Sunteți pe pagina 1din 12

Concert de muzica de Bach Subiectul romanului Romanul "Concert din muzica de Bach" este al doilea din ciclul Hallipilor

si a aparut in anul 1927, fiind una dintre cele mai realizate creatii din intreaga proza a Hortensiei Papadat-Bengescu. Toate romanele acestui ciclu urmaresc destinul Hallipilor, al rudelor si prietenilor lor, care fac parte din lumea mondena a Capitalei, asa-zisa "lume buna", o fauna care este compusa din snobi si mai putini aristocrati adevarati, exagerat stilizati, cum remarca George Calinescu: "Un aspect caracteristic al acestei lumi este ca indivizii nu sunt preocupati de bani decat la inceput, in momentul intrarii in clasa. Toti sunt mai mult sau mai putin bogati, dar aflati in afara oricarei griji materiale. Averea este unicul mediu in care pot pluti aceste fiinte diafane. () Aici n-avem de-a face cu ambitiosi politici, cu avari, cu speculanti, ci cu persoane preocupate de Ace zice lumeaA, ambitionand sa dea serate, sa fie primite la anumite receptii dificile, sa reactioneze in toate momentele vietii, chiar cele mai grave, in modul cel mai distins". Contrastele intre esenta si aparenta nu apeleaza la ridicol, de aceea imaginea personajelor nu este comica asa ca la Caragiale, deoarece eroii sunt deprinsi cat de cat cu stilul de viata adoptat. Insa egoismul, amoralitatea, lipsa sentimentelor, fac aceasta lume detestabila, pana la accente grotesti prin reactii pasionale vulgare. Romanul este construit - in principal - pe destinul a trei cupluri: Lina si profesorul Rim; Elena si inginerul Draganescu; Ada Razu si printul Maxentiu. in cadrul fiecarui cuplu intervine un intrus, care destabilizeaza relatiile familiale ale partenerilor: intre Lina si doctorul Rim se interpune Sia, intre Elena si inginerul Draganescu intervine muzicianul Marcian, iar intre Ada Razu si printul Maxentiu este Lica Trubadurul. Actiunea romanului "Concert din muzica de Bach" este continuarea primului roman, "Fecioarele despletite", care contureaza componenta familiei Hallipa, ai carei membri isi continua destinul in romanele viitoare. Dom Hallipa, stapanul mosiei de la Prundeni, se casatoreste cu Lenora, o femeie senzuala si comoda, care va isca in jurul ei o serie de dezastre. Locotenentul Paulici, primul sot al Lenorei, se sinucisese in imprejurari misterioase. Dupa casatoria cu Dom, ea va avea doua fete, Elena si Coca-Aim6e, pe care le creste ca pe niste plante de sera. Dintr-o relatie vinovata cu un zidar italian, Lenora naste pe Mika-L6, care mosteneste de la tata inclinatii perverse, fapta apasand greu constiinta Lenorei, care cade intr-un fel de apatie nervoasa si este internata la sanatoriul doctorului Walter. Casatoria se destrama, Dom vinde Prundenii si se intoarce la Eliza. Romanul "Concert din muzica de Bach" continua destinul acestei familii prin descendentii ei. Faptele se petrec fie in casa Elenei, fiica mai mare a Lenorei, casatorita cu Draganescu, fabricant bogat, fiu de carciumar, fie in casa Linei, sotia profesorului Rim ori in familia printului Maxentiu, casatorit din interes cu "fainareasa" Ada Razu. Cele trei casnicii s-au realizat din interes. Elena s-a maritat cu George Draganescu pentru a se razbuna pe fostul logodnic, printul Maxentiu, fiindca acesta se lasase cucerit de farmecele surorii ei vitrege, Mika-Le

