Sunteți pe pagina 1din 15

Placa de retea – este placa de extensie cu care un calculator poate realiza conectarea la o retea ,

adica conectarea la mai multe calculatoare sustinute de un server , reprezentand interfata fizica dintre cal-
culator si mediul de transmitere .
Rolul placii de retea este :
- de pregatire a datelor din calculator pentru a fi transmise prin cablul de retea ;
- controlarea fluxului de date intre calculator si cablul de retea ;
- receptionarea datelor sosite prin cablu si transformarea acestora in octeti pe care
unitatea centrala a calculatorului ii poate intelege .

Exemple de placi de retea :


- Ethernet este cea mai raspandita placa de retea si a fost dezvoltata initial de Xerox cu ca-
pabiliutatea de a transfera pana la 100 Mbps .Pentru un transfer mai mare de atat exista placa Fast Ether-
net (aprox. 100 Mbps ) sau Gb Ethernet acre deservesc serverele marilor companii ;
- Token ring este cel de al doilea tip de placa de retea , si este folosita mai ales intr-o retea
de tip stea sau cerc .
Pregatirea datelor :
Inainte ca datele sa fie transmise in retea , placa de retea trebuie sa le converteasca din forma in
care ele sunt intelese de calculator , intr-o forma sub care aceste pot circula prin cablul de retea.
Datele circula in calculator de-alungul unor circuite , numite magistrale . Acestea constau din mai
multe cai alaturate , prin care datele pot circula in paralel , grupate . Pe cablul de retea , datele trebuie sa
circule intr-un singur sir de biti ( transmisie seriala) .
Placa de retea preia datele care circula in paralel , sub forma de grup , si le restructureaza astfel in-
cat sa devina un flux serial de biti , ce va fi transportat prin cablul de retea . Acest lucru se realizeaza prin
transformarea semnalelor digitale din calculator in semnale electrice sau optice care pot parcurge cabluri-
le de retea .
Componenta care realizeaza aceasta functie este transceiverul .
In afara de transformarea datelor , placa de retea trebuie sa-si notifice pozitia , sau adresa catre
restul retelei , pentru a putea fi diferentiata de celelalte placi din retea . Adresele de retea sunt codificate in
cipurile placii de retea .
Transmiterea datelor :
Inainte ca placa de retea emitatoare sa transmita date in retea , ea poarta un dialog electronic cu
placa de retea receptoare , pentru a se pune de acord asupea urmatorilor parametrii :
a) dimensiunea maxima a grupurilor de date ce vor fi transmise ;
b) volumul de date transmise fara a se astepta confirmarea ;
c) intervalul de timp dintre blocurile de date ;
2.
d) intervalul de timp pana la transmitera confirmarii ;
e) capacitatea memoriei tampon , pentru a se evita depasirea acesteia ;
f) viteza transmisiei de date .
Fiecare placa semnaleaza celeilalte proprii parametri , precum si acceptarea sau adaptarea la para-
metrii celeilalte placi . Cand toate detaliile comunicarii sunt puse la punct , cele doua placi incep sa trans-
mita si sa receptioneze date .
Putem imparti o placa de retea in doua mari componente : o parte care se ocupa de traficul pe ca-
blul de retea si pe care o vom numi tranceiver si o parte care asigura intrefata cu bus-ul calculatorului si
care este interfata cu calculatorul .
- tranceiverul primeste de la intrefata pachetele de date codate pe care le amplifica si verifi-
ca daca apar sau nu coliziuni pe cablu in timpul transmisiei conform CSMA .
- CSMA este un protocol de transmisie al nivelului legaturii de date implementat aici pen-
tru a asigura o viteza mai mare de rejectare a pachetelor incomplete . Amplificarea semnalului trebuie sa
fie suficient de puternica astfel incat chiar si in cel mai defavorabil caz cand avem un segment intreg (500
m) ocupat (100 de statii) toate statiile sa primeasca un semnal suficient de puternic si in acelasi timp sa nu
fie atat de puternic incat statiile apropiate sa sesizeze ca a aparut o coliziune ( se considera coliziune cand
nivelul semnalului in cablu depaseste o referinta care este reglabila cu componente externe).
- o alta problema a tranceiverelor este impedanta pe care o prezinta conectorului si care
daca depaseste limitele standardului va afecta forma semnalului si deci vor apare receptii eronate putan-
du-se ajunge la deteriorarea inregului trafic de retea .
Transmiterea datelor in retea :
Datele fac parte din fisiere de dimensiuni mari . Retelele insa nu ar putea functiona daca fiecare
calculator ar plasa pe cablu la un moment dat o cantitate mare de date . In primul rand , transmiterea in
bloc a unor cantitati mari de date stranguleaza (blocheaza) reteaua , impiedicand interactiune si comuni-
catiile rapide , din cauza unui calculator care „inunda” cablul cu date . In al doilea rand , daca apar erori
in transmisie , sarcina de tratare a erorii se simplifica , trebuind retransmise mai putine date , daca blocu-
rile mari de date sunt mai intai formate in pachete mai mici .
Pentru ca mai multi utilizatori sa poata transmite simultan informatii in retea , datele trebuie frag-
mentate in unitati mai mici si mai usor de manevrat .Aceste unitati sunt numite pachete sau cadre . Pache-
tele reprezinta unitatea de baza a comunicatiilor in retea.
Daca datele sunt fragmentate in pachete , transmisiile individuale vor fi accelerate si fiecare calcu-
lator din retea va avea mai multe ocazii de a transmite si receptiona date .
La calculatorul tinta (destinatar) , pachetele sunt preluate si reasamblate in ordinea corespunza-
toare pentru a readuce datele la fforma initiala.

