Am inteles, cu timpul, interesul lui Moscovici pentru dezvoltarea psihologiei sociale in Romania, la Iasi.

Voia sa repete, in mic, experienta pe care a trait-o el insusi in perioada de inceput, dupa razboi. stia ca psihologii sociali romani au fost izolati, ca n-au resurse, literatura, laboratoare. Europa distrusa de razboi: ruine, lipsa resurselor, descurajare. Atunci s-a nascut Planul Marshall, astazi uitat, care a ajutat statele afectate grav de distrugeri sa-si refaca economiile. A fost un plan de reconstructie, conceput de Statele Unite, destinat aliatilor europeni. Un vast program de asistenta economica, desigur si cu scopul de a limita extinderea comunismului. Se adresa tuturor vechilor aliati, dar Moskova a interzis tarilor controlate sa participe. Un plan de resuscitare. Putini stiu ca a existat si un Plan Marshall" pentru stiintele sociale: profesorii si cercetatorii europeni care se refugiasera in timpul razboiului peste Ocean reveneau in Europa si intemeiau, cu fonduri americane, institutii noi, transferind cunoasterea dobindita acolo. In Germania, Anglia, Franta se incerca re-fondarea cercetarii sociale in situatia noua, de pace si bunastare. Aceasta a inflorit, au aparut noi domenii, s-au reorganizat cele vechi, cercetatorii s-au apropiat de realitatile concrete, de viata reala. Kurt Lewin, un psihosociolg plecat din Germania in State, a declansat o directie revolutionara de studiu si a semnalat, dupa razboi, posibilitatea ca stiintele sociale sa aline suferintele si sa contribuie decisiv la democratizarea societatilor. Iar atunci cind s-a declansat Razboiul Rece au aparut noi problematici si noi cimpuri de aplicatie. Schimbarile politice si istorice, dar si cele de metoda au declansat o efervescenta nesperata. Am aflat unele fragmente din aceasta istorie fascinanta, a unei constructii europene fara precedent, povestite la intervale diferite de Serge Moscovici, dar niciodata n-am avut imaginea completa. In 2006 povestea aceasta de succes a fost facuta cunoscuta, dar cartea aparuta in Anglia n-a fost tradusa in celelalte tari europene. Avem acum o versiune in limba romana: Serge Moscovici, Ivana Markova, Psihologia sociala moderna,Polirom, 2011. Caracteristica esentiala a schimbarilor din stiintele sociale, cu deosebire in psihologia sociala, intr-o America angajata in razboi, a fost aceea ca a devenit experimentala. Un monopol cu un efect neasteptat: abandonarea pluralismului metodologic, renuntarea la viziunea empirica a stiintei traditionale. Cind aceasta directie a ajuns in Europa, venind de peste Ocean, consecinta practica a fost multiplicarea cercetarilor de acest tip, mai ales reproduceri, replici ale unor experimente deja clasice la origini. Ceea ce s-a observat si la noi, dupa 1990. Cei doi autori ai cartii observa insa: nu se poate solicita recunoastere daca nu se promoveaza propriile teorii, adica un model stiintific si psihosocial valabil", determinat de context. Inceputurile europene au insemnat aplicatii ale modelelor americane, inclusiv metodologia aferenta. La noi: cele mai multe cercetari, carti, doctorate sint replici ale unor studii americane, uneori chiar pastise, ignorindu-se caracteristicile contextului specific, istoria, impactul ideologiei totalitare. A existat o circumstanta deosebita care a declansat efervescenta psihologiei sociale de dupa razboi in Europa, cea institutionala. Dupa ce americanii au incurajat studii comparative, mai ales sub forma de replici, din 1962 s-a creat un Comitet conceput sa sustina cooperarea si formarea unor cercetatori de virf, capabili sa faca comparatii intre culturi, sa evite reproducerile mimetice, ignorind contextele diferite. Ideea a fost

