“Conflictele îngheţate” ca noi tehnologii politice

Alex Leşanu
Expert asociat, IDIS Viitorul

Sumar

Din martie 2006, după suspendarea negocierilor în formatul 5+2, au existat o serie de tentative de
reluare a negocierilor. De fapt, aceste tentative implicau participarea Ucrainei, Rusiei, OSCE, SUA
şi a UE, care aparent au înlocuit formatul 5+2 cu un “3+2” mai confortabil. De rând cu aceste
întruniri, statutul internaţional al conflictului transnistrean a fost confirmat la diverse întrevederi
internaţionale şi bilaterale, cu participarea liderilor ruşi şi occidentali.

Din contra, pe măsura ce comunitatea internaţională este în căutarea unor noi metode de soluţionare
a conflictului transnistrean, cele două maluri ale Nistrului se distanţează tot mai mult, încercând să
redea sensul iniţial formulei “conflictelor îngheţate”. Pe parcursul acestei perioade au existat
numeroase declaraţii ale Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin cât şi ale liderului
transnistrean, Igor Smirnov, care se arătau dispuşi să reînceapă negocierile, în momentul în care
cealaltă parte se va conforma unor condiţii unilaterale.

Vladimir Voronin a încercat, în mod constant, să obţină sprijinul Kremlin-ului, prin intermediul
unor negocieri directe cu Moscova. Ca dovadă, pe parcursul anului 2007, s-au înregistrat mai multe
întrevederi bilaterale dintre Vladimir Voronin şi Vladimir Putin, decât pe parcursul celor cinci ani
precedenţi. În plus, încă de la întâlnirea celor doi din 2001, Preşedintele moldovean a negat
posibilitatea unei întîlniri bilaterale cu liderul transnistrean, afirmând că nu se va întâlni cu “liderul
criminal al regiunii separatiste”.

Pe de altă parte, Igor Smirnov a acuzat Chişinăul de instalarea “unei blocade economice”, prin intro-
ducerea procedurii de înregistrare a exportatorilor transnistreni, în dreapta Nistrului. De fapt, această
măsură, de rând cu înfiinţarea Misiunii EUBAM, a determinat partea transnistreana să se retragă de
la masa de negocieri. De atunci, Igor Smirnov a condiţionat reîntoarcerea la masa de negocieri doar
dacă Chişinăul va înceta “blocada economica” şi va accepta statutul Transnistriei ca “participant cu
drepturi egale la negocieri”.

Pe 7 aprilie, opinia publică de pe ambele maluri ale Nistrului, a fost surprinsă să afle despre un
dialog telefonic dintre Vladimir Voronin şi Igor Smirnov. Potrivit Serviciului de Presă al
Preşedinţiei de la Chişinău, cei doi lideri au discutat despre posibilitatea unei întâlniri bilaterale. În
pofida numeroaselor dubii, această întâlnire avea să se desfăşoare, în curând, pe 11 aprilie, la
Tighina.

După această “întrunire istorică”, cu diverse elemente comice, ce implică prezenţa a două drapele,
ca aluzie la întâlnirea a doi oficiali, Vladimir Voronin a declarat că cei doi lideri au convenit să se
întâlnească periodic într-un format bilateral, dar de asemenea cu participarea unor experţi, care ar
pregăti diverse măsuri de consolidare a încrederii.

În pofida acuzaţiilor reciproce, de fapt, Vladimir Voronin şi Igor Smirnov s-au întâlnit la masa de
negocieri. Acest fapt nu trebuie neglijat, mai ales că nici-una dintre condiţiile impuse anterior de
ambii lideri, nu a fost implementată. Imediat după consumarea acestei întâlniri a devenit clar că,
aceasta s-a desfăşurat cu contribuţia nemijlocită a autorităţilor ruse.

Euro-Atlantismul Georgiei vs. Neutralitatea Moldovei

Cu toate că, imediat după declararea independenţei, cele două republici post-sovietice, s-au
confruntat cu o serie de conflicte secesioniste, care de atunci sunt cunoscute sub denumirea de
“conflicte îngheţate”, perioada recentă a scos în evidenţă faptul că clasele politice de la Chişinău şi
Tbilisi au două viziuni diferite despre metodele de soluţionare a acestor conflicte, şi despre
strategiile de securitate ale acestor state fragile.

