Sunteți pe pagina 1din 53

Controlul infiltrațiilor prin lucrările de barare

Stadiul actual privind măsurile de control al infiltrațiilor

Raport de cercetare numărul 1

Doctorand : ing. GAFTOI Daniel Andrei

Profesor îndrumător : Prof. Univ. Dr. Ing. STEMATIU Dan

București

2010

Cuprins

1. Detecția și monitorizarea infiltrațiilor

4

1.1

Măsurători de presiuni interstițiale și niveluri piezometrice

4

1.2

Măsurători de debite

4

1.3

Metode geofizice

5

1.3.1 Metoda Georadar (Ground Penetrating Radar)

5

1.3.2 Sonarul

7

1.4 Vehicule operate de la distanță

8

1.5 Detecție termică

9

 

1.5.1

Sondarea Temperaturii

9

1.5.2

Rețele de fibre optice

11

1.5.3

Termografia cu infraroșu

11

1.6

Măsurători de rezistivitate

13

1.7

Trasori pentru determinarea căilor de infiltrare

13

1.8

Observații vizuale

14

2. Controlul Infiltrațiilor

15

2.1

Controlul infiltrațiilor prin barajele de umpluturi

16

2.1.1

”Flat slopes without drains” – taluzuri cu pantă lentă fară drenaj

16

2.1.2

Zonarea barajelor

16

2.1.3

Prevederea de drenuri/filtre

18

2.2

Controlul infiltrațiilor prin fundațiile barajelor

19

2.2.1 Caracteristici ale terenurilor de fundare

20

2.2.2 Sisteme de etanșare în profunzime

21

2.2.3 Sisteme de drenaj

32

2.2.4 Avantradiere

32

2.3

Filtre inverse

33

2.3.1

Cerințe funcționale

33

2.3.2

Condiții de curgere ce acționează asupra filtrelor

34

2.3.3

Concepul filtrelor

35

2.3.4

Tipuri de filtre – critice și necritice

35

2.3.6 Punerea în operă a filtrelor 42 2.4 Materiale Geosintetice 46 2.4.1 Geotextile 46 2.4.2

2.3.6 Punerea în operă a filtrelor

42

2.4 Materiale Geosintetice

46

2.4.1 Geotextile

46

2.4.2 Geomembrane

49

2.4.3 Geocompozite

51

46 2.4.2 Geomembrane 49 2.4.3 Geocompozite 51 Stadiul actual privind măsurile de control al
46 2.4.2 Geomembrane 49 2.4.3 Geocompozite 51 Stadiul actual privind măsurile de control al

1. DETECȚIA ȘI MONITORIZAREA INFILTRAȚIILOR

Există mai mulți factori care, în urma monitorizării, pot conduce la concluzii referitoare la infiltrarea apei prin baraj sau prin fundație și aceștia sunt :

creșterea debitelor infiltrate

transportul de material fin de către apa infiltrată

creșterea presiunii interstițiale

apariția de zone umede în aval de baraj

anomalii de temperatură

proprietățile fizice și chimice ale apei

Monitorizarea și măsurătorile se pot realiza prin diferite metode – de la cele mai simple (tradiționale) care implică măsurarea directă a curbei de depresie, a presiunii interstițiale și a debitelor infiltrate până la cele mai complexe care implică folosirea metodelor geofizice. Totuși, cea mai comună și mai ușoară monitorizare se bazează pe observațiile vizuale.

1.1 MĂSURĂTORI DE PRESIUNI INTERSTIȚIALE ȘI NIVELURI PIEZOMETRICE

În cazul barajelor din umpluturi este foarte important controlul evoluției presiunilor interstițiale (în special în nucleu și în terenul de fundare). Aceste presiuni nu trebuie să depășească valorile admisibile prognozate la proiectare.

Măsurătorile se realizează cu ajutorul celulelor de presiune pneumatice, hidraulice sau electrice și/sau al piezometrelor cu manometre. Controlul poate fi îmbunătățit prin creșterea numărului profilelor de măsurători precum și a numărului de celule de presiune din fiecare profil.

Pentru stabilirea poziției curbei de depresie în corpul barajului se folosesc măsurători ale nivelului apei în foraje piezometrice deschise cu ajutorul unei sonde calibrate sau cu senzori de presiune. Dacă aceste foraje sunt realizate în terenuri permeabile măsurătorile prezintă siguranță și durabilitate dar, în cazul în care amplasarea lor se face în terenuri foarte puțin permeabile apar defazaje mari între variațiile de nivel din lac și variația nivelurilor piezometrice.

1.2 MĂSURĂTORI DE DEBITE

Pentru măsurarea debitelor infiltrate se folosește un sistem de colectare al acestora (canal, dren) prevăzut cu dispozitive de măsurare a nivelului apei sau cu deversoare. În general un astfel de sistem colectează apele infiltrate prin întregul baraj dar, printr-o îndesire a secțiunilor de monitorizare se pot măsura debite parțiale, corespunzătoare unor zone predefinite. Astfel se pot localiza zonele în care infiltrațiile sunt mai importante. În cazul folosirii deversoarelor pentru determinarea debitelor, apariția de sedimente în amonte de acestea poate reprezenta apariția fenomenelor de eroziune internă.

1.3 M ETODE GEOFIZICE Metodele geofizice, aplicate frecvent în domeniul geologiei inginerești, pot fi utilizate

1.3 METODE GEOFIZICE

Metodele geofizice, aplicate frecvent în domeniul geologiei inginerești, pot fi utilizate și pentru inspectarea internă a structurilor hidrotehnice de retenție sau a digurilor. Astfel se pot detecta eventualele anomalii sau elemente particulare (eterogenități și discontinuități, goluri și cavități, fisuri și crăpături, căi preferențiale de infiltrații etc.). Aceste metode, bazate pe propagarea undelor mecanice sau electromagnetice prin corpul barajelor, au avantajul de a fi nedistructive și permit determinarea facilă a unora dintre caracteristicile interne ale materialelor (Stematiu, Ionescu și Abdulamit 2010).

Sunt măsurate unele proprietăți fizice ale materialelor (conductivitate, magnetism, modul de elasticitate, temperatură etc.). Dintre metodele geosizice se pot menționa :

reflexia și refracția seismică

georadarul (GPR)

tomografia cu ultrasunete

relevee în infraroșu

sonarul

1.3.1 METODA GEORADAR (GROUND PENETRATING RADAR)

Metoda Georadar (GPR) este o tehnică nedistructivă bazată pe principiul propagării undelor radar (electromagnetice) în soluri, roci sau orice alte medii de investigație. Aceasta se aplică pentru definirea structurilor ce prezintă caracteristici electrice (conductivitate și permeabilitate) constante în raport cu mediul înconjurător.

Cu ajutorul unei antene plasate la suprafața mediului studiat sunt emise unde radar de foarte scurtă durată (cuprinse între 1 – 15 ns) în banda de frecvențe 10 – 2500 MHz. Acestea, propagându-se în mediu, sunt refrectate sau difractate de către interferențele care limitează structurile cu caracteristici electrice constante și sunt remise spre suprafață unde sunt captate și înregistrate în funcție de timp.

Măsurătorile pot fi realizate de-a lungul profilelor continuu sau punct cu punct utilizând următoarele metode:

reflexiei

transparenței

sondajului vertical

Fig. 1 – Schemele de măsurare a trei metode de bază în georadar

Schemele de măsurare a trei metode de bază în georadar Stadiul actual privind măsurile de control
Schemele de măsurare a trei metode de bază în georadar Stadiul actual privind măsurile de control
Schemele de măsurare a trei metode de bază în georadar Stadiul actual privind măsurile de control
Emiterea semnalelor radar se poate realiza pe diferite frecvențe. Frecvențele înalte permit o rezoluție ridicată

Emiterea semnalelor radar se poate realiza pe diferite frecvențe. Frecvențele înalte permit o rezoluție ridicată în detrimentul adâncimii de investigație, în timp ce frecvențele joase permit creșterea adâncimii de investigare dar rezoluția scade. Prin rezoluție se înțelege dimensiunea minimă a unui detaliu observabil.

f (MHz)

2500

1000

500

200

100

50

25

10

h

0,5

1

5

10

15

20

30

50

Adâncimea de investigare depinde și de natura terenurilor prospectate ale căror caracteristici de absorbție a undelor radar sunt variabile. În general, formațiunile bune conducătoare de electricitate (argilele) produc o absorbție ridicată și limitează penetrarea undelor radar. În continuare se prezintă câteva exemple de terenuri și adâncimea până la care acestea pot fi investigate:

soluri și formațiuni argiloase – câțiva metri

rocă stâncoasă fracturată normal – 15 40 m

rocă stâncoasă masivă – 40 150 m

sare pură, gheață, calcare și granite masive – până la 300 m.

Domeniile de aplicație ale metodei sunt foarte diverse: geologie inginerească (determinarea structurilor geologice, a faliilor, a limitelor reper în masivele de rocă etc.), hidrogeologie și hidrologie (cartarea pânzie de apă freatică), construcții și inginerie civilă, arheologie, protecția mediului etc.

În cadrul inspecției construcțiilor hidrotehnice se pot detecta eroziuni ale nucleelor de argilă, goluri în corpul barajelor, fisuri, nivelul curbei de depresie.

Ca dezavantaje ale metodei se pot evidenția adâncimea redusă de penetrare a undelor radar pentru terenurile cu conductivitate electrică ridicată, interpretarea dificilă a rezultatelor de către personal fără experiență și alegerea unui compromis între adâncimea și calitatea investigațiilor.

Pentru exemplificare, în figura 2 sunt prezentate câteva exemple de zone afânate și goluri detectate cu ajutorul georadarului în diferite amplasamente.

Fig.2 – Exemple măsurători georadar
Fig.2 – Exemple măsurători georadar
amplasamente. Fig.2 – Exemple măsurători georadar Stadiul actual privind măsurile de control al
amplasamente. Fig.2 – Exemple măsurători georadar Stadiul actual privind măsurile de control al
1.3.2 S ONARUL O aplicație importantă a sistemelor tip son ar o contituie monitorizarea pâlniilor

1.3.2 SONARUL

O aplicație importantă a sistemelor tip sonar o contituie monitorizarea pâlniilor de eroziune asociate infiltrațiilor prin paramentul amonte al barajelor. Astfel, sistemul sonar a fost aplicat pentru a realiza batimetria peramentului amonte al unui baraj de pământ din Canada care manifesta semne de îmbătrânire prin apariția unor pâlnii de eroziune cauzate de infiltrațiile prin parament (figura 3). Sonarul a monitorizat cu succes dezvoltarea unor noi curenți de infiltrație la baza pâlniilor de eroziune existente, ușoara creștere în dimensiune a acestor pâlnii precum și dezvoltarea unora complet noi.

a acest or pâlnii precum și dezvoltarea unora complet noi. Fig.3 – Pâlnii de eroziune detectate

Fig.3 Pâlnii de eroziune detectate cu ajutorul sonarului

Sonarul realizează un profil prin emiterea unei serii de unde radar ultra-înguste, cu un unghi de min. 0,3 grade între fascicule. Capul radar este fixat de o tijă rigidă din aluminiu și poate fi coborât până în dreptul unei zone de interes, poziția fiind înregistrată cu stația totală și cu măsurători topo-geodezice. Sistemul este prezentat în figura 4. Întreaga instalație poate fi purtată pe o platformă plutitoare sau pe o barcă.

fi purtată pe o platformă plutitoare sau pe o barcă. Fig. 4 – Schema sistemului sonar

Fig. 4 Schema sistemului sonar

sau pe o barcă. Fig. 4 – Schema sistemului sonar Stadiul actual privind măsurile de control
sau pe o barcă. Fig. 4 – Schema sistemului sonar Stadiul actual privind măsurile de control
Utilizarea senzorului de corecție a abateri lor unghiulare permite incrementarea cu precizie a unghiurilor de

Utilizarea senzorului de corecție a abaterilor unghiulare permite incrementarea cu precizie a unghiurilor de emitere a undei (0,3 grade). Diametrul zonei de scanare depinde de adâncimea apei dar, de regulă, are

pulsuri pe undă. După

finalizarea unui set de profiluri, sistemul se repoziționează și procesul se repetă. După scanare, a cărei

rezoluție este de cca 1 cm, se realizează corectarea datelor.

Acest sistem a fost dezvoltat în Canada, el fiind o soluție mai ieftină, mai simplă și mai accesibilă de tip sonar decât utilizarea sonarului multi-semnal de calitate ultra-înaltă ce permite producerea de imagini 3D ale cuvetei lacului.

cca 80 m. Pentru fiecare set de profile verticale sunt emise cca 14000

20000

1.4 VEHICULE OPERATE DE LA DISTANȚĂ

Inspectarea zonelor submersate cu ajutorul vehiculelor operate de la distanță (ROV) are mai multe avantaje față de utilizarea scafandrilor :

nu există riscuri asupra factorului uman datorate condițiilor specifice din vecinătatea constrcțiilor aferente barajului și a vizibilității scazute la adâncimi mari;

se înlătură problema calificării tehnice necesare scafandrilor pentru evaluarea situației investigate;

ROV-ul poate ajunge în zone considerate periculoase pentru scafadru și, de asemenea, poate atinge adâncimi ridicate, greu accesibile omului.

costul investigației se reduce deoarece investigarea cu scafandrii implică costuri ridicate.

Cu ajutorul ROV-urilor se pot detecta defecțiuni în corpul structurii și/sau în fundația acesteia: fisuri, crăpături, deplasări relative, tasări, degradări, eroziuni, prăbușiri, starea pereelor și a etanșărilor etc.

Un ROV poate fie echipat cu o serie de camere de luat vederi de mare rezoluție, capabile să creeze relevee detaliate ale zonelor inspectate, care pot fi studiate ulterior de un personal calificat.

Din punct de vedere constructiv ROV-ul este compus dintr-o incintă etanșă unde se află camerele de luat vedere, senzorii (de presiune, de temperatură), o busolă magnetică pentru orientarea echipamentului, surse de iluminare etc. Pe această incintă sunt motate motoarele care îi confera robotului 5 grade de libertate:

avans (X), mișcare laterală (Y), mișcare pe vrticală (Z), rotire după axa Y și rotire după axa Z. Alimentarea cu energie, transferul de date, comunicarea între vehicul și modulul de operare de la distanță sunt realizate cu ajutorul unui ”cordon ombilical”. În figura 5 este prezentat un ROV-ul URIS.

ombilical”. În figura 5 este prezentat un ROV-ul URIS. Fig. 5 – ROV-ul URIS Stadiul actual
ombilical”. În figura 5 este prezentat un ROV-ul URIS. Fig. 5 – ROV-ul URIS Stadiul actual

Fig. 5 ROV-ul URIS

5 este prezentat un ROV-ul URIS. Fig. 5 – ROV-ul URIS Stadiul actual privind măsurile de
5 este prezentat un ROV-ul URIS. Fig. 5 – ROV-ul URIS Stadiul actual privind măsurile de
1.5 D ETECȚIE TERMICĂ Principiul metodei se bazează pe faptul că t emperatura din corpul

1.5 DETECȚIE TERMICĂ

Principiul metodei se bazează pe faptul că temperatura din corpul uni baraj depinde în mare parte de temperatura aerului(a mediului) și de temperatura apei din lac. Valoarile acestor temperaturi au o variație sezonieră astfel încât și valorile temperaturilor din corpul barajului vor avea o variație sezonieră. Totuși, influența temperaturii aerului(mediului) este mai mică de 1 o C pentru adâncimi în corpul barajului ce depășesc 10 m astfel rezultând că aceasta poate fi neglijată.

