Sunteți pe pagina 1din 62

CUPRINS

I. Introducere...................................................................................................................p.2
II. Evenimentele istorice.................................................................................................p.11
1.Scena politică interstatală din timpul dinastiei a XVIII-a egiptene.................p.11
2. Scena politică interstatală din timpul dinastiei a XIX-a egiptene...................p.23
III. Metode şi mijloace diplomatice................................................................................p.32
1.Formula de adresare între Marii Regi..............................................................p.33
2.Relaţiile matrimoniale......................................................................................p.37
3.Schimbul de daruri...........................................................................................p.44
4.Relaţiile vasal-suzeran.....................................................................................p.52
IV. Concluzii..................................................................................................................p.59
V. Bibliografie................................................................................................................p.62
VI.Anexe
1.Abrevieri
2.Hărţi
3.Tabele cronologice

I.INTRODUCERE
1
În urma Congresului de la Viena, din 1815, s-a constituit aşa-numitul „Concert al Marilor
Puteri” (Anglia, Franţa, Prusia/Germania, Austria şi Rusia), care a fost în prim-planul
diplomaţiei internaţionale.Literatura de specialitate tratează acest moment ca fiind începutul
„Diplomaţiei moderne”.Alte curente istoriografice consideră ca început al diplomaţiei Pacea de
la Westfalia din 1648, când a fost pus în practică principul „raison d’etat” în relaţiile interstatale.
Se referă la faptul ca Franţa, stat catolic, s-a aliat cu Suedia, stat protestant, împotriva Austriei,
alt stat catolic, cu scopul de a-şi apăra statutul de Mare Putere amaninţat de casa de Habsburg.Un
alt moment considerat ca iniţial în istoria diplomaţiei este 1454 când, în Italia se constituie Liga
de la Lodi.Micile stătuleţe italiene, 5 la număr, Toscana, Statul papal, Milano, Veneţia şi Regatul
Neapolelui au pus, pentru prima dată, principul „echilibrului între state” la baza relaţiilor dintre
ele.
Toate aceste afirmaţii sunt parţial adevărate.Dar la o privire mai profundă aruncată asupra
evoluţiei umanităţii şi a statului vedem cum toate aceste principii, situaţii se află într-o stare
incipientă încă din perioada Orientului Antic, în a doua jumătate a milenilului II î. Hr.Şi în
această perioadă există un „Concert al Marilor Puteri”: Imperiul Nou Egiptean, Regatul Mitanni,
Imperiul Nou Hittit, Babilonul şi Asiria, care monopolizează scena politică.Tot cu privire la
această perioada se poate trata despre „raison d’etat” în relaţiile interstatale, atunci când Egiptul
se aliaza cu duşmanul secular, Mitanni, în faţa creşterii puterii hittiţilor, sau alianţa dintre Egipt
şi, de data asta, Imperiul Hittit (peste câteva secole de precedenta alianţă), alianţă datorată
pericolului asirian.Şi principiul „echilibrului între state” se aplică în această epocă.De exemplu,
relaţiile dintre Egipt şi fiecare dintre statele: Mitanni, Babilon şi Asiria.Asiria fusese vasala
Mitanni-ului, iar Babilonul avea pretenţii se suzeranitate asupra aceluiaşi stat.Totuşi Egiptul intră
în relaţii cu Asiria pentru a contracara celelalte state şi a păstra un echilibru între ele.
Începutul diplomaţiei, ca metodă de interacţionare dintre state îşi are originile încă din
perioada Orientului Antic, chiar de la apariţia statelor.Motive diverse ca pacea, războiul,
comerţul, protecţia drumurilor comerciale, relaţii matrimoniale, au constituit mediul în care s-au
cristalizat primele contacte diplomatice.În acest moment sunt necesare două precizări: pe de o
parte, deşi majoritatea autorilor care tratează perioada Orientului Antic vorbesc despre relaţii
internaţionale, totuşi perioada naţiunilor este caracteristică secolului XIX.În perioada studiată
termenul mai potrivit ar fi cel de „relaţii interstatale”.Pe de altă parte, aceste relaţii erau relaţii

2
aproape personale între monarhii statelor respective.Asta pentru că, în aceasta epocă, monarhii se
confundau cu statul.
Aşadar, tema pe care am ales-o constă în studiul acestor relaţii interstatale, a caracterului
lor, a formelor de manifestare, a mijloacelor folosite, a tuturor acestor forme ale unei diplomaţii
incipiente.A doua jumătate a mileniului al II-lea î.Hr. este perioada în care toate aceste forme
diplomatice ajung la maxima dezvoltare.Acum apar marile regate ale Orientului Antic care vor
interacţiona de-a lungul a aproape 3 secole (1500-1200 î.Hr.).
Diplomaţia Orientului Antic pune bazele diplomaţiei moderne.Monarhii epocii folosesc
formulare diplomatice, metode şi mijloace care le vom găsi de-a lungul întregii istorii a
umanităţii.
Conform dicţionarelor de specialitate1 diplomaţia se defineşte ca fiind totalitatea
metodelor, mijloacelor şi activităţilor în domeniul relaţiilor internaţionale, prin care un stat îşi
înfăptuieşte obiectivele şi scopurile de politică externă.Un alt sens este cel de formă distinctă a
raporturilor bilaterale şi multilaterale dintre state, caracterizată prin întreţinerea unor raporturi şi
activităţi oficiale şi căutarea, prin intermediul negocierilor, a unei acomodări a intereselor
statelor prin înţelegeri directe.
Din punct de vedere istoric, diplomaţia a însemnat conducerea relaţiilor (bilaterale sau
multilaterale) dintre state suverane de-a lungul istoriei.Etimologic, diplomaţie provine pe filieră
franceză din cuvântul grec diploma, care înseamnă act îndoit.La început semnifica permis de
călatorie, dar, mai târziu, sensul a fost extins pentru a acoperi şi aria altor documente oficiale,
cum ar fi tratatele. Diplomaţia a devenit, cu timpul, identificabil cu relaţiile
internaţionale.Diplomaţia este, de cele mai multe ori, confundată cu politica externă.Însă,
diplomaţia este doar unul din istrumentele politicii externe.
Cele mai timpurii date despre diplomatie provin din zona Orientului.Încă de la apariţia
lor, statele Orientului Antic, au intrat în relaţii unele cu altele.S-au păstrat documente
diplomatice provenind din diferite epoci din istoria Orientului Antic.
Roma a devoltat arta diplomatică şi a adaptat-o la cerinţele administrării imperiale.Pe
măsură ce teritoriul Romei s-a mărit, oraşul a negociat adesea cu reprezentanţii zonelor cucerite
cu care încheiau acorduri.În timpul Republicii, Senatul era cel care conducea politica
externă.Mai târziu, în perioada imperială, împăratul decidea în domeniul relaţiilor externe.
1
Vezi Dicţionar diplomatic, Bucureşti, Ed. Politică, 1979 şi Grand Larousse Encyclopedique,
vol.IV, Paris, Librairie Larousse, 1961.
3
Bizanţul a dat primii diplomaţi profesionişti.Li se dădeau instrucţiuni scrise, li se
comanda să fie politicoşi, să întreţină relaţii atâta vreme cât fondurile şi generozitatea o
permiteau.Pe măsură ce puterea statului scădea, inteligenţa diplomaţilor bizantini a întors, de
multe ori, conducătorii statelor străine unii împotriva alţilor.Imperiul Bizantin îi folosea, de
multe ori, pe diplomaţi pe post de spioni şi pe baza imformaţiilor aduse de ei plănuia politica
externă cea mai adecvată situaţiei.
La sfârşitul Evului Mediu, cele mai multe ambasade erau temporare.Spre sfârşitul
secolului al XIV-lea şi începutul celui de-al XV-lea, Veneţia, Milano şi Mantua îşi trimeteau
rezidenţi unii altora, la curte papală sau imperială.După 1500 aceată practică, a ambasadorilor
permanenţi s-a extins şi în restul Europei.
Termenul de Orient Apropiat se referă la o regiune întinsă a Asiei care are ca limite la
est: platoul iranian, la vest: Marea Mediterană, la nord: Marea Neagră iar la sud: valea
Nilului.Azi această regiune este împărţită între statele: Turcia, Siria, Israel, Egipt, Irak.În
perioada cuprinsă între anii 1500 şi 1200 în Hr., Orientul Apropiat se afla sub dominaţia a 5 mari
puteri: Imperiul Nou Egiptean, Regatul Mitanni (situat în nordul Mesopotaniei), Asiria,
Babilonul şi Imperiul Nou Hittit.Între aceste limite cronologice se va desfăşura studiul pe care îl
propun.În, aproximativ, 1500 în Hr., Egiptul, eliberat de sub dominaţia hiksoşilor, făureşte un
imperiu asiatic, prin campaniile victorioase ale primilor faraoni ai dinastiei a XVIII-a: Tutmes I,
Tutmes III, imperiu care îl propulsează în poziţia de putere hegemonică a Orientului.Acest fapt
este începutul unui sistem se relaţii interstatale, printre primele din istorie.Între cele 5 Mari Puteri
se dezvoltă relaţii complexe începând cu războiul şi terminând cu relaţiile paşnice ca, de
exemplu, legăturile matrimoniale, schimbul de daruri, comerţ.Totuşi această coexistenţă paşnică
a fost întreruptă deseori de războaie.Într-o primă fază, Egiptul s-a luptat cu Mitanni pentru
hegemonie în reriunea siro-palestiniană.Apoi, când o altă putere a ajuns să ameninţe status quo-
ul, adică statul Hittit începuse să emită pretenţii aupra aceleiaşi zone, Egiptul şi Mitanni au
înţeles că doar aliate vor puteă ţine piept noilor ameninţări.În acelaşi timp, Egiptul a încheiat
alianţe şi cu celelalte puteri ale epocii: Babilonul, Asiria.Toate aceste tratate au contribuit la
crearea unui sistem de relaţii al căriu principiu era fraternitatea dintre monarhi.În a II-a fază,
Egiptul, rămas singur, datorită faptului că Mitanni decăzuse aşa de mult încât devenise vasal
Regatului Hittit şi, mai târziu, a sfârşit prin a fi anexat de Asiria, Asiria, la rândul ei fiind ocupată
cu întărirea dominaţiei în nordul Mesopotamiei, iar Babilonul va fi antrenat în conflict atât cu

4
Asiria, asupra căreia pretinsese, cândva, suveranitatea, dar acum se silea să nu devină el însuşi
vasal Asiriei, cât şi cu Elamul, stat din sud-vestul Iranului, Egiptul, deci se va găsi antrenat într-
un conflict cu Regatul Hittit.Conflictul se va încheia în aceleaşi condiţii ca şi precedentul: o a
treia putere intervine, reclamând hegemonia asupra veşnicei disputate zone siro-palestiniene, e
vorba, în acest caz, de Asiria, care începe o ascendenţă ce-i va perminte, câteva secole mai
târziu să cucerească însăşi valea Nilului.Egiptul şi Hatti nu au altă soluţie decât să se alieze, ceea
ce se va realiza prin primul tratat, păstrat integral până în zilele noastre, în care 2 Mari Puteri îşi
împart lumea între ele.Epoca studiată se încheie câteva decenii mai târziu prin Invazia
popoarelor mării care va schimba scena politică a Orientului Apropiat: Regatul Hittit dispare din
istorie, Egiptul se luptă pentru supravieţuire, doar Asiria îsi continuă cursul ascendent.
Din punct de vedere metodologic trebuie făcute câteva precizări, care iniţieze cititorul în
demersul propus.
Istoria poate fi abordată şi definită ca un răspuns la întrebările puse documentelor şi
trecutului de către istoric.Istoria e o alegere, voită, orientată spre probleme şi criterii proprii
istoricului.Scopul istoriei este elaborarea unei cunoaşteri ştiinţifice a trecutului uman pe baza
unei metodologii raţionale2.Modul de cercetare al istoricului are un caracter postgnostic în care
este vorba de a se găsi cauzele unor fapte consideratte de noi ca efecte.Spre deosebire de acest tip
de cercetare, procedeul prognostic are drept scop stabilirea relaţiilor în baza cărora s-ar putea
spune care sunt efectele unei anumite împrejurări pe care o considerăm drept cauză.3
În cercetarea istorică ştiinţifică, totalitatea întrebărilor, pe care şi le pune un cercetător, se
poate reduce la 3 tipuri fundamentale:
1) Ce s-a întâmplat? (întrebare factografică);
2) De ce a fost aşa? (întrebare explicativă);
3) Ce legi ştiinţifice se pot stabili prin studiul trecutului? (întrebare teoretică).4
Orice cercetare istorică se bazează pe surse sau izvoare.Izvorul istoric poate fi definit ca
fiind rezultatul activităţii umane, care, fie prin destinaţia, fie prin simpla lui existenţă sau origine
este potrivit pentru cunoaşterea şi verificarea faptelor istorice.Numim izvor istoric toate relicvele
psihofizice şi sociale care, fiind produsul activităţii umane şi care, totodată, participând la
2
L’Histoire et ses methodes, volume publie sous la direction de Charles Samaran, Paris,
Librairie Gallimard, 1961, p.1467.
3
Jerzi Topolski, Metodologia istoriei, trad. de Aura Ţapu, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1987, p.223.
4
Ibidem, p.252.
5
dezvoltarea vieţii sociale, au capacitatea de a reflecta această dezvoltare.Ca urmare a acestor 2
propietăţi ale sale (de produs al muncii şi capacitate de reflectare), izvorul istoric este un mijloc
de cunoaştere care facilitează reconstituirea ştiinţifică a evoluţiei societăţii sub toate aspectele
sale.5
În abordarea studiului meu voi folosi ca surse principale 3 grupuri de documente
diplomatice: Scrisorile de la El Amarna, scrisorile de la Mari şi cele de la Ugarit.
Tabletele de la El Amarna îşi datorează numele lor câmpiei cu acelaşi nume situată pe
malul drept al Nilului, la, aproximativ, 300 km. sud de Cairo.Acolo se găsea oraşul lui
Akhenaton, capitala Egiptului antic pe o perioadă scurtă de timp în secolul XIV în Hr.Oraşul a
fost fondat de faraonul Amenofis IV, cunoscut şi sub numele de Akhenaton, şi care a fost unul
dintre cei mai celebrii monarhi egipteni, renumit pentru reforma lui religioasă.Aici, între
vestigiile antice, prin 1887 câţiva ţărani au descoperit tablete din argilă conţinând un scris ciudat.
Imediat au început săpăturile „arheologice” clandestine.Din acestă cauză nu se ştie nimic despre
câte tablete s-au descoperit sau câte au fost distruse ori pierdute.Este sigur că 300 dintre ele au
intrat în posesia diverşilor colecţionari de antichităţi.De aici, prin cumpărare, donaţii sau
confiscări, cea mai mare parte din tablete au ajuns în muzee: Vorderasiatisches Museum din
Berlin (160 de tablete), Muzeul din Cairo (50 de tablete), British Museum (95 de tablete),
Louvru (7 tablete).În 1896 toate tabletele cunoscute au fost transcrise şi traduse de Hugo
Winckler.Imediat ce au fost identificate ruinele în care au fost descoperite tabletele, autorităţile
egiptene au început cercetări aprofundate ale sit-ului.În 1907 se cunoşteau 358 de tablete.Este
anul în care asirologul norvegian, J.A. Knudtzon, publica primul volum al operei sale, Die El-
Amarna Tafeln, iar al II-lea va apărea în 1915.În 1970, Anson Rainey publică o nouă ediţie în
care include şi tabletele care au fost descoperite ulterior.Ultima ediţie apărută este cea din
colecţia Litteratures Anciennes du Proche-Orient: Les Lettres d’El-Amarna.Corespondence
diplomatique du pharaon, Traduction de William L. Moran avec la collaboration de V. Haas et
de G.Wilhelm, traduction francaise de Dimique Collon et Henri Cazelles, Paris, Les Editions du
Cerf, 1987.Aceasta este şi ediţia pe care o voi folosi în dezvoltarea studiului meu.
Încă de la primele publicări corespondenţa a fost împărţită în două.Prima parte conţine
scrisorile puterilor străine care întreţin relaţii cu Egiptul: Babilon, Asiria, Mitanni, Arzawa,
Alashia şi Hatti.Cealaltă parte, şi cea mai mare a colecţiei, conţine corespondenţa diverşilor

5
Ibidem, p.268.
6
regişori locali din Siria şi Palestina.Aceste ultime scrisori au fost clasate după criteriul geografic,
începând cu Siria de nord.Cea mai mare parte a arhivei consta în scrisori primite.Doar câteva
sunt scrise în Egipt: EA 1, 5 şi 14 sunt adresate Babilonului, EA 31 regelui din Arzawa şi câteva
vasalilor: EA 99, 162, 163, 190, 367, 369, 370.Probabil sunt copii după originalele expediate sau
scrisori, în cazul celor adresate vasalilor, care nu au fost trimise.
Scrisorile de la El-Amarna sunt martorele „culturii cuneiforme” care s-a răspândit în
întreg Orientul Apropiat în acea perioadă.Cu excepţia EA 15, care e scrisă în asiriană, a EA 24,
în hurrită şi EA 31 şi 32, în hittită, restul scrisorilor sunt scrise în babiloniană, care era limba
diplomatică a epocii.6
În ceea ce priveşte scrisorile de la Mari, descoperirea lor a debutat în 1933 în săpăturile
din palatul regal din acest oraş antic.Primul care a publicat textele a fost Bertrand Lafont.Arhiva
regală din Mari reprezintă o monstră din corespondenţa familiei regale (Samshi-Addu, Ishme-
Dagan, Yashman-Addu şi Zimri-Lim) cu diverşi vasali sau regi contemporani.Arhiva regală nu a
rămas completă datorită faptului că după cucerirea oraşului de către Hmmurabi, acesta din urmă
a trimis o parte din scrisori în Babilon.In acest studiu voi folosi ediţia apărută în aceeaşi colecţie,
Litteratures Anciennes du Proche-Orient, Les documents epistolaires du palais de Mari,
presentes et traduits par Jean-Marie Durand, Paris, Les Editions du Cerf, 1997, de unde am
preluat şi aceste informaţii.Deşi corespondenţa de la Mari este, din punct de vedere cronologic,
datată cu câteva secole mai înainte decât cea de la El-Amarna, voi folosi aceste scrisori pentru a
compara realităţile diplomatice ale celor două epoci.Chiar dacă perioada asupra căreia se apleacă
cercetarea efectuată în această lucrare este cea de-a II-a jumătate a mileniului II în Hr., totuşi
scrisorile din Mari oferă o imagine asupra începuturilor diplomaţiei, care se va dezvolta mai
târziu în perioada „celor 5 mari regate din Orient”.Şi în această perioadă, reflectată prin
corespondenţa regală de la Mari, găsim reprezentate primele mijloace diplomatice: schimbul de
daruri, relaţiile de vasalitate. Aşadar, e necesar efectuarea unei comparaţii pentru a se vedea
evoluţia, în timp, a relaţiilor diplomatice.
Săpăturile arheologice, efectuate în 1929 în Siria de Nord, pe sit-ul de la Ras Shamra, şi
aducând la lumina zilei un oraş antic, identificat, relativ repede, cu anticul Ugarit, au inaugurat
una din cele mai importante descoperiri arheologice din Orientul Apropiat.Printre marile

6
Aceste informaţii despre scrisorile de la El-Amarna sunt preluate din Les Lettres d’El-Amarna.Corespondence
diplomatique du pharaon, Traduction de William L. Moran avec la collaboration de V. Haas et de G.Wilhelm,
traduction francaise de Dimique Collon et Henri Cazelles, Paris, Les Editions du Cerf, 1987, Introducerea, p. 13-27.
7
construcţii descoperite se află şi „marele palat”, un monument impozant care acoperă o
suprafacare acoperă o suprafaţă mai mare de un hectar.Aici s-au descoperit un număr
considerabil de texte grupate în 5 categorii de sisteme de scriere: cuneiforme asiro-babiloniene,
hieroglife egiptene, scrierea minoică, hieroglifele hittite şi o nouă scriere cuneiformă care servea
la transcrierea a opt limbi diferite: sumeriana, accadiana, egipteana, hittita, minoica, hurrita,
hittita hieroglifică şi o limbă nouă, corespunzând acestui tip nou de scriere.Aceste texte ne permit
să reconstituim istoria regatului Ugarit din secolele XIV-XIII în Hr. şi de a reconstitui istoria
regatelor siriene din această epocă, regate mereu prinse între Egipt şi Hatti.
Corespondenţa din Ugarit, ca şi cea din alte zone ale lumii, se naşte din nevoia
comunicării interpersonale.Textele epistolare găsite la Ugarit se compun din două
ansambluri.Primul, scris în limba accadiană a fost publicat de J. Nougayrol începând cu 1955.
Celălalt, scris în limba ugarită, format din 85 de scrisori este publicat în ediţia din colecţia
Litteratures Anciennes du Proche-Orient, pe care o voi utiliza la realizarea cercetării mele.7
Acest corp epistolar este contemporan cu cel de la El Amarna şi este util în compararea
limbajului diplomatic între micii regişori din zonă, mai ales că şi în scrisorile amarniene se
găsesc scrisori ale acestor suverani locali.
Pe baza acestor surse voi încerca să studiez relaţiile diplomatice între suveranii epocii.
Astfel, încă din a doua jumătate a mileniului II în Hr. în Orientul Apropiat, se dezvoltă
primele forme de diplomaţie.Se pune la punct un formular diplomatic, în care intră numele
destinatarului (modul în care este folosit de expeditor), formulele de salut, dacă e cazul, chiar
„proskynesis”, scopuri diplomatice: căsătoria, schimbul de daruri, relatiile comerciale,
transmiterea de informaţii sau de ordine.Acum apar şi se folosesc primele metode specifice
diplomaţiei: ambasadorul şi negocierile, primele mijloace: căsătoriile politice, schimbul de
daruri.Toate aceste sunt puse în joc de către monarhii statelor cu scopul realizării propriilor
interese: păstrarea zonelor de infuenţă, recunoaşterea acestor zone de către vecinii lor, încheierea
de alianţe sau întărirea celor vechi, echilibrul politic dintre state.
Pe de altă parte tot acum sunt relevate primele relaţii de tip suveran-vasal între state. O
mare parte din scrisorile de la El Amarna se referă la relaţiile dintre micii monarhi din Siria şi
Palestina şi Egiptul, suveran peste acele regiuni.Voi analiza modul în care aceştia se raportează