Doctorita Lina, urata, bondoaca, dar plina de energie, isi dorea un statut social solid si ii ofera lui Rim, in schimbul casatoriei, o catedra universitara. Ada Razu, fiica unui morar imbogatit, zisa si "fainareasa", se casatoreste cu printul Maxentiu cu scopul tintit de a patrunde in societatea inalta a Bucurestilor, scotandu-1, in schimb, pe acesta din saracie. Romanul incepe in casa noua a Rimilor, la care vine in vizita Mini, un personaj-reflector, care este purtatoarea vestilor si stirilor de ultima ora de la o familie la alta. Un alt personaj-reflector este si Nory Baldovin, care are in roman aceeasi misiune, de a transmite informatii si barfe de la un personaj la altul. Mini constata surprinsa ca, odata cu noua casa, Rimii s-au procopsit cu o infirmiera, Sia, care sa-1 ingrijeasca pe profesor si care parea "un bloc impermeabil, care slujea de adapost unor ganduri putine, dosnice, incapatanate", la care tanara vizitatoare "se uita fricos". Sia iese la poarta ca sa-l intalneasca pe Lica Trubadurul, care o chemase prin fluieraturi si Mini afla ca infirmiera este fata lui, asadar nepoata Linei. Profesorul Rim avea un caracter, uracios si Mini credea ca face "pe bolnavul cu dinadinsul", complacandu-se in starea de pacient, parea ca vrea "sa consume un timp inutil". in tinerete, Lina avusese un "incident" amoros cu varul ei, Lica si o nascuse pe. Sia, pe care o luase s-o creasca el, deoarece "urata si proasta se vaitase si bocise", atunci cand "se intamplase buclucul". Cresterea fetitei nu-i ingradise libertatea "vagabondului inofensiv vesnic cu mainile in buzunar", Lica, intrucat gasea mereu "indragostite" care sa-i gazduiasca o vreme, acest "trai aventuros" asigurandu-i "tacamul pus si patul asternut pretutindeni, fie ca oaspe, fie ca amant". Sia avea acum 19 ani, facuse ca vai de lume o scoala de infirmiere, dar fiind proasta si lenesa, Lica o convinsese pe Lina sa o ia in casa ei, sub pretextul de a-1 ingriji pe Rim, care suferea de guta, boala pe care el o amplifica dintr-o comoditate si o lene iesite din comun. Rim, "desirat si spalacit", fiul unui vames din Ungheni, considera ca Lina trebuia sa se simta onorata ca o luase de nevasta, mai ales ca "avea s-o aiba pe cap toata viata", chiar daca el primise in schimb o catedra universitara si, acum, aceasta casa, ce fusese cumparata pe numele amandurora, cu banii Linei.

Plecand de Ia Sia, Lica o cunoaste pe Ada Razu, ce se plimba cu trasura impreuna cu sotul ei, printul Maxentiu, care mana caii si era gata sa-1 loveasca. Lica prinsese, cu o mana sigura, zabala cailor si izbutise sa-i supuna cu gestul curajos al unui om ce se pricepe la cai, fapt ce o impresionase pe Ada. Printul Maxentiu era fiul unei cantarete de varieteu, Zaza si al unui "print batran si decavat" (care a pierdut toti banii la jocuri de noroc, ruinat - n.n.). Desi cei doi nu erau casatoriti, copilul fusese recunoscut si mostenise titlul nobiliar, care constituise si argumentul pentru care Ada il luase de barbat. Bruneta Ada Razu mostenise o avere importanta la moartea tatalui sau, fost morar, care se imbogatise "din faina" si de aceea ei i se mai spunea si "fainareasa". Maxentiu, bolnavicios de mic, lipsit de energie si saracit, ii oferise Adei titlul nobiliar in schimbul

traiului imbelsugat, iar acum printul era bolnav de ftizie. Ada, fire vioaie, viguroasa, iubind sportul, "il tara" dupa ea in diverse vizite, pe terenurile de sport, agravandu-i boala. Ada Razu il angajeaza pe Lica Trubadurul profesor de echitatie la grajdurile sale, facandu-si-1 amant. Ea urmareste sa-1 introduca pe Lica in lumea mondena, profitand de faptul ca acesta era unchiul Elenei Draganescu, dar familia il respingea ca pe "o rusine". Ocazia de a patrunde in cercul restrans al Elenei se ivise in persoana muzicianului de talie europeana, Marcian, care era var cu Maxentiu si pe care Ada il convinge sa cante la concertul din muzica de Bach, organizat de Elena Draganescu in saloanele sale, eveniment monden, pentru care toata protipendada Capitalei ar fi facut orice ca sa primeasca o invitatie. Mini si Nory sunt doua tinere amice cu familiile din "societatea inalta", care comenteaza toate evenimentele ce au loc in lumea buna, duc stirile pe care le aduna de la unii ca sa le spuna celorlalti, ambele intruchipand personajul-reflector. Cei doi gemeni Hallipa, sunt tipuri de detracati cu inteligente complementare si gesturi automate, deprinsi sa-1 secondeze pe Rim, ca niste ucenici grotesti pe maestrul lor, care i-a luat ca asistenti la facultate. Desi nu reusisera sa termine liceul, gemenii venisera din Germania cu o diploma de farmacisti, capatata nu se stie cum. Ei sunt excesiv de amabili cu oricine, daca au vreun interes sau vreun castig. Ca orice fiinte inferioare, iubesc umezeala si intunericul, facandu-si un laborator insalubru la subsolul facultatii de medicina, in care se simteau foarte bine si unde faceau afaceri cu studentii care voiau sa promoveze examenele fara prea multa invatatura.

