Ion

Liviu Rebreanu
Opera literara Ion de L.Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinanad prozei
interbelice. De asemenea este roman social cu tematica rurala. Potrivit tipologiei lui Nicolae
Manolescu (din lucrarea arca lui noe) este roman doric.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a treia. Viziunea din
trecut presupune un narrator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate. Inlantuite
temporal si causal faptele sunt credibile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii
(veridicitate si obiectivitate).
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului in conditiile satului ardelean
de la inceputul secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine
pamantul ,si consecintele actelor sale.
Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspect
ale vietii rurale:obiceiuri legate de marile moment din viata
omului(nasterea,nunta,inmormantarea),relatii sociale generate de diferentele
economice(stratificarea sociala),sau cultural(universul taranilor.universul intelectualitatii
rurale),relatii de familie.Tema centrala,posesiunea pamantului este dublata de tema
iubirii.Conceptia autorului despre roman,inteles ca un corp geometric perfect corp sferoid se
reflecta artistic in structura circular a romanului.Simetria inceputului cu finalul se realizeaza pin
descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului.Personificat cu
ajutorul verbelor(se desprinde,alearga,urca,inainteaza),drumul are semnificatia simbolica a
destinului unor oameni.Asemenea ramie unui tablou ,el separa viata reala a cititorului de viata
fictionala a personajelor din roman.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ.Descrierea
initiala are pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporal,functie simbolica
de anticipare.Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare e realitatii prin absenta
marcilor subiectivitatii.Dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

Romanul este alcatuit din doua parti opuse complementare ,coordonate ale evolutiei
interioare a personajului principal:Glasul pamantului si Glasul iubirii.Titlurile celor 13
capitole(numar simbolic nefast),sunt semnificative,discursul narativ avand un Inceput si un
Sfarsit:Inceputul,Zvarcolirea,Iubirea,Noapea,Rusinea,Nunta(prima
parte);Vasile,Copilul,Sarutarea,Streangul,Blestemul,George,Sfarsitl(partea a2a).
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii
rurale.Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternnta,iar succesiunea
secventelor narrative este redata prin inlantuire.Viata personajelor se desfasoara dupa legile
interne ale lumii lor si evolueaza parallel.
Actiunea romanului incepe intr- o zi de duminic in care locuitorii satului Pripas se afla la
hora in curtea Teodosiei,vaduva lui Maxim Oprea.In expozitiune sunt prezentate principalele
personaje,timpul si spatiul,ceea ce confera veridiciate romanului realist.
Cele doua planuri narrative se intalnesc inca de la inceputul romanului in memorabilia
scena a horei,pretext narativ pentru prezentarea personajelor,a atitudinilor lo ai a ierarhiilor
sociale prestabilite.
Dupa descrierea drumului care intra in satul Pripas ,in expozitiune este infatisata o hora a
soartei.Mica intelectualitate de la tara isi face aparitia la petrecerile poporului ,dar nu se implica
pastrand o distant demna.Taranii instariti stau in grup compact,iar cei saraci le dau tarcoale
asemenea lui Alexandru Glanetasu,ca un caine la usa bucatariei.
Ion o joaca pe uratica Ancuta cu gandul la averea ei chiar daca inima lui este daruita
Floricai.Intriga este marcata de aparitia intempestiva a lui Vasile Baciu ,bocotanul care-l numeste
pe Ion hot,talhar,sarantoc si fleandura declansand in taranul mandru si ambitios o sete de
razbunare care se va finalize dramatic pt toate personajele.
Desfasurarea actiuniiprezinta pe mai multe planuri narrative evolutia personajelor si a
relatiei dintre ele avand in centru nucleul format din ana,ion,vasile baciu,florica si
George.Altercatia dintre ion si George bulbuc pornita in aparenta de la neplata lautarilor