7
Textes Ougaritiques, tome II, textes religieux et rituels, introductions, traductions, commentaire par Andre Caquot
et Jean-Michel de Tarragon et Correspondance, introductions, traductions, commentaire par Jesus-luis Cunchillos,
Paris, Les Editions du Cerf, 1989.
8
la faraon, precum şi felul în care faraonul relaţionează cu aceştia.De asemenea, aceste scrisori ne
oferă informaţii despre relaţiile dintre aceşti mici regi: prietenie şi alianţă sau, mai degrabă,
invidie şi duşmănie, concurenţaă la favorurile marii puteri tutelare, ori lovituri pe la spate date
Egiptului ocupat cu reformele faraonului Akhenaton.
Tuturor acestor elemente de diplomaţie voi încerca să le demonstrez existenţa, pornind de
la premiza că, încă de la apariţia primelor state s-a semnat şi certificatul de naştere al
diplomaţiei.Era normal să se întâmple aşa deoarece statele sunt nevoite să intre în contacte unele
cu altele din motive pe care le-am amintit mai sus şi pe care le voi dezvolta pe parcursul
cercetării.
Am ales această temă pentru că diplomaţia din perioada Orientului Antic se află la baza
diplomaţiei zilelor noastre.Da diplomaţia modernă s-a născut la 1815 sau la 1648, dar bazele ei
sunt puse acum în a doua jumătate a mileniului II în Hr, de fapt mai înainte, dar acum se găsesc
cele mai multe surse primare şi, în plus, situaţia de pe scena politică a epocii seamănă, izbitor de
mult cu cea de după 1815.Acesta este scopul cercetării efectuate.
Voi începe demersul meu cu prezentarea evenimentelor politice: războaie, alianţe, lupta
pentru supremaţie, pentru a dicuta scena politică pe care se va desfăşura spectacolul diplomatic.
Această perioadă se împarte în două după cele 2 dinastii egiptene: a XVIII-a şi a XIX-a.Vom fi
martorii creşterii şi apoi a decăderii celor 5 „Mari Puteri” ale Orientului Antic, cu excepţia a
uneia singure: Asiria, care îşi va continua cursul ascendent până, în secolele următoare, va
ajunge puterea hegemonică a Orientului.
În partea a II-a doua a tezei de licenţă voi dezvolta pe rând principalele metode şi
mijloace diplomatice:
1.formula de adresare a marilor regi: titulatura regală, salutul şi urările de bine;
2.relaţiile matrimoniale: etapele de negociere şi darurile de nuntă;
3.schimbul de daruri: tipologia obiectelor dăruite, semnificaţia lor şi valoarea simbolică a
aurului egiptean;
4.relaţiile dintre statele vasale şi cele suverane: jurământul de fidelitate, formula de
adresare a vasalului către suzeran, atribuţiile vasalului.
Pentru o mai bună înţelegere a textului scris am anexat 5 tabele cronologice şi hărţi ale
Orientului Antic cu principalele state despre care tratez în lucrare.Din punct de vedere cronologic
am utilizat aşa-numita „short cronology”.Acest sistem are ca punct de bază anii de domnie ai lui

9
Hamurabi, fixaţi între 1728-1686.Spre deosebire de acest sistem „middle cronology” fixează anii
de domnie ai lui Hamurabi între 1792-1750.Am optat pentru primul sistem cronologic deoarece
este folosit în majoritatea cazurilor.Pe lângă aceste două anexe am ataşat şi o listă de abrevieri
pentru sursele primare.

II.EVENIMENTE ISTORICE

1.Scena politică interstatală din timpul dinastiei a XVIII-a egiptene

Orientul Antic în secolele XVI-XIV î. Hr. (de la inceputul dinastiei a XVIII-a în Egipt
la moartea lui Suppiluliuma)
Expresia “Orientul Antic” desemnează un ansamblu de culture şi civilizaţii care se întind
pe un spaţiu cuprinzând Levantul, Mesopotamia, Anatolia, Egiptul, platoul Iranian, India şi
extremul orient.

10
În timpul acestor secole Orientul Apropriat va fi teatrul marilor confruntari a căror miză,
cel puţin la început, este Siria-Palestina.Egiptenii se ciocnesc, la început cu Mitanni, care
ocupase Siria de Nord, apoi cu hittiţi, care i-au izgonit pe aceştia din urmă.
a)Alungarea hiksoşilor din Egipt şi expansiunea in Asia.
Invazia hiksoşilor a trezit la egipteni “sentimentul naţional”, le-a dezvăluit gravitatea
pericolului asiatic şi le-a inspirit dorinţa de a-l neutraliza prin impunerea dominaţiei egiptene in
tot Orientul.Eliberarea teritoriului este datorată suveranilor tebani. Aceştia nu au încetat să
întreţină rezistenţa contra asiaticilor.Lupta, odată începută nu a încetat.O tabletă descoperită la
Teba este una din mărturiile acestei situaţii: Merg să lupt cu el (zice faraonul Kames), şi să-I
spintec pântecele.Voinţa mea este să eliberez Egiptul şi să-I omor pe asiatici.Mi-am petrecut
noaptea pe nava mea.În zori m-am aruncat asupra inamicului ca un şoim.I-am dat peste cap, i-
am distrus fortificaţiile, i-am decapitat oamenii.Soldaţii mei erau ca leii, toată oastea inamică a
luat-o la fugă, oameni şi cai.8
Alungarea definitivă a hiksoşilor din Egipt a avut loc sub domnia faraonului Ahmes I
(1550-1525 î.Hr.), fondatorul celei de-a XVIII-a dinastii (1550-1292 î.Hr.). Acesta reorganizează
armata.Soldaţii erau înzestraţi cu loturi cultivabile.În acelaşi timp, el adoptă noile arme apărute:
lănci scuturi, cuirase, care de luptă.Faraonul aprecia şi răsplătea bravura, virtuţile militare
afirmând: Numele unui viteaz dăinuie prin ceea ce face, el nu va dispărea de pe pământ
niciodată.9
Dispunând de aceasta armată, Ahmes I şi succesorii săi vor recucerii Nubia şi vor
intreprinde o serie de campanii în Asia care vor avea drept rezultat crearea unui imperiu care se
va întinde până la Eufrat.
În acea perioadă Palestina şi Siria erau regiuni cu dezvoltare urbană, care ni se relevă din
documentele egiptene.Astfel sunt pomenite porturile Gaza, Ascalon, Jaffa, oraşele Hebron,
Ierusalim.Siria era împărţită în mici principate, iar, în Nord, pe Eufrat se întindea statul Mitanni,
care, la sfârşitul secolului XVI deţinea hegemonia în Orient.

8
Alexandre Moret et G. Davy, Des clans aux empires, Paris, Renaissance du livre, 1923, p.
299-300.
9
Leon Homo, Histoire d’Orient, Paris, Librairie Artheme Fayard, 1945, p.39 şi Alexandre
Moret, Histoire d’Orient, tome II, II et I millenaires, Les Empires.Rivalite des Egyptiens,
Semites, Indo-Europeens, Paris, Les Presses Universitaires de France, 1936, p.483.
11
Primele campanii în aceste regiuni au avut loc încă din timpul domniei lui Ahmes, care intră în
Palestina în urmărirea hiksoşilor.Războiul nu se explică doar prin dorinţa de a asigura securitatea
Egiptului.Speranţa de răzbunare, gustul luptei, atracţia gloriei militare, a prăzii şi a
recompenselor sunt tot atâtea motive.
În 1500 faraonul Tutmes I (1504-1492 î.Hr.)10 atinge Eufratul, râul care curge spre
izvoare.Aici pune să se ridice, spre amintire o stelă pe care e scris: Maiestatea Sa a ajuns până
la Naharina şi i-a găsit pe acei abjecţi organizându-şi trupele.Maiestatea Sa a făcut un mare
măcel între ei şi prizonieri fără număr.11
Tutmes II (1492-1497 î.Hr.) nu a avut timp să reia campaniile asiatice datorită scurtei sale
domnii. Însă inscripţiile ne oferă limitele stăpânirii sale, deşi acestea trebuie citite cu
circumspecţie datorita impregnării lor cu propaganda oficială victorioasă a faraonului: Teama de
El a umplut regiunile din Haounebou, frontiera din Sud atinge Capătul Pământului, cea de la
Nord ţinuturile mlăştinoase, Asia este servitoarea Maiestăţii Sale, nici un braţ nu se opune
mesagerilor săi.12
Cel care a extins imperiul la mărimea sa maximă a fost faraonul Tutmes III (1479-1425
î.Hr.).În prima parte a domniei sale, fiind minor s-a aflat sub regenţa reginei Hatshepsut.Aceasta
a preluat însemnele faraonului în defavoarea lui Tutmes III.Fiind ocupată cu dificultătile interne,
ea a neglijat afacerile asiatice, care au fost pierdute.Tutmes III a fost nevoit să reia cuceririle de
la început.Mare commandant şi strateg abil, Tutmes III a reuşit, în 17 campanii să întindă
stăpânirea egipteană până la Eufrat peste toată Siria şi Palestina.În cursul acestor campanii el se
va lovi de statul Mitanni care se va afla în fruntea tuturor coaliţiilor antiegiptene.Lupta decisivă
are loc la Meggido unde faraonul zdrobeşte coaliţia principilor canaaniţi, în 1478 î. Hr.în anii
următori el cucereşte Qadesh-ul, Alep-ul, toată Siria până la Eufrat.Pe stela tiumfală de la
Karnak, Amon se adresează faraonului: Îţi dăruiesc toată lungimea şi lăţimea pământului.Tu ai
traversat fluvul prin forţa şi puterea ta.Cuceririle tale cuprint toate ţările şi popoarele se pleacă
în faţa Maiestăţii Tale.13

10
Fr. Lemormant, Histoire ancienne de l’Orient jusqu’aux guerres mediques, vol. II, Les
Egyptiens, Paris, A Levy, 1890, p. 180.
11
Alexandre Moret, op.cit. p.489 şi G. Maspero, Histoire ancienne des peuples de l’Orient
classique, Paris, Librairie Hachette , 1897, p.211.
12
Ibidem, p.490.
13
Ibidem, p.500.Domnia lui Tutmes III se află tratată şi la următorii autori: Louis Delaporte,
Les Peuples de l’Orient Mediteraneen, vol. I, Le Proche Orient Asiatique, avantpropos de S.
Charlety, Paris, Les Preses Universitaires de France, 1938, p. 158; Paul Garelli, Le Proche
12
La moartea sa, revolte izbucnesc în Palestina şi Siria, şi fiul său, Amenofis II (1425-1400
î.Hr.) e nevoit să întreprindă două expediţii în zonă.În aceşti ani, faraonul nu se luptă direct cu
Mitanni, dar capturarea unui spion mitannian pe valea fluviului Oronte, în 1420, demonstrează
faptul că Mitanni sprijină răscoalele.14
b)Organizarea Imperiului-relaţiile cu Siria.
“Canaan” este un termen care desemnează regiunea care cuprinde azi Israelul.Termenul
apare foarte des în Biblie rferindu-se la regiunea cuprinsă între Iordan şi Marea
Mediterană.Oraşele-stat din Canaan au fost la intersectia drumurilor comerciale şi militare ale
Egiptului, Mesopotamiei, Anatoliei.De altfel, Canaanul a fost ţinta expansiunii marilor puteri din
Orient: Egipt, Hatii, Babilon, Mitanni.
Campaniile lui Tutmes III au asigurat Egiptului hegemonia în lumea orientală pentru un
secol (1460-1360 î.Hr.).Hegemonia s-a menţinut aproape fără intervenţii armate.Imperiul a fost
organizat sub forma de protectorat.Tradiţiile fiecărui oraş-stat au fost menţinute, dar un resident
egiptean e plasat deasupra prinţilor şi inspectori vin periodic pentru a controla situaţia.
Modul în care Egiptul administrează teritoriile din Siria şi Palestina este relevat de
corespondenţa vasalilor din scrisorile de la El Amarna.15
În această epocă regiunea era împărţită în trei districte administrative conduse, fiecare de
către un funcţionar egiptean.Acest funcţionar, probabil un militar, rezida într-unul dintre oraşele
în care se găseau garnizoane egiptene şi se ocupa de interesele faraonului.Primul avea sediul la
Gaza şi controla Canaanul.Al II-lea rezida la Sumur şi era responsabil de regiunea Amurru (de la
Byblos la Oronte).Iar al III-lea se găsea la Kumidu, de unde administra provincia Apu (de la
Qadesh la Hazor cu Damascul şi Transiordania)16.
Aşa vorbeşte regele:Trebuie să păzeşti ţara regelui acolo unde eşti.Pregăteşte
contribuţia: 20 de sclavi de primă clasă, argint, care şi cai de primă clasă.Să ştii că regele e

Orient Asiatique des origines aux invasions des peuples de la mer, Paris, Les Preses
Universitaires de France, 1969, p.151-152; Leon Homo, op.cit. p. 44-45; Claire Lalouette,
Civilizaţia Egiptului Antic, traducere şi note de Maria Berzea, Bucuresti, Ed. Meridiane, 1987,
p.50-52; Fr. Lemormant, op.cit. p. 190-196; George Maspero, op.cit. p.265; Charles
Normand, Histoire ancienne des peuples de l’Orient depuis les origins jusqu’aux guerres
mediques, Paris, Ancienne Librairie Germer Bailliere, 1892, p.50-51.
14
Paul Garelli, op.cit. p.153 şi George Maspero, op.cit. p.296.
15
Les Lettres d’El Amarna.Corespondence diplomatique du pharaon, trad par William L.
Moran, Paris, Edition du Cerf; Alexandre Moret et G. Davy, op.cit. p.332 şi Louis Delaporte,
op.cit. p.158.
16
Introducere la Les Lettres d’El Amarna., p. 35.
13
binefăcător precum Soarele pe cer.17 Observăm aici câteva dintre îndatoririle vasalului: aceea de
a trimite periodic tribut faraonului şi de a apăra regiunea controlată de el.
Păzeşte ţara regelui, seniorul tău18.Din nou obligaţia vasalului de a păzi ţinuturile
faraonului.Restul scrisorilor sunt asemănătoare.Deci, faraonul este interesat ca vasalii săi să
presteze tributul la timp şi să apere ţinuturile conduse de ei în numele faraonului.
Conducătorii oraşelor siriene nu sunt egipteni.Numele lor îi indică drept indigeni,
membrii ai vechilor familii semite din zonă.Principii sirieni sunt crescuţi şi educaţi în
Egipt.Aceştia administrează direct oraşele.Trupele indigene trebuie să asigure ordinea publică,
siguranţa caravanelor şi a comerţului.Faraonul nu ocupă military decât câteva puncte
strategice.Principii au obligaţia de a trimite în Egipt o parte din produsele ţării lor: cereale,
fructe, animale, vin, ulei, lemn, pietre preţioase, metale, parfumuri.19
O altă caracteristică a legăturilor dintre principi şi faraon este că ei corespondează direct
cu el, fără intermediari.
Aşadar, administraţia egipteană din Asia economiseşte soldaţi şi resurse.Ea lasă populaţiei o
autonomie largă.Faraonul se mulţumeşte cu o supraveghere eficace.

c)Relaţiile dintre Egipt şi Mitanni-de la confruntare la alianţă.


Istoria Mitanni-ului poate fi reconstituită din textele hittite de la Hatushas (Boghazkoy-
Turcia) şi cele egiptene.
În general se admite că regatul mitannian exista încă de pe vremea Regatului Vechi Hittit
şi că în războaiele conduse de regii hittiţi, Hattusili I şi Mursil I, contra hurriţilor, aceştia din
urmă erau conduşi un “Mare Rege”, care poate fi unul din primii reprezentanţi ai dinastiei
mitanniene.20
În sursele egiptene, Mitanni apare de pe vremea faraonului Tutmes I, cu ocazia campaniei
sale spre Eufrat.Regele mitannian, Barattarna, a reacţionat cu hotărâre la pericol.A pus la cale o
insurecţie la Alep, unde a instalat ca conducător pe un protejat al său.Apoi regii mitannieni
profită de retragerea lui Tutmes II şi a reginei Hatshepsut şi de pasivitatea regilor hittiţi retraşi la
Nord de Taurus pentru a-şi întinde influenţa către Vest

17
Ea 99.
18
EA 190.
19
Alexandre Moret et G. Davy, , op.cit. p. 330.
20
Jacques Freu, Histoire du Mitanni, Paris, L’Hartaman, 2003, p.16.
14
Către 1450 î. Hr. Sausatar, fiul lui Parsatatar, a reuşit să facă din statul Mitanni puterea
hegemonă a Orientului.El a invadat şi a înfrânt Asiria pe care a transformat-o într-un stat vassal.
Cam în acelaşi timp, faraonul Tutmes III întreprinde campanii în Asia.Analele sale îl
denunţă, în repetate rânduri, pe regale din Mitanni, ca instigatorul opoziţiei antiegiptene a
principilor din Canaan şi Siria.Regele din Qadesh a fost principalul sprijin al dominaţiei hurrite
în zonă, totuşi el nuy a putut să-l împiedice pe faraon să avanseze către Eufrat.
Tot acum Regatul Hittit iese din criza internă şi reia politica de expansiune în Siria.Noul
rege, Tudhalya I, încheie un tratat “între egali” cu principele Shunashshura din Kizzuwarta (din
munţii Taurus).Astfel, Tudhalya are calea deschisa spre Alep, al cărui rege, la început, se supune
hittiţilor, dar mai apoi reia legăturile tradiţionale cu Mitanni, fapt ce antrenează o dură represiune
a lui Tudhalya.21Aceste atacuri hittite, deşi nu erau în colaborare cu cele egiptene, au contribuit la
sporirea presiunii asupra Regatului Mitanni. Acesta se vede prins între Egipt şi hittiţi, în plus în
Asiria reîncep revoltele împotriva dominaţiei mitanniene.
În acelaşi timp Egiptul nu putea rămâne un simplu spectator la creşterea puterii Hittite în
Siria.Expediţiile lui Amenofis II nu au modificat situaţia în Nordul Siriei.În timpul expediţiei din
al IX-lea an al domniei, pe lângă trimişii regilor din Hatti şi Babilon veniţi la faraon să-l felicite
pentru victorii, au venit şi trimişii regelui din Mitanni.Au venit mai marii din Mitanni cu cadouri
pentru a cere pace de la Maiestatea Sa şi pentru a obţine de la el dulcele suflu al vieţii. 22 Acest
fapt marchează o turnură în situaţia diplomatica din Orient.Mitanni a obţinut de la faraon
dominaţia asupra principatelor din Nordul Siriei: Karkemish, Emar, Tunip, Alep.
Regele Artatama a fost contemporan cu regele hittit, Arnuwanda I, fiul lui Tudhalya.În
timpul domniei sale, Hatii a avut problem în Vest, fapt care a dus la slăbirea presiunii pe Eufrat,
dar fără să dea înapoi.Această situaţie a încurajat aproprierea dintre Mitanni şi Egipt.Faraonul
Tutmes IV se căsătoreşte cu fiica lui Artatama: Tatăl lui Nimureya (Amenofis III) a scris lui
Artatama, bunicul meu, şi i-a cerut fata bunicului meu.23
Acest fapt a reprezentat o mică revoluţie în tradiţiile egiptene.Potrivit uzanţei, faraonul
trebuia să o ia de soţie pe propria lui soră.Prinţesa din Mitanni a devenit mare soţie regală şi i-a
dat naştere lui Amenofis III24.