Dispunerea fizica in spatiu a calculatoarelor , cablurilor si a celorlate componente care alca-tuiesc


reteaua se numeste topologie de retea .
Topologia unei retele afecteaza direct pereformantele acesteia . Alegerea unei topologii in
detrimentul alteia influenteaza :
- tipul d echipament necesar ;
- caracterisitcile echipamentului ;
- extinderea ulterioara a retelei ;
- modul in care este administrata reteaua .
Exista trei topologii standard principale de retea :
- Magistrala ( BUS ) : topologie in care calculatoarele sunt legate la rand , de-a lungul
unui singur cablu ;
- Stea (Star) : topologie in care calculatoarele sunt conectate prin segmente de cablu la
un dispozitiv central , numit concentrator (hub) ;
- Inel (Ring) : topologie in care calculatoarele sunt legate printr-un cablu care formeaza
o bucla inchisa.
Topologia Magistrala (BUS) :
Este cea mai simpla si mai utilizata metoda de conectare calculatoarelor in retea .
Consta dintr-un singur cablu (blackbone , trunck –segment , trunchi , coloana) , care conecteaza
toate calculatoarele din retea pe o singura linie .
3.
Calculatoarele dintr-o retea cu topologie de magistrala comunica adresand datele unui anumit cal-
culator si transmitandu-le prin cablu sub forma de semnale electronice.

Un semnal transmis de un calculator se raspandeste pe toata coloana si ajunge la toate calculatoa-


rele aproape instantaneu . Desi semnalele electronice sunt transmise tuturor calculatoarelor conectate , in-
formatia este acceptata doar de calculatorul acruia ii este adresat semnalul ( a carui adresa este codificata
in semnalul transmis) . La un moment dat , un singur calculator poate transmite mesaje . Din aceasta cau-
za performantele retelei depinde de numarul de calculatoare tasate la ma-gistrala . Cu cat sunt mai multe
calculatoare conectate cu atat mai multe dintre ele vor astepta sa plaseze date pe magistrala , si deci reteua
va fi mai lenta .

Mgistrala este o topologie pasiva . Calculatoarele legate la o magistrala receptioneaza datele care
sunt transmise in retea. Dac un calculator se defecteaza , el nu afecteaza restul retelei . Deoarece datele
sau semnalele electronice sunt transmise in intreaga retea acestea vor parcurge cablul de la un capat la al-
tul.
Daca semnalului i s-ar pemite sa se deplaseze fara intrerupere , el ar continua sa se reflecte inainte
si inapoi de-a lungul cablului , impiedicand celelalte calculatoare sa transmita semnale . Din acest motiv ,
semnalul trebuie oprit dupa ce a ajuns la adresa de destinatie .
Pentru a opri reflectarea semnalului , la fiecare capat al cablului este plasata o componenta numita
terminator , care are rolul de a absorbi semnalele libere .

Topologia stea ( STAR ) :