degenereaza intr-o bataie care camufleaza un conflict mult mai puternic:disputarea intaietatii la
mana anei.
Toata energia lui ion se canalizeaza pe dobandirea pamantului mult visar.O seduce pe ana
fortandu-l pe chiabur sa consimta la casatorie,dar complicatiile nu se opresc aici deoarece ion nu
a intrat in posesia actelor pentru zestre.Calvarul anei batuta se alungata de sot si de tata se va
sfarsi la un moment dat in grajd cu streangul de gat.Odata implinita pasiunea initiala,Ion
concluzioneaza ca:altceva trebuie sa fie temelia si aude din nou glasul iubirii
Deznodamantul rezolva dramatic toate conflictele:surprins noaptea la florica ,ion este
ucis cu sapa de George intr-o scena simtrica celei de la hora cand tanarul bogat fusese
infrant.Criminalul este arestat,iar florica urmeaza sa isi duc viata in singuratate.
In concluzie Ion de L.Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca
trasaturi:specificul relatiei narator-personaj,obiectivitatea naratorului omniscient care intretine
iluzia realitatii(viziune realista),utilizarea naratiunii la persoana a treia si atitudinea detasata in
descriere si verosimilul intamplarilor

Scrisoarea I
Mihai Eminescu

,,Scrisoarea I" este o creatie de factura filozofica, aparuta in perioada maturitatii artistice
a poetului, si facand parte din seria celor cinci scrisori. Lucrarea, romantica, abordeaza conditia
geniului in raport cu posteritatea si cu societatea omeneasca, surprinzand, in tablouri grandioase,
geneza si stingerea universului.
Poezia este, in acelasi timp, o meditatie filozofica despre spatiu si timp, despre existenta,
pe tema 'fortuna labilis', dar si o satira cu accente elegiace, referitoare la soarta geniului pe
pamant si in eternitate.
Compozitional, 'Scrisoarea I' este alcatuita din cinci tablouri construite cu grija evidenta
de armonie structurala si simetrie. In cadrul nocturn din prima secventa astrul tutelar, stapan al
universului, este martor al timpului universal si al timpului individual ('(luna) din noaptea
amintirii o vecie-ntreaga scoate'; 'ceasornicul urmeaza lunga timpului carare'). In acest tablou
larg dimensionat, in care metaforele-simbol sugereaza spatii infinite, se insinueaza treptat
meditatia poetului despre curgerea ireversibila a timpului. Imaginile sunt percepute vizual, dar cu
o extraordinara forta dinamica, sugerata de verbe: 'varsa', 'scoate', 'luneci', 'scanteiaza', 'strabate'
etc dar mai ales de substantive si adjective ca: 'vapaie', 'mare', 'izvoara'.
Astrul selenar este prezent si in continuare, dominand atat faptele meschine, cat si cele
nobile. Acest fragment devine fascinant prin multitudinea ideilor, sugestiilor si motivelor. Omul,
aflat aici in mai multe ipostaze, are menirea de a introduce motivul identitatii fiintelor in fata
mortii. Sustinand aceasta idee, de origine schopenhaueriana, poetul afirma: 'Si pe toti ce-n asta

lume sunt supusi puterii sortii / Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii". Prin antiteza,
apare imaginea geniului: "Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic / Universul fara margini e in
degetul lui mic".
Urmeaza cea de-a treia parte in care cosmogonia se desfasoara sub semnul simetriei, al
echilibrului, de la imaginea de ansamblu a increatului, pana la creatia universala unde se gaseste
si lumea noastra: "Musti de-o zi pe-o lume mica de semasura cu cotul". Urmarind sintagmele ce
exprima notiunea de timp, de la locutiunile adverbiale cu care se deschide cosmogonia ("pe
cand", "intr-o clipa", "la-nceput"), trecand prin altele ca "de atunci" (repetata consecutiv), putem
observa expresiile simbolizand timpul trecut. Suspendat o clipa "in prezent", cand "cugetatorul,
nu-si opreste a sa minte" viitorul devine obiectul meditatiei: "Ci-ntr-o clipa gandu-l duce mii de
veacuri inainte".
Prin metafore revelatorii este sugerat tabloul grandios al apocalipsei universului: "Timpul
mort si-ntinde trupul si devine vesnicie". Desi de apartenenta fizica, spatiul stingerii cosmice este
de fapt un orizont al emotiei intelectuale, fiind convertit in spatiu psihic.
Cea de-a patra secventa este consacrata pozitiei vitrege a geniului in lumea semenilor sai,
in societatea in care este dispretuit si neinteles. Satira sociala este convertita in meditatie, iar
conceptele filozofice, cad ca niste sentinte rostite cu indignare si adanca amaraciune. Meditatia
sociala se deschide cu revenirea la ideea filozofica despre identitatea oamenilor cu ei insisi, a
individului cu intregul: "Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate / Deasupra tuturora se
ridica cine poate". Se pune intrebarea daca omul de geniu , poate spera la nemurire, prin opera
sa. Gloria si eternitatea sunt insa doar iluzii "Si cand propria ta viata singur n-o sti pe de rost / O
sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost ?" Ipocrizia si lauda interesata a contemporanilor,
nepasarea si incompetenta lor, reaua credinta, comoditatea si ignorarea valorii sunt atacate cu
ironie si sarcasm in tabloul ce insceneaza funerariile poetului: "Or sa vie pe-a ta urma in convoi
de-nmormantare / Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare / Iar deasupra tuturora va vorbi
vreun mititel, / Nu slavindu-te pe tine... lustruindu-se pe el."
In viziunea schopenhaueriana, poetul conchide asupra zadarniciei efortului spiritual:
"Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami... orice-ai spune / Peste toate o lopata de tarana se
depune."
In partea a V-a, care da impresia unui epilog, se revine la motivele initiale, desprinzanduse concluzia ca sub lumina lunii se desfasoara frumusetile eterneale naturii si spectacolul lumii

