Psihologia actului infractional C2 20.11.

2007

Modul de operare al ucigasului in serie

Ucigasul in serie actioneaza in baza unor mecanisme psihice repetitive ce tind sa

transpuna in realitate cat mai aproape de perfectiunea ei o fantasma.
Cum fantasma reprezinta originalul, iar fiecare dintre uciderile apartinand unei
serii reprezinta o copie din ce in ce mai fidela a originalului, este firesc sa
constatam o similitudine intre faptele astfel comise. Chiar si in aceste conditii,
nici o ucidere nu se va supune identic. Dincolo de aspectele care in mod
obiectiv impun diferente (alta victima, alta situare in timp, alte conditii si
imprejurari favorizante) tendinta spre perfectiune a ucigasului il va determina pe
acesta sa aduca de fiecare data elemente noi. Din aceasta perspectiva, vis-a-vis
de modul de operare, chiar si la acelasi autor al unei serii criminale, pot fi
identificate particularitati de la o ucidere la alta. Tocmai din aceste motive este
dificil sa se conceapa o schema de trecere la actul infractional universal valabila
in cazul uciderilor in serie. Ne subordonam ratiunilor de ordin practic si
elaboram o metoda obictiva de trecere la act sub conditia de a nu o absolutiza.
Potrivit opiniilor din doctrina si practica, trecerea la act cuprinde opt faze:
1. pregatirile – prima etapa in care se achizitioneaza sau se verifica
functionalitatea obiectelor care urmeaza sa fie folosite la imobilizarea,
torturarea, jefuirea si uciderea victimei. Trusa de viol – legatura de sfori,
catuse, sarma, vestimentatie cu care imobilizeaza, cagule, obiecte de imobilizare.
Daca ucigasul dispune de un loc anume pentru comiterea faptei
(apartamente, garaje, pivnite, autovehicule) acest loc va fi pus la punct in
cele mai mici detalii. Cand ucigasul obisnuieste sa actioneze intr-un spatiu
public, el va prospecta terenul in vederea gasirii locului ideal (strazi mai
putin circulate, o parcare, un loc dezafectat)
2. panda – faza in care ucigasul isi cauta victima. Alegerea nu este
intamplatoare, victima trebuie sa corespunda unui tipar prestabilit de autor
in functie de propriile fantasme. Din aceasta cauza nici cautarea nu se
desfasoara la intamplare ci se va focaliza asupra acelor locuri in care sunt
cele mai mari sanse de a gasi o prada corespunzatoare. Daca victimele
sunt de regula prostituate, ucigasul le va cauta in cartierele, strazile
frecventate de acestea, daca tintele preferate sunt tinere fete sau baieti,
panda se va derula in preajma unor scoli sau parcuri frecventate de copii.
3. abordarea – aceasta faza se deruleaza diferentiat in functie de profilul
psihologic al ucigasului si victimei. De regula ucigasul in serie cu profilul
psihopatului de tip organizat se va folosi de puterea de seductie si
convingere pe care le poseda combinata cu alegerea unor victime usor de
manipulat datorita gradului lor ridicat de naivitate. In aceste cazuri
ucigasul recurge la diferite scenarii care ii permit sa ajunga in final in
 situatia de a avea controlul asupra victimei. Etapa abordarii este extrem de
valorizanta pentru narcisismul ucigasului deoarece ii permite sa si testeze
puterea de seductie si capacitatea de a inspira incredere, el considera
aceste momente ca expresie suprema a superioritatii sale.
4. torturarea victimei – reprezinta de cele mai multe ori o etapa esentiala
pentru realizarea fantasmelor sexuale si satisfacerea nevoii de dominare si
control resimtite de ucigas. Din acest motiv tortura dureaza atat cat
ucigasul are nevoie pentru a experimenta diferite variante de chinuire si
umilire a victimei pana sa ajunga la varianta care sa corespunda cel mai
bine fantasmei sale. Cand victima moare prea repede criminalii in serie se
simt frustrati, dar spera ca la viitoarele victime lucrurile vor sta altfel.
