DIP-curs1

Un ansamblu de norme aplicabile in cadrul societatilor internationale (state si

organizatii internationale = asocieri de state, dar alaturi de state si organizatii internationale
mai avem si popoarele si miscarile de eliberare nationala, care sunt acele entitati care
reprezinta un popor in incercarea de a constitui un stat, societatile transnationale
(companii cu sediul intr-un stat si foarte multe puncte de activitate in alte state) si
organizatiile non-guvernamentale (fac lobby si influenteaza deciziile statelor, ex: Curtea
penala internationala), dar si individul (beneficiar al raspunderii)). Din perspectiva dreptului
international public, aceste componente reprezinta titulari de drepturi sau destinatari ai
unor norme.
Distinctia dintre dreptul international public si dreptul international privat
Dreptul international privat - cuprinde normele care guverneaza modul in care se
stabileste legea nationala aplicabila raporturilor dintre persoanele fizice si juridice cu un
element de extraneitate.
Principalele trasaturi ale DIP
1. Interactiunea dintre dreptul international si politica internationala (conduita privita
din perspectiva unui stat)
2. Caracterul consensual al normelor
3. Lipsa unei forte de constrangere
4. Caracterul facultativ al jurisdictiei
5 Caracterul specific al sanctiunii
1. Dreptul international si politica internationala
a) Politica internationala determina interpretarea unor norme sau crearea de noi
norme de drept international. Ex: actiunile NATO din Kosovo.
b) Dreptul international influenteaza si determina rezultatul unor actiuni sau
evenimente din politia internationala. Ex: aplicarea Legii privind statul maghiarilor din
statelor vecine Ungariei.
1. Redactarea tratatelor
Etape: a) negociere (vointa comuna e mai aproape de vointa statului mai puternic)
2. Interpretarea. Cel mai important tratat international este Carta ONU - reglementeaza
cele mai importante probleme privind pacea si securitatea.
Regula art. 2 (4) Carta ONU: "Toti membrii Organizatiei se vor abtine, in relatiile lor
internationale, de la a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie impotriva
integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod
incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite". -> interzice forta intr-o masura cat mai mare.
Teoria interventiei umanitare: un stat intervine pentru a apara drepturile omului.

2. Caracterul consensual al DIP

-> Dreptul international - drept orizontal (are la baza vointa partilor) - spre deosebire
de drepul intern - drept vertical;
-> Nu exista organe legislative;
-> Autorii normelor (statele) sunt si destinatarii normelor.
3. Lipsa unei forte de constrangere
-> Nu exista o autoritate care sa asigure respectarea normelor.
Exceptie: actele Consiliului de Securitate in probleme privind pacea si securitatea;
-> Aducerea la indeplinire a normelor are ca fundament buna credinta a partilor.
4. Caracterul facultativ al jurisdictiei
O instanta internationala este competenta sa judece un caz numai daca toate
partile (atat statul reclamant, cat si cel parat) isi exprima acordul.
O instanta poate fi sesizata prin:
- compromis (litigiu existent) - Competenta Curtii este limitata.
- clauza compromisorie (litigiu potential) - statele supun Curtii un litigiu viitor. Competenta
Curtii este limitata.
- declaratie unilaterala (numai in cazul Curtii Internationale de Justitie) - poti da in judecata
un stat, dar in acelasi timp poti fi dat in judecata de alte state.
5. Caracterul specific al sanctiunii
Regula - respectarea normelor se fundamenteaza pe buna credinta.
Sanctiuni directe:
- retorsiunea (este un act inamical, dar legal, care are drept scop a-l determina pe statul
partener la a se conforma unei norme de drept international)
- contramasurile (represaliile) - sunt acte care, daca le-am privi desprinse de context, sunt
ilegale, dar care, datorita faptului ca au drept scop a-l obliga pe statul partener sa respecte
o norma de drept international sunt considerate justificate, legale.
Sanctiuni aplicate prin intermediul organizatiilor internationale.
art. 11, 20, 148.
Curs 2
Evolutia istorica a dreptului international
1. Antichitatea

- Inexistenta statului in sensul modernal termenului;

- Colectivitati politice - imperii, cetati
- primele tratate: 1292 i.Hr Ramses II si regele hitiilor
- cetatile grecesti - arbitraj (418 i.Hr. - Sparta-Atena)
- Roma antica
- initial - foedus aequum - Roma - Cartagina 306 i.Hr.
- Foedus iniquum - regatele clientelare
- ius gentium.
2. Evul Mediu
-marcheaza doar inceputul constituirii statelor.
3. Perioada 1648-1918
Anul 1648 - Tratatele Westphalice (Munster si Osnabruck) - "carta constitutionala a
Europei".
Principii:
- suveranitatea;
- egalitatea intre monarhi;
- solutionarea problemelor comune prin tratate;
- principiul echilibrului - unul dintre cele mai importante.
1815 - Congresul de la Viena (4 puteri initial, 5 din 1818)
-> Principiul concertului european (congrese periodice).
1899, 1907 - primele conferinte privind dezarmarea si solutionarea pasnica a
diferendelor. Au adus limitari in folosirea fortei.
1907 - crearea Curtii Permanente de Arbitraj - prima instanta internationala, cu
sediul la Haga.
In 1864 a avut loc la Geneva prima conferinta care a fondat Crucea Rosie.
4. Perioada interbelica. Societatea Natiunilor (1919-1939)
Prima organizatie internationala universala - sistem dicizional dificil (unanimitate)
Pactul Societatii natiunilor reglementeaza obligativitatea solutionarii pasnice a
diferendelor si limitari ale dreptului de a recurge la forta.
Crearea Curtii Permanente de Justitie Internationala.
1928 - Pactul Briand-Kellong - renuntarea la razboi ca mijloc de solutionare a
diferendelor.
5. Doctrina

Francisco de Vittoria (1480-1546) si Francisco Suarez (1548-1617) sunt precursori

ai dreptului natural (nu era neaparat intrinsec naturii umane, ci era dat de Dumnezeu).
Hugo Grotius (1583-1645) a fost primul care a desprins regulile dreptului de natura
divina. A scris in 1625 De jure belli ac pacis. El incearca sa aduca limitari prin drept
natural, facand deosebirea intre razboi just si razboi injust si postuleaza ideea ca atunci
cand razboiul este injust, monarhii ar trebui sa se abtina.
- suveranitatea;
- dreptul natural (principii ale ratiunii), distinct de dreptul voluntar;
- razboi just/injust.
El a sustinut Mare liberum - principiul libertatii mrilor.
Selden a sustinut principiul mrii inchise (Mare clausum)
Precursorii pozitivismului Puffendorf (1632-1694), Vattel (1714-1768) au rolul de a
trece de la dreptul natural la ideea ca regulile sunt cele scrise sau cele care rezulta din
cutuma. Statele decid ca trebuie sa fie conduita lor, in temeiul dreptului natural.
Teorii contemporane
Dreptul natural: James Brown Scott, Bruno Simma;
Pozitivismul: normele le gasim in izvoarele formale. Regulile se modifica prin
incheierea unui nou tratat sau conform vointei initiale a partilor. O consecinta este ca
dreptul intenational este foarte stabil, iar deficienta este ca drepul international este foarte
greu de modificat.
- Anzilotti, Jellinek, Ian Brownlie;
- normativismul (Kelsen)
Realismul juridic (teorie americana - dreptul nu este un sistem normativ, ci este o
expunere a deciziilor cu autoritate ale statelor. Interpretarea trebuie facuta conform
realitatilor de astazi, conform intereselor actorului care propune intepretarea. Are ca
avantaj flexibilitatea si ca dezavantaj, incertitudinea, instabilitatea si ideea ca dreptul nu e
un sistem normativ): G. Schwarzenberger, Mc Dougal, M. Reisman.
Relatia dintre dreptul international si dreptul intern
In fata instantei internationale, legea interna este fapt, iar in fata legii interne, este
drept.
Teorii juridice
Dualismul (intemeietori Triepel, Anzilotti) - dreptul international este aplicatp
teritoriul unui stat printr-o lege (de ratificare)
- dreptul international si dreptul intern sunt sisteme diferite prin:
- autorii normelor;
- destinatarii normelor;