umane. In acest limbaj metaforic si in acelasi stil gnomic cade sentinta din finalul poeziei, se
condenseaza ideea filozofica a identitatii a tuturor oamenilor cu ei insisi, si a tuturora in
perspectiva mortii: "Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii / Deopotriva-i stapaneste
raza ta si geniul mortii" Aceasta confesiune sfasietoare dezvaluie drama creatorului de adevar si
frumusete poetica.Lucrarea a declansat foarte multe comentarii erudite si filozofice pe marginea
ideilor ei generale. Faptul era de asteptat, avand in vedere ca "Scrisoarea I" propune o
cosmigonie cu radacini indepartate in "Imnul creatiei" din Rig-Veda, si cu implicatii mai noi de
cultura izvorate din lectura schopenhaueriana ale poetului.

Sara pe deal
Mihai Eminescu
,,Sara pe deal" este o idil, n care, pe fondul afectiv, creat de sentimentul naturii, se
constituie i se amplific sentimentul iubirii, pe msur ce corelativul su, adic sentimentul de
tristee, scade. Starea de poezie este creat prin expresiile:buciumul sun cu jale, apele
plng, care, prin sugestiile lor, prin iradierea celui mai puternic sentiment, adic melancolia,
angajeaz pe cititor n perceperea afectiv a imaginilor vizuale i auditive:Turmele-/ urc, stele
le scapr-n cale, /Apele plng, clar isvornd n fntne, din care iradiaz sentimentul naturii.
Corespondena dintre contiina universal, exprimat prin simbolul luna, i contiina
individual, exprimat prin simbolul ochi, are la baz principiul feminin, n dimensiunea cruia
iubita i luna sunt ipostaze: Luna pe cer trece-aa sfnt i clar, / Ochii ti mari caut-n
frunza cea rar. n Upaniade luna este ochiul stng al contiinei universale, iar ochii sunt
definii ca nite zei. De aceea micarea ochilor n microcosmos echivaleaz cu micarea lunii n
macrocosmos. Aceeai analogie o gsim ntre simbolurile stelei gnduri,spre a defini modul n
care se nate sentimentul iubirii: Pieptul de dor, fruntea de gnduri i-e plin. Este modelul
constelat al gndirii poetice {Stelele nasc umezi pe bolta senin), aa cum l vom gsi
cristalizat n Luceafrul.
Imaginile din catrenele 3-4 sunt alctuite prin metonimii i simboluri: Nourii curg,
raze-a lor iruri despic, care au n structura lor conceptul de panta rhei. Imaginile simbolice
i auditive din versul: Scrie-n vnt cumpna de la fntn sugereaz conceptul de armonie
i echilibru prin simbolul cumpna i conceptul de contiin prin simbolul fntna.Conceptul de

