Durkheim

Formele elementare
ale vietii religioase
Lucrarea "Forme elementare ale vietii religioase" are ca obiect
elaborarea unei teorii generale a religiei . Pentru aceasta , Durkheim ii studiaza
pe aborigienii din Australia cu scopul de a gasi fundamentele oricarei religii .
Durkheim vedea in religiozitate un fenomen universal si social . Tot la el
sentimentul sacrului se trezeste in societate prin participarea activa colectiva , la
o ceremonie . Exista un cult primitiv numit de etnografi totemism . Totemul este
un simbol dublu . El il semnifica atat pe zeu cat si pe individ . In lucrare Durkheim
isi propune sa analizeze si sa explice cea mai primitiva si mai simpla religie .
Sistemul religios cel mai simplu indeplineste doua conditii : se intalneste in
societatea cu cea mai simpla organizare si poate fi explicata fara a recurge la
elemente de la o religie anterioara.
Nu exista religie falsa , dupa autorul lucrarii , iar toate religiile raspund unor
conditii date ale existentei omenesti . Unele pot fi considerate superioare altora ,
in sensul ca sunt mai bogate in idei , au un surplus de concepte , mai putine
senzatii si imagini . N-am putea intelege religiile cele mai recente fara sa urmarim
modul in care s-au alcatuit . Actele religioase pot fi explicate dupa cum situam la
originea evolutiei naturismul , animismul sau o alta forma religioasa . Pana in
prezent am fost tentati sa credem ca notiunea de zeu este caracteristica pentru
tot ceea este religios . Dar religia aborigienulor australieni nu are ideea
divinitatii , fortele caruia ii sunt adresate riturile este diferita de cele din religiile
moderne . Religiile primitive nu permit relevarea elementelor constitutive ale
religiei , ci ajuta la explicarea lor . Faptele sunt mai simple iar raporturile dintre
ele sunt mai clare . In religiile primitive faptul religios poarta amprenta originilor
sale .
Toate religile il exprima pe om intr-un mod specific si toate ne ajuta sa intelegem
mai bine aspectul naturii umane . Notiunea de "supranatural" ajuta la
caracterizarea a tot ceea ce este religios . Supranaturalul este lumea misterului ,
a necunoscutului , a neintelesului. Incercand sa dea o definitie religiei , Durkheim
apeleaza la alti ganditori . Max Muller vede in toate religiile "un efort de a
intelege neintelesul, de a exprima inexprimabilul, o aspiratie catre infinit".
Misterul joaca un rol important in unele religii , mai ales in crestinism . Conceptiile
religioase au drept obiect exprimarea a ceea ce este constant si obisnuit , si nu
explicare exceptionalului . Ideea de mister nu are nimic originar , ea a fost
inventata de om si de aceea ea ocupa un loc intr-un numar mic de religii

avansate . A. Reville spune ca "religia este circumscrierea vietii umane prin

sentimentul unei legaturi care uneste spiritul uman cu spiritul misterios cu care ii
place sa se simta unit , recunoscandu-i dominatia asupra lumii si asupra lui
insusi" .

Formele elementare ale vietii religioase este ultima lucrare a

lui Durkheim si este considerata ca fiind cea mai matura dintre
toate. Aceasta lucrare se bazeaza pe studiul despre
aborigenii australieni. Durkheim a ales aceasta comunitate
pentru ca o considera cea mai elementara forma de religie fara
cultura.
In prima parte a Formelor elementare ale vietii
religioase, pentru a descrie si explica cea mai primitiva religie
cunoscuta de om, Durkheim a considerat ca trebuie mai intai sa
defineasca insusi termenul de religie.
Durkheim defineste religia in doua etape: in primul rand
trebuie sa ne eliberam mintea de toate ideile preconcepute
despre religie si in al doilea rand trebuie sa examinam diferitele
sisteme de forme religioase pe care le stim in realitatea lor
concreta. Este gresita definitia conform careia religia este o
speculatie despre tot ceea ce nu poate fi explicat stiintific.
Un sistem religios este cel mai primitiv cand este gasit
intr-o societate cu cea mai simpla forma de organizare si cand

este posibil sa se explice acel sistem religios fara a imprumuta

nici un element dint-o religie anterioara. Studiul religiilor simple
ne arata un aspect esential si permanent al umanitatii si in
acelasi timp ne ajuta sa intelegem natura religioasa a omului.
La baza tuturor sistemelor de credinte se afla un numar
de reprezentari fundamentale, concepte si ritualuri care in afara
de diversitatea formelor au aceeasi semnificatie si indeplinesc
aceleasi functii peste tot.
Civilizatiile primitive ofera cazuri privilegiate pentru
studiul religiei, acele societati fiind caracterizate prin simplitatea
si conformismul gandirii si conduitei.
Religia pe care Durkheim o va analiza in aceasta carte este
straina oricarei idei de Dumnezeu sau divinitate. Fortele la care
se adreseaza sunt foarte diferite de acelea din religiile moderne
dar cu toate acestea ne ajuta sa le intelegem.
Religia este in primul rand sociala pentru ca reprezentarile
religioase exprima realitati colective.
Fenomenul religios poate fi clasificat in doua categorii
fundamentale: credinte si reguli. Toate credintele religioase
clasifica lucrurile fie ca fiind sacre, fie profane. Lucrurile sacre
sunt considerate superioare in demnitate si putere fata de
lucrurile profane (oamenii). Oamenii se considera inferiori fata
de orice sacru; totusi daca omul depinde de dumnezei, aceasta
dependenta este reciproca. Fara darurile si sacrificiile oamenilor
Dumnezeii ar muri.
In ciuda eterogenitatii lucrurilor sacre si profane, este
posibil, pentru cele profane sa intre in lumea celor sacre. De
exemplu, acest lucru se intampla cand oamenii sunt initiati in
viata

