La sfarsitul lui septembrie 1686, oastea polona se retragea din fata turcilor si a tatarilor prin Moldova .

Ostenii se miscau greu, erau tristi, slabiti de lipsa mancarii si hartuiti de moldoveni si tatari. In fruntea ofiterilor se afla regele Sobieski, nsotit de hatmanii Iablonovski si Pototki. Regele era suparat tare de nfrngerea suferita si de starea in care se afla armata sa. Deodata vazu pe deal un castel si Pototki ii spuse ca acolo isi ascund averile in timpul razboiului domnii Moldovei. Regele hotari sa cucereasca cetatea si sa se razbune pe Cantemir. Desi hatmanul Iablonovski l sfatuieste sa renunte, convins de lingusirile lui Pototki, Sobieski porunceste oastei sa se pregateasca de lupta. Plaiesii aflati n cetate, atentionati de cel care facea de straja, de apropierea ostirii poloneze, nchid portile si ncep pregatirile de aparare, asezandu-se pe metereze. Armata polona trimite un sol la cetate pentru a spune dorinta lui Sobieski de a cuceri cetatea, dar batranul plaies de care ascultau toti transmite solului refuzul lor hotart de a nchina cetatea. Incepe asaltul, iar strajerii raspund cu vitejie, dobornd multi dusmani. In prima zi cad doi dintre plaiesi si n urmatoarele doua zile ei mai pierd cinci oameni si doi sunt raniti. A patra zi, lesii mai doboara trei moldoveni, dar si ei vad pierd pe "nsusi comandantul artileriei lesesti". A cincea zi, ramasi fara munitii si fara mancare, cu zece oameni cazuti n lupta si trei raniti, plaiesii hotarasc sa se predea cu conditia sa fie lasati liberi. Lesii se nvoiesc. Sase plaiesi ies din cetate ducand alti trei raniti, iar Sobieski, furios din cale afara ca o mana de oameni li s-a impotrivit, ia o hotarre nedemna. Incalcndu-si cuvntul dat, el porunceste ca romnii sa fie spnzurati. Plaiesii privesc cu nepasare pregatirile ce se fac pentru a fi spanzurati, iar ofiterii poloni raman induiosati. Iablonovski i atrage atentia regelui ca plaiesii nu si-au ndeplinit dect datoria patriotica, demna de toata lauda si i reaminteste acestuia fagaduiala data moldovenilor. Multumind hatmanului, regele Poloniei revine asupra hotarrii luate, respectndu-si cuvntul dat. El apreciaza vitejia romnilor si i lasa sa plece. Moldovenii, purtndu-si ranitii, pornesc spre munti, n timp ce oastea si continua drumul.