- caracterul normelor (orizontal/vertical)

Concluzie: dreptul international nu poate fi aplicat direct in dreptul intern, fiind
necesara o actiune a statului de transpunere a normelor internationale.
Monismul - sistemul dreptului international si al dreptului intern reprezinta un
sistem unic.
Monismul cu primatul dreptului international
- toate normele din societatea internationala au la baza vointa statelor (pe plan extern sau
intern).
- in caz de conflict intre lege si dreptul international, primeaza dreptul international.
Monismul cu primatul dreptului intern
2. Prevederi ale Constitutiei Romaniei
- Aplicarea tratatelor in dreptul intern - art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament,
potrivit legii, fac parte din dreptul intern".
- Tratatele in materia drepturilor omului - art. 20 alin.(2): "Daca eista neconcordanta intre
pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este
parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in
care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile."
Relatia tratate - Constitutie
Art. 11 alin. (3): "In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte
cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui are loc numai dupa revizuirea
Constitutiei".
Art. 146: "Curtea Constitutionala are uratoarele atributii:
b) Se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, la
sesizarea [...]".
Argumente in favoarea suprematiei dreptului international:
- Constitutie, art. 11 alin. (1): "Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna
credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte".
- Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor
normative;
- Legea 590/2003 privind tratatele.
Alte sisteme constitutionale
Germania - art. 25: "Regulile generale ale dreptului international public constituie
parte integranta a dreptului federal. Ele prevaleaza asupra legilor interne si creeaza
drepturi si obligatii pentru locuitorii teritoriului federal."

Franta - art. 55: "Tratatele si acordurile legal ratificate sau aprobate au, din
momentul publicarii, forta juridica superioara legii, sub rezerva, pentru fiecare tratat, a
aplicarii de catre cealalta parte."
Spania - art. 96: "Tratatele valabil incheiate si publicate oficial in Spania, fac parte
din dreptul intern. Prevederile lor pot fi abrogate, modificate sau suspendate numai in
modul prevazut de tratele insele sau in conformitate cu regulile generale ale dreptului
international."
Curs 3
Izvoarele dreptului international
Izvoare principale:
- tratatul international;
- cutuma internationala.
Izvor de drept:
-> formal/material;
Izvoarele formale: mijloace juridice prin care se concretizeaza normele dreptului
international.
Reglementare: art. 38 din Statutul Curtii Internationale de Justitie (dreptul aplicabil
de catre Curte in solutionarea litigiilor care ii sunt supuse. "dreptul aplicabil de Curte").
a) conventiile internationale (tratatul)
b) cutuma internationala
c) principiile generale de drept
d) jurisprudenta si doctrina - mijloace auxiliare de determinare a continutului normei de
drept. Jurisprudenta nu reprezinta izvor de drept in sine, insa nici nu ignoram total
existenta ei. Ea reprezinta o sursa de intrepretare.
Aceasta enumerare nu este limitativa. Au mai fost identificate si alte izvoare, doua
putandu-le retine in mod cert: actele unilaterale (insasi Curtea a recunoscut ca actele
unilaterale sunt susceptibile de a produce efecte juridice) si actele organizatiilor
internationale.
Izvoare principale: tratat, cutuma, principiile generale de drept.
Izvoare subsidiare: jurisprudenta si doctrina. Ele pot fi aplicate numai impreuna cu
alt izvor de drept.
Nu exista ierarhie intre izvoarele principale.
Tratatul international
Definitie: acord de vointa incheiat in scris intre subiecte de drept international
(state/organizatii internationale), guvernat de dreptul international (il deosebeste de alte
acte juridice pe care le pot incheia statele), avand scopul de a produce efecte juridice (il

deosebeste de alte documente care se incheie in practica internationala, cele neobligatorii

dpdv juridic).
Poate fi consemnat intr-un instrument unic sau in mai multe intrumente conexe.
Notiunea de tratat o folosim in sens generic, indiferent de denumire:
tratat/conventie/pact/memorandum de intelegere/acord.
Clasificare: tratate legi (contin reguli generale de conduita)/tratate contract (reguli
precise); tratate bilaterale/multilaterale.
Reglementare:
- Cutuma internationala;
- Conventia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor intre state (1969);
- Conventia de la Viena intre state si organizatii internationale si intre organizatiile
internationale (1986).
Etapele incheierii unui tratat:
- negocierea
- semnarea;
- exprimarea consimtamantului;
- intrarea in vigoare.
a) Negocierea - se finalizeaza cu convenirea textului.
Inainte de semnarea propriu-zisa pot avea loc anumite proceduri care au rolul unei
semnari provizorii: parafarea (aplicarea initialelor pe coltul fiecarei pagini)/semnarea ad
referendum (semnarea cu aceasta mentiune).
b) Semnarea - semnificatia juridica = autentificarea textului - acordul formal asupra
faptului ca negocierile s-au incheiat si ca textul este definitiv si asupra acestui text se va
exprima consimtamantul.
Ca regula, semnarea nu are ca efect exprimarea vointei statului.
Art. 18 - Conventia de la Viena: intre momentul semnarii si momentul intrarii in
vigoare statul are obligatia de a se abtine de la orice acte contrare obiectului si scopului
tratatului. Statul nu trebuie sa respecte intregul tratat de la semnare, ci doar obiectul si
scopul.
c) Exprimarea consimtamantului. Statul are posibilitatea de a alege intre:
- ratificare - actul legislativ;
- aprobarea - are un efect similar si este actul organului executiv;
- acceptare - o modalitatea specifica pentru exprimarea consimtamantului la un
amendament la un tratat multilateral, atunci cand tratatul respectiv aceasta;
- aderare - o procedura de exprimare a consimtamantului cu privire la un tratat pe care
statul respectiv nu l-a negociat si nu l-a semnat;
- in mod exceptional, semnare. Cf Cv de la Viena cand scrie expres in tratat sau statele au
convenit acest lucru prin alt mod semnarea inseamna exprimarea consimtamantului.
d) Intrarea in vigoare

- cazul tratatelor bilaterale - pentru a fi in vigoare trebuie ratificat de ambele state. Se

practica schimbul de notificari (la data ultimei notificari prin care statele isi comunica
ratificarea) si schimbul instrumentelor de ratificare, in cazul celor solemne (se intocmeste
un proces verbal si data intrarii in vigoare este foarte certa). Daca tratatul nu prevede
nimic, atunci cand s-a stabilit consimtamantul tuturor partilor.
- cazul tratelor multilaterale. Intotdeauna se instituie un depozitar, care este un stat sau o
organizatie internationala. Astfel, atunci cand un stat ratifica tratatul, trimite o notificare
catre depozitar.
Deosebiri fata de alte documente
1. Contractul de stat - act juridic incheiat intre un stat si o societate transnationala, care
reglementeaza drepturi si obligatii reciproce, guvernat de reguli juridice alese de parti.
2. Documente intre state realizate fara scopul de a produce efecte juridice: declaratii
politice, memorandumuri de intelegere: in practica: formularea textului "shall/will",
existenta unei clauze finale "prezentul... intra in vigoare...".

