Cuvant inainte

Intamplarea de-a fi poet oarecum (ce si ce, zic oltenii) am primit-o fara gesticulatie retorica si fara, macar, tentatia de a-mi confectiona poza avantajoasa de rigoare. Am primit-o, mai degraba, ca pe-o pedeapsa blanda, asa cum accepta (accepta) tanarul taran datoria de-a rascoli, prin anotimpuri si zile, sfoara de mosie si explicatia mangaiere-dojana a parintilor : ,,Ei, daca nu i-a placut cartea ! . Cartea trebuia sa-mi placa mai ales aceasta, la care am ostenit un sfert de veac o, Doamne ! - si, cum era musai sa fie una singura, am inceput-o de mai multe ori, fara a termina-o niciodata. Din superstitie. Acum, imanenta unei editii definitive m-a speriat. Cum? Va trebui sa ma si recitesc, atent la virgule si litere sarite, dupa ce m-am rescris si descris, atent numai la o voce interioara, care nu m-a lasat sa dorm si-a ragusit in mine, spunandu-mi si spunandu-ma si parandu-ma lumii si mie? Cuibar de spaime, obsesii, trairi sedimentate iar dau de voi ! Mai ales stari si nestari de suflet, de spirit, de destin. Scrisul e, la urma urmei, si o poveste de instrainare ; marturisindu-te, te lasi in urma. Instrainarea de noi insine, care se produce zi de zi, devine, pe spatii largi, intimitate si scriind ca sa scap de mine, acum m-am recitit ca sa ma regasesc. Uimirea mea de la primul volum se mentine : Ce poate interesa si pe altii in acest jurnal aproape intimist ? Nu e cazul sa-mi explic aici poeziile asta ar mai lipsi ! Arte poetice am publicat de-a lungul timpului, starnit de imprejurari. (Postfata la Tineretea lui Don Quijote, din 1968, ma reprezinta inca.) As putea sa spun povestea fiecarei poezii dar ar fi prea lung. Sunt aici primele volume, taiate ritmic din fasia unei raze de lumina, cu care m-am spalat pe ochi nu stiu cati ani si m-a vrajit cu acest fel de descantece, numite de mine poeme.