armonie va fi reluat prin simbolul fluiere, care intr n alctuirea sintagmei-modul fluiere
murmur-n stni este, n acelai timp, o metonimie, fiindc substituie omul care cnt.
Fondul afectiv, generat de aceste imagini, se concentreaz n versul: Clopotul vechi
mple cu glasul Juisar i se sublimeaz, devenind iubire: Sufletul meu arde-n iubire ca
para. Sentimentul de iubire, raportat la iubit, este static: m-atepi tu pe mine, fiindc
principiul feminin este pasiv; raportat la poet, el este dinamic, fiindc principiul masculin este
activ: pasu-mi spre tine grbete. Iubirea determin unirea dintre poetul arhetip, construit pe
principiul masculin, i iubita, construit ca ipostaz a principiului feminin: sta-vom noi noaptea
ntreag. Pronumele personal noi devine^cuvnt-cheie, fiindc n el se concentreaz sensul
sentimentului de iubire, care unete. Actul este arhetipal, fiindc iubita este natura, este luna, este
principiul feminin, iar poetul este principiul masculin, spiritul, centru al universului, Ft-Frumos,
Sfntul Soare, sugerat ca mit ntr-o devenire, care se va desvri n Luceafrul. Sentimentul de
iubire are o ascensiune nuanat, gradat. Raportat la iubit, este ateptare i cutare, dor i
gnduri (Pieptul de dor, fruntea de gnduri i-e plin), iar raportat la poet, devine
foc (Sufletul meu arde-n iubire ca para), aa cum Luceafrul vine la fata de
mprat: scldat n foc de soare. Se sugereaz miturile Sfntul Soare i Sfnta Lun n
ipostazele antropomorfe poetul i iubita. Unitatea lor genereaz echilibrul cosmic, sugerat de
simbolul cumpna, de unde o anume nelegere legic, de ridicare la nivel de contiin, de
comuniune ntre om i univers.
Caracterul filosofic este exprimat prin conceptele, principiile, legile, simbolurile sugerate
prin context. Astfel, conceptul de panta rhei devine Nourii curg, Lunatrece ;
conceptul de fortuna labilis este sugerat de simbolul frunza:Ochii ti mari caut-n frunza
cea rar. Sensul vieii este sugerat de simbolurile toaca i clopotul, ntr-o coresponden
arhetipal (clopotul-sufletul, luna-ochii, stele-gnduri), dar i de corespondene mai puin
vizibile (vom adormi, satul n vale-amuete, apele plng, buciumul sun cu
jale).Conceptul de catharsis este sugerat de versul: Sufletul meu arde-n iubire ca para, n
timp ce conceptul de mimesis este sugerat de imitarea micrii lunii prin micarea ochilor de
ctre iubit. Conceptul de armonie i echilibru, sugerat de simbolurile: buciumul, fluiere,
cumpna, clopotul, toaca, este o trstur clasicist, dar i filosofic, ca i celelalte
concepte discutate pan acum: panta rhei, fortuna labilis, catharsis, mimesis.