Conditii de forma
Practica CIJ - nu sunt esentiale:
- o harta nesemnata de parti, dar confirmata prin practica ulterioara primeste valoare
obligatorie (Templul Preah-Vihear, Cambogia c. Thailanda);
- un document de demarcatie semnat de Politia de Frontiera (delimitarea maritima in
Marea Neagra c. Ucraina).
Estoppel este o regula de conduita similara bunei-credinte. Odata ce un stat a
adoptat o conduita si un alt stat s-a bazat cu buna-credinta pe acea conduita, ea nu mai
poate fi schimbata.
- un document intitulat "Minuta" semnat de ministrii de externe (Diferendul Qatar/Bahrein,
1994) - nu reprezinta un simplu instrument de consemnare a discutiilor, ci enumera
angajamente;
- "nimic nu se opune ca un comunicat comun sa constituie un acord international prin care
sa fie supus un litigiu Curtii" (Platoul Continental al Marii Egee, 1978).
Cutuma internationala
Definitie: practica generala relativ indelungata si repetata a statelor, considerata de
ele ca dand expresie unei reguli de conduita cu forta juridica obligatorie.
Nimic nu impiedica formarea unei cutume intr-un interval scurt de timp, daca acea practica
are un caracter suficient de repetat.
Art. 38: "cutuma internationala, ca dovada a practicii generale acceptata ca drept".
1. Elementul material

- practica generala: interpretata in sensul de "reprezentativa". = Un numar reprezentativ de

state, dar nu toate, sa fi adoptat practica.
Situatie speciala: cutumele bilaterale (cazul "Dreptul de trecere prin teritoriul indian", CIJ,
Portugalia c. India, 1960);
- practica repetata;
- practica indelungata (jurisprudenta CIJ "Platoul continental al Marii Norsdului", 1974).
Cutuma se realizeaza, totusi, pe baza simplei "majoritati" - opozitia unui numar
semnificativ de state la o anumita regula blocheaza crearea unei cutume, chiar daca este
favorizata de majoritate (avizul CIJ Legalitatea folosirii armelor nucleare, 1996).
Opozabilitatea cutumei
Chiar daca s-a facut dovada unei cutume, ea nu poate fi invocata impotriva unui stat
care a obiectat la aceasta ("a repudiat aceasta practica"):
- zonele de pescuit anglo-norvegiene (1951);
- azilul (Columbia c. Peru, 1950).
2. Elementul subiectiv - atitudinea statului (a organelor statului) de a se conforma
practicii pentru motivul ca reprezinta o norma obligatorie.
Elementul subbiectiv presupune acte ale autoritatilor din care sa rezulte ca statul
considera o practica impunand o anumita conduita ca obligatorie.
Dovada cutumei
- practic, dovada cutumei presupune dovada elementului subiectiv:
a) corespondenta diplomatica, instructiuni catre diplomati;
b) declaratii de presa ale oficialilor, luari de pozitii publice, acte unilaterale;
c) declaratii politice bilaterale/multilaterale;
d) tratate multilaterale care codifica/contin norme noi care sunt acceptate de state drept
cutuma;
e) acte ale organizatiilor internationale (rezolutii, avize);
f) legi interne/hotarari judecatoresti interne.
Cazul "Lotus" (1927) - "abtinerea nu poate fi un element in sensul recunoasterii unei
cutume decat daca se dovedeste ca s-a realizat in baza unei obligatii de a se abtine."
Curs 4
Relatia dintre tratat si cutuma
1. Exista posibilitatea ca un tratat sa "codifice" norme existente anterior in cutuma
(ex: Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice);

2. Exista posibilitatea ca un tratat sa creeze norme noi, care sa fie "preluate" in

calitate de cutuma de state care nu sunt parti.
Concluzie: tratatele si cutumele pot exista in paralel:
- norma cutumiara sa preexiste crearii unui tratat, insa acest lucru nu determina disparitia
normei cutumiare. -> notiunea de "tratat delarativ de cutuma". Consecinte: daca un stat se
retrage din acel tratat, obligatiile persista.
- un tratat, atunci cand este adoptat, sa creeze normei noi.
Codificarea dreptului international
Definitii:
- codificarea = sintetizarea, sistematizarea si ordonarea cutumei internationale prin
intermediul tratatelor;
- dezvoltarea progresiva = crearea de normei noi, care nu existau ca norme cutumiare, prin
intermediul tratatelor.
Art. 13(1) din Carta ONU: AG incurajeaza "codificarea si dezvoltarea progresiva".
In baza acestui articol, in 1947 a fost infiintata Comisia de Drept International,
avand ca rol codificarea si dezvoltarea progresiva. Este formata din 34 de specialisti:
- dreptul marii;
- dreptul diplomativ si consular;
- raspunderea statelor;
- dreptul tratatelor;
- succesiunea statelor;
- folosirea cursurilor de apa in alte scopuri decat navigatia (1997);
- Curtea Penala Iinternationala;
- imunitatile de jurisdictie ale statelor si proprietatilor (2005).
Alte izvoare de drept international
Principiile generale de drept
Reguli de drept intern care datorita consacrarii acestora in numeroase sisteme de
drept, sunt recunoscute ca norme de drept international.
exemple: buna-credinta, egalitatea partilor in proces, "sarcina probei incumba
reclamantului".
Deosebire fata de principiile dreptului international.
In 1928 - "Uzina Chorzow" - principiul "restitutio in integrum"
2007 - "interpretarea si aplicarea Conventiei privind genocidul" Bosnia si
Hertegovina c. Serbia - principiul res judicata. (autoritatea lucrului judecat)
Jurisprudenta si doctrina

Jurisprudenta
- nu este izvor de drept
- mijloc de determinare a normei de drept:
-> interpretare (a tratatelor);
-> constatare (in cazul cutumelor).
Si jurisprudenta interna poate fi luata in considerare.
Doctrina
- rol de analizare;
- exemple:
-> Asociatia de Drept International (ILA);
-> Institutul de Drept International;
-> Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept de la Venetia.
In ce priveste hotararile CIJ, exista opinii individuale sau separate ale judecatorilor.
Actele unilaterale ale statelor
Definitie: manifestare de vointa unilaterala capabila sa produca efecte juridice.
Cazul Testele Nuclare, 1974.
Concluziile Comisiei de Drept International 2006 - principii generale.
Clasificare:
- acte autorizate de drept international;
- acte emise de state in temeiul libertatii de a actiona.
Principii generale privind actele unilaterale
Declaratiile publice care manifesta vointa de a constitui o obligatie produc efecte
juridice. Caracterul obligatoriu decurge din buna-credinta. Statele interesate le pot invoca.
Orice stat are capacitatea de a se obliga prin acte unilaterale.
Pentru determinarea efectului juridic, se iau in considerare continutul,
circumstantele si reactiile tertilor.
O declaratie unilaterala obliga statul numai daca este emisa de o autoritate avand
competenta sa oblige statul: sef de stat, sef de guvern, ministrul afacerilor externe, alte
autoritati numai in domeniile lor de competenta.
Pot avea caracter scris sau oral, pott fi adresate comunitatii internationale sau unui
numar de state.
Interpretare: in caz de dubiu - interpretare restrictiva. Se va lua in considerare textul,
iar in mod auxiliar contextului si circumstantelor.
Nu poate incalca jus cogens.

Nu poate crea obligatii pentru un stat tert.

O declaratie unilaterala nu poate fi revocata in mod arbitrar. In analiza caracterului
arbitrar, se vor examina:
- prevederile declaratiei referitoare la revocare;
- modul in care tertii s-au bazat pe declaratie;
- daca a avut loc o schimbare fundamentala a circumstantelor.
Tipuri de acte unilaterale:
- notificarea: act solemn prin care se aduce la cunostinta un fapt determinat;
- recunoasterea: manifestarea de vointa prin care se considera legitima o amunita stare de
fapt sau de drept;
- protestul - manifestare de vointa prin care un stat nu recunoaste ca legitima o stare de
fapt sau de drept. Efect - inopozabilitate;
- renuntarea: abandonarea dorita a unui drept;
- promisiunea: act unilateral ce poate da nastere unor drepturi in beneficiul tertilor.
Actele organizatiilor internationale
Actele referitoare la functionarea organizatiei - obligatorii in interiorul organizatiei.
Actele care se adreseaza statelor membre: caracterul obligatoriu depinde de
statutul organizatiei.
Actele ONU
Rezolutiile Consiliului de Securitate:
- obligatorii daca sunt adoptate in temeiul capitolului VII, referitor la actiuni in caz de
amenintare contra pacii, incalcare a pacii sau de agresiune.
- recomandative daca sunt adoptate in temeiul capitolului VI din Carta ONU.
Rezolutiile Adunarii Generale sunt recomandative.
Valoare juridica:
- constrangere moral-politica;
- pot relua norme dintr-un tratat existent;
- pot interpreta norme dintr-un tratat existent;
- pot reprezenta elemente in formarea normelor cutumiare.
Conceptul soft law.
Echitatea
Articolul 38 alin(2) din Statutul CIJ:

Solutionarea litigiilor ex aequo et bono reprezinta solutionarea de catre Curte facand

abstractie de normele de drept.
- este necesar acordul expres al partilor.
Echitatea - norma de drept
Aplicare:
- functia moderatoare - infra legem;
- functia supletiva - praeter legem;
- functia de atenuare a rigorilor dreptului - contra legem.
Echitatea in dreptul conventional:
- delimitare (dreptul marii);

- succesiunea la bunuri, arhive si datorii.