In topologia stea , calculatoarele sunt conectate prin segmente de cablu la o componenta centrala ,
numita concentrator ( hub ).Semnalele sunt transmise de la calculatorul emitator , prin intermediul con-
centratorului , la toate calculatoarele din retea . Aceasta topologie isi are originea in perioada de inceput a
informaticii ,cand toate calculatoarele dintr-o institutie erau conectate la un calculator central (mainframe)
Daca un calculator , sau cablu care il conecteaza la concentrator se defecteaza numai calculatorul
respectiv este in imposibilitate de a transmite sau receptiona date in retea , restul retelei va continua sa
functioneze normal . Daca insa se defecteaza concentratorul , cade intrega retea .
Majoritatea concentratoarelor sunt active , in sensul ca regenereaza si transmit semnale , la fel ca
receptoarele . Pentru ca intre 8 si 12 porturi pentru conectarea calculatoarelor din retea , concentratoarele
se mai numesc repetoare multiport. Pentru a functiona ,concentratoarele active trebuie alimentate cu ener-
gie electrica .
Anumite tipuri de concentratoare sunt pasive , de exemplu panourile de cablare sau blocurile de
conectare.Ele actioneaza doar ca puncte de conectare , fara sa amplifice sau sa regenereze semnalul , care
trece prin concentrator nemodificat .
Concentratoarele pasive nu au nevoie de energie electrica pentru a functiona .
Concentratoarele moderne , la care se pot conecta diferite tipuri de cabluri , se mai numesc con-
centratoare hibride .
O retea poate fi extina prin conectarea mai multor concentratoare .

4.
Topologia inel ( RING ) :
Topolgia inel conecteaza calculatoarele printr-un cablu in forma de bucla . Nu exista capete libere.
Semnalul parcurge bucla intr-o singura directie , trecand pe la fiecare calculator .Spre deosebire de topo-
logia magistrala , care este pasiva , aici fiecare calculator actioneaza ca un repetor , amplificand semnalul
si transmitandu-l la calculatorul urmator. Deoarece semnalul traverseaza fiecare calculator defectarea
unuia dintre ele afecteaza intreaga retea.Una dintre metodele de transmitere a datelor intr-o retea cu topo-
logie inel este trnsferul jetonului . Jetonul este transferat de la un calculator la altul , pana cand ajunge la
un calculator care are date de transmis. Calculatorul emitator modifica jetonul , adauga datelor o adresa
electronica si transmite jetonul mai departe. Datele trec de la un calculator la altul , pana ajung la calcula-
torul a carui adresa corespunde cu cea a datelor transmise. Calculatorul receptor returneaza un mesaj ca-
tre calculatorul emitator , notificand faprul ca datele au fost receptionate . Dupa verificare , calculatorul
emitator genereaza un nou jeton , pe care il lanseaza in retea . Aceasta metoda pare lenta , insa in realitate
jetonul circula cu o viteza apropiata de cea a luminii . Un jeton poate inconjura un inel cu diametrul de
200 m de aproximativ 10000 de ori pe secunda .
In prezent , majoritatea topologiilor sunt combinatii de magistrala , stea si inel . In cadrul topolo-
giei magistrala – stea , exista mai multe retele cu topologie stea , conectate prin intermediul unor trun-
chiuri lineare de tip magistrala.Daca un calculator se defecteaza , acest lucru nu va afecta restul retelei ,
celelalte calculatoare vor putea sa comunice in continuare . Daca se defecteaza un concentrator , toate
calculatoarele conectate la concentratorul respectiv vor fi incapabile sa mai comunice.
Topologia inel – stea , numita si inel cablat in stea , este asemanatoare cu topologia magistrala –
stea . Ambele includ un concentrator , care contine de fapt inelul , respectiv magistrala . Concentratoarele
din topologia inel-stea sunt conectate prin concentratorul principal intr-o topologie stea .

Intocmit
Barulescu Cristina
Facultatea de Tehnologia Prelucrarii Petrolului
Specializarea : Inginerie Chimica
Universitatea de Petrol si Gaze Ploiesti
Placă de reţea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare


Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Placă
Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică de reţea
pagina”.

O placă de reţea, numită şi adapter de reţea sau placă cu interfaţă de


reţea, este o piesă electronică proiectată petru a permite calculatoarelor să
se conecteze la o reţea de calculatoare. Termenul corespunzător în
engleză este Network Interface Card (NIC). Placa este de obicei
opţională; când este instalată într-un computer ea permite accesul fizic la
resursele reţelei. Reţeaua permite utilizatorilor de a crea conexiuni cu alţi Producători cunoscuţi
utilizatori, în principiu pe două căi: prin cablu fizic, sau printr-o
tehnologie radio fără fir de tip wireless. • Realtec Semiconductor
• Intel
Fiecare placă de reţea poartă un identificator unic propriu, care îi permite
să fie adresată şi regăsită chiar în reţelele de întindere globală maximă. • Novell