21
Ibidem, p.57.
22
Ibidem, p.72.
23
EA 29.
24
Claire Lalouette, op.cit. p57.
15
Domnia fiului lui Artatama, Shutarna II, este la fel de prost cunoscută ca şi cea a tatălui
său.Evenimentul major al domniei sale, menţionat de sursele egiptene, a fost căsătoria fiicei sale,
Gilu-hepa, cu faraonul Amenofis III25.
Urmaşul său, Artashumara, a fost martorul sfârşitului crizei din Imperiul Hittit, odată cu
urcarea pe tron a lui Suppiluliuma.Artashumara nu a fost capabil să-I împidice pe hittiţi să-şi
restabilească poziţiile pe Eufrat.După o scurtă domnie, el este asasinat de un oarecare Ud-
hi.Acesta rupe relaţiile cu Egiptul.Fiul cel mic al lui Shutarna, Tushratta, a restabilit situaţia şi îl
omoară pe asasin.Dar regatul se scindează deoarece alt frate, Artatama II domneşte în Herri26.
Tushratta reia legăturile cu Egiptul.Câţiva ani el a fost contemporan cu Amenofis III.În primul
său mesaj, după ce îi salută pe faraon şi pe sora sa, Gilu-hepa, şi după ce îl anunţă pe Amenofis
III despre tragicele evenimente în urma cărora urcă pe tron, Tushratta îl învinuieşte pe trădătorul
Ud-hi de ruperea legăturilor cu Egiptul.Apoi, el afirmă că doreşte reluarea legăturilor amicale,
aşa cum au fost pe vremea tatălui său.Abia apoi aminteşte despre victoria sa asupra hittiţilor: În
anul următor morţii fratelui meu, toată ţara Hatti m-a atacat.Când ei au avansat în ţara mea,
Teshup, protectorul meu, i-a dat în mâinile mele.Nici unul dintre ei nu s-a mai întors în ţara
lor27.
Este singura scrisoare care face referirie la evnimente de pe scena politică
interstatală.Restul scrisorilor sunt cereri de aur, şi negocierea căsătoriei dintre fiica lui Tushratta,
Tadu-hepa, şi Amenofis III
Acest fapt are loc cu puţin timp înainte de moartea faraonului.Pe tronul Egiptului urcă
Amenofis IV, Akhenaton, care se căsătoreşte el cu Tadu-hepa.Cu această ocazie s-a păstrat o
scrisoare de la Tushratta către el: Când fratele meu, Amenofis III, a mers către destinul său, am
plâns în fiecare zi.Noaptea nu puteam dormi, nu mâncam, nici nu beam, atât eam de
îndurerat.Dar, iată că Amenofis IV, fiul cel mare al lui Amenofis III şi al soţiei sale Tiy mi-a
scris: “Voi fi rege”.Eu mi-am zis atunci: “Amenofis III nu este mort, pentru că fiul său ocupă
locul său şi nu se va schimba nimic din raporturile de altă dată”.28
Către 1340 Tushratta a fost asasinat de fiii săi.Curtea regală se împarte în 2 facţiuni: cea
proasiriană şi cea proegipteană care intră în conflict una cu alta.Artatama din Hurri, aliat cu

25
EA 29.
26
George Contenau,La civilization des Hittites et des Mitanniens, Payot, Paris, 1934, p.92.
27
EA 17.
28
EA 29.
16
Assur-ubalit, regele Asiriei, reclamă regatul Mitanni.Dar Aki-Tesup, conducătorul partidei
proegiptene a reuşit să-l salveze pe Matiwaza (Shattiwaza), fiul mezin al lui Tushratta.Acesta,
împreună cu susţinătorii săi s-a refugiat în Babilon.Aici e tratat rău, ca un inamic, şi îşi pierde
atât partizanii cât şi bagajele.Totuşi, reuşeşte să ajungă la Suppiluliuma.Acesta, care avea
interesul să slăbească statul Mitanni, îl ia sub ocrotirea sa pe Matiwaza, i-o dă pe fiica sa în
căsătorie şi îl ajută să recucerească regatul29.
În această perioadă, în Egipt domnea faraonul Amenofis IV, care, ocupat cu reforma
religioasa, nu intervine pe scena internaţională.Mai mult nu-şi ajută nici vasalii din Siria şi
Palestina, astfel încât Imperiul Egiptean se dezagreghează.
d)Relaţiile Egiptului cu alte state din Orient
După 1400 legăturile diplomatice şi matrimoniale ale Egiptului se extind, cuprinzând şi
alte state: Babilonul, Asiria.Orientul Apropiat capătă aliura unei mari familii în care Egiptul
joacă rolul de părinte bogat.Asiria vedea în Egipt un posibil aliat contra Mitanni-ului sau
Babilonului.Kassiţii, care-şi aminteau de raidul hittit asupra Babilonului şi, îngrijoraţi de marele
regat mitannian, au înţeles, de mult timp, că au tot interesul să câştige prietenia Egiptului30.
Mesopotamia este o regiune a Orientului Mijlociu situată între fluviile Tigru şi Eufrat
corespunzând apoximativ Irakului de astăzi.Teritoriul Mesopotamiei a fost impărţit între mai
multa state.În perioada celei de-a II-a jumătăţi a mileniului al II-lea î.Hr. principalele state erau
Babilonul, în partea centrală şi de sud, şi Asiria, în nord.În acelaşi timp regatul Mitanni controla
o parte din nordul Mesopotamiei.
Regatul Babilonului se situează in partea de Sud a Mesopotamiei şi are o istorie care se
intinde de la începutul mileniului II până la 539 î.Hr. când este cucerit de Cyrus cel Mare, regale
Persiei.În această perioadă se disting 3 etape de evoluţie:
1.Perioade paleo-babiloniană, până spre 1595, când are loc jefuirea Babilonului de către
hittiţii conduşi de regale Murshil I;
2.Perioada medio-babiloniană până la 1080, când cade dinastia kassită;
3.Perioada neo-babiloniana
Dinastia kassită este de origine străină.Această perioadă este puţin cunoscută datorită
lipsei surselor.Însă, nu trebuie minimizată importanţa kassiţilor.În timpul lor, stăpânirea
Babilonului se instalează definitiv in Sumer şi Akkad.De aici înainte oricine vrea să domine
29
Louis Delaporte, op.cit. p. 167.
30
George Roux, La Mesopotamie, Edition du Seuil, Paris, p.230.
17
Mesopotamia trebuie să cucerască Babilonul.În 1595 regele Babilonului, Samsu-ditana, este
invins de Murshil, regele hittit, care jefuieşte oraşul.În urma acestor evenimente, regele kassit
(dinastia îşi avusese debutul în a II-a jumătate a secolului XVIII printr-un oarecare Gandash)
Agum II cucereşte Babilonul.La începutul secolului XV, regele Ulam-Buriash cucereşte Sudul
Mesopotamiei, iar suveranii kassiţi vor stăpâni Sumerul şi Akkadul, care, împreună cu Babilonul,
vor deveni Regatul Karduniash31.
În general, domnia Dinastiei Kassită a fost o epocă liniştită.Babilonul devine capitala
culturală a Mesopotamiei.Regii kassiţi erau egali cu ceilalţi mari regi din epocă: din Egipt, din
Hatti, din Mitanni, din Asiria, cu care întreţin relaţii diplomatice.
Alianţele politice sunt întărite prin alianţe matrimoniale.Astfel, Kadashman-Enlil îşi
căsătoreşte fata cu faraonul Amenofis III, care deja se căsătorise cu sora regelui babilonian: Tu
mi-ai cerut fiica mea în căsătorie, dar sora mea, pe care tatăl meu ţi-a dat-o, este acolo şi
nimeni nu mai ştie dacă ea trăieşte sau a murit32.
Alt rege, Burna-Buriash II, este contemporan cu faraonul Amenofis IV.Relaţiile dintre cei
doi au fost prietenoase: Mai înainte, tu şi tatăl meu aţi fost prieteni.Astfel, şi noi doi trebuie să
fim prieteni.(EA6) Fratele meu şi cu mine am făcut o declaraţie de prietenie, aşa cum şi părinţii
noştri au făcut.(EA8)
Regii Babilonului admit fără contestaţie suzeranitatea Egiptului în Canaan şi Siria, pe
care altădată Hamurabi le cucerise, şi refuză să se asocieze revoltelor aniegiptene din
zonă.Burna-Buriash scrie faraonului Amenofis IV: Din timpul lui Kurigalzu, strămoşul meu,
canaaneenii i-au scris „Vino la frontierele noastre şi ne ajută să ne răsculăm”.Strămoşul meu
le-a răspuns: „Nu vă gândiţi la o alianţă cu mine”.Din respect pentru strămoşul tău, strămoşul
meu nu i-a ascultat.(EA9)
Relaţiile Egiptului cu Babilonul se răcesc în momentul în care faraonul primeşte o
scrisoare de la regele Asiriei, Ashur-ubalit: Spune-i regelui Egiptului: aşa vorbeşte Assur-ubalit,
regele Asiriei: „Totul să meagă bine pentru tine, pentru casa ta, pentru ţara ta”.Trimit pe
mesagerul meu la tine ca să te vadă şi să vadă ţara ta.Până în prezent, predecesorii mei nu au
scris, astăzi îţi scriu.(EA15)
Asiria era un vechi regat care stăpânea Nordul Mesopotamiei.Perioada Regatului
Mijociu, care se întinde de la 1353 la 911, aproximativ, începe cu domnia regelui Assur-ubalit
31
Idem, Ancient Iraq, Penguin Books, p. 260.
32
EA 1, 10-17.
18
I.Încă de la mijlocul secolului XV, Asiria fusese supusă regatului Mitannian.Dar, înfrângerea
regelui Tushratta de către hittiţi a creat condiţiile obţinerii independenţei pentru Asiria.
În acest context se încadrează scrisoarea lui Assur-ubalit către faraon.Asiria intră în
rândul „Marilor Puteri” ale Orientului.Din următoarea scrisoare aflăm ca Amenofis IV a răspuns
Asiriei, dar nu în măsura în care se aştepta regele acesteia: Aurul, în ţara ta, este la fed de mult
ca praful de pe drum.Eu am construit un palat nou.Trimite-mi aurul necesar pentru
ornamentarea lui.Când Assur-nadin-ahhe, strămoşul meu, a scris în Egipt, a primit 20 de talanţi
de aur.Când regele din Hanigalbat a scris tatâlui, tău în Egipt, a primit 20 de talanţi de aur.Ori
eu sunt egal cu regele din Hanigalbat, dar tu mi-ai trimis foarte puţin aur(EA 16).
Vedem că regele asirian încearcă să fie primit cu drepturi egale în „familia de regi” ai
Orientului.Chiar se consideră egal cu ei, raportându-se la raporturile dintre Egipt şi Hanigalbat
(Mitanni), care, în acea vreme, erau bune.Afirmaţia că el, Assur-ubalit, este egalul regelui din
Hanigalbat arată fatul că Asiria nu mai era sub suzeranitatea Mitanni-ului.De altfel, acest fapt
este confirmat şi de faraon care trimite aur în Asiria.Totuşi cantitatea de aur trimisă releva faptul
că, în acel moment Mitanni era un aliat mai important decât Asiria.Totuşi, Egiptul primeşte
acestă alianţă datorită faptului că Mitanni slăbea din zi în zi sub atacurile Regatului Hittit, în
timp ce Asiria fusese capabilă să respingă atacurile hittite.Pe de altă parte, Asiria avea nevoie de
confirmarea statutului de mare putere iar această confirmare nu putea veni decât de la
Egipt.Mitanni fusese suzeranul Asiriei, Babilonul emitea pretenţi de suzeranitate: În ceea ce îi
priveşte pe vasalii mei asirieni, nu eu i-am trimis.Dacă îmi eşti loial nu negocia cu ei 33, scrie
Burna-Buriash lui Amenofis IV.
e)Imperiul hittit în vremea lui Suppiluliuma
Cu regele Tudhaliya II, Imperiul Hittit reapare pe scena politică.Acesta reia expediţiile în
Nordul Siriei pentru restabilirea influenţei pierdută în favoarea Mitanniului. Prima ţintă a
constituit-o principatul Alepului, care, altădată fusese tributar hittiţilor, dar care în această epocă
era vasal regelui din Mitanni.Tudhaliya II conduce o expediţie militară care are drept rezultat
distrugerea Alepului.Astfel se vădeşte,clar, intenţia regelui hittit de a reveni pe scena politică
siriană34.
Urmaşul său, Hatushilis II este obligat să reia luptele cu Alepul, care retrecuse sub
vasalitate mitanniană.
33
EA 9.
34
George Contenau, op.cit, p.135.
19
Cel mai reprezentant rege hittit al Imperiului Nou a fost Suppiluliuma I (1344-
1322)35.Domnia sa se poate împărţi în trei perioade.
În prima, el efectuează numeroase campanii în Siria, profită de sciziunea dintre Hurri şi
Mitanni pentru a se alia cu Artatama din Hurri şi pentru a împiedica statul Kizuwanda să adere la
cauza mitanniană.El atacă o serie de principate vecine cu Mitanni şi vasalele acestuia,
recucereşte Alepul şi face expediţii în Canaan.Astfel, tot teritoriul din Vsetul Eufratului este scos
de sub influenţa regatului Mitanni36.
Timp de o lungă perioadă evenimentele din Asia Mică îl obligă pe Suppiluliuma să-şi
abată atenţia de la afacerile siriene.În acest timp influenţa Egiptului în Canaan scade,Faraonul
Amenofis IV, fiind ocupat cu reforma religioasă, se ocupă foarte puţin de vasalii săi din regiunea
siro-palestiniană ca şi de alianţa cu Mitanni.
Deşi Egiptul era legat prin uniuni matrimoniale cu Mitanni, faraonul rămâne pasiv la
ameninţarea hittită.Acestă pasivitate îl ajută pe Suppiluliuma să aducă toată Siria de Nord sub
influenţa hittită, fără ca Tushratta să se poată opune cu succes.Asta pentru că, deşi el formase o
coaliţie, înglobând Alepul, Alalah-ul, Qatna, Qadesh, chiar Damascul, care era vasalul Egiptului,
o nouă expediţie a lui Suppiluliuma loveşte chiar centrul regatului Mitanni.În cele din urmă
armata hittită, trece Eufratul la Malatiya, asediază Washshuganni, capitala regatului Mitanni, o
cucereşte, Tushratta abia scăpând cu fuga. Apoi coteşte spre Vest, recucereşte Alepul şi toate
oraşele coalizate, cu excepţia Damascului şi întronizează principi supuşi lui.Încă odată, Egiptul,
condus de Tutankhamon, a rămas pasiv37.
În acest timp, Tushrata moare asasinat de fiii săi.Suppiluliuma profită de acest fapt şi
intervine, din nou în Siria impunând pe tronurile din Alep şi Karkemish doi dintre fiii săi.În plus,
el îl căsătoreşte pe unul dintre fiii lui Tushratta, Matiwaza, cu una din fetele sale şi îl ajută sa se
suie pe tronul din Mitanni ca vasal al său.
În aceste conflicte Babilonul a rămas neutru.Kassiţi, care nu aveau de gând să se lase
antrenaţi în afacerea siriană nu au luat partea niciunua dintre protagonişti.Sigur, ei întreţineau
relaţii de curtoazie cu hittiţii, a III-a soţie a lui Suppiluliuma era o prinţesă babiloniană.

35
Margarete Reimschneider, Lumea hittiţilor, cuvânt înainte de prof. Helmuth Th. Bossert,
trad. şi note de Paul B. Marian, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1967, p.43.
36
George Contenau, op.cit, p.136.
37
George Roux, op.cit., p. 231.
20
Campaniile hittite au avut profunde repercursiuni în Siria şi Palestina.Câţiva regişori s-au
raliat invadadorului, alţii au sesizat ocazia de a-şi da frâu liber ambiţiilor. Unul din personajele
care apare în centrul acestor intrigi politice din Siria esre principele amorit, Abdi-Ashirta, care
era în conflict cu regele din Byblos, Rib-addi, vasalul Egiptului38.Deşi Rib-addi îl informează pe
faraon despre ambiţiile vecinului său, acesta nu intervine.Atitudinea lui Amenofis IV se poate
explica prin faptul că era ocupat cu reforma religioasă, sau, datorită rapoartelor contradictorii, pe
care le primea, era suspicios.Totuşi, Egiptul avea interesul, faţă de presiunea hittită şi în
momentul în care Mitanni dădea, din ce în ce mai mult, semne de slăbiciune, de a încredinţa
apărarea acestor regiuni de frontieră unui principe local care să dispună de resurse
importante.Între Rib-addi, sevitor devotat al Egiptului, dar care depindea pe de-antregul de
subsidiile egiptene, şi Abdi-Ashirta, capabil să controleze, prin propriile mijloace regiunile
disputate, balanţa nu era egală.Opţiunea era riscantă, dar evita o intervenţie directă a Egiptului pe
scena internaţională39.
Pe termen lung, pericolul care-l aducea aceasta atitudine nepăsătoare era evident: toate
punctele de sprijin egiptene cad unul după altul în mâinile lui Abdi-Ashirta.Într-un final, Egiptul
se decide să intervină.Trupele egiptene deblochează Byblosul şi reiau şi alte cetăţi de la Abdi-
Ashirta.Dar, Suppiluliuma intervine şi recucereşte Alepul, Alalah-ul, şi Neya, ajungând până la
Damasc.Toată Siria de la Liban la Eufrat intra sub dominaţia hittită.
Prezenţa trupelor hittite pe fluviul Oronte şi în Liban îi oferă lui Aziru, succesorul lui
Abdi-Ashirta, o ocazie favorabilă.Aziru continuase politica tatălui său şi pusese stăpânire pe o
serie de oraşe stăpânite înainte de Egipt.Practic, toată coasta de la Byblos la Ugarit scăpase de
sub controlul egiptean: Toate ţările de la Gubla la Ugarit au devenit servitoarele lui Aziru40.
În acest timp evenimentele se precipită în Egipt.Tutankhamon renunţă la reformele tatălui
său, se întoarce la Teba, dar are o domnie scurtă, fiind urmat pentru scurt timp de Ay. Asta e
momentul, în care, cea care se intitula: divina adoratoare a lui Amon (văduva lui Tutankhamon),
a conceput proiectul, aşa de puţin de acord cu orgoliosul spirit egiptean, de a-i cere lui
Suppiluliuma unul dintre fiii săi ca soţ: Soţul meu este mort şi nu am fii.Dar toată lumea zice că

38
Paul Garelli, op.cit., p.162.
39
Ibidem, p.164.
40
EA 98.
21
tu ai mulţi fii.Dacă tu ai vrea, unul din fiii tăi mi-ar deveni soţ.Almiteri aş fi forţată sa iau ca soţ
unul din sclavii mei, lucru de care mă tem.41
În faţa neaşteptatei cereri, Suppiluliuma trimite un om de încredere pentru a se informa
mai bine.În acest timp el primeşte o a II-a scrisoare de la regina Egiptului: Pentru ce zici „Ei vor
să mă păcaleasca”? Dacă aş fi avut un fiu, aş mai fi făcut publică suferinţa mea? Nu ai
încredere în mine.Soţul meu e mort şi nu am fii.Vreau eu să ma mărit cu unul din sclavii mei? Tu
ai mulţi fii, dă-mi unul ca soţ şi va domni în Egipt.42
Fiul pe care Suppiluliuma îl va trimite nu va ajunge niciodată la destinaţie. Horemheb,
ajuns faraon, anunţă moartea lui din cauze naturale, deşi au fost, fără îndoială,
altele.Suppiluliuma nu se lasă păcălit: Tu mi-ai ucis fiul, scrie el, şi-l însărcinează pe Arnuwanda,
fiul şi coregentul său, să-şi răzbune fratele43.Războiul nu mai are loc pentru că, în 1322,
Suppiluliuma moare fiind urmat de fiul său, Arnuwanda.Dar el are o domnie scurtă.Pe tronul din
Hatti urcă fratele său, Murshil II, care va fi ocupat cu problemele interne.În acest timp, Egiptul,
condus de primii faraoni ai dinastiei a XIX se reface şi va reveni în forţă pe scena siriană.

2. Scena politică interstatală din timpul dinastiei a XIX-a egiptene

a)Imperiul egiptean şi Imperiul hittit-de la confruntare la alianţă


Rivalitatea egipteano-hittită.
În capitolul anterior am prezentat evenimentele istorice din timpul Dinastiei a XVIII-a
egiptene.Pe parcursul acestei perioade Egiptul s-a eliberat de sub dominaţia Hiksoşilor şi, în
urma unor campanii victorioase ale faraonilor, mai ales Tutmes III, a făurit un întins imperiu
asiatic.Egiptul s-a bucurat de poziţia de hegemon al lumii contemporane.Din această poziţie,
faraonii, mai ale Amenofis III, au format o serie de alianţe politice formându-se aşa-numitul
„Club al celor 5 Mari Regate”: Egipt, Mitanni, Babilon, Asiria şi Hatti.Însă, la moartea lui
Amenofis III, urmaşul său, Amenofis IV- Akhenaton, fiind ocupat cu reforma religioasă a

41
George Contenau, op.cit, p.137.
42
Ibidem, p.138.
43
Loc. cit.
22
neglijat relaţiile externe.Ca urmare, imperiul egiptean de destramă sub loviturile hittiţilor.Acest
stat îşi are originile în epocile anterioare, dar acum, sub domnia lui Suppiluliuma, atinge apogeul
puterii sale.De această creştere a puterii hittiţilor are de suferit, înaintea Egiptului, Regatul
Mitanni, care fusese, mai întâi adversarul de moarte al Egiptului, iar, mai apoi, chiar datorită
acestei ameninţări, principalul aliat al faraonilor.
Imperiul egiptean nu mai există la moartea lui Amenofis IV.De unde această prăbuşire
bruscă?Dintr-o schimbare radicală care suprimă dintr-o dată armătura interioară şi sprijinul
extern al acestui edificiu politic.În interior, revoluţia religioasă dirijată de Akhenaton contra lui
Amon şi a clerului său se ciocneste de o opoziţie foarte puternică a clasei sacerdotale susţinută de
populaţia tradiţionalistă.Egiptul a fost bulversat şi profund slăbit.
În exterior, dispare de pe scena politică aliatul Egiptului. Mitanni, care e absorbit de un
stat care revine cu putere pe scena politică: Hatti.La sfârştul domniei lui Akhenaton Siria de nord
era ocupată de hittiţi, Siria de Sud şi Palestina abandonate principilor amoriţi, aliaţii lui
Suppiluliuma, iar pe tronul din Mitanni stătea un ginere al aceluiaşi Suppiuliuma.44
Creşterea puterii hittite devine pentru Egipt un pericol, cu atâ mai mare, cu cât, în Asia,
lipsea o contrapondere: Babilonul, condus de kasiţi, rămânea inert, iar Asiria nu era, încă, o
putere redutabilă.
Acesta este momentul în care Horemheb restabileşte autoritatea regală în Egipt.Opera lui
Tutmes III trebuia luată de la început.însă Horemheb, ocupat cu dificultăţile interne, nu poate să
schimbe nimic pe plan extern.Cel care va relua politica externă a egiptuluiva fi Seti I.
Încă din primul an de domnie, Seti I se pregăteşte să înceapă războiul cu hittiţi.După
pacificarea Canaanului, faraonul s-a văzut confruntat cu o coaliţie ce reunea regatul Amuru şi
arameenii.Acţionând rapid, el dizolvă coaliţia şi anexează intregul teritoriu.Influenţa egipteană, e
din nou, prezentă în Palestina şi Fenicia.În anii următori, Seti I cucereşte Amuru şi îl înfrânge pe
regele hittit Muwatali45.
După moartea lui Suppiluliuma în statul hittit au izbucnit tulburări interne.Fiului său,
Mursil II îi vor trebui mai multe de 10 ani de lupte pentru a redresa situaţia politică în favoarea
sa.