Metoda de măsurare a temperaturilor din corpul barajelor pentru detectarea infiltrațiilor este folosită încă din 1950. Temperatura apei din lac acționează ca un trasor natural în timpul curgerii și crează anomalii ale temperaturii ce pot fi detectate și localizate.

În interpretarea măsurătorilor se plecă de la faptul că variațiile sezoniere ale temperaturii apei produc, prin apele infiltrate, variații sezoniere de temperatură în corpul barajului. O valoare constantă a temperaturii din baraj este un semn al unui curent moderat de infiltrație, în timp ce variațiile sezoniere mai mari reprezintă un semn al unor infiltrații importante. În plus, creșteri ale variațiilor sezoniere de temperatură și scurtări ale intervalelor de timp în care temperatura corpului barajului tinde către temperatura apei indică o amplificare a infiltrațiilor.

Variația sezonieră de temperatură este proporțională cu debitul infiltrat și cu distanța de la suprafața de contact cu apa din lac la punctul de măsurare.

Pentru detecția temperaturii se pot folosi mai multe metode :

Măsuratea temperaturii în foraje executate în corpul barajului (sondarea temperaturii). Se pot folosi forajele piezometrice existente dar se por realiza și altele noi pentru îndesirea rețelei. Totuși, realizarea altor foraje noi trebuie evitată deoarece crează discontinuități în corpul barajelor.

Măsurarea continua a temperaturii cu ajutorul rețelelor de fibre oprice montate în corpul barajului (în timpul execuției), în spatele elementelor de etanșare (atât în timpul execuției cât și după reparații) sau la baza taluzului aval.

Detecția diferențelor de temperatură la suprafața terenului cu ajutorul termografiei cu infrarosu.

1.5.1 SONDAREA TEMPERATURII

Această metodă a fost dezvoltată și patentată de GTC (o echipă de geofizicieni și hidrogeologi din Germania specializați în detectarea termică a infiltrațiilor) și cu ajutorul ei se pote măsura temperatura umpluturii până la adâncimi de cca 30 m. Măsurarea temperaturilor se realizează cu ajutorul unor ”lanțuri” de senzori introduși în foraje de diametre mici. După o periadă de stabilizare se efectuează citirile de temperatură la diferite adâncimi.

În următoarele figuri sunt prezentate câteva exemple unde s-au folosit măsurătorile de temperatură și câteva concluzii referitoare la situația întâlnită (după GTC):

referitoare la situația întâlnită (după GTC) : Stadiul actual privind măsurile de control al
referitoare la situația întâlnită (după GTC) : Stadiul actual privind măsurile de control al
1. În primul exemplu este prezentat caz ul unui baraj de pământ de 6 m

1. În primul exemplu este prezentat cazul unui baraj de pământ de 6 m înălțime. Scopul măsurătorilor a fost de a detecta sursa infiltrațiilor (nucleul sau fundația barajului). În figura 6, partea stângă, se observă ca ambele contribuie la infiltrarea apei. Pentru a evidenția zonele periculoase s-a recurs la afișarea diferențelor de temperatură cauzate de infiltrații (figura 6, partea dreaptă) prin scăderea valorii medii dintr-o zonă neafectată din valorile înregistrate.

dintr - o zonă neafectată din valorile înregistrate. Fig. 6 – Rezultate ale măsurătorilor de temperatură

Fig. 6 – Rezultate ale măsurătorilor de temperatură pentru un baraj de 6 m

2. Un al doilea exemplu prezintă situația unui baraj de 9 m înălțime, prevăzut la fața amonte cu un pereu impermeabil. Pereul a fost penetrat de apă în diferite puncte iar măsurătorile au avut ca scop determinarea adâncimii unde viteza apei infiltrate este maximă. În perioada măsurătorilor temperatura apei a fost de 2.8 o C și, urmărind figura 7, se observă ca cea mai importantă anomalie se regăsește în zona Km 2,5 la aproximativ 3 m adâncime, aceasta fiind caracterizată de cea mai mare viteză de infiltrație.

caracterizată de cea mai mare viteză de infiltrație. Fig. 7 – Rezultate ale măsurătorilor de temperatură

Fig. 7 – Rezultate ale măsurătorilor de temperatură pentru un baraj de 9 m

3. Ultimul exemplu prezintă situația unui baraj de umpluturi unde nu s-au detectat curgeri importante prin corpul barajului, ci doar prin ecranul de etanșare (zona de culoare mai închisă).

prin ecranul de etanșare (zona de culoare mai închisă). Stadiul actual privind măsurile de control al
prin ecranul de etanșare (zona de culoare mai închisă). Stadiul actual privind măsurile de control al
Fig. 8 – Detecția unei curgeri prin ecranul de etanșare 1.5.2 R EȚELE DE FIBRE
Fig. 8 – Detecția unei curgeri prin ecranul de etanșare 1.5.2 R EȚELE DE FIBRE

Fig. 8 – Detecția unei curgeri prin ecranul de etanșare

1.5.2 REȚELE DE FIBRE OPTICE

În activitatea de supraveghere a barajelor fibra optică a utilizări multiple printre care se numără și utilizarea ca dispozitiv prin care este posibilă măsurarea temperaturii în diverse puncte în lungul unei fibre optice înglobate în materialul barajului sau al fundației acestuia. Acest lucru este posibil deoarece frecvența spectrală a luminii difuzate depinde de temperatură (moleculele de siliciu ale fibrei sunt stimulate de temperatură). O aplicație importantă a aestui sistem este detectarea căilor preferențiale de infiltrație în digurile și barajele de pământ, prin instalarea unor rețele extinse de cabluri din fibră optică în corpul acestora.

Avantajele acestei metode sunt că permit o monitorizare continuă pe perioade lungi de timp și dau o viziune globală a fenomenelor dar și detalii locale ale zonelor inspectate.

Pentru monitorizare infiltrațiilor prin coprul barajelor, rețelele de fibră optică se pot monta:

în sistemul de drenaj al barajului (pentru barajele noi)

la piciorul taluzului aval (pentru barajele existente)

în spatele pereului (atât pentru barajele noi cât și pentru cele existente).

În cazul în care se dorește monitorizarea infiltrațiilor prin terenul de fundare, rețelele de fibre optice se amplasează, de regulă, în aval de elementul de etanșare sau la interfața dintre terenul de fundare și umplutură.

1.5.3 TERMOGRAFIA CU INFRAROȘU

În principiu termografia se utilizează pentru a studia variațiile de temperatură pe desfășurata unor suprafețe continue. Schimbări sau abateri ale structurii interne a construcției generează, de regulă, variații ale temperaturii la suprafața acesteia. Metoda permite depistarea unor căi preferențiale de pierdere de căldură prin infiltrațiile de apă aflată la altă temperatură decât corpul construcției. Rezultatul investigațiilor nu este cantitativ (flux termic, debit infiltrat, etc.) dar deschide drumul unui set de investigații suplimentare pentru a determina amploarea fenomenelor. (Stematiu, Ionescu, Abdulamit,

2010).

fenomenelor . (Stematiu, Ionescu, Abdulamit, 2010). Stadiul actual privind măsurile de control al
fenomenelor . (Stematiu, Ionescu, Abdulamit, 2010). Stadiul actual privind măsurile de control al
Ca tehnică, o cameră foto în infraroșu măsoară și înregistrează radiația infraroșu a unui obiect.

Ca tehnică, o cameră foto în infraroșu măsoară și înregistrează radiația infraroșu a unui obiect. Faptul că radiația este dependentă de temperatură face posibilă determinarea temperaturii corpului, afișată pe cameră în mod direct. Pentru a măsura cu acuratețe temperatura este necesară decelarea efectelor celorlalte surse de radiație.

Termografia cu infraroșu este utilă pentru depistarea infiltrațiilor emergente la paramentul aval. În prima etapă se utilizează măsurători de teren care dau distribuția temperaturii pe suprafața paramentului în zone cunoscute ca având un comportament normal. Se obține astfel măsurătoarea de referință. În măsurătorile ulterioare, realizate pe toată extinderea paramentului aval, se pot depista eventualele anomalii de la această stare de referință. Condiția de bază este ca măsurătorile de investigare să fie realizate în aceleași condiții cu măsurătoarea de referință. Abaterile constatate sunt cuantificate ca suprafață și ca diferență de temperatură. Cele două mărimi semnalează extinderea anomaliei din structura barajului și gravitatea acesteia, dată prin diferența de temperatură. Devierile de la imaginea de referință semnalează o defecțiune de impermeabilizare și/sau drenaj.

Această metodă a fost folosită pentru investigarea stării paramentului aval al barajului de steril minier al iazului de decantare Herpedia și pentru detectarea înălțimii de izvorâre a apelor infiltrate la barajul Ostrovul Mic.

Figura 9 prezintă rezultatele termografiei cu infraroșu pentru barajul de steril minier al iazului de decantare Herperia. Primele seturi de imagini (cele de sus) prezintă versantul stâng care avea o comportare normală confirmată și de imaginile în infraroșu de culoare omogenă. Setul de imagini de jos prezintă situația paramentului din zona sufoziei iar pata de culoare mai închisă corespunde zonei afectate. Deși la inspecția vizuală prezența apei nu era sezizabilă, imaginile în infraroșu evidențiază condiția de saturare a paramentului prin prezența zonei cu temperatură locală mai scăzută datorate prezenței apei.

Temperaturi uniforme pe paramentul uscat

prezenței apei. Temperaturi uniforme pe paramentul uscat Modificarea culorilor în zona sufoziei Fig. 9 – Barajul

Modificarea culorilor în zona sufoziei

pe paramentul uscat Modificarea culorilor în zona sufoziei Fig. 9 – Barajul iazului de decantare Herpedia

Fig. 9 Barajul iazului de decantare Herpedia

sufoziei Fig. 9 – Barajul iazului de decantare Herpedia Stadiul actual privind măsurile de control al
sufoziei Fig. 9 – Barajul iazului de decantare Herpedia Stadiul actual privind măsurile de control al
În cazul barajului Ostrovul Mic termografia cu infraroșu a fost folosită pentru determinarea înălțimii de

În cazul barajului Ostrovul Mic termografia cu infraroșu a fost folosită pentru determinarea înălțimii de izvorâre a apei infiltrate. Astfel s-au realizat atât poze digitale cât și poze termice și, cu ajutorul persoanei martor, s-a determinat înălțimea de izvorâre.

1.6 MĂSURĂTORI DE REZISTIVITATE

Rezistivitatea solurilor depinde de proprietățile acestora: conținutul de argilă, porozitate și saturație dar și de proprietățile ape din pori: temperatură și concentrația totală de solide dizolvate (TDS) iar investigarea barajelor de umpluturi prin măsurători de rezistivitate pleacă de la acest fapt.

Având în vedere că atât temperatura apelor infiltrate cât și concentrația totală de solide dizolvate au o variație sezonieră rezultă că și rezistivitatea umpluturii va avea o variație sezonieră. Această variație poate fi importantă și nu se poate considera constantă.

Barajele de umpluturi cu performanțe normale prezintă proprietăți ale materialelor constante pe perioade lungi de timp. În aceste cazuri variația rezistivității este funcție doar de apele infiltrate. Totuși apariția eroziunii interne afectează și proprietățile umpluturii prin mărirea porozității și spălarea părții fine. Din păcate, creșterea porozității scade rezistivitatea în timp ce spălarea părții fine o crește, acest lucru făcând mai dificilă evaluarea infiltrațiilor.

Măsurătorile se realizează cu ajutorul unor electrozi montați la coronamentul barajului iar acestea sunt influențate de prezența obiectelor conducătoare de curent electric (tubaje metalice, cabluri etc.) în corpul barajelor. Totuși, având în vedere că scopul măsurătorilor este de a depista o variație a rezistivității, prezența acestor obiecte nu influențează măsurătorile.

Nu este recomandabil să se realizeze măsurători doar cu o singură ocazie și de la interpretarea rezultatelor să se tragă concluzii deoarece acestea pot fi greșite. Se recomandă ca măsurătorile de rezistivitate să reprezinte o formă de urmărire periodică a comportamentului barajelor.

1.7 TRASORI PENTRU DETERMINAREA CĂILOR DE INFILTRARE

Metoda se folosește pentru a determina căile și viteza de infiltrare. Metodologia constă în injectarea unor substanțe în corpul barajului (amonte de elementul de etanșare) și observarea punctelor din aval de baraj unde apa împreună cu acestea izvorăsc. Cunoscând punctul de pornire și cel de final se pot determina posibile căi de infiltrare.

În urma măsurării timpului necesar trasorului să izvorască în aval și a concentrației acestuia se pot aprecia zonele cu permeabilitate ridicată.

Se pot considera trasori naturali temperatura, rezistivitatea, chimia apei. Astfel se poate determina sursa izvoarelor din aval de baraj. Daca, în urma analizelor, apa de la aceste izvoare nu corespunde din punct de vedere chimic sau fizic cu apa din lac rezultă că sursa izvoarelor este alta, nu acumularea.

lac rezultă că sursa izvoarelor este alta, nu acumularea. Stadiul actual privind măsurile de control al
lac rezultă că sursa izvoarelor este alta, nu acumularea. Stadiul actual privind măsurile de control al
1.8 O BSERVAȚII VIZUALE Observațiile directe, realizate prin inspecții vizuale, au rolul de a semnala

1.8 OBSERVAȚII VIZUALE

Observațiile directe, realizate prin inspecții vizuale, au rolul de a semnala apariția unor fenomene necunoscute sau a unor fenomene adverse produse în zone care nu sunt prevăzute cu dispozitive de măsurare. Instabilitățile de versanți, umectările paramentului, izvoarele la baza versanților și alte fenomene nu pot fi depistate de sistemul de măsurători. Observațiile repetate au rolul de a constata evoluția fenomenelor (antrenări de material în zonele cu infiltrații concentrate, instabilități locale cu extindere spre amonte etc.).

Infiltraţiile cu aspect de apă tulbure indică transportul de particule din terenul de fundare şi poate fi rezultatul eroziunii interne. Eroziune internă poate fi însoţită de apă tulbure, pâlnii de eroziune sau grifoane, iar în stadiile avansate de un vârtej în lacul de acumulare la punctul de intrare al infiltraţiei.

Pâlniile de eroziune sunt un tip de depresiune importantă deoarece ele indică îndepărtarea materialului fin din fundaţie (eroziune internă) cu o direcţie de golire subterană bine conturată. Acestea au pante abrupte, ca o căldare, datorită acţiunii de forfecare a pământului la prăbuşirea în golul creat sub material.