Conceptul de contiin, sugerat de simbolul fntna(Apele plng, clar isvornd n

fntne), este amplificat prin asocierea stelelor care: nasc umezi pe bolta saun, aa cum
rsar gndurile: fruntea de gnduri i-e plin. Se sugereaz modelul constelat al gndirii
poetului ca model al contiinei creatoare.
Ritmul este viaa. Universul se recreeaz mereu, este viu, are o continu metamorfoz, de
aceea este fireasc prezena principiilor primordiale: apa (apele plng), focul (arde ca
para), pmntul (deal), aerul (vnt). Ele alctuiesc, mpreun cu poetul, principiul
masculin, iubita principiul feminin, un context arhetipal fundamental, care poteneaz textul.
Sunt sugerate i principiile kantiene timpul i spaiul (Sara pe deal).
Caracterul filosofic este amplu dezvoltat de textul poeziei Eco, din care Sara pe deal este
un fragment. n ea se concentreaz un cntec al cntecului pentru Regina albelor nopii
regine,un lied n care Amestec-n vorbe de miere, /Durere, ca o pledoarie pentru estetica
romantic, unde a aderat poetul. Intenia lui Eminescu a fost s exprime, prin aceast idil, un
cntec al poeziei, ceea ce argumenteaz satisfctor interpretarea ei ca b ars poetica, adic o
poezie n care se exprim programul estetic al autorului.
Sara pe deal este o ars poetica i conine modelul estetic eminescian romantic, cu
elemente de clasicism, realism, baroc, sintetizate n conceptele-cheie ale acestor programe
estetice.
Structura romantic este iradiat prin conceptul de lume ca univers al afectului, fiindc
tema, eroii, conflictul, subiectul sunt structurate pe sentimentele de iubire, tristee, dragoste fa
de natur. Avem i o sugerare a miturilor populare: Sfntul Soare, Sfnta Lun, SteleleLogostele, Sfintele Ape, Arborele Sacru, ca mod al romanticilor de a preui folclorul i a realiza
specificul naional.
Contextul poeziei Eco, din care face parte Sara pe deal, este romantic, fiindc eroii sunt
excepionali, n mprejurri excepionale arhetipale.
Elementele clasiciste sunt sugerate de caracterul general-uman al eroilor, de conceptele
clasice: panta rhei, fortuna labilis, catharsis, mimesis, armonie i echilibru, ultimul fiind
conceptul-cheie al acestei structuri filosofice, raionaliste.
Elementele realiste sunt sugerate de faptul c tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate
din realitatea social: i ostenii oameni cu coasa-n spinare / Vin de la cmp. Avem sugerat

prezena omului prin buciumul sun cu jale, fluiere murmur-n stn, toaca rsun,
casele-n lun ridic. Elementele filosofice se integreaz n trstura scientist a realismului.
Simbolurile, care sugereaz corespondena om-univers (clopotul-sufletul, luna-ochii,
stele-gnduri), aduc prefigurri de estetic simbolist. Se poate discuta chiar de o tehnic de
simboluri centrale. Salcmul sugereaz un centru al universului, ctre care converg eroii
arhetipali poetul i iubita, spre a realiza Iubirea. De aici caracterul modern al poeziei lui
Eminescu, care prefigureaz simbolismul i expresionismul.
Sara pe deal este o ars poetica i fiindc n ea gsim trsturi ale stilului unic
eminescian: muzicalitatea, simbolurile i contextul arhetipal, metaforele i metonimiile
unice (fluiere murmur buciumul sun, Streine vechi casele-n lun ridic),vibraia
adnc a sufletului, melancolia, rimele rare, alternana ritmurilor, densitatea i claritatea, miturile
populare, cosmicizarea, dorul. n ea gsim cntecul frumos ca din ral\ care transfigureaz
realitatea, definind un concept despre poet i poezie. n Sara pe deal se sugereaz momentul n
care poetul se desprinde de lume, de social, de caracterul militant, pind pe un drum spre
interior, spre o alt nelegere, spre a deveni nemuritor i receca n Luceafrul, Poezia va
deveni un univers autonom, lumea mea, desprins de realitate, de senzorial, de concret, spre a
deveni un univers al contiinei, un univers spiritual. Poezia Glos va fi punctul terminus al unui
proces interior, exprimat n Sara pe deal.

Glossa
Mihai Eminescu
Poezia Gloss este o meditaie pe concepte filosofice clasice, care pune n discuie dou
modele de via, dou concepte diferite despre poet i poezie. Modelul poetului militant a fost
exprimat deplin n poezii cum sunt: Ce-i doresc eu ie, dulce Romnie, Epigonii, mprat i
proletar, Scrisoarea III, prin articolele sale politice i polemice. Modelul poetului, contiin
naional i social, contemplativ, este al filosofului preocupat de marile probleme ale destinului
uman, ale sufletului, la care ader n a doua parte a activitii sale creatoare i este prezent n
poezii ca: Luceafrul, Od (n metru antic), Gloss, i dac
Compoziional, poezia este o gloss, adic o poezie cu form fix, n care versurile din
prima strof sunt dezvoltate n cte o strof, iar ultima strof este prima strof inversat.
Publicat n 1883, ea este, n mod evident, o sintez mai bun, mai clar, lipsit de
elemente narative, a modelului contemplativ-estetic, o apropiere de conceptul de poezie pur,
susinut de estetica simbolist.
Titlul nu vizeaz doar explicarea formei fixe, ci i sensul de limb, de explicaie, de
rspuns, de concluzie la ntrebrile pe care poetul, ca n poezia Criticilor mei, i le punea: Unde
vei gsi cuvntul ce exprim adevrul?. n poemul Luceafrul, adevrul este turnat n modelul
unui erou ( Venea plutind n adevr), care este viu i reflect drumul spre contiin, avnd
drept consecin izolarea omului de geniu.
Se discut, n general, despre conceptul de ataraxie, preluat de la Schopenhauer, care
nseamn negarea voinei de a tri, izolarea spiritului, concentrarea n sine, eliberarea de mrejele
magiei, mnuite de demonul Mara. Este un punct, ctre care converge filosofia indian, pe care a
cunoscut-o Eminescu.