3.1.1 Cartela de retea


NIC nu are un simbol standardizat pe care sa îl putem folosi atunci cînd discutam despre retele.
Dar chiar si în aceasta situatie, cînd pe o diagrama care prezinta topologia unei retele vedeti un
punct, atunci proiectantul a vrut sa descrie o NIC sau o interfata ce actioneaza ca parte a unei NIC.
Fizic, cartela de retea este o placa cu circuite imprimate, placa ce se monteaza într-un slot de
extensie de pe placa de baza. În cazul lap-top-urilor cartela de retea se numeste PCMCIA card sau
mai nou PC card.
Cartelele de retea sînt considerate dispozitive de nivel 2, deoarece fiecare din cartelele
produse în lume are un cod unic, numit Media Acces Control (MAC) adress. Prin intermediul lor,
calculatorul controleaza accesul la mediul fizic de transmisie a datelor.
16
Uneori, cartelele de retea sînt dotate cu dispozitiv numit transceiver(trasnmiter/receiver),
dispozitiv care converteste un anumit tip de semnal electr ic în alt tip sau chiar în semnal optic. În
acest caz, transceiver -ul este considerat un dispozitiv de nivel 1 deoarece menirea sa este de a
converti bitii dintr-o forma în alta, neavind nimic de a face cu informatiile necesare celorlalte
protocoale.

REŢELE DE CALCULATOARE
CONECTAREA CALCULATORULUI
~N RE}EAUA LOCAL|
Pentru ca un PC s\ fie inclus `ntr-o re]ea local\ (LAN), bazat\ pe suita de protocoale
TCP/IP, sunt necesari urm\torii pa[i:
1. instalarea pl\cii de re]ea;
2. instalarea driverului aferent NIC;
3. conectarea fizic\ la LAN;
4. configurarea pl\cii de re]ea;
5. instalarea unui program pentru acces la Internet (browser).
~n prealabil, este recomandabil s\ se cunoasc\ cunoasc\ resursele generale ale
sistemului.
Aplica]ia 1.
Deduce]i caracteristicile generale ale PC-ului (procesor, HDD, memorie
RAM, frecven]\ de lucru, sistem de operare).
1. INSTALAREA PL|CII DE RE}EA
Pentru ca un calculator s\ poat\ fi conectat `ntr-o re]ea, este necesar un echipament de
comunica]ie cu re]eaua.
~n func]ie de tipul re]elei locale la care se va realiza conexiunea, se alege placa de
re]ea corespunz\toare standardului (Ethernet, Fast Ethernet, Token Ring etc).
Placa de re]ea se conecteaz\ la portul fizic specificat `n documenta]ie (ISA, PCI, USB
etc).
Aplica]ia 2.
Se instaleaz\ o plac\ de re]ea 10/100 Fast Ethernet pe un port (de
exemplu, PCI) al calculatorului.
2. INSTALAREA DRIVERULUI AFERENT NIC
Pentru controlul prin software al NIC este necesar\ instalarea unui driver, fie cel dat de
firma produc\toare, de pe disketa sau CD-ul care `nso]e[te cartela, fie unul compatibil
din arhivele sistemului de operare (de exemplu, Windows). Este posibil ca sistemul s\
recunoasc\ apari]ia unei noi componente hardware (PnP) [i s\ caute automat driverul cel
mai potrivit.
7 Îndrumar de laborator .
Pentru func]ionarea optim\ a sistemului este recomandat\ instalarea unor drivere
`mbun\t\]ite (up-date).
Aplica]ia 3.
Se observ\ dac\ sistemul recunoa[te automat placa de re]ea. ~n caz
contrar, se instaleaz\ driverul aferent acesteia.
Se determin\ caracteristicile noii componente hardware.
3. CONECTAREA FIZIC| LA LAN
Presupun=nd c\ `nc\perea este deja cablat\, adic\ exist\ un cablu de leg\tur\ spre LAN cu
conector adecvat (de exemplu, RJ45), se conecteaz\ PC-ul `n re]ea.
Aplica]ia 4.
Se introduce conectorul RJ45 `n portul pl\cii de re]ea [i se verific\
aprinderea LED-ului de control al leg\turii PC-ului cu re]eaua.
4. CONFIGURAREA PL|CII DE RE}EA
Configurarea PC-ului pentru realizarea conexiunii software `n LAN implic\:
- alegerea protocolului de comunica]ie (ex. TCP/IP);
- alocarea unei adrese IP pl\cii de re]ea;
- stabilirea numelui hostului, a domeniului [i a serverului.
Aplica]ia 5.
~n meniul Control Panel/Network, se introduc:
- numele sta]iei;
- numele domeniului Internet;
- tipul de client `n re]ea;
- numele protocolului de re]ea
Stabili]i `n submeniul Propriet\]i al protocolului de re]ea urm\toarele:
- adresa IP a sta]iei; cum se atribuie ?
- masca de re]ea;
- default gateway;
- adresa serverului DNS (op]iunea DNS activat\);
- adresa serverului WINS (dac\ op]iunea WINS este activ\).
8 REŢELE DE CALCULATOARE