Scurmăturile animalelor creează cuiburi şi făgaşe în zona barajelor de umpluturi, a versanţilor şi a prismului aval, putând deveni căi pentru infiltraţii.

Existența vegetației specifice zonelor de baltă sau zone cu vegetație mai verde indica deasemenea prezența infiltrațiilor.

Tot în timpul observațiilor vizuale se pot determina zonele de băltire sau izvoarele concentrate.

pot determina zonele de băltire sau izvoarele concentrate. Stadiul actual privind măsurile de control al
pot determina zonele de băltire sau izvoarele concentrate. Stadiul actual privind măsurile de control al
2. C ONTROLUL I NFILTRAȚIILOR Principalul obiectiv în proiectarea unui baraj nou sau în evaluarea

2. CONTROLUL INFILTRAȚIILOR

Principalul obiectiv în proiectarea unui baraj nou sau în evaluarea barajelor existente este acela de îndeplinire a condițiilor de siguranță. O parte din aceste condiții de siguranță se referă la controlul infiltrațiilor :

Presiunile interstițiale în baraj sau în fundație nu afectează stabilitatea acestora.

Eroziunea internă nu apare.

Aceste deziderate se pot atinge printr-o serie de măsuri constructive :

zonarea barajului (dacă acesta este din umpluturi)

prevederea de filtre și drenuri

impermeabilizarea fundației,

evidențiate în figura 10. Nu este necesară aplicarea tuturor metodelor la un baraj ci, ficare baraj trebuie

analizat separat și adoptate acele măsuri care sunt necesare.

separat și adoptate acele măsuri care sunt necesare. Fig.10 – Elemente pentru controlul infiltrațiilor prin

Fig.10 Elemente pentru controlul infiltrațiilor prin și pe sub baraje din umpluturi

A : Nucleu cu permeabilitate redusă pentru a limita infiltrațiile prin baraj.

B: Filtru invers (vertical sau înclinat) ce controleaza eroziunea internă a nucleului și drenează apele infiltrate prin acesta.

C: Zonă aval ce asigura stabilitatea barajulul

D: Filtru invers/dren orizontal ce controlează gradienții de ieșire, eroziunea fundației, presiunea interstițială și asigură evacuarea apei infiltrate prin nucleu fară creșterea presiunii interstițiale.

E: ”Saltea amonte impermeabilă” cu scopul de a mări lungimea liniilor de curent rezultând reducerea debitului infiltrat și a gradienților.

F,G: Ecran/voal de etanșare pentru reducerea sau stoparea infiltrațiilor prin fundație.

H: Puțuri de descărcare – controlează gradienții de ieșire

I: Bermă aval pentru îmbunătățirea stabilității taluzului aval și preîntâmpină posibilitatea lichiefierii sau a ”expoloziei” fundației.

lichiefierii sau a ”expoloziei” fundației. Stadiul actual privind măsurile de control al
lichiefierii sau a ”expoloziei” fundației. Stadiul actual privind măsurile de control al
2.1 C ONTROLUL INFILTRAȚII LOR PRIN BARAJELE DE UMPLUTURI Conform US Army Corps of Engineers

2.1 CONTROLUL INFILTRAȚIILOR PRIN BARAJELE DE UMPLUTURI

Conform US Army Corps of Engineers (1986) există 3 metode pentru a controla infiltrațiile prin barajele de umpluturi :

2.1.1 FLAT SLOPES WITHOUT DRAINS” – TALUZURI CU PANTĂ LENTĂ FARĂ DRENAJ

Se realizează astfel un drum lung al liniilor de curent rezultând reducerea gradienților de ieșire și a debitelor infiltrate.

gradienților de ieșire și a debitelor infiltrate. Fig.11 – Secțiune transversală printr -un baraj cu

Fig.11 – Secțiune transversală printr-un baraj cu taluzuri cu pantă lentă

2.1.2 ZONAREA BARAJELOR

Scopul zonării barajelor este acela de a folosi cât mai mult material rezultat din excavațiile necesare și disponibil în vecinătatea amplasamentului, dar nepunând în pericol stabilitatea barajului și controlul infiltrațiilor. Pentru controlul infiltrațiilor și pentru asigurarea stabilității construcției permeabilitatea materialelor trebuie să crească progresiv din spre nucleu spre exterior. În figura 3 este prezentată o secțiune tip printr-un baraj de umpluturi zonat.

o secțiune tip printr -un baraj de umpluturi zonat. Fig.12 – Secțiune tip printr -un baraj

Fig.12 – Secțiune tip printr-un baraj de umpluturi zonat

– Secțiune tip printr -un baraj de umpluturi zonat Stadiul actual privind măsurile de control al
– Secțiune tip printr -un baraj de umpluturi zonat Stadiul actual privind măsurile de control al
1. Nucleul Scopul acestuia este de a minimiza infiltrațiile prin baraj. Ca regulă generală permeabilitatea

1. Nucleul

Scopul acestuia este de a minimiza infiltrațiile prin baraj. Ca regulă generală permeabilitatea scăzută a acestuia asigură reducerea infiltrațiilor, dar o cantitate de apă mult mai mare se infiltrează prin fundație și prin maluri.

Materialele folosite la realizarea nucleului trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

Permeabilitate redusă

Rezistență la eroziune

Rezistență la fisurare

În general baza nucleului trebuie să fie mai mare sau egală cu un sfert din H apa , iar lățimea minimă la partea superioară este de aproximativ 3 m (din considerente constructive). Partea superioară a nucleului trebuie să fie deasupra nivelului maxim în lac, dar sub nivelul de îngheț.

2,3. Filtre și drenuri

În barajele de umpluturi filtrele pot fi prevăzute astfel:

amonte/aval de nucleu pentru controlul eroziunii acestuia. Acestea pot fi verticale sau înclinate,

drenuri orizontale pentru evacuarea apei infiltrate fără creșterea presiunii interstițiale,

în jurul conductelor ce traversează barajul pentru drenarea apelor infiltrate în cazul deteriorării acestora,

sub structurile din beton (deversoare, disipatoare de energie),

în jurul puțurilor de descărcare,

adică, oriune este necesar controlul gradienților de ieșire, protecția umpluturilor împotriva antrenării hidrodinamice, descărcarea liberă a apei infiltrate. Un alt scop al filtrelor este acela de a astupa fisurile apărute în nucleu, acestea având proprietatea de autoreparare prin prăbușire.

4. Zone de umplutură (prisme de umplutură)

Scopul acestor zone este acela de a utiliza cât mai mult din materialul excavat. Este de presupus că materialul de umplutură din aceste zone are caracteristicile cele mai defavorabile. Aceste zone pot fi localizate atât amonte cât și aval de nucleu.

5. Prisme aval

Scopul acestor prisme este acela de a permite pante ale taluzelor mai abrupte fără a afecta stabilitatea barajului. Materialul de umplutură din aceste prisme trebuie să aibă caracteristici speciale: curbă granulometrică uniformă, permeabilitate și durabilitate ridicate.

6. Dren amonte

Acesta asigură drenarea apei din corpul barajului în timpul golirilor rapide, oferind astfel stabilitate taluzului amonte.

7,8 Protecții ale taluzelor amonte și aval

amonte. 7,8 Protecții ale taluzelor amonte și aval Stadiul actual privind măsurile de control al
amonte. 7,8 Protecții ale taluzelor amonte și aval Stadiul actual privind măsurile de control al
2.1.3 P REVEDEREA DE DRENURI / FILTRE După cum am mai arătat, filtrele verticale și

2.1.3 PREVEDEREA DE DRENURI/FILTRE

După cum am mai arătat, filtrele verticale și cele înclinate se folosesc pentru controlul infiltrațiilor prin umplutură, acestea prevenind erodarea materialului pe care îl protejează, iar filtrele orizontale se folosesc pentru protejarea fundației împotriva antrenării hidrodinamice și pentru evacuarea apei infiltrate prin umplutură fără mărirea presiunilor interstițiale.

Prevederea unui sistem format din filtre verticale/înclinate și orizontale are drept scop și prevenirea defectelor apărute în timpul execuției. Aceste defecte pot apărea din următoarele motive :

 Caracteristicile materialelor puse în operă diferă funcție de caracteristicile materialelor excavate. Astfel pot
 Caracteristicile materialelor puse în operă diferă funcție de caracteristicile materialelor excavate.
Astfel pot apărea accidental straturi în umplutură cu permeabilitate ridicată ceea ce poate conduce
la o comportare anormală a barajului prin ridicarea curbei de depresie și emergența acesteia pe
taluzul aval. Acest caz este exemplificat în figura 13.
Nivel amonte
Strat cu permeabilitate ridicata
Dren orizontal

a) Dig prevazut cu dren orizontal

Nivel amonte Dren inclinat Strat cu permeabilitate ridicata Dren orizontal a) Dig prevazut cu dren
Nivel amonte
Dren inclinat
Strat cu permeabilitate ridicata
Dren orizontal
a) Dig prevazut cu dren orizontal si inclinat

Fig. 13 Efectul drenului înclinat

Tehnologia de execuție implică asternerea în straturi iar acest lucru determină o anizotropie a permeabilității umpluturii. Astfel permeabilitatea pe direcție orizontală poate fi 2 până la 10 ori mai mare decât cea pe direcție verticală. În figura 14 este prezentat efectul anizotropiei permeabilității pentru un baraj omogen și efectul folosirii unui sistem compus din filtru înclinat și filtru orizontal.

sistem compus din filtru înclinat și filtru orizontal. Stadiul actual privind măsurile de control al
sistem compus din filtru înclinat și filtru orizontal. Stadiul actual privind măsurile de control al
Nivel amonte a) Kx = 9 Ky , dig fara dren orizontal sau inclinat Nivel
Nivel amonte
Nivel amonte

a) Kx = 9 Ky , dig fara dren orizontal sau inclinat

Nivel amonte Dren orizontal b) Kx = 9 Ky , dig prevazut cu dren orizontal
Nivel amonte
Dren orizontal
b) Kx = 9 Ky , dig prevazut cu dren orizontal
Dren inclinat
Nivel amonte
Dren orizontal
c) Kx = 9 Ky , dig prevazut cu dren orizontal si inclinat

Fig. 14 Efectul drenului înclinat în cazul anizotropiei umpluturii

După cum vom vedea în capitolul 2.3, filtrele trebuie să îndeplinească 2 funcții/cerinte: funcția de stabilitate (de reținere) și funcția de permeabilitate.

La aceste metode se mai poate adăuga etanșarea taluzului amonte cu ajutorul măștilor de beton, măștilor asfaltice sau a geomembranelor.

2.2CONTROLUL INFILTRAȚIILOR PRIN FUNDAȚIILE BARAJELOR

Controlul infiltrațiilor prin funație este necesar pentru a preveni subpresiunile excesive și antrenarea hidrodinamică a părții fine din aceasta.

Metodele principale pentru controlul infiltrațiilor prin fundație sunt:

Sisteme de etansare în profunzime

voaluri de etanșare

ecrane de etanșare

pinteni de etanșare

Sisteme de drenaj

drenuri orizontale

foraje de drenaj

de drenaj  drenuri orizontale  foraje de drenaj Stadiul actual privind măsurile de control al
de drenaj  drenuri orizontale  foraje de drenaj Stadiul actual privind măsurile de control al
 puțuri de descărcare  Avantradiere  Berme aval Aceste sisteme se pot combina astfel

puțuri de descărcare

Avantradiere

Berme aval

Aceste sisteme se pot combina astfel încât să asigure un factor de siguranță ridicat.

2.2.1 CARACTERISTICI ALE TERENURILOR DE FUNDARE

Terenurile de fundare se împart în două categorii : terenuri stâncoase și terenuri aluvionare. În cazul terenurilor stâncoase permeabilitatea acestora este dată de sistemul de discontinuități prezent în masa de rocă, iar în cazul terenurilor aluvionare permeabilitatea este dată de granulometria și stratificarea depozitelor aluvionare.

A. Masivele de rocă

Discontinuitățile din masivele de rocă au orientări diverse și naturi diferite:

în masivele magmatice și metamorfice apar fisuri, fracturi, zone de zdrobire și clivaje cu forme și origini diferite;

în aglomeratele vulcanice (tufuri, lave) golurile au dimensiuni foarte variate, de la mm la câțiva cm, porii putând fi sau nu comunicanți;

rocile sedimentare detritogene sunt afectate și ele de sisteme de fisuri și fracturi, în mod obișnuit transversale pe stratificație;

în rocile strâns cutate pot apărea în bolțile anticlinale sau cutele sinclinale desprinderi între strate.

Rocile organogee sau de precipitație chimică prezintă adesea goluri sub formă de canale, ajungând până la caverne și grote.

Presiunea apei aduce la rândul ei modificări în permeabilitatea masivelor de rocă, influențând deschiderea discontinuităților. În plus, aceste discontinuități pot avea material de umplutură care în procesul curgerii fie le colmatează și reduce permeabilitatea, fie este spălat de apă și mărește permeabilitatea.

Permeabilitatea masei de rocă se determină prin încercări in situși este caracterizată prin absorbția specifică. Unitatea de măsură pentru absorbția specifică a fost propusă în 1933 de Maurice Lugeon (Prișcu (1974)):

Iar absorbția se poate calcula direct din relația:

unde:

Q – cantitatea de apă infiltrată prin pereții tronsonului de foraj – exprimată în litri;

l lungimea tronsonului pe care se realizează încercarea – exprimată în metri;

p – presiunea de apă – exprimată în zeci de atmosfere

t timpul exprimat în minute

zeci de atmosfere t – timpul – exprimat în minute Stadiul actual privind măsurile de control
zeci de atmosfere t – timpul – exprimat în minute Stadiul actual privind măsurile de control
B. Terenurile aluvionare În figura 15 sunt prezentate caracteristicile terenurilor de fundare compuse din material

B. Terenurile aluvionare

În figura 15 sunt prezentate caracteristicile terenurilor de fundare compuse din material aluvionar:

terenurilor de fundare compuse din material aluvionar: Fig. 15 – Caracteristici comune ale terenurilor

Fig. 15 Caracteristici comune ale terenurilor aluvionare (Fell et al.(2005))

A : lentile sau straturi cu permeabilitate scăzută;

B : strat de pietriș grosier sau chiar bolovani cu permeabilitate ridicată;

C : start foarte neregulat aflat deasupra stratului impermeabil (rocii de bază);

D : strat aluvionar ce poate fi stratificat caracterizat de o permeabilitate pe direcție orizontală mai

mare decât cea pe direcție verticală;

E : start de suprafață cu permeabilitate redusă.

În general aceste caracteristici se combină rezultând o permeabilitate pe direcție orizontală mult mai mare decât cea pe direcție verticală.