44
Alexandre Moret et G. Davy, Des clans aux empires, Paris, Renaissance du livre, 1923,
p.355.
45
Fr. Lemormant, Histoire ancienne de l’Orient jusqu’aux guerres mediques, vol. II, Les
Egyptiens, Paris, A Levy, 1890, p.230.
23
Doi inamici păreau mai redutabili pe plan extern: Asiria, care vroia să atace Carkemish-
ul, dar Mursil neputând să plece din capitală îl insăricinează pe fratele său, Sarri-Sin-ah, să
supravegheze frontiera, într-o strictă defensivă.La auzul acestor veşti asirienii au renunţat la
campanie.Al II-lea inamic important era regatul Gasgas din nordul Asiei Mici.împotriva lor,
Mursil efectuează primele campanii din domnia sa.Acestea se încheie cu cucerirea principalelor
oraşe gasgas: Nalila şi Duduska, populaţia din ele fiind deportată46.Ocupat cu aceste probleme,
Mursil a menţinut pacea cu Egiptul.
Urmaşul lui Mursil II a fost Muwatali.În timpul domniei lui Gasgas s-au revoltat, fapt
care îl va sili pe rege să-l numească pe fratele său, Hatushil guvernator.
În acest timp se redeschide şi conflictul cu Egiptul.Când s-a urcat pe tron Ramses II 47
situaţia în Asia, era din nou, ameninţătoare.La începutul domniei faraonului situaţia principatelor
siro-palestiniene era următoarea: Tirul, Sidonul, Beirutul erau sub ascultatea Egiptului; nordul se
afla sub influenţa hittită; de la Byblos la Ugarit sentimentele antiegiptene predominau.În această
situaţie lui Muwatali îi este uşor să formeze o coaliţie antiegipteană.Ramses nu se va lăsa
surprins. Încă din primii ani de domnie iniţiază campanii în Fenicia.Bătălia cu Muwatali se dă la
Qadesh.Ramses ajunge doar cu o parte a armatei sub zidurile oraşului, restul fiint trimisă spre
Eufrat.Ajuns aici lui Ramses i se raportează de către falşi fugari că armata hittită se află la Alep
şi că oraşul îşi va deschide porţile.Era o capcană pentru că armata hittită se afla foarte
aproape.Corpul de armată a lui Ramses va fi înconjurat şi doar sosirea la timp a restului armatei
egiptene îl va salva pe Ramses de la dezastru.Însă oraşul nu a putut fi cucerit, iar hittiţi s-au
retras în ordine.Bătălia de la Qadesh este celebrată în Egipt ca o mare victorie personală a
faraonului, în shimb hittiţi nici nu o pomenesc.
Rezultatul bătăliei nu este atât de decisiv pe cât pare din sursele egiptene.Mai mult,
Muwatali organizează revolte antiegiptene în Canaan, iar regatele Moab şi Edom refusă să mai
recunoască suzeranitatea faraonului.

Alianţa egipteano-hittită; tratatul dintre Ramses II şi Hatushilis III.

46
Louis Delaporte, Les Hittites, Paris, La Renaissance du Livre, 1936, p.104-105.
47
Informaţii despre domnia lui Ramses II şi conflictul cu hittiţi se găsesc la: George
Contenau, op.cit, p.144-146; Louis Delaporte, op.cit. p.125-151; Claire Lalouette, Civilizaţia
Egiptului antic, trad şi note de Maria Berzea, ed. Meridiane, Bucureşti, 1987, p.125-130;
Alexandre Moret et G. Davy, op.cit, p.363-372.
24
La moartea lui Muwatali, în Imperiul Hittit urmează o scurtă perioadă de lupte interne.Pe
tron urcă fiul lui Muwatali, Urhi-Teshup care intră în conflict cu unchiul său Hatushil.Rezultatul
va fi că hatushil îşi detronează nepotul şi se înscăunează în locul lui.
În prima parte a domniei sale, Hatushil III continuă luptele cu Egiptul.Faraonul cucereşte
oraşele Ascalon şi Dapur şi asediază Qadesh-ul.
Dar echilibrul de pe scena politică se rupe odată cu urcarea pe tronul Asiriei a lui Adad-
Nirari, care cucereşte Mitanni ajungând pâna la Eufrat.Hatushil III se aliază cu Babilonul şi
reuşeste să respingă atacurile Asiriei.Odată cu domnia regelui Salmanasar, Asiria îşi stabileşte
definitiv graniţa pe Eufrat.
În faţa acestei noi ameninţări, Hatushil III decide să schimbe cursul politicii externe a
regatului.Astfel el în abordează pe Ramses II propunându-i încheierea păcii.Ramses acceptă şi se
încheie faimosul tratat egipteano-hittit.
Tratatul s-a păstrat atât în forma egipteană, cât şi în cea hittită.Preambul debutează cu
mumele celor doi suverani: În al XXI-lea an al domniei sale, Ramses a primit tableta de argint a
tratatului în timp ce se afla la Pi-Ramses.Iată tratatul pe care Hatushil, Marele Rege din Hatti,
l-a făcut cu Ramses Marele Rege al Egiptului pentru a păstra între ei prietenia. (textul
egiptean)// Ramses, Marele Rege al Egiptului a făcut un tratat cu Hatushilis, Marele Rege din
Hatti pentru a menţine între ei prietenia. Ramses, Marele Rege al Egiptului declară pace şi
fraternitate lui Hatushil, Marele Rege din Hatti, prin acest tratat. (textul hittit)48.Observăm cu
uşurinţă diferenţa dintre cele două formulări.Textul egiptean îl pune în prim-plan pe faraon, în
timp ce varianta hittită afirmă că faraonul este cel care a cerut pacea.Ambele forme sunt în
concordanţă cu ideologia regală e epocii.Un mare rege nu putea să ceară încheierea păcii.
Diferenţele continuă şi în secţiunea următoare a tratului: Altădată, zeii nu au permis
ostilităţi între cele două ţări.Totuşi, Muwatali a atacat Egiptul.Dar Hatushil a închiat acest
tratat pentru a preveni toate ostilităţile Intre ei pentru totdeauna (T.E.) // Zeii niciodată nu au
permis ostilităţile între cele două ţări şi amses nu va mai comite niciodată ostilităţi împotriva
ţării Hatti.De data asta diferenţa constă în declaraţii antinomice de-a dreptul.Varianta egipteană
acuză pentru iniţierea ostilităţilor pe Muwatali, în timp ce textul hittit acuză pe Ramses. Din nou
tratatul respectă ideologia regală: un mare rege nu poate încălca voinţa zeilor îniţiind ostilităţi

48
Toate citatele din tratat sunt traduceri din limba franceză.Tratatul este preluat după
George Contenau, op.cit. p. 148-152.
25
împotriva altui stat.Asemănarea constă în faptul că ambele versiuni afirmă voinţa zeilor pentru
pace.
Următorul paragraf al tratatului conţine delaraţia de pace.Observăm aceeaşi diferenţă:
celălalt monarh a cerut pacea.Tot în această secţiune se specifică şi faptul că tratatul va avea
valabilitate şi după moartea celor doi monarhi.Tratatul continuă cu garanţiile teritoriale
specificând faptul că cei doi monarhi nu vor întreprinde ostilităţi viitoare contra celuilalt.O altă
prevedere a tratatului este cea care priveşte alianţa defensivă între cei doi monarhi contra
inamicilor externi.În acelaşi timp, tratatul prevede şi faptul că nici una din părţi nu va sprijini
acţiunile rebelior din celălalt stat.Mai mult, fiecate rege este obligat să extrădeze fugarii veniţi în
statul său din celălalt stat.Fugarii care sunt extrădaţi ca urmare a tratatului nu vor pedepsiţi la
întoarcerea în ţara de origine.Tratatul se încheie cu mărturia zeilor care vor veghea la respectarea
clauzelor şi cu blestemele aruncate asupra celui care va încălca tratatul.
Tratatul încheiat între Ramses III şi Hatushil III este primul tratat, păstrat până azi,
încheiat între două Mari Puteri care-şi împart lumea în sfere de infuenţă.Pe viitor râul Oronte va
fi graniţa dintre cele două imperii.
Din acest moment pacea dintre cele două state nu a mai fost încălcată.Relaţiile dintre cei
doi monarhidevin din ce în ce mai strânse.Mai mult, pentru a întări alianţa dintre cei doi
monarhi, în anul al XXXIV-lea al domniei sale, Ramses II se căsătoreşte cu fata lui Hatushil
III.Trebuia să fie o nuntă fără seamăn.Hatusil III i-a promis lui Ramses că: zestrea ei va fi mai
mare dacăt cea a fiicei regelui Babilonului.În acest an o voi trimite pe fata mea în Egipt care va
aduce cu ea servitori, vite şi cai.49 În februarie, anul următor prinţesa ajunge în Egipt: Iată, fiica
Marelui Conducător din Hatti a intrat în Egipt.Trupele, carele şi nobilii Maiestăţii Sale au
escortat-o şi s-au amestecat cu trupele, carele şi nobilii di Hatti.Ei au mâncat şi au băut
împreună fiind ca fraţii.50

b)Babilonul şi Asiria
Mesopotamia este o regiune a Orientului Mijlociu situată între fluviile Tigru şi Eufrat
corespunzând apoximativ Irakului de astăzi.Teritoriul Mesopotamiei a fost impărţit între mai
multa state.În perioada celei de-a II-a jumătăţi a mileniului al II-lea î.Hr. principalel;e state erau

49
http://www.hittites.info/history.aspx?text=history%2fLate+Late+Empire.htm (20 mai).
50
Ibidem.
26
Babilonul, în partea centrală şi de sud, şi Asiria, în nord.În acelaşi timp regatul Mitanni controla
o parte din nordul Mesopotamiei.
Regatul Babilonului se situează in partea de Sud a Mesopotamiei şi are o istorie care se
intinde de la începutul mileniului II până la 539 î.Hr. când este cucerit de Cyrus cel Mare, regale
Persiei.În această perioadă se disting 3 etape de evoluţie:
1.Perioade paleo-babiloniană, până spre 1595, când are loc jefuirea Babilonului de către
hittiţii conduşi de regale Murshil I;
2.Perioada medio-babiloniană până la 1080, când cade dinastia kassită;
3.Perioada neo-babiloniana
Dinastia kassită este de origine străină.Această perioadă este puţin cunoscută datorită
lipsei surselor.Însă, nu trebuie minimizată importanţa kassiţilor.În timpul lor, stăpânirea
Babilonului se instalează definitiv in Sumer şi Akkad.De aici înainte oricine vrea să domine
Mesopotamia trebuie să cucerască Babilonul.În 1595 regele Babilonului, Samsu-ditana, este
invins de Murshil, regele hittit, care jefuieşte oraşul.În urma acestor evenimente, regele kassit
(dinastia îşi avusese debutul în a II-a jumătate a secolului XVIII printr-un oarecare Gandash)
Agum II cucereşte Babilonul.La începutul secolului XV, regele Ulam-Buriash cucereşte Sudul
Mesopotamiei, iar suveranii kassiţi vor stăpâni Sumerul şi Akkadul, care, împreună cu Babilonul,
vor deveni Regatul Karduniash.
În general, domnia Dinastiei Kassită a fost o epocă liniştită.Babilonul devine capitala
culturală a Mesopotamiei.Regii kassiţi erau egali cu ceilalţi mari regi din epocă: din Egipt, din
Hatti, din Mitanni, din Asiria, cu care întreţin relaţii diplomatice.
Asiria era un vechi regat care stăpânea Nordul Mesopotamiei.Perioada Regatului
Mijociu, care se întinde de la 1353 la 911, aproximativ, începe cu domnia regelui Assur-ubalit
I.Încă de la mijlocul secolului XV, Asiria fusese supusă regatului Mitannian.Dar, înfrângerea
regelui Tushratta de către hittiţi a creat condiţiile obţinerii independenţei pentru Asiria.
Assur-ubalit, care coresponda cu Amenofis IV şi care-şi mărită fata cu Burna-Buriash II
cu speranţa că fiul ei va domni peste Babilon, înţelege repede avantajele pe care le poate obţine
de pe urma situaţiei din Mitanni.În urma campaniilor militare ale regelui asirian, Mitanni este
rupt în două: o parte, Hanigalbat, condusă de Shuttarna III, vasal Asiriei, şi alta, Mitanni, pe
tronul căreia se urcă Matiwaza cu sprijinul lui Suppiluliuma.51

51
George Roux, op.cit., p. 232.
27
Refacerea puterii Asiriei se petrece, nu fără a-i îngrijora pe monarhii kasiţi.Asiria era un
vechi stat cu trecut glorios, orgolios, ambiţios şi redutabil.Regii Babilonului ştiau că asirienii
sunt, în acelaşi timp, războinici de temut şi comercianţi abili şi se temeau că, stăpâni peste toată
Mesopotamia superioară şi peste marile drumuri comerciale care o traversau, le vor interzice
accesul spre ţările mediteraneene şi vor deturna, în profitul lor, comerţul bogat cu Egiptul.Kasiţi
mai ştiau că frontiera lor de Nord-st este vulnerabilă şi că, avansând până la Diyala, asirienii le
vor închide calea de comunicaţie cu Iranul, sursă de cai şi de pietre preţioase.În sfârşit, ei sunt
conştienţi de faptul că popoarele din Nord au râvnit, întotdeauna, marile câmpii din Sud, grânarul
lumii antice, cu oraşele lor mari, porturile la golf.Astfel, kasiţii se văd obligaţi de o lua armele
pentru a-i sili pe asirieni să menţină distanţa.52
Conflictul asiro-babilonian începe la moartea lui Burna-Buriash.Prinţul moştenitor,
Kadashman-harbe, care era fiul fiicei lui Asur-ubalit, este asasinat după o scurtă domnie.Acest
fapt îi oferă regelui asirian ocazia de a declara război Babilonului pentru a apăra drepturile
strănepotului său, Kurigalzu.În urma acestei intervenţi Kurigalzu este întronizat ca rege al
Babilonului, sub protecţia Asiriei.53
Dar dacă Asur-ubalit credea ca noul rege al Babilonului va rămâne un vasal fidel Asiriei,
s-a înşelat.Imediat după moartea lui Asur-ubalit, Kurigalzu atacă Asiria.Conflictul se va
perpetua, cu întreruperi, timp de aproape 100 de ani, iar la sfârşit Asiria va fi victorioasă.
Urmaşii lui Asur-ubalit vor extinde şi mai mult infuenţă Asiriei.Adad-nirari I cucereşte
nordul Mesopotamiei şi retul regatului Mitanni, iar în conflictul cu Babilonul îl va înfrânge pe
regele Nazimaruttash.Fiul său, Salmanasar I, reuşeşe ca, în primii 5 ani de domnie, să cucerească
8 provincii din Nord-Vest.De asemenea este primul rege asirian care foloseşte metoda deportării
populaţiei de pe teritoriile cucerite.
Apogeul Regatului Mijlociu Asirian va fi atins sub domnia lui Tukulti-Ninurta I.La
începutul domniei iese victorios din conflictul cu regele hittit, Tudhalya IV.După acest episod se
reaprinde conflictul cu Babilonul.În urma campaniilor victorioase ale regelui asirian, Babilonul
este cucerit iar regele Kashtiliash este luat prizonier.Babilonul va fi guvernat de trimişii regelui
Asiriei.În urma acestor două evenimente Asiria devine hegemonul Mesopotamiei.54
52
Ibidem, p.233.
53
A.T. Olmstead, Kashshites, Assyrians and the Balance of Power, in “The American journal
of Semitic Language and Literatures”, vol.36, no. 2, 1920, p.130.
54
Paul Garelli, Le Proche Orient Asiatique des origines aux invasions des peuples de la mer,
Paris, Les Preses Universitaires de France, 1969, p.209.
28
c)Popoarele mării şi schimbarea scenei politice
Urmaşul lui Hatushil pe tronul dim Htti a fost Tudhalia IV.Acesta e nevoit să se lupte cu
vasalii din Vestul Anatoliei: Arzawa şi Louyga.Regele conduce, personal, campaniile împotriva
lor iesind învingător.Contemporanul său, regele asirian Tukulti-Ninurta, atacă provinciile
hurrite.Contraofensiva hittită s-a soldat cu un eşec.Hatti pierde influenţa asupra maluilui estic al
Eufratului.55
Ultimul rege hittit a fost Suppiluliuma II.acesta a condus campanii în Alasiya, care se
revoltase.A reuşit să păstreze controlul asupra tuturor vasalilor săi.Însă Imperiul hittit avea zilele
numărate.
La sfârşitul secolului XIII şi începutul celui de-al XII-lea o nouă migraţie a populaţiilor
ariene, venite dinspre Europa, inundă Orientul.Primele menţiuni despre „popoarele mării” se
leagă de domnia lui Ramses II.Acesta, în al II-lea an al domniei înfrânge o incursiune a piraţilor
în Delta Nilului56.
Evenimentul major al domniei lui Menerptah, fiul lui Ramses II, a fost bătălia victorioasă
împotriva unei confederaţii de triburi.Acest eveniment s-a petrecut în al V-lea an de domnie al
faraonului.
Căderea imperiului Hittit poate fi urmărită prin sursele din Ugarit: Inamicul avansează
către noi.Orice poţi sătrimiţi în ajutor, trimite!57 Scrie marele rege din Hatti regelui din Ugarit.
Acesta se grăbeşte în ajutorul suzeranului său, trimiţând flota.Dar, astfel, expune teritoriul
propriu atacurilor.În acelaşi timp, în Ugarit vine o avertizare din partea regelui din Alasyia: Iată,
corăbiile inamicului au venit aici.Oraşele mele au fost incendiate şi ei au jefuit ţara mea58.
Două texte ne informează asupra situaţiei.Primul este un raport al comandantului trupelor
din Ugarit, trimise în Hatti, către regele său: Servitorul tău şi-a fortificat poziţia împreună cu
regele hittit.Dar, iată căregele s-a retras în grabă59.Al II-lea este o scrisoare către regina-mamă
din Ugarit, trimisă de alt comandant, de data aceasta aflat chiar la graniţa de nord a oraşului: Iată

55
Louis Delaporte, op.cit. p.160-162.
56
Alexandre Moret et G. Davy, op.cit, p.389-392.
57
http://www.hittites.info/history.aspx?text=history%2fLate+Late+Empire.htm (20 mai).
58
Idem.
59
Ibidem.
29
inamicii mă înconjoară, dar nu voi pleca.60 Sursele se opresc aici.Însuşi Ugaritul a fost dristus şi
niciodată refăcut.
O inscripţie din timpul faraonului Ramses III, care, la rândul său, a trebuit să se confrunte
cu „popoarele mării” ieşind victorios, atestă schimbările de pe scena politică: Ţările au fost
dristuse şi imprăştiate.Nimeni nu a putut să reziste în faţa armelor lor: Hatti, Carkemish,
Arzawa, Alasiya au fost distruse61.
Astfel, se încheie o epocă în care s-au pus bazele primului sistem diplomatic din
istorie.Egiptul iese slăbit din aceste confruntări.Niciodata nu se va mai ridica un faraon de talia
celor din dinastiile XVIII şi XIX.Hatti cade în uitare.Anatolia va fi scena unor frământări de
populaţii din care va rezulta, în veacurile următoare, regatul Frigiei.Mitanni deja dispăruse, iar în
locul lui se va ridica noua putere a Asiriei, care se va extinde treptat şi, la apogeul puterii sale, va
cuceri însăşi Valea Nilului.Babilonul îşi continuă existenţa sub domnia a diferite dinastii luptând
permanent să nu fie înglobat în regatul Asiriei.