Elementul central al romanului este pregatirea si sustinerea concertului din muzica de Bach in saloanele Elenei Draganescu, un eveniment monden, care se impiedica in tot felul de amanunte organizatorice, fiind amanat de mai multe ori. Elena devine amanta lui Marcian, relatie care-i satisface orgoliul de snoaba, deoarece acesta era un muzician celebru si, totodata, varul lui Maxentiu. Doctorul Rim o seduce pe Sia, aceasta ramane gravida si este data afara din casa de Lina. Profesorul o duce in mansarda asistentilor sai, gemenii Hallipa, fratii degenerati, care incearca, in dementa lor, sa-i faca o intrerupere de sarcina, profitand, totodata, si ei de biata fata. Jignita de comportarea sotului, Lina ii marturiseste lui Rim ca Sia este fiica ei, dar pe acesta nu-1 afecteaza si se roaga de ea sa o salveze, intrucat fata facuse infectie. Lina refuza cu incapatanare sa intervina si Sia moare. Toate personajele romanului se intalnesc la inmormantarea Siei, afisand o masca indurerata, sub care se ascundea nerabdarea si satisfactia ca seara urmau sa participe, in sfarsit, la mult ravnitul concert din muzica de Bach, care nu constituia pentru nimeni un eveniment muzical, ci unul monden, un prilej de a-si verifica prestigiul de membri ai societatii inalte bucurestene.

Romanul nu are un fir epic, intrucat este o proza de analiza psihologica, autoarea urmarind mai ales introspectia personajelor, a tarelor morale si sociale. Caracterizarea personajelor Elena Draganescu este prima fiica a Lenorei si a lui Doru Hallipa si este construita din doua zone psihologice: Elena este indragostita de Maxentiu, cu care se logodeste, dar sora ei vitrega, Mika-Le, maestra in arta de a face rau, intervine brutal intre cei doi indragostiti. Elena rupe logodna, "cu o raceala tot atat de incapatanata cat de neclintita ii fusese dorinta de a-1 lua". Cealalta zona ii contureaza capacitatea exceptionala de a se implica in organizarea primirii invitatilor la diferite evenimente mondene, pe care le initia in saloanele sale: "Elena obicinuita de foarte tanara sa tie loc de gazda in casa parinteasca, isi alcatuise lesne relatiile mondene. Snobismul ei o facea sa aleaga ce era mai bun si primea pe toti cu aceeasi rezerva fireasca. Cum nu aveau pentru ea decat singura calitate de oaspeti, ii supunea unui regim egal si predomina fara nici o sfortare. () De altfel, la receptiile ei nu se vorbea nici politica, nici afaceri". Asadar, Elena este rationala, egoista si rece, urmarind numai succesul social, caruia ii subordoneaza si preferinta ei reala pentru muzica clasica. George Draganescu se inaltase pe scara sociala prin casatoria cu Elena, fiind constient ca lumea in care intrase ii era superioara prin educatie si rang social, de aceea statea modest si retras intr-un colt, divinizandu-si sotia pentru priceperea si eleganta cu care isi intretinea invitatii". Elena decisese organizarea a doua concerte anuale de rasunet monden, pe langa "joile muzicale", la care invita "o vedeta muzicala", cand, dupa programul care dura fix o ora si jumatate, urma o "destindere" a musafirilor, fata de care ea era "protocolara si rigida", reusind totusi sa-i fiica pe ei "sa fie spirituali si gratiosi". Relatiile cu familia se subordoneaza si ele statutului social, Elena fiind rece si indiferenta fata de oricare dintre rudele ei, daca acestea ii puneau in pericol prestigiul de persoana mondena. Pe fratii ei vitregi, degeneratii gemeni Hallipa, refuza sa-i vada deoarece o compromiteau, iar pe soara ei, Mika-Le, o aduce in casa numai ca s-o poata supraveghea indeaproape, impiedicand astfel alte aventuri erotice ale bastardei. Concertul din muzica de Bach constituie principalul eveniment monden al anului pentru societatea inalta a Bucurestilor, mai ales ca, in cadrul programului muzical, urma sa participe si Victor Marcian, un virtuoz pianist de talie europeana, care se intamplase sa revina pentru o scurta vreme in tara. Elena este fascinata de farmecul si talentul lui Marcian si-i devine amanta. in romanele urmatoare ea va pleca impreuna cu Marcian la Paris, sub pretextul ingrijirii sanatatii copilului ei, Ghigh, dar nu va divorta de Draganescu, care ramane in casele de la Bucuresti cu Mika-Le, ca singur element ce-l mai leaga de sotia lui. Elena este o femeie frumoasa, statuara, rece, cu simt artistic, distinsa si eleganta, intruchipand perfect snobismul epocii.

