Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Morgenthau ofera acestui termen patru intelesuri diferite. Astfel, el se refera la balanta de putere
ca la:
- o politica indreptata spre o anumita stare de lucruri;
- o stare efectiva de lucruri;
- o distributie aproximativ egala a puterii;
1
Evans, Graham i Newnham, Jeffrey, Dicionar de relaii internaionale, Ed. Universal Dalsi, 2001,
p. 51-54.
3 Waltz, Kenneth N., Teoria politicii internationale, ed.Polirom, Iasi, 2006,p 132.
internationale si a unor realinieri nationale drept compensatii in urma unor schimbari survenite in
puterea oricarei dintre cele doua puteri.3
Concentrarea excesiva a puterii impiedica posibilitatea desfasurarii politicii de echilibru. In
sistemul international un singur lucru este continuu si sigur: amenintarea razboiului, astfel,
balanta de putere este obligatorie pentru a contracara, puterea militara avand un rol de o
importanta deosebita.La Waltz puterea este in maniera realismului clasic adica nu poate fi
separata de scopurile celor care o detin, scopuri preponderent malefice, ce tin de folosirea fortei
pentru a anexa noi teritorii, a influenta politicile altor state prin amenintarea cu folosirea fortei
sau chiar prin utilizarea ei , a interzice folosirea fortei prin apelarea la forta, a te opune fortei cu
forta .4
Teama utilizarii fortei a condus la regularizarea relatiilor dintre state si la formarea balantelor de
putere. Intr-o lume in care exista cel putin trei mari puteri exista intotdeauna posibilitatea
formarii de aliante precum si a destramarii acestora. Substanta balantei de putere se gaseste
tocmai in procesul incheierii si formarii aliantelor, in mentinerea sau in desfacerea lor. Scopul
fundamental al statelor este marirea securitatii si nu a puterii lor.
Sporirea puterii este doar un mijloc in vederea asigurarii scopului fundamental al statelor: acela
de a-si asigura supravietuirea si implicit securitatea. Puterea ramane un factor decisiv in
asigurarea securitatii. De aceea chiar daca Waltz inlocuieste puterea cu securitatea, nu aduce
schimbari in analiza traditionala a lui Morgenthau, care avea in centrul sau puterea, ca scop
imediat al oricarui stat.In anarhie, securitatea este scopul cel mai important.
Numai statele care sunt in siguranta, ale caror supravietuire le este garantata pot sa urmareasca
profitul sau puterea. Pentru ca puterea este un scop si nu un mijloc, statele prefera sa se
ralieze celei mai slabe dintre doua coalitii.Dovada cea mai clara ca statele prefera securitatea in
detrimentul puterii este ca am fost martori la formarea de balante de putere si nu la crearea de
hegemoni mondiali. Mentinerea pozitiilor in cadrul sistemului in echilibru poate fi considerata
preocuparea de importanta maxima a oricarui stat.
Pentru Waltz a urmari o situatie relativa a puterii mai buna nu inseamna maximizarea puterii.
Statele urmaresc sa-si mentina pozitia pe care o detin in sistem, si de aceea actiunile lor
indreptate inspre acest scop nu sunt indreptate inspre maximizarea puterii, ci inspre echilibrarea
acesteia.La fel ca si realistii clasici, Waltz considera sistemul intenrational ca fiind guvernat de
principiul self-help.Intr-un sistem in care statele nu pot conta decat pe ele insele, acele state care
sunt mai slabe vor avea de suferit, ele fiind amenintate mereu de cele mai puternice. Teama
generata de aceasta situatie le face pe state sa actioneze inspre crearea unei balante de
putere.Pentru stabilirea unei balante a puterii trebuie sa fie indeplinite urmatoarele doua conditii:
sa existe un sistem international anarhic si al carui unitati sa isi doreasca sa supravietuiasca. Prin
urmare principiul ordonator al structurii sistemului, anarhia, si dorinta statelor de a supravietui
conduc la crearea mecanismelor necesare pentru functionarea balantei puterii. Balanta de putere
este determinata de sistem.