III. METODE ŞI MIJLOACE DIPLOMATICE

INTRODUCERE

60
Ibidem.
61
Ibidem.
30
În prima parte a tezei de licenţă am prezentat evenimentele istorice, cronologic. Am văzut
evoluţia marilor state din Orientul Antic în a II-a jumătate a mileniului II î.Hr.: formarea Noului
Imperiu Egiptean, istoria statelor Mitanni, Babilon, Asiria şi Hatti, relaţiile dintre ele, de la
confruntare la pace şi diplomaţie.
În această a II-a parte voi analiza principalele metode şi mijloace folosite de aceste state
în relaţiile dintre ele.Din studiul principalelor surse diplomatice ale epocii: Scrisorile de la El
Amarna, reiese următoarea împărţire în subteme:
1.formula de adresare între monarhi;
2.relaţiile matrimoniale;
3.schimbul de daruri.
În secolul al XIV-lea î.Hr., cele mai puternice state ale Orientului Apropriat: Egipt, Hatti,
Mitanni, Babilon şi Asiria formau un Club al Marilor Puteri cu forme convenţionale de
diplomaţie şi protocol.62
În principiu, ei corespondează de pe niveluri egale, ca mari regi, care se adresează unul
celuilalt cu apelativul: fratele meu.Din acelaşi punct de vedere, ei îşi trimit unii altora urări de
bine: Spune-i lui Naphurureya, marele rege, regele Egiptului, fratele meu: Aşa vorbeşte Burna-
Buriysh, merele rege, regele din Karduniyash, fratele tău.Mie şi casei mele, cailor şi carelor
mele, nobililor mei şi ţării mele ne merge bine.Fie ca şi fratelui meu şi casei sale, cailor şi
carelor sale, nobililor şi ţării sale să-i meargă bine63.
În ceea ce priveşte relaţiile matrimoniale, cele mai bine prezentate de srisorile de la El
Amarna sunt cele ale faraonului Amenofis III.Se ştie că obiceiul căsătoriilor diplomatice era
folosit pentru motive politice.De obicei aceste relaţii sunt reciproce dar, se va observa că faraonii
aveau un dublu standard: în timp ce era perfect normal ca un conducător străin să fie aliat cu
Egiptul prin legături matrimoniale, reciproca nu era valabilă.Voi analiza etapele de negociere,
schimbul de daruri nupţiale, listele cu dotele primite.
Schimbul de cadouri între monarhi era un procedeu esenţial şi ocupă un loc important în
viaţa diplomatică a epocii.Voi vedea ce fel de bunuri sunt schimbate şi cu ce ocazii.Printre
bunuri, de departe, un loc important îl ocupă aurul.În acea epocă, Egiptul deţine monopolul

62
Raymond Westbrook, Babylonian Diplomacy in the Amarna Letter, in “Journal of American
Oriental Society”, vol. 120, nr. 3, iulie-septembrie 2000, p.377.
63
EA 7 (Burna-Buriash, regele Babilonului, către faraonul Amenofis IV).
31
producţiei de aur.Astfel vom analiza modul în care suveranii asiatici se raportează la aurul
egiptean.
În această analiză voi folosi, ca surse, scrisorile de la El Amarna şi, acolo unde este cazul,
voi face analiză comparată cu srisorile de la Mari şi cu cela de la Ugarit.
Ca o concluzie preliminară se poate afirma că Statele din Orient şi suveranii lor
întreţineau relaţii diplomatice asemănătoare cu cele moderne.Foloseau un protocol diplomatic,
incipient încă, relaţii matrimoniale pentru întărirea alianţelor politice, schimbul de cadouri şi
bunuri de prestigiu care întăreau legăturile dintre state, în general, şi dintre monarhi, în special.

1.Formula de adresare între marii regi

Încă de la apariţia lor, statele din Orientul Antic au fost nevoite să intre în relaţii unele cu
altele.Nevoi diverse precum: comerţul, pacea, războiul au făcut să apară diplomaţia, ca formă de
relaţionare interstatală.Printre primele scrisori cu caracter diplomatic se găsesc Documentele
Epistolare găsite în ruinele palatului din Mari care datează din perioada paleobabiloniana.
Caracterul clasic al diplomaţiei Orientului Antic îl găsim în perioada amarniană. Sursele
acestei perioade provin din arhiva regală descoperită în oraşul fondat de faraonul Amenofis IV
(Akhenaton), Akhetaton, azi Tell El-Amarna.
Forma scrisorilor este aproximativ aceeaşi.Formula generală de adresare este: Spune-i lui
X: Aşa vorbeşte Y: Spune-i lui Kadashman-Enlil...Aşa vorbeşte Nibmuarea...64 sau Spune-i lui
Naphurareya...Aşa vorbeşte Burra-Buriyash...65, sau Spune-i lui Nimmuareya...Aşa vorbeşte
Tushratta...66
Acestă formă era, deja, folosită din perioada paleobabiloniană: Spune-i lui Tish-Ulme:
Aşa vorbeşte Zimri-Lim67, sau Spune-i lui Zimri-Lim: Aşa vorbeşte Yarim-Lim68, sau Spune-i lui
Hammurabi: Aşa vorbeşte Zimri-Lim69.

64
EA 1, (faraonul Amenofis III către regele Babilonului).
65
EA 10, (regele babilonului către faraonul Amenofis IV).
66
EA20, (regele din Mitanni către faraonul Amenofis III).
67
DEPM 247.
68
DEPM 249
69
DEPM 250.
32
Asemănările se opresc aici.În scrisorile de la El Amarna apar şi formule diferite. Este
cazul a 3 scrisori, 2 trimise de faraon şi una de regele hittit.Acestea încep cu formula: Aşa
vorbeşte X: Spune-i lui Y: Aşa vorbeşte Nibmuareya...Spune-i lui Kadashman-Enlil70, sau:
Nimuwareya vorbeşte: Spune-i lui Tarhundaradu, regele din Arzawa...71 şi Aşa vorbeşte
Suppiluliuma...Spune-i lui Hureya, regele Egiptului72.
Pentru a vedea de ce apare această formulă diferită trebuie să analizăm conţinutul
scrisorilor: cine este expeditorul, cine este destinatarul şi cu ce scop sunt trimise.
Astfel în primul caz, scrisoarea cu numărul 5, expeditorul este faraonul Amenofis III care
îi scrie regelui Babilonului, Kadashman-Enlil.Scopul scrisorii este de a-l anunţa pe Kadashman-
Enlil că faraonul îi trimite materialele necesare pentru construirea unui nou palat.În plus îi mai
trimite un bogat cadou de omagiu: 1 pat de abanos, încrustat cu fildeş şi aur; 3 paturi de
abanos, ornamentate cu aur; 1 fotoliu mare (probabil un tron), de abanos încrustat cu aur; 5
scaune de abanos ornamentate cu aur73.Aşadar, faraonul, nu numai că trimite materialele
necesare construirii unui nou palat, dar mai trimite şi mobilierul necesar.Această scrisoare este
rezultatul negocierilor dintre cei doi monarhi pentru căsătoria faraonului cu fiica lui Kadashman-
Enlil.Palatul este preţul pe care faraonul îl plăteşte pentru a deveni ginerele regelui
Babilonului.Dar, deşi, ca ginere, faraonul ar trebui să se posteze pe locul al II-lea, cum a şi făcut-
o atunci când a iniţiat negocierile74, în această scrisoare se situează pe primul loc.Asta pentru că
Amenofis III nu doreşte să fie la aceaşi nivel cu Kadashman-Enlil, acum că negocierile s-au
încheiat.Ca monarh al unei puteri hegemonice şi mai bogate decât celelalte mari state din Orient,
faraonul poate trata de pe poziţii de superioritate.
Al II-lea caz este o scrisoare, tot a faraonului Amenofis III, către regele din Arzawza,
Tarhundaradu (Arzawa este un regat în Vestul Anatoliei, vecinul şi, uneori, vasalul Ragatului
Hittit).Faraonul cere în căsătorie fara regelui Tarhundaradu.De data asta cadoul trimis de faraon
e mult mai puţin valoros: câteva veşminte de in, 20 de mine de aur, obiecte de
mobilier75.Diferenţa constă în faptul că regatul Arzawa nu se numără printre Marile Puteri ale
epocii.Acest fapt reiese şi din titulatura celor 2 monarhi.În timp ce faraonul se intitulează Mare
70
EA 5, (faraonul Amenofis III către regele Babilonului).
71
EA 31.
72
EA 41,(Suppiluliuma către Tutankhamon).
73
EA 5.
74
EA 1.
75
EA 31.
33
Rege, cel din Arzawa este, conform scrisorii, doar Rege. De asemenea faraonul nu-l numeşte pe
Tarhundaradu cu apelativul fratele meu ca pe ceilalţi monarhi ai marilor state din Orient.
Scrisoarea cu numărul 41 este trimisă de regele hittit, Suppiluliuma, faraonului
Tutankhamon.Motivele pentru care Suppiluliuma se trece pe primul loc în corespondenţa sa ar
putea reieşi din cunoaşterea situaţiei celor 2 state.Din conţinut aflăm ca faraonul tocmai îşi
începuse domnia.Aşadar, Suppiluliuma se consideră superior unui monarh tânăr.Apoi, Egiptul
trecea prin criza provocată de reforma religioasă a lui Amenofis IV, în timp ce Regatul Hittit se
afla în plină expansiune.Probabil că Egiptul nu mai era perceput ca o putere hegemonică a
Orientului.Totuşi încă mai era un stat puternic pentru că Suppiluliuma se adresează faraonului cu
apelativul fratele meu.
Analizând aceste cazuri observăm că autorii scrisorilor cunoşteau şi ţineau cont de
situaţia de pe scena politică a epocii şi de poziţia fiecărui monarh.Astfel putem concluziona că,
în aceste 3 cazuri, expeditorul se consideră superior destinatarului, în timp ce, în celelate cazuri
cei 2 se află pe poziţii egale.
Al II-lea element al formulei de adresare îl constituie apelativul pe care monarhii îl
folosesc în scrisori.În toate cazurile acesta este fratele meu.Acesta relevă faptul că monarhii din
Orient se consideră membrii aceleiaşi familii.Ei sunt egali unii cu alţii, îşi trimit cadouri, se
înrudesc prin căsătorie.
Un alt tip de apelativ îl constituie menţionarea titulaturii celor doi monarhi.În general
faraonul poartă titlul de Mare Rege în timp ce ceilalţi sunt intitulaţi doar Rege.În cele 3 scrisori
trimise de faraon, acesta se intitulează Mare Rege.76 În scrisorile trimise de ceilalţi monarhi
faraonul e întitulat Mare Rege doar de 4 ori77.Analizând conţinutul celor patru scrisori se va
vedea de ce.Prima, a VII-a din colecţie, este expediată de regele Babilonului, Burna-Buriash,
faraonului Amenofis IV.Este singurul caz în care faraonul e numit Mare Rege de către un rege
babilonian.Asta pentru că regii din Babilon, conştienţi de vechimea şi prestigiul regatului lor, se
consideră egalii faraonilor.În acest caz faraonul apare cu acest titlu deoarece şi regele Burna-
Buriash se intitulează MareRege şi astfel egalitatea dintre cei 2 monarhi este menţinută.
A II-a scrisoare, numărul 16, este trimisă se regele Asiriei, Asur-ubalit.Acesta tocmai obţinuse
independenţa statului de sub suzeranitatea Mitanni-ului şi avea nevoie de recunoaştere din partea
celorlalte state.Singurul căruia i se putea adresa era faraonul.Hatti era încă prea slab, Mitanni nu
76
EA 1, EA 5 şi EA 31.
77
EA 7, EA 16, EA 19 şi EA 21.
34
se punea în discuţie, Babilonul avea, la rândul său pretenţii de suzeranitate: În ceea ce îi priveşte
pe vasalii mei asirieni, nu eu i-am trimis.Dacă îmi eşti loial nu negocia cu ei78, scrie Burna-
Buriash lui Amenofis IV.
A III-a şi a IV-a scrisoare sunt trimise de regele mitannian, Tushratta.Acestea sunt
expediate cu ocazia negocierilor căsătoriei fiicei lui Tushratta, Tadu-hepa, cu faraonul Amenofis
III.Tushratta, ca socru al faraonului, se intitulează, el însuşi, Mare Rege.Dar, deşi, din acest punct
de vedere, Tushratta era superior faraonului, totuşi, realităţile politice contraziceau această
situaţie.Mitanni avea probleme cu noua putere a hittiţilor conduşi de Suppiluliuma şi pierdea
teritorii la Vest de Eufrat.În acest caz nu putea, decât să se adresese faraonului tot cu titlul de
Mare Rege.De altfel, căsătoria a fost realizată cu scopul întăriri alianţei egipteano-mitanniană în
faţa hittiţilor.
Al III-lea element al formulei de adresare îl constituie salutările.Acestea sunt formate din
2 părţi.Prima este un fel de „dare de seamă” a situaţiei bune a celui ce scrie: Mie îmi merge
bine.A II-a parte sunt urările de bine adresate destinatarului.Acestea cuprind atât urări pentru
destinatar, cât, într-o formulă mai largă, urări pentru casa, soţiile, copiii, nobilii de la curte,
trupelor, chiar şi cailor şi carelor: Spune-i lui Nimmuareya, regele Egiptului, fratele meu, pe
care-l iubesc şi mă iubeşte: Aşa vorbeşte Tushratta, regele Mitanni-ului, fratele tău.Mie îmi
merge bine.Fie ca şi ţie să-ţi meargă bine.Casei tale, soţiilor tale, fiilor tăi, nobililor tăi, carelor
tale, cailor tăi, războinicilor tăi, ţării tale, tuturor să le meargă bine.79
Analizând aceasta formulă de adresare se poate spune că suveranii Orientului Antic erau
membrii unei „familii”.Toţi erau egali, „fraţi”.E adevărat că Egiptul deţinea o poziţie mai înaltă
datorită, pe de o parte campaniilor victorioase ale faraonilor în Asia, iar, pe de altă parte,
monopolului asupra bunurilor de prestigiu, mai ale aurul.Babilonul, altă mare civilizaţie, s-a
considerat egalul Egiptului, iar scrisorile amarniene o dovedesc. Mitanni şi-a ocupat poziţia pe
scena politică cu ajutorul armelor.Dar în această epocă se aflâ în faţa dificultăţilor provocate de
creşterea puterii hittiţilor, şi, deci va încerca să se aproprie tot mai mult de Egipt.Asiria este
statul cel mai nou pe scena politică a epocii.De aceea are nevoie de confirmare din partea unei
mari puteri.Singura disponibilă în a i-o acorda era Egiptul.

78
EA 9.
79
EA 20.
35
În capitolele următoare vom urmării şi alte elemente ale acestor relaţii, analizând
conţinutul scrisorilor de la El Amarna.Vom discuta despre relaţiile matrimoniale, care au fost
protagoniştii, modul de negociere, şi despre schimbul de cadouri de prestigiu şi omagiu.

2.Relaţiile matrimoniale

Unul dintre mijloacele diplomatice folosite în a II-a jumătate a mileniului II î.Hr. a fost
căsătoria politică (diplomatică).Relaţiile matrimoniale diplomatice presupun căsătoria aranjată
între conducătorul unui stat şi unul dintre copiii (fetele) din casa regală a altui stat.Această
practică a căsătoriilor diplomatice era folosită pentru motivul politic de a încheia tratate, de a
întări relaţiile dintre statele implocate, de a stabili alianţe sau de a neutraliza potenţiali rivali.
Scrisorile de la El Amarna, principalele surse pentru această epocă, prezintă doar căsătoriile
faraonilor.Ceea ce apare evident, încă de la început, este atitudinea faraonilor cu privire la
această practică.Faraonii au dus o politică unilaterală.De exemplu, relaţia între Amenofis III şi
Kadashman-Enlil, regele Babilonului, când acesta din urmă doreşte o mireasă din
Egipt.Răspunsul faraonului: Din totdeauna nici o fiică a regelui Egiptului nu a fost căsătorită cu
străini80, a fost ofensator, mai ales ca faraonul era, deja, căsătorit cu sora regelui babilonian şi
dorea să se căsătoreasca cu sora lui Kadashman-Enlil.81Se pare, deci, că faraonul folosea un
dublu standard în interpretarea scopului căsătoriilor diplomatice: în timp ce era perfect normal ca
un conducător străin să fie aliat cu Egiptul prin legăturile căsătoriei, reciproca nu era valabilă
pentru faraon.
Nu exista indicaţii despre căsătorii diplomatice în a XVIII-a dinastie până la domnia lui
Tutmes III.Acest fapt este atestat de mormântul celor 3 soţii: Soţia regală Menhet, soţia regală
Mertit şi soţia regală Menway.Nu se pot spune foarte multe despre circumstanţele în care aceste
3 doamne au intrat în haremul lui Tutmes III.Numele lor stăine au determinat pe cercetători să le
considere fiice ale unor conducători din Siria.82
Se ştiu foarte puţine despre căsătoriile diplomatice ale lui Tutmes IV, doar că era vorba
despre o prinţesă mitanniană, fiică a lui Artatama.Detaliile apar într-o scrisoare a nepotului său,
80
EA 4.
81
EA 1.
82
Alan R. Schulman, Diplomatic Marriage in the Egyptian New Kingdom, in “Journal of Near Easter Studies”, vol.
38, nr. 3, iulie 1979, p 182.
36
Tushratta, către Amenofis IV: Tatăl lui Nimmureya a scris bunicului meu, Artatama, şi i-a cerut
în căsătorie fata bunicului meu, sora tatălui meu.Acest fapt a reprezentat o mică revoluţie în
tradiţiile egiptene.Potrivit uzanţei, faraonul trebuia să o ia de soţie pe propria lui soră.Prinţesa din
Mitanni a devenit mare soţie regală şi i-a dat naştere lui Amenofis III.83
Cele mai bine atestate sunt căsătoriile diplomatice ale faraonului Amenofis III.Din
Babilon a luat 2 soţii: fiicele regilor Kurigalzu II şi Kadashman-Enlil.Apoi, din Mitanni s-a
căsătorit cu Gilu-hepa, fiica lui Shuttarna II, iar, apoi, cu Tadu-hepa, fiica lui Tushratta.În sfârşit,
s-a căsătorit cu fata regelui Tarhundaradu din Arzawa.
În prima scrisoare Amenofis III cere în căsătorie una din fetele regelui Kadashman-Enlil,
al Babilonului.Însă, acesta din urmă îi reproşează faptul că faraonul se căsătorise, deja, cu sora sa
despre care nu se mai ştia nimic: Tu mi-ai cerut fiica mea în căsătorie, dar sora mea, pe care
tatăl meu ţi-a dat-o, este acolo şi nimeni nu mai ştie dacă ea trăieşte sau a murit 84.Este un reproş
serios la adresa faraonului care, se părea că nu-şi îngrijeşte soţiile.Adică cum vrea el să se mai
căsătorească dacă nu e capabil sa ţină o soţie.Dar faraonul evită mustrarea susţinând faptul că
trimişii lui Kadashman-Enlil erau oameni de rang inferior care nu o cunoscuseră pe sora regelui
şi nu o puteau identifica.
În etapa următoare a negocierilor, Kadashman-Enlil îi cere faraonului una din fiicele sale
în căsătorie: Fiicele tale sunt disponibile.De ce nu-mi dai una mie?85.În plus el îi reproşează lui
Amenofis III că timp de 6 ani nu a mai trimis mesageri în Babilon şi nu a trimis cadourile de
omagiu cum procedaseră, în trecut, strămoşii lor: Înainte, când tatăl meu îţi trimitea mesageri, tu
nu-i opreai prea mult timp la tine şi îi trimiteai tatălui meu un frumos cadou în omagiu.Dar azi
ai oprit mesagerii mei timp de 6 ani la tine şi nu mi-ai trimis derpt cadou de omagiu decât un
singur lucru: 30 de mine de aur care seamănă cu argintul.86
La cerera în căsătorie a lui Kadashman-Enlil faraonul răspunde aproape jicnitor: Din
totdeauna nici o fiică a regelui Egiptului nu a fost căsătorită cu străini87.La acest răspuns regele
babilonian reacţionează cerând în căsătorie o fată oarecare dar, care să pretindă a fi fiica
faraonului: Trimite-mi o fată oarecare ca fiind fiica ta.Cine ar spune: „Nu este fiica

83
EA 4, şi Claire Lalouette, op.cit. p. 57.
84
EA 1, 10-17.
85
EA 2.
86
EA 3.
87
EA 4, 6.
37
faraonului?”88.De ce procedează Kadashman-Enlil aşa? Răspunsul faraonului fusese determinat
de motive politice: nu vroia ca regele Babilonului să se ridice pe acelaşi nivel ca el, Egiptul
trebuia să-şi păstreze poziţia superioară.Dar eticheta diplomatică cere o strictă reciprocitate între
monarhi.În plus ei se pretind a fi fraţi. Kadashman-Enlil îi oferă faraonului două căi de a rezolva
situaţia.Mai întâi îi spune că faraonul are puterea, ca Mare Rege, să schimbe tradiţia: Tu eşti un
rege şi faci ceea ce-ţi place.Dacă tu-mi dai o fată cine ar avea ceva de zis? 89 Adică ce fel de
Mare Rege ar fi Amenofis III dacă se lasă influenţat de tradiţie? În al II-lea rând îi oferă un
şiretlic, pe care faraonul, dacă ar fi dornic cu adevărat să-i dea o fată în căsătorie, dar doar
tradiţia îl împiedică, nu-l poate refuza.Evident faraonul refuză şi se expune unei bănuieli de
ipocrizie, iar Kadashman-Enlil profită şi obţine un avantaj moral: Dar, fiind ferm pe poziţia ta,
nu mi-ai trimis pe nimeni.Nu ai căutat chiar tu însuşi prietenie şi nu tu mi-ai scris în legătură cu
o căsătorie, astfel încât să devenim mai apropiaţi, şi eu, din partea mea, ţi-am scris în legătură
cu o căsătorie cu acelaşi scop: prietenia.Atunci de ce, fratele meu, nu mi-ai trimis nici o fată?Ar
trebui, poate, şi eu să-ţi refuz una din fetele mele aşa cum ai refuzat şi tu?Dar fetele mele sunt
disponibile, aşa că nu te voi refuza90.
Ultima parte a scrisorii ne oferă cheia înţelegerii acestor reproşuri: În ceea ce priveşte
aurul despre care ţi-am mai scris trimite-mi cât mai mult posibil în această vară astfel încât
palatul pe care l-am început.Dacă îmi vei trimite aurul în această vară îţi voi da fata mea.Dar
dacă nu-mi vei trimite aurul în aceată vară sau cu el nu voi termina construcţia de ce să mai mi-
l trimiţi? O dată ce termin opera pe care am început-o la ce mai îmi trebuie aur? Deci poţi să-
mi trimiţi chiar şi 3000 de talanţi de aur pentru că nu-i voi accepta.Ţi voi trimite înapoi şi nici
nu-ţi voi da fata în căsătorie.91Astfel se relevă adevăratul scop al scrisorii: obţinerea a cât mai
mult aur pentru aprobarea căsătoriei. Răspunsul faraonului îl găsim în următoarea scrisoare.Prin
ea, Amenofis III îl informează pe Kadashman-Enlil că a pregătit cele necesare pentru noul palat
al ragelui babilonian şi că le va trimite odată cu mesagerul care are misiunea să o aducă pe noua
soţie în Egipt.
Despre căsătoria faraonului cu Gilu-hepa aflăm informaţii indirecte din scrisorile pe care
Tushratta, regele din Mitanni i le trimite faraonului: Spune-i lui Nibmuareya, regele