Doctorul Rim este un personaj care apare numai in "Fecioarele despletite" si in "Concert din muzica de Bach". Tineretea lui fusese un lung sir de privatiuni, el fiind fiul unui modest vames la Ungheni. Din ambitii sociale, tanarul Rim studiase stiintele medicale, dar se dovedise ca nu avea nici un fel de inclinatii nici pentru cercetare, nici pentru medicina aplicata, dar voia cu ardoare un post de profesor universitar la facultatea de medicina. Sotia sa, "buna Lina", ii ofera o catedra universitara in schimbul casatoriei si Rim considera ca, odata atins telul, se poate relaxa si destinde, fiind tentat de tinerele studente, descumpanit ca nu avea nici un fel de "succes", desi el se considera "un frumos", cu toate ca era uscat, "desirat si spalacit". Construirea personajului este aceea a dezacordului dintre suflet si trup, Rim fiind un bolnav inchipuit, ca simptom al unei psihopatii: "Era un biet bolnav, care avea nevoie de cele mai mari ingrijiri, care avea o infirmiera inadins pentru el, care isi intretinea sanatatea si egoismul din ideea ca 1-a durut candva, ca poate il va mai durea si, intre aceste doua planuri ale suferintei, se mentinea intr-un confort placut". Teroriza pe toata lumea cu boala lui, guta, pe care o exagera pana la accente fatale, "zapacise pe Lina cu tirania lui de bolnav, o sicanase", impunandu-se in orice situatie cu "privilegiul lui de bolnav".

Infirmiera adusa de Lina este Sia, fiica ei facuta cu varul Lica in tineretea lor nestapanita, fapt nestiut de profesorul Rim, care este foarte incantat de tanara de 19 ani, cu toate ca aceasta era cu "fata lata, obrajii grasi, plini de o pasta fara culoare, () gura lasata putin in jos la colturi ca pentru o sila permanenta, () trunchioasa, obla de la umeri la solduri, cu maini si picioare mari". Ticalos si infatuat, el ii face avansuri Siei, desi intre ei este o diferenta de varsta ce face ca relatia sa fie penibila. Ca sa se razbune pe Lica, pentru ca acesta intrase in societatea inalta si nu mai venea s-o vada, jenandu-se de retardarea ei, Sia ii cedeaza "mosului", ramane gravida, iar Rim o duce in mansarda gemenilor Hallipa, care - si ei - profita de fata. Profesorul o roaga pe Lina s-o salveze pe Sia, care facuse infectie, dar ea refuza cu incapatanare de ranita in orgoliul de sotie, "s-o duca amantul unde o sti". Sia moare, chinuita de dureri groaznice, dar Rim, insensibil, se simte nevinovat, compatimind-o tardiv, "fecioara nefericita". Rim are in el laturi demonice, isi faureste planuri clare de a vedea casa Linei trecuta in posesia lui, este comod, egoist si rautacios, portretul sau fiind la limita dintre caricatural si grotesc. Doctorita Lina, "bondoaca sotie" a profesorului Rim, patroneaza un fel de spital, in care "fecioare" nevinovate vin sa scape de copilul nedorit, fapt ce-i aduce Linei un venit financiar deosebit. Ea era moasa si se ocupa, asadar, cu intreruperi de sarcini pentru fetele din lumea buna. Lina este caracterizata direct de autoare prin alaturarea adjectivului care-i insoteste numele "buna" si este construita, ca si celelalte personaje din contraste intre esenta si