În 2001, la începutul mandatului său, Preşedintele Vladimir Voronin a promis, pe parcursul

mandatului său, să găsească o soluţie pentru conflictul transnistrean. Cu toate acestea, Voronin, nu
numai că nu a reuşit să soluţioneze această problem, pe parcursului primului mandat, dar, acum, se
apropie de finalul celui de-al doilea, şi sperăm ultim mandat, fără vreun succes palpabil în această
privinţă. Mai mult ca atât, după eşecul Memorandumului Kozak din 2003, distanţa dintre cele două
maluri ale Nistrului pare să crească. Aşa-zisa “blocadă economică”, care s-a dovedit a fi mai mult un
mecanism eficient de sporire a exporturilor din regiunea transnistreană, a fost urmată de o blocadă
“adevărată”, în ceea ce priveşte contactele dintre oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului.

Este mult mai uşor şi mai ieftin să telefonezi în SUA sau Japonia, decât să apelezi pe cineva din
Transnistria. Această blocadă din domeniul telecomunicaţiilor a fost urmată de o persecuţie a
şcolilor cu predare în grafia latină. Nu în ultimul rând după ocuparea brutală a nodului feroviar de la
Tighina, de către autorităţile separatiste, toate cursele feroviare au fost redirecţionate prin Nordul
Republicii Moldova, evitând sectorul transnistrean. Neglijând aceste probleme, autorităţile de la
Chişinău, au accentuat în permanenţă statutul neutru al Moldovei şi parteneriatul strategic cu
Federaţia Rusă.

Referindu-ne la “calea georgiana”, până la declanşarea “revoluţiei trandafirilor”, Tbilisi, de

asemenea, a avut o politică duală şi nehotărâtă faţă de soluţionarea conflictelor din Abhazia şi Osetia
de Sud. După schimbarea liderilor politici, şi alegerea lui Mihail Saakashvili în calitate de
Preşedinte, Georgia a adoptat o poziţie mai tranşantă în privinţa soluţionării acestor situaţii de
conflict. În această privinţă, autorităţile georgiene au declarat aderarea la NATO ca fiind un obiectiv
strategic fundamental, care va facilita soluţionarea conflictelor îngheţate şi care va garanta existenţa
statutului georgian.

Ca răspuns la alegerea euro-atlantică a Georgiei, Rusia a iniţiat “un regim de vize” pentru Georgia şi
a majorat preţul la gazele naturale. Mai mult ca atât, Preşedintele Rusiei a îndemnat Guvernul Rusiei
să aplice o serie de măsuri, care vor spori dependenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud de asistenţa
Federaţiei Ruse şi care, în opinia autorităţilor georgiene, reprezintă “lansarea procesului de
recunoaştere oficială” a acestor entităţi teritoriale, de către Federaţia Rusă. În acest context, este de
menţionat că reîntregirea statului a devenit scopul de bază al administraţiei lui Mihail Saakashvili.

“Conflicte îngheţate” sau “regimuri îngheţate”?

Până nu demult, părea că atât “neutralitatea” cât şi “opţiunea euro-atlantică” nu au reuşit să ofere
soluţii pentru soluţionarea conflictelor îngheţate. Mai mult ca atât, Georgia şi Moldova erau
percepute ca două state post-sovietice, care şi-au exprimat opţiunea de integrare europeană. În plus,
acestea sunt state membre GUAM, iar în cadrul acestei organizaţii au pledat pentru “un nou format
al operaţiunii de pacificare”, implicând un plan pentru crearea unor trupe de pacificare în cadrul
GUAM.

Cu toate acestea, după Summit-ul NATO de la Bucureşti, lucrurile s-au schimbat. Cu alte cuvinte,
acest Summit, a implicat nu numai participarea teatralizată a lui Vladimir Putin dar, de asemenea, a
oferit prilejul de a descoperi un nou scenariu tactic al Federaţiei Ruse, în ceea ce priveşte
soluţionarea conflictelor îngheţate, din vecinătatea sa. Pe de o parte, confruntarea deschisă cu
Georgia, care a obţinut o perspectivă istorică de a deveni membră NATO. Pe de altă parte, aprobarea
“măsurilor de sporire a încrederii”, propuse de Preşedintele Voronin, în toamna anului 2007. În plus,
Rusia i-a convins pe Vladimir Voronin şi pe Igor Smirnov să se aşeze la masa de negocieri după o
pauza de şapte ani.