88
EA 4, 9-10.
89
EA 4, 7-8.
90
EA 4, 13-22.
91
EA 4, 36-50.
38
Egiptului....Salutări pentru Gilu-hepa92 şi: Când Nimmureya, tatăl tău, i-a scris lui Suttarna,
tatăl meu, şi i-a cerut-o pe fiica sa, sora mea, el a scrid de 3, 4 ori.93Alte informaţii despre
această căsătorie nu mai avem.
Dar cea mai mare parte a corespondenţei dintre Tushratta şi Amenofis III constă în
negocierea căsătoriei faraonului cu fiica regelui mitannian, Tadu-hepa.Datorită faptului că nu s-a
păstrat întreaga corespondenţă, relatările încep brusc: Atunci când fratele meu l-a trimis pe
Mane, mesagerul său, zicând: „Treimite-mi pe fiica ta aici ca să fie soţia mea şi stăpâna
Egiptului”, eu am fost de acord imediat.94.scrisoarea mai conţine şi condiţiile căsătoriei.Tushratta
îi cere lui Amenofis III cantităţi mari de aur ca preţ al miresii.În următoarea scrisoare aflăm că
Tushratta va trimite mireasa în Egipt.Însă, Tushratta nu este mulţumit de aurul pe care i l-a trimis
faraonul: În ceea ce priveşte aurul pe care fratele meu l-a trimis, am chemat toţi invitaţii şi, în
prezenţa lor, am deschis pachetele.Însă ei au zis: „Acesta este tot aur? Nu seamănă cu aurul.”Şi
au spus în continuare: „În Egipt aurul este mai abundent ca praful.Fratele tău te iubeşte
mult.Dar dacă ai pe cineva pe care-l iubeşti nu-i trimiţi aşa ceva.” [...]Fratele meu să-şi arate
afecţiunea faţă de mine glorificându-mă în faţa oaspeţilor mei95.Totuşi, regele mitannian trimite
pe fata sa ca soţie lui Amenofis III.Ce s-a întâmplat? Nu se ştie ce a făcut faraonul pentru a-l
mulţumi pe Tushratta.Cert este că în scrisoarea următoare Tushratta scrie faraonului că a trimis-o
pe fiica sa în Egipt.În schimb s-au păstrat tabletele cu inventarul obiectelor care fac parte din
zestrea miresei96: cercei din aur cu lapis-lazuli, fibule din aur şi pietre preţioase, coliere din aur
cu lapis-lazuli şi pietre preţioase, recipiente din aur şi alabastru cu parfum, piepteni din argint,
veşminte.Aşadar o zestre demnă de o fiică de rege.Observăm că toate aceste obiecte sunt obiecte
de lux.
Putem să ne întrebăm de ce Amenofis III a avut nevoie de două soţii din Mitanni.
Răspunsul vine din natura relţiilor dintre state.În Orientul Antic, aceste relaţii se bazau pe
lagăturile personale dintre monarhi.Amenofis III se căsătorise o dată cu o prinţesă mitanniană,
dar decedând tatăl acesteia, Suttarna, relaţia trebuia refăcută cu noul monarh, Tushratta.Acesta
este unul dintre scopurile căsătoriei lui Amenofis III.Un alt scop este cel pentru care politica
relaţiilor matrimoniale a fost iniţiată de faraoni începând cu Tutmes IV: alianţa contra
92
EA 17.
93
EA 29.
94
EA 19.
95
EA 20.
96
EA 25.
39
ameninţarea hittită.Aceasta e perioada în care regatul Hittit, sub conducerea lui Suppiluliuma, se
extinde spre nordul Siriei pe seama teritoriilor mitanniene.
Ultima căsătorie a faraonului Amenofis III, atestată în corespondenţa de la El Amarna, a
fost cea cu fata regelui din Arzawa, Tarhundaradu: Iată trimit pe mesagerul meu, Irsappa, cu
instrucţiunea să vadă pe fiica pe care o oferi Maiestăţii mele în căsătorie.97Se pune întrebarea de
ce Amenofis III s-a căsătorit cu fata unui monarh al cărui stat nu făcea parte dintre Marile Puteri
ale epocii? Răspunsul vine tot din cunoaşterea realităţilor politice de pe scena
internaţională.Arzawa este un regat în Vestul Anatoliei, vecinul şi, uneori, vasalul Regatului
Hittit.Momentul căsătoriei faraonului coincide cu creşterea puterii hittiţilor.Pe de o parte,
Arzawa se simţea ameninţată de aceste noi pretenţii hittite, având în vedere că regatul mai fusese
supus Regatului Hittit.Pe de altă parte, Egiptul vroia să izoleze statul hittit care ameninţa
posesiunile egiptene din Siria.
Vedem cum Amenofis III este în centrul relaţiilor matrimoniale ale Orientului. Toate
aceste state: Mitanni, Babilonul, Arzawa căutau alianţa Egiptului, stat care era perceput ca fiind
cea mai mare putere a epocii.Interese diverse îi legau pe monarhi din punct de vedere
matrimonial: alianţa impotriva uniu duşman comun, drumurile comerciale.
Practica relaţiilor matrimoniale politice continuă şi sub domnia faraonului Amenofis
IV.Acesta a avut, cel puţin, două soţii străine: prinţesa mitanniană Tadu-hepa şi o prinţesă
babiloniană.
Tadu-hepa este aceeaşi pe care o luase în căsătorie Amenofis III.Dar faraonul fiind
bătrân, a murit la scurt timp de la încheierea căsătoriei.Deoarece ambele state aveau nevoie ca
alianţa dintre ele să se perpetueze (atacurile hittite sunt din ce în ce mai intense), Amenofis IV a
păstrat-o pe Tadu-hepa ca soţie.Nu se cunosc Etapele de negociere pentru aceasta căsătorie.Încă
de la prima scrisoare adresată lui Amenofis IV, Tushratta în numeşte pe acesta ginere: Spune-i
lui Naphurreya, regele Egiptului, ginerele meu....98Totuşi tonul scrisorilor este de
reproş.Tushratta acuză pe faraon de răcirea ralaţiilor dintre ei: Când fratele meu, Amenofis III, a
mers către destinul său, am plâns în fiecare zi.Noaptea nu puteam dormi, nu mâncam, nici nu
beam, atât eram de îndurerat.Dar, iată că Amenofis IV, fiul cel mare al lui Amenofis III şi al
soţiei sale Tiy mi-a scris: “Voi fi rege”.Eu mi-am zis atunci: “Amenofis III nu este mort, pentru

97
EA 31.
98
EA 27.
40
că fiul său ocupă locul său şi nu se va schimba nimic din raporturile de altă dată”. 99 Fratele
meu nu i-a lăsat pe mesagerii mei să plece, ci i-a pus într-o detenţie strictă.Ce sunt mesagerii
mei?100 Eu i-am cerut tatălui tău două statui din aur masiv...Dar fratele meu mi-a trimis statuete
din lemn placat.Dacă aurul e la fel de abundent ca şi praful în ţara fratelui meu, de ce îi e atât
de greu fratelui meu să trimită darurile?101 Nu se cunoaşte răspunsul faraonului.Dar se ştie din
corespondenţa vasalilor că Amenofis IV a neglijat politica externă: Toate ţările de la Gubla la
Ugarit sunt în mâinile lui Aziru102.Se ştie că Aziru, regele din Amurru, se aliase cu Suppiluliuma
pentru a-şi mări posesiunile. Rezultatul acestei politici este că Mitanni dispare ca stat suveran,
fiind impărţit Intre Hatti şi Asiria, iar posesiunile egiptene din Siria cad, rând pe rând, sub
suzeranitatea hittită.
Cea de-a doua căsătorie a lui Amenofis IV se realizează cu o prinţesă babiloniană, fiica
lui Burna-Buriash: Am prezentat pe fiica mea lui Haamassi, mesagerul tău, şi lui Mihuni,
interpretul, şi ei au turnat ulei pe capul fiicei mele 103.este singura scrisoare care relatează
realizarea căsătoriei.Pe lăngă aceasta s-au păstrat tabletele cu dota prinţesei precum şi cele cu
obiectele trimise de Amenofis IV cu prilejul acestei căsătorii 104.Se găsesc în listă aceleaşi obiecte
de preţ din aur şi pietre preţioase.
Aceste obiecte care alcătuiesc zestrea prinţeselor simbolizează şi prestigiul tatălui
miresei.Cu cât tatăl miresei are un prestigiu mai mare sau doreşte să aibă un prestigiu mai mare,
cu atât zestrea este mai bogată.
În ceea ce priveşte relaţiile matrimoniale ale dinastiei a XX-a sun cunoscute daor patru,
toate încheiate de către Ramses II.Cea mai bine documentată dintre ele este cea cu fiica regelui
hittit, Hatushilis III.Această căsătorie a avut loc în urma încheierii tratatului de pace dintre cei
doi suverani.Căsătoria a avut loc în al XXXIV-lea an de domnie a lui Ramses II. Trebuia să fie o
nuntă fără seamăn.Hatushilis III i-a promis lui Ramses că: zestrea ei va fi mai mare dacăt cea a
fiicei regelui Babilonului.În acest an o voi trimite pe fata mea în Egipt care va aduce cu ea
servitori, vite şi cai.105 În februarie, anul următor prinţesa ajunge în Egipt: Iată, fiica Marelui

99
EA 29.
100
EA 28.
101
EA 27.
102
EA 98.
103
EA 11.
104
EA 13 şi EA 14.
105
http://www.hittites.info/history.aspx?text=history%2fLate+Late+Empire.htm (20 mai).
41
Conducător din Hatti a intrat în Egipt.Trupele, carele şi nobilii Maiestăţii Sale au escortat-o şi
s-au amestecat cu trupele, carele şi nobilii di Hatti.Ei au mâncat şi au băut împreună fiind ca
fraţii.106
Se pare că Ramses II s-a mai căsătorit cu altă fata a regelui hittit în ultimii ani de
domnie.Aceste relaţii matrimoniale dintre cei doi monarhi au loc pe fundalul creşterii puterii
Asiriei sub donmia lui Adad-Nirari I.
Celelalte căsătorii ale lui Ramses II sun mai puţin cunoscute.El a intrat în relaţii
mareiminiale cu regele Babilonului şi cu unul dintre principii locali din Siria.107
Putem presupune că politica de căsătorii a Egiptului cu prinţese din statele mari din
Orientul ăntic: Mitanni, Babilon, Hatti reprezintă pe de o parte pretenţia sa de a fi puterea
conducătoare în Orient, şi, pe de altă parte, o recunoaştere tacită a puterii celorlalte state.Astfel,
putem înţelege mai uşor refuzul arogant al lui Amenofis III la cererea lui Kadashman-Enlil
pentru o mireasă de la curtea regală egipteană.Dacă fiica faraonului ar fi fost dată în căsătorie
unui conducător străin, acest fapt, nu numai că ar fi produs o scădere a prestigiului Egiptului, dar
şi faptul că respectivul conducător ar fi fost ridicat la nivelul faraonului.108
Faptul că Amenofis III negociază o nouă căsătorie de fiecare dată când un nou rege urcă
pe tron (de exemplu în Babilon mai întâi cu Kurigalzu şi apoi cu Kadashman-Enli) sugerează că
mariajele diplomatice formează legături între cei doi monarhi.Aşadar, dacă regele sau mireasa
mureau, o nouă legătură trebuia să fie negociată şi încheiată.
În concluzie, practica relaţiilor matrimoniale diplomatice exista încă din Orientul
Antic.Legăturile se realizau doar între monarhi de acelaşi rang.La alegerea soţiei se ţinea cont de
interesele statului respectiv.O caracteristică a acestor căsătorii este caracterul personal al ei:
trebuia negociată o nouă căsătorie în cazul decesului unuia dintre soţi.Acest fapt demonstrează
că, în Orient monarhul se confunda cu statul iar interesele acestuia erau şi interesele
statului.Aceste interese aveau întâietate.Chiar dacă, din punct de vedere ideologic, nu putea
exista decât un singur Mare Rege, practic, aceşti monarhi convieţuiau, se aliau unii cu alţii
după cel mai pur principiu al Raison d’Etat.

106
Ibidem.
107
Alan R. Schulman, art. cit. p.187.
108
Ibidem, p. 191.
42
3.Schimbul de daruri

Schimbul de cadouri între curţile regale este un fenomen esenţial şi ocupă un loc
considerabil în viaţa diplomatică a epocii.În general, se disting două tipuri de cadouri: cele din
ţesături şi obiectele de orfevrărie.Cadourile trebuie sa fie constante, chiar dacă, uneori, nu se
poate aprecia periodicitatea lor.
Darurile reprezintă pentru cei implicaţi în viaţa diplomatică interstatală un mijloc esenţial
de a iniţia relaţii diplomatice cu alţi suverani, de a confirma relaţiile, de a-şi arăta, reciproc,
respectul.
Schimbul de daruri este atestat încă din scrisorile de la Mari şi se va dezvolta în perioada
amarniană, când, aproape că nu există scrisoare expediată de un mare rege în care să nu fie
trecută şi o listă de daruri trimise în omagiul destinatarului.
În scrisoarea cu numărul 253 din colecţia de la Mari, expeditorul, Aplahanda, suveranul
din Carkemish, trimite suveranului din Mari, Yasmah-Addu, o listă întreagă de daruri: Îţi trimit
vin dulce: bea-l! Îţi trimit pâine din Carkemish: mănânc-o! Îţi trimit o brăţară din fier, un
veşmânt, o centură.Se impun câteva observaţii.În primul rând este singura scrisoare în care
darurile apar explicit.În restul corespondenţei schimbul de daruri nu este prezent.Acest fapt ne
impune câteva ipoteze.Ori în acea perioadă schimbul de daruri nu exista şi această scrisoare este
un unicat, ori schimbul de daruri nu era trecut în cuprinsul scrisorilor, având totuşi loc.Înclinăm
spre această din urmă părere datorită faptului că în Orientul Antic, şi nu numai, curtoazia
interumană, şi mai cea din relaţiile diplomatice era pusă la mare preţ.
Pe de altă parte, dacă citim cu atenţie „lista de daruri”, se observă cu uşurinţă faptul că
aşa numitele daruri sunt obiecte „ciudate”: un veşmânt, o brăţară de fier şi o centură.Un cadou
foarte sărac pentru un suveran.Cheia dezlegării problemei ne-o dă prima parte a „listei”: Îţi trimit
vin dulce: bea-l! Îţi trimit pâine din Carkemish: mănânc-o! Ne punem întrebarea legitimă, de
altfel, de ce un suveran trimite altui suveran vin şi pâine? Nu trebuie să uităm că între Carkemish
şi Mari era o distanţă de câteva zile de călătorie.În plus avem de a face şi cu o climă
caldă.Aşadar pâinea şi vinul s-ar fi alterat pe drum, evident mai mult pâinea decât vinul, nu
trebuie să uităm că vinul era unul dintre produsele comercializate în epocă.Totuşi întrebarea
rămâne.Putem să credem că Aplahanda şi-a bătut joc de Yasmah-Addu trimiţându-i produse care
s-ar sticat până ar fi ajuns la destinaţie? Evident că nu.Răspunsul îl aflăm dacă citim textul mai
43
departe: Trimite-mi toate mesajele cu ce vrei tu, nu contează ce.Casa mea este şi a ta! Aplahanda
îi trimite lui Yasmah-Addu o scrisoare de prietenie, de alianţă.Făcând legătura dintre cele două
părţi ale scrisorii vedem cum dintre darurile trimise darurile trimise, nu brăţara de fier, veşmântul
sau centura sunt importante, ci, chiar, cele care, la prima vedere, par că nu-şi au locul aici.Aşadar
nu putem presupune decât faptul că pâinea şi vinul sunt „daruri simbol” care reprezintă
disponibilitatea lui Aplahanda de a fi aliatul lui Yasmah-Addu.Pâinea şi vinul repezintă
ospitalitatea, care nu este oferită decât prietenilor.Putem presupune că pâinea era reprezentată
printr-un snop de spice de grâu.
Aşadar, în perioada regatului din Mari, darurile erau folosite ca simboluri ale prieteniei şi
alianţei dintre monarhi, iar aceste daruri erau ele însele obiecte-simbol.
În perioada amarniană situaţia se schimbă.Aproape că nu există scrisoare trimisă de unul
dintre marii regi în care să nu se menţioneze şi liste de daruri.Darurile sunt prezente în toate
ocaziile: atunci când se negociază şi se încheie relaţii matrimoniale, când se iniţiază relaţii de
prietenie între monarhi sau la începutul unei noi domnii.
Expresia: dar în omagiu care apare de fiecare dată în scrisori simbolizează valoarea pe
care darurile o au în relaţiile dintre monarhi.Deşi egali, monarhii se folosesc de daruri pentru a-şi
exprima omagiul unul faţă de altul.Însă putem afirma şi că, datorită faptului că sunt egali, se
omagiază unii pe alţii.Având în vedere şi faptul că nici un vasal al Egiptului nu trimite daruri de
omagiu faraonului putem afirma că procedeul schimburilor de daruri se desfăşura doar între
monarhii cu statut egal.În plus, schimbul de daruri trebuia să fie reciproc, astfel că doar de pe
poziţii egale reciprocitatea poate avea loc.
Primele scrisori din colectia de la El Amarna sunt cele care conţin corespondenţa dintre
faraonul Amenofis III şi regele Babilonului, Kadashman-Enlil.Corespondenţa dintre cei doi
monarhi tratează căsătoria dintre Amenofis III şi fiica lui Kadashman-Enlin.Fiecare scrisoare
conţine şi o listă, mai mică sau mai mare de cadouri: [...]cal frumos [...]20 [...]din lemn, [...]din
aur, 120 de sicli.109 Sau [...]pentru 10 care din lemn, 10 altelaje de cai110.Acestea sunt cadourile
din partea regelui babilonian pentru faraon.Totuşi, reciprocitatea, pare ca nu este respectată: În
şase ani nu mi-ai trimis decât un singur cadou de omagiu, 30 de mine de aur care semăna cu
argintul111.Este o acuzaţie gravă la adresa faraonului care vroia să se căsătorească cu fata lui
109
EA 2.
110
EA3, 32-34.
111
EA 3,14-16.
44
Kadashman-Enlil.Cum putea faraonul să dorească o alianţă cu un rege, al cărui statut era egal cu
al acestuia, dacă nu respecta cea mai elementară regulă a diplomaţiei: reciprocitatea? Iar situaţia
se va agrava în următoarea scrisoare.În EA 4, Kadasman-Enlil continuă cu reproşurile la adresa
faraonului, care încălcase din nou, şi de data asta mult mai grav, principul reciprocităţii: refuzase
cererea regelui Babilonului de a-i acorda una din fete în căsătorie.Nu mă voi referi aici la
negocierile care au avut loc cu acest plilej, deoareca am făcut-o în partea rezervată relaţiilor
matrimoniale.Totuşi, trebuie să observăm că regele babilonian nu trimite nici un dar
faraonului.Atunci cănd am analizat, pe larg acestă scrisoare, esenţială pentru stilul de negociere a
căsătoriilor diplomatice, am afirmat că, de fapt, prima parte a conţinutului scrisorii are drept scop
punerea faraonului într-o lumină proastă, pentru că adevăratul scop al lui Kadasman-Enlil este să
obţină de la Amenofis III o cantitate că mai mare de aur.În acest timp, faraonul, deşi are intenţia
de a se căsători cu prinţesa babiloniană, totuşi nu doreşte să-i acorde regelui Babilonului o
importanţă prea mare, ca aceea ce ar fi decurs din relaţia socru-ginere.Astfel, vedem cum
schimbul de cadouri relevă substraturile relaţiilor dintre cei doi monarhi egali, dar diferiţi.
Corespondenţa dintre Burna-Buriash, regele Babilonului, şi faraonul Amenofis IV ne
oferă alte informaţii cu privire la schimbul de daruri.În prima dintre aceste scrisori Burna
Buriash reînnoieşte legăturile de prietenie dintre cele două state: Aşa cum, mai înainte, a fost
prietenie între tine şi tatăl meu, tu şi cu mine trebuie să păstrăm prietenie unul pentru altul112.Nu
trebuie să credem că relaţiile dintre cele două ţări fuseseră întrerupte, ci, având în vedere faptul
că monarhii se confundau cu statul, atunci când pe tron se urcă un nou monarh, relaţiile sunt
reînnoite.În ceea ce priveşte darurile de omagiu scrisoarea este întreruptă, fragmentul respectiv
lipseste.Însă, s-a păstrat doar expresia cadou de omagiu.Aşadar, în acest caz, darurile sunt
folosite cu scopul de a uşura realizarea legăturilor de prietenie.
Urmărind mai departe desfăşurerea relaţiilor dintre cei doi monarhi situaţia se schimbă.În
scrisoarea EA 7, darurile pe care regele Babilonului le trimite faraonului sunt destul de puţine: 4
mine de lapis-lazuli şi 5 atelaje de cai.Burna-Buriash chiar se scuză că nu a trimis mai mult.
Imediat se observă că scuzele folosite de rege sunt cam ridicole: Deoarece, după cum mi s-a
spus călătoria este dificil de întreprins datorită căldurii şi a apei puţine îţi trimit puţine
cadouri.Nu putem înţelege, la prima vedere, ce are de a face greutatea de a călătorii cu cantitatea
cadourilor.Oare, dacă pot călătorii 5 perechi de cai pe vreme călduroasă şi secetoasă nu pot

