
mobil, pager,(personal
carte demedical sau pacienţi) (exemple)
credit, baterii,etc.
- - stetoscop,
electrozi de monitorizare, pense,
stilou/pix/creion agrafe
cu piesă de fixare
metalică, a tuburilor
portofel, de dren,
ceas, agrafe deetc.
păr, ecuson,
Obiecte/dispozitive implantate
telefon mobil, pager, carte de(exemple)
credit, baterii,etc.
- clipuri chirurgicale, valve cardiace metalice, proteze metalice, pacemaker,
- electrozi de monitorizare, pense, agrafe de fixare a tuburilor de dren, etc.
defibrilator automat intern, implant cohlear, stimulator spinal, stimulatoare de
Obiecte/dispozitive
nervi, etc. implantate (exemple)
- - clipuri
tatuaje,chirurgicale, valve cardiace
piese de piercing, metalice, proteze metalice, pacemaker, defibrilator
proteze dentare
- corpi străini
automat metalici,
intern, etc.cohlear, stimulator spinal, stimulatoare de nervi, etc.
implant
- tatuaje, piese de piercing, proteze dentare
- corpi străini metalici, etc.
23

Anexa 2.
Anexa 2
Semnalizarea complianĠei la standardele de securitate în IRM
Semnalizarea complianţei la standardele de securitate în IRM