aparenta. in schimbul casatoriei, Lina ii oferise doctorului Rim o catedra universitara, dar el se considera o victima si credea ca trebuie "sa aiba inca alte beneficii", asa ca Lina cumpara din castigul ei o casa somptuoasa si eleganta pe numele amandurora. Lina avea o adevarata "manie pentru familie", pentru toti "acei veri si veri soare, pentru care era in stare sa se dea pesete cap", dar cand fata ei, Sia, este in pericol de moarte, ca urmare a unei intreruperi de sarcina facuta barbar de gemenii Hallipa, "buna Lina" refuza cu incapatanare s-o ajute, dezvaluind astfel rautatea ascunsa cu grija sub masca blandetei. Exteriorul "uratei" are trimiteri precise asupra mediocritatii sufletesti, autoarea conturand-o si prin "echipamentul Linei, rochia ei verde sau albastra, purtat de dimineata pana seara, la gospodarie, la spital, in oras, lua asa de mult forma bunei Lina, o forma botita si curata, incat parea una si aceeasi rochie si una si aceeasi cu ea". Printul Maxentiu apare in romanul "Fecioarele despletite" ca logodnic ai Elenei Hallipa, intre care se interpune Mika-L6, relatia rupandu-se brusc. in "Concert din muzica de Bach", Maxentiu este sotul Adei Razu, o parvenita prea evidenta chiar si pentru lumea in care-si doreste sa patrunda. El era doar pe jumatate "print", fiul unei cunoscute cantarete de cabaret, Zaza si al unui "print batran si decavat (ruinat - n.n.), dar destul de autentic", care-I recunoscuse pana la urma pe Maxentiu, desi "nu avusese timp sa se cunune cu Zaza, cum dorea". Casatoria Adei Razu cu printul Maxentiu avusese la baza interese reciproce: Ada isi cumpara, cu banii castigati din negotul cu faina al tatalui ei, titlul de "printesa" si permisul de a intra in societatea mondena a Capitalei, rasplatind in acelasi timp pe Maxentiu cu rascumpararea ipotecii pentru mosia Plaesele si scotandu-1 dintr-o saracie ce-i ameninta decaderea pe scara sociala. Bolnavicios si slabanog de mic copil, Maxentiu sufera de tuberculoza, boala pe care o fac in general oamenii de proasta conditie, din cauza hranei precare, de aceea printul se sperie mai ales de "lipsa de noblete" a bolii sale. Constructia personajului sta in discordanta dintre suflet si trup, dintre latura morala si cea fizica, fiind un adevarat "caz" pe care autoarea isi aplica observatia psihologica pana in cele mai adanci zone ale constiintei si ale manifestarilor bolii, ca efect asupra personalitatii eroului. Dualitatea personalitatii lui Maxentiu se bazeaza pe o serie de factori care contribuisera la slabirea personalitatii lui: mama sa, Zaza, il arata in mod ostentativ lumii, pentru a intipari in mintea tuturor ideea ca el este mostenitorul titlului si al averii batranului aristocrat, iar acum este in aceeasi situatie, Ada fiind cea care il "taraste" prin saloane, pe terenurile de sport ori in plimbari obositoare pentru a-i confirma ei noul statut monden si titlul aristocratic de printesa, "fiindca nu credea societatea destul de deprinsa cu noul sau rang". Pe de alta parte, Maxentiu isi urmareste evolutia bolii cu minutiozitate, aproape cu o placere cinica in planul constiintei sale: "Asa cum isi periclita altadata viata prin efortul

de a nu tusi, asa acum se complacea in tuse pana la inec, () i se parea ca face bine sa zdruncine bietii muschi, (..) credea ca va curata astfel locul unde stau zgarieturile", crizele fiind pentru el si dovezile cele mai concludente ca este viu, ca traieste inca. Urmarit in .evidenta sa degradare fiziologica, Maxentiu manifesta comportamentul unui degenerat, traind aproape cu voluptate simptomele bolii, asteptand parca nerabdator criza urmatoare. "isi iubea mizeria, asa cum altii isi iubesc viciul", constata autoarea introspectand gandurile personajului, caruia cel mai mult din boala ii placea "naduseala" si voia sa ramana cat mai mult "in izul ei".

Ca si celelalte personaje, Maxentiu se constituie dintr-o imagine dubla: una exterioara (mascA) pentru salvarea aparentelor si respectarea convenientelor, pe care o afiseaza din snobism, iar alta interioara, stratificata pana la cele mai adanci zone obscure ale sufletului si constiintei. Printul este obligat "sa joace comedia tragica a vietii de toate zilele, cu un program de osteneli marunte si inutile care il epuizeaza si-i amplifica suferinta" (plimbatul cu trasura, seratele, prieteniI), in timp ce el simtea "sarmanul corp tot mai deznodat", traia chinurile "unui efort tragic", pe cand el ar fi vrut "sa se pravale undeva pe un loc de repaos, () sa se poata intinde in cautarea odihnei". Hortensia Papadat-Bengescu insista asupra egoismului de om bolnav, dezvaluie relatia rece pana la dusmanie ("o urasc!") fata de Ada, sotia lui, atitudine amplificata cand intuieste relatia amoroasa dintre ea si Lica: "Gasise doua sisteme pe care le specula: boala lui si pe Lica". Maxentiu depaseste insa faza egoismului si gandurilor rautacioase atunci cand isi da seama cu luciditate ca va muri: "Nu mai ura pe nimeni, nu se mai iubea pe sine", devenise "bland si umil". Moare intr-un sanatoriu, unde il internase pana la urma, cu bani multi, sotia lui. Romanciera construieste personajul prin variate tehnici traditionale si moderne: comentariul autoarei, monologul lui Maxentiu, minutiozitatea descrierii bolii acestuia, monologul interior, reactiile personajului dedublat in receptarea relatiei amoroase a sotiei sale cu Lica (compuse din ganduri revoltatoare si agresive si din vocea blanda si retinuta). Aceste modalitati sunt completate prin comentariile altor personaje, in constiinta carora se reflecta trasaturile unuia sau altuia dintre eroi: Astfel, Nory il considera "un om fara noima", iar Lica vede in Maxentiu "un biet coconas galben ca de ceara, cu gene rosii si cu ochii patati. Purta o barbita blonda, ascutita, cu fire vestede", fiind cu certitudine "un barbat lingav". Ada gandeste despre sotul ei ca "s-a ramolit de tot! () Ce sunt ochii aia galbeni? Starpitura de vita mare. Nobil am vrut, nobil am .