112
EA 6.
45
călătrii mai multe sau chiar nici una?Şi ce are de a face vremea cu minele de lapi-lazuli?Ca de
obicei, doar o privire profundă asupra întregii scrisori ne oferă dezlegarea contradicţiilor.În
prima parte a scrisorii Burna-Buriash reproşează faraonului faptul că nu a trimis urări de sănătate
cu ocazia bolii regelui babilonian: Fratele meu nu a auzit că eu sunt bolnav?Pentru ce nu mi-a
trimis nici o consolare? Din nou ne frapează dialogul care urmează: Mesagerul fratelui meu mi
s-a adresat in acest fel: „Ţările noastre nu sunt atât de aproape una de alta încât faraonul să
afle noutăţi despre sănătatea ta”.Iar eu i-am răspuns: „Pentru fratele meu, un mare rege, chiar
există ţări îndepărtate şi ţări apropiate?”Şi el mi-a răspuns imediat: „Întreabă-ţi proprii
mesageri dacă ţara este departe şi din cauza aceasta fratele tău nu a putut să afle nimic despre
tine”.Imediat l-am interogat pe mesagerul meu şi el mi-a zis că drumurile sunt lungi şi atunci nu
am mai spus nimic.Se pare că Burna-Buriash este ori foarte naiv, dacă crede explicaţiile
trimisului faraonului, ori foarte ignorant dacă nu ştie ce distanţă este între Egipt şi
Babilon.Această presupunere este, evident, greşită.Burna-Buriash nu avea cum să nu ştie care
sunt distanţele dintre cele două ţări şi îşi dă seama că scuzele, mai mult decât ridicole, ale
mesagerului egiptean nu sunt decât pretexte ale nepăsării faraonului în ceea ce priveşte relaţiile
bilaterale.Două fraze ne oferă cheia problemei: Pentru fratele meu, un mare rege, chiar există
ţări îndepărtate şi ţări apropiate? şi Noi am moştenit relaţii bune de la regii precedenţi şi
trebuie să le păstrăm.
Aşadar, regele Babilonului se plânge de faptul că între cele două ţări relaţiile se
răciseră.Acesta este motivul pentru care trimite atât de puţine daruri.Burna-Buriash nu vrea să
încalce protocolul diplomatic al darurilor de omagiere pentru că atitudinea faraonului se
caracterizează prin indiferenţă.Dar se comportă in aşa fel încât faraonul să se simtă responsabil
de răcirea relaţiilor.Vedem, deci, cum darurile sunt folosite şi ca mijloc de atenţionare a
partenerului că relaţiile trebuie consolidate.
Corespondenţa dintre Egipt şi Asiria se rezumă la două scrisori: EA 15 şi EA16.În prima
dinre ele regele asirian, Asur-ubalit, doreşte să înceie relaţii de prietenie cu faraonul Amenofis
IV.Cadoul de omagiu este modest: Îţi trimit un car frumos, 2 cai şi o curmală din lapis-lazuli.
Această modestie se explică prin faptul că Asiria fusese, până în acel moment un stat vasal
Regatului Mitanni, care era principalul aliat al Egiptului.În plus şi Babilonul, prin regele Burna-
Buriash, pretinde suzeranitatea asupra Asiriei.Astfel că Asur-ubalit e nevoit să procedeze cu
precauţie, chiar dacă armatele sale au obţinut victoria asupra armatelor mitanniene, totuşi Egiptul

46
ar putea să intervină în sprijinul aliatului său.Dar Egiptul acceptă oferta Asiriei şi faraonul trimite
mesageri cu răspuns.Acest fapt schimbă şi atitudinea regelui asirian.În EA 16 cadourile trimise
faraonului drept omagiu sunt mai bogate: Îţi trimit un frumos car regal echipat ca pentru mine,
doi cai albi eleganţi, un car neechipat şi un sigiliu de lapis-lazuli autentic.Se vede clar faptul că
Asur-ubalit îl consideră pe faraon ca fiind egalul său.Avem, din nou, o situaţie în care darurile de
omagiu facilitează apropierea dintre doi suverani.
Cele mai bogate daruri le primeşte faraonul din partea regelui Tushratta din Mitanni.
Începând cu domnia faronului Tutmes IV cele două state, din inamici înverşunaţi, au devenit
aliate.Corespondenţa dintre Tushratta şi faraonii Amenofis III, Amenofis IV ocupă un loc
important în dosarul scrisorilor de la El Amarna.Folosirea darurilor apare în trei ocazii: iniţierea
relaţiilor dintre cei doi suverani; căsătoria fiicel lui Tushrata cu Amenofis III şi pentru afirmarea
disponibilitătii lui Tushratta de a menţine prietenia cu Egiptul, condus de Amenofis IV.
Tushratta este singurul care trimite cadouri şi uneia dintre soţiile faraonului.Este vorba
despre sora şi, mai apoi, fiica regelui mitannian.Această situaţia nu se mai întâlneşte în
corespondenţa amarniană, mai ales că cele două doamne nu erau soţii de prim rang.
Schimbul de daruri debutează odată cu începutul relaţiilor.Odată cu prima scrisoare,
Tushratta trimite faraonului Amenofis III 5 care şi 5 echipaje de cai113.Cadoul este, relativ,
modest, dar odată cu negocierile pentru căsătoria faraonului cu fiica sa, darurile devin mai
bogate.Chiar de la începutul negocierilor aflăm că faraonul primeşte: o cupă din aur cu
încrustaţii din lapis-lazuli, un colier, 20 de bucăţi de lapis-lazuli, coliere din pietre preţioase, 10
echipaje de cai, 10 care din lemn cu tot echipamentul lor şi 30 de femei şi bărbaţi114.
Odată cu încheierea căsătoriei, Tushrata trimite faraonului cadouri acompaniate de un
inventar115: [...]4 cai excelenţi, un car ornat cu aur, coliere pentru cai cu pietre preţioase, frâie
ornate cu fildeş şi aur, pumnale din fier cu prăsele ornate cu aur şi abanos, brăţăruri din fier
acoperite cu aur şi cu lapis-lazuli, coliere din lapis-lazuli, veşminte din in, recipiente cu parfum
de mir, armuri din bronz[...].Observăm că lista este plină de obiecte de preţ, valoroase.Aşadar,
Tushratta doreşte să-şi arate omagiul faţă de faraon.Este punctul culminant al relaţiilor de alianţă
dintre cele două state.Foarte curând după nuntă, Amenofis III moare, iar urmaşul său, Amenofis
IV, ocupat cu reforma sa religioasă va neglija relaţiile cu Mitanni.
113
EA 17.
114
EA 19.
115
EA 22.
47
Tipul darurilor nu se schimbă.Rămân aceleaşi obiecte de preţ, în continuare Tushratta
trimite cadouri fetei sale, Tadu-hepa, soţia faraonului.Dar la aceste cadouri el adaugă daruri şi
pentru mama faraonului, regina Ty.De la aceasta, Tushratta spera că va interveni pe lângă fiul ei
pentru refacerea legăturilor de prietenie dintre cei doi suverani, deoarece regina cunoscuse
relaţiile soţului ei cu celalţi monarhi.Cadourile trimise doamnelor sunt alcătuite din obiecte cu
utilitate specifică feminină: recipiente cu parfum, bijuterii.116
Până acum am discutat despre darurile primite de faraoni de la ceilalţi monarhi cu diferite
ocazii: iniţierea unor relaţii de prietenie, înnoirea celor vechi, negocierea şi încheierea relaţiilor
matrimoniale.Cadourile uşurează toate aceste tipuri de relaţii.
Aşa cum afirmam mai sus, acest schimb trebuie să aibă loc după o strictă reciprocitate.
Sunt puţine scrisorile expediate din Egipt aşa că nu putem spune de fiecare dată dacă această
reciprocitate are loc.Totuşi, în scrisorile trimise în Egipt, monarhii asiatici fac referiri la
atitudinea faraonilor faţă de ei.
Principalul produs pe care Egiptul îl dădea la schimb, şi care era cerut de ceilalţi suverani
era aurul.Datorită faptului că Egiptul cucerise Nubia, provincie bogată în zăcăminte aurifere,
faraonii deţineau monopolul asupra traficului cu acest metal preţios şi atât de dorit după cum
vom vedea.
Dorinţa regilor asiatici de a avea aur se explică prin faptul că bogăţia orcărei persoane sau
stat se calculează în funcţie de cantitatea de aur deţinută.Aurul conferă prestigiu atât statului cât
şi monarhului.Aurul este, prin excelenţă, metalul regilor.
Atitudinea monarhilor orientali faţă de aurul egiptean variază de la stat la stat.
Poate cea mai interesantă abordare a darurilor în aur este cea a monarhilor
babilonieni.Dacă celalţi regi asiatici se pretează la concesii umilitoare, regii Babilonului nu vor
face aşa ceva.Babilonul nu avea nevoie să-şi afirme statulul egal ca Asiria: Eu sunt egalul
regelui din Hanigalbat117 (Mitanni), nici să caute o relaţie de interdependenţă cu Egiptul ca
Mitanni: În curând voi trimite soţia fratelui meu şi, în acea zi, Egiptul şi Hanigalbat vor fi
una118.Ci, mai degrabă scopul său era avantaje mutuale între entităţi independente: Aşa cum mi s-

116
EA 27, EA 29.
117
EA 16.
118
EA 20.
48
a spus în ţara fratelui meu totul este disponibil iar fratele meu nu are nevoie de nimic.La fel şi în
ţara mea totul este disponibil şi nici eu nu am nevoie de ceva119.
Regii Babilonului preferă o abordare indirectă.Am prezentat metoda prin care
Kadashman-Enlil obţine aur de la Amenofis III în capitolul despre relaţiile matrimoniale.Am
văzut cum acesta il pune pe faraon într-o poziţie inferioară prin faptul că faraonul, în dorinţa sa
de a se situa pe o treaptă superioară regilor babilonieni, cade sub acuzaţia de ipocrizie, atunci
când refuză să-i dea lui Kadashman-Enlil una din fetele sale în căsătorie.Astfel faraonul nu
respectă una dintre cele mai importante reguli ale diplomaţiei: reciprocitatea.În acest mod, regele
Babilonului obţine din Egipt materialele necesare construirii şi împodobirii unui nou palat120.
Acelaşi stil indirect foloseşte şi Burna-Buriash în relaţia cu Amenofis IV: Din timpul în
care strămoşii mei şi strămoşii tăi au făcut declaraţii de prietenie reciprocă, ei şi-au trimis
daruri frumoaseîn omagiu.Dar fratele meu mi-a trimis 2 mine de aur drept cadou de
omagiu.Dacă aurul este atât de abundent trimite-mi atât de mult ca şi strămoşii tăi.Dar dacă
este rar, trimite-mi jumătate din cantitatea pe care o trimetau strămoşii tăi121.Vedem cum Regele
babilonian apelează la orgoliul faraonului: cum poate faraonul sa afirme că este un mare rege
dacă nu poate trimite o cantitate de aur egală cu cea pe care strămoşii săi o trimeteau în Babilon.
Cu totul altă abordare găsim la Asur-ubalit.Acesta este mult mai direct: În ţara ta aurul e
ca praful drumului, nu trebuie decât să-l aduni.Eu am început să construiesc un nou
palat.Trimite-mi aurul necesar pentru ornamente.Când Asur-nadin-ahhe, strămoşul meu a scris
în Egipt a primit 20 de talanţi de aur.Când regele din Hanigalbat a scris tatălui tău a primit 20
de talanţi de aur.Ori eu sunt egal cu regele din Hanigalbat, dar tu mi-ai trimis puţin aur.Dacă
intenţia ta este de prietenie trimite-mi mult aur122.Observăm aici câteva lucruri.În primul rând
monopolul Egiptului asupra aurului se transformase în mit.Probabil faraonului îi convenea acest
mit deoarece putea apare în postură de mare rege.Apoi se relevă faptul că, în trecut, Egiptul şi
Asiria mai fuseseră in relaţii de prietenie.Din nou apare reproşul că faraonul nu se ridică la
înălţimea strămoşilor săi.Comparaţia dintre Asur-ubalit şi regele din Mitanni apare în text
datorită faptului că Asiria tomai îşi dobândise independenţa de sub suzeranitateaMitanni-ului.
Adică, faraonul nu trebuia să aibă impresia că trimite aur unui vasal oarecare, ci unui mare rege,

119
EA 7.
120
EA 4, EA 5.
121
EA 9.
122
EA 16.
49
cu statut egal celorlalţi mari regi ai epocii.În ultimul rând, Asur-ubalit face asociaţia dintre aur şi
relaţia de prietenie: cu cât mai mult aur trimite faraonul, cu atât ii este mai bun prieten regelui
asirian.
În cazul regelui mitannian, Tushratta, aurul apare în corespondenţă odată cu negocierile
căsătoriei dintre fiica acestuia şi faraonul Amenofis III: Aurul pe care îl trimiţi face pare din
darul matrimonial123.Găsim, în acest caz, o nouă funcţie pe care o îndeplineşte traficul de
aur.Prin aur se poate încheia o căsătorie regală.Dar, în următoarea scrisoare încep reproşurile: În
ceea ce priveşte aurul pe care fratele meu l-a trimis, am chemat toţi invitaţii şi, în prezenţa lor,
am deschis pachetele.Însă ei au zis: „Acesta este tot aur? Nu seamănă cu aurul.”Şi au spus în
continuare: „În Egipt aurul este mai abundent ca praful.Fratele tău te iubeşte mult.Dar dacă ai
pe cineva pe care-l iubeşti nu-i trimiţi aşa ceva.” [...]Fratele meu să-şi arate afecţiunea faţă de
mine glorificându-mă în faţa oaspeţilor mei124.Tushratta dorea să foloseasacă aurul egiptean ca
mijloc de a se mări în faţa vasalilor săi.Şi aici aurul este folosit ca măsură a prieteniei exprimate
de faraon faţă de aliaţii săi.
În concluzie, schimbul de daruri ca mijloc diplomatic este prezent în toate aspectele
legate de relaţiile interstatale.Întotdeauna caracterizat prin reciprocitate, încălcarea acestei reguli
de către o parte implicată în relaţie duce la încordarea relaţiilor, la reproşuri.Darurile sunt variate:
bijuterii, care de luptă, cai, dar cel mai preţios dintre toate este aurul.Acest metal ajunge să fie
asociat cu însăşi mersul bun al relaţiilor de alianţă.

4.Relaţiile vasali-suzerani

În capitolele anterioare am studiat relaţiile dintre Marii Regi ai Orientului Antic.Am


cercetat principalele forme de interacţiune care fac parte din mijloacele diplomatice: formula de
adresare, relaţiile matrimoniale, schimbul de daruri.
În această parte a cercetării voi studia relaţiile dintre Marii Regi şi vasalii lor.Mai întâi
trebuie făcută precizarea că imperiile orientului nu erau alcătuite din teritorii anexate, ci cea mai
mare parte a regiunilor era formată din mici state vasale.

123
EA 19.
124
EA 20.
50
De-a lungul cercetării voi analiza formele prin care vasalii interacţionează cu suzeranii
lor: formula de adresare, acţiunile lor faţă de ordinele suzeranului.Ca surse voi folosi scrisorile
de la Mari, scrisorile de la Ugarit şi scrisorile de la El Amarna.Corpul epistolar de la Mari, deşi
aparţine unie epoci anterioare celei pe care o cercetez este util pentru compararea relaţiei de
vasalitate.Celelalte două colecţii de scrisori fac parte din aceeaşi perioadă de timp.

a)Relaţiile de vasalitate reflectate în scrisorile de la Mari:


Prima grupă de scrisori relatează despre depunerea jurământului de fidelitate.
În caz de un atac inamic, îţi jur să nu fug şi să nu merg pe un drum plin de ruşine.Dacă
nu mânile inamicului să pună capăt păşunării.Jur să nu păcătuiesc împotriva seniorului meu,
Zimri-Lim şi să nu ascult vorbele rele despre stăpânul meu.125 Găsim în acest fragment citat
elementele jurământului de fidelitate.Cel care depune omagiu este un conducător beduin126 care
cere drept de păşunat pe teritoriile regelui din Mari.Jurământul depus are ca formulă principală
expresia: „prieten prietenilor şi duşman duşmanilor”.Încălcarea jurământului duce la dezonoarea
vasalului şi la pedepsirea lui.
O formă aparte de jurământ este cea depusă de suzeran.Este modalitatea de a întări
jurământul vasalului: Spune-i seniorului meu:aşa vorbeşte Yawi-Ila, servitorul tău.Seniorul meu
mi-a scris să-i expediez zeii, spunându-mi: „Trimite-mi zeii tăi caeu să mă angajez personal!”
Iată, azi trimit zeii pentru ca seniorul meu să poată jura.Încă dinainte eu însumi sunt servitorul
seniorului meu.Trebuie ca seniorul meu să se angajeze personal pentru servitorul său.127
Observăm, în acest caz, o dublare a jurământului din partea suzeranului.Este singurul caz de
acest tip.Nu se ştie dacă este o formă des întâlnită.Un alt element apărut în acest exemplu este
prezenţa zeilor, ca martori şi garanţi ai fidelităţii şi corectitudinii comportamentului.Şi nu oricare
zei, ci zeii personali ai vasalului.Nu este ceva neobişnuit prezenţa zeilor într-un jurământ de
fidelitate.Acest fapt este caracteristic penru o societate religiosă ca cea a Orientului Antic.
O altă formă de jurământ este cea la care participă şi bătrânii notabili ai cetăţii vasale:
Spune-i seniorului meu: aşa vorbeşte Yawi-Ila, servitorul tău.Iată îi trimit la seniorul meu la

125
DEPM 297.
126
Ibidem.
127
DEPM 294.
51
bătrâni.Seniorul meu să-i interogheze....De când eu am sărutat poalele veşnintelor seniorului
meu... Când voi mai cunoaşte eu succesul dacă voi aduce neajunsuri zeilor seniorului meu?128
Trei elemente distingem în acest fragment.Mai întâi participarea notabilior la încheierea
ritualului de vasalitate.Aceştia erau garanţii faptului că cetatea şi locuitorii săi vor fi fideli
jurământului depus de conducătorul ei.A doua conponentă a scrisorii o constituie descrierea
ceremonieii depunerii jurământului.E drept că s-a păstrat doar o parte din scrisoare, dar putem să
ne dăm seama că o parte a ceremoniei o constituie ritualul proskynesis.Vasalul, la depunerea
jurământului, înghenunchează în faţa suzeranului şi îi sărută poala veşmintelor.Acest ritual
reprezintă faptul că vasalul devine supusul, doulos, fidel seniorului.Vom vedea acest ritual şi
epocile următoare.Ultimul element prezent în acest text îl reprezintă, din nou, apelul la divinitate.
Zeii devin garanţii jurământului, protectorii celor fideli şi răzbunătorii celr nedreptăţiţi de una din
părţile implicate.
Un vasal nu putea să decină pur şi simplu conducător prin moştenirea tronului sau prin
alegere de către mai marii cetăţii.El trebuia să fie recunoscut de suzeranul său.
O trupă de 10000 de babilonieni conduşi de Mutu-Hadqim l-au însoţit pe Hulahum la
Allahad pentru a-l face rege acolo.129 Aşadar suzeranul proceda la instalarea vasalului său
regurgând, dacă era cauza, la intervenţia armată.
Aşadar scrisorile din Mari atestă primele relaţii de vasalitate ale mileniului II
în.Hr.Relaţiile se concretizau după depunerea jurământului de fidelitate.Vasalul era dator să fie
ataşat politicii seniorului său şi să-i fie credincios.Pe de altă parte, seniorul avea dreptul de-al
instala pe tron pe vasal şi de a-l proteja împotriva agresiunilor.

b)Scrisorile din Ugarit.


Acest corp epistolar relevă alte elemente ale relaţiei vasal-senior.În primul rând apare, în
fiecare scrisoare proskynesis-ul.Acest fapt simbolizează supunerea totală a sevitorului faţă de
stăpân.Sunt atestate două forme de proskynesis.Unul mai simplu şi altul mai elaborat.
Către regină, mesaj de la Talmiyanu şi Ahatmilku, servitorii tăi, cădem la picioarele
reginei130.