Curs 5
Jus cogens
Jus cogens = norme imperative de drept international. Reglementare: art. 53 si 64
din Conventia de la Viena privind dreptul tratatelor. Derogarea se face prin tratat sau
cutuma. Incercarea de derogare de la normele imperative atrage nulitatea.
Definitie: art. 53 (2) - o norma imperativa de drept international este o norma
acceptata si recunoscuta de comunitatea internationala a statelor in ansamblul ei drept
norma de la care nu este permisa nicio derogre si care nu poate fi modificata decat printr-o
norma avand acelasi caracter.
Pentru ca o norma sa fie imperativa trebuie sa demonstram ca aceasta comunitate
a statelor in ansamblul ei o considera imperativa, ca nicio derogare nu se poate face decat
daca toata comunitatea in ansamblul sau este de acord.
Efectele jus cogens: un tratat care inchiat la un moment dat violeaza o astfel de
norma imperativ este nul de la momentul crearii sale.
Nulitatea tratatelor care contravin jus cogens:

- posterioare (art.53) - daca un tratat ar incalca o norma jus cogens anterior formata;
- anterioare (art. 64) - o noua norma imperatiav apare la un anumit moment in istorie, iar
tratatele care contravin ei devin nule si inceteaza.
Categorii de norma jus cogens
Nu exista o enumerare - este necesara examinarea de la caz la caz.

Doctrina:

- principiile Cartei ONU;

- drepturile fundamentale la viata si demnitate umana;
- drepturi general recunoscute comunitatii internationale (libertatea marilor)

Refeririin jurisprudenta CIJ

Barcelona Traction Light and Power Company (1970) - obligatii erga omnes
Activitati militar si paramilitare in Nicaragua impotriva acesteia
Proiectul Gabcikovo-Nagymaros (1997) (cazul Ungaria -Slovacia)
Obligatia de a judeca sau extrada, Belgia c. Senegal (2012) - tortura, paragraful 99.

Daca o norma imperativa este incalcata, orice stat poate fi interesat pentru a o invoca

Principiile dreptului international

In dreptul international exista 2 categorii de principii:
1. principiile generale de drept, care erau izvor propriu-zis de drept - izvor all dreptului
international conform art. 38 (1) c);
2. principiile dreptului international = prescriptii normative cu inalt nivel de
abstractizare si generalizare, care dau expresie unei valori universal acceptate.
Principiile au in continutul lor mai multe reguli. Le numim principii pentru ca:

- au in continuutul lor norme cu aplicatie universala;

- protejeaza valori universale;
- baza juridica = tratate (in special in Carta ONU), cutuma - Hotararea CIJ Activitatii
militare si paramilitare in Nicaragua si impotriva acestei;

- contin norme imperative (jus cogens).

Sunt enumerate in:
Rezolutia Adunarii Generale ONU nr. 2625 (1970) - sapte principii;
Actul final de la Helsinki al CSCE - 1975;
Carta de la Paris pentru o Noua Europa - 1990;
Ultimele 2 acte adauga 3 principii:

- inviolabiliiitatea frontierelor;
- integritatea teritoriala;
- respectul drepturilor omului.
Enumerare:

egalitatea suverana - art. 2 (1) din Carta ONU;

obligativitatea solutionarii pasnice a diferendelor- art. 2 (3);
interzicerea folosirii fortei si amenintarii cu forta - art. 2 (4);
dreptul popoarelor la autodeterminare

- neamestecul in treburile interne ale altor state;

- indatorirea statelor de a coopera;
- pacta sunt servanda - art. 2 (2).
Egalitatea suverana
Suveranitatea = concept fundamental al dreptului international, si este definita ca
prerogativa originara a statului de a reglementa situatiile de pe plan intern si de a se
angaja in relatii internationale. (CIJ - cazul privind Stramtoarea Corfu, 1949)
-> Latura interna/latura externa;
-> Caractere clasice: indivizibilitate, inalienabilitate, exclusivitate, caracter originar si plenar
Principiul diligentei - statul are obligatia de a se asigura ca teritoriul sau nu este
folosit intr-un mod care lezeaza teritoriul sau drepturile altor state.
Dreptul popoarelor la autodeterminare
Titularul dreptului este doar poporul/natiunea (nu minoritatile nationale).
Exista diferite conceptii despre natiune = natiunea civica (poporul cuprinde
totalitatea cetatenilor care au convenit sa creeze un stat indiferent de etnia lor, de religia lor
etc.)/natiunea etnica (cuprinde totalitatea persoanelor care au in comun elementul etnic,
limba, traditiile, religia).
1. Acceptiunea cclasica a dreptului la autodeterminare - in contextul decolonizarii:
Rezolutia nr. 1541 (XV)/1960 a Adunarii Generale, art. 73 din Carta ONU:

- se aplica "teritoriilor care nu se autoguverneaza"

- modul de exercitare a autodeterminarii - dobandirea "autoguvernarii":
a) formarea unui nou stat
b) libera asociere cu un stat independent
c) integrarea intr-un stat independent
2. Problema: confera dreptul la autodeterminare si dreptul la secesiune?
3. Raspuns: Clauza de salvardare (paragraful 7 din Res. 2625 (1970):
"Nicio dispozitie din paragrafele precedente nu va fi interpretata ca autorizand sau
incurajand o actiune, oricare ar fi ea, care ar dezmembra sau ameninta, in tot sau in parte,
integritatea teritoriala sau unitatea politica a oricarui stat suveran sau independent, care
se conduce conform principiului egalitatii in drepturi si a dreptului popoarelor de a
dispune de ele insele enuntat mai sus si avand un guvern care reprezinta ansamblul
poporului apartinand teritoriului, fara distinctie de erasa, credinta, culoare."
Consecintele acestei clauze:

- orice stat al carui guvern reprezinta intregul popor, fara discriminare, pe baza de
egalitate, respecta dreptul la autodeterminare si se bucura de protectia integritatii
teritoriale.

- autodeterminarea se manifesta pe plan intern - participarea la guvernarea statului pe

baza de egalitate.
Cazul Secesiunea Quebec-ului (1998) - C.S. a Canadei
Chiar daca secesiunea nu este expres interzisa de dreptul international, interzicerea
rezulta din conditiile foarte restrictive ale dreptului la autodeterminare.
Dreptul international acorda o importanta mare integritatii teritoriale: de aceea,
secesiunea va fi legala, de regula, daca este acceptata de statul fata de care se
efectueaza.
Clauza de salvardare reprezinta apararea impotriva secesiunii pentru statele care
au un guvern reprezentativ. De aceea, de regula, dreptul la autodeterminare se realizeaza
prin autodeterminarea interna.
Secesiunea apare in "cele mai extreme situatii": popoare coloniale si ocupatie
strain. Cand un popor este "blocat" sa-si exercite autodeterminarea interna - secesiune.
Concluzii:
Dreptul la autodeterminare externa se aplica:

- in cazul coloniilor, teritoriilor sub tutela care nu se autoguverneaza (art. 73 Carta);

- se aplica in plan intern - in plus constituie o baza a neimixtiunii;
- secesiunea remediu: numai in caz de "carenta de suveranitate": Bangladesh, Eritrea.
Curs 6
Interzicerea folosirii fortei si amenintarii cu forta
Regula: art. 2 (4) Carta ONU:"Toti membrii Organizatiei se vor abtine, in relatiile lor
internationale, de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie impotriva
integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod
incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite."
Problema: interpretare
Prima posibilitate: interzicere a folosirii fortei cat mai larga (a se vedea preambulul
Cartei).
A doua posibilitate: folosirea fortei ar fi permisa cand nu este indreptata contra
integritatii teritoriale sau independentei politice si este conforma scopurilor Natiunilor Unite.
Exceptii clasice:
1. Legitima aparare este denumita drept natural. Corespune unei reguli cutumiare
anterioare Cartei. Conditia esentiala pentru exercitarea dreptului la legitima aparare este
existenta unui atac armat.
Art. 51 din carta ONU.