Autoarea insasi il caracterizeaza ca fiind "un barbat lingav", "papusa nemernica" ori "steag palid cu blazon". Maxentiu, el insusi un produs al unei ereditati subrede, este urmarit in degradarea sa biologica progresiva reflectata in constiinta sa, fiind o "floare de sera a unei rase istovite" (Eugen LovinescU). Ada Razu intruchipeaza tipul snobilor si al parvenitilor ce compuneau, in general, inalta societate a Bucurestiului, purtatori de masti, pentru salvarea aparentelor si convenientelor sociale mondene.

Ada Razu este fiica unui fost morar care se imbogatise "din faina", ajunsese cel mai mare fabricant si-i lasase fiicei sale o avere impresionanta. Inteligenta si vioaie, Ada isi administreaza averea cu energie, beneficiind si de o oarecare instructie, dar lipsita de o cultura solida. Fire ambitioasa, doreste cu toata fiinta sa parvina pe scara sociala, sa patrunda in inalta societate, conditia sa umila fiind insa o piedica insemnata. Solutia o constituie casatoria cu printul Maxentiu, un aristocrat decazut si saracit, care fusese nevoit sa-si ipotecheze mosia Plaesele. Ada Razu, poreclita "fainareasa", il cumpara pe print pentru titlul aristocratic, pentru statutul sau social si-i salveaza, in schimb, mosia. Cand erau numai ei doi, Ada nu se sfia sa-i aminteasca: "stiai doar bine ca rascumperi hodoroaia de palat si mosia lucie cu fainareasa". "Senzuala si capricioasa", frivola, Ada il place pe Lica Trubadurul, fiind impresionata de "acel tanar zvelt" care ii starnise admiratia pentru priceperea lui la cai: "cu ce mestesug dezmierdase calul! () Cu ce pumn domolise tanarul acela pe murg!". Adei i-arfi facut mare placere o relatie amoroasa cu acest tanar vioi si viguros, cu un farmec aparte ("Ar fi vrut sa aiba un amant"), dar convenientele sociale ii impuneau prudenta, deoarece "reputatia ei era prea proaspata". Supunandu-se total aparentelor impuse de societatea aleasa, Ada este decisa sa apara in public cu sotul sau in cei mai cordiali termeni conjugali, mai ales in ziua participarii cailor la cursele sportive, cand il va prezenta lumii pe Lica. Sub calmul convenientelor mondene se ascund mizerii morale lustruite, Ada avand ambitia de a-1 duce pe Maxentiu la concertul din muzica de Bach, organizat in saloanele Elenei Draganescu. Dar barbatul era acum ca "o umbra", iar ea voia sa-1 arate lumii, pentru a se vedea ca "un astfel de barbat era o scuza, pleda in favoarea legaturii ei cu Lica". Se foloseste de boala sotului ei pentru a primi cat mai multe vizite, organizeaza receptii, trecand astfel drept foarte devotata sotului ei bolnav. Cu o intuitie feminina extraordinara, stie sa fie cordiala si naturala cu Marcian ("bunul simt ii dicta sa nu fie nici cocheta, nici lingusitoare, artistul avand spaima de amandoua"), pentru ca, prin el, sa poata obtine invitatii la concert si sa patrunda astfel definitiv in societatea mondena, fiind totodata foarte preocupata de cariera sociala a lui Lica.