Placa de reţea

Placa de reţea este un circuit electronic ce permite comunicarea între calculator şi


reţea. Se montează, de obicei, într-un slot de pe placa de bază a calculatorului şi furnizează
interfaţa de conexiune cu reţeaua. Tipul plăcii de reţea trebuie să corespundă cu mediul şi
protocolul folosite în reţea.
Placa de reţea comunică cu reţeaua printr-o conexiune serială şi cu calculatorul
printr-o conexiune paralelă.
Exemple de protocoale: Ethernet, Token ring, FDDI.
Tipuri de medii de comunicaţie: twisted-pair, coaxial , wireless, fibră optică.
Se verific\ leg\tura cu re]eaua (vezi Network Neighbourhood).
Suplimentar, se ruleaz\ Winipcfg.exe sau Ipconfig.exe din DOS Command Prompt [i se verific\
set\rile f\cute. ~n submeniul Control Panel / System / Device Manager, deduce]i
caracteristicile adaptorului de re]ea (Network Adapter).
Nota]i informa]iile de mai sus `n Tabelul 1.
Tabel 1. Configurarea sta]iei pentru conectarea la re]ea Numele staţiei
Numele domeniului
Tipul clientului de reţea
Tipul plăcii de reţea
Producător NIC
Driver NIC (versiune, dată, fişier)
Protocoale de reţea
Alte componente de reţea
Adresa IP a staţiei
Mască de reţea
Adresa MAC a plăcii de reţea
Default Gateway
Server DHCP
Server DNS (activ/inactiv; adres\ IP)
Server WINS (activ/inactiv; adres\ IP)

Laborator 2
1. Dispozitive aflate în reţea (continuare)
1.1. Placa de reţea
Placa de reţea1 reprezintă dispozitivul care permite transmiterea de informaţie spre şi dinspre o reţea
locală. Ea este o placă pe care se află circuite integrate; se instalează pe placa de bază a calculatorului,
folosind un slot de extensie (pentru arhitecturile actuale, slot PCI2, ISA3 sau CNR4). Exemplu: placă Ethernet
(cele mai răspândite), placă TokenRing sau FDDI 5 (pentru reţea pe cablu optic), în funcţie de topologia fizică a
reţelei.
Placa de reţea comunică cu reţeaua în mod serial (biţii se transmit unul câte unul), iar cu calculatorul
în mod paralel (mai mulţi biţi simultan). Pentru funcţionarea fiecărei plăci este nevoie de asignarea unui IRQ 6,
prin intermediul căruia un periferic poate informa UCP de apariţia unui eveniment. Pentru comunicare este
necesară şi asignarea unei adrese de I/O - o locaţie de memorie folosită pentru transferul de informaţie
spre/dinspre placa de reţea.
Alegerea unei plăci de reţea este o decizie care se bazează pe trei aspecte:
1. tipul de reţea la care se va face conexiunea (Ethernet, TokenRing, FDDI)
2. tipul de conector disponibil în calculator (ISA, PCI, CNR)
3. tipul de conector pentru mediul de transmisie folosit (de exemplu pentru reţele Ethernet se poate
folosi cablu coaxial subţire – conector BNC sau cablu UTP/STP – conector RJ45)
În figura de mai jos este prezentată o placă de reţea la care se poate conecta un cablu de tip Twisted
Pair, folosind o mufă RJ-45.

1
NIC (Network Interface Card), LAN Adapter, Network Adapter
2
Industry Standard Architecture – o magistrală lentă, ce permite conectarea de plăci de extensie; din ce în ce mai rar întâlnite
3
Peripheral Component Interconnect – magistrală pe 32 de biţi, relativ rapidă, utilizată şi în arhitecturi diferite de cele de tip
PC
4
Communications and Networking Riser – conector dedicat pentru comunicare pe reţea, dar în general specific anumitor plăci
de bază
5
Fiber Distributed Data Interface
6
Interrupt Request Line Page 2
Figura 1. Placă de reţea
Pentru calculatoarele portabile se foloseşte un slot de extensie numit PCMCIA; funcţional, ele sunt
echivalente cu sloturile ISA/PCI din sistemele desktop. La aceste sloturi se ataşează plăci de reţea de
dimensiunea unor cărţi de credit. De asemenea proliferează dispozitive care permit conectarea fără fir la reţele.
Placa de reţea este un dispozitiv aflat la nivelul 2 al modelului OSI (legătură de date), deoarece fiecare
are ataşată o adresă unică – adresă MAC (Media Access Control). Adresa de MAC are 48 de biţi lungime:
primii 24 de biţi corespund producătorului plăcii de reţea, restul de 24 sunt asignaţi de către producător pentru
fiecare placă produsă. Această adresă este folosită pentru semnalarea sursei şi a destinaţiei unui mesaj într-o
reţea (pe lângă adresa IP). O placă de reţea recepţionează toate frame-urile care se transmit pe reţea (cu
condiţia să nu se facă filtrare prin switch sau bridge); prin compararea adresei destinaţie cu propria adresă,
poate să decidă luarea în considerare a frame-ului (şi trecerea lui la nivel superior) sau ignorare (în cazul în
care nu i se adresează). Mai trebuie spus că un astfel de dispozitiv poate fi setat in mod “de promiscuitate”,
astfel încât să ia în considerare (să transmită nivelelor superioare) şi a frame-urilor care nu îi sunt adresate.