Rezolutia 3314 (XXIX) - definitia agresiunii, este statuat principiul anterioritatii (se comite
agresiune de catre statul care ataca primul), enumera acte ce reprezinta agresiune (ex:
bombadarea teritoriului unui stat - Nicaragua. In acel caz, Curtea a interpretat notiunea de
atac armat. Nu orice act de folosire a fortei reprezinta un atac armat si nu orice act de
folosire a fortei da dreptul la legitima aparare. Pentru ca un act de folosire a fortei sa dea
dreptul la legitima aparare trebuie ca acel act sa aiba o anumita gravitate, care se reflecta
in 2 criterii: anvergura si efecte).
Legitima aparare colectiva = in cadrul unei aliante. Statul A ataca statul B, statul B
este aliat cu statul C. In temeiul legitimei aparari colective, statut C poate in mod legal sa
atace statul A.
O conditie cutumiara a legitimei aparari care nu se regaseste in Carta ONU, dar pe
care CIJ a consacrat-o este respectarea necesitatii si proportionalitatii (= nu inseamna ca
la un atac cu 10.000 de soldati trebuie raspuns cu un atac de 10.500). Cazul Liban-Israel,
2006
In mod traditional, atacul armat trebuie sa provina din partea unui stat. Actele de la
11 septembrie au marcat o evolutie brusca in materie, in sensul ca prin diferite rezolutii s-a
consacrat expres ca impotriva atacurilor teroriste se poate reactiona prin legitima aparare.
2. Autorizarea Consiliului de Securitate
Baza juridica este reprezentata de 2 articole din carta ONU: art. 39 si 42.
Trebuie sa existe o determinare a faptului ca a avut loc o amenintare contra pacii,
un act de agresiune. In cazul in care Consiliul de Securitate ajunge la concluzia ca actele
sunt neadecvate pot interveni si restabili ordine si securitatea. "In cazul in care Consiliul de
Securitate va socoti ca masurile prevazute in art. 41 nu ar fi adecvate, el poate intreprinde,
cu fortele aeriene, navale sau terestre, orice actiune pe carre o considera necesara pentru
mantinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale".
Practica: formula utilizata este "autorizeaza statele sa ia toate masurile necesare/sa
foloseasca toate mijloacele necesare". Intotdeauna este precedata de o determinare a
existentei unei amenintari contra pacii, incalcari a pacii, act de agresiune. Ex: Rez.
660(1990), 678(1990).
Noi teorii:
1. Autoapararea anticipativa
Folosirea fortei atunci cand atacul armat este iminent. Speta cheie in materia
legitimei aparari anticipative este Caroline (1838). - diferendul s-a solutionat prin negocieri.
Practica recenta:

- razboiul de 6 zile (1967);

- Criza rachetelor din Cuba;
- Incidentul Iran Air 655 (1988).

2. Autoapararea preventiva
A fost postulata in doctrina americana dupa 11 septembrie 2001 ("Doctrina Bush").
Atacul armat este viitor si potential. Impotriva statelor care "gazduiesc" teroristi.
Doctrina "Obama" - utilizarea autoapararii numai impotriva organizatiilor teroriste,
pe baza unei tipologii a conduitei.
Responsabilitatea de a proteja - este o doctrina din sfera stiintelor politice, care
are in componenta sa anumite norme de drept si are legatura cu anumite norme de drept.
Este consacrata in :

- Documentul Reniunii la Varf ONU din 2005;

- Raportul SG ONU din 2009 privind punerea in aplicare a RP
Are 3 piloni:
1. statul are responsabilitatea primara de a-si proteja populatia de genocid, crima de
razboi, crima impotriva umanitatii, purificare etnica;
2. comunitatea internationala are responsabilitatea de a asista si incuraja statul in
indeplinirea acesteia.
3. comunitatea internationala are responsabilitatea de a utiliza mijloace adecvate,
diplomatice, umanitare si alte mijloace pentru a proteja populatiile de aceste crime.
Daca un stat omite in mod manifest sa isi protejeze populatia, comunitatea
internationala trebuie sa fie pregatita sa adopte actiunea coletiva, in conformitate cu
Carta Natiunilor Unite.
Aplicare - Libia 2011
Rezolutia 1970 - CS considera ca s-a comis "crima impotriva umanitatii"(este una
dintre fapte, dar trebuie sa fie savarsite in contextul unui atac sistematic si organizat
impotriva populatiei civile). Reaminteste "responsabilitatea Libiei de a-si proteja populatia".
Rezolutia 1973 - autorizeaza "toate masurile necesare pentru protectia civililor si a
zonelor populate de civili". (paragraful 4)

Subiectele dreptului international

- statele
- organizatiile internationale
--> alte subiecte de drept international (popoare, miscariile de eliberare nationala,
societatile transnationale, individul).
Statele

Statul - subiect direct si nemijlocit al dreptului international avand capacitatea

deplina de a-si asuma drepturile si obligatiile.
Elementele statului:

- populatia;
- teritoriul;
- guvernul (suveranitatea) - conditia legalitatii, efectivitatii (in sensul ca nu este suficient
ca un guvern sa existe in exil. Pentru ca un stat sa functioneze in mod real, este necesar
ca el sa existe efectiv);

- capacitatea de a intra in relatii cu alte state.

Suveranitatea
fundamentul politic si juridic al statelor;
latura interna/latura externa;
problema: caracterul absolut al suveranitatii in dreptul contemporan:

- limitari ale suveranitatii prin dreptul international;

- "teoria interventiei umanitare";
- probleme privind suveranitatea in cadrul Uniunii Europene.
Constituirea statelor in dreptul contemporan
Etapele constituirii:

- afirmarea;
- intrunirea conditiilor statalitatii.
Dreptul la autodeterminare

- latura interna/latura externa/clauza de salvgardare ("Secesiunea Quebec-ului").

Entitati cu statut disputat:

- Taiwan - lipseste prima conditie. Problema lui nu este o problema de statalitate, ci de

recunoastere a Guvernului. Apartine Chinei.

- Sahara Occidentala (teritoriu care nu se autoguverneaza 1963,82 recunoasteri).

Teritoriul este ocupat in prezent de Maroc;

- Abhazia, Osetia de Sud (5 recunoasteri, Vanuatu a retras recunosterea). Sunt situate pe

teritoriul Georgiei. In 2008 au fost recunoscute de Rusia. In prezent sunt recunoscute de
5 state. Nu sunt state pentru ca le lipseste efectivitatea.

- Statul Palestina (Rez. 67/19 (2012), 134 recunoasteri). Prin denumirea Palestina se
inteleg 3 chestiuni diferite:
1. organizatie pentru eliberarea Palestinei, care este o miscare de eliberare nationala.
2. autoritatea palestiniana;

3. stat autoproclamat in 1988.

Nu este stat pentru ca ii lipseste efectivitatea.

- Kosovo (a intrunit 105 ratificari) - ii lipseste legalitatea.

Curs 7
Recunoasterea statelor
Actul unilateral prin care un stat admite ca o anumita entitate indeplineste conditiile
de statalitate si isi exprima vointa de a-l considera membru al comunitatii internationale.
Nu exista obligatia de a recunoaste, de unde rezulta caracterul discretionar al
recunoasterii. (singura obligatie: doctrina Stimson).
Constituirea unui nou stat prin secesiune. Secesiunea este implicit interzisa de
dreptul international, cu exceptia urmatoarelor cazuri:

- cu acordul statului;
- dreptul la autodeterminare:
popor colonial;
ocupatie;
negarea autoritatii.
->Este de discutat daca aceasta norma este imperativa sau nu. Nu este imposibila
recunoasterea unei situatii ilegale.
Efectele recunoasterii
In doctrina, efect dublu:
1. declarativa - in ceea ce priveste existenta statului;
2. constitutiv - in ceea ce priveste opozabilitatea existentei statului fata de cel care face
recunoasterea.
In realitatea, recunoasterea reprezinta un element de configurare al elementului
statalitatii, mai exact capacitatea de a intretine relatii cu alte state. (depinde de numarul de
recunoasteri)
Forme de recunoastere

- de iure/de facto
- expresa/implicita.
Constituie recunoastere implicita: incheierea unui tratat, stabilirea relatiilor
diplomatice, votul afirmativ pentru admiterea intr-o organizatie internationala. Presupune
incheierea unui act.

