Sunteți pe pagina 1din 1

CĂDERE

Cum ai avut nesăbuinţa, tu înger de lumină să cazi în noroi?


Te-ai sinucis cu un gând măreţ să respiri durere pământească
Renegând într-u totul condiţia ta de adoraţie cerească
Doar pentru un singur vis alături de noi?

Oameni puţini, popoare întregi caută o cale de Adevar


Pe care păsesc încrezători că dreptatea e alături de ei
Dar nu bănuiesc, în ceaţă rătăcesc şi se bat ca nişte mişei
Uitând de unde au plecat, trăgându-se de păr…

Nu, nu ai căzut din mândrie cum se bat unii în piept


Ai venit pentru-o iubire şi o lingură goală de lemn
Să te mistuie dorinţa, suferinţa să-ţi dea un semn
Că ai nevoie şi de Cuvântul Lui cel Drept.

Cu infinite ispite, atâtea aprinse gânduri ce te înconjoară


E greu să mai fi om, iar lumânarea îţi sfârâie pâlpâind
Dând semne de sfârşeală, întunericul înghiţind
O ultimă existenţă ce singură o să moară…

Iar eu, un simplu muritor cu gândul spre Divin


De ce să răsar la moarte dintr-un copac firav
Când în viaţă am mai mult decât un nărav
Să mă simt şi eu un nuc bătrân puţin...

Ah, invidia că celălalt e mai ferice decât tine


Te coboară în văi negre, întunecoase
Când munţii au pante alunecoase
Dar urcă spre ceruri atât de sublime !

Nu îndepărta mâna care te ajută în întuneric


Nici lumina nu o stinge cu pământul umed
Păşeşte în soarele unei dimineţi cu zâmbet
Că exişti acum, aici iar restul e himeric !

S-ar putea să vă placă și