Sistemul actioneaza asupra statelor si le determina sa duca o politica a balantei de putere, in
scopul echilibrarii sale.Stefano Guzzini, referindu-se la teoria balantei de putere a lui Waltz,
afirma ca este foarte important de observat totusi ca teoria lui Waltz nu face cu nimic mai
4 Waltz, Kenneth N., Teoria politicii internationale, ed.Polirom, Iasi, 2006,p 132.
stiintific' conceptul de balanta a puterii care poate fi intalnit la Morgenthau; nu este decat o
reluare.5
Hedley Bull, spre deosebire de Kenneth N. Waltz accepta existenta a doua tipuri de balante de
putere, cea simpla si cea complexa.Balanta simpla poate fi exemplificata de confruntarea
mocnita dintre S.U.A. si U.R.S.S. din timpul razboiului rece, 1947-1989, pe cand cea complexa
este sugerata de perioada premergatoare primului razboi mondial cand o balanta cu sase puteri a
fost simplificata prin combinari pur diplomatice astfel creandu-se Tripla Antanta si Tripla
Alianta.O balanta simpla poate sa fie definita de egalitatea puterilor in schimb una complexa nu
necesita asa ceva.Daca intr-o ecuatie cu trei sau mai multe puteri una din ele se dezvolta formand
o inegalitatea flagranta nu inseamna neaparat ca va atinge si o pozitie de preponderenta deoarece
celelalte au, si e istoric dovedit faptul, posibilitatea de a se alia impotriva ei.4
Functiile balantei de puteri in sistemul de state modern au fost cel mai bine exemplificate de
Bull:
a) Existenta unei balante generale a puterii in intregul sistem international a servit la oprirea
transformarii sistemului intr-un imperiu universal prin cuceriri
b) Existenta balantelor locale de putere a servit la protejarea independentei statelor in anumite
zone in fata absorbirii sau dominarii lor de catre o putere preponderent locala.
c) Atat balantele de putere generale cat si cele locale, acolo unde au existat, au asigurat conditiile
in care alte institutii de care depinde ordinea internationala (diplomatia, razboiul, dreptul
international, managementul marii puteri)puteau sa opereze.
Cea mai importanta critica este aceea ca urmarirea balantei de putere are efecte negative asupra
sistemului international deoarece incercarea de mentinere este in sine o sursa de razboi si ca
numai puterile mari pot beneficia de pe urma ei, in detrimentul puterilor mici.
Declinul major al numarului de state europene intre 1648 si 1914 demonstreaza principiul
compensarii adica a tendintei statelor mari de a le imparti si absorbi pe cele mai mici, totul in
numele mentinerii balantei.Cazul clasic ce denunta principiul balantei de puteri ca fiind doar un
mod de marire colectiva a statelor mari este impartirea Poloniei din 1772 de catre Austria, Rusia
si Prusia.
Bull, Hedley, Societatea Anarhica, ed. CEU Press, Chisinau, 1998,p 89.
Nr. Perioada
crt.
Modul
organizare
istemului
1. 1815-1919
Concertul
1792-1815
de
Congresul de la Viena
putere (balanta
(razboaiele
(1815)
de
putere
napoleoniene)
multipolara)
2. 1919-1939
Sistem
1914-1918
Conferinta de pace de la Paris
multipolar
(primul
razboi
(1919)
(incercare
mondial)
de
instituire
a
securitatii
colective)
Sistem bipolar1939-1945
Conferintele interaliate
(al doilea razboi
mondial)
Teheran-Ialta-Postdam
3. 1945-1990
Punctul
de
cotitura
a
Pacea
de
(1943-1945)
dus la inceperea razboiului, precum si evitarea acestora pe viitor. Practic, in viziunea idealistilor
razboiul trebuia contracarat prin orice mijloc, redefinind astfel intelesul si scopul politicii
externe, ba chiar si modalitatea de a concepe relatiile externe. Pentru realizarea acestui obiectiv
era necesara crearea unui organism international , din care sa faca parte toate statele democratice,
care urma sa devina instrumentul diplomatiei internationale. Printre primii care au adoptat
aceasta noua mentalitate s-a numarat si presedintele de atunci al Statelor Unite, Woodrow
Wilson. Cele doua orientari dominante pana in anii '80 - perspective ireconciliabile, cu solutii
contradictorii. Exemple:
- in scoala realista (anglo-saxona, rusa) - un actor international (stat, alianta) are suficienta
securitate daca are suficienta putere (militara, economica, politica, culturala, informationala, etc)
- in scoala idealista - un actor are suficienta securitate daca se instaureaza pacea mondiala ( Fr.