Negarea explicita a unui act de recunoastere implicita - practica recenta confirma

nerecunoasterea.
Nu constituie recunoastere implicita: participarea la organizatii internationale,
participarea la o conferinta internationala sau tratat multilateral.
Consecintele recunoasterii

- posibilitatea stabilirii relatiilor diplomatice si a relatiilor oficiale;

- posibilitatea incheierii de tratate;
- posibilitatea acordarii de efecte juridice actelor autoritatilor statului recunoscut
(pasapoarte, hotarari judecatoresti, acte administrative, legi, documente vamale etc.)
Avizul consultativ Consecintele juridice ale prezenei continue a Africii de Sud in
Namibia (1971) paragraful 125.

- drepturile particularilor nu trebuie afectate - recunoasterea actelor de stare civila, a

diplomelor etc. Acceptarea "de facto" a pasapoartelor, insa trebuie solicita o viza.

Recunoasterea guvernelor
Actul unilateral prin care un stat considera un guvern al altui stat ca organ capabil
sa intermedieze relatiile internationale dintre cele 2. Intervine in urmatoarele cazuri:

- doctrina Jefferson - atunci cand un guvern ajunge la putere prin mijloace

neconstitutionale, el poate fi recunoscut numai atunci cand corespunde vointei poporului
(vointa poporului);

- doctrina Tobar - un guvern ajuns la putere prin mijloace neconstitutionale poate fi

recunoscut numai dupa ce a reorganizat tara pe baze constitutionale (legitimismul
constitutional);

- doctrina Estrada - guvernele nu mai trebuie recunoscute, pentru ca este o problema

interna constituirea guvernului => nerecunoasterea unui guven ar preprezenta un
amestec in treburile interne ale unui stat. Aceasta ar trebui sa fie ideea de baza pe care
ar trebui sa o retinem ca regula generala. Deci in prezent nu se mai recunosc guverne,
ci numai state, insa practica recenta este alta: spre exemplu Guvernul Talibanii,
Honduras (o lovitura de stat, presedintele a fost rasturnat si un alt presedinte s-a
autoproclamat. Adunarea ONU a recomandat sa nu recunoasca noul guvern. S-a
considerat ca baza juridica este urmatoarea: America Latina este singura regiune de pe
glob unde obligatia de a avea un sistem democratic este consacrata in dreptul
international), Libia (a intervenit un moment cand majoritatea statelor a incetat sa mai
recunoasca guvernul la putere, ci pe altul) si Siria.

Neutralitatea

Neutralitatea ocazionala este pozitia unui stat in cadrul unui conflict armat de a nu
interveni in acesta, iar obligatiile cutumiare sunt (prevazute si in Regulamentul de la Haga
din 1907):

- abtinerea
- prevenirea
- impartialitatea.
Neutralitatea permanenta este o optiune politica si juridica de durata: asumarea
de drepturi si obligatii suplimentare. Modalitate juridica de consacrare:

- act juridic intern;

- act de drept international.
1.
2.
3.
4.
5.

State neutre permanent:

Elvetia: 1648, Actul final al Conferintei de la Viena 1815, Tratatele de pace 1919;
Austria: Tratatul de stat 1955;
Laos: Declararia Geneva 1962;
Malta: Actul final al onferintei CSCE 1983;
Turkmenistan: Rezolutia Adunarii Generale ONU 50/80 (1995)

Succesiunea statelor
Definitie: inlocuirea unui stat cu altul cu privire la relatiile internationale ale unui
teritoriu.

- avem de-a face cu succesiunea statelor numai atunci cand au loc modificari teritoriale:
unificare (fuziune, absorptie);
disolutiounea unui stat
separarea unui teritoriu si constituirea unui stat independent
transferul de teritorii
Schimbarea numelui statului si schimbarea regimului politic nu sunt cazuri de
succesiune. Trebuie sa aiba loc o modificare teritoriala.

Elemente terminologice

- statul predecesor - statul care detinea teritoriu inaintea modificarii teritoriale;

- statul continuator - statul care a suferit o modificare teritoriala, dar care are aceeasi
persoanlitate juridica precum statul predecesor.

- statul succesor - statul care a rezultat in urma unui proces de modificare teritoriala si are
o personalitate distincta.

-> Cehoslovacia - Cehia si Slovacia sunt state succesoare.

-> Uniunea sovietica: Rusia are calitatea de stat continuator
-> Iugoslavia: Republica Federala Iugoslavia formata din Serbia si Muntenegru a
avut calitatea de stat succesor, insa comunitatea internationala nu a acceptat aceasta
calitate. Prin urmare, acceptarea de catre comunitatea internationala a acestei pozitii face
distinctia intre stat succesor si continuator.
-> Muntenegru a devenit stat independent, dupa ce, in prealabil in 2000 si-a
schimbat numele. In 2000 nu a existat un proces de succesiune, insa in 2006 a existat un
proces de succesiune. Muntenegru are calitatea de stat succesor. Serbia are calitatea de
continuator.
-> Sudanul de sud
Dreptul aplicabil in cazul succesiunii: fiecare caz de succesiune este o situatie
speciala.
Principiul general este urmatorul: Statul succesor are o personalitate juridica noua si, prin
urmare, este titularul unei suveranitati distincte.
Reglementari internationale:

- Conventia de la Viena cu privire la succesiunea statelor la tratate (1978) - nu este in

vigoare si, prin urmare, trebuie sa identificam care din normele ei sunt cutumiare;

- Conventia de la Viena cu privire la bunuri, arhive si datorii (1983).

Probleme care intereseaza succesiunea statelor

- relatiile dintre statul succesor si statul predecesor:

tratate;
bunuri, arhive, datorii.

- relatiile dintre statul succesor si ordinea internationala - organizatii internationale;

- relatiile dintre statul succesor si cetateni.
Succesiunea la tratate
1. Cazul unui nou stat independent - un proces de secesiune fara acordul statului
predecesor
a) tratate multilateral - notificare (art. 17-22);
b) tratate bilaterale - principiul relativitatii actelor juridice (art. 24). Mentinerea tratatului
bilateral intre statul succesor si statul tert se face prin:

- statele convin asupra mentinerii (incheierea unor protocol, care trebuie sa contina o lista
- in practica);

- pe baza comportamentului lor se poate stabili ca s-au inteles in acest sens.

2. Cazul unificarii sau separarii de teritorii - cu acordul statului predecesor

- tratatele se mentin cu exceptia situatiei cand statele nu convin altfel (art. 311, 34) (nu
reprezinta norme cutumiare).
3. Cazul transferului de teritorii

- tratatele statului predecesor isi inceteaza aplicarea pe teritoriul in cauza si primesc

aplicare tratatele statului succesor.
Tratatele obiective:
a) Nu sunt afectate de succesiune:

- tratatele care stabilesc o frontiera sau un regim de frontiera (art. 11).

- tratatele care stabilesc un alt regim teritorial: obligatii referitoare la folosirea unui teritoriu
sau restrictii in folosirea acestuia printr-un tratat in beneficiul unor state terte, legate de
teritoriile in cauza (art. 12).