1.2. Transceiver
În unele cazuri, tipul de conector de care prezent pe o interfaţă este diferit de tipul conector cerut
pentru mediul folosit. De exemplu, un router are un conector de tip AUI (Attachement Unit Interface), dar
cablurile folosite sunt UTP. În acest caz este necesară folosirea unui aşa-numit transceiver
(transmiter/receiver), care transformă semnalul într-unul care poate fi folosit pe cablul UTP. Un transceiver
poate fi folosit atât pentru transformarea tipului de interfaţă, cât şi pentru transformarea tipului de semnal (de
exemplu converteşte din semnal de tip optic în semnal electric). De obicei transformă o interfaţă AUI către
una RJ-45, coaxial sau de fibră optică. Pe o reţea 10BASE5 (cablu coaxial gros) se foloseşte un cablu scurt
care să conecteze AUI de un transceiver de pe cablul principal.
Page 3
Figura 2 Transceiver AUI - RJ45

1.3. Repetor
Pentru orice mediu de transmisie este valabil faptul că puterea unui semnal trimis se atenuează o dată
cu distanţa parcursă. De exemplu, pentru cablul UTP Cat 5 distanţa maximă admisă este de 100m, dincolo de
această lungime nu se mai garantează funcţionarea corectă. Pentru a permite includerea calculatoarelor aflate
la distanţe mai mari este necesară folosirea unui dispozitiv care să refacă semnalul. Este în mod evident o
componentă activă a reţelei (consumă curent electric pentru a putea reface semnalul). Într-o reţea Ethernet
10BASE-T cu lăţimea de bandă de 10Mbps, se aplică aşa- numita regulă “5-4-3-2-1”: se pot folosi maxim
cinci segmente continue de cablu, interconectate prin patru repetoare, maxim trei dintre aceste segmente
putând fi populate cu calculatoare, două segmente fiind libere; ca rezultat se obţine un singur domeniu de
coliziune (vezi mai jos).
Motivul pentru care nu este indicată încălcarea acestor indicaţii este simplu: peste aceste dimensiuni
apare fenomenul de “coliziune întârziată”, atunci când o coliziune este semnalată după transmiterea primilor
64 de biţi; în acest caz placa de reţea nu va mai retransmite cadrul distrus de coliziune.

1.4. Hub
Hub-ul este un repetor multiport: semnalul recepţionat pe unul din porturi este refăcut şi transmis pe
toate celelate porturi, fără discernământ. Dacă două calculatoare se decid să transmită în acelaşi timp, va
apărea o coliziune în interiorul lui şi datele respective vor fi corupte; acest fapt va fi resimţit de către toate
dispozitivele conectate la hub. Întrucât are de a face doar cu componenta fizică a semnalului, este un
dispozitiv de nivel 1 (fizic).
Hub-urile sunt de 3 feluri:
• Pasive: servec ca puncte de realizare a unei conexiuni. Nu îmbunătăţesc sau schimbă semnalul în
nici un fel. Nu necesită energie electrică pentru alimentare.
• Active – necesită alimentare externă pentru a reface semnalul (au funcţia de amplificator).
• Inteligente – hub-uri active care include un microprocesor cu abilităţi de diagnoză. Utile în
situaţii în care apar probleme.
Page 4
Figura 3 Hub