Fukuyama).
PERSPECTIVA HERZIANA
Conform principiului lansat de John Herz, orice gest facut pentru dobindirea securitatii
in relatiile internationale atrage imediat reactii care vor creste gradul de insecuritate. El afirma
ca o notiune structurala in care incercarile statelor de auto-ajutorare urmarind nevoile lor de
securitate, indiferent de intentii, tind sa conduca la cresterea insecuritatii pentru ceilalti actori,
atunci cand fiecare interpreteaza propriile masuri ca defensive, iar masurile celorlalti ca o
potentiala amenintare.
Conform acestei teorii, intr-un mediu necoagulat, al auto-ajutorarii self-help, asa cum este
sistemul international, statele se confrunta cu o stare de nesiguranta greu de evitat datorita
pregatirilor militare facute de catre alte state. Intrebarea care macina este urmatoarea: toate
aceste pregatiri sunt intreprinse pur si simplu pentru propria lor aparare sau ele fac parte dintrun proiect mult mai agresiv? Deoarece aceasta incertitudine este de nerezolvat, statele raman cel
mai adesea neincrezatoare in relatiile dintre ele. In schimb, daca neincrederea este reciproca,
poate rezulta foarte bine un ciclu dinamic actiune-reactiune, apt sa ridice temerile ambelor
parti la cote mai inalte. Insecuritatea va alimenta viitoarea insecuritate, cu posibilitatea mereu
actuala ca lucrurile sa degenereze intr-un conflict armat.
La radacina dilemei de securitate stau, totusi, neincrederea si teama. Chiar si atunci cand statele
sunt crezute ca au doar intentii benigne, ramane totusi temerea ca aceste intentii se pot schimba.
Diferenta dintre pregatirile facute cu intentia de a declansa un conflict si precautiile impotriva
unui atac exista cu claritate numai in mintile celor care construiesc armamentele. Aceasta
distinctie nu este insa evidenta pentru ceilalti. Prin urmare, un guvern care manifesta retineri fata
de orice sugestie din care rezulta ca propriile sale masuri sunt percepute ca excesive in raport cu
nevoile lui reale de aparare, priveste masurile similare ale unui alt guvern ca o pregatire pentru
atac. Dupa unele opinii se pare ca omenirea nu s-a dovedit capabila sa depaseasca aceasta
dilema.
Analiza factorilor perturbatori ai securitatii internationale
POZITIA LUI BARRY BUZAN
Una dintre dificultatile conceptului este stabilirea locului exact unde aceasta gama de
preocupari inceteaza sa merite urgenta etichetei de securitate, devenind o parte a
incertitudinilor vietii cotidiene. Securitatea se refera in primul rand la soarta colectivitatilor
umane si abia in al doilea rand la securitatea personala, a fiintelor umane individuale. In sistemul
international contemporan, unitatea standard a securitatii este astfel statul suveran din punct de
vedere teritorial. Tipul ideal este statul-natiune, in care granitele etnice si culturale coincid cu
cele politice, cum e cazul in Japonia sau in Danemarca. Dar intrucat natiunile si statele nu se
potrivesc perfect in multe locuri, colectivitatile ne-statale, in mod special natiunile, sunt de
asemenea o unitate importanta de analiza. (p.30)
Securitatea colectivitatilor umane este afectata de factori din cinci sectoare principale: militar,
politic, economic, social si de mediu.
Vorbind in general, securitatea militara priveste interactiunea dubla a capacitatilor statului de
ofensiva si defensiva armata, si perceptia statelor, fiecare despre intentiile celuilalt.