La prima vedere, situaţia pare să fie dificilă pentru Georgia, iar în ceea ce priveşte conflictul
transnistrean ar exista nişte “progrese revoluţionare”. Cu toate acestea, există o verigă de legătură
între aceste două situaţii. Acest liant este reprezentat de procesele electorale, care se desfăşoară în
aceste state. Atât georgienii, în mai, cât şi cetăţenii Republicii Moldova, în primăvara anului viitor,
vor participa la alegeri parlamentare. Pe măsură ce Mihail Saakashvili a câştigat alegerile pre-
zidenţiale, de la începutul anului curent, unica şansă pentru opoziţie de a-şi spori influenţa este să
câştige alegerile parlamentare. În această privinţă, Rusia intenţionează să-şi demonstreze influenţa în
regiunile separatiste, pentru a o diminua pe cea a Preşedintelui georgian.

Pe de altă parte, faptul că după adoptarea acestor măsuri anti-georgiene, Preşedintele Vladimir Putin
a îndemnat Guvernul Rusiei să studieze posibilitatea implementării unor măsuri de relaxare a
regimului de vize şi de facilitare a accesului vinurilor georgiene pe piaţa Rusiei, nu este în corelaţie
cu schimbarea atitudinii din partea Preşedintelui Rusiei, dar mai curând, are legătură cu rezultatele
alegerilor din Georgia. Prin iniţierea acestor măsuri, Kremlin-ul intenţionează să convingă
georgienii că, Rusia poate fi şi generoasă dacă doreşte, dar în acelaşi timp, să motiveze electoratul
pro-rus ca acesta sa voteze în acelaşi spirit.

În ceea ce priveşte Moldova, pe parcursul fiecărui ciclu electoral se vehiculează diverse scenarii de
implicare a Federaţiei Ruse. Chiar şi înainte de a fi înregistrate, partidele deja sunt clasificate, nu
atât conform doctrinei politice, cât în conformitate cu atitudinea lor faţă de Federaţia Rusă. Printre
partidele politice din Republica Moldova, comuniştii au reuşit să-şi păstreze vectorul pro-rus, în
pofida declaraţiilor de integrare europeană.

În această privinţă, autorităţile ruse par să înţeleagă că, partidul de guvernământ este cel mai potrivit
suporter al intereselor ruse, în Moldova. În aceeaşi ordine de idei, Rusia va încuraja orientarea pro-
rusă a comuniştilor, simulând soluţionarea rapidă a conflictului transnistrean. Până la alegerile
parlamentare, vor avea loc o serie de întâlniri dintre experţii de la Chişinău şi Tiraspol, care vor
încerca să restaureze situaţia anterioară “blocadei economice”. În acest sens, comportarea Moscovei,
care pariază pe candidatul propriu în alegerile parlamentare, doar pare să fie diferită, dar este de fapt
similară atât la Chişinău, cât şi la Tbilisi.

Prognoze

Referindu-se la perspectivele de soluţionare a conflictului transnistrean, pe parcursul vizitei sale la

Ljiubleana, Andrei Stratan, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii
Moldova, a afirmat că acest conflict are toate şansele să fie soluţionat până la sfârşitul acestui an.
Dacă este percepută ca atare, această declaraţie ar trebui să afecteze întreaga opinie publică din
Republica Moldova. Cu toate acestea, reacţiile faţă de această declaraţie au fost sporadice.

Lipsa reacţiei poate fi explicată prin faptul că, oamenii au obosit de insistenţa cu care guvernarea
promovează “obsesia problemei transnistrene”. Pe de altă parte, aceasta poate fi declaraţia unui
oficial, care işi anticipează demisia. Opinia publica deja s-a obişnuit cu declaraţiile senzaţionale
enunţate de oficialii moldoveni înainte de a demisiona. În cele de urma, nu este nici prima dar nici
ultima declaraţie surprinzătoare a unui oficial moldovean.

În concluzie, dacă totuşi oficialii moldoveni, de rând cu comunitatea internaţională, vor reuşi să
găsească o soluţie pentru acest conflict, aceasta nu poate fi alta decât una durabilă, care poate fi
obţinută în urma unui îndelungat proces de negocieri. De ce nu este posibilă o soluţie rapidă?
Deoarece, cele două obiective-cheie: demilitarizarea şi democratizarea Transnistriei, nu pot fi atinse
într-un termen scurt. Dacă se neglijează acest lucru, şi se încearcă o soluţie rapidă, ceea ce este
posibil în momentul de faţă, iar Moldova acceptă prezenţa trupelor ruse pe teritoriul său, atunci
aceasta va deveni un stat de tipul “Manchukuo”.