evitarea transferului, chiar comparatia, inlocuite de "recunoasterea" diferentei, a conditiilor deosebite in care se dezvolta psihologia sociala in Europa si nu numai. Asa a aparut Comitetul Transnational de Psihologie Sociala despre care mi-a povestit adesea Moscovici, conceput ca un grup al interactiunii, stimulind cunoasterea diversitatii, contextele locale si intelectuale diferite. Si asa s-a nascut ideea lui Leon Festinger, unul dintre fondatorii Comitetului, de a propune o noua paradigma: "de la o psihologie sociala pur americana la o psihologie sociala a fiintelor umane". Desigur, afirmatia lui Hegel, dupa care ideile creeaza institutii, a dat roade: au aparut, in diferite tari, comunitati stiintifice autonome, institutii, dar mai ales "colective ideatice" care au propus si intretinut contacte intelectuale, schimburi de idei, dinamism constructiv. O invitatie pe care europenii de atunci au inteles-o. Conditiile de razboi au silit cercetatorii din America, cimpul academic, sa se aplece asupra realitatii crude si sa caute metode adecvate de cercetare a concretului cotidian. In citiva ani, cimpul cercetarii s-a schimbat, incit dupa razboi a venit in Europa o alta stiinta, cu concepte si instrumente noi, care-si demonstrasera utilitatea. Existau conditii (ajutorul american), exista un moral ridicat, iar Razboiul Rece a accelerat cooperarea in stiintele sociale. Consecintele au fost pe potriva. Concomitent cu exportul" american prin Comitetul Transnational, au fost invitati sa lucreze in State unii psihosociologi europeni care, intorsi acasa, au initiat evolutii spectaculoase in tarile lor. A mai venit si initiativa unor cercetatori realisti de a-i uni pe europeni. Astfel s-a ivit ideea organizarii unei conferinte europene, invitind citeva nume proeminente din Anglia, Olanda, Franta, Norvegia, in care cercetarile erau mai avansate atunci. Conferinta s-a tinut la Sorrento, in Italia, cu un grup restrins; participantii si-au impartasit experientele, au facut schimb de informatii, au facilitat discutii informale, au initiat infiintarea unui comitet permanent". Intre intrebarile ce si le puneau persista una: cum s-ar putea organiza o psihologie sociala europeana care sa dezvolte o directie inovatoare, fara a imita cercetarea americana? Cum putea renaste psihologia sociala europeana identificind intrebari si teme de cercetare din contextul si practicile locale? A doua conferinta s-a organizat in 1964, la Frascati, in apropiere de Roma, mic orasel din salba Castelli Romani (renumit pentru vinul sau). Comitetul Transnational s-a fondat atunci, membrii alesi fiind oameni din aceeasi generatie si impartasind experiente comune, idealisti indirjiti: Jahoda, Moscovici, Mudler, Nuttin si Tajfel - cu totii universitari de categorie usoara", dupa expresia lui Moscovici. Astazi clasici. Numai Moscovici mai este in viata. Asa a inceput istoria. Au urmat momente si evenimente memorabile, Moscovici a ajuns chairman al European Association for Experimental Social Psychology, efervescenta a cuprins si alte zone. In aceasta perioada prolifica au avut loc si alte reuniuni, scoli de vara, extinderea spre Est (implicind Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia) si spre America Latina. Cartea aceasta este o istorie sociala vie a traversarii Oceanului: o povestire" antrenanta, lamurind cititorul ce a insemnat atunci ajutorul si ce consecinte a avut ideologia implementarii, derivata din respectul pentru contextul local, problemele si situatiile specifice fiecarei tari, invitind cercetatorii europeni la cooperare si exprimare originala. Am citit-o intr-o cheie pe care mi-am construit-o in ultimii ani. Am inteles, cu timpul, interesul lui Moscovici pentru dezvoltarea psihologiei sociale in Romania, la Iasi. Voia sa repete, in mic,

experienta pe care a trait-o el insusi in perioada de inceput, dupa razboi. stia ca psihologii sociali romani au fost izolati, ca n-au resurse, literatura, laboratoare. Atunci s-a nascut si cristalizat efortul sau de a implementa experienta si resursele Vestului in dezvoltarea unui centru de cercetari in Romania. Imi amintesc discutiile si contactele pe care le-a initiat, mai ales cu grupul lui Willem Doise, de la Geneva, pentru primul manual romanesc de psihologie sociala, cu participare europeana, de bursele acordate cercetatorilor de la Iasi, atragerea tinerilor de aici in proiecte europene, participarea la fondarea revistei noastre de psihologie sociala, donatiile de carti etc. Am inteles tirziu si semnificatia prefetei pe care a scris-o la primul nostru manual, in care invita cercetatorii europeni sa faca pentru Est ceea ce au facut americanii pentru ei, dupa razboi. Motiv pentru care am publicat-o, mai tirziu, comentata si apreciata ca unManifest mobilizator, intr-o revista europeana de profil. Si tot atunci am inteles ca riscam sa repetam eroarea in care au cazut europenii dupa razboi: preluarea intocmai a experimentelor americane, sub forma de replici, reproduceri, transferuri de tehnologie fara nici o preocupare pentru specificul istoriei locale, pentru contextul specific fabricat de societatea totalitara. Am inteles si interesul sau pentru evocarile mele asupra cimpului cercetarii din Romania comunista, insistenta cu care a urmarit publicarea in limba franceza a cartii Viata cotidiana in comunism, interesul si incurajarile de acum, indemnindu-ma sa definitivez cercetarea despre dramele" psihologilor romani care au facut puscarie, au fost anchetati si urmariti, in timpul regimului de care ne-am despartit. Daca o uitam, istoria ne va urmari. Ea exista in noi, efectele se vad adesea. Autor: Adrian Neculau Sursa: Ziarul de Iai