Securitatea politica se refera la stabilitatea organizationala a statelor, a sistemelor de guvernare
si a ideologiilor care le legitimeaza. Ideea de stat, in particular expresia indentitatii nationale a
acestuia si ideologia de sustinere precum si institutiile care o intruchipeaza sunt in mod obisnuit
tintele amenintarilor politice.
Securitatea economica priveste accesul la resurse, finante si piete necesar pentru a sustine un
nivel acceptabil de bunastare si de putere a statului.
Securitatea sociala se preocupa de capacitatea de sustinere, in limitele unor conditii de evolutie
acceptabile, a elementelor traditionale de limba, cultura, identitate si obiceiuri culturale si
religioase. Exemplu: 1. Securitatea palestiniana sau kurda nu poate fi abordata decat in termeni
societali; palestinienii si kurzii nu au stat si nu si-au definit o natiune; cu cat aceste societati sunt
mai coezive si isi dezvolta si afirma mai ferm identitatea, cu atat devin mai subversive la adresa
statelor care le contin (Israel si Irak).
Securitatea mediului se refera la mentinerea biosferei locale si planetare, ca suport esential de
care depind toate actiunile oamenilor.
Aceste cinci sectoare nu opereaza izolat unul de celalalt. Fiecare defineste un punct central in
cadrul problematicii securitatii, ca si un mod de a ordona prioritatile, dar toate sunt intretesute
intr-o stransa retea de legaturi.
conduce imperiul mondial. Aceasta situatie a permis statelor de rang mijlociu sa existe urmand
tactica temperarii ambitiilor unei puteri in beneficiul celorlalte. Intre 207 si 200 IC, aceasta
deprindere subtila de a balansa a fost primejduita prin declinul puternic al Imperiului Ptolemaic.
Confruntandu-se cu o revolta a egiptenilor si cu o clasa administrativa instabila si nepopulara in
timp ce la conducerea sa se afla un rege tanar lipsit de experienta, imperiul se afla pe punctul de
a se dezintegra. Dorind sa profite de aceasta situatie favorabila, regii Antioch al 3-lea al Siriei si
Filip al 5-lea al Macedoniei s-au napustit asupra teritoriilor ptolemaice din zona Mediteranei.
Pana in 201 IC, pe intregul mal al Mediteranei din zona Orientului Mijlociu pornind de la
frontiera egipteana pana la Bizant si pana la Marea Neagra se duceau batalii. Antioch si Filip
ajunsesera la un pact prin care toate teritoriile regatului Ptolemaic sa fie impartite intre ei.
Sistemul European de secol VII - XIX
Conceptul de Balanta de putere sau echilibrul puterii este folosit cu precadere pentru a
descrie sistemul de securitate european din perioada dintre secolul XVII si Primul Razboi
Mondial. Chiar daca mecanismul de auto-reglare a puterii este acelasi in istoria umana in
interiorul unui sistem de actori, indiferent de nivel, inca de la inceputul formarii aliantelor,
perioada cardinalului de Richelieu introduce statul ca actor rational al relatiile internationale.
In sistemul european, Marea Britanie a jucat rolul de contra-greutate in balanta de putere, ea
asigurandu-si securitatea profitand de pozitia insulara si de suprematia maritima. Deoarece nu se
identifica permanent cu politicile niciunui stat european, acest lucru ii permitea schimbarea cu
usurinta a centrului de greutate, urmarind tot timpul pastrarea echilibrului cu orice pret.
Securitatea statului britanic era in stransa legatura cu impiedicarea oricarei puteri de pe continent
sa aspire la statutul de hegemon, deoarece ar fi lasat regatul insular fara aparare in fata unei
posibile invazii.