Autoarea ii face un portret fizic, cu trimiteri precise si semnificative catre structura psihica a personajului: "Ea, asa costeliva, era foarte tiranica. Campioana la tenis, bratul slab azvarlea mingea neobosit, campioana la dans, piciorul celebru de subtire, un os cu piele oachesa si paroasa. () Fata negricioasa si ochii aprinsi nu aratau, dupa nopti nedormite, nici o oboseala. Acum, mainile slabe, negre, cu inele mari, printre care acel safir urias, pe care Lica isi aprinsese ochii, tineau haturile ferm. Printesa Maxentiu conducea admirabil". Ca si celelalte personaje, Ada Razu este conturata prin modurile diferite in care este perceputa in constiinta celorlalti: Lica observa in trasura "o tigancusa uscata, ca un drac, cu buze rosii ca sangele inchegat si cu o pereche de ochi aprinsi sub boneta de piele ce o impodobea, ascutindu-i mai tare barbia ascutita. Pe mainile negre, cu degete fuionate, avea inele cu pietre cat un nasture de tunica". Atunci cand o cunoaste personal si o vede in plina desfasurare, o califica: "Ce gasperita!". Maxentiu o vede ca pe o "vrajitoare" vinovata de evolutia bolii lui, pentru ca il taraste dupa ea peste tot, "in loc sa-1 lase la unul din acele sanatorii minunate din strainatate unde si-ar gasi linistea". Marcian o considera "o femeie de treaba" si crede ca, pentru varul sau, Maxentiu, este sotia potrivita si grijulie de care are nevoie. Ada Razu este, prin sanatatea, ambitia si energia ei, personajul apt sa parvina, ascunzandu-si din ce in ce mai bine vulgaritatea si conditia umila, reusind sa patrunda intre membrii inaltei societati bucurestene. Lica Petrescu, zis Lica Trubadurul, pe numele adevarat Vasile Petrescu, este fratele Lenorei Hallipa si "oaia neagra a familiei", el fiind singurul care nu se dedubleaza, care nu-si ascunde firea. Fugea de acasa inca de mic si se invatase sa traiasca pe drumuri, sa umble hai-hui, "o lichea simpatica", un vagabond "rentier, deoarece nu se lasa niciodata fara 5 Iei in buzunarul pantalonilor". Lica apare in toate romanele ciclului Hallipa. El este fiul accizarului Petrescu din Mizil, fratele Lenorei, unchiul Elenei, al Cocai-Aim6e si Mikai-Le varul Linei si tatal Siei. Autoarea ii intocmeste o adevarata fisa fiziologica: "Desi apropiat, nu era prietenos. Era totusi singuratic. Femeile ii erau devotate, dar el nu le lua in serios si nu avea incredere in ele, decat pentru treburile femeiesti: pentru carpit, tesut, spalat, calcat si pentru dadacit fata. Discret si prudent din fire, avea si un fel de sfiala pentru traiul lui mahalagesc", personajul fiind urmarit in special in "Concert din muzica de Bach". Portretul fizic are semnificatii transparente pentru interiorul sufletesc, Lica este "subtirel, sprinten, cu figura placuta, cu ochii vioi de veverita, parul negru din care se lasa o bucla mare pe frunte, cu mainile si picioarele mici si subtiri si dinti albi, marunti".

Lica evolueaza dintr-un "baiat nostim", "umil si obraznic", "cu apucaturi lipsite de orice precepte", "ce nu prinsese inca mecanismul vietiii noi", intr-un "domn bine ca la cinematograf", un "gentleman in haine negre", un viitor deputat de Bihor, in romanele urmatoare. Figura complexa, plina de autenticitate, Lica Trubadurul este un Dinu Paturica ori un Tanase Scatiu in varianta moderna a primelor decenii ale secolului al XX-lea bucurestean: plutonier major in armata, agent-voiajor pentru stofe, "detectiv civil" la Politia Capitalei, vechil pe mosia Prundeni a lui Doru Hallipa, cumnatul sau, asociat in comertul cu vinuri al sotului duduiei Mari, adesea fara ocupatie si traind din expediente, profitand de "pacatul" Linei sau de atentiile iubitelor de mahala. Lica duce o viata intamplatoare si lipsita de griji, fiind un "spirit aventurier", vagabond "inofensiv", cu mainile vesnic in buzunar, guraliv si sobru in acelasi timp, econom cu punga lui, placandu-i "banul dobandit lesne si prin siretlic", cu un vocabular picant dar delicat in felul lui si are o situatie aparte in roman, deoarece este certat cu familia pentru ca nu-i placuse cartea, iar sora-sa, Lenora, de cand se maritase cu mosierul Hallipa, "il trata ca pe cainii barbatului ei". Dintr-un "accident" amoros din tinerete cu buna Lina, vara lui, se naste Sia, o fata "cam toanta", pe care Lica o preia, intrucat atunci "cand i se intamplase buclucul, urata si proasta se vaitase si bocise", iar el "nu putea suferi sa vada strambandu-se o urata". Pentru "femeile devotate" care o cresteau pe rand, Sia provenea "dintr-o mama necunoscuta", fapt care facea sa-1 gaseasca "si mai dragut pe strengarul tanar" si sa fie impresionate pana la lacrimi de Lica, "asa de bun cu un copil, pe care i-1 facuse o nemernica".

