Prefata

Cu cativa ani in urma, familia noastra a pe-trecut ziua de 4 iulie pe malul unui lac din
apropiere. A fost un sfarsit de saptamana plin de focuri de artificii, hot-dog si soare. Dar
punctul culminant al celor trei zile l-a reprezentat cursa de parasailing. Despre ce e vorba:
legata de o ambarcatiune de mare viteza, parasuta inalta clientul ce se tine de funie pana la
120 -- sau pentru zece dolari in plus -- pana la 180 de metri in aer.

Zburand in viteza peste suprafata lacului, departe de zgomotul de jos, pasagerul nu face decat
sa se tina bine si sa se bucure de priveliste, lasand ambarcatiunea sa faca toata munca. Are de
ales? Pentru a ajunge la asemenea inaltime are nevoie de ajutor. Pentru a se mentine la
asemenea inaltime e nevoie de putere. Nimeni nu se poate inalta prin propriile puteri la un
asemenea nivel.

Aceasta este tema centrala a Noului Testament. Nu ne putem mantui singuri si nici nu ne
putem mentine singuri acest statut. Aceasta este lucrarea harului lui Dumnezeu. Si aceasta
este tema cartii de fata. Ii sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru ca in ultimii ani a folosit-o
pentru a vorbi multora. Nu cu mult timp in urma am primit o scrisoare de la un prieten
crestin care fusese plecat in Europa pentru a-si vizita fratele aflat pe patul de moarte. Cei doi
nu reusisera niciodata sa stabileasca o legatura la nivel spiritual. Prietenul meu ii trimisese
fratelui sau prin posta un exemplar al acestei carti. Cand a ajuns la patul fratelui sau,
moartea batea deja la usa. Dar la capataiul lui era cartea. Muribundul a facut un gest spre ea
si i-a spus fratelui sau: "Acum inteleg." Si a zambit.

O, cat de mare e harul lui Dumnezeu!

In timp ce o priveam pe una din fiicele mele zburand in inalt prinsa de parasuta, ma
gandeam: Nu e aceasta o ilustratie perfecta a harului? Iat-o cum se avanta si sta. Aceste doua
cuvinte, "avanta" si "sta", rareori sunt folosite in aceeasi propozitie. Mai ales daca tema e una
religioasa. Tindem sa facem altfel de asocieri: se avanta si munceste, se avanta si se
straduieste, se avanta si lupta. Dar se avanta si sta?

Se intampla. Se intampla atunci cand lasi ambarcatiunea sa faca toata munca. Se intampla
cand Il lasi pe Dumnezeu sa faca toata munca.

Se intampla cand traiesti in mana harului.

Introducere

Singurul lucru care ma califica sa scriu o carte despre har este imbracamintea pe care o port.
Sa ma explic.

Multi ani am avut un costum elegant, format din haina, pantaloni si chiar si o palarie. Ma
consideram tare spilcuit in aceasta tinuta si eram sigur ca si altii erau de acord cu mine.

Pantalonii erau croiti din panza faptelor mele bune, din materialul rezistent al lucrarilor
infaptuite si al proiectelor finalizate. Niste studii ici, niste predici colo. Multi m-au
complimentat pentru pantalonii mei si marturisesc ca in public aveam tendinta sa ii trag in
sus, ca oamenii sa-i observe.

Haina era la fel de impresionanta. Era tesuta din convingerile mele. In fiecare zi ma
imbracam cu sentimente profunde de fervoare religioasa. Emotiile mele erau puternice. Atat
de puternice, incat de multe ori am fost rugat sa imi prezint haina de zel in adunari publice,
pentru a-i inspira pe altii. Desigur, acceptam bucuros invitatia.

Cu aceste ocazii imi prezentam si palaria, tichia impanata a cunoasterii. Croita cu propriile
mele maini din materialul opiniilor personale, o purtam cu mandrie.

Cu siguranta Dumnezeu e impresionat de hainele mele, gandeam deseori. Uneori intram

tantos in prezenta Lui, ca sa ma poata complimenta pentru tinuta pe care mi-o croisem.
Niciodata insa nu a spus nimic. Desigur, tacerea Lui inseamna admiratie, cautam sa ma
conving.

Dar garderoba mea a inceput sa aiba de suferit. Materialul pantalonilor s-a subtiat. Faptele
mele bune au inceput sa se desfaca la cusaturi. Am inceput sa las mai multe lucruri nefacute
decat facute, iar putinele lucruri pe care le faceam nu erau o pricina de lauda.

Nici o problema, mi-am spus. Voi munci mai mult.

Dar munca aceasta s-a dovedit a fi o problema. Haina convingerilor mele era gaurita.
Determinarea imi era jerpelita. Un vant rece ma lovea in piept. Ridicam mainile sa-mi indes
palaria pe cap, dar ramaneam cu borurile rupte in maini.
Intr-un rastimp de cateva luni garderoba autoindreptatirii mele s-a destramat. Am trecut de
la straiele de gentleman ingrijit la zdrentele de cersetor. De teama ca Dumnezeu Se va mania
la vederea zdrentelor, am facut tot ce am putut ca sa le peticesc si sa-mi acopar greselile. Dar
panza era atat de roasa, iar vantul atat de taios. Am renuntat. M-am intors la Dumnezeu.
(Unde altundeva as fi putut merge?)

Intr-o dupa-amiaza geroasa de joi am pasit in prezenta Lui -- cautand nu aplauze, ci caldura.
Rugaciunea mea a fost firava.

"Ma simt gol."

"Esti gol. Si inca de multa vreme."

Nu am sa uit niciodata ce a facut apoi. "Am sa-ti dau ceva", mi-a zis. A indepartat cu blandete
ultimele petice de imbracaminte si apoi a luat o roba, o roba regala, haina propriei Lui
bunatati. Mi-a pus-o pe umeri, iar cuvintele Lui pentru mine au fost atat de blande. "Fiul
Meu, acum esti imbracat cu Cristos" (vezi Galateni 3:27).

Desi cantasem imnul acesta de mii de ori, abia atunci l-am inteles:

Invesmantat doar in neprihanirea Lui,

Fara vina pot sta inaintea tronului.

Am senzatia ca unii dintre voi stiti la ce ma refer. Porti si tu haine croite de mana ta. Ti-ai
cusut singur vesmintele si iti etalezi faptele religioase… dar deja ai observat o ruptura in
tesatura. Inainte de a incepe sa te peticesti, as vrea sa-ti impartasesc cateva ganduri despre
cea mai mare descoperire a vietii mele: harul lui Dumnezeu.

Strategia mea este sa petrecem un timp colindand muntii Epistolei lui Pavel catre romani. O
epistola ce se adreseaza celor care cred ca se pot descurca singuri, Romani prezinta conditia
jalnica a celor care aleg sa se imbrace in haine facute de propriile maini, in contrast cu cei
care accepta cu bucurie roba harului. Romani este cel mai maret tratat despre har scris
vreodata. Vei vedea ca aerul este proaspat, iar vederea clara.
Martin Luther spunea despre Romani ca este "principala parte a Noului Testament si… cu
adevarat cea mai pura Evanghelie". Dumnezeu a folosit-o pentru a schimba viata (si
garderoba) lui Luther, John Wesley, John Calvin, William Tyndale, Augustin si a altor
milioane de oameni.

Am toate motivele sa cred ca va face acelasi lucru si pentru tine.

-- Max Lucado
Ziua Comemorarii, 1996