5. suprimarea vietii – este nu numai punctul culminant al trecerii la act dar
de cele mai multe ori este in acelasi timp si punctul culminant al realizarii
fantasmei. De aceea suprimarea vietii se executa in mod lent, de regula,
incat sa ofere ucigasului posibilitatea de a savura momentul. In cele mai
multe cazuri, omorul se realizeaza in contact direct (mari sugrumatori) fie
cu arma alba sau diverse obiecte folosite la strangulare, sufocare,
zdrobire.
6. prelevarea de “trofee” si parti ale corpului victimei – faza care poate
urma suprimarii vietii dar uneori poate sa se si suprapuna cu torturarea
victimei. Existenta acestei etape ii este fatala ucigasului in serie, profilerii
speculand dorinta perversa a ucigasului de a retrai in prezenta trofeelor,
senzatiile pe care le-a incercat pe parcursul comiterii faptei. In acest sens,
au existat cazuri in care ucigasii fie au fotografiat, fie au filmat scene ale
torturii sau uciderii pe care le-au pastrat ca trofee. In alte cazuri, ucigasii
au pastrat unul sau mai multe obiecte ce apartinusera victimelor si prin
intermediul acestor obiecte fetisi retraiau fantasmele perverse. Au existat
si numeroase situatii in care ucigasii au decupat si pastrat parti ale
cadavrului cu simbolica sexuala (sani, organe sexuale) folosindu-se de
acestea pentru a recompune atmosfera fantasmei sau pentru a-si satisface
porniri canibalice sau vampirice.
7. organizarea scenei crimei – faza ce se poate suprapune partial sau integral
cu cele anterioare. In derularea acestei etape ucigasul urmareste doua
obiective: stergerea urmelor care ar putea conduce la identificarea
autorului si eventual a victimei si regizarea unei scene terifiante care sa
socheze in momentul descoperirii faptei si sa asiguze mediatizarea
acesteia. Cele doua obiective aparent antagonice corespund profilului
general al orgoliului nemasurat care il determina pe ucigasul in serie sa fie
preocupat de dobandirea unei celebritati mediatice sub forma unei
recunoasteri publice a faptelor comise.
8. comportamentul in cursul anchetei – reprezinta o ultima etapa care desi
iese total din sfera actului, asigura ucigasului pe de o parte o prelungire a
senzatiilor perverse si a nevoii de mediatizare iar pe de alta parte raspunde
 preocuparii lui de a nu fi identificat. Din aceste motive de multe ori
ucigasul in serie urmareste cu mare atentie ancheta si mediatizarea care se
face omorurilor pe care le-a comis, uneori se amesteca in ancheta,
contacteaza presa, participa la inmormantarea victimelor etc.
Modelul prezentat anterior poate fi criticat, el putand fi imbunatatit tocmai
din perspectiva psihologului. Mai pot fi aduse reprosuri pe motiv ca ultimele
3 faze depasesc sfera trecerii la act, ele referindu-se la comportamentul post-
factum al subiectului. Un asemenea repros este justificat in masura in care se
are in vedere in mod exclusiv fapta in sine si nu in principal identificarea
simptomatologiei comportamentale probatorii.
In realitate, faptele care intra in seria criminala sunt atat de intim legate intre
ele incat comportamentul post-factum al unei ucideri este cel in care se
regasesc germenii viitoarei fapte, precum si indicii cu privire la viitorul mod
de comitere al acesteia, izvoare de proba pentru contracararea crimelor
viitoare. Astfel se poate afirma ca cele 3 etape finale ale modelului propus,
raportate la o fapta reprezinta in acelasi timp un fragment din prima faza, cea
a pregatirii prin raportare la viitoarea fapta ce intra in seria de ucideri. Din
aceasta perspectiva privind lucrurile, dimensiunea practica a modelului
capata o mai mare consistenta, el putand reprezenta un instrument de lucru
eficient in eforturile de prevenire si combatere a criminalitatii in serie.

Prioritatea demersului preventiv in materie.