2.2.2 SISTEME DE ETANȘARE ÎN PROFUNZIME

Sistemele de etanșare în profunzime se împart funcție de natura terenului de fundare astfel:

Terenuri stâncoase de fundare

voaluri de etanșare

Terenuri aluvionare/pământoase de fundare

voaluri de etanșare

ecrane de etanșare

ecrane de etanșare subțiri

pinteni de etanșare

palplanșe

În general nu este suficient doar impermeabilizarea fundației ci și realizarea unui sistem de drenaj.

fundației ci și realizarea unui sistem de drenaj. Stadiul actual privind măsurile de control al
fundației ci și realizarea unui sistem de drenaj. Stadiul actual privind măsurile de control al
Voaluri de etansare în terenuri stâncoase Impermeabilizarea rocii de fundare prin injecții cu lapte de

Voaluri de etansare în terenuri stâncoase

Impermeabilizarea rocii de fundare prin injecții cu lapte de ciment se impune atunci când permeabilitatea naturală a masei de rocă conduce la pierderi mari de apă prin infiltrații.

O primă regulă, utilizată mulți ani de constructorii de baraje, prevedea ca roca să fie injectată atunci când

absorbția specifică depășește 1 uL. Respectând această regulă, reprezentarea absorbțiilor specifice în

lungul forajelor de studii furnizează și conturul viitorului voal. Regula avea și un amendament și anume

Hb, unde Hb este înălțimea barajului. De

asemenea, în zona versanților limita în adâncime a voalului se putea reduce până la 0,25 Hb.

Ulterior, criteriile de adoptare a voalului de etanșare au evoluat și se acceptă absorbții specifice

diferențiate în funcție de tipul de rocă, de poziția în adâncimea fundației și chiar de tipul de baraj. Totuși este recomandat ca fiecare situație să fie tratată separat, analizând natura discontinuităților care generează permeabilitatea și consecințele acesteia asupra perametrilor de injectare. Această abordare se regăsește și

că limita în adâmcime a voalului să nu depășească (0,8

1,0)

în

recomandările ICOLD care prevăd:

absorbțiile specifice mai mici de 5 uL corespund unor roci cu discontinuități fine, suficient de impermeabile și practic neinjectabile; în aceste condiții voalul de etanșare este inutil dar, pentru controlul forțelor de infiltrație, drenajul este esențial.

absorbțiile specifice mai mari de 20 uL corespund unor roci cu discontinuități conturate și comunicante, injectabile, pentru care impermeabilizarea este esențială iar drenajul este inutil.

absorbțiile specifice cuprinse înte aceste limite (5uL < q < 20uL) corespund rocilor cu permeabilități medii, incerte ca injectabilitate, pentru care soluțiile de impermeabilizare și drenaj trebuie definite de la caz la caz.

În

funcție de poziția lor, voalurile se clasifică în frontale (realizate de obicei în zona piciorului amonte al

barajului) și de larg (situate în afara construcției și au rol de etanșare a chiuvetei lacului). În cazurile curente lucrările de etanșare se limitează numai la voalul frontal, puțin extins pe versanți.

4

șiruri în cazul masivelor de rocă cu discontinutăți majore comunicante. În afara forajelor lungi, propriu- zise, pentru evitarea gradienților mari se mai practică și foraje de injecții scurete, care servesc totodată și pentru consolidarea rocii de fundare. Grosimea voalului scade în adâncime, proporțional cu lungimea

liniilor de curent.

În lungul voalului vorajele de injecții se dispun pe 1

2

șiruri în cazurile curente, dar pot alcătui și 3

pe 1 2 șiruri în cazurile curente, dar pot alcătui și 3 Fig. 16 – Grosime

Fig. 16 – Grosime voal de etanșare (Stematiu (2008))

3 Fig. 16 – Grosime voal de etanșare (Stematiu (2008)) Stadiul actual privind măsurile de control
3 Fig. 16 – Grosime voal de etanșare (Stematiu (2008)) Stadiul actual privind măsurile de control
Există doi factori foarte importanți care asigura eficacitatea ecranului:  presiunea de injectare – ace

Există doi factori foarte importanți care asigura eficacitatea ecranului:

presiunea de injectare aceasta trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura pătrunderea suspensiilor de injectare și menținerea circulației acestora în sistemul fisural până la cele mai îndepărtate discontinuități care se doresc închise. În același timp este bine ca presiunea de injectare să nu depășească valorile de la care integritatea rocii poate fi afectată. Presiunea suspensiei injectate induce în pereții forajului eforturi de întindere care, dacă depășesc rezistența

la întindere a rocii crează sisteme fisurale noi, fenomen denumit fracturare hidraulică.

distanța între foraje – depinde esențial de tipul de conductivitate hidraulică a rocii. În cazul rocilor fin fisurate, cu fisuri frecvente, intercomunicante, presiunea suspensiei de injectare se disipează rapid și penetrarea se face pe distanțe reduse. În astfel de roci voalul se dispune pe rânduri puține

cu distanțe reduse între foraje. În cazul rocilor cu discontinuități majore, izolate, dezvoltate

pe lungimi mari, presiunea suspensiei de injectare se menține la valori ridicate pe lungimi semnificative, penetrarea fiind asigurată pe raze mari. În astfel de cazuri voalul se dispune pe mai

(1

2)

multe șiruri (3

4)

cu distanțe mari între foraje.

Din punct de vedere al tehnologiei de execuție, injectarea forajelor de pe același șir se efectuează alternativ, în mai multe etape succesive, prin reducerea treptată a distanței dintre foraje. Forajele etapei următoare se amplasează la mijlocul distanței dintre cele corespunzătoare etapei precedente.

Pentru injectare se poate aplica fie metoda tronsoanelor descendente, fie metoda tronsoanelor ascendente, fie metode mixte. Injectarea pe tronsoane descendente se aplică în roci care nu mențin pereții forajului, sau sunt afectate de fisuri verticale. În cazul în care pereții forajului se mențin și fisurile nu conduc suspensia de ciment spre tronsonul superior, se aplică injectarea pe tronsoane ascendente. Metodele mixte se folosesc atunci când zonele fisurate sau degradate sunt limitate. În figura 17 sunt prezentate schematic cele 2 metode.

În figura 17 sunt prezentate schematic cele 2 metode. Fig. 17 – Metode de injectare a

Fig. 17 – Metode de injectare a voalurilor de etanșare (Prișcu (1974))

Operația de injectare a unui tronson se încheie atunci când se obține refuzul relativ – reducerea absorbției specifice sub o valoare de 2 l/m min, menținându-se presiunea maximă de injectare timp de 30 min.

Eficacitatea voalului se exprimă convențional ca raport între reducerea de debit q q i realizată de voal și debitul inițial infiltrat q (q i – debit infiltrat după execuția voalului).

q ( q i – debit infiltrat după execuția voalului). Stadiul actual privind măsurile de control
q ( q i – debit infiltrat după execuția voalului). Stadiul actual privind măsurile de control
Voaluri de etanșare în terenuri pământoase Realizarea voalurilor de etanșare în terenuri pământoase întâmpină

Voaluri de etanșare în terenuri pământoase

Realizarea voalurilor de etanșare în terenuri pământoase întâmpină unele dificultăți din cauza:

volumului golurilor care este mult mai mare decât în cazul fundașiilor stâncoase

posibilității relativ ușoare de comunicare între goluri astfel încât suspensia se răspândește într-o zonă mult mai mare decât cea dorită

existenței unui curent de apă subteran care uneori spală suspensia.

Tehnologia de realizare a voalurilor este în general similară cu cea de la fundațiile stâncoase dar, pentru realizarea unui ecran continuu sunt necesare foraje foarte apropriate – 60 cm distanță între foraje. O altă diferență o reprezintă faptul că în timpul operațiunii de forare trebuie prevăzute măsuri speciale pentru menținerea pereților forajului (tehnica forajelor tubate, utilizarea de noroi de foraj).

Din punct de vedere al suspensiei de injectare, rezultate bune dau :

injectiile cu amestecuri din argila ciment bentonita la care se adauga diferite adaosuri si reactive in functie de conditiile locale.

gelurile argiloase si silico-gelurile.

Ecrane de etanșare din gel-beton

Ecranele din gel beton se realizează prin săparea unei tranșee cu ajutorul excavatorului sau draglinei și apoi umplerea acestei tranșee cu gel-beton. Rocile în care se execută pereții continui sunt roci sedimentare necoezive sau slab coezive (pietrișuri, grohotișuri, nisipuri prăfoase, loess, nisipuri mărnoase) și care nu stau în săpătură cu taluz vertical. Pereții tranșeii se mențin la verticală prin umplerea acesteia cu noroi tixotropic, pe măsura avansării procesului de săpare.

tixotropic, pe măsura avansării procesului de săpare. Fig. 18 – Tehnologia de realizare a ecranelor din

Fig. 18 Tehnologia de realizare a ecranelor din gel-beton (Fell et al.(2005))

1. terenul de fundare; 2. roca de bază; 3. excavarea tranșeii; 4. direcția de înaintare; 5. tranșee susținută de noroi bentonitic; 6. umplerea tranșeii cu gel-beton; 7. ecran realizat

Adâncimea de execuție a peretelui continuu este limitată la posibilitățile utilajului de săpat:

excavator : uzual 5.50 6.00 m, max 10 m

draglină : maxim 25 m, recomandat 20 m.

m, max 10 m  draglină : maxim 25 m, recomandat 20 m. Stadiul actual privind
m, max 10 m  draglină : maxim 25 m, recomandat 20 m. Stadiul actual privind
Controlul execuției este dificil întrucât lucrarea nu poate fi examinată vizual – toate operațiile se

Controlul execuției este dificil întrucât lucrarea nu poate fi examinată vizual – toate operațiile se produc sub nivelul terenului și sub noroiul tixotropic.

Ecrane de etanșare din beton sau beton plastic (pereți mulați)

În această categorie am inclus ecranele realizate din panouri sau coloane secante.Aceste ecrane au avantajul de a atinge adâncimi mari (30 40 m).

Peretele mulat constă în realizarea unei tranșee adânci, iar spijinirea acesteia se realizează cu ajutorul noroiului bentonitic (în cazul instalațiilor Kelly și Else) sau cu tubaj metalic (în cazul coloanelor secante). Rolul de cofraj necesar turnării betonului îl au pereții săpăturii, betonul mulându-se pe forma și neregularitățile acestora.

Săpătura odată terminată se umple cu beton turnat prin coloana de betonare, obținându-se în final un panou de perete subteran continuu. Pentru a realiza un ecran continuu panourile/coloanele se secantează pe o anumită grosime astfel încât să fie asigurată continuitatea ecranului pe toată adâncimea sa.

Toate aceste metode implică realizarea panourilor/coloanelor în sah, nefiind posibilă o realizare continuă a ecranului. În figura 10 se prezintă schematic acest procedeu.

În figura 10 se prezintă schematic acest procedeu. Fig. 19 – Realizarea panourilor la pereții mulați

Fig. 19 – Realizarea panourilor la pereții mulați Ordinea de realizare : A,B,C,D,E,F,G A,B,D,F panouri primare; C,E,G panouri secundare

Betonarea panourilor/coloanelor se realizeaza cu ajutorul unei pâlnii de betonare pentru a evita segregarea betonului. Aceasta se introduce în noroiul bentonitic pâna la baza excavatiei si apoi se începe betonarea concomitent cu ridicarea pâlniei.Cofrajul de rost este constituit dintr-un tub metalic avand diametrul egal cu grosimea ecranului, care se extrage dupa intarirea betonului proaspat turnat.

care se extrage dupa intarirea betonului proaspat turnat. Stadiul actual privind măsurile de control al
care se extrage dupa intarirea betonului proaspat turnat. Stadiul actual privind măsurile de control al
 Kelly Procedeul constă în săparea tranșeii folosind o cupă cu fălci acționată hidraulic. Cupa

Kelly

Procedeul constă în săparea tranșeii folosind o cupă cu fălci acționată hidraulic. Cupa este legată rigid de o tijă (Kelly) ce culisează într-un ghidaj fixat pe troliul unei macarale cu șenile.

într - un ghidaj fixat pe troliul unei macarale cu șenile. Fig. 20 – Ecran de

Fig. 20 – Ecran de etanșare Kelly

Else

Instalația Else este folosită pentru excavarea tranșeii cu o cupă care lucrează pe principiul excavatorului cu lingură dreaptă. Cupa coboară și urcă în săpătură prin glisare pe un suport (catarg) fix și rigid.

prin glisare pe un suport (catarg) fix și rigid.  Coloane secante Fig. 21 – Instalația

Coloane secante

Fig. 21 – Instalația Else

Procedeul consta în excavarea coloanelor și protejarea săpăturii cu ajutorul unui tubaj metalic ce se recuperează în momentul betonării.

tubaj metalic ce se recuperează în momentul betonării. Stadiul actual privind măsurile de control al
tubaj metalic ce se recuperează în momentul betonării. Stadiul actual privind măsurile de control al
Fig. 22 – Etapele pentru realizarea coloanelor secante (Broșură prezentare Bauer ) 1. Excavarea coloanelor
Fig. 22 – Etapele pentru realizarea coloanelor secante (Broșură prezentare Bauer ) 1. Excavarea coloanelor

Fig. 22 – Etapele pentru realizarea coloanelor secante (Broșură prezentare Bauer ) 1. Excavarea coloanelor primare; 2.Betonarea coloanelor primare; 3. Excavarea coloanelor secundare; 4. Betonarea coloanelor secundare

Ecrane de etanșare realizate prin amestecarea pământului din fundație cu suspensie de ciment fără excavarea acestuia

În această categorie intră ecranele realizate prin metoda jet-grouting și soil mixing. Asemănarea dintre aceste metode o reprezintă faptul că pământul săpat reprezintă agregatul pentru betonul din compoziția ecranului iar suspensia de injectare reprezintă liantul.

Jet Grouting

Jet Grouting este o tehnologie folosită pentru îmbunătățirea terenurilor de fundare, tehnologie ce se bazează pe energia cinetică a unui jet sau a mai multor jeturi de fluid (injectate la presiuni mari) pentru a dezintegra în particule fine formațiunile de pământ ce se doresc a fi îmbunătățite și pentru a le amesteca cu un fluid de cimentare (în mod obișnuit ciment+apă sau ciment+apă+bentonită) obținându-se astfel, după întărire, un teren de fundare cu calități îmbunătățite atât din punct de vedere al capacității portante cât și din punct de vedere al permeabilității.

Procedura de bază pentru execuția coloanelor de pământ-ciment cuprinde următoarele faze:

execuția unui foraj de diametru mic (100 – 200 mm) în teren până la adâncimea dorită;

injectarea fluidelor de dezagregare și de cimentare simultan cu extracția și rotirea tijei de foraj, respectând parametrii prestabiliți: viteză de extracție și de rotire a tijei, presiunea de pompare și debitele diferitelor fluide.

presiunea de pompare și debitele diferitelor fluide. Stadiul actual privind măsurile de control al
presiunea de pompare și debitele diferitelor fluide. Stadiul actual privind măsurile de control al
Fig 23 – Realizarea coloanelor Jet Grouting Metoda Jet Grouting se poate folosi în general
Fig 23 – Realizarea coloanelor Jet Grouting Metoda Jet Grouting se poate folosi în general

Fig 23 Realizarea coloanelor Jet Grouting

Metoda Jet Grouting se poate folosi în general în terenuri aluvionare dar trebuie acordată o atenție deosebită următoarelor situații geotehnice:

straturi cu lentile de pământuri coezive sau vârtoase;

conținut ridicat de materii organice;

pământuri cu umflări și contracții mari;

argile sensitive sau cu proprietăți tixotropice;

straturi sau lentile cimentate;

gradienți hidraulici ridicați;

bolovani și/sau blocuri;

pori mari sau permeabilitate ridicată.