Impiedicarea lui Napoleon de a institui un imperiu continental prin dominarea Europei a
determinat constituirea unui sistem delicat de echilibrare militar si politic. Acesta era indreptat in
directia mentinerii ordinii sistemului european printr-o pastrare a unui raport asemanator a puterii
militare dintre state astfel incat fiecarui stat sa ii fie garantata securitatea. Urmand acest fir logic,
nici o tara nu s-ar angaja intr-o campanie de expansiune militara din cauza fricii ca i se va
impotrivi o forta cel putin la fel de puternica. Vechiul sistem din care facea parte Franta,
Brandenburg-Prusia, Austro-Ungaria si Rusia este deci inlocuit cu un altul. Sub conducerea
cancelarului Otto von Bismarck, Germania a urmarit cu consecventa principiile raison detat si
ale realpolitk, astfel incat in 1873 formeaza impreuna cu Austro-Ungaria si Rusia Alianta celor
trei imparati. Cele trei state garantau sa se consulte reciproc in tema intereselor comune din
Europa si sa ramana neutre daca oricare membru ataca un non-membru (Franta sau statele
Balcanice).
Acest echilibru al puterii este cel mai bine definit de relatia Europei cu asa-zisul om bolnav al
Europei, Imperiul Otoman. In momentul sau de expansiune maxima, otomanii controlau
Orientul Mijlociu, parti din Africa de Nord si teritorii precum Bosnia-Hertegovina. Din
momentul in care stapanirea ii ajunsese la Balcani, majoritatea Europei prefera aceasta varianta
unei in care o alta putere s-ar fi impus in Peninsula Balcanica. Pastrand intact capitala otomana,
Constantinopolul, echilibrul puterii din Europa putea fi mentinut, totusi, volatilitatea Balcanilor
ameninta fundatia balantei de putere europene, dupa cum aveau sa fie denumiti butoiul cu
pulbere al Europei.
Sistemul Razboiului Rece (1945 1989)
Sistemul instituit dupa cel de-al doilea razboi mondial este caracterizat prin preeminenta a doua
mari puteri, care si-l subordoneaza: SUA si URSS. Trasaturile pe care le-a dat acestei perioade
intrarea in epoca atomica (odata cu explozia bombei nucleare de la Hirosima la 6 august
1945) - cu urmarile imediate in planul dotarii militare a acestor mari puteri - a motivat
transformarea sistemului intr-unul bipolar. SUA si URSS devin superputeri, celelalte mari
puteri sunt subordonate competitiei dintre acestea, devenindu-le aliati minori. Competitia
dintre cei doi poli ai sistemului este cunoscuta sub numele de razboi rece si a consemnat cea
mai indelungata perioada de pace (definita ca absenta confruntarii intre marile puteri) din
ultimile doua sute de ani.Lumea bipolara este anuntata de desfasurarea celui de-al doilea razboi
mondial. Practic, acest conflict militar, desfasurat la cele mai ample dimensiuni, a insemnat
alianta principalilor actori ai sistemului - indiferent de orientarea lor ideologica - pentru a se
impotrivi instituirii hegemoniei Germaniei si Japoniei la nivel planetar.
Lumea bipolara releva trasaturi distincte, singularizind-o in organizarile de sistem de pina atunci.
Una dintre aceste trasaturi este aceea ca doar cele doua superputeri sunt capabile sa se concureze
in domeniul armamentelor nucleare, marile puteri traditionale (din ratiuni de potential industrial
si stiintifico-tehnologic) fiind incapabile sa ameninte dominatia celor doi poli. In consecinta,
are loc o rigidizare a relatiilor internationale in jurul acestora din urma, care recurg la
satelitizarea aliatilor, coagulati in blocuri politico-militare opuse -NATO si Pactul de la Varsovia.
Satelitizarea aliatilor dobindeste si o teoretizare in ambele tabere, consfintind sfere de influenta.
Sistemul Orientului Mijlociu 1945 2009
Dupa ce-a de-a doua conflagratie mondiala, regiunea devine subiect de disputa intre zonele de
influenta ale Razboiului Rece, iar John Campbell da trei motive pentru care preintampinarea
controlului regiunii de catre sovietici devine imperativa:
1.
prezenta sovietica ar flanca NATO si ar schimba decisiv balanta puterilor
2.
controlul sovietic al Orientului Mijlociu ar submina economia lumii libere
3.
trimful comunismului in inima lumii islamice ar putea fi preludiul triumfului sau in
Asia, Africa si Europa de Est.