1.5. Bridge7
Bridge-ul are două porturi prin care se conectează la două cabluri de reţea. Diferenţa între un bridge şi
un repetor este că el ajunge să îşi construiască în timp o tabelă de rutare cu adresele MAC ale dispozitivelor
aflate în reţea, precum şi cu porturile corespunzătoare.
Un bridge operează după următoarea politică, atunci când primeşte un pachet:
• Dacă destinaţia se află de aceeaşi parte cu sursa, atunci nu va transmite mai departe frame-ul,
acţiune numită filtrare
• Dacă destinaţia se află în alt segment decât sursa, atunci va lăsa pachetul să treacă – înaintarea
frame-ului.
• Dacă nu se află în nici una din situaţiile de mai sus, atunci va transmite mai departe pachetul –
flooding.
Pentru a putea înţelege utilitatea bridge-urilor în raport cu hub-urile, introducem conceptul de
domeniu de coliziune. Un domeniu de coliziune apare atunci când mai multe dispozitive împart acelaşi mediu
de transmisie. Un repetor sau un hub măresc domeniile de coliziune, deoarece ele retransmit semnalul produs
de un dispozitiv. În cazul în care un domeniu de coliziune este prea mare (conţine prea multe dispozitive
ataşate) comunicarea se îngreuneză. Mărirea numărului de domenii de coliziune se numeşte segmentare şi se
poate realiza prin intermediul unui bridge sau switch. Acestea realizează filtrarea traficului, astfel încât
calculatoarele aflate într-un domeniu de coliziune să poată comunica între ele nestânjenite de activitatea de pe
alte domenii de coliziune. Una din abilităţile pe care trebuie să le deprindă un adminstrator de reţea este
determinarea domeniilor de coliziune şi micşorarea dimensiunilor lor.
Un bridge va afla (după o anumită perioadă, după ce mai multe pachete de la calculatoarele de pe reţea
ajung la el) în care parte se află un dispozitiv de reţea. În urma acestei învăţări, un mesaj transmis în reţea de
către un dispozitiv către un alt dispozitiv aflat de aceeaşi parte a bridge-ului nu este transmis mai departe în
momentul în care ajunge la bridge, întrucât pe baza tabelei interne acesta determină că o transmitere mai
departe este inutilă. Ca atare, traficul se reduce substanţial. S-a ajuns astfel la o segmentare a reţelei,
obţinându-se două segmente de reţea. Comunicaţia de pe fiecare segment nu afectează celălalt segment.
Trebuie menţionat faptul că un mesaj de tip broadcast (mesaj adresat tuturor dispozitivelor de pe reţea) este
totuşi transmis mai departe. În cazul în care acest mesaj este trimis în mod repetat, bridge-ul este ineficient
(pachetul se transmite pe toate segmentele de reţea); acest fenomen este numit broadcast storm şi duce la
gâtuirea reţelei.
7
Tradus: punte, dar mai rar folosit Page 5
Are nevoie de energie pentru a putea funcţiona (este o componentă activă); deoarece se foloseşte de
adresele MAC, este un dispozitiv de nivel 2. Este din ce în ce mai rar folosit, în favoarea switch-ului.

Figura 4 Segmentarea indusă de un bridge

1.6. Switch8
Switch-ul este un bridge multiport. Este mai eficient decât un bridge, permite desfăşurarea de
conversaţii între perechi de calculatoare folosind aproape întreaga capacitate a lăţimii de bandă. De asemenea
el trimite mesajele de tip broadcast pe toate porturile, motiv pentru care este ineficient în cazul în care se
transmit în mod masiv mesaje de broadcast (broadcast storm). Este un dispozitiv activ de nivel 2. De remarcat
că un switch combină cele mai bune calităţi ale unui hub şi ale unui bridge: concentrarea (structura multiport)
şi filtrarea.
De cele mai multe ori, un switch conţine memorie utilizată pentru stocarea frame-urilor sosite, în
cazul în care pe aceleaşi porturi se doreşte transmiterea mai multor frame-uri. Dacă coada se umple, atunci
frame-urile care sosesc în continuare vor fi pierdute. Coada de aşteptare poate sa fie:
• globală (pentru toate porturile de pe switch), caz destul de ineficient, deoarece dacă în coadă avem un
frame pentru portul 1 şi unul pentru portul 2, transmiterea lor se va face în ordinea 1, 2, când de fapt
acest lucru s-ar putea face în paralel
• asociată fiecărui port, caz în care nu apar întîrzieri de transmitere datorate activităţii pe alte porturi.
8
Tradus: comutator, dar mai rar folosit Page 6
Figura 5 Cisco 2900 Series Switch
Figura 6 Segmentare indusă de un bridge
Figura 7 Comunicarea pe perechi ca rezultat al folosirii unui switch, comparată cu utilizarea unui hub. Page 7
1.7. Router
Un router este un sistem de calcul care are ca scop legarea unor reţele între ele. Rutarea se face pe
baza adreselor de tip IP, motiv pentru care el se află la nivelul 3 (network - reţea) al modelului OSI. Pentru a
putea trimite eficient un pachet de date către destinaţie, este nevoie să cunoască “topologia” reţelei de
comunicaţie. Acest lucru este realizat prin intermediul protocoalelor de rutare (routing protocol – a nu se
confunda cu routed protocols=protocoalele rutabile=protocoale prin intermediul cărora comunicaţia se poate
face mai departe de o reţea locală). Routerele schimbă permanent între ele informaţii despre topologia reţelei.
Sunt dispozitive care dispun de sistem de operare propriu, prin intermediul căruia pot fi configurate; dispun de
algoritmi prin care se ajunge la construirea unei tabele de rutare în memoria internă.