Injectarea pământului pentru realizarea de elemente pământ-ciment se poate realiza prin mai multe metode:

Metoda ”jet simplu” – metodă de execuție prin care dezagregarea și cimentarea pământului se obțin printr-un jet de înaltă presiune constituit dintr-un singur fluid fluidul de cimentare.

Metoda ”jet dublu cu aer” – metodă de execuție prin care dezagregarea și cimentarea pământului se obțin printr-un jet de fluid (fluidul de cimentare), dublat de un jet de aer.

Metoda ”jet dublu cu apă” – metodă de execuție prin care dezagregarea pământului se obține printr-un jet de apă de înaltă presiune, iar cimentarea se face simultan printr-un jet separat. Duzele prin care se injectează apa se află deasupra celor prin care se injectează laptele de ciment.

Metoda ”jet triplu” – metodă de execuție prin care dezagregarea pământului se obține printr-un jet de apă dublat cu un jet de aer (ambele de înaltă presiune), iar cimentarea se face simultan printr- un jet separat.

Metodele cu jeturi multiple permit mărirea razei de acțiune (peste 2 m), iar pentru pământurile mai tari permit o dezintegrare a acestora mai ușoară.

Din punct de vedere geometric prin Jet Grouting se pot realiza mai multe forme și dimensiuni ale corpului de pământ-ciment, astfel:

și dimensiuni ale corpului de pământ -ciment, astfel: Stadiul actual privind măsurile de control al
și dimensiuni ale corpului de pământ -ciment, astfel: Stadiul actual privind măsurile de control al
 coloană de pământ - ciment ce se realizează prin rotirea completă a tijei de

coloană de pământ-ciment ce se realizează prin rotirea completă a tijei de foraj la ridicare;

panou de pământ-ciment ce se realizează prin extragerea tijei de forare făro rotire sau cu o rotire alternantă între unghiuri limitate. Panourile ce rezultă sunt situate într-un plan ce cuprinde axa forajului sau sunt formate din două sau mai multe planuri ce intersectează axa forajului.

Segment de cilindru ce se realizează prin rotire parțială a tijei de foraj la ridicare.

Prin realizarea acestor elemente simple secantat se obțin structuri de pământ-ciment sub formă de voal sau ecran de etanșare.

Rezultatul injectării prin tehnologia Jet Grouting (forma elementelor, dimensiune, compoziție, rezistență și permeabilitate) depind de:

metoda de realizare

compoziția fluidului de injectare

granulometria terenului de fundare și tipul de pământ

viteza de rotație a tijei de foraj

viteza de ridicare a tijei

debitul și presiunea jetului de injectare.

Această tehnologie se poate folosi și în spații restrânse, nefiind necesare utilaje grele. Coloanele sau panourile secante se realizează continuu, una după alta, neimplicând redundanța găurilor executate în sah.

Soil Mixing

Metoda Soil Mixing de realizare a ecranelor de etansare consta in saparea unui perete continuu format fie din coloane secante, fie din panouri secante (funcție de utilajul folosit) și amestecarea materialului săpat cu suspensia de injectare fără scoaterea acestuia din gaură.

Prima etapă în realizarea ecranului o reprezintă săparea terenului de fundare până la roca de bază iar apoi se trece la injectarea suspensiei și amestecarea acesteia cu materialul săpat, pe măsură ce tija de foraj este extrasă. Procesul se încheie atunci când tija a ajuns la suprafața terenului, panoul fiind executat. Panourile se execută unul după altul, nefiind necesară execuția în sah.

unul după altul, nefiind necesară execuția în sah. Stadiul actual privind măsurile de control al
unul după altul, nefiind necesară execuția în sah. Stadiul actual privind măsurile de control al
Fig. 24 – Realizarea panorilor prin metoda Soil Mixing Spre deosebire de Jet Grouting unde
Fig. 24 – Realizarea panorilor prin metoda Soil Mixing Spre deosebire de Jet Grouting unde

Fig. 24 Realizarea panorilor prin metoda Soil Mixing

Spre deosebire de Jet Grouting unde diametrul coloanei este determinat de metoda de execuție, în cazul coloanelor Soil Mixing acesta este determinat de tija de săpare care are prevăzute pe ea, pe lângă duzele de injectare, cuțite pentru săpare și palete pentru amestecare. Dimensiunea acestora dau diametrul coloanelor.

Ecrane executate în tranșee (pinteni de etanșare)

În amplasamentele în care stratul de rocă impermeabilă se gasește la o adâncime relativ redusă față de nivelul terenului ( max 10 – 15 m ) o soluție frecventă de etanșare a stratului de fundare constă în prelungirea până la stratul impermeabil a elementului de etansare al corpului barajului. In acest scop se sapă o transee deschisă până la cota stratului impermeabil care apoi se umple cu material de etansare (figura 25).

care apoi se umple cu material de etansare (figura 25). Fig. 25 – Ecran etanșare executat

Fig. 25 – Ecran etanșare executat în tranșee

25). Fig. 25 – Ecran etanșare executat în tranșee Stadiul actual privind măsurile de control al
25). Fig. 25 – Ecran etanșare executat în tranșee Stadiul actual privind măsurile de control al
Ecrane de etanșare subțiri (membrane) Tehnologia de executie consta in infigerea unei grinzi metalice I

Ecrane de etanșare subțiri (membrane)

Tehnologia de executie consta in infigerea unei grinzi metalice I sau dublu T si apoi extragerea ei simultan cu injectarea de mortar in spatial ramas liber. La fiecare noua infigere se taie minim 15 cm din

marginea sectiunii deja injectate in vederea eliminarii eventualelor discontinuitati ale ecranului. Metoda da rezultate deosebite in rocile cu granulatie marunte, sensibile la vibratii (nisipuri, pietrisuri nisipoase,

120 mm. Grosimile obisnuite ale acestor ecrane sunt 8

pietrisuri marunte), cu granule ce nu depasesc 90 10 cm iar adancimile de 8 12 m.

Fluidul de injective are scopul atat de umplere a spatiului ramas liber prin extragerea treptata a grinzii metalice cat si de umplere a porizitatilor din teren si de lubrefiere a peretilor taieturii.

Ca minusuri acest tip de etanșare este foarte sensibil la modul de execuție deoarece este foarte subțire și orice greșeală poate însemna un defect în etanșare (ferestre în ecran).

Ecrane din palplanșe

La alegerea acestui tip de ecran trebuie cunoscuta foarte bine natura terenului de fundatie. In terenuri ce contin bolovani mari palplansele nu pot fi batute.

Exista pericolul ca in timpul baterii, unele palplanse sa devieze de la directia de batere vertical si sa se creeze astfel o deschidere subterana foarte periculoasa pentru stabilitatea fundatiei, din cauza concentrarii infiltratiilor. În figura 26 sunt prezentate și alte defecte ce pot apărea la ecranele din palplanșe (conform US Army Corps of Engineers (1986)): neîncastrare în roca de bază, deteriorări ale palplanșei în timpul baterii.

de bază, deteriorări ale palplanșei în timpul baterii. Fig. 26 – Defecte de etanșare în cazul

Fig. 26 – Defecte de etanșare în cazul ecranelor din palplanșe

Pentru mai multa siguranta, la unele baraje se recurge la baterea a doua randuri de palplanse, distantate la

4 3

m. Dupa batere, spatial ramas liber se injecteaza cu suspensie de ciment sau argila.

ramas liber se injecteaza cu suspensie de ciment sau argila. Stadiul actual privind măsurile de control
ramas liber se injecteaza cu suspensie de ciment sau argila. Stadiul actual privind măsurile de control
2.2.3 S ISTEME DE DRENAJ Pe langa prevederea unui contur subteran adecvat al fundatiei, in

2.2.3 SISTEME DE DRENAJ

Pe langa prevederea unui contur subteran adecvat al fundatiei, in majoritatea cazurilor se iau masuri si pentru drenarea fundatiei. Aceasta are rolul de a reduce subpresiunile, iar in cazul terenurilor permeabile de a conduce pe drumuri precise debitul de infiltratie, in scopul lumitarii pericolului de afuiere.

Drenarea se poate realize principial in 3 moduri :

Cu filtre invese si galerie de descarcare

Cu covor de filtre

Cu foraje de drenaj

descarcare  Cu covor de filtre  Cu foraje de drenaj Fig. 27 – Sisteme de

Fig. 27 Sisteme de drenaj 1. ecran de etanșare; 2. galerie de drenaj; 3. conductă transversală pentru evacuare apa infiltrată; 4. filtre inverse; 5. orificii drenaj; 6. voal de etanșare; 7. foraje de drenaj

Sistemul cu filtre inverse si galeria de descarcare prevede in fundatia barajului o galerie longitudinală care comunica cu terenul de fundatie si se descarca spre aval prin conducte transversale.

Sistemul cu covor de filtre prevede un strat drenant imediat sub fundatia barajului, prin care apa infiltrată se scurge in mod direct in aval sau iese prin orificii de drenaj prevazute in stratul de protectie din aval.

Sistemul cu foraje de drenaj se foloseste in cazul unor terenuri de fundare stancoase si prevede un ecran de injectii in amonte si o serie de foraje in roca pentru drenarea apei pe care o evacueaza printr-o galerie longitudinală, cu descarcari transversale.

Drenarea fundatiei are si un efect defavorabil, conducand la cresterea gradientilor de presiune si deci a vitezelor de infiltratie. Pentru a preveni efectele negative ale maririi vitezelor de infiltratie (afuierea) se prevad filtre inverse cu rol de a impiedica iesirea din teren a particulelor fine.

2.2.4 AVANTRADIERE

În amplasamentele unde stratul impermeabil se gaseste la mare adancime, o solutie posibila pentru lungirea drumului liniilor de curent este prevederea unui covor etanș în prelungirea elementului de etansare ( nuclee, masca ) din corpul barajului.

8 ori inaltimea de retenție. Grosimea

Lungimea recomandata in mod obisnuit a avantradierelor este de 6

avantradierului depinde de presiunea apei și de natura terenului de fundare. O formula uzuala pentru

calculul grosimii in metri a avantradierelor din material pamantoase (d) are forma :

a avantradierelor din material pamantoase (d) are forma : Stadiul actual privind măsurile de control al
a avantradierelor din material pamantoase (d) are forma : Stadiul actual privind măsurile de control al
( ) unde l este lungimea in metri a avantradierului in lac. Lungimea necesara a

(

)

unde l este lungimea in metri a avantradierului in lac.

Lungimea necesara a avantradierului se poate deduce prin calcul, punand conditia ca la iesire viteza apei de infiltratie sa fie inferioara vitezei critice de antrenare a particulelor, sau ca debitul specific de infiltratie sa fie limitat.

2.3 FILTRE INVERSE

2.3.1 CERINȚE FUNCȚIONALE

Filtru invers :

Realizarea practică a ideii de micșorare a pierderilor de sarcină hidraulică în zonele supuse antrenării hidrodinamice și, prin aceasta, micșorarea presiunilor interstițiale ale apei;

Mai multe straturi granulare suprapuse, cu permeabilitatea crescătoare în sensul de curgere și cu rolul de a impiedica antrenarea parții fine a pământului pe care îl protejează;

Straturi cu o granulometrie special aleasă ce au rolul de a face trecerea de la elementele de impermeabilizare din argilă la prismele de rezistență;

Filtrele prevăzute în barajele de umpluturi și în fundațiile acestora au ca obiectiv controlul eficient al curgerii apei prin și pe lângă umplutură. Pentru a-și atinge obiectivul acestea trebuie să îndeplinească 2 funcții/cerinte :

1. Funcția de stabilitate (de reținere)

Presupune ca filtrul să prevină antrenarea particulelor fine ale materialului pe care îl protejează.

2. Funcția de permeabilitate

Presupune ca filtrul să fie suficient de permeabil astfel încât tranzitarea apelor infiltrate să se realizeze fara o creștere a subpresiunilor.

Caracteristicile filtrului ideal conform ICOLD (1994):

Să nu segregheze în timpul punerii în operă.

Curba granulometrică a filtrului trebuie să fie uniformă astfel încât, cu oarecare atenție la punerea în operă, fenomenul de segregare să fie evitat;

O parte din repondenții chestionarului înaintat de ICOLD (1994) consideră această proprietate ca fiind cea mai importantă.

Să nu se degradeze (să îsi schimbe curba granulometrică) atât în timpul execuției cât și odata cu trecerea timpului.

Filtrul trebuie să conțină particule din roci dure, de bună calitate, care să nu se degradeze.

din roci dure, de bună calitate, care să nu se degradeze. Stadiul actual privind măsurile de
din roci dure, de bună calitate, care să nu se degradeze. Stadiul actual privind măsurile de
 Să nu aibă coeziune sau proprietatea de a se cimenta în urma acțiunilor fiz

Să nu aibă coeziune sau proprietatea de a se cimenta în urma acțiunilor fizice sau chimice.

Filtrul nu trebuie să fie coeziv pentru a nu avea posibilitatea de a fisura chiar dacă în zona învecinată există fisuri.

Să fie stabil din punct de vedere intern astfel încât să îndeplinească criteriul de reținere al particulelor.

Să aiba capacitatea de descărcare a apelor infiltrate fără o creștere a subpresiunilor.

Să aibă capacitatea de a controla si a stopa o curgere concemtrată apărută prin nucleu.

2.3.2 CONDIȚII DE CURGERE CE ACȚIONEAZĂ ASUPRA FILTRELOR

În figura 28 sunt ilustrate condițiile de curgere care pot să apară între un filtru și pământul pe care îl protejează. Acestea sunt :

N1 – Curgere perpendiculară sau aproximativ perpendiculară cu condiții de gradient ridicat

Ex: la contactul dintre fața aval a nucleului și filtru, la contacul dintre drenul orizontal și fundație

N2 – Curgere perpendiculară sau aproximativ perpendiculară cu condiții de gradient redus

Ex:

Ex:

la contactul dintre fața amonte a nucleului și filtru în timpul golirii lacului

P – curgere paralelă cu interfața.

la baza stratului de protecție împotriva acțiunii valurilor, în fundație

de protecție împotriva acțiunii valurilor, în fundație Fig. 28 – Condițiile de curgere ce acționează asupra

Fig. 28 – Condițiile de curgere ce acționează asupra filtrelor (Fell et al. (2005)) Legendă : 1 – nucleu, 2 filtru, 3 – umplutură, 4 – protecție taluz

Condiția de curgere cea mai periculoasă din punct de vedere al antrenării hidrodinamice este cea de tip N1 deoarece curgerea se realizează in condiții de lac plin. Curgerea în condiția N2 se realizează la golirea lacului, apa drenându-se sub efectul gravitației și astfel rezultând gradienți reduși.

gravi tației și astfel rezultând gradienți reduși. Stadiul actual privind măsurile de control al
gravi tației și astfel rezultând gradienți reduși. Stadiul actual privind măsurile de control al
2.3.3 C ONCEPUL FILTRELOR Figura 29 prezintă interfața dintre un filtru și pământul de protejat.