Pe data de 14 februarie 1945 presedintele Franklin D. Roosevelt se intalneste cu regele saudit
Abd al-Aziz Ibn Saud la bordul vasului american Quincy in canalul Suez unde cei doi hotarasc
ca Statele Unite sa protejeze militar regatul in schimbul concesionarii resurselor tarii. Astfel se
pun bazele unui lung parteneriat intre cele doua tari. Politica Statelor Unite ale Americii in
Orientul Mijlociu in timpul Razboiului Rece tine de limitarea influentei sovietice si de
dezvoltarea unui sistem de aliante care sa permita mentinerea stabilitatii si a status-quo-ului
favorabil intereselor SUA (idem, p194).
Prezenta celor doua tabere (SUA si URSS) in regiune s-a materializat intr-o continua
implicare in afacerile interne si externe ale statelor, importanta fiind mentinerea echilibrului
regional. Astfel, incercarile repetate ale arabilor unionisti de a se constitui intr-o republica araba
unita s-au soldat cu esecuri Republica Araba Unita sub Nasser in 1961 si ruptura dintre partidul
Baath sirian si cel irakian. Revolutia islamica din 1979 din Iran a dus la schimbarea contextului
de securitate din zona, iar proaspatul presedinte al Irakului, Saddam Hussein a profitat de ocazie
pentru a-si extinde teritoriile bogate in petrol si a declansat razboiul dintre cele doua tari ce a
tinut pana in 1988. Castigatoarea in urma conflictului a fost SUA pentru ca a beneficiat de
reducerea amenintarii regionale din partea fundamentalistilor siiti din Iran dar si pentru ca Irakul
constituia o amenintare mai mica pentru statul Israel, principalul aliat al SUA in regiune.
Sfarsitul Razboiului Rece gaseste Orientul Mijlociu dominate de SUA, iar doctrina Bush nu
lasa loc nici unui pretendent la rolul de hegemon regional, ceea ce conduce la primul razboi din
Golf. Pozitia de hegemon global al Statelor Unite ii permite sa decida configurarea balantei
regionale din pozitia de importanta strategica a pe care o are Orientul Mijlociu, iar Irakul este
perceput drept o amenintare la adresa echilibrului de putere regional. In decembrie 2004 regele
Iordaniei Abdullah al II-lea declara in Washington Post pericolul unei luni siite care se
prelungeste din Iran prin Iraq, Siria si Liban.
Concluzii
Lumea se afla acum intr-un nou mileniu, in care noile riscuri si amenintari la adresa securitatii si
a relatiilor internationale au determinat-o sa reconsidere valorile general umane ce leaga intre ele
statele si natiunile.
Am depasit sistemul bipolar al secolului XX si ne aflam astazi in fata a ceea ce se numeste
conceptul de aliniere. Calculul de politica externa se bazeaza pe balanta amenintarilor (S. Walt)
sau balanta intereselor (R. Schweller), iar modelul deciziei la nivel international are in vedere
actorul rational - teoria utilitatii asteptate (B. Bueno de Mesquita), teoria perceptiilor gresite
(Robert Jervis). Aspectele psihologice ale deciziei (J.G. Stoessinger) fac de cele mai multe ori
diferenta.
Aspectele teoretice ale balantei de putere, abordarile realiste sau idealiste, considerentele istorice
care au determinat de-a lungul timpului schimbarea polilor decizionali de la o balanta sextupla la
una dualista sau de la una unipolara la tripolarizarea actuala a lumii pe axa SUA - Uniunea
Europeana Asia de Sud-Est sunt cele mai concludente elemente in privinta instabilitatii
factorilor de putere. De aceea este intotdeauna necesar a constientiza si identifica politicile
agresive/non-agresive la care se apeleaza, factorii perturbatori privind echilibrul puterii,
parametrii economici, sociali, militari ai lumii actuale si principiile aplicate.