Sa previi si sa combati fenomenul criminalitatii in serie reprezinta un demers

complex si dificil pentru ca nu se poate face decat prin mijloacele juridice si
mijloacele empirice. Din punct de vedere preventiv obiectivul prioritar
trebuie sa se orienteze asupra unui factor criminogen cu impact cat mai
general si asupra caruia sa se poata actiona cu sanse reale de eficacitate la
nivel macro-social. Un astfel de factor pus in evidenta de cercetarile si
studiile de specialitate il reprezinta industria de violenta, o sintagma care
acopera o sfera larga ce include mediatizarea excesiva si detaliata a cazurilor
reale, productiile artistice, fie inspirate din cazuri reale, fie cele de pura
fictiune (filme, ziare, tv) si pornografia violenta.
Robert Resller afirma: “interesul morbid pentru violenta este vizibil in
muzica noastra, filmele noastre, literatura noastra si in special in programele
si productiile noastre televizate”. Temele abordate de el merg de la executia
prin arma de foc la lovitura de cutit, muscatura, decapitare, dezmembrare,
eviscerare combinate cu agresiuni sexuale, necrofilie, canibalism si
vampirism, totul prezentat in maniera cea mai realista, cea mai sangeroasa,
fiind disponibile la fel de bine pentru adultii inchizitori cat si pentru tinerii
impresionabili. Spiritele diabolice si criminale se reproduc de-a lungul
industriei de violenta in timp ce poporul american isi asuma nefericitul rol de
consumator si victima.
O prima veriga a industriei de violenta o reprezinta mediatizarea excesiva si
detaliata a cauzelor ce au ca obiect uciderile in serie. Ziarele si canalele tv
prezinta faptele cu lux de amanunte si se fac tot felul de supozitii cu privire la
autor, la viitoarele victime. Uneori ucigasul contacteaza presa pentru a anunta
comiterea unei fapte lansand provocari organelor de politie si terorizand
populatia (datorita adancului sau complex de inferioritate) . Dupa ce ucigasul
este identificat si capturat, mediatizarea lui capata o si mai mare amploare,
acesta devenind in scurt timp o adevarata vedeta. Pe parcursul procesului si
uneori mult timp dupa aceea, in timpul executarii pedepsei, presa continua sa se
intereseze de ucigasii in serie. In unele cazuri se creaza grupuri de fani, a caror
admiratie si sustinere este de asemenea prezentata si comentata pe larg. Aceasta
mediatizare excesiva a marilor criminali compulsivi pune o problema de fond,
efectul de vedetizare in oglinda pe care societatea il trimite poate avea
consecinte de nebanuit asupra mentalitatii lor, in special daca in locul
oprobiului se nasc fascinatia sau dorinta de imitare. Procesul de vedetizare al
ucigasului in serie este facilitat si de utilizarea figurii acestuia in scopuri
publicitare. Mesajul subliminal pe care il pot gasi astfel de reclame ar trebui sa
provoace cel putin ingrijorare, insa corpul social manifesta o toleranta
iresponsabila. Periculoasa si nociva insa este reproducerea fidela a unor tehnici
de operare ce vizeaza torturarea si uciderea victimelor, transarea cadavrelor, acte
de necrofilie sau canibalism.
O a treia veriga a industriei de violenta este reprezentata de pornografia violenta
care se misca dupa cerere si oferta pe piata pornografiei respectiv violenta
extrema autentica nesimulata (se filmeaza scene de violenta sexuala reala, cu
torturarea victimelor, si uneori uciderea acestora). Astfel de scene sunt difuzate
uneori indirect prin intermediul internetului iar alteori sunt distribuite pe diverse
suporturi unui cerc din ce in ce mai larg de persoane initiate. Victimele unor
astfel de spectacole sunt diversi tineri sau din ce in ce mai multi copii. In ultimii
ani au fost depistate mai multe retele internationale de pedofilie ai caror membrii
puneau in circulatie materiale pornografice cu scene de violenta si cruzime
avand ca victime copii uneori de varste fragede. Membrii unei astfel de retele au
fost implicati in uciderea mai multor persoane tinere care anterior fusesera
abuzate sexual.