Curs 8
Alte subiecte de drept international
Organizatiile internationale

- sunt ceea ce am putea numi o creatie recenta, in sensul in care primele astfel de
organizatii s-au constituit in sec XIX-XX.
Primele organizatii inter-guvernamentale au avut caracter tehnic. Sf primul razboi
mondial si perioada interbelica duce la formarea Societatea Nationiulor Unite (necesitatea
cooperarii intre state), care a dus la infiintarea ONU. Dupa cel de-al doilea RM asistam la o
proliferarea organizatiilor.
Elemente de specificitate
O asociatiie internationala - asociere de state constiuita printr-un tratat avand un act
constitutiv si organe comune si poseda ceea ce numim personalitate juridica
internationala. Organizatiile internationale inter-guvernamentale:

- asociatii de state;
- se constituie pe baza unui tratat (unul international, supus regulilor dreptului tratatelor,
dar care are anumite elemente de specificitate, avand in vedere ca are dubla natura
juridica - tratat, actul constitutiv al organizatiei internationale);

- existenta unei structuri institutioanle proprii fiecarei organizatii;

- personalitate juridica proprie - se manifesta pe doua planuri: personalitatea juridica de
drept intern si de drept international.

Personalitatea juridica de drept international - in planul dreptului international,

statele se bucura in ordinea juridica internationala de ansamblul drepturilor si isi pot asuma
orice obligatie internationala. Spre deosebire de state, organizatiile internationale au o
personalitate juridica caracterizata prin aceea ca este limitata si specializata de obiectul de
activitate al organizatiei. Au dreptul de a incheia tratate cu state membre ale organizatiei,
cu state terte sau chiar cu alte organizatii. De asemenea, au dreptul de a intretine legaturi
cu misiunile permanente ale statelor membre acreditate pe langa aceste organizatii si au si
dreptul de a numi misiuni proprii pe langa statele membre, pe langa state terte sau pe
langa alte organizatii internationale. Organizatiile pot formula pretentii pentru pagubele
suferite de organizatii, au dreptul de a-si constitui si de a administra resursele financiare
de care dispune organizatia. Obligatia principala este aceea de a-si desfasura activitatea
cu respectarea normelor dreptului international.

- obligatia de a-si desfaura activitatea cu respectarea normelor de drept international, in

caz contrar intervenind raspunderea organizatiilor internationale.
Clasificarile organizatiilor internationale
1. dupa criteriul participarii statelor:

- organizatii cu vocatie universala - ONU, Organziatia mondiala a sanatatii etc

- org. cu vocatie regionala - grupeaza state dintr-un anume spatiu geografic: Cosiliul
Economic

- organizatii inchise - cele regionale

- organizatii deschise
2. in functie de obiectul de activitate

cu caracter politic
cu caracter economic
cu caracter militar
cu caracter tehnic

3. Dupa obiectul organizatiei:

- organizatii generale;
- organizatii specializate.
4. Dupa efectele pe care le-ar avea asupra statelor membre:

- de cooperare;
- de integrare.
Membrii org. internationale

Statele sunt membre ale org. internationale, insa o serie de probleme ridica
dobandirea si pierderea calitatii de membru.
Dobandirea:

- prin participarea la elaborarea actului constitutiv - calitatea de membru fondator;

- pe parcursul desfasurarii activitatii: prin aderare.
Procedura de dobandire a acestei calitati este stabilita de fiecare organizatie in
parte.
Piederea calitatii de membru:

- excluderea - sanctiune
- retragerea voluntara - are loc la initiativa statului in cauza. Retragerea poate fi
reglementata prin actul constitutiv, dar acest lucru nu este obligatoriu.
Membri asociati - calitatea de membru asociat poate fi obtinuta de catre un stat care
nu este membru al organizatiei atunci cand nu indeplineste sau nu indeplineste inca toate
conditiile pentru a deveni membru cu drepturi depline al organizatiei respective.
Observator - statut de observator pot avea numai statele si se poate acorda unor
state nemembre ale organizatiei, in anumite conditii chiar statelor membre ale organizatiei,
dar care nu sunt membre ale unor organe restranse ale organizatiei, miscarile de eliberare
nationala si alte organizatii internationale.
Organizatiile neguvernamentale pot avea un statut consultativ pe langa organizatiile
inter-guvernamentale, care desfasoara o activitate comuna cu activitatea ONG-ului
respectiv.
Organele organizatiei

- unul sau mai multe organe cu caracter restrans care isi desfasoara activitatea pe baza
permanenta

personal propriu
secretariat
functionari

sediu
Organizatiile isi pot deschide birouri si pot avea reprezentante in diferite tari.
Alte subiecte de drept international: popoarele si miscarile de eliberare nationala,
organizatiile internationale neguvernamentale, societatile transnationale si individul.
Popoarele si miscarile de eliberare nationala

S-a afirmat in planul dreptului international un principiu - cel al egalitatii in drepturi al

popoarelor si cel al dreptului persoanelor de a dispune de ele insele.
Prima rezolutie a Adunarii Generale a ONU - 1514 - pentru acordarea
independentei tarilor si popoarelor coloniale si o a doua rezolutie - 2526 - privitoare la
principiile dreptului international, privind relatiile prietenesti dintre state. Acest principiu are
ca element de specificitate ca se adreseaza popoarelor si nu statului.
Conditii:

- o astfel de miscare trebuie sa isi desfasoare activitatea pe un teritoriu eliberat;

- miscarea respectiva trebuie sa aiba organe de conducere proprii;
- trebuie sa existe vointa pentru ducerea pana la capat a luptei de eiberare nationala.
Drepturile de care dispun miscarile de eliberare nationala:

- dreptul de a organiza si desfasura actiuni urmarind emanciparea nationala fie pe cale

pasnica, fie prin utilizarea fortei armate

- drepturi de reprezentare diplomatica activa si pasiva in conditiile stabilite cu statele si

organizatiile internationale care le recunosc acest statut;

- pot sa beficieze in zonele eliberate de asistenta ONU, a institutiilor specializate ale ONU
si de asistenta altor membri ai comunitatii internationale.
Pe cale de consecinta, aceste miscari de eliberare nationala pot fi considerate
subiecte ale dreptului international, dar sunt un subiect specific.
Organizatiile internationale neguvernamentale
O organizatie neguvernamentala reprezinta o asociatie internationala creata din
initiativa privata sau mixta, grupand persoane fizice sau juridice de nationalitati diferite,
asociatie care are personalitate juridica inscrisa in ordinea interna a unui stat si care nu
urmareste scopuri lucrative. Organizatiile internationale neguvernamentale se deosebesc
de cele inter-guvernamentale prin aceea ca sunt constituite de pers. fizice sau juridice si le
deosebim de societatile transnationale prin faptul ca nu au un scop lucrativ.
Dpdv al modului in care ele sunt constituite, ele nus e deosebesc de persoanele
juridice de drept intern. Pe de alta parte insa trebuie sa avem in vedere raporturile pe care
aceste organizatii le au cu cele inter-guvernamentale pentru ca o serie intreaga de ONG
participa la viata internationala prin aceea ca ele sunt invitate de organizatiile interguvernamentale sa participe la activitatile organizatiilor respective, in masura in care
statutul permite acest lucru.
Totusi, nu putem afirma ca ele sunt veritabile subiecte de drept international.
Societatile transnationale
Reglementarea lor constituie obiect de disputa doctrinara. Intr-o opinie, ele ar
reprezenta intreprinderi care au o proprietate sau controleaza instalatii de productie si

servicii in afara teritoriului in care ele isi au baza. Intr-o alta opinie, ele ar fi intreprinderi
formate dintr-un centru de decizie care este localizat intr-un anumit stat si centre de
activitate cu sau fara personalitate juridica proprie situate in unul sau mai multe alte state.
Nu li se poate recunoaste statutul de veritabile subiecte de drept international.
Individul
Individul are posibilitatea sa cheme in instanta un stat => are calitatea de subiect al
dreptului international? Individul poate actiona, dar numai pentru ca statele sunt parti la
tratatele internationale care creeaza jurisdictiile respective, nu este ceva ce individul
dobandeste in dreptul international, indiferent de pozitia statului. De aceea, el nu este un
veritabil subiect de drept international.