2.3.3 CONCEPUL FILTRELOR

Figura 29 prezintă interfața dintre un filtru și pământul de protejat. Conceptul de bază al proiectării filtrelor deste acela de a alege curba granulometrică a acestuia astfel încât golurile dintre particule să fie suficient de mici pentru a preveni erodarea pământului de

protejat.

Dimensiunea golurilor unui filtru este controlată de partea fină a acestuia, iar pentru proiectare s-a folosit în general pentru a defini această dimensiune. Sherard et al. (1984a) au arătat că pentru materialele granulare dimensiunea golurilor dintre particule, cunoscută și ca mărimea deschiderilor, este dată de

cunoscută și ca mărimea deschiderilor, este dată de Fig.29 – Iterfața dintre un filtru și un

Fig.29 – Iterfața dintre un filtru și un pământ de protejat

relația :

, iar testele realizate de Foster (1999) au

confirmat-o.

Un alt concept de bază este acela că pământul protejat va avea un grad de filtrare proprie. Prin urmare în figura 2 (a) cazul unui pamânt de protejat cu o curbă granulometrică uniformă – partea grosieră din componența pământului este protejată împotriva antrenării și aceasta protejează la rândul ei partea mai puțin

grosieră (fină). În cazul prezentat în figura 2 (b) – cazul unui pământ de protejat cu o curbă granulometrică neuniformă – fenomenul de autofiltrare nu mai apare iar particulele fine vor fi erodate proces denumit sufozie sau instabilitate internă. În aceste situații filtrul trebuie să impiedice erodarea acestor particule fine.

2.3.4 TIPURI DE FILTRE CRITICE ȘI NECRITICE

În figura 30 și în tabelul 1 sunt prezentate exemplele de folosire a filtrelor pentru protecția umpluturii din baraje. O parte dintre filtrele prezentate sunt critice pentru controlul eroziunii interne iar dacă acestea nu își îndeplinesc scopul crește posibilitatea apariției de căi preferențiale de curgere și în cele din urmă a cedării barajului. Celelalte filtre sunt în mod normal necritice, iar dacă eroziunea apare acestea pot fi reparate sau provoacă probleme doar în timpul construcției.

Majoritatea filtrelor critice se află în cazul condiției de curgere N1 iar filtrele nectritice se află în condițiile de curgere N2 și P.

nectritice se află în condițiile de curgere N2 și P. Stadiul actual privind măsurile de control
nectritice se află în condițiile de curgere N2 și P. Stadiul actual privind măsurile de control
Fig.30 – Exemple de folosire a filtrelor (Fell et al. (2005))   Localizarea    
Fig.30 – Exemple de folosire a filtrelor (Fell et al. (2005))   Localizarea    

Fig.30 Exemple de folosire a filtrelor (Fell et al. (2005))

 

Localizarea

   

Condiția de

Importanța

Acces în vederea reparației

filtrului

Scopul filtrului

curgere

filtrului

a.

Protecția taluzului

Previne eroziunea cauzată de ploaie

P curgere de suprafață (ocazional)

Necritic

Usor

aval

b.

Dren de suprafață pe taluzul aval

Îndepărtarea

 

Necritic. Suprafețe

 

infiltrațiilor de

P

– Infiltrații locale

umede pot apărea local

Ușor, posibil

suprafață

 
 

Controlul eroziunii

P

– curgere ciclică

   

c.

Protecția taluzului

valurilor și a exfiltrațiilor la golirea lacului

cauzată de valuri N2 – Exfiltrații în timpul golirii lacului

În mod normal necritic

amonte

Posibil dar dificil

d. Drenaj temporat în timpul contrucției

Disiparea presiunii interstițiale în timpul execuției

N2 Curgere temporară și limitată cantitativ. Migrarea părții fine este permisă cu condiția ca drenul să nu se colmateze

Necritic. Eșecul poate duce la instabilitate în timpul execuției sau la întârzieri

Nu

e. Graniță a umpluturii amonte

Prevenirea migrării părții fine spre amonte

N2 Curgere nepermanentă în timpul golirii lacului

Necritic. Important doar dacă antrenarea este mare și continuă

Nu

f.Interfața aval dintre filtru și umplutură

Prevenirea migrării părții fine în filtre și drenuri

N2 – Infiltrații datorate ploilor, nu din spre lac sau fundație

Critic, doar dacă eroziunea este importantă și continuă

Nu

g. Interfața aval dintre nucleu și filtru

Prevenirea eroziunii interne a nucleului și a curgerilor concentrate provocate de apariția căilor preferențiale

 

N1 Curgere continua

Critic

Nu

h. Interfața dintre umplutură și fundație (amonte)

Previne eroziunea internă a nucleului în fundație

 

N1 Curgere continuă.

Critic

Nu

i. Taluzul amonte al filtrului

Prevenirea migrării părții fine din nucleu către umplutura amonte

N2 în mod normal Devine N1 pentru acumulările prin pompaj

Critic, doar dacă eroziunea este importantă și continuă

Nu

Tabel 1 Exemple de folosire a filtrelor (Fell et al. (2005))

1 – Exemple de folosire a filtrelor (Fell et al. (2005)) Stadiul actual privind măsurile de
1 – Exemple de folosire a filtrelor (Fell et al. (2005)) Stadiul actual privind măsurile de
2.3.5 M ETODE DE CALCUL AL FILTRELOR Metodele de calcul al filtrelor prezentate pleacă de

2.3.5 METODE DE CALCUL AL FILTRELOR

Metodele de calcul al filtrelor prezentate pleacă de la ipoteza lui Terzaghi (1921) care a exprimat cantitativ, pentru prima oară, îndeplinirea condițiilor de permeabilitate și de filtrare prin următoarele restricții:

Criteriul de filtrare

Criteriul de permeabilitate

US Army Corps of Engineers

Pentru determinarea limitelor de granulometrie a filtrelor, US Army Corps of Engineers (1993) propune următorii pași :

Criteriul de stabilitate

1. Se determină curba granulometrică a pământului ce trebuie protejat.

2. Dacă pământul de protejat nu conține pietriș se trece la pasul 4 (pietriș - diamteru particula > 4,75 mm).

3. Se realizează curba granulometrică ajustată a pământului de protejat ce conține particule cu diametru > 4,75 mm.

a. se determină un factor de corecție împărțind 100 la procentul de material cu d < 4,75 mm;

b. se înmulțește procentajul din pământul de protejat ce trece prin fiecare sită mai mică decât nr 4 (4,75 mm) cu acest factor de corecție;

c. se obține o nouă curbă granulometrică formată din aceste procente ajustate;

d. se folosește curba granulometrică ajustată pentru a determina procentul de particule cu d < 0,075 mm.

4. Se încadrează pământul de protejat într-o categorie din tabelul 2, bazându-se pe procentul cu d < 0,075 mm.

Categorie pământ

% mai fin de 0.075 mm

1

 

> 85

2

40

85

3

15

39

4

 

< 15

Tabel 2 – Categorii ale pământului de protejat

< 15 Tabel 2 – Categorii ale pământului de protejat Stadiul actual privind măsurile de control
< 15 Tabel 2 – Categorii ale pământului de protejat Stadiul actual privind măsurile de control
5. Se determină max conform tabelului 3 Categorie       pământ Descriere pământ  

5. Se determină max

conform tabelului 3

Categorie

     

pământ

Descriere pământ

 

Criterii filtru

1

Prafuri și argile fine (fine silts and clays)

dc

se folosește 0,2 mm

2

Nisip, parf,argila și nisipuri prăfoase și argiloase (sands, silts, clays and silty and clayey sands)

 

3

Pietrișuri și nisipuri prăfoase și argiloase (silty and clayey sands and gravels)

 

(

) [(

)

]

dc

se alege 0,7

4

Nisip și pietriș (sands and gravels)

 

unde :

A – procentajul particulelor mai mici de 0.075 mm după orice ajustare.

 

Tabel 3 Criterii pentru filtre

6. Pentru a asigura o permeabilitate suficientă se alege :

dar nu mai mic de 0.1 mm.

7. Restricții :

a. marimea maximă a particulelor din filtru nu trebuie să depăsească 75 mm;

b. procentul particulelor mai mici de 0.075 mm nu trebuie să depășească 5%;

c. îndicele de plasticitate al părții fine (d < 0,425 mm) este egal cu zero.

8. Se determină limitele filtrului conform pașilor 5,6,7.

Pentru a minimiza riscul apariției fenomenului de segregare filtrul trebuie să aibă o curbă granulometrică

nu necesită limitări pentru a preveni

segregarea. Pentru filtrele mai grosiere raportul ar trebui să scadă rapid prin creșterea diametrului

. În tabelul 4 sunt sugerate limite al diametrelor punerii în operă.

pentru a preveni segregarea în timpul

relativ uniformă. În general, filtrele din nisip cu

și

Minim D 10 (mm)

Maxim D 90 (mm)

< 0,5

20

0,5 1

25

1

2

30

2

5

40

5 10

50

10 - 50

60

Tabel 4 limite D 10 și D 90 pentru limitarea segregării

D 1 0 și D 9 0 pentru limitarea segregării Stadiul actual privind măsurile de control
D 1 0 și D 9 0 pentru limitarea segregării Stadiul actual privind măsurile de control
Criteriul de permeabilitate : Îndeplinirea condiției prezentate asigură o permeabilitate a filtrului de 9 până

Criteriul de permeabilitate :

Îndeplinirea condiției prezentate asigură o permeabilitate a filtrului de 9 până la 25 ori mai mare decât a pămantului de protejat deoarece permeabilitatea unui pământ granular este proporțională cu patratul

Cazuri particulare :

1. Tuburi perforate

Criteriul următor este folosit pentru a preveni accesul materialului din filtru în tuburile perforate:

În general un filtru proiectat conform pașilor prezentați nu îndeplinește acest criteriu. În această situație se va folosi un filtru multistrat.

Filtrele multistrat pot fi necesare și la tranziția dintre materialele fine și cele grosiere existente într-un baraj de umpluturi.

Se recomandă ca tuburile perforate să nu fie plasate în corpul barajului (exceptând piciorul aval) din cauza apariției pericolului de fisurare, deplasare a acestora în timpul construcției sau a tasărilor diferențiale.

2.

Pamant de protejat neuniform

În cazul pământurilor de protejat cu o granulometrie neuniformă filtrul trebuie proiectat astfel încât să protejeze partea fină a pământului.

Fell et al. (2005)

Metoda recomandată de Fell et al. (2005) se bazează pe metoda Sherard și Dunnigan. O primă diferență între cele două o reprezintă modificarea grupelor în care trebuie încadrat pământul de protejat astfel : 1, 2A, 3 și 4A. În al doilea rând conține propunerea lui Foster și Fell pentru pământurile dispersive.

Pași:

1. Se determină curba granulometrică a pământului ce trebuie protejat.

Pentru condiția de stabilitate se folosește curba granulometrică a pământului de protejat ce dă cel mai mic D 15 F.

Pentru codiția de drenaj se folosește o valoare reprezentativă a lui D 15 P (o valoare medie).

2. Dacă pământul de protejat nu conține pietriș se trece la pasul 4 (pietriș - diamteru particula > 4,75 mm).

la pasul 4 (pietriș - diamteru particula > 4,75 mm). Stadiul actual privind măsurile de control
la pasul 4 (pietriș - diamteru particula > 4,75 mm). Stadiul actual privind măsurile de control
3. Se realizează curba granulometrică ajustată a pământului de protejat ce conține particule cu diametru

3. Se realizează curba granulometrică ajustată a pământului de protejat ce conține particule cu diametru > 4,75 mm.

se determină un factor de corecție împărțind 100 la procentul de material cu d < 4,75 mm;

se înmulțește procentajul din pământul de protejat ce trece prin fiecare sită mai mică decât nr 4 (4,75 mm) cu acest factor de corecție;

se obține o nouă curbă granulometrică formată din aceste procente ajustate;

se folosește curba granulometrică ajustată pentru a determina procentul de particule cu d < 0,075 mm.

4. Se încadrează pământul de protejat într-o categorie din tabelul 5, bazându-se pe procentul cu d < 0,075 mm.

Categorie pământ

% mai fin de 0.075 mm

Descriere

1

> 85

Prafuri și argile fine (fine silts and clays)

   

Nisipuri prafoase și argiloase, argile nisipoase și amestecuri de argile, prafuri,

2A

35

85

nisip și pietriș (silty and clayey sands; sandy clays and clay, silt, sand, gravel mixes)

4A

15

35

Nisipuri si pietrișuri argiloase și prăfoase (silty and clayey sands and gravel)

3

< 15

Nisip și pietriș (sand and gravel)

Tabel 5 – Categorii ale pământului de protejat(Fell et al. (2005))

5. Pentru a îndeplini criteriul de stabilitate,

maxim admis se determină conform tabelului 6.

Categorie pământ

 

Criteriu stabilitate

1

 

, dar nu mai mic de 0.2 mm

, pentru soluri dispersive

2A

 

, pentru soluri dispersive

3

 

, după ajustare

4A

(

) [(

)

]

 

dacă

se va folosi 0,7

Tabel 6 Criteriu stabilitate pentru fiecare categorie de sol (Fell et al. (2005))

Solurile dispersive sunt solurile cu clasificarea ”pinhole” D1 sau D2 sau clasa Emersan 1 sau 2.

6. Pentru a îndeplini condiția de permeabilitate,

minim se determină după următoarea regulă:

, dar nu mai mic de 0,1 mm; (D 15 P se determină înaintea ajustării)

partea fină (d < 0,075 mm) reprezintă mai puțin de 2% din masa filtrului ( maxim 5%) și nu are coeziune.

de 2% din masa filtrului ( maxim 5%) și nu are coeziune. Stadiul actual privind măsurile
de 2% din masa filtrului ( maxim 5%) și nu are coeziune. Stadiul actual privind măsurile
7. Banda filtrului posibil trebuie să fie cât mai îngustă pentru a preveni folosirea granulometriilor

7. Banda filtrului posibil trebuie să fie cât mai îngustă pentru a preveni folosirea granulometriilor neuniforme dar destul de lată astfel încât să poată fi realizată.

D 15 F max și D 15 F min trebuiesc alese astfel încât:

raportul dintre ele este mai mic sau egal cu 5 pentru orice procentaj ce este mai mic sau egal cu 60%

limitele trebuiesc alese astfel încât acestea să aibă un coeficient de uniformitate

Pasul 7 este necesar pentru a se evita folosirea filtrelor neuniforme.

