In opera Toiagul pastoriei de Ion Druta, autorul descrie viata unui singuratic si trist pastor ce-si are radacinile

bine infipte in pamantul stramosesc si se trag e dintr-un neam ne pastori cinstiti si destepti. Deoarece era inalt si voinic, puternic si iscusit in toate, isi construise o cas uta ciobaneasca pe varful dealului in satucul in care a ajuns. Era tacut si tris t, iar la intrebarile satenilor despre viata sa gasea doar cuvantul bine . Precum e ra respectat si cinstit in acel sat, astfel era si invidiat pentru faptul ca ave a multe oi, ceea ce evident a fost o inventie a satenilor, caci bietul om avea d oar acea hrana spirituala pe care si-o crea cantand in noptile de vara la fluier , indrumand si povatuind lumea satului atunci cand cobora in vale la petrecerile ei. Invidia consatenilor a fost cauza care i-a pricinuit sarmanului pastor o viata g rea. Pe vremurile impozitelor oamenii i-au scris ciobanului o avere mare pentru care trebuia sa plateasca, iar lipsa de surse a cauzat deportarea ciobanului pe pamanturile reci ale Siberiei, unde acesta a fost supus la munci grele. Insa si acest obstacol pastorul l-a depasit. El a revenit in tara si sat, stabilindu-se cu traiul pe un alt deal, caci casa i -a fost daramata si pamantul luat. Starea rea a sanatatii dupa chinurile din Sib eria a influentat asupra lui. Era slabit si sleit de puteri, iar frigurile ierni i au provocat o boala de care nu a putut scapa. Satul s-a incumetat sa-l inmormanteze. A vrut sa-i depuna si un monument la morm ant, insa nu a adunat surse si locul a ramas asa parasit si uitat de toti. Iar i ntr-o zi de primavara friguroasa, cand inca nu se dezmortise bine tarana, sateni i au observat ca pe locul mormantului acestui pastor a aparut un covoras verde d e iarba deasa. Toti se minunau. Insa nimeni nu si-a dat seama ca acel cioban far a oi le-a fost ca un inger pazitor si un adevarat indrumator.