Conceptele filosofiei clasice devin motive poetice, ntr-un text simplu,decantat, fr

personaje, fr elemente narative, fr podoabe stilistice.
Conceptul de panta rhei, sugerat prin:Ce e val ca valul trece, este dezvoltat n sens
moralizator, pe baza unei analogii ntre micarea naturii, ritmurile universului, i micarea
uman, ritmurile sociale. Ele alctuiesc un vrtej, o continu momeal (Cu un cntec de siren,
/ Lumea-ntinde lucii mreje; / Ca s schimbe-actorii-n scen, /Te momete n vrteje;). Scopul
este de a mpiedica eliberarea spiritului(Tupe-alturi te strecoar, / Nu bga nici chiar de
seam, / Din crarea ta afar / De te-ndeamn, de te cheam), dar Vreme trece, vreme vine.
Conceptul de fortuna labilis, sugerat de versuri ca: Nici ncline a ei limb / Recea
cumpn-a gndirii /nspre clipa ce se schimb /Pentru masca fericirii, /Ce din moartea ei se
nate /i o clip ine poate; se interfereaz lumea ca joc: Privitor ca la teatru / Tu n lume s
te-nchipui: /Joace unul i pe patru, / Totui tu ghici-vei chipu-i, sau de mimesisde factur
baroc, ca i hybris. Lumea-ntinde lucii mreje.
Conceptul de autonomia esteticului, prezent n finalul poemului Luceafrul (Iar eu n
lumea mea m simt /Nemuritor i rece), de factur clasicist, devine n Gloss (Tu rmi la
toate rece).
Pentru conceptul de homo mensura, prezent n versul Dac tii a lor msur, precizm
c, de fapt, cititorul este ndemnat s opteze pentru conceptul de armonie i echilibru, specific
pentru cel ce nelege legic lumea, devenind un om de principii, jucnd un rol arhetipal, aa cum
l avea Hyperion n Luceafrul.
Problema incompatibilitii din poemul Luceafrul se decanteaz n Glossi devine un
conflict exprimat direct. Autorul nu se mai ascunde n spatele unor eroi, ci traneaz direct
problema raportului dintre spirit i natur, n modul filosofiei indiene. Spiritul devine contient
de rolul su de centru al universului i nu mai vrea s ia parte la drama naturii, nu-i mai asum
roluri, ca n poemul Luceafrul. El devine autonom, desprins de lume, nstrinat. Cei ce nu
cunosc filosofia indian i n-au meditat pe BhagavadGita sau Upaniade discut despre soarta omului de geniu. Spiritul opteaz pentru
absolut i respinge relativul lumii materiale, sociale. Gloss devine, astfel, un moment de
cristalizare mult mai accentuat a spiritului eminescian. De aceea textul este simplu, fr
podoabe stilistice, i reprezint o etap de evoluie mult mai avansat a eului, dect cea
din Luceafrul.Poetul se regsete pe sine: Regsindu-te pe tine. Doctrina renunrii se
deosebete, n cretinism, de modelul filosofic indian, adoptat de Mihail Eminescu. ntre filosofie
i religie exist o deosebire esenial. Filosofia i propune s-1 nvee pe om s triasc dup
anumite principii i s moar frumos ca Socrate. Religia l nva pe om s dobndeasc viaa
venic. Acest lucru ncepuse s-1 neleag i Eminescu, de acest lucru ne convinge prin
poeziile:Rugciune, nvierea, Rsaiasupra mea, Colinde, colinde, Dumnezeu i om.