religioasa prin diferite ceremonii. Ritualurile reprezinta regulile

de conduita care arata cum sa se comporte un om in prezenta
lucrurilor sacre.
Religia reprezinta totalitatea credintelor organizate intr-un
anumit fel astfel incat sa formeze un sistem unitar si o
independenta stricta fata de alte sisteme.
Durkheim face distinctia intre magie si religie. Magia, ca
si religia este compusa din credinte si ritualuri, ea are propriile
dogme, dar ele sunt mai putin speculative pentru ca au o
finalitate concreta si utila. Totusi, in timp ce religia are o biserica
si o comunitate de lucratori cu credinte comune, magia nu are.
Magicianul are o anumita clientela si este foarte posibil ca ei sa
nu se cunoasca. Magiei ii lipseste comunitatea morala formata
de toti cei care au o singura credinta. Religia este colectiva
pentru ca ea nu se poate separa de biserica.
Ritualul este mai mult o actiune morala decat una fizica.
Cand participantii parasesc ceremonia, ei pleaca cu un
sentiment moral de bine. Ceremoniile se ataseaza de totemuri,
care sunt incapabile de efecte fizice. Acestea nu pot exista
decat in reprezentatii a caror obiect este comemorarea
trecutului. Ritualurile redau moralitatea grupului, acesta fiind
principalul scop al lor. Ritualurile mai permit oamenilor sa traca
din lumea reala in lumea imaginara.
Durkheim pune in ecuatie religia si societatea, rezultand
o predominare a activitatii sociale asupra vietii religioase.

Categoriile fundamentale ale religiei si stiintei au origini

religioase. De fapt toate marile institutii sociale, regulile morale
si legale au o baza in religie. Religia este o reflectie
concentrata a vietii colective si principalul ei scop este
influentarea vietii morale. Viata colectiva redesteapta gandul
religios pentru a aduce o stare de efervescenta care schimba
conditia activitatii psihice. Omul pune o alta lume (sacra, ideala)
deasupra vietii lui profane de zi cu zi. In crearea unor noi
idealuri, societatea se schimba singura.
O reprezentare globala garanteaza obiectivitate pentru
ca este obiectiva. Ea a fost in stare sa se mentina si sa se
generalizeze pentru ca are suficienta ratiune: oamenii care au
acceptat-o,
au verificat-o prin propria lor experienta. Durkheim formuleaza
axioma conform careia credintele religioase contin un adevar
care trebuie descoperit.
Nu este o diferenta atat de mare intre stiinta si religie,
ambele sisteme de gandire fiind directionate inspre univers si
sustinand ca individul se poate ridica deasupra propriei
perspective si poate trai o viata impersonala. Gandirea
impersonala este sinonima cu gandirea colectiva.
In a doua parte a lucrarii, Durkheim explica cum omul si-a
construit propriile credinte in totemuri. Totemul simbolizeaza
Dumnezeul, dar in acelasi timp si societatea care l-a facut
(clanul). Dumnezeul clanului nu este altceva decat insusi clanul
personificat in forma vizibila a totemului (animal sau planta).
Eficacitatea lui vine din puterea lui fizica asupra celor
carel-au infiintat si in acelasi timp datorita autoritatii lui morale
asupra societatii. Societatea creaza in mod constant lucruri

sacre din cele obisnuite, pentru ca oamenii dau calitati sacre

obiectelor.
Individul nu poate sa penetreze sacrul fara sa intre in
relatie cu puteri extraordinare care il emotioneaza pana la stadul
de nebunie.
In a treia parte a cartii, Durkheim arata ca fiecare cult are
un aspect dublu: negativ si pozitiv.
Acestui dublu aspect ii sunt asociate doua tipuri de ritualuri.
Scopul ritualului negativ consta in separarea formelor sacre si
profane. Aceste ritualuri interzic anumite actiuni intr-o forma
sau alta. De exemplu oamenii, profanii nu pot consuma anumite
carnuri (de animale sacre).
Daca anumite mancaruri sunt interzise profanului pentru
ca sunt sacre, altele sunt interzise persoanelor sacre pentru ca
sunt profane. In ambele cazuri, contactul intre cele doua este
interzis. Cultul negativ pare sa fie numai un sistem de
abstinente, dar totusi el are un efect pozitiv asupra naturii morale
si religioase a individului. Individul nu poate avea o viata
religioasa decat daca incepe sa se abtina de la lucruri din viata
temporala. In acest fel, cultul negativ este o conditie de acces in
cultul pozitiv. De exemplu rezultatul numeroaselor
interdictii ale cultului negativ are ca scop sa aduca o schimbare
radicala initiatului intr-o religie data, dupa ce ia parte la un ritual
negativ, el obtine un caracter sacru si este considerat renascut
de restul grupului.
Formele elementare ale vietii religioase este o lucrare de
baza in antropologia religioasa.

Durkheim analizeaza formele de religiozitate asa cum

sunt ele exprimate de rituri si de credintele religioase si
demonstreaza ca formele religioase au o solida baza sociala,
prin analiza unor notiuni cum sunt cele de spirit, zeu, totem,
sacrificiu, cult pozitiv sau cult negativ.
Intreaga opera a lui Durkheim reprezinta o importanta
deosebita atat pentru sociologie cat si
pentru pedagogie, conceptia sa pedagogica fiind o consecinta
logica a conceptiei sale
sociologice.