Curs 9
Populatia
Definitie dubla:

- totalitatea cetatenilor unui stat;

- totalitatea persoanelor care se regasesc pe teritoriul unui stat.
Cetatenia - legatura politica si juridica permanenta intre o persoana fizica si un stat,
care genereaza drepturi si obligatii reciproce si care confirma apartenentele unei persoane
la populatia unui stat.
Elemente terminologice: cetatean/national (in limbile engleza si francez, cuprinde si
persoanele juridice si se traduce in limba romana prin resortisant)/resortissant.
Definitie a CIJ in ceea ce priveste cetatenia (Nottebohm, 1955): o legatura juridica
avand la baza un fapt social, o solidaritate efectiva de existenta, de interese, sentimente, la
care se adauga reciprocitatea drepturilor si obligatiilor. Ea este expresia juridica a faptului
ca individul caruia i s-a conferit este mai atasat de populatia acelui stat decat de a oricarui
altul.
Dreptul clasic:

- numai statul are dreptul de a atribui cetatenia, chestiune care intra in "domeniul
rezervat" (CPIJ - Decrete de cetatenie in Tunisia si Maroc, 1923);

- modalitati de dobandire: nastere (jus soli, jus sangvinis), redobandire (Romania si

Ungaria), naturalizare
Cetatenia - drept al omului
Art. 15 Declaratia Universala a Omului:

- orice persoana are dreptul la o cetatenie;

- statul nu il poate lipsi pe individ in mod arbitrar de cetatenia sa.

Existenta cetateniei/opozabilitatea cetateniei
Protectia diplomatica - fictiunea juridica prin care un stat isi asuma reclamatia unui
cetatean al sau contra altui stat, transformand litigiul dintr-unul intre cetatean si stat intrunul intre state. O alta definitie: Invocarea raspunderii internationale de catre un stat pentru
un prejudiciu cauzat cetateanului sau.
Conditii pentru protectia diplomatica, a 4-a fiind incerta:

- cetatenia/nationalitatea persoanelor juridice

- incalcarea unei norme de drept international - trebuie ca statul care acorda protectie
diplomatica sa invoce o regula de drept international, o norma de drept intern nefiind
suficienta.

- epuizarea cailor de recurs interne - trebuie ca cetateanul sa incerce sa solutioneze

situatia in dreptul intern al statului parat prin instantele acestuia si in cazul in care
aceasta etapa este epuizata, statul reclamant poate interveni si poate acorda protectie
diplomatica.

- regula "clean hands" presupune ca prejudiciu suferit de cetatean sa nu rezulte din

comportamentul ilicit sau cu rea credinta al acestuia.
Protectia diplomatica face obiectul unei codificari - Proiectul de articole CDI (2006).
Probleme privind protectia diplomatica
Cand o persoana are dubla cetatenie:
a) un stat de cetatenie incearca sa exercite protectia diplomatia impotriva celuilalt stat
de cetatenie - regula cetateniei dominante/predominante (art. 7 proiectul CDI - Comisia
de drept international)
b) un stat de cetatenie incearca sa exercite protectie diplomatica impotriva unui stat
tert - regula cetateniei reale si efective. Aceasta cetatenie este acordata pe baza
elementelor de fapt (activitatea curenta, profesia, domiciliul, educatia data copiilor,
planurile de viitor etc). Sceste elemente de fapt sunt introduse de CIJ pentru
conformitatea cetateniei cu dreptul international. Acest tip de cetatenie este bazata pe
ipoteza ca un cetatean dublu este prejudiciat de un stat tert. Este mult mai usor de
dovedit, are o sfera mult mai larga decat cea predominanta, aceasta din urma avand un
standard mult mai ridicat, avand in vedere ca regula este ca intre 2 state de cetatenie
nu se exercita protectia diplomatica.
In acest sens, regule este ca intre 2 state de cetatenie, protectia diplomatica nu ar
trebui exercitata, exeptia fiind cazul cetateniei predominate. Prin urmare, cetatenia
predominanta trebuie interpretata restrictiv.

Nationalitatea persoanelor juridice

->Criteriul sediului social si al incorporarii: Cazul Barcelona Traction Light and

Power Company (1970).
->Drepturile actionarilor: Cazul Elettronica Sicula (US c. Italia) 19961, Cazul
Ahmadou Sadio Diallo (Guinea c. RD Congoo) (2007-2010-2012).
Regimul juridic al strainilor
Ca regula generala, un stat nu este obligat sa primeasca un strain pe teritoriul sau.
Reguli cutumiare: standardul minim de tratament: respectarea drepturilor omului si
libertatilor fundamentale, nediscriminarea etc.
Regimuri conventionale: clauza natiunii celei mai favorizate, tratament national
(aplicabil mai ales companiilor). In practica, cel mai adesea aceste doua regimuri sunt
combinate.
Alte reguli conventionale: tratamentul just si echitabil, deplina protectie si securitate,
nediscriminarea, interzicerea exproprierii (expropriere: statul trece in proprietatea sa un
bun al unui particular. Cuprinde si exproprierea indirecta - proprietatea bunului nu este
pierduta de strain, ci este afectata).

Dreptul la azil
1. azilul teritorial: situatia in care o persoana se plaseaza pe teritoriul altui stat si solicita
sa i se acorda protectie invocand urmarire in tara sa pentru activitati politice, stiintifice,
religioase.

- din punctul de vedere al statului, dreptul la azil este un drept suveran, discretional;
- din punctul de vedere al persoanei, dreptul de a solicita azil este un drept fundamental
al omului.
Declaratia privind azilul teritorial (Rez. AG ONU 2312/1967)
2. azilul diplomatic - nu este recunoscut - se solicita prin plasarea persoanei in misiunea
diplomatica a unui alt stat de pe teritoriul statului care incearca sa-i acorde un anumit
tratament. Statul nu este obligat sa permita iesirea de pe teritoriul sau a unei persoane
care s-a refugiat in localul misiunii diplomatice.

- reguli cutumiare doar in America Latina (Haya de la Torre - Columia c. Peru, 1951).
Extradarea si expulzarea
Extradarea - un act de cooperare judicara internationala prin care un stat preda la
cererea altuia pe autorul unei presupuse infractiuni urmarit sau condamnat.

Reguli: un stat nu poate fi obligat sa extradeze o persoana in lipsa unei prevederi dintr-un
tratat international, insa chiar in lipsa unei prevederi dintr-un tratat international, statul
poate sa extradeze o persoana.
Expulzarea: supusa exclusiv regulilor dreptului intern. Este un act unilateral, spre
deosebire de extradare, care este un act bilateral. Este un act al unui stat care
indeparteaza de pe teritoriul sau un strain. Desi exista parerea ca este un act supus
exclusiv dreptului intern, Comisia de drept international (CDI) a publicat un proiect de
articole privind expulzarea.
Reguli cutumiare - interzicerea expulzarii daca persoana urmeaza sa fie supusa torturii,
tratamentelor inumane sau degradante.
Extradarea
Constitutia Romaniei - art. 19 - cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor
internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate.
Codul penal - extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie
internationala, pe baza de reciprocitate si, in lipsa acestora, in temeiul legii. (conditii
cumulative pt cetatenii romani si alternative pentru cetatenii straini).
Forme ale extradarii:

- Mandatul european de arestare, care presupune predarea unui cetatean membru al

oricarui stat membru al UE catre statul care a emis mandatul.

- Predarea catre Curtea Penala Internationala - nu este vorba de o extradare propriu-zisa.

Totusi se are in vedere predarea propriilor cetateni.
Conventie in cadrul Consiliului Europei - Conventia Europeana privind extradarea.
Probleme speciale:

- Adolf Eichman, fost colonel SS, "rapit" din Buenos Aires in mai 1960.
- rezolutie CS - astfel de acte pot constitui "amenintare contra pacii"+obligatia Israelului
de a prezenta o compensatie adecvata.

- cele 2 state au ajuns la un acord: lipsa consecintelor pentru individ.

Extradarea/indepartarea de pe teritoriu (ultima in cazul sederii ilegale).
Necesitatea evitarii confuziei - cazul Biggs (1974) - Tribunalul Federal al Braziliei: in
conditiile extradarii, indepartarea de pe teritoriu ar trebui sa fie echivalata cu extradarea.

Expulzarea
Pe agenda CDI: Proiect de articole, 2012

- Expulzarea trebuie sa fie dispusa in temeiul unei "decizii" judiciare sau administrative
motivate.

- garantii procesuale (notificare. cai de atac);

- interzicerea expulzarilor colective;
- interzicerea expulzarilor deghizate (problema consimtamantului real).