Mortul vessel

Baudelaire

Intr-un tarim de seve si de moluste plin

Imi voi sapa eu insumi, cit mai adinc, o groapa,
In care miine osul batrin sa mi-l alin,
Dormind intru uitare ca un rechin in apa.

Urasc si testamente si lespezi de mormint.

Decit sa cer multimii tristetea si regretul,
Cu mult mai bine corbii ii voi pofti pe rind,
Sa-mi curete de carnuri, flaminzi, intreg scheletul.

O! viermi, tovarasi fara de vaz si de auz,

Un mort voios si liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii si filozofi ai sortii,

Cutreierati-mi lesul cu hamesite guri

Si spuneti-mi voi: oare, mai sint cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic si mort printre toti mortii?

Muza bolnavă
Charles-Pierre Baudelaire

In zori, de-abia trezita, tu suferi, sora draga,

Infricosata inca de ce vazusi in vis,
De piept cu nebunia si spaima, noaptea-ntreaga,
Muncita pe-ntuneric, ca-ntr-un mormant inchis.

Cu ce fel de vedenii si aratari colinda

Faptura ta usoara taramul adormit?
A fost un gol de neguri cu aburi de oglinda,
Si parca visul noptii in el te-a pravalit.

As vrea ca sanatatea mirosului taranii

Sa-ti umple de dogoare si-nsufletire sanii,
Si crestinescu sange sa-ti galgaie-n calcai.

Cu sunetele multe din graiul vechi, as zice,

Imparechiate-n ghiersul lui Febus, cel dintai,
Si-ntr-al lui Pan, stapanul belsugului de spice.

Havuzul
Charles-Pierre Baudelaire
Ti-s ochii osteniti, iubita!
Închide-i, si pe-adâncul pat
Ramâi culcata, toropita,
Cum desfatarea te-a lasat.
Havuzul murmura afara
Zi, noapte, si-mprumuta glas
Iubirii care-n asta seara
M-a prins în dulcele-i extaz.

Clarul snop defoaie

Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.

Asa si duhul tau, vapaie

De patimase fulgerari,
Cutezator o cale-si taie
Spre vaste si vrajite zari.
Apoi, astâmparata unda,
Ca un izvor care-a scazut
În inima mi se cufunda
Pe povârnisul nevazut.

Clarul snop defoaie

Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.

O, tu, care-mi rasai divina

În noapte, dulce mi-e-n auz
Sa simt, la sânu-ti, cum suspina
Eterna soapta din havuz!
Fosniri de arbori, noapte, bura
Ce suna, luna ce colinzi,
Melancolia voastra pura
Încheaga dragostei oglinzi.

Clarul snop defoaie

Mii de flori,
Phoebe le înmoaie
În culori,
Lacrimi ca o ploaie -
Stropi sonori.

Litanii catre Satan

Charles-Pierre Baudelaire
O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,

Şi care, — nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,

Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul

Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,

Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,

Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tăramuri cu ispite,

In care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale

Unde, in mari adancuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mana genuna panditoare,

Cand somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care in mod magic mlădii bătrane oase,

Cand e zobit beţivul tarziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,

Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel marşav

Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti in ochii fecioarelor crescand

Poftirea spre amorul de trupul lor flămand,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,

La spanzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie

Goniţi din raiul veşnic, in neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Vinul amanţilor
Charles-Pierre_Baudelaire

În astă zi văzduhul este splendid!

Fără zăbală, frîu sau pinten,
Să mergem în galop pe vin
Spre-un cer feeric şi divin!

Precum doi îngeri coborîţi

Pe creasta norului, desculţi,
În dimineaţa de cristal
Urmăm al amăgirii val!

Pe-aripa vîntului isteţ,

De armonie legănaţi,
Într-un delir îngemănat,

Surioară, vom pluti semeţ

Şi vom fugi fără cădere
Spre raiul visurilor mele!

Groază placută
Charles-Pierre Baudelaire

Din acest vânăt cer ciudat,

"Plin, ca şi soarta-ţi, de blesteme,
Ce gânduri, om destrăbălat,
Coboară-n tine să te cheme?"

-Iubind tot ce-i întunecat,

Greu de-aşezat în loc şi vreme,
Eu ca Ovidiu alungat
Din raiul Romei, nu voi geme.

Cer sfâşiat, plin de ruine,

Mândria-mi se-oglindeşte-n tine!
Ţi-s norii dricuri care-n ele

Duc toate visurile mele

Şi în lumina-ţi prind să joace
Luciri din Iad, şi Iadu-mi place.