128
DEPM 295.
129
DEPM 299.
130
KTU 2.11.
52
Către regină, mesaj de la Iririsarruma, servitorul tău, la picioarele reginei mele eu
cad131
Către regină, mesaj de la Illdr, servitorul tău, la picioarele reginei eu cad de 7 şi de 7
ori.132
În primul rând nu trebuie să presupunem că ugaritul era condus de o regină.Este vorba de
regina-mamă, care guverna oraşul cât timp regele era plecat: Către regină mesaj de la rege, fiul
tău: Iată mă găsesc la Tyndr lângă Rege.133
Formula de închinare simbolizează, şi în cazul scrisorilor din Ugarit, aceeaşi supunere
datorată suzeranului/stăpânului.Pe lângă acesta, ceilalţi sunt doar servitori, supuşi.
O scrisoare unică din acest corp epistolar este cea trimisă de regina din Hatti, Pudu-hepa,
regelui din Ugarit.Pudu-hepa era soţia regelui hittit Hatusili III.Ea scrie regelui din Ugarit,
Niqmadu, in primul rând pentru al mustra pentru reticenţa acestuia de a plăti tribut: Am trimis
casei tale mesajul Regelui: „Trimite aurul pentru tribut!”Dar tu te-ai opus şi nu ai binevoit să
plăteşti conform tratatului.134 Următorul paragraf conţine relatarea intenţiei regelui Ugarit-ului de
a se elibera de sub tutela viceregelui hittit din Karchemish: Ţara Ugaritului... plângerea regelui
din Karkemish...135 În această scrisoare apare obligaţia vasalului de a plăti tribut.Legăturile dintre
senior şi vasal nu se întrerup de la prima abatere, ci cel care se consideră nedreptăţit scrie
celiulalt pentru a-i atrage atenţia.
c)Epoca Amarniană.
Corespondenţa vasalilor reflectă modul în care Egiptul adminisrează teritoriile din Siria şi
Palestina aflate sub suzeranitatea sa.În această epocă regiunea era împărţită în trei districte
administrative conduse, fiecare de către un funcţionar egiptean.Acest funcţionar, probabil un
militar, rezida într-unul dintre oraşele în care se găseau garnizoane egiptene şi se ocupa de
interesele faraonului.Primul avea sediul la Gaza şi controla Canaanul.Al II-lea rezida la Sumur şi
era responsabil de regiunea Amurru (de la Byblos la Oronte).Iar al III-lea se găsea la Kumidu, de
unde administra provincia Apu (de la Qadesh la Hazor cu Damascul şi Transiordania).
Cu excepţia a 7 scrisori, care sunt expediate de faraon136, restul sunt trimise de vasali.

131
KTU.2.33.
132
KTU 2.24.
133
KTU 2.30.
134
KTU 2.36.
135
Ibidem.
136
EA 99; 162-163; 190; 367; 369-370.
53
Aşa vorbeşte regele:Trebuie să păzeşti ţara regelui acolo unde eşti.Pregăteşte
contribuţia: 20 de sclavi de primă clasă, argint, care şi cai de primă clasă.Să ştii că regele e
binefăcător precum Soarele pe cer.137 Observăm aici câteva dintre îndatoririle vasalului: aceea de
a trimite periodic tribut faraonului şi de a apăra regiunea controlată de el.
Păzeşte ţara regelui, seniorul tău138.Din nou obligaţia vasalului de a păzi ţinuturile
faraonului.Restul scrisorilor sunt asemănătoare.Deci, faraonul este interesat ca vasalii săi să
presteze tributul la timp şi să apere ţinuturile conduse de ei în numele faraonului.
Majoritatea scrisorilor sunt adresate de către vasali faraonului.În ceea ce priveşte formula
de adresare se pot face câteva observaţii.În primul rând cea mai des utilizată formulă este cea de
subordonare: „Spune-i regelui: Mesaj de la ...”: Marelui Rege, mesaj de la Aziru139 sau Spune-i
Regelui: Mesaj de la Suttarna140 Excepţie fac, aproape toate, scrisorile lui Rib-Hadda din Byblos
unde găsim şi formule de tipul: Rib-Hadda spune seniorului său...141
Regele nu e niciodată pomenit cu numele său, cu excepţia a două scrisori: EA 53 şi EA
55, ambele la fel: Lui Namhuruya...mesaj de la Akizzi.În restul corespondenţei regele e desemnat
prin epitete: Soarele meu, Regele tuturor ţărilor, Regele războiului, Dătătorul de viaţă, Zeul
meu.Toate aceste epitete sun în conformitate cu ideologia regală egipteană care vede în faraon un
zeu viu printre muritori.Faraonul este asimilat cu Fiul Soarelui, care dă viaţă.Stăpânirea lui este
universală.
A II-a parte a formulei de adresare este prosternarea.De la formula simplă, de acum: Cad
la picioarele seniorului meu de 7 ori câte 7, la formule complexe, în care expeditorul se
umileşte, se arată pe sine ca fiind nevrednic de bunăvoinţa faraonului:
Către rege, Soarele, stăpânul meu: Mesaj de la Abdi-Ashirtu, servitorul tău, praful de la
picioarele tale.Eu sunt un servitor al regelui şi un câine din casa sa142.
Către rege, Soarele, stăpânul meu, mesaj de la Abi-Milku, servitorul tău.Cad la
picioarele regelui de 7 ori câte 7.Sunt praful de sub sandalele regelui143.

137
Ea 99.
138
EA 190.
139
EA 160.
140
EA 183.
141
EA 83; 88; 89; 90; 91; 92.
142
EA 60.
143
EA 155.
54
Spune-i regelui, stăpânul meu, zeul, Soarele: Mesaj de la Rusmanya din Saruna,
servitorul tău, praful de la picioarele tale, noroiul peste care tu calci144.
Spune-i regelui, stăpânul meu, zeul, Soarele: Mesaj de la Tagi, servitorul tău, praful de
la picioarele tale. Cad la picioarele regelui de 7 ori câte 7.Am privit încoace şi am privit încolo
dar nu era lumină.Apoi am privit către rege şi am văzut lumina145.
Regelui, stăpânul meu Soarele de pe cer: Mesaj de la Yapahu din Gazru, servitorul tău,
praful de la picioarele tale, rândaşul cailor tăi146.
Se observă gradul de supunere al acestor principi locali.Această supunere se datorează
atât faptului că armatele egiptene fuseseră victorioase în trecut, cât şi faptului că regii locali
aveau nevoie de protecţia Egiptului.Suntem în epoca în care Suppiluliuma începe campaniile în
nodul Siriei.Toate aceste formule de adresare fac parte din ritualul oriental care identifică pe
Marele Rege cu divinitatea, iar oamenii de rând, vasalii, sunt lucruri de nimic în faţa lui.
Din punct de vedere al conţinutului majoritatea scrisorilor sunt răspunsuri la ordinele
trimise de faraon.Ordinele faraonului sunt citate în mod direct în scrisoare: Am înţeles ordinele
pe care regele, stăpânul meu, le-a scris servitorului său: „Păzeşte oraşul regelui, stăpânul
tău.”147 Alteori se face doar aluzie la ordinele faraonului: Am îndeplinit cu grijă ordinele lui
Maya, comisarul regelui, stăpânul meu148; Evident că am ascultat ordinele comisarului regelui,
stăpânul meu, foarte atent149.
Ordinele faraonului sunt diferite.Cele mai des întâlnite sunt de două categorii.În primul
rând, cel de a apăra regiunea pe care o controlează: Păzeşte ţara regelui acolo unde eşti!150 În al
II-lea rând faraonul ordonă pregătiri de obicei de a aproviziona trupele egiptene în trecere: Am
făcut pregătiri urmând instrucţiunile regelui, stăpânul meu151; Am îndeplinit toate ordinele pe
care stăpânul meu mi le-a trimis.Am pregătit hrană şi băutură pentru expediţia regelui152.
Uneori vasalii nu scriu doar ca să răspundă ordinelor faraonului.Ci, din proprie iniţiativă,
trimit rapoarte asupra situaţiei lorşi asupra a tot ce, cred ei, l-ar putea interesa pe faraon:

144
EA 241.
145
EA 266.
146
EA 299.
147
EA 292.
148
EA 216.
149
EA 319.
150
EA 367.
151
EA 213.
152
EA 226.
55
Zimredda din Sidon, Aziru, rebelul contra regelui, şi oamenii din Arwada au schimbat între ei
jurăminte şi şi-au adunat navele, carele şi infanteria pentru a captura Tyrul, servitorul
regelui153; Regele din Danuna a murit şi fratele său a devenit rege după el, iar ţara lui e în
siguranţă.Focul a distrus palatul din Ugarit154.
Observăm că „funcţiile” vasalilor sunt diverse: de la menţinerea ordinii în principatele
lor, la aprovizionarea armatei faraonului cu ocazia diverselor misiune şi de a-l informa pe faraon
despre evenimentele din regiunile controlate de ei.
În concluzie, relaţiile vasal-suzeran sunt complexe, chiar de la primele manifestări ale
acestor relaţii.Se observă o evoluţie continuă de-a lungul epocilor: de la lipsa formulelor de
adresare şi prosternare în scrisorile de la Mari, până la formele complexe ale vasalilor egipteni.În
schimb funcţiile vasalior rămân aceleaşi: apărarea, în numele suzeranului lor, a teritoriului în
care domnesc, aprovizionare cu alimente şi materii prime a Curţii sizeranului, plata tributului.
Putem afirma că o parte a diplomaţiei se desfăşoară prin relaţiile vasalice.Dacă relaţiile
dintre Marii Regi sunt relaţii pe orizontală, între egali, relaţiile vasalice sunt de tip vertical.

153
EA 149.
154
EA 151.
56
IV.CONCLUZII

După cum spuneam la începutul cercetării, curentele istoriografice consideră ca început al


diplomaţiei diverse date, mai importante sau nu, din istorie: 1454, 1648, 1815.Pentru toate
acestea există motive întemeiate pentru luarea lor în considerare ca punct iniţial al diplomaţiei:
luarea în cosiderare a echilibrului dintre state la alcătuirea alianţelor; punerea în practică pentru
prima dată a principiului „raison d’etat”; formarea „Concertului Marilor Puteri”.
Toate acetstea sunt perfect adevărate.Dar, după cum spuneam, nu sunt inovaţii.Cercetarea
istoriei diplomaţiei nu poate începe cu nici Liga de la Lodi, nici cu Pacea de la Westphalia, sau
cu Congresul de la Viena.Nici măcar nu începe cu primele polisuri greceşti.Istoria diplomaţiei
trebuie cercetată începând cu apariţia primelor state.
Dacă diplomaţia se defineşte ca fiind totalitatea metodelor prin care statele
interacţioneaza unele cu altele cu scopul rezolvării propriilor interese, atunci diplomaţia nu poate
avea alt punct de început decât formarea primelor state.Ori primele state au apărut în Orientul
Antic.
În a II-a jumătate a mileniului II în Hr. se regăsesc puse în practică aceleaşi principii care
au fost teoretizate si practicate în 1454, 1648, 1815: echilibrul dintre state, principiul raţiunii de
stat sau „concertul marilor puteri”.„Clubul Marilor Puteri” din acea perioadă era alcătuit din
Imperiul Nou Egiptean, Regatul Mitanni, Babilonul, Asiria şi Imperiul Nou Hittit.
Asa cum am anunţat, am început cercetarea prin prezentarea principalelor evenimente
istorice cu scopul de a pregăti şi uşura înţelegerea studiului asupra mijloacelor şi metodelor
diplomatice.Am urmărit formarea acestor state, creşterea puterii lor, interactiunea dintre ele până
la momentul prăbuşirii întregului sistem.
Din punct de vedere al echilibrului dintre state am detaliat cazul Egiptului, care, ocupat
cu problemele interne create de reforme religioasă a faraonului Akhenaton, acceptă alianţa cu
Asiria, deşi acest stat fusese vasalul aliatului principal al Egiptului, Mitanni.Această alianţă,
neobişnuită, la prima vedere, are loc datorită contextului extern: Mitanni slăbea din zi în zi sub
atacurile regatului Hittit.Deci, pentru a echilibra balanţa trebuia acceptat în răndul marilor puteri
un nou stat, viguros, Asiria, mai ales ca armatele asiriene fuseseră victorioase in ciocnirea cu
57
hittiţi.Tot în această politică se încadrează şi politica matimonială a lui Amenofis III.Căsătoriile
sale, cuprinzând diversele state ale epocii: Babilonul, Mitanni, Arzawa, au şi scopul de a menţine
un echilibru între monarhi, de a împiedica pe verunul dintre ei sa devină superior Egiptului.
În ceea ce priveşte raţiunea de stat, am menţionat şi descris cele două alianţe ale
Egiptului, rând pe rând, cu duşamanii săi inverşunaţi.Mai întâi este vorba de alianţa cu Mitanni,
încheiată datorită creşterii puterii hittiţilor, şi, peste un secol şi jumătate, alianţa cu Hatti, din nou
datorată unei ameninţări venite din partea unui terţ: Asiria, de data aceasta.Evident, aceste două
principii nu se pot despărţi unul de altul.
„Concertul puterilor” se referă la coexistenţa şi interacţiunea acestor 5 Mari Regate.
Monarhii se cunoşteau unii cu alţii, schimbau daruri, se căsătoreau între ei.
În legătură cu acest domeniu am studiat metodete şi mijloacele diplomatice folosite de
suveranii acestor state.Astfel, am analizat formulele de adresare, schimbul de daruri, relaţiile
matrimoniale.Toate acestea fac parte dintr-un protocol bine determinat a cărui nerespectare duce
la răcirea relaţiilor, la mustrări sau situaţii jenante.
Am detaliat modul în care monarhii se adresau unii altora, urările de bine, toate folosite
conform cu statutul de egalitate declarat de ei.Apoi am prezentat relaţiile matrimoniale arătând
etapele de negociere, contextul în care au avut loc aceste căsătorii.Am urmărit simbolistica
schimbului de daruri, mai ales a aurului egiptean, şi a contextului în care are loc acest schimb de
daruri.
Acest tip de diplomaţie este caracteristic relaţiilor pe orizontală.Monarhii marilor state se
adresau unul către altul cu apelativul: fratele meu.Se considerau egali între ei, iar relaţiile dintre
ei sunt relaţii personale, reînnoite de fiecare dată când un nou rege urcă pe tron.Relaţiile dintre ei
sunt personale şi datorită faptului că, în Orientul Antic, statul se confunda cu regele.
Pe lângă acest tip de diplomaţie, în Orient mai exista diplomaţia pe verticală: relaţiile
vasal-suzeran.În acest caz cercetarea efectuată s-a aplecat asupra diverselor moduri de
interacţionare.Jurământul de fidelitate a fost pimul dintre ele.Legat de acest act se află formularul
de adresare al vasalului către suzeran.Din acest formular face parte, şi iese în evidenţă, ritualul
proskynesis.Acest ritual poate să fie simplu, ca în Mari sau Ugarit, sau poate să fie acompaniat
de diverse „calităţi umilitoare” pentru vasal.Toate acestea pentru a sublinia dependenţa vasalului
de stăpânul său, dar şi diferenţa dintre ei.Din punct de vedere al conţinutului propriu-zis al
scrisorilor vasalice am extras, detaliat şi comentat date despre principalele îndatoririale vasalilor:

58
apărarea teritoriului pe care îl controlează, plătirea tributului, aprovizionarea Curţii suzeranului
său, sau a armatei acestuia, dar şi de a-l informa pe senior despre evenimentele din ţinutul condus
de vasal.
Aşadar putem afirma că, în Orientul Antic există elementele contitutive ale diplomaţiei:
formular diplomatic, relaţii matrimoniale politice, schimb de daruri, relaţii vasali-suzerani.Deci,
pimele forme ale diplomaţiei apar în această perioadă.Ulterior, de-a lungul secolelor, ele se vor
dezvolta ajungându-se la 1454, 1648, 1815.

V.BIBLIOGRAFIE

59
I. Surse primare
1. Les documents epistolaires du palais de Mari, presentes et traduits par Jean-Marie
Durand, Paris, Les Editions du Cerf, 1997.
2. Les Lettres d’El-Amarna.Corespondence diplomatique du pharaon, Traduction de
William L. Moran avec la collaboration de V. Haas et de G.Wilhelm, traduction francaise de
Dimique Collon et Henri Cazelles, Paris, Les Editions du Cerf, 1987.
3. Textes Ougaritiques, tome II, textes religieux et rituels, introductions, traductions,
commentaire par Andre Caquot et Jean-Michel de Tarragon et Correspondance, introductions,
traductions, commentaire par Jesus-luis Cunchillos, Paris, Les Editions du Cerf, 1989.

II. Dicţionare şi enciclopedii


1.Bouillet, M. N., Dictionnaire universel d’histoire et de geografie, nouvelle edition
entirement refondu sous la direction de L. G. Gourraigne, Paris, Librairie Hachette, 1893.
2.Dicţionar Diplomatic, Bucureşti, Ed. Politică, 1979.
3.Dicţionar Enciclopedic, coord. Marcel D. Popa, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1996.
4.Enciclopedie de istorie universală, coord. Marco Drago şi Andreea Boroli, trad.
Alexandra Balaci, Mădălina Chelmen, Radu Gâdei şi Sorina Venier, Bucureşti, Ed. All, 2003.
5.Grande Encyclopedie de l’ Histoire, vol. 1, Les Premieres Empires.Naissance de la
Grece, collection dirigée par Claude Schaeffner, Paris/Brouxelles/Montreal, Librairie Hachette et
Editions Rencontre Lausane, 1968.
6.Grand Larousse Encyclopédique, vol. IV, Paris, Librairie Larouse, 1961.
7.Grand Mémento Encyclopédique Larousse, publié sous la directions de Paul Augé,
Paris, Librairie Larousse, 1936.
8.Larousse Sélection, 3 volumes, Paris/Montreal, Librairie Larousse, 1968.
9.Matei, Horia C., Civilizaţiile Orientului Antic.Mic dicţionar biografic, Chişinău, Ed.
Universitas, 1993.
10. Matei, Horia C., Enciclopedia Antichităţii, ediţia a III-a, Bucureşti, Ed. Meteora
Press, 2000.
11.Rachet, Guy, Dictionnaire des civilisations de l’Orient Ancien, Larousse, Paris.
III.Lucrări generale şi speciale
1.Contenau, G., La Civilisation des Hittites et des Mitanniens, Paris, Ed. Payot, 1934.

60
2.Delaporte, Louis, Les Hittites, Paris, La Renaissance du Livre, 1936.
3. Delaporte, Louis, Les Peuples de l’Orient Mediteranéen, vol. II, Le Proche-Orient
asiatique, avant-propos de S. Charlety, Paris, Les Presses Universitaires de France, 1938.
4.Freu, Jacques, Histoire du Mitanni, Paris, Association Kubaba l’Harmattan, 2003.
5.Garelli, Paul, Le Proche-Orient Asiatique des origines aux invasions des peuples de la
mer, Paris, Les Presses Universitaires de France, 1969.
6.L’Histoire et ses méthodes, volume publié sous la direction de Charles Samaran, Paris,
Librairie Gallimard, 1961.
7.Homo, Leon, Histoire d’Orient, Paris, Librairie Arthéme Fayard, 1945.
8.Lalouette, Claire, Civilizaţia Egiptului Antic, trad. şi note de Maria Berza, Ed.
Meridiane, Bucureşti, 1987.
9.Lenormant, Fr., Histoire ancienne de l’Orient jusqu’aux guerres médiques, vol. II, Les
Egyptiens, Paris, A. Levy, 1890.
10.Maspero, G., Histoire ancienne des peuples de l’Orient classique, Paris, Librairie
Hachette, 1897.
11.Maspero, G., Histoire ancienne des peuples de l’Orient, Paris, Librairie Hachette,
1904.
12. Matei, Horia C., O istorie a lumii antice, Chişinău, Ed. Universitas, 1993.
13.Moret, Alexandre, Histoire de l’Orient, tome II, II et I millénaires.Les Empires.
Rivalité des Egyptiens, Semites, Indo-Europeens, Paris, Les Presses Universitaires de France,
1936.
14.Moret, Alexandre et Davy, G., Des clans aux empires, Paris, La Renaissance du Livre,
1923.
15.Normand, Charles, Histoire ancienne des peuples de l’Orient depuis les origines
jusqu’aux guerres médiques, Paris, Librairie Germer Baillière, 1892.
16.Olmstead, A. T., Kashshites, Assyrians and the Balance of Power, in „The American
Journal of Semitic Language and Literatures”, vol. 36, no.2, jan. 1920, p. 120-153.
17.Reimschneider, Margarete, Lumea hittiţilor, cuvânt înainte de prof. Helmuth Th.
Bossert, trad. Şi note de Paul B. Marian, Bucureşti, Ed. Ştinţifică, 1967.
18.Roux, Georges, Ancient Iraq, Peguin Books.
19. Roux, Georges, La Mésopotamie, Paris, Edition du Seuil.

61
20.Schulman, Alan R., Diplomatic Marriage in the Egyptian New Kingdom, in „Journal
of Near Easter Studies”, vol. 38, no. 3, jul., 1979, p. 177-193.
21.Westbrook, Raymond, Babilonian Diplomacy in the Amarna Letters, in „Journal of
American Oriental Society”, vol. 120, no. 3, jul-sept. 2000, p. 377-382.
22. http://www.hittites.info/history.aspx?text=history%2fLate+Late+Empire.htm (20
mai);

62