Figura 8. Router - interfeţe

2. Cablarea LAN-ului
Fiecare mediu de reţea are propriile avantaje şi dezavantaje. Comparaţiile între diferitele variante iau
în calcul: distanţa maximă pentru care nu este nevoie de folosirea unui repetor, costul, uşurinţa de instalare,
susceptibilitatea la inteferenţe. În cele ce urmează ne vom referi la Ethernet, cea mai utilizată tehnologie de
LAN, precizată de specificaţiile IEEE 802.3. Menţionăm că aceste specificaţii sunt au suferit diferite extinderi:
802.3u (Fast Ethernet = 100Mbps), 802.3z (Gigabit Ethernet over Fiber = 1000 Mbps pe fibra optică), 802.3ab
(Gigabit Ethernet over UTP = 1000 Mbps pe cablu UTP). La ora actuală sunt folosite pe larg topologiile
Ethernet, Fast Ethernet pentru end-useri, pe când Gigabit Ethernet se foloseşte pentru a efectua comunicarea
între servere.
Standardele sunt seturi de reguli sau proceduri care sunt fie larg folosite, fie oficial specificate şi care
servesc ca model de referinţă. Aceste standarde sunt date de către organizaţii şi comisii guvernamentale. În
domeniul reţelelor de calculatoare, următoarele grupuri au stabilit standarde: IEEE 9, UL10, EIA11, TIA12.
Ultimele două
9
Institute of Electrical and Electronics Engineers
10
Underwriters Laboratories
11
Electronic Industries Alliance
12
Telecommunications Industry Association Page 8
organizaţii unite au un impact mare asupra domeniului. Pe lângă aceste standarde, se aplică şi cele
locale referitoare la construcţii, siguranţă, prevenirea incendiilor.
Dintre toate organizaţiile menţionate, la ora actuală EIA/TIA are cel mai puternic impact asupra
standardelor mediului de reţea pentru (Fast) Ethernet, prin standardul EIA/TIA 568.
Tabelul de mai jos conţine detaliile pentru diferite implementări Ethernet:
Mediu Lungime maximă Topologie Conector
cablu continuu
10BASE2 Cablu coaxial 185m Magistrală BNC
subţire de 50 de
ohmi
10BASE5 Cablu coaxial 500m Magistrală AUI
gros de 50 de (Attachement
ohmi Unit Interface)
10BASE-T EIA/TIA cat 100m Stea RJ-45
3,4,5 UTP (2
perechi)
100BASE-TX EIA/TIA cat 5 100m Stea RJ-45
UTP, 2 perechi
100BASE-FX 62.5/125 μ fibră 400m Stea ST sau SC
multimode
1000BASE-CX STP 25m Stea RJ-45
1000BASE-T EIA/TIA cat. 5 100m Stea RJ-45
UTP, 4 perechi
1000BASE-SX 62.5/50 μ fibra 275m pt 62.5μ Stea SC
multimode 550m pt 50μ
1000BASE-LX 62.5/50 μ 440m 62.5μ Stea SC
multimod sau 550m 50μ
9μ single mode 3-10 Km single
mode

O placă de reţea, numită şi adaptor de reţea sau placă cu interfaţă de reţea, este o piesă electronică proiectată petru a permite
calculatoarelor să se conecteze la o reţea de calculatoare. Termenul corespunzător în engleză este Network Interface Card (NIC).
Placa este de
obicei opţională; când este instalată într-un computer ea permite accesul fizic la resursele reţelei. Reţeaua permite utilizatorilor de a
crea conexiuni cu alţi utilizatori, în principiu pe două căi: prin cablu fizic, sau printr-o tehnologie radio fără fir de tip wireless. În prezent
reţelele wireless încep să se dezvolte pe zi ce trece, aşa că plăcile de reţea simple nu or să mai fie foarte folosite.
Fiecare placă de reţea poartă un identificator unic propriu, numit şi MAC, care îi permite să fie adresată şi regăsită chiar în reţelele de
întindere globală maximă.