8. Pentru a reduce riscul apariției fenomenului de segregare în timpul construcției trebuie îndeplinită condiția:

d max = 75 mm, pentru filtrele ce au mai mult de 2 m lățime și 0,5 m grosime.

pentru filtrele mai înguste (zona 2A) d max = 37 mm sau 50 mm

Trebuie luată în considerare relația dintre D 90max și D 10min :

se calculeză preliminar

din tabelul 7 se determină maximul

:

 

Minim D 10 (mm)

Maxim D 90 (mm)

< 0,5

20

0,5 1

25

1 2

30

2 5

40

5 10

50

10 - 50

60

Tabel 7 limite D 10 și D 90 pentru limitarea segregării

filtrele de nisip ce au

nu necesită, în general, ajustării ale benzii

pentru filtre mai grosiere sau zonele de pietriș ce servesc atât ca filtru cât și ca dren

raportul ar trebui să descrească rapid odată cu marirea lui

9. Se unesc punctele de control pentru a forma o curbă preliminară atât pentru partea fină cât și pentru partea grosieră.

10. Proiectarea se termină prin extrapolarea curbelor (fină și grosieră) la 100% din valoarea finului.

În scopul descrierii specificațiilor filtrului, trebuiesc selectate mărimi corespunzătoare de site astfel încât să se reconstruiască banda filtrului.

site astfel încât să se reconstruiască banda filtrului. Stadiul actual privind măsurile de control al
site astfel încât să se reconstruiască banda filtrului. Stadiul actual privind măsurile de control al
2.3.6 P UNEREA ÎN OPERĂ A FI LTRELOR Având în vedere faptul ca grosimea necesară

2.3.6 PUNEREA ÎN OPERĂ A FILTRELOR

Având în vedere faptul ca grosimea necesară a unui filtru pentru a proteja un sol împotriva antrenării hidrodinamice este mică, grosimea filtrelor este determinata din considerente constructive.

A. Grosimea filtrelor

Referitor grosimea filtrelor în Buletinul ICOLD nr.95 sunt precizate următoarele :

Filtrele subțiri (aprox. 1 m grosime) se folosesc doar dacă materialul din care sunt compuse este disponibil în urma procesării. Folosirea filtrelor subțiri implică un control ridicat al granulometriei, al procesului de amestecare și o execuție realizată cu grijă astfel încât să se evite segregarea.

Grosimi de 1 m sunt folosite frecvent în Australia iar în Statele Unite ale Americii s-au folosit grosimi de 0.8 m (Rocky Mountain Pumped Storage Project).

În general grosimea minimă recomandată este de 2 – 3 m, iar în zonele cu activitate seismică intensă chiar mai mult.

Filtrele înguste sunt greu de realizat, excepție făcând situațiile în care se folosesc ”cutii distribuitoare” sau șanțuri verticale.

Filtrele realizate din materiale mai puțin controlate (neprocesate – depozite naturale) trebuie să aibă grosimi mai mari de 3 m deoarece aceste materiale pot suferi segregări în timpul punerii în operă și pot avea variații importante ale granulometriei ți ale calității.

Fell et al. (2005) precizează și ei aproximativ aceleași grosimi de filtru astfel:

Dacă filtrele sunt construite prin bascularea materialului din basculanta direct în filtru, grosime minimă este de 2.5 m dar se recomanda 3m.

Dacă la execuție sunt folosite ”cutii distribuitoare” ca cele prezentate în figurile 31 și 32 se pot practica grosimi de 1.5 m. Materialul pentru filtru este basculat în ”cutie” iar aceasta este trasă de un buldozer.

în ”cutie” iar aceasta este trasă de un buldozer. Stadiul actual privind măsurile de control al
în ”cutie” iar aceasta este trasă de un buldozer. Stadiul actual privind măsurile de control al
Fig.31 – Cutie distribuitoare (Fell et al. (2005)) Fig.32 – Folosirea cutiei distribuitoare la barajul
Fig.31 – Cutie distribuitoare (Fell et al. (2005)) Fig.32 – Folosirea cutiei distribuitoare la barajul

Fig.31 Cutie distribuitoare (Fell et al. (2005))

Fig.31 – Cutie distribuitoare (Fell et al. (2005)) Fig.32 – Folosirea cutiei distribuitoare la barajul Raul

Fig.32 – Folosirea cutiei distribuitoare la barajul Raul Leoni Venezuela (preluată din ICOLD(1994))

La barajele zonate sau la cele omogene prevăzute cu filtru vertical se poate prevede o grosime de 0,75 – 1 m. Filtrul se va realiza prin excavația unui șanț în materialul de umplutură, curățarea acestuia și apoi umplerea cu materialul granular prevăzut pentru filtru (figura 33). Adâncemea șanțului este limitată la aproximativ 1.50 m pentru a preveni prăbușirea pereților și pentru a facilita accesul oamenilor.

pereților și pentru a facilita accesul oamenilor. Stadiul actual privind măsurile de control al
pereților și pentru a facilita accesul oamenilor. Stadiul actual privind măsurile de control al
Fig.33 – Realizarea filtrelor prin excavarea umpluturii (Fell et al. (2005))  Pentru barajele m
Fig.33 – Realizarea filtrelor prin excavarea umpluturii (Fell et al. (2005))  Pentru barajele m

Fig.33 Realizarea filtrelor prin excavarea umpluturii (Fell et al. (2005))

Pentru barajele mai mici prevăzute cu filtru înclinat, acesta se poate realiza prin bascularea materialului pe taluzul aval a umpluturii ce trebuie protejată (figura 34) iar apoi, în paralel cu realizarea filtrului se va realiza și umplutura aval. Prin acest procedeu se pot realiza filtre cu grosimea perpendiculară pe taluz de 0.3 m și orizontală de 0.5 m.

perpendiculară pe taluz de 0.3 m și orizontală de 0.5 m. Fig. 34 – Realizarea filtrelor

Fig. 34 Realizarea filtrelor înclinate (Fell et al. (2005))

Grosimea unui strat variază intre 150 și 500 mm după compactare. Totuși pentru straturile groase este de preferat ca acestea să fie împărțite în 2 straturi mai subțiri pentru că în cazul segregării este puțin probabil ca zonele grosiere să coincidă în cele 2 straturi.

B.

Materiale folosite

În buletinul ICOLD nr. 95, referitor la tipurile de agregate folosite la execuția filtrelor, sunt precizate următoarele:

Folosirea materialelor concasate pentru realizarea filtrelor nu este uzuală deoarece:

Autorepararea prin prabușire se realizează mai greu decât în cazul agregatelor cu fețe rotunjite.

Un filtru din materiale concasate necesită o grosime mai mare decât unul din agregate de balastieră pentru a îndeplini cerința de autoreparare.

Din Tehnologia cadru – Execuția filtrelor și a nucleului de argilă la baraje din materiale locale – se mai pot completa următoarele:

Materialele pentru execuția filtrelor sunt alcătuite din roci dure, sănătoase, care să nu conțină elemente în formă de pachete sau foi în cantități mai mari de 1%.

formă de pachete sau foi în cantități mai mari de 1%. Stadiul actual privind măsurile de
formă de pachete sau foi în cantități mai mari de 1%. Stadiul actual privind măsurile de
 Cantitatea de granule cu diametrul mai mic de 0,08 mm nu trebuie să depășească

Cantitatea de granule cu diametrul mai mic de 0,08 mm nu trebuie să depășească 3% din greutatea totală.

Sorturile de materiale, în ceea ce privește compoziția granulometrică, trebuie să se încadreze în limitele : 0 5, 5 15, 15 40 mm.

Filtrele inverse nu trebuie să conțină :

materii organice

bulgări de pământ

materii solubile

C.

Compactarea filtrelor

În buletinul ICOLD nr 95 (1994) USBR recomandă compactarea filtrelor astfel încât :

Să se realizeze rezistența necesară.

Să se realizeze o densitate suficientă astfel încât lichefierea să fie exclusă.

Să limiteze consolidările.

Să aibă o densitate relativă de minim 70%.

O consolidare excesivă poate conduce la :

Distrugerea particulelor (spargerea acestora)

Reducerea permeabilității

În unele cazuri, mărirea procentului de fin peste valoarea limită

Din punct de vedere al numărului de treceri, în general, pentru compactarea filtrelor se specifică 2 treceri ale unui compactor lis de 10 tone pentru un strat de 30 cm.

Compactarea se va face întotdeauna în lungul axului barajului și în nici un caz în lungul văii, deoarece pot rămâne falii, fisuri prin care se produc infiltrații după umplerea lacului.

D. Prevenirea contaminării filtrelor

Filtrele se pot contamina în perioada execuției cu parte fină provenită din nucleu si de pe versanți mai ales în perioadele ploioase când apa spală nucleul și versanții și se scurge pe filtru. Alte surse pentru contaminare pot fi: zonele cu drumuri unde este mai mult praf, trecerea utilajelor peste filtre, descarcarea materialelor de umplutură fără ca aceste să fie umede etc. Pentru a preveni aceste contaminări se recomandă :

În cazul depunerilor în nucleu și în filtre se recomandă ca filtrele să fie în permanență cu 1 – 2 straturi în avans față de argilă pentru a împiedica colmatarea filtrelor (figura 35).

pentru a împiedic a colmatarea filtrelor (figura 35). Stadiul actual privind măsurile de control al
pentru a împiedic a colmatarea filtrelor (figura 35). Stadiul actual privind măsurile de control al
Fig.35 – Modul de depunere al filtrelor (Fell et al (2005))  Trecerea peste filtre
Fig.35 – Modul de depunere al filtrelor (Fell et al (2005))  Trecerea peste filtre

Fig.35 Modul de depunere al filtrelor (Fell et al

(2005))

Trecerea peste filtre se va face numai prin zone marcate. Aceste zone se pot proteja fie printr-un geotextil fie printr-un strat granular ce se va îndepărta înainte de închiderea stratului de filtru. Poziția acestor treceri (breșe) se va schimba periodic astfel încât să nu fie posibilă suprapunerea lor la intervale dese.

Depunerile de filtre nu se admit iarna, pe timp de îngheț.

Nu se recomandă să se înainteze foarte mult cu depunerile de anrocamente față de filtru și argilă tot din cauza ploilor pentru că aceasta spală anrocamentele și colmatează filtrele și impurifică suprafața argilei.

În cazul unei întreruperi a execuției, la reluarea acesteia se va curăța materialul impropriu din filtru.

2.4 MATERIALE GEOSINTETICE

2.4.1 GEOTEXTILE

Geotextilele sunt produse textile cu folosință tehnică, permeabile, destinate a fi utilizate în construcții. Ele sunt realizate după tehnicile specifice industriei textilelor și se prezintă sub formă de pături sau straturi textile suple și rezistente.

Prin structura și caracteristicile lor, geotextilele pot constitui elemente filtrante, drenante, de separare și de ranforsare în lucrări de protecție, sisteme de drenaj sau pentru îmbunătățirea caracteristicilor terenurilor de fundare și masivelor de pământ.

Cele mai folosite tipuri de geotextile sunt geotextilele nețesute și cele țesute.

Geotextile nețesute

Geotextilele nețesute sunt pături fibroase, cu structură tridimensională, formate dintr-un aglomerat de fibre consolidat prin diferite procedee(interțesere, termic, chimic etc.). Fibrele constituente pot fi continue sau discontinue, cu aceeași finețe sau fineți diferite.

sau discontinue, cu aceeași finețe sau fineți diferite. Stadiul actual privind măsurile de control al
sau discontinue, cu aceeași finețe sau fineți diferite. Stadiul actual privind măsurile de control al
Realizarea geotextilelor nețesute constă în formarea unui strat fibros care apoi se consolidează, obținându -

Realizarea geotextilelor nețesute constă în formarea unui strat fibros care apoi se consolidează, obținându- se pături fibroase de diferite grosimi, mai mult sau mai puțin compacte, în funcție de cantitatea de fibră conținută și de intensitatea și caracterul procesului de consolidare.

Principalele elemente care determină caracteristicile dimensionale, de rezistență și de permeabilitate ale geotextilelor nețesute sunt:

natura și caracteristicile fibrelor constituente;

procedeul tehnologic textil de realizare;

masa produsului și intensitatea procesului de consolidare.

Caracteristic pentru acest tip de geotextile este structura lor tridimensională care le conferă proprietăți filtrant-drenante foarte bune, similare cu cele ale mediilor poroase (Kellner,Găzdaru,Feodorov (1994)).

Geotextile țesute

Geotexțilele țesute sunt materiale cu structură bidimensională constituite din fibre dispuse într-o rețea regulată, ce rezultă din încrucișarea și întrepătrunderea a două sisteme de fire: urzeala si bătătura. În general cele 2 sisteme de fire sunt perpendiculare. Aspectul materialelor este identic cu al țesăturilor obișnuite.

Tehnologia de realizare a geotextilelor țesute este cea clasică, textilă, în care există trei scheme principale de țesere: pânză, diagonal și atlas. În ceea ce privește influența schemei de țesere folosite la realizarea geotextilelor țesute, schemele diagonal și atlas conferă țesăturilor o flexibilitate și o permebilitate sporită în raport cu schema tip pânză.

Prin comparație cu geotextilele nețesute, geotextilele țesute sunt materiale cu rezistențe mecanice mari la solicitări uniform distribuite și cu comportare mai puțin favorabilă la solicitări concentrate (poansonare, strivire) și la sfâșiere.

Funcțiile geotextilelor

Rolul pe care geotextilul îl îndeplinește într-un ansamblu constructiv este definit ca funcție a sa. Decurgând din structura construcției și caracteristicile produselor, rolul geotextilelor în lucrări este exprimat prin următoarele 5 funcții principale: filtrantă, drenantă, de separare, de protecție și de ranforsare.

În controlul infiltrațiilor primele 2 funcții (filtrantă și drenantă) sunt cele care ne interesează.

Funcția filtrantă

Un geotextil îndeplinește funcția de filtru atunci când asigură protecția filtrantă a unui mediu granular sau formează o barieră filtrantă în curgerea unui lichid care conține particule în suspensie. Ca filtre se utilizează cu precădere geotextilele clasice nețesute.