Fire libera, siret si capricios, Lica rezista cu prudenta incercarilor Adei Razu de a-1 stabiliza ca amant, dar accepta pana la urma postul de profesor de echitatie al grajdurilor Maxentiu: "Trecerea lui Lica de Ia un mediu Ia altul se facea cu oarecari zbateri". La inceput, Lica se simte stanjenit de somptuozitatea acestui spatiu vital, prea auster pentru gusturile lui, la care insa se adapteaza cu usurinta si intra pe fagasul unei relatii amoroase care-i ofera avantaje. Astfel, in constiinta Trubadurului se naste ambitia, dirijata si strunita cu hotarare de Ada, o mahalagioaica si ea prin origine, devenind el insusi un membru al lumii mondene: "Trecuse pragul despartitor al celor doua medii sociale si prinsese gust sa ramana dincoace, unde il condusese destinul lui de parvenitism", devenind increzator in "regia norocului". Transformarea lui Lica se produce pe toate planurile, de la tinuta vestimentara, la zona psihologica, de la conduita la mentalitate. De la "baiatul simpatic, fluierand mereu intre dintii marunti", Lica evolueaza pana la "un domn bine", "un artist de filme", un gentilom "cu fata rasa () ochiul ascuns sub pleoapa, () un colt de gura amar si agresiv si tinuta perfect nemiscata a unui gentleman in haine negre".

Lica Petrescu este - aidoma celorlalte personaje - conturat din mai multe unghiuri de vedere: Mini, personaj-reflector, surprinde detaliile sugestive ale "craiului de mahala", care semana cu "un apas, ce avea in buzunarul vestonului scurt chei pentru orice sertare", "cu silueta zvelta, juvenila, simpatica si suspecta", parand flamand, stramtorat si nesigur si-l catalogheaza pu pricepere "un haiduc modern a carui padure e orasul". Ada ii intuieste lichelismul de care - de altfel - este incantata: "Ce canalie! gandi ea ca un compliment", dar si ascensiunea: "Ar putea ajunge ministru!" . Pentru Maxentiu, Lica este "haimanaua de ulita", pentru Rim era "o lichea", despre care nu se putea sti "daca intr-o zi nu va fura", devenit "simpaticul var Lica" atunci cand "capata" calitatea de tata al Siei. Lina il numea "baiat bun si dragut", Lica ramanand acelasi tanar care "fluiera demult pe langa garduri, care deunazi fluiera pe Sia sub fereastra Rimilor, care fluiera usor pe buze in atelierul domnului Paul si intre dinti in urechea printesei Ada". in romanele urmatoare, el se casatoreste cu printesa Ada, intra in politica si devine deputat de Vaslui Referindu-se Ia personajele Hortensiei Papadat-Bengescu, Mihail Sebastian marturiseste ca are "impresia ca opresti ceva in Ioc si ca prinzi in ace cu gamalie, pe o panza invizibila, o viata () sunt momente cand simti lipsa unui personagiu, ii astepti intrarea, stii ca trebuie sa paseasca in sfarsit, peste pragul paginii".

Modalitati artistice Hortensia Papadat-Bengescu instaleaza definitiv in literatura romanul romanesc citadin. Desi prozatoarea face adevarate studii ale personalitatii naturii umane, ea nu realizeaza un roman social, mai exact, contureaza coloristic o lume cosmopolita, o "burghezie de formatie recenta, fara traditii, fara moral, fara gust" (G.CalinescU), o societate a parvenitilor, a imbogatitilor de dupa razboi: Lica Trubadurul fusese plutonier major in armata, Ada Razu e fata de fainar, milionarul Draganescu se trage dintr-o familie de carciumari, profesorul Rim este fiul Aunui vames de la Ungheni. "Sufletul acestor oameni e inca primitiv si grosier sub reflexe de aur si de purpur. Din civilizatie, ei n-au decat confortul" spune criticul Mihai Ralea. George Calinescu observa gustul pentru patologie al romanelor Hortensiei PapadatBengescu: Lenora este mai intai bolnava de nervi, apoi moare de cancer, Draganescu sufera de inima, printul Maxentiu moare de tuberculoza etc. Hortensia Papadat-Bengescu creeaza o literatura feminina, penduland intre "explozie lirica", "exuberanta senzoriala" si "sensiblerie discreta" spunea Eugen Lovinescu, iar

criticul "Vietii Romanesti", Garabet Ibraileanu, este de-a dreptul entuziasmat de "originalitatea operei si caracterul ei eminamente feminin".