Conform Kellner, Găzdaru și Feodorov (1994), filtrele din geotextil prezintă următoarele avantaje față de filtrele clasice, din material granular :

porozitate și permeabilitate ridicată a materialelor

continuitatea stratului filtrant și rezistența lui la solicitări mecanice

filtrant și rezistența lui la solicitări mecanice Stadiul actual privind măsurile de control al
filtrant și rezistența lui la solicitări mecanice Stadiul actual privind măsurile de control al
 calitatea constantă și controlată a materialului  simplitate și ușurință la punerea în operă,

calitatea constantă și controlată a materialului

simplitate și ușurință la punerea în operă,

dar și unele dezavantaje ale utilizării acestor materiale :

incertitudine în privința durabilității și fiabilității materialelor

susceptibilitate la degradare sub acțiunea unor factori externi

posibilitate de deteriorare în timpul punerii în operă

Filtrele de protecție au rol de a asigura stabilitatea hidrodinamică a mediului granular pe care îl protejează, dar el nu trebuie considerat o barieră inertă în calea particulelor antrenate de curgerea apei. Înglobat în teren, el reprezintă un element catalizator care, într-un proces evolutiv, ajută la formarea filtrului natural autofiltrul – la interfața pământ – geotextil. În acest sens se acceptă că filtrul de protecție nu trebuie să oprească toate particulele antrenate de apă, ci să asigure selectiv trecerea acestora prin el. Ca urmare, din zona de contact pot fi eliminate o parte din fracțiunile fine iar acest lucru are ca efect reducerea discontinuităților dintre pământ și filtru și dezvoltarea unei zone de tranziție stabile care contitue un filtru natural. (Kellner, Găzdaru și Feodorov (1994))

Grosimea unui filtru influențează favorabil eficiența sa, deoarece un filtru gros, având un volum mare de pori, permite înmagazinarea unei anumite cantități de material solid fără a-i anula permeabilitatea. În acest context, se stie că pentru toate tipurile de filtre, inclusiv din geotextil, colmatările parțiale care reduc permeabilitatea acestora de 10 ori sunt considerate ca inerente și acceptate la dimensionarea lucrărilor. În cazul geotextilelor, grosimea materialului asigură produselor nețesute un avantaj față de cele țesute. În plus, geotextilele nețesute, prin structura lor spațială, își exercită efectul restrictiv asupra unui domeniu granulometric mai larg.

Cerințele funcționale pe care trebuie să le îndeplinească filtrele din geotextil, aceleași ca și pentru filtrele din material granular, sunt exprimate prin cele 2 condiții :

condiția de reținere

condiția de permeabilitate.

Funcția drenantă

Geotextilele au funcția de dren atunci când, sub acțiunea gravitației, asigură circulația apei prin masa lor pe o direcție paralelă cu planul materialelor. Funcția de dren o pot îndeplini numai geotextilele nețesute cu structură tridimensională și geotextilele compuse rezultate prin asocierea unui geotextil filtrant cu material drenant (benzi drenante prefabricate, etc.).

Pentru funcția de dren, geotextilul trebuie să asigure transportul unui debit de apă prin curgerea ce se produce în cuprinsul materialului. Permeabilitatea longitudinală – kp și grosimea geotextilului – t sub încărcarea la care este supus în lucrare sunt esențiale în acest caz. La fel de importantă este și condiția de necolmatare a produselor. Dacă în cazul funcției filtrante se acceptă o reducere cu un ordin de mărime a permeabilității transversale prin colmatare parțială, în cazul funcției drenante exigenșele sunt mai mari. Aceasta recurge din faptul că reducerea permeabilității prin colmatare, diminuând capacitatea de transport a geotextilului, afectează funcția lui drenantă.

a geotextilului, afectează funcția lui drenantă. Stadiul actual privind măsurile de control al
a geotextilului, afectează funcția lui drenantă. Stadiul actual privind măsurile de control al
Funcția drenantă a geotextilelor este asociată cu funcția filtrantă a acestora deoarece un element drenant

Funcția drenantă a geotextilelor este asociată cu funcția filtrantă a acestora deoarece un element drenant trebuie să asigure colectarea sub protecție filtrantă a debitului pe care trebuie să îl transporte. Dacă elementele drenate constau din strate sau fâșii de geotextil clasic, partea filtrantă a elementului o constituie fețele laterale ale materialului. În această situație cele 2 funcțiii, filtrantă și drenantă, sunt intim asociate. În cazul geotextilelor compuse, cele 2 funcții sunt separate, funcția filtrantă fiind îndeplinită de geotextilul ce mărginește sau învelește elementul drenant – material profilat, rețea.

Un dezavantaj în folosirea geotextilelor ca drenuri îl reprezintă faptul că funcția drenantă depinde de presiunea aplicată de construcție. Astfel, în cazul drenurilor realizate din straturi de geotextile, funcția drenantă poate fi diminuată substanțial prin creșterea sarcinii aplicate de umplutură. În cazul geotextilelor compuse, capacitatea de drenaj a elementelor este, în principiu, independentă de presiunea aplicată deoarece profilul miezului se consideră nedeformabil sub încărcările la acre sunt supuse geotextilele în lucrări.

Cerințele funcționale pe care trebuie să le îndeplinească geotextilele cu funcție drenantă sunt:

capacitate de drenaj în condițiile de solicitare la care sunt supuse în lucrare, determinate de încărcare și curgerea subterană;

eficiență filtrantă, pentru rolul de filtru pe care îl îndeplinește asociat cu cel de drenaj.

2.4.2 GEOMEMBRANE

Geomembranele sunt produse ce se pot folosi ca element de etanșare în toată industria construcțiilor. Ele se produc sub formă de folii cu o grosime cuprinsă între 0,5 – 5 mm.

Geomembranele sunt utilizate pe scară largă datorită câtorva proprietăți specifice: etanșeitate practic absolută, posibilitatea de a fi aplicate pe suprafețe de orice formă, rezistență chimică ridicată la acizi și baze, rezistențe mecanice mari, greutăți reduse de la 0,75 5 Kg/m 2 , ușurință în montaj, etc.

Caracteristici :

Grosimea – geomembranele au grosimi ce încep de la 0,5 mm și ajung până la 5 mm. Grosimea uzuală pentru geomembranele ce intră în structura sistemelor de etanșare variază între 1 – 3 mm, o grosime mare asigurând o robustețe sporită, dar folia este în acest caz puțin flexibilă.

Densitatea – caracteristică ce depinde în general de polimerul din care este realizată geomembrana și este esențială pentru lucrări care se execută sub apă pentru a cunoaște dacă produsul se autolestează. La geomembranele de 0,5 mm greutatea este de cca 400-500 g/m 2 , iar la cele de 2mm atinge 2000-2500 g/m 2 .

Permeabilitatea geomembranelor, în sensul legii lui Darcy (caracterizată de coeficientul de permeabilitate k), este extrem de scăzută (de ordinul a 10 -15 m/s).

este extrem de scăzută (de ordinul a 10 - 1 5 m/s). Stadiul actual privind măsurile
este extrem de scăzută (de ordinul a 10 - 1 5 m/s). Stadiul actual privind măsurile
Aplicații ale geomembranelor pentru controlul infiltrațiilor Geomembranele se folosesc în situațiile în care sunt

Aplicații ale geomembranelor pentru controlul infiltrațiilor

Geomembranele se folosesc în situațiile în care sunt necesare materiale cu permeabilitate scăzută pentru realizarea etanșărilor și acestea oferă o alternativă la folosirea materialelor clasice – argile, beton, măști astfaltice etc.

Acestea se pot folosi ca element de etanșare al corpului barajului și se pot așterne pe taluz, în interiorul umpluturii, pe corpul barajelor de beton etc. Pentru protejarea foliei este necesară așternerea unui strat de geotextil pe fața de protejat. Dacă se prevăde asternerea geomembranei la exterior este necesară alegerea unui tip de geomembrană care să fie rezistentă la razele ultraviolete. Un avantaj al așternerii geomembranelor la exterior este faptul că se poate interveni foarte ușor pentru reparații. În figura 36 se prezinta un exemplu de folosire a geomembranelor pentru etanșarea unui baraj.

Geomembranele pot fi folosite și la realizarea ecranelor de etanșare în profunzime. Execuția implică realizarea unei tranșee și susținerea acesteia cu noroi bentonitic, introducerea geomembranei sudate și apoi umplerea tranșeii cu material de umplutură. Acest procedeu este dificil astfel că s-au pus la punct și alte sisteme ce implică folosirea unor fâșii groase prevăzute cu sistem de îmbinare – figura 37.

groase prevăzute cu sistem de îmbinare – figura 37. Fig. 36 – Exemplu de folosire a

Fig. 36 – Exemplu de folosire a geomembranelor pt etanșarea barajelor de umpluturi (Karagjol, Bulgaria) imagine preluată de pe www.carpitech.com

Bulgar ia) imagine preluată de pe www.carpitech.com Fig. 37 – Sistem de îmbinare a panourilor de

Fig. 37 Sistem de îmbinare a panourilor de geomembran folosite la ecranele de etanșare

Geomembranele se pot folosi atât la lucrări noi cât și la lucrări de reparații.

atât la lucrări noi cât și la lucrări de reparații. Stadiul actual privind măsurile de control
atât la lucrări noi cât și la lucrări de reparații. Stadiul actual privind măsurile de control
Imbinarea geomembranelor Zonele de îmbinare reprezintă cele mai sensibile zone ale etanșării deoarece implică

Imbinarea geomembranelor

Zonele de îmbinare reprezintă cele mai sensibile zone ale etanșării deoarece implică execuția pe șantier unde pot apărea disfuncții tehnologice sau de altă natură și imposibilitatea de a caracteriza imediat etanșeitatea îmbinării.

Procedeele de îmbinare depind de natura produsului, de disponibilitatea unei tehnologii și a aparaturii aferente, de nivelul de etanșare prescris și de condițiile de șantier. În esență, procesul tehnologic presupune un aport extern de energie de natură termică sau chimică ce reorganizează temporar structura polimerică a geomembranelor ce vin în contact și care în urma aplicării unei presiuni determinate se leagă intim.

În figura 38 sunt prezentate diverse metode de realizare a îmbinărilor.

prezentate diverse metode de realizare a îmbinărilor. Fig. 38 – Metode de îmbinare a geomembranelor 2.4.3

Fig. 38 Metode de îmbinare a geomembranelor

2.4.3 GEOCOMPOZITE

Geocompozitele sunt combinații de materiale care au în componența lor cel puțin un produs geosintetic.

Principiul de funcționare al acestor geocompozite este îmbinarea proprietăților și funcțiilor materialelor componente astfel încât să se obțină materiale care să răspundă unor cerințe precise.

Geocompozite folosite pentru etanșare

Geocompozitele bentonitice

Geocompozitele bentonitice (Geosynthetic Clay Liner) se pot defini ca produse prefabricate ce asociază materialele geosintetice și bentonita, fiind utilizate în domeniul constrcțiilor și al geotehnicii pentru a

în domeniul constrcțiilor ș i al geotehnicii pentru a Stadiul actual privind măsurile de control al
în domeniul constrcțiilor ș i al geotehnicii pentru a Stadiul actual privind măsurile de control al
realiza o barieră etanșă. Bentonita prezintă o permeabilitate foarte scăzută datorată capacității ei de umflare

realiza o barieră etanșă. Bentonita prezintă o permeabilitate foarte scăzută datorată capacității ei de umflare iar materialele geosintetice au rol de protecție și, eventual, de etanșare.

În prezent există următoarele tipuri de geocompozite bentonitice:

geotextil – bentonită – geotextil

geomembrană – bentonită – geotextil

Geotextilele folosite pot fi țesute sau nețesute, cu diferite grosimi și valori ale masei pe unitatea de suprafață. Geomembranele pot fi, de asemenea, de diferite grosimi și texturi diferite (netedă sau rugoasă). Bentonita se poate prezenta sub formă de granule sau de pudră și este de cele mai multe ori un montmorillonit sodic. Cantitatea de bentonită variază între 3,20 și 6,00 Kg/m 2 .

Geocompozitele bentonitice sunt utilizate pentru a îndeplini funcții de etanșare la diferite tipuri de construcții: depozite de deșeuri, diguri și baraje, bazine, canele, rigole, rezervoare îngropate etc.

Astfel, cea mai importantă caracteristică a produsului finit o reprezintă permeabilitatea acestuia. Încercările realizate pe plan internațional de către fabricanți, utilizatori, laboratoare independente sau universități au pus în evidență valori foarte scăzute ale permeabilității, de ordinul a 10 -11 10 -12 m/s, funcție de lichid și de mărimea efortului aplicat.

Punerea în operă este relativ simplă: geocompozitul se derulează pe suprafața suport iar îmbinările se realizează prin suprapunere. Lățimea minimă a suprapunerilor este, în general, 15 cm iar pentru unele produse poate fi necesară presărarea unei cantități de pudră de bentonită în zona suprapunerii. Datorită prezenței bentonitei geocompozitele bentonitice pot fi poansonate accidental (spre exemplu în timpul punerii în operă), deoarece defectele de mici dimensiuni pot fi reparate prin umflarea acesteia.

Compozite geotextile geomembrane

Geotextilul are rolul de a majora frecarea dintre geomembrană și stratul suport, de a proteja geomembrana

la degradări mecanice, de a drena apa astfel încât să nu apară presiuni etc., iar geomembrana are rol de

etanșare.

Compozite geomembrane geogrile

Geomembrana asigură etanșeitatea sistemului iar geogrila are rol de a mări frecarea dintre geomembrană

și stratul suport.

Geocompozite folosite pentru filtrare și drenaj

Geocompozitele utilizate pentru drenaj sunt formate dintr-un filtru – geotextil și un nucleu cu rol drenant. Nucleul poate fi constituit din rețele de ochiuri,aglomerate de fibre sau coloane și poate fi fabricat din polipropilenă, polietilenă sau poliamidă. Astfel de drenuri sunt denumite drenuri fitil.

O altă categorie de geocompozite folosite pentru drenaj sunt drenurile plane care se folosesc în cazurile în

care există o curgere plană (în spatele zidurilor de sprijin, sub etanșările cu geomembrane, pentru drenaj vertical sau orizontal).

cu geomembrane, pentru drenaj vertical sau orizontal). Stadiul actual privind măsurile de control al
cu geomembrane, pentru drenaj vertical sau orizontal). Stadiul actual privind măsurile de control al
Bibliografie Fell, R. et al , 2005 – Geotechnical Engineering of Dams – CRC Press

Bibliografie

Fell, R. et al

,

2005 Geotechnical Engineering of Dams CRC Press Taylor & Francis Group, London

Gazdaru, A. et al

ICOLD, 1986 Geotextiles as filters and transitions in fill dams ICOLD Bulletin 55, Paris

ICOLD, 1994 Embankment dams. Granular filters and drains ICOLD Bulletin 95, Paris

Johansson, S., 1997 Seepage monitoring in embankment dams Doctorat Thesis, Division of Hydraulic Engineering, Stockholm

Kellner, L.; Gazdaru, A.; Feodorov, V., 1994 Geosinteticele in constructii vol 1 Editura Inedit, București

Stematiu, D., 2008 Mecanica rocilor pentru constructori – Editura Conspress, București

Stematiu, D.; Ionescu, S.; Abdulamit, A., 2010 Siguranța barajelor și managementul riscului Editura Conspress, București

U.S. Army Corps of Engineers, 1993 Seepage analysis and control for dams Engineer Manual 1110- 2-1901, Washington DC

,

1999 Geosinteticele în construcții – Editura Academiei Române, București

în construcții – Editura Academiei Române, București Stadiul actual privind măsurile de control al
în construcții – Editura Academiei Române, București Stadiul actual privind măsurile de control al